AN IV, sem I, 2018 - 2019

LP 1

EMULSII
EMULSIONES (F.R. X)

Conform F.R. X, emulsiile sunt

„preparate farmaceutice lichide, mai mult sau mai puţin vâscoase, constituite dintr-un sistem dispers,
format din două sau mai multe faze lichide nemiscibile, realizat cu ajutorul emulgatorilor şi destinate
administrării interne sau externe”.

Lichidul dispersat este denumit „fază internă / fază discontinuă” şi se prezintă sub formă de picături cu
diametrul de 0,1 – 10 μm, putând ajunge până la 50 μm în cazul emulsiilor grosiere. Mediul de dispersie se
numeşte „fază externă / fază continuă a emulsiei”. Una dintre faze este un lichid polar (apă, soluţii apoase,
glicerină), iar cealaltă fază un lichid nepolar (ulei vegetal, ulei de parafină).

Cele două faze pot forma două tipuri de emulsii:

- emulsie de tip Ulei în Apă (U/A), în care uleiul este faza internă, iar apa faza externă şi
- emulsie de tip Apă în Ulei (A/U), în care apa este faza internă şi uleiul faza externă.
Emulsiile farmaceutice sunt stabilizate cu ajutorul unui emulgator.

Structura unui emulgator

Tipul de emulsie este determinat de natura emulgatorului, faza pentru care acesta are afinitate mai mare
fiind faza externă.
Raportul volumetric al fazelor are o influență redusă tipului de emulsie. În general, faza care se
regăsește în formula emulsiei în cantitatea cea mai mare este mediul de dispersie, dar în unele situații faza
internă, dispersată sub formă de picături, se poate regăsi în formula emulsiei într-o proporție foarte ridicată.

F.R. X prevede că emulsiile de uz intern sunt numai U/A.

Emulsiile parenterale pot fi de tip U/A şi A/U, acestea din urmă fiind utilizate atunci când se doreşte o
acţiune retard a substanţelor medicamentoase încorporate şi administrate numai intramuscular.
Există şi emulsii complexe A/U/A şi U/A/U, dar acestea pot fi preparate numai industrial.
Emulgatorii au un rol foarte important în formularea emulsiilor, ei asigurând stabilitatea sistemului, din
acest motiv trebuie foarte bine cunoscute proprietăţile lor şi mecanismul de acţiune ca agenţi de emulsionare.

1
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

Clasificarea emulgatorilor se face după mai multe criterii, astfel:

1. După modul de acţiune:
a) emulgatori adevăraţi (emulgatori propriu-zişi);
b) emulgatorii secundari (pseudoemulgatori sau cvasiemulgatori);
c) emulgatori complecşi.
a) Emulgatorii adevăraţi ajută la stabilizarea emulsiilor prin reducerea tensiunii interfaciale dintre
cele două lichide nemiscibile, formând un film monomolecular în jurul particulelor fazei interne.
Aşa acţionează substanţele tensioactive, de exemplu tweenuri, spanuri, polietilenglicoli, carbopoli
ş.a. şi săpunurile, dintre care cele ale metalelor monovalente (de ex. stearat de sodiu) stabilizează
emulsiile de tip U/A, cele ale metalelor polivalente (de ex. stearat de calciu), emulsiile A/U.
b) Pseudoemulgatorii favorizează stabilizarea emulsiilor prin mărirea vâscozităţii mediului de
dispersie, formând un film multimolecular în jurul particulelor fazei dispersate. Ca atare (singuri),
aceşti emulgatori nu stabilizează suficient emulsia, de aceea se asociază, în general, cu emulgatori
adevăraţi. Ex: macromoleculele hidrofile (de exemplu derivaţii de celuloză – metilceluloza,
carboximetilceluloza sodică etc.), guma arabică, guma tragacantha, alginaţii.
c) Emulgatorii complecşi sunt asocieri de doi emulgatori de acelaşi tip sau de un emulgator hidrofil
cu unul lipofil, care îşi potenţează reciproc acţiunea, stabilizând emulsia mai bine decât fiecare
dintre aceştia în parte. De exemplu: polisorbaţi cu spanuri, stearat de sodiu şi colesterol.
2. După constanta dielectrică:
a) emulgatori neionogeni – substanţele tensioactive;
b) emulgatori ionogeni
- cationactivi: săruri cuaternare de amoniu pentru emulsii U/A
- anionactivi:
o săpunurile monovalente de Na, K (emulsii U/A)
o săpunurile polivalente Ca, Mg, Al (emulsii A/U).
3. După originea lor:
a) emulgatori naturali:
- de origine vegetală (guma arabică, guma tragacantha, pectine, alginaţi);
- de origine animală (lecitinele, lanolina);
b) emulgatori de semisinteză: derivaţii de celuloză;
c) emulgatori de sinteză: carbopoli, tweenuri, spanuri, alcool polivinilic.

