CURSUL 5

Inhibiţia activităţii enzimatice si aplicaţii în terapie

Inhibiţia enzimatică
• Enzimele pot fi inhibate de molecule cu masă mică sau de ioni metalici. Multe
medicamente şi multe substanţe toxice au efect de inhibiţie al activităţii
enzimatice.
• Inhibiţia enzimatică poate fi reversibilă sau ireversibilă.
• Un inhibitor cu acţiune ireversibilă disociează foarte lent de molecula
enzimatică, deoarece se leagă de aceasta prin legături puternice (covalente sau
necovalente).
• Acţiunea substanţelor neuroparalitice asupra acetilcoliesterazei, o enzimă cu
rol important în transmiterea impulsului nervos, constituie un exemplu de
inhibiţie ireversibilă. Una din aceste substanţe, diizopropil fosfoflorid (DIPF),
reacţionează cu un radical seril din centrul catalitic activ al enzimei, inactivând-
o. Inactivarea acetilcolinesterazei de către DIPF
Inhibiţia enzimatică reversibilă • Inhibiţia competitivă în care inhibitorul se
fixează la nivelul centrului catalitic activ al enzimei prin legături slabe,
competiţionând cu moleculele de substrat. Inhibiţia competitivă poate fi
înlăturată prin creşterea concentraţiei substratului. Mulţi inhibitori competitivi
au structuri spaţiale asemănătoare substratului enzimelor respective. Un
inhibitor competitiv scade viteza reacţiei prin reducerea proporţiei de molecule
de substrat care pot interacţiona cu enzima.
• Inhibiţia necompetitivă în care inhibitorul şi substartul se pot fixa simultan
pe molecula enzimei, situsurile lor de fixare nefiind aceleaşi. Spre deosebire de
inhibiţia competitivă, cea necompetitivă nu poate fi depăşită prin mărirea
concentraţiei substratului. Inhibiţia enzimatică competitivă
• Caracteristic inhibiţiei competitive este faptul că ea poate fi depăşită prin
mărirea concentraţiei de substrat. La o concentraţie suficient de mare de
substrat, virtual, toţi centrii catalitici activi sunt ocupaţi cu substrat, iar enzima
este complet operativă.
Inhibiţia enzimatică necompetitivă Aplicaţii ale inhibiţiei enzimatice în
terapie
• Penicilina, descoperită în 1928 de Alexander Fleming, constituie un exemplu
de inhibitor ireversibil al unei enzime-cheie pentru sinteza peretelui bacterian.
 • Peretele celular bacterian este alcătuit din macromolecule cu structură
peptido-glicanică (catene poliglucidice lineare înreţelate prin peptide scurte). La
sinteza acestui perete celular participă enzima bacteriană glicopeptid
transpeptidază.
• Penicilina poate intra cu uşurinţă în centrul catalitic activ al glicopeptid
transpeptidazei datorită faptului că structura sa mimează substratul natural al
enzimei (D Ala – D Ala). Fixarea penicilinei pe enzimă se face prin realizarea
unei legături covalente între penicilină şi un radical seril din centru catalitic al
enzimei. Prin aceasta enzima este inactivată ireversibil şi este impiedicată
sinteza peretelui celular.
Modul de acţiune al penicilinei ca inhibitor enzimatic ireversibil (A)
configuraţia spaţială a moleculei de penicilină (B) Configuraţia spaţială a
substratului natural al enzimei R – D Ala – D Ala
• Un alt exemplu de inhibitor enzimatic competitiv utilizat în terapie îl constituie
sulfamidele, analogi structurali ai acidului p-aminobezoic.
• Acesta din urmă este indispensabil dezvoltării celulei bacteriene pentru sinteza
acidului folic, o coenzimă importantă.
• Sulfamidele intră în competiţie cu acidul p-amino bezoic pentru situsul activ
al enzimei care catalizează transformarea acestui derivat în acid folic.
Clasificarea şi denumirea enzimelor În 1961 comisia de enzimologie a
Uniunii Internaţionale de Biochimie şi Biologie moleculară (IUBMB) a elaborat
un sistem de clasificare rămas în vigoare şi în prezent. Fiecare enzimă este
încadrată într-o clasă, subclasă şi sub-subclasă. Acestea se notează prin cifre
despărţite de puncte. Fiecare enzimă are un cod format din patru cifre.
După tipul de reacţie catalizată enzimele au fost împărţite în şase clase:
• Clasa1- Oxidoreductaze, care catalizează reacţiile de oxido-reducere.
• Clasa2- Transferaze, care catalizează reacţii de transfer de grupări ce conţin
carbon, azot,fosfor.
• Clasa3-Hidrolaze, care catalizează scindarea legăturilor covalente cu
participarea apei.
• Clasa4- Liaze, care catalizează ruperea legăturilor C –C, C- S şi C –N.
• Clasa5- Izomeraze, care catalizează toate tipurile de izomerizări, inclusiv
racemizări.
• Clasa6-Ligaze, care catalizează formarea de legături C-O, C-S şi C-N în reacţii
de cuplare cu hidroliza unor legături macroergice. Pentru o enzimă se pot utiliza
două denumiri : numele conform acţiunii specifice şi substratului ei sau, în cazul
în care se doreşte evitarea oricărei ambiguităţi, numele ei de cod.
Vitamine hidrosolubile si coenzime • Sunt molecule organice necesare
organismului în cantităţi mici pentru o multitudine de funcţii biologice, au
aproximativ acelaşi rol în toate organismele vii, dar organismele superioare au
pierdut acele verigi metabolice necesare sintezei lor şi trebuie să le primească
din exterior, prin aport alimentar.
• Absenţa sau deficitul vitaminelor din dietă conduce la simptome de carenţă
caracteristice şi la diferite boli.
• Datorită solubilităţii lor în apă, vitaminele în exces sunt rapid excretate prin
urină şi dau rareori simptome de toxicitate prin acumulare. Din acelaşi motiv
stocarea lor în organism este limitată (excepţie făcând cobalamina) şi în
consecinţă ele trebuie asigurate permanent prin hrană.
Tiamina (vitamina B1) şi formele sale active
Rolul biologic Tiamin pirofosfatul serveşte drept coenzimă pentru enzimele
care transferă unităţi aldehidice activate în două categorii de reacţii din căile
metabolice:
• decarboxilarea oxidativă a -cetoacizilor (acidul piruvic, acidul -
cetoglutaric);
• reacţiile transcetolazelor (întâlnite de exemplu în şuntul pentozofosfaţilor).
Doza normală zilnică şi fenomene de deficit
Doza normala zilnică = 1,1 mg pentru femei, 1,2 mg pentru bărbaţi
Deficitul în tiamină provoacă boala beri-beri. Beri-beri este cauzată de o dietă
alimentară bogată în glucide şi săracă în alimente integrale (de exemplu orez
decorticat, zahăr alb, făină albă). Simptomele timpurii sunt neuropatia periferică,
anorexia, epuizarea, iar cele severe edemele şi degenerarea ţesuturilor
cardiovascular, nervos şi muscular. Deficienţa în tiamină este asociată cu
encefalopatia Warnicke, întâlnită frecvent la alcoolici, care îşi neglijează
alimentaţia. La nivel molecular deficienţa în tiamină induce perturbarea unor căi
metabolice esenţiale în organism: ciclul Krebs, şuntul pentozofosfaţilor,
biosinteza leucinei, izoleucinei şi valinei. Cele mai mari cantităţi de tiamina se
găsesc în cerealele integrale
 Riboflavina (vitamina B2) şi formele sale active • Formele active ale
riboflavinei sunt flavin mononucleotidul (FMN) şi flavin adenin nucleotid
(FAD). FAD şi FMN sunt grupări prostetice ale unor oxidoreductaze denumite
flavoproteine. Ele joacă roluri esenţiale în căi metabolice cum sunt: catabolismul
aminoacizilor, catabolismul purinelor, catena respiratorie, ciclul Krebs, 
oxidarea acizilor graşi.
• Toate aceste enzime nu pot funcţiona în absenţa formelor active ale
riboflavinei pe care le deţin ca şi grupare prostetică.
• Flavoproteinele realizează transferuri de potenţial reducător pe baza reducerii
reversibile a ciclului izoaloxazinic.
Oxidoreducerea nucleului izoaloxazinic din flavinnucleotide Doza normală
zilnică şi fenomene de deficit Doza normala zilnica = 1,1 mg pentru femei, 1,3
mg pentru bărbaţi Deficitul în riboflavina nu provoacă boli grave. Apar
simptome cum sunt: stomatite angulare, ragade comisurale (cheiloză),
inflamarea limbii (glosită), seboree, fotofobie. Surse bogate de riboflavină sunt:
drojdia de bere, produsele lactate, produsele de panificaţie din cereale integrale,
peştele.
Acidul nicotinic, nicotinamida şi formele lor active (vitamina B3) În
organism acidul nicotinic şi nicotinamida sunt convertite în formele biologic
active: nicotinamid adenin dinucleotid (NAD+ ) şi nicotinamid adenin
dinucleotid fosfat (NADP+ ). Ambele forme biologic active constituie coenzime
ale multor oxidoreductaze localizate în citosol (lactat dehidrogenaza) sau în
mitocondrie (malat dehidrogenaza). Ele constituie componente cheie ale multor
căi de metabolizare ale aminoacizilor, glucidelor, lipidelor. În general enzimele
cu NAD+ catalizează reacţii de oxidoreducere din căile laturii catabolice a
metabolismului, iar enzimele cu NADP+ pe cele ale laturii anabolice. Reacţia
redox a NAD(P)+ Doza normală zilnică şi fenomene de deficit Doza normala
zilnică = 14 mg pentru femei, 16 mg pentru bărbaţi Deficitul în vitamina B3
provoacă un sindrom de carenţă numit pelagră. Simptomele includ pierderea
greutăţii, dereglări digestive, dermatită, depresie şi demenţă. Cele două forme
moleculare ale vitaminei B3 sunt desemnate ca vitamina PP (pelagra
preventing).
Vitamina PP este răspândită în multe alimente de origine animală sau vegetală.
Pe lângă aceasta, triptofanul din aport alimentar poate fi transformat în
organismul uman în NAD+ în proporţie de 1 mg acid nicotinic rezultat din 60
mg triptofan. Pentru a induce carenţă de vitamina PP în organism dieta
alimentară trebuie să fie foarte săracă atât în triptofan cât şi în vitamina PP.
Astfel de situaţii apar în cazul populaţiilor dependente de porumb ca aliment de
bază. Deşi în bobul de porumb vitamina PP este prezentă, ea se află într-o formă
neasimilabilă prin tratamentul cu alcalii a porumbului. Sorgul este de asemenea
un aliment care poate induce pelagra datorită cantităţii mari de leucină pe care o
conţine. Aceasta inhibă o enzimă-cheie din sinteza NAD+ pornind de la
triptofan.
Acidul pantotenic (vitamina B5), coenzima A şi proteina transportoare de
grupări acil Rol biologic • Toate organismele animale necesită aport de acid
pantotenic pentru a sintetiza coenzima A, moleculă esenţială în căi metabolice
majore, precum ciclul acizilor tricarboxilici sau metabolismul acizilor graşi. •
Structural, acidul pantotenic este format dintr-o moleculă de acid pantoic şi una
de β alanină. Numele substanţei derivă din cuvântul grecesc panthos, însemnând
peste tot. Aceasta indică faptul că această moleculă se găsesşte în aproape toate
alimentele. Deficitul apare foarte rar la oameni. • Formele sale active sunt
coenzima A (CoA) şi proteina transportoare de grupări acil (ACP). Doza
normala zilnica si fenomene de deficit Deficitul în acid pantotenic este rar
întâlnit deoarece acesta este întâlnit frecvent în produsele alimentare, mai cu
seamă în ţesuturile animale, cerealele integrale şi legumele proaspete. La
utilizarea unei alimentaţii excesiv procesată termic, s-au semnalat simptome de
carenţă a acidului pantotenic.
Piridoxina, piridoxalul, piridoxamina (vitamina B6) şi formele lor active
Vitamina B6 este reprezentată de trei forme moleculare (piridoxina, piridoxalul
şi piridoxamina) şi de fosfaţii lor. Dintre acestea, piridoxina, piridoxal fosfatul şi
piridoxamina fosfatul sunt cele mai importante vitamine din alimentaţie. Toate
trei au activitate biologică egală şi pot fi interconvertite în organism. Forma
activă a vitaminei B6 este piridoxal fosfatul care rezultă în urma procesării
formelor moleculare ale vitaminei B6 din aport alimentar, după absorbţia
intestinală.
Structura piridoxalului şi piridoxinei (forme ale vitaminei B6) Rol biologic
• Piridoxal fosfatul este coenzimă pentru câteva enzime din metabolismul
aminoacizilor. Prin formarea unei baze Schiff cu ajutorul grupării sale
aldehidice, piridoxal fosfatul poate realiza transferul grupării –NH2 între două
substraturi. • De asemenea, piridoxalfosfatul funcţionează ca şi coenzimă a
fosforilazei din calea glicogenolizei. Doza normală zilnică şi fenomene de
deficit Doza normala zilnica = 1,3 mg pentru femei şi pentru bărbaţi. Deficitul
în vitamină B6 se poate produce la copiii sugari sau la alcoolici. De asemenea ea
poate apare în timpul terapiei cu izoniazid. Deficitul exclusiv în vitamina B6
este rar întâlnit. Mai frecvent aceasta face parte dintr-un deficit al vitaminelor
complexului B. Alimente constituind surse bogate de vitamină B6 sunt: carnea
roşie, macrourile, avocado, bananele, produsele din orez integral, ovăzul,
legumele care conţin amidon şi ouăle