REFERAT

Forme Farmaceutice

SIROPURILE
 Cuprins

Capitolul I
I.1. Istoric siropuri…………………………………………….………......pag.3
I.2. Definitie……………………………………..………………….….….pag.3
I.3. Generalitati……………………………………………………………pag.4
I.4. Clasificare…………………………………………………….…....….pag.5
I.5. Avantaje si dezavantaje…………………………………….…………pag.7
Capitolul II
Prepararea siropurilor – fazele prepararii siropurilor………………….…pag.8
II. 1. Dizolvarea zaharului………………………………….………...…..pag.12
II. 2. Aducerea la concentratia ceruta…………………….…………...….pag.17
II. 3. Clarificarea si decolorarea siropurilor…………….………………...pag.17
Capitolul III
III.1. Conservarea siropurilor…………………….………………..…….pag.19
III.2. Ambalarea siropurilor…………………….…….……………….…pag.20
III.3. Etichetarea siropurilor………………………….…………….….…pag.20
Capitolul IV
Exemple de siropuri……………………………………………………...pag.21
IV. 1. Siropuri oficinale………………………………………………….pag.21
IV. 2. Siropuri tipizate…………………………………………………...pag.28
Capitolul V - Siropuri cu acțiune antitusivă
V. 1. Substanțe medicamentoase cu acțiune antitusivă…………….....pag.34
V. 2. Plante cu acțiune antitusivă………………………………………pag.39
Bibliografie…………………………………………………………..pag.41

2
 Capitolul I
I. 1. Istoric siropuri

Siropurile sunt o forma farmaceutica utilizata din cele mai vechi timpuri.
Inca din antichitate erau utilizate de chinezi, indieni, egipteni, arabi şi persi.
Initial, siropurile aveau ca edulcorant mierea de albine.
Zaharul este utilizat inca din antichitate de chinezi si a fost adus in Europa
de Alexandru cel Mare (Macedon) in secolul al IV-lea i.e.n. Multa vreme, zaharul a
fost considerat ca medicament si era eliberat numai prin farmacii.
Dupa descoperirea zaharului din trestia de zahar si apoi fabricarea din sfecla
de zahar, in 1746, de catre A. Markgraf, nu s-a mai utilizat mierea de albine.
Denumirea de sirop provine din limba araba, de la cuvintele scirab, schirab
- potiune sau shiraph - bautura; in limba latina sirupus - a atrage.
Siropurile, alaturi de solutii, raman forma farmaceutica mult utilizata mai
ales in medicatia pediatrica. Ele au fost oficializate de Farmacopeea Romana, editia
I, printr-un mare numar de exemple.
Monografia de generalitati Sirupi este introdusa in Farmacopeea Romana,
editia a III-a. Actuala farmacopee (Farmacopeea Romana, editia a X-a) nu prevede
niciun produs industrial, ci numai patru exemple de monografii cu siropuri oficinale:
- Siropul simplu
- Siropul de codeina
- Siropul de matraguna
- Siropul de balsam de tolu

I. 2. Definiție

3
 Siropurile oficializate de FR X la monografia SIRUPI sunt preparate
farmaceutice lichide, cu un continut crescut de zahar, de consistenta vascoasa,
destinate administrarii interne.

I. 3. Generalități

Siropurile sunt solutii lichide, omogene, concentrate de zahar (2/3 din

greutatea lor este reprezentata de zahar) in apa sau in solutii apoase care contin
substante active sau aromatice. Siropurile industriale au cel putin 40% zahar.
Spre deosebire de majoritatea solutiilor in care cantitatea de solvent este mai
mare decat cantitatea substantei dizolvate, siropurile constituie o exceptie deoarece
cantitatea de zahar predomina fata de cantitatea de solvent.
In categoria siropurilor sunt incluse toate preparatele lichide cu gust dulce,
dense, sub forma de solutii de uz intern, care au ca vehicul siropul.
Zaharoza poate fi inlocuita cu glucoza, fructoza, zahar invertit sau alte
zaharuri si deasemenea pot fi obtinute siropuri din polioli, cu gust dulce, glicerol,
sorbitol cat si cu edulcoranti sintetici sau agenti vascozifianti, pentru a conferi
vascozitate asemantoare siropului de zahar.
Siropurile pot contine una sau mai multe substante medicamentoase, cat si
substante auxiliare ca aromatizanti, coloranti, agenti antimicrobieni; denumirea si
concentratia acestora trebuie sa fie indicate pe eticheta preparatului.
Unele siropuri nu contin substante medicamentoase, ele sunt destinate a fi
utilizate ca vehicul pentru diferite forme farmaceutice lichide de uz intern.
Industria de medicamente prepara si alte forme farmaceutice destinate realizarii de
siropuri:

4
 Pulberi pentru siropuri: prezentare utilizata de industrie pentru unele
specialitati cu stabilitate foarte limitata, care nu pot fi stocate sub forma lichida
(unele antibiotice de exemplu).
Granulate pentru siropuri, deasemenea, o forma farmaceutica solida
prezenta in flacoane, care contin granule bogate in zahar si substante
medicamentoase, solubile sau insolubile.
In momentul intrebuintarii, bolnavul adauga o cantitate determinata de apa
peste pulberea sau granulatul din flacon si prin agitare se obtine “ex tempore” o
solutie sau o suspensie zaharata, care se adminisreaza cu lingurita dozatoare, ce
insoteste flaconul in ambalajul industrial. Siropul obtinut se poate pastra o
saptamana la temperatura obisnuita.
Doze unitare de pulberi sau granulate, conditionate in plicuri
termosudabile, care se dizolva in apa in momentul intrebuintarii; sunt cele mai
moderne.
Aceste tipuri de prezentari rezolva, de catre industria farmaceutica, problema
intrebuintarii unor substante medicamentoase instabile in solutie.
Concentrate pentru siropuri: sunt preparate extractive cu volum redus,
obtinute prin diferite procedee de dizolvare, extractie si concentrare a unor produse
vegetale. Aceste solutii concentrate sunt diluate cu sirop si alcool pentru a obtine o
concentratie alcoolica finala de 20c, care faciliteaza conservarea.

I. 4. Clasificare
a. Dupa continut:
- siropuri simple, cu o singura substanta medicamentoasa;
- siropuri compuse, cu doua sau mai multe substante medicamentoase.

b. Dupa modul de formulare:

5
 - siropuri oficinale - sunt cele inscrise in farmacopee, avand o formula si o
compozitie bine definite, un anumit mod de preparare si anumite conditii de calitate
prevazute de farmacopee;
- siropuri magistrale - sunt cele care se executa in farmacie, la cerere, pe
baza de prescriptie medicala sau reteta. Acestea au o durata de conservare relativ
scurta, se prepara in cantitati mici si sunt destinate utilizarii imediate;
- siropuri industriale – sunt intalnite frecvent cu denumirea de siropuri
tipizate, sunt acele siropuri care se prepara in industrie avand o forma precisa de
preparare, o actiune bine stabilita si o durata de conservare, in general, mai mare.
Aceste siropuri au denumiri impuse (denumiri comerciale) si denumire
comuna internationala (DCI).
c. Dupa forma farmaceutica:
- siropuri medicamentoase;
- pulberi pentru siropuri;
- granulate pentru siropuri;
- concentrate pentru siropuri.
d. Dupa modul de fabricare:
- siropuri obtinute prin dizolvarea la rece sau la cald a zaharului in apa,
sucuri de plante, solutii extractive, ape aromatice;
- siropuri obtinute prin amestecarea siropului simplu cu alte forme lichide,
tincture, extracte.
e. Dupa modul de utilizare:
- siropuri medicamentoase: contin substante medicamentoase cu actiune
terapeutica;
- siropuri aromatizante: se utilizeaza ca edulcorante pentru acoperirea
gustului neplacut al unor substante medicamentoase, din diferite forme farmaceutice
lichid;.
6
 - siropuri cu rol de vehicul, in medicatia pediatrica;
- siropuri cu rol protector contra actiunii iritante a unor substante
medicamentoase.
f. Dupa actiunea terapeutica:
- siropuri tonice, expectorante, sedative, purgative, antiparazitare, cu
antibiotice, antianemice, etc.

