OXIGENOTERAPIA

Hipoxia este scăderea a cantității de oxigen în țesuturi. Hipoxia este o

condiție patologică. În condiții normale, saturația oxigenului în sângele
periferic este de 96 – 98 mmHg. 
Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în
sângele periferic < 90%, iar pacientul păstrează automatismul mişcărilor
respiratorii și nu necesită ventilație mecanică.
Atentie!
Indicaţia de oxigenoterapie (concentrație, temperatură, umiditatea
gazului) este dată de către medic !
Este necesară umidificarea amestecului inspirat pentru prevenirea
uscării și implicit lezării mucoaselor respiratorii.
Administrarea de oxigen trebuie să fie monitorizată prin
pulsoximetrie pentru evitarea accidentelor.
Scop
Se efectuează cu scopul de a ameliora concentraţia de oxigen din sânge.
Indicații
 Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar
acut, infarct miocardic acut
 Insuficiență respiratorie acută şi cronică
 Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive
cronice
 Leziuni toracice
 Stări de șoc
 În anestezia generală
 Complicații post operatorii
 Pneumotorax
 Stări febrile
Materiale necesare 
 Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un
tub de la o reţea de distribuire a oxigenului medical din spital (stație
centrală, microstație sau butelie de oxigen). Pentru racordare, se va
folosi un debitmetru şi un umidificator.
 Materiale sterile pentru administrare: sondă nazală de unică
folosință, mască de oxigen (când necesarul de oxigen este
mare), ochelari de oxigen, sau cort de oxigen sau izoletă pentru
copii (nu se mai utilizează din cauza riscului crescut de incendiu).
Pentru nou născuții hipoxici se utilizează incubatorul.
 Barbotor steril
 Apă distilată sterilă
 Leucoplast
 Foarfeca
 Tăviţa renală
 Materiale pentru spălarea mâinilor
 Recipient pentru colectarea deșeurilor
Precauții în utilizarea surselor de oxigen 
 Deoarece oxigenul favorizează combustia prezența sa trebuie
atenționată
 Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului
fumatului sau al unei flăcări în preajma sursei de oxigen
 Se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
 Se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică
(materiale sintetice) și a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
 Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă
sursei de oxigen
 Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se
lovirea lor în timpul transportului
 Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și
fixate de perete cu inele metalice, departe de calorifer sau altă sursă
de căldură
 Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului
de amplasare a extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.
Pregatirea mediului
 Salon cu instalaţie de oxigen şi barbotor
 Se vor lua toate măsurile de asepsie
Pregatirea pacientului
 Pregătirea psihică:
o se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii:
necesitate, importanță, durată.
o Se obține consimțământul informat al pacientului.
o Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a
asigura cooperarea la tehnică și a diminua anxietatea.
 Pregătirea fizică:
o Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor
respiratorii, la nevoie se dezobstruează căile respiratorii ale
pacientului.
 o Se verifică sursa de oxigen.
o Se pune apă distilată sterilă în barbotor.
Pregatirea asistentului medical 
 Se spală pe mâini
 Îmbracă mănuși sterile
Tehnica
Administrarea oxigenului pe sondă nazală
 Se dezobstruează căile aeriene şi  se asigură o ventilație eficientă
 Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este
iritant pentru căile respiratorii
 Se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus
 Se umectează sondă cu apă sterilă pentru facilitarea inserției și
prevenirea lezării mucoasei
 Se introduce sonda de unică folosință, cu mișcări blânde, până în
nazofaringe
 Se fixează sondă cu o bandă subţire de leucoplast la nivelul feței
pacientului
 Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)
 Se va administra cu intermitență
 Se va supraveghea debitul şi pacientul
 Se va mobiliza periodic sonda nazală
Administrarea oxigenului prin mască
 Se verifică scurgerea oxigenului din sursă
 Se pregăteşte barbotorul introducându-se apă distilată sterilă
 Se selectează o mască potrivită ca mărime
 Se aşează masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală
şi se fixează cu o curea în jurul capului
 Se reglează debitul de oxigen la 4-6 litri/minut
 Se supraveghează pacientul
Administrarea cu ochelarii de oxigen
 Se pregătește sursa de oxigen
 Se verifică barbotorul
 Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi
 Cele două sonde de plastic se introduc în narine
 Se reglează debitul de oxigen
 Se supraveghează pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii și
bolnavii agitați
Administrarea cu cortul de oxigen
 Se utilizează mai ales în pediatrie
 Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare ușoare de
aluminiu de care este fixat materialul impermeabil sub formă de cort
 Se aplică în regiunea capului
  Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de
sub cort se supraîncălzește prin respirație
 Pacientul inspiră oxigenul introdus sub cort
 Se supraveghează debitul de oxigen şi presiunea
Îngrijirea pacientului după tehnică
 Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i
favorizeze respirația
 Se monitorizează respiraţia
 Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge
prin pulsoximetrie la aproximativ 30 de minute după administrare
 Se administrează medicaţia indicată de medic
Notarea tehnicii
Se notează  în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului 
dată, numele celei care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.
Accidente – Incidente
 Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

 Se poate produce emfizem subcutanat

 Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă,
lichidul poate fi împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului
 Iritarea locală a mucoasei
 Uscarea mucoaselor
 Traheobronșită -în condiții de administrare prelungită
 Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice.