Universitatea ”Dunarea de Jos”, Galati

Rezidentiat: Farmacie Generala, anul I

Stagiu: Tehnologie Farmaceutica

FORME FARMACEUTICE TOPICE SEMISOLIDE:

ASPECTE PRACTICE MODERNE PRIVIND
FORMULAREA,PREPARAREA SI
CONDITIONAREA UNGUENTELOR IN SCOPUL
ASIGURARII CALITATII LOR.
EXEMPLE DE UNGUENTE MEDICAMENTOASE.

Farmacisti rezidenti:
Rusu Ramona
Paduraru Ana-Maria
Horghidan Alina

Prof.Univ.Hab.Dr.Farm:
Buzia Dumitru Olimpia

2021
 CUPRINS

Cap. I. Unguente- Generalitati................................................................................................3

I.1. Definitii ...................................................................................................................3
I.2. Clasificare................................................................................................................3
I.3. Absorbtia substantelor medicamentoase prin piele.................................................4
Cap. II. Formularea unguentelor...........................................................................................6
II.1. Substanţe medicamentoase cu acţiune topică locala.............................................11
II.2. Substanţe medicamentoase cu acţiune generală....................................................11
II.3. Prodrug-uri pentru eliberare dermică....................................................................11
II.4.Structura pielii........................................................................................................11
II.5. Substante auxiliare................................................................................................12
II.6. Baze de unguent ...................................................................................................14
II.7. Metode de preparare a bazelor de unguent...........................................................17
Cap. III. Prepararea unguentelor.........................................................................................21
III.1. Prepararea unguentelor in farmacie.....................................................................23
III.2.Prepararea unguentelor in industrie......................................................................24
Cap. IV. Conditionarea si conservarea unguentelor ..........................................................28
Cap. V. Conditii de calitate si controlul unguentelor..........................................................29
Cap. VI. Unguente sterile.......................................................................................................32
Cap. VII. Pentravan- baza lipozomala transdermica..........................................................33
VII.1. Studiu clinic........................................................................................................36
Cap VIII. Bibliografie.............................................................................................................37

Capitolol I. Unguente-Generalitati

2
I.1. Definitii:
F.R.X.: „Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide destinate aplicării pe piele sau
pe mucoase, în scop terapeutic sau de protecţie; sunt constituite din excipienţi (baze de
[1]
unguent) în care se pot încorpora substanţe active.”
FR X, supl. 2004 înscrie monografia de generalităti PREPARATE SEMISOLIDE
PENTRU APLICATII CUTANATE pe care le defineste astfel:
“Preparatele semisolide pentru aplicatii cutanate sunt destinate absorbtiei locale sau
transdermice a substantelor active sau pentru acţiunea lor emolientã sau protectoare; au un
[2]
aspect omogen.”

FR X, supl. 2004 înscrie mai multe categorii de preparate:

 Pomezi:
• hidrofobe (hidrocarburigeluri, lipogeluri, oleogeluri, organogeluri);
• de absorbţie (baze emulsifiante)
• hidrofile (baze solubile);
 Creme:
• hidrofobe (baze de absorbţie)
• hidrofile (baze lavabile);
 Geluri:
• hidrofobe (lipogeluri, oleogeluri, organogeluri)
• hidrofile (hidrogeluri);
 Paste:
• hidrofobe
• hidrofile
•
 Pomezi: unguente care iniţial conţineau sucuri de fructe; în prezent- unguente cu
excipienţi graşi;
 Creme–unguente- emulsie, cu faza apoasă care depăşeşte 10 % din masă.
 Glicerolate- unguente obţinute din glicerol şi amidon;
 Glicerogeluri- unguente obţinute din gelatină şi glicerol.
„Denumirea de unguent- se referă la toate preparatele semisolide, aplicate pe piele sau
mucoase.” [2]

I.2. Clasificare:

 Formulare: unguente magistrale, oficinale, industriale

 Procedeul de fabricaţie
– unguente sterile incluse in categoria 1 din care fac parte: unguentele oftalmice,
unguentele cu antibiotice, unguentele administrate pe răni deschise, pielea
lezată grav, pielea sugarilor;
– unguente pentru care se prevede o anumită încărcătură microbiană, cu lipsa
unor microorganisme; aceste unguente sunt incluse în categoria a 2-a:
unguente dermice şi în categoria a 3-a: unguente rectale.
 
 Modul de repartizare a dozelor în recipient:
– unguente multidoze (tuburi, cutii);
– unguente unidoză (capsule gelatinoase, saşete). [9]

3
I.3. Absorbtia substantelor medicamentoase prin piele
“Absorbţia percutanată- proces fizico-chimic complex- S.M. pătrunde din exterior în
straturile pielii şi în fluxul sanguin.
 Absorbţia epidermică-absorbţia prin şi printre celulele epidermului;
• Celulele cornoase (pori = 5 nm, încărcătură electrică), avantajează trecerea S.M.,
dependent de gradul de solubilitate lipide/apă;
• Absorbţia printre celule favorizează S.M. cu coeficient de partiţie U/A sub 1.
 Absorbţia transepidermică- absorbţia prin canalele glandelor sudoripare şi sebacee şi
prin pereţii foliculilor piloşi (prin difuzie şi convecţie, asigură absorbţia în sistemul
capilar)” [9]

FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ ABSORBŢIA PERCUTANĂ A

SUBSTANŢELOR ACTIVE DIN UNGUENTE

1. Factori dependenţi de piele

Pielea- barieră eficace în apărarea organismului de diverşi agenţi externi;
• S.M. lipofile sunt capabile să traverseze stratul cornos.
• Stratul cornos este capabil să reţină în structura sa S.M. (ex. unguente cu
corticosteroizi- acţiune de durată, efecte locale şi sistemice)
• S.M. cu o anumită hidrofilie vor difuza mai profund absorbţie sistemică.
• Epiderma vie de sub stratul cornos- barieră mai puţin eficace, permeabilitate
comparabilă cu a altor membrane biologice.
Alegerea tipului de unguent se face funcţie de:
 Stadiul afecţiunilor cutanate
 Tipul de piele
Alţi factori ce influenţează absorbţia:
 Modul de aplicare
 Cantitatea de unguent
 Durata aplicării
 Suprafaţa totală de aplicare
 Gradul de hidratare a pielii
 Variaţiile fiziologice şi alterări patologice ale pielii
 Vârsta
 Sex
 Condiţii climaterice

In general,patologia dermatologica se clasifica in trei tipuri generale:

I. Procese sau leziuni acute – cu aparitie recenta.

Se manifesta prin inflamatii si/sau vezicule. Sunt caracterizate prin leziuni umede, deci un
proces eritematos exudativ. Aceste leziuni vor fi tratate cu produse ce contin apa.Prin
evaporare, apa racoreste pielea si astfel suprima temporar pruritul si tensiunea locala; poate
provoca o vasoconstrictie locala si poate scadea fluxul sangvin intensificat in zona inflamata.
Astfel, va conduce la remisia procesului inflamator.
De asemenea, apa continuta in preparat favorizeaza eliminarea crustelor si descuamarea
zonei tratate. Produsele apoase, neocluzive faciliteaza uscarea pielii si a leziunilor,mai ales
daca prezinta o capacitate partiala de distrugere a emulsiei epicutanate . Astfel apa endogena
se va pierde intr-o masura mai mica prin evaporare.

4
 Tratamentul nu trebuie sa fie practicat mult timp si nici pe suprafete prea mari, deoarece
conduce la o uscare excesiva a pielii, fara beneficii terapeutice.
Astfel, procesul acut se poate transforma in tip subacut, cu alte caracteristici si in acest caz
tratamentul va fi diferit.
II. Leziuni cronice:
Acestea prezinta o stimptomatologie total opusa leziunilor acute. Ele sunt leziuni uscate,
de lunga durata, acoperite de cruste si se caracterizeaza prin: scuame, fisuri, prurit si necesita
un tratament ocluziv, care sa favorizeze hidratarea zonei afectate , cu reducerea pierderilor de
apa endogena.
Se utilizeaza produse lipofile, hidrofile care au un efect simplu ocluzivo- emolient, ce vor
produce remisia simptomatologiei generale a leziunii.

III. Leziuni subacute:

Acestea se caracterizeaza prin prezenta unei simptomatologii intermediare intre cele doua
tipuri extreme descrise.Aceste leziuni beneficiaza de o remisiune, prin tratamentul cazurilor
acute sau cronice.
Vehiculele utilizate sunt de 3 tipuri , in functie de felul leziunii care va fi tratata.
In principal, pentru formularea preparatelor dermatologice destinate tratamentului proceselor
acute si cronice se prefera vehicule care sa prezinte:
 Capacitatea de uscare a leziunilor;
 Caracteristici ocluzive

Stadiul acut Stadiul subacut Stadiul cronic

Preparate cu efect de uscare, Preparate cu efect de răcorire Preparate care cresc

răcorire, calmare şi protecţie umiditatea şi elasticitatea
Loţiuni(soluţii, suspensii) Suspensii pielii
Emulsii tip U/A Emulsii U/A, Unguente grase
Hidrogeluri Unguente emulsie tip U/A, Emulsii tip A/U
Hidrogeluri
Tabelul 1. „Selectarea unguentelor si a altor forme topice in functie de stadiul
afectiunii.” [9]

5
Cap. II. Formularea unguentelor

“Formularea produselor pentru tratamentul pielii reprezinta una dintre cele mai dificile
probleme. Afectiunile dermatologice se caracterizeaza prin faptul ca ele produc modificari ale
structurii si functionalitatii pielii; aceste procese pot avea o etiologie si o simptomatologie
foarte diferita, cat si tipuri variate de manifestare.
Toate acestea determina un tratament independent pentru fiecare pacient si uneori necesita
medicatie pe cale sistemica.
De aceea, pentru formularea unui unguent, cât şi în vederea recomandării sale pacientului,
atât medicul, cât şi farmacistul trebuie să ia în consideraţie diferiţi factori:
– identificarea maladiei care urmeaza sa fie tratata si stadiul afectiunii: acută, subacută sau
cronică;
– zona de tratat: piele sau mucoase, lezate sau nu, acoperite de par sau nu; nivelul: suprafata
pielii, stratul cornos, epiderma viabila, derm, anexele pielii sau circulatia sistemica.
Se ia in considerare regiunea corpului: pielea capului, trunchiul, picioarele, unghiile, fata,
mucoasele , etc.

