SECRIERIU ADRIANA LOREDANA

FIȘA NR. 25
ADMINISTRAREA OXIGENULUI

1) DEFINIȚIE: Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale

respiratorie pentru combaterea stării de hipoxie.

Hipoxia este o condiție patologică și reprezintă scăderea cantității de oxigen în

țesuturi. Poate fi determinată de scăderea oxigenului alveolar, diminuarea
hemoglobinei, tulburări în sistemul circulator.

În condiții normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96-98 mmHg.

Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele

periferica, iar pacientul păstrează automatismul mişcărilor respiratorii și nu necesită
ventilație mecanică.
SCOP:
-Terapeutic
-Oxigenoterapia se efectuează cu scopul de a îmbogăți concentraţia de oxigen din
sânge.

În funcție de condiții și perioada în care este necesară administrarea de oxigen,

oxigenoterapia poate fi:
• Oxigenoterapia administrată în condiții de ambulator
• Oxigenoterapia administrată în condiții speciale (în cadrul îngrijirilor paliative,
pentru reabilitare pulmonară, etc.)
• Oxigenoterapia administrată în cazul exacerbărilor bronhopneumopatiei cronice
obstructive
• Oxigenoterapia de scurtă durată în cazul afecțiunilor acute
• Oxigenoterapia de lungă durată în cazul bolilor cronice.

2) PREGĂTIREA ASISTENTEI:
•Se spală pe mâini
•Îmbracă mănuși sterile

3) PREGĂTIREA MATERIALELOR:
•Sursa de oxigen– care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o reţea
de distribuire a oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație sau butelie
de oxigen). Pentru racordare, se va folosi un debitmetru şi un umidificator.
•Materiale sterile pentru administrare: canule nazale (narine),sondă nazală de unică
folosință,mască de oxigen (când necesarul de oxigen este mare),ochelari de
oxigen( cortul de oxigen sau izoletă pentru copii nu se mai utilizează din cauza
riscului crescut de incendiu). Pentru nou născuții hipoxici se utilizează incubatorul.
•Barbotor steril
•Apă distilată sterilă
•Leucoplast
•Foarfeca
•Tăviţa renală
•Materiale pentru spălarea mâinilor
•Recipient pentru colectarea deșeurilor

Precauții în utilizarea surselor de oxigen

•Deoarece oxigenul favorizează combustia prezența sa trebuie atenționată

•Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei
flăcări în preajma sursei de oxigen
•Se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
•Se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale
sintetice) și a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
•Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
•Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în
timpul transportului
•Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete
cu inele metalice, departe de calorifer sau altă sursă de căldură
•Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a
extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora

Pregătirea mediului

•Salon cu instalaţie de oxigen şi barbotor

•Se vor lua toate măsurile de asepsie

4)PREGĂTIREA PACIENTULUI:

Pregătirea psihică:
•se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanță,
durată.
 •Se obține consimțământul informat al pacientului.
•Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică
și a diminua anxietatea.

Pregătirea fizică:
•Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la nevoie se
dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.
•Se verifică sursa de oxigen.
•Se pune apă distilată sterilă în barbotor.

5) TEHNICA PROPRIU-ZISĂ:
Administrarea oxigenului pe sondă nazală(canule nazale) este modalitatea prin care
pacientul primește oxigen prin două canule de plastic atașate la nările pacientului.

Avantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

•simplu de folosit;
•fără riscuri;
•confortabile, ușor de tolerat;
•eficiente pentru pacienții care necesita o adminstrarea de oxigen în concentrații
scăzute;
•oferă libertate de mișcare, alimentare, comunicare;
•nu au costuri ridicate.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

•nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentrație mai mare de 40%

•nu pot fi folosite în obstrucțiile nazale complete,
•administrarea pe acesta cale poate produce dureri de cap și uscarea mucoasei nazale,
•pot aluneca ușor.

Administrarea oxigenului pe sondă – canule nazale

• Se verifică permeabilitatea căilor nazale, se dezobstruează şise asigură o ventilație

eficientă
• Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru căile
respiratorii
• Se conectează tubul cu canulele nazale la sursa de oxigen
• Se agață prin spatele urechilor până sub bărbie, canulele fiind fiecare în dreptul
narinelor pacientului
• Se ajustează la mărimea potrivita securizând tubul sub bărbie
• Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)
• Se va supraveghea debitul și reacțiile pacientul la administrarea de oxigen
• Se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor

Administrarea oxigenului prin mască simplă

La administrarea prin mască simplă, oxigenul intră printr-un port aflat în josul măștii
și iese printr-o deschizătură largă de partea cealaltă a măștii.

Avantajele oxigenoterapiei pe mască simplă:

•se poate administra oxigen cu concentrații cuprinse între 40% si 60%.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe mască simplă:

•interferează cu nevoia de a mânca și a comunica a pacientului

•poate cauza disconfort.

Administrarea oxigenului pe mască simplă

•Se verifică scurgerea oxigenului din sursă

•Se pregăteşte barbotorul, introducându-se apă distilată sterilă
•Se selectează o mască potrivită ca mărime
•Se aşează masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi se fixează cu
o curea în jurul capului
•În dreptul nasului, masca are o clema flexibilă de metal care se fixează la rădăcina
nasului. De o parte și de alta masca are atașată o bandă de elastic care va fi trecută în
jurul capului pacientului și va menține masca pe față
•Se reglează debitul de oxigen la 5-6 litri/minut. Este necesară o rata de administrare
de minim 5 l/min pentru a curăța dioxidul de carbon expirat de pacient și a preveni
situația ca pacientul să-l reinspire.
•Se supraveghează pacientul.

Masca de oxigen cu rezervor

Mai există două tipuri de mască pe care se poate administra oxigenul: ambele au
atașată în partea de jos o pungă tip rezervor. Diferența dintre aceste două tipuri de
mască constă în faptul că una din ele are o singură cale, adică o valvă care forțează
aerul (oxigenul) doar să iasă, nu să și intre.
Masca fără valvă funcționează după următorul principiu: pacientul inspira oxigen din
rezervorul atașat la mască cât și din masca cuplată la sursa de oxigen. Prima treime
din volumul de aer pe care pacientul îl expiră intră în rezervor, iar restul se pierde
prin masca. Deoarece aerul care este reintrodus în rezervor prin expirare provine din
trahee și bronhii, nu apar schimburi de gaze, deci pacientul va reinspira aerul
oxigenat pe care tocmai l-a expirat.
Masca cu valvă, are următorul principiu de funcționare: în inspir se deschide valva
rezervorului direcționând oxigenul din rezervor în mască. În expir aerul expirat
părăsește masca și astfel pacientul va inspira oxigen doar din rezervor.

Administrarea cu ochelarii de oxigen

•Se pregătește sursa de oxigen

•Se verifică barbotorul
•Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi
•Cele două sonde de plastic se introduc în narine
•Se reglează debitul de oxigen
•Se supraveghează pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii și bolnavii agitați
Administrarea cu cortul de oxigen

•Se utilizează mai ales în pediatrie

•Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare ușoare de aluminiu de
care este fixat materialul impermeabil sub formă de cort
•Se aplică în regiunea capului
•Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de sub cort se
supraîncălzește prin respirație
•Pacientul inspiră oxigenul introdus sub cort
•Se supraveghează debitul de oxigen şi presiunea

Îngrijirea pacientului după tehnică

•Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze respirația
•Se monitorizează respiraţia
•Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge prin pulsoximetrie la aproximativ
30 de minute după administrare
•Se administrează medicaţia indicată de medic

6)NOTAREA TEHNICII:

•Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului dată, numele
celei care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.

7)ACCIDENTE – INCIDENTE:

Este important ca administrarea de oxigen să fie monitorizată pentru a evita

accidentele care se pot produce:
•Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală
•Se poate produce emfizem subcutanat
•Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate fi
împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului
•Iritarea locală a mucoasei
•Uscarea mucoaselor (necesită creşterea gradului de umidifiere)
•Mici hemoragii sau pierderi de substanţă cutanată ca urmare a compresiunii (trebuie
schimbată frecvent poziţia mășții/canulelor la cel puţin șase ore)
•Acumularea de mucus
•Traheobronșită – în condiții de administrare prelungită
•Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice
•Dispariţia stimulului centrilor respiratori cu apariţia hipoventilaţiei, accentuarea
hipercapniei

Atentie!

•Indicaţia de oxigenoterapie (concentrație, temperatură, umiditatea gazului) este dată

de către medic;
•Este necesară umidificarea amestecului inspirat pentru prevenirea uscării și implicit
lezării mucoaselor respiratorii.
•Administrarea de oxigen trebuie să fie monitorizată prin puloximetrie pentru evitarea
accidentelor.
•Pentru a monitoriza efectele administrării de oxigen, se va măsura saturația
pacientului la aproximativ 30 de minute după administrare.
•Nu se va administra niciodată mai mult de 2l/minut prin canulă nazală pentru un
pacient cu boli pulmonare cronice.