1

2
3
4
5
6
 CAPITOLUL I

INTRODUCERE
Siropurile sunt printre primele forme farmaceutice preparate inca din antichitate , utilizate
de chinezi, indieni, egipteni, arabi si persi.
Exista mai multe referiri istorice legate de prepararea si intrebuintarea siropurilor. Initial
era folosita mierea ca edulcolant in prepararea siropurilor .Dupa obtinerea zaharului din trestia de
zahar de catre chinezi, mierea a fost utilizata in acest scop.

Definitie

Siropurile farmaceutice (SIRUPI) sunt solutii apoase de zahar , care contin substante
medicamentoase sau aromatizante.
Din aceasta definitie reiese ca siropurile sunt forme farmaceutice lichide, dense, care
contin o cantitate mare de zahar (de obicei 2/3 din masa totala a solutiei). Concentratia ridicata de

7
zahar are drept scop, atat mascarea gustului dezagreabil al unor medicamente, cat si asigurarea
unei conservari corespunzatoare.
Siropurile sunt solutii concentrate de zahar in apa sau de solutii apoase care contin
substante active sau aromatice si spre deosebire de majoritatea solutiilor in care cantitatea de
solvent este mai mare decat cantitatea substantelor dizolvate, siropurile constituie o exceptie
deoarece cantitatea de zahar predomina fata de cantitatea de solvent.
Ca solventi se folosesc:
1) Apa – in cazul siropului simplu;
2) Solutiile de uleiuri volatile;
3) Solutii obtinute prin principii extractive;
4) Solutii de diferite substante medicamentoase.
Definitia de mai sus, se refera la siropurile oficinale care, in marea lor majoritate, se
folosesc la prepararea retetelor si nu se elibereaza ca atare.
In categoria siropurilor sunt incluse si preparatele lichide, medicamentoase magistrale sau
industriale de uz intern, care au ca vehicul un sirop sau solutii de indulcitori.
Siropurile medicamentoase se administreaza in doze, in functie de bolnav, cu lingura
pentru adulti si cu lingurita pentru copii fiind destinate in special copiilor.

O definitie mai cuprinzatoare considera siropuri, toate preparatele lichide dense cu gust
dulce, utilizate pentru uz intern.
Siropurile pot fi: solutii, emulsii sau suspensii, care contin zaharuri ca: zaharoza, glucoza,
zahar invertit, fructoza sau palioli ca manitol, sorbitol, precum si indulcitori de sinteza.
8
 Siropurile constituie o forma medicamentoasa folosita din cele mai vechi timpuri, inaintea
descoperiri zaharului fiind preparate cu miere. Dupa descoperirea zaharului de trestie si mai ales
al celui obtinut din sfecla, folosirea lor capata o mare raspandire. Multa vreme zaharul a fost
considerat un medicament, fiind eliberat de farmacisti.
Denumirea de sirop provine de la “ scarab “ care in limba araba inseamana potiune, iar
denumirea oficiala (farmacopee – FRX) “sirupus” provine din limba Latina si se foloseste si
astazi.
Concentratele pentru siropuri sunt preparate extractive cu volum redus, obtinute prin
diferite procedee de dizolvare, extractie si concentrare a unor principii active din produse
vegetale.
Solutiile concentrate obtinute, sunt diluate cu sirop si alcool pentru a obtine o concentratie
alcoolica finala de 15 grade, maximum 20 grade, care favorizeaza conservarea.

CLASIFICAREA SIROPURILOR
Siropurile pot fi clasificate dupa diferite criterii:
1) In functie de continut.
Siropurile pot fi clasificate in doua grupe medicamentoase sau aromatizante;
● Siropuri aromatizante intrebuintate pentru corectarea gustului si mirosului avand rol de
vehicul la obtinerea unor preparate lichide pentru uz intern;

9
● Siropuri medicamentoase care au o actiune terapeutica bine definite ( ex. purgative,
expectoranta, antiinflamatoare, analgezica, sedative, tonica, diuretica, antidiareica), datorita
prezentei unei substante medicamentoase

2) Dupa modul de preparare siropurile se pot obtine prin :

● dizolvarea zaharului in apa, solutii apoase ce contin substante active, sucuri, macerate, ape
aromatice;
● amestecarea siropului simplu cu solutii de substante chimice sau solutii extractive ( ex.:
infuzii, decocturi, extracte si tinturi).

AVANTAJELA ADMINISTRARII SIROPURILOR

Siropurile prezinta cateva avantaje importante.

Principalele avantaje ale siropurilor sunt:
Se pot utiliza cu succes in pediatrie.
Se pot administra persoanelor cu dificultati le inghitire.
Gustul dulce, aromat, culoarea atractiva si mirosul placut, sunt calitati care determina o
mai mare preferinta pentru aceasta forma farmaceutica, in special din partea copiilor.
Siropurile corecteaza gustul amar, sarat, acru, lesions al medicamentelor (ex.: siropul de
cirese amare mascheaza gustul sarat de Fe; siropul de zmeura mascheaza gustul medicamentelor
saline; siropul de portocale corecteaza gustul de Ca, de sulfamide, etc.).

10
 Siropurile oficinale de diferite substante active pot da solutii medicamentoase de
concentratie, determinata fiind posibilitatea asocierii de diferite substante active, necesare la
prepararea unor prescriptii magistrale.
Conservarea fiind asigurata de concentratia mare de zahar.
Sub denumirea de granule sau pulberi pentru siropuri, sunt fabricate uscate si pe langa
medicamentele solubile sau insolubile, contin un procent mare de zahar. In momentul utilizarii
se aduga o cantitate de apa si prin agitare se obtine o solutie sau o suspensie care se ia cu
lingurita. Aceasta prezentare rezolva problema instabilitatii in timp a unor substante active in
mediul apos.
O alta posibilitate este de a prezenta doze unitare de pulbere sau granulate in pungi
speciale, inchise ermetic si care se dizolva in apa inainte de utilizare.
Valoarea nutritiva imprimata de continutul mare de zahar ii confera o biodisponibilitate
superioara comparativ cu preparatele farmaceutice solide ( avantaj comun tuturor solutiilor ).

DEZAVANTAJE LA ADMINISTRAREA SIROPURILOR

Sunt cele ale solutiilor medicamentoase in general cum ar fii:

● Stabilitatea redusa a substantei in solutie;
● Volumul si masa mare care produce mai frecvent alterari datorita microorganismelor care
gasesc un mediu prielnic dezvoltarii, mai ales in preparatele cu pH acid si cu un continut mic de
zahar.
● Datorita continutului ridicat de zahăr sunt contraindicate la diabetici.

11
PREPARAREA SIROPURILOR

In principiu, prepararea siropurilor presupune urmarirea urmatoarelor faze:

1. Dizolvarea zaharului la rece sau la cald;
2. Clarificarea si decolorarea;
3. Filtrarea si aducerea la concentratia dorita.

Dizolvarea zaharului se poate face in apa, cand rezulta siropul simplu ( Sirupus Simplex),
sau in diferite solutii care contin principii active care pot fi: solutii de saruri minerale, de
alcaloizi, solutii extractive din vegetale, apa distilata sau ape aromatice.
Pentru prepararea siropului se foloseste zahar de cea mai buna calitate, cristalizat care
contine 98 – 99% zaharoza, 0,25 – 0,50% apa si 0,01 – 0,5% cenusa. Se prefera zaharul bucati,
care este mai pur. Apa in care se dizolva zaharoza, trebuie sa fie obligatoriu distilata, fara
impuritati, iar vasele de inox sau emailate sa fie foarte curate.
Dizolvarea zaharului se poate face la temperatura obisnuita – la rece sau la cald – prin
incalzirea pe baie de apa sau la foc moderat.
Se pot folosi substante auxiliare (agenti pentru corectarea gustului sau mirosului, agenti
de ingrosare, conservanti antimicrobieni potriviti).
Daca este necesar siropurile se prepara prin incalzire si se filtreaza imediat in recipient
uscat de capacitate mica.

PREPARAREA SIROPULUI LA RECE

Prepararea la rece este un procedeu care prezinta insemnate avantaje deoarece nu se

produc modificari ale componentelor datorita caldurii, in schimb necesita mai mult timp.
Pentru prepararea la rece se folosesc citeva metode:
Metoda “ per descensum “, care consta in dizolvarea prin percolare si agitare. Aceste
metode folosite in principal pentru obtinerea siropurilor simple sunt aplicate si pentru prepararea
altor siropuri.
Dizolvarea la rece se aplica mai ales in cazurile in care caldura care este nefavorabila
substantelor dizolvate in vehicul (ex. Esenta de portocal, hipofosfati, alteea). Dizolvarea

