NEVOIA DE A FII CURAT,INGRIJIT,DE A PROTEJA TEGUMENTELE SI MUCOASELE

Manifestări de independenţa

Păr – lungime, supleţe, strălucire.

Parul – este un produs cornos al epidermului cu aspect filiform si flexibil.

Urechi – configuraţie normală, curăţenie.

Urechea sau organul statuoacustic constituie segmentul intermediar de cale acustică şi vestibulară;
configuraţia normală determină integritatea şi îndeplinirea rolurilor sale fiziologice.

Nas – mucoasă umedă, fose nazale libere.

Nasul şi cavităţile nazale alcătuiesc un organ complex cu funcţie respiratorie şi senzorială; mucoasa
nazală respiratorie este de culoare roz, iar mucoasa nazală olfactivă (are 2-3 cm2), este de culoare
gălbuie.

Cavitate bucala – dentiţie albă. completă, fără carii;

– mucoasa bucală umedă şi roz;

– gingiile aderente dinţilor şi roz;

In cavitatea bucală este situată limba, organ músculo- epitelial care participă la masti¬caţie, procesul
vorbirii, formarea salivei şi ca organ gustativ.

Unghii – curate, tăiate scurt, culoare roz.

Unghia este o lama cornoasa,dura,situata pe fata dorsala a ultimelor falange de la maini si de la picioare.
Zona alba semilunara dintre corpul si radacina unghiei se numeste lunula.

Piele – curată, neteda, catifelată, elastică, pigmentată normal.

Pielea are o suprafaţă neregulată cu o culoare care variază după regiuni şi vârstă fiind determinată de
pigmentul melanic şi gradul de vascularizaţie.

Culoarea pielii variază în funcţie de mai mulţi factori:

– determinarea genetică;

– starea de sănătate;

– starea emoţională;

– condiţiile climaterice.

Melanina este pigmentul care conferă culoarea naturală a pielii. Cantitatea de melanină prezentă în
piele o apără de agresiunea razelor solare. Din această cauză, o persoană care se expune la soare intens
are o piele închisă la culoare.

Deprinderi igienice

– baie, duş (frecvenţă, durată);

– spălarea dinţilor (frecvenţă, penaj corect, produse folosite);

– spălarea părului (frecventă, produse folosite).

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei in satisfacerea nevoii

– explorează obiceiurile pacientului,

– planifică un program de igienă cu pacientul, în funcţie de activităţile sale

– îl învaţă măsuri de igienă corporală

Atunci când sistemul tegumentar este sănătos şi intact contribuie la menţinerea homeostaziei, la buna
desfăşurare a activităţii celulare şi îndeplinirea în bune condiţii a tuturor funcţiilor sale.

Igiena corporală, a fanerelor, a părului, lipsa carenţelor în igienă (spălat pe dinţi, păr îngrijit, unghii tăiate
etc) asigură individului stare de confort, relaxare, capacitate muncă şi învăţat, rezistenţă crescută
împotriva agenţilor patogeni;

Pe lângă îndeplinirea conditiilor de mişcare, alimentaţie, hidratare, igienă, vestimentaţie şi posibilităţi

materiale există câteva principii pentru a evita apariţia tulburărilor trofice cutanate.

Examinează, controlează:

Tegumentele pentru a observa:

– culoarea normală sau modificările patologice, consistenţa suplă sau aspră;

– elasticitatea, mirosul, prezenţa edemelor, ulcerelor de presiune etc.

– mucoasele, cu o notă aparte pentru cea bucală ţinând cont de:

– culoarea şi starea lor, dentiţia completă/lipsa cu/fără carii;

– starea gingiilor şi a buzelor, depistarea eventualelor mirosuri şi leziuni.

Părul pentru:

– lungime, supleţe, strălucire, pigmentaţie, desimea;

– gradul de încărcare cu grăsime (uscat, gras), gradul de curăţenie.

Unghiile pentru:

– consistenţă culoare, fribilitate şi aspect general;

– gradul de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni sau leziuni.

Nasul şi cavitatea nazala pentru:

– mucoasa umedă, fose nazale libere, depistarea eventualelor modificări

Urechile pentru:

– configuraţie normală, starea de curăţenie, depistarea eventualelor afecţiuni şi leziuni.

Evalueaza deprinderile şi obiceiurile igienice ale pacientului pentru:

– numărul şi durata duşurilor/ băilor;

– frecvenţa şi periajul corect la spălarea dinţilor precum şi produsele utilizate;

– frecvenţa pentru spălarea părului şi produsele utilizate;

– tăiatul unghiilor şi toaleta periunghiala.

Examinarea tegumentelor si mucoaselor are rolul de a descoperi cât mai precoce manifestările
patologice care trebuie aduse la cunostinta medicului constituind indici importanţi pentru stabilirea
diagnosticului şi prevenirea complicaţiilor.

MANIFESTARI DE DEPENDENTA

Dependența în satisfacerea nevoii

Când această nevoie nu este satisfăcuta, apar urmatoarele probleme de dependenţa:

1. Carenţe de igienă.

2. Alterarea tegumentelor şi a fanerelor; alterarea mucoaselor.

3. Deficit de autoingrijire.

Modificările patologice care apar la nivelul tegumentelor şi mucoaselor privind:

– transpiraţia excesivă;

– culoarea;

– edemul;

– descuamaţiile;

– erupţiile cutanate;

– hemoragiile cutanate etc

Surse de dificultate

Surse de ordin fizic

• insuficienţă intrinsecă:

– slăbiciunea sau paralizia membrelor superioare

– lezare fizică

– circulaţie inadecvată

• insuficienţa extrinsecă:
– orice piedică a mişcării

– imobilitate

– puncte de presiune

• dezechilibru:

– durere

– slăbiciune

– dezechilibru endocrin

Surse de ordin psihologic

– tulburari de gândire

– anxietate, stres

– pierderea imaginii corporale

– situaţie de criză

Surse de ordin sociologic

– sărăcie

– eşecul profesional,

Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele reprezintă o necesitate pentru a
menţine o ţinută decentă şi pielea sănătoasă, pentru a mentine integre funcţiile sistemului tegumentar
format din piele şi structurile complementare: păr, unghii, glande.

