Sisteme de depoluare în industria alimentară

CURS 1

EPURAREA ȘI AUTOEPURAREA APELOR UZATE.

TIPURI DE STAȚII DE EPURARE A APELOR UZATE

1. POLUAREA APEI

Poluarea apei reprezintă orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a
apei, peste o limita admisibilă, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă
direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală, în
scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea (Legea Apelor nr.
107/1996).
Poluarea apelor se datorează în cea mai mare parte dezvoltării industriale, creşterii
populaţiei urbane şi legat de această situaţie deversarea în râuri şi lacuri a apelor uzate mai mult
sau mai puţin epurate.
Poluarea și poluanții care afectează cursurile de apă pot clasificați după natura lor, după
forma sub care se găsesc și după caracterul surselor de poluare.
1. Din punct de vedere al naturii sale, poluarea poate fi:
- Poluare fizică - rezultă din evacuarea în apă a particulelor solide, insolubile, antrenabile
în apă, a căldurii reziduale și deșeurilor radioactive. Particulele solide (considerate inerte din
punct de vedere chimic și biologic) provin din eroziunea solurilor, astfel încât cantități mari de
material pământos (20-30 tone anual) sunt primite de apă;
- Poluare termică – apare în urma deversării în cursurile de apă a unor cantități de apă
utilizate ca agent de răcire în centralele termice sau nuclearo-electrice;
- Poluare radioactivă – datorită pătrunderii în apă a unor reziduuri cu conținut radioactiv,
rezultate în utma unor scăpări sau accidente a unor instalații nucleare sau chiar în urma unor
activități industriale care folosesc reacții sau materiale radioactive;
- Poluare chimică – apare ca urmare a evacuării în cursurile de apă a unor reziduuri
industriale ce conțin substanțe chimice (derivați ai hidrocarburilor, sulfului și azotului, compuși
organici de sinteză, fluoruri, metale grele), a scurgerilor îngrășămintelor chimice și a pesticidelor
în urma precipitațiilor, dar și a detergenților și materiilor organice fermen tabile provenite din
apele uzate urbane.
În funcție de natura activităților umane, riverane bazinelor hidrografice, în apele acestora
se găsesc săruri ale unor metale (cupru, plumb, zinc, magneziu, cadmiu), fluoruri, acizi și baze,
nitrați și fosfați (în îngrășămintele chimice), detergenți, hidrocarburi, petro l, substanțe
farmaceutice sau pesticide (ierbicide, fungicide, insecticide precum DDT), dăunătoare omului și
animalelor și a căror acțiune persită în timp.
- Poluare biologică – este specifică apelor uzate urbane, apelor provenite din industria
alimentară, industria hârtiei, apelor rezultate din unitățile zootehnice, care se pot constitui în
focare de infecție din cauza bacteriilor, virusurilor și materiilor organice fermentabile și
putrescibile pe care le conțin. În aceste ape sunt prezente microorganisme și macroorganisme
1
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

(bacterii patogene, virusuri, protozoare, viermi paraziți) care pot avea o acțiune directă asupra
sănătății omului sau animalelor. Dezvoltarea masivă a unor specii de alge dă cursului de apă un
aspect și un miros nepăcut, producând neajunsuri instalațiilor de alimentare cu apă sau lucrărilor
hidrotehnice.
2. După forma în care se găsesc, poluanții pot fi:
- dejecții animale și umane
- dejecții și reziduuri industriale – mai ales din industria alimentară, industria chimică și
industria minieră
- reziduuri vegetale agricole sau forestiere
- îngrășăminte chimice și pesticide provenite din activitățile agricole
- sedimente rezultate din eroziunea solului
- materiale radioactive rezultate în urma unor accidente nucleare
- căldura reziduală rezultată din necesitățile aglomerărilor urbane și a unor industrii.
3. După caracterul lor, sursele de poluare pot fi:
- Surse de poluare organizate – cu o localizare bine precizată, care se pot clasifica după
proveniență în ape menajere și orășenești, evacuate din rețelele de cana lizare urbane și în ape
reziduale industriale.
- Surse de poluare difuze – situate pe zone întinse, cu poluanți aduși în cursurile de apă
fie prin acțiunea precipitațiilor asupra unor terenuri poluate în urma acțivităților agricole sau pe
care s-au depozitat reziduuri, fie prin depunerea directă a poluanților atmosferici.
Sursele de poluare pot fi cu caracter continuu (canalizări urbane) sau sezonier (în urma
precipitațiilor).