12
zaharului la rece, pe langa faptul ca exclude alterarea principiilor active, impiedica totodata si
descompunerea partiala a zaharozei provocata de levuloza), avand o solubilitate mai redusa, se
poate separa din solutie.
Glucoza si fructoza fiind medii mai prielnice pentru microorganisme, pot favoriza
alterarea siropului prin fermentatie.
Descompunerea zaharozei in timpul incalzirii poate merge pana la caramelizarea ei, mai
ales daca nu se respecta conditiile de preparare prevazute in farmacopee. Prin dizolvarea la rece a
zaharozei, are loc numai o usoara hidroliza, care este mai pronuntata in cazul siropurilor acide,
deoarece ionul “H” actioneaza ca un catalizator.
Metoda de preparare la rece a siropurilor prezinta si unele dezavantaje deoarece nu in
toate cazurile rezulta siropuri limpezi, mai ales daca zaharul folosit este de suc de fructe sau o
solutie extractiva vegetala, care contin substante, balsam in special de natura albuminoida.
Acestea din urma, fiind in stare coloidala, nu pot fi indepartate prin simpla filtrare, fara
interventia caldurii. Asemenea substante, pe langa faptul ca imprima siropurilor opalescenta, mai
pot provoca si fermentarea acestora.
Un alt dezavantaj consta in faptul ca atat operatia de dizolvare a zaharului, cat si operatia
de filtrare a siropului decurg foarte incet. In acest fel daca nu contine peste 60% zahar, preparatul
este expus contaminarii cu microorganisme, care prin enzimele lor pot provoca fermentarea
siropurilor.
Procedeul cel mai simplu de dizolvare la rece consta in agitarea energica a amestecului de
zahar in vehicul pana la dizolvarea completa, intr-un flacon bine inchis si de o capacitate de doua
ori mai mare decat volumul siropului care se prepara. Acest procedeu se aplica la prepararea
cantitatilor mici de sirop, pana la 2000 grame.
Dizolvarea prin agitare este o metoda mai putin aplicata, deoarece se realizeaza foarte
greu, fiind nevoie de o agitare prelungita, intr-un sac de panza sau de tifon si se suspenda in
vehicul, mentinandu-l la suprafata lichidului dizolvat. Zaharul se dizolva treptat si dupa
dizolvarea completa, se scoate , iar solutia se omogenizeaza prin agitare.
Aceasta metoda numita si “dizolvarea circulanta “, decurge in felul urmator:
In masura in care stratul superior al dizolvantului se satureaza, devine mai dens si datorita
fortei gravitationale, coboara in partea inferioara a vasului iar o alta portiune mai putin saturata, ii
ia locul, astfel ca suprafata zaharului este mereu in contact cu solventul pur sau mai putin saturat.
Siropul rezultat se poate considera si filtrat prin panza sacului.

13
 La prepararea cantitatilor mari de sirop in industrie, se folosesc zaharolizoare, in care
dizolvarea zaharului decurge intocmai ca si in percolator.
Prepararea siropului prin dizolvarea la rece este un procedeu recomandat deoarece evita
alterarea provocata de caldura, cand zaharul sau vehiculul pot suferi anumite modificari. De
asemenea, operatia nu necesita o supraveghere permanenta, cum este cazul prepararii siropurilor
la cald.
Este indicata prepararea la rece pentru siropurile care contin substante volatile sau care se
altereaza la caldura. Procedeul prezinta inconvenientul ca necesita un timp de lucru mai
indelungat. La prepararea siropurilor prin dizolvarea la rece vasele trebuie sa fie acoperite pentru
a evita contactul cu aerul si contaminarea cu microorganisme.

PREPARAREA LA CALD

Aceasta metoda este utilizata in farmacie si este cea mai folosita.

Dizolvarea zaharului la cald se face prin aducerea zaharului si a vehiculului intr-un vas si
prin incalzirea acestora pe baie de apa sau la foc direct , agitand pana cand zaharul se dizolva . In
timpul operatiei, amestecul se agita din cand in cand. Pentru incalzire se folosesc vase de cupru
cositorite, din otel inoxidabil, patentule sau capsule de portelan.
Este indicat ca incalzirea sa se efectueze la foc moderat folosind sita de azbest.
In industrie se folosesc vase cu pereti dubli prevazute cu agitator prin care circula vapori
de apa. Pentru prepararea unei cantitati foarte mari de siropuri, se folosesc baterii constituite din
mai multe recipiente de mare capacitate in care se poate opera la cald sau chiar la rece, cu agitare
sau fara, dar inainte de incalzire se recomanda umectarea totala a zaharului pentru a evita riscul
caramelizarii partiale.
In timpul fierberii se poate forma o spuma care se recomanda sa fie indepartata.
Siropul simplu contine 64% zahar, iar celelalte siropuri oficinale au un continut de cca.
60% zahar. La unele siropuri de fructe cantitatea de zahar luata in lucru este diminuata
corespunzator, deoarece se tine seama si de proportia de glucoza, levuloza din sucul care se
foloseste la preparare.
Proportiile de vehicul si de zahar trebuie respectate indeaproape, pentru a ajunge la un
sirop de concentratie corespunzatoare.

14
 In cazul dizolvarii la cald, o parte din apa prescrisa se poate evapora fata de prepararea
siropului la rece, cand rezulta un sirop de concentratie ceruta se respecta cantitatile de zahar si de
vehicul. Acest lucru se intampla mai ales cand dizolvarea zaharului se face prin fierbere la foc
direct, rezultand un sirop cu o concentratie mai ridicata si in acest caz se adauga apa fiarta pana
se ajunge la concentratia dorita.
Este contraindicata adaugarea unui surplus de apa de la inceputul operatiunii, deoarece va
fi necesara o incalzire mai prelungita a siropului si va influenta negativ calitatea acestuia prin
caramelizare si prin invertirea mai pronuntata. Completarea se face inainte de filtrare si apoi se
cantareste siropul. Prin diferenta, se poate afla cantitatea de apa in exces sau evaporata. Siropul
mai concentrat se dilueaza la concentratia sau densitatea corespunzatoare.
Pentru siropurile mai concentrate se impune operatia de aducere la concentratia ceruta a
siropurilor, deoarece intr-un sirop mai concentrat se produce cristalizarea zaharului.
In schimb, aducerea la concentratia ceruta ( operatie obligatorie in cazul prepararii
siropurilor) este mai dificila la cald.
Pentru a determina gradul de concentratie a siropurilor preparate la cald si pentru a ajunge
la concentratia ceruta se pot folosi mai multe mijloace cum ar fi:
1. Termometrul, cand este introdus intr-un sirop care fierbe si are concentratia prevazuta
indica temperatura de 105° Celsius. Siropul mai concentrat fierbe la o temperatura mai mare si
pentru corectare se adauga o cantitate de apa incalzita amestecand si urmarind temperatura de
fierbere a lichidului.
Metoda nu este suficient de sigura, fiind nevoie de un termometru cu o tija prea lunga
pentru a distinge variatiile mici de temperatura, un grad reprezentind diferente apreciabile in
concentratia siropului.
2.Balanta se poate folosi determinandu-se greutatea siropului si comparand rezultatul cu
greutatea initiala numai daca este necesar se completeaza cu apa fierbinte. Acest procedeu este
mai dificil deoarece intr-un sirop mai concentrat, zaharul cristalizeaza, iar intr-unul mai diluat
zaharul este supus hidrolizei si fermentarii.
3. Aerometrele si densimetrele determina concentratia hidrolizei. Se folosesc densimetre
simple pe care se citeste densitatea siropului fierbinte sau dupa racire.
Exista formule de calcul pentru aducerea unui sirop mai concentrat la concentratia,
respectiv densitatea celui oficial :
E= 0,35xSxD

15
 In care : E = cantitatea de apa necesara in grame;
S = masa siropului;
D = numarul de grade Be peste 35° Celsius.
Zaharimetrele sunt aerometre speciale cu scara gradata astfel incat se citeste direct
concentratia in zahar. Este indicat ca zaharometrul sa pluteasca in sirop in timpul fierberii si in
acest fel poate opri operatia la momentul oportun.
4. Aducerea la masa finala prin cantarire, este metoda cea mai utilizata in special in
farmacie, pentru a determina concentratia de zahar a siropurilor.
Este necesara tratarea vasului in care se prepara siropul si cantarirea imediat dupa
preparare (fierbinte), completand daca este nevoie la masa totala cu apa fierbinte. Daca siropul
este mai diluat (cantareste mai mult), se continua incalzirea pana la eliminarea excesului de apa.
Dizolvarea zaharului la cald este matoda cea mai folosita. Ea este avantajoasa deoarece
operatiile de dizolvare filtrare decurg rapid, iar posibilitatea de contaminare cu microorganisme si
fermentare a siropului sunt mai reduse, deoarece prin incalzire, la fierbere, are loc si o sterilizare
a siropului, si in plus se obtin preparate clare, limpezi, prin coagularea substantelor albuminoide,
eventual prezente in zahar sau in solutii extractive,
sucuri etc.

16
CLARIFICAREA SI DECOLORAREA

Prin clarificare se intelege limpezirea unui lichid care contine particule straine, solide sau
lichide in stare de suspensie. Deci clarificarea se face cand in urma prepararii, rezulta siropuri
tulburi. Daca la prepararea siropului se foloseste zahar pur, alb si curat se obtine de obicei un
sirop limpede care nu mai are nevoie de clarificare. De cele mai multe ori zaharul folosit la
prepararea siropurilor nu este bine rafinat si rezulta solutii tulburi.
Siropurile farmaceutice pot fi neclare si datorita unor substante balast sau a unor
impuritati continute de vehicul.
Pentru clarificarea lor se folosesc unele substante inerte care introduse in sirop antreneaza
impuritatile care se indeparteaza prin purificare.
Clarificarea siropurilor se poate face prin procedee fizico-chimice si bio-chimice in
functie de natura componentelor, astfel:
Clarificarea prin procedee fizice permite separarea mecanica a impuritatilor in suspensie,
fara a influenta cu nimic asupra calitatii siropului.
Decantarea nu se foloseste, deoarece siropurile sunt lichide cu densitate mare, ceea ce
impiedica depunerea particulelor. De asemenea, nici centrifugarea nu poate fi utilizata, mai ales
pentru faptul ca se lucreaza cu cantitati mari de lichid. Nici clarificarea siropurilor prin filtrare nu
se poate realiza intotdeauna datorita vascozitatii mari.
Filtrarea printr-un material filtrant cu pori fini este o operatie inceata care expune
siropul infectarii cu germeni din aer.
Agentii de clarificare folositi sunt: hartia de filtru, albumina, talcul, carbonatul de
magneziu, silicagelul, etc.
a) Hartia de filtru
Hartia de filtru sub forma de pasta, este agentul de clarificare care s-a impus cel mai mult,
avand o mare raspandire in practica. Se tritureaza hartia de filtru in fragmente mici cu apa calda
pana se obtine o pasta Aceasta se stoarce si se adauga peste siropul fierbinte. Se continua
fierberea cateva minute, dupa care, siropul se amesteca, apoi se filtreaza prin tesaturi sau prin
hartie de filtru.
Filtrele de celuloza impreuna cu tesaturile formeaza un material filtrant care tine
impuritatile. Daca este nevoie, siropul se filtreaza cald, trecindu-se de 2 – 3 ori prin filtru pana

