SUBIECTUL 15 ADMINISTRAREA OXIGENULUI - OXIGENOTERAPIA

DEFINIȚIE
Terapia cu oxigen este o intervenție terapeutică pentru administrarea unei cantități mai mari
de oxigen decât cea din atmosferă
INDICAȚII
- hipoxemie
- hipoxii respiratorii și circulatorii
- anemii
- complicații postoperatorii
- infecții severe
SEMNE ȘI SIMPTOME LEGATE DE OXIGENAREA INSUFICIENTĂ
- oboseala, agitație
- respirație superficială( frecvență crescută)
- ortopnee
- mișcări ale aripilor nasului
- cianoza pielii, buzelor și unghiilor
- cefalee, amețeli ,somnolență
- confuzia ,agresivitate
MATERIALE NECESARE
- sursa de oxigen priza de perete dispozitivul portabil ,butelia de oxigen concentrat sau
unitatea cu oxigen lichid
- barbotorul sau umidificatorul
- debimetru -un indicator folosit pentru a regla cantitatea de oxigen furnizată pacientului
și care este atașată sursei de oxigen
- canula nazală- care se introduce în mările pacientului
- sondă endo-nazală care se introduce pe una din fosele nazale pe o distanță egală cu
distanța de la aripa nasului până la tragus
- ochelarii de oxigen, cort de oxigen (mai rar)
- masca buco-nazală utilizată pentru pacienții care au nevoie de terapie cu oxigen pe
termen lung
PREGĂTIREA PACIENTULUI
- PSIHICĂ - se face la cei conștienți și constă în informare, explicare ,obținerea
consimțământului
- FIZICĂ - se face dezobstrucția căilor respiratorii superioare
- se instruiește pacientul să rămână la pat în timpul administrării și să evite manipularea
unor obiecte precum bricheta pentru că oxigenul este foarte inflamabil
- se măsoară pe obraz distanța de la nară la tragus
- se introduce sondă nazală sterilă pe distanța măsurată și se fixează cu leucoplast pe obraz
- se aplică masca pe gură și pe nas și se fixează cu bandă elastică reglabilă
- se reglează presiunea și debitul de administrare la 4-6 l pe minut sau în funcție de
recomandarea medicului
- se supraveghează comportamentul pacientului în timpul oxigenoterapiei
- se monitorizează funcțiile vitale (R,P,T. A.) și saturația în oxigen a sângelui arterial cu
ajutorul pulsoximetrului
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI DUPĂ PROCEDURĂ
- se asigură igienă bucală și nazală
- se observă punctele de presiune exercitată de sondă canulă sau mască (să nu existe
leziuni )
EVALUAREA REZULTATELOR se face în raport cu următorii parametri :
- colorația pielii si a mucoaselor
- caracteristicile respirației
- analiza gazelor și a sângelui arterial
- nivelul de energie a pacientului și toleranța la efort
- starea de conștiență și comportamentul

MATERIALE SUPLIMENTARE (FACULTATIVE) - PAGINA DE

NURSINGOXIGENOTERAPIA – ADMINISTRAREA OXIGENULUI

Cuprins
Scop
Tipuri
Indicații
Materiale necesare
Precauții în utilizarea surselor de oxigen
Pregătirea mediului
Pregătirea pacientului
Pregătirea asistentului medical
Oxigenoterapia Tehnica
Îngrijirea pacientului după tehnică
Notarea tehnicii
Accidente – Incidente
Alte variante pentru oxigenoterapie

Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale respiratorie pentru combaterea

stării de hipoxie.
Hipoxia este o condiție patologică și reprezintă scăderea cantității de oxigen în țesuturi.
Poate fi determinată de scăderea oxigenului alveolar, diminuarea hemoglobinei, tulburări în
sistemul circulator.

În condiții normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98 mmHg. 

Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele periferica, iar
pacientul păstrează automatismul mişcărilor respiratorii și nu necesită ventilație mecanică.
Atentie!
 Indicaţia de oxigenoterapie (concentrație, temperatură, umiditatea gazului)
este dată de către medic !
 Este necesară umidificarea amestecului inspirat pentru prevenirea uscării și
implicit lezării mucoaselor respiratorii.
 Administrarea de oxigen trebuie să fie monitorizată
prin pulsoximetrie pentru evitarea accidentelor.
 Pentru a monitoriza efectele administrării de oxigen, se va măsura saturația
pacientului la aproximativ 30 de minute după administrare.
 Nu se va administra niciodată mai mult de 2l/minut prin canulă nazală
pentru un pacient cu boli pulmonare cronice.
Scop
Terapeutic - Oxigenoterapia se efectuează cu scopul de a îmbogăți concentraţia de
oxigen din sânge.

Tipuri
În funcție de condiții și perioada în care este necesară administrarea de oxigen,
oxigenoterapia poate fi:

 Oxigenoterapia administrată în condiții de ambulator

 Oxigenoterapia administrată în condiții speciale (în cadrul îngrijirilor paliative,

pentru reabilitare pulmonară, etc.)

 Oxigenoterapia administrată în cazul exacerbărilor bronhopneumopatiei cronice

obstructive

 Oxigenoterapia de scurtă durată în cazul afecțiunilor acute

 Oxigenoterapia de lungă durată în cazul bolilor cronice.

Indicații
 Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic
acut / Insuficiență respiratorie acută şi cronică / Afecţiunile respiratorii: astm
bronșic , pneumonii, boli obstructive cronice / Leziuni toracice / Stări de șoc / În
anestezia generală / Complicații post operatorii / Pneumotorax / Stări febrile
Materiale necesare 
 Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o
reţea de distribuire a oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație
sau butelie de oxigen). Pentru racordare, se va folosi un debitmetru şi un
umidificator.

 Materiale sterile pentru administrare: canule nazale (narine), sondă nazală de

unică folosință, mască de oxigen (când necesarul de oxigen este
mare), ochelari de oxigen (! cortul de oxigen sau izoletă pentru copii nu se mai
utilizează din cauza riscului crescut de incendiu). Pentru nou născuții hipoxici se
utilizează incubatorul.
 Barbotor steril
 Apă distilată sterilă

 Leucoplast

 Foarfeca

 Tăviţa renală

 Materiale pentru spălarea mâinilor

 Recipient pentru colectarea deșeurilor

Precauții în utilizarea surselor de oxigen 

 Deoarece oxigenul favorizează combustia prezența sa trebuie atenționată

 Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei

flăcări în preajma sursei de oxigen

 Se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă

 Se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale

sintetice) și a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
  Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de
oxigen

 Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor

în timpul transportului

 Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de

perete cu inele metalice, departe de calorifer sau altă sursă de căldură

 Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare

a extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.

Pregătirea mediului
 Salon cu instalaţie de oxigen şi barbotor

 Se vor lua toate măsurile de asepsie

Pregătirea pacientului
 Pregătirea psihică:
- se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanță,
durată.
- Se obține consimțământul informat al pacientului.
- Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică și a
diminua anxietatea.

 Pregătirea fizică:
o Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor
respiratorii, la nevoie se dezobstruează căile respiratorii ale
pacientului.

o Se verifică sursa de oxigen.

o Se pune apă distilată sterilă în barbotor.

Pregătirea asistentului medical 

 Se spală pe mâini

 Îmbracă mănuși sterile

Oxigenoterapia 
Tehnica de administrare a oxigenului pe sondă nazală (canule nazale) este modalitatea
prin care pacientul primește oxigen prin două canule de plastic atașate la nările pacientului.
Avantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

 simplu de folosit;

 fără riscuri;

 confortabile, ușor de tolerat;

  eficiente pentru pacienții care necesita o adminstrarea de oxigen în concentrații
scăzute;

 oferă libertate de mișcare, alimentare, comunicare;

 nu au costuri ridicate.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

 nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentrație mai mare de 40%

 nu pot fi folosite in obstrucțiile nazale complete,

 adminstrarea pe acesta cale poate produce dureri de cap și uscarea mucoasei

nazale,

 pot aluneca ușor.

Administrarea oxigenului pe sondă – canule nazale

 Se verifică permeabilitatea căilor nazale, se dezobstruează şi se asigură o

ventilație eficientă
 Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru
căile respiratorii

 Se conectează tubul cu canulele nazale la sursa de oxigen

  Se agață prin spatele urechilor până sub bărbie, canulele fiind fiecare în
dreptul narinelor pacientului
 Se ajustează la mărimea potrivita securizând tubul sub bărbie
 Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)

 Se va supraveghea debitul și reacțiile pacientul la administrarea de oxigen

 Se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor

Administrarea oxigenului prin mască simplă

La administrarea prin mască simplă, oxigenul intră printr-un port aflat în josul măștii și iese
printr-o deschizătură largă de partea cealaltă a măștii.

Avantajele oxigenoterapiei pe mască simplă:

 se poate administra oxigen cu concentrații cuprinse între 40% si 60%.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe mască simplă:

 interferează cu nevoia de a mânca și a comunica a pacientului

 poate cauza disconfort.

Administrarea oxigenului pe mască simplă

 Se verifică scurgerea oxigenului din sursă

 Se pregăteşte barbotorul, introducându-se apă distilată sterilă

 Se selectează o mască potrivită ca mărime

 Se aşază masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi se fixează

cu o curea în jurul capului

 În dreptul nasului, masca are o clema flexibilă de metal care se fixează la

rădăcina nasului. De o parte si de alta masca are atașată o bandă de elastic care
va fi trecută în jurul capului pacientului și va menține masca pe față
  Se reglează debitul de oxigen la 5-6 litri/minut. Este necesară o rata de
administrare de minim 5 l/min pentru a curăța dioxidul de carbon expirat de
pacient si a preveni situația ca pacientul să-l reinspire.

 Se supraveghează pacientul.

Masca de oxigen cu rezervor

Mai exista două tipuri de mască pe care se poate administra oxigenul: ambele au atașată în
partea de jos o pungă tip rezervor. Diferența dintre aceste două tipuri de mască constă în
faptul ca una din ele are o singură cale, adică o valvă care forțează aerul (oxigenul) doar să
iasă, nu să și intre.
Masca fără valvă funcționează după următorul principiu: pacientul inspira oxigen din
rezervorul atașat la mască cât și din masca cuplată la sursa de oxigen. Prima treime din
volumul de aer pe care pacientul îl expiră intră în rezervor, iar restul se pierde prin masca.
Deoarece aerul care este reintrodus in rezervor prin expirare provine din trahee si bronhii, nu
apar schimburi de gaze, deci pacientul va reinspira aerul oxigenat pe care tocmai l-a expirat.

Masca cu valvă, are următorul principiu de funcționare: în inspir se deschide valva

rezervorului direcționând oxigenul din rezervor în mască. În expir aerul expirat părăsește
masca și astfel pacientul va inspira oxigen doar din rezervor.

Administrarea cu ochelarii de oxigen

 Se pregătește sursa de oxigen

 Se verifică barbotorul

 Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi

 Cele două sonde de plastic se introduc în narine

 Se reglează debitul de oxigen

 Se supraveghează pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii și bolnavii

agitați

Administrarea cu cortul de oxigen

 Se utilizează mai ales în pediatrie

 Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare ușoare de aluminiu de

care este fixat materialul impermeabil sub formă de cort

 Se aplică în regiunea capului

 Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de sub cort se
supraîncălzește prin respirație

 Pacientul inspiră oxigenul introdus sub cort

 Se supraveghează debitul de oxigen şi presiunea

Îngrijirea pacientului după tehnică
 Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze
respirația

 Se monitorizează respiraţia

 Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge

prin pulsoximetrie la aproximativ 30 de minute după administrare
 Se administrează medicaţia indicată de medic

Notarea tehnicii
 Se notează  în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului  dată,
numele celei care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.

Accidente – Incidente
Este important ca administrarea de oxigen să fie monitorizată pentru a evita accidentele care
se pot produce:

 Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

 Se poate produce emfizem subcutanat

 Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate fi

împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului

 Iritarea locală a mucoasei

 Uscarea mucoaselor (necesită creşterea gradului de umidifiere)

 Mici hemoragii sau pierderi de substanţă cutanată ca urmare a compresiunii

(trebuie schimbată frecvent poziţia mășții/canulelor la cel puţin șase ore)

 Acumularea de mucus

 Traheobronșită – în condiții de administrare prelungită

 Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice

 Dispariţia stimulului centrilor respiratori cu apariţia hipoventilaţiei, accentuarea

hipercapniei

Alte variante pentru oxigenoterapie

Oxigenarea hiperbară este utilizată pentru a crește cantitatea de oxigen dizolvat în plasmă.
Pacientul este plasat într-o cameră specială în care se administrează oxigen la o presiune de
3 atmosfere.