Independență în satisfacerea nevoii

Datorită alcătuirii sale variate, pielea îndeplineşte o serie de funcţii, şi anume:

– apără organismul împotriva agenţilor patogeni, împiedicând pătrunderea acestora (stratul cornos
pentru microorganisme, acţiune uşor bactericidâ a sebumului, descuamare continuă a epidermului);

– îl apără împotriva unor radiaţii (ultraviolete), prin pigmenţii pe care îi conţine organ de protecţie
împotriva agenţilor mecanici (rol de amortizor al şocurilor datorită . stratului adipos din hipoderm),
chimici (rezistenţa faţă de acizi, baze, enzime prin keratina din stratul cornos), termici (datorită aceloraşi
elemente structurale), actiniei (rol de protecţie împotriva radiaţiilor ultraviolete conferit de keratina din
stratul cornos şi mela¬nină din celulele pigmentare ale epidermului);

– recepţionează excitaţiile termice, tactile şi dureroase;

– participă la excreţia substanţelor rezultate din metabolism: prin glandele sudoripare, elimină apa,
clorură de sodiu, uree, glucoză, corpi cetonici;
– participă la termoreglare atât prin termoliză, cât şi prin menţinerea temperaturii, prin stratul adipos ce
are rol de izolator termic;

– participă la absorbţie (unele medicamente pot fi absorbite prin piele intrând apoi în circulaţia
generală);

– participă la respiraţie, o cantitate mică de O2 poate intra prin piele: la fel, se elimină o cantitate mică
de CO2;

– organ de depozit al grăsimilor de rezervă (în stratul profund al pielii; hipoderm) şi sânge în vasele din
stratul papilar intervenind la redistribuirea acestuia în caz de ne în favoarea organelor vitale: inima şi
creierul

Pentru a îndeplini aceste roluri trebuie ca pielea să fie curată, sănătoasă şi îngrijită. Pielea se prelungeşte
prin mucoase care acoperă orificiile (nas, ochi, urechi, vagin, rect), care la rândul lor trebuie să fie curate
şi îngrijite pentru a asigura binele individului şi buna funcţionare a organelor respective.

Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii

Factori biologici

• Vârsta

– la copil şi persoanele în vârstă, pielea este mai sensibilă, mai puţin rezistentă la variaţii de
temperatură, la microbi şi la infecţii. In urma îmbătrânirii, dinţii pot să slăbească în rezistenţă şi cad,
părul devine mai puţin rezistent şi la fel unghiile.

– datorită procesului de îmbătrânire, la nivelul pielii, fanerelor (păr, unghii), glandelor, se produc
anumite perturbări:

-scăderea tonusului muscular, pierderea elasticităţii;

-descuamare deficitară a epidermului, atrofia stratului adipos, apariţia ridurilor;

-diminuarea activităţii glandelor sebacee şi glandelor sudoripare;

-subţierea, decolorarea, căderea părului;

-subţierea, decolorarea şi friabilitatea unghiilor cu încetinirea creşterii acestora;

-formarea de pliuri tegumentare în exces faţă de cele normale;

-prin îmbătrânire creşte efortul pentru îmbrăcat/dezbrăcat, menţinerea igienei corporale şi riscul de
expunere la traumatisme sau infecţii locale şi generale.

• Climatul
– datorită variaţiilor de temperatură, pielea se usucă, se deshidratează. Când temperatura este prea
ridicată, pielea participă la termoreglare prin glandele sudoripare, eliminând o cantitate de sudoare
(transpiraţie).

• Exerciţiile fizice şi activităţile zilnice care vizează mişcarea favorizează circulaţia, respiraţia, menţinerea
greutăţii în limite normale etc, cu impact direct pentru funcţiile pielii (facilitează eliminarea deşeurilor
din organism prin piele).

• Alimentaţia

-o bună alimentare şi hidratare a organismului împiedică apariţia dezechilibrului hidroelectrolitic şi

acidobazic, cu manifestări directe asupra stării tegumentului (absorbţia unei cantităţi suficiente de
lichide dă elasticitate pielii).

• Sexul

– femeile, prin natura biologică, dar şi prin preocupările focalizate pe aspectul estetic, au nevoie de
măsuri de igienă complementare. Anatomia femeii, ciclul menstrual, procedurile cosmetice (vopsitul
părului, coafură, manichiură, pedichiură, machiaj) sunt tot atâţia factori care cer atenţie specială în
asigurarea igienei.

• Factorul constituţional

– există persoane cu un număr mare de glande sudoripare care transpiră mai abundent decât altele. De
asemenea, secreţia de sebum poate fi excesivă. Toate acestea impun comportamente igienice
personalizate.

• Talia

– persoanele hiperponderale au nevoie de igienă corespunzătoare, mai ales la nivelul pliurilor ce se

formează din cauza masei corporale în exces.

