TEHNICI Recapitulare

TEHNICI DE NURSING SI INVESTIGATII- RECAPITULARE
1. Prevenirea escarelor
2. Oxigenoterapia
3. Electrocardiograma
4. Angiografia -Cateterismul cardiac
5. Coronarografia
6. Paracenteza abdominală
7. Puncţia toracica
8. Punctia rahidiana
9. Rolul nursei în efectuarea examenelor cu ultrasunete (echografice)
10. Ecografia cardiaca
11. Examenul radiologic. Tranzitul esogastroduodenal.
12. Rolul nursei în efectuarea examenelor endoscopice( esofagodgastroduodenoscopia,
colonoscopia, bronhoscopia).
13. Pulsoximetria
14. Sondajul gastric si duodenal
15. Sondajul vezical
16. Clisma evacuatorie
17. Urografia.
18. Administrarea medicamentelor pe cale orala.
19. Administrarea medicamentelor pe cale bucală, sublinguală şi translinguală
20. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie- inhalatia.
21. Administrarea medicamentelor pe cale tegumente si mucoase
22. Administrarea medicamentelor pe cale rectala
23. Administrarea medicamentelor pe cale parenterală: injectii -intramusculara, intravenoasa,
subcutanata , intradermica
24. Perfuzia
25. Punctia venoasa
26. Recoltarea sangelui pentru hemoleucograma
27. Recoltarea sangelui pentru coagulograma
28. Recoltarea sangelui pentru VSH
29. Recoltarea sangelui pentru examene biochimice
30. Recoltarea urinei
31. Recoltarea materiilor fecale pentru examen coproparazitologic, coprocultura, proba Adler
32. Recoltarea sputei
33. Recoltarea varsaturilor,
34. Recoltarea exudatului farigian.
35. Recoltarea secretiei vaginale.
36. Functii vitale si vegetative: observare, masurare:TA, Puls, Respiratie, Temperatura,
37. Pregatire preoperatorie
38. Ingrijire postoperatorie
39. Nutriţia parenterală totală (npt) prin metoda perfuziei i.v.
1
1.ESCARELE DE DECUBIT
Definiţie:
Escara este o leziune profundă a ţesuturilor prin irigarea insuficientă datorită
compresiunilor lor mai îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur.
Escarele pot să apară în câteva ore sau în câteva zile în funcţie de factorul de risc şi de toleranţa
pielii la tensiune îndelungată.
Cauzele escarelor:
Escarele sunt cauzate de: umezeală, căldură excesivă, cutele lenjeriei, resturi alimentare sau de
aparat gipsat.
Cauzele escarelor pot fi: generale, locale, favorizante.
Escara apare la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la bolnavii cu accidente vasculare cerebrale
repetate.
Regiunile predispuse la escare sunt:
În decubit dorsal:
Regiunea occipitală. Regiunea omoplaţilor.
Regiunea sacrală. Regiunea fesieră.
Regiunea coatelor. Regiunea călcâielor.
În decubit lateral:
Regiunea temporală şi retroauriculară. Umăr.
Regiunea trohanteriană.
Regiunea internă şi externă a genunchilor. Regiunea maleolară internă şi externă.
În poziţie decubit ventral:
Regiunea claviculară. Regiunea sternală. Crestele iliace. Genunchi. Haluce.
În poziţie şezând:
Regiunea ischiatică.
Metode de prevenire a escarelor (se adresează cauzelor locale sau favorizante şi
reprezintă „cartea de vizită" a asistentei medicale. Escarele por apărea în câteva ore sau în câteva
zile, formarea lor fiind variabilă, depinzând de factorul de risc şi de toleranţa pielii la presiune
îndelungată):
Toaleta zilnică a regiunilor predispuse escarelor. Spălarea zilnică cu apă şi săpun, masarea
şi ungerea regiunilor predispuse escarelor, deoarece pielea unsă se macerează mai greu decât pielea
umedă sau uscată.
Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse; pudrarea cu talc, local.
La bolnavii cu incontinenţă de urină, inconştienţă, se foloseşte sondajul à demeure cu sonda
Foley. Se schimbă lenjeria ori de câte ori este necesar.
Schimbarea poziţiei bolnavului la un interval de 30 minute 1 oră, succesiv: decubit dorsal,
decubit lateral drept şi stâng, decubit ventral. Se face la 2-3 ore sau mai des, întorcându-
se o foaie de supraveghere a escarelor în care se notează orele de schimbare şi
poziţia. În foaie se mai notează aspectul tegumentelor şi Zona de masaj.
Folosirea materialelor complementare necesare pentru prevenirea escarelor. Se
folosesc colaci de cauciuc, înveliţi în tifon, la nivelul zonelor tegumentare predispuse la escare.
Saltele speciale, antidecubit, perne de diverse dimensiuni şi forme pentru regiunile predispuse
escarelor (exemplu pentru genunchi), colaci de cauciuc, colăcei de vată (exemplu pentru călcâie).
Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi talc.
Se va întinde perfect şi se va schimba lenjeriei la nevoie. Se are în vedere evitarea cutelor lenjeriei
de pat şi lenjeriei de corp.
Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea provoca prin comprimare
tulburări locale circulatorii (nasturi, medicamente, firimituri etc.).
Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate
Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială, îndepărtează celulele descuamate,
destupă glandele sebacee. Rehidratarea pielii se face cu un unguent hidratant masând uşor regiunile
2
respective. În timpul masajului în cameră trebuie să fie cald, geamurile închise şi nu se circulă pe
uşă.Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.
Tratamentul curativ este descurajant.
Diminuarea presiunii planurilor dure.
Îndepărtarea detritusurilor necrotice.
Combaterea infecţiei cu sterilizare cu substante antiseptice, raze ultraviolete, toaleta plagii,
administrarea tratamentului local si general.
Observaţii:
Asistenta meicala intervine în evitarea apariţiei.
Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.
În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei continue care presupune îngrijire
continuă.
Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza cicatrizarea. Hidratarea
se va face cu 1,5-2 litri zilnic.
2. OXIGENOTERAPIA
Definitie
Oxigenoterapia reprezinta administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, in scopul imbogatirii
aerului inspirat cu oxigen in concentratii diferite, putandu-se ajunge pana la 100%.
Scop
Restabilirea nevoilor de oxigen pentru a mentine pragul de saturatie arteriala in limite
fiziologice 95-96% si a combate hipoxia determinata de alterarea urmatorilor factori ce conditionea
trecerea oxigenului de la nivelul alveolei pulmonare in sange :
presiunea partiala a oxigenului in amestecul gazos de respirat (in sangele arterial presiunea
oxigenului este de 100 mm Hg, iar in sangele venos 65-70 mm Hg);
coeficientul de solubilitatea al oxigenului:
cantitatea de hemoglobina existenta (oxihemoglobina este rezervorul care cedea za oxigen);
starea parenchimului pulmonar;
starea peretelui alveolar.
Tipuri de hipozie
Hipoxie=scaderea oxigenului din sangele circulant;
hipoxie anemica ;
hipoxie circulatorie;
hipoxie hipoxica;
hipoxie histotoxixa.
Surse de oxigen
statie centrala de oxigen-amplasata in afara cladrii spitalului, conform normelor metrologice;
microstatie-statie improvizata din 2-3 tuburi cuplate in serie;
butelie de oxigen-tuburi de oxigen care se gasesc in anestezie-terapie intensiva.
Mod de administrare al oxigenului
Sonda nazala : metoda simpla, comoda, care consta in introducerea unei sonde de cauciuc sau
plastic prevazuta cu orificii la extremitatea pe care o introducem in nara-sonda Nelaton;
- poate fi utilizata pe termen lung cu interzicere la pacientii ce prezinta afectiuni ale mucoasei
nazale;
- oxigenul are presiunea redusa la 1-2 atmosfere si este obligatoriu trecut prin umidificator sau
nebulizatori;
- oxigenul va fi umidificat 2/3 apa si 1/3 alcool etilic si de preferat sa treaca printr-un vaporizator
care sa-l incalzeasca;
- in umidificator bulele de oxigen barboteaza in lichid.
Cateter nazal sau nasofaringian- este confectionat din plastic sau cauciuc si prazinta numeroase
orificii laterale.
3
Ochelari pentru oxigen-constituie un mod eficace de administrare al oxigenului, mai ales la
pacientii agitati sau copii care-si indeparteaza cateterul , chiar daca acesta este fixat cu leucoplast.
este un sistem format din 2 sonde de plastic, care se introduc in nari pentru administrarea
oxigenului, iar ochelarii se fixeaza dupa urechi.
Masca
-masca simpla – nu poate fu utilizata din cauza imposibilitatii eliminarii de dioxid de carbon(se
poate instala hipercapneea-cresterea gazului);
-masca cu balon – permite i reinhalare partiala, fiind prevazuta cu orificii pentru eliminarea gazului
expirat in exterior, insa debitul de oxigen este reglat ca in timpul inspiratiei,balonul sa nu se
goleasca sub ½ din capacitatea sa;
-masca fara reinhalarea gazului expirat- este prevazuta cu un sistem de valve care dirijeaza fluzul
de gaz; masca realizeaza concentratie de 100% oxigen;
-cortul de oxigen- este format dintr-o manta de plastic de preferinta transparent, sustinut pe un
suport si care cuprinde patul pacientului, avand dimensiuni variate:
- ultimele modele au refrigerator si o circulatie a aerului mai buna;
- corturile pot fi pentru fata, pentru cap si ienuri;
- concentratia oxigenului poate depasi 50%;
- circulatia aerului sub cort este deficitare si duce la incalzirea pacientului.
- camere pentru oxigenoterapie – camerele Barach , camere transportabile, sunt reactualizate
datorita metodei hiperbare.
Oxigenoterapia depinde de :
-varsta;
-temperatura corpului;
-echilibru acido-bazic;
-tensiunea dioxidului de carbon in sange si tesuturi;
-activitatea sistemului limfatic.
Complicatii posibile
-introducerea sondei si cateterului profund (in faringe) ca si administrarea unui debit mare duce la
patrunderea oxigenului in esofag, chiar stomac si intestin- rezulta distentia abdominala care creste
rapid cu mari dificultati de eliminare a gazului si disconfort exacerbat, durere pentru pacient; in
acest caz, introducem urgent tub de gaz si sonda gastrica pentru golirea stomacului;
- in caz de fisura a mucoasei nazale la administrarea de oxigen, acesta patrunde si se infiltreaza la
baza gatului, rezultand emfizemul subcutanat , iar pacientul se sufoca; intrerupem imediat
oxigenoterapia si cautam a elimina partial gazul din tesuturile infiltrate;
Oxigenoterapia prezinta si efecte toxice, pulmonare si nervoase:
- administrarea timp de 4-16 ore a 70% din oxigen, produce actiune iritativa la nivelul alveolei:
otravirea cu oxigen sau pneumonia de oxigen;
- in administrarile hiperbare (greutate specifica mai mare decat a mediului ambiant) pot apare:
- crize convulsive;
- agitatie;
- sindrom de decompresiune;
- embolii gazoase in marea circulatie.
TEHNICA ADMINISTRARII OXIGENULUI
OBIECTIVELE PROCEDURII
1. Aprovizionarea ţesuturilor cu oxigen în caz de hipoxie
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Sondă de cauciuc sau material plastic, sterilă
- Leucoplast
- Mănuşi de cauciuc
PREGĂTIREA PACIENTULUI
4
a) PSIHICĂ:
- dacă este conştient:
- informaţi pacientul asupra necesităţii administrării oxigenului
- explicaţi procedura pentru a obţine colaborarea
- asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii.
b) FIZICĂ:
- asiguraţi pacientului o poziţie comodă;
- verificaţi libertatea căilor respiratorii.
EFECTUAREA PROCEDURII:
- verificaţi prescripţia medicală şi debitul de O2 recomandat pe minut;
- identificaţi pacientul şi stabiliţi o relaţie deo colaborare.
In cazul administrarii pe sonda:
- măsuraţi distanţa de la narină până la lobul urechii (aproximativ 6-8 cm);
- introduceţi sonda în narină perpendicular pe planul feţei pentru a nu lovi cornetele nazale (când se
înclină în sus) sau planşeul fosei nazale (când se înclină în jos);
• In caz de terapie indelungata, alternam sonda ( cateterul) de la o nara la alta pentru a nu provoca
leziuni de decubit ale mucoasei nazale; cateterul si sonsa se introduc pana in caverne .
- umeziţi sonda pentru a favoriza înaintarea;
- asiguraţi-vă că sonda a ajuns la profunzimea dorită;
- fixaţi sonda cu leucoplast;
- fixaţi debitul (6 l/min) conform prescripţiei.
In cazul administrarii pe masca:
• Asiguram pregatirea pacientului si mentinem masuri generale de supraveghere. Administrarea de
oxigen si efectueaza la indicatia medicului in mod continuu sau discontinuu;
• Asiguram pregatirea psihica a pacientului.
• Asezam pacientul corespunzator si daca este posibil si diagnosticul permite, asiguram pozitia
semisezanda pentru favorizarea expansiunii pulmonare(presarcina este scazuta).
• Fixam masca si urmarim reactia pacientului.
• Supraveghem debitul de oxigen pentru a preveni fluctuatiile acestuia.
• Observam starea generala a pcientului si supraveghem functiile vitale.
• Anuntam de urgenta medicul daca pacientul este : alert, confuz, somnolent, dispneic,cianotic,
anxios,nu raspunde la stimuli.
• Observam si controlam caile aeriene, deoarece oxigenoterapia nu poate fi eficienta decat daca
acestea sunt libere.
• Recunoastem efectele oxigenoterapiei prelungite si in concentratii mari: scaderea hemoglobinei
induce hipotensiune arteriala, colaps.
• In cazul folosirii mastilor, evitam fixarea incomoda pentru a nu incomoda si agita pacientul.
• Atunci cand pacientul varsa si are masca de oxigen, instituim de urgenta masurile pentru a
preveni regurgitarea.
• In cazul corturilor de oxigen, vom ridica cortul la un interval regulat de timp pentru a mentine
contactul cu pacientul (orice deschidere a cortului duce la scaderea concentratiei de oxigen si
controlam debitmetrul pentru realizarea concentratiilor de gaz dirite).
• Nu confundam afectiunile abdominale insotite de dispnee cu insuficienta respiratorie acuta.
• Instituim masuri de ordin general, atunci cand este cazul:
- repaus obligatoriu la pat, regim alimentar;
- cantarind zilnic pacientul, efectuam balanta volumica.
• Cunoastem ca o buna oxigenare este demonstrata clinic de coloritul rozat al tegumentelor care
devin uscate si calde.
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- supravegheaţi bolnavul şi controlaţi frecvent permeabilitatea sondei, observaţi faciesul;
- asiguraţi îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa;
- schimbaţi zilnic sonda şi narina folosind mănuşi;
5
- controlaţi frecvenţa respiraţiei.
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- îndepărtaţi sondele de unică folosinţă;
- curăţaţi sondele de cauciuc şi pregătiţi pentru sterilizare;
- când indicaţia de administrare a oxigenului încetează, îndepărtaţi cu grijă sursa de oxigen.
NOTAREA PROCEDURII
- notaţi data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapiei;
- notaţi debitul /min;
- notaţi reacţia pacientului, semnele vitale (în special respiraţia), culoarea tegumentelor, schimbări
ale stării de conştienţă.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- pacientul are respiraţie normală sau prezintă ameliorare a stării iniţiale;
- pacientul exprimă stare de confort, prezintă tegumente normal colorate, mucoasele sunt intacte.
Rezultate nedorite /ce faceţi?
- sonda iese în afară deoarece nu a fost introdusă corect:
- repetaţi cu atenţie manevra de introducere şi asiguraţi-vă că s-a atins profunzimea
necesară - pacientul se balonează;
- sonda a fost introdusă prea profund şi o2 ajunge în stomac; retragepţi sonda până aproape
de vălul palatin;
- mucoasele pacientului sunt uscate, iritate:
- reduceţi presiunea oxigenului dacă observaţi deprimarea funcţiei respiratorii şi anunţaţi
medicul;
- verificaţi funcţionarea umidificatorului;
- schimbaţi narina la introducerea sondei;
- mobilizaţi din când în când sonda.
3. ELECTROCARDIOGRAFIA
Definitie: Electrocardiograma reprezinta înregistrarea la suprafata corpului a variatiilor de

potential ale câmpului electric cardiac, produse de depolarizarea si repolarizarea
celulelor miocardice.
Scop: Explorator.
O electrocardiograma poate sa arate:
Mariri de volum a inimii
Flux sanguin insuficient la nivelul inimii
Leziuni noi sau vechi ale inimii (infarcte)
Probleme ale ritmului cardiac (aritmii)
Verificarea functionarii unor dispozitive mecanice (peace-maker sau defibrilator)
Indicatii: Diagnosticul tulburarilor de ritm si de conducere
Diagnosticul cardiopatiei ischemice
Diagnosticul afectiunilor miocardice si pericardice
Diagnosticul hipertrofiilor atriale si ventriculare secundare valvulopatiilor si
cardiopatiilor congenitale
Verificarea functionarii unor dispozitive mecanice (peace-maker sau defibrilator)
Pregatirea Tampoane de vata
materialelo Alcool sanitar,
r Electrozi de unica folosinta pentru aparatele noi
necesare: Aleza ,musama
Tavita renala
Manusi de unica folosinta.
Gel
6
Pregatirea Camera de examinare trebuie sa aiba un climat corespunzator
mediului Temperatura din camera sa fie constanta de 20 grade
Schimbarea lenjeriei de pat (cearceaf din bumbac) sau hartie de unica folosinta.
Pregatirea Pregatirea psihica:
pacientului: Se informeaza si se explica pacientul necesitatea procedurii
Se obtine consimtamantul informat
Se pregateste bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlatura factorii emotionali
Pregatirea fizica:
Se transporta bolnavul în sala de înregistrare, de preferinta cu caruciorul, cu 10 – 15 min
înainte de înregistrare
Inainte de efectuarea EKG-ului, pacientul trebuie sa-si indeparteze toate bijuteriile si
hainele de pe jumatatea superioara a corpului, de la nivelul mainilor si a picioarelor
Vor fi curatate si eventual rase zonele de la nivelul pieptului, mainilor si picioarelor,
unde vor fi plasati electrozii.
Pacientul va fi intins comod pe patul de consultatii
Va fi rugat sa-si relaxeze musculatura
Pe intreaga durata a testului, pacientul este rugat sa nu se miste, si sa nu vorbeasca,
deoarece activitatea musculara poate influenta rezultatul
Pregatirea Sa pregateasca electrocardiograful
asistentei Sa pregateasca pacientul fizic si psihic
medicale: Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamentele prescrise, (unele
modifica functiile electrocardiogramei)
Sa posede cunostinte minime de interpretare ale EKG - ului
Sa pregateasca registrul de EKG
Sa introduca datele personale ale pacientului (nume prenume,sex,varsta, sectia , nr. F.O,
nr. din registrul de EKG)
Executia Se monteaza pe partile moi ale extremitatilor placile de metal ale electrozilor
tehnicii Sub placa de metal a electrozilor se asaza o pânza înmuiata într-o solutie de electrolit
propriu-zise sau pasta speciala pentru electrozi
- etapele de Cei 10 electrozi (4 pentru membre si 6 precordiali) se fixeaza pe bolnav în felul urmator:
executie: montarea electrozilor pe membre:
rosu = mâna dreapta
galben = mâna stânga
verde = picior stâng
negru = picior drept
montarea electrozilor precordiali
V1 = spatiul IV intercostal, pe marginea dreapta a sternului
V2 = spatiul IV intercostal, pe marginea stânga a sternului
V3 = între V2 si V4
V4 = spatiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculara (apex)
V5 = la intersectia de la orizontala dusa din V4 si linia axilara anterioara stânga
V6 = la intersectia dintre orizontala dusa din V4 si linia axilara mijlocie stânga.
In cazul aparatelor mai vechi, electrozii trebuie repozitionati in timpul testarii
Verificarea poziţiei corecte a butoanelor şi clapelor aparatului EKG
Punerea in functiune a aparatului- efectuarea EKG
Daca medicul cere EKG cu inspir, dupa efectuarea traseului normal, pacientul este rugat
sa traga aer in piept si sa-si tina respiratia, timp in care se efectueaza un traseu scurt in
anumite derivatii(AVF, AVL,D1,D2 etc.)
Îngrijirea Se face toaleta locala a pielii
pacientului Se schimba cearsaful de pe pat daca este umed
dupa Ajuta pacientul sa se imbrace
tehnica:
7
Notarea Se noteaza tehnica si rezultatul ei
tehnicii in Se ataseaza EKG
foaia de Se noteaza numele persoanei care a efectuat tehnica
observatii:
Accidente / Nu exista riscuri asociate cu efectuarea unei electrocardiograme
Incidente: Electrozii detecteaza numai impulsurile produse de inima. Prin corp nu trece nici un
curent electric provenit de la aparat, deci nu exista riscul de accidente.
Defecte ale electrocardiografului sau interferente electrice
Atasarea necorespunzatoare a electrozilor
Plasarea gresita a electrozilor
Anxietate sau aparitia dispneei
Reorganizar Electrozii si gelul sunt indepartati
ea locului Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
de munca: Se spala mainile
Se indeparteaza manusile
Observatii: electrocardiograma dureaza in medie 5 pana la 10 minute.
Interpretarea electrocardiogramei se face de catre medicul cardiolog, medic medicina
interna, medic de familie
Se poate repeta la cateva ore, zile.
Monitorizarea electrocardiografică ambulatorie (Holter)
Holterul permite înregistrarea activităţii cardiace timp de 24h prin intermediul unor
electrolizi montaţi pe toracele pacientului şi legat de o cutie pe care acesta o poartă tot timpul cât
durează înregistrarea.
Examenul este foarte important pentru înregistrarea fenomenelor paroxistice care apar sau
dispar brutal: aritmii, modificări ischemice.
Permite aprecierea efectelor tratamentului cu antiaritmii.
Montarea electrozilor
- se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar;
- se pun electrozi având grijă să fie bine montaţi, pentru a limita cât mai mult parazitarea
înregistrării;
- se verifică dispozitivul de înregistrare;
- se declanşează înregistrarea.
Instruirea pacientului în timpul înregistrării
- pacientul are obligaţia să supravegheze cutia apratului în timpul celor 24ore;184
- nu face duş;
- duce o viaţă normală/obişnuită tot timpul înregistrării;
- pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare: palpitaţii,
oboseală mare, efort mare;
- pacientul notează toate activităţile efectuate şi toate evenimentele la care participă în 24ore;
- nu trebuie să folosească aparatura electrică sau electronică (aparat de ras) deoarece modifică
traseul ECG.
Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârșitul înregistrării (dupa 24 ore)
4. ANGIOCARDIOGRAFIA- CATETERISMUL CARDIAC
Angiocardiografia este un examen radiologic al vaselor şi cavităţilor inimii cu substanţă

de contrast.
Cateterismul cardio-vascular este un examen invaziv (chirurgical) care ofera informatii
corecte si exacte asupra inimii, arterele coronare, aorta si a oricarui vas din orice parte a corpului,
oferindune o strategie care deseori este indispensabila pentru diagnosticul si tratametul bolii
8
cardiovasculare.
Scop/indicaţii
- evaluarea unor defecte valvulare;
- monitorizarea presiunilor pulmonare şi a debitului cardiac intra şi post operator;
- administrarea unor medicamente trombolitice în artera obstrucţionată;
- angioplastie cu aterectomie sau montare de stent, implantare de pacemaker, valvuloplastie sau
embolizare.
Materiale necesare - sunt în funcţie de scop şi indicaţii:
- substanţe de contrast pentru examinare radiologică;
- medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor;
- cateter în funcţia de vena cateterozată;
- materiale de dezinfecţie.
Pregătirea pacientului:
a)psihica:
- explică necesitatea procedurii şi modul de derulare;
- obţine consimţământul scris;
c) fizica:
- pacientul nu mănâncă înaintea examenului;
- pacientul îşi goleşte vezica;
- pacientul este avertizat că în timpul injectării substanţei de contrast va simţi arsură şi durere de-a
lungul venei (15-20 secunde) din cauza concentraţiei soluţiei;
- pacientul este informat că procedura durează aproximativ o oră;
- rezultatele se primesc în 1-2 zile.
Participarea asistentului medical la procedură:
- în funcţie de scopul urmărit, se pot puncţiona vena subclaviculară, brahială sau femurală pentru
cordul drept, femurală sau brahială pentru cateterizarea cordului stâng;
- dacă este necesar, pentru cateterizarea venei femurale, zona este întâi rasă şi după aceea
dezinfectată şi puncţionată;
- în timpul procedurii, pacientul este monitorizat;
- asistentul medical serveşte materialele necesare şi observă pacientul;
- după puncţionare se introduce cateterul şi se avansează până în cavitatea cardiacă sau până în
arterele coronare;
- după injectarea substanţei de contrast, se fac radiografii care pot evidenţia: modificări anatomice
ale marilor vase sau camerelor inimii, ocluzia arterei coronare, anevrismul ventricular, defecte
septale, valvulare congenitale sau dobândite, embolii pulmonare, hipertensiunea pulmonară.
Reorganizarea locului de munca:
Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
Se pregatesc materialele folosite pentru sterilizare
Se face dezinfectia salii de interventii angiografice
Notarea tehnicii in palnul de ingrijire:
se noteaza procedura in registrul salii de angiografie si F.O a bolnavului
se noteaza data, ora, locul procedurii, timpul cand s-a efectuat
se noteaza orice observatie legata de starea si reactia pacientului
toata procedura va fi inregistrata pe un CD/DVD care va ramane la pacient
Îngrijirea după procedură
- pacientul este supravegheat atent 4-8 ore, se observă locul puncţiei (pot apărea sângerări,
hematoane), pulsul, tensiunea arterială, respiratia;
- pot apărea aritmii sau alte complicaţii mai grave (AVC, IMA, infecţia locului de inserţie a
cateterului);
- pacientul stă în repaus, cu membrul puncţionat întins;
- dacă pacientul nu îşi poate mişca mâna sau piciorul, acuză furnicături şi dureri, se anunţă
medicul;
9
- se recomandă consumul crescut de lichide, pentru a favoriza eliminarea substanţei de contrast.
5. CORONAROGRAFIA
Definitie: Coronarografia este o tehnica de diagnosticare folosita in cardiologie pentru

vizualizarea, de o maniera extrem de precisa, a arterelor coronare care iriga inima
Scop: Depistarea eventualelor anomalii de circulatie sanguina la acest nivel datorate
unor stenoze (ingustari) la nivelul arterelor corornare
Dilatarea arterei coronare afectata daca exista o stenoza sau obstructie
Indicatii: Suspiciunea unor boli a arterelor coronare: angina pectorala, infarct de miocard
sau ischemie miocardica.
Corectarea simultana a leziunilor aflate pe arterele coronare.
Inaintea interventiilor chirurgicale pe cord deschis
Pregatirea Sonde de explorare – catetere lungi si suple
materiale- Solutie injectabila de constrast pe baza de iod
lor necesare: Comprese sterile
Ace sterile
Seringi sterile
Cateter steril
CD. pentru inregistrarea procedurii
Pregatirea Examenul se realizeaza intr-o sala de radiologie adaptata cu:
mediului Un aparat de radioscopie ce emite raze X cu un sistem de vizualizare in timp real,
fixat pe o curba mobila
Masa mobila pe care se intinde pacientul si care se poate glisa sub aparat
Sistem de vizualizare si de inregistrare a examenului
Dezinfectia aerului cu ajutorul radiatiei ultraviolete
Utilizarea unor substante cu actiune antibactericida
pacientului: Pacientul va fi informat despre necesitatea procedurii
Se vor relata beneficiile si riscurile acestei proceduri
Pregatirea fizica:
Pacientul va fi epilat in zona inghinala si femurala
Se va monta o perfuzie
Pacientul nu are voie sa manance in dimineata examinarii
Pacientul este condus in sala de radiologie unde se efectueaza procedura
Se aseaza pacientul dezbracat pe masa de examinare
Este pusa in functiune o electrocardiograma de supraveghere continua a EKG
Se badijoneaza abdomenul si regiunea inghinala cu lichid antiseptic
Se acopera pacientul cu un camp steril
Pregatirea Va purta boneta, masca, se va spala pe maini, apoi le va dezinfecta, isi va lua
asistentei halat si manusi sterile
medicale: Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamentele prescrise
Sa cunoasca eventualele alergii ale pacientului
Sa pregateasca pacientul fizic si psihic
Sa pregateasca materialele necesare tehnicii
Executia Se efectueaza de catre medic
tehnicii Se efectueaza o anestezie locala in regiunea inghinala dreapta
propriu-zise - - mai rar in cea stanga sau in brat
etapele de - pentru a introduce fara durere sonda utilizata la coronarografie (o sonda de 2
executie: mm in diametru)
Medicul va perfora artera din zona inghinala si va introduce un mic tub prevazut
10
cu un suport de fixare.
Prin acest tub va fi introdusa sonda ce va urca prin aorta pana la inima, fara ca
pacientul sa simta ceva
Medicul va injecta un produs de contrast (care face vasele vizibile la radiografie)
in arterele coronare stanga si dreapta
Pacientului i se va cere sa inspire, sa tina aerul in piept si sa tuseasca
Dupa ce examinarea arterelor coronariene s-a incheiat, sonda va fi introdusa in
ventricolul stang pentru a fi analizate miscarile miocardului
Va trebui introdusa din nou substanta de contrast, care poate determina o senzatie
de caldura in corp.
Ingrijirea Pacientul va fi condus in sala de pregatire, unde va trebui sa mentina piciorul
pacientului intins in asteptarea medicului care va scoate tubul din artera
dupa tehnica: Trebuie sa apese puternic cu mana la locul interventiei pentru a preveni formarea
unui hematom
Asteptarea dureaza 5-15 minute sau mai mult daca s-a administrat un medicament
care sa fluidifice sangele.
Se va aplica un pansament, o compresa, eventual un saculet cu nisip
Pacientul trebuie sa ramana culcat in urmatoarele cateva ore fara sa plieze
piciorul si fara sa faca efort
Daca tuseste sau stranuta trebuie sa apese cu mana pansamentul din zona
inghinala
Asistenta va verifica regulat T.A .si P. si locul in care s-a efectuat punctia. Aceste
controale se vor efectua la intervale din ce in ce mai mari de timp
Piciorul cu pansamentul trebuie sa stea nemiscat pana a doua zi dimineata.
Daca la locul punctiei totul este in regula si pansamentul este scos, pacientul se
poate ridica si poate fi externat
Notarea se noteaza procedura in registrul salii de angiografie si F.O a bolnavului
tehnicii in se noteaza data, ora, locul procedurii, timpul cand s-a efectuat
palnul de se noteaza orice observatie legata de starea si reactia pacientului
ingrijire: toata procedura va fi inregistrata pe un CD/DVD care va ramane la pacient
Accidente / Acestea sunt rare si deseori usoare si se datoreaza:
Incidente: Punctiei arterei – infectii, hemoragii rare, formarea unui hematom, formarea unui
anevrism arterial, chiar o fistula arterio-venoasa, ce necesita o reparatie
chirurgicala
Injectiei cu produse iodate care sunt foarte variate,de la eritem cutanat la
anafilaxie, insuficienta renala.
Extrem de rar coronarografia poate sa provoace o insuficienta cardiaca ,stop
cardiac sau un accident vascular cerebral.
Uneori injectarea in ventricul, provoaca extrasistole, cateva palpitatii, acestea
ducand la trahicardie sau la o fibrilatie ventriculara.
Complicatii usoare:greata,voma,tuse
Reorganizarea Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
locului de Se pregatesc materialele folosite pentru sterilizare
munca: Se face dezinfectia salii de interventii angiografice
11
6. PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA PUNCŢIEI
ABDOMINALE (PARACENTEZA ABDOMINALĂ)
Paracenteza= pătrunderea în cavitatea peritoneală cu ajutorul unui ac sau trocar, prin traversarea
peretelui abdominal.
Locul punctiei: pe linia Monroe Richter, in fosa iliaca stanga, la punctul de unire a 1/3 medii cu
cea externa a liniei ce uneste ombilicul cu spina iliaca anterioara superioara stanga. Cel mai corect:
locul este stabilit de medicul radiolog.
Scop
- explorator – pentru stabilirea existenţei lichidului abdominal si efectuarea analizelor de laborator;
precizarea diagnosticului terapeutic;
- terapeutic – pentru evacuarea lichidului care provoacă tulburări respiratorii şi circulatorii prin
presiune exercitată asupra diafragmului; pentru realizarea dializei peritoneale;
Contarindicatii:
abdomenul acut;
trombocitopenie, coagulopatii;
sarcina;
vexica urinara destinsa;
aderente intraabdominale;
intestine destinse.
Materiale necesare
Pentru anestezie locală
- fiola cu soluţie anestezică;
- ace pentru s.c. şi i.m.;
- seringi.
Pentru puncţia cu scop diagnostic:
- Scalpel numarul 11(bisturiu cu lama convexa)
- ace i.m. sau specifice;
- seringi;
- flacoane sterile pentru examen bacteriologic şi anatomico-patologic.
Pentru puncţia evacuatoare
- ace i.m. sau specifice sau cateter venos;
- seringă de 20 ml;
- robinet cu 3 cai;
- tub de legătură;
- flacon steril pentru colectarea lichidelor;
- punga colectoare sau container vacuum.
Pentru supraveghere
- tensiometru;
- cântar;
Pentru asepsie
- mănuşi sterile;
- comprese sterile;
- soluţie dezinfectantă;
- câmpuri sterile;
- pansament colant;
- colector pentru ace folosite;
- sac pentru eliminarea deşeurilor septice.
Pregătirea pacientului
- psihica: informare (se explică pacientului importanţa procedurii şi necesităţii medicale a acesteia),
consimtamant, complianta;
- fizica:
12
- se identifică pacientul;
- se verifică recomandarea;
- pacientul este prevenit, este ajutat să se instaleze în decubit dorsal în timpul puncției şi 2 ore după
puncţie;
- - se explică poziţia în timpul puncţiei şi este rugat să nu se mişte;
- se măsoară circumferinţa taliei şi se cântăreşte pacientul;
- se recomandă pacientului să-şi golească vezica urinară;
- se măsoară T.A. şi pulsul înaintea realizării examenului;
- se degajă zona puncţionată – forsa iliacă stângă pe linia spino-ombilicală stângă la locul de unire
între treimea externă cu treimea medie.
Efectuarea procedurii
Este de competenţa medicului, ajutat de 1-2 asistenţi medicali.
Participarea asistentului medical la procedură
- aşează pacientul în decubit dorsal la marginea stângă a patului, uşor înclinat spre stânga;
- se dezinfectează locul unde se face puncţia (fosa iliacă stângă);
- pregăteşte seringa cu anestezic şi o înmânează medicului pentru a face anestezia locală;
- oferă medicului acul sau trocarul pentru puncţie, cateterul cu ac tractor pentru a ghida cateterul;
- medicul puncţionează peretele cu acul orientat perpendicular circa 3-4 cm;
- se retrage mandrenul, se evacuează lichidul, care se colectează în eprubete sterile, pentru examen
de laborator;
- asistentul medical preia eprubeta cu lichidul extras;
- în punctia cu scop evacuator la trocar se ataşează un tub de polietilenă pentru a asigura scurgerea
lichidului în vasul colector;
- acul sau trocarul se fixează la tegument;
- asistentul medical urmăreşte scurgerea lichidului care se realizează sub influenţa presiunii intra
abdominale, fără să depăşească 4-6 l la prima puncţie;
- la sfârşitul puncţiei se scoate acul sau trocarul, se comprimă locul un minut;
- pe locul înţepăturii se aplică un pansament steril.
Îngrijirea pacientului după puncţie
- pacientul rămâne în repaus;
- se aşază cu locul înţepat puţin mai sus;
- se monitorizează locul puncţiei pentru sângerare, scurgerea în continuare a lichidului, apariţia
semnelor de inflamaţie;
- se asigură linişte şi temperatura optimă;
- se supraveghează funcţiile vitale 24 ore, se anunţă medicul la orice suspiciune;
- pacientul va fi servit la pat, se alimentează la pat;
- se măsoară circumferinţa abdominală, se cântăreşte şi se compară cu cea dinainte de puncţie.
Incidente/Accidente
Pot apărea în timpul puncţiei sau după puncţie:
- lezarea vaselor de sânge sau a anselor intestinale;
- lezarea vezicii urinare, motiv pentru care aceasta se goleşte înainte de puncţie;
- şoc tulburări hidroelectrolitice care sunt prevenite prin eliminare lentă;
- peritonită, fistulă.
7. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA EFECTUAREA PUNCŢIEI

PLEURALE- TORACOCENTEZA
DEFINIŢIE
- Prin toracocenteză se înţelege pătrunderea în cavitatea pleurală cu ajutorul unui ac sau cateter prin
peretele toracic.
SCOP
13
- Explorator (de diagnostic) : pentru stabilirea, analizarea şi determinarea originii revărsatului
pleural.
- Terapeutic:
• evacuarea unei cantităţi de lichid pleural;
• lavajul cavităţii pleurale sau introducerea unor medicamente pentru ameliorarea durerii, dispneei
şi celorlalte simptome asociate presiunii crescute intraperitoneale.
• evacuarea aerului pentru ameliorarea dispneei
INDICAŢII
- În prezenţa revărsatului pleural decelat clinic si radiologic în:
• pleurezii
• hemotorax
• pneumotorax
- Tavă medicală / cărucior;
- Trusa de toracocenteză sterilă care conţine: comprese sterile, câmpuri sterile;
- Soluţie antiseptică (betadină);
- Mănuşi sterile;
- Xilină l% - 20ml;
- Seringi sterile de 20 ml;
- Ace sterile lungi de 10-12 cm şi cu un diametru de 1 mm, cateter;
- 3 eprubete sterile;
- Tub de polietilenă;
- Borcane de sticlă de 1-2 l;
- 1-2 tăviţe renale;
- Medicamente prescrise de medic.
a) PSIHICĂ:
- Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanţă, durată;
- Se obţine consimţământul scris al pacientului în cunoştinţă de situaţie.
b) FIZICĂ:
-identificarea pacientului.
- - Se aşează pacientul în funcţie de starea sa:
• Pe scaun, în poziţie şezând, îmbrăţişând spătarul acestuia pe care se aşează o pernă;
• La marginea patului cu toracele flectat anterior şi coatele sprijinite pe genunchi;
• Decubit lateral cu hemitoracele afectat mai sus;
• Decubit dorsal cu toracele ridicat la 30-45 pentru combaterea dispneei;
- Se efectuează preanestezia la recomandarea medicului cu 1 f de atropină înainte de puncţie cu 15-
30 min
- Se administrează un antitusiv prescris, dacă pacientul este tuşitor
- Se identifică pacientul; se verifica prescriptia medicala
- se vor asigurarea conditiilor de mediu
- Se măsoară funcţiile vitale şi vegetative;
- Se aşează pacientul într-una din poziţiile amintite. Se dezinfectează locul puncţiei cu betadină;
- Se fixează câmpuri sterile deasupra şi dedesubtul locului puncţiei;
- Se pregăteşte seringa cu xilină 1%, se oferă medicului;
- Se oferă medicului acul cu care se va face puncţia;
- Se introduce acul în:
• Spaţiul 2 intercostal pe linia medio- claviculară pentru evacuarea aerului
• Spaţiul 8-9 intercostal pe linia axilară posterioară pentru celelalte situaţii.
- Se extrage lichidul cu ajutorul unei seringi, şi al unui tub de polietilenă în formă de T;
- Se deconectează seringa de către medic şi se inseră cateterul de plastic retrăgându-se uşor acul;
14
- Se recoltează circa 50 ml fluid în 3 seringi pentru: dozarea proteinelor, glucozei şi stabilirea
celulelor existente;
- Se ataşează la cateter un tub de polietilenă pentru colectarea restului de lichid în vasul de sticlă;
- Se supraveghează ca evacuarea lichidului să se facă lent fără a depăşi 1200 ml pe puncţie pentru a
evita E.P.A.
- Se scoate lent cateterul la sfârşitul procedurii;
- Se masează şi se pansează steril locul puncţiei;
- Se etichetează şi se trimite la laborator lichidul colectat pentru examen citologic şi biochimic;
- Se transportă pacientul la radiologie pentru efectuarea radiografiei de control (pentru evidenţierea
unui eventual pneumotorax sau unei incomplete evacuări a lichidului pleural). Se măsoară şi se
notează funcţiile vitale şi vegetative.
- Se aşează pacientul comfortabil în pat;
- Se monitorizează în permanenţă starea pacientului pentru a surprinde o eventuală: hemoptizie,
emfizem subcutanat sau o altă complicaţie;
- Se oferă pacientului la pat toate materialele de care are nevoie;
- Se alimentează pacientul la pat mai întâi cu lichide: ceai, compot,
- Se administrează medicamente prescrise conform recomandărilor medicului;
- Se instruieşte pacientul pentru a-şi relua activitatea la circa o oră după examinarea de către medic.
- Se colectează materialele folosite conform P. U.
- Se îndepărtează mănuşile.
- Se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în fişa de proceduri şi în dosarul / planul de îngrijire al pacientului;
- Data, ora, aspectul lichidului;
INCIDENTE ŞI ACCIDENTE
- Puncţie albă - nu se obţine lichid;
- Înţeparea coastei;
- Aspirarea de sânge prin lezarea pachetului vascular intercostal;
- Edemul pulmonar acut prin evacuarea bruscă a colecţiei;
- Sincopă şi şoc pleural;
- Pneumotorax - prin pătrunderea aerului în cantitate apreciabilă prin acul de puncţie;
- Infecţie exogenă a cavităţii drenate sau a traiectului de puncţie: aceasta impune intervenţie
chirurgicală prin desfiinţarea rapidă a cavităţii supurate şi antibioterapie ţintită.
8. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA EFECTUAREA PUNCŢIEI

