UNGUENTE

F.R.X - preparate farmaceutice semisolide,

destinate aplicării pe piele sau mucoase, în scop
terapeutic sau de protecţie,

•UNGUENTE

•tratarea afecţiunilor dermatologice - pe piele şi pe

mucoase,
• protejarea şi întreţinerea epidermei de acţiunea
agresivă a unor agenţi nocivi - unguente de
protecţie,
• îngrijirea pielii sunt unguente dermato-
cosmetice,

1
• Sunt constituite din excipienţi = baze de
unguente în care pot încorpora substanţe
active,

• În funcţie de modul de dispersie al

substanţei active pot fi:

• ungunete-soluţii;
• unguente-suspensii ;
• unguente-emulsii,
• sau unguente cu mai multe faze.

2
 ALTE DENUMIRI ATRIBUITE UNOR CATEGORII DE UNGUENTE ÎN
FUNCŢIE DE COMPOZIŢIA ŞI MODUL DE FOLOSIRE AL
PREPARATULUI

• F.R. X specifică denumirea de paste pentru

unguentele-suspensii cu peste 25% substanţă solidă
şi creme pentru unguentele-emulsii cu peste l0% fază
apoasă,

•POMADĂ

•se referă uneori la unguente care au ca excipienţi

substanţe liposolubile şi care se înmoaie prin aplicare
pe piele, lăsând un film superficial gras (în literatura
franceză unguentele, în general, se numesc
pomadă),
3
• Ceratele sunt preparate grase, solide care au un
procent mare de ceară sau parafină, având un
punct de topire ridicat, folosite pentru îngrijirea
buzelor: cerate labiale,

• - Gelatinele - glicerogel de gelatină,

• - Glicerolatele sunt geluri fie hidroglicerinate sau

numai în glicerină având o macromoleculă naturală
sau de semisinteză în mediu glicerinat; de
exemplu: glicerolatul de amidon.

4
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PIELII (fizico – chimic este un gel
protidic, o dispersie organizată de proteine în apă)

• 3 zone distincte suprapuse,

din trei straturi de ţesuturi, de
la exterior la interior:
• 1. epidermul – un epiteliu
celular stratificat şi avascular;
• 2. dermul – corion sau ţesutul
conjunctiv;
• 3. hipodermul – ţesut adipos
(subcutanat),

• glandele sudoripare, foliculii

piloşi şi glandele sebacee

5
 • Epidermul este format din 2 părţi:

• spre exterior, pătura cornoasă, către

interior pătura mucoasă - corpul mucos
Malpighi,
• De la interior către exterior, din pătura
mucoasă ultimul strat este stratul bazal
germinativ, apoi stratul celular poliedric şi
stratul granular.
• Pătura cornoasă: jos: stratul lucid –
transparent şi stratul cornos – corneum.
6
 PRINCIPALELE FUNCŢII ALE PIELII

•1. FUNCŢIA MECANICĂ

• de susţinere a organismului cu rol important al dermului,

• pielea este elastică, dar pierzându-şi calităţile iniţiale îşi

revine foarte greu, cu vârsta se zbârceşte şi devine mai
rigidă,

• Stratul cornos este mai rigid, aproape tare, elasticitatea

sa depinde de balanţa dintre lipide şi substanţele
higroscopice, hidrosolubile (de proporţia de apă),

• Ţesutul cornos necesită 10-20% umiditate, care

acţionează ca un plasticizant, mărind supleţea –
flexibilitatea.

7
 • 2. FUNCŢIA DE PROTECŢIE

• pielea intactă este o barieră importantă împotriva

microorganismelor, o barieră chimică, o barieră
împotriva radiaţiilor (cele mai nocive fiind radiaţiile U.V.
cu λ = 290-400 nm);

• pe de altă parte radiaţiile UV stimulează melanocitetele

în producerea de melanină care protejează parţial
pielea,

• Sub acţiunea razelor solare se produc eritem,

pigmentare şi îngroşarea epidermului,

• Acţionează ca o barieră pentru căldură şi regulator de

temperatură.
8
 •3. ACŢIUNEA IZOLATOARE

•stratul cornos este subţire pe

majoritatea suprafeţei corporale, nu
protejează suficient ţesuturile din interior de
extremele de căldură sau frig,

•Pielea este principalul organ care

asigură menţinerea temperaturii corpului
uman la aproximativ 370C,

9
•4. Barieră electrică – în pielea uscată
rezistenţa electrică este mai mare ca în alte
ţesuturi biologice,