• Starea de sănătate

– condiţia fizică şi psihică, la un moment dat, a unei persoane, este factorul cel mai important care
influenţează nevoia de igienă, dar şi capacitatea individului de a o performa la nivel optim, în
concordanţă cu stilul de viaţă şi cu obiceiurile sale.

Factori psihologici

• Deprinderi personale:

– obiceiurile individuale de vestimentaţie şi igienă corporală diferă de la un individ la altul constând în a

acorda pentru unii zilnic o atenţie deosebită toaletei din toate punctele de vedere, pentru alţii doar o
toaleta parţială zilnic iar unii omit sau neglijează noţiunea de curăţenie corporală.

• Imagine de sine:

– imaginea personală asupra propriului corp-imagine corporală – depinde de personalitatea şi percepţia

individuală acordată îngrijirilor pentru aspectul fizic.
– respectul de sine duce la promovarea îngrijirilor pentru o imagine corporală pozitivă şi invers,
degradarea îngrijirilor în cazul neglijării şi dezinteresului pentru propria imagine.

• Stările emotive, nervozitatea, labilitatea psihoemoţională, anxietatea, depresia perturbă funcţiile pielii
şi necesită măsuri specifice de igienă (transpiraţie, lacrimi,micţiuni frecvente, emisie de materie fecală).

• Pudoarea:

– pudoarea individuală legată de sex, adolescenţă, vârstnicii, necesită respectul intimităţii personale;

– în cazul vârstnicilor: de foarte multe ori aceştia necesită ajutor pentru efectuarea îngrijirilor şi toaletei,
pe care îl refuză din cauza sentimentului de pudoare exacerbat sau a lipsei de respect şi pregătire
profesională a celui care acordă îngrijirile.

• Tipul de personalitate

– anumite categorii de persoane simt nevoia unor condiţii igienice ieşite din comun. Nu numai mediul în
care trăiesc trebuie să fie foarte curat, ci şi igiena personală are rol esenţial în existenţa lor. Ordinea şi
curăţenia, în cazul acestor persoane, nu mai reprezintă doar o condiţie de asigurare a sănătăţii, ci chiar
raţiunea lor de a trăi. Orice perturbare a “ordinei” stabilite de persoana respectivă devine un puternic
factor de stres.

– alte categorii de persoane, dimpotrivă, au o tendinţă nativă pentru dezordine, neacordând factorului
igienic o prea mare importanţă. Uneori este nevoie de presiunea grupului pentru a menţine ordinea şi
curăţenia şi pentru a se spăla mai des.

•Stresul psihic

– stresul, acest inductor universal de apariţie a bolilor se face responsabil de prezenţa unor tulburări la
nivelul tegumentelor şi mucoaselor.

Dacă se ia în consideraţie numai faptul singular că stresul influenţează nivelul de sudoraţie al indivizilor
vom deduce importanţa condiţiilor de declanşare a stresului în comportamentele igienice. Adaptarea la
stres este un proces personal şi poate fi însoţită de fenomene neurovegetative precum hiperhidroza.
Aceasta are impact social important, scade imaginea de sine şi determină o creştere a preocupării
individului pentru igiena corporală.

Factori sociologici

• Cultura

– importanţa curăţeniei diferă după nivelul de cultură. Indivizii au obiceiuri de igiena şi curăţenie care
variază ca frecvenţă şi manifestare.

• Curentul social

– apar obiceiuri de igienă şi curăţenie după modă (coafură, produse cosmetice etc.)

• Organizarea socială
– obiceiuri de igienă în funcţie de condiţiile fizice, materiale sau de promiscuitate).O locuinţă
corespunzătoare prevăzută cu instalaţii sanitare (apă curentă, căldură,canalizare, baie, duş)determină
obiceiurile personale pentru igienă şi vestimentaţie.

• Statutul social

– profesiunea sedentară influenţează direct componenta fizică a imaginii de sine.

•Locul de muncă

– anumite categorii profesionale implică măsuri de igienă excepţionale. Printre acestea se numără şi
profesiile din sfera medicală. Atât igiena locului unde se desfăşoară activitatea, cât şi igiena personală
trebuie să fie riguroase.

•Educaţia

– comportamentele igienice se învaţă. O persoană care a folosit periuţa şi pasta de dinţi din fragedă
copilărie şi a făcut duş zilnic îşi interiorizează afectiv aceste comportamente şi simte acut disconfortul în
lipsa lor. Măsurile de igienă “intră în sânge” şi devin rutină.

•Starea economico-financiară

-condiţiile de trai se reflectă asupra nivelului de igienă a populaţiei. Lipsa apei curente, lipsa căldurii, dar
şi a spaţiului corespunzător limitează comportamentele igienice. Acolo unde există lipsuri, produsele
cosmetice sunt mai puţine, iar oamenii prea puţin preocupaţi de igiena lor şi a spaţiului în care trăiesc.

•Clima

– în regiunile calde, datorită transpiraţiei abundente sunt necesare măsuri crescute de igienă. Frecvenţa
duşurilor creşte. Hainele trebuie să fie de culoare deschisă şi trebuie schimbate mai des. Folosirea
pălăriilor protejează părul de efectele nedorite ale razelor solare.

2. Alterarea tegumentelor și fanerelor

Leziunile la nivelul tegumentelor pot fi cauzate de diminuarea circulaţie sanguine în punctele de

presiune, prin iritaţia produsă de veşminte (haine necorespunzătoare) şi prin acumulare de murdărie.

Organismul uman, prin funcţia de apărare a pielii, este protejat împotriva agenţilor externi. Totuşi,
aceştia reuşesc, uneori, în funcţie de gradul de vulnerabilitate, să provoace leziuni.

O presiune exercitată un anumit timp asupra unei regiuni prin tulburările trofice pe care le determină,
produce apariţia escarelor sau chiar necroza ţesutului.

Murdăria acumulată la nivelul pielii produce cruste ce pot degenera în ulceraţii.

Orice leziune a pielii este o poartă de intrare a germenilor patogeni, de unde rezultă importanţa
menţinerii integrităţii ei.

Manifestări de dependenţă

1. Leziuni la nivelul pielii si mucoaselor

– apar in boli de piele, boli infecto – contagioase dar si in afectiuni generala, sistemice.

-eritem – pată congestivă datorată vasodilataţiei; roseata a pielii sau a mucoaselor care dispare la
presiune;

-macula – modificare de culoare a pielii, datorită unei reacții inflamatoare pe o zona limitata
circumscrisa;

-excoriaţii – leziune superficiala a pielii sau a unei mucoase cu pierdere de substanţă superficială,
apărută în urma unui traumatism sau produsa prin grataj (frecvent după prurit);

-papula – leziune elementara constand intr-o mica ridicatura circumscrisa , consistenta si bine delimitata
la suprafata pielii (d<5mm) rosiatica sau neagra, rezultata fie prin hiperplazia celulelor din derm sau
epiderm, fie prin infiltrate seros localizat in derm; poate fi tranzitorie, pruriginoasa, persistenta; are
caracter rezolutiv, nu lasă cicatrici şi apare în urticarie, febre eruptive etc.

-nodulul – leziune solida tridimensionala, cu diametru mai mare decat al papulei, localizata in derm sau
hipoderm;

-vezicule – ridicături ale epidermului (băşici cu d<5 mm)) rotunde, de dimensiuni mici, pline cu lichid clar
sau galbui şi de cele mai multe ori însoţite de prurit şi durere;

-flictena: d >5mm.

-pustule – abces minuscul la suprafaţa tegumentului, localizat la rădăcina firului de păr şi constituind
aşa-numitele leziuni de foliculită (coşuri); pot fi primitive sau secundare, prin infectarea veziculelor care
se pustulizează.

-fisuri – întreruperi liniare ale continuităţii tegumentului;

-descuamaţie – desprinderea celulelor cornoase, superficiale, din epidermă:

= furfuracee descuamare fină – „tărâţe”;

= pitiriazica;

=lamelar (descuamaţie brută);

=in lambour (detaşare accidentală sau chirurgicală a fragmentului de piele).

La copii în bolile infecţioase descuamările sunt frecvente.

-vitiligo – leuco-melano-dermie de natură, probabil, neuroendocrină caracterizată prin pete acromice,

mărginită de o zonă hiperpigmentată;

ulceraţii – pierdere de substanţă rezultând dintr-un proces patologic ce acţionează asupra pielii;

– poate fi superficială (eroziune) sau profundă (exulceraţie şi ulceraţie propriu-zisă);

– poate fi cutanat (de gamba) sau de mucoasa (gastroduodenal);

-escare – distrugeri tisulare ca urmare a unui deficit de nutriţie locală, de obicei, prin leziuni vasculare
sau prin compresiune continuă se pot produce şi prin acţiunea directă a unor factori infecţioşi sau prin
toxinele lor, sau sub acţiunea unor substanţe chimice caustice

-varice – dilatări permanente ale venelor superficiale, însoţită de insuficienţa valvulelor peretelui venos;
sensul circulaţiei venoase este inversat în ortostatism

-hemoroizi – afecţiuni ale plexurilor venoase anale şi din partea terminală a rectului, constând în
dilatarea acestor vene, cu apariţia de procese inflamatorii şi trombotice.

ulcere varicoase – erodare a ţesutului pe teren varicos.

-eruptia cutanata – reprezintă modificarea tegumentelor determinate de:

• boli infecţioase acute (scarlatina, rujeola, rubeola, varicela, herpes etc);

• reacţii alergice (urticarie, boala serului);

• hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ale,pielii (meningite, Basedow etc);

• efectul toxic şi de desensibilizare al unor medicamente (iod, morfină, salicilat, anti-biotice etc).

-crusta -leziune elementară secundară rezultată în urma uscării unei serozităţi provenite dintr-o
ulceraţie, prezentându-se ca mici depozite de fibrina din plasma sanguină (vezicula, flictena).

-acneea – afecţiune a pielii cauzată de inflamaţia glandelor sebacee şi polisebacee; localizarea este în
general pe faţă, umeri, spate iar forma cel mai des întâlnită survine în perioada pubertăţii = acneea
juvenilă/vulgară.

-furunculul – reprezintă inflamaţia unui folicul polisebaceu produsă de stafilococul auriu; are aspectul
unui burbion gălbui care se elimină la deschiderea furunculului prezentând cicatrice după vindecare;
Atenţie, nu se stoarce, sau presează furunculul în ideea de eliminare a puroiului deoarece există riscul de
diseminare a microbilor si în funcţie de localizare.

-furunculoza – apariţia succesivă sau simultană în diferite regiuni ale corpului a mai multor furunculi.

-intertrigo – apare mai ales la obezi la nivelul cutelor abdominale sau interfesiere, la noi născuţi la
nivelul feselor şi părţilor genitale; micoză cutanată, situată la nivelul plicilor şi interdigital, caracterizată
prin eritem pruriginos, apoi, decolorare epidermica, secreţie şi depozit albicios, prin macerarea
epidermei cornoase cu fisurarea fundului pliului.

1.1. Carențe de igienă / Deficit de autoîngrijire

Neglijenţa în măsurile de igienă sau incapacitatea de a se păstra curat, fie din cauza bolii sau a
slăbiciunii, fie prin refuzul de a se spăla are drept consecinţă aparenţa de neîngrijit. Tegumentele sunt
murdare şi lasă poartă deschisă infecţiilor.

Manifestări de dependenţă

părul
– murdar şi gras, în dezordine,

– pediculoză.

urechile

– murdărie acumulată în conductul auditiv extern

– pavilioane murdare

– murdărie retroauriculară

nasul

– rinoree

– cruste.

cavitatea bucală

– absenţa dinţilor,

– carii dentare,

– culoare galbenă a dinţilor,

– proteze dentare neîngrijite,

– prezenţa tartrului pe dinţi (depuneri dure şi adezive),

– halena fetidă (miros neplăcut al gurii),

– limbă încărcată,

– fisuri ale buzelor.

unghiile

– netăiate

– murdărie acumulată la capătul unghiilor.

pielea

– gri sau neagră, în anumite locuri,

– barbă murdară,

– aspră,

– cu leziuni de grataj.

deprinderi igienice

– nu se spală;

– nu se piaptănă;
– dezinteres faţă de măsurile de igienă;

– degajă miros dezagreabil.

Intervenţiile asistentei medicale – pacient care prezintă carenţe igienice

Obiective – Intervenţiile autonome şi delegat

Pacientul să prezinte tegumentele şi mucoasele curate

– ajută pacientul, în funcţie de starea generală, să îşi facă baie sau duş, sau îi efectuează toaleta pe
regiuni;

– pregăteşte materialele pentru baie;

– pregăteşte cada;

– asigură temperatura camerei (20-22* C) şi a apei (37-38* C);

– ajută pacientul să se îmbrace, să se pieptene, să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi taie unghiile;

– pentru efectuarea toaletei pe regiuni, pregăteşte salonul şi materialele, protejează pacientul cu

paravan şi-l convinge cu tact şi cu blândeţe să accepte;

– efectuează toaleta cavităţii bucale la pacienţii inconştienţi.

Pacientul să-şi redobândească stima de sine

– identifică, împreună cu pacientul cauzele şi motivaţia preocupării pentru aspectul fizic şi îngrijirile
igienice;

– ajută pacientul să-şi schimbe atitudinea faţă de aspectul său fizic şi faţă de îngrijirile igienice;

– conştientizează pacientul în legătură cu importanţa menţinerii curate a tegumentelor, pentru

prevenirea îmbolnăvirilor.

2. Modificari ale culorii tegumentelor

• paloarea

– reprezintă decolorarea pielii;

– paloarea pielii este cauzată de anemii şi deficit de irigare a pielii;

– paloarea instalată brusc se constată în hemoragii;

– paloarea accentuată se constată în colaps, şoc, prin fipsa de irigare a pielii cauzată de depozitarea
sângelui în vasele abdominale.

•cianoza

– reprezintă coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor;

– este determinată în cazul afecţiunilor aparatului respirator de:

– obturarea căilor respiratorii;

– micşorarea suprafeţei respiratorii;

– deficit funcţional al muşchilor respiratori;

– apare în cursul afecţiunilor aparatului circulator, bolilor cardiace congenitale;

Cianoza poate fi localizată:

-discret la nivelul extremităţilor degetelor şi al lobului urechilor;

– intensă la nivelul nasului, buzelor, ochilor;

-foarte intensă la nivelul feţei şi limbii;

– generalizată la nivelul unei anumite regiuni prin tromboză sau compresie venoasă.

• roşeaţa

-reprezintă coloraţia intensă a pielii apărută în emoţii, eforturi fizice, stări febrile,diferite afecţiuni
hemoragice.

In pneumonie aspectul roşu congestionat este caracteristic pentru jumătatea de faţă a părţii afectate
pulmonar.

• hiperpigmentarea

– difuza generalizata in afara cazului care reprezinta o trasatura rasiala; apare in boala Addison;

– circumscrisa- limitata:

– periocular in hipertiroidie, nevroze;

– la fata- cloasma gravidelor;

– frunte, obraji, perioral- masca biliara;

– difuza si circumscrisa:

– albinismul– anomalie congenitala: tegument alb-rozat, iris roz-rosu, par blond subtire si mat;

– vitiligo – pete decolorate cu margini hiperpigmentate, neregulate si tegument

normal in rest;

– discromii– datorate acumularii in piele a unor pigmenti patologici:

– icterul coloratia galbena de nuante diferite:

– intensitatea mica si nuanta flavinica (galben deshis) ne orienteaza spre icterul hemolitic,

– intensitatea moderata si nuanta rubinica (galben rosiatic) ne orienteaza spre icterul hepatitic,
– intensitatea mare si nuanta verdinica (galben verzui) ne orienteaza spre icterul obstructiv.

3. Leziuni cutanate vasculare

hemoragia cutanata poate fi cauzată de:

– tulburări de coagulare a sângelui;

– fragilitatea capilară exagerată de natură toxică sau infecţioasă;

– modificarea funcţională sau cantitativă a trombocitelor;

– petesii = hemoragii mici de formă punctiformă, ovalară sau rotundă;

– echimoze = pată hemoragică de culoare albăstruie sau negricioasă produsă prin extravazarea sângelui
şi infiltrare difuză în ţesutul subcutanat;

• hemoragia cutanată nu dispare la presiunea digitală ca în cazul eruptiilor congestive.

