TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

CURS NR 9

SIROPURI

Siropurile – sunt forme farmaceutice lichide cu un conţinut crescut de

zahăr destinat administrării interne. Pot avea ⅔ din greutatea lor în zahăr.
Preparatele industriale au concentraţia în zaharoză de 65% cu densitatea de
1.32 (prin aceste caracteristici se asigură protecţia antimicrobiană). Sunt
preparate cu gust dulce, dense, sub formă de soluţii de uz intern ce au ca
vehicul siropul.
Zaharoza se poate înlocui cu glucoză, fructoză sau zahăr invertit. În alte
situaţii se înlocuieşte cu siropuri cu polioli (alcooli cu mai multe grupări OH) cu
gust dulce sau cu edulcoranţi sintetici şi agenţi vâscozifianţi. Pot conţine una
sau mai multe substanţe medicamentoase precum şi substanţe auxiliare
(coloranţi, aromatizanţi, agenţi antimicrobieni). Numele şi concentraţia acestora
trebuie specificate obligatoriu pe etichetă. Unele siropuri nu conţin unele
substanţe medicamentoase şi atunci se folosesc doar ca vehicule pentru
formele farmaceutice de uz intern.
Exemplu: Cistenalul – se administrează fie cu sirop, fie pe zahăr.
Clasificarea siropurilor:
1. Pulberi pentru siropuri – se realizează pentru specialităţile cu termen
de valabilitate mic, ce nu pot fi păstrate în stare lichidă.
Exemple: Fluimucil – soluţie; Epitrim; Sumetrolim.
2. Granulate pentru siropuri – se prepara extempore (7 – 10 zile).
3. Doze unitare de pulberi sau granulate condiţionale în plicuri
termo – sudabile – se prepară extempore.
4. Concentrate pentru siropuri – care se obţin din preparate extractive
cu volum redus, obţinute prin diferite procedee de dizolvare, extracţie
şi dizolvare a produsului vegetal. Soluţiile concentrate se diluează cu
sirop şi alcool până la o concentraţie de 200 care le asigură
conservarea.
Dezavantajele siropurilor:
- uşor de administrat, gust dulce, miros plăcut, uşor de înghiţit,
culoare atractivă;
- efect rapid, absorbţie mărită prin protejarea mucoasei gastrice;
- maschează gustul şi mirosul neplăcut al substanţelor
medicamentoase;
- concentraţia în zahăr asigură stabilitatea, conservarea şi
valoarea nutritivă;
- bio – disponibilitate mărită;
- formă farmaceutică adecvată copiilor şi celor cu tulburări de
deglutiţie.
Dezavantajele siropurilor:
- posibilitatea contaminării cu microorganisme şi fungi;
- stabilitate redusă a substanţelor medicamentoase în soluţie;
1
 - ocupă volum şi masă mare motiv pentru care necesită spaţiu
mare de depozitare;
- sunt contraindicate la diabetici.
Clasificarea siropurilor:
1. După conţinut:
a. Simple – o singură substanţă medicamentoasă (Peritrol, Nurofen,
Prinatiol).
b. Compuse – mai multe substanţe medicamentoase (Sirop de
pătlagină cu propolis, Tusinuri).
2. După modul de formulare:
a. Oficinale.
b. Industriale.
3. După forma farmaceutică:
a. Siropuri medicamentoase.
b. Pulberi pentru siropuri.
c. Granule pentru siropuri.
d. Concentrate pentru siropuri.
4. După modul de fabricare:
a. Prin dizolvare la rece sau la cald a zahărului.
b. În soluţii extractive (sucuri) sau prin amestecarea siropului simplu
cu alte forme farmaceutice lichide (tincturi sau extracte).
5. După modul de utilizare:
a. Siropuri medicamentoase (substanţe cu acţiune terapeutică).
b. Siropuri aromatizante (edulcorante).
c. Siropuri cu rol de vehicule în medicaţia terapeutică.
d. Siropuri cu rol protector contra acţiunilor iritante a unor substanţe
medicamentoase.
6. După acţiunea terapeutică:
a. Cu acţiune expectorantă (muguri de brad, pătlagină).
b. Cu acţiune tusivă (coji de ceapă, nuci, humex, paxaladine).
c. Cu acţiune tonică (ginseng, cătină, măceşe).
d. Cu acţiune sedativă ( tei, romergan, peritol, valeriană).
e. Cu acţiune purgativă (duphalac, lactuloză).
f. Cu acţiune anticolitică (sabsimplex, conisan, gripe, baby – water,
baby – drink, mărar – antibalonări).
g. Cu acţiune antibiotică.
h. Cu acţiune antipiretică (nurofen, panadol, paracetamol,
eferalgan).
i. Cu acţiune antihistaminică = antialergică (peritol, claritină, chetof,
aerius).
j. Cu acţiune antianemică (fer – sol, ferum – hausman, ferronat,
picovit, vi – sol, vidailin).
Formularea siropurilor:
Se are în vedere realizarea solubilităţii substanţelor medicamentoase,
asigurarea stabilităţii formelor farmaceutice, asigurarea caracteristicilor organo
– leptice, eficienţa terapeutică. Printr-o metodă adecvată de preparare siropurile
au o stabilitate bună (fabricate la cald asigură o protecţie împotriva
2
microorganismelor). Datorită factorilor interni sau externi în timp pot apare
modificări cum ar fi cristalizarea, hidroliza, fermentaţia, schimbarea culorii sau
apariţia mucegaiului. Pentru asigurarea calităţii se adaugă substanţe auxiliare şi
conservanţi.
Materii prime:
Se utilizează substanţe medicamentoase şi substanţe auxiliare ca zahărul
şi se foloseşte sortul oficinal sub formă de bucăţi sau cristalizat. Zahărul oficinal
trebuie să conţină 98 – 99.5% zaharoză şi 0.25 – 0.5% apă. El este stabil la un
pH între 4 – 8 (aproape neutru). Se poate asocia cu sorbitol sau glicerol pentru
a reduce tendinţa zaharozei la cristalizare (fenomenul CAP – LOOKING = este
fenomenul ce apare la partea superioară a sticlei şi la interacţiunea cu dopul
producând o blocare a deschiderii recipientului).
Siropurile cu o concentraţie mai mică de 64% zahăr se conservă cu
agenţi antimicrobieni şi anume 1.5% nipagin, nipasol sau acid benzoic, clorură
de benzoleonul sau clorură de cualinium.
Extractele concentrate se prepară numai în industrie prin amestecarea cu
sirop simplu în proporţiile indicate. Formula generală este de ¾ părţi sirop şi ¼
extract.
Tehnologia de fabricare:
Se face respectând aceleaşi reguli ca la soluţii dar dispersând substanţa
medicamentoasă sau extractele vegetale în sirop simplu şi completare la masa
prevăzută. Farmacopeea Română X oficializează 4 tipuri de siropuri:
1. Sirop simplu.
2. Sirop de balsam de tolu.
3. Sirop de mătrăgună.
4. Sirop de codeină.
Fazele preparării:
- cântărirea materiilor prime;
- dizolvare;
- completare la masa prevăzută;
- filtrare;
- clarificare sau decolorare;
- condiţionare;
- depozitare.
1. Siropul simplu – conţine 64% zahăr şi restul apă. Se obţine prin
dizolvarea zahărului la rece sau la cald.
Dizolvarea la rece:
Se aplică pentru substanţele termolabile (sensibile la căldură). Prin
această metodă se evită alterarea substanţei medicamentoase,
hidrolizarea şi caramelizarea zahărului.
Dezavantaje:
- dizolvarea se face greu;
- filtrarea decurge cu viteză mică;
- posibilitatea fermentării cu microorganisme;
- nu rezultă siropuri limpezi.
Dizolvarea la rece se poate face prin 3 metode:

