Sunteți pe pagina 1din 4

TEHNICĂ FARMACEUTICĂ

CURS NR 15

RINO – FARINGIENE. ERINE. ENDONAZALE.


RHINOGUTAE. RINOLOGICE.

Sunt preparate farmaceutice lichide (soluţii apoase, soluţii uleioase,


emulsii, suspensii, aerosoli) precum şi preparate semisolide şi solide. Se aplică
pe mucoasa nazală prin instilare, pulverizare sau etalare pentru tratamentul
afecţiunilor naso – faringiene. Denumirea vine din cuvintele greceşti rhinos =
nas şi en = în. Mucoasa nazală oferă o acţiune locală în cadrul tratamentului
topic (local) sau cu acţiune generală datorită trecerii substanţei active în
circulaţia sangvină şi absorbţiei acesteia din formele cu cedare lentă prin fosele
nazale.
Preparatele rino – faringiene pot fi:
1. Rinogute = picături pentru nas – sunt forme farmaceutice lichide sub
formă de soluţii, suspensii, emulsii destinate administrării pe mucoasa
nazală. Se condiţionează în recipiente de capacitate mică, maxim 10
mililitri în cazul flacoanelor multidoză şi 0.4 mililitri în cazul flacoanelor
unidoză.
2. Spălături nazale – sunt preparate farmaceutice lichide diluate, izotone
cu un pH între 7 – 8, utilizate cu scopul de a curăţa sau antiseptiza
mucoasa nazală cu un volum de 40 – 50 mililitri.
3. Inhalaţii, spray-uri sau aerosoli – sunt preparate farmaceutice
alcătuite din particule foarte fine care pot fi lichide sau solide
dispersate în mediul gazos, administrate prin inhalaţie sau cu sisteme
speciale (sisteme de pulverizare). Administrarea este rapidă şi
uniformă (pufuri).
4. Unguentele nazale – sunt forme farmaceutice semisolide alcătuite din
hidrogeluri sau baze de unguent de tip lipofil pe hidrofil cu consistenţă
scăzută. Poate avea rol protector, medicamentos sau emolient.
5. Sisteme bio – adezive – sunt pulberi liofilizate în amestec cu lactoza
şi celuloza microcristalină cu eliberare prelungită (1984).
6. Microsferele nazale – sunt forme farmaceutice cu eliberare lentă,
alcătuite dintr-o matrice polimerică în care se dispersează substanţa
medicamentoasă.
7. Sisteme membranare (rezervoare) – sunt dispozitive cu eliberare
prelungită, conţin o membrană polimerică de formă cilindrică în care se
plasează substanţele medicamentoase. Acest sistem se plasează în
cavitatea nazală.
Avantajele erinelor:
- permit o administrare uşoară;
- permit o terapie locală pentru diferite substanţe
medicamentoase;
- aplicarea este rapidă;