=hemoragia mucoaselor

–epistaxis = hemoragie nazală;

-hemoragii gingivale;

–hematemeza = sânge eliminat prin vărsătură;

–melena= eliminarea în scaun de sânge negru (digerat în tubul digestiv).

4. Modificari de aspect si de volum

Edemul reprezintă acumularea de lichid seros caracterizat prin creşterea în volum a regiunii edemaţiate;
pielea este palidă, lucie, străvezie, fără elasticitate şi păstrează impresiunea degetelor(godeu).

Edemul poate fi:

– localizat prin staza venoasă în părţile declive (înclinate) ale corpului;

– generalizat în afecţiuni cardiace şi pulmonare = anasarca; lichidul se acumuleaza in cavitatile

seroase(pleural, peritoneala, pericardica);

– cardiac: este de culoare albastra; apare la inceput in regiunile declive;

– renal: albe, moi, pufoase, lasa semnul godeului;

– caşectic; consecinta scaderii proteinelor plasmatice în tuberculoză, subnutriţie, cancer prin scăderea
albuminelor din sânge creşterea permeabilităţii pereţilor vasculari;

– inflamator localizat în jurul proceselor inflamatoare (de culoare roşie); se insotesc de semnele
inflamatie: rubor, dolor, calor, tumor, lezarea functiei segmentului respectiv.
– angioneurotic când are o cauză alergică şi se instalează rapid;

5. Alte modificari la nivelul tegumentelor si mucoaselor

Hiperhidroza înseamnă creşterea anormală a secreţiei sudorale şi poate fi localizată sau generalizată.
Deasemeni poate fi transpiraţie continuă în stările febrile continue din criza pneumonică si transpiraţia
periodică = în stările febrile intermitente.

Hiperhidroza localizată este, de obicei, simetrică şi atinge zona feţei, axilele, palmele şi plantele.
Localizările asimetrice trădează o tulburare organică, cel mai adesea neurologică.

Hiperhidroza axilară, palmară şi plantară sunt cele mai frecvente, adeseori asociate una cu alta. Prezintă
caractere comune: debut la pubertate, tendinţă la remisie după 40 de ani, dispariţia la subiecţii vârstnici,
dar mai ales apariţia unor crize sudorale psihogene la cel mai mic şoc emoţional (uneori, chiar frica de a
transpira devine motiv în sine). Crizele pot genera o stare de jenă, mai ales la persoanele investite social
la care imaginea are mare importanţă.

Cauza hiperhidrozei palmo-plantare este genetică, dominant autosomală. Hiperhidroza palmară este
deosebit de jenantă şi poate fi declanşată printr-o simplă sugestie. Este incomodă, afectând activitatea
în anumite profesii: chirurgi, violonişti, electricieni etc.

Hiperhidroza plantară antrenează macerarea, fiind sursa unui miros urât dat de descompunerea
bacteriană. Talpa piciorului este adesesa brăzdată de erupţii keratolitice prin acţiunea germenilor. Planta
este hiperhidratată, devine sensibilă la presiunea mersului şi poate dezvolta dermite de contact la
diverşi alergeni din încălţăminte (vopsele, tanini). Astfel se explică necesitatea spălării frecvente,
utilizarea de pulberi absorbante, evitarea ciorapilor din fibre sintetice şi a încălţămintei din înlocuitori de
piele care împiedică evaporarea.

Hiperhidroza axilară are acelaşi impact social. Cu toată abundenţa lor în axilă, glandele sudoripare
apocrine nu joacă un rol important în hiperhidroza axilară. Ea este declanşată de factori stresanţi şi
există în afara crizelor sudorale. Este inodoră din cauza diluţiei sudorii apocrine şi constituie un adevărat
handicap, mai ales pentru femei, prin aspectul inestetic şi implicaţiile vestimentare.

Acneea este o afecţiune comună, parţial determinată genetic, observată mai ales la puberi, dar întâlnită
şi la adulţi. În acnee coexistă leziuni retenţionale şi inflamatorii pe fond de piele seboreică.

Leziunile de acnee induc o creştere a reactivităţii emoţionale cu o scădere a imaginii şi stimei de sine.
Pacientul cu acnee are nevoie de suport psihologic pentru că poate prezenta modificări
comportamentale. Igiena reprezintă principala preocupare a acestui pacient.

Celulita defineşte, ca termen, două condiţii, care nu au nici o legătură una cu cealaltă: celulita estetică
sau comună, caracterizată prin depunerea inegală de grăsime subcutanată, oferind un aspect de
îmbătrânire a pielii şi celulita infecţioasă, care are o conotaţie pur medicală, fiind o infecţie bacteriană ce
poate lua forme grave. Fiecare formă de celulită prezintă tablou clinic specific şi necesită îngrijiri
speciale, mai ales în spectrul igienei.
Hemangioamele cutanate afectează structurile vasculare de la nivelul mucoaselor şi pielii şi sunt, în
general, localizate. Ele au o structură embrionară imatură, dar în timp se poate maturiza. Din acest
motiv majoritatea hemangioamelor cutanate dispar spontan până la vârsta de 7 ani.

Hirsutismul este o condiţie ce se caracterizează printr-o creştere în exces a pilozităţii, cu topografie

specific masculină, la femei sau copii. Cauza este cel mai frecvent ovariană, suprarenală sau iatrogenă
(consum de medicamente), dar poate fi şi idiopatică (cauză necunoscută).

Se descrie o cauză genetică în zona mediteraneană.

Hipertricoza este o condiţie caracterizată de creşterea părului în zone care în mod normal nu prezintă
pilozitate sau în care pilozitatea este slab reprezentată.

Hipertricoza generalizată este o afecţiune congenitală, rară. Formele localizate sunt date de anumite
afecţiuni precum mixedem, porfirie etc. sau de consumul de medicamente (cortizonice,
difenilhidantoina sau minoxidil).

Înţepăturile de insecte pot produce diferite leziuni, de la o inflamaţie mare, roşiatică, până la una abia
vizibilă. Înţepătura de insectă poate fi o simplă neplăcere, dar poate fi gravă, uneori letală, mai ales dacă
insecta a inoculat venin prin înţepătură. Este recomandată prezentarea la medic.

Scabia este o afecţiune dermatologică pruriginoasă şi extrem de contagioasă provocată de un artropod

(Sarcoptes scabiae) ce parazitează în stratul superficial al epidermei. În urma scărpinatului şi prin
intervenţia mecanismelor imunologice, o parte din paraziţi sunt distruşi, dar în caz de suprainfectare,
numărul lor poate fi foarte mare. Pruritul şi erupţiile sunt condiţionate de reacţia alergică: infestarea
primară poate rămâne asimptomatică pentru 4-6 săptămâni, dar reinfestarea produce imediat o reacţie
de hipersensibilitate.

6. Modificari patologice la nivelul părului

Mătreaţa (pitiriazis simplex capitis) este o descuamare fiziologică exagerată a pielii capului la care se
adaugă (sau nu) o ciupercă (phityrosporum). Există mătreaţă uscată (pitiriazis uscat) şi mătreaţă grasă
(pitiriazis gras – atunci când cantitatea de sebum este abundentă). Deşi mătreaţa reprezintă un simplu
dezechilibru al părului sănătos, datorită implicaţiilor sociale, necesită măsuri igienice speciale şi poate
face adeseori obiectul consultului dermatologic.

Alopeciile reprezintă afecţiuni ale părului şi scalpului, caracterizate prin căderea difuză sau localizată a
părului. În mod normal se pierd zilnic cam 50 de fire de păr. Unele căderi ale părului sunt fiziologice
(căderea părului la nou-născut şi cea aşa-zisă seboreică la sexul masculin).

Alopecia androgenică este responsabilă de calviţia comună la bărbaţi şi are predispoziţie ereditară.
Există şi o alopecie cauzată de stres (exemplu : un episod febril, o naştere dificilă, o intervenţie
chirurgicală, un episod negativ psiho-afectiv. Refacerea completă după un astfel de episod se realizează
în 4 până la 6 luni.

Alopeciile toxice sunt cauzate de anumite substanţe toxice (exemplu: citostatice, antitiroidiene de
sinteză, anticoagulante, anticonvulsivante, derivaţi ai vitaminei A etc.).

Alopeciile dobândite se întâlnesc în anumite afecţiuni precum: mixedem, insuficienţă hipofizară, diabet
sever, colagenoze, carenţe alimentare, sifilis.

Pelada este o boală frecventă de cauză neprecizată. Poate surveni în urma unor traume psihice.
Leziunea se prezintă ca o zonă fără păr, de formă rotundă sau ovalară, la nivelul scalpului, limita zonei
fără păr fiind bine conturată, iar pielea strălucitoare, punctată de orificiile foliculilor pilo-sebacei şi
înconjurată de fire rupte la aproximativ 1 cm, în formă de semnul exclamării. Leziunea poate fi unică sau
multiplă. Evoluţia merge spre creşterea spontană a părului sau dimpotrivă, spre generalizare.

Microsporia şi tricofiţia sunt micoze localizate la nivelul pielii capului. Leziunile se prezintă ca nişte plăci
rotunde sau ovale, acoperite de scuame sau cu suprafaţa roşie şi acoperite cu pustule din care la
apăsare ies picături de puroi. Aceste dermatomicoze sunt contagioase şi necesită tratament şi măsuri
igienice speciale.

Pediculoza este dată de infestarea cu păduchi. Păduchii se cantonează, de obicei în pielea cu păr a
capului, mai frecvent la ceafă sau retroauricular. Afectează mai frecvent preşcolarii şi şcolarii, dar se
întâlneşte şi la adulţi, în condiţii de igienă precară.

Există şi o pediculoză pubiană.

7. Modificari patologice la nivelul unghiilor

Aspectul unghiilor reflectă într-o oarecare măsură dezechilibrele hidro-minerale, dar uneori ne oferă
indicii preţioase despre eventuale condiţii patologice.

Culoarea modificată înseamnă ori o circulaţie periferică insuficientă (unghii palide), ori o cianoză (unghii
vineţii). Luciul unghiei este un alt indicator de sănătate. O unghie sănătoasă este transparentă.
Rezistenţa unghiei arată echilibrul mineral. Unghiile moi, friabile denotă lipsa calciului şi a altor
minerale.

Unghia încarnată reprezintă o problemă pentru un mare număr de subiecţi, ea devenind o cauză a
apariţiei infecţiilor. Unghia încarnată are drept cauze tăierea deficitară a unghiei sau purtarea de
încălţări foarte strâmte.

Infecţiile unghiale şi periunghiale

Onicomicozele sunt infecţii fungice care apar de obicei, mai întâi în zona interdigitală sau pe plantă, iar
după o perioadă se extind la nivelul unghiilor.

În micoze, la început apare o modificare a culorii şi a grosimii unghiei. La marginea unghiei apare o pată
albă, unghia se îngroaşă şi începe să devină friabilă (se sfărâmiţează).

Disconfortul de ordin estetic este cel mai frecvent simptom, durerea lipsind de obicei în cazul
onicomicozelor. Din acest motiv, multe persoane trec cu vederea simptomele, neştiind că este vorba
despre o boală.

Micozele se transmit relativ uşor prin contact direct sau indirect. Folosirea în comun a unor obiecte de
igienă personală (unghieră, forfecuţă pentru unghii, prosop, săpun), a hainelor sau a pantofilor
reprezintă mare risc de infecţie. De asemenea, contactul cu suprafeţe infectate (vasele din saloanele de
coafură şi cosmetică, bazinele de înot, grătarul din lemn din saune sau de pe plajă) prezintă risc de
infecţie. Onicomicozele afectează în primul rând persoanele care lucrează cu mâinile în mediu umed şi
dulce (cofetărie, bucătărie, spălătorie) şi care nu poartă mănuşi.

Cele mai multe onicomicoze se găsesc la unghiile de la picioare. Onicomicozele localizate la nivelul
unghiilor de la picioare sunt mai frecvente la persoanele cu unghii încarnate sau care îşi taie exagerat
unghiile. Încălţamintea strâmtă, sau cea care păstrează piciorul cald şi umed favorizează apariţia
onicomicozelor.

Panariţiul este o inflamaţie a ţesutului periunghial. Panariţiul este produs de cauze multiple. Poate fi de
natură infecţioasă sau cauzat de un factor iritativ (substanţe chimice, detergenţi).

Traumatismele, tăierea cuticulei sau macerarea pielii prin umezeala prelungită a degetelor pot duce la
apariţia panariţiului (copiii care îşi sug degetul pot face panariţiu

Intervenţiile asistentei medicale

Obiective – Interventiile autonome şi delegate

Pacientul să nu devină sursă de infecţii nosocomiale

– ia măsuri de prevenire a infecţiilor nosocomiale ;

– leziunile care s-au suprainfectat vor fi protejate cu pansament efectuat în condiţii de perfectă asepsie,
atât a tegumentelor, materialelor cât şi a mâinilor persoanei care îl execută ;

– pansamentul se va face cu blândeţe, pentru a nu distruge ţesuturile nou formate prin procesul de
vindecare ;

– desfacerea pansamentelor se va face blând, umezindu-le la nevoie ;

– supraveghează ca pansamentele să nu fie prea strânse, pentru a nu împiedica circulaţia sanguină;

Pacientul să fie echilibrat nutriţional, pentru favorizarea cicatrizării leziunilor cutanate

– multe dintre leziuni sunt determinate de hipersensibilitatea organismului faţă de unele alimente; ca
urmare, asistenta îndrumă pacientul să consume alimente neiritante şi neexcitante;

– controlează alimentele provenite de la aparţinători;

– învaţă pacientul să consume legume, făinoase, fructe şi zarzavaturi;

– conştientizează pacientul şi familia în legătură cu rolul nociv al alcoolului, cafelei, condimentelor,

alimentelor prăjite, conservelor, afumăturilor;

Pacientul să aibă o stare de bine fizic şi psihic

– încurajează pacientul în permanenţă (leziunile sunt supărătoare prin pruritul pe care îl produc, prin
aspectul dizgraţios prin posibilitatea de a lăsa cicatrice) ;

– îi explică necesitatea intervenţiilor;

– prelevează produse specifice pentru investigaţii de laborator (cruste, puroi, fire de păr, unghii).

Deficit de autoîngrijire

– referitor la durere, disconfort general, sistemul perceptiv sau cognitiv deteriorat, deprimare, sistem
neuromuscular modificat; starea depresivă, oboseală, slăbiciune, perturbarea imaginii de sine,
neadaptare la rol.

Mod de manifestare:

– nu poate să-şi acorde îngrijiri igienice fără ajutor, nu simte nevoia de autoîngrijire, acceptă situaţia
nouă/rolul, îi este frică de exacerbarea durerii, oboseală, slăbiciune.

– lipsa autonomiei:referitor la poziţia forţată, imobilizarea la pat, contrangeri fizice, intoleranţa la

activităţii,anxietate gravă;

– aspect murdar – neîngrijit; are nevoie de ajutor;

– dezinteres faţă de măsurile de igienă: nu se spală, nu se piaptănă, îşi neglijează sau refuză aplicarea
măsurilor/modalităţilor de îngrijiri igienice.

Obiective:

– sa se asigure curăţenia corporală şi sa învete modalităţi de păstrare a igienei;

– pacientul sa fie capabil de autoîngrijire, sa exprime acceptul de a efectua îngrijiri zilnice;

– pacientul sa îşi redobândeasca interesul pentru desfăşurarea îngrijirilor;

– pacientul sa fie ajutat în activităţile igienice, sa fie promovata curăţenia corporală sau a unei regiuni;

– pacientul sa exprime diminuarea leziunilor si a starii de disconfort;

– pacientul sa preziente tegumente, mucoase, fanere normale, curate, integre.

Interventii:

– se evalueaza caacitatile persoanei de a desfasura activitati de autoingrijire utilizand urmatoarea scala

de coduri:

0 – complet independent;

1- utilizeaza autonom mijloace adaptate;

2- are nevoie de ajutor minim;

3- este asistat partial;

4- este asistat total;

5- are nevoie total de ajutor.

– se asigura mijloace de igiena adaptate gradului de autonomie/ dependenta;

– se exploreaza obiceiurile persoanei legate de igiena;

– se planifica impreuna cu pacientul, intalniri cu alte persoane care au trecut prin situatii similare si s-au
adaptat;

– se permite pacientului sa-si exprime sentimentele de neputinta sau frustrare, la nevoie;

– se evidentiaza, se lauda progresele facute de pacient.