17
devine limpede. Portia de hartie de filtru necesara pentru clarificarea siropurilor este de 1 – 5 g la
1000 g de sirop. FRVII si actuala FRX nu mai mentioneaza modul de clarificare.
Prin folosirea hartiei de filtru se obtin siropuri clare si nu este provocata nici o modificare
a componentelor.

b) Albumina ( albusul de ou)

Este o metoda care se foloseste de mai multe ori la clarificarea siropurilor.
Albumina se poate folosi in doua moduri:
Se adauga albus de ou intr-o cantitate mica de apa si solutia de albumina obtinuta se
introduce in siropul rece, apoi se incalzeste pe foc moderat fara a se amesteca. La suprafata se
formeaza o spuma care antreneaza impuritatile si care se indeparteaza usor. Prin fierbere mai vie,
spuma devine prea abundenta si se indeparteaza mai greu. Metoda antreneaza impuritatile « per
– descensum ».
Adaugarea solutiei de albumina peste siropul rece este recomandata pentru a se evita
invertirea.
Un alt procedeu este de a adauga albus de ou peste siropul fierbinte. Albumina
coaguleaza si antreneaza particulele in suspensie.
Acest procedeu prezinta dezavantajul ca datorita coagularii instantanee a albuminei o
serie de impuritati raman in sirop.
Metoda care foloseste albus de ou este utilizata mai ales pentru siropul care se consuma in
scurt timp.
Nu se recomanda folosirea albuminei in cazul siropurilor care contin principii puternic
active, alcooli, taninuri, gume. Albumina comunica siropului o reactie alcalina, iar dupa un timp

18
siropul devine foarte acid, datorita transformarilor si urmelor de albumina ramase in sirop. De
asemenea, albumina poate antrena prin absortie si o parte din principiile active.
c) Caolinul, silicatul de hidrat si Kieselzuhrul, sunt pulberi fine de natura organica, care
pot servi la clarificarea siropurilor. Ele se adauga in proportie de 2% si se agita puternic cu
siropul.
Acesti agenti nu influenteaza direct compozitia amestecului, dar au proprietati absorbante.
d) Talcul, se foloseste in proportie de 10% si poate produce o clarificare buna. Operatia
este mai dificila si mai greu de excutat datorita finetii care ingreuneaza filtrarea.
e) Carbunele, in special cel animal se foloseste la prepararea siropurilor in proportie de
5% atit pentru clarificarea, cat si pentru decolorarea acestora. Datorita structurii sale carbunele
are calitati absorbante si catalitice.
Utilizarea carbunelui absorbant ca agent de clarificare si decolorare trebuie facuta cu grija
pentru a nu fi absorbite si unele principii active.
Puterea de absortie a pulberii de carbune depinde de porozitatea si diametrul porilor,
volumul intern al capilarelor si de temperatura.
f) Carbonatul de Mg si oxidul de Mg, dau rezultate asemanatoare, dar comunica siropului
o reactie alcalina ( pH= 10). Carbonatul de magneziu se foloseste in special la prepararea
siropului de balsam de Tolu, deoarece ajuta la dizolvarea partiala a unor compusi aromatici pe
care ii transforma in saruri de magneziu solubile.
g) Gelul de siliciu, este un agent activ de clarificare, dar are inconvenientul ca introduce
in solutii anumite cantitati de clorura de sodiu si poate absorbi din principiile active.
h) Alcoolul si apa servesc la clarificarea infuziilor si decocturilor apoase, iar apa serveste
la clarificarea tincturilor si a extractelor. Clarificarea cu ajutorul alcoolului nu se poate face in
cazul siropurilor deoarece zaharul este insolubil in alcool. Doar unele siropuri care contin
albumine, pot fi clarificate prin incalzire la 70° Celsius.
Siropurile trebuie sa fie clare cu exceptia celor care contin o emulsie (ex. Siropul de
migdale amare). De asemenea, siropurile preparate din tincturi, dupa un anumit timp de la
preparare pot deveni tulburi datorita rasinilor sau clorofilei care se precipita.
Clarificarea prin procedee chimice este mai rar folosita in cazul siropurilor. Se poate face
o solutie diluata de albumina pentru siropurile care contin tanin.

19
 Clarificare prin procedee bio – chimice are la baza reactia enzimatica si se foloseste la
clarificarea sucurilor de fructe ( zmeura, cirese, etc.), acestea continand materii proteice care
urmeaza sa fie indepartate.
Majoritatea siropurilor oficinale se obtin prin amestecarea siropului simplu cu solutii ale
unor medicamente sau tincturi.
O alta specie de siropuri pot fi preparate si cu solutii concentrate ale unor principii active
din droguri vegetale, denumite extracte sau concentrate pentru siropuri.
In afara de prepararea siropurilor prin dizolvarea zaharului in vehicul, o serie de siropuri
medicamentoase se prepara prin amestecarea unor solutii de saruri (morfina, codeina, tiocol) sau
prin adaugarea unei tincturi ( tinctura de portocale, de beladona, de ipeca) la siropul simplu,
pentru a obtine siropul medicamentos respectiv.
Cand clarificarea si/sau decolorarea se fac in timpul fierberii siropului, dupa terminarea
acesteia, urmeaza aducerea la masa finala prin completare cu apa fierbinte.
Daca operatia se face prin simpla agitare a siropului deja completat la masa totala cu
materialul clarificat, urmeaza apoi filtrarea.

FILTRAREA SI ADUCEREA LA CONCETRATIA

Filtrarea siropurilor este o operatie obligatorie si ea se face cand siropul este inca
fierbinte si numai dupa completarea la masa totala.
In general prin simpla filtrare se obtin siropuri limpezi, fara sa mai fie necesara o
prealabila clarificare. Siropurile se filtreaza fierbinti prin hartia de filtru, vata sau tesaturi.
Filtrarea trebuie facuta rapid deoarece prin racire siropurile devin mai vascoase si se
filtreaza mai greu.
In farmacie , filtrarea siropurilor fiebinti se face prin vata si tifon sau hartie de filtru,
dar in acest ultim caz numai folosind o palnie de filtrare la cald.
Filtrarea se face la cald, cu filtre presa sau in nuce filtrante.
Siropurile se filtreaza cu filtre acoperite datorita faptului ca prin acoperirea cu filtru se
reduce posibilitatea de contaminare cu microorganisme, precum si alterarea sub actiunea
oxigenului artmosferic.
Filtrarea trebuie facuta rapid, deoarece viteza de filtrare a siropurilor este mai mare la cald
decat la rece.

20
 Siropurile se conditioneaza in recipiente de cantitate mica, uscate, complet umplute si
bine inchise .

CARACTERELE SIROPURILOR

Caracterele siropurilor sunt determinate de natura componentelor dizolvate, culoarea si

mirosul fiind variabile.
Siropurile sunt lichide vascoase, limpezi, in afara de cele care contin emulsii, care sunt
opalescente, avand aspect laptos. De asemenea, unele siropuri preparate cu tincturi pot deveni
tulburi dupa un timp, datorita grasimilor sau clorofilei care precipita.
Cand vehiculul contine principii active colorate, siropul capata culoarea respectiva:
 galben – portocaliu la siropul de portocale;
 rosu – brun la siropul de ratania;
 rosu – portocaliu la siropul de beladona;
 metalic la siropul de iodura feroasa.
Mirosul este si el determinat de prezenta componentelor aromatice.
Gustul lor este in general agreabil, dulce, datorita prezentei constante a zaharului.
Gustul dulce poate fi modificat de principiile active din solutie.

21
 Siropul simplu trebuie sa fie limpede, incolor sau alb fara gust dulce si reactie neutra.
Compozitia chimica este determinata de natura principiilor active continute.
Controlul siropurilor se face atat pentru identificarea si dozarea principiilor active, cat si
pentru identificarea si dozarea zaharozei.
Concentratia de zahar se determina in functie de densitatea si de indicele de reactie prin
metodele prevazute in farmacopee.
Dintre caracterele fizice, densitatea reprezinta o insemnatate particulara, deoarece aceasta
permite deducerea concentratiei in zahar.
Siropul simplu, ce contine 62 – 65 % zahar, are la temperatura camerei densitatea p =
1,30 – 1,33 si indicele de refractie I = 1,44 – 1,45.
O alta problema de control este concentrarea conservantilor, care se face prin
cromatografie in strat subtire ( acid basic, nipagin, nipasol, acid salicilic, acid ascorbic ).
Compusii fenilmercurici se pot pune in evidenta chimic.
In sfarsit, se prevad probe de control pentru depistarea edulcorantilor artificiali cum sunt
zaharina sau ciclamatul de sodiu.
Identificarea zaharului se face incalzind doua picaturi de sirop pana la carbonizare si
cand se degaja miros de zahar ars. Identificarea si dozarea substantelor active se face dupa norme
prevazute in monografiile respective. Fata de cantitatea prescrisa se admit variatii de cel mult 5
%, daca monografia respectiva indica astfel.
C122149201 1 + H2O.

22
CONSERVAREA

Siropurile au in general o conservare buna, datorita continutului de zahar.

Prepararea la cald a siropurilor favorizeaza o pastrare mai buna datorita sterilizarii. Cu
toate acestea, siropurile sufera in timp modificari importante, mai ales daca acestea sunt pastrate
in conditii neprielnice.
Agentii atmosferici determina o serie de astfel de alterari, care pot face ca siropurile sa fie
inutilizabile.
Cele mai insemnate modificari sunt: cristalizarea zaharului, invertirea zaharului,
fermentatia, mucegairea. In siropurile mai diluate, pastrate la temperaturi mai crescute si in
contact cu aerul, se formeaza mucegaiul care duce la procese de fermentare.
In siropurile prea concentrate, zaharul aflat intr-o solutie prea saturata, cristalizeaza.
Totodata, recristalizarea poate avea loc daca pastrarea siropului se face la o
temperatura scazuta, cand solutiile care initial nu sunt prea concentrate, trec in faza de
suprasaturare.
Prin invertirea zaharului se intelege dedublarea zaharozei cu formare de glucoza si
fructoza in urma hidrolizei conform relatiei:
C61 – 11906 ± C6F11206
glucoza frutoza
Aceasta transformare nu poate fi evitata, dar viteza de hidroliza este mult mai mare in
siropurile acide, deoarece lumina accelereaza reactia de hidroliza.
Glucozidaza actioneaza in solutii neutre ,, pe cand invertoza are o actiune optima
( pH 4,7), unde actiunea primei este nula “.
Prin invertire, proprietatile esentiale ale siropurilor nu sunt radical schimbate, dar apar
unele transformari care grabesc alterarea, de aceea invertirea trebuie limitata cat mai mult posibil.
Fructoza formata in timpul invertirii este mai dulce decat zaharoza, de aceea siropul
devine mai dulce decat a fost initial.
Gustul dulce al glucozei si fructozei fata de zaharoza prezinta un raport de : 173:74:100.
Glucoza care ia nastere prezinta tendinta de cristalizare si preparatul isi pierde din
omogenitatea si transparenta pe care o avea initial, in acelasi timp, glucoza cristalizata produce o
reducere a presiunii osmotice, ceea ce permite dezvoltarea de microorganisme.

23
 Prin conservare, o mica cantitate de sirop va produce reactia de hidroliza, chiar in conditii
bune de pastrare. Astfel, siropul simplu preparat la rece contine dupa 10 saptamini 2 g % zahar
invertit, fata de siropul simplu preparat la cald, care dupa 10 saptamini contine 4,1 g % zahar
invertit.
Siropurile se pastreaza in flacoane de cel mult 1000 g, bine inchise complet uscate, si la
un loc racoros. Siropurile se introduc in recipiente uscate imediat dupa preparare si se astupa cu
dopuri in prealabil fierte, uscate si invelite in celofan inmuiat intr-o solutie alcoolica de nipagin.
Daca siropul se pastreaza mai multa vreme, dopul se parafineaza.
Se recomanda ca dupa racirea dopului, flacoanele sa fie agitate, pentru a ingloba in sirop
apa care s-a format prin condensare pe peretii flaconului.
Adaugarea altor conservanti se mentioneaza pe eticheta preparatului: solutie de glucoza,
solutie de sorbitol, solutie de glicerina in anumite proportii, amestecuri care dau preparate cu
densitate si gust corespunzator ( dulce racoritor datorita sorbitolului).
Pentru evitarea invadarii cu microorganisme, este recomandabil sa se adauge conservanti,
mai ales daca siropurile au o concentratie mai mica de zahar.
De altfel si FR recomanda ca la siropurile cu o concentratie mai mica de zahar decat cea
prevazuta la siropul simplu, sa se adauge 1,5% g amestec de p.hidroxibenzonat de metil si
p.hidoxibenzonat de etil in proportie de 9:1, sau alti conservanti antimicrobieni potriviti.
Pe eticheta recipientului trebuie sa se mentioneze conservantul antimicrobian adaugat.
Drept conservanti se mai pot folosii: benzonatul de sodiu sau acidul benzoic, acidul
salicilic, alcoolul sau cloroformul.
Benzonatul de sodium si cloroformul imprima siropului gustul amar , in plus benzonatul
de sodiu da o reactie slab alcalina, nefavorabila stabilitatii unor substante active. Acizii benzoic
si salicilic au mare putere de conservare, dar este contraindicat in siropurile pentru copii.
Conservantii usor stabili in alcool se adauga in sirop sub forma de solutie alcoolica.
FRX, recomanda ca siropurile sa se pastreze in flacoane de cel mult 1000 ml, pline, bine
inchise si al loc racoros ( intre 8 – 15°).
Siropurile se intrebuinteaza in scop terapeutic, ca edulcorante pentru corectarea gustului
neplacut al medicamentelor si ca aromatizante.
In scop terapeutic se folosesc siropurile care contin substante active medicamentoase.
Siropurile de gust sau miros, intra in compozitia diferitelor potiuni, limonade, iar cele
medicamentoase sunt intrebuintate fie ca atare, fie intra in compozitia potiunilor.

24
 - Siropul de zmeura sau licviritia sunt cele mai eficace in mascarea gustului medicamentos
salin;
- Siropul de cirese amare este indicat in mascarea gustului neplacut al sarurilor de Fe;
- Siropul de portocale mascheaza gustul neplacut de calciu si al sulfamidelor;
- Siropul de lamaie corecteaza gustul neplacut al iodurii de potasiu.
Pentru substantele amare se mai pot folosi siropurile de caramel, cacao, zmeura, gentiana,
singure sau asociate, dupa caz.
De exemplu:
- Siropul de zmeura si de cacao sunt cele mai eficace in corectarea gustului amar al
alcaloizilor;
- Siropul de lamaie sau de portocale se va asocia cu substantele acide cu gust neplacut;
Siropurile sunt preparate oficinale care se utilizeaza ca vehicul pentru medicamentele
lichide de uz intern, in special pentru prepararea produselor medicamentoase destinate copiilor.
Siropurile sunt folosite cu mai mult succes in medicatia infantila comparative cu orice
alta forma farmaceutica.

25
CAPITOLUL II

SIROPURI OFICINALE EXEMPLE PRACTICE

1)SIROPUL SIMPLU [ SIRUPUS SIMPLEX (FRX)]

Rp: Zahar ( Saccharum) 64 g
Apa distilata ( Aqua distillate) q.s.a.d. 100 g

Zaharul se dizolva in apa la cald si se fierbe 1 – 2 minute agitand continuu. Se

completeaza cu apa fierbinte la 100 g, se strecoara sau se filtreaza.
Pentru evitarea caramelizarii zaharului si a hidolizei mai accentuate este recomandabil ca
dizolvarea sa se faca in apa in prealabil incalzita. De asemenea completarea cu apa la 100g se
face tot cu apa incalzita.
Fierberea siropului 1 – 2 minute se recomanda pentru al clarifica, deoarece impuritatile
de natura albuminoida se coaguleaza prin fierbere si se ridica la suprafata. Din aceasta cauza
spuma formata in timpul fierberii se indeparteaza.
Se conserva in flacoane bine inchise in cantitati de pana la 1000g, la loc racoros si ferit
de lumina.
Siropul preparat la cald se toarna fierbinte in flacoane si se agita pentru ca toti vaporii de
apa condensati pe gatul flaconului se se includa in sirop.
Siropul simplu se mai poate prepara la rece aplicand metoda circulanta sau << per
descensum>> . Zaharul in contact cu solventul se dizolva si formeaza o solutie saturata cu
densitatea mai mare , care cade la fundul vasului depasind solventul care se ridica si mai dizolva
o alta cantitate de zahar.
Siropul simplu constitue componentul principal al multor siropuri oficinale si industriale
si se foloseste ca edulcorant in diferite potiuni.

26
2)SIROPUL DE BALSAM DE TOLU (SIRUPUS BALSAMI TOLUTANI FRX)

. Sirupus Balsami Tolutani

Sirop de Balsam de Tolu

Preparare
Tinctura balsami tolutani gta 4,50
Magnesii subcarbonas gta 1
Saccharum gta 64
Aqua destillata g.s. ad. gta 100

Tolu se amesteca intr-un mojar cu carbonat de Mg si cu 20g de zahar. Se adauga incet si

agitand 30g de apa, se tritureaza si solutia obtinuta se filtreaza prin hartie de filtru plisata, iar in
filtratul obtinut, se dizolva incalzind usor restul de zahar.
Siropul cald se completeaza cu apa la greutatea de 100g.
Carbonatul de Mg se adauga cu scopul de a favoriza transformarea acizilor aromatici din
balsamul de tolu in saruri solubile. Excesul de carbonat de Mg care nu intra in reactie ajuta la
clarificarea solutiei prin indepartarea rezinelor pe care le contine balsamul de tolu.
Incalzirea usoara se face pentru a evita volatilizarea pricipiilor aromatice. Siropul
obtinut, este un lichid limpede, galben, cu gust dulce, cu miros placut aromat de balsam de tolu si
cu reactie usor alcalina.
Se conserva in sticle de capacitate mica, pline, bine inchise si la loc racoros.
Se intrebuinteaza asociat cu alte medicamente in afectiunile cailor respiratorii, fiind un
stimulent al expectoratiei si avand si actiune antispastica la nivelul musculaturii netede bronhice.
Are actiune dezinfectanta la nivelul cailor respiratorii si se foloseste in traheo – bronsite
acute si cornice, astm bronsic etc. Poate fi si un corector de gust si se administreaza cate 2 – 3
linguri in 24 de ore la adulti si cate 2 – 3 lingurite in 24 de ore la copii.

27
3)SIROPUL DE BELADONA ( SIRUPUS BELLADONNAE FRX )

Preparare

Tinctura belladonnae gta 5,00

Sirupus simplex gta 95,00

Se amesteca tinctura de beladona cu siropul simplu si se omogenizeaza, obtinandu-se un

lichid vascos, limpede sau slab opalescent, galben – verzui, cu miros slab, caracteristic si cu gust
dulce.
Se pastreaza in vase bine inchise, ferit de lumina si la loc racoros, ( la
SEPARANDA ).
Observatie: se agita inainte de folosire.
Se foloseste ca antiseptic si sedativ, diminueaza secretia si peristaltismul intestinal.
Indicatii: in crampe intestinale, in hipersecretie digestive si bronsica.
Se administreaza sub forma de potiuni.

4)SIROPUL DE CODEINA 0,2 % ( SIRUPUS CODEINI 0,270 FRX)

Rp:
Codeina ( Codeinum) 0,2g
Alcool ( alcoholum) 1,8g
Sirop simplu (Sirupus simplex) 98,0g

Codeina pulverizata se dizolva in alcool si se amesteca cu siropul simplu.

Codeina baza, este foarte putin solubila in apa si pentru dizolvare, este necesara o
cantitate mare de apa, ceea ce duce la diluarea siropului si la alterarea lui. In locul codeinei baza,
RFX admite si folosirea fosfatului de codeina, ( cantitatea corespunzatoare dizolvandu-se in 2 ml
de apa). Se obtine un lichid limpede, incolor sau slab galbui, fara miros si cu un gust dulce
amarui.
Se pastreaza in vase bine inchise, ferit de lumina si la un loc racoros ( la VENENA).

28
 Se intrebuinteaza ca sedativ al tusei in afectiunile traheo – bronhice si cornice sub forma
de infuzie, decocturi si potiuni.
Este un sirop antitusiv ( pentru tuse seaca).
Se poate asocia cu siropul de Tolu sau Tiocol.

5)SIROPUL DE LAMAIE ( SIRUPUS CITRI)

Rp:
Acid citric 1,0g
Apa 1,0g
Alcool etilic 1,0g
Ulei de lamaie 0,1g
Sirop simplu 97,0g
Acidul citric se dizolva in apa. Solutia se amesteca cu siropul simplu si cu uleiul volatil
de lamiie, in prealabil dizolvat in alcool.
Uleiul se dizolva in alcool, altfel ar sta la suprafata solutiei.
Acidul citric se amesteca cu uleiul de lamiie, atat dupa dizolvarea acestuia, cat si dupa
dizolvarea acidului.
Conservarea siropului de lamaie este limitata din cauza aciditatii care favorizeaza
hidroliza zaharului.
Siropul simplu de lamaie prin gustul sau acrisor si aromatizant, datorita reactiei acide
( pH acid ), este un bun stabilizant chimic pentru unele substante ca: acidul asorbic, saruri
ascorbice, etc.

29
 CAPITOLUL III

SIROPURI MEDICAMENTOASE TIPIZATE

SIROPURI ANTITUSIVE SI EXPECTORANTE

Antitusiv - medicament utilizat in tratamentul simptomatic al tusei.

Antitusivele opiacee (codeina, codetilina, folcodina etc.) actioneaza prin inhibarea
centrilor nervosi cerebrali si trateaza tusea uscata, fara expectoratie. Ele sunt prezentate sub
forma de siropuri si de comprimate. Au un efect sedativ si pot provoca somnolenta.
Alte antitusive, neopiacee (acetilcisteina, carbocisteina), sunt expectorante, fluidifiante
sau mucolitice. Ele sunt folosite in tratamentul tusei umede.
Asociate uneori cu antispasmodice, ele se gasesc sub forma de sirop sau de pliculete.
Dintre diferitele antitusive disponibile, trebuie sa se selectioneze produsul si doza care nu
vor impiedica eliminarea eventualelor expectoratii, ceea ce ar risca atunci intarzierea vindecarii,
prin suprainfectare.
Pe de alta parte, folosirea de antitusive nu scuteste cautarea cauzei tusei.

HUMEX EXPECTORANT PENTRU SUGARI ŞI COPII, 100 mg/5 ml

Humex expectorant, sirop pentru copii şi adulţi face parte din grupa: expectorante fără
combinaţii cu antitusive, mucolitice.

30
 Acest medicament este indicat pentru copii şi sugari în tratamentul afecţiunilor
respiratorii acute, care implicǎ dificultǎţi în expectoraţie (respectiv în eliminarea secreţiilor
bronşice).
Nu utilizaţi Humex Expectorant pentru copii şi sugari dacă sunteţi alergic
(hipersensibil) la carbocisteină sau la oricare dintre componentele Humex, în timpul crizei de
astm bronşic.
Utilizarea acestui medicament trebuie întotdeauna să fie însoţită de efortul voluntar de a
tuşi, pentru a permite expectoraţia. În timpul tratamentului cu acest medicament nu trebuie să se
utilizeze medicamente antitusive (destinate să calmeze tusea) sau medicamente care inhibă
secreţiile bronşice.
Copii peste 5 ani: doza uzuală este de 100 mg carbocisteină (5 ml sirop, conform
marcajului de pe măsura dozatoare) administrate oral de 3 ori pe zi.
Copii între 2 şi 5 ani: doza uzuală este de 100 mg carbocisteină (5 ml sirop, conform
marcajului de pe măsura dozatoare) administrate oral de 2 ori pe zi.
Sugari şi copii sub 2 ani: doza uzuală este de 20-30 mg carbocisteină /kg şi zi,
fracţionat în 1-2 prize, fără a depăşi 100 mg carbocisteină (5 ml sirop, conform marcajului de
pe măsura dozatoare) administrate o dată pe zi.
Ca toate medicamentele, Humex poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la
toate persoanele.
Pot să apară tulburări gastrointestinale (gastralgii, greaţă, diaree). Dacă apar astfel de
fenomene, se recomandă reducerea dozei.
Datorită conţinutului în para-hidroxibenzoat de metil (E218), pot să apară reacţii
alergice, (chiar întârziate).
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
Termen de valabilitate după prima deschidere a flaconului: 25 zile.
Ce conţine Humex expectorant pentru copii şi sugari:
-  Substanţa activă este carbocisteina.
- Celelalte componente sunt: p-hidroxibenzoat de metil sodic, hidroxid de sodiu soluţie
oficinală, aromă de banane, acid citric monohidrat, soluţie de zaharoză, apă purificată.

31
 MUCOSIN-sirop cu miere

Mucosin cu miere sirop

Prospect
Compozitie
5 ml sirop contin 15 mg clorhidrat de ambroxol si excipienti: sorbitol sol. 70%, glicerol
85%, hidroxietilceluloza, benzoat de sodiu, miere purificata, aroma de miere, zaharina sodica,
Brown gold CH, apa purificata.

Indicatii
Ca fluidifiant in tratamentul simptomatic al bolilor acute sau cronice ale tractului respirator
inferior asociate cu secretii vascoase: bronsite acute, in timpul acutizarii bronsitelor cronice
(inclusiv a bronhopneumopatiei cronice obstructive), traheobronsite, astm bronsic,
bronhopneumonie, bronsiectazie, sinuzite, pre- si post-operator in afectiunile cu risc de
complicatii pulmonare.

Contraindicatii
Hipersensibilitate la ambroxol sau la oricare dintre excipientii produsului.
Insuficienta renala severa.
Insuficienta hepatica severa.

Precautii
Clorhidratul de ambroxol se va administra cu prudenta la pacientii cu tulburari ale mecanismului

32
de eliminare a secretiei bronsice (sindromul de cili imobili) sau la cei cu hipersecretie de mucus,
datorita riscului de congestie bronsica.
De asemenea, este necesara atentie la pacientii cu polinoza (febra de fan sau alergia la
polen) care sunt, de obicei, alergici la miere.
Pacientii cu rare probleme ereditare de intoleranta la fructoza trebuie atentionati asupra
continutului mucosin cu miere sirop in sorbitol.
5 ml sirop contin 135 mg zahar.
De aceea, trebuie avuta o grija deosebita la pacientii diabetici.

Interactiuni
In cazul administrarii concomitente de antibiotice (eritromicina, cefalexina, oxitetraciclina,
doxiciclina) distributia acestora in arborele traheo-bronsic este imbunatatita.
Administrarea concomitenta de antitusive (de exemplu codeina) reduce eliminarea prin
tuse a secretiilor bronsice fluidifiate, prin urmare nefiind recomandata.
Nu se recomanda administrarea concomitenta de anticolinergice.
Asocierea cu medicamente iritante gastrice creste riscul de aparitie a tulburarilor gastrice.