RAHIDIENE
DEFINIŢIE
- Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu ajutorul unul ac special în spaţiul subarabnoidian la
nivel:
• lombar (puncţia lombară);
• toracal (puncţia toracală);
• suboccipital (puncţia suboccipitală).
SCOP
a) Explorator:
• măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian (L.C.R.) şi prelevarea unei cantităţi pentru examene:
citologice, biochimice, bacteriologice;
• în traumatismele cranio-cerebrale şi accidentele vasculare cerebrale pentru aprecierea aspectului
L.C.R. - sanguinolent - semn de hemoragie; pentru măsurarea presiunii acestuia;
15
• injectarea unor substanţe de contrast în mielografie
b)Terapeutic:
• administrarea de anestezice, antibiotice sau a agenţilor antimitotici (?)
• decomprimarea în cazul în care presiunea L.C.R. este crescută (asociind cefalee şi edem papilar)
INDICAŢII
- în meningite;
- traumatisme cranio-cerebrale şi AVC;
- lues;
- rahianestezie
- Cărucior rulant pentru materiale sau tavă medicală;
- Mănuşi sterile, câmpuri sterile, comprese sterile;
- Ace sterile pentru puncţie lungi de 8-10 cm, subţiri cu bizou scurt, prevăzute cu mandren şi
uneori cu "introducer";
- Soluţii dezinfectante (betadină sau alcool iodat);
- Seringi sterile de 2-5 ml;
- Eprubete sterile;
- 1-2 tăviţe renale;
- monometru Claude pentru măsurarea presiunii L.C.R
- Soluţii de injectat când este cazul;
a) PSIHICĂ:
- Se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanţă, durată;
- Se obţine consimţământul informat scris al pacientului.
b) FIZICĂ:
- Se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea sa, cu scopul şi locul puncţiei:
• Şezând cu capul flectat, umerii aplecaţi, spatele îndoit, coatele sprijinite pe genunchi, membrele
inferioare sprijinite pe un scăunel;
• Se atenţionează pacientul să menţină poziţia exactă, iar în timpul procedurii să nu se mişte.
• În decubit lateral: la marginea mesei de operaţie sau a patului, cu coapsele flectate pe abdomen şi
gambele flectate pe coapse, capul în flexie maximă, coloana vetrebrală arcuită, umerii în plan
vertical;
• Se asigură intimitatea pacientului cu paravan dacă procedura se execută la salon
- Se identifică pacientul;
- Se aşează pacientul într-una din poziţiile amintite în funcţie de starea sa şi recomandarea
medicului;
- Se măsoară şi se notează funcţiile vitale şi vegetative;
- Se controlează ca tempereratura camerei să fie de 20°C;
- Se dezinfectează locul puncţiei cu betadină;
- Se oferă medicului mănuşi sterile;
- Se oferă medicului acul de puncţie steril;
- Se supraveghează pacientul pe tot timpul puncţiei;
- Se oferă medicului monometrul Claude pentru a măsura presiunea L.C.R.;
- Se oferă medicului pe rând eprubetele pentru recoltarea L.C.R. în vederea diferitelor examene de
laborator;
- Se etichetează eprubetele şi se trimit imediat la laborator,
- Se oferă medicului seringile cu soluţii medicamentoase dacă puncţia se face în scop terapeutic;
- Se extrage brusc acul puncţiei de către medic la sfârşitul procedurii;
- Se masează locul puncţiei;
Se aplică o compresă sterilă pe locul puncţiei şi se fixează cu romplast
16
- Se aşează pacientul foarte atent pe cărucior în poziţie orizontală şi la fel şi în pat;
- Se menţine pacientul fără pernă şi nemişcat cel puţin 6 ore până la 24 ore;
- Se alimentează pacientul la pat numai după 6 ore;
- Se oferă pacientului pernă după 24 ore;
- Se observă cu atenţie mişcările extremităţilor,
- Se evaluează capacitatea de micţiune a pacientului;
- Se monitorizează în permanenţă pacientul
- Se colectează materialele folosite în recipiente speciale conform P. U.
- Se îndepărtează mănuşile.
- Se spală pe mâini cu apă curată şi săpun.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în fişa de proceduri şi în dosarul / planul de îngrijire.
- Data, ora, cantitatea, aspectul lichidului extras, precum şi tratamentul efectuat;
- Orice observaţie legată de starea pacientului;
- În ce scop a fost efectuată puncţia;
- Se specifică ce probe s-au recoltat şi când au fost trimise la laborator.
INCIDENTE ŞI ACCIDENTE
- Puncţie albă determinată de introducerea defectuoasă a acului;
- Scurgere foarte lentă a lichidului din cauza hipotensiunii L.C.R.;
- Imposibilitatea puncţionării foarte frecventă la vârsnici din cauza osificării ligamentare şi la obezi
(canalul rahidian situat profund);
- Puncţie traumatică (prin ac se exteriorizează sânge ca rezultat al efracţiei unui vas meningeal); -
Durere la nivelul unui membru pelvian prin puncţionarea unei rădăcini nervoase;
- Lipotimie mai ales la pacienţi care nu au fost sedaţi anterior şi la care puncţia se realizează în
şezând;
- Cefalee şi rahialgie, o complicaţie frecvent întâlnită care pare a fi determinată de scăderea
presiunii L.C.R.;
- Sincopa şi accidentele mortale care apar foarte rar la pacienţii cu traumatisme cerebrale, fractură
de bază de craniu, etc.
9. EXAMENE CU ULTRASUNETE (ECHOGRAFICE)
DEFINIŢIE
- Ultrasonografia este examinarea neinvazivă pentru vizualizarea structurilor din ţesuturile moi ale
corpului, prin înregistrarea reflectării undelor sonore îndreptate către ţesuturi.
PRINCIPII GENERALE
- Utilizează unde de înaltă frecvenţă pentru examinarea poziţiei, formei, funcţiei unor structuri
anatomice, existenţa, dezvoltarea şi mişcările fetusului;
- Se bazează pe reflectarea diferită a undelor sonore în funcţie de structura ţesuturilor;
- Fluxul prin arterele carotide se manifestă prin modificarea frecventă a ecourilor reflectate de către
celulele sangvine în mişcare;
- Undele reflectate sunt procesate electronic şi prezentate pe un display de imagine;
- Înregistrarea se poate face pe film polaroid, film radiografic, casete video, slide-uri sau
înregistrări digitale cu imagini alb - negru sau color;
- Leziunile patologice au densitate şi elasticitate diferită comparativ cu ţesutul normal din jur. Nu
pot fi examinate organe pline cu aer (plămâni, intestin);
- Contactul între transductor şi piele se asigură prin aplicarea unui gel;
- Transductorii rectali (pentru prostată şi rect) şi vaginali (pentru examinarea organelor genitale la
femei) sunt acoperiţi într-un sac de latex şi permit înregistrarea imaginilor prin eliminarea
suprapunerii gazelor sau a altor structuri.
17
AVANTAJE / DEZAVANTAJE
AVANTAJE
- Procedura este neinvazivă, fără risc de radiaţii.
- Necesită pregătire minimă din partea pacientului
- Folosită în obstetrică, examinarea este sigură pentru gravidă şi fetus;
- Se poate repeta fără efecte cumulative
- Se efectuează şi fără spitalizare;
- Examenele ultrasonografice pot fi folosite pentru organe care nu funcţionează normal, evidenţiind
modificările de strucură;
- Sunt utile pentru studierea organelor în mişcare;
- Nu necesită substanţă de contrast sau izotopi;
- Postul nu este necesar în cele mai multe situaţii.
- Rata acurateţii atinge 98.8% mai ales la pacienţii slabi
- Examenul nu este influenţat de funcţia organului
DEZAVANTAJE
- Examinatorul trebuie sa aibă competenţă şi experienţă;
- Structurile care conţin aer (plămâni,intestine) nu pot fi examinate cu ultrasunete;
- Pentru copii (agitaţi), pacienţi necolaboranţi, obezi este nevoie de pregătire specială;
- Sunt dificultăţi de examinare la pacienţii operaţi unde se impune protecţia plăgii deoarece gelul
trebuie aplicat pe pielea intactă iar cicatricele pot modifica rezultatul
TIPURI DE EXAMENE
- Ecocardiografia transesofagiană - examen endoscopic şi ultrasonor care permite vizualizarea
cordului din poziţia retrocardiacă, eliminând interferenţele ultrasunetelor cu alte structuri: ţesutul
subcutanat, oasele toracelui, plămâni. Transductorul ecografic este introdus în esofag cu ajutorul
endoscopului
- Ecocardiografia transtoracică - permite vizualizarea şi aprecierea funcţiilor cordului, detectează şi
evaluează bolile cardiace congenitale, valvulopatiile câştigate, măsoară dimensiunile cordului.
- Ecografia abdominală - permite vizualizarea aortei abdominale, ficatului, vezicii şi căilor biliare,
pancreasului, rinichiului, ureterelor şi vezicii urinare
- Ecografia Doppler arteriovenoasă - evaluează permeabilitatea vaselor sangvine, direcţia şi fluxul
sangvin cu ajutorul ultrasunetelor refelectate de eritrocitele aflate în mişcare
- Ecografia pelvină - evaluează organele genitale şi identifică uterul fibromatos, boli inflamatorii
pelvine, chiste ovariene (în ginecologie); identifică sarcina simplă şi multiplă, malformaţii
congenitale, anomalii placentare, determină vârsta şi evoluţia sarcinii (în obstetrică); se foloseşte
perinatal, prenatal şi neonatal.
- Ecografia de prostată şi rect - evaluează prostata, veziculele seminale, rectul şi ţesutul perirectal;
- Ecografia tiroidiană - examen neinvaziv care permite diferenţierea nodulilor tiroidieni de chisturi,
tumori. Are valoare mai mare când e folosită în combinaţie cu palparea glandei.
- Examenul ecografic Duplex al arterelor carotide - studiază circulaţia în arterele carotide,
amplitudinea pulsului carotidian, viteza de circulaţie şi direcţia fluxului sanguin.
- Ecografia ochiului - permite examinarea părţilor posterioare atunci când mediile transparente sunt
opace. Este utilă în urmărirea dezlipirii de retină
- Ecografia mamară - decelează formaţiuni tumorale, solitare, cu un diametru mai mari de 1 cm.
Face diferenţierea între formaţiunile chistice şi tumorale.
ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR CU ULTRASUNETE

(ECHOGRAFICE)
18
OBIECTIVE
- Vizualizarea în timp real a organelor abdominale (artera aorta abdminală, ficat, vezică şicanalele
biliare, pancreasul, rinichii, ureterele, vezica urinară).
- Evaluarea motilităţii unor organe, a formei, dimensiunilor, structurii, poziţiei.
- Evaluarea structurilor inaccesibile sau slab vizualizate prin alte tipuri de examene (examene
radiologice)
- Evidenţierea prezenţei, vârstei şi ritmului de creştere a sarcinii, sarcini multiple, malformaţii
fetale sau alte anomalii.
- Monitorizarea terapeutică.
- Gel pentru realizarea contactului cu tegumentul
- Prosop textil sau din hârtie
- Foaia de observaţie a pacientului sau biletul de trimitere (când examenul se face ambulator)
a) PSIHICĂ
- Se informează asupra necesităţii şi inofensivilâţii examenului
- Se prezintă avantajele şi dezavantajele
AVANTAJE:
• Nu prezintă risc de radiaţii
• Pregătirea pentru examen este minimă
• Nu are influenţă nocivă asupra fătului în caz de sarcină
• Nu este necesară spitalizarea
• Nu necesită substanţe de contrast cu iod
• Se poate repeta fără riscuri
DEZAVANTAJE:
• Nu pot fi evaluate structurile pline cu aer (plămân, intestin)
• La pacienţii obezi undele ultrasonore sunt atenuate, s-ar putea să fie necesară repetarea
examenului
- Se comunică durata examinării
- Se explică tehnica procedurii şi modul de colaborare, folosirea gelului, păstrarea poziţiei.
- Se obţin informaţii despre eventuale alergii la latex
- Se obţine consimţământul informat
b) FIZICĂ
- Se iau masuri de îndepărtare a gazelor în cazul în care acestea se interpun în faţa fluxului undelor
ultrasonice
- Se inspectează zona pentru a nu exista răni sau bandaje. (Examenul nu se poate face, fiind
necesară aplicarea gelului pe pielea integră).
- Dacă se impune examinarea la un pacient operat se examinează plaga
- Se iau măsuri în cazul examinării copiilor pentru a sta liniştiţi, la nevoie se sedează.
- Unele examene necesită post alimentar (echografia vezicii biliare, echografia transesofagiană) .
- Examenele radiologice cu bariu se fac înaintea echografiei pentru a nu influenţa imaginea (?)
- Pentru echografia pelvină, vezica urinară trebuie să fie plină
- În cazul echorgafiei Doppler nu se fumează
- Este necesară sedarea preprocedurală în echocardiografia transesofagiană în care se efectuează şi
teste de coagulare.
PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII
- Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările
- Se aşează pacientul în poziţie adecvată, solicitată de medic în funcţie de organul examinat
- Se supraveghează copiii să stea nemişcaţi în timpul examenului
- Examinatorul are grijă să asigure contactul permanent între transductor şi tegument, la nevoie se
mai aplică gel.
- Se înregistrează imaginile pe film, pe CD sau se fac înregistrări digitale
19
- Se îndepărtează gelul la sfârşitul examinării
- Se transportă la salon dacă este spitalizat
- Nu este necesară, examenul fiind netraumatizant, se poate face şi ambulator
- Se acordă îngrijirile impuse de starea generală a pacientului şi de afecţiunea pentru care este
spitalizat
- Se urmăreşte dacă nu apar cumva fenomene alergice la latex în ecografia transvaginală şi în
echografia de prostată şi rect
- Foaia de observaţie a pacientului se aşează în dosar
NOTAREA PROCEDURII
- Se notează în foaia de observaţie rezultatul examenului sau se completează în buletinul de
examen
- Nursa notează examenul în planul de îngrijire şi dacă este necesară repetarea acestuia (la cât
timp).
EVALUAREA PROCEDURII
Rezultate dorite
- Formă dimensiuni, poziţie, structură şi funcţii normale
Rezultate nedorite.
- Imagini neconcludente în echografia abdominală dacă s-au făcut examinări cu Bariu sau există
gaze, zone hipo sau hiperecogene, modificări de formă, volum, poziţie .
10. ECHOGRAFIA CARDIACA
Definitie: Ecografia cardiaca este o metoda moderna si eficienta de investigare,

neinvaziva, oricand repetitiva bazata pe folosirea ultrasunetelor care ricoseaza
de structurile interne si care produc astfel imagini in miscare
Scop: Diagnosticul bolilor cardiace
Diagnosticul tulburarilor de cinetica parietala si pentru masurarea volumului de
sange pompat la fiecare bataie a inimii
Detectarea tulburarilor cardiace structurale(defecte ale valvelor ,anomalii
congenitale si cresterea in dimensiuni ale peretilor sau cavitatilor inimii )
Diagnosticarea revarsatului pericardic (acumularea de lichid intre cele doua
straturi ale sacului ce inveleste inima )si a pericarditei constrictive(formarea de
tesut cicatricial la nivelul intregului pericard)
Vizualizarea directiei si vitezei fluxului ele de sange sanguine in cavitatile
inimii si in vas
Exista doua metode de echografie doppler cardiaca:
●Transtoracica (TT)
●Transesofagiana (TE)
Indicatii: Insuficienta cardiaca
Stenoze (îngustari) sau insuficiente ale valvelor (lipsa închiderii)
Boli cardiace congenitale
Infarctul miocardic,
Angina pectorala si alte forme de cardiopatie ischemica
Miocardite,
Pericardite
Endocardite
Traumatisme cardiace etc,
Pregatirea Electrocardiograful
materialelor CD / Caseta video
necesare: Gel incolor (pe baza de glicerina)
20
Aleza
Musama
Alcool sanitar
Tampoane vata
Buletin tipizat pentru echografia cardiaca
Pix de culoare albastru
Registru de ecografii
Ser sau glucoza 5 ml,
Seringi de 5 ml de unica folosinta
Substante anestezice (pentru echografia TE)
Branula
Veioza
Pregatirea Dezinfectia aerului cu ajutorul radiatiei ultraviolete
mediului Utilizarea unor substante cu actiune antibactericida
Se realizeaza semiobscuritate in cabinetul de echografie
pacientului: Se informaza si se explica pacientului necesitatea procedurii
● Pregatirea fizica:
Nu necesita o pregatire prealabila cu exceptia echografiei cardiace
transesofagiene),care se face pe nemancate
Se transporta bolnavul în sala de echografie
Inainte de efectuarea echografiei, pacientul trebuie sa-si indeparteze toate
bijuteriile si hainele de pe jumatatea superioara a corpului
Vor fi curatate si eventual rase zonele de la nivelul pieptului
Pacientul va fi intins comod pe patul de consultatii in decubit dorsal
Va fi rugat sa-si relaxeze musculatura
Se indeparteaza de pe abdomen orice bijuterie care ar putea interfera cu
echografia.
Pregatirea Sa pregateasca materialele necesare tehnicii
asistentei Sa verifice starea de functionare a echocardiografului
medicale: Sa introduca datele personale ale pacientului, (nume prenume,sex,varsta,
sectia , nr. F.O) in memoria echocardiografului.
Executia Medicul va acoperi zona de examinat cu un gel incolor (pe baza de glicerina),
tehnicii astfel incat, in timpul investigatiei sa nu existe aer intre sonda ecografului si
propriu-zise - pielea pacientului (ultrasunetele nu se propaga prin aer)
etapele de Plaseaza sonda pe pieptul pacientului,pentru examinarea cavitatilor inimii, a
executie: orificiilor marilor vase, a peretilor ventriculari sau atriali, a pericardului (foita
ce inveleste la exterior inima) a presiunii pulmonare., functionarii valvelor
cardiace, evidentiand defectele septale congenitale sau alte malformatii ale
inimii sau marilor vase
Imaginea este inregistrata pe o caseta video,pe un compact –disc sau pe hartie
Asistenta medicala completeaza buletinul de echografie, cu datele relatate de
medic in timpul examinarii
In caz de defect septal atrial (DSA) la indicatia medicului,
Asistenta medicala:
● pregateste solutia de contrast (ser sau glucoza 5 ml)
prin barbotare dintr-o seringa in alta
● injecteaza rapid intravenos solutia barbotata
● medicul urmareste pe monitor efectul acestei
proceduri
● daca rezultatul obtinut nu este concludent se
21
recomanda echografie cardiaca transesofagiana
Îngrijirea Se face toaleta locala a pielii
pacientului Ajutam pacientul sa se imbrace
dupa tehnica:
Notarea Asistenta noteaza concluziile procedurii si recomandarile medicului in
tehnicii in foaia de observatie
foaia de Se noteaza data si ora înregistrarii
observatii: Se noteaza numele celui care a efectuat tehnica
Accidente / Este o metoda moderna si eficienta de investigare, neivaziva, lipsita de
Incidente: efecte secundare
Reorganizarea Se indeparteaza manusile
locului de Se spala mainile
munca: Se colecteaza deseurile conform P.U. in recipiente speciale
Observatii: Este o metoda rapida, examenul ecografic dureaza 10 – 30 de minute, in
functie de ceea ce se analizeaza si de conditiile pacientului (vizualizarea
este mai dificila la un pacient mai gras)
Echografia cardiaca transesofagiana se efectueaza numai in urmatoarele
cazuri :
cand echografia cardiaca transtoracica este greu de efectuat la pacientii
obezi(fereastra dificila)sau in cazul bolilor pulmonare
pentru obtirea unor imagini mai clare
pentru analiza corecta a aortei(AO) sau structurilor posterioare (AS,VS)
Pentru efectuarea echografiei cardiace transesofagiene sonda este
introdusa prin cavitatea bucala si avansata pana in esofag,inregistrand
semnale chiar din spatele inimii.
11. EXAMENE RADIOLOGICE. ASPECTE GENERALE
DEFINIŢIE
Examenele radiologice sunt investigaţii imagistice realizate cu ajutorul radiaţiilor X, care sunt
vibraţii electromagnetice cu lungime de undă foarte scurtă care au capacitatea de a penetra
substanţele foarte dense şi de a produce imagini sau umbre ce pot fi înregistrate pe film fotografic
PRINCIPII GENERALE
Examenele radiologice se realizează în servicii speciale de către personal instruit.
Echipamentele folosite utilizează tehnici de înaltă rezoluţie - ecrane TV, înregistrări digitale,
imprimante laser, pentru a obţine imagini cât mai amănunţite.
Ţesuturile moi şi osoase au densitate diferită astfel încât cantitatea de radiaţii care le străbate
variază iar imaginile pot fi clare sau mai puţin clare.
Oasele fiind dense nu sunt străbătute de radiaţii şi sunt radioopace în timp ce ţesuturile moi sunt
străbătute de radiaţii şi dau imagini ca nişte umbre mai mult sau mai puţin conturate.
Datorită diferenţei de densitate în timpul examinării se realizează un contrast natural prin aer,
lichid, ţesut gras, ţesut osos:
• Plămânii şi o parte din tubul digestiv conţin aer - determină imagini transparente
• Unele organe au o capsulă de grăsime care creează o umbră mai mult sau mai puţin densă
• Oasele conţin săruri minerale şi sunt radioopace
Pentru vizualizarea unor detalii se pot administra substanţe de contrast care se introduc pe cale
orală, rectală, injectabilă în funcţie de organul, segmentul, sistemul care urmează să fie examinat.
Substanţele de contrast sunt: radioopace sau radio transparente.
Nu există o substanţă de contrast sigură, inofensivă. Toate pot determina reacţii adverse care sunt
studiate şi pot fi prevenite sau combătute.
22
TIPURI DE EXAMENE
RADIOGRAFIA - înregistrare a imaginilor pe un film special.
XERORADIOGRAFIA - înregistrarea imaginii pe o suprafaţă de seleniu.
Avantaje:
• Imagine clară datorită contrastului ridicat putând fi interpretate zone mai mici.
• Este utilă pentru extremităţi şi mai ales pentru ţesuturi moi
• Expunerea este de scurtă durată
TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ (CI)
• Utilizează radiaţii X şi un sistem de scanare, elimină suprapunerile.
• Metodă computerizată care prezintă imagini anatomice arteriale eliminând oasele şi ţesuturile
Avantaje:
o Risc de toxicitate redus prin scăderea cantităţii de substanţă de contrast.
o Risc de complicaţii scăzut, se poate face ambulator.
o Imagini îmbunătăţite pe CD şi reproduse pe un monitor TV.
o Face posibilă examinarea vaselor mici.
Limite:
o Se foloseşte între 40 - 65 ani
o Nu se foloseşte la bolnavii cu stare gravă sau cu angină pectorală.
o În cazul examinării membrelor inferioare sau a zonei abdominale mărimea câmpului observat
necesită mai multe injecţii cu substanţă de contrast.
- pacientul nu mănâncă înainte de examen;
- pacientul stă nemişcat în timpul examenului;
- procedura durează 60-90 minute;
- poate apărea senzaţia de claustrofobie la intrarea în aparat;
- dacă se administrează substanţa de contrast, se montează o linie venoasa, pacientul este
avertizat asupra senzaţiei de căldură;
- în timpul examenului, ascultă indicaţiile celui care face înregistrarea.
Îngrijirea pacientului după procedură
- nu sunt necesare îngrijiri speciale;
- dacă s-a folosit substanţa de contrast, este sfătuit să bea multe lichide.
REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ (RMN)
• Tehnică non invazivă prin care se obţin imagini transversale ale anatomiei corpului prin
expunerea într-un câmp magnetic, fără radiaţii.
• Obţinerea imaginilor se bazează pe conţinutul diferit în apă al ţesuturilor
11.a. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR

RADIOLOGICE
OBIECTIVELE
- examinarea cu ajutorul radiaţiilor X ® a unor organe/aparate cu sau fără substanţă de contrast în
funcţie de capacitatea de absorbţie a ţesuturilor.
- înregistrarea imaginilor pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei bolii.
- substanţa de contrast dacă este cazul;
- materialele pentru administrarea substanţei de contrast;
- medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor, instrumente pentru administrare.
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ
- explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic;
- informaţi pacientul asupra riscului şi beneficiilor pe care le implică procedura;
- obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de către medic;
23
- informaţi asupra duratei examenului;
- verificaţi încă o dată data ultimei menstruaţii la femeile tinere.
b) PREGĂTIREA FIZICĂ
- se atrage atenţia, dacă este necesar postul alimentar şi durata acestuia sau obligativitatea de a
urma un anumit regim;
- se efetuează pregătirea specifică organului sau aparatului examinat, combaterea gazelor,
efectuarea clismei sau a spălăturii;
- se administrează antihistaminice la recomandarea medicului;
- se apreciază starea pacientului pentru a stabili modul de transport la serviciul radiologic;
- pacientul este rugat să-şi îndepărteze obiectele metalice dacă acestea sunt plasate în câmpul de
examinare.
- identificaţi pacientul; verificaţi recomandarea în F.O. sau pe biletul de trimitere;
- verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările;
- pregătiţi materialele care vor fi transportate la radiologie pentru administrarea substanţelor de
contrast;
- însoţiţi pacientul şi ajutaţi-l să se dezbrace (dacă este cazul); predaţi pacientul colegei de la
radiologie pentru administrarea substanţei de contrast.
- se ajută pacientul să se aşeze pe pat;
- se monitorizează: T°, P, TA, R.,eliminările;
- se observă aspectul tegumentelor pentru a depista manifestări alergice(eventual);
- se asigură repausul, se administrează lichide pentru a elimina mai repede substanţa de contrast.
- se curăţă materialele refolosibile;
- se colectează materialele folosite conform P.U.;
- se aşează materialele curate în dulapuri;
- sespală mâinile.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- data efectuării examenului şi comportamentul pacientului;
- dacă pacientul trebuie să revină la radiologie.
• pacientul prezintă stare generală bună, exprimă confort;
• nu sunt semne de alergie/sensibilitate la substanta de contrast ;
Rezultate nedorite/ce faceţi :
• pacientul prezinta fenomene de hipersensibilitate (prurit intens, roseata si edem al fetei, cefalee,
dispnee cu greturi si varsaturi) care pot apare mai tarziu, dupa efectuarea examenului;
- se anunţă medicul (dacă nu este prezent), se administrează medicaţia recomandată;
- se monitorizează pacientul:
• pacientul acuză dureri de-a lungul venei şi gust metalic:
- explicaţi pacientului că manifestările sunt trecătoare.
11.b TRANZITUL ESOGASTRODUODENAL
Presupune administrarea substanţei de contrast- sulfat de bariu.
24
Examenul permite evidenţierea modificărilor morfologice şi funcţionale ale esofagului, stomacului,
duodenului, stabilirea diagnosticului.
→ Contraindicaţii:
Bolnavii caşectici, în stare gravă, adinamici.
Tromboze, ileus. Perforaţie gastrică cu hemoragie. Peritonita acută.
Gravide în prima jumătate a sarcinii.
→ Materiale necesare:
Sulfat de bariu 150 g.
Cană sau pahar cu apă. Lingură de lemn.
Purgativ (ulei de parafină).
Se pregăteşte suspensia de bariu – cele 150 g sulfat de bariu se amestecă cu o cantitate egală de
apă caldă până se obţine o pastă omogenă, la care se adaugă apă până la 200-300 g,
amestecându-se cu lingura de lemn.
Pregătirea bolnavului:
Se anunţă bolnavul cu 2 zile înainte explicându-i necesitatea tehnicii şi importanţa ei pentru
diagnosticarea bolii.
Se explică bolnavului tehnica de investigaţie.
Se anunţă bolnavul că în dimineaţa examenului nu trebuie să mănânce, să nu fumeze deoarece
fumatul măreşte secreţia gastrică.
Se informează bolnavul privind regimul alimentar pe care trebuie să-l păstreze. Se administrează
bolnavului cu 1-2 zile înaintea examinării un regim alimentar neflatulent şi uşor de digerat, format
din supe, ouă, pâine prăjită, paste făinoase, produse lactate.
Tehnica:
În ziua examenului, dimineaţa, bolnavul este condus la serviciul radiologic şi aşezat sub ecranul
radiologic unde i se oferă cana cu suspensia de sulfat de bariu.
La comanda medicului bolnavul va înghiţii sulfatul de bariu în suspensie şi amestecat cu o lingură
de lemn.
După terminarea examinării bolnavul este ajutat să se îmbrace şi este condus la pat.
Bolnavul este readus la serviciul radiologic (conform indicaţiilor medicului) după 2 – 8 – 24 ore
pentru a se urmări sub ecran evacuarea stomacului, umplerea intestinului subţire şi a colonului.
Îngrijiri după tehnică:
Se administrează bolnavului (o lingură de ulei de parafină) după examinare.
La două ore după examenul radiologic bolnavul poate să mănânce.
Bolnavul va fi informat că va avea scaunul colorat în alb.
Reorganizarea locului de muncă
- se curăţă materialele refolosibile;
- se colectează materialele folosite conform P.U.;
- se aşează materialele curate în dulapuri;
- sespală mâinile.
Notarea procedurii
Notaţi:
- data efectuării examenului şi comportamentul pacientului;
- dacă pacientul trebuie să revină la radiologie.
Evaluarea procedurii
• pacientul prezintă stare generală bună, exprimă confort;
• nu sunt semne de alergie/sensibilitate la substanta de contrast ;
Rezultate nedorite/ce faceţi :
• pacientul prezinta fenomene de hipersensibilitate (prurit intens, roseata si edem al fetei, cefalee,
dispnee cu greturi si varsaturi) care pot apare mai tarziu, dupa efectuarea examenului;
- se anunţă medicul (dacă nu este prezent), se administrează medicaţia recomandată;
- se monitorizează pacientul.
25
12. EXAMENE ENDOSCOPICE
ASPECTE GENERALE
DEFINIŢIE
- Vizualizarea şi examinarea directă a organelor sau cavităţilor cu ajutorul endoscoapelor - aparate
cu fibre optice şi un sistem de lentile ataşate unui tub flexibil sau rigid.
OBIECTIVE
- Examinarea cavităţilor şi organelor pentru stabilirea diagnosticului
- Îndepărtarea unor corpi străini
- Aspirarea secreţiilor
- Recoltarea unor tragmente de ţesut în vederea biopsiei
- Hemostaza cu laser
- Efectuarea unor manevre chirurgicale
TIPURI DE EXAMENE
- Artroscopia - vizualizarea directă a interiorului articulaţiei pentru examinarea şi efectuarea unor
proceduri chirurgicale (eliminare de menisc sau pinten osos, reparare de ligamente, recoltarea
biopsiei)
- Bronhoscopia - vizualizartea laringelui şi arborelui traheobronşic în scop diagnostic, biopsierea
leziunilor suspecte, aspirarea sputei din bronhii pentru efectuarea culturilor. În scop terapeutic prin
bronhoscopie se realizează: controlul sângerării din bronhii, îndepărtarea corpilor străini, aspirarea
secreţiilor în caz de obstrucţie sau atelectazie postoperatorie, iradierea endobronşică cu iridiu.
- Citoscopia - vizualizarea directă a uretrei şi a vezicii urinare în vederea stabilirii diagnosticului,
efectuarea biopsiei de prostată, recoltarea urinei direct din uretere, identificarea sursei de
hematurie. În scop terapeutic se foloseşte pentru rezecţia tumorilor mici, plasarea cateterelor în
pelvisul renal, hemostază, pentru iradierea tumorilor.
- Histeroscopia - examinarea directă a cavităţii uterine cu ajutorul unui endoscop subţire introdus
pe cale vaginală prin colul uterin.
- Esofagogastroduodenoscopia - (endoscopia gastrointestinală superioară, gastroscopia) - permite
vizualizarea directă a mucoasei tractului gastrointestinal superior. Prin esofago-gastroscopie se
poate efectua o biopsiere a formaţiunilor suspecte, îndepărtarea corpilor străini, oprirea sângerării.
- Laparoscopia - vizualizarea directă a organelor abdominale şi pelvine pentru stabilirea
diagnosticului şi realizarea unor intervenţii chirurgicale cu minimum de disconfort şi recuperare
rapidă.
- Mediastinoscopia - vizualizarea directă a spaţiului cuprins între stern şi cei doi plămâni unde se
află traheea, esofagul, cordul şi marile vase, timusul şi ganglionii limfatici. Permite efectuarea
biopsiei ganglionilor limfatici.
- Toracoscopia - vizualizarea pleurei, plămânilor şi mediastinului pentru identificarea şi
stadializarea neoplasmului, evidenţierea metastazelor, emfizemului, infecţiei pulmonare şi
obţinerea fragmentelor tisulare pentru biopsii.
- Rectosigmoidoscopia (sigmoidoscopia, proctoscopia, anoscopia) - examinarea endoscopică a
anusului, rectului şi sigmoidului şi obţinerea fragmentelor de ţesut pentru biopsie; îndepărtarea
polipilor, obliterarea hemoroizilor.
- Colposcopia - vizualizarea vaginului, colului uterin (cervixului) şi vulvei pentru evaluarea unor
leziuni şi obţinerea fragmentelor din zonele suspecte pentru biopsie.
- Colonoscopia - vizualizarea mucoasei întregului colon, valvei ileocecale şi ileonului terminal
pentru evidenţierea cancerului de colon, polipilor, inflamaţiilor intestinale, malformaţiilor,
hemoroizi şi pentru efectuarea unor manevre chirurgicale endoscopice.
12.a. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR

ENDOSCOPICE
OBIECTIVE
26
- Examinarea cavităţilor unor organe
- Îndepărtarea corpilor străini
- Recoltarea biopsiei
- Efectuarea intervenţiilor chirurgicale
- Aparatul endoscopic
- Măşti, mănuşi, ochelari
- Tampoane, comprese
- Spray anestezic, medicamente recomandate de medic
- Tăviţă renală
- Materiale pentru biopsie
- Material de dezinfecţie
- Sursa de lumină
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ
- Identificaţi pacientul
- Identificaţi cunoştinţele pacientului referitoare la examen
- Explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic şi riscul
- Explicaţi modul de desfăşurare al examenului
- Obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de medic
- Informaţi pacientul că se face anestezie şi descrieţi senzaţiile pe care le poate avea
- Informaţi asupra duratei examenului
b) PREGĂTIREA FIZICĂ
- Se atrage atenţia pacientului asupra regimului sau a restricţiilor alimentare
- Se verifică dacă au fost respectate
- Se goleşte cavitatea de examinat, dacă este copil se face spălarea dacă medicul recomandă
- Se face test de sensibilitate la xilină cu o zi înainte
- Se fac testele de coagulare
- Se administrează sedative cu o seară înainte, la recomandarea medicului
- Se identifică pacientul.
- Se verifică recomandarea în foaia de observaţie
- Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările, privind pregătirea specifică
- Se evaluează resursele fizice şi starea pacientului pentru a stabili modalitatea de transport la
camera de endoscopie sau la sala de operaţie
- Se pregătesc materialele care însoţesc bolnavul (foaia de observaţie, dosarul de nursing)
- Se însoţeşte pacientul la camera de endoscopie
- Se ajută pacientul să se dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare
- Se asigură poziţia corespunzătoare examenului
- Se servesc medicului instrumentele şi celelalte materiale în funcţie de examenul recomandat şi
scopul acestuia
- Se schimbă poziţia pacientului la cererea medicului şi se supraveghează starea acestuia
- Se informează medicul cu privire la modificările observate
- Se ajută pacientul să coboare după masa de endoscopie şi să se îmbrace
- Se ajută pacientul să se aşeze pe pat
- Se supraveghează şi se notează funcţiile vitale
- Se atenţionează să nu mănânce un timp variabil în funcţie de examen
- Se discută cu pacientul despre jena resimţită pe traiectul introducerii aparatelor şi se explică ce
trebuie să facă
- Se asigură repausul alimentar după examen în funcţie de anestezie şi organul examinat
- Se verifică eliminările (după caz) pentru a identifica sângerarea, mai ales după biopsie
27
- Se curăţă materialele folosite şi se pregătesc pentru sterilizare
- Se aşează materialele în dulapuri speciale
- Se colectează materialele de unică folosinţă în containere speciale, conform P.U.
- Se trimit la laborator materialele recoltate pentru biopsie
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
- Data, ora efectuării examenului
- Numele persoanei care a efectuat examenul
- Comportamentul pacientului
- Pacientul prezintă stare generală bună, nu acuză disconfort
- Observaţiile făcute în timpul examenului sunt liniştitoare pentru pacient
Rezultate nedorite/ce faceţi
- Pacientul acuză jenă
• Se explică pacientului că va dispare în ziua următoare şi se sfătuieşte ce are de făcut în funcţie de
organul examinat
- Sângerarea traseului
• Se anunţă medicul pentru a stabili conduita
• Se pregătesc la îndemână medicamente hemostatice şi materiale pentru administrare
- Prezintă febră, dispnee, dureri abdominale
• Se explică pacientului că febra dispare în 24 de ore
• Se anunţă medicul dacă pacientul prezintă dispnee, dureri abdominale
12.b.PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA

ESOFAGOGASTRODUODENOSCOPIEI
Esofagogastroduodenoscopia este examinarea endoscopica a porţiunii superioare a tubului digestiv
(esofag, stomac, duoden).
Poate fi examinată numai o porţiune (esofagoscopie, gastroscopie, duodenoscopie) sau toate cele 3
segmente.
Scop/indicaţii:
- stabilirea diagnosticului în tumori benigne sau maligne, hernia heatală, esofagita, gastrită,
duodenită, varice esofagiene;
- diagnosticarea infecţiei cu helicobacter pylori;
- biopsia formațiunilor suspecte;
- evaluarea duăa digestia de substanţe corozive;
- identificarea surseri de sângerare;
- intervenţia chirurgicală cu ajutorul laserului.
Materiale necesare
- fibroscop lung flexibil prevăzut cu 3 canale (un canal pentru vizualizare, unul pentru insuflare de
aer, şi aspirare de lichid, și al treilea pentru introducerea diverselor anexe sau instrumente);
- anexele fibroscopului;
- recipiente pentru recoltări;
- flacoane cu soluţie conservantă daca se face biopsie;
- medicamente pentru anestezie şi pentru combaterea accidentelor conform recomadării medicului:
xilocaina spray, stomacaina spray, novocaina 1%, xilina pentru badijonare locală;
- material de protecţie: maşti, ochelari, şorturi impermeabile;
- comprese sterile;
- manuşi sterile;
- tăviţă renală.
28
- începe din momentul anunţării necesitătii examenului;
- se încurajează pacientul, se lămuresc unele temeri;
- se explică modul de derulare a procedurii şi de cooperare;
- dacă se recoltează pentru biopsie este necesar un bilanţ al hemostazei;
- medicul trebuie să se asigure că pacientul nu ia anticoagulante sau antiagregante;
- se obţine consimţământul;
- pacientul este anunţat că în seara dinainte şi în dimineaţa examenului să nu mănânce;
- dacă funcţia evacuatorie a stomacaului este încetinită, în seara premergătoare examenului se face
o spălătura gastrică;
- se administrează medicaţie preprocedurală la pacientul axios (seara şi dimineaţa) conform
indicaţiei medicului.
- examinarea se face în laboratorul de endoscopie;
- pacientul este aşezat pe masă în decubit lateral stâng;
- se servesc medicului materiale necesare pentru anestezie;
- se introduc fibroscopul încet până în stomac;
- pentru vizualizare cavităţilor digestive se insuflă aer;
- se explorează fiecare segment;
- la sfârşitul procedurii se aspiră excesul de aer şi secreţiile gastrointestinale;
- produsele recoltate se pregătesc pentru laborator.
Îngrijirea pacientului după procedură
- pacientul rămâne sub supraveghere la laboratorul de endoscpie 30 minute;
- nu mănâncă, nu bea 2 ore până la restabilirea reflexului de deglutiţie;
- este posibil să acuze uşoară disfagie şi disfonie;
- este informat că manisfestările dispar, se recomandă gargară şi inhalaţii cu mentol;
- senzaţia de balonare este normală după esofagogastroduodenoscopie. Daca nu dispare, pacientul
nu elimină mucusul şi aerul, acuză dureri se anunţă medicul care poate să recomande aspiraţie cu
sonda gastrică;
- se supraveghează scaunul;
- se măsoară temperatura;
- se observă respiraţia;
- acă apar sângerare, febră sau dureri abdominale se anunţă medicul.
Participarea asistentului medical la efectuarea colonoscopiei
Colonoscopia este examenul vizual direct al colonului cu ajutorul unui coloscop flexibil, lung de
135-185 cm care permite observarea/vizualizarea colonului sigmoid, descendent, transvers şi
ascendent până la cec.
Scop/indicaţii:
- stabilirea diagnosticului în suspiciune de cancer de colon, polipi colonici, hemoroizi;
- boli intestinale inflamatorii;
- rectoragii;
- excizia polipilor colonici;
- obţinerea biopsiilor tisulare.
Materiale necesare:
- materiale de protecţie: aleză, muşama, mănuşi de unică folosinţă:
- materiale pentru colonoscopie:
- colonoscopul cu anexe în funcţie de scopul examenului;
- pensa pentru biopsie;
- eprubete, recipiente cu soluţii conservatoare pentru materialul recoltat;
- materiale pentru anestezie sau medicamente pentru reducerea sensibilităţii şi anxietăţii;
- vaselină sterilă pentru lubrifiere;
- materiale pentru asepsie şi antisepsie:
- soluţii dezinfectate cerute de medic;
29
- câmpuri sterile prevăzute cu deschidere centrală;
- comprese sterile.
- se explică pacientului necesitatea examenului şi modul de colaborare;
- este informat asupra senzaţiilor neplăcute (durere, presiune) pe care le poate avea la introducerea
şi înaintea colonoscopului;
- dacă examenul este însoţit de intervenţie chirurgicală (biopsie, rezecţie de polipi) se face un bilanţ
al hemostazei;
- rezultatul examenului depinde în mare măsură de pregătirea/curăţirea colonului care se realizează
prin:
- regim alimentar fără reziduri 3 zile înainte de examen: se evită legumele (conţin fibre şi cresc
deşeurile fecale), fructele crude sau uscate, cerealele, brânza fermentată, sosurile;
- regim alimentar recomandat: produse lactate, carne albă (peşte, pasăre fără sos, făinoase, pâine
veche, biscuiţi, produse dulci şi produse grase);
- se administrează purgativ – FORTRANS – care se prezintă sub formă de pudră solubilă (4 plicuri
care se dizolvă în 4 litri de apă). Soluţia este ingerată în priza unică, 4 litri cu o seara înainte în 4
ore, sau fracţionat 2 litri seara şi 2 litri dimineaţa. Se recomandă ca ultimul pahar să fie băut cu 3-4
ore înainte de examen.
- Pacientul este atenţionat că soluţia are un gust foarte dulce, poate produce grețuri şi vărsături.
- cu o seară înainte pacientul poate poate servi o masă foarte uşoară – să nu mănânce cel puţin 4 ore
înainte de examinare;
- este atenţionat să nu ia fier sau cărbune timp de 8 zile înainte de examinare;
- după ce pacientul este informat asupra riscurilor se obţine acordul scris;
- dacă examinarea este asociată cu intervenţia chirurgicală se consultă un anestezist, se montează o
linie venoasă;
- se îndepartează proteza dentară dacă se face anestezie generală;
- examinarea nu se face, nefiind concludentă, dacă pacientul a facut un examen cu sulfat de bariu în
ultimele 48 ore.
- se verifică recomandarea medicală;
- se verifică dacă pacientul a respectat indicaţiile privind curăţirea colonului;
- se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu genunchii flectaţi;
- se acoperă zona ano-perineală cu un câmp steril prevăzut cu deschidere centrală;
- se lubrifiază vârful tubului cu vaselină sterilă şi se introduce încet prin anus cu mişcări uşoare de
rotaţie;
- tubul colonoscopului este introdus încet sub controlul monitorului de care este legat;
- pentru destinderea pereţilor colonului în vederea examinării se introduce aer;
- în timpul examinării asistenta linişteşte pacientul, îi recomandă să se relaxeze și să colaboreze;
- urmăreşte funcţiile vitale;
- schimbă poziţia pacientului dacă medicul solicită;
- serveşte medicului piesele anexe în funcţie de scopul şi indicaţia examenului;
- primeşte materialele extrase şi le pregăteşte pentru expedierea la examene de laborator.
Îngrijirea pacientului după colonoscopie

- dacă s-a făcut anestezie generală, pacientul rămâne în sală până la trezire;
- se supraveghează pulsul, TA, To, dureri abdominale;
- se hidratează pacientul dacă acuză slăbiciune;
- pot apărea: dureri abdominale, febră, frisoane, scaun cu sânge, situaţii în care este necesară
continuarea spitalizării;
- senzaţia de balonare determinată de introducerea aerului dispare treptat.
Participarea asistentului medical la efectuarea bronhofibroscopiei
30
Este un examen endoscopic ce constă în explorarea mucoasei traheei şi a bronhiilor cu ajutorul
unui endoscop ce conţine fibre optice (bronhofibroscop).
Indicaţii și contraindicaţii:
Indicaţii
- hemoptizie;
- expectoraţie prelungită sau sanguinolentă;
- corpi străini intrabronşici;
- tumori mediastinale.
Contraindicaţii:
- alergie la anestezicele locale;
- tratamente anticoagulante în curs.
Incidente şi accidente:
- accidente alergice la anestezicele locale;
- agitaţia pacientului şi întreruperea examenului prin intoleranţă la bronhoscop.
Principii generale:
se utilizează bronhoscoape flexibile, de calibru mic, bine tolerate de pacient, care permit o
explorare profundă;
- examinarea se face într-o cameră specială după ce pacientului i s-a efectuat enestezia locală.
Pregătirea materialelor
Se vor pregăti materialele respectând regulile de asepsie:
- bronhoscopul cu anexele sale (pense pentru prelevări de ţesut, pentru îndepărtarea corpilor străini)
sterile;
- recipiente sterile etichetate cu numele pacientului pentru prelevări de secreţii bronşice;
- un vaporizor cu xilină pentru anestezia faringolaringiană;
- medicamente pentru intervenţie rapidă în caz de şoc;
- seringi şi ace de unică folosinţă.
- se explică pacientului scopul și derularea procedurii;
- se obţine consimţământul informat.
Participarea asistentului medical la efectuarea bronhofibroscopiei
- se cercetează testele de coagulare şi se administrează, la indicaţia medicului, anticoagulante
pentru a preveni hemoragia în caz de prelevare de ţesut bronşic;
- se instruieşte pacientul să rămână “à jeun” şi să nu fumeze în dimineaţa examinării;
- se administrează premedicaţia conform indicaţiei medicului: antitusive, antisecretorii, anxiolitice /
tranchilizante (cu condiţia ca pacientul să nu aibă glaucom sau adenom de prostată, fiindcă conţin
atropină şi produc midriază şi retenţie de urină);
- se îndepărtează protezele dentare, dacă există;
- se introduce fibroscopul pe gură (după anestezia faringo-laringiană) sau pe una din fosele nazale;
- medicul priveşte pe monitor imaginea internă mărită a căilor respiratorii şi dictează modificările;
- asistentul medical notează pe buletinul de analiză modificările identificate de medic;
- se fac prelevări de secreţii pentru examen bacteriologic, citologic, biochimic şi de ţesut pentru
examen anatomopatologic.
Îngrijirea pacientului după procedură:

- se insistă ca pacientul să nu bea nimic 2-3 ore după examen fiindcă există riscul unei căi false din
cauza anesteziei;
- se supraveghează tusea şi expectoraţia, pentru a surprinde o eventuală hemoptizie;
- se observă culoarea tegumentelor şi se măsoară frecvenţa respiraţiei şi pulsului.
13. PULSOXIMETRIA
31
Poate fi continuă sau intermitentă şi este o procedură simplă şi noninvazivă de
monitorizarea a saturaţiei în oxigen a sângelui arterial. Măsurarea neinvazivă se va nota cu SpO2
iar cea invazivă cu SaO2.
Pulsoximetrul se poate pune pe deget sau pe lobul urechii. Rezultatele pot fi afectate dacă
există o slabă perfuzare vasculară a regiunii pe care se aşează pulsoximetrul, cum este la pacienţii
care prezintă modificări ale debitului cardiac.
Mecanismul de măsurare se bazează pe lumina infraroşie transmisă prin patul vascular şi care va fi
măsurată de fotodetectorul instalat pe deget sau lobul urechii.
Materiale necesare:
- pulsoximetru
- paduri alcoolizate, acetonă, dacă este nevoie
Implementare:
-se explică procedura pacientului
-asistenta se va asigura că pacienta nu are unghii false sau ojă (se va şterge oja)
-pulsoximetrul se poate aşeza şi perpendicular pe unghie dacă aceasta este prea mare
-se poziţionează mâna pacientului la nivelul inimii pentru a elimina pulsaţiile venoase care pot
altera rezultatul
-la copii se poate fixa pulsoximetrul pe deget, la mână sau la picior, cu un leucoplast
-se porneşte pulsoximetrul, se aşteaptă puţin şi se va urmări măsurătoarea
-pulsoximetrul va afişa saturaţia în oxigen cât şi pulsul
-dacă se va măsura saturaţia montând pulsoximetrul pe lobul urechii, se va masa întâi zona timp de
10-20 secunde cu un pad alcoolizat pentru a îmbunătăţii circulaţia. Se va lăsa să măsoare timp de 3
minute până se va stabiliza, sau se va măsura de mai multe ori, masând de fiecare dată zona înainte
de a aşeza pulsoximetrul
-după măsurătoare, se îndepărtează pulsoximetrul şi se va şterge cu grijă cu un pad alcoolizat
Consideraţii speciale:
1 *dacă rata pulsului arătat de pulsoximetru nu corespunde cu cea a pacientului, se poate
considera incorectă şi valoarea saturaţiei şi se va repeta măsurătoarea
2 *hipotermia, hipotensiunea, vasoconstricţia, mişcarea excesivă a pacientului în timpul
măsurătorii, lumina excesivă, pot afecta corectitudinea măsurării saturaţiei. De asemenea mai pot
afecta acuratetea rezultatului: nivelul crescut de bilirubină care poate da rezultate fals scăzute,
statutul de fumător
3 *dacă circulaţia la nivelul extremităţilor nu permite folosirea pulsoximetrului, acesta poate
fi pus la rădăcina nasului
4 *pulsoximetrul nu se va pune pe aceeaşi mână pe care este instalată manşeta de tensiune a
unui pacient monitorizat deoarece poate afecta rezultatele
5 *nivelul normal al saturaţiei pe care trebuie să-l afişeze pulsoximetrul este între 95%-100%
pentru un adult şi 93%-100% pentru un nou- născut la termen sănătos.
14. SONDAJE
Generalitati
Prin sondaj se înţelege introducerea unei sonde sau tub de cauciuc, metal sau material
plastic într-o cavitate naturală a organismului în scop explorator sau terapeutic. Acest tub se
numeşte sondă.
Această manevră se face cu un anumit scop:
 evacuarea conţinutului
 recoltarea produsului
 urmărirea cantităţii extrase
 felul produsului
 introducerea de substanţe de contrast, alimentare, medicamentoase, soluţii antiseptice etc.
32
Atât pentru sondaje cât şi pentru spălături se va efectua pregătirea psihică a bolnavului, i se
va explica scopul şi necesitatea manoperei, cât şi beneficiul adus prin această manoperă. Pentru
uşurarea şi reuşita tehnicii, bolnavul este sfătuit de către asistentul medical să coopereze. În caz de
refuz a bolnavului, asistentul medical va anunţa medicul, va consemna în foaia de observaţie şi va
invita bolnavul să semneze refuzul. Este interzisă obligaţia bolnavului la o manevră pe care el nu
şi-o doreşte. În cazul persoanelor inconştiente, decizia de sondaj sau spălătură o va lua medicul.
In caz că se introduce în cavitate apă sau soluţii medicamentoase care vor fi evacuate,
vorbim de spălătură şi se face în scop de a curăţii cavitatea respectivă.
Instrumentarul folosit în acest scop trebuie să îndeplinească următoarele proprietăţi:
 suprafaţa materialului din care sunt confecţionate să fie netă
 materialul din care sunt confecţionate să fie rezistent
 să fie uşor de dezinfectat şi sterilizat
 vârful lor să fie bont, neted pentru a nu leza cavitatea.
Pentru ca sondele să fie utilizate indiferent de cavitatea unde vor fi introduce, ele trebuie să
fie folosite după reguli bine stabilite pe care orice asistentă sau cadru medical care le foloseşte să le
respecte:
 la introducerea sondei, vârful ei se umidifică cu apă sau se unge cu un ulei sau cu un anestezic
local;
 sondele să fie sterile, de unică folosinţă şi utilizate în condiţii de asepsie perfectă;
 bolnavilor li se va cere consimţământul (bolnavi cooperanţi) pentru efectuarea manoperei;
 bolnavii vor fi instruiţi asupra modului de desfăşurare a procesului de sondare şi asupra scopului
acestuia, precum şi asupra felul cum trebuie să se comporte în timpul manoperei;
 bolnavii agitaţi sau cei cu teamă vor fi sedaţi sau calmaţi uşor în aşa fel încât să se poată colabora
cu ei;
 sondajul se va face cu profesionalism şi răbdare pentru a nu face cale falsă la înaintarea sondei;
 introducerea sondei se face cu mare atenţie şi tact pentru a nu obosi bolnavul;
 la efectuarea de spălături cantitatea de lichid de spălat va fi mai mică decât cavitatea unde o
introducem;
 în caz de orice accident (mici hemoragii, dureri locale, scăderea TA) se va anunţa medicul
 conţinutul cavităţilor se va arăta medicului şi va fi trimis în caz de nevoie la laborator
 persoana care a efectuat sondajul trebuie să fie protejată cu echipament de protecţie (şorţ, mănuşi
de cauciuc şi mască)
 persoana care a efectuat manopera va fi notată în foaia de observaţie şi se va consemna ora,
durata şi materialul extras
 nu va efectua sondajul decât personalul medical calificat care răspunde în faţa organelor de
răspundere profesională
14.a TUBAJUL (sondajul ) NAZOGASTRIC
Definitie
Prin tubaj gastric se înţelege introducerea unei sonde de cauciuc sau material plastic în
cavitatea stomacului.
Scop/Indicaţii
Scopul tubajului gastric este:
 explorator
Tubajul în scop explorator se efectuează pentru recoltarea sucului gastric, investigarea
funcţiei evacuatorii a stomacului şi pentru determinarea chimismului gastric. Se va face la bolnavii
conştienţi, dar şi la bolnavii inconştienţi care sunt în comă.
După ce s-a extras conţinutul stomacal se fac diferite investigaţii:
-examenul citologic al conţinutului gastric
-examenul macroscopic al conţinutului gastric
33
-examenul microscopic
-aspectul conţinutului gastric, miros, culoare, cantitate, conţinutul ingerat de bolnav.
După evacuarea stomacului se pot efectua spălături gastrice (intoxicaţii, hemoragii, etc.).
Este utila si in obţinerea sputei înghiţite pentru cercetarea bacilului Koch.
 terapeutic
Tubajul gastric cu scop terapeutic se însoţeşte întotdeauna de spălătura gastrică. După ce s-a extras
conţinutul stomacal se curăţă mucoasa gastrică de substanţele străine, exudate, etc. Aceasta se face
în intoxicaţiile cu substanţe toxice, alimentare, în procese fermentative intrastomacale din staza
gastrică şi în pregătirea pentru intervenţii chirurgicale sau fibroscopie.
Nu se efectuează această manoperă la bolnavii critici în special la bolnavii cardiovasculari,
insuficienţe respiratorii decompensate, bolnavi psihici agitaţi sau în intoxicaţii cu substanţe
caustice (se poate perfora mucoasa gastrică), la bolnavi cu varice esofagiene deoarece provoacă
hemoragii prin ruptură de vase esofagiene- aspirarea conţinutului gastric;
- alimentaţia enterală;
- introducerea unor medicamente;
 alimentaţie
. Materiale necesare pentru tubajul gastric

Sonda Faucher: este confecţionată din cauciuc semirigid cu dimensiuni 1,5m şi grosime 10-
12mm, închis la un capăt şi rotund. Partea rotunjită prezintă două orificii laterale. Partea distală
este lărgită în scop de a se putea adapta la ea o pâlnie pentru spălături sau alimentaţie. La o distanţă
de 40, 45, 50 cm de vârful rotunjit şi închis se găsesc marcaje cu tuş negru pentru a se putea orienta
distanţa până unde este introdusă sonda. Când acest marcaj este la nivelul arcadei dentare sonda
este în stomac. Marcajul de 40-50 este distanţa medie dintre centrul stomacului şi arcada dentară.
Sonda Leube este o sondă de cauciuc mai moale, de 75 cm cu lărgime de 8mm. La fel o
extremitate este rotunjită şi are 3-4 orificii laterale, iar celălalt capăt se prelungeşte cu o porţiune de
tub de sticlă continuat cu un tub de cauciuc. Pe această porţiune de sticlă se poate vizualiza
conţinutul şi direcţia conţinutului din cavitatea stomacală.
Sonde din material plastic sunt sondele Levin, Ventral, Salem etc. Ele au calitatea că sunt
transparent, moi şi sunt de unică folosinţă.
Sonda Einhorn – este cea ma folosită sondă şi este confecţionată din material plastic.
Materiale adjuvante:
 muşama
 o tăviţă renală
 recipiente pentru colectarea conţinutului stomacal
 două şorţuri de cauciuc lungi
 un scaun rotativ
 o pâlnie de sticlă (cu D =20-25cm)
 o cană de 5 kg cu apă încălzită la 25-26 °C
 o găleată pentru golirea lichidului evacuat
 mănuşi de cauciuc
 medicaţie specifică (antihistaminice, antiemetice, anestezice locale, sedative, O2, etc.)
Pregătirea pacientului :
a) psihica:
- se explică scopul şi necesitatea, modul de derulare a procedurii, durată;
- se explică modul de colaborare, se obţine consimţământul;
b) fizica:
- se îndepărtează proteza dentară şi se pune într-un pahar mat cu apă;
- sonda se poate introduce pe cale nazală sau bucală;
- pacientul este rugat sau ajutat să-şi cureţe nasul;
- se alege nara în funcţie de permeabilitate, punând pacientul să respire alternativ pe o nară sau alta.
34
- se verifică prescripţia medicală;
- se aleg materialele în funcţie de indicaţie;
- se instalează pacientul în poziţie şezând sau semişezând;
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se protejează lenjeria pacientului cu un prosop sau un câmp plasat sub bărbie;
- se măsoară distanţa dintre lobul urechii şi vârful nasului până la apendicele xifoid;
- se marchează locul celor 2 măsurători sau se notează distanţele dacă sonda este gradată;
- se dă pacientului să ţină tăviţa renală sub bărbie;
- se umezeşte vârful sondei pentru a asigura înaintarea;
- sonda se introduce cu grijă prin nara selectată împingând-o spre spate în jos;
- înghiţirea se face lent, dând pacientului la nevoie cantităţi mici de apă;
- pacientul înghite până la primul semn;
- se observă starea pacientului deoarece pot apare tusea, cianoza, tulburări respiratorii, ceea ce arată că
sonda a ajuns în traheea;
- pacientul este rugat să înghită încet până la al doilea semn;
- se verifică poziţia sondei prin una din următoarele metode:
- aspirarea conţinutului stomacal;
- introducerea aerului;
- introducerea capătului liber al sondei într-un pahar cu apă;
- pentru alimentaţie sau introducerea unor medicamente verificarea trebuie făcută prin control
radiologic;
- când sonda a ajuns în stomac la diviziunea 45 sau 55, în funcție de calea pe care s-a introdus, se
fixează cu leucoplast pe nas astfel încât să nu împiedice vederea şi să nu preseze nasul;
- se realizează o buclă din partea liberă a sondei pentru a permite mişcarea liberă a capului şi se face a
doua fixare;
- pacientul este aşezat în poziţie comodă;
- se continuă tubajul conform scopului şi indicaţiei;
- între două folosiri sonda se clampează;
- se ataşează la sondă punga colectoare.
Supravegherea sondei
- se verifică poziţia;
- se verifică starea narinei;
- se schimbă leucoplastul de fixare şi locul;
- se verifică permeabilitatea sondei;
- se asigură igiena orală.
Măsuri pentru combaterea incidentelor

- dacă pacientul nu colaborează, la recomandarea medicului se poate folosi spray anestezic;
- sonda a pătruns în căile respiratorii (pacientul tuşeşte, se cianozează) se retrage, pacientul este lăsat să
se liniştească, se încearcă din nou;
- senzaţia de vomă şi greaţă se combate prin respiraţii profunde.
Indicaţii privind schimbarea sondei:

- sondele de cauciuc pot fi lăsate pe loc 2-3 zile iar cele din material plastic 4-7 zile;
- când există indicaţia de schimbare a sondei între îndepărtare şi repunere trebuie să existe un repaus în
timpul nopţii de 6-8 ore;
- sonda se repune folosind cealaltă narină.
35
Îndepărtarea sondei
Materiale necesare
- tavă sau măsuţă pentru materiale;
- şerveţele de hârtie;
- mănuşi de unică folosinţă;
- tăviţă renală;
- prosop;
- pahar cu apă.
- se verifică recomandarea medicului privind îndepărtarea/schimbarea sondei;
- se explică procedura;
- pacientul este aşezat în poziţie semişezândă sau şezând în funcţie de starea generală;
- se aplică sub bărbia pacientului un prosop;
- se spală mâinile, se îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
- se verifică dacă sonda este pensată;
- se îndepărtează leucoplastul cu blândeţe de pe nas şi faţă;
- pacientul este rugat să inspire şi să rămână în apnee;
- se prinde sonda între degete şi se presează bine, apoi se retrage încet până aproape de faringe, apoi cu
o mişcare rapidă se îndepărtează;
- în timpul extragerii sonda poate fi ghidată cu cealaltă mână folosind şerveţele sau prosop de hârtie
prinzând capătul liber;
- pacientul este rugat să respire normal;
- se oferă un pahar cu apă pentru a-şi clăti gura.
14.b. TUBAJUL DUODENAL
Reprezintă introducerea unei sonde Einhorn în duoden dincolo de pilor cu diferite scopuri:
- explorator
- terapeutic
- alimentar
În scop explorator din duoden se extrag:
- o parte din sucul gastric
- suc pancreatic
- bilă
- suc duodenal
Tubajul duodenal oferă relaţii despre funcţia căilor biliare, puterea de concentrare a veziculei.
În scop terapeutic:
- pentru introducerea unor medicamente locale în duoden
- drenarea căilor biliare
- în scopul alimentaţiei artificiale: se introduc lichide şi alimente pasate după intervenţii
chirurgicale pe stomac la bolnavii inconştienţi şi la cei cu afecţiuni gastrice;
- în scopul aspiraţiei continue în ocluziile intestinale.
Materiale necesare
- sondă Einhorn sterilă;
- 2 seringi de 20 ml, seringă guyon;
- pensă;
- muşama, aleză, prosop;
- pernă cilindrică sau un sul dintr-o patură;
- tăviţă renală;
36
- materiale în funcţie de scop (eprubete, soluţie sulfat de magneziu, novocaină, lichide pentru
hidratare şi pentru alimentare, medicamente);
- pahar cu apă.
Pregătirea pacientului (psihica si fizica):
- se explică scopul şi necesitatea;
- se obtine consimţământul;
- se îndepărtează proteza dentară dacă există şi se plasează într-un pahar cu apă;
- se alege nara funcţională;
- se aşează pacientul în poziţie şezândă sau semişezândă.
Efectuarea procedurii:
- se introduce sonda după tehnica tubajului gastric, până în stomac;
- se aşează apoi pacientul în decubit lateral drept cu capul mai jos;
- se introduce sub hipocondrul drept o pernă cilindrică sau un sul realizat dintr-o pătură rulată;
- se aşează în faţa pacientului o muşama acoperită cu aleza;
- se instruieşte pacientul să înghită incet, lent, 1-2 cm la 3-5 minute;
- este atenţionat că înghiţirea rapidă favorizează încolăcirea sondei în stomac;
- se verifică poziţia sondei prin:
- introducerea capătului liber al sondei într-o eprubeta - normal se scurge bila;
- se insuflă 60 ml aer în sonda şi se încearcă recuperarea după 1 min. dacă se obţin mai puţin de
20ml sonda este în duoden;
- se introduc 10 ml lapte care nu mai pot fi recuperaţi – sonda este un duoden;
- control radiologic;
- la diviziunea 75 la arcada dentară, sonda este în duoden şi se continuă tubajul în conformitate cu
scopul urmărit.
Prin introducerea în duoden a unei sonde Einhorn se va extrage cu scop explorator:
- bila A (coledociană), galben-aurie. Se instilează sulfat de magneziu.
- bila B (veziculară), vâscoasă, castaniu închisă.
- bila C (hepatică), galben clară.
Probele A, B şi C se recoltează în eprubete sterile care se vor examina din punct de vedere:
- Microscopic: se pot evidenţia celule epiteliale sau neoplazice, leucocite în număr mare (proces
inflamator).
- Citologic: se evidenţiază eventualii paraziţi (lamblii).
- Bacteriologic: din bila B se realizează bilicultură şi antibiogramă.
- Biochimic: se determină cantitatea de săruri biliare, vâscozitatea şi pH-ul.
La extragerea bilei pot apărea următoarele situaţii patologice:
1. Lipsa bilei A arată existenţa unui obstacol coledocian (calcul sau tumoare), o hepatită toxică
sau o intoxicaţie cu ciuperci.
2. Bila A iese amestecată cu sânge fapt ce arată existenţa unui cancer duodenal sau al capului de
pancreas.
3. Dacă bila A iese tulbure există o angiocolită.
4. Lipsa bilei B reprezintă existenţa unui obstacol (calcul sau tumoare) la nivelul colului vezical
sau canalului cistic.
5. Evacuarea bilei B în cantitate foarte mare, urmată de ameliorarea evidentă a stării bolnavului,
relevă o hipotonie biliară.
6. Lipsa bilei C relevă obstrucţia canalului hepatic comun.
7. Apariţia tardivă a bilei C în cantitate mică şi însoţită de durere în hipocondrul drept, relevă
hipertonie biliară.
Îngrijirea pacientului după procedură:
- sonda poate să rămână pe loc pentru îndeplinirea scopului propus;
- sonda se poate retrage în 3 pași:
- întâi până la nivelul stomacului;
- apoi până la nivelul faringelui;
37
- cu o mişcare rapidă se extrage în cavitatea bucală;
- se oferă pacientului apă să-şi clătească gura.
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mănuşile
- Spălaţi şi dezinfectaţi mâinile
Notarea procedurii
Notaţi:
- Data, ora, scopul sondajului
- Numele persoanei care a efectuat procedura
- Aspectul şi cantitatea urinii eliminate / colectate
Evaluarea eficacităţii procedurii
- Pacienta exprimă stare de confort
- Sondajul s-a efectuat fără incidente
Rezultate nedorite
- încolăcirea sondei în stomac
- spasmul pilorului. În acest caz se introduce 20-30 ml bicarbonat de sodiu 10% sau lapte
- obstacol anatomic pe căile extrahepatice
- spasmul sfincterului Oddi
- coagularea bilei
- lipsa secreţiei biliare (hepatite)
15. a. SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE
DEFINITIE
Sondajul vezical reprezinta introducerea unei sonde sau cateter prin uretra in vezica urinara
realizand astfel o comunicatie intre interiorul vezicii si mediul extern.
• Introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a facilita scurgerea urinii în vederea:
- Obţinerii unei mostre de urină pentru examene de laborator;
- Evacuării conţinutului vezicii când aceasta nu se produce spontan sau în caz de incontinenţă;
- Spălăturii vezicale;
- Introducerea unor medicamente.
- Tavă pentru materiale
- Sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni
- Tăviţă renală
- Mănuşi sterile şi mănuşi de unică folosinţă
- Soluţii dezinfectante, tampoane şi comprese sterile
- Seringi
- Ser fiziologic sau apă sterilă
- Soluţii sterile pentru lubrifierea sondei
- Pungi colectoare
- Materiale pentru toaleta organelor genitale
- Muşama, traverse
- 1 -2 eprubete sterile, 1 - 2 eprubete curate şi uscate
PREGĂTIREA PACIENTEI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacienta cu privire la necesitatea sondajului
- Obţineţi consimţământul şi colaborarea acesteia
38
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacienta în poziţie ginecologică
- Asiguraţi intimitatea pacientei prin izolare cu paravan
- Identificaţi pacienta
- Verificaţi recomandarea medicală
- Protejaţi patul cu aleză şi muşama
- Îndepărtaţi perna şi pliaţi pătura
- Lăsaţi accesibilă numai regiunea vulvară
- Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Efectuaţi toaleta regiunii vulvare cu apă şi săpun sau dezinfectaţi organele genitale folosind 6
tampoane: tampoanele 1 şi 2 - pentru labiile mari, tampoanele 3 şi 4 - pentru labiile mici,
tampoanele 5 şi 6 - pentru meatul urinar
- Îndepărtaţi materialele folosite pentru toaletă şi aşezaţi între coapsele pacientei tăviţa renală
- Schimbaţi mănuşile de unică folosinţă cu cele sterile
- Evidenţiaţi meatul urinar
- Dezinfectaţi orificiul uretral de sus în jos, folosind 2-3 tampoane
- Prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante
- Lubrifiaţi în întregime cu ulei steril
- Orientaţi vârful sondei în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpul scrisului
- Introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm
- Continuaţi sondajul în funcţie de scopul propus: evacuare, recoltare, spălatură
ÎNGRIJIREA PACIENTEI
- Ajutaţi pacienta să se îmbrace
- Reaşezaţi perna şi înveliţi pacienta
- Aşezaţi pacienta în poziţie comodă,
- Verificaţi dacă pacienta acuză disconfort.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Pacienta exprimă stare de confort
Rezultate nedorite / Ce faceţi:
- Sonda nu se poate introduce
- Alegeţi sonda mai subţire
- Controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
- Verificaţi dacă pacienta nu are malformaţii ale meatului urinar
- Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor
- Schimbaţi sonda
- Pacienta acuză dureri, sângerează
- Anunţaţi medicul
- Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus
- Încercaţi să desfundaţi prin aspirare
- Schimbaţi sonda
39
15.b. SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT
DEFINITIE
Sondajul vezical reprezinta introducerea unei sonde sau cateter prin uretra in vezica urinara
realizand astfel o comunicatie intre interiorul vezicii si mediul extern.
• Introducerea unei sonde urinare în vezica urinară pentru a facilita scurgerea urinii în vederea: -
obţinerii unei mostre de urină pentru examene laborator
- evacuării conţinutului vezicii când aceasta nu se produce spontan sau în caz de incontinenţă
- efectuării spălaturii vezicale
- Tavă pentru materiale
- Sonde urinare sterile (Foley, Nelaton) de diferite dimensiuni
- Tăviţă renală
- Mănuşi sterile şi mănuşi de unică folosinţă
- Soluţii dezinfectante, tampoane şi comprese sterile
- Seringi
- Ser fiziologic sau apă sterilă
- Soluţii sterile pentru lubrifierea sondei
- Pungi colectoare
- Materiale pentru toaleta organelor genitale
- Muşama, traverse
- 1-2 eprubete sterile, 1-2 eprubete curate şi uscate
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul cu privire la necesitatea sondajului
- Obţineţi consimţământul şi colaborarea pacientului
- Asiguraţi intimitatea cu ajutorul uni paravan
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul în decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor depărtate, cu o pernă tare sub
bazin
- Aşezaţi pacientul în poziţia recomandată
- Protejaţi patul cu aleză şi muşama
- Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşi (de unică folosinţă)
- Efectuaţi toaleta glandului cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi glandul şi meatul urinar folosind 3 tampoane, cu ser fiziologic şi soluţie antiseptică
- Folosiţi al patrulea tampon pentru a dezinfecta încă o dată numai meatul urinar
- Îndepărtaţi materialele folosite pentru toaletă
- Schimbaţi mănuşile de unică folosinţă cu cele sterile
- Evidenţiaţi meatul urinar
- Prindeţi sonda cu mâna dominantă şi lubrifiaţi în întregime cu ulei de parafină steril
- Prindeţi extremitatea liberă a sondei între degetul mic şi inelar
- Introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 10-15 cm, ţinând, cu cealaltă mână, penisul cât mai
bine întins
- Continuaţi sondajul în funcţie de scopul propus: evacuare, recoltare, spălătură
- Recalolaţi prepuţul la sfârşitul procedurii
- Ajutaţi pacientul să se îmbrace
40
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Verificaţi dacă pacientul acuză disconfort
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Pacientul exprimă stare de confort
- Sonda nu se poate introduce
- Alegeţi sonda mai subţire
- Controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
- Verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
- Sonda a foist desterilizată în timpul manevrelor
- Schimbaţi sonda
- Pacientul acuză dureri, sângerează
- Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus
- Încercaţi şi desfundaţi prin aspirare
- Schimbaţi sonda.
16. CLISMA EVACUATORIE

DEFINITIE
Clisma reprezintă o varietate de tubaj digestiv, prin care se introduc în intestinul gros (anus,
rect şi mai departe în colon) diferite lichide în scop:
• evacuator:
-evacuarea conţinutului intestinului gros,
-pregătirea pacientului pentru intervenţii chirurgicale sau diverse examinări, paraclinice
(rectoscopie, irigoscopie);
• terapeutic:
-introducere unor medicamente,
-alimentarea sau hidratarea pacientului.
- Introducerea prin anus în rect şi colon a unor lichide pentru îndepărtarea materiilor fecale
- Masă de tratament sau tavă
- Irigator (recipient), tub de cauciuc cu diametrul de 10 mm şi lungimea de 1,5 - 2m
- Canulă rectală
- Tăviţă renală
- Muşuama, traversă
- Învelitoare de flanelă sau cearşeaf
- Substanţă lubrefiantă
- Casoleta cu comprese sterile
- Material pentru toaleta perineală
- Ploscă (bazinet)
41
- Stativ pentru irigator
- Apă caldă 35 - 37°C (500-1000 ml adulţi, 250 ml adolescenţi, 150 ml copii)
- Sare (1 linguriţă/1 l apă)/ ulei (4 linguri/1 1 apă)/ glicerină (40 g/500 ml apă)/ săpun (1 linguriţă
rasă/1 l apă)
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura, solicitându-i colaborarea
- Explicaţi scopul procedurii, efectele aşteptate dar şi eventualele efecte nedorite
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea pacientului (paravan)
- Dezbrăcaţi partea inferioară a corpului pacientului
- Poziţionaţi pacientul în decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi membrul inferior
drept flectat (în poziţie SIMS), cu anusul expus sau în decubil dorsal cu membrele inferioare
flectate (în funcţie de starea şi confortul pacientului)
- Aşezaţi muşamaua şi aleza sub bazinul pacientului
- Aşezaţi bazinetul sub regiunea sacrală şi acoperiţi pacientul cu o învelitoare
- Verificaţi prescripţia
- Spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun
- Îmbrăcaţi mănuşile de unică folosinţă
- Poziţionaţi irigatorul (recipientul) pe stativ la o înălţime de 45 cm deasupra nivelului anusului
pacientului şi eliminaţi aerul din tubul irigatorului după care închideţi circuitul
- Lubrifiaţi canula rectală pe o lungime de 5-7 cm (setul de unică folosinţă pentru clismă poate
avea canula prelubrifiată)
- Îndepărtaţi fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă introduceţi canula 7-10 cm prin
anus în rect, perpendicular pe suprafaţa subadiacentă, cu vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii
urinare, prin mişcări de rotaţie, până învingeţi rezistenţa sfincterului anal
- Dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o cantitate mică din soluţia
pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi continuaţi introducerea, rugând pacientul să respire
adânc de câteva ori - nu forţaţi introducerea canulei!
- Îndreptaţi vârful canulei în axul ampulei rectale
- Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 - 10 minute, comunicând în
permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte
- Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-o în tăviţa renală
- Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
- Aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste câteva minute în decubit dorsal pentru a facilita
pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare (dacă este posibil şi nu există contraindicaţii)
- Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă -atenţionaţi pacientul să nu tragă apă înainte
de a vă chema pentru a vedea rezultatul clismei!
- Folosiţi bazinetul pentru captarea scaunului, la pat, în cazul pacienţilor imobilizaţi
- Înlăturaţi mănuşile şi aruncaţi-le în recipientul special destinat
- Spălaţi-vă pe mâini
- După eliminarea scaunului verificaţi starea de igienă a zonei anale şi dacă este nevoie oferiţi
pacientului apă, săpun şi prosop
- Dacă pacientul este imobilizat efectuaţi toaleta zonei folosind un alt bazinet, urmând paşii descrişi
în fişă "Captarea materiilor fecale în bazinet" (2.9.2)
- Verificaţi aspectul, culoarea şi cantitatea materiilor fecale eliminate
- Îndepărtaţi paravanul şi aerisiţi salonul
42
- Îndepărtaţi materialele utilizate iar pe cele refolosibile curăţaţi-le şi aşezaţi-le în locul obişnuit de
depozitare
- Asiguraţi-vă că plosca a fost golită şi curăţată
- Spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Efectuarea clismei
- Cantitatea, aspectul şi culoarea materiilor fecale în foaia de temperatură sau în planul de îngrijiri
- Consemnaţi eventuale aspecte patologice (culoare, consistenţă, prezenţa sângelui, puroiului,
mucusului)
- Comportamentul pacientului pe durata procedurii
- pacientul exprimă confort
- conţinutul intestinal gros este eliminat
- materiile fecale au aspect normal
Rezultate nedorite / Ce facem dacă:
- Canula întâmpină rezistenţă după pătrunderea în anus
- nu forţaţi introducerea canulei
- retrageţi uşor, lăsaţi să curgă o cantitate mică de apă şi continuaţi introducerea cu mişcări
uşoare de rotaţie
- Pacientul acuză dureri, crampe, senzaţie puternică de defecaţie
- presiunea sau viteza de introducere a lichidului este mare - opriţi câteva momente
introducerea lichidului, coborâţi irigatorul sau reglaţi presiunea cu ajuiorul robinetului (dacă există)
- Pacientul este slăbit şi nu poate reţine lichidul
- ţineţi fesele pacientului strânse ajutându-l să ţină lichidul.
17. UROGRAFIA
DEFINITIE
Urografia intravenoasǎ este un examen radiologic cu ajutorul cǎreia se studiazǎ atât
morfologia cât și funcționarea aparatului urinar.
Metoda constă în umplerea cavităţilor renale cu substanţe de contrast, descendent pe cale
intravenoasă. Ca substanţe de contrast se foloseşte tot ultravistul sau urografinul şi mai puţin
odistonul 30%, 60% sau 75%.
Psihică
- se anunţă pacientul şi i se explică importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului
- se explică pacientului tehnica investigaţiei şi regimul alimentar necesar pentru reuşita acesteia
Alimentară
-cu 2-3 zile înaintea examinării, pacientul va consuma un regim fără alimente care conţin celuloză
şi dau reziduuri multe (fructe, legume şi zarzavaturi, paste făinoase, pâine) şi ape gazoase
-în ziua precedentă examenului, pacientul va consuma un regim hidric (supe,limonade,ceai,apă
negazoasă)
-în seara precedentă, pacientul va consuma o cană cu ceai şi pâine prăjită
-înaintea examenului pacientul nu mănâncă şi nu consumă lichide. După examen, bolnavul
poate consuma regimul său obişnuit
Medicamentoasă
- cu două zile înaintea examinării, se administrează cărbune animal şi triferment câte 2 tablete de 3
x /zi;
- în seara precedentă zilei de radiografie, se administrează două linguri ulei de ricin.
Fizică
- se reduce cantitatea de lichide din regimul cunoscut, iar în ziua examinării bolnavul nu mai manâncă
43
şi nu mai bea (pentru reducerea volumului urinei)
- se efectuează clisme evacuatoare înaintea injectării substanţei de contrast.
- se va monta o branula pentru o venă periferică a bolnavului.
PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PROCEDURĂ
- se verifica prescriptia medicala;
- se identifica pacientul;
- pacientul este condus la radiologie;
- este dezbrăcat şi aşezat pe masa în decubit dorsal;
- se realizează o radiografie pe gol;
- se face testarea la iod prin injectare lent iv a 1 ml substanţă de contrast timp în care se observă
starea pacientului pentru a depista reacţia hiperergica (roşeaţa şi edemul feţei, cefalee, dispnee,
greţuri şi vărsături);
- daca apar asemena manifestari, administrarea se întrerupe şi se administrează medicaţia de
urgenţă;
- daca organismul tolerează, se administrează: 20ml Odiston 75% la adulţi (sau 25ml din soluţie
60%), iar la copii, în funcţie de vârstă se administrează 5-15ml soluţie 75%;
- Se fac radiografii la 1’, 5’, 10’, 15’, 20’, 30’ urmărind progresia substanţei de la nivelul
rinichiului în vezica urinară. Se goleşte vezica şi se face încă o radiografie.
TEHNICĂ
Se injectează pe branula substanţa de contrast (ultravist sau urografin) 2ml/kgcorp, 1fiolă =
50ml, 1ml = 370mg. După ce bolnavul a fost aşezat pe masa radiologică se trece la expunerea
radiologică pentru efectuarea urografiei.
Unii bolnavi pot prezenta efecte secundare administrării substanţei de contrast: ameţeli,
greţuri sau dureri abdominale, hipotensiune arterială, cefalee, urticarie. I se va explica bolnavului
posibilele efecte secundare pentru a fi prevenit de unele complicaţii care pot să apară.
În unele cazuri pot să apară fenomene severe de intoleranţă cum ar fi: vărsături, urticarii, parestezii,
bolnavul intrând destul de repede în stare de şoc. În aceste situaţii se va întrerupe administrarea
substanţei de contrast şi se vor aplica măsurile de urgenţă. Se va administra pe venă
hemisuccninatul de hidrocortizon, adrenalină în soluţii, oxigenoterapie sau dacă şocul este în fază
avansată şi funcţiile vitale sunt alterate se va trece la intubaţia orotraheală şi resuscitare cardio
respiratorie pe care o va face medicul reanimator care va fi anunţat de urgenţă. Se va renunţa la
urografie în cazurile de insuficienţă renală şi hepatică, boala Basedow, insuficienţă cardiacă
decompensată, stări alergice, anemii hemolitice sau tuberculoză pulmonară evolutivă. În aceste
situaţii se vor folosi alte metode de investigaţie (ecografia renală, tomografia computerizată sau
rezonanţa magnetică nucleară).
- se monitorizează semnele de sângerare sau infecţie. Primele urini pot fi roz, dacă apar
resangerarea sau urina conţine cheaguri se anunţă medicul;
- se urmareşte eliminarea, se poate instala retenţia;
- poate acuza o jena uşoară în abdomenul inferior, senzaţie de presiune asupra vezicii, spasme ale
vezicii urinare;
- medicul recomanda supozitoare antispastice sau analgezice;
- este sfătuit să consume multe lichide.
- îndepărtaţi materialele utilizate iar pe cele refolosibile curăţaţi-le şi aşezaţi-le în locul obişnuit de
depozitare;
- dezbracati manusile;
- spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- consemnaţi eventuale aspecte patologice;
- comportamentul pacientului pe durata procedurii.
44
Accidente / incidente:
reactii alergice, lipotimie, soc.
agitatie, neliniste;
pacient necooperant.
18. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALA.
18.a. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ (LA ADULT)
Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor ,acestea putandu-se resorbi la

nivelul mucoasei digestive
Scop:
-obtinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
Efecte locale:
- favorizeaza cicatrizarea ulceratiilor digestive;
-protejeaza mucoasa gastrointestinala ;
-inlocieste fermentii digestive,secretia gastrica ,in cazul lipsei acestora ;
-dezinfecteaza tubul digestive;
Efecte generale :
medicamentele administrate pe cale orala se resorb la nivelul mucoasei digestive ,patrund in sange
si apoi actioneaza aupra unor organe ,sisteme ,aparate (antibiotice,vasodilatatoare,cardiotonice
,sedative).
Contraindicatii :
-medicamentul este inactivat de secretiile digestive
-irita mucoasa gastrica
-pacientul refuza medicamentele
-se impune o actiune prompta a medicamentelor
-medicamentul nu se resoarbe pe cale digestiva
-se impune evitarea circulatiei portale
Tratamentul pe cale orala este contraindicat pacientilor inconstienti, celor care prezinta
varsaturi, cat si celor care din diverse motive nu pot inghiti.
Forme de prezentare
-lichidele: siropuri,uleiuri,emulsii,solutii,mixturi,decocturi,mixturi,extracte
-solide: tablete,drajeuri,capsule,granule,pulberi,
Tratamentul pe cale orala este contraindicat pacientilor inconstienti, celor care prezinta varsaturi,
cat si celor care din diverse motive nu pot inghiti.
Obiectivele procedurii
- introducerea în organism pe cale orală a unei cantităţi de medicamente care să acţioneze general
sau local
- pahare de unică folosinţă
- pipetă, sticluţa picurătoare
- medicamente prescrise
- apă, ceai, alt lichid recomandat
- lingură, linguriţă
- apăsător de limbă
- tavă sau măsuţă mobilă
- mănuşi de unică folosinţă
45
a) psihică:
- informaţi pacientul asupra efectului, gustului medicamentului
- informaţi pacientul asupra eventualelor efecte secundare (reacţii adverse)
- asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
b) fizică:
- asiguraţi pacientului o poziţie comodă astfel încât să poată bea
- verificaţi dacă sunt respectate condiţiile de administrare (înainte, după masă, etc)
- tabletele şi capsulele sunt date cu apă pentru a preveni antagonizarea proprietăţilor chimice ale
medicamentelor
- siropurile şi antiacidele lichide nu sunt urmate de ingestia de apa pentru că li se diminuează
efectul
- tabletele zdrobite sau lichidele pot fi amestecate cu o cantitate mică de mâncare dacă aceasta nu
este contraindicată de dietă
- aşezaţi materialele pe o tavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)
- verificaţi prescripţia medicală : numele medicamentului, doza, modul de administrare;
- identificaţi fiecare medicament pe care-l primişte pacientul: eticheta, ambalajul.
- puneţi dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic
- verificaţi numărul salonului şi numele pacientului
- duceţi tăviţa/măsuţa cu medicamentele în salon
- explicaţi pacientului ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust neplăcut
- aşezaţi pacientul în poziţie şezând dacă nu e nici o contraindicaţie, sau o poziţie comodă în care
să bea lichidul în funcţie de starea acestuia
- serviţi pacientul cu doză unică
- daţi-i paharul cu apă/suc/ceai şi asiguraţi-vă că pacientul a înghiţit toate medicamentele sau
ajutaţi-l dacă nu poate să bea singur
- instruiţi pacientul dacă după administrare trebuie păstreze o anumită poziţie
Îngrijirea pacientului
- aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort
- plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat
- asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile de păstrare
- spălaţi mâinile
Notarea procedurii
Notaţi:
- data, ora, medicamentul, doza, şi reacţia pacientului
- refuzul pacientului
- numele persoanei care a administrat medicamentul
- dacă pacientul este capabil să-şi administreze singur medicamentele.
• Transmiteţi informaţiile semnificative în scris şi verbal la schimbul de tură
- medicamentele au fost administrate fără incidente
- pacientul este capabil să ingere şi să metabolizeze fără greaţă şi vărsături
- pacientul acceptă medicamentele, este cooperant
- pacientul simte acţiunea şi efectul medicamentului
Pacientul/clientul nu cooperează, refuză medicamentele o întrebaţi medicul
- Pacientul/clientul acuză senzaţii de greaţă şi vomă
46
- asiguraţi-vă că nu sunt mirosuri neplăcute în încăpere - aerisiţi
- invitaţi pacientul să inspire profund
- rămâneţi cu pacientul până când se simte bine
- dacă este cazul, anunţaţi medicul
- Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică
- opriţi administrarea
- anunţaţi medicul
- pregătiţi medicamente antihistaminice
- Reacţia este severă
- aşezaţi pacientul în decubil dorsal cu capul puţin ridicat;
- evaluaţi semnele vitale la 10- 15';
- urmăriţi dacă prezintă hipotensiune sau are dificultate în respiraţie;
- dacă are dificultăţi respiratorii administraţi O2 pe mască, 6l/min.
- pregătiţi o trusă de urgenţă pe care s-o aveţi la îndemână
- asiguraţi suport psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea
- notaţi tipul şi evoluţia reacţiei alergice
-asistenta medicala se va asigura că are medicaţie scrisă de medic, cerând indicaţii necesare
timpului şi modului de adminstrare dacă este necesar. Nu se va adminstra niciodată medicaţie prin
indicaţie verbală;
-se va anunţa medicul pentru orice medicaţie neadministrată din diverse motive sau efecte adverse
-medicamentele lichide necesită atenţie sporită la dozare;
-nu se va adminstra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat. Nu se va eticheta
niciodată un flacon decât de către farmacist;
-medicaţia nu se va lăsa niciodata la îndemâna nimănui. Pacientul poate lua din greşeală altceva
sau un alt coleg le poate aranja altfel cauzând confuzii şi greşeli;
-medicaţia opioidă trebuie supervizată de doi asistenţi medicali şi trebuie avut în vedere atât
specificul spitalului cu privire la circuitul acestora cât şi legile general valabile referitoare la
acestea;
-dacă pacientul cere detalii despre medicaţia sa, se va verifica din nou prescripţia medicului şi i se
vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui să fie informat despre orice schimbare survenită în
schema sa de tratament;
-pacientul va fi informat asupra posibilelor efecte adverse şi i se va cere să anunşe echipa de
îngrijire despre orice schimbare în starea sa;
-se vor adminstra preparatele lichide pe bază de fier, de exemplu, cu ajutorul unui pai, pentru a
preveni afectarea dentară;
-tot cu un pai se pot adminstra şi lichidele cu gust neplăcut, deoarece în acest fel vor intra în
contact cu acesta mult mai puţine papile gustative;
-dacă pacientul nu poate înghiţi o tabletă sau capsulă, fie aceasta se va sfărâma dacă este posibil,
fie se va cere medicului şi farmacistului să ofere o variantă lichidă a aceluiaşi medicament.
18.b. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

(LA COPIL)
• Introducerea în organism pe cale orală a unei cantităţi de medicamente care să acţioneze general
sau local.
- pahare de unică folosinţă
- pipetă, sticluţă picurătoare
- medicamente prescrise
47
- apă, ceai, alt lichid recomandat
- lingură, linguriţă
- apăsător de limbă
- tavă sau măsuţă mobilă
- mănuşi de unică folosinţă
a) PSIHICĂ:
- folosiţi o metoda de joacă pentru a obţine cooperarea
- informaţi copilul că va primi un medicament şi nu bomboane
- informaţi asupra efectului şi reacţiilor adverse
- explicaţi părinţilor rolul medicamentului, importanţa administrării, acţiunea şi eventualele reacţii
adverse
b) FIZICĂ:
- asiguraţi o poziţie corespunzătoare în raport cu starea copilului
- verificaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru administrare
- dacă nu există nici o contraindicaţie înlocuiţi apa cu alt lichid, de preferat dulce ( suc, ceai) - nu
folosiţi alimente sau lichide preferate deoarece copilul le-ar putea refuza mai târziu!
- aşezaţi materialele pe o lavă sau cărucior pentru tratament (măsuţă mobilă)
- verificaţi prescripţia medicală : numele medicamentului, doza, modul de administrare, calea de
administrare
- identificaţi fiecare medicament pe care-l primeşte pacientul: eticheta, ambalajul.
- puneţi dozele ce trebuie administrate într-un păhărel din material plastic
- verificaţi numărul salonului şi numele pacientului
- duceţi tăviţa/măsuţa cu medicamentele în salon
- explicaţi pacientului/părinţilor ce medicament primeşte, acţiunea acestuia, dacă are gust neplăcut
- aşezaţi pacientul în poziţie şezând dacă nu e nici o contraindicaţie, sau o poziţie comodă în care
să poată bea lichidul în funcţie de starea acestuia
- serviţi pacientul cu doză unică
- zdrobiţi sau fragmentaţi tabletele pentru a fi mai uşor de ingerabile
- folosiţi o cantitate mai mică de lichid pentru a coopera mai uşor
- asiguraţi-vă că pacientul exprimă stare de confort, nu varsă
- plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat
- asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile de păstrare
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- data, ora, medicamentul, doza şi reacţia pacientului
- refuzul pacientului
- numele persoanei care a administrat medicamentul
- dacă pacientul/familia poate continua administrarea tratamentului fără supraveghere
- pacientul este capabil să ingere şi să metabolizeze fără greaţă şi vărsături
- pacientul acceptă medicamentele, este cooperant
- pacientul simte acţiunea şi efectul medicamentului
Rezultate nedorite
48
• Ce facem dacă:
1. Pacientul nu cooperează, refuză medicamentele
2. Pacientul acuză senzaţie de greaţă şi vomă
- asiguraţi-vă că nu sunt mirosuri neplăcute în încăpere (aerisiţi)
- invitaţi pacientul să inspire profund
- rămâneţi cu pacientul până când se simte bine
- dacă este cazul, anunţaţi medicul
3. Pacientul are reacţie alergică sau anafilactică
- opriţi administrarea
- pregătiţi medicamente antihistaminice
• Dacă reacţia este severă:
- aşezaţi pacientul în decubit cu capul puţin ridicat evaluaţi semnele vilale la 10- 15'
- urmăriţi dacă prezintă hipotensiune sau are dificultate în respiraţie
- dacă are dificultăţi respiratorii administraţi O2 pe mască, 6l/min.
- pregătiţi o trusă de urgenţă pe care s-o aveţi la îndemână
- asiguraţi suport psihologic pacientului pentru a reduce anxietatea
- notaţi tipul şi evoluţia reacţiei alergice
19. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE BUCALĂ,

SUBLINGUALĂ ŞI TRANSLINGUALĂ
Anumite medicamente sunt administrate bucal, sublingual sau translingual pentru a evita
transformarea sau distrugerea lor în stomac sau intestinul subţire. Aceste medicamente administrate
pe aceste căi, acţionează rapid, deoarece mucoasa orală este bogat vascularizată şi permite trecerea
medicamentelor direct în circulaţia sistemică.
Medicamentele administrate pe cale bucală includ nitroglicerina şi metiltestosteronul.Sublingual se
administrează isosorbid dinitratul, nitroglicerină, ergotamină. Translingual (pe limbă) se
administrează spray-uri medicamentoase pe bază de nitraţi, pentru pacienţii cu angină cronică.
Materiale necesare:
- medicaţia prescrisă
- recipient pentru medicamente
Administrare:
-se verifică medicaţia prescrisă şi se compară cu cea ridicată de la farmacie
-se spală mainile
-se explică pacientului modul de administrare
-se confirmă identitatea pacientului
-se verifică data de expirare a medicamentelor
Administrarea medicamentelor pe cale bucală şi sublinguală:
-în administrarea pe cale bucală, medicamentul se plasează între obraz şi gingie;
-pentru administrarea sublinguală, medicamentul se plasează sub limba pacientului;
-se instruieşte pacientul sa ţină tableta la locul plasat până când se dizolvă în totalitate, pentru a fi
absorbită în întregime;
-nu trebuie atinsă tableta cu vârful limbii sau mestecată pentru a nu fi înghiţită;
-pacientul nu trebuie sa fumeze până când medicamentul nu s-a dizolvat complet, deoarece nicotina
are efecte vasoconstrictoare care încetinesc absorbţia.
Administrarea translinguală:
-pacientul va fi învăţat să ţină pulverizatorul vertical, cu orificiul de ieşire cât mai aproape de gură;
-va fi instruit să pulverizeze medicamentul doar pe limbă, printr-o apăsare fermă pe butonul
flaconului;
49
-trebuie reamintit pacientului că nu trebuie să inhaleze sprayul ci doar să îl pulverizeze pe limbă şi
să aştepte 10 secunde după adminstrare înainte de a înghiţi.
-nu se vor da lichide pacientului după administrarea de medicamente pe cale bucală, deoarece
unele necesită aproape o oră pentru a fi absorbite în totalitate. De asemenea, nu trebuie nici să-şi
clătească gura până la absorbţia completă a medicamentului
-unii pacienţi care iau frecvent nitroglicerină sublingual pot simţi furnicături la locul de
adminstrare. Se poate alterna locul de administrare pentru a nu provoca iritaţii.
Reorganizarea locului de munca