– starea pielii şi caracteristicile afecţiunii pacientului:

 piele ingrosata (ichtioza);
 piele lezata si inflamata (eczeme acute);
 cruste, secretii, induratii;
 blocarea unitatilor pilo-sebacee (acnee) etc.
Un tratament eficace poate modifica rapid starea pielii.
– scopul urmărit:
• terapeutic, pentru o acţiune de suprafaţă sau mai în profunzime, ori pentru o
acţiune generală;
• cosmetic;
• de protecţie.
Formularea unguentelor pentru o actiune sistemica tine seama de:
 caracteristicile proprii ale pielii si anexelor
 caracteristicile fizico-chimice ale substantei medicamentoase , care-i permit sau nu sa
traverseze bariera cutanata si sa exercite o actiune generala.
Pentru formularea unui unguent sunt necesare doua elemente principale:
 substanta medicamentoasa si
 baza de unguent, la care se pot asocia diferite alte substante auxiliare.
Formularea trebuie sa fie cat mai simpla si sa contina ,in general ,o singura substanta
medicamentoasa ; asocierea mai multor componente mareste riscul unor interactiuni nedorite.
In functie de maladia respectiva, se alege substanta medicamentoasa sau prodrug-ul cu
actiunea cea mai indicata.
Formularea unui unguent cu o biodisponibilitate optima tine seama de procesul de
permeatie a substantei medicamentoase; acesta limiteaza cercetatorul la alegerea unui sistem
cu o faza unica- cum ar fi un gel polar. Sistemele disperse cu mai mukte faze necesita multe
probleme tehnologice si de stabilitate care trebuie rezolvate.
Se constata ca fata de alte forme farmaceutice, formularea unguentelor este dificila si in
final preparatul trebuie sa corespunda la o serie de cerinte specifice:

6
  Aspect omogen in recipient si dupa aplicare, consistenta semisolida, moale (eleganta
farmaceutica)
 Miros placut
 Prelevare facila din recipient
 Facilitate de aplicare pe piele sau mucoase
 Durata transformarii intr-o formulare „secundara”
 Caracterele „secundare” ale formularii:
 Remanenta pe zona aplicata
 Aspect uleios
 Bioadezivitate
 Capacitate filmogena
 Aspectul suprafetei tratate:
 Mat (sters)
 Stralucitor
 Iritat
 Facilitate de curatare:
 Lavabilitate
 Dizolvare
 Stabilitate fizica, chimica si microbiologica
 Toleranta buna, fara toxicitate, nealergizant si cu eficacitate terapeutica.” [9]

Formularea unguentelor- obiective principale:

1. Selectarea excipientilor si realizarea bazei de unguent, de consistenta semisolida cu

structura gelica si proprietati bioadezive.
2. Dispersarea substantelor medicamentoase in baza de unguent si realizarea
unguentului.
3. Asigurarea stabilitatii fizice, chimice si microbiologice a unguentului.
4. Inocuitate, toleranta si eficacitate terapeutica.

„Formularea, elaborarea, controlul calității și evaluarea aspectelor biofarmaceutice ale

preparatelor medicamentoase noi și optimizarea celor tradiționale reprezintă un domeniu de
bază al farmaciei. Formele farmaceutice semisolide nu și-au pierdut actualitatea și importanța
terapeutică, rămânând prioritare în dermatologie, ele se utilizează pe larg și în alte domenii ale
medicinei: oftalmologie, otorinolaringologie, chirurgie, ginecologie, proctologie, cardiologie
Această utilizare largă se explică prin faptul că ele pot manifesta acțiune atât locală, cât și
sistemică.
În anii ´60 ai secolului trecut apare o direcție științifică nouă – biofarmacia. Biofarmacia
urmărește optimizarea efectului terapeutic al substanțelor medicamentoase prin formularea și
elaborarea unor preparate cu biodisponibilitate mărită și prin administrarea rațională a
acestora, în funcție de proprietățile farmacocinetice ale substanțelor active și de
caracteristicile individuale ale organismului pacientului. Așadar, cercetările biofarmaceutice
au ca scop obținerea unor medicamente cu efecte terapeutice optime și toleranță ameliorată,
prin eliminarea efectelor secundare nedorite.
Prepararea medicamentelor a fost întotdeauna subordonată scopului terapeutic urmărit, dar
pentru aprecierea calității este suficientă obținerea unui preparat corect dozat într-o formă
farmaceutică și cu un aspect acceptabil la administrare.
Ținând cont de cele menționate, a fost efectuată analiza cercetărilor direcționate spre
optimizarea formei farmaceutice date. Scopul studiului a fost analiza factorilor farmaceutici

7
care influențează într-o măsură suficientă eliberarea substanțelor active din bazele de
excipienți și obținerea efectului terapeutic scontat.
Ca materiale al acestui studiu au servit sursele bibliografice de specialitate farmaceutică și
medicală. Rezultatele numeroaselor cercetări confirmă importanța acțiunii factorilor
farmaceutici (starea chimică a substanței medicamentoase active; starea fizică a substanței
medicamentoase; natura și cantitatea substanțelor auxiliare;procedeele tehnologice aplicate)
asupra efectului terapeutic al unguentelor.
Fiind o formă medicamentoasă antică, unguentele nu și-au pierdut importanța lor, ci și-au
găsit aplicare in tratarea maladiilor dermatologice, chirurgicale, oftalmologice,
otorinolaringologice, urologice, proctologice și cardiologice. Apariția biofarmaciei a deschis
posibilități de elaborare a preparatelor topice atat cu acțiune locală, cat și cu acțiune
sistemică.” [4]
„Datorită multiplelor avantaje ale unguentelor față de alte forme farmaceutice, acestea iși
găsesc o largă intrebuințare in practica medicală. Cerințele de bază privind acțiunea
substanțelor medicamentoase din unguente sunt: eliberarea din forma farmaceutică, absorbția
prin membrane și transportul la locul de acțiune. Absorbția prin piele are particularitățile sale.
Pielea este un organ de origine ectodermică de natură epitelial-conjunctivă, care indeplinește
funcții de importanță vitală pentru organism. Pielea externă are trei straturi principale:
epiderma, derma și hipoderma.” [6]
Proprietatile SM:
• fizico-chimice: solubilitatea, stabilitatea, coeficientul de difuziune şi coeficientul
de distribuţie, relevanţi pentru stratul cornos;
• farmaceutico-tehnologice: modul de dispersie în baza de unguent, metode de
fabricare, selectarea recipientelor adecvate, ambalare, depozitare;
• farmacologice, farmacocinetice: se evaluează cinetica optimă pentru eliberarea
substanţei active, doza şi concentraţia în unguent;
• toxicologice şi potenţialul sensibilizant (sensibilitatea faţă de enzimele pielii şi
mucoaselor).

II.1. Substanţe medicamentoase cu acţiune topică locală

1.Antiinflamatoare locale
 
• glucocorticoizii aplicaţi local - au acţiune antiinflamatoare, antimitotică şi
vasoconstrictoare; nu se vor aplica pe suprafeţe mai mari de 30% din suprafaţa
corporală; nu se aplică pe pliuri, periocular sau sub pansament ocluziv; nu se
indică la nou-născuţi şi copii;
 
• antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): se utilizează în reumatologie, ca
inhibitori ai sintezei de prostaglandine; indometacin, diclofenac, fenilbutazona,
piroxicam, ketoprofen;
• antihistaminice locale: pentru receptorii H histaminici: fenotiazine: Fenistil
(dimetinden). 1
 
2.Keratolitice
• exfoliante ale stratului cornos; acid salicilic 6%, iar în concentratie 2% este
keratoplastic; are rol bactericid, fungicid şi fotoprotector;
• ureea: 2-20% în ihtioza ereditară şi alte hiperkeratoze;
• retinoizii: acidul trans-retinoic (tretinoinul) pentru tratamentul acneei
comedoniene;

8
 • acizii alfa-hidroxicarboxilici:lactic, mandelic, malic, glicolic, citric, tartric etc.;
au acţiunea de diminuare a coeziunii corneocitelor situate în straturile profunde
ale stratului cornos.
 
3.Antiinfecţioase locale
• antibacteriene: dezinfectante şi antibiotice;
• antivirale aplicate local în herpes simplu, zona zoster şi varicelă sunt:
idoxuridina 0,2-10%, aciclovir 5%;
• antiparazitare propriu-zise şi revulsive;
• antifungice;
• dezinfectantele: tinctura de iod, apa oxigenată, hipocloritul de sodiu, peroxidul
de benzoil (în acneea juvenilă), sulfadiazina argentică activă;
• antiparazitare: balsam de Peru 5%, dimetiltriantren 3-10% , benzoat de benzilpentru
scabie.
• repulsivele protejează omul de înţepăturile insectelor, sunt substanţe volatile şi trebuie
utilizate repetat: dietilamida, dietiltoluamida, acidul caprilic, esteri ai acidului ftalic şi
substanţe volatile ca: timol, mentol, camfor, ulei de cuişoare (Eugenia cariophylata).
Antibiotice şi sulfamide utilizate topic

9
 4. Citostatice locale (sau antimitotice)
Sunt utilizate în două cazuri:
• dermatoze benigne hiperproliferative ca: psoriazis, vegetaţii veneriene, veruci;
• cancere şi precancere topice.
– podofilina în soluţii alcoolice 10-20% pentru distrugerea tumorilor benigne virale
(veruci şi condiloame);
– fluorouracilul 1-5% în precancere ale pielii şi veruci; produce fotosensibilizare;
– clormetina este o iperită: N-(biscloretil)-metil-amină; ca soluţie apoasă 0,02%, ex
tempore (stabilă 48 ore la + 4° C);
– carmustina (BCNU): N-biscloretil-nitrozureea pentru tratamentul de limfom cutanat
cu celule T ;
– ditranolul (cignolin, antralin): 1-8 dihdroxi-9-antronul, pentru tratamentului
psoriazisului;
– gudroanele bituminoase (ihtiol, tumenol), de huilă (coaltar), de lemn de ienupăr (Pix
cadi şi Pix liquida), conţin un complex de substanţe cu efecte citostatice,
antiinflamatoare, antipruriginoase şi fotosensibilizante.
– imiquimod (produs: Aldara 5%) – modulator al raspunsului imun  declanseaza
eliberarea citokinelor  distruge celulele anormale
5. Antisudorifice
Sunt compuşi de aluminiu: alaun, clorura de aluminiu hexahidrat, în soluţie şi
compuşii aluminiului cu lipoaminoacizii; aldehide ca formaldehida.
 
6. Fotoprotectoare
Acestea inhibă secreţiile produse de radiatiile u.v., cu λ= 290-400 nm;
• substanţe ecran, care nu lasă razele u.v. să penetreze stratul cornos şi sunt
destinate persoanelor cu piele hipersensibilă, astfel se utilizează: dioxid de titan,
oxid de zinc, oxid de magneziu, carbonat de calciu, bioxid de siliciu, colagen,
dimeticon;
• substanţe filtru, care absorb selectiv radiatiile u.v., ca: acidul p-aminobenzoic
(vitamina H2, PABA), benzofenona, salol, esterii cinamici, derivaţii
benzimidazolici, acizi izostearici de origine vegetală (acidul oleostearic cu
izomerii săi cis-trans, trans):

10
7.Agenţi modulanţi ai funcţiei pigmentare
• care stimulează pigmentarea ca: psoralenii, extracte vegetale de brusture, urzică,
salvie, rozmarin etc;
• care depigmentează epidermul, inhibând funcţia melanocitelor: acidul azelaic,
acidul citric şi cel mai activ: mono-benzilesterul hidrochinonei. [9]

II.2. Substanţe medicamentoase cu acţiune generală

Substanţe medicamentoase pentru a obţine o acţiune sistemică:
• unii hormoni ca: estradiolul, progesteronul, care se aplică pe pielea intactă, în
zone sensibile şi bogat vascularizate,
• prostaglandinele, care se aplică numai ca unguente vaginale.
Mai multe substanţe medicamentoase sunt utilizate pentru acţiunea sistemică sub formă de
sisteme terapeutice transdermice (STT); [9]

II.3. Prodrug-uri pentru eliberare dermică

 
• Pentru a creşte eliberarea sistemică a unor substanţe se utilizează prodrug-urile,
care implică o modificare chimică a unui compus farmacologic activ într-o
formă bioreversibilă.
• S-au obţinut prodrug-uri pentru eliberare dermică pentru diferite substanţe ca:
aspirina, acidul salicilic, betametazona, cromolina, diflucortolon, ditranol,
efedrină, 5-fluorocitozina, 5-fluorouracil, hexaclorofen, estradiol, procaină,
progesteron, prostaglandina, teofilina, vidarabina, hidrocortizon, indometacin,
metronidazol etc. [9]

II.4.Structura pielii
„Bariera protectoare pe care o reprezintă pielea nu este absolută, deoarece este permeabilă
pentru un număr mare de substanțe medicamentoase. Gradul de permeabilitate depinde de:
starea fiziologică și proprietățile fizico-chimice ale componentelor pielii, proprietățile fizico-
chimice ale substanțelor active și natura excipienților formei sau a sistemului farmaceutic.
Medicamentele aplicate pe piele pot acționa local la diferite nivele, și anume local la
suprafața pielii: substanțe care acționează asupra stratului cornos – keratolitice, antiseptice,
antifungice, antibiotice, sulfanilamide etc. Substanțele cu efect de profunzime pătrund la locul
de aplicare la nivel de epiderm și derm: cicatrizante, antiacneice, corticosteroizi, anestezice
locale etc.
Substanțele cu efect regional intermediar, atat cu acțiune topică, cat și cu acțiune sistemică,
in mușchi și articulații: antiinflamatoare, miorelaxante, analgezice etc.
Tratamentul sistemic cu substanțe medicamentoase active prin piele este determinat de
faptul că pielea le absoarbe lent și incomplet prin stratul cornos și o mare parte din preparatul
aplicat se pierde prin spălare, aderare de haine, prin descuamarea stratului cornos, totuși
această administrare este justificată pentru nitroglicerină, testosteron, fentanil, clonidină,
nicotină ș.a.. Potența efectului medicamentos sistemic depinde și de suprafața aplicării, ca in
cazul administrării nitroglicerinei in unguent, cand se constată o creștere de 3,5 ori a
concentrației plasmatice după aplicarea pe o suprafață mai mare de 100 cm2.
Acțiunea in profunzime a formelor farmaceutice administrate extern crește de la pulberi,
suspensii fluide și soluții la hidrogel emulsie ulei/apă, paste, hidrogel emulsie apă/ulei,
culminand cu lipogelul.
La elaborarea preparatelor topice cu acțiune locală sau sistemică se iau in considerație
factorii farmaceutici, numiți și ”biofarmaceutici”, care influențează calitatea produsului finit.
Din factorii farmaceutici cu influență directă asupra biodisponibilității medicamentului aplicat
topic menționăm următorii:

11
  starea chimică a substanței medicamentoase (acid, bază, sare, ester);
 starea fizică a substanței medicamentoase (forma cristalină sau amorfă, mărimea
particulelor, polimorfismul);
 natura și cantitatea substanțelor auxiliare;
 procedeele tehnologice aplicate.
Rezultatele cercetărilor farmaceutice din ultimii ani demonstrează că aceeași substanță
medicamentoasă, insă cu proprietăți structurale diferite, condiționează obținerea deosebirilor
in răspunsul farmacodinamic și farmacocinetic.
De exemplu, starea chimică influențează cedarea hidrocortizonului din preparatele
dermatologice, care se poate prezenta sub formă de acetat sau de bază liberă, efectul
terapeutic antialergic fiind mai amplu la forma acetat de hidrocortizon; izomerul levogir a
ibuprofenului este o formă activă, iar izomerul dextrogir este inactiv farmacodinamic.
Multe substanțe medicamentoase există in cateva forme polimorfe, care diferă prin
proprietăți fizico-chimice (solubilitate, stabilitate, temperatură de topire). Astfel, cortizonul
acetat există in cinci modificări polimorfe, dar biodisponibilă este doar forma 1 ;
indometacina se prezintă sub trei forme polimorfe cristaline, polimorfii 1 și 2 au o
biodisponibilitate mai inaltă comparativ cu polimorful 3 .
O substanță solidă poate fi amorfă sau cristalină.
Substanțele necristalizate, deci amorfe, sunt instabile din punct de vedere terapeutic.
Un rol important in eliberarea substanțelor active din excipienți il joacă mărimea particulelor.
De mărimea particulelor in mare măsură va depinde viteza și partea absorbită in orice mod de
administrare. Dar alegerea mărimii particulelor substanței medicamentoase in fiecare caz
aparte trebuie să fie demonstratăștiințific. Gama dimensiunilor particulelor trebuie să fie
precizată pentru fiecare substanță in parte, in funcție de acțiunea unguentului – locală ori
sistemică. O creștere a suprafeței efective a particulelor solide de substanță medicamentoasă,
realizată prin micșorarea dimensiunilor acestora, va mări viteza de absorbție din unguente.
Aceasta relevă importanța pe care o are mărimea particulelor de substanță in
biodisponibilitate.
Dintre substanțele a căror biodisponibilitate crește prin micșorarea dimensiunii
particulelor in unguente enumerăm: antiinflamatoarele nesteroidiene, sulfanilamidele,
nitrofuranii, antibioticele, antisepticele ș.a.
Rezultate clare privind influența mărimii particulelor asupra eliberării și absorbției
substanțelor din unguente, după cum demonstrează datele din literaturade specialitate, sunt
obținute in studiul unguentelor- suspensii. Reducerea dimensiunilor particulelor acidului
salicilic, hidrocortizonului, prednisolonului de la 100-125 μm pană la 2-10 μm mărește de 3-4
ori absorbția lor din unguente.”[11]

II.5. Substante auxiliare

„In lucrările dedicate studiului acțiunii substanțelor auxiliare asupra eficacității

preparatelor medicamentoase se acordă o atenție deosebită excipienților folosiți in tehnologia
creării unguentelor, cremelor și gelurilor. Excipienții, alături de proprietățile substanțelor
medicamentoase, au un rol important in difuziunea percutanată a principiilor active, acestea
trebuie să asigure o bioadeziune optimă la aplicare pe piele sau mucoase fără separare de faze.
Substanțele auxiliare pot fi clasificate in funcție de origine, rol și destinație. După originea
lor, substanțele auxiliare se clasifică in: substanțe naturale; substanțe sintetice; substanțe
semisintetice; produse biotehnologice. Iar după destinația lor, in: materiale de bază,
stabilizatori; promotori de penetrație; prolongatori; aromatizanți ș.a. .
O problemă importantă in cazul unguentelor este determinată de afinitatea substanțelor
active pentru excipient. Inertitatea chimică a unei baze determină, intr-o măsură considerabilă,

12
stabilitatea intregii compoziții . Potențialele interacțiuni dintre medicamente și excipienți pot
afecta proprietățile chimice, fizice, terapeutice și stabilitatea formei de dozare prin reacții de
oxidare, izomerizare, fotoliză, polimerizare etc. Pentru determinarea compatibilității dintre
medicament și excipient, se utilizează metode de analiză termică, precum calorimetria cu
scanare diferențială, termoanaliza gravimetrică, analiza termică diferențialăși alte metode
analitice, inclusiv cele cu difracție de raze X.
Selectarea calitativă și cantitativă a excipienților se efectuează prin intermediul conceptului
calității prin design, prin identificarea atributelor critice și a parametrilor de proces intr-un
spațiu proiectat la computer .” [10]
In prezent, pentru a asigura calitatea, stabilitatea și eficacitatea formelor semisolide, se
utilizează o gamă largă de excipienți (v. Tabelul 1) .[11]

Tabelul.1.Componente de actualitate în formularea produselor topice.

Funcționalitatea
Componentelor
Baza de unguent emolient /
rigidizant / unguent
Descrierea componentelor
Materiale principale de formare a
structurii pentru forma de dozare
semisolidă. Pe baza compoziției și a
caracteristicilor lor fizice, farmacopea
clasifică bazele de unguent în:
hidrocarburi (baze oleaginoase), baze de
absorbție, baze nemiscibile cu apa și
baze solubile în apă
Exemple
Lanolină hidrică, lanolină
anhidră, alcooli lanolină,
ceară microcristalină, parafină,
petrolatum (vaselină),
polietilenglicoli, acid stearic,
alcool stearil, ceară albă,
ceară galbenă, ceară de
carnauba, alcool cetilic, ceară
de ester estetic, ceară
emulsionantă

Agent emulsionant / agent
de solubilizare
Umectant (polioli)
Agent de îngroșare /
gelifiere
Surfactanți folosiți pentru a reduce
tensiunea interfacială și a stabiliza
bazele emulsive; pentru a îmbunăți
umectarea și solubilitatea materialelor
hidrofobe.
Promovează reținerea apei în sistem.
Crește vâscozitatea.
Materiale principale pentru formarea
structurii gelurilor
Polisorbat 20, polisorbat 80,
polisorbat 60, poloxamer,
ceară emulsionantă,
monostearat de sorbitan,
monooleat de sorbitan, lauril
sulfat de sodiu, monostearat de
propilenglicol, eter de
etilenglicol monoetil, sodiu
docusat
Glicerină, propilenglicol,
polietilenglicol, soluție de
sorbitol; 1, 2, 6 hexanetriol
Carbomer, metilceluloză, sodiu
carboxil metilceluloză,
carrageenan, dioxid de siliciu
coloidal, gumă de guar
Hidroxipropilceluloză,
hidroxipropilmetilceluloză,
gelatină, oxid de polietilenă,
acid alginic, alginat de sodiu,
silice fumată

13
Conservant
Intensificator de penetrare
Previne creșterea microbiană.
Crește permeabilitatea prin promovarea
difuziei, compartimentării sau
solubilității medicamentoase a unui
ingredient activ prin stratul cornos.
Acid benzoic, propilparaben,
metilparaben, imidurea,
acid sorbic, sorbat de potasiu,
clorură de benzalconiu,
acetat de fenil mercuric,
clorobutanol, fenoxietanol
Propilenglicol, etanol, alcool
izopropilic, acid oleic,
Polietilenglicol

Agent de chelare Leagă ionii de metal pentru a reduce la Tetraacetat de etilenă diamină
minimum degradarea catalizată de metal
și pentru a îmbunătăți efectul de
conservare.

Antioxidant Pentru a minimiza deteriorarea Hidroxianizol butilat,

Agent de acidifiere /
alcalinizare / tamponare
Vehicul / solvent
oxidativă.
Menține un pH corespunzător formei de
dozare.
Facilitează dispersia și / sau dizolvarea
substanței medicamentoase active.
hidroxitoluen butilat
Acid citric, acid fosforic,
hidroxid de sodiu, fosfat de
sodiu monobazic, trolamină
Apă purificată, hexilenglicol,
propilenglicol, alcool
oleic, carbonat de propilenă,
ulei mineral

„Pentru a mări permeabilitatea substanțelor medicamentoase, precum in cazul

antiinflamatoarelor nesteroidiene (indometacină, diclofenac,fenilbutazonă, ketoprofen ș.a.), se
folosesc ca vehicul baze emulsive ulei/apă in asociere cu promotori de penetrare, astfel
intensificand ajungerea fragmentelor active farmacologic la receptori. Absorbția substanțelor
crește in măsura in care există o fază uleioasă și este favorizată penetrația in profunzime prin
pansamente ocluzive.
Antihistaminicele receptorilor H1 și H2 trebuie administrate local in hidrogel de
hidroxipropilmetil-celuloză, care actualmente reprezintă o materie deelecție pentru crearea
gelurilor farmaceutice , in hidrogel de carbomer și cromoglicat de sodiu pentrua evita reacțiile
de sensibilizare.
Substanțele tensioactive, folosite ca adjuvanți pentru preparatele topice, pot avea efect
asupra penetrării prin micșorarea tensiunii interfaciale și prin mărirea solubilității aparente.
Pentru a determina capacitatea de penetrare a substanței medicamentoase prin membranele
celulare, actualmente sunt aplicate pe larg metode in vitro, cu utilizarea celulelor de difuzie,
analiza paralelă a permeabilității membranei artificiale (piele-PAMPA) și tape-strippingul .
In funcție de natura bazei de unguent, s-a stabilit următoarea ordine de cedare a
substanțelor medicamentoase:
baze de unguent hidrocarburi < baze de unguent grăsimi animale și vegetale < baze de
unguent emulsive de tip apă/ulei < baze emulsivede tip ulei/apă < baze de unguent hidrofile.

14
 Pe parcursul mai multor ani (1991-2020), la Catedra de chimie farmaceutică și
toxicologică și la Catedra de tehnologie a medicamentelor de la USMF Nicolae Testemițanu
se desfășoară studii referitor la modificarea compușilor nitrofuranici, determinarea
disponibilității farmaceutice, activității microbiologice a substanțelor medicamentoase sub
formă de unguente.”[3, 4].
„Predispunerea spre o cedare mai inaltă a substanțelor din excipienții hidrofili a fost
demonstrată și pentru compuși nitrofuranici, care, formulați topic pe bază de PEG-uri,
cedează substanțele active mai bine in comparație cu cele preparate pe excipienți grași; la fel
și griseofulvina micronizată, administrată topic, are o cedare mai inaltă dacă e preparată pe
PEG 4000.” [4]

II.6. BAZE DE UNGUENT

Baza de unguent- roluri:
• de a aduce substanţa medicamentoasă în forma farmaceutică de unguent uşor de
administrat de catre bolnav;
• este vehicul al substanţei medicamentoase la locul de aplicare (uneori acţiune
sistemică);
• ameliorează eficacitatea terapeutică prin asigurarea cedării, penetraţiei şi
absorbţiei substanţei medicamentoase;
• asigură stabilitatea unguentului
Alegerea bazei de unguent va tine seama de:
 proprietăţile fizico-chimice ale S.M.
 acţiunea de suprafaţă, profunzime sau sistemică
 condiţiile anatomo-fiziopatologice ale pielii sau mucoaselor
 stadiul bolii (acut sau cronic)
 tipul de piele (normal, seboreic, sebostatic)
 necesitatea obţinerii unor efecte: răcoritor, sicativ, ocluziv, etc.
Caracterele generale ale bazei de unguent se referă la:
• aspect şi compoziţie: baza de unguent să fie constituită dintr-un număr mic de
componente, să fie uşor de preparat, să prezinte aspect, culoare şi miros plăcut;
• să fie compatibilă cu pielea, bine tolerată, neiritantă şi nealergizantă;
• punctul de topire optim se situează în jur de 40° C.
• să aibă pH-ul slab acid sau neutru, dar cel mai indicat este să fie asemănător cu pH-ul
fiziologic (pielea are un pH net acid = 4,2-5,6);
• să fie stabilă în timp şi să asigure stabilitatea substanţelor medicamentoase;
• să disperseze omogen substanţele medicamentoase,
• să permită o etalare uşoară pe piele şi pe mucoase cu proprietăţi bioadezive şi
reologice adecvate, să se înmoaie la temperatura corpului, fără să curgă.
• să fie inertă din punct de vedere chimic,
• să faciliteze penetraţia substanţelor medicamentoase
• să nu producă deshidratarea pielii, să aibă o acţiune emolientă, protectoare faţă de
piele
• lavabilitate
• să nu păteze lenjeria sau ţesuturile pe care se aplică;
• să permită asocierea unor promotori de absorbţie percutanată;

15
 • preţ de cost convenabil. [9]
Caractere specifice, în funcţie de tipologia leziunilor:
 
• miscibilitatea vehicul/film lipidic să fie mică, atunci când se urmăreşte o acţiune
superficială a unguentului şi, din contra, puternică în cazul în care se urmăreşte o
penetrare dermică a substanţei medicamentose;
 
• capacitate absorbantă a exudatelor patologice: leziunile de tip eczematos pentru
a remite trebuie tratate cu pulberi sau paste absorbante, care să usuce leziunile;
 
• capacitate protectoare maximă, pentru a evita agresiunea dermică a unor
substanţe iritante: acizi, baze, solvenţi organici, detergenţi, pulberi de metale etc.
sau a razelor u.v. . în acest caz se numesc unguente-barieră;
 
• să poată fi sterilizată, proprietate importantă în cazul preparării unguentelor
oftalmice şi a altor unguente sterile (care se aplică pe arsuri, leziuni cu risc de
infectare, pielea sugarilor).

Structura gelică a bazelor de unguent

• Bazele de unguent: geluri plastice care sub acţiunea unei forţe mecanice sau
termice, se pot etala uniform pe suprafaţa cutanată.
• Structura gelică - corelată cu caracterul tixotrop;
• Geluri: sisteme disperse eterogene: fază solidă (reţea coerentă tridimensională,
în care este repartizată faza lichidă).
• Supuse unei forte de forfecare se vor destructura partial sau total cu revenire la
forma initiala dupa indepartarea actiunii mecanice.
* Reţea liniară - geluri de macromolecule (derivaţi de celuloză); micele cu
franjuri la capete (porţiuni cristalizate care prin franjuri participă la coeziunea
fazei solide)
* Reţea laminară - formaţiunea solidă are aspect de plăci (gel de bentonită);
* Reţea sferică - gelurile cu dioxid de siliciu

• Izogeluri: geluri care au atât în faza solidă, cât şi în faza lichidă substanţe cu
structură chimică asemănătoare.
- Se prepară prin topirea componentelor solide cu cele lichide
Exemple
- Hidrocarburi-geluri
- Silicon -geluri;

16
 - Polietilenglicoli-geluri.
Caracteristici ale gelurilor:
- coerenţa fazelor
- curgere plastică, tixotropie
- stabilitate
Din punct de vedere al sistemului fizic bazele de unguent pot fi:
* Sisteme cu fază unică (monofazice)
* Sisteme cu faze multiple (multifazice)

• Sistemul monofazic
 poate fi format din mai multe componente, dar are structură omogenă;
• Bazele de hidrocarburi
ex. vaselina
• Bazele de absorbţie anhidre (PEG)
– Structura variază cu tipul de PEG utilizat
– Baza proaspăt preparată se comportă dilatant; după conservare are
comportare plastică.
• Geluri hidrofile macromoleculare (care formează reţea coloidala lineară)

• Sistemul multifazic
• Amestecuri ternare apă- ulei- tensioactiv în mai multe concentraţii
• Bazele hidratate: sistemele ulei în apă (creme lavabile, baze cu stearaţi)
• Hidrogeluri anorganice:
o bentonita: fază lichidă apoasă sau uleioasă repartizată într-o reţea solidă lamelară

II.7. Metode de preparare a bazelor de unguent

• Bazele anhidre şi cele cu conţinut redus în apă se prepară prin metoda topirii
• Bazele tip emulsie se prepară prin metode comune emulsiilor fluide:
 „Metoda continentală(inversarea emulsiei)-creme U/A: faza externă este adusă
treptat în faza internă; initial se obtine o emulsie A/U, iar prin diluare treptata trece in
U/A.
 Metoda engleză:creme grase, cu volum mic de fază internă; faza internă se aduce
progresiv în faza externă.
 Metoda formării in situ a săpunului:
o adăugarea unui acid gras în ulei cu o soluţie alcalină apoasă;
o adăugarea unei soluţii alcaline apoase la o bază grasă topită.” [9]
o
Prepararea bazelor de unguent după F.R.X.:
• „Bazele de unguent grase: se obţin prin topirea componentelor, se filtrează dacă este
necesar, se amestecă până la răcire;
• Bazele de unguent emulsie A/U- dispersarea fazei apoase în faza grasă topită în care
a fost încorporat emulgatorul şi se amestecă până la răcire. Ambele faze trebuie să
aibă aproximativ aceeaşi temperatură;

17
 • Bazele de unguent emulsie U/A- dispersarea fazei grase topite în faza apoasă în care
a fost încorporat emulgatorul şi se amestecă până la răcire. Ambele faze trebuie să
aibă aproximativ aceeaşi temperatură;
• Bazele de unguent hidrosolubile- se prepară funcţie de caracteristicile
componentelor respective.” [1]
Componentele bazelor de unguent
1. Baze grase de unguent- baze anhidre, oleaginoase:
• Solubilitate în medii lipofile
• Lipsă de afinitate faţă de apă.
• Componente:
o gliceride naturale
o grăsimi animale
o grăsimi vegetale
o ceruri
o gliceride semisintetice
o hidrocarburi
o siliconi
2.Baze de unguent-emulsii. Creme
• Bazele de unguent emulsionate sunt cele mai utilizate pentru formulările
dermatologice şi cosmetice.
• Prin adăugarea de apă în bazele de unguent de absorbţie, de tip H/L sau în bazele de
unguent emulgatoare, de tip L/H, se obţin baze de unguent-emulsii de ambele tipuri,
numite şi creme, dacă proporţia fazei hidrofile este peste 10%.

2.1. BAZE DE UNGUENT-EMULSII tip A/U

• Consistenţă scăzută, flexibilitate, capacitate de întindere foarte bună;
• Încorporează cantităţi mari de apă baze de absorbţie
• Cedare uşoară a S.M. încorporate (afinitatea fazei externe cu substanţele lipofile ale
pielii)
• Penetrare transepidermică redusă - excipienţi cu rol protector şi de suprafaţă.

Componente:
• FAZA EXTERNĂ: lipofilă- baze grase (ceruri, gliceride, hidrocarburi, acizi graşi,
alcooli graşi);
• FAZA INTERNĂ: apa, soluţii apoase medicamentoase;
• EMULGATORI: tip A/U- dispersaţi în baza grasă: steroli din lanolină, colesterol,
alcool cetilstearilic, etc.
Emulgatori neionogeni cu valori HLB scăzute: spanuri, monostearat de gliceril;

• Unele baze de unguent de acest tip sunt formate din excipienţi anhidri, dar care au
proprietatea de a emulsiona cantităţi mari de apă, menţinându-şi consistenţa
semisolidă de bază de unguent.
• Aceste baze de unguent conţin emulgatori cu HLB cu valori mici.

18
 • Cei mai utilizaţi excipienţi pentru a obţine baze de absorbţie de tip H/L anhidre sunt:
lanolina anhidră şi derivaţi, steroli (colesterol), eucerina, ceara albă, ceara galbenă,
alcoolul cetilic, alcoolul stearilic, alcoolul cetilstearilic

F.R.X.:
• Unguentum simplex
• Adeps lanae hydrosus
Cold-creme- baze tip emulsie A/U, care la evaporarea apei produc senzaţia de răcoare- ex.
ceratul lui Galenus

2.2. BAZE DE UNGUENT-EMULSII tip U/A

• Uşor de aplicat;
• Cedare bună a S.M., favorizarea penetrării
• Acţiune de profunzime (emulgatorii emulsionează stratul superficial al pielii)
• Baze lavabile
• Nu sunt ocluzive (se utilizează în tratamentul suprafeţelor mari)
Componente:

• FAZA EXTERNĂ: hidrofilă- apa, soluţii apoase medicamentoase; menţinute în

unguent cu ajutorul poliolilor;
• FAZA INTERNĂ: componente grase (ceruri, gliceride, hidrocarburi, acizi graşi,
alcooli graşi);
• EMULGATORI: ionici sau neionici tip U/A-săpunuri monovalente(stearat de sodiu,
stearat de TEA), tweenuri, laurilsulfat de sodiu, cetilstearilsulfat de sodiu
• Aceste baze de unguent sunt constituite din excipienţi lipofili la care se asociază
emulgatori de tipul L/H, cu valori HLB mari.
• Datorită acestor emulgatori pot include cantităţi considerabile de apă şi formează
unguente-emulsii de tip L/H sau creme hidrofile sau lavabile.
• In funcţie de caracteristicile emulgatorului utilizat, se pot clasifica în baze de unguent:
anionice, cationice şi neionice.
• De obicei, în formula acestor baze de unguent alături de emulgatorul primar se mai
asociază şi un emulgator secundar, în general un alcool gras cu masa moleculară mare,
numit şi co-surfactant sau esteri ai acizilor graşi cu polioli, pentru a se obţine o
consistenţă semisolidă şi a asigura stabilitatea cremelor de tip L/H, care provin din
aceste baze.
• Amestecul emulgator şi coemulgator se numeşte ceară emulgatoare (emulsyfing
wax).
• Pentru a garanta plasticitatea şi extensibilitatea bazelor de unguent emulgatoare, ele
trebuie să conţină o proporţie importantă de substanţe lipofile ca: uleiuri vegetale,
parafine, silicone modificate etc.
• Comparativ cu bazele de unguent lipofile şi cu bazele de absorbţie de tipul H/L, bazele
de absorbţie de tip L/H (numite şi baze emulgatoare) prezintă o capacitate de
penetrare şi de cedare mai mare pentru substanţele medicamentoase.

19
 • Aceste proprietăţi se explică prin faptul că emulgatorul de tip L/H emulsionează
lipidele filmului hidrolipidic al pielii, favorizând astfel contactul cu suprafaţa
epidermului şi trecerea barierei lipidice.
• Bazele emulgatoare de tipul L/H se elimină uşor de pe piele, prin spălare cu apă; în
acest mod se facilitază eliminarea lor de pe zona tratată, după timpul de contact
necesar, pentru o acţiune corectă a substanţelor medicamentoase.[9]
1. Emulgatori anionici
• Un emulgator tipic L/H este laurilsufatul de sodiu dar şi cetilstearilsulfatul de sodiu.
• Emulgatori anionici similari includ săpunurile alcaline: de stearat de sodiu, de potasiu,
amoniu sau ale aminelor organice (trietanolamina sau propilamina).
2. Emulgatori cationici
• Acest tip de emulgatori au o capacitate tensioactivă crescută; partea activă a moleculei
de surfactant este în general o sare de amoniu cuaternar, incluzând de obicei un derivat
al unui acid gras, de exemplu: clorura de dilauril-dimetilamoniu.
3. Emulgatori neionici
• Prin caracterul lor neionic, aceşti emulgatori sunt compatibili cu majoritatea
substanţelor.
• Emulgatorii neionici includ în molecula lor atât grupe lipofile, cât şi grupe hidrofile,
care sunt într-un echilibru numit balanţă hidrofil-lipofilă (HLB).
• F.R.X.: Unguentum emulsificans (Unguent emulgator):
o Alcool cetilstearilic emulgator, parafină, vaselină;
o Alcool cetilstearilic emulgatorconţine alcool cetilstearilic, cetilstearilsulfat de sodiu,
apă distilată.
• Unguent omogen, semisolid, alb sau alb-gălbui, miros caracteristic;
• Cu apa formează o emulsie stabilă U/A
• Dezavantajele bazelor tip U/A: desfacerea emulsiei, deshidratare, râncezire,
contaminare microbiană;
• Se adaugă umectanţi, antioxidanţi, conservanţi.

3. HIDROGELURI
• Geluri coloidale care se umflă sau se dizolvă în prezenţa apei.
• Încorporarea apei- îmbibare, cu creştere de volum;
• Funcţie de cantitatea de apă folosită la îmbibare: proprietăţi reologice diferite:
– cantităţi mici de apă- proprietăţi elastice;
– cantităţi relativ mari- deformabilitate plastică; la volum mare- starea de sol.
• Produse tixotrope, care în timp suferă sinereză (eliberarea apei din structura gelului,
ca urmare a contractării reţelei şi a creşterii formaţiunilor cristaline).
 Inerte fiziologic;
 Sicative;
 Formează un film la locul de aplicare;
 Lavabile;
 Utilizate în tratamentul suprafeţelor piloase, mucoaselor, tegumentelor lezate;
 pH-ul poate fi reglat prin tamponare;
 Viscozitate puţin dependentă de temperatură;

Formularea gelurilor:
• Formatori de gel;
• Hidrogeluri anorganice: bentonită, aerosil, hidroxid de aluminiu, veegum;
• Hidrogeluri organice:
o naturale: amidon, tragacanta, pectine, alginaţi;

20
 o semisintetice: derivaţi de celuloză;
o sintetice: PVA, PEG, carbopoli.

CAP.III. PREPARAREA UNGUENTELOR

„Atat in farmacie, cat si in industrie se utilizeaza urmatoarele doua metode generale de
preparare a unguentelor:
• Procedeul amestecarii componentelor la temperatura ambianta;
• Procedeul fuziunii (topirii) excipientilor si amestecarea componentelor pana la racirea
completa si obtinerea consistentei semisolide.” [9]
Procedeul topirii- încălzirea componentelor ce formează excipientul, pentru a facilita
amestecarea şi omogenizarea.
a. Se încălzesc toate componentele ce prezintă p.t. diferite şi apoi se răcesc sub
amestecare continuă.
b. Topirea componentelorin ordinea descrescatoare a punctului de topire
• Substanţele medicamentoase se pot dispersa în baza de unguent prin:
• dizolvare (unguent –soluţie)
• emulsionare(unguent –emulsie)
• suspendare (unguent- suspensie)

UNGUENTE SOLUŢII
• S.M. este dizolvată în baza de unguent → dispersie moleculară (este repartizată
uniform în masa excipientului)
– ex. S.M. solubile în baze lipofile: mentol, camfor, iod, anestezina, acid
salicilic.
• În cazul bazelor grase, S.M. se aduc în excipientul topit fie direct, fie prin intermediu
volatil; se amestecă până la răcire.
• Unele substanţe care se dizolvă în baze produc scăderea consistenţei (necesită
adăugarea de ceruri)
• În cazul hidrogelurilor- S.M. se dizolvă îniţial în apă la cald sau la rece şi se
omogenizează în baza de unguent.

UNGUENTE EMULSII

• Prepararea unguentelor emulsie tip A/U:

• Dispersarea fazei hidrofile în faza grasă în care este încorporat emulgatorul (50-70ºC);
S.M. se dizolvă în fazele în care sunt solubile; după formarea emulsiei amestecul se
răceşte sub agitare; în această etapă se pot introduce substanţe fin pulverizate.
• substanţele volatile se adaugă la ~35ºC.
• Prepararea unguentelor emulsie tip U/A
• Formulări cu fază lipidică dispersată în mediul hidrofil (80-10%), la care se adaugă
umectanţi (5-10%) şi agenţi de emulsionare.
• Cremele U/A- evanescente- vanishing cream- după evaporarea apei lasă pe piele un
film ceros (acizi graşi, alcooli graşi, ceruri)

UNGUENTE SUSPENSII
• S.M. insolubile atât în apă, cât şi în baza lipofilă se prelucrează ca suspensie.

21
 • Granulometria particulelor- (max. 50μm pt. unguentele dermatologice; max. 25μm pt.
unguentele oftalmice).
• Cantităţile mici de pulbere se includ în bază după triturare cu ulei de parafină sau cu o
porţiune din baza topită sau netopită; se continuă agitarea până la amestecarea cu toată
cantitatea de excipient;
• Substanţele medicamentoase se pulverizează şi se cern prin site corespunzătoare;
• Unguentele care conţin substanţe suspendate peste 25% din masă- paste (au o
consistenţă mai tare)

„Acidul salicilic are acțiune moderată cand este suspendat in baze grase, in baze emulsive
apă/ ulei are acțiune cheratolitică intensă ; crema ce conține 1% hidrocortizon dizolvat
prezintă o activitate vasoconstrictoare mai mare decat crema cu hidrocortizon dispersat sub
formă de suspensie .
Unele substanțe medicinale, datorită bunei solubilități in apă, sunt introduse in unguente după
tipul suspensiei, deoarece dizolvate in apă fie iși pierd efectul terapeutic, fie prezintă toxicitate
la dizolvare.
Antibioticele sunt inactivate cu ușurință in prezența apei, de aceea unguentele sunt
preparate pe baze de absorbție de natură lipofilă – petrolatum: lanolină anhidră, in proporție
de 6: 4. Sulfatul de zinc, resorcina ș.a., atunci cand sunt dizolvate in apă, sunt absorbite rapid
in sange, ceea ce poate duce la efecte toxice asupra organismului și la necroză tisulară.
Din cele expuse putem concluziona că factorii fizico-chimici ai substanței medicamentoase
active,substanțele auxiliare și tehnologia de preparare au un rol foarte important pentru
eficacitatea și biodisponibilitatea unguentelor, iar varietatea excipienților utilizați in
formularea produselor topice trebuie să fi argumentată fundamental atat farmacotehnic, cat și
din punct de vedere dermatologic in raport cu stadiul imbolnăvirii, simptomele leziunilor,
tipul de piele etc.
Pentru obținerea efectului terapeutic dorit al unguentelor, o cerință importantă este
eliberarea substanțelor medicamentoase din excipienți, absorbția prin membrane și transportul
acestora la locul de acțiune. Activitatea substanțelor medicamentoase in unguente depinde de
un șir de factori: starea fiziologică și proprietățile fizico-chimice ale componentelor pielii,
proprietățile substanțelor active, factorii farmaceutici (starea chimică și cea fizică a substanței
medicamentoase; natura și cantitatea substanțelor auxiliare; procedeele tehnologice aplicate)
etc.
Analiza literaturii de specialitate denotă importanța acțiunii factorilor farmaceutici asupra
eficacității terapeutice a unguentelor.” [13]

III.1. Prepararea unguentelor in farmacie

 In farmacie se prepara:
 Unguente magistrale: unguente-solutie, unguente-emulsie, unguente-suspensie sau
polifazice.
 Unguente oficinale
 Unguente magistrale preparate din unguente industriale, prin dispersarea in acestea de
diferite substante medicamentoase sau prin diluarea cu diversi excipienti.
• Pentru prepararea ungentelor se utilizeaza o aparatura simpla si vesela existente in
mod obligatoriu in dotarea farmaciei.Vesela este fabricata din: sticla,portelan, metal
emailat sau otel inoxidabil;
• placi din sticla sau din porfir;
• mojar cu pistil din sticla sau portelan;
• capsule din portelan sau table emailata;

22
 • mojare actionate mecanic;
• aparate electrice pentru pulverizarea substantelor;
• site pentru cernerea substantelor.

Ustensile pentru prepararea unguentelor in farmacie, la receptura

a. mojar cu pistil, din portelan;
b. mojar cu pistil din sticla;
c. placa din porfir cu pistil plat.

 Prepararea unguentelor magistrale sau oficinale este efectuată de către farmacist si

cuprinde următoarele faze:
 verificarea reţetei;
 verificarea dozelor terapeutice maxime;
 alegerea metodei de preparare, a ustensilelor, a recipientelor de repartizare şi eventual
selectarea unor substanţe auxiliare care nu sunt prescrise în formula unguentului şi pe
care farmacistul trebuie să le adauge pentru a obtine un unguent omogen stabil si
eficace;
 cantărirea substanţelor solide şi moi ;măsurarea lichidelor;
 preparea bazei de unguent:
 fluidizarea excipientilor si prepararea bazei de unguent anhidre si hidratate;
 preparerea bazelor de unguent-hidrogeluri;
 dispersarea substantelor medicamentoase si altor substante auxiliare in baza de
unguent, omogenizarea preparatului;
 transferul (repartizarea) unguentului in recipient, ambalarea, aplicarea etichetei
 controlul organoleptic al preparatului
 pastrarea si eliberarea catre pacient. [9]

III.2. PREPARAREA UNGUENTELOR ÎN INDUSTRIE

• Procedeul tehnologic cuprinde faze ce au loc în spaţii speciale şi cu aparatură
specifică.
Etapele de preparare diferă după natura bazei de unguent:
• Bazele anhidre sau cu diverse cantităţi de apă se prepară prin topire în recipiente de
capacitate mare (10—100 l), cu pereţi dubli.
• Masa limpede se filtrează într-un omogenizator;
• S.M. este încorporată în timpul răcirii bazei (suspensie sau emulsie);
• Amestecarea se execută până la răcire.

23
 Spatii de productie:
1.Compartimentul de receptie si depozitare a materiilor prime.
2. Compartimentul de acces al personalului.
3. Compartimentul de curatare, spalare, si uscare.
4. Compartimentul de generare a vaporilor de apa
5. Compartimentul de preparare si pastrare a apei ditilate.
6. Compartimentul de topire a excipientilor.
7. Compartimentul pentru statia pilot.
8. Compartimentul de stocare a containerelor mobile, murdare care urmeaza sa fie spalate.
9. Compartimentul de stocare a compartimentelor mobile, murdare.
10. Compartimentul de preparare
11. Compartimentul de umplere a recipientelor.
12. Compartimentul de control receptie.
13. Compartimentul de control macroscopic.
14. Compartimentul de depozitare a pachetelor cu produs finit, in vederea efectuarii
buletinului de analiza.
15. Compartimentul de control al produselor finite care elibereaza buletinul de analiza ce
insoteste medicamentele la expeditia din fabrica.
Echipamente de productie.
Fiecare compartiment din spatiile de productie este prevazut cu echipament specific:
• Sisteme de manipulare si transport simple sau automate pentru materii prime.
• Balante de cantarire si sisteme de masurare a lichidelor.
• Containere- recipiente de otel inoxidabil, mobile, cu capac, pentru stocarea produselor
semifinite.
• Containere (tancuri), pentru prepararea unguentelor fabricate din otel inoxidabil cu
pereti dubli(manta), prin care circula vapori supraincalziti sau apa rece.
• Pompe pneumatice pentru transferul unguentelor.
• Diferite omogenizatoare: moara coloidala.
Fabricarea unguentelor in faza pilot.
Prepararea unor loturi mici de 2,5-25kg, pentru evaluarea clinica a produsului; ofera
observarea corecta a variatiilor in procesul tehnologic sau ale formulei.
Fazele procesului tehnologic.

24
 Fabricarea industriala a diferitelor tipuri de unguente se realizeaza la scara mare, pe baza
unei fise de fabricatie si este divizata in loturi (sarje) cu marimea de 250-500kg.
 Livrarea materiilor prime;
 Cantarirea sau masurarea materiilor prime
 Prepararea unguentului:

a. Fluidificarea excipientilor si prepararea bazei de unguent anhidre sau hidratate

b.Prepararea bazelor de unguent hidrogeluri
c. Dispersarea substantelor medicamentoase si a altor substante auxiliare in baza
de unguent.
d.Omogenizarea produsului.
 Stocarea intermediara a unguentului
 Transferul unguentului in recipiente, marcare, grupare,ambalare

Fig. 2. Fluxul tehnologic de fabricare a unguentelor anhidre tip soluţie, suspensie sau paste
(S.M. = substanţe medicamentoase) [9]

Prepararea unguentelor
 Metode de preparare a unguentelor sunt diferite in functie de natura componentelor
asociate si a bazelor de unguent care intra in compozitia lor.

25
  Metodele industriale sunt aceleasi ca in farmacie, diferenta consta in marimea sarjei.

Unguent cu baze anhidre

 Contin cantitati foarte mici de apa, se prepara prin procedeul fuziunii componentelor.
 Substantele liposolubile se dizolva in baza de unguent fluida fie sub forma de solutie,
fie ca pulbere.
 Substantele solide insolubile in baza de unguent se pulverizeaza foarte fin si se adauga
in amestecul topit, sub agitare continua.

Unguente -emulsii si creme

Procesul tehnologic de fabricare a unguentelor-emulsie este influentat de trei factori.:
 Timpul de lucru
 Temperatura de amestecare
 Lucrul mecanic depus.

a)Pregatirea fazelor
 Bazele de unguente-emulsie se prepara in mod obisnuit la cald.
 Cele doua faze se incalzesc separat la o temperatura ce depinde de punctul de topire a
componentelor, in general la 60-80˚C.
 Incalzirea este indispensabila pentru topirea materiilor grase cat si pentru a accelera
migrarea surfactantului in toata baza de unguent.
 De asemenea faza hidrofila se incalzeste si ea la o temperature cu 5˚C peste
temperatura fazei lipofile, deoarece ea pierde mai usor caldura.

b) Amestecarea fazelor.
 Cele doua faze hidrofila si lipofila sunt in mod uzual amestecate la o temperatura de
70-72˚C, deoarece aceasta temperatura asigura o amestecare intima.
 De aceea este foarte important ca fazele sa prezinte aproximativ aceeasi temperatură,
de cele mai multe ori de 50-60˚C.
 Temperatura de amestecare poate fi scazuta cu cateva grade, daca punctul de topire al
unei faze lipofile este destul de scazut pentru a preveni cristalizarea prematura sau
solidificarea componentelor grase.

Fig. Omogenizator planetar -1. Model de cuvă care se răstoarnă ;2. Model de cuvă cu
amestecare sub vid, cu manta dublă pentru încălzire şi răcire; golire pe la partea inferioară ;3.

26
Model de cuvă cu amestecare sub vid ;4. Model de cuvă cu amestecare sub vid, care se poate
scoate sau răsturna (rabatabilă). [9]

Dispozitive pentru prepararea unguentelor în industrie

• Amestecătorul planetar: pentru cantităţi mici de unguente
• Dispozitiv alcătuit dintr-o cuvă (10-100l), cu un agitator care se deplasează în jurul
axului său şi totodată în jurul axului cuvei.
• Unguentul este detaşat de pereţi cu ajutorul unei raclete
• Cazane închise, cu pereţi dubli, prin care circulă vapori de apă
• În interior: 2 agitatoare care se mişcă în sens invers
c) Racirea amestecului la temperatura camerei.
 Viteza de racire este in general mica pentru a permite o amestecare adecvata atata timp
cat produsul este lichid.
 Daca produsul solid se ingroasa mult dupa racire poate include mult aer, se va urmari
eliminarea lui mai ales in aceasta etapa.
 Adaugarea substantelor volatile, a parfumurilor,in unguente-emulsie tip L/H este cel
mai bine sa se efectueze daca temperatura este de 43-45˚C, pentru a facilita dizolvarea
lor in faza lipofila incomplet racita.

d)Omogenizarea unguentului.
Unguentele-emusie,unguentele-suspensie,pastele si cremele necesita in continuare un
tratamentpentru a asigura o dispersie fina a componentelor.
• Aceste produse sunt transportate sau aspirate cu pompe intr-un omogenizator
selectionat in functie de gradul si viteza de agitare necesare.
• Ex . de omogenizatoare:
• Moara coloidala
• Moara cu cilindri
• Moara cu bile
• Omgenizatoare cu valve
• Omogenizatoare cu tubina
• Omogenizatoare combinate
e) Maturarea unguentului.Dupa fazele de amestecare si omogenizare, unguentul este lasat in
repaus un timp mai lung sau mai scurt, la temperatura obisnuita, pentru structurarea gelica si
realizarea consistentei semisolide definitive.

Hidrogeluri.

• Se realizeaza prin umectarea pulberilor de macromolecule naturale, semisintetice sau

sintetice cu un solvent hidrofob, apoi sunt agitate usor un timp lung.
• Pentru a evita includerea aerului se lucreaza cu tancuri de amestecare sub vid si /sau
prin dezaerare ulterioara.
• In cazul altor geluri o influenta mare o au: temperatura, pH-ul mediului.
• Substanta medicamentoasa se suspenda sau se dizolva in faza hidrofila cu care se
prepara gelul.
• Substantele insolubile in apa se pot dizolva in mediu hidroalcoolic si ulterior se
realizeaza gelificarea.

27
 Cap IV. CONDIŢIONAREA UNGUENTELOR

• Se realizează în borcane, cutii, tuburi

Materiale de ambalare:
• sticlă transparentă sau opacă; conservare optimă; masă mare, ridică preţul produsului.
• plastomeri: polietilenă cu densitate mare: cutii care se închid pin înfiletare şi se
etanşeizează cu o garnitură.
• metale lăcuite: tuburi: evită contaminarea microbiană, contactul cu aerul, umiditatea;
– Tuburi metalice (din aluminiu)- capacitate 5-30-50 g pt. unguentele
dermatologice;
3,5-5 g. pt. unguentele oftalmice.
Umplerea tuburilor în industrie: automatizat (de la baza tubului);
Închidere prin termosudare (la tuburile din plastic); cu o lamelă din aluminiu (tuburi
metalice)
• Ambalarea secundară- în cutii de carton

CONSERVAREA UNGUENTELOR
• Modificările posibile în unguente: reacţii de hidroliză, peroxidare, pierderea apei, etc.
– Antioxidanţi liposolubili (hidrochinona, tocoferol, NDGA, BHT, BHA) sau
hidrosolubili (pirosulfiţi, cisteina, acid ascorbic).
• Cremele cu conţinut mare de apă şi hidrogelurile necesită conservanţi
– ex. nipaesteri, săruri cuaternare de amoniu, acid benzoic, acid sorbic.

