UNGUENTE (UNGUENTA)

F.R.X.: Preparate farmaceutice de consistenţă semisolidă destinate

aplicării pe piele sau pe mucoase, în scop terapeutic sau de
protecţie; sunt constituite din excipienţi (baze de unguent) în
care se pot încorpora substanţe active.

FR X, supl. 2004 înscrie monografia de generalităti PREPARATE

SEMISOLIDE PENTRU APLICATII CUTANATE pe care le defineste
astfel:
“Preparatele semisolide pentru aplicare cutanatã sunt destinate unei eliberãri
locale sau transdermice a substantelor active sau pentru acţiunea lor
protectoare sau emolientã. Ele au aspect omogen”.
FR X, supl. 2004 înscrie mai multe categorii de preparate:

 Pomezi:
• hidrofobe (hidrocarburigeluri, lipogeluri, oleogeluri, organogeluri);
• de absorbţie (baze emulsifiante)
• hidrofile (baze solubile);

 Creme (unguente - emulsie, cu faza apoasă care depăşeşte 10 % din masă)

• hidrofobe (baze de absorbţie)
• hidrofile (baze lavabile);

 Geluri:
• hidrofobe (lipogeluri, oleogeluri, organogeluri)
• hidrofile (hidrogeluri);

 Paste (unguente tip suspensie in care faza solida  25%):

• hidrofobe
• Hidrofile

 Denumirea de unguent- se referă la toate preparatele semisolide, aplicate pe

piele sau mucoase.
Avantaje

• administrarea medicamentului direct la nivelul procesului patologic;

• învingerea barierelor de permeabilitate prezentate de membranele biologice, prin
modularea sau ajustarea funcţiei de barieră a pielii;
• efect optim în penetrarea substanţelor medicamentoase prin diferitele structuri ale
pielii, utilizând excipienţi adecvaţi;
• creşterea timpului de remanenţă la nivelul zonei tratate şi mărirea procesului de
absorbţie a substanţei medicamentoase;
• efectul rezervor al pielii: acest rol a fost demonstrat pentru stratul cornos; unele
substanţe medicamentoase pot fi stocate în concentraţii farmaceutic active, pe
receptorii specifici, mai multe zile;
• realizarea unui efect sistemic (general) prin administrarea unor substanţe
medicamentoase prin piele (sub formă de plasturi), evitându-se astfel degradarea
acestora în mediul gastric şi evitarea „first pass effect”.
Dezavantaje
 
• acţiune ineficientă a unor substanţe medicamentoase la nivelul dermic:
– sunt distruse la suprafaţa pielii, sub acţiunea factorilor externi sau prin
metabolizare epidermică;
– substanţa devine activă în urma administrării pe cale generală numai după
transformarea într-un metabolit eficace  nu prezintă o penetraţie optimă prin
piele;
• aparitia unor efecte secundare nedorite – cand pielea este lezata  absorbtie
intensificata  efecte sistemice nedorite
Clasificare

 Formulare: unguente magistrale, oficinale, industriale

 Natura bazei de unguent
I. Unguente cu baze anhidre
1. baze de unguent hidrofobe – alcatuite din diferite tipuri de excipienti:
a.Hidrocarburi: vaselina, parafina, parafina lichidă;
b. Polialchilsiloxani;
c.Lipogeluri: grăsimi sau uleiuri vegetale, trigliceride de origine animala (cetaceu), ceruri;
acizi grasi superiori, alcooli grasi superiori;
2. baze de absorbţie:
a.baze de absorbţie tip H/L: unguent simplu (FRX), eucerina (vaselină + colesterol 5%).
Cantitatea de apă absorbită depinde de natura excipientului. Apa absorbită conduce la
unguente-emulsii de tipul H/L, numite şi creme hidrofobe;
b.baze de absorbţie tip L/H sau baze emulgatoare: apa absorbită conduce la formarea de
unguente-emulsii de tipul L/H numite şi creme hidrofile sau lavabile (ex. Unguent emulgator
– FRX)
3. baze de unguent hidrosolubile sunt baze de unguent anhidre, miscibile cu apa:
– unguentul pe bază de polietilenglicoli (FRX).
II. Unguente cu baze hidratate
1. Sisteme emulsionate: formate din cel puţin două faze: o fază lipofilă (L) şi o fază
hidrofilă (H) stabilizate cu ajutorul emulgatorilor;
a.sisteme de tipul H/L: lanolina hidratată (FRX), unguent emolient (Ceratum Galeni);
b.sisteme de tipul L/H: unguente-emulsii de tipul L/H numite şi creme hidrofile sau
creme lavabile.
c.sisteme mixte numite şi creme amfifile