I. 5. Avantaje si dezavantaje
Avantajele utilizarii siropurilor

- Preparatele prezinta gust dulce, placut, aromat, culoare atractiva fiind

preferate in special in medicatia pediatrica;
- Corecteaza gustul si mirosul neplacut al unor substante, permitand astfel o
administrare usoara;
- Se pot asocia cu diferite substante medicamentoase;
- Concentratia mare in zahar are si rolul de a asigura conservarea siropului,
avand totodata si valoare nutritive;
- Rezolva probleme de instabilitate a unor substante (antibiotice), in mediu
apos sub forma de granulate sau concentrate pentru siropuri, care sunt transformate
in forma lichida de catre bolnav, “ex tempore”;
- Siropurile, ca solutie apoasa, ofera o mare biodisponibilitate, fiind forme
farmaceutice cu eliberare rapida;
- Comparativ cu solutiile apoase de uz intern, siropurile asigura o protectie
asupra mucoasei gastrice, la actiune iritanta a unor componente asociate in sirop;
- Siropurile sunt folosite si la prepararea altor forme farmaceutice, cum ar fi
potiunile, comprimatele.

7
 Dezavantajele utilizarii siropurilor

- Stabilitatea redusa a substantelor medicamentoase in solutii;

- Stabilitatea mai mica decat solutiile la contaminarea cu microorganisme,
fungi, pot fermenta usor;
- Ca si solutii ocupa un volum si prezinta o masa mai mare decat cele ale
formelor solide, ceea ce impune spatii mari de depozitare, transport dificil al
recipientelor;
- Sunt contraindicate la persoanele cu diabet siropurile care contin zahar;

Capitolul II

Prepararea siropurilor

Prepararea siropurilor are in vedere urmatoarele obiective:

- realizarea solubilitatii substantelor medicamentoase;
- asigurarea stabilitatii siropurilor;
- asigurarea caracteristicilor subiective in scopul maririi acceptabilitatii de catre
bolnav (proprietatile organoleptice);
- eficienta terapeutica.
In general, fata de celelalte solutii, siropurile prezinta o stabilitate buna
datorita continutului ridicat in zahar, iar prin fabricare la cald se asigura protectia
impotriva microorganismelor.
In timp si pastrate in conditii necorespunzatoare, sub influenta factorilor
interni si externi, siropurile sufera modificari importante, urmate de alterarea calitatii

8
lor (cristalizarea zaharului, fermentatia, aparatia filamentelor de mucegai = flocoane,
schimbarea culorii)
Materii prime folosite la prepararea siropurilor:
- substante medicamentoase sau substante active - au actiune terapeutica.
Acestea trebuie sa indeplineasca conditiile de calitate cerute in farmacopee,
standarde de stat, norme interne sau de tratatele de specialitate, atat in privinta
proprietatilor fizico-chimice cat si ale gradului de puritate.
Daca impuritatile depasesc limita admisa de farmacopee, pot sa se produca
o serie de reactii nedorite, in urma carora siropul isi modifica in sens negative
calitatea si efectul terapeutic.
- substante auxiliare: zahar, vehiculul (apa distilata, ape aromatice, solutii
extractive, sucuri din fructe), adjuvanti si aditivi (agenti de marire a solubilitatii,
stabilizanti, aromatizanti, corector de gust si miros, coloranti, conservanti).
- materiale si recipiente de conditionare
Pentru preparare avem nevoie de urmatoarele ustensile si aparatura
corespunzatoare:
- recipiente de capacitate corespunzatoare (pahar Berzelius);
- cilindri gradati;
- pipete;
- baghete de sticla;
- sticle de ceas;
- palnii pentru filtrare;
- recipiente din otel inoxidabil sau metal emailat;
- lingurite de inox;
- mojar si pistil;
- mensuri;
-balante, percolator;
9
Fig.2.1: Pahar Berzelius Fig. 2.2: Mojar si pistil

Fig. 2.3: Mensură Fig. 2.4: Balanta de receptura

10
 Fig. 2.5: Palnii Fig. 2.6: Palnii pentru filtrarea la cald

Fazele prepararii siropurilor

In farmacie, prepararea siropurilor cuprinde urmatoarele etape:

- cantarirea materiilor prime;
- dizolvarea;
- aducerea la concentratia ceruta;
- filtrarea siropului;
- clarificarea si decolorarea siropului;
- conditionarea
Cel mai utilizat este siropul simplu (Sirupus simplex) sau siropul de zahar,
care intra in compozitia diferitelor formule magistrale cat si pentru prepararea de
siropuri medicamentoase, corectoare de gust, preparat dupa urmatoarea formula:
Rp / Zahar …………………………….. 64,00 g
Apa distilata q.s. ad. ……………..100,00 g
Prepararea siropului simplu cuprinde urmatoarele faze:
- dizolvarea zaharului;

11
- aducerea la concentratia ceruta;
-clarificarea si decolorarea.

II. 1. Dizolvarea zaharului

Dizolvarea zaharului se poate face in apa distilata cand rezulta siropul simplu
sau in diferite solutii care contin principii active rezultand siropuri medicamentoase.
Pentru prepararea siropurilor se foloseste zahar de buna calitate, cristalizat
care contine 98-99% zaharoza si este solubil pana la o concentratie de 85% in apa
distilata. Apa in care se dizolva zaharoza trebuie sa fie distilata fara impuritati, iar
vasele in care se lucreaza sa fie curate.
Folosirea apei comune poate duce la precipetate datorita formarii unor saruri
de calciu insolubile. Dizolvarea zaharului se poate face la rece sau la cald.

A. Dizolvarea zaharului la rece

Dizolvarea zaharului la rece se aplica in cazul in care vehiculul utilizat

contine substante termolabile sau substante volatile. Aceasta metoda prezinta
urmatoarele avantaje:
- se evita alterarea zaharului si a vehiculului implicit a substantei medicamentaose
care se gaseste in vehicul;
- nu necesita o supraveghere continua.
Dizolvarea zaharului la rece prezinta si dezavantaje:
- necesita un timp de lucru mai indelungat;
- operatia de filtrare decurge cu viteza mica;
- nu are loc o sterilizare a siropului ca şi în cazul preparării la cald (fierbere);
- exista riscul contaminarii cu microorganisme;
- de multe ori nu rezulta siropuri limpezi.

12
 Pentru prepararea siropurilor la rece se pot folosi urmatoarele metode:
a. Dizolvarea zaharului prin agitare directa (mecanica)
b. Dizolvarea zaharului “per descensum”
c. Dizolvarea zaharului prin percolare

a. Dizolvarea zaharului prin agitare directa (mecanica)

Dizolvarea se face prin agitarea energica a amestecului de zahar cu apa
distilata sau alt vehicul, pana la dizolvarea completa intr-un recipient inchis, care are
o capacitate de doua ori mai mare ca volumul siropului. Dizolvarea decurge mai greu
si este necesara o agitare prelungita.
b. Dizolvarea zaharului “per descensum”

Dizolvarea “per descensum”, numita si dizolvarea circulanta, este o metoda

mai veche de preparare a siropului, in care zaharul se introduce intr-un saculet de
panza, ce se suspenda la suprafata apei distilate sau a unui vehicul.
Apa dizolva treptat zaharul si in final se formeaza un strat de sirop dens,
saturat, in jurul particulelor solide de zahar.
Datorita fortei gravitationale, acest strat de sirop
dens se deplaseaza la partea inferioara a
recipientului, antrenand in miscare o cantitate de
apa in sus care are o densitate mai mica; se
creeaza astfel curenti de convectie care dizolva
treptat tot zaharul. Dupa dizolvarea intregii
cantitati de zahar, saculetul se scoate si siropul se
omogenizeaza prin agitare.
Fig. 2.7: Dizolvarea “Per descensum”

13
 Aceasta metoda prezinta avantajul ca siropul nu mai necesita filtrarea
deoarece zaharul trece prin saculetul de panza, acesta avand rol si de filtru, dar
prezinta dezavantajul ca necesita timp indelungat de preparare.
c. Dizolvarea zaharului prin percolare
Percolarea este metoda oficinala in F.R. X. Cuvantul percolare deriva din
limba latina de la cuvintele „per” = prin; „colare” = a curge picatura cu picatura.
Dizolvarea zaharului prin percolare se face cu ajutorul unui vas numit
percolator. Percolatorul este un vas din sticla, cilindric care are la baza o terminatie
de forma conica. La partea inferioara a percolatorului se afla un filtru pe care se
aseaza un strat de vata umectata cu apa distilata si presata potrivit.
Pe stratul de vata se aseaza zaharul, de preferinta bucati sau cristale mari
pentru a evita formare unui strat compact pe care lichidul sa-l strabata greu.

Hartie de filtru

Vata umezita

Robinet Fig. 2.8: Schema Percolatorul

14
 In continuare, peste zahar se adauga apa distilata (sau alt vehicul), aceasta trece
repede prin coloana de zahar, robinetul fiind deschis. Lichidul astfel obtinut este
adus din nou in percolator, se regleaza robinetul in asa fel incat debitul de curgere
a siropului sa fie constant. In final, dupa dizolvarea totala a zaharului, percolatorul
se spala cu apa distilata (si filtru). Siropul se completeaza cu apa distilata la masa
indicata si se omogenizeaza prin agitare.
Aceasta metoda prezinta avantajul ca siropul nu mai necesita filtrarea fiind
deja trecut prin stratul de vata si filtrul percolatorului.
B. Dizolvarea zaharului la cald
Dizolvarea zaharului la cald in apa sau in alt vehicul este o metoda frecvent
utilizata deoarece ofera o serie de avantaje cum ar fi:
- filtrarea decurge rapid;
- dizolvarea decurge rapid;
- posibilitatea de contaminare mai mică;
- prin incalzirea la fierbere are loc şi sterilizarea siropului;
-se obtin preparate clare si limpezi datorita coagularii substantelor albuminoase sau
datorita substantelor balast.
Dezavantajele dizolvarii la cald sunt:
- aparitia de cristale datorita hidrolizei zaharozei sub actiunea caldurii;
- favorizeaza alterarea siropului prin fermentare;
- posibilitatea caramelizarii zaharului;
- aducerea la concentratia ceruta se face mai greu.
In aceasta metoda, zaharul se aduce impreuna cu apa distilata sau alt vehicul
intr-un recipient. Amestecul se incalzeste in baia de apa sau pe o sursa de foc se agita
continuu pana la dizolvarea completa a zaharului. Se prefera ca incalzirea sa aiba loc
moderat; eventuala spuma care se formeaza in timpul fierberii este indepartata.
Dupa dizolvarea zaharului, siropul obtinut este supus operatiei de filtrare.
15
 Prin prepararea siropului la rece, filtrarea decurge foarte incet, acesta
constituind un dezavantaj, in acest sens se prefera prepararea siropului la cald,
filtrarea realizandu-se mai rapid.
Siropul fierbinte se filtreaza mai repede iar ca material filtrant se foloseste
vata intre doua straturi de tifon.
Pentru realizarea operatiei de filtrare, pe langa materialul filtrant se folosesc
si palnii. Acestea sunt suportul pentru filtru. Palniile obisnuite au o forma conica cu
deschidere la varf de 600, terminate cu un tub de scurgere (tija). Palnia, ca toate
celelalte ustensile de laborator, se alege in functie de volumul de lichid care trebuie
filtrat. In mod obisnuit, volumul palniei trebuie sa fie cam a cincea parte din volumul
lichidului de filtrare. In timpul filtrarii, palnia trebuie mentinuta cat mai plina cu
lichid pentru realizarea unui debit continuu.
Cand volumul palniei este prea mare decat cantitatea de sirop, o parte din
sirop se pierde prin imbibarea filtrului iar daca palnia este prea mica se prelungeste
operatia de filtrare. Pentru a mari viteza de filtrare se pot folosi palnii cu tija mai
lunga si subtire sau sunt prevazute la locul de insertie cu o gatuitura.
Materialul filtrant se umecteaza, se aseaza in palnie dupa care are loc filtrarea
siropului. In timpul filtrarii este necesar sa miscam lichidul in vas astfel incat
picaturile de apa de pe peretii vasului sa se incorporeze in sirop pentru a impiedica
zaharisirea.
Filtrarea la cald este folosita pentru a grabi filtrarea unor lichide vascoase
cum sunt siropurile, in acest caz se vor folosi palnii cu pereti dubli printre care
circula apa calda introdusa printr-un tub lateral.
O alta modalitate de filtrare este filtrarea la vid sau sub presiune redusa.
Filtrarea la vid cu palnii cu placi poroase, foarte rare, duce la o limpezire buna si
operatia se realizeaza foarte repede.

16
 II. 2. Aducerea la concentratia ceruta

La preparare trebuie respectate intotdeauna proportiile de zahar si vehicul.

Daca prepararea se face la rece, siropul obtinut va avea concentratia
corespunzatoare. In cazul dizolvarii la cald, o parte din apa se evapora iar pentru a
remedia acest inconvenient se poate acoperi vasul pentru a impiedica evaporarea
(cand dizolvarea se realizeaza pe baie de apa).
In cazul dizolvarii pe foc direct, apa evaporata se va completa cu apa
distilata fierbinte pana la concentratia corespunzatoare (masa prevazuta).
Verificarea concentratiei de zahar se face cu ajutorul densimetrelor,
zaharimetrelor iar in lipsa acestora concentratia se poate stabili prin cantarire dar nu
este o metoda foarte exacta.
Aducerea la concentratia ceruta este necesara deoarece intr-un sirop mai
concentrat zaharul cristalizeaza, iar in unul mai diluat zaharul este supus hidrolizei
si fermenteaza.
II. 3. Clarificarea si decolorarea siropurilor

Clarificarea siropurilor se face in cazul in care in urma prepararii rezulta

siropuri tulburi (daca zaharul nu este de buna calitate). In unele situatii, siropurile
sunt opalescente datorita impuritatilor. Pentru clarificare se folosesc substante inerte
care antreneaza impuritatile si impreuna se elimina prin filtrare.
Pentru clarificare putem folosi:
- hartia de fitru;
- albumina;
- talcul;
- carbunele.

17
 Hartia de filtru se foloseste sub forma de pasta care se obtine prin triturare
in mojar cu apa calda, se stoarce si apoi se adauga peste siropul fierbinte. Proportia
de hartie de filtru folosita este de 1-5g la 1000g sirop. Dupa adaugare, se fierbe 1-2
minute si se filtreaza fierbinte prin tesatura. Hartia de filtru formeaza impreuna cu
tesatura un strat filtrant care retine impuritatile.
Avantajele metodei:
- da siropuri clare;
- nu le modifica compozitia;
- nu introduce niciun element strain care ar putea contribui la alterarea
ulterioara a siropului.
Dezavantaje:
- metoda nu poate fi aplicata siropurilor care se prepara la rece.

Albumina (albus de oua) se utilizeaza pentru filtrarea siropurilor care se

folosesc pe termen scurt. In acest caz, albumina se adauga in siropul rece, apoi se
incalzeste la foc moderat fara a se agita. La suprafata se formeaza o spuma care
antreneaza impuritatile si se indeparteaza. Daca focul este prea intens spuma formata
este abundenta si se indeparteaza greu. Albusul de ou nu se adauga in siropurile
fierbinti deoarece ar coagula prea repede si nu ar antrena particulele in suspensie.
Metoda se foloseste pentru clarificarea siropurilor care nu contin principii active
deoarece urmele de albumina ramase in sirop determina anumte transformari.
Dezavantaje:
- albumina nu poate fi folosita pentru siropurile care contin principii active
doarece ar antrena o parte din ele ce se vor indeparta prin filtrare;
- in sirop pot ramane urme de albumina;
- siropurile clarificate cu albumina se folosesc pe termen scurt.

18
 Talcul se foloseste pentru clarificarea siropurilor dar are dezavantajul ca se
filtreaza greu deoarece talcul va astupa porii hartiei de filtru si produce colmatarea.
Carbunele si in special cel animal se foloseste uneori la prepararea siropurilor atat
pentru clarificare cat si pentru decolorare. Carbunele se amesteca cu siropul fierbinte
şi apoi se filtreaza. Folosirea carbunelui trebuie facuta cu prudenta pentru ca in
timpul operatiilor de clarificare sau decolorare sa nu fie absorbite si unele principii
active.
Decolorarea este operaţia prin care se îndepărtează total sau parţial culoarea
unei soluţii.
Decolorarea siropurilor se face in cazurile in care datorita incalzirii puternice
o parte din zahar se caramelizeaza si siropul se inchide la culoare. Aceasta operatie
se aplica in special la prepararea siropului simplu.

Capitolul III
III.1. Conservarea siropurilor
Conservarea siropurilor care au concentratie de 64% zahar este in general
buna. Daca siropul este mai diluat, el poate deveni sediul unor fermentatii si se
tulbura, iar uneori spumifica datorita gazelor rezultate din fermentatii. Daca siropul
este mai concentrat depasind limita de solubilitate pentru temperatura la care se
pastreaza, zaharul cristalizeaza.
Prin cristalizare, stratul de lichid superior fiind mai putin concentrate poate
fi usor invadat de microorganisme. Invadarea cu microorganisme mai poate fi
favorizata si de apa care exista eventual in sticle (spalate fara a fi uscate sau scurse)
si care la turnarea siropului se ridica deasupra lichidului mai dens, ca si de apa
formata prin condensarea vaporilor pe peretii vasului la filtrarea siropului fierbinte
si neomogenizata prin agitarea vasului dupa terminarea operatiei.

19
 Pentru a inlatura actiunea acestor organisme, farmacopeea prevede fie ca
siropurile sa fie turnate fierbinti in flacoane uscate de capacitate cel mult 1000 ml si
pastrate bine inchise, fie sa fie sterilizate.
Rezultate bune la conservarea siropurilor se obtin daca se adauga ca agenti
conservanti 1,5% nipagin-nipasol in proportie de 9 la 1. Siropurile trebuie sa aiba
gust dulce si sa nu contina mucegaiuri si flocoane. Ele trebuie sa-si păstreze calitătile
si efectul terapeutic pe toată perioada de valabilitate. Siropurile care si-au modificat
aspectul sau mirosul nu se mai folosesc.

III.2. Ambalarea siropurilor

Ambalarea sau conditionarea siropurilor se face in recipiente care trebuie sa
corespunda conditiilor de calitate prevazute de STAS-uri. Ele sunt pregatite,
curatate, spalate, uscate si controlate. Spalarea se efectueaza cu apa si detergent, apoi
cu apa potabila dupa care se clatesc cu apa distilata. Capacele, subcapacele, dopurile
se spala la fel. Uscarea se efectueaza in flux de aer cald.
Pentru conditionarea primara a siropurilor se utilizeaza flacoane de sticla
incolora sau colorata (brun) care se inchid cu dop metalic insurubat sau cu dop din
plastomer etans.
Se folosesc si recipiente din plastomer rigid sau flexibil, opace sau
transparente, prevazute cu sisteme de inchidere prin insurubare.
Pentru evitarea confuziilor se preconizeaza folosirea unor flacoane diferite
pentru solutiile administrate pe cale orala.
Siropurile se ambaleaza in recipiente pline, bine inchise de cel mult 1.000
grame la loc racoros (8-150 C).

III.3. Etichetarea siropurilor

20
Recipientul trebuie sa prezinte o eticheta pentru o identificare usoara si sa aiba
indicat modul de folosire si precautie.
Siropurile sunt medicamente de uz intern si ele se vor eticheta cu eticheta
albastra cu mentiunea “uz intern”.
Eticheta mai contine si alte elemente precum:
- denumirea farmaciei;
- numarul de elaborare;
- denumirea si concentratia produsului;
- cantitatea produsului;
- modul de pastrare;
- numele celui care a realizat preparatul;
- data si termenul de valabilitate al preparatului;
- pretul produsului;
Masa declarata pe recipient poate avea o abatere admisa de ± 5%

Capitolul IV
Exemple de siropuri
IV. 1. Siropuri oficinale

Siropul simplu
Siropul simplu, oficializat de FR X, la monografia Sirupus simplex se
lucreaza dupa formula:

Rp / Zahar …………………………….. 64,00 g

Apa distilata q.s. ad. ……………..100,00 g

21
 Siropul simplu este o solutie apoasa, concentrat de zahar destinata
administrarii interne constituind punctul de plecare pentru realizarea a numeroase
siropuri medicamentoase si corectoare de gust.
Zaharul (Saccharum F.R. X), cel mai utilizat edulcorant, trebuie sa fie de
buna calitate, sa contina 98-99% zaharoza si sa fie solubil pana la o concentratie de
85% in apa distilata.
Apa distilata (Aqua destillata F:R. X) este un lichid limpede, incolor, inodor
şi fara gust şi trebuie să fie pura chimic şi microbiologic conform conditiilor de
calitate prezentate de F.R. X. Pastrarea apei se face în recipiente corespunzatoare
bine închise. Ustensile folosite: balanta, mensura, baghete de sticla, lingurita de inox,
palnii si pahar Berzelius.
Preparare:
Prepararea siropului simplu se face parcurgand urmatoarele etape:
1. Dizolvarea zaharului:
 La rece: - prin agitare;
- prin percolare;
- per descensum.
 La cald
2. Completarea la concentratia ceruta
3. Clarificarea si decolorarea

Vom alege metoda de preparare la cald deoarece prezinta urmatoarele

avantaje:
- timp de lucru diminuat;
- este diminuat riscul contaminarii cu microorganisme.
Intr-un vas emailat, de obicei mensurile, se aduce zaharul in prealabil cantarit
si pulverizat peste care se adauga apa incalzita pentru a scurta timpul de fierbere in

22
vederea dizolvarii. Amestecul se aduce pe baie de apa sau pe foc direct in tot
intervalul de timp.
Siropul se agita cu o bagheta sau cu o paleta din lemn indepartand spuma
care se formeaza. Incalzirea amestecului se face moderat pentru a evita
caramelizarea zaharului pana la completa dizolvarea a zaharului.
Se filtreaza fierbinte prin hartie de filtru, vata, tesaturi cat mai repede posibil
pentru a evita contaminarea cu microorganisme. In timpul filtrarii este necesar sa
miscam lichidul in vas astfel incat picaturile de apa de pe peretii vasului sa fie
incorporate in sirop pentru a evita zaharisirea. Pentru filtrare se pot folosi palnii cu
pereti dubli pentru a realiza filtrarea la cald.
Aducerea la concentratia ceruta se face prin completarea apei pierdute in
timpul fierberii cu apa distilata incalzita la 700C. Verificarea concentratiei se face cu
ajutorul densimetrelor sau prin cantarire.
Daca concentratia de zahar este mai mica atunci siropul fermenteaza, iar daca
concentratia de zahar este mai mare siropul cristalizeaza.
Clarificarea si decolorarea se face atunci cand este cazul (daca zaharul s-a
caramelizat) cu pasta de hartie de filtru, albumina, talc cat si carbunele animal folosit
pentru clarificare si pentru decolorare.
Se obtine un lichid limpede, vascos, fara miros, cu gust dulce.
Se ambaleaza in recipiente uscate, pline, bine inchise, de capacitate pana la
1.000 g care se pastreaza la loc racoros sau la frigider.
Dupa F.R. X pentru fiecare 100g se adauga nipagin-nipasol 1,5g
Utilizare: Este folosit ca edulcorant, ca vehicul la prepararea diferitelor
siropuri medicamentoase, ca excipient aglutinant la prepararea pilulelor si
comprimatelor.
Siropul simplu trebuie sa fie incolor. Siropul trebuie sa contina 62-65%
zahar, cantitate care se verifica prin determinarea densitatii.
23
 Sirop de balsam de Tolu

Siropul de balsam de Tolu, oficializat de FR X, la monografia Sirupus

Balsami Tolutani se lucreaza dupa formula:

Rp / Tinctura de balsam de Tolu……………………4,50g

Carbonat basic de magneziu…………………..1,00g
Zahar…………………………………………64,00g
Apa distilata q.s. ad ……………………….. 100,00g

Tinctura de balsam de Tolu este un lichid limpede de culoare rosu-brun cu

miros si gust aromat caracteristic si are reactie acida.
Carbonatul basic de magneziu este o pulbere de culoare alba, fara miros, fara
gust, practic insolubil in alcool si apa, solubil in acizi diluati cu efervescenta. Se
conserva in recipiente bine inchise.
Zaharul (Saccharum F.R.X), cel mai utilizat edulcorant, trebuie sa fie de
buna calitate, sa contina 98-99% zaharoza si sa fie solubil pana la o concentratie de
85% in apa distilata.
Apa distilata oficializata la monografia Aqua distilata din F.R.X este un
lichid limpede, incolor, inodor si fara gust si trebuie sa fie pura chimic si
microbiologic.
Ustensile folosite: balanta, mojar si pistil, mensura, baghete de sticla,
lingurita de inox, palnii, pahar Berzelius.

Preparare:
Tinctura de balsam de tolu se amesteca intr-un mojar cu carbonatul bazic de
magneziu şi cu 20g zahar. După amestecare se adauga 30g apa, se omogenizeaza
prin triturare apoi se filtreaza prin hartie de filtru. In filtrat se dizolva prin incalzire

24
la aproximativ 400C restul de zahar completandu-se apoi cu apa la 100g. Se obtine
un sirop limpede, galben, cu gust dulce si miros aromat placut de balsam de Tolu si
cu reactie usor alcalina.
Observatii: Carbonatul de magneziu se adauga cu scopul de a transforma
acizii aromatici in saruri solubile de magneziu. Excesul de carbonat de magneziu
care nu intra in reactie ajuta la clarificarea solutiei.
Ambalare: Siropul se pastreaza in sticle de capacitate mica, bine inchise, la
loc racoros ferit de lumina.
In cazul in care se pastreaza o perioada mai lunga de timp se pot adauga
conservanti (nipagin). Conservat defectuos, preparatul capata miros neplacut
deoarece unele componente se descompun.
Etichetare: Se foloseste eticheta de culoare albastra, de “uz intern”, se
completeaza: numele farmaciei, numarul de elaborare, denumirea produsului: sirop
de balsam de Tolu, cantitatea siropului, data prepararii, numele preparatorului,
temperatura de pastrare: 8-150C, mod de administrare, pretul produsului;
Actiune farmacologica şi intrebuintări: aromatizant, expectorant, antiseptic
respirator şi antispastic la nivelul musculaturii bronsice. Se prescrie asociat cu alte
componente.
Siropul de Beladona

Siropul de Beladona (matraguna), oficializat de FRX, la monografia Sirupus

belladonnae se lucreaza dupa formula:
Rp / Tinctura de Beladona……………………..5,00g
Sirop simplu……………………………..95,00g
In compozitia retetei sunt prescrise ca substanta activa tinctura de Beladona
iar ca vehicul siropul simplu.

25
 Tinctura de Beladona este un lichid limpede de culoare brun-verzui cu miros
caracteristic si gust amar. Se conserva la Separanda.
Ustensile folosite: balanta, baghete de sticla, pahar Berzelius.
Preparare
La inceput se prepara siropul simplu. Zahărul se dizolvă prin încălzire în apă,
se fierbe timp de 1-2 minute agitând continuu, se completează cu apa încălzită la
aproximativ 700C până la 100 g şi se filtrează fierbinte.
Tinctura de Beladona se amesteca cu siropul simplu agitandu-se pana la
omogenizare. Se obtine un lichid limpede sau slab opalescent, galben-verzui cu gust
dulce si miros slab caractesristic de Beladona.
Ambalarea se realizeaza in recipiente de sticla sau plastomeri pline, bine
inchise, dop rodat, colorate in brun si se pastreaza la Separanda.
Inainte de intrebuintare este necesar sa se agite recipientul.
Actiune farmacologica si intrebuintari: este folosit ca sedativ si antispastic
diminuand secretia si peristaltismul intestinal in crampe intestinale, hiposecretie
digestiva si bronsica.
Se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala.
Etichetare: Se foloseste eticheta de culoare albastra, de “uz intern” si se
completeaza: numele farmaciei, numarul de elaborare, denumirea produsului: sirop
de Beladona, cantitatea siropului, data prepararii, numele preparatorului,
temperatura de pastrare: 8-150C, termen de valabilitate, termen de valabilitate, mod
de administrare, pretul produsului.

Sirop de codeina 0,2%

Siropul de codeina, oficializat de FR X, la monografia Sirupus Codeini se

lucreaza dupa formula:

26
 Rp / Codeina…………………………….0,20g
Alcool……………………………...1,80g
Siropul simplu…………………….98,00g
In compozitia retetei sunt prescrise ca substanta active codeina baza, iar ca
vehicul siropul simplu, alcool fiind un intermediu.
Codeina se prezinta sub forma de cristale incolore sau pulbere cristalina alba,
fara miros cu gust amar. Codeina este o substanta toxica si se conserva la Venena.
Codeina este usor solubila in alcool si cloroform, solubila in eter, foarte putin
solubila in apa.
Alcoolul de 96c (Alcoholum F.R. X) este un lichid limpede, incolor, volatil,
inflamabil, miros characteristic, gust arzator.
Ustensile folosite: balanta, eprubeta, rondela si spatula, pahar Berzelius,
bagheta din sticla.
Preparare:
Se prepara siropul simplu: zahărul se dizolvă prin încălzire în apă, se fierbe
timp de 1-2 minute agitând continuu, se completează cu apa încălzită la aproximativ
700C până la 100 g şi se filtrează fierbinte.
Codeina baza pulverizata se amesteca intr-o eprubeta cu cantitatea de alcool
prescrisa. Solutia obtinuta se amesteca cu siropul simplu agitand pana la
omogenizare.
Siropul se poate prepara folosindu-se si fosfatul de codeina in cantitate
corespunzatoare care se dizolva in 2ml de apa si se completeaza cu sirop simplu.
Se obtine un lichid limpede, incolor sau slab galbui, fara miros, cu gust dulce
amarui.
Ambalarea se realizeaza in recipiente de sticla sau plastomeri de culoare
bruna, pline, bine inchise, ferite de lumina, la loc racoros.
Siropul de codeina se pastreaza la Venena.
27
 Actiune farmacologica si intrebuintari: se intrebuinteaza ca sedativ al tusei
in afectiuni traheo-bronsice acute si cronice.
Etichetare: se foloseste eticheta de culoare albastra, de “uz intern” si se
completeaza: numele farmaciei, numarul de elaborare, denumirea produsului: sirop
de codeine, cantitatea siropului, data prepararii, numele preparatorului, temperatura
de pastrare: 8-150C, termen de valabilitate, mod de administrare, pretul produsului.

IV. 2. Siropuri tipizate

Nurofen

Mod de prezentare:
Flacon cu 100 ml si seringa dozatoare
Compozitie:
Substanta active: Ibuprofen 100mg/5ml
Substante auxiliare: polisorbat 80, glicerina,
manitol lichid, zaharina sodica, citrat de
sodiu,acid citric monohidrat, guma Xantan,
clorura de sodiu, aroma de portocale, bromura
de domifen, apa purificata Fig. 4.1: Sirop nurofen

Indicatii :
Calmeaza rapid durerea si reduce febra la sugari si copiii mici cu varste
cuprinse intre 3 luni si 12 ani. Amelioreaza febra post-vaccinare.
Contraindicatii:
Alergie la ibuprofen, acid salicilic si alte AINS, ulcer duodenal, insuficienta
renala severa, insuficienta hepatica severa.
Reactii adverse:
28
 Nurofen este bine tolerat de majoritatea persoanelor, totusi pot sa apara
urmatoarele reactii adverse: greata, eruptii cutanate, inrautatirea astmului bronsic,
tulburari hepatice sau renale.
Mod de administrare:
3-12 luni – 2,5 ml x 3 / zi;
1-3 ani – 5 ml x 3 / zi;
4-6 ani – 7,5 ml x 3 / zi;
7-9 ani – 10 ml x 3 / zi;
10-12 ani – 15 ml x 3 / zi.
Humex expectorant pentru sugari si copii

Mod de prezentare
Cutie cu un flacon din sticla bruna a 125 ml si
masura dozatoare gradata la 5 ml.
Compozitie:
Substanta activa – Carbocisteina
Substante auxiliare: p-hidroxibenzoat de metil
sodic, hidroxid de sodiu soluţie oficinală, aromă de
banane, acid citric monohidrat, soluţie de zaharoză,
apă purificată.
Fig. 4.2: Humex
Humex expectorant, sirop pentru copii si adulti face parte din grupa:
expectorante fara combinatii cu antitusive, mucolitice.
Indicatii - pentru copii si sugari în tratamentul afectiunilor respiratorii acute,
care implica dificultati în expectoratie (respectiv în eliminarea secretiilor bronsice).

29
 Contraindicatii - Nu utilizati Humex Expectorant pentru copii si sugari: daca
sunteti alergic (hipersensibil) la carbocisteina sau la oricare dintre componentele
Humex Expectorant; in timpul crizei de astm bronsic; în caz de ulcer gastric sau
duodenal.
Reactii adverse - Pot sa apara tulburari gastrointestinale (gastralgii, greata,
diaree). Daca apar astfel de fenomene, se recomanda reducerea dozei.
Mod de administrare:
Copii peste 5 ani: 5 ml x 3 ori / zi;
Copii între 2 şi 5 ani: 5 ml x 2 ori / zi;
Sugari şi copii sub 2 ani: doza uzuala este de 20-30 mg carbocisteina /kg si
zi, fractionat in 1-2 prize, fara a depasi 100 mg carbocisteina (5 ml sirop, conform
marcajului de pe masura dozatoare) pentru o data.
A se pastra la temperaturi sub 25ºC, in ambalajul original.