•5. Barieră faţă de şocurile mecanice – dar

loviturile puternice rănesc pielea şi produc
umflarea ei,

•Fricţionarea pielii produce umflarea şi

îngroşarea, pe epiderm apar asperităţi şi
conuri.
10
 •PIELEA

apară organele interne de factorii

externi dăunători,
limitează trecerea substanţelor
chimice în organism şi din organism spre
exterior,
 stabilizează presiunea sanguină şi
temperatura corpului,
 mediază senzaţiile de cald, rece,
atingere şi durere
11
 FORMULAREA SE FACE ÎN FUNCŢIE DE LOCUL LA
CARE DORIM SĂ AJUNGĂ MEDICAMENTUL

• Principalele locuri indicate:

• la suprafaţa pielii;
• în stratul cornos;
• la nivelul anexelor;
• în straturile profunde ale epidermei şi
dermului;
• în circulaţia sistemică.

12
 •TRATAMENTUL SUPERFICIAL

•foloseşte o simplă acoperire sau aplicare cosmetică, formându-se un

strat protector la suprafaţa epidermei,

•Se utilizează:

•pentru distrugerea bacteriilor şi fungilor de la suprafaţa pielii,

•filme protectoare,

•preparate fotoprotectoare,

•creme barieră care combat uscarea pielii,

•preparate cu antiseptice, antibiotice sau deodorante care distrug

microorganismele de la suprafaţa pielii.

•Formularea acestor preparate urmăreşte ca eliberarea să se facă

corespunzător şi agenţii antimicrobieni să pătrundă în ţesuturile profunde
ale pielii pentru a ajunge la microorganisme.

13
 • TRATAREA STRATULUI CORNOS

• urmăreşte înmuierea acestuia prin

mărirea conţinutului în apă,
• Pentru combaterea ihtiozei cu acid
salicilic – cheratolitic.
• Agenţii de înmuiere şi cheratolitici să fie
cedaţi corespunzător pentru a penetra în
ţesut.

14
 • TRATAREA ANEXELOR PIELII

• pentru reducerea hipersecreţiei glandelor sudoripare, se utilizează

medicamente care combat transpiraţia – săruri de aluminiu sau alte
metale,

• acnee se folosesc exfoliante topice: acid salicilic, acid retinoic,

peroxid de hidrogen,

• tratamentul infecţiilor se face cu antibiotice cu acţiune topică:

tetraciclina, eritromicina, neomicina;

• depilatoare cu sulfură de bariu (BaS), sulfură de siliciu (SiS2) sau

tioglicolaţi,

• Pentru a combate infecţiile fungice ale unghiilor, stratului cornos şi

părului sunt folosite preparate cu clotrimazol, tiabendazol,
miconazol.

15
 PENETRAREA MEDICAMENTELOR ADMINISTRATE TOPIC

Factorii care influenţează penetrarea

medicamentelor administrate topic şi implicit
biodisponibilitatea şi acţiunea formei
farmaceutice sunt
•pielea;
•substanţele active;
•vehiculul – excipientul /baza de unguent.

16
 PIELEA INTERVINE PRIN URMĂTOARELE
CARACTERISTICI BIOLOGICE
•VÂRSTA PIELII - vârsta individului; permeabilitatea
scade cu vârsta;

•CONDIŢIA PIELII – starea în care se află pielea,

•PIELEA INTACTĂ este o bună barieră; dacă este afectată

de diferiţi agenţi sau factori (cum ar fi substanţele
vezicante, acizii sau alcoolii) se pot produce leziuni,
abraziuni sau dermatite care favorizează penetrarea,

PIELEA ESTE INFLAMATĂ, cu pierderea stratului cornos

şi alterarea cheratinizării, permeabilitatea creşte,

• PIELEA ESTE ÎNGROŞATĂ şi sau are formaţiuni de solzi

(ca în cazul ihtiozei) permeabilitatea sa descreşte,

17
• Mulţi solvenţi pot deschide structura complexă, densă
a stratului cornos, influenţând penetrarea,

• Un amestec de SOLVENŢI POLARI ŞI NEPOLARI:

metanol şi cloroform îndepărtează lipidele producând
mutaţii artificiale, drept urmare moleculele de substanţă
medicamentoasă pătrund mai uşor,

• SOLVENŢII APROTICI: dimetil-sulfoxid (D.M.S.O.),

dimetil-formamida (D.M.F.), dimetil-acetamida (D.M.A.)
potenţează absorbţia medicamentelor, modificând
temporar bariera cutanată,

18
 •LOCUL DE APLICARE ŞI MĂRIMEA ACESTUIA

•influenţează permeabilitatea în funcţie de grosimea şi natura

stratului cornos şi de densitatea anexelor de pe suprafaţa
pielii,

•METABOLISMUL PIELII (în piele sunt metabolizaţi unii

hormoni steroizi şi substanţe cancerigene) poate determina
eficacitatea terapeutică a preparatelor în special a
prodrogurilor,

•EFECTUL CIRCULATOR = creşterea fluxului sanguin poate

reduce timpul în care substanţa activă penetrantă rămâne în
derm şi astfel creşte gradientul de concentraţie al transportului
prin piele (acest efect este de obicei neglijabil),

19
• SUBSTANŢELE ACTIVE – influenţează gradul de
penetraţie după administrarea topică prin
proprietăţile lor fizico-chimice:

– forma şi mărimea particulelor;

– solubilitatea;
– coeficientul de partiţie (partaj) între faze;
– concentraţia sa efectivă.

• Activitatea unor substanţe active este afectată:

• de valoarea pH-ului,
• de prezenţa unor cosolvenţi,
• de acţiunea de suprafaţă,
• de micelizare şi
• de formarea de complecşi.

20
 EXCIPIENTUL

•asigură preparatului caracteristicile cerute,

• consistenţa necesară aplicării topice corespunzătoare,

•vehiculează substanţele active,

•favorizează atingerea concentraţiei eficiente la locul de acţiune,

• poate schimba starea fizică şi permeabilitatea stratului cornos

(efect oclusiv),

•creşte conţinutul în umiditate din piele, poate îmbunătăţi penetrarea

substanţelor active,

•s-a observat că folosind un film plastic, oclusiv în tratamentul topic

cu steroizi se măreşte puterea de penetrare de 10 ori.

21
 AFINITATEA SUBSTANŢELOR ACTIVE PENTRU
EXCIPIENT
•substanţele insolubile sau puţin solubile în baza
de unguent (unguente-suspensie) sunt cedate
mai uşor;

•când baza de unguent este o emulsie, substanţa

activă se poarte găsi dispersată în mod diferit în
fiecare din fazele sistemului în funcţie de
hidrofilia sau lipofilia sa, influenţând cedarea şi
implicit acţiunea terapeutică,

• Astfel, acidul salicilic suspendat în baze grase

are acţiune moderată, în baze emulsie A/U are
acţiune cheratolitică intensă,
22
 • ABSORBŢIE PERCUTANATĂ
• EPIDERMUL VIU ŞI PORŢIUNEA SUPERIOARĂ A
DERMULUI

• afecţiuni inflamatorii (AINS, AIS),

• dureri provocate de arsuri (anestezice locale –

anestezina),

• pigmentarea excesivă a pielii (hidrochinona care

oxidează melanina),

• afecţiuni premaligne sau maligne (5-

fluorouracil).

23
 ALEGEREA BAZEI DE UNGUENT

• CONSISTENŢĂ CONVENABILĂ, ETALARE

BUNĂ,
• TOLERABILITATE,
• ≠ALERGIZANT,
• ≠ INCOMPATIBILITĂŢI CU CEL.
COMPONENTE,
• SĂ FACILITEZE PENETRAREA PRINCIPIILOR
ACTIVE ÎN ŢESUTURI,
• STABILITATE- CONSERVABILITATE,
• SĂ FIE LAVABILĂ,
• STERILIZABILĂ.

24
 BAZE DE UNGUENT
•

• A) BAZE DE UNGUENT GRASE – LIPOFILE, ANHIDRE,

HIDROFOBE

• sunt solubile în ulei şi insolubile în apă;

• nu se pot îndepărta prin spălare cu apă – nu sunt

lavabile;

• nu pot încorpora apă dacă nu au în compoziţie un

component cu proprietăţi emulsive,

• după aplicare acţionează ca preparate oclusive

25
 GRĂSIMI VEGETALE

•Uleiurile vegetale fixe

•bine tolerate de piele;
•caracter nesaturat sunt supuse
autooxidării,
• pentru a le mări stabilitatea şi consistenţa
se pot hidrogena (produse cu puncte de topire
mai ridicate, mult mai stabile)

•Exemple

• ulei de ricin hidrogenat,

•ulei de arahide hidrogenat,
26
 CERURI

•produse naturale (de origine animală sau vegetală),

•constituite din esteri ai acizilor graşi şi ai alcoolilor

superiori,

•CETACEU – ceara de caşalot alb, de balenă (Physeter

macrocephalus) sau spermaceti, obţinut din substanţele
grase conţinute în cavitatea pericraniană a balenei,

• FOLOSIT - conferă un aspect omogen şi lucios.

•unguente medicamentoase,
unguente cosmetice,

27
 LANOLINA – CERA LANAE, ADEPS LANAE (F.R. X)
• grăsimea de lână este ceara obţinută din secreţia care impregnează
lâna de oaie,

• trigliceride din glandele sebacee şi ceară provenind din celulele

epidermice cheratinizate,

• Această secreţie este separată de pe lână cu solvenţi, debarasată

apoi de trigliceride, rafinată prin neutralizare, decolorare şi
dezodorizare,

• Este un produs translucid,

• Proprietăţile sunt foarte diferite: culoare, miros, compoziţie şi alte

caracteristici, dependente de procesul tehnologic de obţinere şi
purificare,
• În F.R. X sunt două monografii:
• lanolina anhidră
• lanolina hidratată 25% apă.

28
 • LANOLINA

• Trebuie să corespundă condiţiilor de calitate

din F.R. X:

• punct de picurare,
• indice de aciditate,
• indice de iod – mic, având un număr mic de
duble legături,
• indice de peroxid important pentru că alcoolii
din lanolină se oxidează uşor,
• indice de apă mare,
• solubilitate în solvenţi organici: eter,
cloroform, acetat de etil.

29
 •CEARA DE ALBINE
•
•ceară albă obţinută prin tratarea cerii galbene
care este materia constitutivă a pereţilor
fagurilor construiţi de albine Apis melifica,

•produs alb, cu suprafaţa mată, insolubil în

apă, parţial solubil în alcool concentrat la cald
şi eter, complet solubil în uleiuri fixe şi volatile,
p.t. 61-650C şi indice de aciditate crescut.

30
 • Este formată din trei tipuri de constituenţi

• hidrocarburi liniare şi saturate cu 27-39 atomi de carbon,

în proporţie de 20%;

• esteri de acizi şi alcooli (70%) cu greutate moleculară

mare – esteri ai acizilor liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi
de carbon şi alcooli liniari şi saturaţi cu 14-30 atomi de
carbon;

• o proporţie de 10-20% o reprezintă acizii liberi, acizi

liniari, saturaţi cu număr par de atomi de carbon 14-30,

• Este utilizată pentru a mări consistenţa bazelor de

unguent, favorizând emulsiile A/U, intră în compoziţia
cold-cremelor = răcoritoare.

31
 HIDROCARBURI
•HIDROCARBURI MINERALE: vaselina, uleiul de parafină şi
parafina solidă,
•HIDROCARBURI ANIMALE: perhidroscualen.

•VASELINA, PARAFINA ŞI ULEIUL DE PARAFINĂ (F.R. X)

• distilarea petrolului brut, la presiune normală, se separĂ

gazul, benzina şi petrolul, rămâne un reziduu,

•reziduul este supus unei noi distilări sub presiune redusă,

când separă uleiul de parafină uşor (care este format din ulei
fluid) şi parafina solidă (un ulei de parafină mediu), rămânând
un reziduu din care se obţine vaselina.

32
 VASELINA (F.R. X)
• este obţinută prin purificarea şi înălbirea reziduului
obţinut la distilarea petrolului brut,

• hidrocarburi saturate cu 22-35 atomi de carbon, care

sunt fie hidrocarburi aciclice, cu lanţ linear sau ramificat,
fie hidrocarburi naftenice (hidrocarburi ciclice),

•mai greu tolerată de piele, putând fi iritantă, nu are

afinitate pentru grăsimile pielii, nu se adsoarbe, fiind
folosită pentru unguente de protecţie, cu acţiune
ocluzivă,

•VASELINA ARTIFICIALĂ - numită şi unguent de parafină,

este un amestec de ulei de parafină şi parafină solidă, în
proporţie de 1:4 are tendinţa de separare a fazelor.

33
 • ULEIUL DE PARAFINĂ

• este un amestec de hidrocarburi aciclice cu lanţ drept sau ramificat

sau hidrocarburi naftenice cu greutate moleculară mică,

• Este un produs fluid prezentând două tipuri

• uşor, cu densitate mică: Paraffinum perliquidum; - folosit pentru

scderea consistenţei preparatelor (prin distilare din fracţiunea
uşoară),

• greu, gros sau vâscos – cel mai folosit în preparatele

dermatologice: Paraffinum subliquidum

• PARAFINA

• este un amestec de hidrocarburi solide, aciclice, cu lanţ drept, cu

22-35 atomi de carbon, cu p.t. 48-620C,asemănătoare cerii,
• Parafina este folosită pentru creşterea consistenţei unguentelor.

34
 BAZE DE UNGUENT EMULSII A/U

• fază internă - apa sau o soluţie apoasă,

• fază externă - hidrocarburi, gliceride, ceruri,
alcooli sau acizi superiori liberi, siliconi,
• emulgatori neionogeni – spanuri, colesterol,
alcooli de lână),
• emulsionează o cantitate mai mică sau mai
mare de apă, şi sunt numite baze de absorbţie
sau baze potenţial emulsii A/U.

•UNGUENTUL SIMPLU,
•UNGUENTUL CETILIC,
•UNGUENTUL DE ALCOOLI DE LÂNĂ ANHIDRU

35
 UTILIZĂRI
Prin aplicare pe piele dau un film similar
bazelor de hidrocarburi, cu efect oclusiv,
micşorând penetrarea apei prin epidermă,
Sub formă hidratată au o putere de hidratare
mai mare, pielea absoarbe umiditatea din baza
de unguent,
Nu sunt lavabile, au consistenţă mai bună
decât bazele lipofile şi capacitate superioară de
penetrare şi cedare a substanţelor încorporate,
 Se amestecă cu sebumul,
 Sunt folosite pentru acţiune superficială şi
tratarea stratului cornos – hidratarea acestuia,
36
 BAZE DE UNGUENT EMULSII U/A

• Au compoziţie variată şi sunt mai frecvent folosite,

• Se prezintă ca baze anhidre sau hidratate,

•
• BAZELE ANHIDRE

• faza lipofilă + emulgatori care în prezenţa apei dau emulsii U/A

preparatele fiind lavabile - F.R. X unguentul emulgator),

• Prin hidratarea unguentului emulgator se obtine unguentul

emulgator hidratat,

• Cremele cu stearaţi au ca emulgatori săpunurile de sodiu, potasiu,

amoniu, T.E.A. şi sunt numite „vanishing cream”,

37
 UTILIZĂRI
•Au o proporţie mare de apă, pe care o pot pierde rapid,

•Pentru a încetini pierderea apei se adaugă substanţe higroscopice:

glicerină, propilenglicol, P.E.G.,

•Sunt bine tolerate de piele, însă având o compoziţie complexă apar

incompatibilităţi,

• Sunt puţin stabile, se poate desface emulsia, se pot deshidrata,

înmuia sau râncezi,

• Se asociază cu substanţe bactericide, fungicide şi antioxidante,

•Au penetrare mai bună, dar variabilă,

•Prin substanţele tensioactive se uşurează penetrarea prin aparatul

pilosebaceu,

• Sunt lavabile,
38
 BAZE DE UNGUENT HIDROFILE
•Hidrogelurile sunt geluri apoase sau hidroglicerinate în care
macromoleculele formează o reţea tridimensională care cuprinde
întreaga fază lichidă (gel de amidon - glicerogel).

•1. HIDROGELURI – GEL DE MACROMOLECULE

•anorganice: bentonită, aerosil sau hidroxid de aluminiu;

•semisintetice: derivaţi de celuloză;
•sintetice: carbopol şi A.P.V.;

•2. GELURI DE POLIETILENGLICOLI

•Hidrogelurile au cantitate mai mare de apă sau apă şi glicerină,

care reprezintă mediul de dispersie şi este în proporţie de peste 90%,

•Gelurile de P.E.G. sunt alcătuite din amestecuri de P.E.G.-uri

fluide şi solide în anumite proporţii,

39
 AVANTAJE

• sunt fiziologic indiferente,

• sunt lavabile,
• se usucă după aplicare pe piele formând un
film la locul de aplicare,
• sunt preferate de bolnavii seboreici (cu
pielea sensibilă la grăsimi),
• sunt indicate în tratamentul regiunilor
păroase, a mucoaselor sau pe pielea
traumatizată;
• pH-ul poate fi reglat prin tamponare;
• consistenţa este influenţată puţin de
temperatură sau nu variază deloc.
40
 DEZAVANTAJE
–în funcţie de natura macromoleculelor prezintă incompatibilităţi
cu unele substanţe active;

–sunt instabile, au tendinţa de a se deshidrata, neajuns ce poate

fi evitat prin asociere cu glicerină,

• Gelurile din macromolecule organice naturale sunt medii bune de

cultură pentru microorganisme,

• Pentru a evita dezvoltarea în special a mucegaiurilor se adaugă

substanţe antifungice,

• Puterea de penetrare fiind nulă, nu se utilizează decât pentru

acţiunea de suprafaţă,

• Dacă substanţa activă nu este legată de polimer, este cedată

uşor,

• 41
 •Când nu se specifică baza de unguent se
foloseşte o bază de unguent oficinală:

•unguentul simplu fie ca bază de unguent grasă,

fie ca bază de absorbţie, formând cu apa emulsii
A/U;

•unguentul emulgator obţinându-se emulsii U/A;

•unguent cu P.E.G., unguent cu glicerină (folosit

mai mult pentru acţiunea emolientă) ca baze
hidrosolubile.

•În bazele de unguent se mai pot adăuga agenţi

de îngroşare, emulgatori, sisteme tampon,
antioxidanţi, conservanţi, parfumuri. 42
 PREPARAREA UNGUENTELOR

•unguente-soluţii cu substanţele active solubilizate;

•unguente-suspensii cu substanţele dispersate în excipienţi;
•unguente-emulsii ce conţin o soluţie apoasă de substanţe active
emulsionată în faza grasă, sau soluţie uleioasă emulsionată în faza hidrofilă,
•Unguente-polifazice care conţin una sau mai multe substanţe active
suspendate, altele emulsionate, unele putând să fie dizolvate,

•Obţinerea bazelor de unguent prin procedeul de topire este necesar

atunci când acestea au p.t. diferite, sau este uşurată dizolvarea unor principii
active,

•Prin încălzire este uşurată malaxarea, iar emulsionarea are loc la o

anumită temperatură (la cald),

•În toate cazurile se continuă amestecarea până la răcire, pentru a nu se

produce separarea componentelor,

• Bazele de unguent geluri se obţin dependent de natura

macromoleculelor la rece sau la cald.

43
 •Încorporarea substanţelor active se face în funcţie de proprietăţile
acestora şi proporţia lor în baza de unguent,

•Când substanţele sunt solubile într-un component al bazei de unguent,

se dizolvă, de obicei la cald, în excipientul topit, având grijă ca la răcire să
nu se obţină soluţii suprasaturate din care pot recristaliza,

• Substanţele volatile se adaugă aproape la răcire, pentru a nu se

volatiliza,

•Unguentele-suspensii conţin substanţele pulverizate în funcţie de

natura unguentului (ex. oftalmic) şi locul de aplicare, fiind amestecate apoi
după pulverizare cu baza de unguent,

•Unguentele-emulsii – substanţele active liposolubile se dizolvă în faza

uleioasă şi se emulsionează U/A, iar cele hidrosolubile se dizolvă în faza
apoasă înainte de emulsionare şi se realizează emulsia în condiţii
determinate de temperatură,

• La fel se încorporează şi alţi adjuvanţi: conservanţi, antioxidanţi,

substanţe tampon.

44
 PATCHES, TRANSDERMAL – EMPLASTRA TRANSCUTANATA”
F. R. X, supliment 2004

•Sunt preparate farmaceutice flexibile, de formă variată, ce conţin una sau

mai multe substanţe active,

• Sunt destinate aplicării pe pielea intactă şi eliberează substanţa activă în

circulaţia generală după pasajul direct prin piele,

•Trebuie să corespundă testului privind uniformitatea conţinutului (testul C

pentru preparatele unidoză),

• Se poate cere să se demonstreze eliberarea substanţei active, utilizând

testul „Testul de dizolvare pentru sistemele transdermice”,

•Se conservă la temperatura camerei,

• Pe etichetă se precizează cantitatea totală de substanţă activă pe pachet

şi doza cedată pe unitatea de timp şi aria de suprafaţă.

45
 AVANTAJELE SISTEMELOR TRANSDERMICE
-Substanţa medicamentoasă intră direct în circulaţia sanguină, evitându-
se dificultăţile legate de calea orală de administrare a substanţei
medicamentoase datorate pH-ului gastro-intestinal, activităţii enzimatice,
interacţiunii medicamentului cu alimentele, băuturile sau cu alte medicamente
administrate oral,

•Oferă o alternativă de administrare atunci când calea orală nu se poate

folosi ( in cazul vomei şi/sau diareei),

• Evită efectul primului pasaj, asociat administrării orale,

•Evită riscurile şi inconvenienţele terapiei parentale,

•Efectul poate fi extins pe o perioadă de câteva zile printr-o singură

aplicare, fiind astfel mai uşor de acceptat de către pacient, în comparaţie cu
formele care necesită administrări frecvente,

•Pot fi uşor îndepărtate de pe suprafaţa pielii, întrerupând rapid efectul

substantei medicamentoase (dacă este necesar),

46
 DEZAVANTAJELE SISTEMELOR TRANSDERMICE

-Calea de administrare transdermică nu se

poate folosi pentru medicamentele care irită
sau sensibilizează pielea,

•Nu se pot utiliza substanţe medicamentoase

cu potenţă mică, deoarece impermeabilitatea
pielii limitează pătrunderea acestora,

•Sunt dificil de fabricat.

47
 •SISTEMELE TERAPEUTICE TRANSDERMICE TREBUIE SĂ
ÎNDEPLINEASCÂ O SERIE DE CONDIŢII

•-să cedeze controlat substanţa medicamentoasă către

pielea intactă, în vederea absorţiei în circulaţia sistemică;

•- să astupe pielea, pentru a asigura fluxul

medicamentului într-un singur sens;

•- adezivul sistemului, vehiculul şi substanţa activă

trebuie să fie neiritante şi să nu sensibilizeze pielea
pacientului;

•- plasturele trebuie să adere strâns de piele, fără a fi

deteriorat în timpul utilizării;

•- să nu permită proliferarea bacteriilor pe zona unde a

fost aplicat ca urmare a efectului ocluziv.
48
 SISTEME CU MEMBRANĂ (TIP REZERVOR)

• Principiul activ este

inclus într-un rezervor
lichid sau semisolid, -
eliberarea sa este
controlată cu ajutorul
unei membrane cu
diferite caracteristici.

Fig.1. Reprezentarea schematică a unui STT de tip depozit (după Voigt}(81)

49
 EXEMPLE

NR. MEMBRANĂ EXEMPLU

CRT.

1. PROPILENĂ TRANSDERM SCOP –

SCOPODERM TTS,
CATAPRESS TTS
2. COPOLIMER NITRODERM TTS,
(etilen – vinilacetat) ESTRADERM TTS,
DURAGESIC (fentanil),
3. NEPOROASĂ SISTEMUL HERCON

50
 SISTEME TIP MATRIŢĂ

- substanţa activă este inclusă într-o matriţă

hidrofilă sau Iipofilă, predominant dispersată
omogen sub formă de particule solide, o porţiune
mai mică fiind în stare de dispersie moIeculară,

•Nitro- dur II,

•Minitran,
•Deponit
•Frandol (isosorbid dinitrat),

51
 SISTEME TRANSDERMICE CU NITROGLICERINĂ

•NITRODERM (NOVARTIS) - cu 25 şi 50 mg

• Plasturele este aplicat pe piele în zona inimii sau pe alte zone

gIabre (partea interioară distală a extremităţilor),

• Pentru a se evita iritarea pielii zonele de aplicaţie se rotesc,

•Sistemul Transderm-Nitro (Summit) reprezintă o unitate plată, -

pentru a elibera controlat nitroglicerina printr-o membrană ,
continuu, timp de 24 de ore,

•Sistemele sunt proiectate pentru a elibera in vivo 2,5, 5, 10 şi 15

mg nitroglicerină în 24 ore din plasturi a căror suprafaţă este de 5,
10, 20 şi respectiv 30 cm2.

52
 SISTEME TRANSDERMICE CU CLONIDINĂ

•Sistemul Catapress a reprezentat primul STT

comercializat,

•Are acţiune antihipertensivă,

• Sistemul cedează o doză terapeutică cu o viteză

constantă timp de 7 zile (se administrează o dată
pe săptămână),

• Sistemele de 3, 5, 7 şi 10 cm2 cedează 0,1, 0,2 şi

0,3 mg clonidină/zi.

53
•Se aplică pe zone fără păr de pe antebraţ ori tors,

•Cantitatea de substanţă eliberată este proporţională cu

suprafaţa sistemului,

• Nivelele plasmatice terapeutice sunt atinse la 2-3 zile după

aplicarea iniţială a sistemului,

•Aplicarea unui nou plasture pe pielea curată la interval de o

săptămână menţine constantă concentraţia plasmatică
terapeutică a clonidinei,

•Dacă plasturele este îndepărtat fără a fi înlocuit cu unul nou,

nivelul plasmatic de clonidină persistă aproximativ 8 ore, apoi
scade treptat, în decurs de câteva zile,

• În această perioadă, presiunea sângelui revine la nivelele

anterioare.
54
 SISTEME TRANSDERMICE CU SCOPOLAMINĂ

• SISTEMUL TRANSDERM ~ SCOP (CIBA)

• Se foloseşte pentru prevenirea greţeî şi vărsăturiior asociate cu

răul de mişcare,

• Plasturele are o suprafaţă de 2,5 cm2 şi conţine 1,5 mg

scopolamină,

• Acţionează o perioadă de cel puţin 3 zile, cedând în mod constant

cca 2,5 ).1g substanţă activă (adică 0,5 mg din cele 15 mg de
scopolamină aflată în rezervor),

