Curs Sociologie PP

OBIECTUL SOCIOLOGIEI
• 1.1. Constituirea sociologiei ca ştiinţa

• A. Comte a contribuit la formarea unei discipline ştiinţifice, care să explice evenimentele şi procesele din aria
existenţei umane şi să dea soluţii care să prevină dezorganizarea societăţii. Noua ştiinţă a apărut in Franţa in
anumite imprejurări socioculturale şi anume, manifestarea unor mari mişcări sociale care cauzau mari suferinţe.
Marea Revoluţie Franceză, situaţia socială incordată determinată de infrangerea impăratului Napoleon al Franţei
de către coaliţia indreptată impotriva sa in 1815 şi de intoarcerea Bourbonilor pe tronul Franţei. Revenirea in ţara a
"emigranţilor" şi revendicarea de către ei a domeniilor latifundiare pe care le deţinuseră inainte de revoluţie a dus
la deposedarea ţăranilor de pămanturi.
• O parte a populaţiei rurale a luat drumul către oraşe, proletarizandu-se. Ca urmare a slabei dezvoltări a industriei
in Franţa, situaţia determinată de interesul nobilimii agrare revenită in ţară, excedentul de forţa de muncă nu a fost
asimilat in intregime la oraş.
• Sa produs o stare de criză, susţinută de manifestările burgheziei liberale şi de mişcările proletariatului. S-au
accentuat tensiunile interne, s-a pregătit revoluţia burgheză din iulie 1831.
• In concluzie, aceste evenimente necesitau descoperirea cauzelor care le-au produs. Pe langă necesitatea
explicării acestor evenimente, se constată ca filosofia socială, socialismul utopic prezentau soluţii care nu se
puteau realiza, erau ineficiente. Atelierele lucrative şi falansterele de tip fourierist s-au destrămat.
• Se cerea apariţia unei discipline despre societate, care să explice evenimentele şi să dea soluţii, care să prevină
dezorganizarea societăţii. Intrebarea la care incercau să răspundă reprezentanţii gandirii progresiste a vremii era:
"Cum se poate reorganiza societatea?"
• Intrebarea era foarte frecventă in acea perioada, deoarece se căutau mijloace, soluţii pentru a se evita crize şi
catastrofe sociale de genul Marii Revoluţii Franceze.
• Deci sociologia a apărut tocmai pentru a oferi soluţii de ieşire din criza, pentru revenirea la odine şi recaştigarea
echilibrului social.
• Apariţia sociologiei ca ştiinţă a fost pregătită şi de dezvoltarea cercetărilor experimentale din domeniul ştiinţelor
exacte: fizică, chimie, biologie.
• Noua ştiinţă care a luat naştere in urma unor crize nu putea fi decat critică.
• Sociologul care in prima fază a evoluţiei sociologiei a dorit să se sprijine, să fie mai aproape de fizică, biologie,
• matematică, a sfarşit prin a se apropia in mare parte de filosofie.
• Din momentul apariţiei sale şi pană in prezent, sociologia caută să dovedească utilitatea şi eficienta ei in studiul
faptelor sociale concrete, să sublinieze că "este singura ştiinţă care de la apariţie şi pană in prezent a urmărit
cercetarea unui obiect in permanentă transformare. (G.Bouthoul, Traite de sociologie, Paris, 1949, p. 66).
Menţionăm totuşi că oricat s-ar dezvolta obiectul sociologiei, in ultima instanţă ar rămane tot societatea, cu
• dimensiunile ei esenţiale: (relaţii, grupuri, instituţii, organizaţii, procese sociale).
• Elementele specifice care definesc o ştiinţă: existenţa unui domeniu propriu de cercetare, detinerea unor metode
specifice de cercetare a obiectului, descoperirea şi formularea de către cercetatori a legilor care guvernează
domeniul de cercetare sunt acceptate şi de sociologi.
• Existenta individului este de neconceput in afara grupului. Grupurile mari sau mici, durabile sau efemere ii intreţin
omului legăturile cu societatea, oferindu-i şi cadrele culturale necesare pentru rezolvarea trebuinţelor
fundamentale de hrană şi de apărare. Astăzi sociologii recunosc că nu există nici indivizi umani fără societate, nici
societate fără indivizi.
• Robinsonismul este o simplă ficţiune literară. Afirmaţia lui Aristotel in "Politica" (I, II, IE trad. Bezdechi, p.23) ca
omul singur, izolat de societate nu poate fi decat "ori fiară, ori zeu", nu intampină obiecţii.
• Pornind de la faptul că termenul de sociologie inseamnă ştiinţa despre societate să incercăm să răspundem la
intrebarea "ce putem să inţelegem prin noţiunea de societate?" In general se vorbeşte despre "societate" ca in
sensul de "societate bună, distinsă" sau "societate rea" etc. Noţiunea de societate in sociologie merge mai eparte,
ea reprezentand o caracterizare generală a formei de viaţă in comun a oamenilor, desemnand şi solidaritatea
• acestora.
• Referitor la indicatorii care pot delimita o societate, in domeniul sociologiei se pot lua in consideraţie următoarele
puncte de vedere:
• In primul rand societatea se poate defini ca o mulţime de persoane care prezintă caractere comune (de pildă, pe
baza tradiţiilor culturale se intăreşte un sentiment de apartenenţă comună; un sistem asemănător de norme şi
valori se organizează in cadrul unei ordini naţionale statale).
• In al doilea rand, societatea poate fi văzută ca un cadru structural al convieţuirii oamenilor. Factorii legaţi de acest
cadru (norme, instituţii, organizaţii) acţionează ca o structură prezentata, ca un punct de consolidare a acţiunii,
prin care membrii unei societăţi experimentează orientarea şi ordinea, inţelegerea).
• In al treilea rand, societatea este inţeleasă ca un sistem social, ale cărui componente se gasesc in relaţii
eciproce,sunt corelate.
• Plecand de la aceasta clarificare a noţiunii respective, pentru defnirea obiectului sociologiei s-a propus urmatoarea
defniţie, care caută să răspundă la doua probleme complexe ale sociologilor: a. problema acţiunii sociale a
membrilor societăţii; b. problema cadrului structural in interiorul căruia are loc aceasta actiune. Din aceasta
prezentare se pot delimita doua tipuri de defmitii, una prin care sociologia este văzută ca fiind: 1) ştiinţa
• comportamentului social, şi a doua in care sociologia este ştiinţa structurilor sociale. S-a propus o definiţie care să
cuprindă ambele aspecte: Sociologia este ştiinţa comportamentului social şi a structurilor sociale.
• Plecand de la aceste elemente teoretice ne dăm seama cum diferiţi oameni de ştiinţă au găsit modalităţi diferite de
caracterizare a sociologiei, fie ca ştiinţa realităţii sociale (D.Gusti), fie ca ştiinţa faptelor sociale (E.Durkheim), fie
ca ştiinţa fenomenelor sociale totale care are ca drept obiect studiul global al relaţiilor sociale (G.Gurvitch). Demna
de semnalat este şi o altă definiţie care vede sociologia ca "ştiinţa societăţilor omeneşti", ca "disciplină ştiinţifică
• ce se ocupă cu studiul vieţii sociale", al formelor de comunitate umană, de convieţuire socială. (Traian Herseni).
• Din cele prezentate mai sus ne dăm seama ca sociologia studiază ansamblul dimensiunilor sociale ale existenţei
omului; ea cercetează viaţa socială a omului in cadrul diferitelor structuri şi instituţii, al diferitelor tipuri de
comunităţi şi colectivităţi umane, al diferitelor grupări sociale, de la cele mai mici, la cele mai cuprinzatoare, pană
la nivelul natiunilor, statelor, organizatiilor internaţionale. Sociologia studiază colectivităţile şi comunităţile umane
CAPITOLUL I
Preocupări privind viaţa socială au existat din cele mai vechi timpuri. Din totdeauna s-a
manifestat aspiraţia omului de a atinge cel mai inalt nivel al conştiinţei de sine, care a
devenitun factor de influenţă in cunoaşterea şi inţelegerea vieţii sociale, in cunoaşterea
societăţii in totalitatea ei.
Diversificarea societăţii, atingerea unui ridicat grad de complexitate au determinat
apariţia unor ştiinţe socio-umane speciale, intre care menţionăm şi sociologia.
La sfarşitul secolului XVIII şi inceputul secolului XIX, ca urmare a revoluţiei
industriale au avut loc deosebite schimbări sociale, cu urmări adanci, care impuneau
cunoaşterea temeinică a societăţii. Aceste transformări au pregătit terenul pentru conturarea
unei ştiinţe despre societate care să fie privită ca un intreg, care să permită cunoaşterea
funcţionalităţii ei, a vieţii indivizilor, a structurilor, a instituţiilor şi a grupărilor sociale pe care
le determină, a fenomenelor sociale. Mai mulţi oameni de ştiinţa, cunoscuţi pe plan mondial
şi-au adus aportul la evoluţia acestei ştiinţe.
Auguste Comte (1798-1857) filosof şi sociolog francez, in lucrarea sa "Curs de filosofie
pozitivă" (vol. IV, lectia 17), carte apărută in 1839, utilizează pentru prima data termenul de
sociologie cu inţelesul de ştiinţa a fenomenelor vieţii sociale. Termenul mai sus prezentat
esteformat din doua cuvinte: - unui latinesc, "socius", care inseamnă soţ, asociat, tovarăş şi
unul -grecesc, "logos" - care inseamnă cuvant idee, teorie. Exprimat "ad literam", putem
inţelege că sociologia este ştiinţa asocierii, a grupării colectivelor, unităţilor sau formaţiunilor
sociale de orice fel, a tuturor formelor de viaţa socială constitute de oameni, de la cele mai
simple şi mai mărunte ca cercurile de prieteni, familia, echipele de muncă, pană la cele mai
complexe şi mai intinse, ca triburile, popoarele, naţiunile, ţările, organizaţiile internaţionale şi
mondiale. Iniţial Comte a desemnat studiile lui despre societate prin denumirea de "fizica
socială". Pentru Comte fenomenele sociale pot fi cunoscute cu ajutorul filosofiei, dar mai
ales cu ajutorul sociologiei. Deci, Comte este "naşul" sociologiei, nu creatorul ei. El a fost
cel dintai ganditor din lume care a căutat să fixeze sociologiei un loc anume in clasificarea
ştiinţelor sau in sistemul ştiinţelor realizat de el, adică să-i asigure un statut "de drept", nu
numai "de fapt", adică să o "legitimeze". După Comte ştiinţele formează o serie logică foarte
riguroasă, care nu poate fi schimbată sau răsturnată, incepand cu matematica, urmand cu
astronomia, fizica, chimia, biologia şi sfarşind cu sociologia. Clasificarea aceasta arată o
dependenţă lineara (nu reciprocă) - fiecare ştiinţă este dependentă de toate cele
precedente, dar nu şi de cele care se succed. Fiind ultima in serie, sociologia depinde deci
de toate celelalte ştiinţe. Termenul de sociologie, in accepţiunea cea mai generală
inseamnă "ştiinţa despre societate" sau "ştiinţa despre viaţa socială".
• Legile sociologice
• Sociologia ca ştiinţă trebuie să surprindă legăturile cauzale din societate şi să le fixeze in enunţuri. Ca legi
sociologice menţionăm: legea celor trei stadii (A.Comte), legea creşterii demografice (Malthus), legea
paralelismului sociologic (D.Gusti). Continutul legii sociologice este specific, deoarece dezvalue legaturi intre
mărimi omogene, de acelaşi ordin sau de acelaşi domeniu. "Condiţia specifică a legilor sociologice presupune ca
cercetarea lor să se facă pornind de la observarea ansamblului social spre analiza părţilor lui...." (Dictionar de
• sociologie", Ed. Babel, 1993, p. 326-327).
• Unii savanţi sunt de părere că sociologul nu trebuie să piarda timpul cu descrierea, cu descoperirea legilor de
dezvoltare a societăţii, ci numai să coreleze faptele sociale. (K.Popper, Misere de l'historicisme, Paris 1956, p.69-
70).
• Se poate considera ca legea in sociologie se caracterizează prin complexitate şi elasticitate. Un sociolog francez
afirma că "se intamplă foarte rar ca in sociologie să ne găsim in faţa unor factori izolati şi in stare pura; aproape
intotdeauna intervin numeroase alte elemente ca: ramăşite, influenţe, factori locali sau motive de dispersie sau de
concentrare care vin să complice analiza, compunerea forţelor". Această situaţie din sociologie poate explica
• deci caracterele mai sus mentionate.
• Legile sociologiei se pot clasifica in: cauzale, (care explica corelaţiile dintre fenomene, respectiv fenomene-cauza
şi fenomene-efect), funcţionale (care exprimă relaţiile dintre componentele unui sistem sau dintre sisteme) şi mixte
(care exprimă unitatea dintre cauzalitate de pe o parte şi schimbarea, transformarea pe de altă parte).
• In sociologie se pot face clasificări de legi sincrone sau structurale sau legi diacronice sau genetice. Primele
formulează raporturile de simultaneitate şi interdependentă intre fenomenele sociale, celelalte stabilesc un raport
de succesiune intre doua fenomene, procese sau intre componentele aceluiaşi fenomen.
• Făcand o caracterizare a legilor sociologiei menţionăm caracterul lor istoric influenţat de condiţiile de timp şi de loc
in care se manifestă. "Ceea ce este propriu legilor in sociologie este faptul ca ele sunt foarte rar valabile in orice
timp şi loc. Fiecare dintre corelaţiile sau relaţiile funcţionale pe care ele le exprimă nu este exacta decat in anumite
tipuri de societăţi, şi'anume la anumite epoci sau in anumite imprejurări. Chiar intr-un grup social şi la o epoca
• in care ea este valabila, o lege nu este exacta decat in anumite limite. Aceste limite sunt totodata cantitative şi
calitative".
• Datorita caracterului complex al obiectului sociologiei, legile formulate au un caracter mai putin general, deci avem
de a face cu legi partiale. Legile in sociologie alaturi de obiect şi de mijloacele de investigatie asigura sociologiei
ca existenta ei ca ştiinţa nu mai poate fi pusa in pericol. (cap. investigatia sociological.
• Formele conceptuale utilizate de sociologie pot fi grupate in functie de domeniile lor de aplicare şi anume: 1.
concepte sociale, cum sunt: comunitate, situaţie socială, grup; 2. concepte culturale, cum este de pildă aculturatia,
termen prin care se desemneaza complexul fenomenelor rezultate din contactul a doua culturi diferite; 3. concepte
procesuale, ca de exemplu: conflict sau asimilare, termeni prin care se poate exprimă dinamica socială; 4.
• concepte structural, cum sunt: functia, disfunctia, structura formala, structura informala; 5. concepte
comportamentale: model comportamental, comportament deviant; 6. concepte relational: interactiune, status, rol;
7. concepte organizational: organizatie informala, democratie, anarhie; 8. concepte ecologice: mediu social, cadru
natural, cadru istoric; 9.'concepte metodologice: ancheta sociologica, interviu sociologic, sociograma.
• Recent se utilizează conceptul de dezvoltare socio-umană, care urmareste unitatea planurilor de dezvoltare
privind componentele de ordin economic şi tehnic, cat şi cele de ordin social-cultura.
• 1.2. Conceptele sociologiei
• Sociologia ocupa un loc central in sistemul ştiinţelor sociale (socio-umane şi antropologice).
• In cadrul ştiinţelor s-au intocmit mai multe tipuri de casificări in care şi-a găsit loc şi sociologia. Auguste Comte a
reaiizat o serie lineara a ştiinţelor, ierarhizate pe baza unei continuity logice, luandu-se in consideraţie cresterea
gradului de complexitate. In clasificarea realizata de Auguste Comte sunt inglobate ştiinţe fundamental
(matematica, astronomie,
• fizica, biologie, sociologie).
• ' Reprezentanti ai gandirii ştiinţifice romanesti au facut incercari de clasificare a ştiinţelor, ca de pildă, A.D.Xenopol,
care'a impartit stiinteie in doua grupuri: ştiinţele faptelor de repetitie sau ale legilor şi ştiinţele faptelor de
succesiune sau ale seriilor. Prima categorie ingloba: logica, matematica, fizica, chimie, biologie, psihologie şi
sociologie.
• Cea de a doua categorie cuprindea: preistorie, istorie umană, istoriografie, filosofie, istorie, epistemologie.
• In cadrul ştiinţelor sociale se contureaza discipline specifice ca de pildă: antropologie, economie, psihologie
socială, sociologia, istorie. Aceste ştiinţe se disting de disciplined umaniste: filosofie, teologie, istoriografie, arte,
etc. Unii cercetatori urmarind legăturile sociologiei cu alte ştiinţe sociale, emit ipoteza apariţiei in zonele de
interferenta ale sociologiei cu celelalte ştiinţe sociale, a unor ştiinţe de granita (S.Jonas, Pour une sociologie
• synthethique., in Le centenaire du "Capital", Mouton, 1969).
• Astfel sociologia intra in raporturi stranse cu psihologia, istoria, geografia umană, economia, antropologia, şi
etnologia, lingvistica. Interferentele genereaza psihologia socială, antropologia economica, psihologia
• istorica, economia socială, istoria socială, urbanismul, ergonomia, demografia, antropologia culturala, psihanaliza,
semantica şi antropologia socială. (Toma Roman, Introducere in sociologia economica, Ed. A.S.E., Buc. 2000, p.
14).
• Colaborarea sociologiei cu alte ştiinţe este necesara nu numai pentru rezolvarea anumitor aspecte legate de
comportarea indivizilor şi grupurilor, respectiv nu are legaturi numai cu psihologia ci şi cu alte ştiinţe sociale:
istoria, economia, politologia, demografia socială, istoria culturii, etc. Elementul specific al sociologiei faţă de
celelalte ştiinţe sociale este urmarirea legilor vieţii sociale, a relaţiilor interumane", a structurilor sociale, a fortelor
• sociale care influenteaza dinamica grupurilor mari şi mici.
• Deci, putem sublinia ca se manifests stranse relaţii intre sociologie şi alte ştiinţe socio-umane, in care sociologia
detine un rol central.
• 1.3. Sociologie generală - sociologii de ramura
• Sociologia s-a manifestat ca disciplina sintetica şi integralista, deoarece a apărut "de la anumite fenomene sociale,
fie ele juridice, fie economice, fie etnografice, dar treptat şi-a largit punctul de vedere, depasind aspectul formal-
juridic sau cel material, economic, pentru a le privi in unitatea lor superioara. Orice fenomen de viaţa socială este
obiect de studiu pentru sociologie şi fiecare ştiinţa socială poata adopta un punct de vedere sociologie, de aceea
se poate vorbi de o sumedenie de sociologii: economica, juridica, religioasa, etc. - dar sociologia propriu-zisa
(generală n.n.) priveste fenomenul social in totalitatea să, bazandu-se pe cunostintele speciale, furnizate de
ştiinţele sociale (particulare şi sociologii de ramura n.n.)". (P. Andrei, Sociologia generală, Craiova, 1936, p. 72).'
• Din ideile prezentate de P.Andrei rezulta ca se poate vorbi de manifestarea unor sociologii particulare care au ca
obiect subansamblurile sociale şi a unei sociologii generale care are rolul de a stabili conceptele şi teoriile,
legitatile cele mai generale care privesc ansamblul fenomenelor şi proceselor sociale, diferitele domenii ale vieţii
sociale in unitatea lor. Sociologia generală preia informatiile de la sociologiile de ramura, de la celelalte ştiinţe
• despre societate şi gandire şi elaboreaza noi modele cu cel mai inalt grad de cuprindere.
• Sociologia generală reprezinta studiul tuturor manifestarilor vieţii sociale. Rolul specific al sociologiei generale este
de a stabili conceptele şi teoriile, legitatile cele mai generale care privesc ansamblul fenomenelor şi proceselor
sociale, diferitele domenii ale vieţii sociale in unitatea lor. Caracterizand sociologia generală, A.Cuvillier spunea:
"Sociologia generală reprezinta studiul total al tuturor manifestarilor vieţii sociale particulare, asa cum fizica
• inglobeaza optica, acustica, termica, electricitatea." (A.Cuvillier, Manuel de sociologie, vol. I, Paris 1958).
• Putem considera ca sociologia generală cuprinde teoria structurilor sociale a grupurilor sociale, cu principiile
alcatuirii lor, cu ierarhia elementelor componente, cu mecanismele care asigura functionarea lor. Ea se ocupa cu
caracteristicile generale – abstracte ale comportamentului social. Deci sociologia poate fi numita ştiinţa a socialului
ca forma generală de existenta a vieţii umane, o ştiinţa a societăţii globale, a organizarii şi dinamicii sale, a
subsistemelor din care se compune societatea globala şi a relaţiilor lor, atat cu sistemul global, cat şi cu celelalte
subsisteme ale acestuia. (Dana Victoria Savu, Sociologia generală, Bucuresti, A.S.E., 1997, p. 20).
• Sociologiile de ramura descriu diferite domenii ale realităţii, le explica şi le asigura şi tehnici de cercetare. Exista
numeroase ramuri ale sociologiei care sunt specializate in functie de domeniile şi aspectele vieţii sociale. Fiecare
ramura noua a sociologiei ii aduce un spor de identitate.
• Obiectul de studiu al sociologiei cuprinde o mulţime de probleme complexe. Prin studierea aprofundata a acestor
discipline s-a ajuns la delimitarea unui sistem de discipline sociologice, ca de pildă: sociologia colectivitatilor
umane, sociologia opiniei, sociologia valorilor, sociologia populaţiei, sociologia comunicarii, sociologia cunoaşterii,
sociologia vieţii morale, sociologia religiei, sociologia artei, sociologia vieţii morale, sociologia culturii.
• Ca urmare a specializarii domeniilor de cercetare sociologies s-a ajuns la diferentierea disciplined sociologice, la
conturarea unor ramuri ale sociologiei, la constituirea unor domenii interdisciplinare.
• Sociologia economica se numara printre sociologiile speciale. Sociologia speciala este orientata spre utilizarea
prezentarii problemelor, notiunilor şi conceptiilor teoretice ale sociologiei generale precum şi metodelor cercetarii
sociologice experimentale in directia cercetarii aspectelor socio-culturale ale diferitelor subsisteme şi campuri de
probleme ale vieţii in comun din societate.
• Sociologia economica serveste la cercetarea aspectelor socioculturale ale subsistemului economic al societăţii,
cercetare fundamentata teoretic şi orientata practic. Sociologia economica se limiteaza nu numai la analiza
legaturilor structural, ci se straduieste să realizeze cercetarea proceselor, modurilor de comportament şi
fenomenelor de schimbare pe o perioada maiindehingatadetimp.
• Se poate vorbi despre o sociologie economica generală şi de un numar de sociologii economice speciale.
Sociologia economica generală cercetează in mod general, aspectele socio-culturale ale fenomenelor economice
determinantele socio-culturale ale acţiunii economice, interdependenta dintre economie, societate şi cultura,
interdependenta dintre subsistemul economic şi alte subsisteme ale societăţii, elementele, problemele şi
consecintele dezvoltarii economice.
• Sociologia economica contine un numar de sociologii speciale. După unii cercetatori putem deosebi sociologii
economice functionate; sectoriale şi istorice.
• In cadrul sociologiilor economice functionate deosebim: sociologia muncii şi a serviciului, sociologia pietei şi a
consumului, (inclusiv sociologia marketingului, sociologia reclamei, sociologia intreprinderii - in special
comportamentul din intreprindere), sociologia administratiei şi a organizatiei şi sociologia tehnicii.
• In randul sociologiilor sectoriale numaram: sociologia' agrara, sociologia industrials, sociologia sectorului tertiar
(capacitatea serviciilor, sociologia functionarilor).
• Sociologiile economice istorice cuprind aspecte ale epocilor timpurii ale istoriei economice, şi precizeaza
• din punct de vedere istoric forme corespunzătoare ale economiei din trecut, ca de pildă economia in perioada
prabusirii Imperiului Roman, economia Renasterii etc. economia din perioada revoluţiei industriale.
• Sociologia economica are intrepatrunderi variate cu numeroase sociologii speciale ca de pildă cu sociologia
politics, in special cu sociologia dominatiei şi a uniunii cu sociologia culturii, in special cu domeniul ideilor, cu
comportamentele psihice, valorile, stilul de viaţa.
• Sociologia economica are intrepatrunderi de asemenea cu sociologia religiilor, in special cu influenţă etico-
religioasa asupra comportamentului economic. Se manifests legSturi şi cu sociologia dezvoltarii, adicS cu
sociologia tarilor dezvoltate, cu sociologia familiei, in special, familia ca societate de consum, cercetari de buget de
familie, comportamentul de consum.
• Mentionam de asemenea relaţii cu sociologia invatarii şi a instruirii, cu sociologia timpului liber şi a sportului, cu
sociologia orasului şi a asezSrilor, cu sociologia regională, cu sociologia tehnicii, cu sociologia economica, in
special cu problema creşterii economice şi a crizei mondiale. Se pot urmSri relaţiile reciproce dintre sociologia
economica şi alte ştiinţe sociale şi anume: economia politics, in special teoria comportamentului economic,
cercetarile de conjunctura, ordinea economica, probleme ale puterii economice. Se pot urmări de asemenea
• legaturi cu economia intreprinderii, in special cu ştiinţa organizarii şi a conducerii cu ştiinţa relaţiilor umane, şi a
relaţiilor publice cu psihologia, in special cu psihologia socială, psihologia muncii, a intreprinderii şi
psihologia'economica, psihologia reclamei.
• Putem mentiona şi legatura cu istoria, in special cu istoria economica, socială şi culturala sau cu ştiinţa politica,
respectiv politologia, cu ştiinţa dreptului, cu ştiinţa muncii, in randul careia se numara şi sociologia muncii sau chiar
CAPITOLUL II
DEZVOLTAREA ISTORICĂ A SOCIOLOGIEI
• DEZVOLTAREA ISTORICĂ A SOCIOLOGIEI