2. Sisteme gelificate: acestea sunt geluri transparente sau geluri mai mult sau mai puţin
opace:
- geluri de substanţe macromoleculare:
• hidrogeluri, formate din substanţe macromoleculare solubile în apă, numite şi geluri
reversibile (derivaţii celulozici, alginatul de sodiu, acrilaţi);
• organogeluri, formate din substanţe gelifiante şi solvenţi polari (alcool, glicerol,
propilenglicol, polietilenglicoli). Ex : geluri de macrogoli (FRX), glicerogelul de amidon
(FRX).
 Gradul de dispersie a substanţei medicamentoase în baza de unguent:
– unguente-soluţii;
– unguente-emulsii tip H/L şi L/H;
– unguente-suspensii;
– unguente-polifazice.
 
 Procedeul de fabricaţie
– unguente sterile incluse in categoria 1 din care fac parte: unguentele oftalmice,
unguentele cu antibiotice, unguentele administrate pe răni deschise, pielea
lezată grav, pielea sugarilor;
– unguente pentru care se prevede o anumită încărcătură microbiană, cu lipsa
unor microorganisme; aceste unguente sunt incluse în categoria a 2-a: unguente
dermice şi în categoria a 3-a: unguente rectale.
 
 Modul de repartizare a dozelor în recipient:
– unguente multidoze (tuburi, cutii);
– unguente unidoză (capsule gelatinoase, saşete).
 Localizarea acţiunii unguentelor :

– unguente cu acţiune locală:

• unguente epidermice: de suprafaţă, de acoperire, pentru tratarea
afecţiunilor stratului superficial al epidermei;
• unguente endodermice: cu acţiune mai în profunzime pentru tratarea
afecţiunilor straturilor mai profunde ale pielii: derm şi anexe cutanate;
• unguente diadermice, intradermice sau de penetraţie, care ajung de la locul
de administrare în straturile cele mai profunde, sub piele (structuri
necutanate: muşchi şi articulaţii); aceastã grupã se situeazã între
unguentele cu acţiune locală şi unguentele cu acţiune generală şi mai sunt
numite unguente cu acţiune regională;

– unguente cu acţiune generală, la distanţă sau sistemică, numite şi unguente

transdermice: reprezintă o administrare transcutanată sau percutanată (prin
piele) a unei substanţe medicamentoase, care ajunge în vasele de sânge şi
limfatice, iar de aici în circulaţia generală.
  Scopul utilizării:
– unguente terapeutice:
• unguente dermice, administrate pe piele;
• unguente transmucozale, administrate pe mucoase;
 
– unguente de protecţie contra acţiunii factorilor externi (fotoprotectie) sau a
noxelor industriale; formează o peliculă protectoare pe piele;
 
– unguente cosmetice: în scop igienic, de întreţinere sau de înfrumuseţare;
 
– unguente pentru facilitarea diagnosticului: lubrifianţi pentru catetere,
endoscopie, ecografie, electrocardiografie, bronhoscopie.
 STRUCTURA HISTOLOGICĂ A PIELII

• Pielea intacta
– bariera impermeabila pentru microorganisme, rezistenta la actiunea
substantelor chimice, a radiatiilor UV daunatoare organismului;
– protejeaza organismul de pierderea fluidelor biologice necesare vietii,
in mediul extern

 Pielea poate suferi o serie de agresiuni fizice, chimice, biologice

(microbiologice)  raspunsuri iritante si alergice.
 Pielea – tesut conjunctivo-epitelial format din trei straturi principale:
 Epiderm (strat superior al pielii) de natura epiteliala
 Derm (corion) de natura conjunctiva
 Hipoderm (tesut gras subcutanat) de natura conjunctiva
 STRUCTURA HISTOLOGICĂ A PIELII
1. Epiderm

