CUPRINS

CAPITOLUL I................................................................................................2
1. Forma farmaceutica – PULVERES – definitie conform FR X.
Generalitati.......................................................................................2
2. Criteriile de clasificare a pulberilor..................................................3
3. Prepararea pulberilor: uscare, maruntire, pulverizare, cernere,
amestecarea, divizarea......................................................................4
4. Reguli practice la prepararea pulberilor..........................................21
5. Prepararea pulberilor oficinale conform FR X;
pulberi magistrale............................................................................22
6. Prevederile FR X cu privire la controlul de calitate si conservare
a pulberilor......................................................................................32
7. Enumerarea pulberilor preparate industrial ( tipizate)....................33

CAPITOLUL II.............................................................................................35
A. CAPSULE................................................................................................35
1. Forma farmaceutica – CAPSULE – definitie conform FR X.........35
2. Clasificarea capsulelor....................................................................35
3. Conditii de calitate si control, ambalarea si conservarea
Capsulelor......................................................................................40
4. Exemple din F.R.X.........................................................................41
B. GRANULATA.........................................................................................41
1. Forma farmaceutica – GRANULATE – definitie conform
FR X..............................................................................................41
2. Clasificarea lor dupa tehnica de preparare....................................42
3. Prepararea granulatelor.................................................................43
4. Descrierea conditiilor de calitate, control si conservare conform
FR X..............................................................................................44

CAPITOLUL III.........................................................................................46
1.Forma farmaceutica - „PILULAE” conform FR IX, avantaje ,
dezavantaje....................................................................................46
2. Formularea pilulelor.....................................................................46
3. Prepararea pilulelor......................................................................48
4. Conditiile de calitate si conservare a pilulelor.............................50
5. Prepararea pilulelor cu rezine si cu extracte................................51

1
 CAPITOLUL I

FORME FARMACEUTICE SOLIDE – PULBERI

1. Forma farmaceutica – PULVERES – definitie conform

FR X. Generalitati

 Sunt preparate farmaceutice solide,alcătuite din particule uniforme a

unei sau a mai multor substanţe active, cu sau fără substanţe auxiliare,
excipienţi, şi se găsesc ca atare sau împărţite în doze unitare.
Ex: bicarbonatul de sodiu
Farmacopeea Romana X specifica gradul de finete a particulelor. Nu
le da dimensiunea, dar le evalueaza marimea cu ajutorul sitelor
În industria farmaceuticii, numărul preparatelor sub formă de pulberi
este mai redus, datorită extinderii utilizării preparatelor farmaceutice solide
cum sunt: comprimatele, drajeurile şi capsulele.
Importanţa actuală a pulberilor, constă în faptul că ele reprezintă atât o
formă de administrare ca atare a medicamentului, cât şi o formă
farmaceutică intermediară. Practic, pulberile intervin în procesul de
preparare a celor mai multe preparate farmaceutice cum sunt: cele solide, la
prepararea unguentelor-suspensii, a suspensiilor fluide, a preparatelor
injectabile-suspensii, a aerosuspensiilor, în felul acesta, calitatea pulberilor
influenţând hotărâtor calitatea preparatelor farmaceutice obţinute.
Pulberile ofera posibilitatea asocierii mai multor substante active în
doze unitare (se pot asocia mai multe pulberi şi fără a fi divizibile cu
condiţia ca acestea să fie anodine);
Sunt o forma farmaceutică cu stabilitate fizico – chimică pe toată
durata conservării.
Viteza cu care se instalează acţiunea terapeutică în comparaţie cu
comprimatele sau drajeurile este mai mare şi se evită iritaţiile mucoasei
gastrice;
Sunt o formă farmaceutică care se administrează atât intern cât şi
extern (cele care se aplica pe plăgi, arsuri şi pe pielea sugarilor trebuie să fie
sterile);
Administrarea este uşoară.
Se intalnesc la toate formele farmaceutice:

2
  La solutii – cu cat pulberea este mai fina cu atat dizolvarea se
face mai rapid.
 La suspensii – cu cat pulberea e mai fina dispersia e mai buna.
 La unguente – fie ca pulberea se dizolva fie ca se suspenda, ea
trebuie sa aiba un grad avansat de diviziune pentru a se realiza
o absorbtie marita la nivelul pielii.
 La supozitoare – pulberea trebuie sa aiba un grad mare de
finete, asigura omogenitatea perfecta si o absorbtie marita.
 La pulberile medicamentoase – absorbtia depinde de gradul
de diviziune.
 La granulate – particulele au o anumita dimensiune necesara
unei desfaceri intr-un anumit interval.
 La capsule – daca contin mai multe substante active marimea
particulelor trebuie sa fie aceeasi.
 La comprimate – finetea pulberii asigura o dizolvare uniforma
la nivelul tubului digestiv (se evita actiunea ulcerogena).
 La injectabilele de tipul suspensiilor – acestea trebuie sa
treaca prin acul de seringa numarul 16.
 La unguentele oftalmice – particulele trebuie sa aiba
dimensiunea de cel mult 25 micrometri (la fel si suspensiile
oftalmice).

Din punct de vedere al sistemului dispers, pulberile sunt sisteme

disperse eterogene de solid în gaz, faza internă fiind constituită din particule
solide.

2. Criteriile de clasificare a pulberilor

Clasificarea pulberilor se poate face după diferite criterii:

- după compoziţie:
 pulberi simple alcătuite dintr-o singură substanţă;
 pulberi compuse, constituite din două sau mai multe substanţe;
- după modul de întrebuinţare:
 pulberi pentru uz intern;
 pulberi pentru uz extern;
- după originea substanţelor:
 pulberi minerale;
 pulberi vegetale;

3
  pulberi animale;
 pulberi obtinute prin sinteza.
- după modul de formulare:
 pulberi divizate;
 pulberi nedivizate.
- după natura prescripţiei:
 pulberi oficinale;
 pulberi magistrale;
 pulberi preparate în industrie.
- după gradul de fineţe al pulberii:
 pulberi groscioare;
 pulberi mijlocii;
 pulberi semifine;
 pulberi fine;
 pulberi foarte fine;
 pulberi extra fine.

3. Prepararea pulberilor: uscare, maruntire, pulverizare,

cernere, amestecarea, divizarea

USCARE
Prin uscare se înţelege îndepărtarea parţială sau totală a umidităţii din
substanţele solide, lichide sau gazoase.
Obiectivele majore ale uscării sunt urmatoarele:
- asigurarea conservării unor materiale;
- uşurinţa la manipulare şi transport;
- obţinerea unor preparate farmaceutice;
- posibilitatea de prelucrare în forme farmaceutice;
Alegerea metodelor de uscare depinde de modul în care apa este
legată în materialul de uscat, întrucât acesta influentează energia necesară
pentru îndepărtarea ei şi viteza de uscare.
Se deosebesc următoarele forme de legare a umidităţii în materialele
solide:
 apa absorbită la suprafaţa substanţelor prin forţe de adeziune când se
formeaza un strat monomolecular, puternic legat, de care sunt fixate
prin legături mai slabe alte straturi de molecule de apă. Fixarea se
poate face prin dipoli de apă pe ionii sărurilor, sau prin punţi de
hidrogen pe grupări funcţionale (hidroxil, carboxil, amino);

4
  apa leagă prin forţe capilare în materialele solide cu un diametru sub
0,1 milimicroni;
 apa de îmbibare-umflare, macromoleculele organice hidrofile pot fixa
apa superficială sau prin absorbţie între lanturile polimerice şi se pot
umfla. 0 îmbibare limitată duce la formarea de soluţii coloidale.
 apa de hidratare, în cazul substantelor cristalizate, moleculele de apă
fixându-se sub, formă de hidraţi, şi acestea constituie elemente
structurale ale reţelei cristaline. În umrma legăturii puternice,
îndepărtarea apei este posibilă numai la temperaturi ridicate cu
distrugerea cristalului.
Factori care influenteaza uscarea
Între viteza uscării, cantitatea de lichid vaporizat într-o unitate de timp
şi factorii care influenţează vaporizarea există relaţia lui Dalton:

V = K . S . (F - f) . 760/P

V = viteza de vaporizare (kg/h);

S = suprafaţa de vaporizare (m2);
F = tensiunea vaporilor saturaţi la temperatura la care se află suprafaţa
substanţei de uscat:
f = tensiunea de deasupra substanţei de uscat
P = presiunea atmosferei deasupra substanţei de uscat (mmHg)
K = 0 constantă care depinde de natura substanţei şi de condiţiile de lucru
Coeficientul K are următoarele valori în diferite condiţii: pentru apă la
20°C într-o atmosfera calma 0.36; la vânt moderat 0.70. Din această formulă
reiese că viteza de vaporizare este direct proporţională cu suprafaţa
materialului de uscat, cu diferenţa dintre tensiunea maximă de vapori la
temperatura de vaporizare şi cea a vaporilor din aer (F-f fiind invers
proporţională cu presiunea atmosferică.
De asemenea rezultă că viteza de vaporizare poate fi mărită prin:
 încălzire, ceea ce face să crească valoarea lui F;
 printr-un curent de aer, care îndepărtează vaporii formaţi deasupra
substanţei, deci reduce valoarea lui f;
 mărind diferenţa F-f prin reducerea presiunii cu un aparat de vid;
 F-f mai poate fi mărită cu ajutorul metodelor de absorbţie, condensare
sau prin, procedee chimice ca absorbţia chimică, distilarea
amestecurilor azeotrope.

5
 La mărirea vitezei de uscare, un rol important îl are grosimea stratului
de substanţă, gradul de mărunţire, amestecarea materialului în timpul uscării,
starea higrometrică a aerului. Cunoaşterea acestor factori precum şi a
umidităţii de echilibru este importantă pentru procesul de uscare şi pentru
alegerea metodei de uscare.
Îndepartarea umidităţii se poate efectua cu ajutorul unor metode
fizice, chimice sau combinate, dependente de modul de fixare a umidităţi şi
de natura materialului de uscat.
Procesul de uscare poate decurge în două variante:
- uscarea în condiţii constante: se realizează când aerul de uscare are
permanent aceeaşi umezeală şi temperatură.
- uscarea în condiţii variabile, când aerul îşi schimbă umezeala şi
temperatura. În acest caz există trei posibilităţi:
 materialul circulă în echicurent, deci în acelaşi sens cu aerul;
 uscarea în contracurent, când curentul de aer are o direcţie inversă
fără de mişcarea materialului;
 uscarea în curent încrucişat când curentul de aer cade perpendicular
pe direcţia de mişcare a produsului.
Principalele metode de uscare sunt:
Uscarea la aer cald, procedeul cel mai simplu de uscare, se aplică în cazul
substanţelor care pierd umiditatea, şi nu sunt influenţate de agenţi
atmosferici. Se efectuează la temperatura de 20-30°C, întinzând substanţele
în straturi subţiri, pe coli de hârtie, plăci de sticlă, faianţă, sau pe reţele de
sârmă sau pânză.
Uscarea la cald, se face în cazul substanţelor termostabile. Temperatura şi
timpul uscării variază după proprietatea substanţei. Transmiterea căldurii se
face în trei forme:
 prin convenţie, când aerul cald, apa caldă sau vaporii de apă, vin în
contact cu pereţii aparatului şi transmit acestuia căldura
 prin conducţie, când aparatul este în contact direct cu sursa de
căldură;
 prin radiaţie termică provenită de la diferite surse de caldură.
În general uscarea la cald se face la temperaturi între 40-110°C. La
alegerea temperaturii trebuie sa ţinem cont de proprietăţile chimice ale
substanţei. De exemplu, carbonatul de amoniu, ureea, se descompun la
60°C, azotatul de amoniu la 70°C, bicarbonatul de sodiu la 180°C.
Uscare in vid se aplică substanţelor care cedează mai greu umiditatea, dar se
alterează la o temperatură mai ridicată. De obicei se aplică la uscarea
materialelor valoroase: extracte, lecitină, etc.

6
Uscarea cu ajutorul substantelor deshidratante, se aplică în cazul
substanţelor higroscopice, ca extracte uscate, săruri anhidre. Ca substanţe
deshidratate se intrebuinţează: oxidul de calciu, dorura de calciu, acidul
sulfuric concentrat.
Deshidratarea sărurilor prin distilare azeotropă
Apa de cristalizare din unele săruri ca sulfatul magneziu, sulfatul de sodiu,
sulfatul feros, poate fi eliminată prin distilare, după o prealabilă amestecare
a acestora cu benzen, toluen, xilen. Aceste substanţe lichide antrenează cu
ele vaporii de apă în amestecuri azeotrope.
La alegerea metodei de uscare şi a aparaturii trebuie să ţinem seama
de: cantitatea materialului de uscat, gradul de umiditate, structura şi
proprietăţile substanţei, precum şi de modul cum este fixată apa.

MĂRUNŢIRE
Marunţirea este operaţia prin care se realizează divizarea unui corp
solid în particule mai mici. În general, mărunţirea se efectuează prin
aplicarea unei energii, a unei forţe mecanice, care acţionează asupra forţelor
de coeziune a materialelor. Cantitatea de energie consumată va fi cu atât mai
mare cu cât rezistenţa materialului este mai pronunţată.
Scopul măirunţirii este:
 asigurarea unei manipulări mai uşoare a materialelor voluminoase;
 mărirea vitezei de reacţie în procesele chimice;
 accelerarea operaţiilor fizice ca dizolvarea, uscarea, extracţia;
 asigurarea omogenităţii pulberilor compuse;
 resorbţia mai bună în organism datorită măririi suprafeţei totale a
substanţelor solide.
În operaţia de mărunţire, se formează iniţial fragmente de mărimi inegale, iar
repetarea operaţiei de mărunţire produce bucăţi din ce în ce mai mici.
Procesul micşorării dimensiunilor materialelor solide se numeşte sfărâmare
sau mărunţire. Prin sfărâmare se înţelege de obicei numai procesul de
micşorare a bucăţilor mari.
Gradul de miirunţire (n) se deduce din raportul dintre diametrul iniţial (D) al
produsului înainte de mărunţire sau de pulverizare şi diametrul mediu (d) la
sfârşitul operaţiei de mărunţire:

n=D/d

7
 Acest proces este legat de un consum mare de energie mecanică, de
aceea alegerea justă a metodei de sfărâmare are o importanţă extrem de
mare din punct de vedere economic.
În vederea alegerii unei instalaţii de mărunţire este nevoie să se
analizeze următorii factori:
 factori referitori la materialul de mărunţit: mărimea, forma şi structura
materialului de mărunţit; cantitatea; umiditatea; densitatea;
elasticitatea; plasticitatea; temperatura de topire; stabilitatea termică;
 factori referitori la produsul care trebuie obţinut: mărimea particulelor,
suprafaţa specifică, volumul specific, greutatea specifică, forma şi
structura particulelor, stabilitatea pulberii etc.
 factori referitor la maşinile de mărunţire: modul şi durata de aţionare,
uzura suprafeţelor, impurificarea produsului, productivitatea,
temperatura de lucru, gradul de mărunţire;
 factori referitori la îtreaga operaţie de mărunţire: consumul specific de
energie, manopera, costul operatiei adăugarea unor ingrediente
favorabile operatiei funcţionarea continuă sau intermitentă.
Dintre aceşti factori, mai importanţi sunt:
 duritatea, este proprietatea care exprimă tăria relativă a materialelor
solide şi este un indiciu pentru rezistenţa la mărunţire. Din acest punct
de vedere materialele se divid în: materiale dure şi moi Pentru
mărunţirea materialelor dure se vor prefera maşini cu viteze mici ale
arborilor de legare;
 umiditatea materialelor, influenţează operaţia de mărunţire micşorând
productivitatea morilor şi mărind consumul de energie şi costul
operaţiei. 0 umiditate peste 5% apă a materialelor face să scadă
productivitatea morilor;
 gradul de mărunţire, care variază cu tipul morii, cu duritatea
materialului şi cu mărimea iniţială a fragmentelor;
 energia necesară pentru mărunţire.
Operaţiile de mărunţire se realizeaza prin:
 tăiere - forfecare,
 presare,
 strivire,
 despicare,
 lovire,
 frecare - triturare.
Reguli de mărunţire:
 mărunţirea trebuie să se facă până la dimensiunea necesară;

8
  în timpul mărunţirii trebuie să se formeze particule de mărimi
uniforme,
 prin mărunţire substanţele trebuie să-şi păstreze nemodificate
compoziţia şi proprietăţile farmaceutice;
 procesul de mărunţire trebuie să fie cât se poate de economic;
 trebuie să se asigure protecţia muncii, tehnica securităţii în muncă, în
special în cazul substanţelor toxice şi iritante.
Metode de mărunţire şi aparatură:
Taierea (concissio). Este metoda de mărunţire care se foloseşte în
primul rând la produsele vegetale. În laboratoare şi la nivel de farmacie,
pentru tăierea produselor vegetale se întrebuinţează un cuţit cu mâner, care
are o extremitate fixată astfel încât se poate mişca în jurul unui ax. În
industrie, se folosesc dispozitive de tăiat produse vegetale în care un
transportor cu bandă dirijează materialul vegetal între valţurile striate unde
este presat şi împins sub cuţitul aşezat după aceste valţuri. Produsele
vegetale friabile (frunze, ierburi, flori) înainte de mărunţire se umezesc prin
stropire cu apă, pentru a deveni mai flexibile, iar după tăiere aceste materii
vegetale se usucă imediat, altfel pot mucegăi. În mod normal, tăierea este o
operaţie care precede pulverizarea.
Sfărâmarea sau concasarea. Este o operaţie prin care bucăţi mai
mari de substanţe sunt reduse în fragmente mai mici prin lovire. Se aplică
substanţelor dure sau semidure, materiilor prime de origine minerală. În
farmacie sfărâmarea cantităţilor mai mici de substanţe se realizează prin
lovire cu pistilul în piuliţe de metal. În industrie, sfărâmarea se execută cu
ajutorul concasoarelor de diferite tipuri sau în mori speciale. După
construcţia lor, concasoarele pot fi: conice, cu ciocane, cu valţuri, cu fălci
etc.

PULVERIZARE
Pulverizarea este operaţia prin care corpurile solide sunt reduse în
fragmente foarte mici, până la dimensiuni coloidale.
Pulverizarea se poate efectua prin:
 lovire, aplicând lovituri perpendiculare, putemice pe suprafaţa
substanţei;
 triturare, efectuând o mişcare de apăsare în sens circular de la stânga
spre dreapta asupra substanţei.
Pulverizarea se efectuează la nivel de farmacie prin triturare în mojare
sau cu ajutorul râşniţelor, iar la nivel industrial prin măcinare în diferite
tipuri de mori.

9
Pulverizarea in farmacie
Pulverizarea cantităţilor mici de substante se execută în mojar, care
este un vas de forma unei cupe cu baza uneori plată şi cu pereţii groşi, pentru
a avea rezistenţa necesară. Poate fi confecţionat din porţelan, sticlă sau agat.
Pulverizarea se realizează cu ajutorul pistilului, care are forma cilindrică,
unul din capete având drept terminaţie o calotă sferică turtită. Triturarea se
efectuează mişcând pistilul circular pe suprafaţa mojarului, cand din cauza
frecării substanţei între fundul sau peretele mojarului şi pistil, se realizează
pulverizarea.
După ce substanţa a fost pulverizată, se separă prin cernere în
particule de dimensiuni diferite. După F.R.X. substanţele se pulverizează
fără reziduu. Un eventual reziduu, se pulverizează din nou şi se încorporează
în amestec.
F.R. precizează gradul de mîrunţire sau pulverizare al substanţelor
prin cifre romane trecute între paranteze numai în cazul unor preparate
oficinale (de exemplu: pulbere de ipeca şi opiu) sau la unele forme
farmaceutice (de exemplu: soluţii extractive). Pentru celelalte substanţe nu
se dau indicaţii.
Majoritatea substanţelor se pulverizează integral, "fără reziduu". Sunt
unele substanţe, mai ales de natură vegetală, care au o structură neomogenă,
cu părţi mai dure care se pulverizează mai greu şi alte părţi care se
pulverizează mai uşor. Din această cauză, la cernere se separă părţile de
diferite rezistenţe. În acest caz, fracţiunile de pulbere pot varia în compoziţie
în cursul pulverizării, ceea ce permite o separare a părţilor mai active de cele
mai puţin active. Exemplu: rădăcina de ipeca, care în parenchimul cortical
conţine cantităţi mai mari de principii active şi se pulverizează mai uşor
decât ţesutul lemnos sărac în substanţe active. 0 astfel de pulverizare în care
o parte din materia primă se înlătură prin cernere se numeşte "pulverizare cu
reziduu".
Produsele vegetale şi unele substanţe toxice sau iritante, ca de
exemplu: Ipecacuanhae radix, Saponariae radix, Belladonnae folium,
Digitalis folium, Cantharidum, Hydrargyrum bichloratum etc., se
pulverizează în mojare acoperite şi se cern cu site închise. Mojarele
acoperite au formă obişnuită, dar sunt acoperite cu o piele, pânză sau foaie
de cauciuc, de formă conică, care este fixată la baza de pereţii mojarului iar
la vârf de pistil. Este recomandat ca pulverizarea acestor substanţe să se
realizeze sub nişe sau în mori închise cum este moara de bile.
Pulverizarea unor substanţe medicamentoase este anevoioasă şi pentru
a uşura operaţia, se adaugă unele substanţe străine, inactive. Acest mod de
pulverizare se numeşte pulverizarea prin intermediu:

10
  ca substanţe intermediare solide, se utilizează zahărul, pentru
pulverizarea seminţelor oleaginoase (de dovleac, de in), ,a
vanilinei, a secarei cornute etc.
 ca substanţe intermediare lichide se pot folosi: alcoolul pentru
pulverizarea camforului, acidului boric; cloroformul sau eterul
pentru pulverizarea iodului etc.
 ca substanţe intermediare gazoase, se utilizează în scopul
obţinerii unei pulberi foarte fine, aducerea sub formă de vapori
a unor substanţe ca: sulful, calomelul etc.
Pulverizarea substanţelor care se aglomerează, ca oxidul şi carbonatul
de magneziu, oxidul de zinc, se face prin frecare prin sită. Sita funcţionează
ca o pilă şi răzuieşte substanţa aglomerată. Gradul de fineţe al pulberii este
în raport cu mărimea ochiurilor sitei.
Pe lângă procedeele enumerate, în farmacie se întrebuinţează şi
diferite mori, acţionate manual sau electric. Dintre acestea se pot menţiona
râşniţele la care dispozitivul de măcinare este conic, cu partea îngustă
îndreptată în sus, putându-se învârti în jurul unui ax într-un locaş fix.
Distanţa dintre con şi lăcaş se poate regla. Atât conul cât şi lăcaşul sunt
prevăzute cu striaţii sau dinţi. Prin reglarea suprafeţelor de măcinare, se
poate obţine o pulbere cu fineţe dorită. Încărcarea se face în partea
superioară, iar pulberea păraseşte râşniţa în partea inferioară. În ultimul
timp, în farmacie se folosesc râşniţele electrice în care dispozitivul de
pulverizare este o paletă - cuţit care are o turaţie mare (Turmix, Mixer, etc.).
Pulverizatorul de tip mixer are o cutie de oţel rezistentă şi un motoraş
asincron, cu rezervă mare de energie (3000 turaţii/minut) care acţionează
dispozitivul de măcinat.
Porfirizarea este o metodă de pulverizare prin care se obţin pulberi
foarte fine. Se execută cu un pistil plat sau uşor concav la bază, care serveşte
pentru frecarea substantei pe o placă perfect lustruită din material dur ca
porfirul, oţelul inoxidabil, sticlă, porţelan, agat. Porfirizarea se poate face
lucrând cu substanţe uscate când acestea sunt solubile în apă, sau se
alterează în prezenţa apei (săruri de bismut, mercur, acid arsenios, fier
metalic) sau cu substanţe umezite, când acestea sunt insolubile (fosfat
tricalcic, carbonat de calciu etc.).
Pulverizarea în industrie
Pulverizarea sau măcinarea se realizează în industrie cu diferite tipuri
de mori. Dintre aceste tipuri, următoarele au o importanţă mai mare în
industria de medicamente:
Moara eu discuri verticale, este un tip de moară de mică capacitate,
care are un mecanism de măcinare, compus din două discuri verticale a căror

11
distanţă se poate regla. Un disc este fix iar celălalt este mobil rotindu-se cu
un ax helicoidal care conduce materialul între discuri.

