Fisa 4 Îngrijirea mamei si a nou nascutului

Oxigenoterapia la nou-născut. Monitorizarea oxigenului. Pulsoximetrie.

1. Studentul recunoaște indicațiile inițierii oxigenoterapiei la pacientul nou

născut, enumera cele mai frecvente situații in care se inițiază oxigenoterapiei
-la sala de naștere
-in saloanele de Rooming in
-in salonul de terapie intensiva neonatala
Initierea oxigenoterapiei
-trebuie să se administreze oxigen în timpul reanimării neonatale dacă nou-
născutul respiră, are frecvenţă cardiacă (FC) peste 100 bătăi/minut dar este
cianotic după 30 secunde de reanimare
- confirmarea suspiciunii de malformaţie congenitală de cord (MCC)- trebuie să
administreze concentraţia minimă de oxigen caremenţine o saturaţie în oxigen
SpO2 peste 75%
- în cazul nou-născutului cu boala pulmonara cronica BPC trebuie să administreze
oxigen pentru a menţine PaO2 peste 55 mmHg şi SpO2 de 90-95%

2. Studentul recunoaște care sunt echipamentele si dispozitivele prin care

se administrează oxigenul la pacientul nou născut
-Resuscitatorul cu piesa in T
-Balonul auto gonflabil
-Balonul de anestezie
-Bubble CPAP
-Ventilatorul
Resuscitatorul cu piesă în T (Neopuff) este un dispozitiv de administrare a
oxigenului cu presiune pozitivă destinat în special reanimării prematurilor
cu greutate sub 1500g.
Resuscitatorul este util
-pentru ventilaţia pe termen scurt a nou-născutului cu asfixie la naştere,
putând înlocui cu succes ventilaţia cu balonul şi
-pentru ventilaţia la naştere pe termen scurt a prematurilor cu detresă
respiratorie până la transferul în terapia intensivă.
Suportul ventilator poate fi oferit pe mască sau pe sonda de intubaţie.
Balonul autogonflabil nu permite flux pasiv de oxigen spre nou-născut.
În funcţie de prezenţa sau absenţa rezervorului de oxigen se pot administra
nou-născutului care nu respiră spontan concentraţii variate de oxigen doar
prin comprimarea activă a balonului autogonflabil.
-Nu necesită sursă de gaz pentru a permite inflarea fiind autogonflabil
-Nu este un sistem cu debit continuu deci nu permite administrarea de O2
în flux liber sau CPAP
-Fără rezervor de O2 balonul furnizează pacientului O2 cu concentraţia de
40%
-Cu rezervor de O2 ataşat balonul furnizează pacientului O2 cu
concentraţia între de 90% -100%
 Balonul de anestezie
-Este un sistem dependent de debit (sursă de gaz) 6-10 l/min are nevoide
manometru
-Furnizează oxigen 100%, dacă este conectat doar la sursa de O2
-Asigură debit continuu de gaz şi permite administrarea de O2 în flux liber
sau CPAP
Bubble CPAP
CPAP – presupune aplicarea unei presiuni pozitive = presiune continuă
pozitivă la nivelul căilor aeriene şi în timpul expirului. Obiectivul aplicării de
CPAP este împiedicarea colabării alveolare în timpul expirului. Principala
afecţiune caracterizată de colabare alveolară în timpul expirului este boala
membranelor hialine, cauza fiind deficitul de surfactant.
Presiunea este generată prin imersia tubului de inspir sub nivel de apă.
Nivelul tubului sub apă (cm) = presiunea aplicată (cm H2O). Oscilaţiile
transmise prin barbotarea apei contribuie la ameliorarea oxigenării (se
transmit căilor aeriene şi cutiei toracice). Sistemul este ieftin şi foarte
eficient, iar zgomotul barbotării scade şi chiar dispare în cazul unor pierderi
de presiune în sistem (dislocări ale tubulaturii, scăderea presiunii la perete,
respiraţie pe gură) şi atrage repede atenţia personalului ceea ce permite
evitarea fluctuaţiilor de presiune în sistem
Ventilatorul
Se ventileaza mecanic toţi nou-nǎscuţii cu insuficienţǎ respiratorie,
ventilaţia mecanică asigurând o oxigenare şi o eliminare a CO2 adecvate.
Există mai multe tipuri de ventilatoare şi mai multe tipuri de ventilaţie, fiind
preferată ventilaţia sincronă cu respiraţia copilului. Parametri care pot fi
setaţi sunt:
FiO2 = concentraţia de oxigen
Ti = timp inspirator
Te = timp expirator
PIP = presiune inspiratorie maximă
PEEP = presiune expiratorie
FR = frecvenţă respiratorie
Flux = fluxul de oxigen

3. Studentul recunoaște care sunt modalitățile și principiile care stau la baza

măsurării saturația în periferie,
Pulsoximetria este o metodă non-invazivă de monitorizare a oxigenării
sângelui care măsoară saturaţia în oxigen a hemoglobinei exprimată în
procente SaO2.
Pulsoximetrul este prevăzut cu 2 diode emiţătoare de unde de lumină cu
lungime de undă dată şi un fotodetector plasat în poziţie opusă diodelor vis
- a vis de patul arterial. Acesta măsoară intensitatea transmiterii luminii
care traverseză patul vascular
Hgb saturată şi nesaturată absorb diferit lumina, SaO2 este calculată
electronic de către pulsoximetru în funcţie de cantitatea de lumină
detectată de fotodetector.
 4. Cunoaște modul in care efectuează analiza gazelor sanguine din sânge si
5. Cunoaște modul si principiul care sta la baza analizei gazelor de sânge
prin metoda trans cutana
Monitorizarea transcutană a PaO2 şi PaCO2
-măsoară O2 şi CO2 difuzabile din sângele capilar tegumentar, prin
intermediul unui captor unic
• valorile depind de fluxul sangvin cutanat şi de temperatură
• măsurarea PaO2 se reazează prin intermediul unui electrod încălzit la 41-
42°C cu scopul de a vasculariza suprafaţa pielii - este nevoie de schimbarea
poziţiei senzorului cutanat la circa 2 ore pentru a evita arsurile cutanate,
mai ales la prematuri.
• măsurarea este continuă, valorile măsurate fiind apropiate de valorile
arteriale
• aparatul necesită calibrare şi întreţinere

6. Cunoaște materialele necesare pentru recoltarea sângelui pentru

ASTRUP, locurile pentru puncția arteriala, modul de efectuare a puncției
arteriale
Valorile normale ale gazelor sanguine pentru nou-născut
pentru pH= 7,35-7,45, pentru PaCO2 =35-45 (pot fi acceptate şi valori de 55
– 60 mmHg dacă pH-ul rămâne normal, hipercapnie permisivă) şi
PaO2=55-65 în aerul atmosferic.
Material necesar: - aparat Astrup
- seringi 1 ml cu heparină
Sângele arterial este cel mai bun indicator pentru evaluarea oxigenării.
Modul de efectuare a punctiei arteriale.
Locul puncţionării: artera radială sau tibială posterioară, artera femurală
fiind rezervată doar situaţiilor de urgenţă (incidenţă crescută a necrozei aseptice
de cap femural).
Pumnul se ţine în extensie, se localizează artera şi se palpează pulsul cu
indexul sau degetul mijlociu al unei mâini, se verifică integritatea fluxului arterial al
mâinii (testul Allen – revenirea coloraţiei palmei în 3-5 secunde după compresia
profundă a arterei radiale)
Se dezinfectează locul puncţiei şi se aşteaptă să se usuce locul dezinfectat
Acul (branula) se orientează în unghi de 30-45 grade, cu amboul în sus, se
puncţionează pielea şi peretele arterial printr-o singură mişcare, până când apare
sângele
După puncţionare se comprimă ferm zona până se opreşte sângerarea (cel
puţin 5 min) -timpul de compresie fiind prelungit la pacienţii cu tulburări de
coagulare sau aflaţi sub tratament anticoagulant, iar ulterior locul se va pansa cu
pansament steril
Dacă se inseră o branulă pe artera radială, după înţepare se extrage
mandrenul şi se avansează lent pentru a nu se perfora artera. Se extrage sânge cu
seringa heparinată, se fluşează cu ser fiziologic, apoi se pune un dop de cauciuc
special. Se fixează branula cu leucoplast, iar mâna se fixează cu atelă. Uneori se
poate monta o perfuzie cu ritm mic, cu ser fiziologic heparinat. Este interzis să se
administreze alte lichide sau medicamente pe artera