Strat cornos Strat exterior, celule plate, cheratinizate, dispuse paralel şi stratificat;
•stratum corneum disjunctum- strat de celule superior care se exfoliază
continuu - celule fără coeziune;
•stratum corneum conjunctum - strat de celule compacte;
•celule rezistente la modificările de temperatură şi pH;
•hidratare până la 10%

Strat lucid •transparent, conferă luciu pielii

•celulele nu sunt bine determinate, cu incluziuni de cheratină şi elaidină
(eleidina)
•Reacţionează slab acid

Strat •Reacţionează slab alcalin

granulos •Patru rânduri de celule vii;
•Degenerarea nucleului, cheratinizarea
•Intre stratul lucid si cel granulos apare o membrana bariera polarizata
Strat spinos, •Celule poligonale, punţi intercelulare, alungite în fomă de spini (tenofibrile,
akantos, desmozomi); spaţii fine capilare, prin care circulă un lichid necesar schimburilor
Malpighi nutritive
•Celulele se aplatizează pe măsură ce se apropie de suprafaţă, nucleul se
estompează;
•In acest spatiu migreaza celule mobile (melanocite – in anumite stari patologice,
neutrofile si limfocite din derm).

Strat bazal, •Un rând de celule cilindrice care prin diviziune celulară înlocuiesc celulele
germinativ cornoase exfoliate de la suprafaţa epidermului.
2. Derm Ţesut conjunctiv; fibre de colagen, reticulină, elastină, apă, electroliţi.
•Dermul superficial - strat papilar- face legătura cu stratul germinativ
•Dermul mijlociu - fascicule oblice de colagen;
•Dermul profund- colagen dispus orizontal.

Glande Glande ecrine - distribuite pe toată suprafaţa cutanată; mai numeroase: zona
sudoripare palmară, plantară, subaxilară, frunte, piept.
•Secretă soluţii saline, care conferă pielii pH-ul 4,5-5,5.
Glande apocrine - asociate aparatului pilosebaceu; zona axilară, inghinală,
genitală, mamelonară; devin active la adolescenţă

Glande sebacee • Ataşate de firul de păr; se dezvoltă la pubertate.

• Secretă sebum (trigliceride, esteri ceroşi, scualen, colesterol)

3. Hipoderm •Stratul cel mai profund;

•Celule grăsoase (stratul adipos al pielii), glande sudoripare, bulbii firului de
păr.
•Continutul acestor celule, evacuat la suprafata pielii, va forma filmul lipidic
(ceara, colesterol, gliceride); impiedica patrunderea apei si a solutiilor apoase
prin piele.
 Secţiune verticală prin piele (FLYNN G.L. . 1990)
a. secţiune prin întreaga grosime a pielii:
1.strat cornos (10-15 mm); 2. epiderm viu (circa 100 mm); 3. folicul pilos; 4. păr; 5. glandă sebacee; 6. vascularizaţia dermului; 7.
muşchi pilo-erector; 8. glandă sudoripară exocrină; 9. vascularizaţie subcutanată în hipoderm bogat în lipide;
b. secţiune prin epiderm (partea de sus, de 200 mm):
1.film acid hidrolipidic; 2. strat cornos disjunct; 3. strat cornos; 4. strat lucid; 5. strat granulos; 6. strat akantos; 7. Strat bazal; 8.
vase din derm; 9. glandă exocrină;
I. stratum corneum; II. epiderm viu
Caracteristicile straturilor pielii
 Bariere naturale, fiziologice ale pielii – rezistenta la actiunea factorilor externi

 Filmul lipidic •Bariera hidroelectrolitică

cutanat •Secreţia glandelor sebacee, sudoripare - se opune trecerii apei şi
substanţelor hidrofile;
•Obstacol relativ- substanţele lipofile se dizolvă în conţinutul
filmului; soluţiile apoase se vor emulsiona (emulgator -
colesterolul)
Stratul cornos •Barieră mecanică pasivă pentru absorbţia apei
•Se poate hidrata în timp, absorbţia apei produce o distensie a
reţelei fibroase, a scleroproteinelor.
Stratul lucid •Barieră ce se opune trecerii apei

Stratul granulos •Membrana celulelor vii- favorizează trecerea moleculelor

hidrofile; cele lipofile vor traversa partea lipidică prin transport
pasiv.

•Ţesutul conjunctiv- obstacol în difuziunea substantelor

Dermul
medicamentoase (viscozitatea produsă de acidul hialuronic –
mucopolizaharida ce confera tesutului conjunctiv o structura de gel)
• pH-ul suprafeţii pielii (epiderm), unde hidratarea este uşor de reglat de secreţia glandelor sudoripare, are valoarea în jur de 4,5 (4,2-5,6).
• pH-ul contribuie la mecanismele de apărare a pielii (“mantaua acidă”).
• Valoarea pH-lui variază de la o regiune la alta a corpului şi poate ajunge la 7,2 în spaţiile interdigitale.
• În afecţiunile cutanate, valoarea pH-lui pielii creşte, în sensul alcalinizării.
• În unele maladii cutanate poate ajunge şi la 8.
• In straturile profunde (în derm), pH-ul ajunge la valorile 7,1-7,3.

Valorile pH-ului pielii în funcţie de regiunea corporală

Regiunile care au o tendinţă spre alcalinitate sunt mai expuse anumitor îmbolnăviri cutanate,
deoarece prin alterarea mantalei acide şi creşterea pH-ului peste 6,5 scade apărarea faţă de
invazia microbiană.
Funcţiile principale ale pielii
 ABSORBŢIA SUBSTANŢELOR MEDICAMENTOASE PRIN PIELE

Fazele absorbtiei percutanate

Absorbţia percutanată - proces fizico- Unguent medicamentos
chimic complex - S.M. pătrunde din
exterior în straturile pielii şi în fluxul Eliberarea
sanguin.
 Absorbţia epidermică - absorbţia prin şi Principiul activ la interfaţa
printre celulele epidermului; excipient-piele
• Celulele cornoase (pori = 5 nm,
încărcătură electrică), avantajează Penetraţia
trecerea S.M., dependent de gradul de
solubilitate lipide/apă; Principiul activ în epiderm
Permeaţia
 Absorbţia transepidermică - absorbţia
prin canalele glandelor sudoripare şi Principiul activ în derm sau
sebacee şi prin pereţii foliculilor piloşi ţesuturi subcutane
(prin difuzie şi convecţie, asigură
absorbţia în sistemul capilar) Absorbţia
Principiul activ prin vase
capilare în torentul sanguin
 FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ ABSORBŢIA PERCUTANĂ A
SUBSTANŢELOR ACTIVE DIN UNGUENTE

1. Factori dependenţi de piele

Pielea - barieră eficace în apărarea
organismului de diverşi agenţi
externi;
• S.M. lipofile pot traversa stratul
cornos.
• Stratul cornos este capabil să
reţină în structura sa S.M. (ex.
unguente cu corticosteroizi -
acţiune de durată, efecte locale şi
sistemice)
• S.M. cu o anumită hidrofilie vor
difuza mai profund absorbţie
sistemică.
• Epiderma vie de sub stratul cornos
- barieră mai puţin eficace,
permeabilitate comparabilă cu a
altor membrane biologice.
Alegerea tipului de unguent se face funcţie
de:
 Stadiul afecţiunilor cutanate si caracterele
leziunii
 Tipul de piele
Alţi factori ce influenţează absorbţia:
 Modul de aplicare
 Cantitatea de unguent
 Durata aplicării
 Suprafaţa totală de aplicare
 Gradul de hidratare a pielii (favorizeaza
absorbtia SM hidrofile)
 Variaţiile fiziologice şi alterări patologice
ale pielii
 Vârsta
 Sex
 Condiţii climaterice
 Stadiul acut Stadiul subacut Stadiul cronic

Preparate cu efect de Preparate cu efect de Preparate care cresc

uscare, răcorire, calmare răcorire şi protecţie: umiditatea şi
(actiune in profunzime): elasticitatea pielii
(actiune de suprafata)
Loţiuni (soluţii, Suspensii
suspensii) Emulsii U/A Unguente grase
Emulsii tip U/A Unguente emulsie tip Emulsii tip A/U
Hidrogeluri U/A
Paste Hidrogeluri
 2. Factori dependenţi de proprietăţile fizico-chimice ale substanţei
medicamentoase
• Solubilitatea S.M. în excipient
• Masa moleculară a S.M.
• Starea cristalină- formele cristaline
metastabile au viteza de absorbţie cea mai
mare.
• Gradul de ionizare - proteinele amfotere
ale pielii absorb ionii S.M. la suprafaţă, prin
legături fizice.
• Mărimea particulelor- cât mai redusă
(F.R.X. - 50µm; unguente oftalmice- 25
50µm).
• Concentraţie- cantitatea de S.M. absorbită
creşte cu concentraţia până la o anumită
valoare, după care absorbţia este redusă.
• Penetrarea maximă – pentru S.M. cu un
coeficient de partaj lipide/apă ≤ 1.
• Relatia lui Higuchi:
dQ/dt = Kp . D.Cm.S / L
o dQ/dt – viteza de absorbţie
(cantitatea de S.M. cedată la
suprafaţa cutanată, pe unitatea de
suprafaţă, în unitatea de timp)
o Kp- coeficient de repartiţie a S.M.
între excipient şi bariera pielii;
o Cm- concentraţia S.M. în excipient;
o D- difuziunea S.M. prin ţesutul
cutanat;
o S- suprafaţa secţiunii transversale;
o L- grosimea pielii (barierei).
 3. Factori dependenţi de baza de unguent

• S.M. dispersată în excipient trebuie să aibă o afinitate mai mare faţă de

ţesuturile locului de aplicare decât faţă de baza de unguent.

 Unguentele – soluţie - absorbţie bună, cu condiţia ca afinitatea S.M.să fie

mai mare faţă de piele.
 Unguentele - emulsie (A/U şi U/A) - absorbţie mult mai pronunţată
 Unguentele – suspensie - cedează uşor substanţele, absorbţia depinde de
mărimea particulelor.

 Compoziţia bazelor de unguent poate favoriza absorbţia S.M.

 Promotori de absorbtie:
o Substanţe tensioactive
o Solvenţi organici, uleiuri volatile
o Hialuronidaza
o DMSO
o Edetat de sodiu
Formularea unguentelor
 
 Pentru formularea unui unguent se iau în consideraţie diferiţi factori:
 identificarea patologiei si stadiul acesteia: acut, subacut sau cronic;
 zona de tratat: piele sau mucoase, lezate sau intacte;
 starea pielii şi caracteristicile afecţiunii pacientului;
 scopul urmărit:
• terapeutic, pentru o acţiune de suprafaţă sau mai în profunzime, ori
pentru o acţiune generală;
• cosmetic (aspecte estetice: miros, viscozitate, senzatie tactila,
facilitate de etalare)
• de protecţie.
 FORMULAREA UNGUENTELOR
Proprietăţile S.M.

Poprietăţile excipienţilor
Starea pielii

Proprietatile SM:
• fizico-chimice: solubilitatea, stabilitatea, coeficientul de difuziune şi
coeficientul de distribuţie - relevanţi pentru stratul cornos;
• farmaceutico-tehnologice: modul de dispersie în baza de unguent, metode
de fabricare, selectarea recipientelor adecvate, ambalare, depozitare;
• farmacologice, farmacocinetice: se evaluează cinetica optimă pentru
eliberarea substanţei active, doza şi concentraţia în unguent;
• toxicologice şi potenţialul sensibilizant (sensibilitatea faţă de enzimele
pielii şi mucoaselor).
 I. Substanţe medicamentoase cu acţiune topică locală
 
1.Antiinflamatoare locale
 
• glucocorticoizii aplicaţi local - au acţiune antiinflamatoare, antimitotică şi vasoconstrictoare;
nu se vor aplica pe suprafeţe mai mari de 30% din suprafaţa corporală; nu se aplică pe pliuri
sau sub pansament ocluziv; nu se indică la nou-născuţi şi copii; 
• antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): se utilizează în reumatologie, ca inhibitori ai
sintezei de prostaglandine: indometacin, diclofenac, fenilbutazona, piroxicam, ketoprofen;
• antihistaminice locale: pentru receptorii H1 histaminici – dimetinden (Fenistil),
difenhidramina (Dermodrin, Rival).
Clasificarea glucocorticoizilor topici în funcţie de nivelul
activităţii antiinflamatoare
2.Keratolitice
• exfoliante ale stratului cornos; acid salicilic 6%, iar în concentratie 2% este keratoplastic; are
rol bactericid, fungicid şi fotoprotector;
• ureea 2-20% în hiperkeratoze;
• retinoizii: acidul trans-retinoic (tretinoinul) pentru tratamentul acneei comedoniene;
• acizii alfa-hidroxicarboxilici: lactic, mandelic, malic, glicolic, citric, tartric etc.; au acţiunea
de diminuare a coeziunii corneocitelor situate în zonele profunde ale stratului cornos.
 
3.Antiinfecţioase locale
• antibacteriene: dezinfectante şi antibiotice (clorquinaldol, sulfat de neomicina, acid fusidic);
• antivirale aplicate local în herpes simplu, zona zoster şi varicelă sunt: idoxuridina 0,2-10%,
aciclovir 5%;
• antifungice (nistatina, clotrimazol, ketoconazol);
• dezinfectante: tinctura de iod, apa oxigenată, hipocloritul de sodiu, peroxidul de benzoil –
Brevoxyl gel, Duac gel – peroxidul de benzoil in asociere cu clindamicina (în acneea
juvenilă), sulfadiazina argentică (Dermazin, Cicatrol);
• antiparazitare: balsam de Peru 5%, benzoat de benzil pentru scabie.
• repulsivele protejează pielea de înţepăturile insectelor: dietilamida, dietiltoluamida,
acidul caprilic, esteri ai acidului ftalic; substanţe volatile ca: timol, mentol, camfor,
ulei de cuişoare (Eugenia cariophylata).

Antibiotice şi sulfamide utilizate topic

Antifungice
 4. Citostatice locale (sau antimitotice)
 
Sunt utilizate în două cazuri:
• dermatoze benigne hiperproliferative ca: psoriazis, vegetaţii veneriene,
veruci;
• cancere şi precancere topice:
– podofilina în soluţii alcoolice 10-20% pentru distrugerea tumorilor
benigne virale (veruci şi condiloame);
– fluorouracilul 1-5% în precancere ale pielii şi veruci; produce
fotosensibilizare;
– clormetina este o iperită: N-(biscloretil)-metil-amină; ca soluţie apoasă
0,02%, ex tempore (stabilă 48 ore la + 4° C);
– carmustina (BCNU): N-biscloretil-nitrozureea pentru tratamentul de
limfom cutanat cu celule T ;
– ditranolul (cignolin, antralin): 1-8 dihdroxi-9-antronul, pentru
tratamentului psoriazisului;
– gudroanele bituminoase (ihtiol, tumenol), de huilă (coaltar), de lemn de
ienupăr (Pix cadi şi Pix liquida), conţin un complex de substanţe cu
efecte citostatice, antiinflamatoare, antipruriginoase şi
fotosensibilizante.
– imiquimod (produs: Aldara 5%) – modulator al raspunsului imun 
declanseaza eliberarea citokinelor  distruge celulele anormale
 5. Antisudorifice
Sunt compuşi de aluminiu: alaun, clorura de aluminiu hexahidrat, în soluţie şi
compuşii aluminiului cu lipoaminoacizii; aldehide ca formaldehida.
 
6. Fotoprotectoare
Acestea inhibă secreţiile produse de radiatiile U.V., cu λ= 290-400 nm;
• substanţe ecran, care nu lasă razele U.V. să penetreze stratul cornos şi sunt
destinate persoanelor cu piele hipersensibilă, astfel se utilizează: dioxid de titan,
oxid de zinc, oxid de magneziu, carbonat de calciu, bioxid de siliciu, colagen,
dimeticon;
• substanţe filtru, care absorb selectiv radiatiile U.V., ca: acidul p-aminobenzoic
(vitamina H2, PABA), benzofenona, salol, esterii cinamici, derivaţii
benzimidazolici, acizi izostearici de origine vegetală (acidul oleostearic cu izomerii
săi cis-trans, trans):
- Deoarece atât U.V., cât şi radiaţiile ionizante sunt responsabile de apariţia
radicalilor liberi, se folosesc tot mai multe substanţe cu proprietăţi antiradicalice
(scavanger) de sinteză sau naturale, incluse în lipozomi; astfel sunt: vitamina E
(alfa-tocoferol), vitamina A; derivaţi flavonici extraşi din alge marine, din sâmburi
de struguri etc.
 
7.Agenţi modulanţi ai funţiei pigmentare
• care stimulează pigmentarea ca: psoralenii, extracte vegetale de brusture, urzică,
salvie, rozmarin etc;
• care depigmentează epidermul, inhibând funcţia melanocitelor: acidul azelaic,
acidul citric şi cel mai activ: mono-benzilesterul hidrochinonei.
II. Substanţe medicamentoase cu acţiune generală
 
Substanţe medicamentoase pentru a obţine o acţiune sistemică:
• unii hormoni ca: estradiolul, progesteronul, care se aplică pe pielea intactă, în zone
sensibile şi bogat vascularizate,
• prostaglandinele, care se aplică numai ca unguente vaginale.

 Pentru acţiune sistemică - sisteme terapeutice transdermice (STT)

III. Prodrug-uri pentru eliberare dermică
 
• Pentru a creşte eliberarea sistemică a unor substanţe se utilizează prodrug-
urile, care implică o modificare chimică a unui compus farmacologic activ
într-o formă bioreversibilă.
• S-au obţinut prodrug-uri pentru eliberare dermică pentru diferite substanţe
ca: aspirina, acidul salicilic, betametazona, cromolina, diflucortolon,
ditranol, efedrină, 5-fluorocitozina, 5-fluorouracil, hexaclorofen, estradiol,
procaină, progesteron, prostaglandina, teofilina, vidarabina, hidrocortizon,
indometacin, metronidazol etc.
 BAZE DE UNGUENT
• BAZĂ DE UNGUENT EXCIPIENT
etimol. lat. “excipere”- a primi, a accepta
Baza de unguent - roluri:
• de a aduce substanţa medicamentoasă în forma farmaceutică de unguent uşor de
administrat de catre bolnav;
• este vehicul al substanţei medicamentoase la locul de aplicare (uneori acţiune
sistemică);
• ameliorează eficacitatea terapeutică prin asigurarea cedării, penetraţiei şi
absorbţiei substanţei medicamentoase;
• asigură stabilitatea unguentului
Alegerea bazei de unguent va tine seama de:
 proprietăţile fizico-chimice ale S.M.
 acţiunea de suprafaţă, profunzime sau sistemică
 condiţiile anatomo-fiziopatologice ale pielii sau mucoaselor
 stadiul bolii (acut sau cronic)
 tipul de piele (normal, seboreic, sebostatic)
 necesitatea obţinerii unor efecte: răcoritor, sicativ, ocluziv, etc.
Caracterele generale ale bazei de unguent se referă la:

• aspect şi compoziţie: baza de unguent să fie constituită dintr-un număr mic de

componente, să fie uşor de preparat, să prezinte aspect, culoare şi miros plăcut;
• să fie compatibilă cu pielea, bine tolerată, neiritantă şi nealergizantă;
• punctul de topire optim se situează în jur de 40° C;
• să aibă pH-ul slab acid sau neutru, dar cel mai indicat este să fie asemănător cu pH-ul
fiziologic;
• să fie stabilă în timp şi să asigure stabilitatea substanţelor medicamentoase;
• să disperseze omogen substanţele medicamentoase;
• să permită o etalare uşoară pe piele şi pe mucoase cu proprietăţi bioadezive şi reologice
adecvate, să se înmoaie la temperatura corpului, fără să curgă;
• să fie inertă din punct de vedere chimic;
• să faciliteze penetraţia substanţelor medicamentoase;
• să nu producă deshidratarea pielii, să aibă o acţiune emolientă, protectoare faţă de piele;
• lavabilitate;
• să nu păteze lenjeria sau ţesuturile pe care se aplică;
• să permită asocierea unor promotori de absorbţie percutanată;
• preţ de cost convenabil.
Caractere specifice, în funcţie de tipologia leziunilor:
 