3
 a. Per descensum – zahărul se suspendă într-un săculeţ
deasupra vasului.
b. Prin percolare – se foloseşte o instalaţie denumită
percolator.

Hârtie de filtru

Vată umezită

Robinet

Este un vas din sticlă cilindro – conic terminat cu un tub

efilat prevăzut cu un robinet. Zahărul se aduce pe la
partea superioară sub formă de cristale sau bucăţi.
Zahărul pudră ar forma o masă compactă pe care apa ar
traversa-o greu. Peste zahăr se pune apă reglând
robinetul la o curgere potrivită. Apa care a traversat
zahărul îl topeşte (dizolvă) crescându-i concentraţia.
Soluţia se recoltează de la robinet, se trece prin
percolator până la dizolvarea totală a zahărului.
c. Prin agitare – constă în agitarea energică a amestecului
într-un recipient închis care are volumul de 2 ori mai
mare ca volumul siropului. Procesul se desfăşoară
convenabil pentru prepararea unor cantităţi mai mici de
2000 de grame.
Dizolvarea la cald:
- filtrarea decurge rapid;
- dizolvarea decurge rapid;
- posibilitatea de contaminare mai mică;
- se realizează şi sterilizarea;
- se obţin preparate clare şi limpezi datorită coagulării substanţelor
albuminoase sau datorită substanţelor balast.
Dezavantaje:
- posibilitatea caramelizării zahărului;
- apariţia de cristale datorită hidrolizei zaharozei.
TEMĂ: Care din siropurile următoare au zahăr şi care nu, modul de
administrare a acestora (AERIUS, AMBROXOL, EFERALGAN,
4
RHINATIOL, PANADOL, NUROFEN, MARCOFEN, DUPHALAC,
FERUM – HAUSMAN, FERRONAT, SUMETROLIM, PERITOL,
VI – SOL).