Prepararea emulsiilor
În fiecare din cele două faze se pot dizolva una sau mai multe substanţe active. Emulgatorul se dizolvă
în faza externă, după care în aceasta se dispersează, printr-o metodă adecvată, faza internă; emulsia formată se
completează cu faza externă la masa prevăzută (m/m).

2
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

Metodele de preparare a emulsiilor pot fi clasificate în funcţie de ordinea în care se face amestecarea
fazelor:
a) Adăugarea fazei externe peste faza internă. Metoda se aplică pentru prepararea emulsiilor U/A cu
emulgatori puternic hidrofili cum este guma arabică şi se numeşte „metoda gumei uscate”, metoda
suspensiei sau metoda continentală. Se triturează uşor emulgatorul (guma) cu faza internă (uleiul), se
adaugă dintr-o dată o porţiune de apă (faza externă), calculată corespunzător obţinerii emulsiei primare
şi se triturează energic 3 - 4 minute. Se obţine emulsia primară care este o emulsie concentrată cu
aspectul unei paste albe vâscoase care la triturare scoate un zgomot caracteristic – plici caracteristic.
Emulsia primară se diluează cu restul de apă adăugată în mici porţiuni şi sub triturare continuă.
Pentru obţinerea emulsiei primare se foloseşte următoarea proporţie între componente:
Ulei
- emulgatorul =
2

Emulgator + ulei
- apa pentru emulsia primară =
2

b) Adăugarea fazei interne peste faza externă. Această metodă aplicată la prepararea emulsiilor U/A
poartă denumirea de „metoda gumei umede”, metoda soluţiei sau metoda engleză. Emulgatorul (guma)
se triturează la mojar cu porţiunea de apă calculată, necesară emulsiei primare, până la formarea
mucilagului. Se adaugă uleiul în mici porţiuni sub triturare continuă şi energică până la obţinerea
emulsiei primare, care se diluează cu restul de apă adusă, de asemenea, în porţiuni mici, triturând
continuu.
c) Amestecarea celor două faze încălzite la aceeaşi temperatură. Se aplică emulsiilor de uz extern care
conțin componente care necesită o topire prealabilă (ceară, vaselină, alcool cetilic, lanolină, cetaceu).
Metoda se pretează pentru ambele tipuri de emulsii (A/U și U/A). Se topesc componentele lipofile pe
baia de apă, iar soluţia apoasă a ingredientelor hidrofile se încălzeşte cu câteva grade peste temperatura
fazei uleioase. Se adaugă întotdeauna faza apoasă peste cea uleioasă şi se triturează până la răcire.
Emulgatorul se încorporează în faza pentru care are afinitatea cea mai mare.

Conform Suplimentului 2004 al F.R. X la prepararea emulsiilor se pot folosi o serie de substanţe
auxiliare: conservanţi antimicrobieni adecvaţi, antioxidanţi, stabilizanţi, agenţi de creştere a vâscozităţii,
emulgatori, iar în plus la cele de uz intern, aromatizanţi, edulcoranţi şi coloranţi admişi de Autoritatea
competentă.

Stabilitatea fizică a emulsiilor

Reprezintă una din cele mai importante caracteristici ale emulsiilor farmaceutice şi se caracterizează
prin menţinerea aspectului omogen, prin absenţa coalescenţei particulelor fazei interne şi prin absenţa separării
fazelor.

3
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

Emulsiile au totuşi o stabilitate limitată în timp şi referitor la aceasta Suplimentul 2004 al F.R. X
prevede faptul că emulsiile pot prezenta semne de coalescenţă a fazelor, dar sunt uşor redispersate prin agitare.
Factorii care influenţează stabilitatea unei emulsii pot fi urmăriţi în parte, în
relaţia lui Stockes:
2r2 (d-d1) g
v=
9η
în care:
v = viteza de separare a particulelor
r = raza particulelor fazei interne
d-d1 = diferenţa densităţii celor două faze
g = forţa gravitaţională (981 cm.sec-2)
η= vâscozitatea fazei externe (P)
Instabilitatea emulsiilor se manifestă sub forma a trei procese: cremarea şi sedimentarea,
dezemulsionarea şi inversarea fazelor.
a) Cremarea constă în separarea a două straturi din care unul este mult mai concentrat în fază dispersată.
La emulsiile U/A concentrarea se realizează în partea de sus a emulsiei deoarece uleiul are densitatea
mai mică decât apa, iar la emulsiile A/U are loc o separare în direcţia descendentă, fenomen numit
sedimentare. Procesul este reversibil. La agitare se reface emulsia omogenă.
b) Dezemulsionarea, ruperea sau desfacerea unei emulsii, constă în separarea completă a fazelor emulsiei.
Procesul este ireversibil.
c) Inversarea fazelor emulsiei este procesul de transformare a unui tip de emulsie în celălalt tip. Cauza
poate fi emulgatorul (mai precis schimbarea acestuia) sau modificarea raportului dintre faze.
Ex: dacă la o emulsie stabilizată cu săpun de sodiu se adaugă clorură de calciu, emulsia de tip U/A se
transformă în emulsie de tip A/U. Procesul poate fi urmărit la microscop.

Controlul emulsiilor
Aspectul. Emulsiile trebuie să prezinte un aspect omogen, pot prezenta semne de coalescenţă a fazelor,
în timpul conservării, dar trebuie să fie uşor redispersate la agitare. Examinarea se face cu ochiul liber sau cu
lupa (4,5 X ) după diluarea emulsiei 1: 10.
Determinarea tipului de emulsie se realizează în laborator prin următoarele metode:
a) Testul diluării se bazează pe principiul că o emulsie este miscibilă cu un lichid asemănător cu faza
externă. Dacă o emulsie se diluează omogen cu apă este de tip U/A. Proba se execută adăugând o
picătură de emulsie într-o eprubetă ce conţine 5 ml apă sau 5 ml ulei. Se agită uşor. Picătura de emulsie
difuzează uniform în apă când emulsia este de tip U/A, sau difuzează omogen în ulei când este de tip
A/U.
b) Testul colorării. În prezenţa unui colorant solubil în apă, emulsiile U/A se colorează uniform. Se
foloseşte soluţia de albastru de metilen 0,25%. Emulsiile A/U se colorează uniform în prezenţa unui

4
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

colorant liposolubil (Sudan III 1% în ulei). Modificarea se poate observa cu ochiul liber sau la
microscop.
c) Testul conductibilităţii electrice. Apa şi soluţiile apoase sunt bune conducătoare de electricitate şi de
aceea emulsiile U/A permit trecerea curentului electric, ceea ce serveşte la identificarea tipului de
emulsie. Testul se execută trecând prin emulsie un curent alternativ (o baterie lagată de un
miliampermetru). Dacă curentul va trece, emulsia este de tip U/A, iar dacă curentul nu trece sau trece
foarte slab, emulsia este de tip A/U, ştiind că uleiul nu este bun conducător de electricitate.
d) Testul de fluorescenţă se efectuează prin examinarea emulsiei la microscopul cu fluorescenţă. Dacă
mediul de dispersie (câmpul microscopic) este fluorescent emulsia este de tipul A/U, iar dacă apar
numai câteva pete fluorescente (picăturile fazei interne), emulsia este de tipul U/A.
e) Testul direcţiei de separare, astfel în cazul în care se produce cremarea emulsiei, aceasta este de tipul
U/A, iar dacă are loc sedimentarea, emulsia este A/U.

Conservarea emulsiilor
Emulsiile au conservare limitată. Se păstrează în flacoane bine închise, de capacitate mai mare decât
conţinutul (pentru a permite agitarea înainte de întrebuinţare), la loc răcoros. Pe eticheta recipientelor se
menţionează „A se agita înainte de administrare”, precum şi denumirea tuturor conservanţilor antimicrobieni
adăugaţi.
În faza apoasă a emulsiilor de uz intern se pot adăuga agenţi conservanţi antimicrobieni. Uleiul poate fi
protejat de autooxidare prin adaos de antioxidanţi adecvaţi (butilhidroxianisol, tocoferol, galaţi de alchil în
concentraţii variind în limitele 0,001 – 0,1%).

EMULSII PENTRU UZ INTERN

Emulsiile pentru uz intern sunt întotdeauna emulsii de tip U/A.

Ele permit un mod agreabil de administrare a unor substanţe lipofile lichide (soluţii uleioase de
vitamine liposolubile, ulei de peşte, ulei de ricin, ulei de parafină) sau solide (timol, mentol, camfor etc), când
acestea constituie faza internă a emulsiei, gustul fazei interne fiind mascat. Emulsiile de tip U/A prezintă în plus
avantajul unei absorbţii mai bune la administrare orală, comparativ cu soluţiile uleioase.
Emulsiile de uz intern, având faza externă apoasă, pot fi contaminate cu microorganisme (bacterii,
fungi), necesitând adaosul în faza apoasă a agenţilor antimicrobieni (nipagin, nipasol, acid benzoic, compuşi de
amoniu cuaternar), iar aceştia trebuie menţionaţi pe eticheta recipientului de condiţionare.
Emulsiile de tip U/A sunt stabile la concentraţii în fază uleioasă cuprinse între 6% şi 10%.
Prepararea emulsiilor de uz intern se efectuează fie folosind metoda gumei uscate, fie metoda gumei
umede descrise în partea de generalităţi. Faza externă poate fi apa sau o soluţie apoasă. Faza internă poate fi ulei
sau altă substanţă fluidă lipofilă sau soluţia uleioasă a unor substanţe solide liposolubile. În faza externă cu care
se diluează emulsia primară se dizolvă componentele hidrosolubile, conservantul, edulcorantul şi aromatizantul.

5
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

Pentru emulsiile de uz intern se folosesc drept emulgatori produşi macromoleculari de provenienţă

naturală (guma arabică, guma tragacanta, agar, pectina, gelatina), produşi macromoleculari semisintetici
(metilceluloza, hidroxietilceluloza) şi sintetici (alcool polivinilic, carbopol), ca atare sau sub formă de
mucilagii.
F.R. X nu are monografii individuale de emulsii, prezintă doar formula emulsiei uleioase la monografia
de generalităţi.

EMULSIO OLEOSA (F.R.X)

Emulsie uleiosă

Oleum helianthi 10 g
Gummi arabicum desenzymatum 5g
Aqua q.s. ad 100 g

Emulsia uleioasă este prevăzută de F.R. X în cadrul monografiei de generalităţi „Emulsii”

(Emulsiones). Ea serveşte drept vehicul pentru încorporarea substanţelor active lichide sau solide insolubile în
apă, dar solubile sau miscibile cu uleiul.
Concentraţia de ulei de floarea soarelui prevăzută de F.R. X pentru emulsia uleiosă este de 10%. Drept
emulgator este prevăzută guma arabică desenzimată. Ţinând cont de tipul de emulgator şi de faptul că faza
apoasă predomină comparativ cu cea uleioasă, se obţine o emulsie de uz intern de tip U/A.
La prepararea emulsiei uleioase se obţine iniţial o emulsie mai concentrată, numită „ emulsie primară”.
Proporţia componentelor folosite pentru emulsia primară este aceea prezentată anterior. Cantitatea de gumă
arabică reprezintă jumătate din cantitatea de ulei (10 g /2 = 5 g gumă arabică). Cantitatea de apă pentru emulsia
primară reprezintă jumătate din suma cantităţilor de gumă şi ulei (10 g + 5 g / 2 = 7,5 g apă distilată).