• Interesul pentru inţelegerea realităţii sociale s-a manifestat din cele mai vechi timpuri.
• Reflexii asupra existenţei omului in societate se gasesc in primele manifestari spirituale ale omenirii. Normari ale
vieţii omului'in societate le aflam din "Codul lui Hamurabi", din Babilon, din "Legile lui Manu" din India, din
"Invatatura lui Ptah-hotep" din Egiptul antic, din scrierile Vechiului Testament. Indicatiile din documentele
respective urmareau ordonarea vieţii sociale, dirijarea relaţiilor dintre indivizi, dintre'indivizi şi instituţii, dintre
grupuri şi indivizi izolati.
• Aspecte ale gandirii sociologice se pot sesiza in filosofia greaca, in primul rand la Platon. In opera acestui mare
filosof al antichitatii se poate analiza statutul şi funcţiile sale de conducere.
• Mult mai tarziu s-a desprins sociologia de "acea ştiinţa generală a statului" şi de filosofia statului.
• In epoca moderna s-au renuntat la conceptiile utopice referitoare la societate.
• Au apărut teorii contractualiste, care au avut ca reprezentant de seama pe Thomas Hobbes. El presupune
• un contract intre indivizi prin care toti renunta la dreptul lor natural in mod concomitent, garantandu-şi reciproc
siguranta personala. Adept al teoriei contractual a fost şi Rousseau care considera ca omul prin naştere este bun,
liber şi egal. Coruperea individului, a omului se datoreaza societăţii. Corectarea prin stimularea educational a
calitatilor innascute pot să asigure realizarea unei societăţi echilibrate care să dea posibilitatea garantarii
• drepturilorsilibertatiituturor.
• Plecand de la'cele semnalate mai sus unii cercetatori vad mai multe izvoare care au dus la schitarea societăţii.
Astfel, iluminismul lui Rousseau, idealismul lui Kant, liberalismul lui Adam Smith, socialismul lui Marx, utilitarismul
lui Bentham au contribuit la fundamentarea unei imagini cat mai veridice a societăţii. Aceasta a fost văzută in
diferite scrieri fie ca o institutie de constrangere, fie ca un cadru de conflict, fie ca o realizare a libertatii, fie ca un
• spirit obiectiv, fie ca o realizare a progresului.
• Termenul de sociologie este pus in circulatie in 1832 de către Auguste Comte (1798-1857). El a nazuit să
fundamenteze o disciplina ştiinţifică care să explice evenimentele şi procesele din aria existenţei umane şi să dea
soluţii care să prevină dezorganizarea societăţii. Pentru a se putea inţelege necesitatea intemeierii acestei noi
• ştiinţe respectiv sociologia, el a analizat perioadei de inceput a secolului XX in societatea europeana, a promovat
o noua ştiinţa despre societate (sociologia), a elaborat o conceptie politica şi un plan de reforma socială. Lui ii
apartine legea celor trei stadii (teologic, metafizic, pozitiv)'. După parerea lui Comte procesul de trecere de la un
stadiu la altul are loc pretutindeni, atat in viaţa materials cat şi in cea spirituals. In cel de al treilea stadiu, industrial,
• bancherii şi directorii de fabrica vor ocupa pozitii superioare in societate şi deci vor elabora principii de ordine
socială distincte de cele existente in celelalte doua stadii anterioare.
• Obiectul acţiunii lor il va constitui prelucrarea ratională a resurselor naturii, adică utilizarea stiintei şi tehnicii in
scopuri precise. Aceasta este Utopia lui Comte.
• Spre deosebire de Utopia lui Marx care atribuia rolul salvator proletariat, rol care va fi deviat de Lenin spre
ideologia revoluţiei, Utopia comteiena atribuie rolul hotarator intelectualului savant. Acestea sunt cele doua mari
utopii care au traversal epoca moderna. Daca cea marxista s-a prabusit, cea comteiana hraneste speranta unor
intelectuali care se cred chemati azi să salveze lumea. Continuator al lui A.Comte a fost francezul E.Durkheim
(1858-1917). Meritul sau a constat in elaborarea cadrului conceptual specific sociologiei şi a definirii termenilor ei
• proprii. De asemenea a fundamental anumite principii metodologice privind sociologia. El a rmărit să dezvolte o
disciplina care să aiba un obiect distinct. El a elaborat cunoscuta teorie a "faptului social" după care: faptele
sociale trebuiesc considerate drept lucruri. Fiind exterioare individului particular şi exercitand o presiune fortata
asupra acestuia, ele au un rol coercitiv. Un spatiu distinct in opera lui Durkheim este afectat solidaritatii'sociale. El
considera ca exista doua tipuri de solidaritate socială, şi anume o solidaritate mecanica şi o solidaritate
• organiza. Prima corespunde societăţilor primitive şi caracterizează indivizi putin diferentiati. Oamenii se asociaza
intre ei fiindca au aceleasi sentimente şi au norme pe care le recunosc in comun. In cazul solidaritatii organice,
coerenta grupului rezulta nu din uniformitatea indivizilor, ci din diferentierea lor. Activitatile productive se multiplica
in mod considerabil, iar diviziunea muncii la fel. Se dezvolta elemente legate de dezvoltarea mestesugurilor, mai
• tarziu apare industria. Individualitatea umană - la acest nivel - se afirma prin sine iar societatea se dezvolta
datorita dezvoltarii de personalitate a fiecarui om.
• O personalitate care s-a impus in aproape toate ştiinţele despre om, in sociologie, psihologie, drept, etica şi
statistică. Herbert Spencer (1820-1903), de formatie'inginer, ca şi Auguste Comte, contemporan cu o pleiada de
ganditori englezi, a incercat să ilustreze legile de evolutie socială prin date din istorie, biologie şi psihologie. Pe
baza unui vast material stiintific a sustinut ca legea fundamentals a intregii existente este evoluţia.
• Considera ca toate transformarile din univers sunt de doua feluri: integrarea sau evoluţia şi dezintegrarea sau
• disolutia. Spencer sustine ca societatea este o specie a universului şi o compara cu un organism biologic. In
fiecare om exista o tendinta proprie de a se dezvolta. In societatea se instituie un echilibru de structura, care tinde
spre un echilibru de functiuni. După conceptia lui, societatea umană parcurge doua faze, faza militara şi faza
indusjriala.
• Faza militara se caracterizează prin cooperare impusa din afara grupului.
• In faza industrială concomitent cu actiunile aparatului politic şi paralel cu rolul acestuia de a conduce s-a format un
for de tip industrial care coordoneaza intr-un mod autonom activitatile economice. Funcţiile statului se restrang.
• După Weber, s-a remarcat in domeniul sociologiei economice Werner Sombart (1863-1941).
• După el ideea de economie se concretizeaza in manifestari istorice precise.
• Sombart a impartit istoria in perioade de cultura, deosebind: epoca timpurie, dezvoltată şi tarzie. Interes
• deosebit a acordat capitalismului şi teoriilor social economice care depindeau de acesta. In lucrarea să
"Capitalismul modern", după descrierea economiei precapitaliste, s-a indreptat asupra bazelor istorice ale
capitalismului modern in care el a socotit demn de a acorda atentia in special statului, tehnicii, apariţiei
intreprinderilor, şi dreptului burghez. El a analizat şi elemente referitoare la formarea pietei, producerea de bunuri,
inceputurile marii industrii, legăturile economice Internaţionale. Alte aspecte'din etapa capitalismului dezvoltat: stat
• modern, politică economică, imperialism, tehnica, capital, fortă de munca, concurenta, conjunctura, se regasesc in
opera lui. La inceput a fost un adept a lui Karl Marx, apoi a devenit un dusman al marxismului.
• In mod constructiv a dezvoltat mai departe sociologia Leopold von Wiese (1876-1969).
• In activitatea să el caută să gaseasca raspunsul la intrebarea: "Cum se comporta omenii unul faţă de altul in faţă
grijilor zilnice pentru existenta?", - considerat elemental esential al sociologiei economice. După el, sociologia
cuprinde comportamentul individului din cadrul economiei. In randul intemeietorilor sociologiei economice se
numara şi Franz Oppenheimer (1864-1943). Gandirea să de baza era legata de posibilitatile de depasire a crizei
socioeconomice şi politice.
• Bazandu-se pe teoria sociologului Ludwig Gumplowicz, el a inteles societatea ca o actiune reciproca a grupurilor
sociale care lupta pentru putere. Forţa principală a dezvoltarii sociale se regaseste in nazuinta grupurilor
individuale de a realiza satisfacerea necesitatilor lor prin exploatarea şi dominarea altor grupuri. Acest concept cu
privire la nasterea exogena a dominatiei sta la baza teoriei sale despre stat.
• Statul s-ar naste din victoria unei grupuri asupra alteia. Lupta dintre grupuri devine in prezent presialupteideclasa.
Sociologia industriei şi sociologia intreprinderii s-au dezvoltat prin contributia lui Elton- Mayo (1880-1949) psiholog
economist. In cadrul cercetărilor legate de interdependenta intre condiţiile de munca şi capacitatile de productie pe
care le-a facut impreuna cu alti cercetatori renumiti la uzinele Hawthorne ale Companiei Generale Electric din
Chicago, a descoperit structura informală a grupei din intreprinderea industriala.
• Conturarea pregnanta a sociologiei economice a atins un nivel ridicat prin lucrarea "Economy and Society"
(Londra 1956) a lui Talcott Parsons (1902-1979) şi Neil J.Smelser (nascut in 1930). Urmarind actiunea spiritului de
sintetizare a ştiinţelor economice pe de o parte şi a sociologiei pe de alta parte cei doi cercetatori au dorit să
realizeze o apropiere intre acestea in cadrul teoriei generale a sistemelor sociale, şi să obtina integrarea intre
aceste doua ramuri teoretice ale ştiinţelor sociale. Aceasta nazuinta se baza pe teza conform careia teoria
• economica, m sens logic, reprezinta un caz special al teoriei generale a sistemelor sociale.
• Pentru aceasta principală teza este important a se sublinia ca economia trebuie să fie considerata un sistem
social. Pe baza aspectelor teoretice ale sistemului şi luand in consideraţie conceptele economico-teoretice
Persons şi Smelser au analizat delimitate şi procesele de schimb intre economie ai alte subsisteme importante ale
societăţii. Cei doi cercetatori au analizat structura institutională a economiei (contractul, proprietatea şi piaţa)
• impreuna cu procesele economice şi cu problema complexa a creşterii economice şi a schimbarilor institutionale in
economie. In 1970, sociologul Niklas Luhman (nascut in 1927) incadreaza economia intr-un cadru de orientare
sistemica, ca un sistem functional diferentiat.
• Dezvoltarea sociologiei romaneşti
• Menţionăm ca aceasta nu s-a situat la periferia doctrinelor europene şi nici nu s-a subordonat teoretic sau
metodologic acestora. Putem să subliniem prioritatile in cadrul sociologiei noastre şi personalitati de renume
mondial. Apariţia şi dezvoltarea sociologiei la noi au fost determinate de evenimentele istorice de la jumatatea
secolului XlX-lea. Influentata de revoluţia burghezo-democratica de la 1848, stimulata de reformele lui Cuza,
sociologia romaneasca reprezinta de la apariţia să idealurile democratiei noastre şi este orientata asupra
• problemelor legate de soarta tarii. Sociologii romani, prin studiile făcute peste hotare şi prin legăturile lor cu diversi
carturari din afara granitelor tarii au fost mereu influentati de ideile progresiste ale vremii urmarind in acelaşi timp
şi realitatile de la noi, idealurile de independentă natională şi dreptate socială. Din aceste motive sociologia
romaneasca s-a dezvoltat de la inceput ca parte integranta a culturii noastre naţionale. O deosebita problematică
sociologica o găsim in Questions economiques des principau danubiennes a lui N. Balcescu. Alaturi de Balcescu,
menţionăm şi pe Ion Ionescu de la Brad (1818 - 1891) care a intreprins in premieră mondială, cercetări
monografice in profil zonal. El ne-a lasat monografii ale teritoriului Dobrogei, ale judetelor Mehedinti, Putna,
Dorohoi, monografii complexe, atestand valoarea investigatiilor. Continuator al lui Ionescu de la Brad a fost Spiru
• Haret (1851-1912). Lucrarea "Mecanica socială" fund considerată de contemporani "una din operele cele mai
viguroase ale sociologiei din Europa s-a Scut efortul de "punere in ecuatie a fenomenelor istorice" şi s-a incercat o
metodă certă de "inginerie socială". Spiru Haret matematician şi sociolog a crezut ca legile mecanice se pot
extinde şi asupra fenomenelor sociale. Societatea sau "scopul social", cum ii spune dansul, e o reuniune de atomi,
deci de indivizi in relaţii unul cu altul. Corpul social nu este ceva incremenit, ci se schimbă mereu, unitatile
componente suferind şi ele schimbări. Cauzele sau fortele care pot produce schimbarea societăţii şi a indivizilor
sunt: economice, intelectuale şi morale. Intre aceste forte pot fi diferente, ciocniri, dar echilibrul lor este tinta finală
a tuturor miscarilor. Acest echilibru este, după Haret, rezultanta fortelor care se traduce in viaţa socială prin ceea
ce numim noi civilizatie" (Spir Haret. La mecanique sociale. 'l910) de teren pentru decizia politică.
• Constantin Dimitrescu-Iaşi (1849-1923) colaborator al lui Spiru Haret a inaugurat in 1896 la Universitatea din
Bucuresti primul curs de sociologie din Romania, urmat de o actiune similară a lui C. Leonardescu, la
Universitatea din Iaşi, in 1897. Dumitru Draghicescu (1875- 1945) a fost un continuator al doctrinei lui Constantin
Dimitrescu-Iaşi şi doctorandul lui Emile Durheim. El a creat un sistem sociologie original in care sustinea rolul
creator al individului, elaborand o doctrina sociologica cu un profund caracter umanist.
• Dimitrie Gusti (1880-1955) un nume de prestigiu a creat o doctrina şi a initiat un program national de cercetari
concrete prin cunoscuta Scoala monografica de la Bucuresti,
• Punctul iniţial in analiza lui' Gusti il reprezinta omul, care se manifestă prin "iubirea de sine (egoismul) şi prin
simpatie, "religiozitate", prin "sentimental de teamă şi respect" (altruism).
• El a intentionat ca prin monografii generale şi monografii zonale să elaboreze anumite harti, iar in final să realizeze
un atlas sociologie. Pentru scoala sociologica de la Cluj il menţionăm pe Virgil Iuliu Bărbat (1879-1931). Premisa
fundamentală a gandirii lui V.Bărbat o constituie cultura. Pentru el, omul este centrul universului, iar universul
insusi dobandeste un sens prin creatia umană. Petre Andrei (1891-1940) profesor din centrul universitar Iaşi, s-a
format la seminarul lui D.Gusti şi a devenit o personalitate marcanta a sociologiei romanesti. In
• viziunea lui universul este un "tot integral" iar societatea o parte a lui. După cel de al doilea razboi mondial, in
1948, printr-o "hotarare de partid", sociologia a fost desfiintata, scoala monografica a lui D.Gusti isi inceta
activitatea. In 1966 s-au reinfiintat Catedra şi o sectie de Sociologie la Facultatea de Filosofie a UniversMtii
Bucuresti desfiintata precunei colaboratori. In 1977 printr-o decizie de "partid". In aceasta perioada
M.Constantinescuprecum şi colaboratorii lui D.Gusti, Traian Herseni şi H.Stahl au continual să intreprinda cercetari
de teren şi au elaborat teme de valoare ştiinţifică.
• Prin cele prezentate am vrut să demonstram ca sociologia a apărut dintr-o necesitate istorica şi dintr-o cerinta
cultural, dezvoltandu-se in timp, in functie de momentul istoric şi de spatiul national, devenind un instrument al
transformarii sociale şi avand un rol de "terapie" umană.
• Am urmărit să relevam functia ei de rationalize a vieţii şi de optimizare a activitatii sociale.
• In perioada 'actuală i se da o deosebita importanta sociologiei economice. Aceasta se datoreaza faptului ca:
• a. elementele teoretico-economice care erau bazate pe cunostintele social-psihologice sau apropiat in urma unui
proces de formalizare şi matematizare de realitate. Economistul., politicianul, antreprenorul, managerul au nevoie
astăzi, in lumea care devine tot mai complexa, pentru a desfasura o activitate de succes, de o baza ştiinţifică care
nu se limiteaza numai pe modele pur economice, ci intr-o masura crescanda contine rezultatele cercetărilor in
domeniul sociocultural, politic şi psihologic. in viaţa economica domeniul marketing, desfacere, reclama, vanzare,
au devenit campuri de decizie. !n acest domeniu succesul depinde din ce in ce mai mult de evaluarea practica a
• Metodelor sociologice şi social-psihologice; c. cresterea dependentei succesului economic de creativitate şi
pregatirea fortei de munca necesita un stil de conducere şi un personal cu orientare sociologico-psihologica;
• d. in cea mai mare parte, serviciile publice se apropie de economia libera, astfel cercetatorul din domeniul ştiinţelor
sociale trebuie să acorde sociologiei economice o semnificatie mai larga; e. stabilitatea şi calitatea vieţii in comun
a oamenilor, in cadrul societăţii depinde'in mare masura de dezvoltarea economica şi'de nivelul de trai, pe care il
influenteaza, şi mediul natural.
• Aceste procese economice sunt subordonate din ce in ce mai mult constrangerii orientarilor de valoare, in special
valorilor socio-umane, ca demnitatea, egalitatea, dreptatea, solidaritatea..
• Aceasta interdependenta complexa de probleme se ajunge la o intarire a premiselor socioculturale, a posibilitatilor
'de modelare şi de actiune a proceselor economice in favoarea unei dezvoltări generale acceptata din punct de
vedere ecologic şi social.
CAPITOLUL III
SISTEME SOCIALE
• SISTEME SOCIALE
• 3.1.Noţiunea de sistem
• Sistemul este o notiune cu care noi cercetam corelatia structurală, din punctul de vedere al corelarii reciproce a
structurilor partiale, al nasterii unui raport functional, inchis, autoconservant, delimitat din exterior. Un sistem social
este o structura socială complexa caracterizata de fenomene reciproce care permit delimitarea intregului şi
coordonarea partii lor intregului. (Hans Paul Bahrdt, Schlusselbegriffe der Soziologie, 8. Munchen: Beck, 2000,
• p.113).
• In timp ce prin Structura" se inţelege in genere o notiune metodica, (structura – intreg ordonat după un exemplu
precis), expresia de sistem desemneaza o structura speciala, respectiv un intreg ordonat, ale cărui parti
constitutive se afla intr-o interdependenta reciproca, şi anume fiecare schimbare a unui element, acţionează in
continuare asupra altor elemente ale sistemului. Un exemplu pentru sisteme, ale caror parti se afla in
interdependenta este organismul uman (Gunter Wiswede, Soziologie, Landsberg am Lech,: Verlag Moderne
• Industrie, 1985, p.210).
• Desemnarea structurilor sociale, respectiv a formaţiunilor sociale (de exemplu a unei comunităţi satesti, a unei
grupuri sociale sau a unei comunităţi intregi) ca sisteme sociale are ca ipoteza ca respectivele elemente ale
sistemului se afla in legaturi reciproce. Fiecare schimbare a unui element acţionează mai departe asupra altera.
• La sisteme se iau in consideraţie: identificarea părţilor independente ale sistemului, concurenta dintre partile
sistemului şi resursele existente, nazuinta părţilor sistemului spre autonomie.
• O alta problema este aceea a elementelor sistemului. Aici intra in discutie: persoane, grupuri, instituţii, actiuni,
roluri, parti de sisteme, etc. Cele mai multe teorii sociologice referitoare la sistem pornesc de'la unitati abstracte,
ca de pildă de la roluri sociale.
• Sistemul poate fi reprezentat şi ca o retea de diferite roluri. Alte teorii sistemice reflecta interactiunile:
• sistemele prezintă retele de actiuni interdependente, respectiv relaţii de interactiune.
• Concretizarea interdependentei este reprezentata prin legaturi de reciprocitate şi de complementariat
Reciprocitatea prezintă echivalenta reciproca in cadrul legaturilor de schimb.
• Complementariatul reprezinta punerea de acord a legaturilor individuale intre ele, respectiv obligatiile de roluri ale
unuia reprezinta drepturile de rol ale altuia. Legăturile lor sunt posibile in cadrul retelei sociale.
SISTEME SOCIALE
• 3.2.Sistemul social global - caracteristicile sale.
• Abordata ca sistem, societatea poate fi inţeleasă ca un ansamblu unitar de componente, dispunand de anumite
structuri interioare şi anumite niveluri de organizare, ca un ansamblu coerent de instituţii aflate in relaţii de
interactiune. Astfel, societatea ne apare ca un complex de subsisteme (de ordin economic, social, administrativ,
politic), dispuse ierarhic şi in anumite corelatii. Asa de pildă, sistemul economic nu poate fi separat de cel
demografic sau de cel cultural educational şi invers, sistemul de invatamant nu poate fi rupt de celelalte
• subsisteme. Un rol important revine relaţiilor dintre componente edificiul social. In raport cu alte sisteme,
societatea constituie un sistem complex's! supraordonat. Ca sistem global, societatea se afla in acelaşi timp in
relaţii cu sistemele care alcatuiesc mediul ambiant (sistemul natural, ecologic). Deci societatea cu ansamblul
componentelor şi laturile ei poate fi conceputa ca un sistem social global. Sistemul social global presupune
totalitatea componentelor vieţii sociale. Cuprinzand ansamblul relaţiilor, procesele şi activitatilor umane,
• societatea ca sistem global include modul de organizare al acestora in functie de specificul activitatilor umane, in
procesul de creare a bunurilor materiale şi spirituale, necesare existenţei şi dezvoltarii societăţii. Reprezentand
rezultatul activitatii oamenilor, desfasurata in cadrul existenţei lor comunitare şi sociale, sistemul global atesta
infaptuirea unor transformări fundamentale prin trecerea de la comunitatea socială arhaica (primitiva), la
comunitatea contemporana cu activitatile ei complexe. Sistemul social global mondial, ca o consecinta a
• dezvoltarii şi modernizarii politice este alcatuit din subsisteme naţionale, care se afla in stransa interdependenta,
se afirma relativ autonom, dar presupune cooperare, in unele cazuri integrare. Societatea omeneasca privită ca
sistem social global nu poate fi redusa la nici una din componentele sale şi nici nu reprezinta doar suma acestora.
Dinamica sistemului social global presupune ca fiecare sistem partial manifesta functii specifice, indeplinind un rol
• propriu in dezvoltarea şi autoreglarea sistemului. In cadrul acestui proces economicul, socialul, politicul, culturalul
nu se confunda ci se impletesc, se interconditioneaza, contribuind fiecare in parte şi impreuna la dezvoltarea
generală a societăţii. Sistemul social global nu poate fi constituit, nici transformat după bunul plac de către indivizii
care il compun.
• Ideea de baza a acestei teorii este ca sub aspectul organizarii interne şi al interactiunii cu mediul totul şi fiecare
poate fi cercetat ca sistem. Obiectul care prezintă interes poate fi cu ajutorul unor metode precise reconstituit ca
sistem şi supus apoi unui procedeu de analiza precisa. Esential ca metoda in teoria sistemica este principiul
analogiei, precum şi metoda paralela pentru diferite procese. Teoria sistemelor a apărut in timpul celui de al doilea
razboi mondial ca o cerinta legata de planuri militare. Impreuna cu modele biologice şi matematice a
• fost preluata după razboi in toate domeniile stiintei. Noţiunea de sistem serveste pentru desemnarea oricSror
obiecte. Se poate vorbi despre sistem teoretic, sistem social, sistem de idei, sistem psihic. Prin noţiunea abstracts
de sistem se inţelege o mulţime de elemente intre care se manifests legSturi, şi interdependente. Din aceste
legaturi dintre elemente se naste o structure Din noţiunea de sistem rezultS cS toate pSrtile sistemului sunt
interdependente.
• SchimbSrile unor elemente din sistem acţionează direct sau indirect asupra altor elemente ale sistemului şi
schimbS astfel starea intregului sistem. Subsistemul este un domeniu in interiorul unui sistem care are aceleasi
propriety ca şi sistemul. Principiile formSrii sistemului sunt dirijate din perspectiva sistemului total. De exemplu
reprezentSrile de valori ale unui individ formeazS un subsistem in interiorul sistemului sau cognitiv. In aceeasi
ordine de idei putem mentiona fractiunile ca subsisteme in interiorul unui parlament sau domeniile de
• specialitate ca subsisteme'in interiorul unei universitSti. Subsistemele functional sunt rSspunzStoare pentru
SISTEME SOCIALE
• 3.3. Economia ca subsistem sociocultural
• Asa cum am prezentat mai sus prin noţiunea abstracta de sistem se inţelege o mulţime de elemente intre care
exists legaturi, actiuni reciproce, interdependente. LegSturile dintre elemente formează interdependentS
structurală. Un sistem formează un tot unitar ordonat, cu o deiimitare precisa faţă de lumea exterioara lui.'ln
acelaşi timp, aceastS unitate cercetatS este intotdeauna o parte components a sistemelor supraordonate, care la
randul lor sunt subsisteme pentru alte sisteme mai cuprinzatoare. Universul pare clSdit ca o structura de sisteme,
in care fiecare sistem este incadrat intr-un alt sistem mai mare.
• Un sistem social este generat prin procese de interactiune care se desfSsoarS in cadrul sociocultural intre doi sau
trei actori. Actorul este fie o persoana individuals, fie un colectiv, de care depind mai multe persoane ca membri. In
mod obisnuit, o persoanS sau un colectiv nu actioneazS cu intreaga "naturS" individuals respectiv colectivS
asupra unui sistem de interactiune, ci numai cu o parte. Specialists (T.Parsons şi N. Smelser- Economy and
Society, Londra, 1956) au denumit acest fragment rol social. Exemple tipice sunt acelea de sot, comerciant,
alegStor, etc. Un individ poate fi posesorul a numeroase astfel de roluri. După T.Parsons, fiecare sistem social are
de indeplinit patru functii de bazS:
• - Adaptarea sistemului social la mediul corespunzStor. Deosebit de important in acest caz este valorificarea
resurselor mediului.
• - Atingerea scopului privind realizarea scopului in utilizarea resurselor; - Integrarea intre diferitele actiuni ale unui
sistem social şi controlul coeziunii sociale,. Important este aici integrarea individului in societate, in primul rand cu
• ajutorul normelor sociale.
• - PSstrarea modelului respectiv a reprezentSrilor religioase şi orientSrilor de valoare, normelor sociale şi a
procedeelor de actiune.
• In fiecare societate trebuiesc indeplinite aceste patru functii diferite. Societatea in dezvoltare, a ei tinde ca sS se
diferentieze in patru subsisteme, ea reprezentand sistemul total.
• Aceste subsisteme sunt specializate in indeplinirea unuia din cele patru functii de bazS.
• Gradul de diferentiere structurală a acestor patru functii de bazS este variat din punct de vedere istoric şi cultural.
In perioadele anterioare epocii moderne societStile sunt putin diferentiate. In societStile moderne, dezvoltate se
constats o diferentiere structural deosebit'de puternic conturats'. In cadrul societStilor s-au identificat patru
subsisteme specializate functional. (Parson şi Smelser, op.cit. p. 44).
• Economia este acel subsistem al societStii, care se manifests ca o unitate, prin asigurarea functiei de adaptarea
societatii.
• Politica ca subsistem al societStii este orientatS spre functia de intSrire şi atingere a scopului colectiv.
• Activitatea socialS comunS este dirijatS ca subsistem social de functia de integrare sociala.
• Subsistemul cultural are ca sarcinS indeplinirea functiei de pSstrare a valorilor importante a societStii, a normelor,
a modelelor de actiune. Cele patru subsisteme specializate ale societStii formeazS impreunS situaţia socialS,
respectiv mediul social.
• ' Nu numai societatea, ca un sistem total tinde sS se diferentieze in patru subsisteme, ci şi subsistemele sociale.
Astfel se contureazS douS cadre diferite de sistem: unui prezintS economia ca un sistem functional al societStii,
iar celSlalt ca un sistem functional diferentiat.
SISTEME SOCIALE
• Pentru obtinerea coeziunii sociale sunt absolut necesare procesele de schimb intre subsistemele primare ale
societStii. Economia favorizeazS bunSstarea, politica favorizeazS puterea, sistemul integrativ infSptuieste
solidaritatea, subsistemul cultural asigurS condiţiile necesare respectSrii normelor.
• După conceptiile actuale scopul economiei este producerea de bunuri, prezentarea ofertelor de servicii, crearea
de venituri, Ca un cadru de referinta este luat adesea aspectul satisfacerii cerintelor societăţii. Productia este utila
cand ea prezintă bunuri şi servicii care sunt necesare pentru satisfacerea cerintelor. Bunastarea se poate defmi ca
valoare economica a bunurilor şi serviciilor orientata intr-o perioada de timp data. (Karl-Heinz Hillmann, Allgemeine
Wirtschaftssoziologie, Miinchen, 1988, p.46). Din punct de vedere al perspective! Teoriei sistemelor, specialist au
prezentat conceptia conform careia scopul economiei nu este numai productia de bunuri sau crearea de venit
pentru a fi utilizat de cativa indivizi. Este necesar ca utilitatea economica, să nu fie defmita in legatura cu
"individul" ci luandu-se ca punct de referinta societatea. Scopul economiei este deci maximizarea productiei
dirijata spre sistemul de valori şi functii al societăţii şi subsistemele ei. Utilitatea este asadar valoarea economica a
• obiectelor sociale sau culturale in concordantă cu capacitatea de adaptare a sistemelor sociale.
• Prosperitatea poate fi inţeleasă ca totalitatea valorilor economice ale unui sistem social intr-o perioada de timp
precizata. Plecand de la teoria sistemelor, bunastarea sau venitul reprezinta capacitatea de productie a economiei
in favoarea altor subsisteme ale societăţii. Influenţă economiei asupra bunurilor de consum şi serviciilor este in
primul rand dirijata de bugetul de familie. Acesta cuprinde in societatile moderne elementul esential al familiei şi
anume parintii şi copii. Din punctul de vedere al perspective! sociale prima actiune a bugetului de familie
• este "organizarea" motivatiei. Aceasta include socializarea copiilor. Din punctul de vedere al sistemului de valori
sociale, bugetul de familie asigura forţa de munca. Se poate considera ca intre subsistemul economic şi cel
cultural se formează legaturi de schimb reciproce, respectiv bunuri de consum şi servicii pentru forţa de munca
socializata.
• Asa numitele "culturi primitive" aflate intr-o etapa de subdezvoltare erau din punctul de vedere al structurii
societăţii relativ simple şi dispersate. Se formează comunităţi mici, omogene, nestratificate, dintre care numai
putine numarau o duzina de membri. Economia acestor culturi era orientata asupra asigurarii existenţei prin
autoaprovizionarea comunitatii.
• Problema principals era cautarea hranei: barbatii se ocupau cu vanatoarea, femeile adunau fructe şi seminte. Se
cunoaste prima diviziune socială a muncii. In cursul dezvoltarii ulterioare vor aparea primele forme de cultivare a
plantelor, gradinaritul, cresterea vitelor.
• Mestesugurile erau din punct de vedere economic de importantă secundara. Ele ajutau la obtinerea hranei. Prin
masurile de apărare a teritoriului şi a greutatilor transportului de bunuri, economia unei comunităţi a ramas
autarhica si izolata.
SISTEME SOCIALE
• Organizarea, concentrarea diferitelor activitati pentru dezvoltarea economiei se realiza de comunităţi foarte
anevoios, nu existau scopuri precise, norme/coordonari. Economia era mai mult legata de obiceiuri, datini,
comportamente. Funcţiile economiei se indeplineau in cadrul altor instituţii sociale fund dependente de funcţiile
militare, religioase, politice.
• Familia, economia casnica şi religia formau o unitate astfel incat proceseie economice importante se indeplineau
nemijlocit şi direct. Ciclul de la productie la consum nu era intrerupt prin mijlocirea banilor. In multe zone nu exista
nici un element comun care să fie utilizat ca mijloc de schimb.
• In cadrul comunitatii domnea un sentiment de solidaritate in faţă sortii, Nu era obisnuita acapararea hranei fără
luarea in consideraţie a membrilor comunitatii. Rezervele din economie erau utilizate in cazuri deosebite - razboi,
calamitati' naturale, pentru hrana comunitatii; pe timp de pace aveau loc ritualuri religioase, se aduceau jertfe,' se
faceau cadouri, aveau loc sarbatori comune. Prin aceasta erau stabilite ajutoarele reciproce in caz de necesitate,
zeii, erau slaviti, legăturile intre indivizii comunitatii intarite şi prestigiul social al individului era ridicat.
• In cursul dezvoltarii istorice s-a ajuns la o diferentiere functională care este considerata de unii cercetatori ca o
constitute din subsisteme a unui sistem total fWirtschaft als soziales System, in Soziologische Aufldarung,
Aufsatze zur Theorie sozialer Systeme, Bd. 1,4. Auil, Opladen 1974, p. 219).
• Procesul de diferentiere a condus in cadrul procesului de rediferentiere la subsisteme ale societăţii specializate
functional, relativ autonome. In cadrul procesului de diferentiere, s-au detasat activitatile economice importante
pană la un anumit grad de raporturile socioculturale in special cele familiare şi s-au concentrat din ce in ce mai
mult intr-un subsistem relativ permanent al societăţii. Procesul de rediferentiere a economiei contine o dinamica
proprie manifestata prin functionalitate, specializare, profesionaiizare, rationalitate, şi efectivitate.
• Din punct de vedere al teoriei sistemice, economia s-a despartit in mare masura, in cadrul procesului de
rediferentiere, de domeniile societale: familie, religie, ştiinţa şi politică.
• Economia s-a detasat de elementele straine şi' s-a limitat la rezolvarea problemelor şi sarcinilor cu caracter
economic. Procesul evolutiv de rediferentiere este intovarasit de un proces de diferentiere interna crescuta. In
legatura cu aceasta, in primul rand s-au format pietele. Legata de industrializare s-a ajuns la o diferentiere larga a
intreprinderilor. Despre o totală desprindere nu poate fi vorba, deoarece in societatile moderne mulţi comercianti şi
• mestesuguri individuali şi in primul rand intreprinderile de la ţara sunt legate inca de bugetul de familie.
• Ca obiective principale ale economiei s-au conturat: rezolvarea problemei lipsurilor şi posibilitatea satisfacerii intr-o
masura mai mare a necesitatilor materiale şi spirituale ale oamenilor. La inceput aceste cerinte ale economiei n-au
fost limitate la un anumit teritoriu.
• In timpurile mai noi s-a pus problema unui teritoriu delimitat national. In prezent a apărut problema unei orientari
globale, care trebuie privită cu neajunsurile pe care le provoaca.
• Globalizarea este astăzi raspunzatoare de reducerea numarului de persoane ocupate in sectoarele productive din
economiile tarilor dezvoltate şi de presiunea care determină reducerea salariilor persoanelor cu calificare
inferioara.
• Un efect mai puternic al globalizarii s-a resimtit la nivelul pietelor fmanciare care prezintă deja o dimensiune
globala. Capitalul se poate deplasa rapid dintr-o zona in alta, fund primul care previzioneaza şi fenomenul de
criza, atat economic cat şi politic, Guvernele sunt obligate astfel să reglementeze condiţiile de dezvoltare a pietei
fmanciare globale. In societatea moderna un accent deosebit il prezintă dinamica necesitatilor şi nivelul
SISTEME SOCIALE
economiile tarilor dezvoltate şi de presiunea care determină reducerea salariilor persoanelor cu calificare
inferioara.
• Un efect mult mai puternic al globalizarii s-a resimtit la nivelul pietelor fmanciare care prezintă deja o dimensiune
globala. Capitalul se poate deplasa rapid dintr-o zona in alta,' fund primul care previzioneaza şi fenomenul de
criza, atat economic cat şi politic. Guvernele sunt obligate astfel să reglementeze condiţiile de dezvoltare a pietei
fmanciare.
• La nivel mondial procesul de globalizare cunoaste evolutii diferite, existand contraste vizibile intre diferitele zone
geografice.
• Diferente considerabile sunt magistrate şi in modul de a privi problema globalizarii chiar in cadrul aceluiaşi stat.
Astfel apar diferente intre vestul şi estul Germaniei, intre sudul şi nordul Coreii sau intre Taiwan şi China. Sunt
situatii in care una din parti a ales sau a fost nevoita să aleaga "izolarea" in timp ce cealalta a adoptat "integrarea
economica".
• Globalizarea a condus şi la modificarea modelului managerial. Managerii nu se mai pot limita la problemele
curente ale firmei şi la cunoaşterea conditiilor de desfasurare a afacerilor din ţara in care activeaza.
• Managerul este obligat să fie la curent cu inovatiile din domeniul care apar pe plan mondial, cu tendintele de
evolutie a pietei şi chiar cu perspective^ de dezvoltare ale competitorilor globali.
• In cadrul firmelor multinational pregatirea managerilor este directionata spre orientarile strategice ale firmei,
implicatiile acestora şi pe stimularea spiritului de intreprinzator inovator.
• Globalizarea este implementata prin intermediul solutiilor multidisciplinare de către managerii care isi asuma
responsabilitatea deciziilor locale.
SISTEME SOCIALE
• Managerii globali trebuie să ia in considerare implicatiile propriilor decizii asupra intregului mediu al companiei,
care să conduca la cresterea generală a profitabilitatii firmei.
• Managerii trebuie să actioneze in vederea:
• - deplasarii organizatiilor de la productia de masa "stabilitatea dinamica";
• - evaluarii şi dezvoltarii competentelor organice de care dispun;
• - descoperii competitorilor reali ai'firmei.
• In acest fel se poate asigura dezvoltarea capacitatii de adaptare a oamenilor in urma procesului de educare şi de
perfectionare, cresterea competentei managerilor in vederea creşterii eficientei relaţiilor din cadrul retelei.
• Specialists converg tot mai mult spre ideea ca avantajul competitional in societatea informational depinde tot mai
mult de pregatirea şi calificarea fortei de munca. Roadele politicii de pregatire se obtin după ani de zile şi de aceea
necesita chiar mai mult'decat celelalte politic! de gandire şi o planificare de perspective
• Globalizarea ar fi procesul in urma căruia corporatiile multinationale isi deplaseaza banii, fabricile şi produsele in
jurul planetei in cautarea unei forte de munca ieftine, a unor materii prime ieftine cautand să beneficieze cat mai
mult de facilitate oferite de guverne naţionale şi să ocoleasca in acelaşi timp legile de protectie destul de restrictive
ale consumatorilor, ale protectiei fortei de munca şi ale protectiei mediului. Din punctul de vedere
• ale etici sau a moralei acestea se confrunta cu valori foarte scazute. (Mihai Pricop, Adrian Tantau, Globalizarea şi
strategia firmei Ed. Eficient, Bucuresti, 2001, p. 86).
• ' Din orientarea centrala rezulta granitele acestui subsistem social, respectiv subsistemul economic faţă de alte
subsisteme. Din orientarea principals se pot urmări conturarea sarcinilor, orientarilor de valoare, normele sociale şi
comportamentul, modele de actiune, remedierea problemelor, care alaturi de necesitati determină resursele
materiale şi monetare, structurile organizationale, şi soluţii potrivite pentru actiunea economica.
• Rediferentierea economiei este strans legata de nasterea şi dezvoltarea banilor. Banii formează mediul
• specific de interactive, respectiv de schimb al subsistemului societal, economia. Functionarea ciclului economic de
la oferta muncii, productiei, vanzarea şi consumul prezintă pozitia de centru'a banilor, Banii functioneaza ca mediu,
ca mijloc de achizitie şi vanzare a bunurilor şi capacitatilor.
• ' Acestea trebuiesc intarite prin valoarea banilor şi pot să fie castigate de regula numai cu bani. Se poate deci
dezvolta o societate a castigului, in care banul functioneaza ca: :limbaj special" ca un mijloc de schimb simbolic.
• Asa cum au constat unii economist!, banii nu sunt legati de indicii sociali sau granitele sociale.
• Ei neutralizeaza legăturile societale. Legăturile de schimb sunt rationalizate, standardizate şi simplificate cu
ajutorul banilor. Ca mediu generalizat, banii inving pietele locale,' granitele naţionale şi orizonturile culturale.
• Banul creeaza pană la un anumit grad statusul social, prestigiul social, puterea economica, societala şi de
asemenea politico, precum şi posibilitati crescande de influenţă.
• Banul nu formează numai un mediu curat de interactiune, ci joaca in interiorul societăţii moderne şi in alte cadre
socioculturale un rol din ce in ce mai important.'
• Prin rediferentierea economiei in primul rand favorizata de dezvoltarea banilor, a evoluat şi piaţa ca institutie
economica centrala, coordonata liber de raportul dintre cerere şi oferta. Prin rediferentierea economiei s-a produs
in cadrul acestui subsistem societal un progres deosebit in privinta rationalitatii. In special in domeniul intreprinderii
s-a conturat o rationalitate strategică care este, minimalizarea preturilor, asigurarea viitorului intreprinderii.
SISTEME SOCIALE
• Unii specialist! (N. Luhmann, E Buss) prezintă conceptia conform careia procesul de rediferentiere conduce spre o
"relativa autonoma a economiei". Rediferentierea favorizeaza nu autarhia, respectiv independenta faţă de alte
subsisteme ale societăţii, ci un anumit grad de autonomie adică autoimpunerea economiei. 'hi primul rand, cu
ajutorul mecanismului banilor, economia are scopuri proprii, valori proprii, norme şi criterii de rationalitate
conturate, asupra carora se orienteaza actiunea economica. Autonomia relativa asigura un castig ridicat de
• rationalitate a economiei, un cadru larg pentru decizii economice, specializare eficienta in privinta functiilor
economice. Cu cat economia este mai specializata, cu atat mai mult este ea indicata in indeplinirea functiilor
celorlalte subsisteme societale. (E. Buss, Lehrbuch der Wirtschaftssociologie Berlin und New York', 1985,p 88-89).
economiile tarilor dezvoltate şi de presiunea care determină reducerea salariilor persoanelor cucalificareinferioara.
• Un efect mult mai puternic al globalizarii s-a resimtit la nivelul pietelor financiare care prezintă deja o dimensiune
globala. Capitalul se poate deplasa rapid dintr-o zona in alta,' fiind primul care previzioneaza şi fenomenul de
criza, atat economic cat şi politic. Guvernele sunt obligate astfel să reglementeze condiţiile de dezvoltare a pietei
financiare globale.
• La nivel mondial procesul de globalizare cunoaste evolutii diferite, existand contraste vizibile intre diferitele zone
geografice.
• Diferente considerabile sunt inregistrate şi in modul de a privi problema globalizarii chiar in cadrul aceluiaşi stat.
Astfel apar diferente intre vestul şi estul Germaniei, intre sudul şi nordul Coreii sau intre Taiwan şi China. Sunt
situatii in care una dintre parti a ales sau a fost nevoita să aleaga "izolarea" in timp ce cealalta a adoptat
"integrarea economica".
• Globalizarea a condus şi la modificarea modelului managerial. Managerii nu se mai pot limita la problemele
curente ale firmei şi la cunoaşterea conditiilor de desfasurare a afacerilor din ţara in care activeaza.
• Managerul este obligat să fie la curent cu inovatiile din domeniu care apar pe plan mondial, cu tendintele de
evolutie a pietei şi chiar cu perspective^ de dezvoltare ale competitorilor globali.
• !n cadrul firmelor multinational pregatirea managerilor este directionata spre orientarile strategice ale firmei,
implicatiile acestora şi pe stimularea spiritului de intreprinzator inovator.
• Globalizarea este implementata prin intermediul solutiilor multidisciplinare de către managerii care isi asuma
responsabilitatea deciziilor locale.
•
CAPITOLUL IV
DETERMINANTELE SOCIOCULTURALE ALE
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• DETERMINANTELE SOCIOCULTURALE ALE COMPORTAMENTULUI ECONOMIC
• Dezvoltarea ştiinţelor economice este strans legata de reliefarea principiului economic rational.
• Rationalitatea economica consta in esenta in aceea ca prin mijloacele date sau chiar prin mijloace reduse să se
nazuiasca spre un succes economic pe cat posibil de ridicat, respectiv să se poata realiza un castig maximal. Prin
concurenta antreprenorul este fortat să se comporte rational cristalizandu-se imaginea unui "homo economics".
• Datorita creşterii influentei consumatorului in economia moderna, in teoria economica este analizat şi
comportamentul consumatorului şi principiul rationalitatii economice.
• Conform acestuia consumatorul incearca prin mijloace limitate (venit) să realizeze o utilitate cat mai ridicata.
(maximizarea utilitatii). In parte este cunoscut ca estimarea utilitatii se face in functie de necesitate. Fără a fi luat in
consideraţie acest punct de referinta, in legatura cu necesitatile, apare primejdia ca noţiunea de utilitate se opreste
la o forma goala, nelegata de viaţa. Luandu-se in consideraţie necesitatile consumatorului a fost reliefata
economia ca un domeniu de activitate care este competent pentru productia şi distribuirea mijloacelor
• necesare satisfacerii necesitatilor.
• Atat in comportamentul antreprenorului, cat şi in acel al consumatorului este vorba de o rationalitate scop-mijloc,
care apare ca o neglijare a necesitatilor şi a problematicii de evaluare, ca o rationalitate instrumental!
• Numai in masura limitata se poate vorbi in acest context de o actiune cu un scop rational in sensul lui Max Weber.
Tipul ideal construit de el, al acţiunii cu un scop rational, contine acelaşi aspect esential aceleasi consecinte
secundare posibile, care la alegerea scopurilor ravnite sunt luate in consideraţie in mod echilibrat. Problemele
grave ale prezentului, in special crizele mondiale au rezultat in mare masura din luarea in consideraţie in mode
• nesatisfacator a consecintelor secundare extra economice a actiunilor economice naţionale.'
• Restrangerea teoretica a omului şi rationalitatii sale pe chipul unui "homo economics" a contribuit la faptul ca
subiectul economic ar putea fi descarcat de o raspundere extraeconomica.
• La o cercetare justa a realităţii vieţii economice se arată intotdeauna clar ca figura importantă a unui "homo
economics" corespunde fără indoiala cu omul economic de fapt, ceea ce este foarte important pentru fundamental
unei teorii economice relevante ale economicului rational.
• In consecinta, principiul rationalitatii economice a devenit un model de comportament in cadrul teoriei economice
care da posibilitatea formularii de legitati sau legi, precum şi o matematizare a conceptiilor teoretice.
• Modelul de comportament economic rational contine următoarele ipoteze, care pot solicita o analiza economico-
sociologica.
• 1. Subiectul economic rational este conceput ca un individ fără emotii care este in stare să existe in afara lumii
socioculturale şi urmareste numai interesele sale proprii.
• Pentru acest subiect economic sunt emotiile, motivatiile: dragostea, teama, invidia, increderea, bunatatea,
promptitudinea insusirii necunoscute in deciziile sale acest subiect economic ignoreaza toate orientarile de valoare
care se contrapun intereselor sale.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• 4.1. Determinantele psihologice ale comportamentului economic în contextul
• factorilor de influenţă socioculturali
• In privinta determinantelor comportamentului economic trebuie să fie dezvoltate condiţiile naturale de mediu. In
randul acestora menţionăm in special clima, felul solului, rodnicia pamantului, precum şi peisajul.
• Perioade indelungate de arsita favorizeaza letargia multor oameni şi micsoreaza motivatii pentru munca. Ierni
lungi, grele intaresc tendinta oamenilor spre precautie, precum şi grija oamenilor pentru aprovizionare. hirautatirea
climei şi a fertilitatii solului pot in primul rand, in legatura şi cu cresterea demografica, să duca la un comportament
agresiv concurential.
• O lipsa a albuminei care capata un caracter cronic duce la inrautatirea situatiei hranei şi lasa să decada nivelul
unor activitati importante a populaţiei infometatedintarilesarace.
• In sfarşit; probleme neglijate ale economiei pot să distruga condiţiile naturale de viaţa ale omenirii, ca de pildă
problema invingerii pericolului distrugerii fertilitatii solului prin chimizare şi eroziune.
• Condiţiile naturale de mediul, diferentiate regional acţionează asupra comportamentului economic. Acestea pot să
stimuleze sau să stagneze fortele motrice, nivelul activitatii să-1 ridice sau să-1 prabuseasca, să favorizeze
fatalismul sau resemnarea, dinamica sau activismul, să intareasca comportamentul altruistic sau egoistic de
rivalitate.
• Variatia chiar pe termen scurt a conditiilor de mediu existente influenteaza in mod specific ordinea preferentială şi
comportamentul economic.
• Astfel, o iarna deosebit de aspra poate să ridice valoarea hainelor calde şi să declanseze un comportament
specific de cerere şi oferta. Zapezi abundente ridica cererea articolelor de sport. O vara secetoasa promoveaza
cererea de haine usoare, subtiri de vara, de plaja, de camping. Astfel se inţelege clar ca anotimpurile şi variatiile
vremii influenteaza raportul dintre cerere şi oferta.
• In mod deosebit, comportamentul omenesc este influentat şi precizat de forţa de munca motivationala.
• Omul este fără indoiala, in comportamentul sau, influentat de instincte, necesitati, imbolduri. '
• Realitatea arată ca modul de comportament depinde in mare masura de condiţiile socioculturale, de legăturile de
dominatie şi de situaţia economică existenta. Intr-o societate autoritara un antreprenor poate să manifeste un
comportament mai agresiv decat intr-o societate democratică. Intr-o perioada de supra-ocupare şi de lipsa a fortei
de munca, seful trebuie să-şi invinga comportamentul sau agresiv faţă de o societate in
• caresomajulatingeocotaridicata.
• Caracterul instinctiv indica necesitatile primare, precum şi necesitatile vitale. Ca necesitati primare, respectiv vitale
menţionăm: dependenta de oxigen, foamea, setea, necesitatea de a dormi, asigurarea unui stadiu optim de
incaizire. Satisfacerea necesitatilor primare se face prin: hrana de baza, apa de baut, spatiu de locuit, haine
groase, care pot fi realizate intr-o societate caracterizata prin diviziunea dezvoltata a muncii. Mijloacele de
• supravietuire trebuie să existe şi intr-o societate a lipsurilor, dar aici apar tulburari sociale şi contradictorii ale
populaţiei. Omul este puternic legat de satisfacerea necesitatilor primare după anumite mode. De-a lungul istoriei
s-au manifestat diferite mode, care caracterizau diferite culturi, care erau supuse schimbarilor. Aici acţionează şi
condiţiile de mediu existente. In cursul proceselor de dezvoltare a avut loc o perfectionare culturală crescandă a
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Numeroase necesitati secundare, respectiv motivatii se formează in interdependentă cu satisfacerea necesitatilor
primare, cu influenţe socioculturale diverse. Astfel membrii bine situati 'ai unei societăţi urmaresc relativ rar
satisfacerea necesitatilor primare. De regula ei nu percep cerintele după hrana obisnuita, au gusturi pentru
anumite mijloace de 'hrana cu calitati deosebite. De pildă desi apa obisnuita le poate satisface cerintele de sete, ei
prefera bauturi rafinate, precum cafea, limonada, bere, vin. Asa ajung oamenii să bea cafea ca o necesitate
• secundara.
• Aceste necesitati secundare, din care rezulta o cerinta de oferta de produse speciale, sunt intarite adesea prin
actiuni psihice organice. In timp ce consumatorii de vin şi cafea pot fi stimulati, unii bautori de bere stiu
să'aprecieze actiunea binefacatoare a bauturii lor.
• Felurite sunt necesitatile secundare in legatura cu diferitele parti de imbracaminte, care variaza cultural şi astăzi
sunt subordonate fluctuatiilor modei. Alte necesitati secundare subordonate schimbarilor sunt acelea legate de
locuinta. Necesitatile secundare nu raspund unei cerinte organice şi nu sunt nici nascute ci ele au intrat in toate
epocile şi cuiturile. Ele se nasc ca produse secundare asociative de la fenomene de studiu, in situaţia de
satisfacere a necesitatilor primare. Necesitatile secundare sunt motivatii invatate şi de studiat care in
• conturarea lor reflecta legaturi socioculturale. '
• O alt& categorie a nazuintelor o formează necesitatile: necesitatea la siguranta, proprietate, capacitate, succes,
progres, apreciere favorabila, autorealizare, prestigiu, autodezvoltare,' nazuinta de putere şi dominatie.
• Modalitatea de satisfacere a nazuintelor depinde de particularitatea mediului socialcultural corespunzator. Intr-o
societate in care oamenii nu cunosc nici un automobil şi nici o pozitie profesionala pentru funcţiile de conducere,
nu au nici nazuinta de a poseda un automobil sau să atinga o pozitie profesionala de conducere. Daca intr-o
societate prestigiul social este pretuit la un nivel superior, atunci mulţi membrii ai societăţii se orienteaza in acest
• scop. Daca prestigiul social se poate asigura numai printr-o concurenta de la serviciu, atunci
• mulţi membrii ai societăţii vor intra in aceasta lupta.
• Prin dezvoltarea societăţii actuale modalitatile de satisfacere a trebuinţelor trebuiesc fundamentate in procesul de
invatare socială. In referirile lor concrete şi delimitarile lor specifice nazuintele sunt in acelaşi timp necesitati
invatate, respectiv secundare. Cu cat nazuintele in cadrul unei societăţi sunt mai variate, diferentiate şi'structurate
vertical cu atat mai greu este de atins un scop mai inalt.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• 4.2. Ideologii
• In calitatea să de fiinta activa din punct de vedere spiritual, omul in decursul istoriei a creat numeroase ideologii.
Acestea pot fi apreciate ca sisteme de intelegere umană individuale şi universale. Cu ideologic s-au nascut
structuri de cunostinte care au permis ca intreaga viaţa in univers să se manifeste cu un anumit scop.
• Ideologic formează in mare parte substanta ideala a culturii. Ele sunt de o important majora pentru viaţa comună
ordonata cu rost, a oamenilor din interiorul unei societăţi.
• In perioadele timpurii din istorie ideologic erau influentate' religios şi in mare masura inchistate dogmatic faţă de
noile reprezentari ale credintelor sau cunostintelor. In epoca moderna s-au mai adaugat ideologii care isi au
originea in gandirea ratională. Oricare din aceste ideologii moderne au fost intr-o masura crescanda in evoluţia lor
influentate politic, consolidate dogmatic şi dovedite ca ideologii de puternica influenţă, ca de exemplu
• comunismul cu feluritele sale variante. Chiar in aceasta ideologie o pozitie centrală a ocupat dimensiunea
economica a traiului comunitar uman.
• Ideologiile nu servesc numai la interpretarea realităţii existente. Ele contin conceptiile specifice, ca de pildă cum in
interiorul unei culturi viaţa in comun a oamenilor poate asigura problemele de existentă, ce este important pentru
acesti oameni, cum trebuie ei să se comporte.
• Ca urmare a rolului de orientare fundamentals a ideologiilor pentru inţelegerea existenţei şi a comportamentului
oamenilor, aceste sisteme acţionează in mod deosebit şi asupra vieţii economice. '
• In interdependentă cu apariţia statelor' naţionale moderne s-a format nationalismul, o ideologie seculară, care a
impulsionat comportamentul economic al multor oameni.
• Identificarea sentimentală cu propria natiune a dus la apariţia multor neajunsuri, lipsuri, şi jertfe, in vederea
creşterii puterii propriei tari. Prin orientarea spre o natiune mulţi oameni s-au apropiat spre orizontul colectiv de
gandire, care a depasit nazuinta spre o fericire individuals proprie. In afară de aceasta, nationalismul a reorientat
conceptiile religioase traditionale care impiedicau activitatea economica.
• Dezvoltarea economica a Japoniei după cel de-al doilea razboi mondial este esentiala pentru reintoarcerea la
nationalism, care a unit scopuri politice militare expansioniste cu scopuri'de crestere economica şi a stimulat
comportamentul economic al multor japonezi.
• In asa numitele tari ale lumii a treia, nationalismul a dus la o reanaliza cu privire la identitatea culturală proprie, la o
revitalizare a elementelor culturale religioase traditionale.
• Prin aceasta au fost stavilite sau chiar orientate cerintele de modernizare după modelul din vest care actionau
asupra comportamentului economic. Un exemplu'in acest sens este revoluţia din Islam de sub conducerea
ayatolhului Ruhollah Khomeni.
• Pentru comportamentul economic de o importantă deosebita sunt idelogiile socialismului şi comunismului. Pe baza
orientarii lor materialiste aceste ideologii traditionale, strans inrudite, au inlaturat in primul rand elementele
traditionale. In locul acestora au fost impulsionate: o industrializare fortata, o activitate de serviciu disciplinata, o
crestere economica accelerate. Intrepatrunderea capacitatii societăţii socialiste cu un puternic nationalism sau
patriotism a impulsionat hotararea multor muncitori, prin preluarea propriilor lipsuri şi greutati, să actioneze la
fundamentarea economica a unei societăţi comuniste imbelsugate, de ale carei roade s-ar fi putut bucura
generatiile următoarele. Colectivismul sustinut prin ideologia oficiala şi totalitarismul exercitat prin sistemul de
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• 4.3.Valori, sisteme de valori, schimbări de valori.
• In randul elementelor principale ale unei ideologii se numara valorile socioculturale. Acestea formează coloane ale
sensului interdependentei universale. Valorile socioculturale functionează ca cele mai inalte scopuri şi măsuri ale
moralei şi obiceiurilor. Din punct de vedere sociologic valorile sunt după parerea unui cercetator "elementele
hotaratoare ale unei culturi". (W.Rudolph: Die americanische "Cultural Anthropology" und das Wertproblem ,
• Berlin, 1995, S. 164). Din punct de vedere al conceptiei sociologice, o valoare este un standard general de
orientare selective, pentru directia, intensitatea, scopul'şi modalitatea de comportament pentru apartenentii unui
domeniu social cultural determinat (W.Rudolf, op_dt.).
• Valorile unei culturi precizeaza in mod fundamental ce este important pentru membrii unei societăţi respective,
care sunt scopurile care trebuiesc urmarite. Fară astfel de valori, omul ar fi fară orientare. Ele ofera oamenilor o
capacitate ridicată de adaptare in ce priveste diferitele interdependente climatice şi condiţiile naturale de viaţa. In
favoarea sanselor de supravietuire ale oamenilor, in domeniile climatice diferite, s-au conturat diferite culturi, care
sunt desemnate prin valori specifice.
• Valorile, canalizate intr-o ideologie, apoi incheiate intr-o cultură, s-au nascut in context istoric.
• Valorile nu raman fără interdependente, ci dezvolta felurite legaturi privind: dependentele şi intensificSrile sub şi
supraordine, tensiuni şi antagonisme. Prin acestea valorile formează sisteme de'valori structurate ierarhic, care
prezintă in societatile mari şi moderne un caracter puternic pluralist.
• Comportamentul economic depinde de masura in care societatea este caracterizata printr-un sistem de valori
liber-tolerant sau autoritar totalitar. In ambele cazuri este concludent care sunt valorile dominante care
caracterizează respectivul sistem de valori. Un sistem liber tolerant asigura comportamentului economic, relativ,
inovator un spatiu larg de actiune şi anume in favoarea dezvoltarii economice. O societate cu un sistem inchis,
totalitar, autoritar, restrange posibilitatile de initiative de evolutie a ideilor, de creativitate, in dauna dezvoltarii
• economice.
• Aceasta poate să fie favorizata cand sistemul inchis, autoritar-totalitar confine valori care sunt urmate de membrii
societăţii cu daruire şi care pot să actioneze stimulativ asupra comportamentului economic şi asupra pregatirii
pentru munca. Aceste valori pot fi: mandrie nationals, progres, orientare pentru viitor, fericirepamanteasca,etc.
• In societatile moderne este dirijat comportamentul economic de un sistem de valori stabil şi de durata. In
comparatie cu culturile şi societatile anterioare, s-a impus o schimbare de valori accelerata: diminuarea sau
anularea valorilor precizate, apariţia de noi valori, reevaluarea vechilor valori, insiruirea valorilor individual intr-un
sistem de valori, nasterea de noi sisteme de valori, noi intrepatrunderi intre valorile individual, penetratia larga a
valorilor individual, schimbarea punctelor de vedere cu privire la valori, schimbarile in comportamentul legat de
sisteme de valori şi valori.
• Schimbarea de valori are loc nu numai intr-o forma lineara. Multe aspecte ale schimbarii de valori prezintă o forma
ciclica. Tendintele de schimbare de valori indica conturarea de forte contrarii. In primul rand aceia care isi vad
propriile elemente de valoare amenintate, interese şi castigurile fund in pericol, vor actiona cu forte contrarii: prin
reclama, activitati publice, campanii de educare, de lamurire, influenţe asupra domeniului politic,
• asupra mass-mediei şi asupra sectorului de instruire.
• Pluralizarea valorilor in interiorul societăţilor moderne prezintă o multitudine de reprezentari de valoare individuals
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Pluralizarea şi dinamizarea valorilor socioculturale, a reprezentărilor individual, a

• ordinii preferential şi celelalte determinante interne ale comportamentului economic sunt pe
• deplin cunoscute şi supuse la noi evaluari şi reevaluari, prin noi precizari legice, şi
• reglementari.
• Pluralizarea şi dinamizarea valorilor socioculturale, a reprezentarilor individual şi
• celelalte determinante interne psihice ale comportamentului economic corespund unei
• multitudini şi accelerate schimbări de expresii de comportament, stiluri de viaţa, stiluri de
• consum. Modele de comportament mostenite, traditionale, sunt destabilizate şi chiar inlocuite.
• S-a produs o diferentiere de comportament, care este marita de spatiul individual de actiune.
• A apărut in acelaşi timp o nesiguranta de comportament, pe care personalitatea labila o
• dezorienteaza şi o ingreuneaza. Comportamentul devenit foarte variat şi subordonat
• schimbarilor accelerate de valori nu se lasa captat in modele de comportament ideale, inguste
• nici in acelea ale rationalitatii economice. Prognozele cu privire la schimbarile de
• comportament s-au indepartat de realitate. Aceste reprezentari fac din ce in ce mai actuală
• problema cercetSrilor experimental cu date actuale.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• 4.4. Normele sociale
• Comportamentul economic trebuie canalizat prin norme sociale. Normele sociale sunt Concretizeari ale valorilor
socioculturale. Normele sunt cu atat mai mult acceptate ca reguli a traiului in comun zilnic, cu cat sunt legitimate
prin valori interiorizate şi impartite in comun.
• Daca este apreciata in interiorul unei societăţi, proprietatea familiara asupra bunurilor cu atat'mai mult norma va fi
apreciata şi urmata, astfel ca nici'o familie nu trebuie să-i ia alteia bunuri. In sistemul de valori a unei societăţi,
egalitatea are o pozitie superioara atunci se admite norma ca in actiunile de schimb intre doua sau mai multe
persoane trebuie să fie atinsa starea de echivalent intre a da şi a lua.
• De multe ori o norma socială este legitimate prin mai multe valori. In decursul istoriei unei culturi şi a unei societăţi
se naste mereu o ordine normativa institutionala care precizeaza in mod specific care moduri de comportament
ale individului se pot practica intr-o situaţie specifica.
• Pentru a face vizibil campul larg al normelor sociale se observa deosebirea intre norme necesare, norme
obligatorii şi norme posibile. (Muss-Soil und kann-Normen-Karl-Heinz Hillmann, Allgemeine Wirtschaftssoziologie,
- Munchen Vahlen, 1988,p.l03).
• Normele necesare sunt reguli de comportament la care nu se prea poate renunta pentru a desfasura o viaţa in
interiorul unei societăţi. Ele indica un grad ridicat de obligativitate.
• Respectarea acestor norme este considerata ca necesara sau ca fireasca şi nu este rasplatita.
• Incalcarea normelor necesare este pedepsita cu sanctiuni negative, respectiv pedepse. In asa numitele societăţi
primitive aceste norme sunt identice acelor interdictii "tabu". Vatamarea unui Tabu putea să duca la inl'aturarea din
comunitate a individului care a savarsitaceasta.
• In societatile moderne sunt identice cu normele necesare, normele de drept care fixeaza in scris indicatii de
comportament. In cadrul sistemului de drept al societăţii moderne sunt directionate domenii importante pe
reglementarea normativa a comportamentului economic şi anume: dreptul comercial, economic, al muncii, o mare
parte a dreptului impozitelor, dreptul social, dreptul privat, şi in masura crescanda dreptul mediului. Aici se adauga
şi o internationalizare a dreptului, de exemplu dreptul european şi dreptul decomert exterior.
• Normele obligatorii cuprind obiceiuri traditionale, mostenite, care in cursul unui proces de pastrare din punct de
vedere istoric s-au cristalizat. Ele sunt considerate de oameni mai mult ca "naturale" sau ca "de la sine inteles". La
fel ca şi normele necesare, normele obligatorii sunt legate de sanctiuni negative. Nerespectarea normelor
obligatorii due in cadrul formaţiunilor sociale la sanctiuni negative.' Ele pot să fie solicitate de cei in cauza. Dee
• exemplu neindeplinirea repetata a normelor de către un membru grupului are drept consecinta ca aceasta să fie
inlaturat din cercul colegilor sai. O astfel de sanctiune negativa ajunge să fie pentru cei pedepsiti cu mult mai grea
decat o amenda. Pe de altaparte respectareanormelor obligatorii are uneori ca rezultat sanctiuni pozitive,
respectiv, castigarea simpatiei. Intre normele obligatorii şi cele necesare nu exista o linie de demarcatie precisa. In
organizaţiile mai mari multe norme obligatorii sunt fixate in cadrul regulamentelor quasi juridice. Comportamentul
economic se subordoneaza şi unei multimi de norme posibile care s-au conturat in diferite domenii ale vieţii,
formatiuni sociale,'situatii obisnuite. In intersectarea cu normele obligatorii se includ in normele posibile multe
datini, conventii, uzante, ca de exemplu moduri constante de comportament in relaţii comerciale. Respectarea
normelor posibile nu este garantata prin sanctiuni negative sau constransa. Eventual cel care ignoreaza
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• ' Pentru mulţi oameni, inalta recunoastere, pretuirea deosebita, şi prestigiul de care se bucura in faţă semenilor sai
reprezinta o valoare intrinseca care ridica valoarea vieţii. In afara de acestea indeplinirea normelor posibile este
pentru intreprinderile şi organizaţiile actuale o'premisa esentiala pentru cariera şi succes. De pildă, un functionar
care presteaza multa munca, care face ore suplimentare, care se poarta prietenos şi cooperant cu toti sefii şi
• colaboratorii este cotat in cadrul intreprinderii cu mai multe sanse de avansare decat un coleg carenu renunta la
timpul sau liber, care respecta numai normele necesare şi normele obligatorii. O antreprenoare care se ocupa cu
toata caldura de bunastarea socială a colaboratorilor sai nu se bucura numai de o recunoastere şi o pretuire
deosebita, ci şi de angajarea puternica a capacitatii colaboratorilor sai.
• Ca urmare a accelerarii schimbarilor socioculturale in interiorul societăţii moderne s-au slabit unele dintre normelor
obligatorii şi posibile. Intr-o vreme in care permanentele inovati'i şi schimbări ale individului pretind o deosebita
capacitate de studiu şi flexibilitate, nu este de ajuns numai onestitatea varstei ca să confere normelor valabilitate.
Mai mult, sub influenţă ştiinţelor sociale s-a patruns in domeniul normelor sociale şi-a scos la iveala pentru tot mai
• mulţi oameni istoricitatea, relativitatea, şi necesitatea schimbarii acestor reguli de comportament. Reconstruirea
normarilor traditionale de comportament şi pluralizarea economiei moderne constituie primejdiile de apariţie a unei
lacune normative crescande in defavoarea asteptarilor de siguranta, seriozitate in viaţa oamenilor in comun.
Moderarea normelor obligatorii şi posibile deschide individului izolat campuri mai largi de actiune şi
• autodezvoltare personala. Cresterea utilizarii acestui spatiu de manifestare accelereaza acel proces'de moderare
normative Fenomenele economice cum sunt: schimbarile structural, mobilitatea serviciilor şi reclama acţionează
in aceasta privinta din ce in ce mai mult.
• Individul nu mai este ca in epocile primitive legat puternic de o comunitate şi subordonat etic şi moral acesteia. Mai
mult, el a dobandit libertatea intrarii şi a desprinderii de comunitate.
• Moderarea normelor posibile şi obligatorii da posibilitatea individului luand in consideraţie mediul inconjurator şi
semenii sai să actioneze din punct de vedere moral autonom şi pe raspundere proprie. Se antreprenori, functionari
superior! in functii de conducere, conducatori de uniuni. Se incearcaasteapta o astfel de orientare de la posesorii
de pozitii de raspundere: respectiv prin apele la ratiune,'şi la intelegere să se actioneze prin autocontrolul şi
raspunderea proprie a managerilor şi prin realizarea unei schimbări a comportamentului de mediu.
• Moderarea normelor posibile şi obligatorii maresc posibilitatile ca pană la un anumit grad să se poata comporta
individul ca "homo economicus", de a se lasa condus individul de un stil individualist rational, oriental asupra
intereselor şi necesitatilor. Comportamentul omului economic se poate apropia de un model de comportament tipic
ideal al realităţii economice.
• In legatura cu nesiguranta reglementarilor normative ale vieţii economice precum şi referitor la problemele care se
ridica, apare un complex de sarcini care din punct de vedere economico-sociologic este de mare importantă.
• a. Reliefarea unui comportament in general acceptat dirijate pe urmarirea sistemului de valori şi norme. Acesta
trebuie să asigure supravietuirea şi ridicarea calitatii vieţii.
• b. Luand in consideraţie o flexibilitate economică a individului este suficient inţelegerea necesitatii unui sistem
comun de valori şi norme, iar omul economic acţionează etic, moral, după principii şi rationamente.
• c. Problemele şi conflictele se lasa fie ocolite sau rapid invinse prin posibilitati largi, precizate tuturor celor lezati şi
prin participarea la un sistem de comunicare pe cat posibil de deschis, pe deplininteles,reciproc.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• 4.5. Roluri sociale
• Daca statusul este ansamblul comportamentelor la care se poate astepta individul din partea celorlalti membri ai
grupului, rolul defineste ansamblul comportamentelor pe care grupul le poate astepta in mod legitim de la individ.
Desi sunt doua notiuni distincte, ele se completeaza reciproc, stabilind pozitia socială a fiecarei persoane in
societate. Fiecare status trimite in mod neasteptat la un rol, iar societatea dispune de un sistem de norme şi
mijloace de constrangere, implicite sau explicite pentru a obtine ca indivizii să-şi adapteze conduita la modelul
care le este recunoscut (datorita faptului ca rolurile sunt in general prestabilite).
• Statusul impreuna cu rolurile care ii sunt aferente conditioneaza integrarea individului in structura socială. Vom
explica mai clar legatura dintre status şi rol. Viaţa in comun a oamenilor are la baza o structura de pozitii sociale.
Viaţa in comun a oamenilor are la baza o structura de pozitii sociale. Pozitiile sociale sunt formatii care sunt legate
de functii precise: sarcini, contributii de capacitate, actiuni. Funcţiile legate de pozitii trebuiesc indeplinite, daca
• societatea trebuie să supravietuiasca ca o interconexiune de oameni care colaboreaza.
• Pozitiile sociale sunt evaluate in mod diferit de membrii societăţii. Estimarea unei pozitii depinde in ce
masuralunSiile legate de ea sunt importante pentru pastrarea coeziunii grupului.
• Pozitia legata de o evaluare precisa este desemnata in sociologie asa cum am prezentat mai sus ca status social.
(Statusul social = Pozitie socială + Evaluare).
• Prestigiul social al unei persoane atarna in mare masura de pozitia să socială. Din funcţiile unei pozitii sociale
rezulta drepturile şi indatoririle precise ale posesorilor de pozitii.
• Drepturile şi indatoririle posesorilor de pozitii indica ce fel de comportament trebuie să astepte un posesor'de
pozitii, şi ce comportament asteapta altii de la el. Acest comportament contine şi reprezentarea propriei persoane.
• Pe baza drepturilor şi indatoririlor care sunt combinate cu pozitii sociale, posesorul de pozitii individuale
subordoneaza o mulţime de asteptari de comportament din partea mediului sau social. Asteptarile normative de
comportament legate cu o pozitie socială au ca rezultat un rol social. (Rolul social = pozitie socială + asteptari de
comportament normativ).
• Rolul social este prin urmare un manunchi de asteptari normative de comportament care sunt legate de o pozitie
socială. Asteptarile de comportament posesoare de pozitii sunt desemnate prin urmare ca asteptari de roluri.
Rolurile nu sunt percepute ca presiuni din afara, ci ca parti componente ale personality individuale. Este individul
multumit cu situaţia să de viaţa, atunci nu-i vine ideea ca să reflecteze la rolurile sale in mod critic. El se identified
mai mult cu ele şi se angajeaza ca să le indeplineasca.
• De pildă un agricultor individual a crescut prin mostenirea in rolul profesiei sale; el va ajunge in rolul sau in cadrul
rezolvarii unei situatii din agriculture.
• Fiecare individ are cel putin unul pană la mai multe roluri economice importante.
• Fiecare om imbraca pe' baza necesitatii sale organice fără indoiala rolul de consumator.
• Din perspective societăţii bunastarii generale, cu greu se gaseste vreun individ care să fie gata ca rolul de
consumator să-1 indeplineasca numai pentru satisfacerea necesitatilor fiziologice importante. Ca urmare a
socialized, consumatorul a dezvoltat o structure motivatională care nu se bazeaza numai pe necesitatile primere,
desemnate social culturale ci şi pe necesitatile secundere, care se subordoneaza influentei factorilor mediului
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Rolul de consumator confine in sensul de subrol acela de cumparator. In ce masura consumatorul individual intra
in rolul de cumparator, nu depinde de legăturile corespunzătoare de venit şi de avere, respectiv de puterea de
cumparare. Mulţi indivizi sunt atat de absorbiti de activitatea lor profesionale ca abia isi pot permite să dispuna de
timpul necesar pentru cumparaturi. Ca urmare a diviziunii muncii traditionale familiare activitatea de cumparator
este preluete de sotie. Actualul schimb al rolului, legat de gen ectioneeze din nou, astfel ca mulţi barbati preiau
mai mult decet pană acum rolul de cumparator. Cazuri extreme prezintă acei oameni care din cauza unor piedici,
nu pot să apara drept cumparatori. Ei nu pot să actioneze in calitate de cumparatori decat prin telefon. Rolul de
cumparator edune numeroase asteptari de diferite origini. In contra consumatorului au fost intretinute asteptari
• legate de interese din partea a altor participant! la piete şi instituţii mai mult sau mai putin specifice. Astfel in cadrul
unei economii de piaţa, intreprinderile esteepte de la consumator ca el să se lase influentat prin masuri de
marketing şi să se comporte pe cat posibil prietenos in privinta cumpererii. Organizaţiile de eperere a mediului
asteapta de la cumparator un comportament de crutare a mediului.
• In realitate comportamentul de roluri a consumatorului nu confine obligatii din partea intreprinderii, a organizatiilor
de consumatori, organizatiilor de apararea mediului care sunt dirijate direct asupra rolului de consumator. Multe
asteptari specifice care pentru consumatorul individual sunt intr-o masura crescende sunt obligatorii, formează
elementele altor roluri. Astfel se pot cuprinde in rolul de consumator al unui individ asteptarile care se
• impletesc cu rolul de tata de familie sau cu rol de profesie precis. In masura impletirii stranse a rolului de
consumator cu late roluri, trebuie să fie analizate ca o aglomeratie de roluri. Accelerarea de astăzi a schimbarii
sociale iese in evidenta prin schimbări reprezentative ale rolurilor sociale. Schimbarea rolului de consumator
include numeroase' impulsuri prin aceea ca mulţi consumatori ajung bucurosi de inovatii şi se intereseeze de noi
posibilitati de modelare a vieţii proprii. In afara de aceasta, diferite instituţii cunoscute inceerce să schimbe
• comportamentul de consumator in favoarea propriilor prioritati de valoare şi interese. Ca urmare a unei largi
precizari de roluri ale comportamentului economic schimbarea rolurilor sociale conduce in mod obligatoriu la o
schimbare susţinută a comportamentului economic.
• Cei mai mulţi membri ai societăţii (care sunt capabili de castig au rolul de angajat).
• Asteptarile normative care formează rolul de angajat rezulta din scopurile intreprinderii, sarcinile de serviciu,
necesitatile organizatorice, structure birocratice. Din ce in ce mai mult elemente de rol de angajat sunt intarite prin
norme juridice, in special prin dreptul muncii. In general se asteapta de la posesorul unui rol de angajat, ca el să
respecte timpul de munce, să-şi indeplineasca corect şi eficient sarcinile sale să nu tulbure limita intreprinderii, să
se angajeze dupe posibilitati pentru realizarea binelui intreprinderii. Rolul de angajat se imparte in rol de
• muncitor şi model de rol pentru functionar. Din punctul de vedere al puternicilor schimbări' ale functiilor şi
domeniului sarcinile cu caracter sociologic este problematica diferentierea intre functionari şi muncitori. In primul
• rand datorita dezvoltarii tehnice activitatea muncitorului este mai bine cantata decat aceea a multor functionari din
cadrul statusurilor inferioare sau serviciilor. La drept vorbind, mulţi muncitori primesc un venit mai mare decat micii
functionari. In cadrul categoriei de status muncitor şi functionar exista deosebiri functional pe masura statusului,
care due iarasi la o diferentiere a reflectarii rolurilor concrete. In cadrul categoriei de muncitori se prezintă ca
• diferentiere: muncitori necalificati, muncitori calificati, muncitori specialisti. In genere se poate spune ca muncitorul
specialist subordoneaza asteptarile de roluri pretentioase faţă de muncitorul necalificat. Astfel, de pildă, se
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Masurile luate de intreprindere pentru cresterea identificarii celor care lucreaza in intreprindere cu rolurile lor de
angajati contin o schimbare planificata in mod stiintific de roluri şi anume:
• - revalorizarea rolurilor specifice de munca;
• - schimbarea de scop a rolurilor in favoarea domeniilor de competentă mai mare şi a domeniilor de raspundere
pentru posesorii de roluri;
• - imbunatatirea sanselor de afirmare şi de confirmare a capacitatii, coordonarea unui stil de conduced colegial.
• Schimbarea rolurilor de angajati aduce o noua determinare de profesii, de pildă: instalator de unelte, electronist de
energie a agregatelor, mecanic de intretinere a agregatelor.
• In viaţa economical o categorie important de roluri o formează aceea de managed şi patroni.
• O sarcina importanta a analizei de roluri economico-sociologica consta in descoperirea feluritelor reliefari ale
rolurilor de antreprenori. Exista antreprenori de averi proprietar de intreprinderi, antreprenori angajati, respectiv
managed. De la posesorul unui rol de manageri se asteapta in genere ca el să se angajeze pentru
• bunastarea intreprinderii sale şi a colaboratorilor sai, să imbunatateasca condiţiile de munca, pe cat posibil să
reglementeze dorintele clientilor şi ale consumatorilor sai, să realizeze produse bune, sanatoase, neprimejdioase,
convenabile, să asigure servicii utile, sigure, să creeze locuri de munca sau cel putin să le pastreze, să ia in
consideraţie progresul tehnic, să preia raspunderile sociale, să ia in consideraţie pe'eat este posibil importanta
ocrotirii mediului.
• Manifestarea asteptarilor concrete cu privire la rolul de manageri atarna in special de pozitia diferitilor parteneri de
roluri ai intreprinderii. In randul acestor parteneri de roluri menţionăm: colaboratori, clienti, furnizori, sponsori,
parteneri de afaceri şi concurenti, reprezentanti ai sindicatelor, de uniuni, reprezentanti ai vietiipublice.
• Colaboratorii asteapta de la manager ca el să manifeste interes pentru prosperitatea intreprinderii pentru locuri de
munca sigure, pentru conditii sanatoase de munca, să plateasca pe cat posibil salarii ridicate să produca capacitati
sociale, să practice un stil cooperant colegial, să se ingrijeasca pentru sanse de manifestare şi pentru un bun climat
de intreprindere. In dependent de respectivele pozitii şi de rolul in intreprindere sunt aceste
• asteptari accentuate de la indivizii izolati in mod diferentiat: muncitorii asteapta in primul rand salarii ridicate şi
conditii de munca sanatoase. Functional superior! asteapta in special un stil de conducere modern, sanse de
afirmare, pretentia unei cariere proprii. In decursul timpului şi sub influenţă actualelor fenomene, ca de pildă somaj,
in structura de asteptari de roluri se pot produse deplasari de prioritati, de exemplu reevaluarea sigurantei locului de
• munca in cadrul intereselor pentru un climat de intreprindere favorabil.
• Furnizorii asteapta de la manager să plateasca la timp livrarile. Concurentii asteapta interzicerea unei concurente
distrugatoare, eventual cooperare şi dezbateri.
• In iegatura cu alte roluri sociale pe care le are un manager in viaţa particular menţionăm şi rolul de tata de familie.
Conform asteptarilor acestui rol, el trebuie să asigure familiei sale un nivel de viaţa ridicat, să le consacre acestora
timp suficient. Aici apar asteptarile de la prieteni şi cunoscuti, rude. In directia de a-şi interpreta rolurile sale
managerial se orienteaza in asteptari generale, pozitiv conturate, pe care le intretine. Din aceasta conceptie de
roluri autoclarificate rezulta un autoportret de roluri.
• Acest autoportret de roluri in cadrul structurii motivationale imbraca următoarele ordini de prioritati:
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Alte roluri in viaţa economica sunt acelea care sunt localizate in uniuni, in mod deosebit acelea din organizaţiile
sindicale, uniunile de antreprenori şi de patroni, uniunile profesionale şi camerele(de Industrie, de comert). In
interiorul acestor organizaţii se contureaza rolurile pentru forte de conducere, pentru colaboratori principal!, pentru
membri. Din punct de vedere economic, a fost subapreciat, pană acum rolul femeii casnice, care de multe ori a
fost ignorat.
• Ignorarea şi subevaluarea rolului femeii casnice sta in contradictie cu importanta ei economica reala. Rolul
gospodinei formează o punte de legatura intre economie şi familie'. In legatura cu rolul de mama, gospodina se
ingrijeste in primul rand de reproductia societăţii in sens biologic.
• Ea are un rol deosebit in cresterea copiilor care vor deveni forţa de munca viitoare şi de asemenea consumatori ai
economiei. Rolul femeii casnice este impletit cu acela al cumparatorului şi prin aceasta, ea formează o baza sigura
pentru cerere. Activitatea femeii casnice creeaza condiţiile ca alti membrii ai familiei să poata practica diverse
profesii. Intre timp, multe femei au preluat profesii. Aceasta reorientare are la baza numeroase procese de
• dezvoltare. Probabil ca in viitor nu se va mai face deosebirea ca urmare a unei schimbări de roluri intre femei
casnice şi barbati casnici.
• In concluzie din punct de vedere teoretic putem afirma ca rolurile pot fi simple sau complexe, previzibile sau
imprevizibile. Rolurile previzibile sunt: impuse, organizate, obisnuite. Rolurile imprevizibile sunt fluctuate,
neasteptate sau inventate. In principiu se pot distinge roluri institutionalizate, legate de sistemul instituţiilor sociale,
roluri personale, care emana de la particularitatile modelului comportamental, realizate de individ şi roluri
• determinate de participarea la activitatile spontane, neprescrise grupurilor restranse.
• In grupurile structurate, rolurile se diferentiaza, vizand realizarea obiectivelor acestora.
• In viaţa socială indivizii pot avea roluri date (te nasti barbat sau femeie şi joci rolurile respective) şi dobandite
(de'pildă rolurile profesionale). Pot exista roluri predominate (pe care le joci zi de zi) şi roluri episodice(odata in
viaţa poti fii "vedeta zilei" - de pildă cand sarbatoresti un eveniment deosebit - ex. iesirea la pensie, etc.) Pot fi şi'
roluri biologice (după sex sau varsta), roluri institutionale (in familie, in intreprindere), extrainstitutionale (in grupul
• de prieteni). Se poate constata rolul dependent şi independent al aceluiaşi rol.
• De pildă, rol de tata este dependent pentru ca se exercita faţă de rolul de fiu. Mr-un grup restrans el poate fi
• (tatal): profesor, tata, frate, sot, deputat, ministru. In'concluzie se poate afirma ca precizarea comportamentului
economic al individului'depinde in mare masura de rolurile sociale pe care el le are.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• 4.6. Grupurile sociale
• Conceptul de grup a fost imprumutat la sfarşitul secolului sec. XVII şi XVIII din limba franceză şi folosit in primul
rand in arta pentru desemnarea unei orientari in figurile sau biectele interdependente. De aici a patruns in
limbajul comun ca o conturare a unor legaturi interne intre obiecte şi oameni, care in ciuda elementelor
caracteristice de specie, categorie, sort, apoi referitor la comunitatea de interese, de exemplu uniuni politice, etc.
• Conceptul sociologic de grup este chiar recent, extrem de raspandit in limbile engleza şi franceză.
• Grupul este sinonim cu uniune, formatiune socială, esenta socială, configuratie socială.
• Grupul este o notiune de baza in diferite sisteme sociologice. Unii cercetatori consideră invatatura despre
societate ca o teorie a grupurilor. Ei simplifica astfel realitatea socială; grupurile se pot dezvolta din procesele
sociale, dar exista grupuri care se sprijina pe fundamente geografice (relaţii de vecinatate, asezare)
• In genere, in regiunile neospitaliere, oamenii pot numai atunci să supravietuiasca cand coopereaza in cadrul
grupurilor sociale. Fără o astfel de cooperare este imposibila dezvoltarea culturala, dezvoltarea economica şi
ridicarea nivelului de trai. Cresterea demografica şi reducerea resurselor impiedica ca individul să se poata
gospodari singur. In cadrul creşterii populaţiei se intăreşte presiunea asupra indivizilor ca să coopereze din punct
de vedere economic, in cadrul grupurilor, după anumite norme. De asemenea, din necesitatile oamenilor
• de siguranta, pentru protectia semenilor şi recunoastere socială rezulta o puternica constrangere de a se trai in
grupuri'sociale. In grupurile sociale se imprima valorile socioculturale şi normele sociale in mod specific
• grupat. In aceste formatiuni sociale, valorile şi normele dezvolta o actiune directa asupra comportamentului
individului izolat. Rolurile sociale sunt localizate in grupuri. Ele sunt legate şi mai departe cu grupuri mai
indepartate. In cadrul grupurilor sociale se cristalizeaza normele de valori ale societăţii cu asteptarile de roluri.
• In sociologie se inţelege prin grup o formatiune structurata relativ durabila, care consta dintr-o mulţime de posesori
de roluri, respectiv de roluri' (Heinz Hillman, Allgemeine Wirtschaftssoziologie, Munchen,Vahlen, 1988,p.l24.)
• Referitor la grup se poate afirma ca "Grupul gandeste, simte, lucreaza cu totul altfel decat ar face membrii sai
daca ar fi izolati" (Emile Durkheim, Regulile metodei sociologice, Bucurestl Edit. Ştiinţifică, 1976,p.l46)
• Din inţelegerea noţiunii de grup din punct de vedere sociologie se constata ca se poate vorbi de fenomene sociale
care nu formează grupuri, de pildă - categorii sociale, un numar important de persoane cu una sau mai multe
caracteristici comune, cum sunt - functionarii, femei, membri de sindicat, ingineri -agregate sociale, o mulţime de
persoane care cel putin se gasesc intr-un loc comun (cum sunt cumparatorii intr-un magazin sau vizitatorii unui
targ); straturile sociale, clasele, starile şi castele (multimea de persoane care preiau in interiorul
• coordonarii ierarhice verticale a unei societăţi acelaşi status sau un status socioeconomic asemănător).
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• 4.7. Clasificarea grupurilor
• In literatura americana impartirea grupurilor a fost facuta in "primare" şi "secundare". (Aceasta deosebire a fost
facuta de sociologul american Charles Norton Cooley (1864-1929) in lucrarea să "Social organization" publicata in
1909). Ca grupuri primare (Primary groups, face to face groups) se incadreaza acele care sunt cunoscute prin
legaturi relativ stabile, personale, de incredere, sentimentale. Exemple clasice sunt familia, grupul de prieteni,
grupul de vecini.
• In literatura germana se deosebesc grupele mari şi grupele mici. In decursul timpului acele grupuri mici pot, ca
urmare a conturarii legaturilor personale emotionale, să imbrace caracterele grupurilor primare. In grupele mici
domneste o intimitate anumita. Aceasta se bazeaza pe legăturile sentimentale personale stranse intre membrii
grupului. Claritatea şi vizibilitatea acestor grupuri face posibil un control social şi o constiinta a unitatii. Grupele
• mici sunt formatiuni sociale care mentin roluri şi posesori de roluri, intre care sunt legaturi directe şi posibile
interactiuni. Grupurile mici pot să fie mult timp nascute şi in ciuda unei fluctuatii a membrilor care apartin grupului,
să supravietuiasca in continuare. Unele grupuri mici sunt identice cu instituţii relativ stabilite care sunt in toate
societatile, ca de pildă familia şi rudenia. In societatea moderna sunt numeroase grupuri mici, care sunt
orientate'intr-un anumit scop şi sunt create in mod constient, de exemplu intreprinderi mici, care sunt formate
• dintr-un antreprenor, cativa muncitori. Alte grupuri mici le putem considera a fi grupurile de munca din cadrul
intreprinderilor mai mari. In cadrul grupurilor mici putem să menţionăm de asemenea pe langă familie despre care
am vorbit şi tribul, satul, grupele de joaca, uniunile de tineri. Grupurile mici sunt mai mult identice cu grupurile
primare, despre care am mai vorbit.
• Deosebit de puternica este influenţă grupurilor primare asupra comportamentului consumatorului. In cursul
proceselor de adaptare şi de asimilare se scot in relief orientari comune de valori, standarde de consum, actiuni de
revendicari, prezentari de moda, aprecieri de gusturi, obisnuinte de cumparaturi, comportamente de consum.
Aceste determinate ale comportamentului consumatorului formează şi elementele unei culturi de grup. Aceste
• determinate de consum specifice grupului asigura individului orientarea, soliditatea interna şi sentimental
demultumire.
• Standardele de consum specifice grupului formează pană la un anumit grad, bariere faţă de inovatiile de consum
şi influenţă marketingului in special a reclamei. Marimea şi permeabilitatea acestor bariere depind de
particularitatile conceptiilor şi orientarilor de valoare in interiorul unui grup. In interiorul grupurilor primare se
'concretizeaza şi se specifica conceptiile, evaluarile, reprezentarile normative, atitudinile şi asteptarile reciproce
• cu privire la munca şi profesie, capacitati, orientari de succes, proportia angajamentului profesional, marimea
venitului, legatura dintre munca şi timpul liber.
• Exista familii in care etica muncii mostenite, capacitatile de serviciu, şi succesul se bucura de o inalta pretuire.
Astfel de familii formează un mediu de cultura fo'arte favorabil, care ca şi la copii se formează orientari de valoare
şi moduri de comportament. In astfel de familii in mod obisnuit se exerseaza o presiune puternica, normata prin
care se poate dirija calea in viaţa, succesul in instruire şi in profesie.
• In grupurile mari lipseste contactul personal, iar instrainarea personala şi indiferenta sunt tipice. Ca urmare a lipsei
de concretizare şi a sistematizarii nu se poate dezvolta o constiinta a unitatii viabila. Procesul de integrare este
mai greu şi mai complicat decat in grupurile mici. Intre persoane şi grupuri se nasc tensiuni mari. Fortele de
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Grupurile organizate politice, economice, in mod deosebit statul incearca in mod stiintific rational şi economic să
creeze structuri corespunzătoare (de exemplu organe constitutional, de conducere, de
reprezentare)sisalepastreze.
• Acestea sunt institutiile şi aparatele cu ajutorul carora se poate dezvolta capacitatea organizatorica, de pildă:
organele legislative şi executive, aparatul militar, aparatul birocratic.
• Grupurile mici şi primare pe care comportamentul economic relevant al individului le determină şi le influenteaza
se nasc in interiorul structurilor mai mari, organizate formal. Este de semnalat ca in aceasta corelatie de
intreprinderi şi servicii se dezvolta o retea de legaturi şi grupuri informale legata de structura formala de pozitii,
roluri, ranguri. Aceasta structura informala de legaturi şi grupuri formează un aspect esential al fiecarei organizaţii
reale, al fenomenului obisnuit de organizare. Asadar, putem să deosebim in sociologie grupurile
• informale de grupurile formale. Aceste notiuni perechi au ca baza studiile facute in prima jumatate a secolului XX,
cunoscute sub numele de "Hawthorne-Studien" (vezi anexa).
• Experimentele de la Hawthorne au demonstrat ca randamentul muncitorilor este determinat de natura relaţiilor la
nivel orizontal şi vertical cu colegii de echipa şi cu conducerea. Experimentele respective au fost facute in uzinele
"Hawthorne" ale Societăţii electrice Vest" din Chicago intre anii 1927-1932. rezultatele neasteptate ale
experimentului au uimit teoria valabila atunci asa numita "Scientific-Management-School". Un pas inainte a fost
• facut de cunoscutul "Bank-Wiring-Room-Experiment" care a pus sub semnul intrebarii o mare parte din teoria
scolii mai sus mentionate. S-au pus bazele unei scoli "Human-Relation- School" al carei intemeietor este
considerat a fi Elton Mayo.
• Pentru cunoaşterea raportului dintre grupurile formale şi informale au ca importanta rezultatele acestui experiment
şi anume: in interiorul structurii de grup formele s-au format structure informale. Fiecare societate are structura ei
formala, o structura de roluri institutionalizate. Dar ea are şi structura să informala, sociometrica, in care legăturile
sunt pe masura sentimentelor. Structura sociometrica este o structura a atomului social, a moleculei sociale, a
interdependentei psihosociale. Aceasta teorie a fost numita sociometrie. Fondatorul ei, Jacob Moreno s-a nascut
la Bucuresti in 1892. Moreno este şi intemeietorul Institutului de sociometrie al teatrului pentru psihodrama (teatrul
terapeutic). Din 1952 a fost profesor universitar la New York. Sociometria descrie şi analizeaza legăturile cu
ajutorul sociogramelor (reprezentari grafice formalizate) sau sociomatritelor (reprezentari de legaturi sociale ale
indivizilor dintr-o grupul pe matrita) şi prin luarea in considerate a coeficientilor algebrici sau statistic! pentru
descrierea structurii de grup şi clasificarea elementelor de grup, cu privire la legăturile cercetate. Prin metoda
sociometrica se cercetează următoarele legaturi importante:
• a) structura functională de munca (cooperarea, pozitia functional de munca).
• b) structura socială personala;
• c) structura legaturilor economice;
• d) legăturile sociopsihologice(simpatie şi antipatie, interese, legaturi de autoritate). Sociograma cuprinde grafic
• legăturile dintre membrii grupei.
• Daca din cele relatate mai sus am vazut cum s-a studiat problema să vedem prin ce se caracterizează aceste
structuri informale. Grupurile informale asadar apar: a) prin contacte intre indivizi care reies din structura formala a
structurii organizational; b) de asemenea in cadrul legaturilor de serviciu pe baza orientarilor comune cu privire la
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Structura informala de grup poate să influenteze elasticitatea şi capacitatea unei organizaţii in mod pozitiv.
Improvizatiile de succes in cazul unor evenimente neprevazute depind in mare parte de'existenta unei structuri
informale. Esenţiale sunt procesele de formare a opiniilor, a atitudinilor in cadrul grupurilor informale, care imprima
iarasi atitudinea individului faţă de organizatie. O atitudine predominanta negativa prejudiciaza elasticitatea,
• capacitatea şi sansele de viitor a unei organizaţii. Grupele actionate negativ pot printr-o puternica coeziune interna
luand aspect de clici să creeze o primejdie, de pildă, un act de sabotaj, o actiune grevista. Se incearca din partea
conducerii intreprinderii ca printr-o modelare ştiinţifică şi obligatii legate de legaturi informale şi structura de grup
să se imbunatateasca legăturile umane in favoarea capacitatii de productie a intreprinderii. In cadrul grupurilor
informale se formează norme de capacitate care depind in importanta lor de atitudinea faţă de organizatie.
• De pildă o atitudine negativa duce la colaborarea, solidaritatea apartenentilor grupei la un nivel scazut in privinta
capacitatii, care intersecteaza normele formale de capacitate, fixate la un nivel ridicat. Din contra, o atitudine
pozitiva poate să asigure norme de capacitate informale care să imprime o crestere de capacitate. Din punct de
vedere economic sunt deosebit de importante formarea deciziilor, judecatilor şi modurilor de comportament care
se manifesta in cadrul legaturilor informale. Acestea nu se limiteaza numai in cadrul unor organisme interne ci şi
prin contactele cu numeroase alte organizaţii.
• In cadrul grupurilor informale factorii sociali, emotionali şi irationali pot să influenteze deosebit de puternic deciziile
cu privire la ocuparea posturilor de conducere.
• Comportamentul economic este influentat de inca o categorie de grupuri sociale şi anume de grupele de referinta.
In sens restrans in acest caz este vorba de grupuri se orienteaza sau chiar se identifica cu o persoana. Se pot
deosebi grupuri de referinta comparative, acelea cu care individul compara aspecte precise ale situatiei sale de
viaţa pentru a le satisface sau să-şi insele sperantele, să se deceptioneze, ca de pildă: marimea venitului national,
gradul de asigurare materials, nivelul de consum, posibilitatile de decizie, privilegiile, succesul, etc.
• Astfel, un muncitor specialist se poate orienta după colegii de la o alta intreprindere.
• Procesul de cumparare poate să aiba ca rezultat ca respectivul se simte pagubit. Aceasta va avea consecinte
asupra comportamentului ulterior, şi anume: pretentii la sindicat, la conducerea intreprinderii, la patron, pretentii cu
privire la schimbarea intreprinderii, etc.
• Grupurile de referinta normative sunt acele grupuri care prin valori şi norme se identifica cu un individ. De multe ori
este vorba, din punct de vedere al persoanei respective, de grupuri dotate care depasesc statusul socio-economic
atins de individ. Dorinta să de a obtine aparteneţa la astfel de grup stimuleaza identificarea lui cu acele valori şi
norme. In acest fel se poate orienta intr-o intreprindere un functionar domic de a face cariera şi care nu a atins
inca o functie de conducere. El poate lua ca grup de referinta comportamentul de sef de sectie. El se identifica cu
valorile, normele şi modul de comportament al sefului de sectie, pentru a putea grabi avansarea să. Grupurile de
referinta normative stimuleaza nu numai motivatia de capacitate şi succes, ci şi dinamizarea pretentiilor de
consum şi in cele din urma accelerarea dezvoltarii economice.
• Intrucat comportamentul economic este in mare masura influentat de grupurile sociale, să urmarim in continuare
care sunt elementele principale care determină grupul. fn aceasta analiza putem mentiona structura grupului,
functionalitatea grupului, ansamblul rezultatelor grupului.
• Structura grupului social este determinata de elementele caracteristice grupului: indivizi, relaţii interpersonal,
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Consensul grupului se exprimă prin manifestarea aceluiaşi tip de atitudine, determinata de situaţia in care este pus
individul de a consimti, a adera la conduita grupului, de a-şi formula corespunzator judecati proprii. Conformitatea
grupului se manifesta prin supunerea, acceptarea sau urmarea indicatiilor normative. Comunicarea prin relaţiile
verbale sau nonverbale ocupa un loc deosebit de important in defmitivarea grupului. Competitia
• şi'cooperarea sunt procese de grup cercetate mai ales in functie de eficienta grupului. Studiul lor constituie
elemente importante in cercetarea posibilitatilor de creativitate in domeniul conducerii.
• Daca fenomenele prezentate mai sus constituie elemente cheie in structura grupului, să prezentam care sunt
caracteristicile functionality grupului. Functionalitatea grupului inseamnă implicarea proceselor mentionate in
activitati specifice care să duca la realizarea scopului propus legat de activitatea grupului. Eficienta grupului
reprezinta atingerea scopurilor propuse in cadrul grupului pentru realizarea anumitor obiective. Rezultatele grupului
nu pot fi apreciate deci numai prin raportare la criterii de pragmatica ci şi in functie de criterii
• psihosociale, mai precis de efectele grupului asupra membrilor sai: pozitive, negative,
• integratoare, de echilibru sau de dezechilibru (Savu Dana, Sociologie generală, Buc. 1997, p.137)
• Structura, functionarea şi ansamblul rezultatelor grupului ca dimensiuni esenţiale ale acestuia se afla in raporturi
reciproce de influentare. Un tip specific de grupuri de persoane cu anumite interese şi directii comune de
• actiune care urmaresc atingerea unor scopuri directe sau ascunse de ordin social sau politic il constituie grupurile
de presiune.
• Ele au un rol deosebit in contextul pluralismului politic. Acest concept are in prezent o larga circulatie internationala.
El prezintă tipurile "de confruntari sau de infruntari" care se instituie intre anumite forte sociale'faţă de autoritatile
publice. Ele pot actiona agresiv sau ofensiv, cu mijloace deschise, publice, controlabile sau, dimpotriva.(Virgiliu
Constantinescu ...Opxit, p.96). unii autori considera ca grupurile de presiune pot fi stabile sau spontane, structurate
şi labile, formale sau informale. Uneori se exprimă şi ca grupuri de interese. Grupurile de presiune urmaresc să
influenteze factorii puterii in directia intereselor lor directe sau a grupărilor politice cu care ele pot fi conectate. Ele
pot avea reprezentante in organismele puterii care raman secrete. Ele au mai mult scopul de a devia actiunile
puterii după interesele şi orientarile lor. Uneori antreneaza mişcări de orientare politica deosebit de periculoase cum
• ar fi mişcările neofasciste. Actiunile lor sunt corelate cu anumite manifestari de ale factorilor politic!, care se
realizeaza nu numai direct ci şi prin structuri "subterane". Practica unor grupuri de presiune a fost denumita
"guvernul invizibil". Un profesor american a fficut urmatoarea caracterizare a grupurilor de presiune, desemnandu-le
ca "organizatie care promoveaza cauze economice, morale sau de alta natura, prin utilizarea de agenti platiti sau
• lobbysti pentru a influenţă legislatorii sau functionarii publici prin sustinerea candidatilor numiti de partide politice
sau prin organizarea de campanii sistematice educationale,' ori de propaganda in randurile publicului" (Virgiliu
Constantinescu, Paula Stoleru, Pompiliu Grigorescu, op.cit.p97')
• Din prezentarea problemelor legate de grupurile sociale rezulta ca orice grup constituie prin sine un subsistem
social care prin rezultatele obtinute se raporteaza la mediu in mod sistematic, astfel incat el se afla intr-un proces
permanent de autoreglare, modificandu-şi structura şi modul de functionare. (Nicolae Grosu, Tratat de sociologie -
Abordare teoretica,
• Editura Expert, 2000, p.45) reprezentante in organismele puterii care raman secrete. Ele au mai mult scopul de a
devia actiunile puterii după interesele şi orientarile lor. Uneori antreneaza mişcări de orientare politica deosebit de
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• 4.8. Stratificare socială ,Structura socială verticală
• In prezent nu este cunoscuta vreo societate in care viaţa in comun a oamenilor să se desffisoare pe baza unei
egalitati depline. Se pune intrebarea daca vreodata o astfel de societate ar fi existat. Informatiile speculative cu
privire la o societate primitiva, ffira clase urmareau să fundamenteze o societate comunista, a viitorului, care a
ramas şi astăzi la stadiul de utopie.
• In stransa legatura cu diviziunea muncii şi diferentierea socială, precum şi cu extinderea legaturilor de dominatie s-
a format şi structura socială verticals. Elemente ale acestei inegalitati sociale sunt pozitiile care sunt legate in
sensul noţiunii de status de diferitele valori, calificari, capacitati, drepturi şi obligatii, recompense şi sarcini. Pozitiile
mai inalte sunt caracterizate prin privilegii deosebite, castiguri, autoritate.'
• Societatea se perfectioneaza sub influenţă unor factori generali specific!, sub impulsul unui ansamblu de statusuri,
de pozitii in cadrul sistemului organizational. Deci statusul reprezinta pozitia pe care un individ o ocupa in una din
dimensiunile sistemului social, ca profesie, nivel de instruire, sex şi varsta. El defineste identitatea socială. Statusul
poate fi defmit ca ansamblul comportamental la care individul se poate astepta in mod legitim din
• partea celorlalti membri ai grupului. Adesea decalajele dintre diferitele tipuri de statusuri constituie cauza unor
tulburari sociale sau politice. (Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru, Pompiuliu Grigorescu, Sociologie, E.D.P.,
Bucuresti, 1994, p. 48).
• Fiecare are un status social precizat. In limbajul obisnuit aceasta inseamnă ca individul apartine unei paturi sociale
distincte. Statusul este o parte a caracterelor de pozitii care se prezintă faţă de evaluarea dimensiunilor, ca de
pildă: mai inalt/mai scund, mai frumos/mai oribil, mai bun/mai rau, mai puternic/mai slab.
• Apoi intervin caracteristicile care să fie insarcinate cu valori pozitive sau negative: gen, Batran, sanatate,
aparteneţa religioasa, aparteneţa etnica, inapoiere fizica, maternitate.
• Caracteristicile externe precise, de pildă o' coafura deosebita sau'imbracaminte pot in actiunea lor semnalizatoare
să precizeze purtatori importanti. O mulţime de persoane cu un status asemănător'sau cu acelaşi status formează o
patura socială. In vorbirea obisnuita status reprezinta un sir de diferite statusuri individuale, de pildă: statusul
venitului, statusul instruirii, statusul de servicii, statusul originii. In general, statusul total al unei persoane se
prezintă ca suma statusurilor individuale.
• Apar greutati cand indivizii se ordoneaza m domenii de status individuale, după diferite mărimi. Aceasta situaţie se
desemneaza ca asa numita consistenta a statusului, sau congruente statusului. După unii cercetatori, consistenta
statusului unor persoane este cu atat mai mare, cu cat sunt mai diferentiate caracteristicile legate de demnitatea,
rangul social.
• După alti cercetatori consistenta statusului este cu atat mai bine conturata, cu cat caracteristicile semnificative ale
respectivei persoane deviaza de la asteptarile pe care le are partenerul de interactiune cu privire la conturarea
acestor semnalmente. (Gunter Wiswede, Soziologie, - Landsber am Lech, Editura Moderne Industrie, 1985, p. 238)
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• O implicare in teoria consistentei statusului este ipoteza ca individul nazuieste ca rangurile sale să fie obtinute pe
cat posibil de pe acelaşi plan, şi anume din planul celei mai inalte demnitati. Alte dimensiuni ale statusului, ca de
pildă: varsta, genul, culoarea fetei nu pot fi schimbate. Schimbarea factorilor este legata de costuri diferentiate,
care pot fi mai ridicate decat castigul prin cresterea caracteristicilor deficitare. Un rol decisiv il joaca vizibilitatea
socială a caracteristicilor individuale. In timp ce culoarea pielii se poate ascunde cu greu, originea socială
inferioara se poate mai usor musamaliza sau reinterpreta. Individul se gaseste in situaţia ca prin eforturi deosebite
sau prin comportamente de consum demonstrative factorii deficitari să-i lase la spate. Teoria comportamentului de
compensatie subliniaza ca individul va fi acolo compensat unde apare mai mare efectul compensatiei şi
• unde costurile compensatiei sunt cele mai joase. A doua implicatie a acestei teorii este ca reflectarile deosebite ale
consistentei statusului due la diferite moduri de comportament.
• Aceste schimbări due la manifestarea comportamentului de la un comportament de consum demonstrativ pană la
simptome de stres, de la retragerea din interactiuni sociale la supararea in viaţa.
• Structura socială verticala este o structura de'pozitii sociale inegale (status), acţionează in masura crescanda
asupra comportamentului economic.
• Actiunea structurii sociale verticale asupra comportamentului economic variaza in functie de localizarea unei
societăţi.
• In culturile superioare, premergatoare epocii moderne structura socială verticala s-a cristalizat in societatea
castelor şi societatea starilor.
• Societatea castelor s-a dezvoltat in special in India, ca o structura socială predominantă, care se caracteriza prin
subordinea şi supraordinea diferitelor caste. Casta insasi cuprinde o categorie socială, "inchisa-demembri.
• Din punct de vedere economic este important să menţionăm ca aceste caste erau legate de functii sociale precise,
servicii, orientari de valoare, modele de comportament, ritualuri, stil de viaţa.
• Sistemul de caste indian se diviza in patru caste principale: brahmanii (preotii); satria (nobili şi razboinici), waisia
(tarani) şi sudra (servitori). Ultimii erau cei fără caste, paria.
• Munca şi consumul erau limitate şi determinate pe masura castelor. Soarta individului depindea de casta in care s-
a nascut, principiul nasterii fund dominant. Diferentierile de caste care barau faurirea unei societăţi moderne au
fost formal desfiintate in India prin constitutia din 1950.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• In evul mediu a dominat'intr-o mare parte a Europei, societatea starilor. Structura socială a
acestei societăţi era desemnata in orientarea in ei pe verticala, printr-o supra şi subordine de
drept şi religioasa a diferitelor stari. Starea cuprindea o totalitate de persoane care ocupau acelaşi
rang in interiorul societăţii. In functie de ordinea ierarhica, diferitele stari erau investite cu functii,
profesii, obligatii, posibilitati de dominatie, privilegii şi standarde de consum diferentiate social.
Astfel se dadeau dispozitii'in functie de'stari referitoare la imbracaminte sau la diferite evenimente
din viaţa individului, de pildă nunta. Posibilitatile de comportament economic ale persoanei erau
fixate conform starilor, ele limitandu-se in interiorul unor'spatii inguste. Starile cuprindeau in
special: nobilimea, clerul, burghezia, taranii liberi şi robii. In decursul evului mediu au avut loc
schimbări cum au fost ridicarea oraselor, dezvoltarea comertului, care au dus la dislocari in
societatea starilor, şi anume decaderea rangului cavalerilor şi ridicarea burgheziei orasenesti.
Aparteneţa la o anumita stare era reglementata după principiul provenientei, al nasterii adică şi
numai arareori după principiul capacitatii. Granitele intre starile individuale erau putin permeabile,
dar nu atat de rigid inchise ca in societatea castelor. La drept vorbind erau sanse de ascensiune in
randul clerului şi al burgheziei. De altfel, sansele pe care individul le putea avea in viaţa erau
favorizate printr-o origine legata de stari; respectiv posibilitatile de instruire, de consum, de actiune
politics, intrarea intr-o categorie profesionala se faceau după stari. Pozitia din cadrul starilor era in
favoarea unor indivizi, existand totuşi şi neprivilegiati la care sansele de mobilitate şi dezvoltare
desemnata prin inalta consistenta a statusului şi siguranta statusului erau reduse. Prin consistenta
mobilitatii şi de dezvoltare din partea starilor statusului se apreciaza ca diferitele pozitii sociale ale
membrilor unei societăţi a starilor erau de regula localizate in acelaşi status şi acestia erau
comasati in
• mod compact după rang. Restrangerea sanselor se va rasfrange fără indoiala asupra
schimbarilor sociale şi a dezvoitarii economice.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Din punct de vedere al istoriei economice şi al sociologiei economice, breslele şi corporatiile formau o parte
importantă a societăţii starilor din evul mediu.
• Breslele erau uniuni profesionale, corporatii, asociatii. Se intemeiau şi asociatii de ajutor reciproc, uniuni de
comercianti, mestesugari, sau tarani. In sfarşit, existau şi uniuni religioase. Corporatia era din punct de vedere
economic o uniune organizata de mestesugari liberi şi de comercianti. Ea asigura membrilor ei exercitarea unui
anumit mestesug. Membrii corporatiei trebuiau să se supuna acelorasi norme şi interdictii. Corporatia forma o
organizatie oraseneasca care lua parte şi la exercitarea drepturilor politice. Ea era in afara de aceasta şi o
organizatie viabila care dezvolta şi un sistem social şi cultural legat de obiceiuri, de activitatea
• zilnica,desarbatori,etc.
• Este de luat in consideraţie ca in cadrul societăţii starilor, comportamentul economic al mestesugarilor şi al
comerciantilor era in mare masura reglementat prin dispozitii eticocomunitare ale corporatiilor. Cadrul pentru
individualismul rational economic era limitat.
• Odata cu inceputul epocii moderne au avut loc schimbări in procesele de dezvoltare care au dus la prabusirea
societăţii traditionale a starilor. Aceste evenimente au fost: reforma, iluminismul, apariţia liberalismului,
industrializarea, dezvoltarea burgheziei, raspandirea principiului libertatii mestesugurilor, nasterea structurilor de
piaţa, accelerarea creşterii populaţiei (cresterea demografica), fluctuatii sat-oraş, urbanizarea.
• S-au creat condiţiile de manifestare a unei noi societăţi care a imprimat noi categorii in structura socială verticals
respectiv clasele sociale.
• Asa cum a aratat K.Marx, s-a format prin industrializare şi prin capitalism cunoscuta "societate burgheză" care a
dus pe baza diferentierii proprietatii asupra mijloacelor de productie la apariţia a doua clase antagonice: burghezia
(clasa posesoare a mijloacelor de productie) şi proletariatul (clasa muncitoare).
• Aparteneţa persoanelor la una din aceste doua clase este determinata de sansele individuale, de interese, de
gandire, de comportament (K.H.Hillmann, Allgemeine Wirtschaftssoziologie, Verlag Franz Vahlen Munchen, 1988,
p. 142). Burghezia a devenit clasa dominanta ideologic, politic, economic, in interiorul societăţii burgheze-
capitaliste dezvoltate. In centrul acestei clase dominante se gasesc posesorii de mijloace de productie:
• industrial, fabricantii, respectiv capitalists in sens restrans. In primul rand capitalists sunt orientati in largirea
propriului capital (acumularea de capital). Banii ajung un scop in sine. De aici incolo, din ce in ce mai mult, lupta
de concurenta il impinge pe capitalistul individual la acumularea de capital. Comportamentul sau tinde să devina
pur economic. Forţa de munca este tratata ca un factor de productie şi exploatata. Salariile ajung pe cat posibil
reduse. Legăturile etice ale societăţi, din punct de vedere al comportamentului economic slabesc.
• Intreprinderile şi birourile sunt conduse autoritar şi ierarhic şi chiarmilitareste. Reprezentantii proletariatului care
vor deveni clasa muncitoare au fost de la inceput in mare masura legati de o viaţa, care se caracteriza prin
instrainare, exploatare, nesiguranta, saracie, lipsuri.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Prin favorizarea unui' comportament economic de intreprindere, prin crize economice şi crestere demografica a crescut
pauperizarea clasei muncitoare. In contradictie cu conceptia marxista, societatea bazata pe clase nu s-a cristalizat
niciodata intr-o forma pura. Nu
• s-a nascut nici o societate bazata pe clase care in ajunul unei revolutii radicale să puna impreuna doua clase
antagonist^ dusmanoase, combatante. Dezvoltarea ulterioara a structurii sociale verticale este urmarita in alte cadre.
• Starile de mijloc, respectiv taranii independent!, mestesugarii, comerciantii şi micii industrial nu au fost conform
ipotezelor lui Marx nimiciti şi aproape cu totul coborati in ultima clasa. Acest stadiu de mijloc a fost prezentat ca
"vechiul stadiu de mijloc", prin care au ramas in viaţa sau au fost revitalizate ramasitele starilor. De pildă, vechile
corporatii le regasim in parte in corporatiile diferitelor mestesuguri. In interiorul acestui sector al societăţii moderne sau
putut pastra obligatiile etice profesionale ale comportamentului economic care au limitat'individualismul economic
rational, s-au pastrat reprezentarile cu privire la consum şi stilul de viaţa al starilor, care pe cat a fost posibil nu a fost
depasit sau subminat. Bineinteles, aceste ramasite ale limitelor de consum caracteristice starilor au fost deviate prin
noile dezvoltări ale societăţii bunastarii. Pe langă "vechea stare" de mijloc a luat naştere asa numita "noua stare de
mijloc". Ca urmare a creşterii şi birocratizarii multor intreprinderii, a activitatii de stat şi a sectorului tertiar a luat naştere
corpul de salariati care se delimita de clasa muncitoare. Pe langă functionari a crescut numarul salariatilor, Salariatii şi
functionarii conform reglementarilor nu puteau să fie cons'iderati proletari. Ei se orienteaza după normele, valorile,
consumurile, modelele de comportament burgheze, inca influentate de stari. Cei care apartin noului strat de mijloc au
• refuzat marxismul. Lnbunatatirea situatiei după parerea lor proprie se poate realiza nu printr-o revoluţie socială ci prin
reforme sociale,' dezvoltare economica, ascensiune socială proprie. Chiar la membrii noului strat de mijloc
autoevaluarea individuals depinde in mare masura de aspectul social, respectiv de prestigiul social. Prestigiul social
creste odata cu statusul socioeconomic, care iarasi atarna de succesul profesional. Nazuinta spre un status pe cat
posibil
• ridicat stimuleaza la drept vorbind motivatia succesului şi capacitatea profesionala. Cu ajutorul unui comportament de
consum, oriental din punctul de vedere ale prestigiului, multe persoane ale clasei de mijloc incearca să demonstreze,
in cadrul societăţii urbanizate, un status social pe cat posibil de ridicat. Acest comportament de consum care
declanseaza nu numai atentia, recunoasterea, ci şi limitarea, invidia, pizma, rivalitatea, dinamizeaza consumul şi
cererea de marfuri. Aceste corelatii sunt de o mare importantă pentru comportamentul economic al membrilor din
stratul de mijloc, dar şi pentru dezvoltarea economică.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Progresul tehnic şi cresterea concurentei economice pretinde o calificare a marii parti a categoriei de muncitori. Nu
creste numai numarul de muncitori necalificati, ci şi al acelora instruiti, precum şi al celor specializati. Astfel se
produce in interiorul categoriei de muncitori o diferentiere intre trepte, intre muncitorii necalificati şi specialist!
interpunandu-se categoria celor instruiti. Noile conditii au dus la cresterea conştiinţei de sine a muncitorilor
specialist!.
• Ei şi-au apropiat din ce in ce mai mult conceptiile, valorile, normele', modelele de comportament ale treptei
inferioare ale stratului de mijloc şi au patruns in mica burghezie. Favorizate de venitul real crescut, familiile de
muncitori specialist! au preluat pretentii de consum burgheze: obisnuinte de hrana rafmate, imbracaminte
moderna, mobila de buna calitate, casa proprie. Tinerii muncitori specialist! incearca prin instruirea ulterioara să
ajunga tehnicieni sau ingineri şi probabil să atinga o pozitie conducatoare. Clasa dominantă a burgheziei s-a
schimbat de asemenea. Influenţă marilor mosieri şi a celor care in unele zone poseda titluri mobiliare a devenit
mai putin insemnata, Locul proprietarilor de mari intreprinderi a fost ocupat in mare masura de functionari
intreprinzatori, respectiv manageri de elita. O influenţă mereu crescanda o au bancherii. Demna de semnalat este
şi influenţă varfurilor politice. O influenţă necesara de mentionat este şi aceea a slujbasilor bisericii. Mai departe
un loc important il joaca militarii şi ocupantii pozitiilor de frunte ai diferitelor uniuni.
• In locul burgheziei dominante văzută de Marx, in societatile moderne s-a format un strat superior puternic
diferentiat. In cadrul sau se gasesc oameni de ştiinţa renumiti, personality cunoscute, sportivi de marca, artisti
cunoscuti, cantareti de succes, etc. In schimbariie din straturile societăţii au loc modificari chiar in varful societăţii,
ca de pildă: vechea elita, unii chiar posesori de titluri nobiliare, proprietarii de intinse terenuri, marea burghezie şi-
au pierdut din consideratia pe care o pretindea pozitia lor socială. In locul lor au patruns in mare parte artistii
populari, sportivii, cantaretii, care sunt ceruti de moda actuală şi asigura un comportament de consum
extravagant.
• Pe baza pozitiilor lor, in primul rand marii antreprenori, managerii, şi marii bancheri exercita o influenţă puternica
asupra economiei. In special prin deciziile lor referitoare la investitii, ei precizeaza mişcările conjuncturale, situaţia
somajului, sansele de dezvoltare şi cresterea bunastarii.
• Ca urmare a schimbarilor social structural a fost prezentata conceptia conform careia in locul unei societăţi
divizata in doua clase s-a format o societate variata, stratificata, relativ deschisa şi mobila.
• Se considera astăzi ca societatea moderna poate fi prezentata ca o structura sub şi supra ordonata, care se face
cunoscuta prin diferite pozitii profesionale, sanse de viaţa, conceptii, orientari de valoare, norme şi roluri, stil de
crestere şi stil de discutii, modele de comportament, gusturi, obisnuinte de consum etc. Se intăreşte conceptia ca
aceste aspecte ale ieţii, din punct de vedere socio-cultural au caracteristici legate de stratificarea societăţii.
• Imaginea unei societăţi constitute din straturi sociale vine in intampinarea marketingului bunurilor de consum şi
marketingului serviciilor. Straturile sociale sunt desemnate ca scopurile unui marketing de succes şi a unei
reclame deefect.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Prin cercetari experimentale sociale şi de marketing se pot identifica:

• - straturile sociale care ar putea să solicite anumite bunuri de consum, servicii; variante de productie, marci de
productie şi modele noi;
• - modalitatile de reducere a puterii de cumparare a straturilor sociale;
• - felul in care straturile sociale ar putea să abordeze probleme de publicitate.
• In cadrul cercetărilor legate de structura socială verticals se poate prezenta un model de stratificare:
• - strat superior;
• - strat mijlociu;
• - strat inferior.
• Muncitorii specialisti au fost din ce in ce mai mult ridicati in stratul mijlociu. Ca rezultat al diferentierii stratului de
mijloc, au apărut o mulţime de straturi mijlocii. Luandu-se in consideraţie aceste schimbări au apărut modele
diferentiate de straturi, ca de pildă:
• - strat superior;
• - strat mijlociu superior;
• strat mijlociu de mijloc;
• - stratmijlociu inferior;
• - strat inferior superior;
• - strat inferior inferior;
• - dispret social.
• In categoria intitulata "dispret" intra muncitorii zilieri şi auxiliari.
• Astăzi are un rol precumpanitor tabloul unei societăţi stratificate variat, relativ deschise şi mobile, cu linii de
demarcatie intre straturi permeabile, cu mari sanse de afirmare, care stimuleaza capacitatea de motivatie,
orientarea spre succes. In favoarea capacitatii profesionale şi economice este intarita pregatirea pentru instruire,
instruirea la un nivel superior, adaptabilitatea, cooperativitatea. Individul se identified cu
serviciulsau,cusocietateasa.
• In concluzie putem afirma ca in masura crescanda, comportamentul economic al individului atarna de schimbarile
din structura verticală a societăţii din care face parte.
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• 4.9. Inegalitate socială
• In lupta pentru dominatie şi libertate se manifesta o forma de utilitate pe care o numim putere.
• Puterea este un cadru'al vieţii omeneşti. Banii, armele, informatiile sunt mijloacele puterii. Sfera puterii poate să
cuprindă o constrangere obiectiva pentru intrecere, concurenta, care se poate sfarsi numai prin victorie sau
infrangere. După Max Weber, "puterea reprezinta orice sansa in cadrul unei legaturi sociale, care impune vointa
proprie indiferent pe se bazeaza aceasta sansa. "Puterea este valabila: ca notiune generală pentru diferite conditii
favorabile de a impunere a vointei, ca notiune generală pentru acele grupuri cu pretentii, de a-şi impune
• vointa, care nu gasesc nici o recunoastere pozitiva din partea celor in cauza.
• Din aceasta definiţie rezulta ca vointa proprie nu se presupune. Prin sublinierea "de asemenea impotriva vointei
proprii"' este posibila situaţia cand un individ fără vointa proprie suporta consecintele, de exemplu din
maleabilitate, supunere, conformitate şi oportunitatea chibzuirii. După aceasta definiţie reiese ca Weber lasa pe
deplin deschisa problema fundamentului puterii exercitate care ar putea fi: putere fizica, economica, putere
politico, decizionala.
• Purtatorii puterii sunt nu numai persoane, ci grupuri, uniuni, partide sau state, care dispun de posibilitatea ca să
asigure autoritatea lor chiar fără legitimitate. Puterea este din punct de vedere sociologic nedeterminata. Toate
situatiile posibile pot să inlesneasca oricui in situaţia ca să-şi impuna propriile interese impotriva vointei altora.
Noţiunea putere-dominatie este din aceasta cauza mai precisa. In putere se regaseste tendinta de a
institutionaliza dominatia. După Max Weber, dominatia este o forma a puterii institutionalizata, unde
• revendicarea "dominantilor" este apreciata ca legitima. După conceptia sociologies, dominatia se deosebeste de
puterea socială prin doua puncte de vedere: puterea trebuie să fie in primul'rand institutionalizata şi in al doilea
rand trebuie să fie apreciata ca exercitarea legitima a puterii. Ca tipuri ale unei astfel de dominatii deosebeste
Weber dominatia rationala, la care legitimitatea este deviata de la reglementari legale, dominatia traditionala care
se bazeaza pe credinta in valabilitatea formelor sociale transmise şi dominatia charismatica, care se conduce
• după increderea in calitatile de conducator sau predestinareaanumitor persoane.
• Ca functii ale dominatiei putem mentiona:
• - Stabilirea valorii'; aceasta se refera la consolidarea sau schimbarea valorilor precizate sau tradiţiilor, precum şi la
fixarea prioritatilor (de ex. prevenirea inflatiei, motivarea somajului, masuri pentru protectia mediului).
• - Interpretareanormelor; Pe baza preferintelor dezvoltate se pot schimba normele intr-un perimetru precis şi in
interiorul delimitarilor institutionale, (de ex. Schimbarea legislatiei) sau se pot da noi legiferari (o noua lege) sau
reinterpretari (de exemplu ample forme precise ale interpretarilor juridicesiaplicatiilorjuridice).
• - Controlul social ;' acesta reprezinta verificarea şi supravegherea actiunilor persoanelor care sunt obligate cu
indeplinirea normelor legale. Este necesar a fi sanctionat comportamentul deviant.
• - Sanctionarea socială; Este vorba de functia dominatiei asupra normelor nerespectate pentru a reactiva, pentru a
preintampina o eventuala diminuare a normelor, pentru a apara membrii societăţii de contraventii sau de actiuni de
intimidare.
• - Coordonareasiintegrarea ; In societatile puternic diferentiate este foarte important a fi coordonate planurile
individuale. Aceasta capacitate de integrare poate să lase mai departe să actioneze mecanismul de piaţa sau să
COMPORTAMENTULUI
ECONOMIC
• Puterea şi dominatia formează elementele absolut necesare pentru convietuirea in comun şi pentru supravietuirea
umanitatii. Invingerea cu succes a greutatilor vieţii este posibila pentru individ numai in cadrul unui colectiv.
Actiunea colectiva presupune coordonarea şi unirea actiunilor individuale. In multe situatii se impune conducerea,
controlul şi exersarea constrangerii. Oricum trebuie să se contureze o ordine ierarhica, o structura de subordonare
şi supraordonate.
• In cursul luptei de concurenta pentru ravnita putere şi pozitii de conducere se stabilesc in cadrul unui proces de
selectionare cei mai puternici şi cei mai slabi. Subordonatii vor recunoaste şi vor respecta imputernicirile de
dominatie şi putere ale superiorilor, daca acestia prin capacitatea lor de conducere, le aduc lor folos. Cei care
conduc se bazeaza pe
• prosperitatea lor economics Inrautatirea situatiei economice generale duce la o criza. Capacitatea de conducere şi
de impunere a puterii devine indoielnica. Ei isi vor pierde recunoasterea din partea dominatilor. Puterea şi
dominatia contin permanent pericolul abuzului. Posesorii deciziilor de putere şi dominatie se gasesc in situaţia
care le da posibilitatea de a utiliza peste masura sau chiar de a exploata in folosul lor pe subordonati, dependent!
Şi dominati.
• In ce masura se l asa cei dominati, exploatati, depinde de orientarile ideologice şi de reprezentarile de valori.
Atunci cand legăturile de dominatie şi exploatare sunt considerate ca "naturale" sau "prin vointa domnului" se va
aprecia situaţia existenta ca avand caracter de fatalitate. Dominantii vor incerca prin doctrine de manipulare să
asigure baza ideologică a societăţii existente. Pentru a fi mobilizata capacitatea de putere economică a dominatilor
se va urmări
• cultivarea de valori sau chiar un "management valorilor", in cadrul căruia să se orienteze spre munca, capacitate,
disciplina, liniste, ordine, supunere.
• Aceste valori trebuiesc urmarite de individ nu considerate ca fund de "la sine inteles". Prin raspandirea
cunostintelor se intăreşte capacitatea dominatilor şi hotararea lor de a pune sub semnul intrebarii abuzurile, şi
exploatarea de a le remedia şi chiar de a le birui. Aici acţionează şi luarea in considerare a valorilor democrate:
demnitatea umană, libertatea, egalitatea, dreptatea, solidaritatea. In condiţiile unei accelerari a dezvoltarii
economice actuale şi a unei cresteri a economiei de concurenta se ingreuneaza impulsionarea capacitatii
economice legata de inegalitatea socială, de raporturile dintre dominanti şi dominati. Capacitatea de inovatie şi de
• intrecere a economiei moderne presupune din ce in ce mai mult creatie, bogatie de idei, initiativa, participare,
angajament. Reevaluarea, dezvoltarea şi pretinderea acestor prioritati individuale, sp ecificitati şi nazuinte due la
fundamentarea unei personalitati introsocietatedemocratica. In societatile dictatorial, autoritare sunt limitate
posibilitatile de manifestare a comportamentului economic pentru'dominanti, ca o consecinta a legaturilor rigide -
de putere şi dominatie.
• In societatile libere democratice, ca urmare a diminuarii diferentierilor de putere şi a reglementarii democratice
posibilitatile de comportament economic sunt largite. Libertatea de a alege profesia, autonomia tarifelor, libertatea
consumului formează in ciuda multor limitari concrete in situaţia actuala, elemente esenţiale ale societăţii
moderne democratice. Individul se poate hotari singur pentru o anumita profesie la fel ca şi pentru un anumit
consum, stil de
• viaţa. In concluzie, putem să menţionăm ca posibilitatile de manifestare a comportamentului economic a individului
depind de raporturile dintre membrii societăţii in care este inclus individul.
CAPITOLUL V
INTREPRINDEREA CA SISTEM
• INTREPRINDEREA CA SISTEM
• Intreprinderea este un sistem format din subsisteme şi interactiunile dintre acestea, aflat intr-un mediu in
continua schimbare.
• In centrul modelului se afla analiza sistemelor socio-tehnice. Acest concept descrie organizatia ca sistem deschis,
dirijat spre un anumit tel şi subliniaza importanta aspectelor umane şi obiective in angrenarea lor, reciproca. Deci o
importanta centrală este interactiunea sistemului socio-tehnic cu sistemele sale de mediu. O altă interpretare
sistemica cercetează intreprinderea, respectiv organizatia, ca un proces de schimb. Echilibrul sistemului este atins
• cand imboldurile date sunt mai mari sau egale cu contributiile permise pentru indeplinirea sarcinilor sistemului. Unii
cercetatori au incercat să interpreteze fenomenele din organizatie in sensul analizei de roluri. Organizatia apare, in
acest caz, ca o retea de corelatii intre roluri.
• In cadrul contextului social al intreprinderii o mare' importanta' o are sublinierea dependentei intreprinderii de alte
imprejurări externe. Ideea fundamentals este aici ca structura mediului influenteaza structura cadrului intern al
intreprinderii. Cercetarea acestui raport are loc in cadrul asa numitului concept de contingentă, la a cărui
dezvoltare contribute in aceeasi masura economist! şi sociologi.
• Intrebarea legata de mediul unei organizaţii, respectiv al unei intreprinderi, prezintă un criteriu de diferentiere intre
sistemul intern şi extern. Chiar in cadrul disputei referitoare la rolul intreprinderii apar greutatile unei astfel de
delimitari. Mediul rămane mai mult o notiune difuza care include: clientii, furnizorii, concurentii, autoritatile, etc.
• Important este de subliniat ca diferite sectoare de mediu se afla in legatura cu elemente ale sistemului
intreprinderii. De o deosebita importanta este faptul ca organizatia este constransa şi influentata de mediu asa
cum subliniaza conceptul de contingentă. Astfel o intreprindere incearca prin marketing să influenteze piaţa de
desfacere să-şi depaseasca concurentii sai, sau autoritatile să le determine să ia decizii in'favoarea intreprinderii.
In aceasta privinta mediul unei intreprinderi este sansa şi constrangere in acelaşi timp.
• Constrangere intrucat intreprinderea are de luat in consideraţie conditii generale, politice, culturale, sociale şi prin
aceasta se vede limitata in posibilitatile sale de actiune. şansa pentru ca purtatorii de decizii pot să valorifice
condiţiile de mediu pentru scopuri proprii.
• După unii cercetatori mediul unei organizaţii poate să fie determinat cu ajutorul a doua perechi contradictorii:
• 1. sigur-nesigur:
• - precizarea şi onestitatea informatiilor;
• - frecventa modificarii informatiilor;
• - durata cuplajului intre organizatie şi mediu.
• 2. homogen - heterogen, după imprejurări, daca in mediul individual patrund diferentieri importante sau mai putin
importante cu privire la siguranta.
• Conform unor conceptii se emite ipoteza cu privire la natura mediului şi structura organizatională. Ca afirmatie
principală este valabilă presupunerea, că o organizatie este cu atat mai eficientă cu cat este mai buna
concordanta intre sistem şi mediu. Concret, o organizatie poate să realizeze o structura birocratică formală cand
mediul este omogen, static şi sigur. Daca dimpotriva mediul este nesigur, turbulent, piaţa de desfacere este
precară, sanse de export in descrestere, piată fmanciară, fluctuantă, urmează ca dimensiunea implementator
• formale să fie injustă, intreprinderea trebuie să fie caracterizată de flexibilitate, capacitate de reactie şi capacitate
de schimbare. ' Aceste reprezentări fundamentale care pretind legături de mediu, structuri organizationale
• 5.1. Structura socială a intreprinderii
• Orice intreprindere economică poate fi considerată un ansamblu tehnic bazat pe o organizare ratională, care
urmareste anumite functionalităti. Intreprinderea reprezintă şi un sistem sociouman, care se orientează in
obtinerea de bunuri pentru indivizii care fac parte din acest sistem.
• Scopul intreprinderii economice solicita realizarea unei retele specifice de relaţii interumane definite printr-un
model de organizare formala. Prin organizarea formala,' persoanele fizice ocupa anumite posturi de munca in
cadrul intreprinderii, care ajung să fie roluri sociale, bazata pe un status bine defmit. Organizarea formala obliga
realizarea unui sistem de roluri structurate pe baza unor raporturi ierarhice de autoritate, din perspectiva unui scop
• preterminal (Toma Roman, Introducerea in sociologia economic! Editura A.S.E., Bucuresti, 2000, p. 146).
Organizarea socială formala a unei intreprinderi nu trebuie confundata cu organizarea ei tehnica. Organizarea
tehnico-economica nu duce automat la integrarea socială a indivizilor şi la cooperarea lor pentru realizarea
scopului defmit. In functionarea organizarii sociale a intreprinderii apar in afara relaţiilor definite prin
• modelul de organizare formala, şi numitele relaţii sociale informale, ca urmare a relaţiilor non-formale, spontane
din grupul de munca şi din afara lui. Relaţiile informale sunt determinate de formele de cooperare in munca, de
simpatia reciproca dintre indivizi de preocuparile comune, in afara activitatii de intreprindere (sport, evenimente
culturale), de cooperare temporara in cadrul anumitor activitati, in petrecerea timpului liber, etc. Aceste
• relaţii sunt influentate de grupul de munca. In situatiile de criza grupul informal joaca un rol deosebit de important
permitand actiuni revendicative, actiuni sindicale, greve.
• Comportamentul grupului informal este foarte important pentru functionarea normala a intreprinderii.
• Pentru eficienta activitatii desfasurate in intreprindere se impune armonizarea celor doua tipuri de organizare
socială, cea formala şi cea informala.
• In problema clarificarii in continuare a structurii informale şi a legaturii cu cea formala, cercetatorii s-au concentrat
asupra interdependentei dintre influentele sociale, asupra satisfactiei muncii, asupra comportamentului. S-a
dovedit ca muncitorii intr-o intreprindere dezvolta trebuinte sociale, care prin fenomene normale de intreprindere,
nu pot să fie satisfacute, astfel ca structurile informale reprezinta in mare masura, reteaua de captare pentru
• o serie de necesitati psihice şi sociale şi anume: recompensele şi pedepsele, care numai in parte sunt consolidate
in puterea pozitionala a membrilor intreprinderii. In acest mod prezumtiile şi procesele informale incheie un fel de
alianta. Astfel structura reala de comunicare este delimitate printr-o cale oficiala, ierarhica, planificata şi prin
canale de comunicare.
• Intrucat una din problemele sociologice deosebit de importante cu privire la relaţiile interumane in intreprinderea
moderna este problema comunicarii, vom prezenta cateva elemente legate de clasificarea formala şi informala a
comunicarilor.
• 5.2. Comunicatiile în intreprindere
• Comunicarea poate fi definite ca un schimb de mesaje intre oameni. In cadrul grupului de munca, comunicarea
defmeste toate schimburile semnificative de informatie dotate cu o anumita fmalitate. Ele au loc, in primul rand, pe
baza unor relaţii funcţionale (X depinde de Z, Z face echipa cu Y), dar se constituie şi spontan, ca urmare a
legaturilor preferentiale afective intre membrii echipei. (Toma Roman, opxit, p. 149). Comunicarea face posibila
transmiterea unui mesaj purtator de informatie. Prin termenul de informatie se poate inţelege o actiune de a
• informa asupra unui continut, respectiv datele care sunt comunicate. Se pot ivi cazuri cand sursa de informatii şi
emitatorul pot să coincide (de pildă seful ia o decizie pe care o comunica echipei de lucru, el reprezentand in acelaşi
timp şi sursa şi emitatorul), sau aceste doua elemente se pot distinge unui de altul (seful echipei transmite o
dispozitie pe care a primit-o de la un nivel ierarhic superior, in acest fel, el joaca şi rolul de emitator). In acelaşi fel se
poate discuta şi despre receptor, adică destinatar.
• Linia de comunicare este formata din relee care pot fi umane sau tehnice, care fac legatura intre sursa se informatie
şi destinatar. Foarte important pentru comunicatiile intreprinderii este pastrarea secretului mesajului in actiunea de
trecere prin reteaua de comunicare. Un loc important il joaca şi modalitatea de transmitere: telefon, radio, televizor,
• internet, scrisori, care solicita adaptarea releelor la limbajul respectiv. Mesajul exprimă o anumita intentie specific
uman de a transmite ceva, de a face cunoscut celor din jur anumite lucruri. Mesajul contine' ideea scopului atins şi in
acelaşi timp elemente utile de informatie.
• Transmiterea mesajului implica doua operatii distincte: codificarea şi emisiunea, după care el urmeaza o linie de
comunicatie care poate fi prestabilita (un canal oficial de comunicatie) sau spontana (in structura informala).
Comunicatiile din cadrul intreprinderii se pot clasifica după mai multe criterii: după canalul de comunicare deosebim
comunicatii formale şi informale (O.Nicolescu, I.Verboncu, Managements resurselor umane). Dimensiunea şi sensul
retelei informale depinde de calitatea retelei oficiale, formale. Orice modificare sau deficienta a retelei formale,
impune, favorizeaza apariţia a noi canale de comunicatie informale care tind să echilibreze cerinta de informatie,
care nu a fost satisfacuta prin canalele oficiale. O aita clasificare este realizata după directia comunicarii şi anume:
comunicatii vertical care sunt cele traditionale şi se bazeaza pe legăturile ierarhice de subordonare care sunt
prevazute in organigrama intreprinderii.
• Acestea pot fi ascendente şi descendente. Comunicatiile descendente se concretizeaza in ordine, sau
regulamente, beneficiind de diferite sisteme de transmisie: telefon, radio, t.v.
• Comunicatiile ascendente, de la baza spre varf, ofera satisfactii muncitorilor prin participarea lor la decizii.
Comunicatiile ierarhice pot fi uneori scurtcircuitate, de pildă, maistrul se adreseaza inginerului sef fără a consulta in
prealabil seful de sectie. Comunicatiile ierarhice pot fi legale sau paralele. Comunicatiile legate sunt stabilite pentru o
perioada determinata, corespunzand unor nevoi speciale de informare a'conducerii intreprinderii. Comunicatiile
• paralele sunt reprezentate de canalele de comunicatii apartinand diferitelor organizaţii, care folosesc retele de
comunicatii proprii, dar pot beneficia şi de alte canale ierarhice ale intreprinderii.
• In cazul clasificarii după directie pe langă comunicatiile verticale intalnim şi
• comunicatiile orizontale, care permit rezolvarea operativa a unor probleme in cadrul unor
• posturi de munca intre care exista relaţii organizatorice de cooperare. De pildă relaţiile de
• comunicare intre sectii, intre echipele de munca. Comunicarea obHca, se stabileste intre
• persoane situate la nivele ierarhice diferite şi care apartin unor servicii diferite, de pildă
• subordonatii serviciului de contabilitate intra in relaţii directe cu subordonatii serviciului
• tehnic.Comunicatiile se pot clasifica şi după continut in: operatorii (care imbraca forma
• explicatiilor şi instructiunilor necesare pentru executarea sarcinilor şi realizarea obiectivelor
• individuale) şi optionale (care desi nu urmaresc in primul rand realizarea obiectivelor
• individuale circumscrise posturilor sunt foarte importante in relaţiile dintre salariati). Acestia
• joaca un rol deosebit in privinta crearii şi mentinerii unui climat favorabil adecvat realizarii
• obiectivelor firmei. Un rol deosebit il joaca şi'comunicatiile generate care se refera la piaţa
• firmei, la strategia şi politica firmei. Se mai pot deosebi şi comunicatii motivationale care au
• in vedere relaţiile dintre manageri şi executant! in legatura cu salariatii, cu posibilitatile de
• promovare, relaţiile cu sindicatul, cu administratia. După modul de transmitere se deosebesc
• comunicatiile verbale, care sunt cele mai frecvente şi pun in valoare capacitatea managerilor
• de a se exprimă şi a ascuita şi comunicatii nonverbale, care detin aproximativ 70% din
• mesajele care se transmit şi se primesc intr-o conversatie. Acestea permit perceperea şi
• reprezentarea realităţii atat vizual cat şi auditiv. Exista şi retele de comunicatii: centralizate,
• descentralizate, in cere sau in lant.
• Ne vom opri asupra clasificarii fpjmakT şi informale.
• Deja am mentionat ca dimensiunea retelei informale depinde de calitatea retelei oficiale.
• Orice schimbare in reteaua informala, duce la apariţia a noi canale de comunicatii informale.
• Asadar, in intreprindere se gasesc toate condiţiile de folosire a retelei informale pentru
• completarea retelei oficiale, in concordanta cu sarcinile intreprinderii.
• 5.3. Aspecte ale culturii intreprinderii
• O intreprindere nu este numai o unitate economica şi de productie, ci in acelaşi timp o unitate socială de sine
statatoare. In aceste sens, ea are o functie economica şi o dimensiune personala. Justetea lucrurilor din punct de
vedere economic, ca şi in viziunea intreprinderii trebuie să includa şi principal justetei persoanei (dreptatii). Sunt
luate in consideraţie următoarele caracteristici umane:
• - integraiitatea şi demnitatea care il caracterizau pe individ;
• - libertatea să specifică personala in sensul "suveranitatii" aceasta inseamnă aptitudinea să de moralitate şi
autodeterminare, care il caracterizează ca fund capabil de decizii rationale, libere.
• Ca principiu specific legat de etica intreprinderii se manifesta:
• 1. In cadrul institutional ca cerinta şi unitate de masura a dezvoltarii unei culturi de intreprindere, care sprijina
comportamentul' moral, urmarind ca integritatea personala şi "suveranitatea" personala a fiecarui individ să fie
respectata.
• 2. In cadru individual, ca obligatie morala a fiecarui membru al intreprinderii faţă de parteneri, colegi, colaboratori,
ofertanti, dar şi faţă de el insusi.
• Schimbarea, prefacerea principiului justetei persoanei, in contextul intreprinderii poate fi observata cu ajutorul
urmatoarelor campuri de actiune:
• - cu ajutorul raporturilor determinate de resursele umane şi naturale;
• - cu ajutorul stilului de conducere şi al formarii organizatiei (modelarii).
• Se pune intrebarea in ce masura modele de organizare şi de'eonducere sunt discutate in cadrul noţiunii de
descentralizare şi de decizie, alaturi de modelarea unei culturi de intreprindere.
• - cu ajutorul instrumentalizarii formarii unei culturi organizationale.
• In ce masura se prezintă conceptiile şi dispozitiile asa zisei "culturi de intreprindere" ca o primejdie pentru libertatea
personala a membrilor organizatiei? '
• - cu ajutorul intrebarii cu privire la ocupatia permanenta şi la impartirea castigului.
• Legitimitate
• Numai după indeplinirea obligatiilor morale valabile faţă de toate persoanele şi prin observarea responsabilitatilor
individuale faţă ' de persoanele precizate este considerata totalitatea şi multidimensionalitatea omului ca persoana.
• Ca o concretizare a cerintei elementare de legitimate, principiul legitimitatii personale pretinde tratarea egala şi
respectarea fiecarui individ in demnitatea să ca persoana.
• Legitimitatea joaca un rol important in special in domeniul managementului resurselor umane, a conducerii
personalului care se poate caracteriza:
• - printr-o forma de utilizare a colaboratorilor care nu detin pe langă calificarea de specialitate şi competentele şi
calitatile personale;
• - printr-un mod de conducere care permite muncitorilor să-şi mareasca potentialul specific individual;
• - prin masuri de perfectionare, de ridicare a calificarii care nu sunt adaptate numai la necesitatile specifice actuale
ale firmei, ci in acelaşi timp, servesc la formarea unui capital uman de viitor; '
• - printr-o noua forma de motivare a muncitorilor.
• Participarea In cadrul conducerii exista multe aspecte de schimbare a principiului de legitimitatea persoanei.
Important este participarea muncitorilor la activitatea intreprinderii şi anume luand in consideraţie aspectul spiritual
prin descentralizarea structurilor organizationale şi promovarea conceptelor de ' conducere cooperante, in cadrul
unei culturi de intreprindere corespunzătoare;
• Luand in consideraţie aspectul material, prin coparticiparea la castig, in ultima perioada, se doreste ca noile
modele de conducere şi de management să asigure colaboratorilor noi posibilitati de identificare cu activitatea din
intreprindere. Cunoscut in aceasta directie este "managementul prin objective". Prin acest model muncitorii sunt
adusi cat mai aproape de scopurile'intreprinderii. Adevarata identificare a muncitorilor cu telurile intreprinderii se
• realizeaza numai acolo unde muncitorii acţionează pentru stabilirea acestor scopuri.
• Astăzi in centrul modelarii organizatiei se manifests stradania descentralizarii structurilor şi delegare in cadrul
grupurilor mici. Modelele de management impun asumarea raspunderii şi actiuni de cugetare. Angajamentul şi
raspunderea proprie a muncitorilor a condus la aceea ca acestia, ca reprezentanti ai organizatiei se consideră şi
se pot identifica cu aceasta. Odata cu gradul de identificare creste şi motivatia pentru munca a muncitorilor.
• Se pune intrebarea care sunt caracteristicile culturii intreprinderii. Cultura de intreprindere trebuie să pretinda
astăzi noi elemente caracteristice, ca de pildă creativitate, care să contribute la autonomia individului şi să
promoveze angajamentul personal. La aceasta se adauga următoarele:
• - Să aiba prestatie care să asigure o inalta competent;
• - Să manifeste initiativa proprie şi să fie pregătită pentru rise;
• - Să se adapteze la procese de schimbare;
• - Sacolaboreze in cadrul grupului;
• - Sa ia decizii;
• - Să fie corecta in special in probleme legate de informatii, cunostinte şi noutati legate de problemele prezentate
sau cotidiene;
• - Să aiba incredere in altii sau să ramana demn de incredere;
• - Să respecte pe cei din jur (cumparatori, furnizori, şi colegi) şi să se respecte pe sine;
• - Să-şi asume actiuni şi raspunderi;
• - Să aprecieze şi'să rasplateasca pe sine şi pe altii in functie de realizari.
• Climatul de intreprindere
• Dimensiunea legaturilor socio-emotionale din cadrul intreprinderii, respectiv din interiorul unei
grupuri sunt desemnate de unii cercetatori prin noţiunea de climat de intreprindere. Acesta poate fi
diferentiat in: climat de succes (achievement climate), climat de asociere (affiliation climate),
climat de putere (power climate) (Wisweder Gunter, Soziologie, Landsberg am Lech, 1985, p.
295).
• In primul caz, climatul se bazeaza pe capacitatea organizatiei, pe realizarile ei. Climatul de putere
este un climat care confine elemente autocratice. Climatul de asociere confine elemente de
solidaritate şi de orientare a muncitorilor. După rezultatele experientelor, un climat de succes
inglobeaza comportamentul productiv cu elemente de inovatie.
• Climatul de asociere poate să contribuie in mare masura la multumirea muncitorilor. In momentul
in care se vorbeşte de climatul de intreprindere trebuie să se sublinieze ca orizontul experimental
al individului trebuie să urmareasca acelaşi lucru cu grupul de munca sau cu comportamentul.
• Se poate vorbi in interiorul unei intreprinderi de zone climatice, respectiv segmente cu climat.
• Un aspect al acestui procedeu diferential il reprezinta analiza managements climatului, m care
• se cercetează climatul din cadrul conducerii.
• Se poate considera ca acest climat de intreprindere reprezinta atmosfera de intreprindere care ia
naştere prin atitudinile şi modurile de comportament ale membrilor intreprinderii care la randul lor
reprezinta expresia multumirii legate de organizarea formala şi informala a intreprinderii, a
evaluarii capacitatii şi a stiluluideconduce
CAPITOLUL VI
ASPECTUL SOCIAL AL REPARTITIEI
• 6.1. Piaţa ca forma a ordinii

• Max Weber desemneazS piaţa ca tip ideal al acţiunii rationale a societStii.
• Un cunoscut sociolog modern (Zetterberg H.L., Social theorie and social practice. New York, 1962) propune
diferentierea principalelor elemente ale retelei de legaturi sociale in douS clase şi anume: in una din care se
manifests caracterul de piaţa şi in alta in care se manifests caracterul de organizatie.
• Unii renumiti sociologi (Parson, T. - Smelser, N. J: Economy and society London,' 1956) au considerat diyiziunea
muncii,'schimbul şi contractul drept instituţii economice deosebit de importante.
• Analiza structurii pietei a dus la urmStoarele concluzii referitoare la schimbul liber:
• a. Libertatea şi egalitatea legSturilor;
• b. Existenta posibilitatilor de comparatie intr-o dintr-o dubla privinta: comparatia unui obiect cu alt obiect precum şi
comparatia intre persoanele care yor să schimbe obiectele Intre ele;
• c. Existenta unui mecanism de control şi sanctiuni, aici in primul rand mecanismul de sanctiuni financiare, care
fără o conducere centrala da posibilitatea, pe baza imboldurilor fmanciare, impunerea comportamentului
participantilor la piaţa
• După parerea cercetStorilor aceste elemente de structura nu sunt dezyoltate in societStile primitive.
• Aici lipseste posibilitatea principals, de a nega legăturile dintre persoane şi obiecte, lipseste posibilitatea de a
desface legăturile de schimb impersonale de legăturile familiale,politice, religioase şi nu se manifesta interes legat
de sanctiuni şi control financiar. Valoarea stiintificS a comparatiei ideale, tipice este limitatS, şi aceasta pentru a ca
in asa numitele societăţi primitive exists piete concrete unde se face comert cu bunuri necesare existenţei şi
• unde ca mijloc de schimb era utilizata moneda naturala: vite, sare, piei, bare de fier, ca o a treia marfS.
UrmStoarea etapS ar fi asa numitele societăţi primitive unde sunt utilizate simbolurile monetare, de pildă scoicile,
in sensul unui mediu de interactive simbolic.
• Factori de piaţa şi bunuri de piaţa
• In cadrul bunurilor de piaţa sunt inglobate bunuri şi servicii pentru schimb. De un deosebit interes este ultima faza
a procesului de piaţa şi anume piaţa de bunuri de consum. In legSturS cu factorii de piaţa se pot mentiona banii şi
capitalul pe de o parte şi factorul munca pe de alta parte. Din punct de vedere al sociologiei un deosebit interes il
joaca piaţa de munca.
• Piaţa de bunuri, in primul rand piaţa de bunuri de consum este supusa numeroaselor schimbSri in decursul
dezvoltarii sale. Doua schimbSri esenţiale legate de dezvoltarea pietei bunurilor de consum sunt depersonalizarea
şi complexizarea. Elementele traditionale de structura ale pietei, ca relaţiile particulare (relaţiile de rudenie) sau
incarcSturile sociale ale actelor de cumparare (de exemplu negocierea preturilor) s-au schimbat mult şi au facut
loc unui sistem unitar abstract. Acurn este de asemenea important de semnalat ca mecanisme
• reprezentative substituie legăturile slSbite dintre cumparator şi vanzStor. Aceste noi mecanisme sunt in mare
mSsurS un echivalent functional pentru crearea legaturilor de incredere deosebite: explicarea garantiei,
dezvoltarea articolelor de piaţa, care trebuie să semnaleze o deosebita incredere in calitatea produselor, reclama
abstracts, pe care discutia personals intre partenerii de piatS poate sS o substituie. Aceleasi mecanisme
indeplinesc functiunea unei reduceri de complexitate cu privire la varietatea bunurilor oferite şi a serviciilor.
Tendinte de dezvoltare cunosc şi metodele moderne de desfacere. DominS incercarea ca sistemele de
• desfacere şi'cSile de desfacere sS fie depersonalizate şi cu aceasta sS fie obiectivizate la fel ca
• odinioarS elementele sociale in actiunile de vanzare şi cumpSrare.
• Modificarea de distributie este dictatS de ofertS şi de piaţa. Condiţiile de piaţa şi reactiile consumatorului sunt
precizate. AceastS situaţie se poate sS se clarifice teoretic, respectiv in sensul unui model eficient de premii-
sanctiune care sS favorizeze canalele eficiente sau favorabile, care sS-1 rSsplSteascS pe ofertantul capabil, in
timp ce printr-un mecanism de sanctiune asemanStor, canalele ineficiente sS fie inlSturate. Din punct de vedere al
teoriei sistemelor se poate ca dezvoltarea noilor forme de desfacere sS fie explicate printr-o
• echilibrare a sistemului şi de promovare a structurilor şi capacitStilor de adaptare. Noile canale de desfacere sau
modificarea canalelor anterioare sunt in aceste sens in mare mSsurS rSspunsurile sistemului la tulburarile din
sistem.
• Piaţa muncii este in parte influentatS de alte legitSti decat domeniul bunurilor.
• Economists şi sociologiisustincSmodelul clasic al pietei şi ideea unui raport just intre cerere şi ofertS pe piaţa
muncii nu sunt eficiente
• Procesul de productie este organizat şi controlat de posesorul de capital, astfel cS se

naste o asimetrie structural intre muncs'şi capital (Giinter Wiswede, opxit p.310). De
asemenea piaţa muncii trebuie sS se concretizeze prin nSzuinta pentru siguranta
muncitorilor. Prin concedierea muncitorilor ar fi lezate interesele de castig pentru
existentS, functii importante ale societStii (bazele familiei, rata natalitStii,
• sociologizarea copiilor şi nu ar mai fi bSgate in seamS contrasted societStii.
• O altă particularitate care caracterizează factorii de munca este heterogenitatea lor.
La piată se fac cunoscute diferite cantitati şi calitati de munca care sunt oferite, care
la randul lor implica diferite roluri de serviciu, şi pretind diferite grade de pregatire.
• Un alt aspect al heterogenitatii pietei muncii este ca diferite segmente ale acestei pieti
sunt distincte. Unii cercetatori pun problema unei piete a muncii duale. (Gordon,
D.M.: Theories of poverty and unemplovement Lexington, 1972). Ideea de baza
constă in utilizarea unui nou model al inegalitatii sociale, respectiv o diferentiere intre
centru şi periferie. In apropiere de centru (in pietele de munca primare) există sanse
favorabile asigurarii locului de munca, ocupatii stabile, asigurarea unor activitati bine
platite. Mai departe, la periferie se gaseste piaţa de munca duală, cu fluctuatie
ridicata, calificare restransa, sanse de munca schimbatoare, siguranta redusa, nivel
scazut al calitatii vieţii (Gunter Wiswese, opxit p. 311).
• Condiţiile sociale
• Pentru'analiza sociologies a comportamentului de piaţa este necesar a se cerceta legăturile dintre
parteneri de piaţa in actiunile lor concrete. Comportamentul de piaţa este mai mult canalizat in
cadre conditionate cultural, economic şi politic. Se pot deosebi conditii cadru ale legaturilor de
interactiune de piaţa.'(Schild, R.: Per Markt als soziales Interaktionsfeld, in "Der Markt", 56, 1977),
şi anume:
• - Conditii cadru culturale, in special prin actiunile de valoare delimitate cultural şi necesitatile de
ofertantisisolicitanti.
• - Conditii cadru politice, in mod deosebit in funcţiile de reglementari ale mecanismului pietei, in
cadrul'ordinii economice, sisteme de reglementare juridica, mecanisme de sanctiune politică.'
• - Conditii cadru ecologice-economice-tehnologice, care prezintă bazele pentru potentialul necesar
economiei in privinta resurselor şi situaţia aprovizionarii unei societăţi (de pildă stadiul de
dezvoltare economică).
• - Conditii cadru social-structurale, in special dimensiunea puterii reale de pe piaţa impreuna cu
posibiiitatile de interventie economică precum şi influenţă grupărilor sociale pe care individul le
intalneste la piaţa şi care il limiteaza pe individ in scopul şi motivatia să.
• Aceste conditii cadru care se afla in interdependentă acţionează in sensul unei structuri
• normative in care legăturile interumane se manifestă in cadrul subsistemului "piaţa".
• Influentele de interactiune al acestui mod sunt un aspect partial al proceselor sociale relevante
• de piaţa.
• 6.2. Sisteme economice
• Noţiunea de sistem economic reprezinta in epoca modernă totalitatea parerilor privind conceptia supra lumii,
valorile socioculturale, reprezentarile de ordine şi legăturile de conducere ale structurii unei economii naţionale
care precizeaza şi canalizeaza particularitatile şi orientarea proceselor economice. (Karl-Heinz Hillmann,
Allgemeine Wirtschaftssoziologie, Munchen: Vahlen, 1988, p. 172).
• Un sistem economic stabil contine o ordine economica specifică impletita cu legăturile de conducere socială care
in mod fundamental organizează şi structurează evenimentul economic. Din punct de vedere al sociologiei
economice este important de precizat ca sistemele economice sunt canalizate schimbSrilor mediului sociocultural.
Sistemele economice sunt legate de reprezentari socioculturale precise şi exercită asupra acestora o
• influentă puternică. Purtatorii unui sistem economic sunt oameni cu structuri de personalitate diferita şi
• moduri de comportament, care sunt caracterizati de influentele socioculturale ale mediului. Diferite sisteme
economice au de rezolvat probleme fundamental comune privind productia bunurilor necesare traiului, a serviciilor
oferite, a repartizării bunurilor şi a produselor, a mijloacelor utilizate pentru aceasta.
• In cadrul economiei moderne trebuie să se ajungă la o realizare a scopurilor diferitelor sisteme economice:
dezvoltarea economică in favoarea ridicarii nivelului de trai general, asigurarea locurilor de muncă, stabilitatea
preturilor, echilibrul extraeconomic şi siguranta socială. Pe langă asigurarea unui nivel de trai ridicat de la
sistemele economice dezvoltate sunt asteptate realizarea scopurilor de autodezvoltare şi de adaptare a mediului.
• In cele ce urmeaza se vor prezenta principalele tipuri de sisteme economice: economia de piaţa libera, economia
de piaţa sociaia, economia de piaţa centralizata.
• Economia de piaţa libera
• Economia de piată liberă formează un sistem economic, in care independent de stat, productia şi oferta de bunuri
şi servicii pe de o parte şi cererea de bunuri şi servicii pe de altă parte sunt dictate de deciziile individual ale
subiectilor economiei.
• Pentru economia de piată liberă este esential că oferta şi cererea pe pietele individual se armonizează printr-
unmecanismdepreturi.
• Noţiunea "piaţa" reprezinta institutia de baza a legaturilor de schimb intre indivizi respectiv categorii de persoane
(producatori, ofertanti, comercianti, cumparatori, consumatori) cu interese şi scopuri comerciale, deosebite. Pe
baza unei intreceri nelimitate se formează preturile care reflecta restrangerea diferitelor bunuri şi servicii. Preturi
ridicate pentru anumite bunuri semnaleaza lipsuri in proportie crescanda şi cauzeaza intreprinderilor'care
urmaresc maximizarea castigului să dezvolte productia şi oferta. Preturi scazute din contra due la limitarea
productiei şi a ofertei precum şi la punerea in miscare a factorilor de productie care trebuiesc amplasati in
domeniile producatoare de castig. In economia de piaţa libera planurile economice individuale sunt coordonate cu
ajutorul preturilor pietei.
• Managerii aleg acea combinatie de'factori de productie care determină cele mai reduse costuri. In orientarea
preturilor de piaţa se stabilesc bunuri care vor fi produse şi calitatea acestora.
• Cumpararea sau necumpararea din partea consumatorilor influenteaza marimea preturilor corespunzătoare pietei
şi precizeaza marimea şi natura productiei. Din necesitatea de a avea castig, antreprenorii sunt constransi să
realizeze cele mai bune şi mai ieftine produse pentru consumatori.
• Marimea salariului este un model al economiei de piaţa libere. Managerul angajeaza lucratorii pe o perioada de
timp in care aceasta forţa de munca realizeaza castig sau cel putin acopera costurile producand şi vanzand. In
cadrul pietei libere nu pot aparea perioade de somaj de durata, ca urmare a mobilitatii crescande a fortei de
munca şi flexibilitatii salariului.
• Schimbarile legate de cerere şi oferta dirijeaza preturile de piaţa astfel ca factorii de productie se deplaseaza in
acele domenii in care este posibila o salarizare a muncii mai ridicata şi o mai mare dobanda a capitalului.
• Pentru sociologia economica sunt deosebit de interesante următoarele reprezentari ale unei economii de piaţa
libere (Karl-Heinz Hillmann, Allgemeine Wirtschaftssoziologie, Munchen: Vahlen, 1988, p. 175).
• - o larga secularizare a societăţii şi respingerea formelor de viaţa colective-sociale, reconstruirea socialului, a
semenilor, a comportamentului;
• - o realizare socială a rationalismului, individualismului şi liberalismului;
• - dezvoltarea şi asigurarea, din partea statului, a instituţiilor de drept, a proprietatii private (chiar asupra mijloacelor
de productie), libertatea de contractare, libertatea practicarii'mestesugurilor, alegerea libera a profesiei, libertatea
consumului, egalitatea in faţă legii;
• - limitarea activitatii statale in ceea ce priveste mentinerea sigurantei interne şi externe, a sigurantei juridice;
conform principiului "Laissez-faire" fără manifestarea vreunei interventii a statului in viaţa economica;
• - asigurarea intrecerilor nelimitate;
• - eliminarea manipularii consumatorului acesta devenind un solicitant autonom şi rational.
• Un deosebit avantaj al pietei libere este eficienta economica ridicata. Sunt stimulate capacitatea, creativitatea şi
initiativa individului.
• Modelul unei economii de piaţa libere nu a reusit să se contureze in realitate intr-o forma curata, pura. O astfel de
realizare este impiedicata de faptul ca nu este numai un "homo economicus". Din contra, fiinta umană se
manifests diferentieri individuale intre oameni din punct de vedere emotional şi irational care se intaresc prin
conditii de viaţa care imbraca caractere socio-culturale. In afara de aceasta, condiţiile de viaţa mostenite şi intarite
structural formează o bariera care trebuie inlaturata pentru realizarea unei economii de piaţa libera.
• Dezvoltarea unei economii de piaţa libera are ca tendinta in baza competitiei nelimitate şi a sanselor individuale
diferentiate să determine o ascutire a inegalitatii sociale. In cadrul societăţii se manifesta cresterea agresivitatii, a
conflictelor, tensiunilor. Stabilitatea societăţii este slabita.
• Economia de piaţa socială
• In esenta acestei economii de piaţa socială găsim ideea ca statul trebuie să se ingrijeasca, printr-o politica
economica conforma pietei de o capacitate de intrecere economica de durata. Aici se ajunge prin asigurarea unei
justeti sociale, prin masuri socialpolitice.
• Fundamentul spiritual al economiei de piaţa socială se ridica pană la conceptia moral filozofica a unei ordini
economice libere şi a unei ordini sociale care a fost elaborata in sec. XVIII de A.Smith şi de altii. Plecand de la
aceste premize teoretice, Ludwig Erhard şi A. Muller - Armack au realizat pe baza situatiei din Germania schema
economiei de piaţa socială. Noţiunea de economie de piaţa socială a fost utilizata de Alfres Muller Armack
• (Geneaiogie der sozialen Marktwirtschaft Bern und Stuttgart, 1974). S-a facut incercarea realizarii unei sinteze
intre formele de viaţa libere, economia de piaţa şi necesitatile sociale ale societăţii moderne. Motorul economiei de
piaţa socială care a rezultat din aceasta sinteza formează capacitatea de intrecere posibila, asigurata de politica
statului.
• Aceasta capacitate de intrecere favorizeaza progresul tehnic şi creeaza condiţiile pentru o crestere economica şi
cresterea bunastarii generale. Alaturi de asigurarea intrecerii, cresterea economica se numara printre scopurile
principale ale politicii economice a statului. Statul trebuie să se ingrijeasca de conditii favorabile de dezvoltare.
• Procesul economic trebuie să fie impulsionat mai departe de initiativa particulara, a producatorilor, ofertantilor,
solicitantilor şi consumatorilor. Dreptul la proprietatea particulara şi preluarea raspunderii personale formează
elemente de decizie.
• Caracterul social consta in aceea ca economia de piaţa trebuie limitata in acele domenii in care ea favorizeaza
urmări sociale nedorite. Economia de piaţa cuprinde nu numai acei oameni care pot să alcatuiasca prin capacitati
de piaţa mijloacele pentru actiunile de cumparare
• necesare şi pentru un standard de viaţa determinat social. Factorul'economic trebuie să fie incadrat intr-un cadru
social, iar politica economica solicita completarea prin politica socială.
• Domenii precise ale vieţii trebuie reglementate in afara economiei de piaţa. Repartizarea venitului şi a averii
trebuie corectata in sensul unei justeti sociale. Aici trebuie să se nazuiasca spre o mai mare simetrie socială.
Membri ai societăţii cu o situaţie'economica şi socială: batrani, copii, invalizi, bolnavi, someri, trebuiesc sprijiniti de
societate. Sunt absolut necesare masurile pentru recalificarea fortei de munca. Trebuie asigurata apararea
consumatorului şi a informatiilor in asa fel ca toti cetatenii să ia parte activ la fenomenul de piaţa.
• Mai multe domenii sunt retrase initiativei particulare: valuta, radioul, televizorul, instruirea, modul de circulatie,
invatamantul superior, agricultura, protejarea energiei. Politica economica a statului trebuie să asigure stabilitatea
monetara şi să se ingrijeasca de o crestere economica pe cat posibila fără tensiune.
• Realizarea, functionarea şi sansele de viitor ale economiei de piaţa socială depind de numeroase reprezentari:
• - Largirea pe cat posibil a modelelor de ordine a economiei de piaţa socială in constiinta publica, in legatura cu
convingerea capacitatii şi superioritatii acestui sistem economic. Aici este necesara o munca speciala de instruire şi
de informare.
• - Forte politice cat mai cuprinzatoare şi de influenţă in societate care să intervina in primul rand in domeniul politic
pentru realizarea şi asigurarea economiei de piaţa socială.
• - Un echilibru al puterilor socio-economice in special intre intreprinderi şi sindicate.
• Supraponderea puternica a unui grup de putere respectiv a unei tabere de interese poate să conduca la punerea in
pericolastabilitatiisistemului;
• - Un stat mai puternic, capabil de actiune care garanteaza legalitatea sanselor asigura condiţiile de viaţa pentru cei
oropsiti, delimiteaza mai departe condiţiile cadru pentru modelarea consumului şi pentru un model economic care
protejeaza mediul; - Sindicatele şi managerii care nu urmaresc numai interesele lor particulare, ci şi elemente
exterioare actiunilor proprii trebuie să manifeste pe cat este posibil raspunderi şi pentru probleme ecologice, sociale
şi economice;
• - Trebuie să se asigure muncitori bine instruiti, capabili, care se pot adapta, care dau dovada de flexibilitate, care
creeaza o parte a venitului productiv in favoarea unei impartiri echilibrate a bunurilor, care lupta pentru mai multe
drepturi juridice pentru semenii lor, care tin cont de raspunderea socială;
• - O alta conditie pentru viabilitatea economiei de piaţa sociale este manifestarea consumatorilor bine informati,
instruiti, care au raspundere ecologica şi socială şi participa activ la piaţa prin pozitia lor de putere suverana şi
autonoma.
• - Trebuie să menţionăm ca economia de piaţa socială poate să supravietuiasca numai in cadrul unei societăţi a
carei structura verticala nu confine numai caste, stari, sau clase; mai mult aceasta structura trebuie să fie in
fundamentarea' ei deschisa şi permeabila, să permită individului manifestarea capacitatii, sanse de avansare şi de
• castig cu un cuvant sanse de viaţa.
• In concluzie se poate mentiona ca şi economia de piaţa socială asigura individului şi formaţiunilor economice un
cadru pentru comportament concurential. Egoismul, interesele particulare, şi actiunea indreptată unui scop rational
se pot dezvolta şi constitui forte motrice pentru dezvoltarea economica.
• Sansele de viitor ale economiei de piaţa socială sunt cu atat mai mari cu cat acţionează mai mult raspunderea
ecologico-socială in rationalitatea actiunilor subiectului economic.
• Economia centralizata
• Economia centralizata spre deosebire de economia de piaţa reprezinta un sistem economic in care economia in
totalitatea ei este condusa şi dirijata de o autoritate de'plan, după un plan central.
• Elemente de reprezentare a unei economii centralizate planificate le găsim in secolul XVIH la socialists utopici. In
cadrul socialismului stiintific nu este mentionat un astfel de concept, dar Marx şi Engels au avut referiri indirecte la
aceasta problema a economiei planificate, centralizate prin critica lor cu privire la "Anarhia modului de productie
capitalist".
• In primul razboi mondial s-au luat in unele din ţările participate masuri de economie planificata. Ca urmare a
blocadei de razboi inceputa de Anglia in 1914, a fost necesar ca Imperiul German din acea perioada să intreprinda
masuri pentru o economie de razboi dirijata şi controlata de stat. Aceasta economie de razboi dezvoltata in
Germania, a reprezentat o contributie la o economie planificata coordonata de stat. Chiar la scurt timp după razboi
unele personalitati din aceasta ţara au avut ideea de a mentiona problema unei economii planificate
• intr-un memoriu in care se manifesta nazuinta inlaturarii economiei de concurenta precum şi a "productiei
anarhice", cu toate consecintele ei.
• Economia centralizata a fost realizata pentru prima data in Rusia. Aici a fost ridicata planificarea centrala a
economiei de către conducerea totalitara a partidului comunist reprezentanta de Lenin şi apoi de Stalin la o dogma
politico-ideologica.
• Marea criza economica din 1929 a dus in multe tari necomuniste la apariţia indoielii cu privire la fortele de
autoinsanatosire şi de ordine ale economiei de piaţa a intreprinderilor. Ca urmare a acestei situatii au'fost facute
propuneri de reforme legate de planificare. Pentru biruirea crizei economice şi pentru imbunatatirea conditiilor
sociale, F.D.Roosevelt a inceput in anul 1933 cu politica să de New Deal o noua extindere a activitatii statale şi
supravegherea unui mare sector al vieţii economice. In cadrul masurilor se pot mentiona: o noua reconstructie
• nationala in favoarea industriei, controlul conditiilor de munca şi a salariului, realizarea unei asigurari de stat
pentru muncitori, aspectul muncii in intreprinderile coordonate de stat.
• In perioada celui de al "treilea Reich" (1933-1945) a fost impulsionata in Germania o economie de plan partiala la
solicitarea scopurilor inarmarii national-socialiste. Economia de razboi in timpul celui de al doilea razboi mondial a
condus la aceea ca economiile partiale de plan imbraca din ce in ce mai mult trasaturile centralizatoare. Cu toate
acestea s-a pastrat principiul proprietatii private asupra mijloacelor de productie.
• După cel de al doilea razboi mondial a avut loc o larga dezvoltare a planificarii centrale, pe care fosta Uniune
Sovietica prin sistemul ei de conducere centralizata a economiei a impus-o in toate ţările din estul Europei. Prin
manifestările concrete ale economiei centralizate au apărut sub influenţă necesitatilor naţionale şi evenimentelor
politice nuante şi variatiuni precise.
• Economia centralizata cuprinde un aparat ierarhic de conducere şi controlul care prin dispozitii ordonate şi masuri
rigide de constrangere subordoneaza in realizarea planului intreprinderi şi oameni. Economia planificata
centralizata este desemnata ca o economie de comanda, respectiv de ordine.
• Conducerea, institutionalizarea şi jurisdictia unei economii centralizate plaseaza la baza caracterului acestui
sistem economic o conducere politica, stabila, dictatorial, birocratica. In centrul acestei ordine de dominatie se
gaseste un stat puternic, care controleaza toate domeniile vieţii sociale.
CAPITOLUL VII
ASPECTUL SOCIAL AL CONSUMULUI
• 7.1. Consumul şi societatea

• Dezvoltarea societăţilor de consum se poate urmări sub doua aspecte: ca schimbări structurale economice şi
sociale (tendintele de nivelare şi democratizare) şi dezvoltarea economica (largirea lumii marfurilor, dezvoltarea
campurilor de consum, schimbarile legate de venit şi de puterea de cumparare) care conduc spre o schimbare
drastica a exemplelor de consum social.
• Pe de alta parte ar fi perspectiva schimbarilor socioculturale, unde trebuie dat raspuns la intrebarea "ce exemple
fundamentale urmaresc dezvoltarea sistemelor relevante de consum in trecerea de la societatea traditional la
societatea moderna". Aceasta perspectiva ar fi legata de tendintele de schimbare care se manifesta in societatea
actuala.
• Putem să prezentam succint cateva linii de dezvoltare. Ni se pare relevant ca valoarea consumului in societatile
moderne dezvoltate are o important care trebuie stimulata prin ridicarea capacitatii de productie. Pietele'de
desfacere şi necesitatile de consum trebuiesc stimulate pentru a se asigura desfacerea bunurilor produse. De
aceea noi constatam ca, evoluţia istorica a adus o legare de domenii de consum traditionale, determinate puternic
de modele de consum stabile, conditionate de simtaminte, puritanice ale culturii muncii. Pentru procesul de
dezvoltare in continuare, din punct de vedere economic, cu o productie de masa ridicata, pentru o piaţa cat se
poate de larga, este un stil de consum ascetic. O societate in evolutie pretinde necesitati in continua crestere şi un
stil de comportament rezultat din mobilitatea şi schimbare, care să se fundamental prin productia flexibila.
Schimbarea relevanta de consum a valorilor se roteste in patru planuri: acela al bunurilor, al necesitatilor,
• al pietei, al bugetului de familiei. Cele mai importante tendinte de dezvoltare in sfera bunurilor lasa să se
coordoneze in general noţiunea dezvoltarii planului de consum. Acestea sunt inainte de toate: denaturarea,
diferentierea, expansiunea in domeniu, cursul victoriei al bunurilor de durata, raspandirea modei, impunerea de
bunuri cu simbol social şi psihic, astfel ca acestea prin mobilitate să semnalizeze şi să simbolizeze posibilitatile
unui nou stil de viaţa.
• Aceasta extindere multidimensionala a bunurilor din punct de vedere calitativ şi cantitativ are implicatii importante
in dezvoltarea de noi şi alte necesitati. Aceasta are puternice consecinte pentru ce se intamplă la piaţa. Cu cat mai
plastic se manifesta necesitatile, cu atat mai mult se largeste oferta de bunuri de multe dimensiuni, cu cat mai
subtila şi diferentiata este posibilitatea de incarcare simbolica pentru aceste bunuri, cu atat mai mare este
posibilitatea de alegere şi de apreciere a consumatorilor; cu atat mai mult scade siguranta de piaţa a unui bun
• de consum, cu atat mai mult devine oranduirea pietei o problema. Fenomenul de interactiune se manifesta intre
ofertant şi solicitant care raman reciproc in mare masura anonimi şi se gasesc numai in locuri periferice, respectiv
in locuri de interactiune ale vanzarilor.
• Plasticitatea necesitatilor de consum prezintă pentru ofertant o problema si osansa in acelasi

timp.
• In sfarşit menţionăm şi schimbarile din cadrul bugetului de familie.
• Dezvoltarea actuala in ţările "bogate" este caracterizata printr-un nivel relativ ridicat de dezvoltare
a bugetului de familie cu bunuri tehnicizate. Aceasta inseamnă ca asa numitele bunuri de
intrebuintare au numai o sansa de extindere sectorials, (de exemplu obiectele video), in timp de
marea majoritate a altor obiecte tehnice cel putin prezintă interese ca inlocuitori. In alte domenii
faza "calitate" a atins un nou stadiu. Naturaletea imbunatatita,
• innobilata, modestia scumpa sunt iarasi cerute. Aceste tendinte nu sunt atat de reprezentative
incat să dea posibilitatea unui adevarat impuls spre o noua dezvoltare economica, pe care o
desemnase epoca de dupa razboi.
• Un aspect structural important este dezvoltarea timpului liber. Este vorba nu numai despre o
schimbare cantitativa, ci de o schimbare calitativa: ce reprezinta pentru individ timpul liber? Intr-o
epoca in care timpul liber reprezinta numai cadrul pentru dirijarea necesitatilor naturale: munca,
dormit, mancare, timpul liber era privit ca supliment. In antiteza
• cu munca se numea'lenevirea (nu timp liber) şi timpul liber ramanea un mod de
• comportament pe care numai straturi limitate ale societăţii: oamenii deosebiti, boemi il aveau
• la dispozitie, ca un comportament special.
• Generatia'de astăzi in contrast cu generatia parintilor reprezinta un element de
• schimbare de la reprezentarile de valori ideale. De aceea a fost detasat un stil de viaţa oriental
• spre consum, un fundament de baza, care era dirijat spre dezvoltarea propriei personality.
• Dorinta crescanda a tineretului spre autorealizare şi pentru o "noua calitate a vieţii" pare să
• semnalizeze aceasta schimbare.
• 7.2.Consumul şi structura socială
• Pe langă contextul de valori care fixeaza valoarea de servicii a consumului intr-o societate, exista şi alte conditii
structurale. Aceasta este de exemplu dezvoltarea demografica care ne intereseaza pe noi intr-o alta
interdependent, anume ca disproportionalitatea crescanda intre populatia productiva şi pensionari. Pentru o piaţa
de bunuri de consum se poate ca vidul de populatie să reprezinte un volum mai ingust din punct de vedere al
consumatorului, cu siguranta o dislocate drastica m defavoarea pietii pentru copii şi tineret, in favoarea pietei
• pentru adulti, care de azi inainte ar putea să experimenteze diferentieri mai puternice. Cadrul economic, pe deplin
important, este fără indoiala dezvoltarea venitului respectiv dezvoltareaputerii de cumparare. Dezvoltarea intre anii
'50 panain anii '80, era recunoscuta printr-o crestere economica cu greu intrerupta, asa ca venitul real era evident
in crestere. După 1980 aceasta dezvoltare se pune sub semnul intrebarii. In acelaşi timp ea balanseaza principiul
• de baza al dezvoltarii de după razboi: "nazuinta spre cresterea bunastarii, imprimata in dorinta legata de largirea
cererii şi a proprietatii". Situaţia se prezintă după cum urmeaza: scaderea neinsemnata a venitului real mediu,
scaderea concomitenta a volumului distributiei. O parte din consumul real este subventionat printr-o rezolvare
partiala a volumului de economii. Se cercetează dezvoltarea venitului disponibil care urmeaza să se fixeze după
masura consumurilor pentru un scop sau altul (de exemplu pentru tehnicizarea bunurilor); astfel este de notat in
primul rand o crestere importantă a acestei parti a venitului intrucat aceasta parte a "banilor la discretie" este
subordonata intr-o masura deosebita disponibilitatii. Prin aceasta, utilizarea să depinde in mare masura de
asteptari de viitor pozitive sau negative, de fluctuatiile aferente consumului de factorii principali de actiune. Din
1980 este micsorata partea de venit, odata conditional de scaderea venitului real, pe de alta parte p'rintr-o ridicare
a asa numitelor incarcaturi specifice fixe, de exemplu asigurarea de boala, asigurarea de viaţa, polite sociale,
• etc. pe baza costurilor relativ mai ridicate de locuinte şi energie. ' Acest "defileu discretionar nu a dus in general
pană acum la o preluare drastica, a multumirii in faţă vieţii, ci a fundamental asteptari pesimiste. Este de presupus
ca asteptarile consolidate nu au fost schimbate deodata, ca să se poata manifesta un nou nivel de adaptare.
• Mulţi consumatori traiesc inca intr-o maniera de iluzii in privinta banilor in problema unei dezvoltări nominale a
venitului. In sfarşit prapastia discretionara acţionează pe deplin nu ca o piedica dureroasa pentru ca intre timp
nivelul de inzestrare al bugetului de familie este inca ridicat astfel ca inca relativ putine bunuri "noi" se misca in
cercul de dorinte ale bugetului de familie. Şi in sfarşit dimensiunea productiei proprii in cadrul activitatii informale a
atins o astfel de dimensiune inalta, adesea profesionalizata incat aceasta acţionează cel putin din punct de vedere
a finantelor ca o degrevare. Desigur multumirea depinde de venit, depinde de marimea acestuia; fără indoiala se
gasesc in fiecare domeniu de viaţa grupuri de persoane care chiar in conditii bune de viaţa nu sunt fericiti şi allele
care in conditii precare de viaţa sunt fericite. De asemenea este'necesar a se observa ca multumirea şi
prosperitatea sunt intotdeauna rezultatul experientelor precise (aici experientele de venit precedente) şi a unui
nivel de comparatie determinat (venitul altora, alternative de atins). In aceste mod se pot da chiar la un inalt nivel
al bunastarii privatiuni relative (sociale). Succint trebuie să indicam ca venitul nu se roteste numai in sfera de
consum ci ca intaritor generalizator in toate domeniile vieţii; noi ne gandim pur şi simplu la functia semnalizatoare
şi stratificatoare a venitului. Şi ne gandim in cele din urma ca venitul influenteza alte pozitii de bunastare (de
exemplu conditii de locuit stabilitatii, multumirea muncii şi a serviciului)! Pe aceasta baza venitul este considerat
cel mai important indicator al bunastarii individual şi al calitatii vieţii, interpretat ca constelatie a conditiilor obiective
de viaţa şi subiective ale individului şi grupurilor.
• Comportamentul de consum specific straturilor.
• Studii detaliate legate de comportamentul de consum al diferitelor paturi sociale au dus la concluzia ca orientarea
consumatorilor din stratul inferior este facuta după grupele primare in privinta comportamentului. Prestigiul şi
tendinta de manifestare se ridica in functie de pozitia straturilor sociale,' asa după cum arată tendintele de moda
şi de interese. Femeile din stratul'de mijloc preiau frecvent de la straturile superioare hoinareala după cumparaturi,
• practicand-o poate cu mai multa stradanie. In timp ce consumatorii din straturile inferioare favorizeaza formele de
desfacere, consumatorii din straturile superioare practica o politica de desfacere legata de preturi, cu un caracter
extravagant, determinat de moda. Interdependenta intre stilul de viaţa şi comportamentul de consum are implicatii
largi.
• Cercetatorii din domeniul ştiinţelor sociale considera in unanimitate ca aparteneţa la un strat social' delimitat are ca
urmare moduri de comportament mai mult sau mai putin diferentiata, astfel ca se ajunge la concluzia ca moduri de
comportament precise favorizeaza sansa individului in favoarea atingerii unui anumit strat social. Aparteneţa la un
strat reflecta un stil de viaţa precis. Aceasta se poate observa in cadrul zonelor delimitate ecologic sau in cadrul
• grupurilor de cunostinte.'
• Este valabil ca in urma cercetărilor facute in interiorul straturilor superioare, se transmit prin raditie stiluri de viaţa
precise şi in mare masura constante sociale, care rezista marilor tendinte de schimbare. Acolo unde mobilitatea
socială se afla intr-o permanenta schimbare stilului de consum, sindromurile de comportament unitare care se pot
cuprinde in noţiunea de stil de viaţa, ni se infatiseaza numai in mica masura intr-o forma cristalizata. Cercetarile
• sociologice ale tarilor europene arată ca in grupele de munca sunt purtate mai departe trasaturile unui stil de viaţa
traditional, astfel ca teza referitoare la nivelarea globala a comportamentului, care reflecta stilul de viaţa al
'individului, este fără indoiala evidenta.
• Mass media şi reclama
• Sistemul nostru de consum este inglobat intr-un sistem mediu. Aceasta inseamnă pe de o parte ca continutul
acestuia reprezinta obiectul consumului; utilizarea televizoruliii sta aici pe primul loc. Pe de alta parte, liberalizarea
are in legatura cu consumul şi cu stilul de viaţa o actiune nivelatoare, in parte in sensul convergentei atitudinilor,
comportamentelor de valoare, i modele lor de comportament intre diferite grupuri sociale. Un puternic factor de
influenţă pentru modelarea sistemului de consum este fără indoiala reclama economica.
• In cadrul atitudinilor critice faţă de reclama a fost prezentata o actiune de manipulare respectiv ca aceasta ar
stimula nasterea unor noi necesitati. Analiza corecta a acţiunii reclamei arată in concordanta cu cunostintele
noastre in cadrul cercetărilor de comunicare şi atitudine ca reclama ofera posibilitatea intaririi atitudinilor - in primul
rand in privinta interactiunilor de grup care dau posibilitatea influentarii individului. Numeroase norme sub influenţă
reclamei sunt modificate, intarite sau deviate, slabite. (De exemplu, normele de igiena, de economii, de
mbracaminte, etc. pană la dezvoltarea standardelor de consum social). Mai departe se poate trage concluzia ca
trenduri precise sau obisnuinte de consum sunt inscenate de reclama. Se poate considera ca reclama acţionează
prin socializare. Pentru'economia de piaţa, reclama ca mijloc de armonizare intre productie şi 'consum ar putea
reprezenta o parte component a sistemului de piaţa. Importanta ei este intr-o' societate a abundentei este mai
mare decat intr-o societate in care resursele se restrang, in care exista o piaţa neindestulata.
• 7.3. Familia şi modelul de consum
• Familia şi ciclul de viaţa.
• Pentru delimitarea modelului de consum specific şi a stilului de viaţa o deosebita importanta o are o grupul primara
şi anume familia. Aici este de mentionat familia ca orientare (orientation family). Ea da posibilitatea ca prin
standardizare să fie influentate numeroase scopuri de consum care devin cadre de referinta pentru
comportamentele ulterioare de consum. Acest lucru este valabil şi pentru propria familie de mai tarziu
• (procreation family). In cadrul ei au loc interactiuni şi comunicatii relevante de consum. Să ne intoarcem in primul
rand la socializarea consumului in cadrul familiei de origine. Aici se ridica intrebarea care sunt cunostintele
relevante de consum, in ce masura, in ce mod şi de ce invata copiii. Asa cum a subliniat Parsons (Parsons T.:
Structures and proces in modern societes. New York, 1960) casa parinteasca imprima aspecte instrumentale ale
• comportamentului de consum. Datele experimentale arată o legatura pozitiva intre masura comunicatiilor
interioare de familie cu privire la problemele de consum şi masura cu care motivatiile economice le face valabile
pentru consum.
• In ultimii ani s-a urmărit actiunea televizorului asupra copiilor. Aceasta poate fi cercetata sub aspectul unei
influentari imediate (de exemplu realizarea directa de dorinte de consum in functie de banii de buzunar şi realizari
indirecte prin exersarea impunerilor sociale asupra parintilor) sau din punct de vedere al actiunilor de socializare
pe termen lung este schimbat conceptul de ciclul al vieţii.
• In privinta cercetărilor legate de consum aici sunt diferentiate diferite stadii in succesiunea traiului. Acestea sunt
clasificate ca succesiuni de roluri. O deosebita atentie castiga comportamentul de consum in stadiul de tinerete şi
de maturitate, la fel ca şi adaptarea la un nou echilibru de consum printr-o prabusire de roluri (de exemplu
parasirea casei parintesti, casatoria, apariţia copiilor, pierderea serviciului, moartea partenerului de viaţa).
• Cercetarea desfacerii existenţei sta in interdependent cu aspecte ale comportamentului de consum familiar.
Familia este inţeleasă in mod frecvent ca purtatoarea bugetului de familie.
• Sociologia cercetează bugetul de familie ca subsistem al familiei, mai exact ca un sistem coordonator al
consumului in cadrul familiei. Interesant este aici ca structura de roluri ale bugetului de familie este in cadrul
diferitelor cercetari obiectul intereselor sociologice.
• Cele mai multe cercetari reprezinta comportamentul membrilor de familie in prim plan şi studiază influenţă
manifestarilor patri- sau matridominante asupra comportamentului de consum. Este necesar de semnalat ca
unitatea de actiuni de consum depinde şi de maniera deciziilor de consum respective.
• Din punct de vedere istoric se constata cresterea rolului barbatului la cumpararea bunurilor periodice, precum şi
participarea copiilor şi tinerilor la deciziilor de consum şi de utilizare. Interesul comun in sectorul de consum se
manifests daca dimensiunile egalitatii specifice stratului şi grupurilor sunt imprimate in mod diferit şi pot să
reflecteze in primul rand un strat de mijloc ideal. In cadrul proceselor de decizie mai complexe, adesea contributiile
individual sunt izolate. Pe de alta parte cei care influenteaza este posibil ca să evalueze contributia lor 'practica
voit sau involuntar, in mod eronat supraevaluarea sau subevaluarea, in special pe fondul stereotipurilor de roluri.
In acest fel se ajunge la rezultate care diminueaza influenţă femeii sau a copiilor in procesele de decizie din
gospodarie.
• Atat producatorii cat şi consumatorii sunt influentati prin comunicatii personale.
CAPITOLUL VIII
FACTORII MOTIVATIEI MUNCII
• FACTORII MOTIVATIEI MUNCII
• 8.1. Noţiunea de motivatie
• Oamenii se due zilnic la serviciu şi isi indeplinesc munca lor. Ei trebuie să aiba un motiv care nu este nimic altceva
decat o cauza fundamental interna, care să dea posibilitatea manifestarii unui mod de comportament in exterior.
(Altmann, H.C.: Motivation der Mitarbeiter, Frankfort, M. 1992).
• Prin noţiunea de motivatie se defmeste forţa motrica de autoreglare a unui individ. Prin intrebarea legata de
motivatie se prezintă problema legata de cauzele comportamentului uman. In domeniul managementului
importanta motivatiei creste, deoarece include şi indemanarea de conducere pe care o aduc muncitorii pentru
ridicarea randamentului. In acest caz este reinterpretata intrebarea "de ce" a comportamentului in "cum": "Cum pot
eu să activez capacitatea de productie a colaboratorilor mei". Aceasta are la baza ideea ca motivatia este
• disponibila in muncitor in stare latenta'in mod natural. Motivatia trebuie să fie stimulata printr-o interventie pastrata
sau intensificata printr-o interventie eficienta. (Worterbuch der Mikropolitik, Leske&Budrich, Verlag Opladen, 1988,
p. 18).
• In problema motivatiei şi-au spus parerea cercetatorii romani şi straini. Astfel, Al.Rosca defmeste motivatia ca
"totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca sunt innascute sau dobandite, constiente sau inconstiente,
simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte".
• J.Nuttin considera motivatia ca fund "orientarea activa, persistenta şi selectiva, care caracterizează organismul şi
se exprimă printr-o multiplicitate de forme după tipul de conduita (innascut sau dobandit) şi nivelul de dezvoltare al
organismului", iar P.Fraisse considera ca "o motivatie se prezintă ca o orientare spre ceva sau o orientare de
retragere de la ceva" (Toma Roman, op.cit, p. 'l75). Abraham Maslow a elaborat o teorie a motivatiei umane care
se clasificaincinciclase:
• - trebuinte fiziologice (hrana, adapost);
• - trebuinte de securitate (fizica dar şi socială, garantarea protectiei faţă de toti factorii negativi ai mediuluifizic şi
social);
• - trebuinte de aparteneţa şi dragoste (cerinte de afectiune in relaţiile cu familia, prietenii, colegii);
• - trebuinte de stima (apreciere, recunoastere);
• - trebuinte de autorealizare (afirmare şi dezvoltare a potentialului personal).
• , iar un alt tip de motivatie va fi generat de mecanismele economiei de piaţa. Factorii situationali se manifesta in
mod diferentiat. Astfel situatiile de munca pot induce motivatii diferite in functie de caracterul complex, variat sau
de rutina al muncii. De
• asemenea exista tipuri de activitati care pot fi motivate cu o gama larga de stimuli şi anume:
• -realizarea unei sarcini curente de productie poate fi motivata de castig, sau de dorinta de promovare, sau de
evitarea penalizarii, iar alte activitati nu pot fi motivate de orice stimuli, o motivatie tehnica nu poate fi motivata de
teama sanctiunii.
• Factorii personal! sunt legati de individ, care se poate comporta diferit, avand motivatii diferite. La un individ poate
fi dominant factorui castig, in timp ce la alt individ, acest factor se poate asocia cu pasiunea pentru munca
respectiva sau cu dorinta de promovare sau cu teama de sanctiune. Un rol important il joaca la fiecare individ tipul
de personalitate. Astfel ierarhizarea motivelor va fi diferita la persoanele inclinate spre reflexie, faţă de cei inclinati
• Aceasta "piramida a trebuinţelor" are la baza trebuintele cele mai puternice, anume cele de subzistenta, fund
urmate de trebuintele de securitate, de aparteneţa, de stima, de autorealizare.
• Trebuie să menţionăm cateva proprietati fundamentale: astfel o trebuinta este activa, influentand intregul
comportament,' in masura in care nu este satisfacuta. In momentul in care este satisfacuta, ea trece in stare
latenta şi o alta trebuinta devine activa. Trecerea in latentă a unor trebuinte prin satisfacerea lor nu anuleaza
impulsurile in organizarea şi motivarea comportamentului in ansamblul sau (cum acţionează mecanismul de
autoactualizare).
• Mai atragem atentia ca o clasa de trebuinte devine activa, apare ca motivanta, numai daca celelalte nivele
inferioare a ei au fost satisfacute. In cazul in care nici o clasa de trebuinte nu este satisfacuta, singura clasa care
rămane activa este cea primara (trebuinte de subsistenta) celelalte clase, chiar daca nu sunt satisfacute, raman in
stare latenta. Subliniem de asemenea ca o clasa de trebuinte odata satisfacute, urmatoarea clasa devine activa.
In concluzie, conform parerii cercetatorilor, problema motivatiei umane nu se reduce numai la un grup sau
• altul de factori, ci reprezinta un ansamblu dinamic de factori, care se interactioneaza cu o intensitate diferita.
• Sistemul motivational care rezulta din aceasta interactiune de factori este determinat de: - conditional generate de
cadrul social-economic; '
• - factori situationali;
• - factori personal!.
• In cadrul social economic se urmareste tipul organizarii sociale. Este de la sine inteles ca o economice de
comanda, hipercentralizata, se va caracteriza printr-un anumit tip de motivatie, iar un alt tip de motivatie va fi
generat de mecanismele economiei de piaţa. Factorii situationali se manifesta in mod diferentiat. Astfel situatiile de
munca pot induce motivatii diferite in functie de caracterul complex, variat sau de rutina al muncii. De
• asemenea exista tipuri de activitati care pot fi motivate cu o gama larga de stimuli şi anume:
• -realizarea unei sarcini curente de productie poate fi motivata de castig, sau de dorinta de promovare, sau de
evitarea penalizarii, iar alte activitati nu pot fi motivate de orice stimuli, o motivatie tehnica nu poate fi motivata de
teama sanctiunii.
• Factorii personal! sunt legati de individ, care se poate comporta diferit, avand motivatii diferite. La un individ poate
fi dominant factorui castig, in timp ce la alt individ, acest factor se poate asocia cu pasiunea pentru munca
respectiva sau cu dorinta de promovare sau cu teama de sanctiune. Un rol important il joaca la fiecare individ tipul
de personalitate. Astfel ierarhizarea motivelor va fi diferita la persoanele inclinate spre reflexie, faţă de cei inclinati
• spre actiune, la cei inclinati spre sinteza faţă de cei inclinati spre analiza.
• 8.2. Motivatia muncii
• Posibilitatile de a fi satisfacut un nou motiv sunt foarte diferite, atat din punct de vedere personal cat şi cultural. Din
punct de vedere a tipurilor de motivare se poate vorbi de motive innascute şi de motive dobandite, ambele tipuri
fund incluse in clasificarea după criteriul originii stimului. In cazul motivelor primare, innascute menţionăm: motive
generate de trebuinte fiziologice: foame, sete, etc. precum şi motive dobandite, secundare, derivate,
• aparute in contact cu mediui social cultural;
• Motivele muncii din cadrul serviciului se diferentiaza in: motive extrinsecl acestea sunt acelea care sunt situate in
afara (exterior) in raport cu subiectul. Acestea se motiveaza prin stimuli material!, bani, aprecierea din partea
grupului. Motivele intrinseci sunt acelea care sunt satisfacute printr-o parte a muncii sau prin intreaga activitate.
Oamenii sunt motivati prin insasi munca, prin nazuintele lor de afirmare, de autorealizare, stimulii priori din interior.
Se‘ mai deosebesc motive pozitive, care directioneaza comportamentul spre obiective care asigura recompensa,
satisfactia, adaptarea, cum sunt motivele legate de dorinta de promovare, de crestere a salariului, o munca mai
interesanta. Alte motive pot fi negative, ca de pildă penalizarea, sanctiuni administrative, dezaprobarea din partea
colegilor.
• Aceste elemente teoretice ne ajuta astăzi in problemele care sunt deosebit de importante pentru cunoaşterea
stimulilor, imboldurilor care declanseaza motivatia pentru munca a salariatilor firmei, adică să incercăm să
răspundem la intrebarea "Ce-i determină pe oameni să munceasca şi de asemeni să lucreze mai mult, mai bine?
(motivatia performantei). La aceste intrebari trebuie să se răspundă tinandu-se seama de complexitatea motivatiei
muncii, de'tipul de activitate de mediui fizic şi psiho-social, de structura personality. In randul factorilor
• principali ai motivatiei muncii se propun:
• - stimuli materiali şi morali;
• - continutul muncii;
• - factorii mediului fizic (subiectul);
• - "moralul" grupului (climatul psiho-social);
• - identificarea cu obiectivele firmei.
• In privinta stimulilor materiali şi morali menţionăm ca salariul şi celelalte forme de recompense banesti reprezinta
factori de prim ordin in sensul de nivel de baza in piramida trebuinţelor. Motivatia declansata de acesti stimuli nu
inceteaza odata cu satisfacerea trebuinţelor pentru hrana, adapost, imbracaminte, se mentine in stare latenta
dincolo de acest prag, urmarind asigurarea unui confort pentru salariat şi familie. Salariatul este interesat să fie
• platit corespunzator muncii prestate, dar stimulii materiali il pot determină să-şi ridice nivelul de calificare, să
nazuiasca spre o promovare. Contributia stimulilor materiali in cadrul motivatiei muncii trebuie analizata in mod
diferentiat in functie de beneficiari. Contributia adusa de inovator se deosebeste de aceea a lucratorului obisnuit, a
celui de'inalta calificare faţă de cel necalificat. Nu trebuie să uitam ca individul este sensibil şi la stimuli morali,
este sensibil la un gest de pretuire a efortului sau, aceasta ducand la o satisfactie deosebita.
• Recompensele morale sunt legate de forma utilizata, de momentul ales, de valoarea simbolica a gestului, toate
aceste elemente solicited strategii care trebuiesc aplicate chiar din momentul angajarii lucratorului.
• In privinta continutului muncii se ridica mai multe probleme. Acest stimul este superior pe termen lung;
superioritatea să apare şi in privinta realizarii performantei calitative. In concluzie, cu cat continutul muncii este mai
• In prezentarea continutului muncii ca factor motivational trebuie să se urmareasca şi corespondenta dintre
aptitudinile fizice şi intelectuale şi profesionale. Astfel insatisfactia in munca rezulta şi din faptul ca aceasta
(munca) nu corespunde aptitudinilor. Rezolvarea acestei probleme se realizeaza prin orientarea scolara şi
profesionala. Problema somajului ridica astăzi din ce in ce mai frecvent obligativitatea unei noi orientari
profesionale.
• Factorii mediului fizic se refera la teme legate de ergonomie şi psihologia muncii. Moralul grupului. Astăzi se
utilizează acest termen in sensul de "stare de spirit a grupului" sau a individuluiingrup.
• După parerea unui cercetator (J.Ardoino) se poate considera ca "nu este deloc exagerat a vedea factorii umani ai
productivitatii participand intr-o masura tot atat de importanta la procesul de productie ca şi factorii economic! şi
tehnici"'(Toma Roman, opxit. p. 185).
• Unii cercetatori (D.Katz) considera ca principalele elemente componente ale moralului sunt: identificarea cu
grupul, motivatia de productie, integrarea in echipa de munca, posibilitatea de promovare sau nivelul de aspiratie.
Din aceste orientari rezulta ca un loc special il ocupa sentimentul apartenentei la grupul de munca, identificarea cu
telurile şi aspiratiile grupului. In randul factorilor care imprima climatul favorabil algmpuluide munca enumeram:
• a. existenta unor scopuri pozitive pe care şi le propune grupul in functie de exigentele sociale pe care
• Este chemat sa les atisfaca;
• b. sentimentul de progresare către scopul fixat (nu este suficient numai existenta unui scop ci grupul
• trebuie să simta apropierea mereu de obiectivul respectiv);
• c. nivelul de aspiratie şi nivelul de realizare (stabilirea de obiective concepute realist care să mobilizeze
grupul'spre atingerea unor performante);
• d. trebuie să existe o perspective temporala, salariatii trebuie să aiba inţelegerea contributiei proprii la efortul
comun, imbinand preocuparile actuale cu obiectivele de viitor;
• e. identificarea cu obiectivele firmei (capacitatea organizatiei de a propune salariatilor scopuri care să fie acceptate
de acestia, motivatia muncii devenind un element de imbold pentru realizarea de performante). Aceasta se
realizeaza prin diferite mijloace, ca de pildă prin implicarea factorului uman in situatii emotionale, utilizarea de
simboluri şi mituri ale lumii moderne, ritualuri şi ceremonii in momentele cheie din trecutul şi prezentul firmei,
selectia personalului după portretul robot alangajatului ideal.
• Trebuie să subliniem ca motivatia muncii este o cerinta deosebita a economistului şi a managerului zilelor noastre
care permite cunoaşterea modalitatilor de influentare a comportamentului lucratorilor firmei.
CAPITOLUL IX
ASPECTE SOCIOLOGICE ALE DEZVOLTARII ECONOMICE
• 9.1. Creşterea economică, trasatura distincta a economiei mondiale
• Viaţa economică actuala este in comparatie cu epoca anterioara subordonata unui proces de accelerate a
schimbarilor. Aceasta schimbare este impletita cu avantul ştiinţelor moderne şi dezvoltarea globala a procesului de
industrializare. In societatile preindustriale a avut loc un proces de schimbare relativ lent, in perioademaridetimp.
• Pe baza elementelor traditionale dominante, aceste societăţi erau caracterizate ca statice, cele mai multe
dusmane inovatiilor şi rezistente la schimbări. Starea stationara a acestor societăţi era cu atat mai stabila cu cat,
favorizata prin condiţiile geografice, era inchisa ermetic in faţă culturilor şi societăţilor straine; populatia rămane o
constantă şi isi realiza satisfacerea necesitatilor prin pastrarea sistemului natural mondial.
• Procesul de crestere economica şi de dezvoltare economica se caracteriza printr-o dimensiune centrala a
accelerarii proceselor schimbarii din societatile epocii moderne.
• Cresterea masiva a populaţiei şi dinamizarea pretentiilor generale cu privire la condiţiile vieţii materiale au
sfaramat formele economiei relativ statice traditionale. Pentru a fi satisfacute pretentiile tot mai ridicate ale
populaţiei, trebuie ca economia să se dezvolte. In acest sens trebuie să urmarim:
• - cresterea productiei de bunuri şi a ofertei de servicii, respectiv produsul social brut;
• - cresterea venitului national real şi prin aceasta puterea de cumparare respectiv cresterea venitului populaţiei;
• - cresterea cererii şi prin aceasta capacitatea de vanzare;
• - cresterea investitiilor şi a capacitatii de productie;
• - cresterea ofertei de locuri de munca;
• - cresterea masei monetare;
• - cresterea castigului şi a actiunilor intreprinderii;
• - cresterea bunastarii materiale.
• Noţiunea economica a creşterii se interfereaza in mare masura cu cea a dezvoltarii.
• Aceasta notiune desemneaza in continutul sau mai mult decat cresterea multimilor, cresterea cantitatilor, marirea
cifrelor. Noţiunea de dezvoltare desemneaza in primul rand procese de schimbare a obiectelor, legaturilor de
viaţa, structuri de societate, moduri de gandire şi de comportament, in perioade mai mari de timp. Esential este
faptul ca aceste schimbări conduc spre allele eventual spre acelea care nu sunt numai relativ stabile, ci şi
caracterizate printr-un grad inalt de diferentiere şi complexitate. In cadrul acestor procese de dezvoltare apar faze
• diferite care sunt legate de procese de'schimbare ireversibile. Procesul de dezvoltare se poate dezvolta volutionar
sau revolutionar. Dezvoltarea este pusa pe aceeasi linie cu evoluţia sau cu progresul. Noţiunea de dezvoltare
economica este utilizata in prezent şi in desemnarea proceselor economice pe termen scurt. Aici este vorba in
special de fluctuatii conjuncturale, perspective de dezvoltare, fenomene de crestere, in prezent, şi in viitorul
apropiat, respectiv schimbări in preturile de desfacere, in comportamentul de consum, de economii, de cerere
• posibilitati de desfacere, castiguri, circulatia, productia şi depozitarea in cadru intreprinderilor, numarul de
intreprinderi nou infiintate şi al falimentelor intreprinderilor, a ofertelor de locuri de munca şi al somerilor, a venitului
ASPECTE SOCIOLOGICE ALE DEZVOLTARII
•
ECONOMICE
9.2 Determinantele dezvoltarii economice
• In declansarea unei analize a structurilor, in schimbare de actiuni, tendinte potrivnice, procese cumulative se pot
prezenta următoarele premise şi determinate ale dezvoltarii economice.
• a. Deschiderea societăţii in faţă societăţilor şi culturilor straine care sunt caracterizate printr-un nivel
• ridicat;
• b. Slabirea formelor de viaţa traditionale, mostenite şi a modelelor de comportament, in special invingerea
ideologiilor şi ritualurilor magice-religioase, dusmane dezvoltarii;
• c. Dezvoltarea economica pretinde descatusarea gandirii, consolidarea sanselor de afirmare pentru procese de
gandire, imbolduri din punct de vedere stiintific pentru creativitate, idealuri, spirit de cercetare. Importanta este
nasterea formelor de gandire'legate de cresterea economica, afirmarea pe larg a inovatiilor, cresterea flexibilitatii
individuale, pregatirea de adaptare (adaptabilitatea) şi demutatii.
• d. De o mare importanta este o schimbare a valorilor socioculturale.
• Inlocuirea reprezentarilor şi orientarilor de valoare dusmane inovatiilor cu cele care accepta schimbarile,
reevaluarea orientarilor de progres, nazuintele individuale spre progres, succes, pregatirea pentru studiu,
angajamentele de serviciu, munca efectiva, disciplina muncii seriozitatea şi precizia sunt supuse in continuare unei
divizari rational ştiinţifică a timpului şi a utilizarii lui. Stimuland, dezvoltarea este activa in calitatea de a actiona
economic, in adunarea de capital, in investitiile productive şi pregatirea pentru profesie. Asa cum rezulta
• din istoria economica a diferitelor sisteme, revalorificarea, legalizarea şi acceptarea socială a dobanzii şi a
nazuintelor de castig au o deosebita importanta, in contrast cu interzicerea dobanzii prin Coran precum şi
discriminarea sau oprimarea nazuintelor de castig in societatile socialiste.
• e. Neluarea in consideraţie a principiului legat de naştere'sau origine şi inlocuirea lui cu principiul capacitatii;
• Principiul nasterii confera siguranta statusului şi a protectiei, dar impiedica mobilitatea socială şi slabeste
nazuintele individuale de afirmare şi de capacitate. Acceptarea principiului capacitatii duce dimpotriva la o' mai
mare concurenta intre indivizi pentru ocuparea de pozitii profesionale şi succesul economic. Aici este important ca
nazuintele de succes şi capacitatile individuale nu sunt limitate printr-un ideal de egalitate oriental politic, printr-un
sistem de impunere incapabil, printr-o reglementarea birocratica a vietiieconomice.
• f. Dinamizareastructuriisocialeverticale Cresterea sanselor de dezvoltare economica a unei societăţi depind de
posibilitatea unei asigurari a unei structuri sociale verticale capabila de schimbare, flexibila care da posibilitatea
• nasterii unor straturi de mijloc şi a elitelor capabile. Aici este importanta nasterea noilor roluri de conducere,
profesii şi munca, orientate pe baza capacitatii şi verificarii. Importante sunt şi posibilitatile de afirmare in profesiile
stratului de mijloc sau chiar in pozitiile elitelor. Mai departe exista sanse de dezvoltare pentru personalitatile
reatoare inovatoare pentru antreprenorii dinamici. g. O premisa esentiala pentru dezvoltarea economica o
formează exercitarea puterii de stat şi a ordinii.
ECONOMICE
• Statul trebuie să ramana suficient de puternic in atributiile sale, pentru a putea asigura o societate stabila, in mod
deosebit ordinea de drept şi proprietatea, siguranta interna şi externa.
• El trebuie să dispuna de o legislatie, care să garanteze un sistem de norme generale, un'stadiu pe cat posibil de
ridicat al actiunilor economice şi sociale. Pe de alta parte, reglementarile şi controlul de stat nu trebuie să limiteze
sansele de afirmare ale oamenilor care activeaza in domeniul economic sunt dinamici şi cu simt de raspundere.
Statul trebuie de asemenea să diminueze sau chiar să invinga starile de tensiune, contradictiile sociale sau
conflicted
• h. Pentru dezvoltarea economica de mare importanta este cresterea populaţiei. In ţările puternic industrializate,
cresterea populaţiei furnizeaza o importanta sursa de forţa'de munca şi potential pentru cererea de consum.
Intrucat cresterea populaţiei este mai rapida decat cresterea economiei, dezvoltarea economica este stavilita sau
chiar oprita de dezvoltarea demografica. Cresterea exploziva a populaţiei din ţările sarace duce in
• mare masura la extinderea pietei la negru, a economiei subterane şi a unei proaste gospodariri, la distrugerea
infrastructurii la intarirea coruptiei, şi a criminalitatii.
• O populatie care creste numeric care da dovada de rationalitate, nazuinte individuale spre succes şi pretentii de
bunastare formează o forţa de munca importanta pentru dezvoltarea economica. i. O alta premisa a dezvoltarii
economice o reprezinta resursele naturale.
• Cum poate fi vorba de prosperitate fără valorificarea resurselor naturale. In sec. XX, cresterea productiei, a
consumului şi a populaţiei au dus la cresterea utilizarii resurselor naturale.
• Resursele ca zacaminte sau combustibil fosil sunt depozitate numai in cateva localitati şi aceste depozite sunt
limitate. Resursele care pot fi reinnoite pot fi utilizate pană la un anumit grad. In unele parti exista o limita a
utilizarii lor, Daca in trecut se putea vorbi de o criza regionala a resurselor, era in general posibil a se proba
eficienta cu care erau ele utilizate sau substitute cu alte resurse. Referindu-ne la productia de alimente, limitele se
plaseaza la suprafetele la indemana agriculturii care a invins cu ajutorul fertilizarii artificiale şi noile
• soiuri de plante şi animale. Probleme cauzate de lipsa carbunelui de lemn in secolul al XVinlea, a fost rezolvata
prin introducerea huilei drept combustibil. Rapida epuizare a multor resurse limitate, ca prevedere a Clubului de la
Roma in 1972 a fost amanata prin descoperirea a noi depozite şi a primelor succese in eficienta cu care ele au
fost utilizate. Se poate conchide din aceasta ca accesibilitatea resurselor nu va constitui o problema a viitorului?
Mulţi economist! şi politicieni consideră ca o criza a resurselor nu va fi niciodata o problema intrucat va fi oricum
posibila o descoperire de noi resurse, o dezvoltare a vechilor resurse. In contrast cu situaţia existenta cu un secol
inainte, resursele disponibile sunt mai bine cunoscute astăzi. Minderile (campurile), depozitele şi sursele sunt
oricum utilizate extensiv in toata lumea şi inlocuitorii sunt disponibili pentru a limita un anumit grad de utilizare a
metalelor şi a substantelor minerale. Oricum, insumand ca experienta istorica cu accesibilitatea şi inlocuirea
resurselor pot fi intrepatrunse se poate avea mare incredere in accesibilitatea nelimitata a resurselor şi practic
increderea nelimitata in talentul oamenilor in inventii. (Volrad Wollny, "Recycling as a source of row materials.
Annual report, in 2000, Der grime Punkt -Duales System Deutschland, s.g., p.71).
ECONOMICE
• O problema astăzi care a devenit deosebit de important, legata de problema resurselor este reciclarea
ambalajelor.
• In Europa, intreprinderile raspund atat pentru produsul fabricat cat şi pentru ambalajul acestuia.
• Chestiunea care se ridica astăzi este reciclarea ambalajelor care pot deveni o sursa de materii prime, concomitent
cu cresterea dramatica a cererii globale de resurse, ca o consecinta a dezvoltarii economice. Mulţi economist!
considera ca nu se poate pune problema unei crize a resurselor, intrucat apar continuu noi resurse. Astfel, limitele
suprafetelor destinate agriculturii au fost extinse prin fertilizarea artificială, lipsa carbunelui din lemn drept
• combustibil a fost inlaturata inca din secolul XVIII prin utilizarea huilei, iar astăzi metalele şi substantele minerale
sunt inlocuite de compusi minerali. Populatia globului care a crescut de la 2 bilioane in 1900 la 6 miliarde la
inceputul secolului XXI ridica problema resurselor la imperative de valoare mondiala.
• Pentru a se armoniza in cadrul european nivelul ambalajelor, la 20 decembrie 1994, Parlamentul European a votat
o ordonanta cu privire la ambalajele şi deseurile din ambalaje (Nr. 62/94). Importanta reciclarii ambalajelor ca
sursa de materii prime reiese şi din documentul din iunie 1999 al Parlamentului European care impune cresterea
gradului de reciclare a materiilor prime şi a materialelor, deci şi a ambalajelor. In UE exista sisteme de
• reciclare şi revalorificare a ambalajelor. De exemplu "Der Grime Punkt" (Punctul verde) este cel mai utilizat semn
de marca. Sistemul dual german pe scurt "punctul verde" se bazeaza pe o taxa pe care producatorii o platesc
pentru functionarea sistemului de colectare şi reciclare a ambalajelor. Pentru a putea imprima "punctul verde" pe
produse, producatorii platesc
• "sistemul dual" o taxa pe care o recupereaza de la consumatori, ea fund inclusa, in pretul de vanzare al
produsului. "Punctul verde" este recunoscut şi in alte state, iar in prezent Norvegia şi Lituania au aderat la acest
sistem de reciclare. Se estimeaza ca Europa 18 milioane de consumatori au cumparat marfuri care poarta punctul
verde.
• Problema reciclarii ambalajelor in Romania trebuie privită in contextul problematicii managementului deseurilor.
• In domeniul deseurilor, pentru transpunerea Directive! Cadrului a UE privind deseurile a fost aprobata Ordonanta
de Urgenta nr. 78/2000 privind regimul deseurilor publicata in MO nr. 283/22.06.2000. In Romania problema
reciclarii ambalajelor prezintă o importanta deosebita in contextul creşterii alarmante a deseurilor şi chiar a
gunoaielor cu efecte negative asupra protectiei mediului inconjurator. Reciclarea ambalajelor vine in ajutorul
diminuarii poluarii industriale,
• in timp ce incinerarea deseurilor nu solutioneaza aceasta problema. Reciclarea ambalajelor va fi şi pe viitor un
promotor al unei economii nepoluante universale.
• Reciclarea ambalajelor va contribui in secolul urmator impreuna cu masurile de economisire a energiei la
regenerarea energiei şi la cresterea eficientei economice de reutilizare a materialelor, element cheie spre o
dezvoltaredurabila.
ECONOMICE
• 9.3. Dezvoltarea economică şi ecologia
• O problema care trezeste un interes deosebit in momentul de faţă este reorientarea ecologica a dezvoltarii
economice.
• In secolul nostru, omenirea incepe să-şi dea seama ca resursele naturale ale planetei noastre nu sunt nelimitate,
inepuizabile, ca natura nu este cornul generos al abundentei, asa cum era privită in antichitate. In ultima vreme a
fost infirmata conceptia conform careia, omul ar fi stapanul atotputernic al naturii, Viaţa din zilele noastre impune
fiintei umane să inteleaga natura in imensitatea ei, pentru a-i putea valorifica foloasele. Cunoaşterea şi inţelegerea
in mod stiintific a naturii poate să impiedice aspectele negative de exploatare fără margini a Terrei şi să duca la o
folosire chibzuita a imenselor bogatii pe care le ofera mediul natural.
• In condiţiile civilizatiei prezente, mediul geografico-social in contactul sau cu omul devine o sursa de constrangeri
intrucat sursele de viaţa - apa, aerul - sunt poluate, radiatiile solare ajunse la sol sunt saracite in radiatii
ultraviolete, in locul vechilor asezari traditionale au apărut marile oraşe, in locul vechilor relaţii familiare apar relaţii
funcţionale, hiperspecializarea este legata de utilizarea noilor agregate industriale, suntem martorii unei explozii
informationale. Deci, totul se schimba. Vechile adevaruri se neaga, ierarhia valorilor este răsturnată, frumosul şi
uratul, binele şi raul se inverseaza. Apare necesitatea fiintei umane de a se adapta acestei lumi, apare imperativul
de a se pune de acord interesele omului cu ale societăţii, In zilele noastre mai mult ca oricand, evaluarea
raportului dintre om şi natura este impusa de elaborarea unei strategii globaledesupravietuire.
• Demn de remarcat este faptul ca m prezent, orice activitate socială economica se desfasoara intre anumite
jaloane ale unui spatiu ecologic dat. Directia acestei activitati poate fi desfasurata m sensul evoluţiei biologice sau
pot avea loc mişcări contrarii care'due la catastrofe', ajungandu-se la stagnarea dezvoltarii social-economice sau
chiar la oprirea ei.
• Societatile moderne incep să realizeze ca sunt pe cale nu numai de a-şi distruge mediul inconjurator dar chiar de
a-şi submina propriul viitor. In consecinta guverne, agentii pentru dezvoltare şi cetateni din toata lumea au inceput
să incerce schimbarea semnificativa a sensului acestor tendinte amenintatoare.'
ECONOMICE
• Constituirea unui viitor stabil, adaptat necesitatilor ecologice necesita o viziune clara asupra acestui subiect. Cu ce
pot fi inlocuiti combustibilii fosili, baza energetica a societăţilor actuale? Daca padurile nu mai trebuiesc taiate
pentru a'face loc culturilor alimentare, atunci cum va fi hranita o populatie in continua crestere? Daca o civilizatie a
consumului conduce in mod inevitabil la poluare şi la secatuirea resurselor, cum putem să ne satisfacem nevoile
• materiale? In concluzie, daca prezenta cale de dezvoltare este periculoasa ce viziune asupra viitorului ne-ar putea
ghida către realizarea unei comunităţi globale care să poatadura? O societate viabila este aceea care isi satisface
cerintele fără a pune in pericol perspective^ generatiilor viitoare. Aceasta presupune in mod inerent
responsabilitatea fiecarei generatii faţă de asigurarea posibilitatii ca urmatoarea să beneficieze de o zestre
naturala şi o economie nediminuata. In esenta aceasta este sarcina pe care ne-o asumam, să prezentam o
• schita asupra dezvoltarii economice a unei societăţi, luand in consideraţie aspectele reorientarii ecologice.
• Nu cu mult timp in urma multe din tehnologiile disponibile acum pentru utilizarea surselor regenerabile de energie
nici macar nu existau. Sub presiunea necesitatilor de a gasi mijloace pentru incetinirea incalzirii globale probabil ca
ştiinţa va dezvolta o serie de noi tehnologii energetice, unele din ele dificil de imaginat in momentul actual. Putem
presupune ca economia viitorului nu se va mai baza pe energia obtinuta cu ajutorul carbunelui, petrolului sau a
gazelor naturale, intrucat utilizarea masiva a combustibililor fosili poate duce la schimbări catastrofale ale climei.
Pe viitor se va alege energia solara sau cea nucleara. Deci, este posibil ca in mileniul IE sistemul energetic
mondial să nu mai semene cu cel de azi, cand acesta ne mai fund dominat de combustibili fosili, va functiona pe
baza resurselor solare, completate zilnic de energia geotermala. Energia hidroelectrica are de asemenea
perspective promitatoare. In viitor multe tari se vor putea gasi in situaţia actuala a Kenyei, Nicaraguei sau
• Flipinelor care obtin o mare parte din energia electrica necesara prin exploatarea resurselor geotermale.
Reorientarea ecologica a dezvoltarii economice cere eficienta in toate directiile.
• Este necesar a fi pus la punct o serie de tehnologii capabile a realiza acest lucru. Astfel/ pentru a reduce la
jumatate consumul de combustibil al automobilelor, pentru a tripla eficienta sistemelor de iluminat sau pentru a
reduce cheltuielile necesare pentru incalzire nu este nevoie de noi descoperiri ştiinţifice realizari tehnice epocale,
ci prin tehnologiile care vor fi dezvoltate in deceniile care urmeaza se vor permite castiguri chiar şi mai mari. Poate
ca nu va constitui o surpriza faptul ca urmare a dezvoltarii de noi tehnologii nu vom mai gasi becul lui Edison decat
in muzee iar cea mai importanta sursa de iluminat va fi becul fluorescent.
ECONOMICE
• Energia hidroelectrica are de asemenea perspective promitatoare. In viitor multe tari se vor putea gasi in situaţia
actuala a Kenyei, Nicaraguei sau Flipinelor care obtin o mare parte din energia electrica necesara prin exploatarea
resurselor geotermale. Reorientarea ecologica a dezvoltarii economice cere eficienta in toate directiile.
• Este necesar a fi pus la punct o serie de tehnologii capabile a realiza acest lucru. Astfel/ pentru a reduce la
jumatate consumul de combustibil al automobilelor, pentru a tripla eficienta sistemelor de iluminat sau pentru a
reduce cheltuielile necesare pentru incalzire nu este nevoie de noi descoperiri ştiinţifice realizari tehnice epocale,
ci prin tehnologiile care vor fi dezvoltate in deceniile care urmeaza se vor permite castiguri chiar şi mai mari. Poate
ca nu va constitui o surpriza faptul ca urmare a dezvoltarii de noi tehnologii nu vom mai gasi becul lui Edison decat
in muzee iar cea mai importanta sursa de iluminat va fi becul fluorescent.
• Tot pentru a se imbunatati eficienta energetica se va ajunge la utilizarea unor materiale, ca de pildă aluminiul,
numai pentru aplicatii special^ ele find inlocuite cu materiale sintetice mai putin energointensive.
• O problema a viitorului este reutilizarea şi reciclarea materialelor. Industrie specializate in reducerea şi reciclarea
deseurilor vor inlocui actualele companii de colectare şi depozitare a gunoiului. Multe din materialele utilizate
astăzi sunt aruncate după o singura utilizare, aproximativ doua treimi din tot aluminiul, trei patrimi din otel şi hartie,
şi o parte chiar mai mare din materialele plastice. Putem considera reciclarea şi ca un mijloc pentru a cobori
• nivelul poluarii solului, aerului, apei la nivelele acceptabile.
• In economia viitorului principala sursa de materiale pentru Industrie va fi reprezentata de bunuri reciclabile.
Majoritatea materiilor prime pentru obtinerea aluminiului va proveni de la centrele locale pentru colectarea
deseurilor şi nu din minele de bauxita. Hartia şi produsele din hartie vor fi fabricate in uzine de reciclare. Cand in
final fibrele nu vor mai fi reutilizabile, ele vor putea fi utilizate drept combustibil şi arse intr-o centrala de energie
termica şi electrica.
• Pentru o Industrie de hartie care va folosi in mod continuu materialele reciclate, pulpa de lemn va juca unrol minor.
• Se cere reciclarea şi a substantelor nutritive - apele şi reziduurile menajere care au devenit o sursa de poluare
periculoasa. Ele pot fi utilizate ca ingrasamant pentru culturi intensive de legume din jurul marilor oraşe sau pentru
fertilizarea culturilor acvatice.
• Reducerea sistematica a fluxului de deseuri, reciclarea şi reutilizarea majoritatii materialelor au ca rezultat o
micsorare a poluarii aerului, apei, solului.
ECONOMICE
• Reorientarea ecologice va urmeri şi restaurarea bazei biologice. De nevoie, societatea in viitor va
mari exploatarea terenurilor in mod intensiv. Varietatea solurilor, condiţiile climetice, cantitatile de
apa disponibile vor duce la diversificarea modelelor de exploatare a terenurilor şi de stimulare a
culturilor egricole, astfel incet se se obtina recolte maxime. Se pot adopta numeroase forme de
egro-silviculture, combinatie intre culturile agricole şi crestereearborilor. Schimbări fundamentale
din domeniul energetic, silvicultura şi alte sisteme fizice pe
• care le-am scos in evidenta nu pot avea loc fare schimbări fundamentale pe plan social, economic
şi moral al societăţii umane. Liderii politici şi cetatenii vor trebui să adopte un nou set de principii
care să aiba ca obiectiv protectia şi prosperitatea generatiilor viitoare. Este vorba de un nou
setdevalori.
• Printre cele mai evidente mutatiile survenite vor fi cele legate de intrebuintarea fortei de munca.
Trecerea de la combustibili fosili la un set divers de surse regenerabile de energie, extragerea din
pamant a unor cantitati mai mici de minereuri şi reciclarea mai multor materiale, restructurarea
practicilor legate de agriculture şi silvicultura vor crea un numar foarte mare de oportunitati in noi
domenii şi chiar cresteree numarului de locuri de munca din
• unele ramuri traditionale. Vor apare noi profesiuni pe baza economiei energiei regenerabile.
• Va creste numarul celor care vor fi ocupati in producerea de noi energii şi tehnologii. De pildă cei
care se vor ocupa de procurarea celulelor sola, a turbinelor eoliene, echipamentul pentru
transportul in comun şi a numeroaselor tehnologii pentru reciclarea materialelor. Se vor extinde
sistemele agrosilvice, se vor raspandi noi modele agricole, se va reduce utilizarea chimicalelor
toxice, ceea ce va duce la o cerere tot mai mare de specialist! in agriculture care se va dezvolta
pe baze moderne.
ECONOMICE
• Cerinta de mai sus se poate asigura prin fundamental unei culturi ecologice, prin mobilizarea potentialului uman,
prin cunoaşterea eficientei utilizarii resurselor şi a reducerii cantitatii de deseuri.
• Este important a se clarifica felul in care interesele economice sunt in conexiune cu cele mai evoluate structuri ale
culturii umane, precum şi felul in care culture umane influenteeze embiente. In diferite studii s-e exemplificet felul
in cere in conditii esemenetoere de mediu ecelesi habitat poate de nestere simulten unei verieteti de moduri de trei
seu ecosisteme. In momentul de faţă considerăm ca de mare importenta pe langă anelize reletiilor dintre mediu şi
• tehnologie de productie' şi enelize modelelor de comportement in exploeteree unei zone perticulere prin mijlociree
unei tehnologii, de esemenee enelize felului in cere modelele comportementele in domeniul exploeterii mediului
efecteeza şi alte especte ele culturii.
• Reorienteree economica a dezvoltarii ecologice deschide o noua perspective a procesului de dezvoltere
economico-sociele, jeloneeze o stretegie globele de ebordere e reletiilor mediu - dezvoltere.
• In concluzie trebuie să menţionăm ca o economie de piaţa dinemice moderna trebuie să se dezvolte nu numai in
cedrul unor elemente sociele, ci şi ce urmere e unor conditii ecologice. Dezvolteree economica trebuie orientate
spre o economie de piete ecologice şi sociele (economie de piete eco-sociele), cere coreleeze eficiente
economice cu protectie mediului, cu pastreree resurselor neturele, cu esigureree unei ordini sociele. In condiţiile
• creşterii crescende e crizei mondiele, succesul conducerii intreprinderii este dependent de intrepetrunderee
economiei cu ecologie.
• Aceeste sercini nu sunt proprii numai intreprinderilor mari, ci şi pentru intreprinderile mici şi mijlocii. Protectie
mediului devine o perte importenta a culturii intreprinderii: o sercina importantă e conducerii intreprinderii, un
menegement el protectiei mediului. Aceste probleme de mediu pot fi rezolvete printr-o "contebilitete ecologice"
respectiv prin integreree costurilor utilizerii mediului in pretul bunurilor şi serviciilor. Acest mecenism determine
• cresteree preturilor. Consolideree protectiei mediului'in intreprindere poete fi sprijinita organizetoric prin functioneri
nsarcinati cu probleme de mediu. Sarcinile ecestore vor conste in sfetuiree conducerii şi e consiliului de conducere
de e se oriente in directie protectiei mediului. Aceeste ectiune de inte grere duce le stimuleree fenteziei creetoere
e muncitorilor, in directie ecologice. Din punct de vedere el perspective! economiei de pieta ecestee er putee fi
• o cele de rezolvere, cend consumetorul er putee impune o noue reorientere ecologice e dezvolterii economice şi
enume: orienteree ecologice e consumetorului. Aceeste er presupune urmetoerele: interziceree in continues e
produselor şi e formelor de consum cere se bezeeze meteriile prime cere dauneaze mediului, inlaturaree
gunoeielor şi recicleree embelejelor, utilizeree mijloecelor de transport publice seu reintoerceree le mijloecele
clesice, biciclete seu mersul pe jos, limiteree seu eviteree ectivitetilor turistice, in fevoeree unui turism senetos,
• bezet pe protectie mediului.
CAPITOLUL X
ORIENTAREA ŞI SELECŢIA PROFESIONALĂ
• ORIENTAREA ŞI SELECŢIA PROFESIONALĂ
• 10.1. Orientarea profesională în contextul economiei moderne
• Orientarea profesională este o acţiune specifică societatii moderne prin care indivizii sunt indreptaţi spre anume
activitati - necesare ansamblului social - in funcţie de capacitatile lor naturale, de aptitudinile structure, de
deprinderile dobandite in procesul de socializare secundară realizat prin intermediul şcolii. Preocupările de
orientare profesională au fost condiţionate de dezvoltarea psihologiei experimental, a psihologiei diferenţiate, de
elaborarea metodelor de diagnostic psihic şi de progresul sociologiei muncii. Primele cercetări au fost
• iniţiate la inceputul secolului al XX-lea de către Şcoala de la Harvard reprezentată de Hugo Münsterberg.
Müsterberg a pus in lucrarea „Psihologia şi viaţa industrials”, problema examinării psiho-sociologice iniţiale a
candidaţilor la o profesie anume. Intre cele două războaie mondiale cercetările pe domeniul orientării profesionale
au căpătat amploare, structurandu-se institute specializate şi elaborandu-se metode de facilitare a deschiderii spre
• anume profesii. Orientarea profesională a devenit o preocupare majoră a Organizaţiei Internaţionale a Muncii
(O.I.T.).
• Preocuparea centrală a cercetărilor de orientare profesională vizează necesitatea unei adaptări cat mai eficace a
persoanei la condiţiile muncii profesionale. Se urmăreşte indrumarea indivizilor spre activitati care să permită
valorificarea complexă a posibilitatilor acestora şi integrarea lor cat mai completă in colectivele constituite pentru
atingerea unor obiective determinate.
• Integrarea trebuie să cuprindă individul angrenat in procesul formativ pentru o profesiune sub toate aspectele
personalitatii sale, orice activitate profesională fiind o activitate dinamică imbinand condiţiile muncii cu aptitudinile
individului.' Echilibrul intre condiţiile activitatii şi aptitudinile personale se realizează nu numai in planul dispoziţiilor
intelectuale şi cognitive, ci şi in planul dispozitiilor obiective şi al satisfacţiilor materiale.
• Adaptarea profesională optimă este' rezultatul ajustării integrale a personalitatii individului la situaţia lui
profesională. Cele mai multe complexe de readaptare survin ca urmare a neconcordanţelor tipologice de
dominantă psihică. Un randament cobo rat poate fi rezultatul contextului psihic neadecvat, cu toate că individul are
aptitudini fiziologice pentru profesiunea analizată.
• Orientarea spre o profesiune implică o cercetare concomitentă atat a calitatilor solicitate indivizilor cat şi a
cerinţelor respectivei profesiuni, puse in relaţie. Pentru cercetător se pune problema stabilirii unor criterii obiective,
vizand modalitatile de asigurare a unor satisfactii inalte oferite persoanei implicate in activitatea numită. Aceste
satisfactii, emanand din statusul şi rolul social conferite de profesiunea aleasă, sunt rezultatul, in plan individual,
• al sintezei'dintre solicitare şi posibilitate.
• In sens larg, orientarea profesională este o acţiune organizată de repartizare după criterii obiective şi subiective a
energiilor umane spre diferitele sectoare de activitate socială, tinzandu-se ca prin realizarea interesului colectiv să
fie satisfăcută necesitatea intrinsecă de valorificare a persoanei. Orientarea profesională contribuie in acest mod la
realizarea echilibrului dintre cererea şi oferta de energie umană existentă in societate.
• Orientarea profesională intervine in acţiunea de ajustare dintre om şi activitate, in completarea cercetărilor
sistematice pe acest domeniu. Dacă ştiinte ca ergonomia urmăresc ajustarea activitatii la om, orientarea
profesională vizează ajustarea posibilitatilor indivizilor la diversele tipuri de activitate existente in societate.
Orientarea profesională este centrată pe realizarea in plan concret a persoanei implicate in activitatea societatii.
• Ţinand cont de dinamica activitatilor sociale, ale evoluţiei nomenclatorului profesiunilor sub impactul progresului
tehnic, orientarea profesională are un caracter prospectiv. In acest context orientarea profesională este strans
legată de formarea şcolară a indivizilor, obiectivul şcolii fiind integrarea indivizilor pe cale de maturizare in
activitatile sociale. Se poate vorbi de o orientare şcolară cu un element banal al orientării profesionale. In
• activitatea pedagogica' se pot sesiza diferentele de aptitudini şi capacitati care stau la baza direcţionării indivizilor
in formare către un gen sau altul de activitate.‘ Orientarea şcolară presupune acţiunea specifică a societatii de
adaptare a caracteristicilor indivizilor la modelul comportamental in vigoare. Şcoala stimulează diferenţierea
particularitatilor individual, asigurand asimilarea unui fond de informatii şi deprinderi care să-i permită individului
deschiderea spre un anume tip de activitate susceptibil de a-i satisface posibilitatile şi aspiraţiile.
• Orientarea profesională completează orientarea şcolară şi o prelungeşte, indreptand in functie de necesitatile
momentane ale societatii grupuri mai mari sau mai mici de indivizi spre anume tipuri de activitate. '
• Orientarea şcolară, care se confundă cu preorientarea profesională, vizează canalizarea intereselor indivizilor spre
anume profesiuni printr-o informare cat mai adecvată a acestora.
• Preorientarea profesională se realizează in cadrul orientării şcolare prin stabilirea concordanţei dintre posibilitatile
individului in formare şi solicitările de ansamblu in care acesta este incadrat. Trebuie ţinut cont de faptul că, in
această etapă a formării sale, individul nu are structurate nici echilibrul psihic cerut de confruntarea cu activitatile
sociale, nici structurile gnoseologice necesare acţiunii personale in raporturile cu ceilalti.
• Aceste trăs'aturi ale personalitatii sunt efectul educaţiei realizate in şcoală. Efortul de adaptare al individului la
cerinţele vieţii sociale este cu atat mai redus cu cat intre structura şcolii şi specificul individualitatii sale există o
mai marcată concordanta. O societate deschisă spre propriul ei viitor realizează că formarea diferentiată a
indivizilor prin diversificarea tipurilor de şcoală este sursa unei adaptări sociale şi profesionale rapide a acestora. '
• Şcoala se organizează in plan vertical şi orizontal, primul plan permitand selectia indivizilor după capacitate, cel
de-al doilea indrumarea, diferenţiată individual, in cadrul aceluiaşi nivel de dezvoltate.
• Orientarea colectivă spre profesiuni capătă in acest context aspecte nuanţate, actiunea de informare asupra
profesiilor permitand optiuni preliminare ale indivizilor confruntaţi cu propriile posibilitati. '
• Şcolara trebuie 'să intervină in cristalizarea acestor optiuni preliminarii apreciind corect gradul de concordanta
dintre posibilitati şi aspiraţii. Ea trebuie să realizeze corecturile necesare in cazul unor interese cristalizate greşit
prin lărgirea paletei informaţionale legate de activitatile desfasurate in societate. Această acţiune presupune
legătura cu mediul familial al individului in formare, realizandu-se o acţiune convergentă a familiei şi şcolii in
structurarea aprecierilor subiective asupra profesiunilor posibile.
• Orientarea profesională corectă se fundamentează pe aprecierea (diagnoza) psihosociologică corectă a
individului. Diagnosticul psiho-sociologic trebuie să exprime potenţialul energetic al persoanei, diferenţierile sale
calitative şi direcţiile de manifestare. Un diagnostic corect este fundamentul prognosticului profesional.
• Prognoza permite stabilirea posibilitatilor individului de a reuşi, in condiţiile normale ale vieţii sociale, valorificarea
insuşirilor şi aptitudinilor sale.'Realizarea unei diagnoze psihosociologice mpune inventarierea elementelor
caracteristice prezente in structura psihologică a individului, stabilirea valorii fiecăruia şi a raporturilor dintre ele. Se
realizează astfel ierarhia acestora şi definirea constantelor ce marchează individualitatea persoanei.
• Diagnoza trebuie să ofere o perspectivă de ansamblu asupra individului, cercetarea iz olată a variabilelor
generand erori de apreciere cu consecinţe majore in comportamentul profesional ulterior. Astfel atenţia, care este
o canalizare a energiei in funcţie de o anumită motivaţie, poate fi conditionată de capacitatea generală a
individului, de exerciţiul anterior, de varstă, tot aşa cum poate fi o expresie a factorilor de personalitate. Numai din
ultima perspectivă, caracteristici ale atentiei precum intensitatea, mobilitatea şi persistenţa pot fi
• apreciate corect din punct de vedere al unei profesiuni date. '
• Interdependenţa fenomenelor psihice este un element important in orientarea individului spre o anume profesiune.
• Caracteristicile temperamentale ce decurg din această interdependenta, cum sunt mobilitatea, emotivitatea,
tendinţa spre echilibru etc. condiţionează direct aptitudinile intelectuale sau manuale ale indivizilor, marcand actele
lor, personalizandule. Diagnoza trebuie de aceea să ţină cont de situaţia de ansamblu a persoanei, de toate
• calitatile şi capacitatile de concretizare ale acestora.
• 'Indivizii in formare sunt marcaţi de incărcătura lor ereditară şi de condiţiile mediului lor specific. Adaptarea la
mediu impune o interacţiune permanentă intre posibilitatile individului şi factorii solicitanţi exteriori. Acest proces
influentează raportul dintre diversele variabile psihice făra'a inlătura „marca” personal! Metoda biografică permite
din această'perspectivă inregistrarea schimbărilor survenite in evolutia individului oferind posibilitatea unei orientări
profesionale cat mai adecvate pentru etapa in care aceasta se găseşte.
• Atunci cand biografia realizată ca sursă de informare lipseşte, pregătirea orientării se realizează prin investigaţia
constatativă a nivelului de dezvoltare atins in momentul dat. Această investigate poate fi completată cu metode de
laborator. Tehnicile variate de diagnoză pot acoperi aprecierea aptitudinilor ce condiţionează direct posibilitatea
realizării unui anume randament in rezolvarea unei situatii date. Diagnoza trebuie insă să cuprindă nu numai
aptitudinile persoanei in raport cu cerinţele unei profesiuni,' ci şi trăsăturile sale de personalitate, adică
posibilitatea acesteia de a exercita respectiva profesiune intr-o anume colectivitate.
• Orice diagnoză devine precisă atunci cand este insoţită de un examen psihologic. In condiţiile şcolii acest examen
se realizează mai dificil, deoarece nu există dotări şi resurse suficiente de personal. ercetătorul dispune totuşi de
o sursă de informaţii semnificativă care este colectivitatea in care invata subiectul cercetării. Examenul de
orientare profesională prelungeşte examinarea medicală a tanărului.
• Examenul medical trebuie să indice starea generală de sănătate, acuitatea organelor senzoriale, aspectul
funcţional al diferitelor organe sau sisteme kinestizo-motorii, gradul de dezvoltare fizică sau tipul somatic. Individul
trebuie surprins din perspectiva totalitatii calitatilor sale, deşi diversele profesiuni solicită aptitudini psihice şi fizice
diferentiate.
• ' Examenul psihologic presupune completarea unui buletin informativ pe baza căruia se abordează antecedentele
şi perspectivele actuale ale activitatii individului. Se urmăreşte realizarea unei caracterizări psihologice cat mai
corecte pe baza unei relaţii de incredere intre examinat şi examinator. Examenul psihologic poate fi structurat in
funcţie de obiectivul propus, urmărindu-se concomitent acoperirea criteriului persoanei şi al profesiunii.
• Succesiunea probelor trebuie să faciliteze procesul de adaptare a persoanei la condiţiile examenului, trecandu-se
de la probe simple la probe complexe pe baza unei variabile ce se regăseşte in toate. In genere se tinde spre
corelarea „probelor”, spre utilizarea lor complementary Corelaţia psihologică permite surprinderea unitatii
diverselor variabile ce fundamentează personalitatea individului.
• Prin corelarea şi compararea variabilelor implicate se poate realiza evaluarea ponderii lor in structura
ppersonalitatii. Testele de inteligenta, memorie, percepţie, gandire etc. pot stabili preponderenţa unei capacitati
sau alteia şi influenţa lor asupra celorlalte care configurează individul ca personalitate. Aceste teste se diferenţiază
in funcţie de specificul profesiunii spre care este orientat sau se orientează individul. Bateriile de teste elaborate
prin analiza factorials cuprind in genere doisprezece factori. Rezultatele testelor permit surprinderea diferenţelor
individuale din perspectiva aptitudinilor indivizilor.
• Psiho-sociologia muncii urmăreşte să stabilească criteriile in funcţie de care se realizează succesul profesional.
Cota reuşitei profesionale este in genere considerată in funcţie de capacitatea individului de a realiza nivelul mediu
al cerintelor unei profesiuni.
• ' Rezultatele multiplelor testări sunt inscrise in dosarul de orientare profesională al candidatului la integrarea intr-o
anume activitate. Acest dosar cuprinde fişa medicală şi fişa psihopedagogică. Sinteza acestor fişe, alcătuind fişa
de orientare profesională, cuprinde date privind aptitudinile fizice şi psihice ale individului, date asupra stării lui
generale de sănătate, asupra personality şi trăsăturilor psiho-sociologice ale individului. Pentru indivizii incadraţi in
• sistemul şcolar se adaugă şi date privitoare la situaţia şcolară, situaţia familial* şi aspiraţiile profesionale. Din fişa
de orientare profesională trebuie să reiasă date certe priv nd profilul psihologic şi formele de inteligenta ale
individului. Sunt cuprinse date referitoare la aptitudinile tehnice. Toate aceste date servesc la delimitarea profilului
intelectual şi pot fi clasificate pe baza unor etaloane, in ranguri diferite.
• Orientarea profesională permite distingerea unor grupuri de indivizi din punct de vedere al capacitatii lor de
răspuns la solicitările unor anume profesiuni. Există indivizi dotaţi cu o inteligenta verbală preponderentă mai puţin
apţi pentru solicitările tehnice. Aceştia vor fi orientaţi spre profesiuni „liberale” "ce nu solicită indemanare tehnică şi
aptitudini fizice deosebite. Există indivizi dotaţi atat cu inteligenta verbală, cat şi cu inteligenta tehnică
• susceptibili de a fi orientaţi spre orice profesiune. Există indivizi dotaţi cu inteligenta tehnică preponderentă,
orientarea lor fiind deschisă către profesiunile cu caracter tehnic.
• O problemă legată de orientarea profesională este şi cea a rezistenţei la efort a subiectilor. Oboseala influenţează
performanţa şi marchează psihic relatiile indivizilor. Datele asupra acestui aspect permit'stabilirea unor distinctii
intre candidaţii la diverse profesiuni, ştiut'fiind că unele meserii solicită, in anume momente, un efort intens şi
continuu. Orientarea profesională permite indivizilor să-şi cunoască capacitatile fizice şi psihice intr-un mediu al
solicitării date. Cunoscand cerinţele unor profesii anumite pe baza monografiilor profesionale sau a unor informaţii
mai mult sau mai puţin parţiale, indivizii aspiră la realizarea a ceea ce cred ei că este vocaţia lor. Orientarea pro
fesională metodică realizata de instituţii specializate permite opţiunea rapidă şi eliminarea posibilelor crize
• vocaţionale. O astfel de orientare profesională presupune in mod obligatoriu prezenţa monografiilor profesionale
ce cuprind tipurile de solicitări (cu frecvenţa şi nivelul lor) cerute de diversele meserii. Monografiile se
concretizează in profesiograme ce reprezintă sintetic, in tabele sau grafice coeficienţii ceruti pentru realizarea
minimă a exigenţelor respectivelor profesii.
• 10.2. Selecţia profesională

• După psihologul Maria Mamali, selecţia profesională este „alegerea celor mai bune elemente dintr-un număr mai
mare al celor care doresc să practice o anume profesiune”. Ea continuă acţiunea de orientare profesională şi are
ca obiectiv, in funcţie de cerinţele unei anume profesiuni, să aleagă pe acel candidat care posedă anumite insuşiri
psihice -aptitudini, trăsături temperamentale, interese - şi pregătirea cea mai adecvată cerinţelor este insotită de
• repartizarea internă a candidaţilor in funcţie de concordanţa intre exigenţele locului de muncă şi posibilitatile
fiec'aruia de a satisface aceste exigenţe pentru meseria dată. Clasificarea după aptitudini este „o selecţie multiplă,
simultana” care ierarhizează candidatii in planul orizontal al profesiei date.
• 'Fundamentele ştiinţifice de selecţie profesionale au fost puse de către Ch.Taylor care a vizat in mod preponderent
randamentul cantitativ şi calitativ al indivizilor angrenati in producţie. Taylor a pus in evidenta valoarea factorului
uman in funcţie de aptitudini. El a initiat o serie de cercetări' ale profesiunii cat şi ale calitatilor corespondente
factorului uman.
• Selecţia este o activitate care'priveşte in primul rand unitatea economică. Plecand de la necesitatea acoperirii unui
loc de muncă conducerea acesteia, patronul (sau specialistul angajat de el) trebuie să opteze dintre mai mulţi
candidali pentru cel care poate satisface mai bine cerinţele locului respectiv. Această acţiune implică o analiză
sistematică a temelor profesionale paralele cu posibilitatea de diagnostic a caracteristicilor şi sub aspectul
• posibilitatilor de formare şi integrare ca totalitate in condiţiile solicitate de munca respective Selecţia urmăreşte,
concomitent cu asigurarea randamentului, realizarea şi protecţia persoanei angajate.
• Selecţia profesională se desfasoară in interiorul unor ramuri de activitate. Specialistul ce realizează selecţia are
posibilitatea să cunoască bine fiecare loc de muncă, ajungand astfel să vizeze ajustarea cat mai perfectă a
individului ales şi solicitarea profesională specifică. Selecţia prelungeşte astfel orientarea printr-o trecere de la
planul general al acestuia, la unul concret. Selecţia implică şi adaptarea profesională, personalitatea individului
marcandu-I nivelul de aspiratii şi cel de realizare efectivă in procesul de formare.
• ' Selecţia presupune o anume formare profesională, orice profesiune solicitand cunoştinţe specializate pe
domeniu. In principiu, problema formării este enunţată legislativ, existand norme ce fixează gradul de şcolarizare
necesar pentru participarea la selecţie.
• Un examen de selecţie se nuanţează in funcţie de profilul fiecărei unitati economice, al numărului locurilor de
muncă scoase la concurs şi de numărul candidaţilor inscrişi pentru ocuparea lor. candidaţii sunt supuşi in acelaşi
timp la aceleaşi teste (probe) ce nu le sunt comunicate dinainte. In limitele posturilor scoase la concurs, specialiştii
(comisia de examinare a candidaţilor) propun avizul de angajare pentru candidaţii admişi in ordinea
• ierarhică. Selecţia poate avea caracter directiv sau nondirectiv. Ea este completată de repartizarea profesională ce
are un caracter exclusiv directiv, precizand rolul şi statutul individului.
• Incadrarea intr-un grup de muncă pe baza unui examen de selectie nu duce automat la incheierea acestui proces.
Există in orice grup cu activitate prestabilită tendinţa de autoselecţie, bazată pe valorile constitute ale grupului şi
pe tipul de relaţii informale ce le fundamentează. In lucrarea „Eu, tu, noi” (viaţa psihică - ipoteze certitudini)
Septimiu şi Adina Chelce scriu că: „In afara motivatei profesionale similare in evoluţia relaţiei interpersonal, in
• sensul stabilirii ei, mai intervin o serie de factori: ' compatibilitatea intelectuală, similaritatea cognitivă, potrivirea
temperamentală (de personalitate), atitudinea de echitate in relaţia interpersonal, respectarea normelor de etică
generală şi profesională şi competenţa profesionala”.
• 10.3. Formarea profesională

• Comportamentul profesional este rezultatul formării profesionale. Formarea profesională ca element al pedagogiei
implică perspective legate de psihologie, sociologie şi medicină. Formarea profesională implică şi perspectiva
ergonomică legată de organizarea condiţiilor şi a procesului de muncă.
• Formarea profesională este rezultatul nevoii de ajustare dintre om şi maşină şi duce la un comportament prescris
in diversele imprejurări ale activitatii productive. Preocuparea societatii pentru formarea profesională este o
consecinta a nevoii de eficienta in productia de bunuri materiale şi spiritual'Formarea profesională realizează prin
modelarea structurilor specifice individual'in funcţie de nivelul posibilitatilor persoanei.
• In lucrarea „Psihologia contemporana” Jean Marc Gabaude sustine că „fiecare tanără fiinta umană isi are
originalitatea sa şi posibilitatile sale, problemele sale şi ale mediului său”.'
• Deşi formarea profesională este un proces colectiv, in societatea liberă se tinde, din punct de vedere psihologic,
către realizarea ei in mod esenţialist prin centrarea pe persoana concretă, pe individ. Orientarea profesională isi
asumă descifrarea formulei personale prin delimitarea dominantelor psihice ale persoanei concomitent cu definirea
dinamicii profesiunilor intr-o anume realitate socială. Ea trasează traiectoriile individului spre formele de activitate
către care acesta aspiră să se indrepte. In acest plan se produce formarea profesională ca proces pedagogic prin
care individul isi realizează integral şi diferenţial personalitatea.
• Nivelul de aspiraţie al individului, proiectarea necesitatilor şi intereselor acestuia in viitor reprezintă fondul
motivaţional prin care el caută să-şi fructifice posibilitatile. Aces'te posibilitati depinde de varsta, cultura, experienţa
şi condiţiile pe care societatea i le oferă.
• Nivelul de aspiraţie este dinamic, avand o tendinta continuu ascendentă, individul căutand prin socializarea
ulterioară să se perfecţioneze sub toate aspectele in condiţiile dinamicii sociale. Realizarea efectivă a lui ca
personalitate se produce prin interferenţa nivelului de aspiraţie cu cel al posibilitatilor sale.
• Realizarea efectivă este un echilibru intre ceea ce individul doreşte şi ceea ce poate in condiţii date de dezvoltare.
Individul ajuns la un anume grad de maturitate nu trebuie inţeles, ca statut social real, nici prin ceea ce ar fi vrut să
facă, nici prin ceea ce virtual ar fi putut (cum reiese din cercetările psihotehnice), ci prin nivelul său de realizare in
contextul dat. In deciziile direcţiilor de formare a acestuia se pleacă de aceea de la această realitate. In genere,
• printr-o corectă orientare şcolară şi printr-o activitate coerentă de formare, societatea ridică continuu acest nivel in
funcţie de necesitatile sale date plecand intotdeauna de la fondul existent. Momentul integrării in viaţa socială, intr-
o profesiune, actualizează nivelul de realizare ce se concretizează in cateva aspecte diferenţiate: calitatea
educaţiei dobandite, gradul de formare al schemelor operaţionale, gradul dezvoltării aptitudinilor personale,
• cantitatea de informatie acumulată, nivelul formării in specialitate (deprinderile cu valoare profesională
instructurate) şi informaţiile' in domeniul profesiunii. Problema formării profesionale este o problemă specific
socială. Evoluţia formelor productive in special sub impactul revoluţiei tehnico-ştiinţifice generează tendinţa
desingularizare a individului in procesul de muncă, exprimand necesitatea acţiunii responsabile.Constrangerea de
grup şi controlul exercitat de acesta se reduc, transformandu-se in autocontrol. Autocontrolul presupune ideea de
responsabilitate, de organizare şi de permanenta in planul activitatii prin menţinerea obiectivelor profesionale in
centrul preocupărilor individului. Concordanţa accentuează această centrare a preocupărilor, intărind conştiinţa
profesională şi modificand implicit structura personalitatii.
• Orice formare profesională vizează dezvoltarea trăsăturilor de personalitate solicitate de activitatea in care
individul urmează să se incadreze. Ca instituţie socială, şcoala urmăreşte din acest punct de vedere formarea
unor trăsături psihice cu rol motivaţional sau pe plan de conduită, necesare in desfasurarea viitoarelor activitati
profesionale. Orice activitate profesională presupune un anumit consum de energie a indivizilor. De aceea
repercusiunile negative pe care această activitate le exercită asupra acestora trebuie să fie compensate printr-o
canalizare diversificd a posibilitatilor de loisir, nevoile de afirmare ale indivizilor şi nevoile de satisfacţie putand să-i
reechilibreze atunci cand intre aspiratii şi posibilitati există un raport defavorabil. Necesitatea de menţinere a
potenţialului energetic al persoanei este o problemă de sănătate psihică.
• Pregătirea profesională ridică prin urmare şi problema culturii generale. Capacitatea omului, sub aspectul
potenţialului său conditionat ereditar sau de mediu, nu permite, prin simpla sa prezenta, realizarea automată şi
integrarea de la sine in'viaţa socială. Prin acţiunea formativă a şcolii, individul isi asumă anume comportamente, in
primul rand profesionale, care-i permit o integrare relativ uşoară in viaţa societatii. Formarea profesională trebuie
in acest context să aibă un caracter prospectiv, ţinand cont de necesitatile dinamice de adaptare ale indivizilor la
dinamica profesiunilor.
•
• Oamenii cu capacitate limitată in acceptarea schimba'rii.

• Reducerea posibilitatii instalării stresului este rezultatul deschiderilor culturale, al modurilor de
• asimilare pozitivă a realitatii. Inţelegerea'activă a dinamicii acesteia este o sursă a menţinerii sănătatii
• psihice prin crearea unor posibilitati mai mari de adaptare, prin uşurarea posibilitatii de integrare in
• alte domenii de activitate. Inţelegerea ansamblului in care individul se incadrează ii schimbă
• perspectiva supra muncii, il fereşte de dobandirea unor stereotipii acţionale alinante prin monotonie.
• Formarea profesională trebuie să rămană un proces de deschidere a individului spre asimilarea unor
• comportamente specializate in diverse domenii de activitate solicitate de societate, comportamente
• indeajuns de flexibile incat să permită oricand remodelarea lor.
• O componenta importantă a formării profesionale este formarea pentru munca in echipă.
• Cele mai semnificative elemente ale acestui tip de formare profesională sunt invatarea comunicării
• in grup, a cooperării şi organizării muncii, a dinamicii interne de grup, a gestiunii acestuia
• in'limitele iniţiativelor şi responsabilitatilor personale ale fiecărui membru.
• Cele cinci aspecte, surprinse de psihosociologia modernă, au valoarea de etape succesive
• pentru o formare ce trebuie realizată individual, cu scopul preparării capacitatii fiecărui angajat de a se
• integra rapid intr-un grup de muncă.
• Formarea pentru comunicare presupune perfecţionarea expresiei personale, a spontaneitatii
• la răspuns, a capacitatii de a-l asculta pe celălalt.
• 'Formarea pentru cooperare implică stimularea tendintelor de coordonare cu ceilalţi in
• rezolvarea sarcinilor complexe. Organizarea in comun a muncii impune indivizilor' clarificarea
• obiectivelor şi a etapelor necesare pentru atingerea lor, perceperea structurii sarcinii şi a exigenţelor
• ei specifice, prevederea repartiţiei rolurilor in vederea asumării celor mai adecvate, organizarea
• ratională a acţiunii fiecăruia.
• Formarea pentru dinamica interna' are drept scop creşterea capacitatii de prevedere a ceea ce
• urmează să se intample in grup in perspectiva integrării optime. Gestiunea grupului presupune
• conştientizarea posibilitatilor de administrare a mijloacelor sale, a strategiei lui in raport cu politica
• intreprinderii şi in acord cu ea, a planificării economice presupuse de realizarea eficientă a scopului.
• Psihosociologia modernă a pus la punct mai multe metode de realizare a acestor modele de formare, de
CAPITOLUL XI
MOTIVAŢIA MUNCII
• 11.1. Conceptul de motivaţie. Noţiuni preliminare
• In ultimii ani, un loc tot mai important in cercetările de psihologie, psihologie socială şi sociologie este ocupat de
studiul proceselor motivaţionale. Dar, pe de o parte, complexitatea insasi a problemei - implicand descifrarea
comportamentului uman, natura trebuinţelor şi sursele lor genetice, stabilirea ierarhiei motivelor, forma de
reflectare a acestora in conştiinţa individului - iar pe de alta parte, poziţiile teoretice şi metodologice diferite, pe
care se plasează diferitele cercetări, explică de ce pană in prezent nu s-a ajuns la o conceptie unitară care să
clarifice deplin mecanismul şi rolul proceselor motivaţionale in desfasurarea vieţii psihice a omului. '
• Aparent simplă - fiind problema lui „pentru ce?” şi intrunind acordul unanim al formulei „nu există acţiune fără
motivaţie” - cercetarea motivaţiei devine dificilă chiar din clipa definirii notiunii.
• Dintre numeroasele definiţii aparţinand diferitelor şcoli şi curente ps'ihologice contemporane, vom semnala cateva
dintre acelea care isi aduc contribuţia la explicitarea conceptului motivaţional dintr-o perspectivă echilibrată,
proprie dimensiunilor multiple ale problemei.
• Astfel, J.Nuttin după ce trece in revistă insuficienţele diferitelor concepţii privitoare la motivaţie - intre care
reducerea comportamentului uman la schema simplificatoare stimulmspuns - defineşte, la randul său, motivaţia ca
fiind „orientarea activă, persistentă şi selectivă, care caracterizează organismul şi se exprimă intr-o multiplicitate
de forme, după tipul de conduită (innascut sau dobandit) şi nivelul de dezvoltare al organismului”. Sunt puse in
• valoare astfel două aspecte (functii ale motivatiei): aspectul dinamic - sursa de activitate şi aspectul direcţional.
Mai simplu şi direct, P.Fraisse arată că'„o motivatie'se prezintă ca o orientare spre ceva sau o orientare de
retragere de la ceva (după schemele propuse de K.Lewin). '
• Din perspectivă sociologică Alain Birou, după ce dă etimologia cuvantului (motivus (lat.) = mobil) şi arată că „un
motiv este un mobil de natură intelectuală dar, in acelaşi timp compus din sentimente, impulsuri şi inclinatii
preexistente in „temperament”, operează o distincţie intre mobilurile preconştiente (pulsaţii, dorinţe, instincte) şi
motivaţie - ca fenomen conştient al comportamentului; şi numai in momentul cand primele: „trec pragul conştiinţei
• ele furnizează motive conştiinţei pentru a-şi orienta conduita”.
• Al.Roşca defineşte motivaţia ca „totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt innascute sau dobandite,
constiente sau inconştiente, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte”.
• Care sunt notele caracteristice ale procesul'ui motivational? In primul rand motivaţia constituie punctul de
interferenta al obiectivului cu subiectivul. Numai in măsura in'care o situatie obiectivă - internă sau externă -
devine stimulentul unei activitati putem vorbi de un motiv al comportamentului. ‘
• In al doilea rand, caracterul specific uman al motivaţiei constă in faptul că aceasta nu se limitează la trebuinţele de
ordin biologic-fizilogic, ci la om apare motivaţia socială (trebuinţa de ordin social: idei, principii morale etc.) care
trece pe primul plan.
MOTIVAŢIA MUNCII
• In sfarşit, motivatia nu poate fi desprinsă de existenţa scopului in activitatea umană. Trăind in societate, omul
trebuie să-şi manifeste in'mod sistematic activismul, să indeplinească exigentele pe care le incumbă calitatea sa
de membru al societatii. Această activitate este intotdeauna legată la om de fixarea'anumitor scopuri care implică
elemente anticipative şi imaginative, de reflectare şi orientare in privinta căilor de atingere a scopurilor propuse.
Este recunoscut şi demonstrat că numai acceptand,'descoperind sau creandu-şi scopuri adecvate şi puternice
omul isi intăreşte motivaţia, asigurandu-şi un suport mobilizator capabil să-l conducă la performanta, la creaţie, la
invingerea dificultatilor ivite. In acest timp, dată fiind natura socială a motivaţiei activitatii, un rol important il joacă
opinia şi aprecierile'celor din jur ca şi autoaprecierea - reflex al normelor sociale - privitoare la succesul sau eşecul
in atingerea scopului.
• In ce priveşte raportul motivaţii-interese, interesul poate fi considerat ca o formă specifică a motivaţiei, o orientare
activă (directională) şi durabilă a persoanei spre lucruri sau fenomene, spre anumite domenii de activitate. Altfel
spus, interesele'reprezintă expresia socială a trebuinţelor umane care se manifestă cu precădere in relaţiile de
schimb.
• 11.2 Tipuri de motive
• Dată fiind structura complexă a motivaţiei umane, cercetările din domeniul psihologiei şi sociologiei au introdus
variate criterii de clasificare, după care pot fi identificate principalele tipuri de motive: .după criteriul originii stimului:
• - motive înnăscute (primare) generate de trebuinţe bio-fiziologice (foame, sete etc);
• - dobândite (secundare, derivate) apărute in contactul cu mediul social-cultural;
• după sediul (locul) unde se află plasat motivul:
• - motive extrinseci - situate in afară (exterior) in raport cu subiectul (de exemplu: stimuli materiali, statusul,
aprecierea din partea grupului etc);
• - intrinseci - stimuli care provin din interior (nevoile de afirmare, de autorealizare etc);
• • după semnul (valoarea) ataşată diferiţilor stimuli:
• - motive pozitive - care direcţionează comportamentul spre obiective care asigură recompensa, satisfacţia,
adaptarea (de exemplu: motivele pozitive ale dorinţei de promovare pot fi creşterea salariului, prestigiul, o muncă
• mai interesantă);
• - motive negative - de evitare a ceea ce poate fi dezagreabil, sursă de insatisfacţii, de non-adaptare (penalizare,
sancţiuni administrative, dezaprobare din partea leader-ului, a colegilor etc).
MOTIVAŢIA MUNCII
• In timp s-a ajuns la multiplicarea clasificărilor, fiind intocmite veritabile „liste de motive”, adesea contradictorii şi
eclectice, utilizand concomitent (implicit) diferite planuri de referinta sau privilegiind pană la absolutizare un anume
tip de ierarhizare a motivelor, ceea ce ameninta să blocheze orice demers clarificator. Sesizand impasul
metodologic, A.Maslow a propus o altă clasificare, simplă şi eficientă:
• • motive homeostatice - cele care vizează menţinerea in limite foarte apropiate a constantelor mediului intern (ale
organismului uman in raporturile acestuia cu mediul extern) şi care se referă la trebuinţele vitale (hrană, adăpost,
imbrăcăminte);
• • motive de dezvoltare (nevoia de afirmare a potenţialului propriu, nevoia de afecţiune, de recunoaştere, de
apreciere, de autorealizare).
• Abraham Maslow a elaborat o deja celebră teorie a motivaţiei umane, devenită clasică, recunoscută şi larg
acceptată de diferiţi specialişti in demografie, psihologice, sociologice etc. sub numele de „piramida trebuinţelor”.
Deşi au apărut şi alte importante teorii care rafinează şi intregesc studiul motivaţiei umane (vezi teoria celor doi
factori (Frederic Herzberg); teoria disonanţei cognitive (L.Festinger); teoriile X (homo economicus), Y (omul social)
analizate de McGregor, teoria Z (omul compledx) W.Ouchi etc, intre aceste teorii contribuţia lui Maslow
• isi păstrează locul său distinct.
• Maslow clasifică trebuinţele umane in cinci clase:
• • trebuinţe fiziologice (hrană, adăpost);
• • trebuinţe de securitate (fizică dar şi socială, garantarea protectiei fata de toţi factorii
• negativi ai mediului fizic şi social); ' '
• • trebuinţe de apartenenta şi dragoste (cerinţe de afecţiune in relaţiile cu familia, prietenii, colegii);
• • trebuinţe de stimă (apreciere, recunoaştere);
• • trebuinţe de autorealizare (afirmare şi dezvoltare a potenţialului personal).
• Cele cinci clase sunt dispuse ca nivele succesive, incepand cu baza, ale unei piramide in următoarea succesiune:
primul nivel (baza piramidei) este ocupat de trebuinţele cele mai puternice, de subzistenta, elementare; urmează,
in ordine succesivă, pană la varful piramidei, celelalte nivele: trebuinţe de securitate, de apartenenta, de stimă, de
autorealizare.
• Această ierarhizare precum şi relaţiile dintre nivele, se sprijină pe cateva propriety (ipoteze) fundamentale. Astfel,
o trebuinta este activă, influentand intregul comportament, in măsura in care nu este satisfăcută; in momentul in
care este satisfăcută ea trece în latenta şi o altă trebuinta devine activă.
MOTIVAŢIA MUNCII
• De reţinut faptul că trecerea in latenta a unor trebuinţe prin satisfacerea lor, nu anulează, nu stinge rolul acestor
impulsuri in organizarea şi motivarea
• comportamentului in ansamblul său (acţionează acum mecanismul de autoactualizare).
• Altă ipoteză: o clasă (nivel) de trebuinţe devine activă (apare ca motivantă) numai dacă celelalte nivele, inferioare
ei au fost satisfăcute. In situaţia in care nici o clasă de trebuinţe nu este satisfăcută, singura clasă care rămane
activă este cea primară (trebuinţele de subzistenta), celelalte clase, chiar dacă nu sunt satisfăcute, răman in stare
latentă.
• A treia proprietate: o clasă de trebuinţe odată satisfăcute, următoarea clasă devine activă.
• Evaluand ansamblul teoriei lui Maslow, precum şi a altor teorii şi abordări metodologice, se poate desprinde
concluzia importantă că problema motivaţiei umane nu este redutibilă la un grup sau altul de factori, ci reprezintă
in realitate un sistem motivaţional, un ansamblu dinamic de factori, interacţionand - cu intensitate diferită - şi
compunand o rezultantă vectorială a comportamentului uman. In ceea ce priveşte ponderea cu care intră
• diferitele componente in sistemul motivaţional, aceasta este determinat de 3 mari categorii de factori:
• 1 condiţionari generate de cadrul social-economic;
• 2. factori situaţionali;
• 3. factori personali.
• 1. Trebuie avut in vedere tipul organizării sociale, opţiunile fundamentale privind modul de organizare şi funcţiune,
dimensiunea culturală (pattern-urile, mentalul colectiv etc). Este evident că altă determinare vor primi resorturile
motivaţionale intr-o economie de comandă, hipercentralizată, reducand pană la anulare marja de iniţiativă a
agentului economic, incluzand un model de totală obedienta fata de structurile puterii etc. şi un alt tip de motivatie
va fi generat de mecanismele economiei de piaţa, desigur avand propriile servituţi, dar şi acest fapt este
esenţialmente pozitiv, avand disponibilitatea structurală, intrinsecă de a propulsa libera iniţiativă a agentului
economic, in care urmează să decidă, prioritar, valoarea şi promptitudinea demersului, capacitatea de previziune
(anticipare), riscul calculat, spiritul de competiţie etc. In aceste condiţii, motivaţia angajaţilor firmei, forţa şi calitatea
intereselor acesteia vor putea deveni factori decisivi in obţinerea performanţei şi, implicit, in menţinerea
(ameliorare) poziţiei de piaţa.
• 2.Factori situaţionali, pot fi localizaţi după caracteristicile specifice fiecărui domeniu al vieţii sociale, sistemul
motivaţional va primi condiţionări diferite in organizaţiile economice fata de cele militare, de sănătate sau cultură
etc. Dar şi in perimetrul aceluiaşi tip de organizaţie, factorii situaţionali au ponderi diferite in componenta
motivaţională. Astfel, in organizaţia economică, situaţiile de muncă pot induce motivaţii diferite in funcţie de
• caracterul complex, variat, rutinier. Pe de alta parte, există tipuri de activitati care pot fi motivate de o gamă largă
de stimuli (de exemplu, realizarea unei sarcini curente de producţie poate fi motivată fie de castig, fie de dorinţa de
promovare, fie de evitarea penalizării etc) in timp ce alte activitati nu pot fi motivate de orice stimul (o inovaţie
tehnică nu poate fi motivată de teama de sancţiuni).
MOTIVAŢIA MUNCII
• 3.Factorii personali. Este ştiut că, in situaţii identice, indivizii se pot comporta diferit avand motivaţii diferite.
Factorul castig poate fi dominant la un individ, in timp ce la altul el poate fi asociat cu pasiunea pentru munca
respective sau cu dorinţa de promovare (un status mai ridicat), sau cu teama de sancţiune etc. Un rol important in
constituirea sistemului motivaţional specific fiecărui individ, precum şi in alternarea activ/latent a diferitelor motive -
• il joacă tipul de personalitate. Astfel, ierarhizarea motivelor va diferi la persoanele introvertite fata de cele
extrovertite, la cei inclinaţi spre reflexie, fata de cei inclinaţi spre acţiune, la cei inclinaţi spre sinteză, fata de 'cei
inclinaţi spre analiză etc. Studii recente in domeniul managementului organizaţional demonstrează avantajul
utilizării complementare a diferitelor tipuri de personalitate; s-a observat că valorificarea particularitatilor indivizilor
prin complementaritate este mai eficientă decat modelarea fiecărui individ conform
• 11.3 Factorii motivatiei muncii
• Studiului motivaţiei muncii ii este consacrată o vastă literatură de specialitate cuprinzand abordări psihologice,
sociologice, economice (management), precum şi tot mai frecvent in ultimul deceniu, abordări interdisciplinare ca
urmare a perspectivei moderne (global interactive şi nu secvenţiale) care s-a impus şi in cercetarea fenomenelor şi
proceselor economice.
• Desigur, acest amplu repertoriu de teorii şi metode (dintre care am selectat cateva in capitolele prezente) şi care
se sprijină pe un imens material faptic, nu poate fi rezumat in mod profitabil in notele de curs, in schimb se
pretează la o exprimare aprofundată pe texte de referinta şi situaţii de caz, in cadrul lucrărilor de seminar,
consacrate tocmai acestui tip de activitate ştiinţifică.
• Analiza sociologică a motivaţiei muncii in dialog cu ştiinţele economice de ramură este cu atat mai importantă in
această perioadă, intrucat ea vine sS intregească imaginea conceptului de tranziţie la economia de piaţa care
priveşte nu numai transformări de structură economică (ajustare), de proprietate, de tehnologie - dar şi
transformări de mentalitate, de patter-uri comportamentale, de atitudine fata de actul productiv, de estetică a
muncii – adică fenomene care interferează decisiv componentele motivaţionale. '
• De aceea, pentru managerul oricărui tip de activitate economică - industrials, de transport, comerţ, servicii etc. -
este riguros necesar să cunoască resorturile ce declanşează motivatia pentru muncă a salariaţilor firmei. Aceasta
inseamnă să identifice cu pertinenta răspunsurile corecte la intrebarea: '„Ce-i determină pe oameni să
muncească?” şi corolarul să lucreze mai mult? Mai bine? (= motivaţia performanţei).
• Desigur răspunsul la aceste intrebări nu este simplu, ţinand seama de complexitatea motivaţiei muncii, de
condiţionările multiple (tipul de activitate, mediul fizic şi psiho-social, structura personalitatii) - cum s-a arătat in
capitolul anterior.
• Cu toate acestea, efortul teoretic de clarificare, alimentat de un imens număr de cercetări (concrete), au avut drept
rezultat pozitiv cristalizarea mai multor grile conceptuale care permit abordarea coerentă, sistematică a factorilor
motivatiei muncii.
MOTIVAŢIA MUNCII
• Ţinand seama de conţinutul interdisciplinar al abordării fenomenelor economice intrun institut de profil, vom avea
in vedere, in studiul motivaţiei, punctele de contact cu ştiinţele economice de ramură, cu ergonomia şi psihologia
muncii, evitand suprapunerile şi relevand numai unghiul specific de vedere.
• Schema pe care o propunem grupează cinci factori principali ai motivaţiei muncii şi anume:
• 1. stimuli materiali şi morali;
• 2. conţinutul muncii;
• 3. factorii mediului fizic (subiectul);
• 4. „moralul” grupului (climatul psiho-social);
• 5. identificarea cu obiectivele firmei.
• 1. Stimuli materiali (salariul şi celelalte forme de recompense băneşti) constituie factori de prim ordin, in sensul de
nivel de bază in piramida trebuintelor, care asigură homeostaza organismului prin satisfacerea trebuinţelor de
deficit (hrană, adăpost, imbrăcăminte etc). Motivaţia declanşată de stimulii materiali nu incetează odată cu
• satisfacerea trebuinţelor de supravietuire, ci se menţine, in stare latentă, dincolo de acest prag in vederea
ameliorării continui a confortului vieţii (pentru' salariat şi familia sa). Interesul salariatului este să fie plătit
corespunzător muncii prestate - la nivelul cantitatii şi calitatii acesteia. Mai mult, stimulii materiali il pot determina
să-şi amelioreze performanţele, să-şi ridice nivelul de calificare pentru a promova intr-o categorie (treaptă)
superioară.
• Dar a reduce raportul stimuli materiali - motivaţie la această primă accepţie se dovedeşte a fi insuficient şi
simplificator. Mai intai, pentru ca raportul să functioneze este necesară corelarea castigului cu cantitatea şi
calitatea muncii. Dimpotrivă, sistemul nivelator al castigului,'exclusiv după criteriul categoriei de incadrare şi
vechime, ignorand valoarea individuals a prestaţiei, aportul personal, are drept rezultat diminuarea rolului de
stimul al factorului material. Salariul aproximativ egal a doi ingineri, din care unul face muncă de concepţie iar
celălalt, de exemplu, se ocupă cu plata amenzilor pentru vagoanele aflate in locaţie, situatie frecventă in multe
regii autonome, nu poate fi stimulativ pentru nici unul. Situaţia e moştenită, dar se menţine inc'a in cazul
intreprinderilor lipsite de comenzi şi mai ales, fără perspective, in care personalul supradimensionat este plătit
nivelator, ceea ce anulează practic efectul acestei categorii de stimuli.
• In al doilea rand, trebuie avut in vedere că stimulii materiali, deşi sunt importanti pentru toată lumea, ei au totuşi
importanta diferită pentru diferite categorii de beneficiari:
MOTIVAŢIA MUNCII
• percepţia femeilor e mai'sensibilă decat a bărbatilor (explicabil prin rolul deosebit jucat in familie), a lucrătorului
obişnuit fata de inovator (acesta din urmă lucreazk in primul rand din pasiune, dintr-o nevoie interioară), a celui cu
inaltă calificare fata de cel necalificat etc. De aceea, parghia stimulilor materiali trebuie utilizată nuanţat, şi nu
otova.
• De altfel, ca observaţie generală, virtuţile stimulilor materiali nu trebuie exagerate şi mai ales, fitişizată; numeroase
cercetări sociologice arată că individul este sensibil şi la alte categorii de stimuli, de pildă fata de stimuli morali. De
aceea am şi corelat cele două categorii de stimuli - materiali şi morali - pentru a semnala ponderea acestor doi
factori in fortificarea motivaţiei muncii, stimulii morali avand adesea o rezonanta superioară, indeosebi pe planul
• vieţii afective, aceasta pentru c& ei răspund nevoii profunde de recunoaştere, apreciere, consideraţie. Iar, simpla
şi adesea lipsita de tact compensare bănească, nu poate suplini lipsa stimulilor morali. Numeroase anchete
sociologice au relevat rolul important al factorilor morali in ecuaţia muncii, dat fiind ecoul acestora in echilibrul
emotional al subiecţilor, salariaţii fiind in multe cazuri mai sensibili la un gest de preţuire a efortului lor, găsind aici'o
• sursă superioară de satisfacţie, puternic motivantă.
• Fără indoiaM insă că recompensele morale pretind modalitati adecvate de acordare, forma utilizată, momentul
ales, valoarea simbolică a gestului, caracterul inedit şi particularizant sunt cateva obligatorii cerinţe.
• Dimpotrivă, făcută in grabă, pur formal, utilizand clişee uzate, aprecierea poate mai degrabă să ofenseze decat să
producă satisfacţie (să ne amintim modalitatile derizorii in ultimii ani de „stimulare morala”, utilizand o recuzită
stereotipă, şi clişee neschimbate din anii ‚50, de tipul gazetei de perete şi a portretelor de fruntaşi din aleea
principals, prăfuite şi la propriu, pe care nimeni nu le mai acordă nici o semnificaţie).
• Atente la rolul şi importanta stimulilor morali, firmele din tarile cu economie de piaţa dezvoltate, şi-au rafinat
mijloacele de utilizare a unei atat'de speciale parghii motivaţionale, aplicand strategii subtile, din chiar momentul
angajării lucrătorului, apeland pentru aceasta la asistenţa unor specialişti in domeniu (psihologi, designeri etc).
• 2. Conţinutul muncii. Inainte de examinarea acestui factor, se impune amendarea severă a uneia din cele mai
păgubitoare clişee privitoare la motivaţia muncii: „oamenii muncesc doar pentru bani, nu contează ce muncă fac,
ci doar cat castiga”. Este un fals rudimentar, infirmat nu numai de cercetările efe ctuate in intreprinderi din toată
lumea, dar şi de observaţii aflate la indemana bunului simţ. Psihologia, sociologia şi alte ştiinţe au demonstrat
analitic rolul major pe care-l deţine, intre ceilalţi factori ai motivaţiei umane, stimulii care vizează conţinutul muncii,
datorită faptului esenţial că aici se regăsesc factorii intrinseci, specifici activitatii creatoare a individului uman:
nevoia lăuntrică de a-şi obiectiva propriile resurse, aptitudini, potenţiality intr-o lucrare, activitate, obiect care să-l
exprime şi să-l definească. Cu cat munca prestată va avea un conţinut mai bogat, cu atat zestrea naturală
• şi culturală a individului va putea fi pusă mai plenar in valoare. Este aceasta una din cele mai inalte satisfacţii
umane şi deci, implicit un factor motivaţional de prim rang.
MOTIVAŢIA MUNCII
• Problema conţinutului muncii a stat multă vreme sub incidenţa abuzivă şi deformantă a unui singur binom de
factori, a unui alt clişeu şi anume al opozitiei dintre munca fizică/munca intelectuală, binom care in condiţiile
R.T.S. contemporane devine tot mai puţin operant.'In schimb, alte perechi de factori se impun azi in analiza
motivatiei muncii, factori direct implicati in definirea conţinutului muncii, cum sunt caracterul variant/monoton, sau
• munca de 'execuţie/de conceptie şi altele. '
• ' Rolul conţinutului muncii ca factor motivaţional intrinsec se dovedeşte superior , iar superioritatea sa apare in
ceea ce priveşte realizarea performanţei calitative (cele cantitative pot fi obţinute utilizand exclusiv stimuli
extrinseci, fie cu valoare pozitivă - recompensa materials, fie cu valoare negativă - penalizare). De aici se poate
trage următoarea concluzie: cu cat conţinutul muncii este mai complex, presupunand un grad mai inalt de
• creativitate, motivaţiile intrinseci se dovedesc a fi mai eficiente decat cele extrinseci; aceasta explică de ce
inovatorii sunt mai interesaţi de valorile de conţinut ale muncii (caracterul variat al muncii, instructiv, munca
corespunde aptitudinilor etc.).
• Un alt aspect din care trebuie privit conţinutul muncii ca factor motivaţional este cel al corespondenţei dintre
aptitudini (fizice, intelectuale) şi profesiune, şi anume dacă se realizează optimizarea acestui raport, motivaţia
muncii este mai puternică. Invers, una din cele mai frecvente cauze ale insatisfacţiei in muncă rezidă in faptul că
aceasta nu corespunde aptitudinilor: răspunsul destul de frecvent la intrebarea „ce vă impiedică să lucraţi mai
bine?” este „nu fac ceea ce mi-ar place / ştiu / aş putea să fac”.
• Soluţia, in toată lumea, constă in practicarea sistematică a orientării şcolare şi profesionale şi a selecţiei. La noi,
din păcate, presiunea extraordinară a economicului asupra şcolii, cateva decenii la rand, cerand tot mai
numeroase contingente de muncitori, dar pentru un registru limitat de profesiuni (noul combinat, singurul apărut pe
o intinsă zonă rurală, nu putea oferi calificare decat in anumite, relativ restranse, profesiuni) mult inferior diversitatii
• aptitudinale, aspiraţiilor şi chiar intereselor multor tineri. Aceasta a făcut ca absorbţia fortei de muncă să ignore
datele aptitudinale, mulţi fiind nevoiţi să practice o meserie pentru care nu aveau nici o chemare.
• Despre orientarea şcolară şi profesională, nu putea fi vorba in aceste condiţii; efectul pentru această categorie de
angajati a fost (şi este incă) o slabă motivaţie a muncii, iar pe plan social: generarea mediocritatii.
• In prezent, trimiterea in şomaj a sute de mii de persoane s-ar putea transforma in şansa unei noi orientări
profesionale pentru cei care au fost nevoiti să practice o profesiune neconformă cu aptitudinile lor. Dar, atat pentru
ei, cat şi pentru ceilalti şomeri, oficiile fortei'de muncă lipsite de specialişti care să testeze chiar şi sumar
aptitudinile, nu pot oferi o minimă indrumare celui care'solicită un loc de muncă.
MOTIVAŢIA MUNCII
• 3.Factori ai mediului fizic (ambientul).

• Problema este tratată, in toată complexitatea la cursurile de Ergonomie şi Psihologia muncii.
• 4.Moralul grupului. In sociologia contemporany se operează frecvent cu un termen global, cel de „moral” - in
• sens de „stare de spirit” a grupului, sau a individului in grup. Cercetătorii de la Survey Research Center, definesc
• moralul ca „nivel de satisfacţie pe care individul il atinge graţie apartenenţei sale la o organizaţie sociala”, in timp
ce pentru alţii el semnifică „nivelul general de satisfacţie şi motivatie a muncitorului”.
• Deşi in numeroasele definiţii ale „moralului” accentul' cade cand pe individ, cand pe grup, - după unghiul de vedere
mai psihologic sau mai sociologic adoptat, in ultimă instanta raportarea la grup este cvasiunanimă; chiar moralul
individului izolat există prin referinţa la un grup - material absent,'dar spiritual prezent (D.Krech şi R.S.Krutchfield).
• Analizand direcţiile principale după care se orientează cercetările de sociologie industrials in perioada postbelică,
JArdoino remarcă existenţa unor ipoteze fundamentale ce tind a fi confirmate, şi anume:
• • existenţa unei corelaţii semnificative intre un anumit tip de grupă de muncă, un anumit tip de „moral” şi un anumit
nivel de productivitate umană;
• • in anumite condiţii tehnice identice, „moralul” şi productivitatea nu depind direct sau exclusiv de stimulentele
băneşti (ipoteză hedonistă de homo economicus) ci mai curand, şi poate in principal, de structura anumitor relaţii
informale intre muncitori la locul de muncă;
• • in afara organigramelor şi a graficelor funcţionale codificate, intreprinderea este, un mod de viata şi o scară de
valori.
• In concluzie el arată că: „nu este deloc exagerat a vedea factorii umani ai productivitatii participand intr-o măsură
tot atat de important* la procesul de productie ca şi factorii economici şi tehnici”.
• Dintre multiplii componenti ai moralului*'- cercetările au relevat structura pluridimensională a notiunii.
• Un loc special, prin influenţa directă pe care o exercită asupra randamentului, il ocupă sentimentul apartenenţei'la
grupul de muncă, identificarea cu telurile şi aspiraţiile acestuia. Aderarea la normele grupului corespunde nevoii
umane de comunicare, de afirmare ş'i exprimare a personalitatii, de satisfacţii superioare etc. pe care numai viata
de grup, munca in comun le poate oferi. Experientele au demonstrat eficienţa superioară a grupului in care
activitatea'desfasurată aduce maximum de satisfacţii nevoii lor'de participare, de exprimare şi de consideraţie a
membrilor sai.
MOTIVAŢIA MUNCII
• Intre factorii care condiţionează climatul favorabil al grupului de muncă, intărindu-I motivaţia de producţie sunt:
• • existenţa unor scopuri pozitive, pe care grupul şi le propune in funcţie de exigentele sociale pe care este chemat
să le satisfacă; este dovedit că absenţa obiectivelor superioare afectează dec'isiv coeziunea grupului.
• De aceea se afirmă că un moral bun cere inainte de toate un pol magnetic care să atragă şi să mobilizeze
aspiraţiile oamenilor;
• • sentimentul de progresare către scopul fixat. Nu-i suficient ca grupul să-şi propună un scop şi să dispună de
mijloace pentru a-l atinge, ci mai este necesar să aibă in permanent sentimentul avansării sistematice către
obiectivul urmărit;
• • nivelul de aspiraţie şi nivelul de realizare joacă un rol foarte important in motivaţia de producţie a grupului,
problema constand in stabilirea acelor obiective intermediare, concrete, realist concepute, care să poată mobiliza
grupul către atingerea unor performanţe superioare. Relevand această cerinta, pe baza unor ample cercetări
efectuate asupra grupurilor mici, KLewin scria: „Concepand scopuri inalte'şi rămanandu-le fidel, dar in acelaşi timp
avand sensul realului, şi menţinand planul de acţiune apropiat, in limitele posibilului, acesta pare a fi unul din
obiectivele principale şi in acelaşi timp un criteriu al unui bun moral”.
• • perspectiva temporală. Numeroase studii au demonstrat efectele pozitive resimţite in activitatea grupului de
muncă, datorate faptului că salariatii inţeleg sensul activitatii lor prezente in perspectiva obiectivelor generale ale
intreprinderii, avand sentimentul propriei contribuţii la efortul comun, racordand preocupările actuale la obiectivele
de viitor.
• Dimpotrivă, lipsa unei viziuni de ansamblu asupra muncii efectuate, inţelegerea fragmentary disparată a sarcinilor,
ignorarea direcţiilor pe care se angajează dezvoltarea in perspectivă a uzinei, favorizează slăbirea motivatiei
muncii, cu toate urmările pe care orizontul mărginit al activitatii le implică: instabilitatea personalului,
sentimentul'de insatisfacţie etc.
• * DupAD.Katz principalii componenţi ai “moralului” sunt:
• -identificarea cu grupul ;
• -motivaţia de producţie ;
• -integrarea in echipa de muncă ;
• -posibilitatea de promovare sau nivelul de aspiraţie (vezi: “Troisieme seminaire national de psychosociologie
industrielle 1962). După M.EBaehr şi R.Frend :
• 1. munca insasi ;
2. salariul, avantajele sociale, posibilitatile de promovare';
• 3. relatiile cu colegii de muncă ;
• 4. relaţiile cu şefii imediaţi ; 5. apartenenţa la intreprindere (vezi R.Davel ≪ Traite de psychologie sociale ≫, vol.II,
pg.231).
MOTIVAŢIA MUNCII
• 5. Identificarea cu obiectivele firmei. Este o reevaluare, in termenii conceptiei
• moderne, a cunoscutei probleme privitoare la importanţa adeziunii salariatului la scopurile firmei din care face
parte.'
• Sintetic, aceasta constă in capacitatea organizaţiei de a propune angajaţilor săi mobiluri pozitive pentru un
comportament convergent, ideea fiind aceea, că in măsura in care scopurile firmei sunt acceptate de salariaţi,
motivaţia muncii se fortifică considerabil, devenind un factor propulsor al realizării performanţei.
• Problema realizării acestui important aliaj, percepută azi ca indispensabilă de toţi managerii, nu se realizează
automat, prin factori aleatori, sau prin intervenţii bazate pe simţul comun, cu mijloace naiv-rudimentare, ci implică
• strategii complexe, alternative şi formule complementare, mijloace subtile de persuasiune, cum sunt: tehnici de
implicare a factorului uman in situaţii emoţionale, intens mediatizate;
• utilizarea unor simboluri şi mituri ale lumii moderne, creand deliberat evenimente cu pondere culturală, ritualuri şi
ceremonii in momente semnificative din prezentul şi istoria firmei, selectia personalului conform unui portret robot
al angajatului ideal, care in afara tipului specific de performanta profesională,' include particularity şi gusturi
personale ale unor persoane care au Scut gloria firmei şi a căror imagine este rememorată pentru cei nou angajati
• etc.
• Toate acestea, vizand in ultimă instanta influenta pozitivă a mentalului colectiv.
• Numeroase studii şi cercetări ale anilor ‘90, efectuate in cunoscute firme din Canada,' Japonia, SUA, Germania,
Olanda etc, depun mărturie asupra efortului consacrat acestor obiective care focalizează atenţie, cu mijloacele
ştiinţei moderne, asupra mecanismelor afective şi intelectuale, şi care permit formarea unui nou tip de adeziune la
obiectivele firmei, deopotrivă cu finalitate productiva şi social umană.
• In lucrările de seminar vor fi analizate cateva asemenea strategii şi alternative, ca de pildă, cel bazat pe reactii
prevalent negative (forme subtile de coerciţie) cu cel care utilizează formula de competiţie „hores concurs” etc.
• Concluzia care se impune la finalul analizei acestui foarte complex concept care este motivaţia muncii, nu poate fi
decat cerinţa imperativă pentru economistul de concepţie modernă, de a cunoaşte şi utiliza, in colaborare cu
specialişti in domeniu (psihologi, sociologi etc) principalele modalitati de influenţare pozitivă a comportamentului
productiv al lucrărilor firmei. Este desigur, o chestiune de perspectivă pentru economia romanească
BIBLIOGRAFIE
• Badescu Ilie, Istoria sociologiei. Perioada marilor sisteme, Editura Porto-Franco, Galati, 1994
• Boudon, Raymond - Tratat de sociologie, Ed.Humanitas, Bucuresti, 1997
• Boudon, Raymond şi colaboratorii, Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Univers Enciclopedic,
• 1996.
• Catoiu, Iacob, Teodorescu, Nicolae, Comportamentul consumatorului, teorie şi practică, Editura
• Economică, Bucureşti, 1997
• Chelcea, Septimiu, Chestionarul în investigaţia sociologică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
• Bucureşti, 1975
• Chelcea, Septimiu, Cunoaşterea vieţii sociale, vol. I, II, Editura INI, Bucureşti
• Chelcea, Septimiu: Experimentul in psihologie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,
• 1982.
• Coanda, Lisette, Curtte, Florin: Mic dictionar de sociologie, Bucuresti, 1993
• Constantinescu, Virgiliu, Grigorescu Pompiliu, Stoleru, Paula, Sociologie, Editura Didactică şi
• Pedagogică, Bucureşti, 1994
• Dogan, Mattei şi Pahre, Robert, Noile ştiinţe sociale. Interpenetrarea disciplinelor, ediţia a IIa,
• Bucureşti, Editura Alternative, 1997.
• Durkheim, E., Regulile metodei sociologice, Cultura Natională, Bucureşti, 1924, Editura Babel,
• 1993.
• Ferreol, Gilles (coord.), Dicţionar de sociologie, Polirom - Ştiinţă & tehnică, Iaşi-Bucureşti,
• 1998
• Goodman, Norman: Introducere in sociologie, Ed. Lider, Bucuresti, 1998
• Grosu, Nicolae: Tratat de sociologie, Abordarea teoreticd, Ed. Expert, Bucuresti 1999.
• Herseni, T.: Sociologie, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1982.
• Marginean, loan: Mdsurarea in sociologie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.
BIBLIOGRAFIE
• Grosu, Nicolae: Tratat de sociologie, Abordarea teoreticd, Ed. Expert, Bucuresti 1999.
• Herseni, T.: Sociologie, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1982.
• Marginean, loan: Mdsurarea in sociologie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.
• Mihu A., Introducere în sociologie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992
• Mihu A., Sociometria, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1973
• Mihu, A., ABC-ul investigaţiei sociologice, vol. I, II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971
• Miron A. Mihaela, Comportamentul consumatorului, Editura ALL, Bucureşti, 1996
• Nicorescu, Elisabeta, Sociologie economică, curs, 1996.
• Raisa, Radu, Sociologie economică, Editura A.S.E., Bucureşti, 2003
• Roman, Toma, Introducere în sociologia economică, Editura A.S.E., Bucureşti, 2000
• Sandu, Dumitru, Sociologia tranziţiei, Editura Staff, Bucureşti, 1996
• Stahl, H., Teoria şi practica investigaţiilor sociale, vol. II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974
• Ungureanu, Ion; Costea, Ştefan, Introducerea în sociologia contemporană, Editura ştiinţifică şi
• Enciclopedică, Bucureşti, 1985
• Vlasceanu, Lazar: Metodologia cercetdrii sociologice, Ed. Stiintifica si Enciclopedica,
• Bucuresti, 1982.
• Zamfir, Cătălin, Viasceanu Lazăr, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993
• Zamfir, Elena, Modelul sistemic în sociologie şi antropologie, Editura Ştiin|ifica, Bucureşti,
• 1975
• Zamfir, Cataiin, Spre o paradigmd a gandirii sociologice, Editura Cartes, Iaşi, 1999
• Zamfir, Elena: Modelul sistemic in sociologie si antropologie, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1975.
• Zlate, Mielu: Psihologia muncii - relatii interumane, Bucuresti, EDP, 1981.

Curs Sociologie PP

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Sociologie PP

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

OBIECTUL SOCIOLOGIEI

• 1.1. Constituirea sociologiei ca ştiinţa

• DEZVOLTAREA ISTORICĂ A SOCIOLOGIEI

• Pluralizarea şi dinamizarea valorilor socioculturale, a reprezentărilor individual, a

• Prin cercetari experimentale sociale şi de marketing se pot identifica:

• 6.1. Piaţa ca forma a ordinii

• Procesul de productie este organizat şi controlat de posesorul de capital, astfel cS se

• 7.1. Consumul şi societatea

• Plasticitatea necesitatilor de consum prezintă pentru ofertant o problema si osansa in acelasi

• 10.2. Selecţia profesională

• 10.3. Formarea profesională

• Oamenii cu capacitate limitată in acceptarea schimba'rii.

• 3.Factori ai mediului fizic (ambientul).

S-ar putea să vă placă și