Nursing general 2

Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie

Definiție: Calea respiratorie se pretează la administrarea medicamentelor, având în

vedere suprafața de peste 100 m2 a alveolelor pulmonare și vascularizația lor bogată. Cu alte
cuvinte, administrarea medicamentelor pe cale respiratorie reprezintă introducerea
medicamentelor gazoase și volatile în organism, prin mucoasa respiratorie.
Se administrează:
- gaze sau substanțe gazeificate;
- pulberi dizolvate;
- lichide fin pulverizate (vapori sau aerosoli);
- soluții prin instilații traheale.

Scop:
 Dezinfecția, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii;
 Îmbogățirea aerului respirat în oxigen, pentru combaterea hipoxiei;
 Fluidificarea sputei.

Inhalația
Reprezintă introducerea substanțelor medicamentoase în căile respiratorii, antrenate de
vapori de apă.
Indicații: rinite, bronșite, astm bronșic, faringite etc.
Materiale necesare: inhalator:

1
vaselină, substanțe medicamentoase (esențe aromate, substanțe antiseptice etc.), cort cu pelerină
de cauciuc, prosop.
Pregătirea pacientului:
- Psihică: este informat pacientul cu privire la scopul administrării medicamentelor; i se explică
modul în care va respira: inspirație pe gură, expirație pe nas.
- Fizică: se așează pacientul în poziție șezând; este învățat să își sufle nasul (pe rând, câte o
nară); se așează un prosop în jurul gâtului; se ung buzele și tegumentele peribucale cu vaselină.
Tehnica:
 Se închid ferestrele și ușa;
 Asistentul medical se spală pe mâini;
 Se pune apă în recipient până la jumătate;
 Se pune la sursa de încălzire;
 Se introduce în recipientul cu apă substanța medicamentoasă;
 Când apa fierbe, vaporii se ridică și antrenează medicamentul;
 Se aduce inhalatorul cu rezervorul încălzit în fața bolnavului;
 Se acoperă pacientul cu cortul sau cu pelerina de cauciuc, explicându-i acestuia să stea la
o distanță de 30-80 cm de inhalator, invitându-l să inspire pe gură și să respire pe nas;
 Este de evitat inhalarea primilor vapori, deoarece aceștia pot antrena picături de apă
fierbinte.
 Se supraveghează pacientul, pentru a vedea dacă totul se desfășoară normal;,
 Durata unei ședințe este de 5-20 minute.
Îngrijirea ulterioară a pacientului: după tehnică, se șterge fața pacientului cu un prosop
moale; acesta este ferit de curenții de aer reci; pacientul rămâne în încăpere 15-30 de minute.
2
 Reorganizarea locului de muncă: materialele se strâng, se spală, inhalatorul se
dezinfectează, se sterilizează, pentru a nu deveni sursă de contaminare a căilor respiratorii.

Nebulizarea: constă în adaos de umiditate sau medicamente în aerul inspirat (astfel, se

realizează aerosolii, care sunt un amestec de gaz cu un medicament dispersat în particule sferice,
de ordinul micronilor: antibiotice, antialergice, bronhodilatatoare, expectorante).
Se realizează cu aparate speciale, numite nebulizatoare. Nebulizatoarele sunt aparate care
transformă medicamentele lichide în particule foarte fine (ca un fel de abur) ușor de inhalat
Substanțele introduse în aparat au rolul de a umidifica/fluidiza secrețiile. Se folosește tratamentul
cu aerosoli în: dereglări pulmonare; bronșită, traheită; sinuzită, alergii, răceli.
Tratamentul cu aerosoli nu necesită pregătirea prealabilă a bolnavului. Se umple
rezervorul generatorului cu medicamentul dizolvat în apă distilată, se reglează aparatul de
încălzire la temperatura dorită şi se aplică amboul pe faţa bolnavului.
Bolnavul va fi aşezat în poziţie şezând sau semişezând. Generatorul de presiune va fi
reglat la presiune corespunzătoare, în funcţie de mărimea particulelor şi viteza de dispersare
dorită.

3
 Nebulizatoare

OXIGENOTERAPIA ( administrarea oxigenului)

Scop: terapeutic: asigurarea unei cantități corespunzătoare de oxigen la țesuturi, prin

combaterea hipoxiei (determinată de reducerea hemoglobinei, scăderea oxigenului alveolar,
tulburări în sistemul circulator etc.) și ameliorarea concentrației de oxigen în sânge.
Indicații: hipoxii circulatorii (insuficiență cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic) și
hipoxie respiratorie (șoc, anestezie generală, complicații postoperatorii, la nou-născuți).
Surse de oxigen: stație centrală de oxigen, microstație, butelie cu oxigen.
Precauții în utilizarea surselor de oxigen:
o Deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată;
o Pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în
preajma sursei de oxigen;
o Se verifică echipamentele electrice din încăperea respectivă;
o Se evită utilizarea materialelor sintetice și materialelor inflamabile;
o Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen;
o Transportul buteliilor cu oxigen se face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul
transportului;
o Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a
extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.
Metode de administrare a oxigenului:
 Prin sondă nazală:
- Este metoda cea mai des utilizată;
- Permite administrarea oxigenului în concentrație de 25-45%;
- Poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung;
- Nu poate fi utilizată la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale.

4
 Prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat):

5
- Permite administrarea oxigenului în concentrație de 40-60%;
- Este incomodă din cauza sistemului de prindere și etanșeizare;
- Accentuează starea de anxietate, mai ales la copii;
- Poate cauza iritația tegumentelor feței; nu se utilizează la pacienții cu arsuri la nivelul
feței.
 Ochelari pentru oxigen:

- Sunt prevăzuți cu două sonde care se introduc în ambele nări;

- Se utilizează la copii și la pacienții agitați;
- Sunt mai bine tolerați de pacienți;

 Cortul de oxigen:

6
 - Frecvent utilizat la copii;
- Concentrația oxigenului nu poate depăși 50%;
- Are dezavantajul că atmosfera de sub corp se încălzește și se supraîncarcă cu vapori, din
cauza faptului că pacientul inspiră și expiră în același mediu;
- Oxigenul în cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalații de răcire;
- Copiii vor fi supravegheați în permanență, pentru a nu disloca acel cort.

Echipament necesar administrării oxigenului:

- Sursă de oxigen:

- Umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului, conținând apă sterilă):

7
- Sondă nazală/cateter/ mască de oxigen/cort, în funcție de metoda aleasă;
- Material adeziv, pentru fixarea sondei (adeziv), mănuși de protecție.

Pregătirea pacientului: psihică (se asigură pacientul de luarea tuturor măsurilor de

precauție) și fizică: se așează pacientul într-o poziție corespunzătoare (dacă este posibil, în
poziție semișezând, care favorizează expansiunea pulmonară); asamblarea echipamentului;

Tehnica:
- dezobstruarea căilor respiratorii;
- măsurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nară la tragus;
- umectarea sondei cu apă sterilă pentru facilitarea inserției și prevenirea lezării mucoasei;
- introducerea sondei în nară și fixarea acesteia pe obraz, cu leucoplast;
- dacă se utilizează mască de oxigen, aceasta se va așeza acoperind nasul și gura pacientului și se
va fixa cu o curelușă în jurul capului;
- se fixează debitul de administrare a oxigenului, conform prescripției medicale (4-6l/min);
- aprecierea răspunsului terapeutic al administrării oxigenului (observarea culorii tegumentului,
măsurarea respirației, a pulsului);
- supravegherea pacientului pentru a depista eventuale semne de toxicitate sau apariția unor
complicații;
- supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit);
- acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrării oxigenului și combaterea
oricărei cauze de disconfort;
- mobilizarea periodică a sondei;
- scoaterea sondei o dată pe zi și introducerea ei în cealaltă nară;
8
- curățarea echipamentului la terminarea tehnicii.

Incidente/accidente:
- Dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins de
către oxigen în căile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l;
- În cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate, pot
apărea: iritarea mucoasei , congestie, hemoragie intraalveolară;
- Pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală.