Necoordonarea mişcărilor

Această problemă de dependenţă reprezintă dificultatea sau incapacitatea individului de a-şi coordona
mişcările diferitelor grupe musculare.

Sursele de dificultate

Surse de ordin fizic

– deficit senzorial, leziuni ale sistemului nervos central, boala Parkinson;

– dezechilibru hidroelectrolitic;

– efect secundar al unor medicamente, droguri.

Surse de ordin psihologic

– tulburările de gândire ;

– anxietate, stres.

Surse de ordin sociologic

– mediu necunoscut.

Manifestări de dependenţă

Akinezie – incapacitatea de a efectua anumite mișcări;

Ataxie – tulburare de coordonare a mişcărilor activevoluntare;

Miscari coreice – se caracterizeaza prin miscari rapide (“miscari coreice”), de amplitudine variabila, pe
orice grup muscular, in repaus sau actiune, dezordonate, bruste. La nivelul fetei dau nastere la grimase.
Produc mersul dansant.

Convulsii – contracţii repetate, involuntare, ale unui muşchi sau grupe de muşchi, urmate de relaxare;
contracţia este instantanee ;

Tremurături – secuse repetate, involuntare, ale unei părţi a corpului (mâini, cap sau ale întregului corp);

Contractura permanenta – punere in tensiune si scurtarea fibrei musculare in tetanos, turbare, tetanie,
afectiuni cerebrale;

Fasciculatiile si fibrilatiile musculare – contractii rapide, limitate la suprafata muschilor, fiind determinate
de intoxicatii endo- sau exogene;

Tulburări ale mersului

– mersul încet, obosit, cu opriri dese însoţeşte astenia, boala Addison, miastenia, convalescenţa;
– claudicaţia intermitentă – durerii musculare (crampe, taieturi, furnicaturi sau senzatia de oboseala)
muschilor gambei care apare in timpul efortului fizic si este ameliorat dupa o perioada de repaus; apare în
arteriopatiile obliterante;

– mersul ebrios (titubant): nesigur, mişcări neconcordante, deplasări ale capului înainte, înapoi; apare în
intoxicaţia alcoolică sau cu barbiturice;

– mersul cerebelos: nesigur, cu bază largă de susţinere;

– mers precipitant, paşi mărunţi, corp aplecat înainte (fuge după centrul de greutate); survine în boala
Parkinson;

– mersul senil cu paşi mici, târâţi, nesiguri; se înregistrează la vârstnici, aterosclerotici, sindromul
pseudobulbar;

– mersul stepat, equin: pacientul atinge solul cu vârful piciorului şi apoi cu călcâiul, ca un cal de circ; se
constată în paralizia muşchilor pretibiali şi peronieri (datorată paraliziei nervului sciatic popliteu extern) în
poliomelită, sciatica paralizantă;

– mersul cosit (spastic) datorat hemiplegiei spastice: constă în aducerea piciorului înainte printr-o mişcare
de circumducţie (în arc) datorită imposibilităţii flectării membrului inferior;

– mersul dezordonat – apare in coree;

– mersul antalgic – apare din cauza aparitiei durerii(boli reumatice, sciatica);

– mersul leganat, de rata- apare in miopatiile grave.

Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu necoordonarea mişcărilor

Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să fie echilibrat psihic

– pregăteşte psihic pacientul, în vederea oricărei tehnici de îngrijire.

Pacientul să aibă tonusul muscular adecvat activităţii depuse

– planifică un program de exerciţii şi de mers, în funcţie de capacitatea pacientului ;

– învaţă pacientul să utilizeze diferite aparate de susţinere pentru activităţile cotidiene ;

– ajută pacientul să facă băi calde, exerciţii fizice, îi face masaje la nivelul extremităţilor ;

– administrează medicaţie antiparkinsoniană.

Pacientul să-şi satisfacă toate nevoile organismului

– pacientul va fi ajutat să-şi satisfacă nevoile organismului.

Postura inadecvată

Este o problemă de dependenţă, reprezentată de orice poziţie care nu respectă principiile poziţiei
anatomice a corpului şi care predispune individul la diferite deformări.

Surse de dificultate

Surse de ordin fizic

Poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:

– oboselii, slăbiciunii musculare sau durerii în cursul unor boli; pacientul imobilizat la pat nu-şi poate
schimba poziţia şi este predispus la alterări ale integrităţii pielii, la nivelul punctelor de presiune, la
deformări, la complicaţii pulmonare;

– modificărilor produse de boală în organism, cum ar fi contractura musculară (tetanos);

– reacţiei, conştiente sau inconştiente, a individului (de exemplu, poziţia cocoş de puşcă, în meningită);

– măsurilor profilactice în prevenirea unor complicaţii (de exemplu, cu membrul inferior, ridicat pe o pernă
în tromboflebită);

– terapiei necesare vindecării (de exemplu, în cursul tratamentului fracturilor prin extensie continuă);

– măsurilor de prim ajutor (de exemplu, în anemiile acute posthemoragice);

– examinării endoscopice sau clinice a unor organe.

Surse de ordin psihologic

– anxietate, stres ;

– situaţie de criză, tulburări de gândire.

Surse de ordin sociologic

– condiţii de muncă inadecvate.

Manifestări de dependenţă

oboseală musculară – reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului, consecinţă a activităţii

excesive, prelungite.

Deformări ale coloanei vertebrale

– cifoză (deviaţia coloanei vertebrale, cu o convexitate posterioară);

– lordoză (accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale);

– scolioză (deviaţia laterală a coloanei vertebrale).

Deformări ale membrelor inferioare

– genu valgum – deformări în care genunchii sunt apropiaţi, iar picioarele depărtate;

– genu varum – deformări în care genunchii sunt depărtaţi, în schimb picioarele apropiate;

– picior strâmb

– sprijinit pe antepicior (equin) ;

– sprijinit pe călcâi (talus);

– sprijinit pe partea externă (varus);

– sprijinit pe partea internă (valgus);

– picior plat – bolta plantară prăbuşită;

Deformări ale şoldurilor – luxaţie – ieşirea capului femural din articulaţia coxofemurală.

Poziții de examinare

Poziţii inadecvate impuse (fortate) – pentru examinare:

– ginecologică – pacienta stă culcata pe spate, cu genunchii flectaţi, depărtaţi, iar coapsele flectate pe
abdomen;

– genu-pectorală – pieptul pe plan orizontal, pacientul sprijinindu-se pe genunchi, poziţie utilizată pentru
examenul rectoscopic;
Poziții terapeutice

– pentru interventii, pentru a ameliora starea pacientului, pentru vindecare:

– pozitia Trendelenburg – trunchiul, membrele inferioare mai sus decât capul (poziţia asigură circulaţia
sângelui la creier);

– pozitia Fowler – pozitie semisezanda. Se obtine prin elevarea spatelui si capului pacientului la un unghi
de 45-60 grade. Genunchii pot fi sau nu indoiti. Aceasta pozitie este folosita pentru a facilita
respiratia,drenajul si alimentarea pacientului .

– pozitia din drenajul postural;

– pozitia pacientilor imobilizati in aparat gipsat;

– pozitia “spate de pisica”– in decubit lateral in pat, cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe
abdomen, barbia atingand pieptul; este indicata in punctia lombara.

Poziţii patognomonice

Sunt specifice unei boli; de exemplu, în tetanos

– opistotonus– poziția de arc de cerc a pacientului sprijinit in occiput si calcaie datorata spasmului
prelungit al mușchilor spatelui;

– pleurostotonus: atitudine de incovoiere a corpului lateral, in arc de cerc, determinata de contractura

muschilor unei jumatati a corpului.

– poziţia „cocoş de puşcă”, în meningită (capul în hiperextensie iar membrele inferioare flectate atât din
articulaţia coxofemurală cât şi din aceea a genunchiului)

Dificultate de schimbare a poziţiei

– semişezând în pat (pacienţii cu dispnee)

– decubit ventral (poziţie inadecvată, când pacientul nu-şi poate schimba singur poziţia)

Dificultate de a ramane in pozitie adecvata

– greutate in a-si mentine pozitia;

torticolis – contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor gatului, care limiteaza miscarile de
rotatie a capului;

bătătură (clavus) – hiperkeratoză uşor reliefată, netedă.

Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu postură inadecvată

Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să aibă postura adecvată

– instalează pacientul în pat, respectând poziţiile anatomice ale diferitelor segmente ale corpului;

– foloseşte utilajele auxiliare şi de confort, pentru menţinerea poziţiei anatomice.

Pacientul să aibă o poziţie care să favorizeze respiraţia, circulaţia sângelui, drenajul secreţiilor bronşice.

– instalează, de urgenţă, pacientul cu tulburări respiratorii (dispnee) în poziţie semişezând;

– instalează, de urgenţă, pacientul cu anemie acută posthemoragică în poziţie Trendelenburg;

– instalează pacientul cu secreţie bronşică în poziţie de drenaj postural;

– foloseşte utilaje pentru confortul pacientului, în aceste poziţii.

Pacientul să nu prezinte complicaţii

(Escare de decubit, anchiloze, contracturi)

– schimbă poziţia pacientului la interval de 2 ore;

– verifică pielea în regiunile cu proeminenţe osoase, o dată cu schimbarea poziţiei;

– masează punctele de presiune la fiecare schimbare a poziţiei;

– asigură igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat şi de corp;

– efectuează exerciţii pasive şi active (după caz);

– învaţă pacientul care este poziţia adecvată.

Circulaţia inadecvată

Circulaţia inadecvată a fost tratată în cadrul problemelor de dependenţă ale nevoii de a respira și nevoii
de a avea o bună circulație.

Interdependența cu celalalte nevoi

Nesatisfacerea nevoii de a se mişca şl a avea o buna postură afectează celelalte nevoi fundamentale.

A comunica

• comunicare ineficientă şi izolare prin limitarea posibilităţilor de mişcare sau invaliditate.

A-şi menţine temperatura în limite normale

• diminuarea/ incapacitatea de deplasare şi mobilizare, determină vulnerabilitatea la factorii meteorologici

şi hipo-/hipertermie prin imobilizare.

A respira

• restrângerea activităţilor fizice recreative, deficitul motor, postura inadecvată, determină, apariţia
tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.

A mânca şi a bea

• lezarea integrităţii sistemului locomotor (fractură, amputaţie), sau afecţiunea neurologică cu deficit motor
(durere exacerbată la mobilizare) determină dezechilibrul alimentar şi hidroelectrolitic.

A elimina

• mobilizarea deficitară determină deplasare dificilă la toaletă, iar imobilizarea prelungită la pat este cauza
apariţiei tulburărilor reno-vezicale (incontinenţa de urină – materii fecale, litiază urinară, infecţie urinară
cronică).

Nevoia de a învața

A dormi şi a se odihni

• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activi¬tate, efort fizic.

A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele

• problemele de dependenta determină tulburări trofice cutanate.

A se îmbrăca şi dezbrăca

• disconfortul cauzat de durere la mobilizare, precum şi afecţiunile articulare, limitează capacitatea de

autoservire, pentru îmbrăcat şi dezbrăcat, iar imobilitatea determină imposibilitatea de a se imbrâca şi
dezbrăca.

A evita pericolele

•risc potenţial major de rănire prin cădere, cauzat de imposibilitatea menţinerii echili¬brului,
ortostatismului şi a tulburărilor de mers.

A trăi conform propriilor concepţii spirituale

• afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale, prin diminuarea / incapaci-tatea de

deplasare (pacient incapabil să comunice la nivel senzorial, motor, afectiv).

A se realiza

• restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profe-sional datorită

afecţiunilor locomotorii şi invalidităţii.

A se recrea

• afectarea mobilităţii diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.

A învăţa

• diminuarea/ incapacitatea de mobilizare determină restrângerea sau renunţarea la activităţi şcolare şi a

preocupărilor intelectuale, precum şi neacceptarea handicapului.
Poziția Fowler

În poziția Fowler, capul și toracele pacientului sunt ridicate la 40-90 grade.

Poziția este frecvent folosită la pacienții care au probleme cardiace sau dificultăți de respirație.

Poziția decubit ventral

În poziția decubit ventral, pacientul este așezat pe stomac, cu spatele în sus. De regula, fața pacientului
este poziționată pe o parte. Se foloseștede obicei în leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere.

Poziția decubit dorsal

În poziția decubit dorsal, pacientul este întins pe spate. Este considerată poziție de odihnă, fiind folosită și
în cazul intervențiilor chirurgicale abdominale. Se folosește în leziuni ale membrelor.

Poziția Trendelenburg

În Trendelenburg, pacientul este poziționat în supinație cu capul în jos și picioarele în sus, cu o înclinație
de 10-15 grade. Se folosește în colaps periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în organele
vitale.

Poziția decubit lateral

Când pacientul este așezat fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă. De regulă, o pernă este așezată
între picioarele pacientului pentru confort.

Poziția Trendelenburg inversat

În Trendelenburg inversat, pacientul este așezat cu capul în sus și picioarele in jos, într-un unghi de 10-
15 grade. E folosită la pacienții cu traumatisme ale bazei craniului și în scopul prevenirii aspirației
pulmonare.
1. Patul pacientului

Calităţile patului: să fie comod, să-i permită pacientului să se mişte în voie, uşor de manipulat şi de
curăţat

Tipuri de paturi: pat simplu, pat cu rezemător, pat cu somieră mobilă, pat ortopedic (poate fi menţinut în
poziţie semişezândă, Trendelenburg), pat universal, pat pentru terapie intensivă, pat pentru sugari şi copii
(cu gratii) Accesoriile patului: salteaua – dintr-o singură bucată, două sau trei bucăţi, pernele să fie două –
una cu păr de cal, alta din burete, pătura să fie din lână moale, lenjeria să aibă cât mai puţine cusături,
muşamaua din cauciuc, aleza (acoperă muşamaua, este din pânză şi va fi din aceeaşi lungime).

Patul şi lenjeria vor fi schimbate de câte ori este nevoie. Uneori se schimbă lenjeria cu pacientul în pat
dacă starea generală a pacientului nu permite ridicarea din pat (se întoarce pacientul în decubit lateral şi
se scot pe rând perna, lenjeria, apoi se introduc cu grijă cele curate).

Poziţiile pacientului în pat

În funcţie de starea generală a pacientului şi de afecţiunea sa, poziţia poate fi: activă, pasivă sau forţată.

Poziţia activă – pacientul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor.

Poziţia pasivă – pacientul nu poate să-şi schimbe singur poziţia, şi-a pierdut forţa fizică, are nevoie de
ajutorul unei persoane

Poziţia forţată – pacientul are o poziţie neobişnuită, inadecvată datorată afecţinii de bază (tetanos,
meningită), ca o reacţie de apărare a organismului (ex în colica biliară sau criza dureroasă de ulcer), ca o
măsură profilactică în prevenirea unor complicaţii sau ca măsură terapeutică (folosirea aparatelor de
extensie).

De reţinut:

- imobilizarea poate produce complicaţii din cauza presiunii exercitate asupra ţesuturilor cuprinse
între planurile osoase şi suprafaţa dură a patului (roşeaţă, edem, escare, necroze)

- încetinirea circulaţiei în clinostatism (culcat) favorizează formarea trombozelor, producerea

pneumoniilor hipostatice.

De aceea se impun măsuri de prevenire.

Asistenta trebuie să cunoască poziţiile pe care pacientul trebuie să le aibă în pat.

Tipuri de poziţie:

- Decubitul dorsal şi poziţia Fowler (cu picioarele flectate şi cu un sul în regiunea lombară) se
indică după pucţie lombară (PL), afecţiuni ale coloanei, anemii posthemoragice, unele afecţiuni cerebrale,
pacienţi slăbiţi adinamici, operaţi

- Poziţia sezând – la pacienţii dispneici, în insuficienţă cardiacă, în astm bronşici, la vârstnici, după
anumite intervenţii chirurgicale.
- Decubit lateral (culcat pe o parte) – în pleurezii, meningite, după intervenţii intratoracice, renale,
în cursul toaletei şi schimbării lenjeriei.

- Poziţie declivă (Trendelenburg – cu capul mai jos) – pe masa de operaţie în cazul sincopelor, în
anemii acute, pentru oprirea hemoragiilor membrelor inferioare, după rahianestezie.

- Poziţie proclivă (Trendelenburg inversat) - pentru extensia coloanei cervicale (tratament

ortopedic)

- Decubit ventral – în paralizia unor grupuri musculare, hemiplegie, în escare întinse.

- Poziţie ginecologică – pentru examene ginecologice, pentru examinări rectale

- Poziţia genupectorală – pentru tuşeu rectal

Schimbările de poziţie ale pacientului

- pot fi active – le execută pacientul singur

- pot fi pasive – sunt efectuate cu ajutorul asistentei (se execută la pacienţii adinamici, imobilizaţi,
inconştineţi, paralizaţi, cu aparate gipsate).
Proces de îngrijire/ nursing

Culegere de date

– vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.

Analiza si interpretarea datelor

Identificarea problemelor

Probleme de dependenţă posibile: imobilitate, hiperactivitate, necoordonarea mişcărilor, postură

inadecvată, circulaţie inadecvată.

Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se mobiliza, diminuarea sau absenţa mişcărilor, anchiloze,

atrofie musculară, spasme, ticuri, mânie, euforie, mişcări rapide si frecvente (mers si gestica), ataxie,
convulsii, rigiditate musculară, deformări, dificultatea de a rămâne in poziţie adecvată, cifoză, lordoză,
scolioză etc.

Surse de dificultate: traumatisme alterarea centrilor nervoşi si a sistemului locomotor, tulburări de gândire,
anxietate, deficit senzorial, drogurile, durerea, excesul de stimuli din mediu sau privare de stimuli,
alcoolismul, condiţii de munca inadecvate, lipsa de cunoştinţe etc.

Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.

Planificarea îngrijirilor

Obiective potenţiale pentru pacient:

• să-şi menţină o bună poziţie, să se deplaseze fără dificultate;

• să-şi prevină tulburările prin imobilizare;

• să respecte planul de mobilizare activă şi pasivă;

• să-şi amelioreze poziţia prin exerciţii fizice;

• să înveţe să se mobilizeze/deplaseze cu cârje, cadru, baston;

• să-şi cunoască toleranţa la efort, va şti să-şi dozeze efortul;

• să ştie cum să prevină anchiloza, atrofia musculară;

• să se deplasaseze cu sau fără ajutor;

• să ştie cum să combată staza venoasă, să favorizeze circulaţia venoasă.

Aplicarea îngrijirilor

Intervenţii generale:

• îngrijirea pacientului imobilizat parţial sau total la pat;

• schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat;

• schimbarea poziţiilor în pat, mobilizarea pacientului, metode;

• prevenirea escarelor de decubit, a tulburărilor circulatorii periferice, a anchilozelor, contracturilor,

metode de recuperare a mobilităţii;

• efectuarea de mişcări active, pasive, efectuarea de exerciţii fizice permise;

• ingrijirea pacientului cu atele, aparat gipsat, aparate ortopedice;

• utilizarea metodelor de recuperare = utilizarea de cârje, cadru sau baston;

• asigurarea transportului pacientului,

• depistarea tulburărilor de statică;

• efectuarea exerciţiilor de corectare poziţiilor vicioase;

• determinarea şi înregistrarea valorilor de pulsului , respiratiei, tensiunii arteriale în repaus şi efort.

Evaluarea îngrijirilor

Se va referi la:

• postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice;

• postură corectă, reluarea activităţii fizice, menţinerea activităţii fizice limitele mişcării, mobilităţii, valorile
funcţiilor vitale, înregistrarea lor;

• durere, prezenţa tulburărilor circulatorii periferice, prevenirea tulburărilor de decubit;

• gradul de mobilizare, toleranţa la efort, starea psihică, nivelul de cunoştinţe, alte semne asociate.
Mobilizarea pacientului

Scopul mobilizării este mişcarea pacientului pentru a preveni complicaţiile ce pot apărea din cauza
imobilizării şi pentru recâştigarea independenţei.

Obiective urmărite:

- normalizarea tonusului muscular

- menţinerea mobilităţii articulare

- asigurarea stării de bine şi independenţa pacientului

- stimularea metabolismului

- favorizarea eliminării urinii şi fecalelor

Principii de respectat – mobilizarea se face în funcţie de: natura bolii, starea generală, tipul de reactivitate
a pacientului, perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei musculare şi anvergura de
mişcare trebuie începută încet, exerciţiile se fac înainte de mese, exerciţii de relaxare.

Tipuri de mişcări:

- mişcarea capului – mişcări active şi pasive, flexie laterală, rotaţie, flexie hiperextensie)

- mişcarea degetelor, încheieturilor (mâinii, gleznei) (flexie, extensie, pronaţie, supinaţie)

- mişcarea şi schimbarea poziţiei membrelor superioare şi inferioare, mişcări de flexie şi extensie

Aşezarea pacientului la marginea patului Aşezarea în fotoliu

Ridicarea în poziţie ortostatică

Transportul pacienţilor

Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi: accidentaţi, în stare de şoc, cu leziuni ale membrelor
inferioare, inconştienţi, somnolenţi, obnubilaţi, astenici, adinamici, cu tulburări de echilibru, febrili, operaţi,
cu insuficienţă cardiopulmonară gravă, psihici.

Mijloace de transport – cu brancardă (targă), cărucior, fotoliu şi pat rulant, cu mijloace improvizate în caz
de urgenţă, cu vehicule speciale: autosalvări, avioane sanitare, elicopter.