28
 • Foarte convenabili sunt nipaesterii (solubili în apă şi în grăsimi, risc scăzut de
sensibilizare).
• F.R.X.: „unguentele se păstrează în recipiente bine închise, la cel mult 25ºC.
• unguentele oftalmice se condiţionează în recipiente sterile, închise etanş, cu cel mult
10 g. unguent, la cel mult 25ºC.”

CAP.V. CONDIŢII DE CALITATE ŞI CONTROLUL UNGUENTELOR

• Descriere: aspect omogen, culoare şi miros caracteristic componentelor
• Omogenitate: se verifică cu lupa (4,5x)
• pH – se determină potenţiometric: 4,5 - 8,5;
• Mărimea particulelor: deteminarea se face pe o masă de unguent care conţine aprox.
10 mg. S.M.
– max. 50 μm (pentru 90% din particule); pt. 10% din particule se admite max.
100 μm.
– pentru unguentele oftalmice- max. 25 μm; pt. 10% din particule se admite max.
50 μm.
• Sterilitate- unguente oftalmice, unguente care se aplică pe plăgi, arsuri, pielea
sugarilor, unguente cu antibiotice.
• Masa totală pe recipient- poate prezenta abateri de la ± 10% la ± 2%.; pt. unguentele
oftalmice- ± 10%.
• Dozare
Comportarea reologică a unguentelor
• Unguentele- geluri plastice pentru aplicaţie cutanată;
geluri tixotropice cu limită de curgere şi comportare plastică
– Structura gelică (coerenţa dintre faze)
– Rigiditatea scheletului solid şi echilibrul lui cu faza lichidă
Posibilitatea deformării reversibile sub influenţa temporară a unei forţe externe.
Consistenţa unguentelor- factori care o influenţează:
 Formularea bazei de unguent
• raportul componentelor solide/lichide, capacitatea de umectare a
fracţiunii solide, forţele care formează structura gelică
 Tehnologia de fabricaţie
 Condiţii de ambalare şi păstrare
 Modul de aplicare pe piele
• Consistenţa unguentelor - metode ce urmăresc deformarea sau curgerea sistemului
sub influenţa unei forţe exterioare: capacitate de întindere, penetrometrie, plasticitate,
viscozitate.
a. Deformarea corpurilor semisolide este:
 reversibilă spontan (elasticitate);
 ireversibilă (fluiditate)
 Curgerea plastică (Bingham)
– începe la o anumită forţă de forfecare (punct de curgere); curba nu va porni din
origine.
– viscozitatea se micşorează proporţional cu tensiunea de forfecare aplicată
– ex. unguente lipofile, creme, unguente tip suspensie cu substanţe suspendate în
concentraţii mici.
 Curgerea pseudoplastică
– nu are punct limită de curgere;
– curgerea porneşte din punctul zero;
– ex. unele hidrogeluri

 Curgerea dilatantă
29
 • Curgerea se declanşează la valori ridicate ale tensiunii de forfecare;
• Viscozitatea creşte cu tensiunea de forfecare;
• ex. paste, unguente tip suspensie.
 Curgerea tixotropă
• Caracteristică a corpurilor plastice, pseudoplastice şi dilatante.
• Proprietate evidenţiată prin mărimea suprafeţei buclei de histereză (se evaluează
cantitativ prin calcul).
• ex. sisteme cu buclă de histereză ascendentă: hidrogel de CMC-Na, hidrogel de
bentonită.
 Corpuri reopexe
• prezintă o curbă descendentă care se depărtează de punctul iniţial;
• viscozitatea creşte după repaus.

b. Determinarea viscozităţii unguentelor

• Viscozitatea- proprietatea unguentelor cea mai aproape de noţiunea de consistenţă
– Proprietatea lichidelor în timpul curgerii de a opune rezistenţă la alunecarea a
două straturi învecinate.
– Pentru sistemele de curgere nenewtoniene, viscozitatea depinde de forţa de
forfecare aplicată.
• Viscozitatea aparentă- viscozitatea determinată la o singură forţă de forfecare;
• F.R.X.- determinarea cu viscozimetrul rotaţional- Brookfield (măsoară mărimea
cuplului de forţe necesar pentru a învinge rezistenţa la rotirea unui cilindru sau disc în
interiorul lichidului de analizat.)
c. Determinarea penetraţiei
• Apreciază consistenţa unguentelor prin adâncimea de pătrundere în masa sa a unui
corp (con de sticlă sau metal) prin cădere liberă de la o anumită înălţime.
• Dispozitivul utilizat- penetrometru
• Prezintă un con de oţel de 150 g, care pătrunde în unguent cu propria
greutate, timp de 5 s.
• Nivelul de pătrundere- zecimi de mm, corespunzătoare gradului
penetrometric: 0,1 mm = 1º penetrometric.
• ex. vaselina- 15-25 mm, corespunzător la 150-250º
d. Determinarea capacităţii de întindere
- Măsură a comportării unguentului la administrarea pe piele pentru a unge o suprafaţă
prin intervenţia forţei de aplicare.
- Analogie cu determinarea viscozităţii
- Determinare cu dispozitiv – extensiometru
- Dispunerea centrală a unei cantităţi de unguent (1 g) între 2 plăci de sticlă
- Capacitatea de întindere este cu atât mai mare cu cât suprafaţa
extensiometrului este acoperită mai mult.
Determinarea capacităţii de absorbţie a apei de către bazele de unguent

30
 • Conţinutul de apă dintr-o bază de unguent se exprimă prin:
• Continutul in apa absorbita (CA) - procentul maxim de apa absorbita de 100 g
baza de unguent.
• Indicele de apa sau cifra de apa (IA), este cantitatea maxima de apa (g) pe care
o pot retine 100g unguent anhidru la 15-20˚C, in timp de 24h.
• Retenţia apei la stocare-se determină după obţinerea bazei de unguent;
• în prima fază- se introduce o cantitate de apă determinată până la saturare;
• după 48 de ore, baza de unguent este amestecată energic pentru eliminarea
surplusului de apă;
• cantitatea de apă reţinută se determină prin cântărire.
 Determinarea capacităţii de eliminare a unguentelor din tub
– Conţinutul din tub se expulzează cu diferite presiuni;
– Se înregistrează greutatea care determină expulzarea în 10 s. a 0,5 cm unguent.
– Determinarea eliberării S.M. din unguente prin metode in vitro
– Aproximează disponibilitatea de absorbţie a S.M. prin ţesutul cutanat
 Metoda plăcilor cu agar sau gelatină- cedarea şi difuziunea unei S.M hidrosolubile din
baze de unguent.
o Gradul de difuziune- se apreciază:
 prin folosirea unui colorant ca substanţă difuzibilă;
 printr-o reacţie chimică de precipitare sau colorare în gel;
 cu substanţe fluorescente sau radioactive;
 microbiologic (pentru S.M. antimicrobiene)
 Metoda de difuziune prin membrane semipermeabile
 unguentul se aduce pe suprafaţa membranei, care se întinde pe un tub de
dializă;
 difuzia S.M. se urmăreşte într-un mediu lichid, se dozează conţinutul de S.M.
eliberat.
 Determinarea eliberării S.M. in vivo
Metodele urmăresc difuzia şi penetrarea S.M. prin bariera cutanată prin metode:
histologice, histochimice, fizico-chimice, radioactive, farmacologice.
o Experienţe pe şobolani, cobai, iepuri, prin aplicare pe pielea rasă; S.M. din sânge se
dozează la anumite intervale de timp.
 Testul de acantoză- determină modificarea celulelor din stratul acantos (spinos,
malpighian) sub influenţa bazelor de unguent sau a unguentelor.
Aprecierea modificărilor histologice pe pielea de cobai- după 10 zile de administrare.
Factorul de acantoză- raportul dintre grosimea epidermei tratate cu preparat şi grosimea
epidermei netratate.
F = 1- substanţe care nu produc modificări ale stratului acantos, grosimea epidermei este
nemoficată;
F = 1-1,5 - modificări nesemnificative;
F = 1,6-1,9- acantoză moderată;
F = 2-4- acantoză pronunţată

31
F > 4- acantoză foarte puternică.

CAP. VI. UNGUENTE STERILE

F.R.X.-„ unguente oftalmice, unguente care se aplică pe plăgi, arsuri, pielea sugarilor” [1]
- se prepară cu baze de unguent cu proprietăţi emulsive sau peliculogene;
- se folosesc metode care le asigură sterilitatea şi care permit evitarea unei contaminări
microbiene.
• Unguente cu antibiotice- se prepară aseptic.
Metodele de sterilizare:
 Prepararea aseptică (în unele cazuri + conservanţi antimicrobieni)
 Sterilizare prin căldură uscată (140ºC, 180 minute):
ex. excipienţi lipofili, baze de unguent grase: lanolină, cetaceum, vaselină, parafină lichidă şi
solidă, ulei de floarea soarelui, etc.
Unguente oftalmice
• Se prepară aseptic
• Baze de unguent liposolubile, neiritante.
• Hidrogeluri: baze solubile în lichidul lacrimal, etalare uniformă, favorizează absorbţia
S.M.
• Folosirea emulgatorilor A/U creşte aderenţa la mucoasă şi difuzibilitatea
• Emulgatorii cationici U/A sunt bine toleraţi (0,005-0,001%)
• Substanţele solide suspendate- granulometrie max. 25μm.
• Condiţionare:recipiente sterile, închise etanş, max. 10 g, la cel mult 25º C.
• Se pot condiţiona şi în recipiente unidoză.
Unguente aplicate pe piele şi mucoase
• Baze de unguent emulsive, peliculogene;
• Consistenţă scăzută.
•
Unguente cu antibiotice
o Prescrierea se va face după identificarea germenului patogen şi efectuarea
antibiogramei;
o Baze pentru preparatele industriale anhidre, cu proprietăţi emulsive (timp de
valabilitate 1-3 ani);
o Includere în hidrogeluri, după determinarea stabilităţii în baze.. [9]

Cap. VII. Pentravan- baza lipozomala transdermica

„Pentravan® - o nouă provocare în industria farmaceutică zilnică practică ·

Pentravan® a fost introdus pe piață în 2016.
Pentravan® este o bază de unguent emulsie ulei-în-apă care utilizează tehnologia lipozomală
pentru a asigura o administrare transdermică eficientă și dovedită .” [14]

„Administrarea transdermică poate avea avantaje diferite față de alte cai de administrare:
 Evitarea factorilor care influenteaza absorbtia gastro-intestinala (variatiile de pH de-a
lungul tractului gastro-intestinal, ingestia de alimente, motilitatea intestinala) precum
si a limitarilor impuse de primul pasaj hepatic. 
 O alternativa pentru alte căi de administrare atunci când calea respectivă este
inadecvată ( vărsături, probleme de înghițire, copii rezistenți,diaree).
 Evitarea efectelor adverse ce apar dupa administrarea orala

32
  Nivele plasmatice controlate ale substantelor medicamentoase cu timp de injumatatire
mic
 Evitarea efectul primului pasaj hepatic
 Acceptabilitatea pacientului. Livrarea transdermică este neinvazivă, evitând
inconvenientele terapiei parenterale.
 Capacitatea de a dizolva o gamă largă de medicamente cu proprietăți chimice diferite,
făcând posibilă terapia combinată cu o cremă transdermică.
 Usurinta la administrare, îmbunătățind complianta.
 Terapia medicamentoasă poate fi întreruptă rapid prin îndepărtarea aplicației de pe
suprafața pielii.” [7]