• Se poziţionează discul adeziv în spatele urechii cu aproximativ 4

ore înainte de momentul obţinerii efectului antiemetic cerut,

• Plasturele se poate păstra în locul respectiv până la 3 zile,

• Dacă se doreşte continuarea tratamentului, primul disc trebuie

îndepărtat şi un nou disc se plasează în spatele celeilalte urechi.
55
 SISTEME TRANSDERMICE CU ESTRADIOL
(ESTRACOMB TTS 50, FEM 7, CLIMARA,DEMESTRIL )
•Estradiolul este indicat pentru tratamentul simptomelor
vasomotorii asociate menopauzei, în hipogonadism la femei,
histerectomie (castra re la femei), insuficienţă ovariană
primară, vaginite atopice,

•Estraderm (CIBA) este conceput în 3 variante de

concentraţie: 25, 50 sau 100 mg estradiol-zi, care permit
ajustarea dozei,

•Aplicarea se face de obicei pe abdomen, la fiecare 3-4 zile,

plasturele îndepărtându-se după 24 ore de la aplicare,

• Tratamentul durează 2-4 săptămâni, urmat de o pauză de 2-

7 zile .
56
 SISTEME TRANSDERMICE CU NICOTINĂ

• Nicotina absorbită transdermic este destinată să reducă atât pofta de

fumat cât şi simptomele abstinenţei.
• Se cunosc mai multe sisteme cu nicotină:
• - Havitol (Basel),
• - Nicoderm (Marion)
• - Nicotral (Merrel Dow)
• - Protep (Parke-Davis Lederle)

• Plasturii sunt recomandaţi pentru perioade de tratament de până la 12

săptămâni,

• De obicei se aplică pe antebraţ sau pe partea superioară a trunchiului,

pacienţii fiind sfăţuiţi să nu fumeze atâta timp cât poartă plasturele.

57
 ALTE SISTEME TERAPEUTICE TRANSDERMICE

•Duragesic (Alza) conţine fentanil, un analgezic opioid folosit pentru

combaterea durerii cronice,

•Sistemul transdermic cu testosteron - Testoderm (Alza) este folosit pentru

administrarea testosteronului deficitar sau absent la bărbaţi, se aplică pe
pielea scrotului, unde absorbţia este optimă,

• Se foloseşte 22­24 ore zilnic, timp de 6-8 săptămâni,

•Sistemul Trans-Ver-Sal (Tsumura Medical) este folosit pentru tratarea

infecţiilor virale (negi), conţine 15% acid salicilic, care este eliberat de-a
lungul a 8 ore,
•
•Tamponul se aplică de preferinţă seara ia culcare, după ce suprafaţa negului
a fost netezită cu pila furnizată,

• Zona acoperită de plasture trebuie să fie strict controlată (să se acopere

doar suprafaţa negului), iar negul se umezeşte cu o picătură de apă caldă
Înainte de aplicare, regiunea din jur rămânând uscată.

58
 REGULI PRIVIND APLICAREA SISTEMELOR TRANSDERMICE

• Locul de aplicare trebuie să fie curat, uscat şi lipsit de păr (zonă glabră),

• Deoarece este posibilă aparitia unor iritatii ale pielii, la aplicarea unui nou
plasture, locul de aplicare trebuie alternat,

• În general, aceste locuri nu se reutilizează timp de o săptămână,

• Plasturele nu se aplică pe pielea grasă, iritată, cu tăieturi sau deteriorată,

când nu se poate controla absorbţia substanţei medicamentoase,

• La scoaterea din ambalajul protector trebuie evitată deteriorarea lui,

• Stratul inferior de protecţie se îndepărtează pentru expunerea stratului

adeziv, apoi la aplicare se apasă cu palma sau cu vârfurilor degetelor
pentru a se asigura un contact bun cu pielea (aproximativ 10 secunde),
•

59
•După expirarea perioadei de menţinere a plasturelui pe
piele, acesta se îndepărtează şi se înlocuieşte cu unul nou,
care se aplică imediat,

• În general, plasturii pot să rămână pe piele în timpul

duşului, băii sau înotului,

• La dezlipirea accidentală, înainte de termen, fie se încearcă

reaplicarea lor, fie se înlocuiesc cu plasturi noi,

• În timpul manipulării plasturelui trebuie evitat contactul cu

ochii sau gura,

• Dacă pacientul prezintă sensibilitate sau intoleranţă la

medicament sau dacă apar iritaţii ale pielii, trebuie să se
consulte medicul.

60