• miscibilitatea vehicul/film lipidic să fie mică, atunci când se urmăreşte o acţiune
superficială a unguentului şi, din contra, puternică în cazul în care se urmăreşte o
penetrare dermică a substanţei medicamentose;
• capacitate absorbantă a exudatelor patologice: leziunile de tip eczematos pentru a
remite trebuie tratate cu pulberi sau paste absorbante, care să usuce leziunile;
• capacitate protectoare maximă, pentru a evita agresiunea dermică a unor substanţe
iritante: acizi, baze, solvenţi organici, detergenţi, pulberi de metale etc. sau a razelor
U.V. . în acest caz se numesc unguente-barieră;
• să poată fi sterilizată, proprietate importantă în cazul preparării unguentelor oftalmice
şi a altor unguente sterile (care se aplică pe arsuri, leziuni cu risc de infectare, pielea
sugarilor).
Clasificarea bazelor de unguent  După Ph. Eur.
• Baze anhidre:
 După F.R.X.: o Baze hidrofobe:
• baze liposolubile (grase); - baze de hidrocarburi
• baze-emulsii: - baze de siliconi
- apă în ulei; - lipogeluri
o Baze de absorbţie:
- ulei în apă
- baze emulsifiante
• baze hidrosolubile
o Baze hidrosolubile:
- baze cu PEG;
 Funcţie de structura gelică:
• hidrocarburi- geluri (vaselina)
• Baze hidratate:
• lipogeluri (gliceride, ceruri,
o sisteme emulsie - sisteme A/U
esteri ai acizilor graşi superiori
cu alcoolii) - sisteme U/A
• hidrogeluri (amidon, aerosil, - sisteme mixte
carbopol, etc.) o sisteme gel -gel cu tensioactivi
• gel de PEG; - hidrogel
• gel de siliconi • Paste:
- paste hidrofobe
- paste hidrofile
 Structura gelică a bazelor de unguent
• Bazele de unguent - geluri plastice care sub acţiunea unei forţe mecanice sau termice, se pot etala
uniform pe suprafaţa cutanată.
• Structura gelică - corelată cu caracterul tixotrop: supuse unei forte de forfecare se vor destructura
partial sau total cu revenire la forma initiala dupa indepartarea actiunii mecanice.
• Geluri: sisteme disperse eterogene: fază solidă (reţea coerentă tridimensională, în care este
repartizată faza lichidă).
• Reteaua se formeaza la o anumita concentratie de paticule solide care se prind intr-o retea
tridimensionala
* Reţea liniară - geluri de macromolecule (derivaţi de celuloză); micele cu franjuri la capete (porţiuni
cristalizate care prin franjuri participă la coeziunea fazei solide)
* Reţea laminară - formaţiunea solidă are aspect de plăci (gel de bentonită);
* Reţea sferică - gelurile cu dioxid de siliciu
• Izogeluri: geluri care au atât în faza solidă, cât şi în faza lichidă substanţe cu
structură chimică asemănătoare.
- Se prepară prin topirea (incalzirea) componentelor solide cu cele lichide
Exemple
- Hidrocarburi-geluri
- Silicon -geluri;
- Polietilenglicoli-geluri.

- Caracteristici ale gelurilor:

* coerenţa fazelor
* curgere plastică, tixotropie
* stabilitate
Din punct de vedere al sistemului fizic bazele de unguent pot fi:
* Sisteme cu fază unică (monofazice)
* Sisteme cu faze multiple (multifazice)
• Sistemul monofazic
 poate fi format din mai multe • Sistemul multifazic
componente, dar are structură • Amestecuri ternare apă- ulei-
omogenă; tensioactiv în mai multe concentraţii
• Bazele de hidrocarburi • Bazele hidratate: sistemele ulei în apă
ex. vaselina (creme lavabile, baze cu stearaţi)
• Bazele de absorbţie anhidre (PEG) • Cremele grase – structura lamelara ce
– Structura variază cu tipul de PEG explica stabilitatea sistemului
utilizat • Hidrogeluri anorganice:
– Baza proaspăt preparată se  bentonita: fază lichidă apoasă sau
comportă dilatant; după uleioasă repartizată într-o reţea solidă
conservare are comportare lamelară
plastică.
• Geluri hidrofile macromoleculare
(care formează reţea coloidala
lineară)
• Bazele de absorbtie (U/A sau A/U) –
au o structura lamelara, iar prezenta
unei hidrocarburi  stabilitate