Notarea procedurii
Evaluarea procedurii:
Accidente /incidente
- reactive anafilactica
- pacient necooperant
- greata, voma.
20. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE- INHALATIA
Definiţie:
Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea medicamentelor
gazoase şi volatile în organism prin mucoasa respiratorie.
Forma de prezentare:
Gaze sau substanţe gazeificate.
Pulberi dizolvate.
Lichide fin pulverizate.
Vapori – aerosoli.
Soluţii pentru instilaţii traheale.
Scop:
Dezinfecţie locală.
Decongestionarea mucoasei respiratorii.
Metode de administrare:
Inhalaţie.
Instilaţie- vezi administrarea pe mucoasa nazala.
Aerosoli.
Injectia intatraheala.
INHALAŢIA:
Reprezintă introducerea unor substanţe medicamentoase – esenţe aromatice, antiseptice, săruri
etc. în organism prin inhalare pe cale respiratorie.
Pot fi inhalate substanţe în stare pulverizată sau vaporizate.
Indicaţii: rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic.
Contraindicaţii: pacienţi inconştienţi, astenici, adinamici, copii.
Materiale necesare:
Inhalator.
Substanţa medicamentoasă prescrisă.
Vaselină.
Prosop.
Se explică tehnica şi inofensivitatea ei.
Se aşează confortabil pe scaun.
Se cere suflarea nasului.
50
Se aşează prosop în jurul gâtului.
Se ung buzele şi tegumentele periorale cu vaselină.
Se explică pacientului să inspire pe gură şi să expire pe nas.
Tehnica:
Se spală şi se dezinfectează mâinile.
Se toarnă apă în recipientul inhalatorului şi se umple pe jumătate.
Se introduce recipientul cu medicament. Când apa fierbe, vaporii formaţi antrenează
medicamentul pulverizându-l
Se aduce inhalatorul în faţa pacientului care aşează cu capul aplecat deasupra
inhalatorului (la distanţă de 30-80 cm) şi se acoperă cu pelerina.
Îngrijirea bolnavului după tehnică:
Pacientul este şters şi uscat.
Se asigură repaus la pat 2-3 ore.
Observaţii:
Inhalaţia vaporilor amestecaţi cu medicamente volatile are o durată de maxim 5-20
minute.
Pentru a evita inspirarea valorilor în stare puse se utilizează esenţe aromate,
antiseptice sau substanţe minerale, alcoolice.
Nu se inhalează primi vapori produşi deoarece antrenează şi picături de apă
fierbinte.
Utilizarea flacoanelor presurizate:
Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze.
Se răstoarnă flaconul şi se adaptează buzele în jurul piesei bucale.
Se înclină capul uşor posterior.
Expiraţie lentă, profundă.
Inspir profund cu activarea flaconului cu aerosoli păstrând limba apăsată.
Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas.
Clătirea gurii cu apă caldă.
Utilizarea inhalatoarelor cu capsule:
Se cere bolnavului să tuşească şi să expectoreze.
Fixarea capsulei în inhalator. Expiraţie lentă pentru golirea plămânilor.
Inhalarea substanţei prin inspir profund.
Oprirea respiraţiei 10-15 secunde şi expiraţie pe nas.
Expiraţie pe nas şi clătirea gurii cu apă caldă.
Observaţii:
Suprafaţa întinsă a alveolelor intens vascularizate favorizează absorbţia gazelor sau
substanţelor gazeificate, fin pulverizate sau instilate.
Distribuirea cantităţii de aerosoli:
40% în alveolele pulmonare.
35% în căi respiratorii superioare şi mijlocii.
25% se elimină prin expiraţie.
Inhalarea de aerosoli asigură depunerea pe suprafaţa căilor respiratorii de antibiotice,
bronhodilatatoare, anestezice, antialergice, fluidizante, expectorante – cu acţiune locală şi generală.
Terapia cu aerosoli este o modalitate revolutionara de tratare a multor conditii, inclusiv boli
obstructive ale cailor respiratorii.
Aceasta forma de tratament implica introducerea medicamentelor in caile respiratorii inferioare
prin intermediul aerosolilor, pentru a se obtine un efect topic sau sistemic.
Cel mai mare avantaj al acestei terapii este ca utilizeaza doze mai mici de substante
medicamentoase iar efectele adverse sistemice sunt reduse, in tip ce raspunsul la tratament este
unul rapid. Dimensiunea particulelor este foarte importanta intrucat admnistrarea medicamentelor
depinde de aceasta intr-o mare masura.
51
Exista mai multe tipuri de dispozitive care pot genera aeorsoli:
- nebulizatoare
- dispozitive de inhalare cu pudra uscata
- dispozitive de inhalare presurizate cu doze determinate.
Utilizarea fiecaruia dintre aceste dispozitive are avantaje si dezavantaje care trebuie intelese
pentru a se optimiza beneficiile pentru sanatate.
Terapia cu aerosoli poate fi utilizata si in cazul ventilatiei mecanice ca parte a terapiei
bronhodilatatoare, a medicatiei antiinflamatorii si uneori pentru instilarea antibioticelor sau
mucoliticelor.
Cunoasterea principiilor si situatiilor in care poate fi aplicata terapia cu aerosoli sunt esentiale
pentru utilizarea efectiva a acesteia in cazul diferitelor afectiuni.
n timp ce o persoana respira, aerosolii patrund prin gura, trahee, bronhii care se ramifica in pasaje
respiratorii mai mici numite bronhiole ce contin la randul lor mici saculeti cu aer (alveole).
Cel mai des, in cadrul terapiei cu aerosoli sunt folosite bronhodilatatoarele care au rolul de a
relaxa caile respiratorii, astfel incat acestea sa devina mai spatioase, iar respiratia sa fie mai usoara.
Cele mai multe tratamente cu aerosoli dureaza aproximativ 10 minute si este indicat sa se repete de
3-4 ori pe zi.
Tehnica
Pentru ca terapia cu aerosoli sa fie eficienta se recomanda respectarea urmatoarelor etape:
- se alege o zona confortabila, bine iluminata si aproape de o sursa de curent
- se conecteaza aparatul de arosoli la sursa de current
- se spala bine mainile inainte de a monta partile dispozitivului de aerosoli sau de a manipula
medicatia.
- se toarna medicatia in recipientul special al aparatului de aerosoli
- daca medicatia nu este ambalata sub forma unei doze se va masura corect cantitatea acesteia si se
va dilua cu solutie salina sau apa.
- medicul va oferi cantitatile exacte si instructiuni specifice privind amestecarea medicatiei.
- se ataseaza capacul la recipientul in care a fost pusa solutia medicamentoasa.
- se introduce unul dintre capetele tubului de alimentare la recipientul aparatului de aerosoli si
celalalt la unitatea acestuia. Se baga in priza celalalt cablu al unitatii dispozitivului de aerosoli.
- persoana care va face aserosoli se va aseza in pozitie sezanda si va porni aparatul de aerosoli. Ar
trebui sa se poata observa cum sunt eliberate pulberi fine din piesa bucala a nebulizatorului. Daca
nu se intampla acest lucru trebuie verificate din nou conexiunile si cantitatea de medicament.
- piesa bucala a aparatului se va tine intre dinti, cu buzele de jur imprejurul ei si se va respira
normal pe gura, nu pe nas.
- ritmul respiratiei va fi normal nu accelerat pentru ca medicamentul sa fie distribuit uniform in
plamani.
- tratamentul se va face complet, iar apoi se va opri compresorul nebulizatorului.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE TEGUMENTE SI MUCOASE
21.a. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE TEGUMENTE
Scop :pe suprafata tegumentelor se aplica medicamentele care au efect local la acest nivel.
Forma de prezentare a medicamentelor :

1. Pudrajul consta in presararea unui medicament sub forma de pudra pe suprafata pielii.
Pudra este o pulbere de origine minerala sau vegetala ca: talc,oxid de zinc, caolin, faina de grau,
in care s-au inglobat diferite substance active: chimioterapice, antibiotice etc. Se executa cu
tampoane, pudriere cu capac perforat, pulverizatoare, avand scopul de a absorbi excesul de
grasimi de pe suprafata tegumentelor, de a usca si racori pielea, de a combate pruritul.
52
2. Compresele medicamentoase sunt bucati de material textil, impaturite dupa caz , imbibate in
solutiile medicamentoase prescrise de medic (solutia Rivanol sau alte substante
dezinfectante), care apoi se aplica pe tegumentul bolnav. Ele pot fi aplicate reci sau calde si
trebuie mentinute la temperatura indicata si pe durata aplicarii.
3. Badijonarea se efectueaza cu tampoane de vata, montate pe pensa porttampon, imbibate cu o
solutie medicamentoasa lichida sau tampoane manuite cu ajutorul penselor. Tampoanele se
imbiba prin turnarea solutiei din recipient.
* Tamponul nu se scufunda niciodata in recipientul cu solutie medicamentoasa.
* Tamponul nu se utilizeaza de mai multe ori, se arunca dupa fiecare utilizare.
4. Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide , care, avand substanta activa
incorporata in vaselina, grasimi animale sau vegetale, se inmoaie la temperatura corpului; se
pastreaza la rece.
Ele se aplica prin intinderea cu ajutorul spatulei, prin frictionare sau direct din tub pe
mucoase.
5. Pastele sunt preparate din grasimi si pudre, mai consistente decat unguentele; se aplica pe
tegument cu ajutorul unei spatule.
6. Linimentele sunt preparate farmaceutice lichide sau semisolide, cu aspect
limpede sau laptos. Se pot aplica: cu mana libera, cu mana protejata de o manusa de
cauciuc, cu tampoane.
7. Mixturile sunt formate dintr-un amestec de substance lichide si solide (pudre) nemiscibile;
inainte de utilizare vor fi bine agitate. Se intind pe suprafata pielii intr-un strat subtire, cu
tampoane, fiind apoi lasate sa se usuce.
8. Sapunurile medicinale contin substante medicamentoase ca: sulf, gudron, ihtiol etc. inglobate
intr-un sapun neutru. Sunt utilizate pentru : spalarea regiunii de tratat sau obtinerea unui efect
medicamentos mai puternic, cand sapunul este intins pe suprafata pielii, lasat sa se usuce si
indepartat de la cateva ore la 1-2 zile. Adaugate la clisme, au actiune purgativa.
9. Creioanele cu stilete caustice (din sulfat de cupru, nitrat de argint) au forma unor bastonase si
sunt introduse in tuburi protectoare.Servesc la cauterizarea unor formatiuni papilomatoase, a
excrescentelor ce apar in ulceratii sau ca hemostatice.
10. Emplastrul medicamentos este format dintr-o substanta vascoasa, aderenta, neiritanta, care
in unele cazuri, este lipita pe o bucata de panza, in compozitia ei intrand diferite substante
medicamentoase. Pentru ca emplastrul sa adere mai bine la piele, aceasta trebuie pregatita prin
spalare cu apa calda si sapun, eventual degresata. Emplastrul lichid se intinde direct pe piele, cu
ajutorul unei pensule; dupa evaporarea solventului se prezinta sub forma unui strat
subtire, aderent.Emplastrul de consistent vascoasa, inainte de utilizare, va fi incalzit pe baie
de apa.
11. Baile medicinale au efect dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruri-ginos asupra
tegumentelor. Baile medicinale pot fi: partiale sau complete. Temperatura lor va fi apropiata de
temperatura corpului. In functie de scopul urmarit se pot prepara solutii foarte slabe de
permanganat de potasiu, infuzii din plante ( musetel) etc.
• Obţinerea unui efect local asupra tegumentelor,
• Stimularea circulaţiei
• Diminuarea efectului medicamentului printr-o absorbţie mai lentă.
- medicamentele, prescrise (lichide, pudre, unguente, alifii, mixturi, plasturi, patch-uri)
- mănuşi de cauciuc
- comprese, tampoane, spatulă
- pense porttampon, spatulă
- material pentru protecţia patului
- tavă sau carucior pentru medicamente
53
a) psihică:
- informaţi pacientul asupra efectului medicamentului
- explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor: badijonare, pudraj, comprese
medicamentoase
- informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poatle simţi
- informaţi asupra eventualelor alergii
b) fizică:
- Asiguraţi imunitatea
- Asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se aplice medicamentul
- Sfătuiţi pacientul să stea relaxat
- Pregatiţi materialele pe o tavă sau un cărucior
- Identificaţi pacientul; identificaţi eventualele leziuni care contraindică administrarea
- Asiguraţi intimitatea
- Aşezaţi pacientul în poziţie adecvată
- Îmbrăcaţi mănuşi de cauciuc
a) Aplicarea unguentelor şi alifiilor
- Scoateţi medicamentul din tub prin apăsare sau din cutie cu ajutorul spatulei
- Întindeţi cu blândeţe un strat subţire cu mâna îmbrăcată în mănuşă sau cu spatulă.
- Protejaţi pielea cu un pansament dacă e necesar, astfel încât medicamentul să nu fie îndepărtat
- Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă
astfel.
b) Aplicarea lichidelor
- Întindeţi soluţia medicamentoasă cu ajutorul unui tampon
- Lăsaţi pielea să se usuce
- Protejaţi cu un pansament dacă soluţia folosită e colorată
- Curăţaţi suprafaţa pielii între două aplicări cu excepţia situaţiilor în care medicul recomandă
altfel;
c) Aplicarea medicamentelor vasodilatatoare
- Punenţi mănuşi de cauciuc pentru a preveni absorbţia medicamntelor de propriile tegumente
- Aplicaţi plasturele pe toracele anterior sau pe altă zonă a corpului indicată de medic
- Alternaţi locurile la fiecare doză medicamentoasă
- Observaţi eventualele reacţii locale
- Instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea tratamentului la domiciliu
- Puneţi medicamentele în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că există condiţii adecvate
- Îndepărtaţi compresele, tampoanele folosite
- Spălaţi măinile
Notarea procedurii
Notaţi:
- Data, ora, medicamentul, modul de administrare, numele nursei
- Orice observaţie legală de starea pacientului, aspectul local al tegumentelor
- Reacţia pacientului la procedură
- Ce a învăţat pacientul din informaţiile furnizate
- Medicamentele au fost administrate fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute
54
- Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Rezultate nedorite /Ce faceţi ?
- Pacientul acuză efectuarea cu brutalitate a manevrelor
- Liniştiţi pacientul (vă cereţi scuze şi explicaţi, dacă este cazul, că manevra în sine poate fi
dureroasă)
- Pacientul acuză senzaţii neplăcute: usturime, înţepături
- Explicaţi pacientului, dacă este cazul, că senzaţiile fac parte din efectul medicamentelor
- Pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie
- Observaţi starea, anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin raportul de activitate
21.b. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PERCUTANATĂ
Introducerea medicamentelor în organism prin fricţionare

Suprafaţa tegumentului, în care urmează să se introducă medicamentul prin fricţionare, va fi
spălat cu apă caldă şi apoi bine uscată. Medicamentul înglobat în lipoizi sub formă de alifii, uleiuri
sau emulsii uleioase se aplică pe piele şi prin mişcări circulare efectuate sub o uşoară presiune,
executate cu vârful degetelor sau cu toată suprafaţa palmei şi se masează. Operaţia este terminată
atunci când medicamentul dispare în aparenţă, rămânând doar un slab luciu de grăsime. În general,
durata de fricţionare pe o suprafaţă de 2-3 decimetri este de 20-25 minute.
Se va avea o deosebită grijă ca alifia sau uleiul care se introduc în piele să nu ajungă în ochiul
bolnavului sau al asistentului medical, deoarece pot să conţină diferite substanţe iritante.
După terminarea fricţionării, suprafaţa tratată cu substanţa grasă va fi bandajată, pentru a proteja
lenjeria de corp şi pat.
Cantitatea medicamentului introdus, suprafaţa aleasă pentru tratament, ca şi întinderea acesteia,
durata fricţionării, precum şi frecvenţa şi orarul tratamentului vor fi stabilite totdeauna de medic.
Iontoforeza- este introducerea medicamentelor în organism cu ajutorul curentului galvanic.
Aplicată ca metodă de tratament poartă numele de ionoterapie.
Curentul galvanic atrage ionii de sens contrar polului curentului galvanic şi respinge ionii cu
aceeaşi sarcină. Această din urmă proprietate creează posibilitatea de a introduce în organism ioni
medicamentoşi cu scop terapeutic. Se înţelege că prin iontoforeză se pot introduce în organism
numai acele substanţe medicamentoase care în soluţii se ionizează: iodul, magneziul, salicilatul de
sodiu, novocaina, etc., precum şi alcaloizi ca: histamina, stricnina, cocaina, etc.
Pentru introducerea ionilor metalici, în general a ionilor electropozitivi în organism, se îmbibă un
electrod activ cu soluţia medicamentoasă şi se leagă de polul pozitiv al generatorului de curent
continu. În cazul ionilor metaloidici, în general electronegativi, electrodul activ îmbibat în soluţia
medicamentoasă se leagă de polul negativ al generatorului. Pentru introducerea substanţelor
alcaloide se va utiliza ca pol activ totdeauna electrodul pozitiv.
Polul activ sau straturile de tifon îmbibate în substanţe medicamentoase, cu electrodul fixat
deasupra, se aplică în regiunea aleasă pentru introducerea ionilor medicamentoşi. Polul opus se dă
în mâna bolnavului, închizându-se astfel circuitul electric. Intensitatea curentului utilizat trebuie să
fie de 20-100 mA, în funcţie de suprafaţa electrozilor.
Ionii introduşi în organism prin iontoforeză se elimină mult mai lent decât cei introduşi prin injecţii
subcutanate.
21.c. ADMINISTRAREA TRANSDERMALĂ A MEDICAMENTELOR
Printr-un patch adeziv sau un unguent dozat aplicat pe piele, substanţa medicamentuoasă
este eliminată constant, controlat, direct în circulaţia sangvină, obţinându-se un efect sistemic
prelungit.
Medicaţia transdermală folosită este nitroglicerina (în controlul anginelor), scopolamina
(folosită ca antiemetic), estradiolul (folosit în postmenopauză), clonidina (folosită în
hipertensiune), nicotina (folosită la cei care doresc să se lase de fumat) şi fentanylul (un analgezic
55
opioid folosit pentru controlul durerii cornice).
Unguentul cu nitroglicerină dilată coronarele pentru aproximativ 4 ore pe când un patch cu
nitroglicerină va produce acelaşi efect pentru mai mult de 24 de ore. Un patch cu scopolamină
atenuează greaţa pentru mai mult de 72 de ore, patch-ul cu estradiol are efect o saptamană, cel cu
nicotină 24 de ore, iar cel cu fentanyl pentru 72 de ore.
Contraindicaţiile de patch-uri transdermale sunt reacţiile alergice la medicamentul respectiv
sau pielea iritată.
Materiale necesare:
- mănuşi
- medicaţie prescrisă
- bandaj adeziv
- bandaj transparent semipermeabil
Administrare:
-se verifică medicaţia prescrisă cu cea primită de la farmacie
-se spală mâinile şi se pun mănuşi
-se verifică eticheta medicamentului şi data expirării
-se verifică identidatea pacientului
-se explică procedura pacientului
-se înlătura medicaţia anterioară
Aplicarea unguentului transdermal:

Cel mai folosit unguent transdermal, folosit pentru efectul său sistemic, este nitroglicerina. Se
foloseşte pentru a dilata vasele sangvine şi pentru a îmbunătăţii irigarea cardiacă la pacienţii cu
ischemie cardiacă sau angină pectorală.
-mai întâi se măsoară şi se notează tensiunea arterială a pacientului
-se înlătură unguentul anterior dacă este cazul
-se măsoară cantitatea de unguent prescrisă (pe o hârtie marcată care se otine o dată cu unguentul)
şi -se aplică direct pe piele (de obicei pe piept sa braţ)
-se poate acoperii zona cu pansament transparent semipermeabil pentru a creşte absorbţia
medicamentului
-se va remăsura tensiunea arterială după cinci minute de la aplicarea unguentului. Dacă aceasta
scade brusc şi pacientul acuză dureri de cap va fi anunţat medicul imediat pentru a reduce doza
-se indică pacientului să stea lungit în pat sau şezând în scaun imediat după aplicarea unguentului
Aplicarea patch-urilor transdermale:

-dacă pacientul va primi medicaţie transdermală trebuie să fie instruit cu atenţie asupra folosirii
corecte a acesteia, deoarece dintre ei vor continua să şi le administreze singuri acasă
-se va explica pacientului că patch-ul are mai multe straturi. Stratul care stă în contact direct cu
pielea conţine o mică cantitate de substanţă medicamentuoasă şi permite intrarea acesteia în
circulaţia sangvină. Următorul strat controlează eliberarea treptată a medicamentului din porţiunea
principală a patch-ului. Al treilea strat conţine principala doză de medicament. Ultimul strat, cel
exterior, constă într-o barieră din poliester şi aluminiu.
-pacientul va fi învăţat să-şi aplice patch-ul în locuri potrivite cum ar fi partea superioara a bratului
sau pieptulin spatele urechii, evitând să atingă gelul. Zona de aplicare trebuie să fie uscată şi fără
păr
-va fi învăţat să alterneze locurile de aplicare de fiecare dată când schimbă patch-ul, pentru a evita
iritaţiile pielii
-nu-şi va aplica patch-ul cu piele cu leziuni, nici în spatele genughiului sau cotului
-după aplicare îşi va spăla mâinile pentru a îndepărta eventualele urme de gel
-dacă udă accidental suprafaţa cu gel sau scapă patch-ul pe jos va trebui să îl înlocuiască cu unul
nou plasat în alt loc
56
-va trebui să-şi aplice patch-ul la aceeaşi oră pentru a asigura continuitatea tratamentului
-noul patch îl va aplica cu 30 de minute înainte de al îndepărta pe cel vechi
-se scrie data şi ora aplicării patch-ului pe suprafaţa lui exterioară
-când i se administrează patch-ul cu scopolamine sau fentanyl pacientul nu are voie să şofeze până
când nu se instalează răspunsul la medicaţia administrată
-pacientul va fii monitorizat pentru depistarea precoce a efectelor adverse (durere de cap,
21.d. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA CONJUNCTIVALĂ
Scop
Instilarea medicamentelor (coliruri, unguente) pe suprafaţa ochiului, cu efect terapeutic
(anestezic, midriatic sau de strângere pupilară, antialgic, antiinflamator).
Linii directoare
- înainte de administrarea oricărui medicament, asistentul medical trebuie să se documenteze
despre acţiunea acestuia, scopul pentru care se administrează, dozajul normal, incompatibilităţi,
contraindicaţii şi reacţii adverse;
- toate manevrele de aplicare a medicamentelor pe suprafaţa ochiului se vor face cu blândeţe, în
siguranţă, întrucât ochiul şi în special corneea este o zonă foarte sensibilă
- tehnica aseptică va fi utilizată ori de câte ori se tratează ochiul şi ea se aplică separat pentru
fiecare ochi în parte;
- nu se aplică niciodată picături sau unguente direct pe cornee;
- înaintea de administrarea oricărui medicament nou, se va identifica prin interviu un eventual
istoric de alergie medicamentoasă;
- în cazul administrării de soluţii cu absorbţie sistemică (atropina) se va presa blând cu degetul pe
unghiul intern al ochiului, timp de 1-2 minute după instilare în timp ce pacientul ţine ochiul închis;
această manevră va împiedica medicamentul să ajungă în canalul lacrimal;
- în cazul în care pacientul are prescrise şi picături şi unguente, picăturile se vor administra primele.
- se vor pregăti pe căruciorul de lucru:
- medicamentele prescrise: soluţii, unguente, discuri oculare;
- mănuşi de unica folosinţă;
- comprese sterile;
- ser fiziologic steril;
- pansamente oculare/bandaje;
- se verifică termenul de valabilitate al medicamentelor: culoarea aspectul soluţiilor oculare, să nu
fie precipitate, tulburi;
- dacă orificiul tubului cu unguent oftalmic a făcut crustă se îndepărtează cu o compresă sterilă;
- se notează data primei folosiri a flaconului cu soluţie oculară (după deschidere, acesta nu va fi
folosit mai mult de 2-3 săptămâni pentru a evita contaminarea).
a) psihică:
- se informeaza pacientul/ clientul şi explicaţi procedura
- se explica efectul terapeutic şi eventualele reacţii
- se informeaza asupra eventualelor alergii
- se instruieste pacientul/clientul să nu se mişte
- se subliniaza şi se clarifica explicaţiile medicului despre boală
- se explica orice altă recomandare terapeutică adiţională.
b) fizică:
57
- se asigura intimitatea
- se asigura poziţia corectă - decubit dorsal sau şezând cu capul dat pe spate.
Reguli generale:
- se identifică pacientul şi ochiul care trebuie tratat (medicul poate prescrie medicamente şi doze
diferite pentru cei doi ochi);
- se explică procedura pacientului şi se instruieşte să rămână nemişcat în timpul procedurii;
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile de unică folosinţă;
- se îndepărtează pansamentul / bandajul dacă există;
- se îndepărtează secreţiile oculare cu comprese sterile îmbibate în ser fiziologic;
- se curăţă secreţiile prin mişcări dinspre unghiul extern spre cel intern utilizând comprese diferite
pentru fiecare ochi;
- pentru îndepărtarea crustelor se aplică comprese umede sterile deasupra pleoapei superioare, se
lasă 1-2 minute după care se îndepărtează uşor crustele înmuiate;
- se repetă operaţia până când crustele sunt îndepărtate cu uşurinţă.
Administrarea medicamentelor prin instilaţii oculare

- se aşează pacientul în poziţie semişezândă cu capul deflectat, sprijinit pe spătarul scaunului
oftalmologic sau culcat cu capul înclinat pe partea cu ochiul afectat;
- se cere pacientului să privească în sus şi în depărtare şi să evite clipitul;
- se îndepărtează capacul flaconului prevăzut cu picurător, în mod aseptic;
- se sprijină mâna cu flaconul picurător pe fruntea pacientului, iar cu cealaltă se trage în jos, cu
blândeţe pleoapa inferioară pentru a mări fanta palpebrală;
- se instilează 1-2 picături pe mucoasa conjunctivală, spre unghiul inter al ochiului;
- se eliberează pleoapa inferioară, se cere pacientului să clipească pentru distribuirea uniformă a
soluţiei;
- se îndepărtează excesul de soluţie cu o compresă sterilă.
Administrarea unguentului oftalmic

- dacă pacientul are prescris şi unguent oftalmic, se aşteaptă cel puţin 5 minute după instilare;
- se aplică unguentul direct din tub, sau cu o baghetă, în strat subţire de-a lungul pleoapei
inferioare, sau sub pleoapa superioară;
- se solicită pacientului să închidă ochiul şi să-şi mişte globul ocular pentru a uniformiza
medicamentul;
- se informează pacientul că senzaţia de corp străin va dispărea după topirea şi distribuirea
uniformă a unguentului pe suprafaţa ochiului;
- se spală mâinile şi se repetă procedura şi pentru celălalt ochi dacă este indicat;
- dacă sunt prescrise mai multe unguente oftalmice, se va face o pauză de cel puţin 10 minute între
aplicări.
Aplicarea discurilor oculare

Aspecte generale
- Discurile oculare sunt forme de condiţionare a unor medicamente care acţionează la nivelul
ochiului. Sunt formate din trei straturi: două exterioare şi unul la mijloc care conţine medicamentul.
- Introdus sub pleoape, discul este umectat de lichidele ochiului, eliberând medicamentul pe care îl
conţine chiar şi o săptămână de la aplicare (aşa cum sunt discurile cu pilocarpină folosite în
tratamentul glaucomului).
- Utilizarea discurilor oculare, este contraindicată în: conjunctivite, keratite, dezlipire de retină,
afecţiuni în care constricţia pupilară trebuie evitată.
Mod de aplicare:
58
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşi sterile;
- se scoate un disc din pachet;
- se introduce discul orizontal sub pleoapa superioară şi apoi se presează cu blândeţe deasupra
pleoapei superioare pentru ca discul să se fixeze cât mai bine; se poate aplica şi sub pleoapa
inferioară;
- se avertizează pacientul să nu se frece la ochi pentru a nu-şi produce leziuni;
- se învaţă pacientul să-şi pună singur discurile oculare, respectând tehnica aseptică;
- se explică pacientului să-şi aplice (acasă) discurile seara, înainte de culcare pentru a minimaliza
efectele şi disconfortul determinat de înceţoşarea vederii ce apar de obicei după administrare;
- se avertizează pacientul despre efectele adverse ale utilizării discurilor oculare, în special cele cu
pilocarpină: senzaţie de corp străin, roşeaţa ochiului, prurit, edem, lăcrimare, dureri de cap;
- dacă aceste simptome nu dispar după 4-5 săptămână, pacientul va fi instruit să anunţe medicul.
Mod de îndepărtare:
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile sterile;
- se deprimă pleoapa inferioară cu o mână pentru a evidenţia discul;
- cu cealaltă mână se trage discul, prin alunecare, înafara sacului conjunctival, se prinde cu 2
egete şi se îndepărtează;
- dacă discul este sub pleoapa superioară, se aplică mişcări circulare blânde pe pleoapa închisă,
dirijând discul spre unghiul intern şi spre pleoapa inferioară de unde se va îndepărta cu mâna.
- observaţi eventualele reacţii locale: congestii, lăcrimare, prurit
- puneţi medicamentele la locul de păstrare
- asiguraţi-vă că sunt condiţii oprime pentru păstarea medicamentelor deschise
Notarea procedurii
Notaţi:
- data, ora, medicamentul, calea de administrare
- numele asistentei care a administrat medicamentul
- orice observaţie legată de starea pacientului/ clientului sau aspectul local: secreţii, roşeată,
senzaţie de corp străin
- reacţia pacientului/ clientului la procedură .
- ce a învăţat pacientul/clientul legat de contiunuitatea tratamentului
- Pacientul/clientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute: usturime, lăcrimare,
înglodeală
- Pacientul/clientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- Pacientul nu cooperează şi există risc de lezare a corneei
- întrebaţi medicul
-Pacientul/clientul acuză senzaţii neplăcute (usturime, lăcrimare, înglodeală, arsură, hiperemie)
- explicaţi pacientului/clientului că sunt efecte ale medicamentului
- anunţaţi medicul dacă acestea nu sunt obişnuite în cazul administrării medicamentului
recomandat)
• Semnalaţi medicului orice manifestare ieşită din comun: vedere neclară, diplopie, cefalee,
palpitaţii.
NU FOLOSIŢI ACELEAŞI TAMPOANE SAU COMPRESE LA AMBII OCHI!
59
21. e. ADMINISTRAREA MEDlCAMENTELOR PE MUCOASA NAZALA
Scop
Furnizarea unei linii de administrare a medicamentelor prescrise pentru tratarea problemelor
nazale.
Linii directoare
- soluţiile terapeutice instilate nazal, pot să reducă edemul, să prevină sau să controleze sângerarea,
să inducă anestezia locală sau să trateze procesele infecţioase;
- chiar dacă cavitatea nazală nu este o cavitate sterilă, se recomandă aplicarea aseptică a
medicamentelor pentru a preveni infectarea sinusurilor cu care comunică;
- înainte de administrarea oricărui medicament, asistenta medicală trebuie să cunoască
medicamentul, scopul administrării, doza normală şi calea de administrare;
- în timpul instilaţiei nazale, capul pacientului va fi poziţionat pe o pernă, cât mai aproape de
marginea patului; dacă capul este înclinat pur şi simplu pe spate, soluţia medicamentoasă poate
ajunge în faringe, de unde este înghiţită şi efectul va fi nul;
- se va evita atingerea suprafeţei interne a nasului cu picurătorul, întrucât poate declanşa strănutul
pacientului;
- înainte de administrarea unui medicament nou, se va face profilul alergologic al pacientului.
Se pregătesc pe căruciorul de lucru:
- medicaţia prescrisă: coliruri condiţionate în sticluţe cu picurător, tuburi cu unguente/creme, se
verifică calitatea acestora şi termenul de valabilitate;
- comprese de tifon/şerveţele de hârtie.
a) psihică:
- se explica necesitatea procedurii şi a poziţiei pentru instilaţii nazale
- se explica efectul terapeutic şi necesitatea menţinerii poziţiei timp de 5'
- se identifica eventualele alergii cunoscute de pacient
b) fizică:
- se aseazapacientul în una din poziţiile de mai jos, în funcţie de zona afectată:
- trompa lui Eustachio – decubit dorsal cu capul înclinat uşor spre zona afectată;
- sinusurile etmoidal şi sfenoidal – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă şi capul în
hiperextensie;
- sinusurile frontal şi maxilar – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă, capul deflectat şi întors
spre partea afectată;
- se explică procedura pacientului;
- se instruieşte pacientul să evite mişcările în timpul procedurii pentru a facilita instilarea;
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se asigură lumina adecvată;
- se plasează pacientul în una din poziţiile de mai jos, în funcţie de zona afectată:
- trompa lui Eustachio – decubit dorsal cu capul înclinat uşor spre zona afectată;
- sinusurile etmoidal şi sfenoidal – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă şi capul în
hiperextensie;
- sinusurile frontal şi maxilar – decubit dorsal cu umerii sprijiniţi pe pernă, capul deflectat şi întors
spre partea afectată;
- se oferă pacientului şerveţele de unică folosinţă;
60
- se inspectează narina şi se introduce vârful picurătorului (sau vârful pipetei în care s-a aspirat
soluţia) exact în narină;
- se instilează cantitatea necesară numărând picăturile;
- se instruieşte pacientul să rămână în poziţia respectivă timp de 5 minute pentru a preveni
scurgerea soluţiei în afară;
- se absoarbe excesul de medicament şi se educă pacientul să evite suflarea nasului;
- se pun medicamentele la locul de păstrare; asiguraţi-vă că sunt condiţii optime pentru păstrarea
medicamentelor (sticluţelor) deschise
- se observă starea pacientului şi se informează în cât timp se instalează efectul;
- se învaţă pacientul / familia cum să procedeze dacă va trebui să continue tratamentul la domiciliu;
- se notează procedura în fişa de proceduri a pacientului: data, ora, medicamentul, doza, calea de
administrare, numele asistentei medicale care a administrat; orice observaţie legată de starea
pacientului sau aspectul local
- pacientul respiră pe nas, cu uşurinţă
- pacientul nu acuză reacţii neplăcute
- pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
- La atingerea firelor de păr din nas se declanşează strănutul:
- acţionaţi cu grijă în timpul administrării
- oferiţi pacientului şervetele şi instruiţi-l să-şi acopere nasul şi gura cu un şerveţel dacă îi
vine să strănute
- Pacientul acuză senzaţie de înţepătură sau uscăciune a mucoasei:
- explicaţi pacientului că senzaţia este trecătoare
- dacă manifestările se menţin, anunţaţi medicul
-Pacientul acuză cefalce, palpitaţii, insomnii (mai ales la bătrâni şi copii):
- Aspirarea soluţiei în fosa nazală favorizează scurgerea acesteia în laringe provocând accese de
tuse (spasme)
- Liniştiţi pacientul, anunţaţi medicul.
ATENŢIE!
- Folosiţi pipeta pentru un singur pacient!
- Deşi cavitatea nazală este sterilă, respectaţi normele de asepsie şi antisepsie deoarece există
legături cu sinusurile!
21.f. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎN CONDUCTUL

AUDITIV EXTERN (INSTILAŢIA)
Scop
- instilaţiile auriculare se folosesc pentru tratamentul infecţiilor şi inflamaţiilor urechilor,
îndepărtarea cerumenului, anestezie locală, sau îndepărtarea insectelor ajunse accidental în ureche;
Instilaţiile auriculare sunt în principiu contraindicate pacienţilor cu perforaţie de timpan, dar

se pot totuşi efectua anumite manevre sterile;
Instilaţiile cu hidrocortizon sunt contraindicate pacienţilor cu herpes, cu alte infecţii virale,
fungi etc.
61
Linii directoare
- canalul auditiv este în mod normal foarte sensibil, iar atunci când are anumite afecţiuni, această
sensibilitate creşte, de aceea se recomandă o blândeţe deosebită în efectuarea manevrelor;
- ce vor spăla mâinile înainte şi după efectuarea instilaţiilor cât şi între aplicaţii dacă se indică
administrarea la ambele urechi;
- pentru a preveni rănirea timpanului, nu se va introduce niciodată aplicatorul cu capăt de vată
dincolo de punctul care se poate vedea cu ochiul liber;
- dacă se indică administrare de picături şi unguent, se vor aplica întâi picăturile;
- dacă necesită continuarea tratamentului acasă, pacientul trebuie învăţat cu atenţie metoda corectă
de administrare;
- dacă pacientul prezintă vertij, se vor ridica barele de protecţie ale patului în timpul administrării şi
se va evita ridicarea bruscă sau grăbită după terminarea procedurii, pentru a nu-i accentua vertijul;
- pacientul trebuie supravegheat pentru a observa eventualele reacţii adverse ca: vertij, greaţă,
colecţii, durere etc.
- se vor pregăti:
- soluţiile prescrise condiţionate în flacoane cu picurător;
- sursa de lumină;
- aplicator cu capăt de vată;
- dopuri pentru urechi din bumbac;
- pentru a preveni efectele adverse ce pot apărea la administrarea de instilaţii auriculare prea reci
(vertij, greaţă, durere) se vor pregăti instilaţiile la temperatura camerei fie ţinându-le într-un bol cu
apă caldă fie încălzind flaconul în mână, şi se vor testa pe încheietura mâinii înainte de aplicare;
- dacă se va folosi picurător de sticlă se va verifica integritatea acestuia pentru a nu răni canalul
auditiv.
a) psihică:
- se informeaza pacientul şi se explica procedura
- se explica efectul terapeutic şi eventualele senzaţii neplăcute
- seîntreaba pacientul dacă este alergic
- se obţine consimţământul.
b) fizică:
- se poziţioneaza corect pacientul în funcţie de partea afectată;
- se asigura intimitatea.
- se verifică identitatea pacientului şi urechea afectată;
- se verifică medicamentul care trebuie administrat ca dată de expirare şi se compară încă o dată cu
indicaţia medicului;
- se aşează pacientul culcat pe partea opusă urechii afectate;
- se lărgeşte conductul auditiv trăgând în sus şi în spate de pavilionul auricular, la adult, pentru a
facilita o mai bună pătrundere a medicamentului;
- se şterge orice secreţie observată cu aplicatorul cu capăt de bumbac, deoarece orice colecţie poate
reduce efectul medicamentului;
- cu urechea corect poziţionată se aplică numărul indicat de picături ţinând în aşa fel picurătorul
încât picăturile să cadă pe peretele conductului auditiv şi nu direct pe timpan;
- se cere pacientului să rămână culcat încă 5-10 minute pentru a lăsa medicamentul să fie absorbit;
- se curăţă şi usucă pavilionul auricular;
62
- se pune un dop de vată în meatul auricular, lejer, pentru a împiedica scurgerea medicamentului şi
pentru a proteja pacientul de curenţii de aer;
- dacă este indicat se repetă procedura pentru cealaltă ureche la interval de cel puţin 10 minute;
- se notează procedura în fişa de proceduri a pacientului.
- aşezaţi pacientul în poziţie comodă după scurgerea timpului de 15'
- introduceţi un tampon uscat în ureche dacă timpanul este integru; dacă timpanul este perforat
utilizaţi un tampon steril
- întrebaţi pacientul dacă prezintă vreo manifestare neplăcută mai ales după administrări repetate
- instruiţi pacientul/familia cum să procedeze dacă este necesară continuarea administrării la
domiciliu.
- Puneţi medicamentele şi pipeta în locul de păstrare şi asiguraţi-vă că sunt îndeplinite condiţiile
optime de depozitare
- Îndepărtaţi materialele folosite respectând precauţiunile universale (PU)
Notarea procedurii
Notaţi:
- Data, ora, medicamentul, doza, numele nursei care a administrat
- Orice observaţie legată de starea pacientului şi raportaţi corect la schimbarea turei
- Reacţia pacientului la procedură
- Ce a învăţat pacientul în legătură cu eventuală continuare a tratamentului
- Pacientul exprimă stare de confort şi diminuarea acuzelor
- Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
- Pacientul nu cooperează
- explicaţi încă o dată necesitatea administrării şi accentuaţi recomandarea medicală ;
- Pacientul acuză senzaţii neplăcute
- soluţia nu are temperatura corespunzătoare sau nu s-a poziţionat corect pavilionul
- Pacientul prezintă sensibilitate sau iritaţii locale
- anunţaţi medicul.
21.g. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE VAGINALĂ
Scop
Aplicarea unguentelor, a capsulelor moi și ovulelor, a comprimatelor care conțin substanțe
antiparazitare/antibacteriene/antimicotice/hormonale în interiorul cavității vaginale.
Indicații:
- inflamații ale mucoasei vaginale produse de bacterii parazite, trichomonas sau ciuperci parazite
(candida);
- atrofie vaginală prin carență estrogenică;
- întârzierea cicatrizărilor cervico-vaginale.
Contraindicații:
- alergie la una din componentele medicamentelor;
- cancer estrogenodependent (pentru cele care conțin hormoni);
- sarcină, alăptare.
Pregătirea pacientei
63
a) psihică:
- Explicaţi necesitatea şi eficacitatea procedurii
- Explicaţi efectul terapeutic
- Asiguraţi pacienta de inofensivitatea procedurii şi de respectarea intimităţii
- Obţineţi consimţământul
b) fizică:
- Asiguraţi poziţia ginecologică (decubit dorsal cu coapsele flectate sau eventual decubit lateral)
- Efectuaţi spălătura vaginală dacă aceasta este recomandată de medic înainte de începerea
tratamentului
- unguent/cremă de uz vaginal, ovule, capsule moi, comprimate;
- aplicator de cremă;
- mănuși de unică folosință;
- comprese de tifon;
- material pentru spălătură vaginală (dacă este necesar).
- se verifică prescripția medicală și se confruntă cu medicamentele eliberate/procurate;
- se verifică termenul de valabilitate;
- se identifică pacienta;
- se evaluează capacitatea acesteia de a-și administra singură medicamentele;
- se face instruirea privind administrarea;
- se asigură intimitatea;
- se așează pacienta în decubit dorsal cu genunchii flectați, coapsele depărtate sau în decubit lateral;
- se spală mâinile și se îmbracă mănuși de unică folosință;
- dacă medicul recomandă se face la început o spălătură vaginală.
a) Administrarea ovulelor, capsulelor, tabletelor

- se scoate medicamentul din ambalaj;
- folosind două comprese se îndepartează labiile mari evidențiând orificiul vaginal;
- se introduce medicamentul în canalul vaginal și se împinge ușor până în fundul de sac posterior;
- se instruiește pacienta să rămână în decubit 15 minute pentru a favoriza topirea și absorbția;
- unele tablete (tricomicon) se umezesc ușor aproximativ 30 de secunde înainte de administrare;
- administrarea se face de regulă seara, uneori și dimineața.
b) Administrarea cremelor cu ajutorul aplicatoarelor

- se deschide tubul de cremă perforând capacul de aluminiu cu extremitatea opusă a capacului;
- se înșurubează aplicatorul pe filetul tubului;
- se presează tubul în partea terminală până la umplerea completă a aplicatorului cu cremă;
- în caz de rezistență a pistonului, acesta se retrage puțin;
- se detașează aplicatorul și se închide tubul;
- în poziție culcat, cu genunchii flectați, depărtați, se introduce cu atenție aplicatorul profund în
vagin;
- se împinge pistonul până la completa golire a aplicatorului;
- se retrage aplicatorul fără a atinge pistonul;
- după utilizare aplicatorul se spală cu apă călduță și săpun, se usucă și se păstrează în cutie până la
folosirea următoare.
Supravegherea și instruirea pacientei după administrare pentru continuarea tratamentului

- pacienta poate acuza local, uneori, fenomene de sensibilizare (arsuri, iritaii) ceea ce impune
anunțarea medicului;
- tratamentul nu se întrerupe în timpul menstruației;
64
- în cazul vaginitelor se tratează și partenerul;
- în timpul tratamentului nu se fac spălături vaginale, decât la indicația medicului;
- nu se folosesc tampoane intravaginale.
Îngrijirea pacientei
Reveniţi după 15' pentru a vedea starea pacientei
- Aşezaţi pacienta în poziţie comodă
- Asiguraţi un tampon de vată pentru a preveni disconfortul
- Instruiţi pacienta cum să procedeze dacă se va continua tratamentul la domiciliu

- Plasaţi medicamentele rămase în locul de păstrare adecvat
- Îndepărtaţi ambalajele
Notarea procedurii
Notaţi:Data, ora, medicamentul, doza, numele nursei, existenţa iritaţiei, a scurgerilor vaginale,
leziuni, vegetaţii, eventual ruptură de perineu

- Medicamentul este introdus fără incidente
- Pacienta respectă recomandările
- Pacienta exprimă starea de confort
- Pacienta este cooperantă, înţelege informaţiile primite
- Pacienta acuză durere în timpul introducerii medicamentului
- Lucraţi cu blândeţe
- Pacienta este incapabilă să reţină medicamentul
- Se recomandă prelungirea repausului
- Se anunţă medicul pentru a schimba eventual calea de administrare
- Pacienta acuză senzaţii locale neplăcute
- Se anunţă medicul
22. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ

(SUPOZITOARE)
Definiţie:
Introducerea medicamentelor pe cale rectală constituie calea de administrare digestivă cu efecte de
resorbţie la nivelul mucoasei rectale.
Forma de prezentare:
Supozitoare – preparate farmaceutice de formă conică sau ovală, cu o extremitate ascuţită, la care
substanţa activă este înglobată într-o masă solidă (unt de cacao) care se topeşte la temperatura
corpului.
Clisme medicamentoase cu soluţii izotone.
Microclisme – substanţa medicamentoasă dizolvată în ser fiziologic sau ser glucozat 5% 10-15 ml.
Clisme picătură cu picătură – administrată în 24 ore – 1000.2000 ml soluţie medicamentoasă.
Indicaţii de administrare:
Pacienţi cu tulburări de deglutiţie.
Evitarea mucoasei digestive.
Pacienţi operaţi pe tub digestiv.
65
Intoleranţă digestivă.
Evitarea circulaţiei portale.
Scop:
Purgativ.(evacuator)
Terapeutic.
Efecte locale:
Golirea rectului.
Calmarea durerilor.
Atenuarea peristaltismului intestinal.
Efect antiinflamator.
Efecte generale
Supozitoare cu digitală – efect cardiotonic.
Acalor – efect antitermic etc.
Contraindicaţii:
Afecţiuni rectale sau anale. Diaree.
Intervenţii chirurgicale rectale sau anale.
Administrarea medicamentelor pe cale rectală (supozitoare)- tehnica
• Folosirea unei căi alternative de administrare în cazul intoleranţei digestive (vărsături).
• Medicamentul are gust neplăcut, influenţează activitatea hepatică sau are efect iritant al mucoasei
gastrice.
• Se inactivează sub influenţa sucurilor gastrice
- Supozitoarele prescrise
- Mănuşi sau degete de mănuşă
- Paravan, draperie
- Tavă/cărucior pentru medicamente
- Vaselină
- Materiale pentru clismă dacă este cazul
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi necesitatea sau eficacitatea procedurii
- Explicaţi efectul terapeutic şi avantajele
- Identificaţi eventualele alergii
- Asiguraţi pacientul/clientul că se va respecta intimitatea
- Obţineţi consimţământul
- Explicaţi pacientului/clientului că poate apare senzaţia de defecaţie pe care trebuie să o
stăpânească
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi poziţia de decubit lateral stâng
- Efectuaţi clisma evacuatoare la indicaţia medicului
- Pregătiţi materialele pe o tavă /cărucior pentru medicamente
- Verificaţi prescripţia medicală
- Identificaţi pacientul/clientul
- Duceţi medicamentele în salon
- Explicaţi manevra
- Asiguraţi intimitatea cu un paravan
- Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile (sau aplicaţi degetul de mănuşă)
66
- Aşezaţi pacientul/clientul în decubit lateral stâng cu piciorul de jos întins şi cel de deasupra flectat
(poziţia Sims)
- Îndepărtaţi folia de pe supozitor
- Puneţi vaselină pe capul supozitorului pentru a permite alunecarea acestuia
- Cu o mână îndepărtaţi uşor fesele şi evidenţiaţi orificiul anal
- Cu degetul îmbrăcat în mănuşă introduceţi supozitorul în canalul rectal dincolo de sfincterul
intern
- Instruiţi pacientul/clientul să stea liniştit 15 minute pentru a favoriza absorţia medicamentului
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă după 15 minute
- Observaţi efectul medicamentului şi informaţi pacientul/clientul când instalează acesta şi cât
durează
- Instruiţi pacientul/clientul cum se procedează dacă trebuie să continue tratamentul la domiciliu

- Plasaţi supozitoarele rămase într-un loc adecvat pentru păstrare
- Îndepărtaţi ambalajele
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Data, ora, medicamentul, doza, calea de administrare
- Numele asistentei care a administrat medicamentul
- Existenţa iritaţiei sau sângerării, a hemoroizilor
- Continenţa/incontinenţa sfincterului
- purgaţia, calmarea durerii, atenuarea tranzitului, scăderea febrei exprimate prin creşterea gradului
de confort
- supozitorul nu a fost eliminat.
- pacientul demonstrează că a înţeles informaţiile
- Rezultatul aşteptat nu apare
- liniştiţi pacientul/clientul, anunţaţi medicul
- Supozitorul este eliminat, efectul nu se poate instala
- rămâneţi lângă pacient/client, încurajaţi-l şi menţineţi fesele strânse cel puţin 15min.
Administrarea de unguente perianal şi intrarectal:

-se pun mănuşile
-pentru aplicaţii externe, în zona anală, se folosesc mănuşi şi comprese pentru a aplica unguentul
-pentru adminstrare intrarectală se ataşează aplicatorul la tub şi se lubrefiază
-pacientul este poziţionat în decubit lateral stâng cu piciorul stâng întins în spate şi dreptul flectat
(Poziţia Sims) şi se acoperă expunându-i doar zona fesieră
-se ridică fesa dreaptă cu o mână pentru a expune anusul
-se indică pacientului să respire profund pe gură pentru a relaxa sfincterul anal şi a-i reduce
anxietatea şi disconfortul în timpul inserţiei
-se introduce cu blândeţe aplicatorul lubrefiat direcţionându-l spre ombilic
-se presează încet pe tub pentru a elibera unguentul
-se scoate aplicatorul şi se plasează comprese interfesier pentru a absorbi excesul de unguent
-se detaşează aplicatorul şi se spală bine cu apă caldă şi săpun (se va folosi doar la acelaşi pacient)
-deoarece ingestia de lichide şi mâncare stimulează peristaltismul, supozitoarele pentru combaterea
67
constipaţiei trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă pentru a facilita defecaţia
-pacientul va fi învăţat să se abţină de la a expulza supozitorul
-unii pacienţi (de exemplu cei cu hemoroizi) nu-şi pot suprima senzaţia de urgenţă de defecare şi
nu pot reţine supozitorul mult timp
-pacientul trebuie informat că anumite supozitoare pot schimba culoarea scaunului următor.
23. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ

Definiţie:
Calea parenterală – în afara tubului digestiv; reprezintă administrarea medicamentelor prin
injecţii.
Injecţia → introducerea traumatică a substanţelor medicamentoase sub formă lichidă în
organism prin intermediul unui ac adaptat la seringă.
Avantajele injecţiilor:
Dozaj corect şi exact.
Efect instalat rapid, absorbţie uşoară.
Absorbţie independentă de starea tractului digestiv administrarea de substanţe care sunt distruse
de sucurile digestive.
Asigură protecţia medicamentului la acţiunea sucurilor digestive. – hormoni, vaccinuri, seruri.
Evită calea digestivă în caz de intoleranţă digestivă, tulburări de deglutiţie, ingurgitare de
substanţe toxice, hemoragii digestive, intervenţii chirurgicale pe tub digestiv.
siguranţa administrării medicamentului la pacienţii recalcitranţi sau inconştienţi;
Scop:
Explorator.
Terapeutic.
Calea de administrare:
Intravenos.
Intramuscular.
Intradermic.
Subcutanat.
Intraarterial.
Intrarahidian.
Intraosos.
Intramedular.
Subarahnoidian.
Intracardiac.
Locul injectiilor (ca si scopul) il constituie tesuturile in care se introduc medicamentele:

- grosimea dermului- injectia intradermica;
- sub piele,in tesutul celular subcutanat- injectia subcutanata;
- tesutul muscular- injectia intramusculara;
- in vasele sanguine- injectia intavenoasa si injectia intraarteriala ;
- in inima – injectia intracardiaca;
- in interventia de urgenta –in maduva rosie a oaselor –intraosos;
68
- -in spatiul subarahnoidian- subarahnoidian.
Prezentare farmaceutică:
Soluţii injectabile – în fiole.
Flacoane cu pulbere – însoţite de solvent.
Soluţii încărcate în seringi – pentru unică folosinţă.
Soluţiile injectabile pot fi:
Soluţii apoase.
Soluţii uleioase.
Suspensii – pentru absorbţie întârziată.
În principiu, diferitele substante se administreaza astfel:

-sarurile metalelor grele (bismut, mercur, iod, calciu, aur) se introduc intramuscular;
-substanţele uleioase se injectează intramuscular profund;
-soluţiile izotonice se pot injecta pe orice cale;
-soluţiile hipotonice se administrează în circulaţia sanguină (intravenos, intraarterial)
-cantităţile mari de substanţe (soluţii perfuzabile, sânge, derivate de sânge) se introduc intravenos
sau intraarterial;
-pentru explorarea funcţiei anumitor organe sau vizualizarea sistemului arteriovenos, substanţele se
introduc direct în circulaţia sanguină (intravenos, intraarterial).
Unele substanţe pot determina reacţii de hipersensibilitate din partea bolnavului,
ceea ce necesită testarea prealabilă a sensibilităţii.
Reguli generale de pregătire a injecţiilor:

Se verifică:
medicamentul prescris.
Doza – concentraţia – modul de administrare.
Volum soluţiei de injectat pentru adaptarea seringii.
Integritatea fiolei, a ambalajului.
Valabilitatea.
Modul de păstrare şi depozitare.
Se verifică materialul şi instrumentarul necesar administrării.
Se verifică soluţia injectabilă.
Se dezinfectează locul ales pentru injecţie.
Se încarcă corect seringa.
Injectarea se face imediat după încărcarea în seringă.
Materiale necesare:
Seringă cu ac adaptate injecţiei.
Acele au lungimi diferite şi culori convenţionale: galben, verde (i.m., i.v.), albastru, mov (s.c.),
portocaliu (s.c.), negru (i.m., i.v.), verde (i.m., i.d.), roz (recoltare, dizolvare şi extragere soluţii).
69
Acele – au diferite dimensiuni, în funcţie de utilizare:
-pentru injecţii intradermice au lungime 10 – 25 mm, grosime 0,4 m şi bizou scurt
-pentru injecţii subcutanate au lungime 25 – 30 mm, grosime 0,6 – 0,8 mm şi bizou lung
-pentru injecţii intramusculare sunt lungi de 50 – 80 mm, grosime 0,7 – 0,8 mm şi bizou lung
-pentru injecţii intravenoase au lungime 30 – 40 mm, grosime 0,8 – 1 mm şi bizou scurt
Soluţie de injectat verificată.
Tampoane cu alcool pentru dezinfecţia tegumentelor.
Garou, leucoplast.
Pile pentru tăierea gâtului fiolelor.
Mănuşi de protecţie, mască de tifon.
Material pentru protecţia patului.
Tăviţă renală.
Trusă cu medicaţie de urgenţă pentru eventualele accidente.
Se anunţă şi explică tehnica şi necesitatea ei.
Se informează pacientul asupra durerii resimţite.
Se aşează pacientul în poziţie comodă, atât pentru el, cât şi pentru asistenta care execută tehnica.
La nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales.
Se dezinfectează locul şi se lasă să se usuce.
Montarea şi încărcarea seringii:

Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
Se desface ambalajul de sus în jos.
Se înşurubează acul de amboul seringii.
Se îndepărtează protecţia acului.
Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gâtul fiolei şi se deschide fiola (după ce lichidul din gâtul
fiolei revine în fiolă prin mişcări de rotaţie).
Se aspiră soluţia în seringă:
-se goleste lichidul din varful fiolei prin miscari de rotatie
-se dezinfecteaza gatul fiolei prin stergere cu tamponul imbibat in alcool
-se deschide fiola astfel:se tine cu mana stanga iar cu policele si indexul mainii drepte protejate cu
o compresa sterila se deschide partea subtiata a fiolei
-se introduce acul in fiola deschisa ,tinuta intre policele mainii drepte si avand grija ca bizoul
acului sa fie permanent acoperit cu solutia de aspirat;
-fiola se inclina treptat;
-se indeparteaza aerul din seringa,fiind in pozitie vericala cu acul indreptat in sus ,prin impingerea
pistonului pana la aparitia primei picaturi de solutie prin ac;
-se schimba acul de aspirat cu cel folosit pentru injectia care se face;
Nu se ating pereţii fiolei cu acul.
Încărcarea seringii din flacoane cu dop de cauciuc:
Se îndepărtează apărătoarea metalică şi se dezinfectează dopul.
Se aspiră aer în seringă în cantitate egală cu lichidul ce trebuie aspirat din flacon.
Se perforează flaconul şi se răstoarnă.
Se introduce aerul sub presiune în flacon – lichidul se goleşte singur în seringă.
Acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru injectie.
Se elimină aerul din seringă până apare o bulă de soluţie pe vârful acului.
Se ataşează protecţia la ac.
- Gâtul fiolei se rupe fără să se spargă
- Nu se produc leziuni ale mâinilor la deschiderea fiolei
70
- Pacientul nu are istoric de alergie medicamentoasă
- Soluţia este precipitată, decolorata sau expirata.
- Folosiţi altă fiolă
- Cioburile de sticlă cad în fiolă când gâtul fiolei; se sparge la deschidere
- Aruncati fiola
- Folosiţi altă fiolă
- Nursa suferă tăieturi ale degetelor când încearcă să rupă gâtul fiolei
- Protejaţi-vă înainte
- Pansaţi-vă steril
- Pacientul are istoric de alergie la medicament şi trebuie testat
- Efectuaţi testul la indicaţia şi în prezenţa medicului
- Pacientul dezvoltă reacţii de sensibilizare la testare
- Interveniţi conform prescripţiei medicale
Dizolvarea pulberilor:
-se aspira solventul in seringa
-se indeparteaza capacelul metalic al flaconului se dezinfecteaza capacul de cauciuc,se
asteaptaevaporarea alcoolului
-se patrunde cu acul prin capacul de cauciuc si se introduce cantitatea de solvent prescrisa
-se scoate acul din flacon si se agita pentru a completa dizolvarea;
PRINCIPII DE IGIENĂ ÎN PREGĂTIREA ŞI ADMINISTRAREA INJECŢIILOR:

Se folosesc seringi şi ace sterile – de unică întrebuinţare. După folosire se ard. Este interzisă
sterilizarea lor după utilizare.
Seringile reutilizabile sunt decontaminate, curăţate, degresate, clătite, dezinfectate şi clătite, apoi
sterilizate prin metode standard.
Materialele sterile de unică întrebuinţare se depozitează în spaţii special destinate.
Este obligatorie spălarea şi dezinfectarea înainte şi după executarea fiecărei injecţii.
Este obligatorie purtarea mănuşilor de protecţie în timpul executării tratamentelor parenterale.
Se recomandă evitarea folosirii flacoanelor multidoză.
Este obligatorie schimbarea acului după încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc.
TEHNICA GENERALĂ A INJECŢIILOR:

Injectarea este întotdeauna lentă – pentru a preveni apariţia durerilor.
Injectarea lentă sau foarte lentă la administrarea intravenoasă previne apariţia complicaţiilor.
Locul puncţiei se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc.
După injectare se comprimă uşor locul.
În cazul puncţiei arteriale, se aplică pansament compresiv – mai mult timp.
Se desface garoul înaintea injectării soluţiei.
OBSERVAŢII:
Calea de administrare se alege în funcţie de:
• Hotărârea medicului.
• Scopul injecţiei.
• Rapiditatea asimilării medicamentului.
• Resorbţia şi metabolizarea medicamentului.
• Interacţiuni medicamentoase.
• Compatibilitatea soluţiei medicamentoase cu ţesuturile.
Fiola tăiată se administrează imediat.
Fiolele neetichetate se aruncă.
Emulsiile injectabile se agită înaintea administrării.
În cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie alternarea locului injecţiei.
71
Soluţia de bicarbonat de sodiu nu se recomandă ca lichid de diluţie.
Culoarea soluţiei injectabile diferă funcţie de concentraţie, diluant sau condiţii de păstrare.
Pentru fiecare injecţie se foloseşte seringă cu ac individual.
Soluţiile uleioase ce se încarcă greu în seringă se încălzesc în apă caldă pentru a le fluidifica.
Substanţele precipitate se agită bine până dispare orice depozit de pe fundul fiolelor.
Unele medicamente pot flocula în fiole (fapt specificat pe ambalaj). Se administrează după
încălzire în apă caldă.
Fiola în care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.
ADMINISTRAREA SUBSTANŢELOR DE CONTRAST:

Este obligatorie testarea sensibilităţii organismului la substanţa de contrast.
Testarea se face injectând 1 ml soluţie – fiola test → numai în prezenţa medicului.
Se aşteaptă 1-5 minute şi se observă reacţia bolnavului.
Dacă nu apare reacţie alergică se poate injecta soluţia pregătită pentru examinare.
Viteza de administrare:
15 secunde → examinare minutată.
1-2 minute → examinare obişnuită.
10-15 minute → administrare prin perfuzie.
23.a. INJECŢIA SUBCUTANATĂ
Definitie: Prin injectie subcutanata se administreaza de regula soluţii cristaline, izotone,

care formează local un depozit din care difuzează lent spre sistemul capilar.
Scop –terapeutic
Obiectivele procedurii - introducerea în ţesutul celular subcutanat a unor medicamente în
doza prescrisă.
Indicatii terapeutice
- administrarea diverselor medicamente , precum: Heparinele fracţionate, insulină, atropină
(prevenirea şocului vagal), adrenalină (tratamentul reacţiilor alergice)
- profilaxia unor afecţiuni infecto-contagioase: de ex.: vaccinul antigripal se poate administra
subcutanat profund sau intramuscular
Contraindicaţii
- lipodistrofie (reacţie locală la injectarea prelungită a insulinei în acelaşi loc, manifestată fie
prin lipoatrofie= atrofia ţesutului celular subcutanat manifestată prin depresiuni la nivelul
tegumentului, fie prin lipohipertrofie = pierderea elasticităţii şi îngroşarea ţesuturilor),
- in cazul infectiei locale se alege alta regiune de abord.
Locul injectiei- regiuni bogate in tesut celular, lax, extensibil:
-fata externa a bratului,
-fata supero-externa a coapsei;
-fata supra- si subspinoasa a omoplatului;
-regiunea subclaviculara;
-flancurile peretelui abdominal;
- central fesier.
72
Injectiile subcutanate sunt contraindicate in zonele inflamate, edematiate, care prezinta
felurite leziuni sau semne din nastere. Pot fi, de asemnea, contraindicate persoanelor cu tulbrari de
coagulare. Nu se administrează în regiunea gâtului, cap, faţa internă a braţului, plica cotului, faţa
antero-internă a coapsei, perineu şi organele genitale. Se efectuează în regiunile cu ţesut celular
subcutanat bogat (regiunea externă a braţelor, a coapselor, regiunea pectorală, fosele iliace).
Cand tratamentul subcutanat se administreaza timp indelungat, cum este cazul insulinei,
locurile de adminstrare se vor alege prin rotatie.
Solutii administrate:
- sol izotone, nedureroase ;
- sol cristaline : insulina, cofeina, histamina, anticoagulante.
Resorbtia- incepe de la 5-10 min de la administrare si dureaza in functie de cantitatea de
substanta administrata.
- tavă medicala/cărucior pentru tratament
- seringi şi ace sterile adecvate
- medicamentul de injectat
- prescripţia sau F.O.
- soluţii dezinfectantate (alcool)
- tampoane de vată sau comprese de tifon
- mănuşi de unică folosinţă ( opţional)
- recipiente pentru colectarea deşeurilor
a) psihică:
- informaţi , încurujaţi şi susţineţi pacientul;
- explicaţi scopul injecţiei, a efectelor dorite şi nedorite, a orarului de administrare dacă este cazul;
- obţineţi consimţământul informat.
b) fizică:
- asiguraţi intimitatea pacientului;
- aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa în poziţie şezândă cu mâna sprijinită pe şold sau în decubit
dorsal;
- stabiliţi locul de elecţie (injecţia se poate efectua pe faţa externă a braţului, faţa supraexternă a
coapsei, regiunea supra şi sub spinoasă a omoplatului, regiunea deltoidiană, flancurile peretelui
abdominal, regiunea subclaviculară).
- verificaţi prescripţia medicală
- spălaţi-vă pe mâini, cu apă şi săpun
- dezinfectaţi-vă mâinile
- îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă(opţional)
- încărcaţi seringa cu soluţia medicamentoasă prescrisă
- eliminaţi bulele de aer din seringă
- schimbaţi acul cu altul capişonat, adecvat
- alegeti locului de injectare: se evită regiunile pe unde trec superficial trunchiuri vasculare şi
nervoase, suprafeţele tegumentare în contact apropiat cu elemente osoase, regiunile supuse la
compresie prin poziţie sau îmbrăcăminte
- regiunea ideala pentru injectia subcutanata este cea deltoidiană, periombilical, faţa antero-externă
a coapselor
- pentru injectarea Adrenalinei şi Atropinei se preferă regiunea deltoidiană (pacientul se
poziţionează cu mâna în şold)
- pentru injectarea heparinelor fracţionate: periombilical (pacientul se găseşte în decubit dorsal sau
poziţie semi-Fowler)
- pentru injectarea Insulinei se alternează continuu regiunile, pentru a preveni apariţia lipodistrofiei
73
- antiseptizarea locală a tegumentului pacientului (nu cu alcool medicinal dacă este vorba despre
injectarea Insulinei)
- dezinfectaţi locul de elecţie cu alcool
- pliaţi tegumentul între police şi index fixându-l şi ridicându-l de pe planurile profunde
- pătrundeţi cu rapiditate în tegument cu bizoul acului în sus în stratul subcutanat la 45° sau 90°
- verificaţi poziţia acului prin aspirare
- injectaţi lent soluţia medicamentoasă
- retrageţi acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu alcool lângă ac
- nu recapsulaţi acul
- masaţi locul injecţiei cu tamponul cu alcool exercitând o uşoară presiune
- îndepărtaţi-vă mănuşile, splati mainile.
- aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă în repaus
- observaţi în permanenţă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul (posibil frison,
agitaţie).
- colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform pu (precauţiunilor universale); acul se aruncă
necapişonat
- îndepărtaţi-vă mănuşile
- spălaţi-vă pe mânii.
Notarea procedurii
Notaţi:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire ;
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
- medicamentul este injectat lent în zona selectată când nu se aspiră sânge
- pacientul prezintă răspuns favorabil la medicamentul injectat, fără efecte adverse secundare;
facies relaxat, comportament adecvat
- acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesutul subcutanat.
- în acest caz acul şi seringa cu soluţia respectivă se aruncă şi se pregătesc altele pentru
injectare în alt loc
- zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare
- se aplică comprese reci sau gheaţă
- durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau distensie bruscă a ţesutului
- ruperea acului
- se masează locul
- se extrage acul.
Observaţii:
Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
Numai în cazuri speciale se poate injecta şi soluţii uleioase.
NU se administrează compuşi de metale cu greutate moleculară mare. – iod, bismut, mercur
etc.
Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
Consideratii speciale
- locul indicat de adminstrare a heparinei este in abdomenul inferior, sub ombilic.
- se va avea intotdeauna in vedere sa se alterneze locurile de injectare pentru a preveni
74
complicatiile (lipodistrofia, de exemplu, un raspuns imun normal al organismului ce apare in cazul
injectarii repetate in acelasi loc)
- nu se dezinfecteaza cu alcool la administrarea insulinei
- dupa injectarea cu heparina, se mentine seringa cu acul inca 10 secunde inainte de a se scoate. Se
va evita masarea zonei de injectare
- daca apar echimoze la locul injectarii cu heaprina se poate aplica gheata in priele 5 minute dupa
injectare si apoi se face compresie
- nu se recapeaza acul pentru a evita inteparea
- materialele folosite se arunca in recipientele potrivite.
Concluzii:
Revărsat lichidian – când acul a intrat parţial în derm.
Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală când acul a
pătruns prea profund.
Lipotimie.
Stare de şoc – în caz de testare a unor alergeni.
Reacţie intensă la necroza unor porţiuni de tegument din cauza distensiei puternice prin injectarea
de soluţii hipotone.
Observaţii:
Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei dacă se face testare la tuberculină – alcoolul
inactivează tuberculina.
Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului.
În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină, Hemisuccinat de
Hidrocortizon, cardiotonice.
23. b. ADMINISTRAREA INSULINEI
Scopul tratamentului insulinic:

•tratarea diabetului zaharat.
•normalizarea nivelului glucidic în sânge.
Căile de administrare:
•calea subcutanată.
•calea intravenoasă.
Locul de elecţie pentru administrarea insulinei:
•flancurile peretelui abdominal.
•regiunea externă a braţului.
•regiunea anterioară a coapselor.
•regiunea fesieră.
•regiunea supra şi subspinoasă.
•locul de administrare trebuie alternate, dar vor respecta aceiaşi schemă:
-dimineaţa → flancurile abdominale.
-seara → coapsă.
Introducerea constantă în acelaşi loc, fără alternarea lui, suprasolicită regiunea respectivă,
tegumentele devin dure, se cicatrizează prin procese metabolice modificate negativ.
Pentru insulina, se alege locul in functie de timpul de rezorbtie estimate. Studiile au aratat ca la
nivelul abdomenului se rezoarbe de 2 ori mai repede decat la nivelul coapsei iar la nivelul bratului
este de 2 ori mai mica decat abdominal, dar mai mare ca la coapsa. La brat sunt diferente de pana la
30%; de aceea pare scurta datorita rezorbtiei oscilante.
Se va tine seama de momentul administrarii.
Se foloseste ac de 12 mm pentru introducerea perpendiculara si de 12-18 mm la injectarea in unghi
de 450
Preparate de insulină:
75
Humulin R regular insulină umană (ADN recombinat) → 10 forme de comercializare:
Regulară (R).
Regulară tamponată (BR).
Lentă (L).
Ultralentă (U).
Insulină 10% Regulară tamponată + 90% Insulină umană suspensie isophan (NPH-10/90).
Iletin II Regular (insulină porcină purificată).
Actrapid MC (insulină injectabilă neutră), Insulină Novo, Monocomponent (MC).
Reguli de administrare:
Preparatul şi doza sunt stabilite de medic.
Orice schimbare se va face cu multă prudenţă – strict supravegheat.
Doza şi preparatul se schimbă doar la indicaţia medicului.
Dozele de insulină se măsoară în unităţi.
Există două tipuri de concentraţii pentru fiecare tip de insulină:
Insulină cu 40 unităţi / mililitru insulină.
Insulină cu 100 unităţi / mililitru insulină.
Administrarea se face cu seringi de insulină cu gradaţii pentru 40 , respectiv 100 unităţi de insulină
pe mililitru.
Seringile se aruncă după utilizare – nu se refolosesc.
Injecţie se face cu cca. 15 minute înainte de servirea mesei (funcţie de preparatul de insulină
folosit).
Caracteristicile insulinei, păstrare şi depozitare.
Insulina cristalină este limpede, clară, transparentă.
Insulina în suspensie este tulbure şi trebuie rulată înaintea folosirii până la uniformizarea lichidului.
Păstrarea se face la frigider la 40C, ferită de căldură şi lumină.
Se încălzeşte la temperatura corpului în momentul folosirii.
Nu se utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
Stabilirea dozei necesare:
Se fixează o doză individualizată funcţie de:
Tipul de insulină folosit.
Numărul de injecţii pe zi.
Intervalul dintre doze.
Modificările din alimentaţie.
Schimbarea programului de activitate.
Medicaţie complementară.
Exerciţii fizice, gimnastică.
Conduită terapeutică postnatală.
Pregătirea dozei:
Se spală şi se dezinfectează mâinile.
Se observă flaconul de insulină – aspect, valabilitate, concentraţie, preparat, cale de administrare.
Se aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină ce trebuie administrată.
Se puncţionează dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
Se introduce aerul sub presiune şi se lasă să curgă liber insulina în seringă până se obţine doza
necesară.
Se scoate aerul şi se schimbă acul.
Dacă se folosesc amestecuri de insulină SE RESPECTĂ ORDINEA DE ÎNCĂRCARE ÎN
SERINGĂ RECOMANDATĂ DE MEDIC.
Amestecul se face înaintea injectării.
76
Pentru injectare se pot folosi şi pompe de insulină sau minispike.
Injectarea insulinei:
Se dezinfectează locul şi zona înconjurătoare.
Se lasă să se evapore alcoolul → alcoolul inactivează insulina.
Se execută pliul cutanat şi se injectează insulina subcutanat.
Nu se freacă şi nu se masează locul puncţiei
Se păstrează o distanţă de minim 4 cm de injecţia precedentă.
Reacţii la insulină:
Hipoglicemie → nivel scăzut de insulină prin:
• Doză prea mare de insulină.
• Absenţa sau întârzierea meselor.
• Exerciţii fizice şi activitate în exces.
• Boală infecţioasă.
• Tulburări de tranzit.
• Schimbarea necesarului de insulină a pacientului.
• Boli endocrine.
• Interacţiuni cu alte medicamente hipoglicemiante.
• Consum de alcool.
Semnele hipoglicemiei: apar brusc transpiraţii, tulburări de somn, ameţeală, anxietate, palpitaţii,
vedere neclară – în ceaţă, tremurături, vorbire neclară, foame, stare depresivă, agitaţie, iritabilitate,
senzaţie de furnicături în mâini, mişcări nesigure, delir, cefalee, modificări comportamentale.
Diabeticul trebuie să aibă asupra sa cuburi de zahăr sau bomboane sau tablete de glucoză.
Pacienţii inconştienţi vor primi glucoză pe cale intravenoasă.
Hiperglicemie şi acidoză diabetică:
• Prin doză insuficientă de insulină.
• Nivel crescut de glucoză în sânge.
• Aport alimentar mai bogat în glucide decât cel planificat.
• Febră.
• Infecţii.
• Hiperglicemia prelungită poate determina acidoză diabetică) ameţeală, facies roşu, sete, pierderea
cunoştinţei, inapetenţă, halenă acetonică, glicozurie, respiraţie Kussmaul, tahicardie, deces.
Lipodistrofia:
Foarte rar, administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie cu
depresiuni ale tegumentului şi ţesutului subcutanat, pierderea elasticităţii şi
îngroşarea ţesuturilor.
Hiperglicemie Hipoglicemie
Piele uscată. Tegumente cu transpiraţii reci.
Respiraţie Kussmaul. Piele umedă.
Halenă acetonică. Hipertensiune.
Pierderea lentă a cunoştinţei spre comă. Respiraţie normală.
Somnolenţă. Pierderea stării de cunoştinţă.
Inapetenţă. Mişcări nesigure.
Greţuri. Ameţeală.
Vărsături. Foame.
Alergia la insulină:
Alergia locală → roşeaţă, edem, prurit.
Alergie generalizată → mai rară, dar mai gravă. Apar erupţii pe tot corpul, respiraţie zgomotoasă,
şuierătoare, hipotensiune, şoc anafilactic.
23.c. INJECŢIA INTRADERMICA
Injecţia intradermică – introducerea unor substanţe medicamentoase izotonice, în organism,
77
cu ajutorul unui ac ataşat la seringă, în stratul dermic.
SCOP:
- explorator, executarea intradermoreacţiei (I.D.R.);
- anesteziant (infiltraţie dermică cu novocaină);
- terapeutic (desensibilizări în afecţiuni alergice).
- Injectarea de alergeni în piele ca metodă de diagnostic pentru aprecierea reacţiei la alergeni.
- Testarea la tuberculină sau PPD.
- Testarea unor medicamente cu potenţial de sensibilizare a organismului (antibiotice, anestezice)
LOC DE ELECŢIE:
- faţa anterointerna a antebratului si bratului;
- in scop anesteziant pe orice suprafata a corpului;
- se evita regiunile cutanate cu foliculi pilosi.
Pregătiţi următoarele materiale:
- Tavă medicală/cărucior
- Substanţa sau medicamentul prescris
- Seringi sterile de 1 ml cu dozaj corespunzător
- Ace sterile fine, cu bizoul scurt
- Comprese sau tampoane cu alcool
- Recipiente pentru colectarea deşeurilor
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura
- Explicaţi scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a coapsei
- Stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate
- Poziţionaţi pacientul în funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit dorsal, poziţie şezândă sau
semişezândă
- Obţineţi informaţii suplimentare despre medicament, dozare, efectele posibile
- Intervievaţi pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia precum şi experienţa
legată de testare
- Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- Efectuaţi diluţia necesară şi stabiliţi doza corectă conform procedurii standard, acolo unde este
cazul
- Aspiraţi soluţia în seringă respectând procedura
- Eliminaţi aerul din seringă
- Dezinfectaţi zona aleasă cu alcool si verificati să nu aibă păr, leziuni, edeme, echimoze şi lăsaţi
pielea să se usuce
- Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune
- Întindeţi pielea din zona injecţiei folosind policele mâinii nedominante
- Poziţionaţi seringa astfel încât acul să fie aproape paralel (tangent) cu pielea pacientului şi cu
bizoul orientat în sus
- Introduceţi acul în straturile cele mai superficiale ale pielii, aproximativ 4mm, astfel încât vârful
să fie vizibil prin piele
- Injectaţi lent soluţia împingând pistonul, fără să aspiraţi
- Observaţi formarea la locul inoculării, a unei papule albe cu diametrul de 5-6 mm
78
- Extrageţi rapid acul fără să masaţi locul
- Îndepărtaţi mănuşile de unică folosinţă
- Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie confortabilă şi să rămână în repaus la pat
- Menţineţi zona injecţiei accesibilă observaţiei
- Supravegheaţi atent pacientul după testarea sensibilităţii la anumite medicamente (antibiotice,
anestezice) sau alergeni
- Citiţi reacţia locală după 20 - 30 de minute sau 48 - 72 de ore (în funcţie de situaţie)
- Anunţaţi medicul şi interveniţi de urgenţă în caz de complicaţii
- Aruncaţi materialele folosite în containere speciale; acul se aruncă necapisonat
- Spălaţi-vă mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în fişa de proceduri sau în planul de îngrijire: nume, prenume, substanţa administrată,
doza, data şi ora inoculării
- Notaţi data şi ora citirii reacţiei locale precum şi caracteristicile
- Medicamentul este administrat respectând cele cinci reguli: pacientul identificat, medicamentul
prescris, doza corectă, calea adecvată, timpul potrivit
- Pacientul este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar reacţii majore de sensibilizare
- Vârful acului nu pătrunde în derm şi soluţia se scurge în afară
- Se pătrunde cu aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului
- Acul pătrunde prea adânc, determinând o infiltraţie difuză, tumefactia stratului subcutanat fără să
se formeze papulă albă delimitată, refularea solutiei injectabile;
- Se retrage uşor acul şi se repoziţionenză în grosimea dermului
- La locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive: tulburari trofice, vezicule, ulceraţii,
necroza ţesutului( din cauza disteniei puternice prin injectarea de soluţii hipotonice);
- Lipotimie, risc de accidentare prin cădere dacă pacientul nu rămâne în repaus la pat sau stare de
soc
- Se lămureşte pacientul despre obligativitatea menţinerii repausului la pat 30 de minute
după injecţie
- Reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa
- Se intervine de urgenţă conform protocolului
23.d. INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ
Injecţia intramusculară – constituie introducerea unor soluţii izotonice, uleioase sau a unei substanţe
coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă.
Scop: terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
Contraindicatii:
- soc – datorita centralizarii volumului circulant
79
- diateza hemoragica si riscul formarii de hematom (in terapia cu anticoagulante) tulburari de
coagulare hemofilie, tratament cu heparina), in timpul unui infarct miocardic.
Se evita zonele cu edeme, iritatii, semne din nastere, echimoze.
Locul de elecţie: muschii voluminosi, lipsiti de trunchiuri importante de vase si nervi,a caror
lezare ar putea provoca accidente; in muschii fesieri se evita lezarea nervului sciatic:
-cadranul super extern fesier -rezulta din intretaierea unei linii orizontale,care trece prin marginea
superioara a marelui trohanter,pana deasupra santului interfesier ,cu alta verticala perpendiculara
pe mijlocul celei orizontale;
-cand pacientul e culcat se cauta ca repere punctuale Smirnov si Bartehelmy (punctul Smirnov este
situat la un lat de deget deasupra si inapoia marelui trohanter; punctul Barthelmy este situat la
unirea treimii externe cu cele doua treimi interne a unei linii care uneste splina iliaca
anteroposterioara cu extremitatea santului interfesier);
-cand pacientul este in pozitie sezand, injectia se poate face in toata regiunea fesiera, deasupra
liniei de sprijin;
- sezand se efectueaza in toata regiunea fesiera deasupra punctului de sprijin.
In aceste zone nu exista riscul de a intepa nervul sciatic sau vasele mari din musculatura fesiera.
- muşchii externi şi anteriori ai coapsei;
- la sugari – regiunea mijlocie a coapsei, muşchiul deltoid;
- introducerea în ţesutul muscular a unei doze medicamentoase prescrise.
- tavă medicală/cărucior;
- fiolă sau flaconul cu medicamentul prescris;
- prescripţia medicala sau F.O.;
- seringi şi ace sterile: mărimea depinde de cantitatea de medicament prescris şi de caracteristicile
anatomice ale pacientului;
- comprese sau tampoane cu alcool;
- mănuşi de cauciuc ( opţional).
80
a) PSIHICĂ:
- intervievaţi pacientul pentru a identifica un potenţial alergic;
- informaţi şi explicaţi pacientului procedura;
- explicaţi scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite, orarul de administrare dacă este cazul;
- obţineţi consimţământul informat.
b) FIZICĂ:
- asiguraţi intimitatea pacientului;
- stabiliţi locul de elecţie: cadranul supero-extern fesier, deasupra marelui trohanter; faţa externă a
coapsei, în treimea mijlocie, faţa externă a braţului în muşchiul deltoid.
- poziţionaţi pacientul în funcţie de locul ales şi de starea sa: decubit ventral, decubit lateral cu
membrul inferior de deasupra relaxat, poziţie şezândă, ortostatism.
- asiguraţi-vă că zona nu este contractată şi nu prezintă noduli.
- verificaţi prescripţia medicală;
- identificati pacientul;
- spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă (opţional);
- aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii;
- eliminaţi bulele de aer din seringă;
- schimbaţi acul cu altul capişonat;
- inspectaţi locurile posibile pentru injecţie;
- dezinfectaţi larg zona aleasă;
- îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune;
- întindeţi pielea, la locul ales, între policele şi indexul mâinii nedominante;
- introduceţi rapid acul în ţesutul muscular, în unghi de 90° ţinând seringa în mâna dominantă între
police şi celelalte degete, 4-7 cm;
- fixaţi amboul acului cu mâna nedominantă şi prindeţi partea externă a pistonului cu mâna
dominantă;
- aspiraţi lent, trăgând pistonul înapoi pentru a verifica dacă acul este într-un vas de sânge;
- injectaţi lent soluţia medicamentoasă: 10 secunde pentru fiecare ml de soluţie, dacă nu s-a aspirat
sânge;
- extrageti rapid acul adaptat la seringa fixand amboul;
- masati locul injectiei cu un tampon cu alcool, exercitand o usoara presiune.
- ajutaţi pacientul să se îmbrace şi să adopte o poziţie comodă.
- încurajaţi pacientul să facă exerciţii fizice pentru membrul inferior.
- evaluaţi locul injecţiei după 2 - 4 ore de la administrare, dacă este posibil.
- aruncaţi materialele folosite în containere speciale confonn PU;
- acul se aruncă necapişonat;
- spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
Procedura în planul de îngrijire şi în fişa de proceduri :
- nume, prenume,
81
- substanţă administrată, doză,
- data şi ora administrării.
- medicamentul este injectat lent în zona selectată, când nu se aspiră sânge;
- pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat; faciesul este relaxat,
comportamentul liniştit.
- acul înţeapă un vas de sânge atunci când este introdus în ţesut:
- se schimbă poziţia acului sau se înţeapă în alt loc;
- acul întâmpină rezistenţă datorită contactului cu osul în cazul pacientului denutrit, casectic;
- se recomandă în astfel de situaţii folosirea unor ace mai scurte şi mai groase pentru a
preveni riscul ruperii acestora la contactul cu osul;
- zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare:
- se aplică comprese reci sau gheaţă;
- apar ameţeli, furnicături sau alterarea funcţiei musculare în zona injecţiei, determinate cel mai
adesea de iritaţia nervului sciatic sau a unui ram al acestuia:
- se respectă locul de elecţie;
- paralizie prin înţeparea nervului sciatic; se recomandă respectarea cadranului supero-extern fesier
pentru injectare;
- embolie prin injectarea într-un vas de sânge a soluţiei uleioase:
- se anunţă medicul;
- se intervine de urgenţă conform protocolului.
Concluzii
•Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se retrage acul şi
se schimbă locul injecţiei.
•Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
•Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical
•Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
•Hematom.
•Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
•Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
•Embolie uleioasă – prin introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
•Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
•Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin refolosirea seringilor şi
acelor.
Observaţii:
Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule etc.
Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea acului de la seringă.
Consideratii speciale:
• la pacientii care au tratament indelungat intramuscular se va tine o evidenta clara a zonelor de
injectare pentru a le roti
•la pacientii anxioasi se poate tine gheata cateva secunde pe zona de injectare inainte de
adminstrare, pentru a anestezia intrucatva locul
•se incurajeaza pacientul intotdeauna sa relaxeze muschiul pentru ca injectarea intr-un muschi
incordat este dureroasa
•injectia intramusculara poate distruge celule musculare determinand astfel cresteri ale nivelului
CK ( creatinkinaza) care pot duce la o confuzie, deoarece aceeasi crestereÂ poate indica un infarct
miocardic. Pentru a diferentia cauzele, trebuie ceruta analiza celulelor musculare specifice inimii
( CK-MB)Â si a lactodehidrogenazei. La pacientii care necesita o monitorizare atenta a CKÂ si
82
CK-MBÂ se va schimba modul de adminstrare medicamentoasa din intramuscular in intravenos,
tocmai pentru a evita confuziile precizate mai sus
•din cauza unui tesut muscular mult mai slab dezvoltat, trebuie avut in vedere ca la pacientii
varstnici absorbtia medicamentului are loc mult mai rapid
23.e. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN INJECŢIA MUSCULARĂ

ÎN FORMĂ DE Z
Injecţia musculară în formă de Z se foloseşte pentru a evita scurgerea de substanţă în ţesutul

subcutanat. Se foloseşte la administrarea substanţelor iritante şi cele care decolorează ţesutul
subcutanat (cum ar fi fierul, de exemplu) sau la pacienţii vârstnici care nu au ţesut muscular bine
dezvoltat. Tragerea în lateral a pielii în timpul injectării ajută ca substanţa să rămână în ţesutul
muscular.
Tehnica trebuie făcută cu atenţie, deoarece scurgerea accidentală de substanţă în ţesutul
subcutanat poate produce atât disconfort pacientului, cât şi pătarea permanentă a ţesutului.
Materiale necesare:
- medicaţia prescrisă
- mănuşi
- paduri alcoolizate
- seringă şi ac
Pregătirea echipamentului:
- se verifică prescripţia medicului
- se spală mâinile
- se asigură ca seringa şi acul să fie potrivite pentru injecţia intramusculară
- se trage soluţia în seringă şi apoi se mai trage puţin aer
- se schimbă acul cu care s-a tras soluţia şi se ataşează cel pentru injecţia intramusculară
Administrarea:
-se poziţionează pacientul expunându-i zona gluteală
-se dezinfectează zona (cadranul supero-lateral al fesei) cu pad alcoolizat
-se lasă să se usuce pielea
-se pun mănuşile
-se trage pielea în lateral, îndepărtând-o de locul ales pentru injecţie
-se introduce acul (ca la injecţia intramusculară simplă, descrisă mai sus) la un unghi de 90 de
grade
-se aspiră pentru a verifica dacă apare sânge. Dacă apare se va retrage acul şi se va relua tehnica
-se injectează substanţa şi, apoi, aerul tras în seringă odată cu substanţa
-injectarea aerului după terminarea substanţei ajută la prevenirea scurgerii de substanţă din ac în
ţesutul subcutanat, atunci când acesta este retras
-se aşteaptă încă 10 secunde după terminarea injectării, înainte de a scoate acul
-se eliberează pielea care a fost trasă pentru a acoperi traiectul făcut de ac
-nu se masează locul deoarece poate favoriza pătrunderea substanţei iritante în ţesutul subcutanat
-se încurajează pacientul să se plimbe pentru a facilita absorbţia medicamentului
-nu se recapează acul
-se descarcă materialele folosite în recipientele de colectare specifice
-nu se va injecta mai mult de 5 ml de soluţie folosind injecţia intramusculară în formă de Z
-se vor alterna locurile de injectare
83
-se încurajează pacientul să se relaxeze în timpul injectării, deoarece administrarea medicamentului
într-un muşchi tensionat este mult mai dureroasă
-dacă pacientul este imobilizat la pat şi nu se poate plimba după injectare va fi ajutat să facă
exerciţii pasive şi active în pat, pentru a facilita absorbţia medicamentului
23.f. INJECŢIA INTRAVENOASĂ
DEFINIŢIE:
Introducerea în circulaţia venoasă de soluţii medicamentoase cristaline izotone sau hipertone, prin
intermediul unui ac ataşat la o seringă.
SCOP:
Terapeutic – injectarea soluţiilor cristaline.
- Administrarea unui medicament direct în sistemul vascular în scop explorator; tratarea rapidă a
problemelor medicale ale pacientului; realizarea unei concentraţii înalte în sânge a medicamentului,
într-un timp scurt
LOCUL DE ELECŢIE:
Venele de la plica cotului, antebraţ, faţa dorsală a mâinii, vena maleolară, vena jugulară, venele
epicraniene la sugari şi copii.
Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, abordul central de către medic. Alegerea tipului
de abord se face în funcţie de:
Starea pacientului.
Tipul medicamentului.
Cantitatea de administrat.
Durata tratamentului.
Se evită regiunile care prezintă procese supurative sau afectări dermatologice.
- Fiolă sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă
- Ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt
- Seringi sterile cu amboul excentric, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris
- Comprese sau tampoane cu alcool
- Mănuşi de unică folosinţă
- Materiale pentru puncţia venoasă
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul despre procedură
- Explicaţi-i scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite;
b) FIZICĂ:
- Verificaţi locurile de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate accentuată sau cu infecţie
- Stabiliţi locul pentru injecţie: venele de la plică cotului - bazilică sau cefalică; venele de pe partea
dorsală a mâinii, venele de pe partea posterioară a gambei, venele epicraniene (la copii); venele
jugulare
- Poziţionaţi pacientul în siguranţă în funcţie de locul ales şi de starea sa; decubit dorsal,
poziţie semişezândă
84
Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:
Puncţia venoasă.
Injectarea soluţiei medicamentoase.
- Obţineţi informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou
- Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- Aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard
- Eliminaţi bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie verticală
- Schimbaţi acul cu altul capişonat
- Legaţi garoul, palpaţi traiectul venei
- Dezinfectaţi larg zona aleasă pentru injecţii
- Îndepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune
- Efectuaţi puncţia venoasă conform procedurii
- Verificaţi poziţia acului prin aspirare
- Desfaceţi garoul dacă acul este în venă
- Injectaţi lent soluţia medicamentoasă, observând locul puncţionat şi reacţiile pacientului
- Extrageţi rapid acul adaptat la seringă
- Comprimaţi locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3 - 5 minute pentru hemostază completă
- Observaţi locul injecţiei pentru sângerare
- Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţie confortabilă
- Explicaţi-i conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat în scop explorator
- Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medicul dacă apar
- Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
- Acul se aruncă necapişonat
- Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
- Medicamentul este injectat lent când vena este corect puncţionată
- Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop
- Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop explorator
Rezultate nedorite / Ce faceţi?
- Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe iritante pentru
intima vasului (ex. Soluţiile hipertone)
- Injectaţi lent soluţia
- Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură
- Injectaţi soluţia foarte lent
- Comunicaţi cu pacientul
- Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului
- Aplicaţi comprese umede reci
- Ameţeli, lipotimie, colaps
- Anunţă medicul
- Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator
- Anunţă medicul
- Se intervine de urgenţă conform protocolului.
Conluzii:
85
•Durere – la puncţionarea pielii.
Embolie gazoasă – introducerea de aer în cantitate mare , brusc, în sistemul vascular care poate
duce la moarte.
•Hematom.
•Revărsat sanguin – prin străpungerea venei sau prin retragerea acului fără a ridica garoul (staza).
•Tumefierea bruscă a ţesutului - revărsarea soluţiei injectate în afara venei.
•Flebalgie – durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ. Sau prin injectare prea rapidă.
•Valuri de căldură, senzaţiei de uscăciune în faringe – se impune injectarea mai lentă a
medicamentului.
•Injectarea paravenoasă a soluţiei – se manifestă prin durere accentuată, tumefacţie, necroză. Se
raportează imediat medicului, se fac infiltraţii locale cu ser fiziologic şi substanţe resorbante.
•Ameţeli, lipotimie, colaps – se întrerupe injectarea şi se anunţă de urgenţă medicul.
•Hipotensiune pe cale reflexă – injectarea prea rapidă a soluţiei medicamentoase.
•Embolie uleioasă – prin greşirea căi de administrare a substanţelor uleioase – se produce decesul
pacientului.
•Paralizia nervului median – consecinţa injectării paravenoase a substanţelor cu acţiune
neurolitică. Se administrează substanţe neutralizante.
•Puncţionarea şi injectarea unei artere – produce necroza totală a extremităţilor: durere
exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se întrerupe de urgenţă injectarea.
Observaţii:
Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate prezenta frison → se
slăbeşte sau se detaşează garoul.
Dacă injectarea se va face prin ac-fluturaş este necesară scoaterea aerului din cateter
înaintea puncţionării. Fluturaşul este ţinut de „aripioare”, se puncţionează vena şi se continuă
tehnica injecţiei.
Cateterul intravenos – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandren şi dispozitiv translucid
pentru observarea picăturilor de sânge.
Nu se retrage mandrenul în timpul puncţiei venoase, ci când apare sângele la capătul
translucid.
Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului – se comprimă locul 3-5 minute.
Repetarea injecţiei în aceiaşi venă se face tot mai central faţă de puncţiile anterioare –
niciodată mai jos.
Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.
Nu se face injecţie intravenoasă decât în poziţie decubit dorsal – niciodată în poziţie şezând.
24. PERFUZIA
DEFINIŢIE:
~ Introducerea pe cale parenterală – intravenoasă – picătură cu picătură a soluţiilor
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.
METODE DE PERFUZARE:
•prin intermediul unui ac fixat în venă.
•prin canule din plastic introduse prin lumenul acelor.
•chirurgical – prin denudarea venei şi fixarea pentru un timp mai îndelungat a unei canule din
plastic.
•cu pompă de perfuzie → pompa de perfuzie este un sistem electronic de administrare a soluţiilor
perfuzabile, cu reglare programată a volumului şi fixarea ratei fluxului de lichid.
SCOP:
•Terapeutic.
•Anestezic.
•Hidratare şi mineralizare.
86
•Administrarea de medicamente cu efect prelungit.
•Depurativ – diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.
•Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.
- Introducerea i.v. a unei soluţii perfuzabile prescrise pentru hidratare, alimentare, menţinerea
legăturii cu circulaţia venoasă.
- Tavă medicală/cărucior pentru tratamente
- Seringi şi ace sterile adecvate
- Mănuşi sterile
- Soluţie perfuzabilă (punga sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect nemodificat:
•Izotone → ser fiziologic 9g‰ NaCl, ser glucozat 5%, lactat de sodiu 1,9%, bicarbonat de sodiu
14‰, soluţie de KCl 2%.
•Hipertone → soluţii glucozate 10,20, 33, 40%, soluţie NaCl 10,20%.
•Ringer - soluţie de electroliţi.
•Soluţie Darow, soluţie Krebs. Soluţie Buttler, soluţie Locke, soluţie Hartman, soluţie Tham,
soluţie Fischer – alcalină.
•Înlocuitori ai masei circulante: Dextran 70 - Macrodex, Dextran 40 - Rehomacrodex.
Marisang.
•Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.
- Trusa de perfuzat (perfuzor cu filtru sau fără filtru) în termen de valabilitate, integră
- Branulă/canulă sau fluturaş
- Soluţie dezinfectantă, comprese sterile
- Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
- Etichetă
- Muşama, aleză (o bucată de pânză)
- Stativ telescopic
- Recipiente de colectare a deşeurilor
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului pas cu pas (scopul acesteia, senzaţiile care pot să
apară, riscurile perfuziei i.v.)
- Instruiţi pacientul privind:
• semnele şi simptomele infiltraţiei, inflamaţiei şi flebitei
• informarea nursei dacă se modifică debitul, dacă soluţia nu se mai scurge, dacă în tubul
perfuzorului a aparut sânge, dacă are senzaţie de frig
• posibilitatea de mişcare/deplasare având perfuzie montată
• acordaţi atenţie persoanelor vârstnice şi asiguraţi-vă că au auzit şi înţeles ce li s-a spus
b) FIZICĂ:
- Poziţia pacientului - decubit dorsal
- Alegeţi locul pentru puncţia i.v.:
• la adulţi sunt preferate venele de la plică cotului (cefalica, bazilică şi median cubitală);
• evitaţi vena dureroasă la palpare; selectaţi venele bine dilatate;
• la bătrâni, dacă este posibil evitaţi:
- venele dorsale ale mâinii braţul dominant pentru puncţie venoasă deoarece aceste locuri
interferă mult cu independenţa vârstnicului
• examinaţi calitatea şi starea venelor.
- Verificaţi prescripţia medicală privind cantitatea şi tipul soluţiei
87
- Spălaţi mâinile/îmbrăcaţi mănuşi sterile
- Aduceţi materialele lângă patul pacientului
- Pregătiţi soluţia perfuzabilă şi trusa de perfuzat
- Menţineţi asepsia când se deschide trusa de perfuzat sterilă şi soluţia perfuzabilă
- Suspendaţi punga sau flaconul cu soluţia perfuzabilă în stativ
- Deschideţi trusa de perfuzat
- Fixaţi clema/prestubul la o distanţă de 2- 5 cm mai jos de picurător
- Închideţi clema/prestubul perfuzorului, îndepărtaţi capacul acului şi introduceţi-l în locul de
intrare, în pungi sau flacon
- Presaţi uşor picurătorul (camera de scurgere a perfuzorului) şi lăsaţi să se umple până la jumătate
- Înlăturaţi capacul protector de la capătul tubului şi deschideţi clema/prestubul
- Lăsaţi lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, ţinând tubul perfuzorului curbat cu
amboul în sus pentru a nu se pierde mult lichid
- Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector
- Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale)
- Puneţi muşamaua şi aleza sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 10-12 cm deasupra locului de inserţie; capetele garoului trebuie direcţionate
spre partea proximală - Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
- Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
- Efectuaţi puncţia venoasă:
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare, încercaţi procedeele:
a) rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple
venele, apoi reaplicaţi garoul
c) înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
- Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool timp de 60 secunde) folosind mişcări circulare de la
centru în afară cu câţiva cm.
- Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
deasupra venei
- Îndepărtaţi capacul protector de pe amboul tubului de perfuzor şi adaptaţi perfuzorul la ac sau
- Ataşaţi acul perfuzorului la tubul perfuzorului şi puncţionaţi vena ţinând acul cu bizoul în sus, în
mâna dreaptă şi introduceti-l la un unghi de 10-30°, deasupra venei sau dintr-o parte a venei
(poziţia oblică)
- Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi acul în venă, 1-2
cm
- Dezlegaţi garoul şi cereţi pacientului să desfacă pumnul
- Dacă se instalează perfuzia cu branulă/canulă sau, fluturaş, atunci fixaţi cu degetul arătător de la
mâna stângă exercitând presiune la 3cm deasupra locului puncţiei
- Extrageţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşaţi capătul branulei la tubul perfuzorului
- Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul soluţiei să curgă; examinaţi ţesutul din jurul zonei de
intrare pentru semne de infiltraţii
- Fixaţi rata de curgere a soluţiei de 60 picături/minut.
- Aplicaţi pansament steril peste locul puncţiei
- Fixaţi acul, branula/canula, fluturaşul cu benzi de leucoplast, sau bandă non alergică
- Aplicaţi eticheta pe punga sau flaconul de soluţie, indicând data, ora, medicaţia adăugată şi doza
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă
- Instruiţi pacientul - cum se poate mişca în pat şi deplasa în salon cu perfuzia
- Observaţi starea pacientului la fiecare 1-2 ore: facies, tegumente, frison, temperatura locală a
tegumentelor deasupra pansamentului, schimbări în starea mentală (nelinişte, confuzie), alterarea
funcţiilor neuromusculare, edeme.
88
- Inspectaţi locul de inserţie, dacă este posibil, peste 30 de minute după începerea perfuziei; notaţi
culoarea tegumentului (roşeaţă sau paloare)
- Măsuraţi semnele vitale, greutatea corporală - greutatea zilnică confirmă reţinerea sau pierderea
lichidelor; creşterea sau scăderea greutăţatii corpului cu 1kg corespunde la un litru de lichid reţinut
sau pierdut (Home şi Swaringen.1997)
- Colectaţi urina - măsuraţi diureza
- Colectaţi deşeurile în containere speciale, conform PU
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi în planul de îngrijire :
- Administrarea perfuziei
- Ora când a început perfuzia, locul, tipul de soluţie, cantitatea, debitul
- Reacţia pacientului
- Evaluarea răspunsului pacientului Ia administrarea soluţilor perfuzabile la fiecare oră arată că
• Semnele vitale sunt normale, greutatea normală
• Balanţa hidro-electrolitică normală
• Linia venoasă accesibilă
• Infiltraţia şi inflamaţia sunt absente
• Absenţa edemelor periferice
• Absenţa frisonului
• Pacientul a înţeles scopul şi riscurile terapiei i.v.
Rezolute nedorite/ce faceţi ?
- Accidente ale puncţiei venoase (vezi Proceduri de nursing , partea I ).
- Deficitul de volum al fluidelor manifestat prin: descreşterea cantităţii de urină, mucoase uscate,
hipotensiune, tahicardie.
- Excesul de volum al fluidelor- hiperhidratarea care poate duce la edem pulmonar acut (respiraţii
scurte, edeme, raluri pulmonare)
- Embolia gazoasa
- Infiltraţie - inflamaţie, posibil edem, nici cald nici rece, durere
- Flebita - durere, creşte temperatura tegumentelor, eritem de-a lungul venei - anunţaţi medicul
- Coagularea sângelui pe ac sau branulă - se previne prin introducerea pe lumen a soluţiei de
heparină
- Venele nu sunt vizibile - încercaţi următoarele procedee de la efectuarea puncţiei venoase
- Lichidul nu se scurge, deşi acul este în venă:
- verificaţi poziţia acului, mobilizaţi puţin
- verificaţi presiunea lichidului
ATENŢIE
- Fricţiunea viguroasă şi multiplele loviri uşoare ale venelor, în special la persoanele în vârstă pot
cauza hematoame şi sau constricţii venoase
- Venele mai abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele ale membrelor inferioare
(posibilitate de trombozare)
- La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii, braţul dominant pentru puncţia
venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
- Evitaţi venele dorsale fragile, la pacienţii în vârstă sau venele de la o extremitate cu circulaţie
compromisă (în cazuri de mastectomie, dializă, grefă sau paralizii)
- Evitaţi zona care este dureroasă la palpare
- Aplicaţi principiile bunei comunicări, deoarece comunicarea clară la persoanele în vârstă este
foarte importantă când faceţi instruirea pacientului
89
- Fiţi siguri că pacientul a auzit şi a înţeles ce i s-a explicat.
- Dacă pacienţii sunt copii cu care se poate colabora, permiteţi-le să selecteze locul pentru puncţia
i.v., deoarece poate creşte cooperarea
25. PUNCŢIA VENOASĂ
DEFINITIE
Punctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o vena prin intermediul unui ac de
punctie.
SCOP
• Explorator
- recoltarea sangelui petru examenele de laborator precum cele biochimice,hematologice,
sreologice si bacteriologice
• Terapeutic
- administrarea unor medicamente sub forma injectiei si a perfuziei intravenoase
- recoltarea sangelui in vederea transfuzarii sale
- executarea tranfuziei de sange sau derivate ale sangelui
- sangerare in cantitate de 30-500 ml in edemul pulmonar acut, hiperteniune arteriala
LOCUL PUNCTIEI- venele de la pliul cotului(cefalica si bazilica),in locul unde se formeaza un
"M" prin anastomozarea lor
- venele antebratului
- venele de pe fata dorsala a mainii
- venele subclaviculare
- venele femurale
- venele maleolare interne
- venele jugularei si epicraniene (de regula se executa la sugar si copil mic)
Crearea accesului la o venă pentru:
• recoltare de sânge în siguranţă pentru examene de laborator
• extragerea unei cantităţi de sânge
• introducerea medicamentelor în circulaţia venoasă
- Garou
- Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
- Tampon
- Alcool
- Muşama, aleză
- Etichetă
- Eprubete
- Bandă adezivă non alergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipient pentru colectarea materialelor
Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea procedurii
- Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură, anuntaţi-l că e puţin dureroasă
- Explicaţi-i pacientului că îi veţi recolta sânge sau veţi introduce medicamente
- Încurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
90
- Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare de greaţă,
vărsătură
- Obţineţi consimţământul informai
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi locul puncţiei
(decubit dorsal sau mai rar şezând)
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul
- Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
- Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului, mai rar cele de pe
faţa dorsală a mâinii
- Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
- Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind direcţionate
departe de zona de puncţie
- Palpaţi vena
- Verificaţi prezenţa pulsului distal, radial
- Montaţi seringa şi ataşaţi acul
- Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi următoarea tehnică:
a) Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se
umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
c) Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
- Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), 60" folosind mişcări circulare de la centru în
afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele în interiorul vaselor pe
perioada efectuării procedurii
- Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
dreaptă pe venă
- Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 10-30°, de deasupra
venei sau dintr-o parte a venei, în poziţie oblică
- Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi cu acul în venă 1-2
cm
- În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
- Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor indicate de medic)
- Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi hemoconcentraţia
care pot modifica rezultatele testelor de laborator
- Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a retrage acul cu seringa cu
sânge (dacă tehnica nu impune altfel)
- Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul cu seringa
- Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau până se opreşte
sângerarea; aceasta previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului
- După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
- Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă
- Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba recoltată, secţia
care trimite proba de sânge la laborator
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificaţi locul puncţiei venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un hematom
- Sfătuiţi pacientul să nu flectrze antebraţul pe braţ
91
- Colectaţi deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mânuşile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost trimisă la laborator
- Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce probe aţi recoltat,
când au fost trimise la laborator
- Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
- Semnele vitale sunt normale
- Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
- Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
- Leşinul, starea de greaţă sau voma
- Anxietatea
- discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
- Refuzul pacientului privind puncţia venoasă
- Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur
- Hematomul
- comprimaţi locul cu un tampon steril
- nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă
- aplicaţi compresă rece
- aplicaţi unguente care favorizează resorbţia
- Hemoliza sângelui recoltat
- repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
- Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
- Infecţia
- evitarea prin efectuarea procedurii în siguranţă
CONSIDERAŢII SPECIALE
- Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă deja
utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
- Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
- Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
- Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
- Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt arteriovenos,
locuri ale hematomului anterior, sau răniri
- Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se menţine o
presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă pentru a
preveni formarea unui hematom
- Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte riscul de
tromboflebită
- La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant pentru puncţia
venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
- La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
26. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HLG
92
DEFINITIE
Hemoleucograma completă este un test care poate furniza diagnostice pentru numeroase
boli şi indică numărul de globule roşii din sânge - eritrocite (pe analize apare RBC), numărul de
globule albe din sânge sau leucocite (pe foaia de analize se notează WBC), cantitatea totală de
hemoglobină din sânge (adica HGB), procentul de globule roşii (hematocrit, HCT), media
volumului globulelor (MCV), mărimea globulelor roşii, media globulară a hemoglobinei (MCH),
concentraţia medie a hemoglobinei (MCHC), numărul de trombocite (PLT).
Realizarea hemoleucogramei este farte importantă deoarece se pot depista anemiile,
infecţiile acute sau cronice, alergii sau chiar boli maligne.
- Efectuarea diagramei sângelui prin care se determină: Hb, Ht, elementele figurate, formula
leucocitară
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capac mov )
- Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală
- Mănuşi de cauciuc de unică folosinţă, muşama
a) PSIHICĂ:
- Încurajaţi şi susţineţi pacientul
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore şi să stea în repaus fizic la pat
- Verificaţi dacă a respectat recomandările
- Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă
- Alegeţi vena cea mai proeminentă
a) prin metoda clasică
- Spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Dezinfectaţi mâinile cu alcool
- Îmbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Pregătiţi o seringă de 2ml pentru recoltare
- Aplicaţi garoul pentru puncţia venoasă
- Puncţionaţi vena
- Desfaceţi garoul
- Aspiraţi în seringa 1,5 - 2ml sânge
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool
- Exercitaţi o compresiune asupra tamponului 2-5' fără ca pacientul să îndoaie braţul
- Transferaţi sângele din seringă în flaconul cu EDTA
- Agitaţi flaconul prin mişcare circulară lentă pe o suprafaţa plană
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
- Aplicaţi garoul
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge
93
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 5'
- Agitaţi lent vacutainerul
- Aplicaţi un plasture peste tampon
- Verificaţi locul puncţiei
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile/spălaţi mâinile cu apă şi săpun
- Aşezaţi tava în dulap
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire:
- Data şi ora recoltării;
- Notaţi eventualele manifestări ale pacientului
PREGATIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
- Etichetaţi recipientul tubului vacuette
- Completaţi fişa de laborator
- Transportaţi imediat produsul la laborator
- Puncţia se desfăşoară fără incidente
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom
Rezultate nedorite ( probleme potenţiale) / Ce faceţi?
- Perforarea venei şi apariţia hematomului
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotemie
- Se produce coagularea sângelui
- Se produce hemolizarea sângelui
- Verificaţi dacă s-a respectat raportul dintre sânge şi anticoagulant, dacă s-au respectat condiţiile
de recoltare
- (Vezi Punctia venoasa).
Valori normale
Hemoglobina (HGB)
- Femei: 12-16g/ dl
- Barbati: 14-18 g/ dl
- Copii: 9-14 g/ dl
Hematocritul (HCT)
- Femei: 37-47%
- Barbati: 42-52%
- Copii: 30-44 %
Nr.de eritrocite (RBC)
- Femei: 4, 2 – 5, 4 x 10 x 6/ µL
- Barbati: 4, 7 – 6, 1 x 10 x 6/ µL
- Copii: 3, 5 – 5, 5 x 10 x 6/ µL
Indici eritrocitari:
Volum eritrocitar mediu (MVC/VEMS)
- Copii, adulti: 80-95 µm³
Hemoglobina eritrocitara medie (MCH/CHEM)
- Copii – adulti: 27-31 pg
Concentratia eritrocitara medie de hemoglobina (MCHC/CHEM)
94
- Copii, adulti: 32, 36 g/ dl sau 32, 36 %
Interval de distributie eritrocitara (RDW)
Adulti: 11 – 14, 5%
Leucocitele totale
La nou nascut: 9000 - 30000/mm³
Copii: 5000 - 10 000 /mm³
Formula leucocitara
Neutrofile: 55-70%
Limfocite: 20-40%
Monocite: 2-8 %
Eozinofile: 1-4 %
Bazofile: 0, 5 -1 %
Nr.de trombocite: Copii, adulti: 150-400 000 /mm³ sange
Volum eritrocitar mediu (MPV): 7, 4 – 10, 4 fL
27. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU PROBELE DE COAGULARE
DEFINITIE
Testele de coagulare sunt analize de sange care masoara timpul necesar sangelui unui
individ de a coagula in conditii standard. Testele de coagulare masoara cat de bine si cat de
repede / lent coaguleaza sangele unei persoane.Testele de coagulare sunt analize de sange care
masoara timpul necesar sangelui unui individ de a coagula in conditii standard. Testele de
coagulare masoara cat de bine si cat de repede.
Astfel, testele care evalueaza procesul coagularii permit:
 aprecierea starii sistemului vascular din perspectiva coagularii inaintea unei interventii
chirugicale, in vederea aprecierii tendintei la sangerare intra- si post operator.
 conturarea unui diagnostic de boala, in general in cazul bolilor de sange (considerate in general
teste screening in depistarea acestor boli).
 monitorizarea tratamentului anticoagulant (medicamentele anticoagulante sunt acele
medicamente care scad capacitatea sangelui de a coagula).
Exista mai multe tipuri de teste de coagulare. Unele sunt globale (generale), indicand doar daca
procesul de coagulare al unei persoane este in limite normale sau nu. Alte teste sunt diferentiate
(specifice), indicand care dintre factorii coagularii este afectat. Si in sfarsit, alte teste pot oferi o
imagina a cat de bine poate organismul distruge cheagurile de fibrina odata ce nu mai este nevoie
de ele (fibrinoliza).
- Determinarea coagulabilităţii sângelui prin diferite tipuri de investigaţii.
- Seringi (5ml) şi ace sterile adecvate sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc la ambele capete
- Soluţie anticoagulantă (citrat de sodiu) sterilă sau tuburi vacuette cu soluţie anticoagulantă
- Stativ cu eprubete (capac albastru)
- Soluţie dezinfectantă (alcool)
- Tampoane de vată, comprese de tifon
- Tăviţă renală
- Garou
- Muşama
95
a) PSIHICĂ:
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic
- Aşezaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit de pat ca pentru puncţia venoasă
- Alegeţi vena cea mai turgescentă
Recoltarea sângelui pentru determinarea: Timpului Quick, T. Howell, Fibrinogenului
a) metoda clasică
- Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura
- Puneţi mănuşi de unică folosinţă
- Aspiraţi în seringa de 5 ml, 0.5 ml anticoagulant
- Acoperiţi acul seringii cu teacă protectoare
- Aşezaţi seringa pe o compresă sterilă
- Aplicaţi garoul ca pentru puncţie venoasă
- Puncţionaţi vena (conform fişei 9.11. b)
- Dezlegaţi garoul
- Aspiraţi în seringă 4.5 ml sânge
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului 2-3' (fără ca pacientul să îndoaie braţul)
- Transferaţi amestecul sânge/anticoagulant în eprubetă după răsturnarea de câteva ori a seringii
- Aşezaţi eprubeta în stativ
b) metoda vacuette
- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi/îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Îndepărtaţi cauciucul de pe partea superioară a acului
- Legaţi garoul
- Puncţionaţ vena
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării timpului Quick, Howell sau fibrinogenului
- Exercitaţi presiune asupra tamponului 2-3'
- Agitaţi lent prin răsturnarea tuburilor vacuette pentru omogenizare
- Aplicaţi un plasture peste tampon
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi reacţia pacientului
PREGĂTIREA PRODUSULUI PENTRU LABORATOR
96
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul pentru laborator
Rezultate aşteptate / dorite:
- Pacientul nu a prezentat stare de leşin
- La locul înţepăturii tegumentele au aspect normal
- Sângele este recoltat corespunzător (necoagulat, nehemolizat)
- Hematom prin perforarea venei
- Produs coagulat prin nerespectarea cantităţii de sânge/anticoagulant sau prin neomogenizare
- Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie (vezi FIŞA Nr.9.1 l.b. Puncţia venoasă)
Exprimarea rezultatelor
– ca timp de coagulare – in secunde;
– ca procent (%) din activitatea normala = activitatea protrombinica (AP); domeniul
masurabil = 10-100%;
– ca raport protrombinic (PR=PT pacient in sec/PT plasma normala in sec);
– ca INR (International Normalized Ratio).
Valori de referinta
– normal, activitatea de protrombina > 70%; valorile > 100% nu prezinta semnificatie
clinica.
– INR= 0,8-1,2
Timpul Quick (PT-AP) este un test screening pentru diagnosticul deficientelor de coagulare. Valori
normale: 12 – 15 secunde sau 80 – 100%
Timp de sangerare:Valori normale: 3 – 4 minute.
Timp de coagulare: 8-12 min.
Fibrinogen: 200-400 mg/100ml
28. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU VSH
DEFINITIE
VSH-ul reprezinta rata la care sedimenteaza hematiile dintr-o proba de sange anticoagulat intr-o
ora.
- Determinarea rapidităţii cu care se produce sedimentarea (aşezarea progresivă) hematiilor pe
fundul eprubetei din sângele necoagulabil lăsat în repaus
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu anticoagulant steril (capac negru)
- Stativ, eprubete curate, uscate
- Soluţie dezinfectantă, tampoane de vată
- Garou, tăviţă renală, muşama
a) PSIHICĂ:
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic
97
- Verificaţi dacă a respectat recomandările
- Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit pe pat ca pentru puncţia
venoasa
- Alegeţi vena cea mai uşor abordabilă
- Îmbrăcaţi mănuşi de protecţie
- Aspiraţi în seringă 0,4ml citrat de Na 3.8%
- Acoperiţi acul seringii cu capacul
- Aşezaţi seringa pe o compresă sterilă
- Aplicaţi garoul ca pentru puncţia venoasă
- Dezlegaţi garoul
- Aspiraţi în seringă 1,6ml sânge
- Exercitaţi o compresiune asupra tamponului 2-3'
- Tansferaţi amestecul sânge/citrat în eprubetă şi agitaţi uşor
- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/puneţi mănuşi de unică folosinţă
- Îndepărtaţi cauciucul de pe ac - partea superioară
- Aplicaţi garoul
- Dezlegaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării VSH
- Exercitaţi o presiune asupra tamponului de 2- 3'
- Agitaţi lent tubul vacuette
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului
- Observaţi locul puncţiei
- Îndepărtaţi mânuşile
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi reacţia pacientului în timpul procedurii
- Puncţia venoasă se desfăşoară fără incidente
98
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează
- Nu apare hematomul local
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotimie
- Se produce coagularea sângelui
- Se produce hemoliza sângelui
- Greşeala de colectare.
- Cereţi acordul medicului şi pacientului pentru repetarea recoltării
- Perforarea venei şi apariţia hematomului
- Aplicaţi o compresă rece şi apoi un unguent care favorizează resorbţia
Valori de referinta
Barbaţi: Femei:
<50 ani: <15 mm/h <50 ani: <20 mm/h
50-85 ani: <20 mm/h 50-85 ani: < 30 mm/h
>85 ani: <30 mm/h >85 ani: <42 mm/h
Copii (0-18 ani): <10 mm/h
Sarcina (saptamanile 1-20): 18-48 mm/h Sarcina (saptamanile 21-40): 30-70 mm/h
29. RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE
- Determinarea componentelor biochimice ale sângelui în vederea aplicării măsurilor competente în
timp util în cazul modificărilor patologice
- Tavă medicală / cărucior
- Seringi şi ace sterile adecvate sau holder cu ac dublu (special) acoperit cu cauciuc
- Tuburi vacuette unele cu gel care ajută la separarea mai rapidă a serului
- Stativ, eprubete curate, uscate
- Soluţie dezinfectantă (alcool)
- Tampoane de vată
- Garou, muşama
- Tăviţă renală
- Recipiente speciale pentru colectarea deşeurilor
a) PSIHICĂ:
b) FIZICĂ:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce şi să stea în repaus fizic cel puţin 12 ore
- Poziţionaţi pacientul în funcţie de starea sa (şezând sau decubit dorsal) cu mâna sprijinită ca
pentru puncţie venoasă
- Alegeţi vena cea mai turgescentă
- Dezinfectaţi mâinile
- Îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
99
- Fixaţi acul la seringă
- Aplicaţi garoul
- Recoltaţi 5 - 7 ml de sânge
- Dezlegaţi garoul
- Exercitaţi o presiune moderată asupra tamponului 2 -3' fără ca pacientul să îndoaie cotul (rugaţi
pacientul eventual să fixeze tamponul)
- Repartizaţi sângele în eprubetă conform protocolului de recoltare
- Spălaţi mâinile / dezinfectaţi / îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă
- Montaţi acul special la holder prin înşurubare
- Îndepărtaţi cauciucul de pe partea superioară a acului
- Aplicaţi garoul
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltărilor pentru examene biochimice (glicemie, creatinină, uree,
acid uric, calcemie, etc)
- Umpleţi până la semn recipientul cu sânge (5 - 7 ml)
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi exercitaţi presiune asupra acestuia 2-3'
- Aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului
NOTAREA PROCEDURII
- Transportaţi imediat produsul la laborator în condiţii de siguranţă
- Prelevarea se face fără incidente, pacientul este colaborant
- Pacientul prezintă stare de confort
- Hematom prin infiltrarea ţesutului paravenos
- Ameţeli, paloare accentuată, posibilă lipotimie
- Sânge hemolizat
Valoarea normala a glicemiei- 65-110 mg/ 100 ml sange.
Acidul uric: in sange 2-5 mg/100ml, in urina 0,30-0,80 g/24h
Ureea: in sange 20-50 mg/100ml, in urina 15-35 g/24h
Creatinina: in sange 0,6-1,2 mg/100ml, in urina 0,8-1,9 g/24h
Trigliceride: normal < 150 mg/dL;
TGP- 8-40 U/l
GOT- 8-40 U/l
Bilirubina totala: 0,1-1 mg/dl
Bilirubina directa: 0-0,3 mg/dl
100
29 a . RECOLTAREA DE TESTE SANGVINE PENTRU MĂSURAREA GLICEMIEI prin
punctie capilara
Rapid, uşor de recoltat, folosind o picătură de sânge capilar din deget, lobul urechii sau călcâie
(bebeluşi), testul glicemic este o metodă uzuală de monitorizare a nivelului glucozei din sânge la
pacienţii cu diabet, de screening pentru diabetul mellitus, de depistare a hipoglicemiei neonatale,
sau de diagnostic diferenţial între comă diabetică şi nondiabetică. Proba poate fi luată în spital cât
şi la domiciliul pacientului.
Materiale necesare:
- mănuşi
- glucometru portabil
- paduri alcoolizate
- comprese tifon
- bandaj adeziv
- se va verifica glucometrul şi toate accesorile acestuia (ace, rezerve, bandă de citire, baterie etc)
Recoltarea:
-confirmarea identităţii pacientului (pentru a se evita confuzia şi a nu se lua analize la un alt
pacient).
-se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i reduce anxietatea şi a
ne asigura de cooperarea sa.
-se selectează locul puncţiei (deget sau lobul urechii pentru adulţi, călcâie pentru nounăscut)
-se spală mâinile bine şi se pun mănuşi
-dacă este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp de 10
minute
-se şterge locul ales pentru puncţie cu alcool şi apoi se usucă cu o compresă
-se pregăteşte glucometrul (se calibrează şi de deschide) şi apoi se puncţionează locul dintr-o
singură mişcare scurtă şi rapidă
-după puncţionare se va evita să se facă compresie sau să se “stoarcă” locul, pentru a evita
amestecarea sângelui capilar cu alte fluide tisulare.
-se lasă să curgă picătura de sânge pe banda pregătită a glucometrului, asigurându-ne că este
suficientă pentru citirea rezultatului
-după recoltare se menţine compresie pe locul puncţionării până se opreşte sângerarea.-după
oprirea sângerării se aplică un bandaj adeziv.
-se notează rezultatul, data şi ora.
*se va evita recoltarea din locuri edematiate, cianotice. Dacă nu se poate obţine sânge capilar, se va
puncţiona o venă cu seringa şi se va pune din seringă pe banda glucometrului o picătură mare de
sânge
*dacă pacientul va trebui să folosească acasă glucometrul şi să îşi recolteze singur trebuie învăţat
să o facă corect, cel mai indicat fiind să i se ofere şi un ghid scris de folosire a glucometrului. De
asemenea, va trebui să ştie care sunt valorile glicemice anormale pentru care va trebui să vină la
spital.
TESTUL DE TOLERANŢĂ LA GLUCOZĂ ( oral şi i.v.)
Pe lângă recoltarea de sânge capilar, testul de toleranţă la glucoză oral şi i.v. poate oferi
informaţii fidele privitoare la modul de funcţionare şi tendinţele metabolismului glucidic al
pacientului.
Testul oral de toleranţă la glucoză măsoară metablismul carbohidraţilor după ingestia unei
cantităţi substanţiale de glucoză. (75-100 g glucoză pulvis dizolvate în 300 ml apă, concentraţie
25%, care se bea în decurs de 5 minute). Corpul va absorbi rapid doza, declanşând creşterea
101
nivelului plasmatic de glucoză şi un vârf al acesteia la 30 minute - 1 oră de la ingestie. Pancreasul
va răspunde secretând insulină care să readucă nivelul glicemiei la normal în decurs de 2-3 ore de
la ingestie. În tot acest timp este indicat să fie monitorizat nivelul glicemiei din sânge şi urină
pentru a depista evalua secreţia de insulină şi abilitatea organismului de a metabolize glucoza.
Testul de toleranţă la glucoză trebuie întotdeauna precedat de o pregătire corectă a pacientului. Cu
3 zile înainte, acesta trebuie să aibă un regim alimentar bogat în carbohidraţi. Testul se realizează
dimineaţa, pe nemâncate (a jeun) după cel puţin 8 ore de repaus caloric, când se recoltează prima
probă de sânge venos. Interpretarea rezultatelor se face în funcţie de valorile glicemice înregistrate
după 2-3 ore de la ingestie. În tot timpul acesta pacientul trebuie monitorizat şi observate
eventualele semne şi simptome de hipoglicemie/hiperglicemie, nervozitate, slăbiciune.
Testul i.v de toleranţă la glucoză se efectuează la pacienţii care nu pot ingera glucoza per os.
(pacienţi cu boli de malabsorbtie, gastrectomii etc). Testul măsoară nivelul glucozei în sânge după
administrarea i.v a unei perfuzii cu glucoză 50% în timp de 3-4 minute. Testele glicemice se vor
recolta la 30 minute, 1 ora, 2 ore, şi la 3 ore de la administrarea glucozei. După o creştere imediată
de până la 300-400mg/dl a nivelului glicemiei (însoţită de glicozurie) nivelul glicemiei va reveni la
normal în timp de 1 ora, 1 oră şi un sfert. Dacă de la 2-3 ore de la administrarea de glucoză, nivelul
acesteia nu a revenit la normal, se confirmă suspiciunea de diabet.
30. RECOLTAREA URINEI
Definitie
Urina = lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și eliminat
din organism prin uretră.
Scopul recoltărilor:
•informare asupra stării funcţionale renale.
•stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic, identificarea infecţiei de tract urinar;
•stabilirea tratamentului general;
•evaluarea balanţei hidroelectrolitice şi acidobazice;
• monitorizarea diverselor terapii.
Modalităţi de recoltare
- prelevarea din urină de dimineaţă prin emisia spontană din mijlocul jetului (urina de dimineaţă
este mai concentrată şi are un ph mai scăzut);
- sondaj urinar steril când pacientul nu poate urina;
- prin puncţia suprapubiană (efectuată de către medic);
- o mostră din urina eliminată şi colectată în 24 de ore pentru dozarea substanţelor a căror excreţie
variază de-a lungul zilei. Deoarece hormonii, proteinele şi electroliţii sunt excretaţi în cantităţi mici
şi variabile în urină, probele trebuie recoltate pe o perioadă extinsă de timp pentru a avea o valoare
diagnostică. Probele cerute din urina strânsă pe 24 de ore sunt cele mai uzuale, deoarece sunt
semnificative pentru toate substanţele eliminate în această perioadă.
Se pot cere probe şi din urina colectată timp de 2 până la 12 ore, în funcţie de informaţiile pe care
dorim să le aflăm.
De asemenea, probele din urină strânsă o perioadă de timp pot fi colectate după administrarea unei
cantităţi de medicamente, de exemplu insulina, pentru a detecta diverse boli renale .
Tipuri de examene
- examen sumar de urină- se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-ul.
- examene biochimice, albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenţii urinari, corpii cetonici,
ionograma-(Ca, K, Na,sedimentul urinar etc.);
- examen bacteriologic (urocultură).
30.a. RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR DE URINĂ
102
- determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
- examinarea sedimentului urinar.
- tavă medicală/cărucior
- recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
- seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
- pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină( 10ml) este recoltată pe sondă à demeure
- mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei.
a) PSIHICĂ:
- informaţi pacientul conştient
- explicaţi-i procedura în termeni accesibili
- obţineţi colaborarea.
b) FIZICĂ:
- îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii si a pudorii,
recomandari privind alimentaţia , toaleta regiunii, dezinfecţia organelor genitale externe,
asigurarea confortului fizic.
- efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie;
- fixaţi punga colectoare la nivelul organelor genitale, cu adeziv, în cazul sugarilor şi copiilor mici.
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de cauciuc
- să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism la bărbat şi
poziţie şezândă la femeie
- să colecteze 10 ml urină direct în recipient
- să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- să-şi spele mâinile
- să eticheteze recipientul.
În caz de recoltare pe sonda à demeure:
- clampaţi sonda cu 15' înainte de recoltare
- spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- dezinfectaţi sonda
- puncţionaţi sonda cu acul adaptat la seringă
- aspiraţi 10 ml de urină în seringă
- transferaţi urina în recipient
- spălaţi-vă mâinile
- etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul cerut, data şi ora
recoltării
- transportaţi urina la laborator imediat.
- colectaţi materialele folosite în containere speciale conform pu (precauţii universale)
- spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- data şi ora recoltării.
Rezultate aşteptate/dorite
- mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sânge menstrual
- urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
- sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar.
103
- mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual:
- aruncaţi urina;
- recoltaţi în afara perioadei de menstruaţie ;
- faceţi toaleta locală înainte;
- urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut:
- anunţaţi medicul;
- sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau epitelii:
- anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din urină
- urina conţine albumină sau glucoza:
- Anunţaţi medicul.
Interpretare
Volumul urinar
Valori normale
Adulti si copii peste 14 ani: 1000-1600 ml
Copii intre 8-14 ani: 800-1400 ml
Copii intre 5 -8 ani: 650-1000 ml
Copii nou-nascuti: 30-60 ml
Valori anormale
Cantitatea de urina peste 2500 ml/24h defineste poliuria.
Cantitatea de urina scazuta sub 500 ml/24h constituie oliguria.
In mod normal, cantitatea de urina eliberata ziua este mai mare decat cea din timpul noptii.
Inversarea acestui raport este starea patologica denumita nicturie.
Aspectul
Urina normala este in general limpede.
O urina tulbure in momentul eliminarii ei poate contine:
• Saruri (urati, oxalati, fosfati, carbonati)
• Mucus, puroi, epitelii, microbi
• Grasimi (aspect laptos).
Densitatea
Depinde de concentratia substantelor dizolvate si are valorile normale cuprinse intre 1,015 1,025.
Culoarea urinei:
 incolora sau aproape incolora in diabetul insipid, diabetul zaharat, scleroza renala, faza
poliurica a insuficientei renale acute
 galben-inchis dupa afectiuni febrile acute, transpiratii profuze
 galben-verzui in afectiuni hepato-colecistice
 rosu brun in prezenta eritrocitelor, hemoglobinei, methemoglobinei sau a mioglobinei, dupa
ingestia de medicamente, coloranti
 brun inchis in ictere
 albastru dupa ingestie de albastru de matilen.
Mirosul urinei:
 urina proaspata este usor aromata
 mirosul se modifica dupa ingestie de cafea, cat si prin eliminarea unor produsi.
Densitatea urinara:
 este invers proportionala cu volumul
 hipostenuria (diureza apoasa) caracterizata prin elaborarea unei urini cu o concentratie mai
mica decat a plasmei asa cum se intalneste in hiperhidratari, in diabetul insipid, insuficienta renala
acuta (reluarea diurezei), insuficienta renala cronica (faza compensata)
 izostenuria caracterizata printr-o urina a carei concentratie este egala cu osmolaritatea plasmei,
intalnita in insuficienta renala cronica
104
 hiperstenuria caracterizata prin elaborarea unei urini cu o concentratie foarte mare, peste 1035,
intalnita in deshidratari, diabet zaharat, dupa administrari de substante de contrast, hipercalcemii.
Reactia urinii:
 acest parametru variaza in limite destul de largi, in functie de regimul alimentar (alimentatia
carnata scade pH-ul, pe cand cea vegetariana il creste), de timpul in care se recolteaza urina
(dimineata este mai acida), de modul de recoltare
 puternic acida in cursul diabetului, insuficientei renale grave; Alcaloza respiratorie, Alcaloza
metabolica, Varsaturi abundente (etiologii diferite), Infectii ale cailor urinare (uretrite, cistite,
pielite, pielonefrite)
 alcalina in infectii urinare, hiperaldosteronism, dupa varsaturi, in perioadele de reabsortie a
edemelor.
Principalii corpi azotati ai urinii:
ureea:
 excretia sa fiind direct legata de ratia de proteine alimentare
 creste dupa regimuri hiperproteice, in cursul bolilor insotite de hipercatabolism
 scade in insuficienta renala, afectiuni hepatice, sarcina, anabolism
acidul uric: valorile variaza in functie de varsta, regim alimentar, factori patologici (renali,
extrarenali)
creatinina:
 scazuta in hipertiroidism, tratament cu testosteron, casexie, scleroza renala, etc.
 creste in hipercorticism, acromegalie, sindrom Cushing.
aminoacizii urinari: cresc in insuficientele hepatice grave, in mielom, sindrom nefrotic, sindromul
Fanconi, in intoxicatii cu metale grele.
Analiza urinei mai cuprinde determinarea urmatorilor produsi:
urobilinogenul
 urina normala, proaspat emisa contine numai urobilinogen care, prin oxidarea la lumina, trece
in urobilina; de aceea in urina proaspata trebuie sa cautam urobilinogenul, iar in cea care a stat
cateva ore, urobilina (practic se determina ambele substante deodata)
 isi are originea in circuitul biliburinei, intalnindu-se cresteri in hiperproductie biliara prin
hemoliza exagerata, leziuni ale celulelor hepatice, infectii biliare, icter obstructiv
corpii cetonici: sunt expresia tulburarilor metabolismului lipidic din diabetul zaharat.
catecoaminele: crescute in special in feocromocitom..
d) electrolitii urinari:
- natriuria:
 variaza considerabil cu alimentatia
 crescuta in regimurile hipersodate, in insuficienta suprarenala, nefropatii tubulare sau
interstitiale, administrare de diuretice
 scazuta in regimurile hiposaline, prin pierderi extrarenale (predominant digestive), sub actiunea
hormonilor steroizi (stress, Cushing, terapeutic)
- potasiul urinar:
 influentat de alimentatie
 scade in unele glomerulonefrite, pielonefrite, uremie extrarenala, diaree, boala Addison
 creste in hiperaldosteronism, nefropatii tubulare, administrari prelungite de diuretice, etc.
- calciuria:
 variatii care tin de regimul alimentar, gradulabsortiei intestinale, activitatea paratiroidei, a
tesuturilor dure
 redusa in insuficiente renale avansate, anumite osteopatii, hipoparatiroidie
 cresteri se intalnesc in hiperparatiroidism, osteoporoze, metastaze osoase, acidoze tubulare,
intoxicatii cu vitamina D, hipercalcemie idiopatica
- oxalatii: cresc dupa alimentatii bogate in saruri oxalice si in (micro) litiaza urinara.
e) enzimele si izoenzimele urinare: utile in diagnosticul unor boli renale si extrarenale
105
f) fosfatazele, leucinaminopeptidaza, protease, oxidoreductaze;
g) proteine urinare (proteinurie, albuminurie)-reprezinta prezenta in urina a cantitatilor anormale
de substante proteice datorita unor afectiuni renale sau extrarenale.
Interpretare:
- urina limpede: albumina absenta.
- urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).
- urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).
- urina cu flocoane abundente: albumina dozabila.
In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.
g) sedimentul urinar:
- sedimentul urinar neorganizat:
- se formeaza in urma separari unor substante, sub forma cristalina sau amorfa, in functie de reactia
urinii si alimentatiei;
- din urina acida se separa acidul uric, uratii amorfi si cristalele de oxalate;
- din urina alcalina se separa fosfatii amorfi, cristalele de fosfati.
- sedimentul urinar organizat:
- celulele epiteliale cu interes de diagnostic limitat;
- leucocitele se gasesc in numar de 1-3 pe campul microscopic sau 100-200/ml/min; in numar mare
constituie un indicator al infectiilor la nivelul rinichilor sau cailor urinare;
- piurie se intalneste in infectii urinare acute, tuberculoza urinara, o serie de procese degenerative
ale aparatului urinar;
- leucocitele mari, cu granulatii animate de miscari browniene (celule Sternheimer) se intalnesc in
majoritatea infectiilor renoureterale;
- eritrocitele pot fi identificate dupa marime, conturul dublu si absenta granulatiilor, pot fi intacte
sau deformate; prezenta eritrocitelor in sumar (mai mult de 3 pe campul microscopic) este in
general expresia unei afectari predominante la nivelul glomerular, dar nu se poate stabili o corelatie
intre numarul acestora si gradul leziunii; se mai intalnesc in (micro) litiaze, tumori, procese
inflamatorii ale aparatului urinar, cat si intr-o serie de boli generale
- cilindrii sunt formatiuni proteice rezultate in urma precipitarii si mularii unor produse organice in
tubii distali sau colectori, in cursul unor afectiuni renale; dupa natura materialului organic urinar
care a coagulat si precipitat in tubii renali, cilindrii pot fi celulari (eritrocitari, leucocitari, epiteliali)
si aceculari (hialini, granulosi, grasosi, pigmentari).
Aprecierea elementelor celulare din sediment poate fi facuta si prin numaratoarea acestora;
pentru efectuarea uneia din aceste probe se preleva urina pe o durata precis delimitata, iar numarul
de elemente se raporteaza la ml si min.
La nivelul urinei mai pot fi puse in evidenta alte elemente sau produse:
- limfa (tumori ale aparatului urinar)
- saruri, celule tumolare, mucina, trichomonas, oua de paraziti, bacterii, etc.
- proteinuria (nefropatii, boli infectioase)
Proteine urinare (proteinurie, albuminurie)- reprezinta prezenta in urina a cantitatilor anormale de
substante proteice datorita unor afectiuni renale sau extrarenale.
Interpretare
- urina limpede: albumina absenta.
- urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).
- urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).
- urina cu flocoane abundente: lbumina dozabila.
In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.
- glicozuria (diabetul zaharat, diabetul renal).
In mod normal urina nu contine decat cantitati foarte mici de glucide (glucoza = 100 300 mg la
mie).
In mod patologic, glucoza poate aparea in cantitati apreciabile, prezenta ei fiind cunoscuta sub
numele de glicozurie.
106
Glicozuriile pot fi fiziologice (ingestie alimentara crescuta de dulciuri, eforturi fizice mari) si
anormale (diabet zaharat, diabet renal, hepatopatii, hipertiroidism, acromegalie, bola Cushing).
- compusi cetonici
In urina normala pot exista cantitati mici de compusi cetonici (acetona fiind produsul principal).
Cantitatea lor in urina creste apreciabil in afectiunile care cresc cetogeneza hepatica sau scad
utilizarea compusilor cetonici in tesuturile extrahepatice (tesut muscular, rinichi), si anume : efort
muscular stresant, inanitie sau regim alimentar dezechilibrat (bogat in lipide si proteine, sarac in
glucide); tulburari gastro-intestinale acute sau cronice mai ales la copii (dispepsia acuta, toxicoza);
varsaturi accentuate (sarcina); diabet zaharat.
- pigmenti urinari
In conditii fiziologice, culoarea este data de pigmentii si cromogenii existenti in urina
(urobilinogenul, urobilina, urocromii, etc).
Patologic, in urina pot fi gasiti pigmenti sanguini, pigmenti biliari si acizi biliari (saruri biliare).
Prezenta acestora indica existenta unui icter obstructiv (extrahepatic sau intrahepatic), fie a unui
icter parenchimatos hepatic.
- urobilinogenul poate fi crescut valoric in urina si in tumori maligne hepatice primare sau
secundare, in steatoza hepatica, abces hepatic.
30.b. RECOLTAREA ASEPTICĂ A URINEI-UROCULTURA
- Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea antibiogramei
a) pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:
- apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
- antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
- comprese sterile
- recipient pentru colectarea sterilă a urinei
- bazinet dacă este necesar
- container pentru deşeuri.
b) pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure pregătiţi:
- comprese sterile;
- antiseptic; soluţie de clorhexidină;
- seringă şi ace sterile, tub de laborator steril;
- container pentru aruncarea materialelor folosite;
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
- sondă vezicală pentru bărbat sau femeie;
- comprese sterile;
- recipient steril pentru recoltarea urinei.
a) PSIHICĂ:
- explicaţi pacientului necesitatea prelevării;
- asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii;
- instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur.
b) FIZICĂ:
- îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii si a pudorii,
recomandari privind alimentaţia , toaleta regiunii, dezinfecţia organelor genitale externe,
asigurarea confortului fizic.
- verificaţi prescripţia medicală;
107
- identificaţi pacientul;
- prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului sau
recomandarea medicală;
a)prelevarea fără sondaj:
- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi săpun şi clăti e
abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
- colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
- acoperiţi tubul steril.
b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil
să urineze în mod voluntar
- explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii.
- oferiţi-i comprese sterile cu antiseptic pentru dezinfecţia meatului urinar după spălare
- daţi-i pacientului flaconul steril
- explicaţi-i să urineze la toaletă, lăsând să curgă primul jet şi recoltând urina în flacon din mijlocul
jetului
- cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei.
c) prelevarea pe sonda urinară à demeure
- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu);
- folosiţi mănuşi de unică folosinţă;
- dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic;
- puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi prelevaţi cantitatea
necesară de urină;
- transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator;
- aruncaţi acul şi seringa în containerul special.
Dacă diureza este scăzută:
- clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi;
- aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen.
d) prelevarea prin sondaj interimitent:
- introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau femeie;
- menţineţi sonda pe durata evacuării urinei;
- lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator;
- evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare;
- îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar;
- aruncaţi materialele folosite în container;
- spălaţi-vă mâinile;
- ajutaţi pacientul să se îmbrace.
- pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale;
- supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi racordată la punga
colectoare.
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform precauţiunilor universale (P.U.)
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, numele persoanei care a recoltut, aspectul urinei
Respectaţi următoarele reguli generale:
- Transportaţi imediat eşantionul la laborator pentru a evita multiplicarea germenilor sau păstraţi-l
la frigider la +4°C în cazul în care examenul se face mai târziu (nu mai mult de 12 ore)
- Etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi ora recoltării
108
- Însoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate a pacientului,
motivul)
Rezultate aşteptate:
- Absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei genito-urinare şi
dezinfecţiei meatului urinar
- contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în timpul emisiei
(bacteriurie slabă < 10000germeni/ml)
- repetaţi procedura respectând normele de igiena locală
- multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului
- păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce împiedică analiza ulterioară a
urinei
- respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
- emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic
- oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (în caz de urgenţa)
30.c. TOTALUL DE URINĂ
Deoarece hormonii, proteinele şi electroliţii sunt excretaţi în cantităţi mici şi variabile în

