Școala Postliceală Sanitară "Pompei Samarian" Călărași

FARMACOLOGIE ANUL 1

Aborbția medicamentelor pe cale respiratorie

După nivelul absorbției, distingem:

− calea nazală;
− calea respiratorie propriu-zisă (pumonară)

Calea nazală

Calea nazală este indicată pentru:

− acțiune locală, în: rinite, inflamații, infecții locale; ex. antiseptice și chimioterapice
animicrobiene (mentol, camfora, eucaliptol, uleiuri volatile), decongestive de tip
vasoconstrictor (efedrina, nafazolina);
− acțiune generală; exemple: pulbere de hipofiză posterioară (conține ADH), cu efect antidiuretic;
butorfanol, cu efect analgezic.
Atenție la copii, la care, în urma unui tratament local, intensiv, pot apărea efecte generale,
sistemice (datorită mucoasei, care este mai subțire și mai permeabilă); de exemplu: decongestivele de
tip vasoconstrictor, din grupa simpatomimeticelor (ca nafazolina și efedrina) pot produce efecte
sistemice stimulatoare cardio-vasculare și la nivel de SNC.
Particularitățile căii se referă la:
Locul absorbției: mucosa rinofaringiană.
Mucoasa rinofaringiană are o suprafață mică (80 cm2), este bine vascularizată, se realizează o absorbție
bună.
Factorul specific este secreția nazală, ce poate antrena și elimina substanța medicamentoasă.
Mucoasa nazală , fiind o membrană lipidică cu pori, este permeabilă pentru substanțele liposolubile și
hidrosolubile.
Forme farmaceutice specifice căii nazale sunt:
− soluții apoase și uleioase, administrate sub formă de instilații, badijonaj, spălături, spray-uri și
inhalații (în cazul substanțelor volatile).
− Pulberi administrate prin prizare
− Forme moderne cu absorbție sistemică; de ex. butorfanol (analgezic morfinomimetic).

Calea pulmonară

Utilizarea căii pulmonare este indicată pentru acțiune:

− generală
o anestezice generale gazoase sau volatile (eter, chloroform, halotan etc.)
o vaccinuri.
− locală
o bronhodilatatoare (beta-adrenomimetice: salbutamol, salmeterol etc., aminofilină),
administrate în astm bronșic;
o expectorante, din grupa mucoliticelor;
o antiseptic și antibiotic, administrate în bronșite, inflamații, infecții locale.
1
 Școala Postliceală Sanitară "Pompei Samarian" Călărași
FARMACOLOGIE ANUL 1

Particularitățile căii:
Locul absorbției:
− mucoasa bronșiolară: este adaptată pentru protecție și secreție de mucus protector (secretat de
glandele bronșice);
− epiteliul alveolar: suprafață foarte mare (100m2) și rețea capilară foarte bogată; este adaptat
pentru schimburile gazoase. Reprezintă o membrană lipidică cu pori mari, adaptată pentru
absorbție foarte ușoară și rapidă a substanțelor lipofile și hidrofile.
Substanțele medicamentoase absorbite sunt:
− substanțe liposolubile și hidrosolubile – prin mucoasa bronșiolară;
− substanțe gazoase și volatile – prin epiteliul alveolar.
Formele farmaceutice specifice căii pulmonare:
− gaze și lichide volatile, administrate cu ajutyorul unei aparaturi special, în anesteziologie;
− soluții apoase sau pulberi inhalate sub formă de aerosoli, administrate cu aparate special
(nebulizatoare sau inhalatoare).
Aerosolii reprezintă o dispersie fină de particule lichide sau solide în aer sau în alt gaz inert.
Condiția biofarmaceutică obligatorie pentru aerosoli o reprezintă alegerea diametrului optim pentru
particulele de aerosoli, în funcție de nivelul aparatului respirator țintit pentru absorbție. Diametrul
optim este în general 2-5µm.
Modul de administare corect a aerosolilor (pentru ușurarea tranzitului aerosolilor în căile
respiratorii profunde: bronșiole terminale și respiratorii): se expiră complet; se inspiră lent, la mijlocul
inspirației se descarcă un „puf” de aerosoli și se continuă inspirația; la sfârșitul inspirului se oprește
respirația 5-10 sec.; apoi se expiră lent, pe nas.
Avantajele căii respiratorii în cazul administrării sub formă de aerosoli:
− doza necesară mult mai mică, față de administrarea pe cale generală;
− evitarea efectelor generale, sistemice, ale medicamentelor.
Particularitatea farmacocinetică, pentru aerosoli: 80% din cantitatea de aerosoli ajunge în stomac,
în urma deglutiției, fiind absorbită la acest nivel, fapt ce poate determina apariția efectelor sistemice.

Pentru tratamente sistemice este important ca aerosolii să ajungă în alveolele pulmonare, iar pentru
atingerea acestui deziderat este important ca aerosolii să aibă o anumită dimensiune.
În continuare se va prezenta modul în care penetrează aerosolii în diferite segmente ale tractului
respirator în funcţie de dimensiunea fazei interne:
− particulele cu diametrul mai mare de 30 μm se reţin în trahee;
− particulele cu diametrul între 20 şi 30 μm ajung în bronhii;
− particulele cu diametrul între 10 şi 20 μm ajung în bronhiole;
− particulele cu diametrul între 5 şi 10 μm ajung în canale alveolare;
− particulele cu diametrul între 1 şi 5 μm ajung în alveole pulmonare;
− particulele cu diametrul mai mic de 1 μm sunt expirate.

2
 Școala Postliceală Sanitară "Pompei Samarian" Călărași
FARMACOLOGIE ANUL 1

Absorbția medicamentelor pe cale oculară

Calea oculară este utilizată exclusiv pentru acțiune locală; exemple: în glaucom (miotice), în
conjunctivite (antimicrobiene), în leziuni corneene (anestezice generale).
Particularitățile căii oculare:
Nivelul absorbției:
− conjunctivă (calea conjunctivală);
− cornee (calea transcorneeană).
Mucoasa oculară fiind o membrană lipidică cu pori, se absorb substanțe hidrosolubile și liposolubile.
Facorul specific: secreția lacrimală ce scurtează timpul de contact cu medicamentul.
Forme farmaceutice specifice căii oculare:
− soluții apoase sterile (colire, oculoguttae);
Modul de administrare: pipetare în sacul conjunctival. Timpul de administrare scurt se poate
prelungi, prin împiedicarea scurgerii soluției prin canalul lacrimo-nazal, presând ușor canalul, câteva
minute după aplicarea soluției.
− unguente oftalmice, cu temperatura de topire de 33 0 C (temperatura suprafeței ochiului). Ele
prelungesc timpul de contact până la 24 de ore.
− sisteme terapeutice oftalmice , cu eliberare programată, prelungită; de ex. sistemul Ocusert cu
pilocarpină (administrat în glaucom) – este un rezervor, între doua membrane ce controlează
difuzia substanțelor active, pet imp de mai multe zile.
− implante terapeutice solubile (ITS)
− lentile simple hidrofile.

Absorbția pe cale cutanată (percutană)

Calea cutanată este utilizată pentru acțiune:

− locală, în afecțiuni dermatologice; exemple: medicamente antipririginoase, antiinflamatoare,
antimicrobiene, antifungice, keratolitice;
− reflexă, cu efecte generale benefice;
− generală, în formele modern TTS (sistem terapeutic transdermic), cu eliberare programată și
prelungită.
Particularitățile căii:
Locul absorbției este în principal, la nivelul epiteliului unistratificat de la nivelul foliculilor piloși
și ai glandelor sebacee (calea transfoliculară). Absorbție redusă se poate produce și la nivelul
epidermei care în mod fiziologic, reprezintă o barieră pentru absorbție (calea transepidermică).
Straturile epidermei:
− film lipidic, foarte usor penetrabil,
− strat cornos, cu keratină, o barieră practice impermeabilă, ce reglează schimburile cutanate;
− stratul Malpighi, cu permeabilitate selectivă.

3
 Școala Postliceală Sanitară "Pompei Samarian" Călărași
FARMACOLOGIE ANUL 1

Efectul "de rezervor" al stratului cornos epidermic este frecvent. Constă în acumularea de substanțe
medicamentoase în stratul cornos, după o singură aplicație și de eliberare după mai mult timp.
Exemplu: hidrocortizonul (ca antiinflamator, antialergic). Efectul de retenție în stratul adipos
subcutanat apare în cazul substanțelor liposolubile (de ex. hormoni sexuali feminini – estradiol).

Substanțele absorbite percutan:

− gaze (H2S, HCN etc.);
− substanțe volatile (solvenți organic, salicilat de metal – revulsiv etc.);
− substanțe organice liposolubile cu greutate moleculară mică.
Factorii favorizanți ai absorbției percutane:
− masajul local care produce vasodilatație locală și comprimarea folicului pilos și expulzia
sebumului, facilitând pătrunderea în folicul a substanței medicamentoase
− pansament ocluziv (aplicat deasupra preparatului), ce menține hidratarea pielii;
− leziunile epidermice, care fac posibile efecte sistemice, prin absorbție percutană; se cunoaște
apariția unor leziuni hepatice după tratamentul cu tanin pe tegumente arse pe suprafețe mari.
Formele farmaceutice:
− soluții apoase și uleioase;
− emulsii;
− unguente, creme, geluri;
− emplastre, cataplasme.
Modul de administrare: badijonări, comprese, frecții, ungeri, băi.
O formă specială de administare este galvanoionoterapia, sau ionoforeza, în care absorbția este
favorizată de curentul electric.
Formele farmaceutice moderne sunt dispozitivele terapeutice transdermice (TTS) folosite pentru
acțiune generală. TTS este un rezervor foarte mic, cu substanță activă, adeziv, putând fi aplicat pe
piele, la nivelul brațului, precordial, după ureche etc. substanța activă este cedată controlat printr-o
membrană semipermeabilă. Ex. TTS cu nitroglicerină (Nitroderm – antianginos), cu scopolamină
(antiemetic), cu estradiol (hormone sexual feminine), cu fentanil (analgezic morfinomimetic).

4
 Școala Postliceală Sanitară "Pompei Samarian" Călărași
FARMACOLOGIE ANUL 1

Absorbția pe căi artificiale (injectabile)

Căile artificial, injectabile, numite și parenterale (gr. Para enteron = ăn afara intestinului), sunt
− căile intravasculare:
o intravenoasă (i.v.),
o intraarterială (i.a.),
o intracardiacă.
− căile extravasculare:
o subcutanată (s.c.),
o intramusculară (i.m.);
o intaosos;
o intraseroase - intraperitoneală, intrapleurală, intrapericardică;
o intraarticulară,
o intrarahidiană (subarahnoidiană)
o intraventriculară.
Căile parenterale sunt căi prin care se lezează ţesutul, dar au faţă de căile naturale următoarele
avantaje:
− biodisponibilitate superioară;
− sunt utilizabile în cazuri de urgenţe;
− se pot folosi când calea orală este neutilizabilă (intervenţii chirurgicale, bolnavi în comă etc.);
Pe lângă avantajele menţionate, administrarea parenterală are şi câteva dezavantaje, şi anume:
− administrarea necesită personal calificat;
− formele parenterale trebuie preparate în condiţii speciale;
− preparatele parenterale trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi administrate în
mediul intern, şi anume: sterile și apirogene; izotone sau slab hipertone; pH egal aproximativ
cu 7,4.

Căile intravasculare

Condiții obligatorii pentru formele farmaceutice intravasculare: excluse substanțele hemolitice

și care precipită proteinele plasmatice.

Calea intravenoasă (i.v.)

Este calea prin care întreaga cantitate de substanţă medicamentoasă administrată ajunge direct
în circulaţia sanguină, eliminându-se prima etapă farmacocinetică, şi anume absorbţia. Această cale
este utilizată când este nevoie de efect prompt şi de atingerea rapidă a unor concentraţii sanguine
ridicate.
Administrarea se face prin injectare, direct în sângele circulației sistemice venoase.

5
 Școala Postliceală Sanitară "Pompei Samarian" Călărași
FARMACOLOGIE ANUL 1

Utilizarea căii i.v. este indicată exclusiv pentru acțiune generală:

− în cazuri de urgență (înlocuitori de sânge în hemoragii acute, antidot în orăviri, cardiotonice în
edem pulmonar acut etc.);
− pentru efect rapid (de ex. anestezice generale);
− pentru administrare de volume mari, în perfuzii, pe timp de ore.
Particularitățile căii i.v.:
− timpul de absorbție = 0
− timpul de transport =v 25-45 s (timp determinat experimental cu NaCl marcată, care se
administrează la nivelul antebrațului, în vena cubitală; se urmărește timpul până la care ajunge
la nivelul piciorului).
Atenție! Se recomandă ca injectarea să se facă în minimum 1 minut, timp necesar unui circuit
complet al sângelui, deoarece la o injectare prea rapidă pot fi declanșate efecte brutale, la nivelul
chemo- și al baroreceptorilor din glomusul și din sinusul carotidian, și reflexe vegetative periculoase.
Substanțele administrare i.v. sunt exclusive hidrosolubile. Se pot administra:
− substanțe iritante pentru țesuturi (de ex. aminofilină, digoxină, săruri de Ca2+);
− soluții iritante, datorită pH-ului care nu este egal cu 7,4 (pH-ul sângelui și al lichidului
interstițial) sau/și unei presiuni osmotic mai mari de 0,9%, întrucît sângele conține sisteme de
tampon și, prin circulație, permite diluarea rapidă.
Nu se administrează :
− substanțe ce produc hemoliză;
− substanțe ce precipită proteinele plasmatice.
Formele farmaceutice sunt:
− soluții apoase;
− foarte rar, emulsii ulei-apă, cu particule extreme de fine (ex. intralipid – perfuzie)
Formele farmaceutice trebuie să fie sterile și apirogene. Efectul primului pasaj pulmonar este posibil,
în funcție de structura chimică.
Avantajele căii i.v.:
− latența efectului fiind scurtă (timpul de absorbție =0), calea i.v. este calea de urgență utilizată
current;
− pot fiadministrare volume mari de soluții (sub formă de perfuzii).
Dezavantajele căii i.v. – sunt posibile accidente ca:
− frisonul și reacțiile febrile (datorită prezenței pirogenilor bacterieni în soluțiile injectabile
incorrect preparate și sterilizate);

6
 Școala Postliceală Sanitară "Pompei Samarian" Călărași
FARMACOLOGIE ANUL 1

− declanșarea unei insuficiențe cardiac prin creșterea presiunii arteriale (la administrarea unor
volume excesive de soluție).

Calea intraarterială (i.a.)

Această cale este utilizată foarte rar, şi anume:

− în tratamentul unor tulburări circulatorii periferice grave (vasodilatatoare în arterite);
− în vederea diagnosticului radiologic (substanțe radioopace de diagnostic);
− în tumori canceroase (se administrează regional substanțe citotoxice), în situații de excepție.
Substanțele administrate: exclusiv hidrosolubile.
Formele farmaceutice: exclusiv soluții apoase, sterile și apirogene.
Dezavantaje – injectarea i.a. poate genera accidente mai multe și mai grave decât injectarea i.v., și
anume:
− poate declanșa reflexe puternice și spasm arterial;
− poate provoca apariția de hematom la locul injecției și tromboză.
Avantaje:
− timpul de transport cel mai scurt către țesutul țintă;
− administrarea, direct în sângele arterial, realizează cea mai scurtă latență (timpul de la
administrare până la atingerea țesutului țintă pentru acțiune), și efectul cel mai rapid posibil
din punct de vedere farmacocinetic, fiind astfel deosebit de utilă în urgențe medicale
deosebite (avantaj față de calea i.v.);
− din punct de vedere al biodisponibilității, calea i.a. este o cale de referință absolută,
deoarece exclude orice fel de efect de prim pasaj, inclusiv efectul primului pasaj pulmonar
(avantaj față de calea i.v.).

Căile extravasculare

Condiții obligatorii: excluse substanțele iritante tisulare.

Calea intramusulară (i.m.)

7
 Școala Postliceală Sanitară "Pompei Samarian" Călărași
FARMACOLOGIE ANUL 1

Administrarea se face prin injectare, direct în țesutul muscular.

Utilizarea căii i.m. este indicată pentru:
− acțiune generală;
− forme cu efect retard; exemplu: benzatin benzilpenicilina (Moldamin).
Particularitățile căii i.m.: absorbția are loc la nivelul endoteliilor capilare din țesutul muscular, ce
reprezintă o membrană lipidică cu pori mari.
Comparativ cu calea s.c., calea i.m. prezintă:
− spații intercelulare mai mai;
− rețeaua de capilare sanguine și limfatice mai bogată;
− inervația senzitivă mai redusă.
În consecință, absorbția este mai rapidă și mai puțin dureroasă, comparativ cu calea s.c.
Fluxul sanguine crescut favorizează absorbția. Astfel, absorbția:
− din braț este mai mare decît în fesă;
− în mișcare este mai mare decît în repaus;
− este crescută după masaj;
− este crescută în asociere cu agenți vasodilatatori sau rubefianți;
− la bărbt este mai crescută decât la femeie.
Substanțele absorbite i.m. sunt lipo- și hidrosolubile. Nu se admit substanțe iritante pentru țesuturi.
Formele farmaceutice sunt:
− soluții și suspensii apoase, uleioase, sau în alți solvenți miscibili sau nemiscibili cu mediul
interstițial. Volumul administrat este 2-20 ml.
− forme de deposit (depôt) cu efect retard. Exemplu: suspensia de benzatin benzilpenicilină
(moldamin) eliberează lent, prin hidroliză, penicilina G (benzilpenicilina).

Calea subcutanată (s.c.)

Administrarea se face prin injectare la nivelul dermului.

Utilizarea căii s.c. este indicată pentru:
− acțiune general;
− forme farmaceutice cu effect retard.
Particularități:
− absorbție mai lentă decăt i.m. (vascularizație redusă);
− cale dureroasă (inervație senzitivă bogată).
Grăbirea absorbției: prin asociere cu hialuronidaza (enzimă care produce depolarizarea acidului
hialuronic, mucopolizaharid din substanța fundamental a țesutului conjunctiv), mai ales în cazul
„infuziilor" s.c. (crește viteza de absorbție cu până la 40%).
Substanțele administrate s.c. sunt substanțe lipo-și hidrosolubile. Nu se administrează substanțe
iritante pentru țesuturi.
Formele farmaceutice specific căii:
8
 Școala Postliceală Sanitară "Pompei Samarian" Călărași
FARMACOLOGIE ANUL 1

− soluții apoase, izotone, cu pH=7,4; în volume de 0,5-2 ml.

− suspensii foarte fine de substanțe greu solubile care se dizolvă lent
− implante subcutanate (implantele biodegradabile sunt ideale, deoarece necesită o singură
intervenție chirurgicală la implantare)
− forme farmaceutice moderne sunt micropompe osmotice, reîncărcabile. Ex. pompa cu
insulină, cedarea insulinei fiind controlată și reglată prin însuși nivelul glicemiei.
− dispozitive cu pompe computerizate pentru autoadministrare pe cale s.c.

Calea intraosoasă

Administrarea: în măduva oaselor spongioase scurte sau late (stern, os iliac). Absorbție rapidă,
este echivalentă cu calea i.v. Utilizare: numai pentru acțiune generală, mai ales în pediatrie, în situații
speciale.
Se administrează: soluții fiziologice, plasmă, sânge.

Căile intraseroase
Sunt:
− intraperitoneală (în peritoneu);
− intrapleurală (în pleură);
− intrapericardic (în pericard);
− intraarticulară (în capsula articulației).
Seroasele sunt membrane care căptușesc cavitățile închise ale organismului și învelesc organele
(organe abdominale, plămâni, inimă). Ele sunt formate din două foițe (parietală și viscerală), între care
există un spațiu capilar ce conține plasmă transudată.
Articulațiile sunt căptușite în interior cu o seroasă.
Absorbția este foarte bună în peritoneu și mai redusă în pleură, pericard și la nivelul articulațiilor.
Utilizare: pentru tratament local; de exemplu: antibiotice, enzime proteolitice.
Cale intraperitoneală se utilizează în diferite situaţii, şi anume: dializa peritoneală, administrarea de
substanțe citotoxice și radioizotopi în caz de tumori abdominale etc.
Intraarticular se administrează medicamente exclusiv pentru acțiunea locală; de exemplu:
antiinflamatoare (corticosteroizi), sub formă de soluții sau suspensii.
Dezavantajele căilor intraseroase:
− durerea provocată de injecție ( se face anticipat o anestezie locală);
− riscul mare de infecții și formare de aderențe.

Calea intrarahidiană

Administrarea se face printre vertebrele L2-L5, intratecal, subarahnoidian (între pia mater și
arahnoidă), în lichidul cefalorahidian (LCR).
9
 Școala Postliceală Sanitară "Pompei Samarian" Călărași
FARMACOLOGIE ANUL 1

Spațiul subarahnoidian în care circulă LCR este delimitat de arahnoidă și de pia mater (doua
membrane protectoare ale structurilor nervoase centrale; creier și măduva spinării).
Utilizarea căii: pentru acțiune locală, în scopuri bine definite.
Exemple:
− antibiotice, în infecții ale sistemului nervos central;
− substanțe de contrast, pentru diagnostic;
− citotoxice, în caz de leucemie;
− anestezice locale utilizate curent în anestezia spinală.

Calea intraventriculară

Este o cale de excepție. Administrarea se face direct în ventriculii cerebrali.

Utilizare: pentru acțiune locală.
Exemple:
− citotoxice, în tumori cerebrale;
− antivirotice, în ecefalite virotice.

10