„Administrarea topica a medicamentelor pentru tratarea afectiunilor locale ale pielii este
una din cele mai vechi modalitati de administrare a medicamentelor, dar administrarea topica
a medicamentelor pentru cedarea transdermica este relativ noua si din ce in ce mai mult
folosita. Dezvoltarea rapida pe care au cunoscut-o preparatele transdermice in ultimii ani se
datoreaza avantajelor pe care le prezinta calea transdermica fata de cea clasica orala. Cea mai
mare dificultate pentru a realiza transportul transdermic este chiar penetrarea pielii, care
actioneaza ca o bariera. Optimizarea eliberarii substantelor medicamentoase prin pielea
umana constituie un obiectiv important al terapiei moderne.Pentru a mari permeabilitatea
pielii pentru transportul transdermic al substantelor medicamentoase au fost dezvoltate o serie
de metode atât pasive cât si active.”[7]

„Pentravan® a fost numită după semnificația sa extinsă în limba engleză, (vanishing

cream) adică crema evanescenta, îmbunătățită prin penetrare, iar formularea sa a fost
dezvoltată de Grupul Fagron.
Formularea sa cuprinde, de asemenea, o varietate de agenți de îmbunătățire a
permeabilității, utilizați pentru a eliberarea transdermică a ingredientelor active.
Este o formulare fără parfum, fără parabeni, benzinați și reziduuri de 1,4-dioxan și orice alte
reziduuri potențial toxice sau care pot acționa ca perturbatori hormonali sau xenoestrogeni.
Compoziția sa include numai ingrediente GRAS (Generally Recognized as Safe) și este
aprobată de agențiile de reglementare din întreaga lume pentru uz farmaceutic, alimentar și /
sau cosmetic.
Ingredientele inactive includ alcooli grași, acizi grași, esteri, fosfolipide antioxidanți,
conservanți care nu sunt derivați din parahidroxibenzoați ,edulcoranti si agenti de
permeabilitate, umectanți naturali, emulgatori și agenți tampon pentru ajustarea pH-ului.
Fosfolipidele din formulare provin din lecitina de soia de înaltă puritate, fără fitoestrogen.
Deși fitoestrogenii sunt prezenți în soia, aceștia nu se găsesc în lecitina din soia
și fosfolipidele sale .
Matricea fosfolipidică este biocompatibilă și parțial responsabilă de puterea mare de
permeabilitate a Pentravan® și a altor vehicule și vectori transdermici, inclusiv lipozomi.” [4]

33
Beneficiile Pentravan®:

 Gata de folosire
 Economisire de timp; nu este nevoie să cântăriți și să amestecați mai multe ingrediente
 Proces simplu de compunere în trei pași
 Oferă o cale de administrare diferită
 Permite o terapie individualizată și o dozare mai precisă
 Eficacitate dovedită și reproductibilitatea penetrării transdermice
 Senzatie eleganta a pielii, non-gras, ecvanescenta, fără parfum . ;[14]

„După aplicare pe piele, moleculele medicamentoase care sunt dispersate în lipozomii

Pentravan® pătrund în stratul cornos prin canalele intercelulare.
Odată ce a trecut prin stratul cornos, moleculele medicamentului pot trece prin țesuturile
epidermice mai adânci și în derm. Când medicamentul ajunge la stratul dermic vascularizat,
acesta devine disponibil pentru absorbție în circulația sistemică.” [14]

Date tehnice
Aspect:Cremă rigidă, galbenă
Miros:Miros ușor de lecitină
pH:4.0-5.5
Perioada de valabilitate (nedeschisă):36 luni
Conditii de depozitare:15-25 ° C

„Am efectuat o analiză inițială a compoziției bazei Pentravan® și am evaluat durabilitatea

acesteia după amestecarea cu diferiți solvenți în raport 1: 4 (1 parte de solvent + 3 părți de
bază), imediat după pregătirea lor, după 2, 7 și 14 zile, și apoi, după 4 și 6 săptămâni. Aceste
observații au fost efectuate la intervale de temperatură de: 2-8 ° C și 18-25 ° C.
Solvenții utilizați în studiul nostru au inclus: apă, etanol, glicerol,ulei de ricin, ulei de rapiță,
parafină lichidă, și balsam Peru.
Raportăm că, imediat după amestecarea bazei cu balsam Peru și cu ulei de ricin, a avut loc
distribuția fazelor.
În schimb, după amestecarea Pentravan® cu apă, etanol și glicerol, nu s-a observat distribuția
fazelor și nicio disjuncție a substraturilor.
Puținele surse indică posibilitatea utilizării acestei baze în terapia hormonală sau
analgezică. Luând în considerare criteriul clasificării unguentului, luând în considerare

34
penetrarea substanței active în bază, s-a presupus că aceasta poate avea efecte epidermice,
endodermice și diadermice.
Recent, au existat rapoarte despre utilizarea sa pentru administrarea de antiemetice în
terapia cancerului și a antibioticelor.” [14]

Formulări compuse pentru tratamentul durerii cu Pentravan®: [12]

Hemoroizi
Rp /
Fagron Derma Pack NLP
Nifedipină 0,3%
Lidocaină 1%
Pentravan®

Nevralgia postherpetică
Rp /
Pachet Fagron Derma KALP
Ketoprofen 10%
Aciclovir 5%
Clorhidrat de lidocaină 5%
Pentravan®

Nevralgia postherpetică
Rp /
Pachet Fagron Derma GKALP
Gabapentina 10%
Ketoprofen 5%
Clorhidrat de amitriptilină 2%
Clorhidrat de lidocaină 5%
Pentravan®

VII.1. Studiu clinic

„Calea vaginală este considerată acum de mare interes pentru administrarea de

medicamente. Este adecvata atât pentru administrarea locală, cât și pentru administrarea
sistemică de medicamente. Calea vaginală oferă diferite avantaje față de calea orală. Suprafața
sa extinsă este bogat vascularizata și este extrem de permeabilă la o mare varietate de
substanțe cu diferite greutăți moleculare, evitând astfel pasajul hepatic și apariția efectelor
adverse gastro-intestinale.
Cu toate acestea, absorbția medicamentului prin vagin poate fi afectat de modificări ale
grosimii epiteliale și modificări ale mediului vaginal care apar ca o consecință a îmbătrânirii
și a condițiilor fiziologice ciclice sau a actului sexual.
Pentravan® a fost utilizat ca vehicul pentru eliberarea prin mucoasa vaginala a
substantelor active, iar eficacitatea și utilizarea sa pentru această cale de administrare au fost
confirmate de studii clinice succesive.
Un studiu clinic deschis a fost efectuat cu 47 de pacienti cu endometrioză și durere, tratați
anterior fără succes cu progesteron.
Pacienții au fost tratați cu gestrinonă în Pentravan® (5mg / ml) (Fagron, Olanda) împreună
cu extract oral de pycnogenol și resveratrol zilnic. Scorurile durerii au fost evaluate la

35
momentul inițial și la 1, 2, 3 și 6 luni după începerea tratamentului. A fost efectuată ecografia
transvaginală după 2 luni.
La douăzeci de pacienți, atât expresia aromatazei, cât și expresia VEGF( factorul de
creştere a endoteliului vascular ) au fost investigate prin imunohistochimie în endometru
înainte și la 3 luni după inițierea tratamentului. Scorul mediu al durerii înainte de tratament a
fost de 9, reducându-se semnificativ la 0,4 (p = 0,0001) în a doua lună de tratament. După trei
luni, toți pacienții nu au dureri. Ratele de amenoree au fost de 80% în a doua lună, atingând
100% pentru restul tratamentului. Volumul chistului uterin și ovarian a scăzut în timpul
tratamentului. Nu au existat modificări semnificative statistic în colesterolul total, FSH inițial
sau LH. Nivelul colesterolului HDL, trigliceridelor, nivelului total de testosteron și estradiol a
scăzut semnificativ. Nivelurile de hemoglobină au crescut semnificativ de la 12 la 13 grame
(p = 0,008). Enzimele hepatice au rămas neschimbate.
Nivelurile de SHBG (sex hormone binding globulin) ,au scăzut semnificativ în timpul
tratamentului. Atât expresia VEGF cât și a aromatazei în endometru au scăzut semnificativ
după 3 luni de tratament. Aceste rezultate preliminare arată că asocierea gestrinonei vaginale
cu resveratrolul oral și extractul de Pycnogenol este un tratament eficient pentru durerea
legată de endometrioză, inducând amenoree la pacienții la care tratamentul anterior cu
progesteron singur sau contraceptive orale nu a reușit.” [8]

CAP VIII. BIBLIOGRAFIE

1. *** Farmacopeea Romana, ed. a X-a, Editura Medicala, Bucuresti, 1993, pag.951
2. *** Farmacopeea Romana, ed. a X-a, Supliment 2004,Editura Medicala, Bucuresti,
1993, pag. 204
3. Babără D. Elaborarea tehnologiei și cercetarea biofarmaceutică a formelor
medicamentoase cu izohidrafural: tz. dr. șt. farm. Chișinău, 1997
4. BOURDON,F.; LEUCOEUR, M.; LECONTE, L. et al., International Journal of
Pharmaceutics 2016;515(1-2): 774-787.
5. Cevc G. – Transfersomes: Innovative Transdermal Drug Carriers, Modified Release
Drug Delivery Technology, Rathbone J. M., Hadgraft J., Roberts M. S. (eds.), Marcel
Dekker Inc., 2003
6. Diug E., Guranda D., Ciobanu C. Biofarmacie și farmacocinetică. Chișinău: Print
Caro, 2019. pag. 204
7. Honeywell-Nguyen P. L., Bouwstra J. A. – Vesicles as a Tool for Transdermal and
Dermal Delivery, Drug discovery Today: Technologies,2005, 2, pag. 67-74
8. MAIA Jr., H.; HADDAD, C.; HIRSCH, M.C.M. et al. Treatment of Refractory
Endometriosis- Related Pain with Vaginal Gestrinone in Pentravan Associated with

36
 Pinus Pinaster Extract and Resveratrol: A Preliminary Study. Gynecol Obstet
(Sunnyvale) 2014a;4: 246
9. Popovici I., Lupuleasa D.: Tehnologie farmaceutica, volumul II, Editura
Polirom,Bucuresti.
10. Rong-Kun C., Raw A., Lionberger R. et al. Development of topical dermatologic
products: formulation development, process development, and testing of topical
dermatologic products. In: AAPS J. 2013, vol. 15, nr. 1, pag. 41–52.
11. Semkina O.A., Dzhavakhyan M.A., Levchuk T.A., et al. Auxiliary substances used in
technology of soft medicinal forms: ointments, gels, liniments, and creams (a review).
In: Pharmaceutical Chemistry Journal. 2005, vol. 39, nr. 9, pag. 497-499.
12. Vadaurri V. Topical treatment of neuropathic pain. International Journal of
Pharmaceutical Compounding. 2008; 12(3): p. 182-190.
13. Vicaș L.G. Tehnică farmaceutică. Editura Universității din Oradea, 2006, pag.457
14. https://fagron.com/en/concept/pentravanr

37