Pulsoximetria este o metodă noninvazivă pentru monitorizarea saturației de oxigen a hemoglobinei din

sângele a unei persoane (SO2).

Deși valoarea de saturație periferică de oxigen (SpO2) nu este întotdeauna identică cu valoarea
saturației de oxigen arterial (gazometrie SaO2) din analiza gazelor arteriale, cele două sunt destul de
bine corelate, astfel încât metoda de pulsoximetrie este:

 sigură, simplă,
 convenabilă,
 neinvazivă,
 ieftină,
 valoroasă pentru uz clinic.

Ce se măsoară?

Oxigenul intră în plămâni și apoi este transmis în sânge. Sângele transportă oxigenul la diferitele organe
din corpul nostru. Principalul mod în care oxigenul este transportat în sângele nostru este prin
intermediul hemoglobinei. Saturația de oxigen indică procentul din hemoglobina totală care transportă
oxigen.

Saturația în oxigen a hemoglobinei (SpO2), dă informații despre procesul de respirație (dacă este
eficientă) și dacă gazele sunt schimbate în mod normal.

Cum funcționează?

Pulsoximetria folosește lumina pentru a determina saturația de oxigen. Lumina este emisă de la surse
care traversează sonda și ajunge la detectorul de lumină.

Dacă un deget este plasat între sursa de lumină și detectorul de lumină, lumina va trebui să treacă acum
prin deget pentru a ajunge la detector. O parte din lumină va fi absorbită de deget și partea care nu este
absorbită ajunge la detectorul de lumină.

Pulsoximetrul măsuroară cât de multă lumină atinge detectorul de lumină. Dacă există mai multă Hb în
deget, mai multă este și lumina absorbită.

Valori normale

Intervalele normale acceptabile SpO2 pentru pacienții fără patologie pulmonară sunt de la 95% la 99%.

La sugari si la copii valoarea SpO2 este cuprinsă între 97-100%.

Măsurarea temperaturii

Valori sub 90% indică lipsa de oxigen a organismului.

La valori sub 80% este afectată funcția viscerală, primele afectate fiind creierul și inima.
Tipuri de pulsoximetru

Pulsoximetru digital

pulsoximetru saturatia in oxigen

Poate fi folosit la domiciliu sau la spital. Pe ecranul său va afișa valoarea saturației în oxigen și pulsul. Se
montează cu lumina roșie pe unghie sau pe lobul urechii.

Pulsoximetru portabil

pulsoximetru saturatie oxigen

Folosit de obicei în spitale. Ecranul cu afișaj nu mai este situat pe clema, ci conține un cablu care se va
conecta șa un monitor. Se poate monta pe degetul de la mână

degetul mare de la picior, pe lobul urechii sau în palmă la sugari.

Pulsoximetru integrat

monitor functii vitale

Monitoare complexe care se regăsesc de obicei în zonele de triaj. Curba pulsoximetrică este de
evidențiată în culoare albastră.

Pulsoximetru integrat pe mobil

puloximetru smartphone

Există aplicații de mobil care pot măsura saturația în oxigen cu ajutorul senzorului aflat lângă camera
foto a mobilului. Deși determinările nu pot fi considerate precise, în anumite situații poate furniza
informații care pot fi de ajutor.

Tehnica de măsurare

se așează capul senzorului pe deget, cu lumina roșie la nivelul unghiei.

poziționarea trebuie să fie potrivită, astfel încât să nu se producă vasoconstricție, sau să fie prea larg.

se citeste valoarea afișată.

OXIGENOTERAPIA

Oxigenoterapia reprezintă administrarea oxigenului pe cale respiratorie pentru combaterea stării de

hipoxie.

Hipoxia este scăderea a cantității de oxigen în țesuturi. Hipoxia este o condiție patologică. În condiții
normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98 mmHg.

Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în sângele periferic < 90%, iar
pacientul păstrează automatismul mişcărilor respiratorii și nu necesită ventilație mecanică.

ATENTIE

Indicaţia de oxigenoterapie (concentrație, temperatură, umiditatea gazului) este dată de către medic !

Este necesară umidifierea amestecului inspirat pentru prevenirea uscarii şi implicit lezarii mucoaselor
respiratorii.

Administrarea de oxigen trebuie să fie monitorizată prin pulsoximetrie pentru evitarea accidentelor.

Scop

Se efectuează cu scopul de a ameliora concentraţia de oxigen din sânge.

Indicații

Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct miocardic acut

Insuficiență respiratorie acută şi cronică

Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive cronice

Leziuni toracice

Stări de șoc

În anestezia generală

Complicații post operatorii

Pneumotorax

Stări febrile

OXIGENOTERAPIA==MATERIALE NECESARE

Materiale necesare

Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o reţea de distribuire a
oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație sau butelie de oxigen). Pentru racordare, se va
folosi un debitmetru şi un umidificator.

oxigenoterapie
Materiale sterile pentru administrare: sondă nazală de unică folosință, mască de oxigen (când necesarul
de oxigen este mare), ochelari de oxigen, sau cort de oxigen sau izoletă pentru copii (nu se mai utilizează
din cauza riscului crescut de incendiu). Pentru nou născuții hipoxici se utilizează incubatorul.

Barbotor steril

Apă distilată sterilă

Leucoplast

Foarfeca

Tăviţa renală

Materiale pentru spălarea mâinilor

Recipienți pentru colectarea deșeurilor

Administrarea medicamentelor în conductul auditiv extern

Precauții în utilizarea surselor de oxigen

Deoarece oxigenul favorizează combustia prezența sa trebuie atenționată

Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajma
sursei de oxigen

Se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă

Se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice) și a

materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)

Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen

Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul transportului

Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele metalice,
departe de calorifer sau altă sursă de căldură

Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor și a

modului de utilizare a acestora.

ADMINISTRAREA OXIGENULUI PRIN SONDA NAZALA

Pregatirea mediului

Salon cu instalaţie de oxigen şi barbotor

Se vor lua toate măsurile de asepsie

Pregatirea pacientului

Pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanță,

durată.
Se obține consimțământul informat al pacientului.

Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică și a diminua

anxietatea.

Pregătirea fizică: Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la nevoie se
dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.

Se verifică sursa de oxigen.

Se pune apă distilată sterilă în barbotor.

Pregatirea asistentului medical

Se spală pe mâini

Îmbracă mănuși sterile

Tehnica

Administrarea oxigenului pe sondă nazală

Se dezobstruează căile aeriene şi se asigură o ventilație eficientă

Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru căile respiratorii

Se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus

Se umectează sondă cu apă sterilă pentru facilitarea inserției și prevenirea lezării mucoasei

Se introduce sonda de unică folosință, cu mișcări blânde, până în nazofaringe

Se fixează sondă cu o bandă subţire de leucoplast la nivelul feței pacientului

Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)

Se va administra cu intermitență

Se va supraveghea debitul şi pacientul

Se va mobiliza periodic sonda nazală

ADMINISTRAREA OXIGENULUI PRIN MASC

Se verifică scurgerea oxigenului din sursă

Se pregăteşte barbotorul introducându-se apă distilată sterilă

Se selectează o mască potrivită ca mărime

Se aşează masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi se fixează cu o curea în jurul
capului

Se reglează debitul de oxigen la 4-6 litri/minut

Se supraveghează pacientul
Administrarea cu ochelarii de oxigen

Se pregătește sursa de oxigen

Se verifică barbotorul

Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi

Cele două sonde de plastic se introduc în narine

Se reglează debitul de oxigen

Se supraveghează pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii și bolnavii agitați

Administrarea cu cortul de oxigen

Se utilizează mai ales în pediatrie

Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare ușoare de aluminiu de care este fixat
materialul impermeabil sub formă de cort

Se aplică în regiunea capului

Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de sub cort se supraîncălzește prin
respirație

Pacientul inspiră oxigenul introdus sub cort

Se supraveghează debitul de oxigen şi presiunea

Îngrijirea pacientului după tehnică

Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze respirația

Se monitorizează respiraţia

Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge prin pulsoximetrie la aproximativ 30 de minute după
administrare

Se administrează medicaţia indicată de medic

Notarea tehnicii

Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului dată, numele celei care a
efectuat tehnică și rezultatele obținute.

Accidente – Incidente

Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

Se poate produce emfizem subcutanat

Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate fi împins de oxigen în
căile respiratorii ale pacientului

Iritarea locală a mucoasei

Uscarea mucoaselor

Traheobronșită -în condiții de administrare prelungită

Agravarea unei insuficienţe respiratorii cornice

NEVOIA DE A BEA SI DE A MANCA

Problema de dependenta: Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin deficit (alimentatie inadecvata: mai
putin decat necesarul organismului).

Manifestări de dependenţă: anorexie; disfagie; condiţia cavităţii bucale( absenţa dinţilor, carii dentare,
gingivite,ulceraţii ale buzelor, ale mucoasei bucale, limbă încarcată, depunere saburală, glosite,
dificultate în masticaţie;); starea tegumentelor(tegumente uscate, pierderea elasticităţii; acnee,
dermatită); digestie modificata (dificultate în digestia şi absorbţia alimentelor; greaţă, vărsătură;
regurgitaţii; aerofagie-eliminarea aerului pe gura; pirozis-arsuri;); deprinderi alimentare gresite (greşeli
în prepararea alimentelor; greşeli în alegerea alimentelor; orar nesatisfăcător al meselor; pierderea
obişnuinţei prin schimbarea condiţiilor de mediu); hidratare insuficienta;cantitate redusa de alimente;
dezechilibru hidro-electrolitic (slăbiciune; tegumente şi mucoase uscate; urini concentrate); gust şi
valoare acordate mâncării; deshidratare; malnutriţia; casexia; pierdere în greutate; apatie; diminuarea
energiei (intoleranţă la efort ); edeme.

Problema de dependenta: Alimentaţia şi hidratarea inadecvată prin surplus (alimentatie inadecvata: mai
mult decat necesarul organismului).

Manifestări de dependenţă: indice ponderal:+15-20%; bulimie; polifagie; greţuri şi vărsături, obezitate.

Problema de dependenta: Intoleranta digestiva

Manifestari de dependenta: – greata- senzatie de a vomita, urmata sau nu de varsatura; astenie

(oboseala) fizica; paloarea tegumentelor; inapetenta; balonari; regurgitatii.

Problema de dependenta:Dificultatea sau incapacitatea de a se alimenta si hidrata

Manifestari de dependenta : dificultate de deglutitie(disfagie), digestie, masticatie; oboseala, slabiciune,

diminuarea mobilitatii mandibulei; tegumente uscate , palide; nu poate folosi ustensilele pentru a se
alimenta.

Problema de dependenta: Dificultatea sau incapacitatea de a respecta un regim alimentar

Manifestari de dependenta: nu bea sau bea lichide interzise; omite mesele sau mananca alimente
interzise;ameteli;paloare; indispozitie; constipatie.

Problema de dependenta: Refuzul de a se alimenta/ hidrata

Manifestari de dependenta: refuzul de a manca, refuzul de a bea.

Problema de dependenta: Volumul deficitar de fluid(deficit de volum lichidian): hipovolemie,

deshidratare.

Manifestari de dependenta: piele uscată cu turgor redus; membrane, mucoase uscate, buze uscate,
limba arsă; ochii adânciţi, moi; letargie ; sete; scăderea eliminării urinare; tahicardie; hipotensiune
arterială; scăderea presiunii venoase centrale; creşterea hemoglobinei şi a hematocritului prin
hemoconcentraţie; creşterea ureei sanguine; urină concentrată cu densitate mare.

Nevoia de a se recrea

Problema de dependenta: Excesul volumului de lichid

Manifestari de dependenta: creşterea acută în greutate; edem periferic; pleoape edematiate; creşterea
presiunii venoase centrale; hipertensiune arterială, puls puternic; dispnee; raluri crepitante; turgescenţa
jugularelor; scăderea hemoglobinei şi a hematocritului; scăderea densitaţii urinare.

Nutriția enterală

Enteral vine din limba greaca: enteron = care înseamnă intestin, aşadar alimentaţia enterală constă în
orice formă de alimentaţie care foloseşte tractul gastrointestinal.

Alimentația este o condiție de bază pentru ca organismul să funcționeze. Suportul nutritiv este vital,
reduce mortalitatea, riscul de infecție, iar plăgile se vindecă mai repede.

Nutriția enterală se efectuează pe sonda nazogastrică, orogastrică, nazoduodenală, sonda nazojejunală

(plasată intraoperator), jejunostomă sau pe gastrostomă (chirurgicală sau percutană PEG – gastrostoma
endoscopică percutană).

nutritia enterala pagina de nursing

Necesarul nutrițional se calculează în funcţie de necesarul energetic de repaus, de consumul legat de

boală şi de starea pacientului. Aportul nutritiv trebuie să fie format din: proteine. glucide, lipide, apă,
minerale, vitamine și oligoelemente.

La stabilirea planului nutrițional, trebuie să fie luate în calcul și factorii de stres (febră, intervenție
chirurgicală, politraumatism, sepsis, arsură) care pot mări necesarul energetic.

Indicații

când există tub digestiv funcțional

bolnavi malnutriţi cu un aport alimentar oral inadecvat

bolnavi cu o stare nutritivă bună dar cu un aport alimentar oral inadecvat de 7-10 zile

Contraindicații

șoc clinic

ocluzie intestinală
ischemia intestinală (infarct entero-mezenteric)

după intervenții pe tubul digestiv

hemoragii digestive

în absența tranzitului intestinal

Căi de administrare pe sondă

continuu – scade riscul de aspirație

in bolusuri – Se realizează cu produse oficinale (de bucătărie) măcinate şi dizolvate sau suspendate în
apă, pentru a putea fi administrate printr-un tub relativ subţire cu diametru de 2 – 3 mm. Se poate
realiza cu seringă Guyon. Se introduce în ritm lent de maxim 20 ml/min pentru a evita distensia bruscă a
stomacului și trebuie raportată la greutatea pacientului.

intermitent – Constă în administrarea nutrienţilor 16 ore/zi continuu cu ajutorul unei

nutripompe, întreruptă de 8 ore pauză (ex.: repaus nocturn).

Profilaxia tetanosului

După alimentație sonda trebuie să fie spălată.

Ce se poate administra

formule polimerice care conțin carbohidrați, lipide, proteine, vitamine și săruri.

produse de bucătărie: măcinate şi dizolvate sau suspendate în apă ( proteine: din lapte, albuş de ou,
carne măcinată, mazăre – lipide: uleiuri de măsline, soia, floarea soarelui, porumb, gălbenuş – glucide:
amidon, zaharoză, lactoză, fructoză, supă).

Complicații

colmatarea sondei cu aliment.

-> în acest caz, se introduce apă calduță cu bicarbonat sau se extrage sonda și se introduce alta. Nu
amestecați medicamentele cu formula de alimentație enterală. Spălați tubul cu apă calduță înainte și
după fiecare bolus de alimentație.

reflux gastroesofagian cu aspirația în căile respiratorii.

-> pentru prevenire, se ridică toracele la 35-40 grade.

dezechilibru de minerale (sodiu, potasiu, zinc)

diaree – din cauze medicamentoase, intoleranțe la grăsimi sau contaminarea formulei de alimentație.

->inlocuirea formulei, administrarea de nutrienți cu nivel redus de găsimi, înlocuirea trusei de

alimentație sau a sondei respectând asepsia.

grețuri și vărsături – din intoleranțe, supraincărcarea stomacului, obstrucții.

->înlocuirea formulei cu una fără lactoză și cu nivel scăzut de grăsimi, reducerea volumului și a ritmului
de administrare, poziționarea pacientului pe partea dreaptă – poziție care facilitează golirea stomacului.

constipație – din deshidratare, conținut scăzut de fibre.

-> administrare de lichide, fibre sau sistarea alimentației.

complicații metabolice: hiperhidratare, dezhidratare, hiperglicemie, hiperkalemie.

Monitorizare

 verificarea poziției sondei și a permeabilității

 verificarea calităților produselor ce urmează a fi administrate (termen de valabilitate, aspect)
 se respectă cantitatea și ritmul prescris de medic
 se semnalează anumite semne și simptome care intervin
 se observă semnele de alergie.