Preparare
Se poate realiza prin ambele metode de preparare prezentate pentru emulsiile de uz intern: metoda
gumei uscate, oficinală în F.R. X sau prin metoda gumei umede.
Metoda gumei uscate (metoda continentală)
Uleiul de floarea soarelui, anterior cântărit într-o capsulă, se triturează uşor într-un mojar uscat cu guma
arabică desenzimată (pulbere fină). Peste amestec se aduce apoi dintr-o dată (într-o singură adăugare) apa
necesară emulsiei primare (7,5 g apă) şi se triturează energic 2 – 3 minute. La triturare se aude un sunet
caracteristic. Se obţine o pastă albă, vâscoasă, omogenă, care constituie emulsia primară. Acesteia i se adaugă în
porţiuni, şi sub triturare, restul de apă (se completează la 100 g).
Variantă la metoda gumei uscate: într-un mojar, peste guma arabică desenzimată se adaugă dintr-o dată
amestecul de ulei şi apă pentru emulsia primară. Se triturează energic şi se diluează ca mai sus.

6
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

Metoda gumei umede (metoda engleză)

Se triturează guma arabică desenzimată într-un mojar uscat cu câteva picături de alcool. Se adaugă cele
7,5 g apă şi se continuă triturarea până la obţinerea unui mucilag omogen, translucid şi vâscos. Se adaugă uleiul
în porţiuni mici, triturând de fiecare dată până se emulsionează tot uleiul adăugat. Dispersia obţinută după
emulsionarea întregii cantităţi de ulei reprezintă emulsia primară care se diluează apoi cum am arătat mai sus.

Variantă

Oleum helianthi 10 g
Mucilag gumă arabică 30% 16 g
Sau
Mucilag de tragacanta 2,5% 10 g
Sau
Mucilag de MC 2% 10 g
Aqua q.s.ad 100 g

Pentru prepararea emulsiei, în loc de gumă arabică, se pot utiliza diverse mucilagii.
Cantitatea de mucilag de guma arabică 30% a fost stabilită pornind de la cantitatea de gumă prevăzută
de FR X. La 5g de gumă corespund ~16g mucilag 30%.

100g mucilag gumă arabica 30% 30 g gumă arabică

X= 16,6 g mucilag 5 g gumă arabică

Pentru celelalte mucilagii s-a luat o cantitate egală cu cea de fază uleioasă.

Preparare:
Utilizând un mucilag drept emulgator, și nu gumă arabică ca atare, prepararea nu mai urmează etapele
de la metoda gumei uscate, ci pe cele de la metoda gumei umede, după obținerea in situ a mucilagului.
Se cântăresc toate componentele astfel: mucilagul și uleiul în câte o capsulă, iar apa într-un pahar
Berzelius.
Mucilagul se aduce într-un mojar uscat și se adaugă uleiul în porţiuni mici, triturând de fiecare dată,
până se emulsionează tot uleiul adăugat. Dispersia obţinută după emulsionarea întregii cantităţi de ulei
reprezintă emulsia primară care se diluează apoi, adaugând apa în porţiuni mici şi sub triturare.

Proprietăţi
„Lichid cu aspect lăptos, omogen prin agitare, miscibil cu apa (emulsie de tip U/A)”.