Mucosin cu miere sirop

Mod de prezentare
Cutie cu un flacon din sticla bruna prevazut cu
capac cu filet, cu sistem de inchidere securizat
pentru copii, ce contine 100 ml sirop si o lingurita
dozatoare.
Compozitie: clorhidrat de ambroxol
Fig. 4.3: Mucosin sirop
Substante auxiliare: sorbitol sol. 70%, glicerol 85%, hidroxietilceluloza,
benzoat de sodiu, miere purificata, zaharina sodica, apa purificata.
Indicatii

30
 - Ca fluidifiant al tractului respirator inferior asociate cu secretii vascoase:
bronsite acute, in timpul acutizării bronsitelor cronice (inclusiv a
bronhopneumopatiei cronice obstructive), traheobronsite, astm bronsic,
bronhopneumonie, bronsiectazie, sinuzite, pre- si post-operator în afectiunile cu risc
de complicatii pulmonare.
Contraindicatii
- Hipersensibilitate la ambroxol sau la oricare dintre excipientii produsului;
Insuficienta renala severa; Insuficienta hepatica severa.
Reactii adverse - În timpul tratamentului cu ambroxol foarte frecvent apare
greaţa; mai puţin frecvent poate apare senzatia de gura uscata.
Următoarele reacţii adverse apar foarte rar: oboseală, diaree, constipaţie,
vărsături, disurie, prurit şi reacţii hipersensibilitate la ambroxol (urticarie şi chiar
crize de astm).
Administrare - Copii între 2 - 5 ani: 2,5 ml x 3 / zi;
Copii peste 5 ani: 5 ml x 3 / zi;
Copii peste 12 ani şi adulţi: 10 ml x 3 / zi în primele 2 – 3 zile.
Observatii - Nu se administreaza concomitent cu antitusive. Este necesara
atentie la pacientii cu febra de fan sau alergia la polen care sunt, de obicei, alergici
la miere. Se administreaza cu prudenta la pacientii diabetici.

Plantusin sirop

31
 Fig.4.4: Plantusin
Mod de prezentare:
Sticla de 250 ml.

Compozitie: extracte de frunze de Patalgina, Muguri de

Pin, flori de Tei, Cimbrisor, Scai vanat, zahar, vitamina C,
benzoat de sodiu.
Indicatii:
Fluidifica secretiile bronsice, favorizeaza
expectoratia.
Are actiune antitusiva cu efecte favorabile in tusea spastica. Este emollient
(combate starea de uscaciune a mucoaselor), antiseptic al cailor respiratorii si usor
sedativ. Indicat in bronsita acuta si cronica cu expectoratie vascoasa, laringita,
traheita acuta si cronica.
Contraindicatii: Diabet
Mod de administrare:
Copii 1-5 ani: 2-3 lingurite pe zi
Copii 6-12 ani: 4-5 lingurite pe zi
Copii peste 12 ani si adulti: 3-4 linguri pe zi.
Durata unei cure este de minim 5 zile.

Urinal sirop

32
 Mod de prezentare:
Sticla de 150 ml

Compozitie: NutriCran - concentrat uscat din

suc de merisor (Vaccinium macrocarpon);
proantocianidoli

Fig. 4.5: Urinal sirop

Indicatii:
Efect benefic asupra sanatatii tractului urinar
Elimină bacteriile patogene din tractul urinar si diminueaza riscul de reaparitie a
infectiilor urinare
Sustine dezvoltarea microflorei benefice
Sprijina functionarea corecta a aparatului urinar

Mod de administrare:
5 ml pentru copii cu varsta cuprinsa între 1-3 ani
10 ml pentru copii cu varsta cuprinsa între 3-12 ani
15 ml pentru copii de peste 12 ani si adulti
Observatie:
Urinal Sirop poate fi administrat în asociere cu tratamentul cu antibiotice

Colic Baby sirop

33
 Mod de prezentare:
Sticla de 150 ml

Compozitie:
- apa demineralizata
- SIPA-PIOCA (sirop de manioc, fara gluten)
- tei
- frunze de roinita
- flori de musetel
- extract uscat de fenicul

Fig. 4.6: Colic Baby sirop

Indicatii:
Colic baby este un supliment alimentar, 100% natural cu rol de calmare a
colicilor determinate de gazele intestinale la nou-nascuti si imbunatatirea functiilor
intestinale. Amestecul de plante din compozitie are o actiune sedativa usoara, efect
anti-spastic, de relaxare a musculaturii intestinale netede si efect de reglare a
secretiei gastrice si biliare.
Siropul are actiune anti-inflamatoare, calmeaza durerile abdominale, inhiba
fermentatia ce rezulta din degradarea florei bacteriene intestinale si favorizeaza
evacuarea gazelor.
Mod de administrare:
-2-3 lingurite pe zi, ( 10-15 ml ) diluat in apa sau alt lichid, la nevoie, fara a depasi
aceasta doza. ( 2-3 ml/kg corp)
Observatii: A nu se lasa la indemana copiilor sub 3 ani.
A nu se depasi doza maxima admisa.

34
 Capitolul V
Siropuri cu actiune antitusiva

Antitusivele sunt medicamente capabile sa calmeze tusea ,majoritatea

antitusivelor isi datoresc efectul deprimarii centrului tusei din zona dorsolaterala a
bulbului .Este posibila si o actiune periferica de deprimare a functiei receptorilor
senzitivi de la nivelul cailor aeriene.

V. 1. Substante medicamentoase cu actiune antitusiva

a)Codeină
Farmacocinetică:
- biodisponibilitatea per os este medie (cca 50 %), crescută faţă de morfină;
- biotransformarea hepatică, prin demetilarea (cca 10 %) la morfină (metabolitul
active);
- difuzează prin placentă şi în laptele matern, putand produce deprimare şi
dependenţă la noul născut şi sugar;
- eliminarea urinară, predominant in formă inactivă;
Farmacodinamie:
- efectul antitusiv apare la doze mai mici (15 mg) decat efectul analgezic (120 mg);
efectul antitusiv se intensifică, cu creşterea dozelor, pană la 60 mg;
- latenţa este de 2 h şi durează 4
- 6 h. - efectul antitusiv este de circa 12 ori mai slab ca cel al morfinei; dozele
echivalente analgezice fiind respective 120 mg şi 10 mg (per os).
- diminuă secreţiile bronşice.
Farmacotoxicologie :

35
- efect inhibitor al centrului respirator bulbar, de circa 3 ori mai slab comparative cu
morfina;
- costipaţie si greaţă, numai la doze mari;
- creşte presiunea intrabiliară, consecinţă a spasmului sfincterului Oddi;
- convulsi la copii;
- potenţial toxicomogen redus; dezvoltă toxicomania, depistarea prelungită.
Farmacoepidemiologie:
- prudenţă la asmatici, emfizem pulmonar, insuficienţă respiratorie, putand accentua
insuficienţa respiratorie; în insuficienţă hepatică; la copii sub 5 ani (eruperea
hepatică deficitară).
Farmacoterapie şi Farmacografie:
- este antitusivul cel mai frecvent utilizat şi luat ca referinţă, indicat în tusea uscată,
iritativă.
- posologie ca antitusiv: adult, 15 - 30 mg la 4 - 6 h; copii peste 5 ani 0,2 - 0,3 mg/kg,
la 6-8 ore.
b) Antitusive central opioide
b. 1 Morfina si Opiul
Farmacoterapie:
- indicaţie ca antitusiv, în mod excepţional;
- în tuse foarte intensă, refractară la alte antitusive
-însoţită de durere intensă (cancer pulmonar, fracturi de coaste,
infarct pulmonar,anevrism de aorta)
- atenţie stupefiant.
b.2) Dextrometorfan
Farmacodinamie :
- efect antitusiv cu durată relative medie (3-6h),
- nu are acţiune analgezică,
36
- nu deprimă respiraţia şi motilitatea cililor respiratori,
- nu creează dependenţă.
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie:
- reacţii adverse: deprimarea respiraţiei la doze mari
- contraindicaţi: insuficienţă respiratorie, insuficienţă hepatică; copii sub
6ani,sarcina si alaptare.
-nu se asociaza cu I.M.O, alcool
-la batrani si in cazul insuficientei hepatice dozele se reduc cu 50%
Posologie
-se administreaza in doze de 15-30 mg de 3-4 ori pe zi.
c. Antitusive centrale neopioide
c.1) Clofedanol (Chlophedianol)
Farmacodinamie :
- antitusiv aproape egal codeinei.
- latenţă scurtă datorită unui efect anestezic local slab pe mucoasa faringiană, la
administrarea sub formă de soluţie.
Farmacoterapie şi Farmacografie :
- indicaţii: tuse neproductivă, iritativă.
- posologie:40-80 mg.de 3ori pe zi
Contraindicatii:
-este contraindicat in astm si in insuficienta respirtorie
c.2) Clobutinol (Clobutinolum)
Farmacocinetică :
- per os rapidă şi aproape totală;
- eliminarea urinară în formă nebiotransformată şi ca metaboliţi
Farmacotoxicologie şi Frmacoepidemiologie:

37
- reacţii adverse: rar reacţii alergice (urticarie, prurit, edem angineurotic), dispnee,
somnolenţă anxietate halucinantă.
- în supradoze: tremor, convulsi.
- contraindicaţi: insuficienţă respiratorie, astm bronşic, sarcină, tulburări
neuropsihice.
- prudenţă: activităţi ce necesită atenţie sporită.
- interacţiuni: sinergism de potenţare a sedări, la asociere cu alcool şi deprimante
SNC; sinergism în scăderea pragului convulsivant, la asociere cu antidepresive,
teofilină.
Farmacoterapie şi Farmacografie :
- indicaţie: tuse neproductivă, iritativă.
- posologie per os: adult, 40-60 mg de 3 ori/zi; copii sub 12 ani, 10-40 mg de 3
ori/zi; durata tratamentului: maxim 7 zile.
c.3) Butamirat (Butamiratum)
Farmacocinetică :
- absorţie per os rapidă şi totală;
- biotransformare plasmatică şi hepatică la metaboliţi activi.
- legare de proteinele plasmatice în procent înalt (circa 95 %), atat butamiratul, cat
şi metaboliţii activi;
Farmacodinamie:
- antitusiv cu eficacitate pronunţată;
- bronhodilatator.
Farmacotoxicologia şi Farmacoepidemiologia :
- avantaj: reacţie adversă importanţă (greaţă, diaree, eritem cutanat) şi cu frecvenţă
redusă (circa 1 %).
- în supradozare provoacă somnolenţă.
Farmacoterapie şi Farmacografie :
38
- indicaţi: tuse uscată, tuse convulsivă, profilaxia tusei, pre şi postoperator.
- posologie per os: adult, 20-25 mg repetat de 4 ori/zi; copii sub 12 ani, 5-15 mg
repetat de 3 ori/zi.
- reacţii adverse: greaţă, diaree, eritem cutanat.
- se preferă administrarea înaintea meselor.
- calmarea tusei acute de orice natură.

c.4) Pentoxiverina
Farmacodinamie :
- antitusiv şi bronhodilatator.
Farmacoterapie şi Farmacografie :
- indicaţie: tuse neproductivă iritativă.
- posologie per os şi intravenos: adult, 20
- 40 mg de 2-3 ori/zi; copii, 10-20 mg de 2-3 oro/zi.
c.5) Oxeladina (Oxeladinum)
Farmacodinamie :
- antitusiv eupneic efectul circa 4 ore.
- avantaj :nu are acţiune deprimantă SNC şi nu provoacă somnolenţă
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie :
- prudenţă: insuficienţă respiratorie, afecţiuni cardiovasculare.
- precauţi: monitorizarea funcţiei respiratori şi activităţi cardiovasculare (la
administrarea intensivă).
Farmacoterapie şi Farmacografie :
- indicaţi: tuse neproductivă iritativă, tuse spasmotică, tuse convulsivă.
- posologie per os: adult, 30-50 mg/zi pănă la 15 ani 10- 30 mg/zi (10 mg/10 kg/zi).
V. 2. Plante cu actiune antitusiva

39
 La fel ca si in cazul altor boli respiratorii acute, tratamentul antitusiv cu
plante este diferentiat :
In prima faza, cea iritativa, atunci cand tusea este “seaca” (fara expectoratie)
se recomanda plante cu substante active de tipul codeine. Cele mai indicate forme
farmaceutice in patologia respiratori sunt infuziile sau decocturile, care se beau calde
(nu fierbinti) de preferinta indulcite cu miere.
In faza iritativa, ca antitusive, este indicate reteta cu urmatoarea formula:
Rp: Petale de mac rosu (Flores Rhoeados) 30 g.
Rostopasca (Herba Chelidinii) 10 g
Talpa gastii (Herba Leonuri) 40 g.
Fructe de anason (Fructus Anisi) 20 g.
M.f. :Infuzie, dintr-o lingura de amestec de palnte la o cana cu apa; se beau
la fiecare doua ore, cate 3 linguri de infuzie (indulcita cu miere), ajugandu-se la un
total de doua cani pe zi.
Flori de Lumanarica (Flores verbasci)
-infuzie ,2 lingurite la o cana cu apa care se bea ,treptat in cursul zilei Flori
si Frunze de Nalba de cultura (Flores et Folium Malvae) sau flori si /sau radacini de
Nalba mare (Flores et /vel Radix Althaea):
-infuzie din frunze si flori: se prepara utilizand o lingura de planta la o cana
cu apa; se beau doua cani pe zi.
-macerat, preparat la rece din radacinile plantei, timp de 60 minute folosind
o lingura radacini fragmentate la o cana cu apa, la care se adauga un varf de cutit de
bicarbonat de sodiu, se setrecoara prin strecuratoare printr-un singur strat de tifon.
Cantitate de macerat rezultata se bea in cursul unei zile.
Frunze de Potbal ( Folium Farfarae):
-infuzie, din 2 lingurite planta la o cana cu apa ; se beau 2-3 cani pa zi;

40
 -infuzie concentrate, din 3 linguri de planta la o cana cu apa, se beau cate 3
linguri, la interval de 3 ore. Se poate indulci cu zahar sau miere.
Licheni de piatra (Lichen Islandicus)
-Decoct, dintr-o lingurita la o cana de apa, la care se adauga un varf de cutit
de bicarbonate de sodium; se beau 2 cani pe zi de preferinta in amestec 1:1 cu lapte
(pentru a contracara efectul usor irritant gastric al decoctului).

Bibliografie:

1. Farmacopeea Romana, editia X, 1993;

2. Cornelia Fica, Tehnica farmaceutica, editura Medicala, Bucuresti 1977
3. Dumitru Lupuleasa, Iuliana Popovici, Tehnologie Farmaceutica, editura Polirom,
Iasi 1997

41
4. S. Negoita, Gh. Marasoiu, Tehnica Farmaceutica, manual pentru scolile tehnice
sanitare, editura Medicala, 1962
5. Ionescu Stoicu, Adam Ludovic, Rub Saidac Aurelia, V. Ciocanelea, I. Ban, Elena
Georgescu, E. Savopol, Tehnica Farmaceutica, editia a II-a revizuita, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1974
6. V. Stanescu, Tehnica Farmaceutica, editura Medicala, 1983

42