2. EPURAREA APELOR UZATE

Epurarea apelor este un proces complex de reținere și / sau neutralizare prin diferite
mijloace a substanțelor poluante aflate în apele uzate, sub formă de suspensii, în stare coloidală
sau în stare dizolvată, în scopul reintroducerii acestora în circuitul hidrologic, prin deversare într-
un emisar, fără ca prin aceasta să se aducă prejudicii atât faunei și florei acvatice, cât și omului.
Directiva Consiliului Europei 91/271/2002 transpusă prin H.G. 188/2002 defineşte
procesul de epurare ca fiind îndepărtarea din apele uzate a substanţelor toxice, a
microorganismelor, etc., în scopul protecţiei mediului înconjurător, a emisarului în primul rând,
dar şi a solului şi aerului.
În urma procesului de epurare rezultă două produse:
- apa epurată, în diferite grade, care se deversează în emisar sau este folosită la irigații
sau în alte activități.
- substanțe poluante extrase, care se numesc generic nămoluri și pot fi stabilizate,
depozitate sau prelucrate în vederea valorificării.
În procesul de epurare a apelor uzate sunt cuprinse două mari grupe de operații succesive:

2
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

- reținerea și / sau neutralizarea substanțelor poluante din apele uzate, în urma cărora
rezultă nămoluri.
- prelucrarea nămolurilor.
Pe parcursul procesului de epurare a apelor uzate, procedeele și metodele de extragere a
substanțelor poluante din apă sunt de natură mecanică, biologică și chimică. Alegerea unui
anumit flux tehnologic de prelucrare este legată de natura substanței poluante din apa uzată, dar
și de gradul de epurare care se dorește a fi atins, determinat din rațiuni ecologice și economice.
Astăzi se admite că nu există premise absolut sigure conform cărora s-ar ajunge în timp la
o stare satisfăcătoare a calității apelor, numai cu ajutorul epurării mecano-biologice și chimice.
Astfel, se impun măsuri care împreună cu folosirea unor procedee moderne și eficiente de
epurare, se pot constitui într-un sistem optimizat de protejare a calității apelor. Aceste măsuri
sunt prevăzute atât la nivelul surselor de poluare, în scopul diminuării debitelor și încărcărilor
poluante în influent, cât și la nivelul cursurilor de apă receptoare (emisari) în care sunt deversate
apele epurate (efluenții).
Dintre măsurile ce se pot aplica surselor de poluare, se pot aminti:
- introducerea unor tehnologii cu consum redus de apă sau total neconsumatoare, puțin
poluante sau total nepoluante
- recircularea apelor uzate – este un procedeu care poate diminua debitele evacuate,
degrevând astfel receptorii apelor uzate
- folosirea la irigații a unor categorii de ape uzate, direct sau după un tratament
adecvat. Dintre măsurile care se pot aplica cursurilor de apă receptoare, amintim:
- aerarea intensă a râurilor sau lacurilor poluate, folosind agregate construite în acest scop
(aeratoare speciale), prin acestea asigurându-se o oxigenare suplimentară, rezultând o reducere a
gradului de poluare cu substanțe organice care trebuie oxidate
- destratificarea termică a apelor stătătoare, adică înlocuirea cu apă bună de la suprafață a
apei de a adâncime, care prin stagnare își înrăutățește calitatea
- sporirea debitelor maxime în cursurile de apă receptoare ale apelor uzate prin
intermediul lucrărilor de amenajare (ex: acumulări sau derivații prin care se reduce gradul de
diluție al apelor uzate în apele receptorului, fapt cu o importanță deosebită în caliattea
amestecului)
- crearea pe cursul de apă receptor a condițiilor de autoepurare, proces care dacă este
dirijat corespunzător poate crea un minim de condiții care să ducă la îmbunătățirea naturală a
apelor de suprafață.

3. AUTOEPURAREA

Autoepurarea este un proces natural complex, fizico-chimic, biologic și bacteriologic,

prin care impurificarea unei ape curgătoare sau stătătoare se reduce treptat, odată cu îndepărtarea
de sursa de impurificare.

3
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Factorii fizici care influențează autoepurarea sunt: sedimentarea, temperatura, lumina și

mișcarea cursurilor de apă.
Factorii chimici reprezentativi:
- aerul (oxigenul) – factorul cu cea mai mare importanță, de concentrația sa în apă
depinzând procesul de descompunere biochimică a substanțelor organice, oxidarea substanțelor
minerale și popularea cu organisme a sistemelor acvatice
- dioxidul de carbon – care se constituie ca sursă principală pentru sintetizarea
substanțelor organice de către plante
- alte elemente care contribuie la crearea condițiilor de viată acvatică: Fe, Mn, N, Po, S,
Ca, Si., Mg, K, Al.
Factorii biologici: organismele acvatice – bacterii, protozoare, macrovertebrate, plante
clorofiliene.
Rolul principal în autoepurarea apelor îl au bacteriile aerobe, care se dezvoltă în prezența
oxigenului liber. Bacteriile anaerobe, care se dezvoltă în absența oxigenului liber, au un rol
secundar, preluând oxigenul legat chimic. Există și bacterii facultativ anaerobe, care au
posibilitatea de a utiliza atât oxigen liber, cât și oxigen legat chimic. Toate aceste bacterii intervin
în procesul de autoepurare, activitatea unora fiind condiționată de activitatea celorlalte. Procesul
de autoepurare are loc într-o anumită ordine, în funcție de natura și cantitatea substanțelor
organice, de condițiile fizico-chimice și hidrologice ale apei. În general, toate procesele aerobe
descompun materia organică în dioxid de carbon și apă, iar procesele anaerobe în dioxid de
carbon și metan. De asemenea, un rol îl au și procesele din stratul de nămol de pe fundul apei,
care sunt aerobe la suprafață și anaerobe în interiorul stratului de nămol.

4. STAŢII DE EPURARE A APELOR UZATE

Stația de epurare reprezintă totalitatea construcţiilor şi instalaţiilor realizate pentru

reţinerea poluanţilor prezenţi în apele uzate. Aceste instalaţii (construite sau adaptate pentru acest
scop) realizează accelerarea proceselor de epurare naturală şi / sau folosesc diverse procedee
fizico-chimice pentru diminuarea cantităţii / concentraţiei poluanţilor pe care îi conţine apa
uzată, astfel încât să fie respectate condiţiile de evacuare impuse prin reglementările în vigoare
(NTPA001/2002 sau avizul / autorizaţia de gospodărire a apelor).
În funcție de obiectivele pe care le deservesc, stațiile de epurare se clasifică în stații de
epurare locale și generale.
Stațiile de epurare locale (stații de preepurare) sunt aferente unităților industriale sau
agrozootehnice, din al căror proces rezultă ape uzate cu caracteristici specifice. Stațiile de
epurare locale au următoarele roluri:
- reținerea din apele uzate a substanțelor valoroase (în scopul reutilizării) sau nocive
(în scopul neutralizării)
- aducerea apelor uzate la un grad de poluare admisibil pentru deversarea în sistemele
de canalizare ale centrelor populate, ale căror caracteristici sunt stipulate în

4
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

“Normativul privind condițiile de evacuare a apelor uzate în rețelele de canalizare ale

localităților”, NTPA 002/1997.
- uniformizarea debitelor apelor uzate.
Apele rezultate din stațiile de preepurare sunt deversate în sistemul de canalizare al
localității.
Staţiile de epurare generale (orăşenești ) realizează epurarea apelor din rețeaua de canalizare
a localității, în care se găsesc ape uzate menajere, ape uzate industrial e, ape meteorice,
ape de drenaj, ape de suprafață, în proporții variabile. Apele rezultate din aceste stații sunt
deversate în cursul de apă receptor (emisar).
Pe lângă aceste tipuri de stații, mai pot fi amintite:
Staţii de epurare industriale: sunt acele staţii de epurare care îndepărtează poluanţii din
apele uzate industriale şi / sau menajere astfel încât efluentul epurat să poate fi evacuat în
receptori naturali sau să fie refolosit.
Staţii de epurare independente: ministaţii de epurare a apelor uzate provenite de la zone
rezidenţiale izolate, sau mici unităţi sociale şi/sau comerciale care conţin de regulă treapta
primară şi cea secundară de epurare. Un bazin de stocare a apelor uzate la locuinţe individuale
sau grupuri de locuinţe, poate fi considerat staţie de epurare individuală cu treaptă primară
(mecanică).

5. METODE DE EPURARE A APELOR UZATE

În procesul de epurare a apelor uzate se pot utiliza următoarele categorii de metode de

epurare: metode mecanice, metode chimice și metode biologice.
1. Metodele mecanice de epurare aplicate apelor uzate urbane constau în:
- sitarea apei în scopul separării împurităţilor grosiere din apele supuse procesului de
epurare;
- sedimentarea (decantarea) în scopul separării suspensiilor solide decantabile din
apele supuse procesului de epurare sau îngroşării nămolurilor;
- flotarea în scopul separării împurităţilor uşoare (cu structură ramificată) sau a
impurităţilor coloidale hidrofobe din apele supuse procesului de epurare;
- micrositarea, filtrarea, ultrafiltrarea în scopul eliminării avansate a suspensiilor solide şi
coloizilor din apele supuse procesului de epurare sau deshidratării nămolurilor;
- absorbţia pe medii poroase în scopul eliminării avansate a substanţelor organice
dizolvate, sau a eliminării substanţelor greu biodegradabile sau nebiodegradablile;
- filtrarea în scopul deshidratării nămolurilor;
- centrifugarea în scopul deshidratării nămolurilor;
- evaporarea şi infiltrarea-percolarea în scopul deshidratării nămolurilor
- procedee termice în scopul condiţionării, pasteurizării, uscării şi incinerării
nămolurilor;
- iradierea cu raze UV în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare;

5
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

2. Metodele biologice de epurare a apelor uzate:

- fermentarea aerobă în scopul epurării biologice a apei sau a stabilizării nămolurilor;
- fermentarea anaerobă în scopul stabilizării nămolurilor sau a epurării biologice a
apei;
- nitrificarea - denitrificarea în scopul eliminării azotului din apele uzate;
- eliminarea biologică a fosforului din apele uzate.

3. Metodele chimice de epurare a apelor uzate:

- neutralizarea în scopul corectării pH-ului apelor supuse procesului de epurare;
- coagularea - flocularea în scopul clarificării apelor supuse procesului de epurare sau
îngroşării nămolurilor;
- schimbul ionic în scopul demineralizării sau a îndepărtării unor compuşi chimici din
apele supuse procesului de epurare;
- oxidarea chimică în scopul îndepărtării unor substanţe organice greu biodegradabile
sau a unor substanţe minerale nedorite din apele supuse procesului de epurare sau
deshidratării nămolurilor;
- clorinarea în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare;
- ozonizarea în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare;
- tratarea cu săruri metalice în scopul eliminării fosforului din apelor supuse
procesului de epurare;
- condiţionarea chimică a nămolurilor;
- tratarea chimică în scopul recuperării de metale sau substanţe valoroase din apele
uzate sau nămoluri.
- tratarea chimică în scopul extragerii/neutralizării unor substanţe toxice sau
periculoase din apele uzate sau nămoluri.
Combinarea acestor metode permite o purificare avansată, efluenţii epuraţi putând fi
reintroduşi în circuitul economic. Adoptarea unui anumit procedeu depinde de: cantitatea
efluentului; conţinutul în poluanţi; condiţiile de calitate impuse la evacuarea apei epurate în
emisar; mijloacele finaciare ale agentului economic respectiv.
Alegerea uneia sau alteia dintre metodele și procedeele de epurare se face în general în
funcție de compoziția și caracteristicile apelor uzate, precum și de cerințele gradului de epurare
la evacuarea în emisar. Astfel, apele uzate cu încărcătură preponderent anorganică se tratează mai
ales cu metode fizico-chimice, cele cu încărăctură predominant organică se tratează prin metode
fizico-chimice și biologice.
Gradele de epurare practic realizabile în stațiile de epurare variază în jurul valorii de
20%, 60%, 80% și 90%, în funcție de structura stației și de metodele folosite. În tabelul 2.1 sunt
indicate gradele de epurare care se pot obține prin diferite metode și procedee de epurare.

