Sunteți pe pagina 1din 2

SIROPURI

Sirupi (F.R. X)

DEFINIȚIE: Siropurile sunt preparate farmaceutice lichide, cu un conținut crescut de


zahăr, de consistență vâscoasă, destinate administrării interne.(FR X)
Cantitatea cea mai mare de zahăr care intră în compoziția unui sirop este de 64%-(siropul
simplu) și variază între 54-64% pentru majoritatea siropurilor medicamentoase (excepție face
Siropul de tiocol 48% și Siropul de eter -40%).
Conform farmacopeei europene supliment 2001: Siropurile = sunt preparate farmaceutice
apoase caracterizate prin gustul dulce și consistență vâscoasă. Conținutul în zahăr este de
minim 45%. Gustul dulce poate fi obținut și cu alți agenți edulcoranți sau polioli. Siropurile
pot conține coloranți și aromatizanți - în acest caz există obligativitatea să fie notați pe
etichetă –numele si concentrația.
Siropurile pot fi:
-oficinale–FR.X: siropul de beladona (separanda), siropul de Balsam Tolu, siropul de
codeina (venena), siropul simplu.
-magistrale -care se prepară dupa formule bine stabilite de medic și care se trec în registru de
copiere a rețetelor.
-industriale –preparate de industrie: sirogal, patlagină, etc.
Avantaje: -datorită concentrației mare de zahăr permit conservarea substanțelor
medicamentoase în timp.
-maschează gustul neplăcut al unor substanțe crescând complianța pacienților la
tratament.
Prepararea siropurilor:
Conform FR.X se prepară prin dispersarea S.A. sau a extractelor vegetale în soluție
concentrată de zahăr sau în siropul simplu și completarea la masa prevazută. Se pot folosi
agenți pentru corectarea gustului, mirosului, creșterea vâscozității, conservanți antimicrobieni.
Fazele preparării siropurilor:
În farmacie prepararea siropurilor cuprinde următoarele etape: -cântărire;
-dizolvare;
-completare la masa prevăzută(m/m);
-filtrare, eventual clarificare sau decolorare;
-condiționare;
-depozitare.
A). Prin dizolvarea zahărului în apă sau în diferite soluții medicamentoase:
– la rece ( prin agitare, per descensum, prin percolare);
- la cald.
-1.Dizolvarea la rece se aplică în cazul în care căldura este nefavorabilă substanțelor
dizolvate în vehicul de exemplu: Siropul de althea sau Siropul de coji de portocale.
-Prin metoda per-descensum (metoda circulantă)
Zahărul cântărit se introduce într-un săculeț; în contact cu solventul se dizolvă și formează
o soluție saturată cu densitate mai mare care cade la fundul vasului, deplasând solventul spre
suprafață și dizolvând treptat tot zahărul.
Prin percolare –se folosește un vas de sticlă cilindro-conic terminat cu un tub efilat și un
robinet numit percolator, în care se introduce un strat de material filtrant (vată umectată cu
apă), după care se adaugă zahărul cristalizat, uniform pe materialul filtrant.
Apa sau vehiculul va trece prin stratul de zahăr din percolator si lichidul obținut va fi readus
în percolator, de câte ori va fi nevoie pentru a dizolva toata cantitatea de zahăr. Debitul de
curgere al lichidului va fi reglat ca să se asigure dizolvarea întregii cantități de zahăr.
2. Dizolvarea la cald
Deși această metodă prezintă o serie de dezavantaje, (invertirea, caramelizarea sau
hidroliza-la temp.ridicată) se folosește foarte des datorită avantajelor pe care le are:
 -dizolvarea si filtrarea siropului obținut se face cu viteza mare limitând contaminarea
cu microorganisme;
 -coagularea substanțelor de natura albuminică care sunt îndepărtate prin filtrare ;
 -obținerea de siropuri clare.
Dizolvarea zahărului la cald se face prin aducerea zahărului și a vehiculului într-un vas tarat și
încălzirea amestecului pe baie de apă sau pe sită, până când tot zahărul se dizolvă.
B).Prin amestecarea siropului simplu cu soluții medicamentoase.
Proprietăți : limpezi sau opalescente, având culoarea, mirosul și gustul componetelor.
Trebuie să aibă o anumită densitate și un anumit indice de refracție.
Masa totală pe recipient:
Se determină prin cântărirea conținutului a 10 recipiente. Față de masa declarată se admit
urmatoarele abateri:
până la 25g +/-5%
25g-50g +/-3%
50-500g +/-2%
Dozarea: Conform FR.X concentrația în substanță activă poate să prezinte față de valoarea
declarată urmatoarele abateri:
până la 0.1% +/-7.5%
0.1 – 0.5% +/-5%
0.5 și mai mult de 0.5% +/-3%
Identificarea zahărului se face încălzind două picături de sirop pe sită până la carbonizare
când se degajă miros de zahăr ars.
FR.X prevede ca la siropurile care au o concentrație de zahăr mai mică decât siropul simplu
(64%), conservarea să se asigure prin adăugarea de 1,5 % amestec nipagin, nipasol în
proporție de 9:1 sau alți conservanți. Adăugarea de conservant trebuie să se menționeze
pe etichetă. Siropurile cu aspect și miros modificat – nu se folosesc.
Conservare:
-În recipiente de cel mult 1000 ml, bine închise și complet umplute, la loc răcoros(8-15˚C).

S-ar putea să vă placă și