1
- se pretează la o fabricare şi condiţionare automată;
- ambalarea este variată;
- se poate urmări şi o acţiune sistemică;
- prezintă o suprafaţă mare de absorbţie 140 – 170 centimetri
pătraţi;
- este o mucoasă sensibilă, bogat vascularizată şi receptivă.
Nasul – este un organ cu însuşiri adaptate pentru miros, respiraţie şi
protecţie. Este o poartă de intrare şi de legătură între mediul extern şi intern.
Acţiunea se instalează rapid (mucoasă cu suprafaţă mică comparativ cu
mucoasa gastro – intestinală). Cantitatea de substanţă medicamentoasă este
mică cu toate acestea absorbţia este rapidă. Se evită pasajul hepatic (bio –
disponibilitatea este mare). Se pot administra substanţe inaccesibile pentru
persoanele cu tulburări de deglutiţie. Datorită vascularizaţiei bogate se
prelungeşte timpul de contact în cazul formelor cu eliberare prelungit dup. Pot fi
administrate de bolnav (auto – medicaţia). Nu produc traumatisme.
Administrarea evită problemele tradiţionale ale administrării orale (greţuri şi
vărsături, gastro – enterite).
Dezavantaje:
- posibilitatea de contaminare a soluţiilor apoase cu fungi şi
microorganisme fungi datorită administrării repetate (adausul
obligatoriu de conservanţi).
- în unele cazuri se produc sensibilizări şi efecte secundare
nedorite – rinitele medicamentoase;
- declanşează strănutul mai ales picăturile;
- se menţin timp scurt la locul administrării în special pentru
formele lichide;
- alterează funcţia ciliară;
- formele ce conţin substanţe vasoconstrictoare se eliberează pe
bază de reţetă deoarece tratamentul de 5 – 7 zile produce
dependenţa (Bixtonim, Rinofug).
Rino – faringiene – sunt forme farmaceutice care s-au folosit sub formă
de inhalaţii sau fumigaţii în Egiptul Antic şi Mesopotamia. În antichitate grecii şi
romanii utilizau rinoconurile care sunt forme farmaceutice solide administrate
pe mucoasa nazală.
Clasificare:
1. După criteriul de formulare:
a. Magistrale.
b. Industriale.
c. Oficinale.
2. După solvent:
a. Soluţii apoase.
b. Soluţii uleioase.
3. După gradul de dispersie:
a. Lichide.
b. Semisolide.
c. Solide.
4. După condiţionare:
2
a. Unidoză.
b. Multidoză.
5. După modul de administrare:
a. Picături.
b. Spălături.
c. Pansamente.
d. Aerosoli.
e. Inhalaţii.
f. Soluţii sterile chirurgicale.
g. Unguente.
6. După durata efectului:
a. Cu acţiune imediată.
b. Cu acţiune prelungită.
Acţiunea locala vizează folosirea de antiinfecţioase, vasoconstrictoare,
antialergice, antihistaminice.
Acţiunea sistemică se utilizează în cazul substanţelor hormonale, în cazul
vaccinurilor şi pentru substanţe cardiovasculare.
Calea de administrare:
Presupune existenţa a 2 mijloace de apărare ale căilor respiratorii:
a. Mecanismul imunologic (se eliberează imuno – globulinele).
b. Mecanismul mecanic (realizat de mişcarea ciliară care este
eficace pentru particulele mai mari de 1 micrometru).
Anatomia nasului:
Este segmentul superior al căilor aeriene superioare şi este segmentul
periferic al analizatorului olfactiv, analizator, cu rol în respiraţie, protecţie şi
miros. Funcţia principală a nasului este condiţionarea aerului prin umidificare,
încălzire, filtrare şi eliminare a particulelor din aer.
Nasul constituie un sistem protector şi realizează 3 bariere:
1. Bariera fizică – constituită din mucus şi epiteliu nazal.
2. Bariera temporară – alcătuită din clearence-ul muco – ciliar (mişcarea
ordonată a cililor asemănător spicelor de grâu în bătaia vântului).
3. Bariera chimică – este reprezentată de activitatea enzimatică.
Nasul este alcătuit din:
1. Piramida nazală – formată din schelet osteo – cartilaginos bogat în
glande sebacee.
2. Cavităţile nazale – care sunt deschise la exterior prin 2 orificii (nări).
3. Anexele – care sunt reprezentate prin sinusuri care sunt cavităţi
preunatice pline de aer şi căptuşite cu o prelungire a mucoasei nazale.
Cele 3 părţi ale nasului formează pasajul nazal care conduce la naso –
faringe.
Naso – faringele – are o adâncime de 14 centimetri şi o suprafaţă de 120
centimetri pătraţi.
Pereţii nărilor au schelet cartilaginos, acoperit de epiteliu pseudo –
stratificat, cheratinizat şi scuamos ce cuprinde glandele sebacee şi sudoripare.
Conţine mici firişoare de păr numite vibrise care au rolul de a filtra aerul
inspirat. Nările se continuă cu fosele nazale separate de septul nazal.

3
4