Doze si mod de administrare:

In absenta altor recomandari, dozele uzuale zilnice la copii sunt de 1,2 - 1,6 mg clorhidrat
de ambroxol kg, iar la adulti de 60 - 120 mg clorhidrat de ambroxol pe zi.
Copii intre 2 - 5 ani: 2,5 ml sirop mucosin cu mieresirop de 2 - 3 ori pe zi;
Copii peste 5 ani: 5 ml sirop mucosin cu miere sirop de 2 - 3 ori pe zi;
Copii peste 12 ani si adulti: 10 ml mucosin cu miere sirop de 3 ori pe zi in primele 2 - 3
zile, ulterior, doza poate fi redusa la 5 ml de 3 ori pe zi.
Dozarea mucosin cu miere sirop se face cu o lingurita dozatoare a 5 ml, marcata cu 1/2
pentru 1,25 ml sirop si cu 1/2 pentru 2,5 ml sirop.
Inainte de masurare, flaconul se agita bine datorita sedimentului de miere depus pe fundul
flaconului.
In timpul tratamentului cu ambroxol trebuie utilizata o cantitate suficienta de lichid pentru
a facilita producerea si dizolvarea mucusului din tractul respirator. Durata tratamentului se

33
stabileste de catre medic, in functie de severitatea si evolutia bolii.
Medicamentul este disponibil in flacoane cu capac prevazut su sistem de siguranta pentru
copii ce previne deschiderea accidentala de catre copii.
Pentru a deschide, se apasa cu fermitate capacul si se invarteste spre dreapta.
Dupa utilizare se insurubeaza capacul cu putere.

SIROP PATLAGINA

Ingrediente: extract de Pătlagină (Plantago species folium) min. 35%, zahăr invertit, antioxidant:
vitamina C, conservant: benzoat de sodiu.
Efect:
-expectorant
-emolient (protejează mucoasele iritate)
-antispastic bronşic
-antiinflamator.
Recomandari:
-tuse uscată, iritativă, spastică sau cu expectoraţie vâscoasă.
Contraindicatii
Nu se recomanda in caz de diabet.
Sarcină şi alăptare:
Se poate consuma de către femeile însărcinate şi mamele care alăptează.
Efecte secundare şi interacţiuni
La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare sau interactiuni
medicamentoase.

34
Intrebuintare:
-Copii 1-5 ani: 2-3 linguriţe pe zi
-Copii 6-12 ani: 4-5 linguriţe pe zi
-Copii peste 12 ani şi adulţi: 3-4 linguri pe zi
Dozele recomandate asigură necesarul zilnic de vitamina C.

SIROPURI ANTIHISTAMINICE

Antihistaminic-substanţă medicamentoasă care este utilizată pentru a contracara la nivle de

perete celular acţiunea histaminei, substanţă sercetată de către organism ce poate declansă reacţii
de tip alergic sau o secreţie gastrică mult mărită.

PERITOL

Compoziţie
100 ml sirop contine clorhidrat de ciproheptadină 0,04 g şi excipienţi: ariavit sunset yellow
C.I. 15985 (E 110), hidroxid de sodiu, acid acetic glacial, acid ascorbic, aroma tutti – frutti,
etanol 96% v/v, zahăr, apă purificată.
 

35
Grupa farmacoterapeutică: alte antihistaminice sistemice
Indicaţii terapeutice
Peritol se administrează în caz de:
-urticarie acută şi cronică, rinită vasomotorie, alergii medicamentoase (de tip I sau III), prurit
-anorexia de origini diferite (anorexie nervoasă, anorexie idiopatică) 
-stări de slabiciune
-sindrom carcinoid
Adulţi:
Doza zilnică recomandată este de 4 mg clorhidrat de ciproheptadină (10 ml Peritol) de trei
ori pe zi.
Urticarie cronică: doza zilnică recomandată este de 2 mg clorhidrat de ciproheptadină       
(5 ml Peritol) de trei ori pe zi.
Anorexie: în cazul anorexiei pot fi administrate 4 mg clorhidrat de ciproheptadină            
(10 ml Peritol) de trei ori pe zi.
Doza maximă zilnică este de 20 mg clorhidrat de ciproheptadină (50 ml Peritol) pe zi.
Pacienţii în vârstă sau pacienţii cu anorexie pe fond nervos aflaţi sub tratamentul cu Peritol
au o predispoziţie mai mare la reacţiile adverse determinate de antihistaminice (ameţeală,
somnolenţă, hipotensiune).
 
Copii:
Peritol nu se administrează la copii sub 2 ani.
Doza recomandată la copii peste 2 ani este de 0,25 mg/kg şi zi.
Copiii între 2 şi 6 ani: doza zilnică recomandată este de 4 - 6 mg clorhidrat de
ciproheptadină (10 –15 ml Peritol). Doza zilnică maximă recomandată pentru acest grup de vârstă
nu trebuie să depăşească 12 mg (de exemplu 10 ml de trei ori pe zi).
Copii între 7 şi 14 ani: doza zilnică recomandată este de 8 –12 mg (10 ml de două sau trei
ori pe zi)
Dacă doza zilnică se administrează în priză unică, se recomandă ca aceasta să fie
administrată seara, înainte de culcare. Doza maximă zilnică pentru acest grup de vârstă este de 16
mg (10 ml de patru ori pe zi).
O măsură dozatoare este echivalentă cu 5 ml sirop.
 

36
 Pacienţii cu insuficienţă hepatică: la aceşti pacienţi este posibilă o scădere a metabolizării
substanţei active, de aceea poate fi necesară scăderea dozei.
Pacienţii cu insuficienţă renală: eliminarea substanţei active este în principal renală, de
aceea poate fi luată în considerare scăderea dozei la aceşti pacienţi.

KETOF

Compozitie: - 5 ml sirop contin 1,38 mg ketotifenhidrogenfumarat, ce corespunde la 1 mg

ketotifen.
Alte componente active: Etanol, parabene E 216, E 218, solutie de sorbitol. Alte
componente: Fosfat acid disodic, substante aromatizante. Contine 2,4% (y/y) alcool (etanol).
Indicatie pentru diabetici: 5 ml sirop contin 4 g solutie sorbitol, corespunzator a 0,27 B.E.
Ambalajul contine un paharel gradat la 2,5 ml, 5 ml si 10 ml.

Indicatii terapeutice:
Tratamentul preventiv de lunga durata al tulburarilor si crizelor astmatice.
La inceputul tratamentului trebuie continuata medicatia de baza cu bronhodilatatoare,
teofilina si corticosteroizi.

37
 Pentru prevenirea tulburarilor astmatice in cazul alergiilor la fan si bronsitelor alergice.
In rinite alergice si boli dermatologice ca tratament simptomatic.
Nota: Ketof sirop nu este indicat in tratamentul crizei acute de astm.

Mod de administrare:
Daca nu este altfel indicat: la copii mici de sase luni pana la trei ani se administreaza
dimineata si seara cate 1/2 masura cu 2,5 ml Ketof (corespunzator a 0,5 mg ketotifen).
Adultii, tinerii si copii peste trei ani vor lua in primele 3-4 zile ale tratamentului seara cate
o masura cu 5 ml Ketof (corespunzator la 1 mg ketotifen), apoi dimineata si seara cate o masura
cu 5 ml Ketof (corespunzator la 1 mg ketotifen).
Daca este necesar se poate mari doza la adulti si copii peste 10 ani la maxim doua masuri
a 5 ml dimineata si doua masuri seara (corespunzator la 2 mg ketotifen).
Indicatie pentru diabetici. 5 ml sirop (corespunzator unei masuri) contin 4 g solutie
sorbitol, corespunzator a 0,27 BE. Ambalajul contine un paharel masura gradat la 2,5 ml, 5 ml si
10 ml.

Modul si durata de utilizare:

Siropul poate fi folosit nediluat sau diluat cu putin lichid (ceai sau suc de fructe) intrucat
efectul tratamentului apare dupa o perioada de 8-12 saptamani, trebuie sa se faca o medicatie de
durata.
O diminuare a medicatiei adjuvante trebuie estimata dupa trecerea acestei perioade.
O limitare expresa a duratei tratamentului nu este prevazuta.

Indicatie:
Medicamentul sa nu mai fie utilizat dupa termenul de expirare prevazut pe ambalaj. In
cazul pastrarii inchise a flaconului si utilizarea corecta a continutului, nu se modifica termenul de
valabilitate al produsului specificat pe ambalaj.
A se feri de copii.

38
 SIROPURI ANTITERMICE

Antitermic-substanta medicamentoasa care produce scaderea febrei.

PANADOL

Panadol Baby, sirop

Panadol baby este recomandat pentru tratamentul simptomatic eficace al
durerilor din perioada erupţiei dentare şi a altor dureri dentare, al durerilor în gât,
pentru tratamentul simptomatic al febrei asociate răcelii şi stărilor gripale, bolilor infecţioase ale
copilăriei, de exemplu: pojar, tusea convulsivă, oreion şi vărsat de vânt.
Panadol Baby este o suspensie orală cu gust plăcut de căpşuni, fără zahăr sau alcool
ce conţine paracetamol. Acesta este un analgezic (combate durerea) şi antipiretic (reduce febra).
Panadol Baby nu irită stomacul şi este uşor de administrat.
Nu utilizaţi Panadol Baby dacă:
•  aveţi hipersensibilitate (alergie) la paracetamol sau la oricare din excipienţii produsului;
•  suferiţi de o afecţiune severă a ficatului;
•  luaţi concomitent şi alte medicamente conţinând paracetamol.
Aveţi grijă deosebită când administraţi Panadol Baby dacă:
•  copilul suferă de afecţiune severă hepatică sau renală;
39
•  copilul are intoleranţă la unele categorii de glucide deoarece conţine maltitol şi sorbitol;
•  i se administrează copilului şi alte medicamente.
Panadol Baby nu trebuie administrat copilului mai mult de 3 zile fără recomandarea
medicului.
În cazul copiilor născuţi prematur şi în particular al celor mai mici de 3 luni, produsul se
administrează numai la recomandarea medicului.
Efectele altor medicamente pot fi modificate sau aceste medicamente pot modifica
efectele Panadol Baby, dacă acestea sunt administrate concomitent.
Informaţi medicul dumneavoastră dacă copilul a luat sau ia unul din următoarele
medicamente:
•  metoclopramid sau domperidon utilizate pentru tratamentul senzaţiei de greaţă sau
vărsătură;
•  colestiramină (pentru tratamentul hipercolesterolemiei);
•  barbituricele (somnifere);
•  antidepresivele triciclice;
•  anticonvulsivante;
•  diflunisalul sau alte antiinflamatoare nesteroidiene;
•  probenecidul (medicament folosit pentru scăderea acidului uric);
Pot să apară valori fals scăzute ale testului pentru glicemie prin metoda
oxidaze/peroxidaze şi o creştere falsă a valorilor acidului uric seric determinat prin testul
fosfotungstic.
Folosiţi seringa dozatoare, introduceţi-o în sticlă şi trageţi suspensia până la nivelul
liniei indicatoare corespunzătoare. Dacă este necesară o doză mai mare de 8 ml, repetaţi
procedura. După utilizare, seringa trebuie spălată în apă caldă şi uscată. Doza poate fi repetată la
fiecare 4 ore, la nevoie.
Nu se administrează mai mult de 4 doze în 24 de ore.
Panadol Baby nu se administrează mai mult de 3 zile fără recomandarea
medicului.
Nu se administrează copiilor sub 3 luni fără recomandarea medicului. Dacă sugarul
s-a născut prematur sau dacă este mai mic de 3 luni, solicitaţi consult medical înainte de
administrare.
Supradoza de paracetamol poate determina insuficienţă hepatică. Dacă dumneavoastră

40
credeţi că copilul a luat mai mult decât doza recomandată, vă rugăm solicitaţi consult
medical, chiar dacă copilul se simte bine.
Dacă aţi uitat să administraţi o doză la timpul potrivit nu vă îngrijoraţi. Administraţi
următoarea doză imediat, iar după 4 – 6 ore reluaţi tratamentul obişnuit.
Efectele adverse ale paracetamolului sunt rare, dar pot apărea reacţii de
hipersensibilitate, inclusiv erupţie cutanată.
Cele mai multe raportări de reacţii adverse sunt legate de administrarea de supradoze de
paracetamol. Au fost înregistrate cazuri izolate de afectare hematologică cu apariţia de vânătăi
sau sângerări neaşteptate.
Utilizarea pe termen lung a preparatelor cu paracetamol poate determina afectarea
ficatului şi/sau rinichiului. Dacă observaţi oricare alt efect advers nemenţionat în acest prospect,
vă rugăm informaţi medicul sau farmacistul dumneavoastră.
Substanţa activă din Panadol Baby este paracetamolul.
Excipienţi: Acid malic, azorubină (E122), gumă xantan, maltitol lichid, aromă de căpşuni,
sorbitol lichid (cristalizabil), nipasept sodic, sorbitol, acid citric anhidru, apă purificată.

NUROFEN pentru copiii, suspensie orala

Nurofen pentru copii contine 5 ml suspensie orală , ca substanţă activă, 100 mg ibuprofen şi
excipienţi: polisorbat 80, glicerină, maltitol lichid, zaharină sodică, acid citric monohidrat, citrat
de sodiu, gumă Xantan, clorură de sodiu, aromă de portocale (Orange flavour 2 M 16014),

41
bromură de domifen, apă purificată.
În cutie se află o seringă dozatoare, pentru administrare orală.
Nurofen pentru copii aparţine unui grup de medicamente ce ameliorează senzaţia de durere,
inflamaţia şi febra.
Nurofen pentru copii este folosit pentru a ameliora febra şi durerea la sugari şi copii cu
vârste cuprinse între 3 luni şi 12 ani.
Nurofen pentru copii ameliorează febra asociată unor afecţiuni, precum: răceală, gripă,
varicelă, pojar, oreion sau febra post-imunizare.
Nurofen pentru copii ameliorează durerea uşoară sau moderată de diverse cauze, precum:
durere în gât, durere dentară sau durere cauzată de apariţia dinţilor, cefalee şi alte tipuri de durere
precum cele asociate luxaţiilor, otitei, etc.
Nurofen pentru copii este la fel de bine tolerat ca paracetamolul şi este mai bine tolerat decât
acidul acetilsalicilic. Totuşi, ca în cazul altor analgezice, nu trebuie să-l administraţi sugarilor şi
copiilor care suferă de ulcer sau de alte afecţiuni ale stomacului, celor care suferă de o înrăutăţire
a astmului datorată acidului acetilsalicilic sau altor medicamente similare, sau celor cu
hipersensibilitate la oricare dintre excipienţii produsului.
Nu este recomandată administrarea produsului la copii cu greutate sub 6 kg.
Produsul nu trebuie administrat la copiii cu vârstă sub 3 luni, decât dacă este indicat de către
medic.
Cereţi sfatul medicului sau farmacistului înainte de a administra Nurofen pentru copii în caz
de:
-efectuarea concomitentă a altor tratamente,
-administrarea concomitentă a altor medicamente, în special alte antiinflamatoare nesteroidiene,
anticoagulante, medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale (inclusiv diuretice), litiu,
metotrexat,
-astm bronşic, afecţiuni cardiace, afecţiuni ale ficatului sau rinichilor,
-hipersensibilitate la alte analgezice.
1.Agitaţi bine flaconul înainte de administrare.
2.Îndepărtaţi capacul (apăsaţi, apoi rotiţi în sens invers acelor de ceasornic).
3.Introduceţi seringa gradată în orificiul din gâtul flaconului.
4.Pentru a umple uşor seringa gradată, întoarceţi flaconul şi aspiraţi uşor suspensia până la
cantitatea necesară, marcată pe seringă.

42
5.Aduceţi flaconul în poziţia iniţială şi scoateţi seringa.
6.Introduceţi capătul seringii în gura copilului şi apăsaţi uşor pistonul acesteia pentru a administra
suspensia.
7.După administrare, puneţi la loc capacul flaconului.
8.Spălaţi seringa în apă caldă şi lăsaţi-o să se usuce. Nu o lăsaţi la îndemâna copiilor.
Mod de administrare în caz de febră post-vaccinare:
Produsul nu trebuie administrat la copiii cu vârstă sub 3 luni, decât dacă este indicat de către
medic.
Administraţi 2,5 ml suspensie orală. Dacă este necesar, mai puteţi administra încă 2,5 ml
suspensie orală după un interval de 6 ore de la prima administrare.
Nu trebuie să administraţi mai mult de 5 ml suspensie orală în interval de 24 ore.
Dacă febra nu scade, nu administraţi şi a treia doză ci adresaţi-vă medicului.
Mod de administrare în caz de febră şi durere:
Acest medicament este recomandat pentru utilizare pe termen scurt. Dacă simptomele
persistă mai mult de 3 zile, adresaţi-vă medicului.
Produsul nu trebuie administrat la copiii cu vârstă sub 3 luni, decât dacă este indicat de către
medic.
De la 3-12 luni: câte 2,5 ml suspensie orală, de 3 ori pe zi.
De la 1-3 ani: câte 5 ml suspensie orală, de 3 ori pe zi.
De la 4-6 ani: câte 7,5 ml (5 ml+2,5 ml) suspensie orală, de 3 ori pe zi.
De la 7-9 ani: câte 10 ml (5 ml+5 ml) suspensie orală, de 3 ori pe zi.
De la 10-12 ani: câte 15 ml (5 ml+5 ml+5 ml) suspensie orală, de 3 ori pe zi.
Nu trebuie depăşită doza recomandată.
Cazurile de supradozaj au fost rare, dar dacă, accidental, aţi administrat o doză mai mare
decât cea recomandată, adresaţi-vă imediat medicului.
Dacă apare ceva neobişnuit, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.
Reacţiile adverse sunt rare, dar pot include tulburări digestive, durere de stomac, greaţă,
reacţii alergice: agravarea astmului bronşic sau erupţii cutanate. Rareori pot să apară: echimoze,
ulcer, hemoragii digestive cu scaun de culoare închisă, cu aspect lucios.
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

43
 SIROPURI CU ANTIBIOTICE
Antibiotic-substanţă naturală sau de sinteză folosită pentru a trata o infecţie sau
suprainfecţie provocată de bacterii.
Există mai multe clase de antibiotice, fiecare dintre ele având indicaţii şi moduri de utilizare
specifice, precum şi un spectru de acţiune bine determinat.

