BIOLOGIE GENERALĂ

- moleculară şi celulară -

CURS IV
Membrana celulară II – comunicare, adeziune
şi recunoaştere celulară
Funcţiile membranei citoplasmatice – comunicare celulară

Celulele din organismele pluricelulare funcţionează ca un întreg, activitatea lor fiind corelată şi sincronizată.
Acest lucru se poate realiza doar printr-un sistem de comunicare inter-celulară. Comunicare se face prin
intermediul unor molecule semnal (peptide, aminoacizi, steroizi, proteine) şi a unor receptori specifici de natură
proteică (cel mai frecvent proteine membranare). Legarea unei molecule semnal de receptor este specifică şi atrage
după sine o serie de modificări intra-celulare
Molecule Mediul extracelular
semnal diferite

Receptor B Receptor C
Receptor A

Citoplasma
Tipuri de semnalizare celulară:
- prin contact direct – prin moleculele ataşate de membranele celulare a două celule vecine ce intră în contact
- semnalizare paracrină – prin molecule semnal ce acţioneză în imediata vecinătate a celulei ce le eliberează
- semnalizare endocrină – prin molecule semnal ce acţioneză la distanţă mare de celulele ce le eliberează. Ex:
hormonii ce sunt eliberaţi în circulaţia sangvină şi acţioneză la nivelul întregului corp.
- semnalizare sinaptică – un tip special de semnalizare paracrină ce apare doar în ţesutul nervos. Ex:
neurotransmiţătorii ce acţioneză la nivelul sinapsei și duc la apariția impulsului nervos
Funcţiile membranei citoplasmatice – comunicare celulară

Tipuri de receptori celulari:

A) receptori intracelulari – sunt siuaţi în citosol, iar moleculele semnal pot traversa liber membrana
citoplasmatică (sunt hidrofile). Pot fi factori de reglaj ai expresiei genelor sau enzime cu funcţii specifice (Ex: NO
este o moleculă semnal ce interacţioneză cu guanil-ciclaza. Aceasta se activează şi produce guanozin monofosfat
ciclic (GMP) şi duce la relaxarea muschilor netezi.)
B) receptori de pe suprafată celulei – proteine ce traversează membrana. Molecula semnal este polară şi
solubilă în apă. Au rolul de a transporta semnalul din exteriorul celulei în interior.
Moleculă semnal Ioni
1. Canale ionice controlate chimic sau voltaj depenedente – proteine
transmembranare specifice pentru anumiţi ioni (Na +, K+, Cl-) ce există în
două conformaţii:
a) în lipsa moleculei semnal, canalul este închis. Ionii nu pot traversa
canalul
b) în prezenţa moleculei semnal, canalul se deschide. Ionii
traversează liber canalul. a) b)
Ex: canalele de Na din neuroni Moleculă semnal

2. Receptori enzimatici – proteine transmembranare ce sunt inactive

în absenţa semnalului. Legarea moleculei semnal duce la activarea
enzimei şi realizarea unei reacţii chimice specifice. Ex: protein kinazele
– enzime ce fosforilează (adaugă o grupare PO4) altor proteine
Domeniu Domeniu
catalitic catalitic
inactiv activ
Funcţiile membranei citoplasmatice – comunicare celulară

3. Receptori asociaţi proteinei G – receptori transmembranari ce acţioneză în mod indirect asupra unor canale
ionice sau enzime prin intermediul proteinei G - proteina de legare a guanozin trifosfatului (GTP).
Au fost descrişi peste 100 de receptori diferiţi, fiecare specific pentru o anumită moleculă semnal.

Enzimă sau Enzimă sau

Proteina G canal inactiv canal activ
inactivă
Proteina G activă

Legarea moleculei semnal pe partea extracelulară a receptorului duce la o modificare a conformaţiei acestuia şi eliberarea pe partea
citoplasmatică a proteinei G cuplate cu GTP. Complexul Proteină G – GTP activează apoi alte nivele celulare. Decuplare GTP-ului din
complex duce la terminarea activării. Deoarece timpul de înjumătăţire al GTP este foarte mic (de ordinul secundelor), semnalul
extracelular preluat de receptori si transmis de proteina G este scurt ca durată, însă este puternic amplificat.
Funcţiile membranei citoplasmatice – comunicare celulară

Transmiterea intracelulară a mesajului chimic ţine cont de 2 elemente:

1. Proteinele receptor sunt cel mai frecvent fixate în membrană, însă semnalul chimic recepţionat ce acestea trebuie
să ajungă în diverse locuri în interiorul celulei. De aceea intervin o serie de mesageri secundari – molecule de
dimensiuni mici transmit mesajul în interiorul celulei, de la receptori (receptori asociaţi proteinei G, enzime) la
efectori (proteine din nucleu, mitocondrii, etc).
Cei mai importaţi mesageri secundari sunt:
a) adenozin-monofosfatul ciclic (cAMP) – utilizat de toate celulele animale studiate până
în prezent.
Ex: acţiunea epinefrinei: legarea epinefrinei (molecula semnal) de receptorul specific – receptorul -adrenergic
duce la stimularea unei proteine G ce activează enzima adenilat-ciclaza ce produce AMPc. Acesta difuzeză în
celulă şi se leagă de o -kinază ce fosforilează enzimele responsabile de hidroliza glicogenului si eliberarea
glucozei.

b) ionul de Ca2+ - un mediator celular mai frecvent utilizat decat cAMP. Ionii de Ca 2+ sunt
sechestrați în reticolul endoplasmatic în concentrații de pană la 10 -3M. La apariția unui
stimul specific, canalele ionice pentru Ca 2+ din membrana reticolului edoplasmatic se
deschid și ionii de Ca pătrund în citoplasmă unde interacționează cu proteina
calmodulina. Legarea a 4 atomi de Ca de 1 moleculă de calmodulină formează un
complex ce activează alte proteine citoplasmatice.
Funcţiile membranei citoplasmatice – comunicare celulară

2. Concentraţia moleculelor semnal este foarte mică, de aceea este necesar ca semnalul să fie amplificat prin
realizare unei cascade a protein-kinazelor. O moleculă semnal activează un receptor ce activeză o proteină
mediator (direct sau prin intermediul proteinei G) prin fosforilare. Aceasta poate activa prin fosforilare mai multe
proteine secundare, care la rândul lor activează alte (mai multe) proteine terţiare şi cascada continuă. Proteinele ce
fosforileză alte proteine se numesc protein-kinaze.

Exemplu de amplificare semnal la

nivel intracelular: într-o celulă cu
bastonaşe, 1 foton este absorbit de o
moleculă de rhodopsină activează 500
molecule fosfo-diesterază ce produc 100
000 molecule GMP ce blocheză 250
canale de Na/K şi împiedică pătrunderea
în celulă a 107 atomi de Na. Aceasta
duce la depolarizarea membranei cu 1
mV.
Funcţiile membranei citoplasmatice – adeziunea celulară

În cadrul unui ţesut, celulele de acelşi tip sunt în strânsă legătură una cu cealaltă prin
intermediul aşanumitor joncţiuni celulare.
Pe baza funcţilor îndeplinite, joncţiunile celulare se clasifică în 3 clase distincte:

1. joncţiuni strânse – sunt legături extrem de strânse între celule ce asigură formarea unei bariere mecanice
impenetrabile chiar şi pentru moleculeor mici. Legăturile sunt atăt de stranse încat nu există spațiu intercelular.
Frecvente în celulele epiteliale din mucoasa digestivă a intestinului.
2. joncţiuni de ancorare – desmozomi – atasează mecanic
membrana celulară de citoschelet. Sunt alcătuide din glicoproteine
transmembranare (cadherine) ce au două domenii. Domeniul
intracelular interacţioneză cu proteinele din citoschelet, iar
domeniul extracelular cu un alt domeiu extracelular al cadherinei
din celula vecină. Se creează astfel o legătură extrem de strânsă
între celule vecine, legături ce se ancorează în citoschelet.

3. joncţiuni de comunicare – asigură contactul direct dintre citoplasmele a

două celule vecine. Semnalul chimic emis va trece direct din citoplama
celulei emitente în cea a celulei receptoare vecine. La animale se numesc
jonţiuni gap şi sunt asemănătoare unor canale transmembranare ce se
extind de la o celulă la alta. La plante se numesc plamodesme.
Funcţiile membranei citoplasmatice – recunoașterea celulară

În organismele superioare, celulele sunt organizate în țesuturi – grupare de celule înalt specializate ce
îndeplinesc o funcție specifică (Ex: sangele, tesutul muscular). Celulele dintr-un țesut îsi recunosc
apartența la acel țesut și vor indeplini funcția specifică a țesutului respectiv. Organismele superioare au
capacitatea de a recunoaște și diferenția celulele ce aparțin unui țesut de un altul precum și celulele
proprii de cele străine. Acest lucru este posibil prin existența unei amprente celulare specifice alcătuite
din:

A) Glicolipide – indică apartenența unei celule la un anumit țesut. Ex: glicolipidele ce formează grupele
sangvine A, B, O.

B) Proteine MHC – indică aparteneța unei celule la un organism – MHC – major histocompatibility markers
- proteine ancorate în membrană
- aparțin clasei imunoglobulinelor