7
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

Observaţii
La prepararea emulsiei se foloseşte un mojar relativ plat, cu pereţii poroşi, aproape verticali. Triturarea
se va face cu un pistil cu baza plată pentru a asigura un contact mai intim al componentelor şi o suprafaţă mai
mare de forfecare. Mojarul trebuie să fie perfect uscat pentru a nu favoriza aglomerarea particulelor de gumă
arabică, îngreunând astfel dispersarea acesteia şi cu o capacitate mai mare decât volumul emulsiei de preparat.
Uleiul se cântăreşte într-o capsulă de porţelan pentru a putea fi adus cantitativ în mojar cu ajutorul unei
cartele.
Triturarea uleiului cu guma arabică la metoda gumei uscate se va face uşor pentru a evita acoperirea
totală a particulelor de gumă cu un film de ulei, ceea ce ar întârzia ulterior solvatarea gumei la adăugarea apei.
La metoda gumei umede, pentru a preveni formarea de aglomerări ale gumei arabice, se recomandă
umectarea gumei cu o cantitate mică de glicerină sau alcool înainte de adăugarea apei (vezi Şedinţa I).
Triturarea pentru obţinerea emulsiei primare se face într-un singur sens şi energic pentru a asigura
mărunţirea fazei de dispersat (ulei).
Se va evita folosirea de lichide fierbinţi sau ustensile calde.
Guma arabică acţionează ca emulgator de tip U/A având caracter puternic hidrofil. Ea formează film
protector în jurul particulelor dispersate, le conferă încărcătură electrică şi măreşte vâscozitatea fazei externe.

Cauze de nereuşită a emulsiei:

- folosirea unor ustensile neadecvate, ude;
- nerespectarea proporţiilor componentelor la obţinerea emulsiei primare;
- nerespectarea tehnologiei de preparare;
- diluarea rapidă (înainte/după formarea emulsiei primare);
- adăugarea de soluţii concentrate de electroliţi sau alcool peste emulsia primară.
Emulsia nereuşită este gălbuie, are aspect neomogen, perlat, separă ulei la suprafaţă.

Conservare
Emulsiile preparate la mojar au mărimea particulelor destul de mare (10-50 μm) şi sunt instabile fizic.
De aceea se prepară la nevoie şi se conservă limitat (5-10 zile). Întrucât pot să fie contaminate cu
microorganisme se pot adăuga conservanţi.
Se condiţionează în recipiente bine închise, mai mari decât emulsia preparată cu menţiunea pe etichetă
„A se agita înainte de întrebuinţare!”.

Întrebuinţări
Emulsia uleioasă nu se foloseşte ca atare, ea este folosită drept vehicul pentru încorporarea de substanţe
lipofile lichide (bromoform) sau solide (timol, camfor, vitamine liposolubile). Acestea se dizolvă sau se
amestecă cu uleiul înainte de prepararea emulsiei primare.

8
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

La prepararea emulsiei primare se foloseşte numai apă distilată, nu soluţii apoase. Încoporarea
substanţelor hidrosolubile se face în apa cu care se diluează emulsia primară.

EMULSIE DE BROMOFORM

Emulsia de bromoform este prescrisă în special pentru uz pediatric, în asociere cu diferite substanţe
medicamentoase. Concentraţia în bromoform poate varia între 0,5-2%. Este o emulsie de uz intern, de tip U/A.
Rp.
Mucilag de tragacanta 2,5% 6g
Sau
Mucilag de MC 2% 6g
Olei helianthii 5g
Bromoformii 1g
Natrii benzoatis 2g
Sirupi simplicis 10 g
Aquae q.s.ad. 100 g
M.f.emulsio
D.s.int. 1 linguriţă x 3 pe zi pentru copil de 10 ani.

Bromoformul se prezintă ca un lichid limpede, incolor, volatil, cu miros caracteristic, cu gust dulceag
arzător, se conservă în flacoane colorate. Este solubil în apă 1: 250, în glicerină 1:80, miscibil cu alcool, uleiuri
grase. Are densitatea mai mare ca a apei, 2,812-2,814, motiv pentru care are tendinţa de a separa către baza
flaconului (a sedimenta).
Pentru a asigura stabilitatea emulsiei, evitând sedimentarea bromoformului, este necesar să-i scădem
densitatea apropiind-o pe cât posibil de cea a apei. În acest scop se amestecă bromoformul cu ulei de floarea
soarelui, care are o densitate mai mică decât a apei (0,917-0,930). Teoretic, cantitatea necesară de ulei
de floarea soarelui pentru a scădea valoarea densităţii fazei interne de la 2,814 la cea a fazei externe
(apa are densitatea 1,000) se poate obţine cu ajutorul relaţiei:
ad2 (d1-d)
g=
d1 (d-d2)
în care:
g = cantitatea de ulei necesară pentru diluarea bromoformului;
a = cantitatea de bromoform care se diluează;
d = densitatea fazei externe (apa);
d1 = densitatea lichidului care se diluează (CHBr 3);
d2 = densitatea uleiului de floarea soarelui.
Necesarul de ulei pentru un gram de bromoform:
1 x 0,917 (2,814 – 1) = 7,67 g ulei de floarea soarelui.

9
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

2,814 (1 – 0,923)

Practic, pentru scăderea densităţii bromoformului, acesta se diluează cu cantităţi mai mici de ulei
respectiv 1:5. Aşa cum am menţionat şi la generalităţi, emulsiile U/A prezintă stabilitate maximă la concentraţii
în ulei între 6 – 10%.
Faza internă a emulsiei este apreciată cantitativ prin însumarea bromoformului cu uleiul folosit.

Preparare
Se cântăresc toate componentele astfel: mucilagul și faza uleioasă (bromoform+ulei) în câte o capsulă,
apa într-un pahar Berzelius, benzoatul de sodiu pe o tectură de hârtie, siropul simplu într-un alt pahar Berzelius.
Mucilagul se aduce într-un mojar uscat și se adaugă faza uleioasă anterior obţinută prin amestecarea
uleiului de floarea soarelui cu bromoform, treptat şi sub triturare, continuând triturarea până la obţinerea
emulsiei primare. Aceasta se diluează treptat şi sub triturare cu o parte din apa prevăzută (aprox 30g) şi se
adaugă peste siropul simplu cântărit într-un flacon. În final se completează cu restul de apă (aprox 8g) în care s-
a dizolvat benzoatul de sodiu.

Proprietăţi
Lichid cu aspect lăptos, gălbui, cu miros caracteristic de bromoform. Emulsie de tip U/A.
Observaţii
Fiind lichid, bromoformul se măsoară în picături: 1g corespunde la 41 picături (F.R. X).
Bromoformul având densitate mare are tendinţa de separare din emulsie, adunându-se la baza
flaconului.
Întrucât stabilitatea emulsiilor este condiţionată de diferenţa dintre densităţile celor două faze, a fost
necesar să apropiem valorile densităţilor prin amestecarea bromoformului cu ulei de floarea soarelui.
Guma tragacanta sau MC acționează drept emulgatori, formând emulsii U/A.
Siropul simplu are rol de edulcorant.
Conservare
Se prepară la nevoie. Se păstrează la loc răcoros în flacoane bine închise, colorate, etichetate: „A se
agita înainte de întrebuinţare”.
Întrebuinţări
În afecţiuni ale căilor respiratorii, pentru acţiunea expectorantă a bromoformului şi a benzoatului de
sodiu.

EMULSIA DE ULEI DE RICIN

Uleiul de ricin este prescris pentru uz intern, având acţiune purgativă prin stimularea peristaltismului
intestinal, după prealabila sa saponificare sub influenţa lipazei pancreatice în mediul alcalin al intestinului

10
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

subţire. Doza necesară pentru un adult este de 30 g (dosis plena). Pentru a face mai agreabilă administrarea sa
orală se preferă administrarea sub forma unei emulsii de tip U/A.

Rp.
Olei Ricini 30 g
Aetherolei Menthae III guttae
Mucilag de tragacanta 2,5% 20 g
Sau
Mucilag de MC 2% 20 g
Sirupi simplicis 10 g
Aquae q.s. ad 100 g
M.f. emulsio
D.s. intern

Uleiul de ricin este triglicerida acidului ricinoleic. Este un lichid uleios, vâscos, aproape incolor, sau
slab gălbui, cu miros şi gust caracteristic neplăcut, are densitatea mai mică decât apa (0,95 – 0,96), solubil în
etanol 1:2,5, nemiscibil cu uleiul de parafină şi vaselina.
Preparare
Se cântăresc toate componentele astfel: mucilagul într-o capsulă, faza uleioasă (ulei de ricin +3 picături
de ulei volatil de mentă) în altă capsulă, apa într-un pahar Berzelius, siropul simplu într-un alt pahar Berzelius.
Mucilagul se aduce într-un mojar uscat și se adaugă faza uleioasă anterior obţinută din amestecarea
uleiului de ricin cu u.v. de mentă în porţiuni mici, triturând după fiecare adăugare, până la emulsionare
completă și obținerea emulsiei primare. Se diluează apoi, adaugând apa în porţiuni mici şi sub triturare. Emulsia
obținută de aduce peste siropul simplu anterior cântărit.
Proprietăţi
Lichid alb, lăptos, consistent, miscibil cu apa în orice proporţie (emulsie de tip U/A).
Observaţii
Guma tragacanta sau MC acționează drept emulgatori, formând emulsii U/A.
Pentru a uşura administrarea emulsiei, având în vedere gustul şi mirosul neplăcut al uleiului de ricin, s-
au prevăzut ulei de mentă ca aromatizant şi siropul simplu ca edulcorant.
Conservare
Se prepară la nevoie, după prescripţii magistrale şi se eliberează în flacoane colorate, bine închise,
etichetate cu menţiunea ,,A se agita înainte de administrare!”, păstrate la loc răcoros.
Întrebuinţări
Purgativ în constipaţie acută sau înaintea unor intervenţii chirurgicale pentru care intestinul trebuie să
fie eliberat. Se administrează toată cantitatea deodată. Acţionează după 2-6 ore de la administrare. Este bine
suportat şi de copii, bătrâni, convalescenţi.

11
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

EMULSIE DE ULEI DE PARAFINĂ

Uleiul de parafina este prescris pentru uz intern ca laxativ acţionând ca lubrifiant. Pentru a fi
administrat mai uşor se prelucrează sub formă de emulsie U/A în concentraţii cuprinse între 20% şi 50%.

Rp.
Parafini liquidi 30 g
Saccharini natrici 0,01 g
Aetheroleum Menthae 0,03 g
Mucilag de tragacanta 2,5% 20 g
Sau
Mucilag de MC 2% 20 g
Aquae q.s.ad 100 g
M.f. emulsio
D.s. intern pentru adulţi 1/2 - 1 linguriţă seara înainte de culcare.

Uleiul de parafină este un amestec purificat de hidrocarburi. Este inert din punct de vedere chimic. Nu
are miros şi gust, este miscibil cu uleiuri volatile şi uleiuri vegetale (cu excepția uleiului de ricin).

Preparare
Se cântăresc toate componentele astfel: mucilagul într-o capsulă, faza uleioasă (ulei de parafină +1
picătură de ulei volatil de mentă) în altă capsulă, apa într-un pahar Berzelius, zaharina sodică pe o tectură de
hârtie.
Într-un mojar uscat, peste mucilag se aduce faza uleioasă treptat, în porţiuni mici şi triturând după
fiecare porţiune până la obţinerea emulsiei primare. Se diluează treptat și în porțiuni mici cu apa, în care
anterior s-a dizolvat zaharina sodică.
Proprietăţi
Lichid alb, lăptos, cu miros de mentă şi gust dulce. Emulsie de tip U/A.
Observaţii
În formulă este prevăzută zaharina sodică drept edulcorant, iar uleiul de mentă aromatizant.
Conservare
Prepararea emulsiei în farmacii se face la nevoie. Se condiţionează în flacoane incolore, bine închise,
etichetate cu mențiunea „A se agita înainte de administrare!”.
Întrebuinţări

12
AN IV, sem I, 2018 - 2019
LP 1

Se administrează pentru acţiunea laxativă, în constipaţie cronică numai la adulţi, 1/2-1 linguriţă seara
înainte de culcare.

Bibliografie
1. Lupuleasa D., Belu Ionela, Șaramet G., Mănescu Oana, Îndreptar practic pentru prepararea
medicamentelor, Volumul III, Editura Medicală Universitară Craiova, 2005.
2. *** Farmacopeea Română, ed. a X-a, Ed. Medicală, 1986.
3. *** Suplimentul 2004 al Farmacopeei Române, ed. a X-a, Ed. Medicală, 2004.

13