AUGMENTIN BIS 457mg/5ml, pulbere suspensie orala

Pulb. susp. 457 mg (400 mg amoxicilina si 57 mg acid clavulanic)/5 ml

Indicatii:
Infectii ale tractului respirator superior si inferior; ale tractului genito-urinar; ale pielii si
tesuturilor moi; osteo-articulare; dentare; alte infectii (avort septic, infectii puerperale, infectii
intraabdominale). Profilaxia infectiilor asociate cu interventiile chirurgicale.
Spectru: Germeni grampozitiv aerobi: Bacillus anthracis, Corynebacterium spp.,
Enterococcus faecalis, Enterococcus faecium, Listeria monocytogenes, Nocardia
asteroides, Staphylococcus aureus, Stafilococi coagulazo-negativi, Streptococcus
AGalactiae, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus viridans, Streptococcus pyogenes,
Streptococcus spp., Streptococcus viridans.
Germeni grampozitiv anaerobi: Clostridium spp., Peptococcus spp., Peptostreptococcus
spp.
Germeni gramnegativi aerobi: Bordetella pertussis, Brucella spp., Escherichia coli,
Gardnerella vaginalis, Haemophilus influenzae, Helicobacter pylori, Klebsiella spp., Legionella
spp., Moraxella catarrhalis, Neisseria gonorrhoeae, Neisseria meningitidis, Pasteurella

44
multocida, Proteus mirabilis, Proteus vulgaris, Salmonella spp., Shigella spp., Vibrio
cholerae, Yersinia enterocolitica.
Germeni gramnegativ anaerobi: Bacteroides species, Fusobacterium spp. Altii: Borrelia
burgdorferi, Chlamidiae, Leptospira ictero-haemorrhagiae, Treponema pallidum.
Dozaj si mod de administrare
Copii: susp. orala 457 mg/5 ml:
- 2 luni-2 ani: 0,15 ml/kg de doua ori/zi
-2-6 ani: 2,5 ml de doua ori/zi,
-7-12 ani: 5 ml de doua ori/zi.
Dozele se dubleaza in infectii severe. Susp. orala 642,9 mg/5 ml: 90/6,4 mg/kg si zi
administrate fractionat in doua prize, la intervale de 12 ore, timp de 10 zile.
Adulti si copii peste 12 ani: 625 mg - 1 g de doua ori/zi.
Administrarea poate fi mentinuta cateva zile. In cazul afectarii functiei renale, doza se
reduce in functie de clearance-ul creatininei.
Hipersensibilitate la beta-lactamine (peniciline si cefalosporine). Antecedente de disfunctii
hepatice/icter asociate cu administrarea de peniciline.
Pacienti cu disfunctii hepatice, IR, mononucleoza infectioasa, fenilcetonurie.
Administrarea concomitenta de probenecid, alopurinol, contraceptive orale.
Reactii de hipersensibilitate (edem angioneurotic, anafilaxie, sindrom similar bolii
serului, vasculite de hipersensibilitate, rash cutanat, urticarie, eritem multiform, sindrom
Stevens-Johnson, necroza epidermica toxica, dermatita buloasa exfoliativa, nefrita
interstitiala).
Reactii gastro-intestinale (diaree, greata, varsaturi, indigestie, candidoza
mucocutanata, colite associate antibioterapiei orale – inclusive colita pseudomembranoasa
si colita hemoragica).
Efecte hepatice (cresterea AST si/sau ALT, hepatite si ictere colestatice). Efecte
hematologice (leucopenie reversibila, trombocitopenie sau anemie hemolitica, prelungirea
TS si de protrombina).
Reactii uro-genitale (prurit, iritatie, secretii vaginale). Efecte SNC (agitatie, ameteli,
cefalee, convulsii).

45
 KLACID

Klacid, suspensie de uz pediatric

Prospect
Compozitie
Suspensie de uz pediatric. Flacoane, continand dupa reconstituire 60 si 100 ml suspensie
claritromicina 125 mg/5 ml.

Actiune terapeutica
Claritromicina este un antibiotic apartinand familiei macrolidelor.
Claritromicina isi exercita activitatea antibacteriana prin inhibarea sintezei proteice legate
de sub unitatea ribozomala 50 S.
Klacid este activ in vitro impotriva urmatoarelor microorganisme: streptococcus
agalactiae, streptococcus pyogenes, streptococcus viridans, streptococcus pneumoniae,
Haemophilus influenzae, Haemophilus parainfluenzae, Neisseria gonorrhoeae, Listeria
monocytogenes, Legionella pneumophila, Mycoplasma pneumoniae, Campylobacter pylori,
Campylobacter jejuni, Chlamydia trachomatis, Brahmanella catarrhalis, Bordetella pertussis,
Staphylococcus aureus, Propionibacterium acnes.
Studiile clinice au demonstrat aparitia nivelelor plasmatice maxime la doua ore de la
administrarea orala a unei doze unice de Claritromicina, cu valori de 0,35 g/ml dupa o doza de
100 mg, si respectiv de 3,97 g/ml dupa o doza de 1 200 mg.

46
 Timpul de injumatatire al drogului pare a fi dependent de doza. Mai mult, alimentatia nu
s-a dovedit a avea o influenta semnificativa asupra biodisponibilitatii acestei forme farmaceutice.
Dupa absorbtie, Claritromicina difuzeaza rapid in majoritatea tesuturilor, mai putin in
SNC, fara diferente semnificative de concentratie.
Claritromicina este metabolizata de ficat, metabolitul cel mai important fiind 14-hidroxi-
N-desmetil-claritromicina, care atinge nivele plasmatice maxime de 0,5 g/ml si de 1,2 g/ml la 2-4
ore dupa administrarea unei doze de 250 si, respectiv, de 1 200 mg. Numai dupa administrarea
unei doze de 1 200 mg au putut fi identificate nivelele plasmatice scazute de descladinozil -
claritromicina.
Procesul metabolic tinde la saturatie la doze mai mari. La 5 zile de la administrarea
orala sau i.v. de Claritromicina marcata cu C14, 35% din doza a fost excretata in urina si 52% in
materiile fecale.

Indicatii
Tratamentul infectiilor cu germeni sensibili la Claritromicina.
Infectiile tractului nazofaringian (amigdalite, faringite), si ale sinusurilor paranazale.
Infectiile tractului respirator inferior: bronsite, pneumonii bacteriene si pneumonii atipice.
Infectii ale pielii: impetigo, erizipel, foliculite, furunculoze si placi septice.

Mod de administrare
Doza zilnica in mod uzual recomandata este de 15 mg/kg corp/zi, fractionata la 12 ore.
Doze pediatrice recomandate, bazate pe greutatea corporala. Dozare calculata pentru 7,5 mg/kg la
12 ore:
Greutatea corporala Doza
125 mg/5 ml (kg) (la 5 ml
12 ore)
9 62,5 mg 2,5 ml la 12 ore
17 125 mg 5 ml la 12 ore
25 187,5 mg 7,5 ml la 12 ore
33 250 mg 10 ml la 12 ore

47
 Claritromicina poate fi administrata fara ajustarea dozei in prezenta afectarilor hepatice,
daca functia renala este normala.
Cu toate acestea, in situatia unei afectari renale grave, cu sau fara afectari hepatice
coexistente, este necesara micsorarea dozelor sau prelungirea intervalelor de administrare.

Contraindicatii
Claritromicina este contraindicata la pacientii cu hipersensibilitate la macrolide. Sarcina.
Alaptare. Insuficienta hepatica severa.

Precautii
Claritromicina, fiind in principal metabolizata si excretata de catre ficat, trebuie luate
precautii speciale cand este administrata la pacientii cu afectari ale functiilor hepatice; de
asemenea la pacientii cu insuficienta renala severa si la varstnici (peste 65 ani).
S-a demonstrat ca, Claritromicina poate interfera cu nivelele plasmatice ale
carbamazepinei, acestea putand creste semnificativ.
Pacientii carora li s-a administrat o asemenea combinatie trebuie sa fie monitorizati clinic
si, daca este necesar, trebuie operate modificari semnificative ale posologiei.
Claritromicina poate produce o crestere a concentratiilor plasmatice de teofilina, totusi
fara sa justifice modificarea posologiei acesteia. Ca si la alte macrolide, sunt posibile interactiuni
cu warfarina si cu ciclosporinele.

Supradozare
Daca au fost ingerate doze mari de Claritromicina, pot surveni tulburari gastro-intestinale.
Pot surveni de asemenea reactii sistemice, care trebuie tratate imediat cu spalaturi gastrice si
prin masuri de sustinere. Deoarece Claritromicina nu poate fi eliminata din organism prin
hemodializa sau prin dializa peritoneala, este necesar sa fie luate masuri energice pentru
eliminarea din tractul digestiv a drogului inca neabsorbit, aplicand in acelasi timp o terapie
simptomatica adecvata.

48
Reactii adverse

Dupa administrarea orala a Claritromicinei, s-au raportat unele tulburari gastro-intestinale

(greata, pirozis, dureri abdominale, diaree), cefalee si rash cutanat.
La folosirea macrolidelor sunt posibile cresteri tranzitorii ale SGOT - SGPT, care sunt in
mod normal reversibile dupa intreruperea administrarii. Deoarece in timpul testelor clinice cu
Claritromicina nu s-au experimentat probleme mai severe privind ficatul, trebuie luat in calcul ca
pentru antibioticele din aceasta clasa pot surveni, in mod exceptional, episoade de hepatita
colestatica.
Ca si in cazul altor antibiotice, in timpul tratamentului cu Claritromicina se pot rareori
inregistra suprainfectii cu bacterii rezistente sau cu fungi, necesitand intreruperea administrarii si
adoptarea unei conduite terapeutice adecvate.

49
CONCLUZII

Siropurile farmaceutice prezinta o importanta deosebita in practica farmaceutica moderna

deoarece este o forma usor acceptata de copii dar si datorita biodisponibilitatii acesteia.
Absorbţia substantei medicamentoase este foarte rapida, avand in vederea ca substanta
activa este introdusa in organism in forma dizolvata.
Biodisponibilitatea depinde de proprietăţile substanteia active si a excipientilor.
In cazurile in care substanta activa formeaza un complex cu una din substantele auxiliare -
cantitatea de substanta eliberata va depinde de echilibrul dintre fracţiunea legata si cea libera si de
natura solventului.
Vascozitatea crescută scade viteza de difuzie. Soluţiile nehidromiscibile (substanta activa
este dizolvata intr-un solvent care nu este miscibil cu fluidele digestive) - sunt preparatele
lipofile, de exemplu soluţiile uleioase.
In cadrul produselor lichide, soluţiile au o biodisponibilitatea maxima, substanta activa
fiind dispersata omogen si la nivel molecular.
Siropurile au o biodisponibilitate mare, ca si soluţiile, desi vascozitatea lor accentuata
reprezintă un factor care încetineşte cedarea substantei medicamentoase.

50