6
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Tabelul 1.1. Eficiența procedeelor epurare a apelor uzate, [1]

6. Tipuri de stații de epurare a apelor uzate

O staţie de epurare este alcătuită din una sau mai multe din trepte de epurare: primară
(mecanică), secundară (biologică) şi terţiară (cu reţinerea azotului şi / sau fosforului).
Schema unei instalaţii de epurare se stabileşte în funcţie de:
- caracteristicile apei uzate;
- provenienţa apei uzate;
- gradul de purificare necesar;
- metodele de tratament a nămolului;
- suprafaţa disponibilă;
- tipul echipamentului ce va fi folosit;
- condiţiile locale.
În funcţie de tipul şi tehnologia de epurare folosită, se pot întâlni diferite instalaţii de
epurare a apelor uzate, cu costuri şi performanţe de epurare diferite. Pentru a respecta condiţiile
de evacuare impuse, o sursă de poluare trebuie să aleagă tehnologiile şi instalaţiile adecvate,
astfel încât efluentul staţiei de epurare să aibă caracteristici cantitative şi calitative
corespunzătoare.
În practică se întâlnesc:
- stații de epurare într-o singură treaptă (epurare mecanică)
- stații de epurare în două trepte (epurare mecano-biologică sau epurare mecano-
chimică)
- stații de epurare în trei trepte (epurare mecano-biologică și o treaptă terțiară, care
poate fi chimică – de diverse tipuri sau dezinfecție, filtrare prin nisip, microfiltrare).

Stația de epurare mecanică are următoarea structură:

7
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Ape uzate (influent)

Grătare Dezintegrator

iimpurități grosiere

Deznisipatoare nisip

Separatoare
de grăsimi

nămol primar
Decantoare
primare Platformă nămol
de drenaj
deshidratat
Efluent
Ape de drenaj

Receptor (emisar)

Fig. 1.1. Structura unei stații de epurare mecanică (într-o singură treaptă)

Stația de epurare mecanică este într-o singură treaptă. Se adresează apelor cu un conținut
redus de substanțe organice și chimice, fiind predominante particulele minerale în suspensie.
Acest tip de stație reține 40 – 60% din suspensii, 20 – 40% încărcătură de CBO5, 10 –
20% din încărcătura cu fosfor și azot.

Stația de epurare mecano – chimică

Este o stație mai complexă, cu o treaptă mecanică și una chimică. Prin treapta chimică se
realizează:
- neutralizarea
- schimbul ionic – procedeu care se bazează pe însușirea unor substanțe de a schimba
ioni proprii cu ionii din soluția cu care vin în contact, formând compuși care nu se
dizolvă
- oxidarea chimică – procedeu care se aplică apelor uzate care conțin substanțe
organice biorezistente sau substanțe anorganice nedorite

8
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

- dezinfecția – procedeu prin care se distrug celulele vii, prin metode chimice, cu
reactivi care difuezează în interiorul acestora
- flocularea – coagularea – prin introducerea în apele uzate a unor reactivi (sulfat de
aluminiu, clorură ferică, etc) care realizează coagularea substanțelor coloidale,
permițând separarea lor prin sedimentare.
Acest tip de stație se folosește la epurarea apaelo r industriale de diverse origini, eficiența
unor astfel de instalații constă în reducerea cantităților de suspensii și coloizi cu 60 – 85%.

Influent

Treapta Nămol primar

mecanică

Ape decantate

Treapta
chimică
Bazin de Stație de preparare și
amestec și dozare a reactivilor
reacție
Efluent Emisar (receptor)

Fig. 1.2. Stație de epurare mecano – chimică, cu treaptă chimică de coagulare – floculare

Stații de epurare mecano – biologice – au două tipuri de structuri tipice, după modul în
care se realizează epurarea:
- epurare în condiții apropiate de cele naturale
- epurare artificială

a) Epurarea în condiții apropiate de cele naturale

Epurarea biologică se realizează pe câmpuri de irigație sau de infiltrație, din care se
colectează uneori ape de drenaj, care sunt deversate ca ape epurate într-un emisar. Mai există și
iazuri biologice.

9
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Influent

Treapta
mecanică

Câmpuri Câmpuri
de infiltrație de irigație

Fig. 1.3. Structura unei stații de epurare mecano – biologică în condiții apropiate de cele naturale

b) Epurarea artificială
În figura 1.4 este prezentată o stație mecano – biologică la care treapta biologică este cu
bazine de aerare cu nămol activat. Pentru variantele la care treapta biologică are biofiltre, schema
de ansamblu a stației mecano – biologice este similară (figura 1.5).
Uneori, la stațiile mecano – biologice pot fi folosite și instalații chimice (de tratare cu
coagulanți - floculanți sau dezinfecție). Tratarea cu coagulanți - floculanți se face înainte de
introducerea apei în decantorul primar, iar dezinfecția se adresează efluentului stație i.

10
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Influent

Dezintegrator
Instalație
de sitare
suspensii grosiere
separate
ți cucoagulan

Separator

Deznisipator nisip
Tratare

de grăsimi grăsimi TREAPTA DE

PRELUCRARE
A NĂMOLULUI

separate

Centrală
Decantor
termică

primar
TREAPTA nămol primar Rezervor
de gaz
MECANICĂ
gaz de
fermentație
Bazin de aerare Instalație
cu nămol activ Bazin de Îngroșător
fermentare
amestec de nămol
nămol
nămol
Decantor
secundar nămol secundar nămol
nămol recirculat în exces fermentat

Instalații
Bazin de pentru
contact deshidratarea
ape drenată nămolului
TREAPTA Efluent
BIOLOGICĂ

nămol fermentat
Receptor deshidratat

Fig. 1.4. Structura unei stații de epurare mecan o – biologică în condiții artificiale (cu
treaptă biologică dotată cu bazine de aerare cu nămol activ)

11
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Influent

Dezintegrator
Instalație
de sitare
suspensii grosiere
separate
Deznisipator nisip

Separator
grăsimi
de grăsimi separate

Decantor
primar
nămol primar
TREAPTA
MECANICĂ

PRELUCRAREA
NĂMOLULUI
nămol
Biofiltru
amestecat
Bazin de Instalații
amestec pentru
Decantor nămol deshidratarea
secundar nămolului

apă recirculată nămol secundar

nămol
Bazin de deshidratat
contact ape drenată
TREAPTA Efluent
BIOLOGICĂ

Receptor

Fig. 1.5. Structura unei stații de epurare mecano – biologică în condiții artificiale (cu
treaptă biologică dotată cu biofiltru)

12
 Sisteme de depoluare în industria alimentară

Staţiile de epurare în trei trepte sunt, cel mai frecvent, staţii de epurare formate dintr-o
structură mecano-biologică clasică la care se adaugă o treaptă terţiară de epurarea avansată.
În prezent, în lume, performanţele staţiilor mecano-biologice clasice nu mai sunt
suficiente şi de aceea acestea sunt completate cu o treaptă distinctă, terţiară, care de regulă
asigură prin diferite metode şi procedee de epurare (artificiale sau naturale) atât eliminarea
avansată din apele uzate a suspensiilor solide şi a materiilor organice, cât şi eliminarea
nutrienţilor, substanţelor greu biodegradabile şi substanţelor toxice din apele uzate, realizându-se
grade superioare, cu valori înalte, de epurare ale acestora.

13