CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

,,RAISA PACALO”

Catedra: Nursing

Disciplina: Tehnici generale de îngrijiri medicale

Suport teoretic

SUBIECTUL: Oxigenoterapia

Chişinău
 Planul lecţiei

1. Noțiune de oxigenoterapie. Indicații.

2. Surse de oxigen. Precauţii în utilizarea surselor de oxigen.
3.Metodele de administrare a oxigenului umezit (prin sonda
nazală, mască, canule ). Echipamentul necesar administrării
oxigenului.
4. Incidente şi accidente. Intervnţiile asistentului medical.
I. Noțiune de oxigenoterapie. Indicații.

Oxigenoterapia este administrarea oxigenului cu scop curativ.

Indicaţii :
Oxigenoterapia se indică :
1. În hipoxii circulatorii ( insuficienţă cardiacă, edem pulmonar acut,infarct
miocardic)
2. În hipoxii respiratorii de diverse cauze şi grade ;
3. Stări de şoc.
4. Bolnavilor anesteziaţi cu anestezie generală, pînă la revenirea stării de
conştiinţa.
5. Bolnavilor cu complicaţii postoperatorii (hemoragie, tulburări circulatorii ,
respiratorii) ;
6. Lăuze şi nou-născuţi cu suferinţe în oxigenare;
7. Pentru a intensifica efectul terapeutic al substanţelor medicamentoase
(glucozidele cardiace , diureticele , substanţele
citostatice ) şi al radioterapiei tumorilor maligne.

II. Sursele de oxigen. Precauţii (tehnica securităţii) în utilizarea

surselor (buteliei) de oxigen.

Surse de oxigen sunt:

- staţie centrală de oxigen
- microstaţie
- bomba ( butelie) de oxigen de 300- 10000 1. de oxigen comprimat la o
presiune de 150 atm.
Tehnica securităţii în timpul lucrului cu oxigen
Balonul ( butelie) cu oxigen medicinal este de culoare albastra, are capacitatea de
40 litri şi conţine oxigen gazos la o presiune de 150 atm. Deoarece presiunea
aceasta este periculoasa, baloanele de oxigen se păstrează în încăperi speciale sau
dulapuri de metal ce se încuie. Dulapurile cu baloane de oxigen se vor păstra în
afara secţiei spitalului, fixate bine cu scoabe de metal.
Oxigenul din baloane este adus la bolnavi prin conducte de gaze. Pentru a
micşora presiunea de la 150 atm. pînă la 3 atm. la balon se înşurubează un reductor
special prevăzut cu un manometru, cu ajutorul căruia se verifică alimentarea cu
oxigen a bolnavului. Schimbarea baloanelor, transportarea lor, precum şi instalarea
reductorului este efectuată de tehnician. Participarea personalului medical la
asemenea lucrări este interzisă.
În încăperile în care se păstrează baloanele cu oxigen, se interzice
categoric :
1. Fumatul, folosirea focului deschis sau a aparatelor electrice.
2. Lovirea, încălzirea baloanelor cu oxigen.
3. Păstrarea lor în poziţie orizontală.
Deosebit de periculoasă este arderea în oxigen a eterului, alcoolului, lubrifiantelor,
benzinei. Aprinderea în oxigen a substanţelor menţionate provoacă explozie. In
legătură cu aceasta se interzice folosirea substanţelor date în încăperile serviciului
de oxigen. Oxigenul comprimat este un gaz rece şi uscat. Venind în contact cu
mucoasele poate provoca arsuri. Cînd se lucrează cu oxigenul se va avea grijă ca
curentul de gaze să nu fie îndreptat în faţă sau spre ochii bolnavului.

III. Metodele de administrare a oxigenului.

Utilizarea oxigenului poate fi locală şi generală. Oxigenarea hiperbarică cuprinde

atît acţiunea locală, cît şi cea generală.
Utilizarea locală a oxigenului este pentru tratamentul plăgilor infectate
prin anaerobi, a poceselor inflamatorii lente, dereglărilor trofice. In cazul utilizării
locale, oxigenul se insuflă subconjuctival, retrobulbar, în camera anterioară a
ochiului, intrapleural, intraperitonial, în cavitatea articulaţiei, intraosos subcutanat,
percutan (băi generale şi locale cu oxigen).

Acţiunea generală a oxigenului se manifestă prin metodele de inhalaţie. Inhalaţia

oxigenului este cea mai răspîndită metoda de întrebuinţare a oxigenului. Ea se
efectuează cu ajutorul măştilor, sondelor nazale, tuburilor de intubaţie şi canulelor
de traheostomie. In pediatrie se folosesc corturi şi tenduri cu oxigen. Se mai
folosesc pernele cu oxigen. Metoda aceasta este mai puţin eficientă, însă în lipsa de
alte metode poate fi aplicată.
Metodele neinhalatorie de administrare a oxigenului sunt:
-administrarea enterală a oxigenului (coctailuri cu oxigen)
-administrarea intravasculară a microemulsiilor cu oxigen.

IV . Administrarea inhalatorie a oxigenului.

1. Prin sonda nazală

-este metoda cea mai frecvent utilizată
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25% - 45 %
-poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung
-nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale.
Administrarea oxigenului prin sonda nazală este o procedură mult mai comodă.
Sonda nazală poate fi unică, dublă (pentru a fi introdusă în ambele căi nazale), de
cauciuc sau plastic. Sonda nazală este prevăzută cu orificii laterale (numit cateter).
Înainte de întrebuinţare se va verifica dacă sonda şi-a păstrat elasticitatea
şi dacă nu are fisuri. In caz contrar sonda se rupe şi poate fi aspirată.
Efectuarea oxigenoterapiei cu sonda nazală :
a. Dezobstruarea căilor aeriene şi asigurarea unei ventilaţii eficiente.
b. Se măsoară lungimea sondei pe obraz de la nară la tragus (ureche)
c. Se introduce cateterul în nazofaringe cu mişcări blânde, paralele cu palatul
osos şi perpendicular pe buza superioară
d. Se fixează sonda cu emplastru
 e. Se fixează debitul de 4-6 1/min
f. Se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor ;
Oxigenul se umedifică înainte de a ajunge la pacient în umidificator
special. Neumedificat, oxigenul este iritant pentru mucoasa respiratorie.
Pentru a evita escarele şi uscarea meaturilor nazale se va schimba poziţia
sondei (din meatul nazal drept în cel stîng şi invers) la fiecare 30-60 min. Dacă
apare senzaţia de usturime în nas şi rinofaringe se pot picura substanţe uleioase.
Sondele de cauciuc se dezinfectează prin fierbere şi se şterg cu vazelină sterilă.

2. Administrarea oxigenului prin canule:

a) sunt prevăzuţi cu două sonde care se introduc în ambele nări;

b) se utilizează la copii şi pacienţi agitaţi;
c) sunt mai bine toleraţi de pacienţi;
d) se fixează după urechi.

3.Administrarea oxigenului prin mască (cu sau farâ reinhalarea aerului

expirat):
a) permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40% - 60% ;
b) este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare ;
c) accentuează starea de anxietate, mai ales la copii ;
d) poate cauza iritaţia tegumentelor feţei ;
e) nu se va utiliza la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei.

O condiţie obligatorie pentru administrarea oxigenului prin mască este umezirea şi

încălzirea lui. Aceasta previne uscarea mucoaselor căilor respiratorii şi asigură
funcţia normală a epiteliului bronhiilor. Pentru a fi umezită, oxigenul se trece
printr-un vas cu apă (aparatul Bobrov). Prin metoda aceasta umiditatea gazului
atinge 50% .
Efectuarea oxigenoterapiei prin mască :
-se verifică scurgerea oxigenului prin sursă ;
-se pune masca în mîna bolnavilor, pentru a-i uşura controlul măştii şi i se
susţine mîna ;
-se aşează masca pe piramida nazală şi apoi pe gură ;
-cînd bolnavul s-a obişnuit cu masca, se aşează cureaua de fixare în jurul capului.
Se administrează 10-12 1/min. ;
-în timpul şedinţei de oxigenoterapie masca trebuie să fie strîns lipită de faţa
bolnavului ;
-masca se dezinfectează prin ştergerea marginilor ei cu un tampon înmuiat în
alcool.

Incidente şi accidente la utilizarea oxigenului.

Cele mai multe complicaţii apar în urma administrării oxigenului la presiunea
înaltă :
- intoxicaţii acute cu oxigen - administrarea oxigenului la presiunea de 3
atm., timp de 3-4 ore ;
- intoxicaţii cronice cu oxigen - administrarea oxigenului la presiunea de
13 atm cu o concentraţie de 80-100% mai multe ore ;
- iritarea mucoasei căilor respiratorii - la administrarea timp îndelungat a
oxigenului sub presiune înaltă sau puţin umezit;
- fibroplazie retrolentară - administrarea oxigenului în concentraţii
mari la nou - născuţi (de acea se recomandă concentraţia de 35 %);
- distenzie abdominală - pătrunderea oxigenului în esofag, stomac ;
- oprirea respiraţiei - la administrarea în concentraţii mari şi sub presiune de
1-3 atm. ;
- emfizem subcutanat - din cauza fisurării mucoasei căilor respiratorii şi
nimerirea gazului la baza gîtului;
- asfixie - la nimerirea lichidului din umidificator.;