Moară cu discuri verticale (după Ionescu Stoian - 1974)

Mori centrifugale eu discuri. Materialul se sfărâmă în aceste mori cu
ajutorul unar cuţite sau bare fixate pe nişte discuri sau între dinţii discurilor
care se învârtesc cu mare viteză. Din aceast grup fac parte:
a) Dezintegratorul. Este format din două discuri fixate pe axe separate
care se rotesc cu turaţie mare în sens invers, pe care sunt fixate în
cercuri concentrice, tije de oţel dur astfel încât cercurile cu tije ale
unui disc se rotesc în intervalele dintre cercurile cu tije ale celuilalt
disc. Distanţa dintre tije se micşorează cu cât fac parte dintr-un cerc
mai îndepărtat de centru. Unul dintre discuri are o deschidere centrală
de alimentare. Materialul de mărunţit introdus lateral de-a lungul
axului discurilor este aruncat spre periferie şi sfărâmat de barele
discului opus, care se învârte în sens invers. De aici materialul este
aruncat înapoi spre celălalt disc şi se sfărâmă sub acţiunea loviturilor.
Când dimensiunile particulelor ajung la un diametru mai mic decât
distanţele între barele ultimului şir de bare, particulele sunt aruncate
din corpul aparatului şi se elimină prin pâlnia de descărcare.
Dezintegratoarele au o turaţie de 1200-1300 rotaţii/minut.
b) Dismembratoarele. Se aseamană cu dezintegratoarele, însă numai unul
dintre discuri este rotativ, iar celălalt este fix. Numărul de rotaţii al
discului mobil trebuie sa fie de două ori mai mare pentru a atinge
aceeaşi acţiune de lovire şi pulverizare ca la dezintegratoare, în
schimb, ele prezintă avantajul că necesită un singur arbore de
angrenaj.
Moara Perplex este un dismembrator des întrebuinţat. Spaţiul de
măcinare este înconjurat de o sită. Astfel numai particulele care trec prin
ochiurile sitei pot părăsi moara. Schimbând sita, se poate obţine o
pulverizare fină sau mai puţin fină.

12
 Moara Perplex (dupa Ionescu Stoian 1974)

Moara cu pietre orizontale. Este constituită din două pietre

cilindrice plate, cu axul vertical, suprapuse orizonta1. Piatra superioară de
obicei este fixă, iar cealaltă mobilă, mişcându-se în jurul axului său. Pietrele
pot fi netede, striate sau canelate. Materialul este introdus prin alimentatorul
pietrii superioare şi în timpul măcinării este antrenat spre periferie. Serveşte
pentru măcinarea materialelor dure (carbonat de calciu, sulfat de calciu,
cărbune etc.).
Mori cu bile. Se compun dintr-un cilindru (tobă) cu pereţi foarte
rezistenţi, în interiorul căruia se găsesc bile de porţelan, de fier sau de gresie,
care realizează măcinarea prin frecarea între bile a materialului. Datorită
forţei centrifuge, produsul de mărunţit se ridică odată cu bilele pe peretele
tobei, până la o anumită înălţime de unde apoi cad, lovind. frecând şi
pulverizând produsul. La viteze mici bilele şi materialul de pulverizat
alunecă pe suprafaţa interioară a tamburului, deci măcinarea se efectuează în
mică masură. La turaţii mari bilele însoţesc tamburul până la o anumită
înălţime şi apoi cad lovind materialul, executând o acţiune eficace. La
turaţii mai mari forţa centrifugă întrece greutatea bilelor care nu vor mai
cădea iar acţiunea de pulverizare încetează. Există o turaţie optimă care
ofera cel mai bun randament de pulverizare.

Moară tubulară cu bile (după lonescu Stoian - 1974)

Mori vibratoare. Sunt de fapt mori cu bile, în care mărunţirea are loc
sub acţiunea vibraţiilor de o anumită frecvenţă şi amplitudine. Contrar

13
morilor obişnuite cu bile, care au o turaţie lentă şi la care acţiunea de
pulverizare este realizată prin lovirea şi frecarea materialului cu bilele, în
morile vibratoare, bilele au o mişcare circulară mare, datorită rotaţiei mari
de 1500-3000 de turaţii /minut. Arborele excentric dă cilindrului în acelaşi
timp mişcări vibratoare circulare de amplitudine mică, de 3-5 mm. Datorită
acţunii circulare, materialul care se află printre bile este măcinat fin într-un
timp scurt

Principiul morilor vibratoare (după Ionescu Stoian - 1974)

Mori cu jet. La aceste mori, mărunţirea este efectul turbulenţei

produse de jeturi de fluid - aer sau vapori de apă - a căror energie trece prin
destindere de la câteva zeci de atmosfere la presiunea atmosferică asupra
materialului. Dintre acestea se utilizează micronizatorul, alcătuit dintr-o
circulară de mărunţire prin al cărui perete lateral pătrund injectoare în
direcţie aproape tangenţială. Materialul este introdus injectat în camera de
mărunţire unde sub acţiunea combinată a jeturilor de aer sau vapori care
creează o zonă circulară de turbulenţă foarte intensă şi a forţelor centrifuge,
se produce prin loviri şi frecări, pulverizarea materialului. Aerul care a servit
pentru mărunţire trece prin centrul camerei în ciclon unde se separă produsul
pulverizat. Micronizatorul este folosit pentru pulverizarea foarte fină a
sulfului, calomelului, baritei, talcului, pigmenţilor, antibioticelor.

Moară cu jet (după Popovici A. - 1999)

14
 Moară coloidală Premier (după lonescu Stoian -1974)

Un tip de moară coloidală pentru măcinare umedă este moara

Premier, care are un rotor tronconic care se roteşte foarte rapid (15000
rotaţii/minut) la distanţă mică, reglabilă între 0,025-1 mm, de carcasă.
Suspensia de pulverizat întră prin partea inferioară a aparatului prin aspirare,
şi după pulverizare iese prin deschiderea de evacuare.
Pentru măcinarea fină uscată se utilizează mori coloidale centrifugale
care se încarcă cu un număr mare de bile (1000-10000) cu diametrul de la 8-
15 mm. La rotaţia rapidă a talerului, bilele sunt aruncate cu viteză mare de
forţa centrifugă spre periferie, producând un număr foarte mare de lovituri
pe minut asupra materialului, care face acelaşi drum ca şi bilele
pulverizându-se foarte fin.

CERNEREA
Operaţia prin care se urmăreşte separarea dintr-un amestec cu ajutorul
sitelor a particulelor unei substanţe solide care trce prin ochiurile sitei, de
cele care nu trce, se numeşte cernere. Dacă separarea se face în mai multe
porţiuni cu diferite grade de mărunţire, operaţia se numeşte sortare.
După F.R.X. gradul de fineţe al pulberilor este determinat de sitele
folosite la cernere şi este indicat printr-o cifră romană scrisă în paranteză,

15
alături de numele substanţei. Reziduul de la cernere, obţinut cu sita indicată,
nu trebuie să fie mai mare de 5% şi se prevede să nu fie mai mic de 60%, cu
sita imediat superioară.
Sitele se compun din corpul sitei şi din pânza sitei, confecţonată din
fire metalice, de fier galvanizat, oţel inoxidabil, aluminiu, alamă, fire de păr,
de mătase, fibre sintetice sau din plăci de tablă perforată. Ţesăturile sunt
fixate pe cadrane de lemn, tablă sau pe cercuri de sârmă şi acestea sunt
aplicate la corpul sitei, care este un cilindru a cărui înălţime este mică în
raport cu diametrul. Ochiurile pânzelor sunt de formă patrată. circulară sau
poligonală, de diferite mărimi. Sitele la care diametrul ochiurilor este mai
mare de 1 mm se numesc ciururi.
Firele sau lamele sitei formează o suprafaţă de cernere din care se
distinge o suprafaţă utilă, constituită din perforaţiile respective (ochiuri) ţi
din suprafaţă sau spaţiul mort. Suprafaţa utilă este mai mare la sitele formate
din fire aşezate în sistem de grătar şi mai mică la ţesături şi perforaţii pătrate.
Randamentul de cernere depinde de:
 suprafaţa utila;
 construcţia sitei;
 condiţiile de lucru
Pentru cernerea pulberilor toxice se întrebuinţează site acoperite sau
închise în cutii, care pot avea fixat pe capacul cutiei un mâer în legătură cu
un dispozitiv de perii, care vine în contact cu pânza sitei. Prin mişcarea
periilor se realizează o uşoară frecare şi o cernere mai rapidă.
F.R.X. prevede un număr de 9 site standard, numerotate convenţional

Site oficinale in F.R.X.

Numarul Grad de finete Latura Numarul de Diametrul

sitei a ochiului ochiuri pe sarmei
(in milimetri) centimetru (in milimetri)
Datrat
I fragmente mari 6,3 1,292 2,5
II fragmente miilocii 4,0 3,18 1,6
III fragmente mici 2,0 11,1 1,0
IV Dulbere groscioara 0,8 59,1 0,5
V pulbere miilocie 0,315 362 0,2
VI pulbere semifina 0,25 595 0,16
VII pulbere fina 0,16 1478 0,1
VIII pulbere foarte fina 0,12 2500 0,08
IX pulbere extrafina 0,08 5910 0,05

16
Factorii care influenteaza cernerea
Materialul care trece prin sită este numit cernut, iar reziduul care
rămâne pe pânza sitei după cernere se numeşte refuz.
Cernerea este dependentă de următorii factori:
 Natura materialului, influenţează în măsura mai mică cernerea,
excepţie făcând doar materialele lipiciose care îngreunează operaţia şi
materialele dure care uzează mult suprafaţa de cemere;
 Forma particulelor. Granulele de formă sferică trec mai uşor prin
ochiurile sitei decaâ particulele alungite. Materialul cu particule de
formă diferită înfundă sita. Forma tabulară (foiţe) opreşte trecerea prin
ochiurile sitei şi îi micşorează capacitatea de cernere;
 Granulometria materialului, influenţează foarte mult cernerea.
Granulele cu diametrul mai mic decât latura ochiului sitei trec şi nu
influenţează randamentul, ca şi granulele cu diametrul mai mare decât
latura ochiului sitei, care alunecă uşor pe suprafaţa sitei şi nu opresc
granulele mici să treacă. Granulele cu dimensiuni apropiate de ale
ochiurilor sitei produc dificultăţi când înfundă sita, de aceea se
recomandă în acest caz să se lucreze cu sita cu ochiurile cu 10-15%
mai mari decât dimensiunea de fracţionare;
 Alimentarea sitei, cu materialul insuficient micşorează producţia, iar
alimentarea prea abundentă mărind stratul de material de pe suprafaţa
de cernere coboară randamentul. 0 alimentare neregulată are ambele
dezavantaje;
 Forma şi dimensiunile sitei. Cu cât materialul parcurge un drum mai
lung pe sită, randamentul de separare creşte. Pentru material cu
granule sferice se recomandă site cu ochiuri circulare sau pătrate, iar
pentru materiale cu granule neregulate site cu ochiuri alungite,
dreptunghiulare;
 Mişcarea materialului şi a sitei. Este bine ca materialul să se mişte
sacadat sau în salturi pentru a oferi posibilitatea granulelor mici să
ajungă la suprafaţa de cernere.
Site industriale
In industrie, după forma suprafeţei de cernere (plană, cilindrică),
modul de funcţionare (fix, oscilant, vibrator) şi după modul cum este
realizată suprafaţa de cernere (grătar, placă perforată etc.) se deosebesc
următoarele tipuri de site:
 Site cu grăta, care sunt construite din bare de oţel distanţate între ele,
suprafaţa de cernere formând un grătar. Au o înclinare de 10-20°. De
obicei mai multe grătare sunt suprapuse şi sunt acţionate de un

17
 dispozitiv cu axa excentrică, care mişcă grătarele concomitent, în sens
invers.
 Site oscilante. Din punct de vedere al construcţiei se aseamană cu
sitele grătare. Sunt formate din una sau mai multe rame pe care sunt
fixate suprafeţele de cernere şi din dispozitivul de acţionare cu
excentric sau arbore cotit. Aceasta produce mişcări oscilante,
rectilinii, circulare sau eliptice cu planul sitei sau în plan
perpendicular pe sită.
 Site rotative. Au ca suprafaţă de cernere o împletitură de sârmă sau de
tablă perforată în formă de tambur cu secţiunea circulară sau
poligonală. De obicei sunt montate pe o axa înclinată cu 2-9°, având
tamburul împărţit în lungul sau în 2 sau 3 porţiuni, cu găuri din ce în
ce mai mari, pentru sortare în mai multe fracţuni.
 Site vibratoare. La acest gen de site, cadrul cu suprafaţa de cernere
este menţinută în vibraţie prin lovituri dese, provocate de dispozitive
speciale. Aceste site se caracterizează prin vibraţii diferite ca
amplitudine, care duc la cernere. După modul în care este construit
dispozitivul care provoacă vibraţie, se împart în: site vibratoare cu
inerţie, cu lovire şi electromagnetice. Sita de inerţie este alcatuită
dintr-o cutie cu 1-2 site. Este pusă în mişcare prin intermediul unor
curele sau cu un electromotor. Sita electromagnetică, la care vibraţiile
sunt realizate de un mecanism similar cu soneria electrică, prin
închiderea unui circuit, este atrasă de un electromagnet, însă în acelaşi
moment se întrerupe circuitul datarită unor arcuri care îndepărtează
sita de electromagnet. Circuitul se închide şi mişcările se repetă.
Sortarea unui material se obţine cu sortatoare sau clasoare de diferite
tipuri.
Materialul este dispus pe o suprafaţă de cernere şi este dezaglomerat
datorită vibraţiilor produse de un electromagnet. Un curent de aer străbate
suprafaţa de cernere şi antrenează particulele mai mici, în funcţie de viteza
curentului, care sunt reţinute de un dispozitiv de captare. Particulele mai
mari rămân pe reţeaua sitei.

AMESTECAREA
Amestecarea este operaţia care are drept scop pătrunderea particulelor
unei substanţe între particulele alteia sau mai multor particule unei
substanţe. În cazul pulberilor compuse, prin amestecare se urmăreşte
obţinerea unui preparat cu aspect omogen, adică dispersarea cât mai
uniformă a particulelor componente în întreaga masă. Această repartizare
uniformă depinde de:

18
- proprietăţile fizice a substanţei solide (proprietăţile reologice, densitate
încărearea electrică, formă şi mărimea particulei);
- metoda de amestecare;
- eficacitatea aparaturi folosite.
Treptat diferenţele de distribuţie şi sistemul se apropie de o stare de
echilibru.
Amestecarea în farmacie şi în industrie
Efectul optim de amestecare se obţine, când mişcarea pulberilor se va
face eliptic, prin aşezarea optică a dispozitivului de amestecare.
În farmacie amestecarea unor cantităţi mai mici de substanţe de
pulverizat se realizează în mojare. Dacă la pulverizare se întrebuinţează
mojare care au pereţi cu porozităţi, amestecarea se realizează mai uşor în
mojare cu pereţii netezi.
Pentru amestecare, în farmacie sunt recomandate cutii cilindrice sau
rotunde, în care se află bile de oţel sau porţelan, unde amestecarea este
asemănătoare cu ceea ce este realizată în morile cu bile. Aceste cutii
omogenizatoare nu şi-au găsit o aplicare mai largă pentru că necesită un
timp mai mult de agitare.
În industrie se folosesc diferite tipuri de maşini de amestecat care se
pot grupa după principiul de funcţionare:
 amestecare prin curenţi, care transportă continuu părţi de substanţă
într-alt loc;
 amestecarea prin difuzie realizată prin mişcarea dispozitivului;
 amestecarea prin triturare în dispozitive de diferite forme care
forţează materialul să se amestece;
 amestecarea prin scuturare, alternând mişcări accelerate cu o mişcare
încetinită.
Maşinile de amestecare
Maşinile de amestecare pot fi cilindrice, conice, sau hexagonale,
fixate oblic faţă de axul orizontal sau au în interiorul lor diferite şicane sau
palete. În general, turaţia tobelor de amestecare este relativ mică.
Gradul de amestecare este dat în general, de timpul de amestecare
doar în probele simple. 0 amestecare prea îndelungată poate duce la o
separare a componentelor după greutatea specifică sau granulaţie.

DIVIZAREA
Divizarea pulberilor este operaţia de împărţire a amestecului de
pulberi în doze unitare. Pulberile pot fi divizate după următoarele metode:
1. Divizare după aprecierea vizuală

19
 Dozele sunt aşezate în formă de conuri a căror egalitate se apreciază
vizual. Se efectuează pe cartele obişnuite, pe cartele speciale sau pe capsule
de hârtie deschise.
Divizarea se face pe cartele confecţionate din celuloid, cu o
flexibilitate corespunzătoare pentru a permite îndoirea lor în scopul
introducerii lor în capsule. Pentru compararea cantităţilor divizate, cartele se
aşează câte cinci pe două rânduri orizontale având acoperită 2/3 din
suprafaţa lor de cartela următoare. Pe spaţiul rămas liber se lasă să cadă
pulberea prin lovirea cartelei, care conţine întreaga cantitate de pulbere.
Divizarea pe cartele prevăzute cu un cioc
Cartelele au la unul din capete un cioc care serveşte la
deschiderea capsulelor de hârtie
Divizarea pe cartele speciale cu cercuri concentrice
uşurează aprecierea cantităţilor de pulbere pe o cartelă

Cartele cu cercuri concentrice

Divizarea pe hârtia din care este confecţionată capsula reprezintă

avantajul că pierderea de substanţă este mai mică evitând posibilitatea
aderări pulberii de cartele şi evtând necesitatea deschideri capsulelor.
Metoda poate da erori între 10-40%. Diferenţele în greutate pot fi
reduse sub 15% dacă dozele se împart câte 5, iar restul divizării se face prin
apreciere vizuală. Nu se divizează un număr mai mare de 10 doze. Dacă
medicul prescrie 20 de doze, se împarte amestecul prin cântărire în două
părţi egale, iar apoi fiecare parte se divizează în 10 după apreciere vizuală.
2. Divizarea după volum poate fi efectuată prin:
a) Impărţirea volumului în părţi egale. Această divizare se face cu ajutorul
unor dispozitive formate dintr-un cilindru, în care se aşeazp pulberea în strat
uniform, iar împărţirea în doze se face prin introducerea lamelor
despărţitoare aflate la distanţe egale între ele.
b) Scoaterea volumelor egale corespunzătoare unei doze. Se utilizează o
linguriţă a cărei volum este reglabil, iar excesul de pulbere se îndepărtează
cu o pârghie mişcată pe un arc, care alunecă deasupra linguriţei.

Linguriţă pentru divizarea pulberilor

20
 Divizarea a pulberilor prin cântărire este cea mai precisă metodă.
Constă în cântărirea fiecărei doze în parte cu balanţa de mână, ceea ce
conferă o exactitate care compensează timpul prelungit de lucru.

4. Reguli practice la prepararea pulberilor

I.Substanţele se usucă fiecare separat.

II.Substanţele se pulverizează fiecare separat şi se trece prin sita indicată în
formula de preparare.
III.Substanţele higroscopice se amestecă „ana partes” cu substanţe
absorbante ale umidităţii: - oxid de magneziu
- carbonat de magneziu
- amidon
- lactoză
IV.Dacă avem medicamente lichide se pun în lactoză şi se triturează
V.Uleiurile volatile prescrise în pulberi (prin intermediul carbonatului de
calciu)
VI. Dacă punem în pulberi de uz intern (prin intermediul zahărului care se
mojarează cu uleiul şi se obţin → OLEOSACHARURI
VII.Pulberile pentru plăgi,arsuri, şi pielea sugarului trebuie să fie sterile
VIII.Extractele uscate (extractum Belladonnum sicum) se pulverizează
numai prin intermediul unei substanţe cristalizante.
Ex: Papaverini hydrocloridum 0,02 g
Extract Belladonna sicum 0,03 g
Extractul se adaugă după papaverină,care a fost pulverizată în prealabil.
IX.Substanţele colorate se cântăresc pe o tectură sau pe o hârtie.
X.Substanţele cu apă de cristalizare se usucă în strat subţire,într-o capsulă de
porţelan,pe baie de apă.
XI.Unele substanţe se pulverizează prin intermediul altor
substanţe:
Ex. Prin alcoolul etilic concentrat: - acid salicilic
- anestezina
- mentolul

21
 - acidul boric
- camforul
Cu ajutorul a 1-3 picături de alcool concentrat.
Ordinea în care se face cântărirea:
Se face luând componentele la rând,în ordinea crescândă a cantităţii (
cant.) dar în ordinea descrescândă a densităţii (densit.)
Ex: Rp.: 1. Natrii hydrogen carbonas 30,00g
2. Aluminii hydroxzdum 30,00g
3. Calcii carbonas 30,00g
4. Papaverinii hydrocloridum 0,5g
M.F.pulv.
D.S. 3x1 linguriţe
Ordinea de cântărire fiind subst.4 →3→2→1

5. Prepararea pulberilor oficinale conform

FR X; pulberi magistrale
 Pulberi oficinale
I. Pulvis Alcalinus- pulbere alcalină
Se mai numeşte Pulbere pentru soluţia Bourget
Conţine: Natrii sulfas (V) 2,00 g
Natrii hydrogen phosphas (V) 4,00 g
Natrii hydrogen carbonas (V) 6,00 g
M.F.pulvis
Mod de folosire: -se dizolvă în 100 ml apă, se obţine o soluţie
Efect terapeutic: -colagog şi coleretic- îmbunătăţesc digestia
Administrare: -câte o ceaşcă cu 30 min. înainte de mâncare

II. Pulvis Efervescens Laxans – pulbere laxativă efervescentă

Se mai numeşte şi limonadă Roge
Degajă CO2↑
Se prepară în 2 plicuri separate:
1.conţine – Natrii sulfas
Natrii hydrogencarbones
2.conţine – Acidum tartaricum
Se prepară înainte de folosire „ex tempore”
Efect terapeutic: laxativ şi antivomitiv

III. Pulvis Opii et Ipecacuanhae – pulbere de opiu (DOWER)

Conţine: Opium Pulberatum (VII) 10,00 g

22
 Ipecacuanhae radix*
Sacharum lactis
M.F.pulvis
* Ipecacuanhae radix – este singurul care are reziduu la pulverizare
Efect terapeutic: -morfina şi alcaloizii din opiu au efect antitusiv şi analgezic
-rădăcina de ipecacuanhae are efect antitusiv

 Pulberi care dau amestec eutectic

Este amestec de două sau mai multe pulberi, care triturate împreună se
înmoaie.
Ex: triturarea la mojar a camforului cu mentolul

 Pulberi cu densitati diferite diferite

Pulb. pt. cistită:

-antispastic urinar
-antiseptic urinar
Pt. o doză Pt. X doze
Rp./ Scobutil cpr. nr. I X
Metamisolum 0,30 g 3,0 g
Methyltiominii chloridum 0,03 g 0,3 g
Metenaminum 0,40 g 4,0 g
M.f. pulv.
D.t.d. Nr. X
D.S. 3x1 praf

Prima dată se pulverizează comprimatele de Scobutil, albastrul de

metilen,se adaugă metamisolum şi se pulverizează împreună cu cantitatea de
metenaminum.

Pulb. de diclofenac
Rp./ Diclofenac cpr. nr. X
Metamisolum 5,0 g
Calcii Carbonas aa 10,0 g
Magnesy Carbonas
M.f.pulv.
Div. in dos. aeq. Nr. X
D.S. 1-2 ori/ zi

23
Se îndepărtează filmul de pe comprimatele de diclofenac,apoi se usucă, şi se
pulberizează, se adaugă metamisolum şi se pulverizează, se adaugă calciul
şi se mojarează,la sfârşit se adaugă magneziul şi se pulberizează.
Se divide în X doze

Pulb. cu Nitrazepam
Rp./ Nitrazepam cpr. a 5 mg VIII
Saccharum lactis q.s
M.f.pulv.
Div. in dos. aeq. nr. XL

Se pulverizează comprimatele de Nitrazepam în mojar,se adaugă

lactoza şi se pulverizează. Se împarte în patru părţi egale, care pe urmă
se împart pe câte 10 cartele, în conuri egale, „ad oculos”.

Pulb. analgezic
-Produsul tipizat este: Fasconal

Pt. o doză Pt. X

doze
Rp./ Acidum acetil salicylicum 0,30 g 3,0 g
Phenobarbitalum 0,03 g 0,3 g
Paracetamolum 0,25 g 2,5 g
Codeini Phosphas 0,01 g 0,1 g
Coffeinum 0,05 g 0,5 g
M.f. pulv.
D.t.d. Nr. X
D.S. I praf la nevoie
Cântărim cantitate de codeină şi o pulberizăm,cântărim şi adăugăm
cantitatea de Phenobarbital şi o pulberizăm,la fel procedăm şi cu cant. de
coffeină, apoi paracetamol,la sfârşit adăugăm şi cantitatea de acid
acetilsalicilic,şi pulverizăm până ce obţinem o pulbere omogenă.
Observaţie!!!
La primirea reţetei dacă formula conţine substanţe putenic active , toxice sau
stupefiante, atunci primul lucru este să verificăm în F.R.X dacă dozele
maxime nu sunt depăşite.

Pulb. somnifer
Pt. o doză Pt. X
doze

24
Rp./ Diazepam cpr. a 10 mg I X
Phenobarbital Natricii 0,05 g 0,5 g
Saccharum lactis 0,10 g 1,0 g
M.f. pulv.
D.t.d. Nr. X
D.S. I praf / seara
Se pulverizează diazepamul,se adaugă fenobarbitalul şi se pulberizează,se
adaugă cantitatea de lactoză şi se divide.
-diazepam – tranchilizant
-fenobarbital – sedativ
- hipnotic (0,100 g)

 Pulberi cu extracte

Pulvis alcalinus
-se administrează în hiperaciditate gastrică
NaHCO3 + HCl → CO2↑ + NaCl + H2O
Rp./ Natrii Hydrogencarbonas 10,0 g
Extr. Belladonum siccum 1,0 g
Papaveriă cpr. nr. IV
Calcii Carbonas aa 30,0 g
Magnesy oxidum
Aluminii hydroxidum q.s. ad 100,0 g
M.f. pulv.
D.S. 3x1 ling. între mese şi seara la culcare

Se pulberizează comprimatele de Papaverină, se cântăreşte şi pulberizează

cu Extr. Belladona siccum,se pulberizează şi se adaugă Natrii
Hydrogencarbonas,se cântăreşte Calcii Carbonas se pulverizează şi se
adaugă ,se cântăreşte Magnesy Oxidum se pulberizează, şi se completează
până la 100,0 g cu Aluminii Hydroxidum.

Pulbere sedativă
I doză X doze
Rp./ 1. Extr. Belladonne sic. 0,05 g 0,5 g
2. Propranolol (-antiaritmic) 0,01 g 0,10 g
3.Fenobarbital ( -sedativ) 0,015 g 0,15 g
4.Extraveral cpr. ½ V
5.Lactoză 0,10 g 1,0 g

25
 M.f.pulv.
D.t.d. Nr. X
D.S. 2x1 praf / zi

Extractul de Belladonne se pulverizează împreună cu Propranololul.

 PULBERI SIMPLE ŞI COMPUSE NEDIVIZATE

Pulberile simple sunt constituite din o substanţă activă care se

eliberează sub formă dozată sau nedozată. Se întrebuinţează fie la prepararea
soluţiilor pentru uz intern sau extern, fie ca atare.
Pulberile titrate propriu-zise sunt preparate de origine vegetală sau
animală a caror cantitate de substanţă activă trebuie adusă la un titru bine
determinat prin diluarea cu excipienţi inerţi.
Ca excipienţi se poate întrebuinţa lactoza, zaharoza, dextrina,
amidonul sau pulberea aceluiaşi drog cu un conţinut mai redus în principii
active sau pulberea delicvescentă.
Pulberi titrate cu substanţe foarte active sau toxice
Sensibilitatea balanţelor uzuale în practica farmaceutică este de
ordinul decigramelor, în timp ce în unele cazuri, cantitatea de substanţă care
trebuie cântărită este de ordinul centigramelor, iar în unele cazuri, cantitatea
de substanţă care trebuie cântarită este de ordinul miligramelor sau a
fracţiunilor de miligrame.
Pentru a uşura cântărirea se vor prepara pulberi diluate, prin
amestecarea substanţei active cu o cantitate determinată de pulbere. Astfel
prin diluare cu lactoza se vor prepara pulberi titrate de atropină 1: 10 sau 1:
100, stricnină nitrică 1: 10 sau 1: 100. Pulberile titrate se prepară în cantităţi
mici corespunzătoare consumului farmaciei (5-20g) şi se pastrează separat în
borcane bine închise, etichetate în mod evident cu echivalentul de substanţă
activă pe 0,1g sau 1 g pulbere titrată. Umiditatea pulberilor nu trebuie să
depăşească 1 %. Acestea se vor păstra la Venena.
Pulberile compuse sunt amestecuri formate din substanţe active în
diferite proporţii la care în unele cazuri se pot adăuga soluţii alcoolice,
tincturi, extracte, grăsimi, sau din amestecul substanţei active cu excipienţi.
Pulberile compuse se prepară prin amestecarea componentelor
prescrise la un anumit grad de mărunţire şi adaugate în ordine crescândă a
cantităţii şi descrescătoare a densităţii.
În general administrarea pulberilor compuse nedivizate se face
empiric, cu vărful de cuţit sau cu linguriţe, exceptând unele pulberi care
conţin substanţe toxice sau substanţe puternic active.

26
  PULBERI DIVIZATE

Sunt pulberi medicamentoase împărţite în doze unitare. Sub formă de

pulberi divizate, se eliberează în primul rând pulberile care conţin substanţe
toxice sau substanţe putemic active.

 PUDRE
-sunt pulberi pentru uz extern
-se aplică pe piele cu scop:
a. sicativ (uscare) – în erupţii alergice,pentru uscarea erupţiilor cutanate
b. absorbant: - a apei (ex. transpiraţie)
- substanţe garse (ex. sebum)
c.acoperire - în scop estetic,pentru acoperirea imperfecţiunilor pielii
Se utilizează extern.
Efect terapeutic:
1. sicativ
2. absorbant al apei şi a grăsimilor
3. antiseptic
4. cicatrizant
Observaţie!!!
Gradul de fineţe al pudrelor trebuie să fie mare pentru a avea o bună
aderenţă la nivelul pielii.
Pentru aceste pulberi se utilizează :
-sita VII-pulbere fină
-sita VIII-pulbere foarte fină
-sita IX-pulbere extrafină

Excipienţi pentru pudre:

Proprietăţi:
1. să fie stabil şi să nu reacţioneze cu substanţa activă
2. să fie aderenţi pr mucoasă
3. să absoarbă bine umiditatea şi grăsimile pielii
4. să aibă mare capacitate de acoperire
5. să fie fin,să confere aspect plăcut
6. pulberile sterile să fie sterilizabile

1.)Amidonul – în F.R.X Amylum

Se obţine din orez,grâu,cartof,porumb
Calităţi:

27
-bună aderenţă la nivelul pielii
-bun absorbant al umidităţii şi a grăsimilor
Dezavantaj:
-în prezenţa umidităţii se gomflează şi formează coca de amidon.

2.)Talc
În pudrele de uz extern se foloseşte cel mai des talcul
-este anorganic
-conţine silicat de magneziu şi aluminiu
Avantaje:
-foarte fin
-aderenţă foarte bună
-se poate steriliza (la 160o timp de 3 ore)
-foarte bun absorbant
Dezavantaje
-are cristale aciculare care pot produce iritaţii pe pielea sensibilă

3.) Oxidul de zinc – ( Zinci Oxydum)

-foarte bun absorbant al umidităţii şi al grăsimilor
-slab astringent
-este de culoare alb,astringent
-prin încălzire,culoarea devine galbenă
-după răcire revine la culoarea albă
Uscarea oxidului de zinc se face în patentulă pe sita de azbest,până pierde
umiditatea şi devine fin.

Observaţie!!!
Oxidul de zinc poate să absoarbă oxidul din atmosferă devenind grunjos.

4.) Oxidul de titan

-cel mai bun excipient pentru pulberile cosmetice
-are o capacitate de acoperire foarte bună,are efect de albire
-absoarbe umiditatea şi grăsimile

5.) Bentonita
-alb spre cenuşiu

6.)Caolin (Bolus alba)

-este o argilă
-absorbant al acidităţii gastrice

28
-cenuşie
-capacitate de absorbţie mai slabă decât talcul

7.) Stearat de Zn / Stearat de Al

-efect lubrifiant
-excipient pentru comprimate

8.)Licopodin
-sporii sunt utile pentru acoperirea pilulelor
-lubrefiantă

9.)Magnesii Subcarbonas

Pudrele conţin:
1) Substanţe active;
2) Excipienţi;

Substanţe active:
1.)Adstringente: - acid boric 2%- 5%
-acid benzoic
-sulf
2.)Cheratoplastic: -macerează pielea şi favorizează pătrunderea în
profunzime a substanţelor active.
Ex. -Diprosalic uunguent
-acid salicilic 1 – 2 %

3.)Cheratolitic: duce pielea

Ex. – acid salicilic 5%

4.)Sicativ: -sulfur
5.)Antibiotice: - Baneocin (= Neomicină + Bacitracină)
- Neobacin
- Santoderm

6.)Substanţe dezinfectante: - Saprosan ( Clorchinaldol 3-5 %)

- Sapromed
7.)Antimicotice
8.)Pulbere cu efect anestezic local: - Benzocainum 10% (anestezină)
9.)Substanţe răcoritoare: au şi rol de corectare de miros
-camfor 1%

29
-mentol 1%
-aeterolum Eucalipti
-aeterolum Menthae
-aeterolum Melisae
-aeterolum Citri

Operaţiuni –Faze-
1) Uscarea: Oxidul de Zinc (ZnO)
2) Pulverizarea
3) Cernerea: obligatoriu peste 20 g
4) Amestecare
5) Sterilizare-obligatorie pt. plăgi,arsuri,pielea sugarilor
-la etuvă: la 160oC timp de 3 ore
-în strat subţire în funcţie de termostabilitate: 160o – 3 h
170o – 1 h
180o – 30 min.
Ustensilele pentru pudrele sterile se sterilizează la autoclav la 121 oC –
30min.
mojarul şi pistilul se sterilizează prin flambare.
Conservarea pudrelor:
În recipiente bine închise,ferite de umiditate.
Eliberarea:
În pungi pergaminate,sau în cutii din material plastic.
Se etichetează cu etichetă roşie.

PUDRE MAGISTRALE

1.) Pentru acnee

-efect adstringent,absorbant
Rp./ Sulfur 10,0 g
Zinci oxydum aa ad 50,0 g
Talcum
M.f.pulv.
D.S. Ext.
Punem sulful,uscăm acidul de zinc,adăugăm talcul şi la sfârşit cernem
pulberea obţinută.

2.)Pudră pentru eczemă

Rp./ Tetraciclinum 0,20 g
Talc aa 5,0 g

30
 Oxidul de zinc
M.f.pulv.
D.S. Ext.
Punem tetraciclina,oxidul de zinc şi la sfârşit adăugăm talcul.
Pentru dezinfectarea moojarului şi pistilului,punem alcool şi flambăm.

3.)Pudră contra transpiraţiei picioarelor

Rp./ Acidum salycilicum 2,0 g
Acidum boricum 10,0 g
Mentholum 1,0 g
Zinci oxydum aa ad 100,0 g
Talcum
M.f.pulv.
D.S. Ext.
Preparare:
Se cântăreşte mentolul şi se pulverizează cu 1-3 picături de alc., se
cântăreşte acidul salicilic şi se triturează cu alc.,se cântăreşte acidul boric şi
se pulverizează cu alc., se cântăreşte şi se usucă oxidul de zinc şi se
pulverizează,la sfârşit se adaugă talcul.

4.)Pudră pentru zona Zoster

Rp./ Mentholum 1% 1g
Benzocainum 10,0 g
Neomicinum 2,0 g
Zinci oxydum
Amylum
Bismuti Subgallas aa ad 100,0 g
Talcum
M.f.pulv.
D.S. Ext.
Se prepapă în ordinea:
Mentolul se pulverizează cu alc.,se adaugă neomicina,şi benzocaina,care se
pulverizează cu alc.
Pe urmă punem excipienţii:
Bismuti subgallas-zincul de oxid-amidonul-talcul

5.)Pudră contra urticariei

Rp./ Mentholum 1,0 g
Benzocainum 2,0 g
Zinci oxydum aa ad 100,0 g

31
 Talcum
M.f.pulv.
D.S. Ext.

Preparare:
Se pulverizează mentolul cu 1-3 pic. de alc., se adaugă benzocaina şi se
pulv.,se adaugă 48,5 g de oxid de zinc, 48,5 g de talc pulverizăm şi cernem
cantitate de pudră obţinută.

6.) Pudră pentru eritem de decubit

Rp./ Clorqinaldolum 3,0 g
*Bismuti Subgallas 5,0 g
Zinci oxydum
Talcum aa ad 100,0 g
Calcii carbonas
M.f.pulv.
D.S. Ext.
Preparare:
Clorqinaldol-Bismuti subgallas-Oxidul de zinc-Calcii carbonas-Talc
*(=DERMATOL)

6. Prevederile FR X cu privire la controlul de calitate si

conservare a pulberilor

 Controlul de calitate al pulberilor

F.R.X. prevede următoarele metode de control:
- omogenitatea: pulberile trebuie să prezinte un aspect uniform, întinse în
strat subţire pe o lamă de sticlă şi examinate cu lupa, nu trebuie să prezinte
aglomerări de particule.
- gradul de fineţe: se determină cu ajutorul sitelor standard înscrise în F.R.X.
Uniformitatea fineţii pulberilor se determină pe 20g pulbere care se
introduce în sita respectivă şi se agită 20 minute. Reziduul de la cernere
obţinut nu trebuie să fie mai mare de 5% şi nu trebuie să fie mai mic de 60%
cu sita superioară.
- masa totală de recipient: se controlează în cazul pulberilor nedivizate;
- uniformitatea masei: se determină la pulberile divizate.

32
- pulberile care se aplică pe plăgi, arsuri şi pielea sugarilor trebuie să fie
sterile, deci să corespundă prevederilor de la "Controlul sterilităţii". -
dozarea.

 Conservarea pulberilor
Pulberile sunt supuse la aceleaşi alterări ca şi materiile prime din care
provin, cu remarca că ele sunt mult mai sensibile, datorită stării lor de
diviziune, la acţiunea factorilor externi, ca: umiditate, lumină, oxigen,
căldură sau ambalaje.
Absorbţia umidităţii duce la modificarea caracterelor organoleptice,
descompunerea unor principii active, reacţii chimice între componente,
inactivitatea unor enzime, etc.
Pulberile pot fixa de asemenea bioxid de carbon sau alte gaze prezente
întâmplător în atmosfera locului de păstrare, cu modificări ale proprietăţilor
lor fizico-chimice.
Oxigenul atmosferic, mai ales în prezenta luminii şi căldurii, poate
provoca alterări profunde ale substanţelor active prin reacţii de oxido-
reducere.
Majoritatea pulberilor sunt alterabile sub influenţa luminii, care
cauzează reacţii fotochimice de descompunere a principiilor active. Pentru
prevenirea alterărilor, pulberile trebuie păstrate în flacoane şi recipiente
uscate, bine umplute, de capacitate corespunzătoare, consumului, dotate cu
dopuri sau închideri ermetice în unele cazuri prevăzute cu substanţe
absorbante. 0 conservare corespunzătoare a pulberilor se asigură în plicuri
termosudabile confecţionate din material plastic şi folii de aluminiu. F.R.X
prevede conservarea în flacoane bine închise, ferit de lumină şi umiditate, iar
cele efervescente în prezenţa silicagelului.

7. Enumerarea pulberilor preparate industrial

( tipizate)

Sare fără sodiu: se administrează hipertensivilor,persoanelor care suferă de

retenţie a apei
Rp:/ Clorură de potasiu 50,50 g
Clorură de amoniu 20,70 g
Clorură de calciu 0,27 g
Citrat de magneziu 2,00 g
Acid citric 1,00 g
Amidon de porumb q.s.ad 100,00 g

33
Smecta – Subst. act. Diosmectită
-pulbere ce se suspendă în apă
-conţine aromatizanţi pentru administrare mai uşoară
-absorbant al toxinelor din intestin
-se administrează ca adjuvant în diaree

Hidrasec – Subst. act. Racecadotrilum

-pentru rehidratare orală
-conţine zahăr şi aromatizanţi

Biotics – conţine lactobacili

-se administrează pentru reechilibrarea florei intestinale după utilizarea
antibioticelor
-se administrează copiilor sub formă de pulbere,sau adulţilor sub formă de
capsule

PUDRE TIPIZATE
1.)Baneocin:
Indicaţii:-eczeme infectate
-dermatite
-fesiere infectate
-herpes simplex

2.)Sapromed:(Clorchinaldol 3%)
Indicaţii:-antiseptic
-antimicrobian
-fungicid

3.)Pudră mentolată:
Conţine:-acid boric
-acid salicilic
-mentol
-talc
-oxid de zinc
-carbonat bazic de Mg

4.)Pudra fructată:
Conţine:-talc
-oxid de zinc

34
 -carbonat bazic de Mg
-parfum
Efect terapeutic: absorbant al umidităţii, contra iritaţiilor,antipruriginos

5.)Septovag
-plicuri cu pulbere pentru spălături vaginale
Conţine:-substanţe adstringente şi decongestive -dezinfectant-sulfat de cupru
şi sulfat de zinc

CAPITOLUL II

FORME FARMACEUTICE CAPSULE SI GRANULATE

A. CAPSULE

1. Forma farmaceutica – CAPSULE – definitie conform FR X

Capsulele sunt preparate farmaceutice formate din învelişuri care

conţin doze unitare de substanţe active, cu sau fără substanţe auxiliare,
destinate administrării per oral.
(Alte capsule: rectale, vaginal – acestea nu sunt menţionate în F.R.X)
Compoziţie:
Gelatină,amidon,agenţi de opacifiere, agenţi tensioactivi, conservanţi,
coloranţi admişi de Ministerul Sănătăţii. Toate aceste substanţe trebuie să
corespundă Normelor Calităţii.
În F.R.X limitează cantităţile la anumiţi excipienţi:
 Talc – 3%
 Acid stearic şi stearat de Mg – 1%
 Aerosilul – 10%

2. Clasificarea capsulelor

După natura învelişului:

-capsule de hârtie
-capsule AMILACEE (caşete)
-capsule GELATINOASE - moi
-tari

35
1. Capsule de hârtie:
Formează numai un ambalaj pentru pulberile divizate în greutate de
câteva zeci de centigrame până la 1-2 grame.
Sunt confecţionate din hârtie de bună calitate, compusă aproape în
întregime din celuloză cu lignină. Sunt inerte din punct de vedere chimic faţă
de majoritarea substanţelor dar cu unele reacţionează în timp (PAS,
rezorcină).
Substanţele cu proprietăţi higroscopice, eflorescente, sensibile faţă de
bioxidul de carbon din atmosferă, necesită un ambalaj impermeabil faţă de
agenţii atmosferici. În acest scop hârtia se impregnează cu parafină, se
pergaminează sau se siliconează.
Capsulele de hârtie sunt fabricate din bucăţi de hârtie dreptunghiulare,
îndoite în aşa fel să se suprapună, iar o mică margine rămasă este îndoită de
două ori, servind la formarea capsulei. Capsulele se închid îmbucând cele
două extremităţi sau după alte procedee.
Sunt numerotate cu numere 1,2,…10, în raport cu capacitatea şi
mărimea lor.
Alegerea tipului de capsulă de hârtie este dirijată de natura pulberii. În
capsula de hârtie obişnuită se ambalează pulberile care sunt mai puţin
sensibile faţă de agenţii atmosferici.
În capsulele cerate se eliberează următoarele substanţe: extracte
uscate, pulberea de digitală, cărbune medicinal, pepsină, sărurile de brom,
caronatul de amoniu, camfor, mentol.
Pulberile care se livrează în doze mai mari de 5 g se ambalează în
pungi de hârtie, cutii de carton, cutii de material plastic, fiole speciale.

2.Capsulele amilacee:
 Se mai munesc şi caşete sau buline
 se obţin din amidon
 au forma unor cilindrii plaţi a căror dimensiune diferă, pentru a se
putea închide prin suprapunere
 conţin doar pulberi
 se întrebunţează pentru cantităţi de 2-3 g pulbere
Avantaje:
-maschează gustul neplăcut al substanţelor
-biodisponibilitate foarte bună
Există 4 mărimi de caşete:
-00: 0,5 g pulb.
-0: 0,5 – 1 g pulb.

36
 -1:- 1- 1,5 g pulb.
-2:- 1,5 – 2,5 g pulb.
Conservare:
 ferite de umiditate în cutii

3.Capsulele gelatinoase :
 sunt învelişuri formate dintr-o peliculă preparată pe bază de gelatină
glicerinată care poate conţine si substanţe auxiliare ca: metilceluloză,
alcool polivinilic, derivaţi ai acidului alginic
 avantaje: -împiedică acţiunea dăunătoare a agenţilor atmosferici
-fac posibilă dirijarea locului absorbţiei
-se pot administra amestecuri eutectice
-sunt uţor de administrat
 dezavantaje:-nu se pot administra substanţe care dizolvă gelatina sau
care formează combinaţii cu aceasta.
Clasificare:
 după formă:
-ovoide
-sferice
-cilindrice
-alungite
 după consistenţă:
-capsule elastice, moi
-capsule rigide, dure
-capsule tari, cu capac
 după modul de acţiune:
-cu efect imediat
-cu acţiune prelungită ( spansule)
-cu acţiune controlată (capsule flotante)
 după modul de preparare:
-capsule obţinute prin imersie
-capsule ştanţate
-capsule obţinute prin picurare

Capsule gelationase moi

 se mai numesc PERLE
 sunt alcătuite dintr-un înveliş moale de gelatină
 au formă sferică sau ovală
 conţin substanţe lichide – ex. Vitamine lipsolubile A,D,E

37
  substanţe active sub formă de pastă
 substanţe solide dizolvate într-o soluţie
-pot conţine între 0,5- 5 g de medicament
-pot avea formă sferică,ovoidă,alungită
-pot conţine vitamine liposolubile,ulei de peşte,hormoni,uleiuri volatile
Compoziţia învelişlui: gelatină,apă,glicerină, şi pot conţine plasticizanţi
(sorbitol,polietilen glicerol, zahăr)

Substanţe auxiliare:
-subst. opacifiantă : dioxidul de titan
-coloranţi: oxizi de Fe, azoici ( albastru de metilen, violet de genţiană)
-aromatizanţi: vanilina, eteroleuri diverse
-antioxidanţi
-agenţi tensioactivi: TWEEN
-conservanţi: nipagin, nipasol
-edulcoranţi: zahăr,zaharină,aspartam,ciclamat de sodiu

Alte substanţe auxiliare pentru capsule enterosolvente:

 se foloseşte acetoftalat de celuloză (A.C.F)
 hidroxi-propil-metil celuloză (H.P.M.C)
 esteri ai acidului metacrilic: ex. metacrilat de metil
Se folosesc pentru a face capsule insolubile în mediul gastric,solubile în
mediul alcalin.
Capsula
Rp./ Gelatină
Glicerină
Apă
Mucilag de gumă arabica

Capsulele gelatinoase tari:

 se mai numesc capsule OPERCULATE
 au forma unor cilindrii alungiţi, rotunjiţi la capete, care se închid prin
înbucare
 conţin substanţe sub formă de pulberi sau granulate
Denumire:
capsule din 2 căpăcele
-pot conţine pulberi,granule,microcapsule,microgranule,paste

38
-protejează substanţele active faţă de umiditatea din
atmosferă,oxigen,radiaţii ultraviolete
-acţiunea poate fi dirijată la nivelul stomacului sau al intestinului
Observaţie:Capsulele goale trebuie păstrate ferite de umiditate, şi trebuie
ferite de uscăciune,în recipiente închise etanş până în momentul umplerii lor
cu substanţă activă.
Pentru umplerea capsulelor operculate sunt necesari excipienţi în plus.

Excipienţi diluanţi:
-amidon,lactoză,celuloză microcristalină
-agenţi de curgere în matriţă: dioxid de siliciu coloidal (aerosil), talc, stearat
de Mg.
-excipienţi lubrefianţi: stearaţi, polietilen glicol
-excipienţi dezagreganţi: amidon
-substanţe tensioactive care uşurează dizolvarea principiilor
medicamentoase: lauril sulfat de sodiu 0,1-0,5%
-agenţi de granulare: metil celuloza (M.C), polivinil pirolidona (P.V.P),
hidroxi-metil-propil celuloza (H.M.P.C)

Substanţe folosite pentru a obţine un film enterosolubil:

-ceruri (ceara de albină)
-salol
-proteine (zeina)
-Şelac
-polimer de acid metacrilic
-acetotalat de celuloză
Ex. Bisacodil capsule: rezistă în stomac şi se dezagregă doar în intestin
La purgative,vermicide dezagregarea trebuie să aibă loc la nivelul
intestinului.

SPANSULE = cilindrii ascuţiţi la cele 2 capete şi conţin amestec de granule:

granule gastrosolubile+ granule enterosolubile, au avantajul unui efect
terapeutic prelungit.

Avantaje:
-oferă o bună protecţie a substanţei active
-oferă un dozaj exact
-au aspect elegant
-sunt comod de administrat,acestea fac să crească complianţa bolnavului
-pot fi colorate diferit,fiind uşor de identificat

39
-acţiunea acestora poate fi dirijată: stomac→intestin subţire→colon
Dezavantaje:
-nu se pot umple cu soluţii apoase

Pelete
Sunt granule sferice,de dimensiuni 0,5-1,5µ ,acoperite sau nu. Sunt
pentru administrare internă.
Întrebuinţări:
Se prepară cu ocazia fabricării formelor farmaceutice cu cedare
controlată,şi se condiţionează sub formă de capsule gelatinoase tari sau
comprimate.
Acţiunea acestora poate fi dirijată în perete sau intestin.
Avantaje:
-Foarte bună proprietate de curgere în pâlnia de umplere
-Maschează gustul şi mirosul substanţelor active
-Măresc stabilitatea substanţelor active
-Nu irită stomacul

3. Conditii de calitate si control, ambalarea si conservarea

capsulelor

Control:
1. Controlul dezagregării pentru capsule
- gastrorezistente
- enterosolvente

a. Capsule gastrosolvente:
cele gastrosolubile trebuie să se dizolve în –apă
- la 37oC
- în 30 minute
b.Capsule enterosolvente:
trebuie să reziste 2 ore într-o soluţie de pepsină,dar să se dizolve în cel mult
60 minute într-o soluţie alcalină de pancreatină.

2.Controlul organoleptic
-unele sunt transparente,sau opace
-trebuie să aibă suprafaţa lucioasă
-fără fisuri
-culoare uniformă

40
Conservare:
În recipiente bine închise,ferite de umiditate,uscăciune,la temperaturi sub
30oC.

Alte tipuri de capsule:

-capsule pentru inhalat: conţin pulberi inhalatorii ataşate de un aparat,cu
ajutorul căruia se eliberează substanţa din capsulă ex. Spiriva
-capsule rectale
-capsule vaginale

4. Exemple din F.R.X

1. Capsule Ampicilini 250 mg

2. Capsule Oxacillini 250 mg
3. Capsule Rifampicini 150 mg ; 300 mg
4. Capsule Tetraciclini 250 mg
5. Capsule Retinoli-acetatis
6. Capsule α-tocoferoli-acetatis 100 mg

GRANULATA

1. Forma farmaceutica – GRANULATE – definitie

conform FR X

Definiţie:
Sunt preparate farmaceutice solide, formate din particule de formă
neregulată:
 vermiculară
 sferică
 cilindrică
Conţin substanţe active şi auxiliare şi sunt destinate administrării per orale.

41
Avantaje:
-Se maschează gustul şi mirosul neplăcut al unor substanţe;
-Se poate dirija spre locul de absorbţie (stomac sau intestinul subţire)
-Este o formă utilă în medicina pediatrică
-Conservarea e destul de bună
Dezavantaje:
-Dozarea nu este foarte exactă,din această cauză nu se condiţionează sub
formă de granule substanţe toxice şi puternic active
-Se pot întări exagerat în timpul conservării
Sub formă farmaceutică de granule găsim:
 vitamine
 săruri minerale
 ceaiuri instant
 medicamente homeopate
 AINS (nimesulid,piroxicam)
 antibiotice de uz pediatric (îndulcite,aromatizate)

2. Clasificarea lor dupa tehnica de preparare:

Clasificare:
I.Zaharuri granulate
II.Granule acoperite

I.Zaharuri granulate:
Conţin cantităţi mai mari de zahăr,substanţe active şi alte substanţe
auxiliare.

42
 Unele dintre ele sunt efervescente: (amestec de granule cu acid
citric,tartric sau granule cu substanţă alcalină (bicarbonat de sodiu NaHCO3 )
Când adăugăm apa, se degajă CO2 şi îmbunătăţeşte gustul şi absorbţia
II.Granule acoperite
Conţine substanţe active şi substanţe auxiliare, substanţe care să protejeze
faţă de mediul înconjurător substanţa, care să dirijeze acţiunea:
 granule gastrosolvente
 granule enterosolvente

3. Prepararea granulatelor
Faza I.
Mărunţirea şi pulverizarea substanţelor până la gradul de fineţe prescris
Faza II.
Granularea propriu zisă (2 metode)
 Granulare uscată (brichetare): comprimarea amestecului de pulbere,
se comprimă substanţele; brichetele se zdrobesc se amestecă
substanţele active cu excipienţi diluanţi (zahăr,metilceluloză,
sorbitol),se adaugă excipienţi aglutinanţi (sirop simplu,mucilag de
metilceluloză, mucilag de tragacantă,mucilag de carboximetil celuloză
sodică, gel de pectină), se pot adăuga pulberi(talc,stearaţi,aerosili),se
obţine o pastă plastică care se poate granula.
 Granulare umedă: presupune un proces mai îndelungat
I: se amestecă substanţele active cu excipienţi diluanţi
(zahăr,metilceluloză, sorbitol),se adaugă excipienţi aglutinanţi
(sirop simplu,mucilag de metilceluloză, mucilag de
tragacantă,mucilag de carboximetil celuloză sodică, gel de
pectină), se pot adăuga pulberi(talc,stearaţi,aerosili),se obţine o
pastă plastică care se poate granula.
II: granularea propriuzisă:
1. prin presarea prin sita Nr.III (se taie în bucăţi mai mici)

43
 2. prin agitare deasupra unei site,şi colectarea fragmentelor
pe o tavă
3. prin tăiere
Granulele obţinute pot fi acoperite cu înveliş enterosolubil:
acetoftalat de celuloză (se dezagregă în intestin) uleiuri de silicon
III: uscarea granulelor pe tăvi în strat subţire de cel mult 2 cm. Se
poate face la aer cald sau în etuve. (în etuvă sau cameră de
uscare).Temperatura la care se uscă este de 30-45 oC ,timp de 6-12
ore.
IV: cernerea se face invers (sita IV pentru îndepărtarea pulberilor
şi sita I pentru îndepărtarea granulelor mari)
OBSERVAŢII:
Se evită apa,se lucrează cu alcool concentrat sau alţi solvenţi neapoşi.
Granulele se prelucrează separat (cele cu acizi organici,cele cu bicarbonat de
Ca).Se usucă,apoi se amestecă.Se însoţesc ambalajele de substanţe
deshidratante.Zaharurile granulate se administrează cu lingura sau linguriţa.
Celelalte:granulele acoperite se administrează cu lingura sau linguriţa,şi se
dizolvă înainte de administrare.Se administrează sub formă de soluţie.
!!! În industrie se folosesc aparate pentru granulare, numite
GRANULATOARE !!!
Faza III.
Acoperirea (=Granule obduse)
Pot conţne sau nu, straturi de acoperire (straturi separate de zahăr) obducere.
sau pot avea pelicule gastro/entero – solvente.
Compoziţie:

-substanţe active
-substanţe ajutătoare: zahăr, edulcoranţi, conservanţi, corectori de gust şi
miros
OBSERVAŢIE:
Ca şi la capsule, la stearat, aerosili şi talc F.R. X limitează cantitatea lor.

44
 4. Descrierea conditiilor de calitate, control si conservare
conform FR X

Dezagregarea:
 Efervescente: trebuie să se dezagrege în apă distilată în cel mult 5
minute (degajare de bioxid de carbon)
 Zaharuri granulate: trebuie să se dizolve în apă distilată în cel mult
15 minute.
 Granule acoperite:
 Gastrosolvente: dezagregarea trebuie să se producă în max. 1
oră într-o soluţie de acid clorhidric şi pepsină.
 Enterosolvente: să reziste 2 ore într-o soluţie de acid clorhidric
şi pepsină,să se dezagrege în 1 oră în soluţie alcalină şi
pancreatină.
Conservare:
În recipiente bine închise,iar granulele efervescente se păstrează în
recipiente bine închise însoţite de o substanţă deshidratantă.
Mod de administrare:
 se mestecă (ex. cele cu vitamine)
 se dizolvă în prealabil

45
 CAPITOLUL III

FORME FARMACEUTICE SOLIDE PILULAE

1.Forma farmaceutica - „PILULAE” conform FR IX,

avantaje , dezavantaje

Definiţie:
Forme farmaceutice solide,sferice cu greutate cuprinsă între 0,20-0,30 g,
obţinute prin modelare,alcătuite din substanţe active şi excipienţi,destinate
admnistrării per orale.
Avantaje:
1. oferă doze unitare
2. maschează gustul neplăcut al unor substanţe active
3. asigură conservare mai bună a substanţelor active,faţă de pulberi
4. se poate dirija acţiunea la nivelul stomacului sau a intestinului
Dezavantaje:
1. durata de preparare este lungă
2. dezagregarea în organism este uneori încetinită
3. igiena preparării nu este suficient de bună

2. Formularea pilulelor

Materii prime
 Substanţe active: laxative, sedative, antidepresive, extracte vegetale,
excipienţi
 Excipienţi pilulari: Se agregă pulberile;

 Excipienţi aglutinanţi: necesari pentru formarea masei pilulare,

care trebuie să fie plastică şi elastică pentru a putea fi modelată;
Condiţii:
1. să fie inerţi terapeutic;

46
 2. să nu aibă acţiune terapeutică proprie;
3. să fie conservabil
4. să nu reacţioneze cu substanţele active;
5. să fie suficienţi în cantităţi reduse;
6. să nu împiedice dezagregarea pilulei
Exemple:
Siropul de zahăr (Sirupus Simplex); siropul de glucoză,
Amidonul lichefiat,-excipientul moale din drojdie de bere (Faex
medicinalis preparata spissa).
Preparare:
Rp./ Drojdie de bere 100,0 g
Zahăr 45,0 g
Apă distilată 50,0 g
Glicerină 30,0 g
Modul de lucru:
Din zahăr şi din apă se prepară un sirop.Se pune într-o patentulă
emailată drojdia cu glicerina, şi cu acest şi cu acest sirop.
Se evaporă pe baia de apă până la greutatea de 100,0 g.Această evaporare
duce la concentrarea drojdiei până la consistenţa mierii de albine.
Proprietăţi:
Excipient moale,de culoare brună,cu gust dulceag,de consistenţa
mierii de albine.Este excipient foarte bun,oferă o bună adezivitate pulberilor
şi dă o masă pilulară plastică, care se poate modela uşor.

Caramel spissum
Rp./ Zahăr 75,0 g

Zahărul se caramelizează până pierde apă, şi ajunge la 63,0g. Apoi se

adaugă apă până la 100,0g ( q.s. ad 100,0). Pe urmă se dă un clocot pentru a
obţine un amestec omogen. -> Saccharum tostum
Proprietăţi:masă sticloasă,brun roşcată,vâscoasă.
Observaţii:
Caramelizarea se face pe baie de ulei de parafină: 180-200 oC. Este
excipient foarte bun,conservabil,se păstrează în recipiente bine închise,are
tendinţa de a absorbi vapori de apă.
Fluidum ad pilulae
Rp./ Glicerină 25,0 g
Sirop simplex 75,0 g
-unguentum glyceroli (glicerolatul de amidon): negras, hidrofil.

47
Observaţii:
Atenţie la cantitatea de excipientul aglutinant folosită.
 dacă e prea mult, pilulele devin prea plastice, se deformează;
 dacă e prea puţin pilulele se vor sfărâma;
Se pune pistil, în cantităţi mici, treptat.

 Excipienţi dezagreganţi: au rolul de a favoriza desfacerea pilulelor în

stomac sau intestin.Unii,de ex. amidonul favorizează dezagregarea
prin gomflare ;iar glicerina prin solubilizare.
Ex.amidon, glicerină

 Excipienţi adsorbanţi: sunt necesari doar atunci când în componenţa

pilulelor intră substanţe lichide sau moi.
Ex. pulberi vegetale,amidon,caolin,oxid de magneziu.

 Excipienţi diluanţi: necesari doar când cantitatea de substanţe active

este foarte mică.
Ex.lactoză,zaharoză,pulberi vegetale.

 Excipienţi consperganţi (pt acoperirea pilulelor): sunt pulberi cu care

acoperim pilulele după modelare pentru a evita lipirea lor între ele.
Ex.pulberi vegetale,Licopodium(pulbere galben-verzuie,constă în
sporii unei plante).;pulbere de caolin,lactoză,amidonul.

Excipienţi aglutinanţi (alţi): miere de albine (Mel. depuratum), mucilag de

gumă arabică,gel de metilceluloză 5% , PEG (polietilenglicol) 1500.

3. Prepararea pilulelor

Prepararea se poate realiza prin:

1. Modelare manuală
2. Picurare
3. Turnare în tipare
1.Prepararea pilulelor prin modelare manuală:
Cuprinde 4 etape:
I. Obţinerea masei pilulare,alcătuită din: substanţe active fin pulverizat,
peste care se adaugă excipientul aglutinant (cantitate foarte mică) –

48
 (ordinea preparării asemănătoare pulberilor, până devine omogen),
ajungem la procedeul numit: malaxare la mojar,până obţinem o masă
plastică şi elastică, nici sfărâmicioasă,nici prea moale.Masa obţinută
se cântăreşte şi, greutatea se notează pe reţetă.
II. Transformarea masei pilulare în Magdaleon (un cilindru subţire):
acest Magdalion se obţine pe suprafaţa pilularului. Pilularul: placă de
lemn,dreptunghiulară, are spre unul din capete o altă placă metalică,
prevăzută cu godeuri sub formă de semicilindru.Pilularul are un cuţit
din metal,pentru tăierea pilulelor, mai coţine o riglă ,folosită la
obţinerea magdaleonului,are un disc din lemn care se foloseşte la
rotunjirea pilulelor obţinute. Conspergăm suprafaţa de lemn a
pilularului prin mişcări „dute-vino” transformând masa pilulei în
cilindru lung de grosime egală. Îl fixăm deasupra cuţitului inferior, pe
urmă prin mişcări identice, tăiem
pilulele. !!! Există pilulare care dau 30 de
pilule,dar sunt cu câte 25 !!!
III. Divizarea Magdaleonului – împărţirea în pilule.
IV. Rotunjirea pilulelor cu ajutorul unui disc,prin mişcări de rotaţie.
Urmează conspergarea: acoperirea cu pulberi,care vor preveni lipirea
între ele.
Exemplu:
1. Rp./ Fenobarbital 0,30 g
Tioridazin 0,10 g (normalizează
psihicul)
Papaverină hidroclorică 0,90 g
Massa pilularum q.s.
M.f.pill
Div. in dos aeq. Nr.XXX + Lactoză 3,0 g

Se cântăreşte Tioridazina, se pulverizează la mojar, pe urmă

Fenobarbitalul, apoi Papaverina h.! Ne uităm la cantitatea de pulberi pe care
o avem, ca să ştim cât excipient diluant avem nevoie pentru că greutatea
finală trebuie să se încadreze între 0,20-0,30 g.
1,30:30=0,043-trebuie să aducem până la 0,15gcantitatea de pulbere/pilulă
Este indicat să punem 0,10g de excipient ( lactoză)
Punem masa pilulară pe placa pilularului (Atenţie la substanţele
colorate!) Divizăm Magdaleonul în XXX pilule.Folosim o pulbere pentru
conspergare.
2. Pilule antispastice:

49
 Rp./ Extr. Bellad. sicc. 0,02g 0,40g
Phenobarbitalum 0,03g 0,60g
Papaverini hidr. 0,04g 0,80g
Massa pill. q.s.
D.t.d. Nr.XX
D.s. Int. 3x1 pill/ zi
Adnotatio + Lactoză 1,40 g
Excipient pilulae caramel spissum

2.Prin picurare:
Constă în obţinerea unei mase pilulare fluide care se picură într-un
lichid cu care nu e miscibilă.

3.Prin turnare:
Constă în: masa fluidă se toarnă în tipare de formă sferică.
Avantaj: metoda e comodă şi igienică.
Excipienţii folosiţi: unt de cacao, PEG solizi (4.000, 6.000)

4. Conditiile de calitate si conservare a pilulelor

Caracteristicile şi controlul pilulelor:

1. uniforme şi de formă sferică
2. omogene în secţiune
3. gustul şi mirosul să fie asemănător substanţelor din compoziţie.
Conservare:
Recipiente bine închise,în vas uscat, ferit de lumină.
!!!Pilulele pot să absoarbă umiditatea din aer, să se altereze, mucegăiască!!!
Acoperirea pilulelor:
Pot fi acoperite cu pelicule enterosolvente sau gastrosolvente.
Substanţe folosite pentru dirijarea dezagregării la nivelul intestinului:
1. Salol: se dizolvă în eter,se pulverizează pe pilule sau se agită pilulele
într-o patentulă cu cantitate mică de soluţie de salol, până la
evaporarea eterului
2. Cheratină – sol. de cheratină
3. Şelac
4. Zeină
5. Acetoftalat de magneziu

50
Toate astea se dizolvă în solvenţi volatili (ex. eterul)
Dirijarea:
Acoperirea cu o crustă de zahăr + amidon.
Dezagregarea pilulelor:
1. Gastrosolvente: trebuie să se dizolve în stomac în maxim 2 ore.
2. Enterosolvente: trebuie să se dizolve intr-o soluţie acidă de pepsină şi
să se dezagrege în maxim 1 oră în soluţie alcalină de pancreatină.

5. Prepararea pilulelor cu rezine si cu extracte

 Exemple de pilule cu rezine

Rp/ Pilulae cum aloe, belladonna et podofilinum

Extract de aloe 1,6 g
Extract uscat de cascara sagrada 1,6 g
Rezină de podofilium 1,0 g
Extract de beladona 0,8 g
Pulbere de licvirţie 1,0 g
Glucoză lichidă q.s

M.f. pilulae
Div. in dos. eq. Nr. 100
D.S. intern

Se triturează împreună componentele cu rădăcina de licviriţie şi se

prelucrează masa pilulară cu glucoza lichidă. Se divide în 100 de pilule care
se conspergă cu licopodiu.
Pilule omogene, cu consistenţă semisolidă, brune-închise, cu gust
foarte amar.
Se păstrează în borcane de sticlă sau cutii de material plastic, bine
închise, ferite de lumină, la loc răcoros.
Extractul de cascara se poate înlocui cu extract uscat de frangula.

 Exemple de pilule cu extracte

Rp/ Pilule laxantes

Extract uscat de rangula 5,0 g
Fenoftaleină 10,0 g
Extract uscat de beladonă 1,0 g

51
 Excipient pil q.s

M.f. pilulae
Div. in dos. eq. Nr. 100
D.S. intern
Se pulverizează extractul şi se amestecă uniform fenolftaleina. Se
adaugă excipientul necesar, se face o masă omogenă, se divide în 100 pilule
şi se acoperă cu pulbere de licviriţie.
Pilule omogene, cu consistenţă semisolidă, brune, cu gust amar.
Se păstrează în borcane de sticlă sau în cutii de material plastic, bine
închise.
Ca excipient se pretează extractul uscat de licviriţie care se amestecă
cu pulberile şi se prelucrează în masa pilulară cu cantitatea necesară de apă.

52