urină, probele trebuie recoltate pe o perioadă extinsă de timp pentru a avea o valoare diagnostică.
Probele cerute din urina strânsă pe 24 de ore sunt cele mai uzuale, deoarece sunt
semnificative pentru toate substanţele eliminate în această perioadă.
Se pot cere probe şi din urina colectată timp de 2 până la 12 ore, în funcţie de informaţiile
pe care dorim să le aflăm.
De asemenea, probele din urină strânsă o perioadă de timp pot fi colectate după
administrarea unei cantităţi de medicamente, de exemplu insulina, pentru a detecta diverse boli
renale .
Materiale necesare :
- recipient de colectare a urinii cu capacitate de minim 2 litri
- mănuşi
- ploscă sau urinar dacă este nevoie
- recipient gradat dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza
- recipient cu gheaţă dacă nu se poate ţine la frigider
- etichete
- formular de cerere analize pentru laborator
Recoltarea :
- confirmarea şi verificarea identităţii pacientului
- se explică procedura pacientului şi familiei pentru a ne asigura de cooperarea acestuia şi pentru a
preveni pierderile accidentale de urină în timpul recoltării
- se pot monta etichete la baie prin care pacientul să-şi reamintească că nu trebuie să arunce urina,
sau pe punga urinară dacă pacientul este sondat
- pacientul trebuie învăţat să ne anunţe după fiecare micţionare, să se ferească să contamineze
proba
- se vor explica pacientului restricţiile alimentare şi medicamentoase acolo unde este necesar
Colectarea probelor din urina strânsă timp de 2 ore :
- dacă este posibil, pacientul va trebui să bea 2 – 4 pahare de apă înainte cu 30 de min de începerea
recoltării
- după 30 min se cere pacientului să micţioneze; această probă se aruncă şi se începe recoltarea
propriu-zisă, pacientul având astfel vezica goală; se notează ora începerii recoltării
- dacă medicul prescrie, se va administra o doza din medicamentul indicat şi se va scrie ora
109
- se va oferi pacientului cel puţin un pahar de apă pe oră pentru a stimula producţia de urină
- după fiecare micţionare (în ploscă/urinar sau un recipient obişnuit de 300 – 400 ml ) se va adăuga
proba în recipientul mare de colectare;
- se va măsura după fiecare eliminare, dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza
- dacă este posibil, cu 15 min înainte de terminarea timpului indicat pentru colectarea urinii, se va
cere pacientului să micţioneze; aceasta va fi ultima proba adăugată în recipientul de colectare
- la sfârşitul perioadei de colectare, în funcţie de regulile interioare ale spitalului, se va acoperi
recipientul şi se va trimite etichetat la laborator imediat împreună cu formularul de cerere sau se va
turna într-un recipient nesteril 100 - 200 ml din cantitatea totală de urină, va fi etichetat şi trimis la
laborator specificându–se pe cerere cantitatea totală de urină strânsă şi perioada de timp.
Colectarea probelor din urina strânsă timp de 12 – 24 ore :
- se cere pacientului să urineze; se va arunca această probă, pornindu-se astfel recoltarea din
momentul în care pacientul are vezica urinară goală
- se notează ora începerii recoltării
- probele se vor aduna într-un recipient de cel puţin 2 l; pe timpul dintre micţionari, recipientul cu
probele de urină trebuie păstrat la rece sau la frigider (niciodată împreună cu mâncarea sau cu
medicamente)
- se va recolta urina pe toată perioada de timp indicată; înainte de terminarea timpului se cere
pacientului să urineze încă o dată, dacă este posibil; se adaugă şi ultima probă în recipientul de
colectare
- se va eticheta recipientul şi se va trimite la laborator însoţit de formularul de cerere sau se va
turna din cantitatea totală de urină, într-un recipient de aprox 100-200 ml, care va fi etichetat şi
trimis la laborator specificându-se pe formular care a fost cantitatea totală şi perioada de timp cât a
fost colectată urina.
Consideraţii speciale :
- pacientul va trebui să fie bine hidratat pe tot parcursul recoltării probelor de urină
- pacientul va fi învăţat să evite cafeaua, ceaiul sau alte substanţe pe parcursul recoltării, cu
excepţia recomandărilor medicului, pentru a nu fi alterate rezultatele
- dacă pacientul are sondă urinară, se va menţine punga urinară pe toată perioada recoltării într-un
recipient cu gheaţă pus sub patul bolnavului
- dacă accidental se pierde una din probe, recoltarea trebuie să fie reluată integral.
30.c. MĂSURAREA GLICOZURIEI ŞI CETONURIEI
Glucoza şi corpii cetonici nu trebuie să fie prezenţi în urină în mod normal. Totuşi glucoza
începe să apară în urină (glicozurie) atunci când glicemia (glucoza din sânge) depăşeşte valoarea de
180 mg/dl. Corpii cetonici, care sunt produşi în organism în absenţa insulinei, apar la valori ale
glicemiei mai mari de 240 mg/dl. Prezenţa lor în urină (cetonuria) este un semnal de alarmă, fără
tratament putându-se intra în cetocidoza diabetică. Când corpii cetonici cresc în sânge, pacientul
capătă o respiraţie cu halenă specifică.
Metoda de măsurare a glicozuriei şi a cetonuriei este similară, cu benzi. Rezultatele se
compară cu o cartelă standard a culorilor de referinţă. În echilibrarea metabolică a diabetului
zaharat şi urmărirea acestuia se impune şi dozarea corpilor cetonici şi a glicozuriei.
Materiale necesare :
- recipient de colectare
- mănuşi
- benzi pentru măsurarea glicozuriei sau a cetonuriei specifice
- cartelă de referinţă cu toate culorile standard
Recoltare :
-confirmarea şi verificarea identităţii pacientului
-se explică procedura pacientului, cu atât mai mult cu căt este un pacient recent diagnosticat ca
fiind diabetic. Pacientii care se stiu cu diabet de mult timp pot fi învăţaţi să-şi recolteze singuri
acasă.
110
-se verifică medicaţia pe care o ia pacientul şi care ar putea modifica rezultatul testului.
-înaintea fiecărui test pacientul este învăţat să nu contamineze proba de urină
-se spală mâinile şi se pun mănuşile
-se cere pacientului să micţioneze; apoi se oferă un pahar cu apă şi, după 30 –40 min se cere să
micţioneze din nou; din cea de-a doua probă se va efectua testul prin scufundarea benzilor
respective
-în funcţie de testul cerut benzile vor fi ţinute în proba de urină conform prospectului de utilizare,
apoi vor fi citite şi interpretate în raport cu cartela de referinţă.
Consideraţii speciale :
-dozarea corpilor cetonici în urină ajută la diagnosticul diferenţial între coma diabetică şi cea
nondiabetică şi la monitorizarea metabolismului lipidic.
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU EXAMENE DE LABORATOR
SCOPUL/INDICAŢII
Analiza materiilor fecale este indicata pentru:
- descoperirea bolilor digestive de natura:
- microbiana (febra tifoida, dizenterie, intoxicatie alimentara etc.): coprocultura
- parazitara (oua de paraziti intestinali): examen coproparazitologic;
- depistarea persoanelor purtătoare de germeni patogeni;
- precum si pentru stabilirea gradului de digestie a alimentelor, a prezentei sangelui in scaun etc.:
examen coprologic.
- diagnosticarea bolilor infecţioase şi grastrointestinale;
- diagnosticarea parazitozelor intestinale;
- evaluarea eficacitătii tratamentului.
MODALITĂŢI DE RECOLTARE
- prelevarea din scaunul emis spontan;
- prelevarea directa din rect cu ajutorul tamponului steril sau sondei Nelaton.
TIPURI DE EXAMENE
- examen coproparazitologic;
- examen bacteriologic (coprocultură);
- determinarea sângerărilor oculte în scaun;
- determinarea lipidelor în scaun;
- determinarea antigenelor – coproantigene de Giardia, Helicobacter pylori, virusuri, etc..
Pregătiţi pe o tavă medicală / cărucior :
- Coprocultor steril sau curat şi uscat
- Tampoane sterilizate montate pe porttampoane prevăzute cu dopuri de cauciuc şi introduse în
eprulbete sterile
- Sonda Nelaton nr. 16-18 sterilă
- Seringă de unică folosinţă de 10 ml
- Bazinet (plosca)
- Prosop de hârtie/hârtie igienică
- Pungă de hârtie, formular de recoltare
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul sau / şi familia despre procedura pentru a obţine colaborarea şi pentru a
preveni o eliminare necorespunzătoare
b) FIZICĂ:
111
- Administraţi pacientului un purgativ salin (sulfat de magneziu sau magnezia usta) dacă nuare
scaun spontan
- Instruiţi pacientul să-şi facă toaleta perianală în cazul recoltării coproculturii
- Recomandaţi o dietă bogată în fibre vegetale sau un regim "alb" în funcţie de examenul cerut.
1. Recoltarea din scaun eliminat spontan sau provocat pentru examen copro-parazilologic
- Întrucât defecarea nu se poate produce la cerere, instruiţi pacientul:
- Să-şi spele mâinile
- Să folosească mănuşi de unică folosinţă
- Să defece în bazinet sau într-un recipient curat (oliţă, spre exemplu, la domiciliu )
- Să recolteze, cu linguriţa coprocultorului câteva fragmente de fecale (cca 50 g) din diferite zone,
mai suspecte, ale scaunului
- Să introducă linguriţa în coprocultor
- Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor
- Să eticheteze recipientul cu : nume, prenume, data şi ora recoltarii, examenul cerut
- Să transporte produsul imediat la laborator sau să-l introducă într-o pungă de hârtie şi să-l
păstreze în frigider nu mai mult de 12 ore
2. Recoltarea directă din rect (pentru examen bacteriologic)
- Descoperiţi regiunea inferioară a corpului
- Spălaţi-vă mâinile şi puneţi-vă mănuşile de unică folosinţă
- Aşezaţi pacientul în decubit lateral cu membrul inferior de deasupra în flexiune maximă a coapsei
pe abdomen
- Îndepărtaţi fesele pacientului
- Introduceţi tamponul steril prin anus în rect şi efectuaţi câteva mişcări de rotaţie
- Îndepărtaţi, apoi, tamponul şi introduceţi-l în eprubeta sterilă fără să atingeţi marginea acestuia
- Îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi-vă mâinile
- Etichetaţi recipientul
- Trimiteţi-l imediat la laborator pentru însămânţare
3. Recoltarea materiilor fecale la copilul mic.
- Aşezaţi copilul, cu blândeţe, în decubit lateral sau dorsal
- Vizualizaţi orificiul anal
- Introduceţi sonda Nelaton pe o distanţa de ≈ 10 cm, respectând regulile de asepsie
- Aspiraţi conţinutul colonic cu o seringă adaptată la capătul sondei
- Îndepărtaţi seringa şi sonda din rect
- Transferaţi conţinutul seringii (2-3 ml) într-un recipient steril pentru coprucultură sau curat şi
uscat pentru alte examene
- Efectuaţi toaleta regiunii perianale, la nevoie
- Etichetaţi recipientul
- Trimiteţi imediat produsul la laborator
4. Recoltarea materiilor fecale pentru proba ADLER (hemoragii oculte).
Iustruiţi pacientul:
- să ţină un regim "alb" timp de 3 zile, fără carne roşie, legume şi fructe verzi, medicamente şi
suplimente nutritive cu conţinut de fier, fără colchicină, salicilaţi, potasiu, fenilbutazonă,
indometacin, steroizi sau compuşi de bismut pentru a evita o posibilă sângerare cauzată de aceste
medicamente
- Să defece într-un bazinet curat
- Să-şi spele mâinile şi să-şi pună mănuşi de unică folosinţă
- Să recolteze cu linguriţa coprocultorului sau cu o baghetă de lemn materii fecale de la suprafaţa
(25-30 g) şi să le introducă în coprocultor sau în alt recipient curat şi uscat
- Să acopere recipientul cu capacul etanş
- Să-şi spele mâinile după îndepărtarea mănuşilor pentru a preveni croscontaminarea
112
- Să eticheteze recipientul şi să-l transporte imediat la laborator.
Unul dintre cele mai noi şi uşoare teste pentru depistarea sângerării oculte este testul intitulat
“colorare”. Este indicat pentru pacienţii care îşi fac singuri testările, nu necesită recoltarea probei
de scaun şi este foarte uşor de testat şi interpretat. Astfel, pacientul va respecta dieta specifică cu
48-72 ore înainte de testare. Pacientul este învăţat să indepărteze orice dezinfectant de toaletă şi să
tragă apa de 2 ori după îndepărtarea dezinfectantului de toaletă. După defecare, este instruit să nu
arunce hârtie igienică în vasul de toaletă până la citirea testului deoarece conţinutul in bismut al
acesteia poate afecta rezultatul. În cele 5 minute imediat după defecare, va desface kitul de testare
şi va arunca testerul în toaletă, care va pluti pe suprafaţa apei din toaletă. Pacientul va citi rezultatul
după 15-30 de secunde. Dacă scaunul are sângerări oculte, testerul se va colora în albastru sau
verde. Pacientul va trebui să repete testarea la trei scaune diferite, să-şi noteze rezultatele şi să le
prezinte medicului.
*unul dintre cele mai noi şi uşoare teste pentru depistarea sângerării oculte este testul intitulat
“colorare”. Este indicat pentru pacienţii care îşi fac singuri testările, nu necesită recoltarea probei
de scaun şi este foarte uşor de testat şi interpretat. Astfel, pacientul va respecta dieta specifică cu
48-72 ore înainte de testare. Pacientul este învăţat să indepărteze orice dezinfectant de toaletă şi să
tragă apa de 2 ori după îndepărtarea dezinfectantului de toaletă. După defecare, este instruit să nu
arunce hârtie igienică în vasul de toaletă până la citirea testului deoarece conţinutul in bismut al
acesteia poate afecta rezultatul. În cele 5 minute imediat după defecare, va desface kitul de testare
şi va arunca testerul în toaletă, care va pluti pe suprafaţa apei din toaletă. Pacientul va citi rezultatul
după 15-30 de secunde. Dacă scaunul are sângerări oculte, testerul se va colora în albastru sau
verde. Pacientul va trebui să repete testarea la trei scaune diferite, să-şi noteze rezultatele şi să le
prezinte medicului.
5. Proba de digestie:
 Necesita un regim alimentar prealabil special, care va fi recomandat de medic, iar cu o saptamana
inainte nu vor fi administrate olaxative sau supozitoare
 Probele se recolteaza ca si la examenul coproparazitologic
6. Examen coproantigene:
 Pentru acest examen nu sunt necesare precautii speciale, probele fiind recoltate ca si pentru
examenul coproparazitologic
- Nu necesită îngrijiri speciale legate de procedură
- Colectaţi materialele folosite în containere speciale conform precauţiilor universale (P.U.)
- Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor pentru a preveni croscontaminarea
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Procedura în planul de îngrijire şi în fişa de proceduri
- Data, felul examenului
- Numele persoanei care a recoltat
- Pacientul este compliant şi respectă întocmai instrucţiunile oferite
- Materiile fecale nu sunt amestecate cu urina
- Produsul recoltat este adus imediat la laborator evitâdu-se suprainfectarea sau distrugerea ouălelor
de paraziţi prin refrigerare
- Materiile fecale sunt amestecate cu urina
- Instruiţi de la început pacientul să defece în ploscă usctă şi curată
- Pacientul nu respectă regimul alb, ceea ce duce la obţinerea unor reacţii fals pozitive
- Explicaţi-i dinainte consecinţele nerespectării dietei
113
- Materiile fecale sunt păstrate prea mult la temperatura: camerei (peste o oră) sau la frigider (peste
12ore) ceea ce modifică acurateţea ţestului
- Respectaţi condiţiile de păstrare ale produsului
- Pacientul refuză recoltarea:
- Discutaţi încă o dată cu el
RECOLTAREA DE PROBE DIN ANUS

Materiale necesare:
1 - mănuşi
2 - apă şi săpun
3 - prosop
4 - aplicator steril cu capăt din tampon de bumbac
5 - soluţie normal salină
6 - tub steril de cultură cu mediu de transport
7 - etichete
8 - formular cerere analize laborator
Recoltare:
1 -se spală mâinile şi se pun mănuşile
2 -se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa
3 -se asigură intimitatea pacientului
4 -se spală zona perianală a pacientului cu apă şi săpun
5 -se introduce aplicatorul cu capătul din tampon de bumbac (udat în prealabil în
soluţie normal salină) în anus aproximativ 1 cm la copii şi 4 cm la adulţi şi se roteşte cu
blândeţe de jur împrejur
6 -se introduce aplicatorul în tubul de cultură cu mediu de transport
7 -se aruncă mănuşile la deşeuri contaminate şi se spal mâinile
8 -se etichetează proba şi se trimite la laborator împreună cu formularul
9 - se reorganizeaza locul de munca
10 - se noteaza procedura in planul de ingrijire
11 - se suprevegheaza pacientul dupa tehnica
12 - se evalueaza rezultatele obtinute.
32. RECOLTAREA SPUTEI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

Definitie
Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile
respiratorii prin tuse.
Secretată de membrana care căptuşeşte bronhiolele, bronhiile şi traheea, sputa ajută la
protejarea căilor respiratorii faţă de infecţii. Când este eliminată din tractul respirator, sputa conţine
salivă, secreţii nazale şi sinusale, celule moarte şi bacterii orale normale din tractul respirator.
Probele de sputa se recoltează pentru a depista eventualii microbi existenţi.
Scop/ Indicaţii
- identificarea germenilor responsabili de infecţii respiratorii şi testarea sensibilităţii acestora faţă
de antibiotice;
- diagnosticarea tuberculozei;
- identificarea celulelor modificate de procese inflamatorii sau neoplazice
Modalitati de recoltare:
- prin expectoratie;
- prin frotiu faringian şi laringian;
114
- recoltarea sputei prin spălătură gastrică;
- recoltarea sputei prin spălătură bronşică.
32.a. RECOLTAREA SPUTEI PRIN EXPECTORATIE PENTRU EXAMENE DE

LABORATOR
- Examinarea macroscopică, citologică, parazitologica şi bacteriologică a sputei
- Diagnosticarea unor boli ale aparatului respirator
Pregătiţi pe o tavă medicală :
- Recipient steril cu capac potrivit, etanş
- Etichetă / formular cerut de laborator
- Aerosol (clorură de sodiu 10%, acetilcisteină, apă distilată sau sterilă) pentru a induce tusea, dacă
medicul indică
- Batiste de hârtie
- Mănuşi de unică folosinţă dacă este necesar
- Pungi din material plastic
- Recipient special pentru materialele folosite
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce anxietatea şi a obţine colaborarea
b) FIZICĂ:
- Înstruiţi pacientul să nu mănânce , să nu fumeze, să nu-şi pună picături în nas, să nu se spele pe
dinţi sau să-şi clătească gura cu soluţii dezinfectante înainte de recoltare pentru a nu influenţa
rezultatul
- Apelaţi la drenajul postural şi la tapotări dacă expectoraţia este dificilă
- Instruiţi pacientul să se aşeze pe un scaun, pe marginea patului sau în poziţie Fowler înaltă dacă
starea generală nu este favorabilă
- Cereţi pacientului să-şi clătească gura cu apă simplă pentru a reduce riscul de contaminare a
sputei cu bacteriile din cavitatea bucală sau cu particule de alimente
- Instruiţi pacientul să inspire şi să expire profund de câteva ori provocându-şi tusea (cel puţin 3
ori); la ultima expiraţie sfătuiţi-l să tuşească
- Sfătuiţi pacientul să tuşească profund şi să expectoreze direct în recipient, cca. 15 ml de spută
Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţa, opţional.
- Acoperiţi recipientul cu capacul.
- Ştergeţi exteriorul recipientului cu un şerveţel.
- Introduceţi recipientul într-o pungă de material plastic.
RECOLTAREA SPUTEI PRIN FROTIU FARINGIAN ŞI LARINGIAN

 se umezeşte tamponul de vată cu apă distilată sterilă
 se apasă limba cu spatula
 se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească
 sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce imediat în eprubeta sterilă
 frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul în laringe sub control
laringoscopic
RECOLTAREA SPUTEI PRIN SPĂLĂTURĂ GASTRICĂ

 se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe nemâncate
 se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată, călduţă, care este evacuată imediat
sau extrasă cu seringa
115
 lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii căutaţi pot fi distruşi dacă
stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric
 dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la alt laborator, sucul
obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na
Recoltarea sputei prin spălătură bronşică
 se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează
 se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit în spută
 se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic sau 4ml soluţie teofilină 3% cu 1ml
soluţie de stricnină 1‰
 pacientul inhalează de cîteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de expiraţii scurte
 se face o scurtă pauză de 4-5sec şi se repetă până la aerosolizarea întregii cantităţi de lichid
 după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit niciodată
 sputa expectorată se recoltează într-un vas steril, recoltarea se repetă zilnic, în următoarele 4
zile, în vase separate
- Oferiţi pacientului un pahar cu apă curată să-şi clătească gura
- Ajutaţi pacientul să adopte o poziţie comodă
- Observaţi respiraţia
- Educaţi pacientul să colecteze în continuare sputa pentru a preveni diseminarea infecţiei
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform PU
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi data, ora, cantitatea, culoarea, mirosul, consistenţa
- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării, examenul cerut -
Completaţi formularul cerut de laborator dacă pacientul are febră, dacă a luat antibiotice sau dacă
expectoraţia a fost indusă prin administrare de aerosol (deoarece, în acest caz, sputa este mai
apoasă şi se poate confunda cu saliva )
- Pacientul este compliant şi reuşeşte să-şi recolteze sputa şi nu saliva
- Respectarea indicaţiilor de recoltare se reflectă în acurateţea rezultatului testului
Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Pacientul nu reuşeşte să expectoreze şi înghite sputa (mai ales femeile şi copiii )
- Rezervaţi-vă mai mult timp pentru a instrui pacientul
- Anunţaţi medicul care vă recomandă altă tehnică de recoltare (prin frotiu, spălatură
gastrică, spălatură bronşică)
- Sputa este amestecată cu saliva şi resturi alimentare din cavitatea bucală
- Repetaţi recoltarea instruind încă o dată pacientul şi ajutăndu-l să respecte indicaţiile de
recoltare
- Sputa este amestecată cu vărsătura declanşată în timpul efortului de tuse.
- Captaţi vărsătura şi acordaţi îngrijiri adecvate
RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR
Vărsătura este conţinutul gastric care se elimină spontan , de obicei în afecţiunile

digestive, dar întâlnită şi ca un simptom în alte afecţiuni(alcoolism, HIC) sau în sarcină.
Scop
Explorator – se fac examinări macroscopice , bacteriologice, chimice, toxicologice, pentru
116
stabilirea diagnosticului.
Materiale necesare
 2 tăviţe renale curate şi uscate
 pahar cu soluţie aromată
 muşama , traversă
 prosop
Se pregăteşte pacientul fizic şi psihic:
 va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii
 se aşează în poziţie şezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral
 se aşează sub cap sau în jurul gâtului un prosop
 se protejează lenjeria de corp şi de pat cu muşama sau traversă
Tehnica
 se îndepărtează proteza dentară dacă există
 tăviţa renală se oferă pacientului sau este susţinută de către asistentă
 asistenta sprijină fruntea bolnavului
 după vărsătură se îndepărtează tăviţa
 dacă varsă după intervenţii chirurgicale abdominale, va fi sfătuit să-şi comprime uşor cu palma
plaga operatorie
 se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (scuipă în altă tăviţă)
Îngrijirea pacientului după tehnică
 se şterge gura pacientului
 se îndepărtează materialele folosite
 se aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă
 se aeriseşte salonul
 se supraveghează pacientul încontinuare
În funcţie de observaţie se notează aspectul macroscopic, cantitatea.
Unele semne însoţitoare sau premergătoare
 cefalee
 vertij
 transpiraţii
 emisie fără efort în jet
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform PU
Notarea procedurii
- Notaţi data, ora, cantitatea, culoarea, mirosul, consistenţa
Pregătirea produsului pentru laborator
- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării, examenul cerut -
Completaţi formularul cerut de laborator dacă pacientul are febră, dacă a luat antibiotice sau dacă
expectoraţia a fost indusă prin administrare de aerosol (deoarece, în acest caz, sputa este mai
apoasă şi se poate confunda cu saliva )
- Pacientul este compliant şi se reuşeşte să se recolteze varsatura
- Respectarea indicaţiilor de recoltare se reflectă în acurateţea rezultatului testului
- Captaţi vărsătura şi acordaţi îngrijiri adecvate
34. RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN
Exudatul reprezinta orice lichid care filtreaza din sistemul circulator in tesuturile vecine in
117
cazul unor leziuni sau zone de inflamatie.
Compozitia exudatului variaza, dar include in general apa si substante dizolvate si elemente
celulare prezente in mod normal in sange : o parte sau toate proteinele plasmatice, globule albe,
trombocite si, in caz de deteriorare vasculara locala, globule rosii.
Exudatul faringian - exudatul faringian este un lichid rezultat in urma unui proces
inflamator faringian.
- identificarea agenţilor patogeni la purtători sănătoşi şi bolnavi;
- efectuarea antibiogramei.
- spatulă linguală sterilă;
- eprubetă cu mediu de cultura/ transportor cu tampon de bumbac faringian steril;
- mască de protecţie;
- 1-2 tăviţe renale.
- minilanternă/ sursă de lumină
- etichete
- formulare cerere analize pentru laborator.
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi procedura pacientului/aparţinătorului (dacă este copil) pentru a reduce
anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa; explicati pacientului că poate avea senzaţie de vomă
în timpul tamponării, dar că procedura va dura mai puţin de un minut;
- obţineţi consimţământul informat;
- încurajaţi şi susţineţi pacientul;
b) FIZICĂ:
- atenţionaţi pacientul sau aparţinătorul să nu înceapă nici un fel de tratament; să nu mănânce, să nu
bea apă, să nu facă gargară, să nu se spele pe dinţi, să nu-şi instileze picături în nas în dimineaţa
recoltării;(sau pacientul pregătit în prealabil pentru recoltă printr-un post de minimum 4 ore şi fără
efectuarea toaletei bucale).
- aşezaţi pacientul pe scaun sau în pat în poziţie şezândă;
- avertizaţi aparţinătorul că va trebui să-şi susţină copilul în braţe pentru recoltare.
Erori de recoltare
- nerespectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie determină contaminarea probei;
- folosirea antisepticelor orale poate induce inhibiţia dezvoltării germenilor;
- atingerea limbii sau buzelor, a dinţilor cu tamponul poate modifica rezultatul datorită germenilor
existenţi în aceste zone;
- atingerea luetei poate declanşa reflexul de vomă.
- verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura;
- spălaţi mâinile cu apă şi săpun;
- îmbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă;
- folosiţi masca de protecţie;
- invitaţi pacientul să deschidă larg gura;
- deschideţi eprubeta; scoateţi tamponul faringian;
- apăsaţi limba cu spatula linguală sterilă se iluminează fundul gâtului pentru a vedea exact zonele
imflamatorii; dacă pacientul are senzaţie de vomă se retrage apăsătorul de limbă şi i se sugerează să
respire adânc. după ce se relaxsează, se introduce apăsătorul de limbă dar mai puţin adânc ca prima
dată;
- ştergeţi depozitul faringian şi amigdalian (dacă este cazul dezlipiţi şi o porţiune din falsa
membrană);
118
- retragceţi tamponul faringian fară a atinge: dinţii, limba, obrajii;
- plasati imediat aplicatorul în tubul cu mediul de cultură;
- realizaţi un frotiu folosind alt tampon conform recomandării medicului)
- aşezaţi pacientul în poziţie comodă.
Acest tip de recoltare cu ajutorul aplicatoarelor cu capătul format din tampon de bumbac ce ajută la
identificarea agenţilor patogeni presupune minim de contaminare cu flora bacteriană normal
prezentă în diversele zone de recoltare.
După ce este recoltată proba, aplicatorul este introdus cu capătul folosit într-un tub steril care
conţine un mediu de transport.
- nu necesita îngrijiri speciale legate de procedură.
Dacă are senzaţie de greţă şi vomă nu mănâncă şi nu bea imediat după recoltare
- colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
- spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite;
- îndepărtaţi mănuşile/masca.
NOTAREA PROCEDURII
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- data şi ora recoltării;
- notaţi reacţia pacientului, aspectul local.
- etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea;
- completaţi fişa de laborator;
- transportaţi imediat produsul la laborator;
- comunicaţi laboratorului dacă pacientul a luat medicamente şi care sunt acelea.
- recoltarea s-a făcut fără incidente;
- produsul nu a fost suprainfectat.
- se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă cu
salivă sau se ating dinţii, limba:
- repetaţi recoltarea folosind alt tampon;
- pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei:
- rugaţi pacientul să inspire adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării.
RECOLTARE EXUDAT NAZOFARINGEAL
Pentru recoltarea secreţiei nazale se foloseşte un tampon steril flexibil care se introduce în
narină şi se şterg pereţii laterali.
MATERIALE NECESARE:
- la fel ca la recoltarea amigdaliană;
- opţional: speculum nazal.
RECOLTARE:
- confirmarea identităţii pacientului;
- se explică procedura pentru a-i reduce anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa;
- se explică pacientului că va avea senzaţie de strănut sau vomă dar că procedura va dura mai puţin
de un minut;
- se aşează pacientul sezând la marginea patului sau într-un scaun cu faţa la asistentă;
119
- se cere pacientului să-şi sufle nasul ;
- se cere pacientului să-şi acopere o nară şi să respire doar pe cealaltă şi invers. Se va introduce
tamponul de recoltare pe nara pe care respiră mai bine;
- se cere pacientului să-şi ţină capul pe spate. Se introduce cu blândeţe aplicatorul aproximativ 7,5-
10 cm ţinând capătul cu tampon lângă septrul nasal. Se roteşte repede tamponul şi se scoate;
- alternativ, se apasă limba pacientului cu apăsătorul de limbă şi se introduce un alt aplicator până
în spatele valului palatin rotindu-l repede;
- se introduce aplicatoarele în tuburile cu medii de cultură;
- se aruncă mănuşile şi se spală mâinile;
- se etichetează probele, se completează formularele de laborator şi se trimit împreună cu probele la
laborator.
- nu necesita îngrijiri speciale legate de procedură.
- colectaţi deşeurile în recipiente speciale, conform P.U.
- spălaţi şi curăţaţi instrumentele folosite;
- îndepărtaţi mănuşile/masca.
NOTAREA PROCEDURII
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- data şi ora recoltării;
- notaţi reacţia pacientului, aspectul local.
- etichetaţi recipientul în care s-a făcut recoltarea;
- completaţi fişa de laborator;
- transportaţi imediat produsul la laborator;
- comunicaţi laboratorului dacă pacientul a luat medicamente şi care sunt acelea.
- recoltarea s-a făcut fără incidente;
- produsul nu a fost suprainfectat.
- pacientul poate prezenta senzaţie de stranut
- rugaţi pacientul să inspire adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării.
36 . MĂSURAREA ŞI ÎNREGISTRAREA FUNCŢIILOR VITALE
36.a. MĂSURAREA TEMPERATURII CORPULUI
DEFINITIE
Temperatura corporala se defineste drept echilibrul intre procesele de termogeneza
(producerea de caldura de catre organism) si termoliza (cedarea excesului de caldura de catre
organism inspre mediul inconjurator).
Febra - Pirexia -se defineste drept cresterea temperaturii centrale peste 38 de grade Celsius.
Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, la ora actuală, cu termometrul electronic.
Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate (în axilă), rectale şi timpanice. Această
măsurare a temperaturii este rapidă şi fiabilă.
120
- Determinarea nivelului curent a căldurii corpului;
- Aprecierea evoluţiei unor boli;
- Detectarea răspunsului pacientului la măsurile iniţiate de creşterea sau de scăderea temperaturii
corpului;
- supravegherea sistematică în cursul spitalizării;
- supravegherea unui sindrom infecţios sau inflamator.
- eEvaluarea refacerii pacientului după boală.
În funcţie de calea aleasă pentru măsurare, pregătiţi pe o tavă medicală:
- Termometru din sticlă, oral sau rectal;
- Termometru uzual pentru axilă.
- Lubrifiant dacă se foloseşte calea rectală;
- Mănuşi de unică folosinţă (opţional), comprese de tifon;
- Ceas de mână;
- Culoare albastră (creion, pix, cariocă);
- Foaie de temperatură (f.t.)
- Caiet de adnotări personale;
- Recipient cu soluţie de cloramină 1%
Sau
- termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă disponibilă;
- comprese curate şi soluţie dezinfectantă;
- lubrifiant pentru termometrul rectal.
Se vor folosi racorduri de unică folosinţă pentru termometrele timpanice.
Termometrul va fi dezinfectat după fiecare pacient.
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi procedura pacientului pentru a oţine colaborarea sa;
b) FIZICĂ:
- Aşezaţi pacientul în poziţia cea mai adecvată căii utilizate pentru măsurarea temperaturii
corporale:
- Decubit dorsal - pentru măsurarea în cavitatea bucală şi axilară;
- Decubit lateral - pentru măsurarea în cavitatea rectală.
1. METODA ORALĂ
- Clătiţi termometrul cu apă rece dacă a fost păstrat în soluţie dezinfectantă;
- Ştergeţi termometrul cu o compresă de tifon pentru a îndepărta urmele soluţiei chimice;
- Prindeţi strâns termometrul cu degetul mare şi celelalte degete;
- Scuturaţi-l printr-o mişcare puternică din articulaţia mâinii până la coborârea mercurului sub
36°C (sau 95°Fahrenheit);
- Plasaţi bulbul cu mercur al termometru lui pe dreapta sau stânga a cavităţii sublinguale;
- Instruiţi pacientul să închidă gura, apropiind buzele în jurul termometrului;
- Menţineţi termometrul sub limbă timp de 3 min;
- Îndepărtaţi termometrul şi ştergeţi-l cu tifon;
- Citiţi gradaţia de pe scala termometrului;
- Înregistraţi temperatura în carnetul personal notând numele, data înregistrării, valoarea (ex. Td=
36,5°C);
- Spălaţi termometrul cu apă călduţă şi detergent şi clătiţi cu apă rece;
- Uscaţi termometrul şi plasaţi-l fie în ambalajul său din plastic, fie în recipientul special pentru
termometre;
- Spălaţi-vă mâinile;
121
2. METODA AXILARĂ
- Asiguraţi intimitatea pacientului şi descoperiţi axila;
- Spălaţi şi ştergeţi termometrul dacă a fost ţinut în soluţie dezinfectantă:
- Scuturaţi termometrul pentru a cobori mercurul în rezervor, dacă este cazul;
- Plasaţi bulbul termometrului în centrul axilei, paralel cu toracele;
- Apropiaţi braţul pacientului de trunchi şi flectaţi antebraţul pe torace;
- Menţineţi termometrul în axilă 10 minute;
- Îndepărtaţi termometrul şi citiţi gradaţia;
- Înregistraţi valoarea termică în carnetul personal, notând: numele pacientului, data înregistrării,
temperatura;
- Spălaţi, clătiţi şi ştergeţi termometrul după folosire;
- Introduceţi termometrul în ambalajul său sau în recipientul special;
- Spălaţi-vă mâinile.
3. METODA RECTALĂ
- Ştergeţi, scuturaţi şi citiţi gradaţia termometrului;
- Puneţi-vă mănuşi de unică folosinţă dacă doriţi;
- Lubrifiaţi bulbul termometrului şi zona din apropiere pe o distantă de ~ 2,5 cm.;
- Asiguraţi intimitatea pacientului;
- Aşezaţi pacientul în decubit lateral şi descoperiţi regiunea fesieră;
- Îndepărtaţi fesele pentru vizualizarea orificiului anal;
- Introduceţi termometrul prin anus cca. 3,8 cm la adult, 2,5 cm la copil şi 1,25 cm la sugar;
- Menţineţi termometrul pe loc 3 până la 5 minute;
- Îndepărtaţi termometrul şi ştergeţi-l cu o compresă de tifon;
- Ştergeţi orice urmă de lubrifiant sau de materii fecale din jurul anusului;
- Citiţi gradaţia termometrului;
- Spălaţi termometrul în apă călduţă cu detergent şi clătiţi cu apă rece:
- Uscaţi-l şi aşezaţi-l în ambalajul său din plastic sau în recipientul special pentru termometre
rectale:
- Spălaţi-vă mainile;
- Înregistraţi temperatura în carnetul personal, notând: numele pacientului şi data înregistrării;
- Anuntaţi orice modificări anormale.
Efectuarea procedurii de măsurare a temperaturii cu termometrul electronic timpanic
- se introduce captatorul adaptat la un capişon de unică folosinţă în urechea pacientului;
- se roteşte termometrul cu 30° în spate pentru a fi în faţa timpanului;
- aparatul afişează temperatura în 1-3 secunde.
Efectuarea procedurii de măsurare a temperaturii cu termometrul electronic cutanat
- se descoperă axila pacientului;
- se tamponează pentru a îndepărta transpiraţia;
- se introduce sonda /captatorul termometrului în mijlocul axilei şi se apropie braţul de torace;
- se aşteaptă 30 sec. până se aude semnalul sonor;
- se ajustează temperatura afişată cu 0,5°C pentru a obţine temperatura corporală;
- se spală mâinile.
Acelaşi termometru poate fi folosit şi pentru măsurarea temperaturii rectale.
Efectuarea procedurii de măsurare a temperaturii cu termometrul electronic oral
- se introduce sonda /captatorul electronic într-un capişon din material plastic;
- se plasează în cavitatea bucală, sublingual;
- se menţine termometrul pe loc până la semnalul sonor;
- se scoate termometrul şi se citeşte valoarea;
- se aruncă capişonul din plastic în recipientul pentru deşeuri;
122
Efectuarea procedurii de măsurare a temperaturii cu termometrul electronic rectal
- se aşează pacientul în poziţia SIMS;
- se introduce sonda termometrului protejată de capişonul lubrifiat (aproximativ 4 cm);
- se menţine termometrul până la semnalul sonor;
- se scoate termometrul, se citeşte valoarea;
- se aruncă capişonul în recipientul pentru deşeuri;
REPREZENTAREA GRAFICĂ A TEMPERATURII
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte 2 diviziuni de grad;
- Notaţi grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau seara (s) pentru cifrele cu soţ
(pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
- Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în mijlocul pătratului
din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ (impare), exemplu: 36,1: 36,5; 37,3;
etc;
- Uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată în partea dreaptă a sistemului de
coordonate din foaia de temperatură;
- Obţineţi curba termică prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii măsurate bicotidian
pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
- Temperatura înregistrată este congruentă cu starea de sănătate a pacientului;
- Tegumentele sunt intacte, fără iritaţii sau transpiraţii
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă discomfort, frisoane, tegumentul este congestionat, iritat, transpirat sau palid,
rece;
- Temperatura înregistrată impune aplicarea unor măsuri adecvate.
MODIFICĂRI ÎN SITUAŢIILE SELECTATE
- Informaţi pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru aprecierea stării
generale, la domiciliu;
- Explicaţi pacientului/familiei să spele termometrul cu apă călduţă şi să-l introducă, uscat şi
scuturat, în containerul protective între utilizări;
- Oferiţi pacientului un tabel cu valori termice orientative în funcţie de calea folosită pentru
măsurare; ca în exemplu de mai jos:
Calea de masurare: Scala Celsus Scala Fahrenheit
Orala 37ºC ± 0,3-0,6 98,6ºF± 0,5-1,0
Rectala 37,5ºC ± 0,3-0,6 99,6ºF ± 0,5-1,0
Axilara 36,5ºC ± 0,3-0,6 97,6ºF± 0,5-1,0
36.b. MĂSURAREA RESPIRAŢIEI
DEFINITIE
A respira reprezinta nevoia fiintei umane de a capta oxigenul din mediul inconjurator,
necesar proceselor de oxidare din organism, si de a elimina dioxidul de carbon rezultat din arderile
celulare.
Are ca scop: de a da un indiciu al evoluţiei bolii şi de a observa dacă apar anumite
complicaţii:
- Determinarea ratei respiratorii la internare pentru a servi ca bază de comparare cu măsurătorile
ulterioare;
- Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stressului asupra sistemului respirator;
- Evaluarea răspunsului pacientului la medicaţia sau tratamentele care afectează sistemul respirator
123
Pregătiţi pe o tavă medicală:
- Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;
- Culoare albastră (creion, pix sau carioca);
- Foaie de temperatură (F.T.);
- Carnet de adnotări personale.
- Evitaţi pregătirea psihică a pacientului întrucât acesta îşi poate modifica ritmul obişnuit în
momentul în care conştientizează propria respiraţie;
- Măsuraţi respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări în starea
pacientului, dacă pacientul are o afecţiune cardio-pulmonară sau primeşte oxigen ori medicamente
ce afectează fiziologia respiraţiei.
- Observaţi mişcările de ridicare sau de coborâre ale toracelui cu fiecare inspiraţie sau expiraţie;
- Menţineţi, în continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului în timp ce observaţi toracele
pacientului;
- Număraţi mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de minimum 30 de secunde şi
înmulţiţi cu 2 numărul obţinut pentru a afla rata pe minut;
- Număraţi timp de 1 minut inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
- Înregistraţi rata respiratorie în carnetul personal notând: numele pacientului, data înregistrării, rata
respiratorie;
REPREZENTAREA GRAFICĂ A RESPIRATIEI
- Socotiţi câte o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din F.T.
- Notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau seară (S);
- Uniţi primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată în partea dreaptă a
sistemului de coordonate din F.T.:
- Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale măsurătorilor
efectuate ulterior.
REZULTATE AŞTEPTATE / DORITE:
- Rata respiraţiei, în repaus, este în limitele normale caracteristice vârstei;
- Respiraţia se face pe nas, este liniştită, fără zgomote, fără efort;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conştient, orientat în timp şi spaţiu
REZULTATE NEDORITE
- Rata respiratorie este mai mică sau mai mare faţă de valorile normale caracteristice vârstei;
- Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote respiratorii anormale, efort
respirator, utilizarea muşchilor respiratorii accesorii, ortopnee, piele palidă sau cianotică, pierdere
de cunoştinţă;
- Pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de dependenţa:
- Intoleranţă în activitate;
- Anxietate;
- Alterarea confortului;
- Clearance ineficient al căilor respiratorii;
- Posibilă insuficienţă respiratorie;
- Alterarea schimburilor gazoase.
- Prevedeţi 5-10 minute de repaus înainte de numărarea respiraţiilor dacă a apărut o activitate
recentă ce poate altera rata respiratorie a pacientului;
- Descoperiţi toracele pacientului dacă respiraţia este superficială pentru a obţine cea mai corectă
rată respiratorie;
- Evitaţi măsurarea respiraţiei la sugar sau copil în timpul plânsului;
124
- Aplicaţi podul palmei pe toracele copilului atunci când doarme pentru a număra exact mişcările
respiratorii
EDUCAREA PACIENTULUI
- Învătaţi procedura de măsurare şi înregistrare a ratei respiratorii de către membrii familiei ca şi
acordarea de îngrijiri atunci când este nevoie;
- Ajutaţi pacientul să se îngrijească la domiciliu în funcţie de caracteristicile respiraţiei şi de
statusul respirator;
- Explicaţi parinţilor / aparţinătorilor că trebuie să se prezinte cu copiii la medic dacă apar
dificultăţi în inspiraţie sau respiraţie superficială;
- Sfătuiţi pacienţii să umidifice, să încălzească sau să răcească aerul din spaţiul ambiental pentru a
reduce incidenţa infecţiilor respiratorii;
- Sfătuiţi / instruiţi pacienţii să respecte indicaţiile medicului legate de administrarea
medicamentelor; de dietă şi evitarea factorilor de risc în scopul ameliorării sau dispariţiei
problemelor respiratorii;
- Informaţi pacientul / familia despre valorile normale caracteristice vârstei (ex. în tabelul de mai
jos):
Vârsta Valori normale
Nou-nascut 30-50
La 2 ani 25-35
La 12 ani 15-25
Adult 14-16-18
36.c. MĂSURAREA PULSULUI

