28.

Conduita în urgență in stopul cardio respirator

Resuscitarea cardio-respiratorie este necesară pentru a salva viața unei persoane fără puls și respirație. După 4
minute de lipsă de oxigen la nivelul creierului, apar leziuni ireversibile, de aceea, aplicarea în timp util a
acestei manevre este vitală în aceste cazuri.
Primul pas – verificăm daca victima respiră: facem hiperextensia capului, ne apropiem și ascultăm dacă victima
respiră, urmărim torcele pentru a observa și simțim aerul expirat. Dacă victima respiră și are puls, o poziționăm
în poziție laterală de siguranță.
Dacă în 10 secunde, nu simțim/auzim/vedem nicio respirație sau doar una, începem compresiunile toracice.
După ce am verificat dacă victima are respirație prin manevra PAS (privesc, aud, simt), începem masajul cardiac
extern urmând pașii din infograficul de mai jos:

Infografic:

2.OXIGENOTERAPIA
Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale respiratorie pentru combaterea stării de hipoxie.
Hipoxia este o condiție patologică și reprezintă scăderea cantității de oxigen în țesuturi. Poate fi determinată de
scăderea oxigenului alveolar, diminuarea hemoglobinei, tulburări în sistemul circulator

În condiții normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98 mmHg.

Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele periferica, iar pacientul păstrează
automatismul mişcărilor respiratorii și nu necesită ventilație mecanică.

Atentie!
 Indicaţia de oxigenoterapie (concentrație, temperatură, umiditatea gazului) este dată de către medic !
 Este necesară umidificarea amestecului inspirat pentru prevenirea uscării și implicit lezării mucoaselor
respiratorii.
 Administrarea de oxigen trebuie să fie monitorizată prin pulsoximetrie pentru evitarea accidentelor.
 Pentru a monitoriza efectele administrării de oxigen, se va măsura saturația pacientului la aproximativ
30 de minute după administrare.
 Nu se va administra niciodată mai mult de 2l/minut prin canulă nazală pentru un pacient cu boli
pulmonare cronice.
Scop
Terapeutic

Oxigenoterapia se efectuează cu scopul de a îmbogăți concentraţia de oxigen din sânge.

Tipuri
În funcție de condiții și perioada în care este necesară administrarea de oxigen, oxigenoterapia poate fi:

 Oxigenoterapia administrată în condiții de ambulator

 Oxigenoterapia administrată în condiții speciale (în cadrul îngrijirilor paliative, pentru reabilitare pulmonară,
etc.)

 Oxigenoterapia administrată în cazul exacerbărilor bronhopneumopatiei cronice obstructive

 Oxigenoterapia de scurtă durată în cazul afecțiunilor acute

 Oxigenoterapia de lungă durată în cazul bolilor cronice.

Indicații
 Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic acut
 Insuficiență respiratorie acută şi cronică

 Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive cronice

 Leziuni toracice

 Stări de șoc
 În anestezia generală

 Complicații post operatorii

 Pneumotorax
 Stări febrile
Materiale necesare
 Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o reţea de distribuire a
oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație sau butelie de oxigen). Pentru racordare, se va folosi
un debitmetru şi un umidificator.
 Materiale sterile pentru administrare: canule nazale (narine), sondă nazală de unică folosință, mască de
oxigen (când necesarul de oxigen este mare), ochelari de oxigen (! cortul de oxigen sau izoletă pentru copii
nu se mai utilizează din cauza riscului crescut de incendiu). Pentru nou născuții hipoxici se
utilizează incubatorul.
 Barbotor steril
 Apă distilată sterilă

 Leucoplast

 Foarfeca

 Tăviţa renală

 Materiale pentru spălarea mâinilor

 Recipient pentru colectarea deșeurilor

Precauții în utilizarea surselor de oxigen

 Deoarece oxigenul favorizează combustia prezența sa trebuie atenționată

 Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajma sursei de
oxigen

 Se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă

 Se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice) și a materialelor
inflamabile (uleiuri, alcool)

 Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen

 Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul transportului

 Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele metalice, departe
de calorifer sau altă sursă de căldură

 Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor și a

modului de utilizare a acestora.

Pregătirea mediului
 Salon cu instalaţie de oxigen şi barbotor
 Se vor lua toate măsurile de asepsie
Pregătirea pacientului
 Pregătirea psihică:
o se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanță, durată.

o Se obține consimțământul informat al pacientului.

o Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică și a diminua anxietatea.

 Pregătirea fizică:
o Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la nevoie se dezobstruează căile
respiratorii ale pacientului.

o Se verifică sursa de oxigen.

o Se pune apă distilată sterilă în barbotor.

Pregătirea asistentului medical

 Se spală pe mâini

 Îmbracă mănuși sterile

Oxigenoterapia Tehnica
Administrarea oxigenului pe sondă nazală (canule nazale) este modalitatea prin care pacientul primește oxigen
prin două canule de plastic atașate la nările pacientului.
Avantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

 simplu de folosit;

 fără riscuri;

 confortabile, ușor de tolerat;

 eficiente pentru pacienții care necesita o adminstrarea de oxigen în concentrații scăzute;

 oferă libertate de mișcare, alimentare, comunicare;

 nu au costuri ridicate.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

 nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentrație mai mare de 40%

 nu pot fi folosite in obstrucțiile nazale complete,

 adminstrarea pe acesta cale poate produce dureri de cap și uscarea mucoasei nazale,

 pot aluneca ușor.

Se conectează tubul cu canulele nazale la sursa de oxygen

 Se agață prin spatele urechilor până sub bărbie, canulele fiind fiecare în dreptul narinelor pacientului
 Se ajustează la mărimea potrivita securizând tubul sub bărbie
 Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului )
 Se va supraveghea debitul și reacțiile pacientul la administrarea de oxigen
 Se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
Îngrijirea pacientului după tehnică
 Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze respirația

 Se monitorizează respiraţia

 Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge prin pulsoximetrie la aproximativ 30 de minute după
administrare
 Se administrează medicaţia indicată de medic

Notarea tehnicii
 Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului dată, numele celei care a efectuat
tehnică și rezultatele obținute.

Accidente – Incidente
Este important ca administrarea de oxigen să fie monitorizată pentru a evita accidentele care se pot produce:

 Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

 Se poate produce emfizem subcutanat

 Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate fi împins de oxigen în căile
respiratorii ale pacientului
 Iritarea locală a mucoasei

 Uscarea mucoaselor (necesită creşterea gradului de umidifiere)

 Mici hemoragii sau pierderi de substanţă cutanată ca urmare a compresiunii (trebuie schimbată frecvent poziţia
mășții/canulelor la cel puţin șase ore)

 Acumularea de mucus

 Traheobronșită – în condiții de administrare prelungită

 Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice

 Dispariţia stimulului centrilor respiratori cu apariţia hipoventilaţiei, accentuarea hipercapniei