DEFINITIE
Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor ce se comprimă pe un plan dur, osos şi
este sincronă cu sistola ventriculară.
Ne interesează ritmul pulsului sau elemente de apreciat: ritm, frecvenţe şi amplitudine.
Locurile unde se măsoară pulsul: la orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe
un plan osos. De obicei se foloseşte artera radială, femurală.
- Determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- Obţinerea de informaţii despre activitatea inimii şi starea arterelor;
- Aprecierea răspunsului inimii la medicaţia cardiacă, activitate sau stress.
Pregătiţi pe o tavă medicală:
- Ceas de mână cu secundar sau cronometru
- Culoare roşie ( creion, pix sau cariocă)
- Carnet de adnotări personale
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce emoţiile, teama şi a obţine colaborarea;
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi un repaus fizic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare;
- Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă în funcţie de starea generală:
- decubit dorsal cu membrul superior întins pe lângă corp, articulaţia mâinii în extensie,
mâna în supinaţie (palma orientată în sus);
- poziţie semişezândă (în pat sau în fotoliu) antebraţul în unghi drept sprijinit pe suprafaţa
patului, mâna în supinaţie şi extensie
125
- Reperaţi artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară (internă), în şanţul
radial aflat în prelungirea policelui;
- Plasaţi degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;
- Exercitaţi o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să percepeţi sub degete
pulsaţiile sângelui;
- Fixaţi-vă un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
- Număraţi timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degete, sau 30 secunde şi înmulţiţi cu doi
numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
- Apreciaţi ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial în timp ce măsuraţi frecvenţa;
- Înregistraţi frecvenţa pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul, data
înregistrării, rata;
- Spălaţi-vă mâinile.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A PULSULUI ÎN F.T.
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura câte 4 pulsaţii;
- Notaţi graphic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara); pentru valorile care
cresc din 4 în 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
- Notaţi graphic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat în mijlocul pătratului
din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 în 2 (ex.: 62, 66, 70);
- Uniţi primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată în partea dreapta a
sistemului de coordonate din F.T.;
- Obţineţi curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate
bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi îngrijire.
REZULTATE AŞTEPTATE/DORITE:
- Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa se înscrie în limitele normale corespunzătoare vârstei;
- Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
- Pacientul este liniştit.
REZULTATE NEDORITE
- Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
- Pulsul radial nu este perceptibil;
- Pulsul este aritmic;
- Amplitudinea este mică sau crescută;
- Pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
- Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
- intoleranţă la activitate;
- alterarea confortului;
- deficit de volum lichidian:
- exces de volum lichidian;
- alterarea perfuziei tisulare
Căutaţi alte artere accesibile dacă pulsul radial nu este palpabil şi măsuraţi pulsul la:
- artera temporală - la un lat de deget deasupra şi lateral de stânca temporalului, în dreptul
pavilionului auricular;
- artera carotidă externă (dreaptă sau stângă): - pe faţa anterioară a gatului, în şanţul
delimitat de laringe (anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
- artera pedioasa - pe lata dorsala a piciorului, în dreptul primului sant intermetatarsian;
- artera femurală - în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa
- apex (vârful inimii) - pulsul apicul - în spaţiul 5 inlercostal (i.c.) pe linia medioclaviculară
stângă;
- Evitaţi măsurarea pulsului radial la copiii sub 2 ani întrucât rata crescută şi aria mică de palpare
pot determina valori eronate/inexacte;
126
- Obţineţi rata pulsului radial la copiii peste 2 ani atunci când sunt liniştiţi sau dorm, întrucât este
dificil să obţii colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemişcată;
- Număraţi rata pulsului timp de 1 minut, la copil, pentru o acurateţe maximă.
- Învăţaţi pacientul să-şi măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală întrucât
sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- Instruiţi pacientul să exercite o presiune uşoară folosind 3 degete pentru palpare;
- Informaţi pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice vârstei;
- Instruiţi pacientul/familia să ia legătura cu medicul curant ori de câte ori valorile ratei pulsului
sunt deviate de la normal şi starea generală a pacientului se modifică.
- Oferiţi, eventual, un tabel cu valori orientative ca în exemplul de mai jos:
Vârsta Rata aproximativă Rata medie
Nou-nascut 120-160 140
1- 2 luni (sugar)100- 140 120
12 luni - 2 ani 80-130 110
2 ani - 6 ani 75-120 100
6 ani - 12 ani 75-110 95
Adolescent 60-100 80
Adult 60-100 80
36 d. MĂSURAREA PRESIUNII SÂNGELUI (T.A.).
DEFINITIE
Presiunea arterială este presiunea exercitată de sânge asupra unității de suprafață
a arborelui circulator ( peretelui arterial).
Presiunea are un maxim în aortă, iar pe măsură ce sângele se îndepartează de inimă,
presiunea arterială scade.
SCOP
- determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a compara starea curentă cu
valorile normale;
- evaluarea stării pacientului în ce priveste volumul de sânge, randamentul inimii și sistemul
vascular;
- aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide sau/și medicamente.
Metode:
- auscultatorie
- palpatorie
- oscilometrica
- invaziva
Pregătiţi pe o tava medicală:
- Stetoscop biauricular;
- Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei
- Comprese cu alcool medicinal;
- Culoare albastră ( pix, cariocă, creion);
- Foaie de temperatură (F.T);
- Carnet de adnotări personale
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine colaborarea;
- Asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute înainte de măsurare întrucât emoţiile influenţează
presiunea sângelui;
b) FIZICĂ:
127
- Aşezaţi pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezând sau în ortostatism
conform indicaţiei medicale
- Utilizaţi comprese cu alcool pentru a şterge olivele şi părţile metalice ale stetoscopului dacă este
necesar
- Selectaţi un tensiometru cu manşeta potrivită stării constituţionale a pacientului;
- Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă a făcut exerciţii
de mişcare, dacă măsurarea presiunii arteriale nu este o urgenţă;
- Alegeţi braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie i.v., intervenţie chirurgicală la
nivelul sânului sau axilei, fără arsuri, shunt arterio-venos sau răni ale mâinii);
- Permiteţi pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la nivelul inimii şi
palma îndreptată în sus;
- Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii prin dezbrăcare dacă aceasta (mâneca)
este prea strâmtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a manşetei;
- Verificaţi dacă manşeta conţine aer;
- Scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în
palme sau pe o suprafaţă dură;
- Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta;
- Aplicaţi manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii cotului şi
fixaţi-o.
- Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu degetele;
- Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi olivele în urechi;
- Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în timp ce priviţi acul
manometrului;
- Continuaţi să pompaţi aer până când presiunea se ridică cu 30 cm deasupra punctului în care
pulsul a dispărut (nu se mai aud batai în urechi);
- Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă şi restabilind circulaţia sângelui
prin artere; înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care,
în urechi, auziţi prima bătaie clara (lup-dup); această cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică
sau maximă;
- Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce continuaţi decomprimarea
manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică sau minimă;
- Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului;
- Înregistraţi valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele bolnavului, data înregistrării,
valorile obţinute (T.A. = 130/70 mmHg sau T.A.= 13/7 cmHg).
Metoda palpatorie
 determinarea se face prin palparea arterei radiale, etapele fiind identice metodei auscultatorii;
 se utilizează în cazuri deosebite când nu avem la îndemână un stetoscop
 valorile se determină înregistrând val. indicată pe cadranul manometrului în momentul în care
simţim că trece prima undă pulsatilă, aceasta echivalând cu tens. max.
 valoarea tensiunii arteriale minime se calculează după formula:
TAmin = TAmax/2 + 1 sau 2(cm Hg)
 diferenţa dintre TAmax şi TAmin se numeste tensiune diferenţială şi nu are voie să fie mai mică
de 30 mmHg.
 are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât în realitate
Metoda oscilometrică
 Oscilometria – metoda prin care se evidenţiază amplitudinea pulsaţiilor peretelui arterial cu
ajutorul oscilometrului Pachon.
 Aparatul este alcătuit dintr-un cadran gradat în unităţi, o manşetă pneumatică şi pară de
cauciuc.
 Manşeta aparatului se fixează pe membrele bolnavului la nivelul dorit, de unde pulsaţiile se
transmit la manometru.
128
Pregătirea bolnavului
 Camera de examinare trebuie să aibă un climat corespunzător
 Bolnavul este culcat în repaus cu cel puţin 15 min înainte de măsurare
 Se descoperă membrele superioare sau inferioare
 Se aplică manşeta aparatului la nivelul dorit pe membrul de examinat
Tehnica
 Se pompează aer până ce dispare pulsul periferic.
 Se citeşte amplitudinea oscilaţiilor pe cadranul manometrului
 Se scade presiunea cu 10 mmHg şi se citesc din nou oscilaţiile arteriale.
 Se scade apoi presiunea din 10 în 10 cu citiri succesive până se găseşte valoarea maximă a
amplitudinii care s.n. indice oscilometric.
 Valorile normale sunt apreciate în limite foarte lungi şi foarte variabile
 Nu are importanţă valoarea obţinută, ci importantă este diferenţa dintre 2 regiuni simetrice care
nu trebuie să depăşească 2 mmHg
REPREZENTAREA GRAFICĂ A T.A.
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cmHg.
- Reprezentaţi grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de culoare albastră, aşezat pe
verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar
latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică).
REZULTATE AŞTEPTATE/DORITE:
- T.A. a pacientului este, în limitele normale corespunzătoare vârstei;
- Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru;
REZULTATE NEDORITE
- Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a persoanelor
de aceeaşi vârstă;
- Sunetele obţinute prin metoda KOROTKOPF nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a
facilita o apreciere exacta a T.A.
Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
- intoleranţă la activitate
- alterarea randamentului inimii;
- exces de volum liebidian
- deficit de cunoştinţe;
- alterarea nutriţiei;
- alterarea menţinerii sănătăţii
- Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de reverificarea presiunii
dacă auziţi cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) în urechi;
- Măsuraţi T.A. la coapsă dacă accesul la arterele braţului nu este posibil;
- Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea adecvată a arterei poplitee;
- Ajustaţi evaluarea presiunii arteriale inregistrate, dacă folosiţi coapsa, întrucât există tendinţa ca
T.A. să fie mai mare la extremitatea distală făţă de extremitatea proximalţ (superioara).
- Măsuraţi presiunea arterialţ prin metoda palpatorie, în lipsa stetoscopului auricular; întotdeauna
veti obţine exact numai tensiunea sistolică prin aceasta metodă.
- Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an;
- Informaţi pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin echipament digital; deşi
costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile.
- Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt oscilante; - -
Instruiţi pacientul cu hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în mod regulat, să
reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să înveţe tehnici de managementul stressului; -
129
Informaţi pacientul/familia care sunt valorile în funcţie de vârstă; oferiţi, eventual, un tabel cu
valori orientative ca în exemplul de mai jos.
Vârsta Valori normale ale T.A: Limite superioare ale normalului
1 an 95/65 mmHg Nedeterminate
6-9 ani 100/65 mmHg 119/79 mmHg .
10-13 ani 110/65 mmHg 124/84 mmHg.
14-17 ani 120/80 mmHg 134/89 mmHg.
18-adult 120/80 mmHg 139/89 mmHg.
MONITORIZAREA INVAZIVĂ A TENSIUNII ARTERIALE

Măsurarea directă a tensiunii arteriale permite evaluarea continuă a tensiunii sistolice,
diastolice, cât şi recoltarea de analize. Măsurarea directă a tensiunii reflectă rezistenţa vasculară şi
este o metodă mult mai fidelă decât măsurarea indirectă.
Materiale necesare:
Pentru inserţia unui cateter arterial: - mănuşi , mască, mănuşi sterile, cateter (16G, 20G,
depinzând de ceea ce se doreşte, de structura pacientului, etc) , câmp steril, aleză, cablu de
măsurare care trebuie ataşat la monitor, ansamblu de conectată la arteră (de obicei este un kit care
conţine tot ce trebuie). anestezic local, dacă se indică fir de sutură, seringă şi ac, stativ, fixator,
paduri alcoolizate, comprese, perfuzie cu heparină.
- se spală mâinile bine
- se poartă echipament de protecţie
- se etichetează orice flacon cu soluţie
- se setează alarmele montorului care va măsura presiunea arterială, conform indicaţiilor
medicului.
Implementarea:
-se explică procedura pacientului şi familiei acestuia şi se va obţine un consimţământ scris
-se face anamneza pacientului referitoare la istoricul său alergic (la xilină, betadină,
heparină)
-se menţine asepsia, prin purtarea echipamentului de protecţie
-se poziţionează pacientul într-o poziţie confortabilă
-se pregăteşte perfuzia cu ser heparinat care se va ataşa la cateterul arterial.
Inserarea unui cateter arterial va fi efectuata de medic.
Înainte de montarea cateterului se va face testul Allen:
1 -este utilizat pentru evaluarea fluxului arterial la nivelul mâinii. Întâi se palpează pulsul la
arterele radială şi ulnară, prin compresiunea profundă la nivelul feţei anterioare a antebraţului.
2 -pacientul este rugat să îşi strângă pumnul, apoi se comprimă ferm ambele artere, între cele
două police;
3 -în continuare, pacientul va fi rugat să deschidă pumnul şi se va observa că palma este
palidă (în tot acest timp se menţine compresia pe artere);
1 -se va decomprima artera ulnară (se menţine compresia pe arteră radială); dacă artera ulnară
este patentă, se va observa colorarea normală a palmei în 3-5 secunde.
2 -se va decomprima artera radială (se menţine compresia pe artera ulnară); dacă artera
radială este patentă, fluxul sangvin va înroşi palma în câteva secunde.
Prin acest procedeu, menţinerea palorii după decomprimarea uneia dintre artere indică ocluzia la
nivelul acesteia.
1 - după efectuarea testului, medicul va dezinfecta zona de puncţionare, va anestezia şi va
introduce cateterul. Se va ataşa imediat la cateter perfuzia cu ser heparinat, se va porni şi se va
observa pe monitor curba arterială;
2 - medicul va fixa cateterul la piele cu fir de sutura şi apoi asistenta va pansa cu comprese
sterile şi leucoplast hipoalergenic..
130
Scoaterea cateterului arterial:
1 -se explică procedura pacientului;
2 -se spală mâinile bine;
3 -se măsoară semnele vitale ale pacientului;
4 -dacă este cuplat la monitor şi la linia arterială, se va închide alarma monitorului, se va
închide perfuzia cu ser heparinat;
5 -se va îndepărta cu grijă pansamentul de peste cateter, menţinându-l paralel cu artera,
pentru a evita eventualele răniri;
6 -imediat după îndepărtarea cateterului se aplică o presiune fermă, timp de cel puţin 10
minute, folosind comprese sterile. Se va aplica o presiune suplimentară, în cazul în care cateterul a
fost îndepărtat din artera femurală;
7 -se va efectua pansament steril la locul de inserţie, iar la îndepărtarea cateterului din artera
femurală, se poate aplica un săculeţ cu nisip peste pansament şi se va recomanda pacientului să stea
în pat încă 6 ore de la îndepărtarea cateterului;
8 -dacă medicul indică, se va tăia cu o foarfecă sterilă capătul cateterului care a fost
îndepărtat şi se va trimite la laborator într-un recipient steril, pentru cultură;
9 -se va supraveghea locul pentru a observa eventualele sângerări;
10 -se va evalua periodic circulaţia în extremitatea distală a membrului folosit.
6 37. PREGĂTIREA PREOPERATORIE

7
→ Pregătirea fizică şi psihică a pacientului:
~ Asistenta medicală are obligaţia să-l ajute pe bolnav să-şi exprime gândurile, grijile, teama.
~ Îl ajută să-i insufle încredere în echipa operatorie.
~ Asistenta îi explică ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala de preanestezie,
cum va fi aşezat pe masa de operaţie, când va părăsi patul, când va primi vizite.
~ Îl asigură ca va fi însoţit.
~ Va răspunde cu amabilitate, profesionalism, siguranţă şi promptitudine pacientului.
→ Pregătirea generală:
~ Se observă şi se consemnează aspectul general al pacientului: înălţime, greutate, vârsta
aparentă şi reală, aspectul pielii, faciesul, starea psihică;
~ Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii se notează permanent în
foaia de observaţie şi în planul de îngrijire pentru a obţine un tablou clinic exact.
~ Culegerea de date privind antecedentele pacientului:
~ Familiale: dacă în familie au fost bolnavi cu neoplasme, diabet, HTA, cardiopatii,
tuberculoză.
~ Chirurgicale: dacă a mai suferit intervenţii, dacă a avut evoluţia bună, dacă au fost
complicaţii.
~ Patologice:
▪ Se vor nota bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei;
▪ Dacă a avut afecţiuni pulmonare,
▪ Dacă este fumător,
▪ Dacă a avut afecţiuni cardiace,
▪ Dacă suferă de epilepsie.
~ Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative,
~ Examenul clinic pe aparate,
~ Bilanţ paraclinic,
~ Examene de laborator de rutină şi examene complete: coagulograma completă
hemoleucogramă completă, VSH, ionogramă, , probe de disproteinemie, proteinemie,
transaminaze, examen de urină, electrocardiograma, radiografie sau radioscopie pulmonară.
→ În ziua precedentă:
131
~ Repaus, regim alimentar uşor digerabil, consum de lichide pentru: menţinerea TA,
dezintoxicarea şi mărirea diurezei, diminuarea setei postoperatorii şi diminuarea acidozei
postoperatorii.
→ În seara zilei precedente:
~ Pregătirea pielii se face prin baie generală.
~ Pregătirea tubului digestiv prin clismă evacuatoare şi alimentaţie lejeră: supe de legume,
băuturi dulci sau alcaline.
~ Pregătirea preoperatorie locală:
▪ Regiunea aleasă se spală, se degresează cu eter.
▪ Se dezinfectează cu tinctură de iod.
▪ Se aşează câmpuri sterile.
→ În ziua intervenţiei:
~ Se face clismă cu 4 ore înaintea intervenţiei,
~ Se îndepărtează bijuteriile,
~ Se îndepărtează proteza dentară,
~ Se badijonează cu un antiseptic regiunea rasă.
~ Se îmbracă pacientul cu lenjerie curată,
~ Se pregătesc documentele medicale: foaia de observaţie, rezultatele analizelor,
radiografiile, care vor însoţi pacientul.
→ Transportul:
~ Pacientului în sala de operaţie se face însoţit de asistenta medicală care are obligaţia să
predea pacientul anestezistului, împreună cu toată documentaţia;
→ Îngrijiri în sala de operaţie:
~ Se instalează şi se fixează pacientul pe masa de operaţie,
~ Monitorizarea funcţiilor vitale,
~ Obţinerea unui abord venos central si periferic,
~ Pregătirea câmpului operator,
~ Badijonarea cu alcool pentru degresarea şi curăţirea pielii,
~ Badijonarea cu tinctură de iod se face începând cu linia de incizie, de la centru către
periferie şi se termină cu zonele periferice.
~ Se ajută la instalarea câmpului steril protector.
38. ÎNGRIJIRI POSTOPERATORII
Îngrijiri imediate:
→ Îngrijirile postoperatorii încep imediat după terminarea intervenţiei chirurgicale şi durează până
la vindecarea completă.
→ Scopul îngrijirilor pentru restabilirea funcţiilor organismului este asigurarea cicatrizării
normale a plăgii şi prevenirea complicaţiilor.
~ Se aşează pacientul în decubit dorsal cu capul într-o parte.
~ La supravegherea faciesului, apariţia palorii însoţită de transpiraţii reci şi răcirea
extremităţilor indică stare de şoc: apariţia cianozei, chiar reduse, indică insuficienţă respiratorie sau
circulatorie – se administrează oxigen.
~ Supravegherea comportamentului deoarece poate să prezinte la trezire o stare de agitaţie,
atenţie ca pacienta să nu-şi scoată perfuzia.
~ Să nu-şi îndepărteze pansamentul, iar dacă va fi nevoie va fi imobilizată.
~ Supravegherea funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială, respiraţie.
~ Supravegherea perfuziei.
~ Schimbarea poziţiei.
~ Îngrijirea mucoasei bucale – se şterge mucoasa bucală cu tampoane umezite în soluţii
diluate de bicarbonat de sodiu, acid boric, glicerină (1 linguriţă la un pahar de apă); se ung
buzele cu vaselină, iar dacă starea pacientei o permite îşi va face toaleta cavităţii bucale singură.
132
~ Evacuarea vezicii urinare – dacă evacuarea nu se produce se va stimula micţiunea
spontană prin aplicarea în regiunea pubiană a unei buiote, se va introduce un bazinet cald sub
pacientă, se va lăsa apa de la robinet să curgă sau se va efectua sondaj vezical.
~ Asigurarea somnului prin administrarea unui hipnotic slab, seara la culcare.
Îngrijiri acordate până la instalarea pacientei în pat:
→ Pregătirea patului şi a camerei.
→ Pregătirea materialului în vederea reanimării postoperatorii.
→ Pregătirea materialului pentru perfuzie: Ace sterile. Seringi sterile. Garou. Perfuzoare. Soluţii
perfuzabile.
→ Se verifică sursa de oxigen, aspiratorul, sondele, tensiometrul.
→ Transportul pacientului operat:
~ Transportul pacientului operat se face cu patul rulant, cu capul într-o parte, se efectuează
silenţios, cu blândeţe, fără zdruncinături.
~ Pacientul va fi acoperit, ferit de curenţi de aer sau schimbări de temperatură,
~ În timpul transportului asistenta medicală va urmării aspectul feţei, respiraţia, pulsul,
perfuzia.
→ Instalarea operatului se va face într-o cameră cu mobilier redus, care să fie curată, bine
aerisită, liniştită, cu temperatura ambiantă de 18-200C, prevăzută cu instalaţii de oxigen montate la
perete, cu prize în stare de funcţionare şi cu aparatură pentru aspiraţia secreţiilor.
→ Patul va fi accesibil din toate părţile şi va fi prevăzut cu muşama şi aleză bine întinsă, fără
pernă şi dacă este cazul, salteaua va fi antidecubit.
→ Poziţia pacientului în pat este variabilă.
Îngrijirea bolnavului după anestezie generală:
→ Bolnavul operat sub anestezie generală trebuie supravegheat de medic şi asistentă cu foarte
mare atenţie până la apariţia reflexelor:
 de deglutiţie şi tuse;
 faringian;
 cornean;
 până la revenirea completă a stării de conştienţă.
→ Nu se transportă în salon înaintea revenirii acestor reflexe.
→ Supravegherea pacientului se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor
complementare.
~ Se supraveghează aspectul general al operatului.
~ Se urmăresc parametrii fiziologici.
~ Se urmăresc pierderile de lichide sau sânge.
~ Se fac examene complementare:
~ Teste de coagulare, timp de protrombină, teste de toleranţă la heparină.
~ Hemogramă, hematocrit.
~ Examen sumar de urină etc.
~ Se completează foaia de temperatură şi foaie de terapie intensivă – foi speciale de reanimare
şi supraveghere.
→ După trezire i se va asigura pacientului tot confortul, toaleta zilnică, schimbarea lenjeriei de
corp.
→ Se va lupta împotriva:
~ Durerii.
~ Insomniei.
~ Anxietăţii.
~ Distensiei abdominale.
~ Ridicarea din pat se va face treptat.
~ Complicaţiilor de decubit.
Supravegherea imediată în salon:
Supravegherea comportamentului bolnavului:
133
~ Se supraveghează bolnavul deoarece operatul poate să prezinte la trezire o stare de agitaţie
şi de aceea trebuie supravegheat pentru că îşi poate smulge pansamentul sau tubul de dren.
~ Se poate ridica din pat, poate cădea, poate fugi.
~ În acest caz este imobilizat şi sunt indicate paturi speciale specifice serviciilor de terapie
intensivă.
Supravegherea respiraţiei:
~ Se supraveghează respiraţia care trebuie să fie ritmică de amplitudine normală.
~ Dacă apare jena respiratorie ea poate trăda încărcarea bronşică cu mucozităţi fiind necesară
o aspiraţie faringiană.
~ Căderea limbii este prevenită prin menţinerea pipei faringiene Guedel, până la trezirea
completă a bolnavului.
~ Inundarea căilor respiratorii cu vomismente se previne prin poziţia bolnavului, prin aspiraţia
secreţiilor gastrice.
Monitorizarea funcţiilor vitale – puls, tensiune arterială, temperatură, saturatia de oxigen.
~ Temperatura se măsoară dimineaţa şi seara în prima zi se poate produce o uşoară
hipertermie (febră de resorbţie).
~ Se va stabili bilanţul hidric.
~ Însoţită de transpiraţii reci şi răcirea extremităţii indică intrarea bolnavului în stare de şoc.
~ Apariţia cianozei, chiar redusă, indică insuficienţă respiratorie sau circulatorie.
Diureza- urineaza dupa2-4 ore
Supravegherea pansamentului:
~ Pansamentul este actul chirurgical prin care plaga operatorie se aseptizează, se tratează şi se
protejează pentru a-i uşura cicatrizarea. Efectuarea corectă a unui pansament va respecta
următoarele principii fundamentale:
~ Se va lucra într-o asepsie perfectă – instrumentarul şi materialele folosite să fie sterile, iar
mâinile celui care execută şi tegumentele din jurul plăgii să fie dezinfectate.
~ Să se asigure absorbţia secreţiilor.
~ Să se aseptizeze plaga cu antiseptice corespunzătoare stadiului de evoluţie.
~ Să se protejeze plaga faţă de agenţii termici, mecanici, dinamici ai mediului înconjurător.
~ Asigurarea repausului sau imobilizarea regiunii lezate pentru a grăbi cicatrizarea.
~ Pansarea zonei operate se va face cu multă blândeţe şi atenţie.
~ Peste un strat de comprese şi vată sterilă se va face un bandaj compresiv, folosind o faţă şi
leucoplast (se va conduce faşa circular în jurul abdomenului).
~ Pansamentul se va face o dată pe zi sau de câte ori este nevoie.
~ Plaga operatorie va fi văzută de medic în fiecare zi, iar orice complicaţie aparentă va fi
anunţată medicului.
~ Firele se scot după circa 7 zile de la operaţie şi se va face în condiţii de asepsie perfectă.
Schimbarea poziţiei bolnavului – se ridică în poziţia semişezând. Mobilizarea cât mai precoce –
pasivă, apoi activă.
Îngrijirea mucoasei bucale – pentru a umezi buzele se folosesc tampoanele îmbibate în soluţii
diluate de bicarbonat de sodiu, acid boric, permanganat de K.
~ Se curăţă stratul existent pe limbă cu tampoane umezite cu o soluţie preparată dintr-o
lingură de bicarbonat de sodiu, o linguriţă glicerină/ pahar cu apă.
~ Dacă starea bolnavului este bună se solicită să-şi clătească gura, să-şi spele dinţii, se ung
buzele cu vaselină.
Prevenirea escarelor:
~ Schimbarea poziţiei bolnavului se face la intervale de 30 minute, 1 oră.
~ O compresiune în acelaşi punct de peste 2 ore la un bolnav imobilizat provoacă apariţia
escarelor.
~ Se face masajul regiunilor predispuse escarelor cu alcool şi se fricţionează.
~ Pudrarea cu pudră de talc.
~ Schimbarea lenjeriei de corp şi de pat să fie uscată şi bine întinsă.
134
~ Sub regiunea sacrală, calcanee se aşează colaci, inele de vată pudrate cu talc.
~ Schimbarea poziţiei bolnavului nu se face decât atunci când afecţiunile bolnavului permit
acest lucru.
Alimentaţia:
~ Până la reluarea alimentaţiei este necesar să se administreze o raţie hidrică, electrolitică şi
calorică suficientă acoperirii necesităţilor cotidiene.
~ Băuturi cât mai rapid posibil, în cantitate moderată la început:
-300 ml ceai sau apă, în prima zi administrată cu linguriţa,
-500 ml în a doua zi,
-1000 ml în a treia zi;
~ Perfuzii, rehidratarea venoasă completând necesarul zilnic de lichide.
~ Bolnavul va bea atunci când nu vomită.
~ Va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze.
~ Nu va consuma fructe crude sau glucide în exces.
~ În ziua operaţiei pacientul va bea apă cu linguriţa, rehidratarea fiind completată cu perfuzii.
~ După 24 de ore – ceai, citronadă, supe de zarzavat strecurate,
~ A doua zi – ceai, citronadă îndulcită, supe de zarzavat strecurate, lapte cu ceai,
~ A treia zi – iaurt, fidea, tăiţei cu lapte, piure de cartofi, biscuiţi,
~ După reluarea tranzitului: carne de pui, peşte alb şi se revine treptat la alimentaţia
obişnuită,
~ Alimentele trebuie să fie calde, bine preparate, prezentate estetic.
~ Mesele vor fi servite în cantităţi mici, repartizate în 6-7 reprize şi se vor alege alimente cu
valoare calorică mare.
Îngrijiri igienice:
~ Toaleta pacientului.
~ Schimbarea lenjeriei de câte ori este nevoie.
~ Asigurarea urinarelor şi bazinetelor la îndemâna pacientului.
Prevenirea escarelor de decubit.
Exerciţii respiratorii.
Prevenirea şi combaterea complicaţiilor inflamatorii:
~ Complicaţii pulmonare – ce se previn prin aspirarea secreţiilor mucolitice, gimnastică, tuse
asistată, antibiotice.
~ Complicaţii tromboembolice – ce se previn prin mobilizare precoce supravegheată,
anticoagulante.
~ Complicaţii urinare – ce se previn prin evitarea sondajului vezical, medicaţie de stimulare a
micţiunii.
39. NUTRIŢIA PARENTERALĂ TOTALĂ (NPT) PRIN METODA PERFUZIEI I.V.
Alimentarea parenterală se realizează de obicei pe cale intravenoasă.

Se face cu substanţe care:
 Au valoare calorică ridicată
 Pot fi utilizate direct de ţesuturi
 Nu au proprietăţi antigenice
 Nu au acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor
Pe cale i.v. pot fi introduse soluţii izo- sau hipertone : glucoză 10-20-33-40% , fructoză 20% ,
soluţie dextran , hidrolizate proteice.
Planul de alimentare se face după calcularea necesarului de calorii / 24h şi a raţiei de lichide
în care pot fi dizolvate principiile nutritive
Nevoia de lichide este completatăcu ser fiziologic sau solutii glucozate.
Ritmul de administrare diferă după natura şi concentraţia preparatului, starea pacientului, de la
50ml/h la 500ml/h.
135
 glucoza 10%-500 ml/h;
 glucoza 20%-250 ml/h;
 hidrolizatele de proteină sau ficat 50 ml/h.
Intravenos sunt introduse soluţii hipo, izo sau hipertonice.
Dacă alimentaţia intravenoasă este necesară timp mai îndelungat se descoperă vene profunde-
denudare-ca: vena femurală, safenă, subclaviculară; plaga de venotomie trebuie îngrijită în condiţii
perfect aseptice şi se previn trombozele venoase prin injectarea de heparină 50mg/24h;
Administrarea exagerată de apă la pacienţii comatoşi cu oligurie, modifică concentraţiile de
electroliţi din sânge şi lichidele extracelulare (hiponatremie şi hipokalcemie);
La administrarea soluţiilor glucozate, se adaugă cantitatea necesară de insulina pentru
metabolizarea glucozei atât la pacientul cu vajori normale ale glicemiei cât şi la pacientul diabetic;
In funcţie de echilibrul acido-bazic şi ionogramă, se introduc cantităţi de electroliţi.
Concentraţia excesivă a soluţiilor perfuzabile, induce deshidratarea iar diluţia prea mare
accentuează edemul cerebral;
Pentru supravegherea aportului şi eliminărilor de alimente sunt notate îh foaia de observaţie:
 cantitatea de soluţii perfuzabile şi lichide administrate;
 volumul şi densitatea urinii eliminate;
 evoluţia curbei ponderale.
ATENŢIE: pe lângă hidraţii de carbon şi lipide pentru schimbul de materii utile organismului uman
sunt necesari şi anumiţi aminoacizi cu rol în formarea şi prelucrarea albuminelor în ţesuturi şi
sânge ca şi pentru sinteza de fermenţi şi proteohormoni; organismul uman nu poate sintetiza aceşti
aminoacizi şi din această cauză este necesară administrarea lor pe cale parenterală într-o anumită
concentraţie pentru sinteza albuminelor.
• Administrarea pe cale venoasă a unei soluţii prescrise, de glucoză, proteine, emulsie de lipide,
electroliţi, vitamine.
UTILIZAREA NPT
- Restricţia cantităţii de hrană şi lichide ingerate pe o durată mai mare de 7 zile (răniri prin
traumatisme multiple, arsuri severe, anorexie nervoasă)
- Boli cu o durată mai lungă de 2 săptămâni
- Pierdere de 10% sau mai mult din greutatea corporală înainte de îmbolnăvire
- Nivelul albuminei serice mai scăzut de 3,5g/dl
- Toleranţa scăzută a alimentaţiei enterale de lungă durată
- Vărsături cronice şi diaree
- Continuarea pierderii în greutate, în ciuda consumului oral adecvat
- Tulburări gastro-intestinale ce împiedică sau reduc sever absorbţia (obstrucţia intestinală, boala
Crohn, colita ulceroasă, sindromul de intestin scurt, sindromul de malabsorbţie în cancer, fistule
intestinale)
- Tulburări gastro-intestinale inflamatorii (pancreatita, peritonita)
- Insuficienţa renală sau hepatică
- Creşterea normală şi dezvoltarea la copii cu anomalii congenitale (fistula traheo-esofagiană,
atrezia duodenală, hernia diafragmatică, volvulusul)
- Tavă / cărucior
- Garou, tampon, alcool
- Seringi, ace, mănuşi sterile
- Branulă, perfuzor cu filtru, cu ambalaj integru, în termen de valabilitate
- Leucoplast sau bandă adezivă non alergică
- Muşama, aleză, etichetă
- Stativ pentru perfuzie
- Soluţii perfuzabile recomandate de medic, în terrmen de valabilitate şi cantitate adecvată, cu
aspect nemodificat la temperatura camerei
136
TIPURI DE SOLUŢII PERFUZABILE
AMINOMIX 1,2,3
- Soluţie perftizabilă obţinută prin amestec de aminoacizi şi electroliţi
Pungi bicamerale: 2 x 500 ml
2 x 750 ml
2x 1000 ml
- Indicaţii - aport de aminoacizi, glucoză şi electroliţi, când administrarea orală sau centrală nu este
posibilă.
- Se administrează în venă centrală, nu în venă periferică.
- La unii pacienţi se administrează insulina pentru controlul glicemiei şi glicozuriei.
- Reacţii adverse în cazul perfuziei rapide: greaţă, vărsături, frisoane, hiperglicemie, glicozurie,
dureri, pierdere renală de aminoacizi.
AMINOPLASMAL
- Soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml - 1000 ml
- Nutriţie parenterală în: sindromul de malabsorbţie, rezecţii stomacale, boli inflamatorii, diaree şi
vomă persistentă.
- PEV-40 - 60pic7min
AMINOSTERIL
- soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml -1000 ml
- Soluţie perfuzabilă fără carbohidraţi, fără electroliţi
- Soluţie perfuzabilă cu aminoacizi echilibraţi
AMINOVEN 3,5%
- Soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml - 1000 ml
- Amestec de aminoacizi cu 3,5% glucoză
- în NPT se asociază cu alţi nutrienţi
- PEV - venă periferică
- venă centrală 10-20 ml/kg corp
AMINOVEN infantil 10% - flacoane de 100 - 250- 500 ml
LIPOFUNDIN
- Flacoane de 500 ml
- Emulsie perfuzabilă
- Nu se amestecă cu alte substanţe medicamentoase
- Nu se păstrează dacă nu s-a administrat toată cantitatea
- Se agită înainte de folosire
- Nu se administrează dacă nu este omogen
- Perfuzie lentă - 10-30 ml/kgcorp/zi
- Se asociază cu hidrocarbonaţii pentru a nu se produce acidoză
- Reacţii adverse: dispnee, cianoză, reacţii alergice, hiperlipidemie, greaţă, vărsături, cefalee,
înroşirea feţei, hipertensiune, tremor.
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea procedurii
- Încurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
- Informaţi pacientul despre durata aproximativă a procedurii
- Asiguraţi pacientul că veţi fi alături pentru a supraveghea perfuzia şi pentru a-l ajuta
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare (aceeaşi ca pentru perfuzie sau puncţia venoasă), în
conformitate cu starea pacientului
- Examinaţi calitatea şi starea venelor
- Alegeţi vena adecvată
137
- Identificaţi pacientul şi transportaţi materialele la pat
- Puneţi-vă mască dacă pacientul are imunodeficienţă
- Pregătiţi soluţia perfuzabilă şi trusa de perfuzat
- Asiguraţi-vă că soluţia de perfuzat are cel puţin temperatura camerei
- Eliminaţi aerul din circuit
- Efectuaţi puncţia venoasă (vezi "Puncţia venoasă")
- Racordaţi trusa de perfuzie la acul/cateterul instalat în vena pacientului
- Reglaţi ritmul picăturilor respectând recomandarea dată de medic; valori orientative, în funcţie de
tipul soluţiei
- Observaţi faciesul, tegumentele şi măsuraţi pulsul şi T.A.
- Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificaţi locul puncţiei venoase
- Colectaţi deşeurile conform P.U.în recipiente speciale
- Îîndepărtaţi mănuşile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Administrarea perfuziei în planul de îngrijire
- Reacţiile adverse dacă au apărut pe durata perfuziei
- Ora când a început perfuzia, locul, tipul de soluţie, cantitatea, debitul
- Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate, nu prezintă semne ale flebitei de cateter
- Semnele vitale sunt normale
- Evaluaţi la fiecare ora răspunsul pacientului la administrarea soluţiilor perfuzabile
Rezultate nedorite
• Ce facem dacă:
1. Pacientul prezintă: greaţă, vărsătură, anxietate, frison, durere pe traiectul venei
- reduceţi ritmul
- liniştiţi pacientul
2. Pacientul prezintă infecţie locală la local de puncţie
Respectaţi măsurile de asepsie!
3. Pacientul prezintă reacţii imediate la terapia cu emulsie de lipide (febră, dispnee, cianoză, greaţă,
vărsături, dureri de cap, diaforeză, letargie, sincopă, durere în piept şi spate, o slabă presiune la
nivelul ochilor, iritaţie la locul perfuziei, hiperlipemie, hipercoagulabilitate şi trombocitopenia)
- recoltaţi probele de laborator recomandate
- schimbaţi locul cateterului.
138

TEHNICI Recapitulare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEHNICI Recapitulare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEHNICI DE NURSING SI INVESTIGATII- RECAPITULARE

TEHNICA ADMINISTRARII OXIGENULUI

Definitie: Electrocardiograma reprezinta înregistrarea la suprafata corpului a variatiilor de

Monitorizarea electrocardiografică ambulatorie (Holter)

4. ANGIOCARDIOGRAFIA- CATETERISMUL CARDIAC

Angiocardiografia este un examen radiologic al vaselor şi cavităţilor inimii cu substanţă

Definitie: Coronarografia este o tehnica de diagnosticare folosita in cardiologie pentru

7. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA EFECTUAREA PUNCŢIEI

8. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA EFECTUAREA PUNCŢIEI

9. EXAMENE CU ULTRASUNETE (ECHOGRAFICE)

ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR CU ULTRASUNETE

10. ECHOGRAFIA CARDIACA

Definitie: Ecografia cardiaca este o metoda moderna si eficienta de investigare,

11. EXAMENE RADIOLOGICE. ASPECTE GENERALE

11.a. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR

11.b TRANZITUL ESOGASTRODUODENAL

Presupune administrarea substanţei de contrast- sulfat de bariu.

12.a. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR

12.b.PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA

Îngrijirea pacientului după colonoscopie

Îngrijirea pacientului după procedură:

14.a TUBAJUL (sondajul ) NAZOGASTRIC

. Materiale necesare pentru tubajul gastric

Măsuri pentru combaterea incidentelor

Indicaţii privind schimbarea sondei:

14.b. TUBAJUL DUODENAL

15. a. SONDAJUL VEZICAL LA FEMEIE

16. CLISMA EVACUATORIE

18. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALA.

18.a. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ (LA ADULT)

Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor ,acestea putandu-se resorbi la

18.b. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

19. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE BUCALĂ,

Reorganizarea locului de munca

20. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE- INHALATIA

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE TEGUMENTE SI MUCOASE

21.a. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE TEGUMENTE

Forma de prezentare a medicamentelor :

21.b. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PERCUTANATĂ

Introducerea medicamentelor în organism prin fricţionare

21.c. ADMINISTRAREA TRANSDERMALĂ A MEDICAMENTELOR

Aplicarea unguentului transdermal:

Aplicarea patch-urilor transdermale:

21.d. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA CONJUNCTIVALĂ

Administrarea medicamentelor prin instilaţii oculare

Administrarea unguentului oftalmic

Aplicarea discurilor oculare

21.f. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR ÎN CONDUCTUL

Instilaţiile auriculare sunt în principiu contraindicate pacienţilor cu perforaţie de timpan, dar

21.g. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE VAGINALĂ

a) Administrarea ovulelor, capsulelor, tabletelor

b) Administrarea cremelor cu ajutorul aplicatoarelor

Supravegherea și instruirea pacientei după administrare pentru continuarea tratamentului

Reorganizarea locului de muncă

Evaluarea eficacităţii procedurii

22. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALĂ

Administrarea medicamentelor pe cale rectală (supozitoare)- tehnica

REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

Administrarea de unguente perianal şi intrarectal:

23. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE PARENTERALĂ

Locul injectiilor (ca si scopul) il constituie tesuturile in care se introduc medicamentele:

În principiu, diferitele substante se administreaza astfel:

Reguli generale de pregătire a injecţiilor: