SOCIOLOGIA ECONOMICĂ

(NOTE DE CURS)
 CAPITOLUL I

OBIECTUL SOCIOLOGIEI

Preocupări privind viaţa socială au existat din cele mai vechi timpuri. Din totdeauna s-a
manifestat aspiraţia omului de a atinge cel mai înalt nivel al conştiinţei de sine, care a devenit
un factor de influenţă în cunoaşterea şi înţelegerea vieţii sociale, în cunoaşterea societăţii în
totalitatea ei.
Diversificarea societăţii, atingerea unui ridicat grad de complexitate au determinat
apariţia unor ştiinţe socio-umane speciale, între care menţionăm şi sociologia.
La sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX, ca urmare a revoluţiei
industriale au avut loc deosebite schimbări sociale, cu urmări adânci, care impuneau
cunoaşterea temeinică a societăţii. Aceste transformări au pregătit terenul pentru conturarea
unei ştiinţe despre societate care să fie privită ca un întreg, care să permită cunoaşterea
funcţionalităţii ei, a vieţii indivizilor, a structurilor, a instituţiilor şi a grupărilor sociale pe care
le determină, a fenomenelor sociale. Mai mulţi oameni de ştiinţa, cunoscuţi pe plan mondial şi-
au adus aportul la evoluţia acestei ştiinţe.
Auguste Comte (1798-1857) filosof şi sociolog francez, în lucrarea sa "Curs de filosofie
pozitivă" (vol. IV, lectia 17), carte apărută în 1839, utilizează pentru prima data termenul de
sociologie cu înţelesul de ştiinţa a fenomenelor vieţii sociale. Termenul mai sus prezentat este
format din doua cuvinte: - unui latinesc, "socius", care înseamnă soţ, asociat, tovarăş şi unul -
grecesc, "logos" - care înseamnă cuvânt idee, teorie. Exprimat "ad literam", putem înţelege că
sociologia este ştiinţa asocierii, a grupării colectivelor, unităţilor sau formaţiunilor sociale de
orice fel, a tuturor formelor de viaţa socială constitute de oameni, de la cele mai simple şi mai
mărunte ca cercurile de prieteni, familia, echipele de muncă, până la cele mai complexe şi mai
întinse, ca triburile, popoarele, naţiunile, ţările, organizaţiile internaţionale şi mondiale. Iniţial
Comte a desemnat studiile lui despre societate prin denumirea de "fizica socială". Pentru
Comte fenomenele sociale pot fi cunoscute cu ajutorul filosofiei, dar mai ales cu ajutorul
sociologiei. Deci, Comte este "naşul" sociologiei, nu creatorul ei. El a fost cel dintâi gânditor
din lume care a căutat să fixeze sociologiei un loc anume în clasificarea ştiinţelor sau în
sistemul ştiinţelor realizat de el, adică să-i asigure un statut "de drept", nu numai "de fapt",
adică să o "legitimeze". După Comte ştiinţele formează o serie logică foarte riguroasă, care nu
poate fi schimbată sau răsturnată, începând cu matematica, urmând cu astronomia, fizica,
chimia, biologia şi sfârşind cu sociologia. Clasificarea aceasta arată o dependenţă lineara (nu
reciprocă) - fiecare ştiinţă este dependentă de toate cele precedente, dar nu şi de cele care se
succed. Fiind ultima în serie, sociologia depinde deci de toate celelalte ştiinţe. Termenul de
sociologie, în accepţiunea cea mai generală înseamnă "ştiinţa despre societate" sau "ştiinţa
despre viaţa socială".
1.1. Constituirea sociologiei ca ştiinţa
A. Comte a contribuit la formarea unei discipline ştiinţifice, care să explice
evenimentele şi procesele din aria existenţei umane şi să dea soluţii care să prevină
dezorganizarea societăţii. Noua ştiinţă a apărut în Franţa în anumite împrejurări socio-
culturale şi anume, manifestarea unor mari mişcări sociale care cauzau mari suferinţe. Marea
Revoluţie Franceză, situaţia socială încordată determinată de înfrângerea împăratului
Napoleon al Franţei de către coaliţia îndreptată împotriva sa în 1815 şi de întoarcerea
Bourbonilor pe tronul Franţei. Revenirea în ţara a "emigranţilor" şi revendicarea de către ei a
domeniilor latifundiare pe care le deţinuseră înainte de revoluţie a dus la deposedarea ţăranilor
de pământuri. O parte a populaţiei rurale a luat drumul către oraşe, proletarizându-se. Ca
urmare a slabei dezvoltări a industriei în Franţa, situaţia determinată de interesul nobilimii
agrare revenită în ţară, excedentul de forţa de muncă nu a fost asimilat în întregime la oraş. S-
a produs o stare de criză, susţinută de manifestările burgheziei liberale şi de mişcările
proletariatului. S-au accentuat tensiunile interne, s-a pregătit revoluţia burgheză din iulie
1831.
În concluzie, aceste evenimente necesitau descoperirea cauzelor care le-au produs. Pe lângă
necesitatea explicării acestor evenimente, se constată ca filosofia socială, socialismul utopic
prezentau soluţii care nu se puteau realiza, erau ineficiente. Atelierele lucrative şi falansterele
de tip fourierist s-au destrămat. Se cerea apariţia unei discipline despre societate, care să
explice evenimentele şi să dea soluţii, care să prevină dezorganizarea societăţii. Întrebarea la
care încercau să răspundă reprezentanţii gândirii progresiste a vremii era: "Cum se poate
reorganiza societatea?" Întrebarea era foarte frecventă în acea perioada, deoarece se căutau
mijloace, soluţii pentru a se evita crize şi catastrofe sociale de genul Marii Revoluţii Franceze.
Deci sociologia a apărut tocmai pentru a oferi soluţii de ieşire din criza, pentru revenirea la
odine şi recâştigarea echilibrului social. Apariţia sociologiei ca ştiinţă a fost pregătită şi de
dezvoltarea cercetărilor experimentale din domeniul ştiinţelor exacte: fizică, chimie, biologie.
Noua ştiinţă care a luat naştere în urma unor crize nu putea fi decât critică. Sociologul care în
prima fază a evoluţiei sociologiei a dorit să se sprijine, să fie mai aproape de fizică, biologie,
matematică, a sfârşit prin a se apropia în mare parte de filosofie.
Din momentul apariţiei sale şi până în prezent, sociologia caută să dovedească
utilitatea şi eficienta ei în studiul faptelor sociale concrete, să sublinieze că "este singura
ştiinţă care de la apariţie şi până în prezent a urmărit cercetarea unui obiect în permanentă
transformare. (G.Bouthoul, Traite de sociologie, Paris, 1949, p. 66). Menţionăm totuşi că
oricât s-ar dezvolta obiectul sociologiei, în ultima instanţă ar rămâne tot societatea, cu
dimensiunile ei esenţiale: (relaţii, grupuri, instituţii, organizaţii, procese sociale).
Elementele specifice care definesc o ştiinţă: existenţa unui domeniu propriu de
cercetare, detinerea unor metode specifice de cercetare a obiectului, descoperirea şi
formularea de către cercetatori a legilor care guvernează domeniul de cercetare sunt acceptate
şi de sociologi.
Existenta individului este de neconceput în afara grupului. Grupurile mari sau mici,
durabile sau efemere îi întreţin omului legăturile cu societatea, oferindu-i şi cadrele culturale
necesare pentru rezolvarea trebuinţelor fundamentale de hrană şi de apărare. Astăzi sociologii
recunosc că nu există nici indivizi umani fără societate, nici societate fără indivizi.
Robinsonismul este o simplă ficţiune literară. Afirmaţia lui Aristotel în "Politica" (I, ÎI, IE
trad. Bezdechi, p.23) ca omul singur, izolat de societate nu poate fi decât "ori fiară, ori zeu",
nu întâmpină obiecţii.
Pornind de la faptul că termenul de sociologie înseamnă ştiinţa despre societate să
încercăm să răspundem la întrebarea "ce putem să înţelegem prin noţiunea de societate?" În
general se vorbeşte despre "societate" ca în sensul de "societate bună, distinsă" sau "societate
rea" etc. Noţiunea de societate în sociologie merge mai departe, ea reprezentând o
caracterizare generală a formei de viaţă în comun a oamenilor, desemnând şi solidaritatea
acestora.
Referitor la indicatorii care pot delimita o societate, în domeniul sociologiei se pot lua
în consideraţie următoarele puncte de vedere:
În primul rând societatea se poate defini ca o mulţime de persoane care prezintă
caractere comune (de pildă, pe baza tradiţiilor culturale se întăreşte un sentiment de
apartenenţă comună; un sistem asemănător de norme şi valori se organizează în cadrul unei
ordini naţionale statale).
În al doilea rând, societatea poate fi văzută ca un cadru structural al convieţuirii
oamenilor. Factorii legaţi de acest cadru (norme, instituţii, organizaţii) acţionează ca o
structură prezentata, ca un punct de consolidare a acţiunii, prin care membrii unei societăţi
experimentează orientarea şi ordinea, înţelegerea).
 În al treilea rând, societatea este înţeleasă ca un sistem social, ale cărui componente se
gasesc în relaţii reciproce,sunt corelate.
Plecând de la aceasta clarificare a noţiunii respective, pentru defnirea obiectului
sociologiei s-a propus urmatoarea defniţie, care caută să răspundă la doua probleme complexe
ale sociologilor: a. problema acţiunii sociale a membrilor societăţii; b. problema cadrului
structural în interiorul căruia are loc aceasta actiune. Din aceasta prezentare se pot delimita
doua tipuri de defmitii, una prin care sociologia este văzută ca fiind: 1) ştiinţa
comportamentului social, şi a doua în care sociologia este ştiinţa structurilor sociale. S-a
propus o definiţie care să cuprindă ambele aspecte: Sociologia este ştiinţa comportamentului
social şi a structurilor sociale.
Plecând de la aceste elemente teoretice ne dăm seama cum diferiţi oameni de ştiinţă au
găsit modalităţi diferite de caracterizare a sociologiei, fie ca ştiinţa realităţii sociale (D.Gusti),
fie ca ştiinţa faptelor sociale (E.Durkheim), fie ca ştiinţa fenomenelor sociale totale care are
ca drept obiect studiul global al relaţiilor sociale (G.Gurvitch). Demna de semnalat este şi o
altă definiţie care vede sociologia ca "ştiinţa societăţilor omeneşti", ca "disciplină ştiinţifică
ce se ocupă cu studiul vieţii sociale", al formelor de comunitate umană, de convieţuire
socială. (Traian Herseni).
Din cele prezentate mai sus ne dăm seama ca sociologia studiază ansamblul
dimensiunilor sociale ale existenţei omului; ea cercetează viaţa socială a omului în cadrul
diferitelor structuri şi instituţii, al diferitelor tipuri de comunităţi şi colectivităţi umane, al
diferitelor grupări sociale, de la cele mai mici, la cele mai cuprinzatoare, până la nivelul
natiunilor, statelor, organizatiilor internaţionale. Sociologia studiază colectivităţile şi
comunităţile umane cu toate structurile şi instituţiilor lor, cu funcţiile şi valorile lor sociale
corespunzătoare, de ordin economic, politic, juridic, moral, religios, cultural, filosofic.
Considerăm deosebit de ilustrativă din punctul de vedere al prezentării sociologiei prin
exemplele date urmatoarea definiţie a obiectului sociologiei ca ştiinţa: "Obiectul sociologiei îl
constituie studiul colectivitatilor umane şi al relaţiilor interumane în cadrul acestora, precum
şi al comportamentului uman în cadrul social propriu grupurilor şi comunităţilor umane de
diferite tipuri (Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru, Pompiliu Grigorescu, Sociologie, EDP,
1994, p.12).
Legile sociologice
Sociologia ca ştiinţă trebuie să surprindă legăturile cauzale din societate şi să le fixeze
în enunţuri. Ca legi sociologice menţionăm: legea celor trei stadii (A.Comte), legea creşterii
demografice (Malthus), legea paralelismului sociologic (D.Gusti). Continutul legii sociologice
este specific, deoarece dezvalue legaturi între mărimi omogene, de acelaşi ordin sau de acelaşi
domeniu. "Condiţia specifică a legilor sociologice presupune ca cercetarea lor să se facă
pornind de la observarea ansamblului social spre analiza părţilor lui...." (Dictionar de
sociologie", Ed. Babel, 1993, p. 326-327).
Unii savanţi sunt de părere că sociologul nu trebuie să piarda timpul cu descrierea, cu
descoperirea legilor de dezvoltare a societăţii, ci numai să coreleze faptele sociale. (K.Popper,
Misere de l'historicisme, Paris 1956, p.69-70).
Se poate considera ca legea în sociologie se caracterizează prin complexitate şi
elasticitate. Un sociolog francez afirma că "se întâmplă foarte rar ca în sociologie să ne găsim
în faţa unor factori izolati şi în stare pura; aproape intotdeauna intervin numeroase alte
elemente ca: ramăşite, influenţe, factori locali sau motive de dispersie sau de concentrare care
vin să complice analiza, compunerea forţelor". Această situaţie din sociologie poate explica
deci caracterele mai sus mentionate.
Legile sociologiei se pot clasifica în: cauzale, (care explica corelaţiile dintre fenomene,
respectiv fenomene-cauza şi fenomene-efect), funcţionale (care exprimă relaţiile dintre
componentele unui sistem sau dintre sisteme) şi mixte (care exprimă unitatea dintre
cauzalitate de pe o parte şi schimbarea, transformarea pe de altă parte).
În sociologie se pot face clasificări de legi sincrone sau structurale sau legi diacronice
sau genetice. Primele formulează raporturile de simultaneitate şi interdependentă între
fenomenele sociale, celelalte stabilesc un raport de succesiune între doua fenomene, procese
sau între componentele aceluiaşi fenomen.
Făcând o caracterizare a legilor sociologiei menţionăm caracterul lor istoric influenţat
de condiţiile de timp şi de loc în care se manifestă. "Ceea ce este propriu legilor în sociologie
este faptul ca ele sunt foarte rar valabile în orice timp şi loc. Fiecare dintre corelaţiile sau
relaţiile funcţionale pe care ele le exprimă nu este exacta decât în anumite tipuri de societăţi,
şi'anume la anumite epoci sau în anumite împrejurări. Chiar intr-un grup social şi la o epoca
în care ea este valabila, o lege nu este exacta decât în anumite limite. Aceste limite sunt
totodata cantitative şi calitative".
Datorita caracterului complex al obiectului sociologiei, legile formulate au un caracter
mai putin general, deci avem de a face cu legi partiale. Legile în sociologie alaturi de obiect şi
de mijloacele de investigatie asigura sociologiei ca existenta ei ca ştiinţa nu mai poate fi pusa
în pericol. (cap. investigatia sociological.
Formele conceptuale utilizate de sociologie pot fi grupate în functie de domeniile lor de
aplicare şi anume: 1. concepte sociale, cum sunt: comunitate, situaţie socială, grup; 2.
concepte culturale, cum este de pildă aculturatia, termen prin care se desemneaza complexul
fenomenelor rezultate din contactul a doua culturi diferite; 3. concepte procesuale, ca de
exemplu: conflict sau asimilare, termeni prin care se poate exprimă dinamica socială; 4.
concepte structural, cum sunt: functia, disfunctia, structura formala, structura informala; 5.
concepte comportamentale: model comportamental, comportament deviant; 6. concepte
relational: interactiune, status, rol; 7. concepte organizational: organizatie informala,
democratie, anarhie; 8. concepte ecologice: mediu social, cadru natural, cadru istoric;
9.'concepte metodologice: ancheta sociologica, interviu sociologic, sociograma.
Recent se utilizează conceptul de dezvoltare socio-umană, care urmareste unitatea
planurilor de dezvoltare privind componentele de ordin economic şi tehnic, cat şi cele de
ordin social-cultura.

1.2. Conceptele sociologiei

Sociologia ocupa un loc central în sistemul ştiinţelor sociale (socio-umane şi antropologice).
În cadrul ştiinţelor s-au intocmit mai multe tipuri de casificări în care şi-a găsit loc şi
sociologia. Auguste Comte a reaiizat o serie lineara a ştiinţelor, ierarhizate pe baza unei
continuity logice, luandu-se în consideraţie cresterea gradului de complexitate. În clasificarea
realizata de Auguste Comte sunt inglobate ştiinţe fundamental (matematica, astronomie,
fizica, biologie, sociologie).
' Reprezentanti ai gândirii ştiinţifice romanesti au facut incercari de clasificare a ştiinţelor,
ca de pildă, A.D.Xenopol, care'a impartit stiinteie în doua grupuri: ştiinţele faptelor de
repetitie sau ale legilor şi ştiinţele faptelor de succesiune sau ale seriilor. Prima categorie
ingloba: logica, matematica, fizica, chimie, biologie, psihologie şi sociologie. Cea de a doua
categorie cuprindea: preistorie, istorie umană, istoriografie, filosofie, istorie, epistemologie.
În cadrul ştiinţelor sociale se contureaza discipline specifice ca de pildă: antropologie,
economie, psihologie socială, sociologia, istorie. Aceste ştiinţe se disting de disciplined
umaniste: filosofie, teologie, istoriografie, arte, etc. Unii cercetatori urmarind legăturile
sociologiei cu alte ştiinţe sociale, emit ipoteza apariţiei în zonele de interferenta ale sociologiei
cu celelalte ştiinţe sociale, a unor ştiinţe de granita (S.Jonas, Pour une sociologie
synthethique., în Le centenaire du "Capital", Mouton, 1969). Astfel sociologia intra în
raporturi stranse cu psihologia, istoria, geografia umană, economia, antropologia, şi etnologia,
lingvistica. Interferentele genereaza psihologia socială, antropologia economica, psihologia
istorica, economia socială, istoria socială, urbanismul, ergonomia, demografia, antropologia
culturala, psihanaliza, semantica şi antropologia socială. (Toma Roman, Introducere în
sociologia economica, Ed. A.S.E., Buc. 2000, p. 14).
Colaborarea sociologiei cu alte ştiinţe este necesara nu numai pentru rezolvarea
anumitor aspecte legate de comportarea indivizilor şi grupurilor, respectiv nu are legaturi
numai cu psihologia ci şi cu alte ştiinţe sociale: istoria, economia, politologia, demografia
socială, istoria culturii, etc. Elementul specific al sociologiei faţă de celelalte ştiinţe sociale
este urmarirea legilor vieţii sociale, a relaţiilor interumane", a structurilor sociale, a fortelor
sociale care influenteaza dinamica grupurilor mari şi mici. Deci, putem sublinia ca se
manifests stranse relaţii între sociologie şi alte ştiinţe socio-umane, în care sociologia detine
un rol central.

1.3. Sociologie generală - sociologii de ramura

Sociologia s-a manifestat ca disciplina sintetica şi integralista, deoarece a apărut "de la
anumite fenomene sociale, fie ele juridice, fie economice, fie etnografice, dar treptat şi-a
largit punctul de vedere, depasind aspectul formal-juridic sau cel material, economic, pentru a
le privi în unitatea lor superioara. Orice fenomen de viaţa socială este obiect de studiu pentru
sociologie şi fiecare ştiinţa socială poata adopta un punct de vedere sociologie, de aceea se
poate vorbi de o sumedenie de sociologii: economica, juridica, religioasa, etc. - dar sociologia
propriu-zisa (generală n.n.) priveste fenomenul social în totalitatea să, bazandu-se pe
cunostintele speciale, furnizate de ştiinţele sociale (particulare şi sociologii de ramura n.n.)".
(P. Andrei, Sociologia generală, Craiova, 1936, p. 72).'
Din ideile prezentate de P.Andrei rezulta ca se poate vorbi de manifestarea unor
sociologii particulare care au ca obiect subansamblurile sociale şi a unei sociologii generale
care are rolul de a stabili conceptele şi teoriile, legitatile cele mai generale care privesc
ansamblul fenomenelor şi proceselor sociale, diferitele domenii ale vieţii sociale în unitatea
lor. Sociologia generală preia informatiile de la sociologiile de ramura, de la celelalte ştiinţe
despre societate şi gandire şi elaboreaza noi modele cu cel mai înalt grad de cuprindere.
Sociologia generală reprezinta studiul tuturor manifestarilor vieţii sociale. Rolul specific al
sociologiei generale este de a stabili conceptele şi teoriile, legitatile cele mai generale care
privesc ansamblul fenomenelor şi proceselor sociale, diferitele domenii ale vieţii sociale în
unitatea lor. Caracterizand sociologia generală, A.Cuvillier spunea: "Sociologia generală
reprezinta studiul total al tuturor manifestarilor vieţii sociale particulare, asa cum fizica
inglobeaza optica, acustica, termica, electricitatea." (A.Cuvillier, Manuel de sociologie, vol. I,
Paris 1958). Putem considera ca sociologia generală cuprinde teoria structurilor sociale a
grupurilor sociale, cu principiile alcatuirii lor, cu ierarhia elementelor componente, cu
mecanismele care asigura functionarea lor. Ea se ocupa cu caracteristicile generale - abstracte
ale comportamentului social. Deci sociologia poate fi numita ştiinţa a socialului ca forma
generală de existenta a vieţii umane, o ştiinţa a societăţii globale, a organizarii şi dinamicii
sale, a subsistemelor din care se compune societatea globala şi a relaţiilor lor, atat cu sistemul
global, cat şi cu celelalte subsisteme ale acestuia. (Dana Victoria Savu, Sociologia generală,
Bucuresti, A.S.E., 1997, p. 20).
Sociologiile de ramura descriu diferite domenii ale realităţii, le explica şi le asigura şi
tehnici de cercetare. Exista numeroase ramuri ale sociologiei care sunt specializate în functie
de domeniile şi aspectele vieţii sociale. Fiecare ramura noua a sociologiei îi aduce un spor de
identitate.
Obiectul de studiu al sociologiei cuprinde o mulţime de probleme complexe. Prin
studierea aprofundata a acestor discipline s-a ajuns la delimitarea unui sistem de discipline
sociologice, ca de pildă: sociologia colectivitatilor umane, sociologia opiniei, sociologia
valorilor, sociologia populaţiei, sociologia comunicarii, sociologia cunoaşterii, sociologia
vieţii morale, sociologia religiei, sociologia artei, sociologia vieţii morale, sociologia culturii.
Ca urmare a specializarii domeniilor de cercetare sociologies s-a ajuns la diferentierea
disciplined sociologice, la conturarea unor ramuri ale sociologiei, la constituirea unor domenii
interdisciplinare.

1.4. Sociologie economica

Sociologia economica se numara printre sociologiile speciale. Sociologia speciala este
orientata spre utilizarea prezentarii problemelor, notiunilor şi conceptiilor teoretice ale
sociologiei generale precum şi metodelor cercetarii sociologice experimentale în directia
cercetarii aspectelor socio-culturale ale diferitelor subsisteme şi campuri de probleme ale
vieţii în comun din societate. Sociologia economica serveste la cercetarea aspectelor socio-
culturale ale subsistemului economic al societăţii, cercetare fundamentata teoretic şi orientata
practic. Sociologia economica se limiteaza nu numai la analiza legaturilor structural, ci se
straduieste să realizeze cercetarea proceselor, modurilor de comportament şi fenomenelor de
schimbare pe o perioada maiindehingatadetimp.
Se poate vorbi despre o sociologie economica generală şi de un numar de sociologii
economice speciale. Sociologia economica generală cercetează în mod general, aspectele
socio-culturale ale fenomenelor economice determinantele socio-culturale ale acţiunii
economice, interdependenta dintre economie, societate şi cultura, interdependenta dintre
subsistemul economic şi alte subsisteme ale societăţii, elementele, problemele şi consecintele
dezvoltarii economice.
Sociologia economica contine un numar de sociologii speciale. După unii cercetatori
putem deosebi sociologii economice functionate; sectoriale şi istorice.
În cadrul sociologiilor economice functionate deosebim: sociologia muncii şi a
serviciului, sociologia pietei şi a consumului, (inclusiv sociologia marketingului, sociologia
reclamei, sociologia intreprinderii - în special comportamentul din intreprindere), sociologia
administratiei şi a organizatiei şi sociologia tehnicii.
În randul sociologiilor sectoriale numaram: sociologia' agrara, sociologia industrials,
sociologia sectorului tertiar (capacitatea serviciilor, sociologia functionarilor). Sociologiile
economice istorice cuprind aspecte ale epocilor timpurii ale istoriei economice, şi precizeaza
din punct de vedere istoric forme corespunzătoare ale economiei din trecut, ca de pildă
economia în perioada prabusirii Imperiului Roman, economia Renasterii etc. economia din
perioada revoluţiei industriale.
Sociologia economica are intrepatrunderi variate cu numeroase sociologii speciale ca de
pildă cu sociologia politics, în special cu sociologia dominatiei şi a uniunii cu sociologia
culturii, în special cu domeniul ideilor, cu comportamentele psihice, valorile, stilul de viaţa.
Sociologia economica are intrepatrunderi de asemenea cu sociologia religiilor, în special cu
influenţă etico-religioasa asupra comportamentului economic. Se manifests legSturi şi cu
sociologia dezvoltarii, adicS cu sociologia tarilor dezvoltate, cu sociologia familiei, în special,
familia ca societate de consum, cercetari de buget de familie, comportamentul de consum.
MentionSm de asemenea relaţii cu sociologia invatSrii şi a instruirii, cu sociologia timpului
liber şi a sportului, cu sociologia orasului şi a asezSrilor, cu sociologia regională, cu
sociologia tehnicii, cu sociologia economica, în special cu problema creşterii economice şi a
crizei mondiale.
Se pot urmSri relaţiile reciproce dintre sociologia economica şi alte ştiinţe sociale şi
anume: economia politics, în special teoria comportamentului economic, cercetarile de
conjunctura, ordinea economica, probleme ale puterii economice. Se pot urmări de asemenea
legaturi cu economia intreprinderii, în special cu ştiinţa organizarii şi a conducerii cu ştiinţa
relaţiilor umane, şi a relaţiilor publice cu psihologia, în special cu psihologia socială,
psihologia muncii, a intreprinderii şi psihologia'economica, psihologia reclamei. Putem
mentiona şi legatura cu istoria, în special cu istoria economica, socială şi culturala sau cu
ştiinţa politica, respectiv politologia, cu ştiinţa dreptului, cu ştiinţa muncii, în randul careia se
numara şi sociologia muncii sau chiar cu statistica, ştiinţa comunicatiilor şi cibernetica.
Între sociologia economica şi alte ştiinţe economice apar astfel schimburi de notiuni, de
rezultate ale cercetărilor, de conceptii metodice şi teoretice.
 CAPITOLUL II

DEZVOLTAREA ISTORICĂ A SOCIOLOGIEI

Interesul pentru înţelegerea realităţii sociale s-a manifestat din cele mai vechi timpuri.
Reflexii asupra existenţei omului în societate se gasesc în primele manifestari spirituale ale
omenirii. Normari ale vieţii omului'în societate le aflam din "Codul lui Hamurabi", din
Babilon, din "Legile lui Manu" din India, din "Invatatura lui Ptah-hotep" din Egiptul antic, din
scrierile Vechiului Testament. Indicatiile din documentele respective urmareau ordonarea
vieţii sociale, dirijarea relaţiilor dintre indivizi, dintre'indivizi şi instituţii, dintre grupuri şi
indivizi izolati.
Aspecte ale gândirii sociologice se pot sesiza în filosofia greaca, în primul rând la
Platon. În opera acestui mare filosof al antichitatii se poate analiza statutul şi funcţiile sale de
conducere.
Mult mai tarziu s-a desprins sociologia de "acea ştiinţa generală a statului" şi de
filosofia statului.
În epoca moderna s-au renuntat la conceptiile utopice referitoare la societate. Au apărut
teorii contractualiste, care au avut ca reprezentant de seama pe Thomas Hobbes. El presupune
un contract între indivizi prin care toti renunta la dreptul lor natural în mod concomitent,
garantandu-şi reciproc siguranta personala. Adept al teoriei contractual a fost şi Rousseau care
considera ca omul prin naştere este bun, liber şi egal. Coruperea individului, a omului se
datoreaza societăţii. Corectarea prin stimularea educational a calitatilor innascute pot să
asigure realizarea unei societăţi echilibrate care să dea posibilitatea garantarii
drepturilorsilibertatiituturor.
Plecând de la'cele semnalate mai sus unii cercetatori vad mai multe izvoare care au dus
la schitarea societăţii. Astfel, iluminismul lui Rousseau, idealismul lui Kant, liberalismul lui
Adam Smith, socialismul lui Marx, utilitarismul lui Bentham au contribuit la fundamentarea
unei imagini cat mai veridice a societăţii. Aceasta a fost văzută în diferite scrieri fie ca o
institutie de constrangere, fie ca un cadru de conflict, fie ca o realizare a libertatii, fie ca un
spirit obiectiv, fie ca o realizare a progresului. Termenul de sociologie este pus în circulatie în
1832 de către Auguste Comte (1798-1857). El a nazuit să fundamenteze o disciplina ştiinţifică
care să explice evenimentele şi procesele din aria existenţei umane şi să dea soluţii care să
prevină dezorganizarea societăţii. Pentru a se putea înţelege necesitatea intemeierii acestei noi
ştiinţe respectiv sociologia, el a analizat perioadei de inceput a secolului XX în societatea
europeana, a promovat o noua ştiinţa despre societate (sociologia), a elaborat o conceptie
politica şi un plan de reforma socială. Lui îi apartine legea celor trei stadii (teologic, metafizic,
pozitiv)'. După parerea lui Comte procesul de trecere de la un stadiu la altul are loc
pretutindeni, atat în viaţa materials cat şi în cea spirituals. În cel de al treilea stadiu, industrial,
bancherii şi directorii de fabrica vor ocupa pozitii superioare în societate şi deci vor elabora
principii de ordine socială distincte de cele existente în celelalte doua stadii anterioare.
Obiectul acţiunii lor îl va constitui prelucrarea ratională a resurselor naturii, adică utilizarea
stiintei şi tehnicii în scopuri precise. Aceasta este Utopia lui Comte. Spre deosebire de Utopia
lui Marx care atribuia rolul salvator proletariat, rol care va fi deviat de Lenin spre ideologia
revoluţiei, Utopia comteiena atribuie rolul hotarator intelectualului savant.
Acestea sunt cele doua mari utopii care au traversal epoca moderna. Daca cea marxista
s-a prabusit, cea comteiana hraneste speranta unor intelectuali care se cred chemati azi să
salveze lumea.
Continuator al lui A.Comte a fost francezul E.Durkheim (1858-1917). Meritul sau a
constat în elaborarea cadrului conceptual specific sociologiei şi a definirii termenilor ei
proprii. De asemenea a fundamental anumite principii metodologice privind sociologia. El a
urmărit să dezvolte o disciplina care să aiba un obiect distinct. El a elaborat cunoscuta teorie a
"faptului social" după care: faptele sociale trebuiesc considerate drept lucruri. Fiind exterioare
individului particular şi exercitand o presiune fortata asupra acestuia, ele au un rol coercitiv.
Un spatiu distinct în opera lui Durkheim este afectat solidaritatii'sociale. El considera ca
exista doua tipuri de solidaritate socială, şi anume o solidaritate mecanica şi o solidaritate
organiza. Prima corespunde societăţilor primitive şi caracterizează indivizi putin diferentiati.
Oamenii se asociaza între ei fiindca au aceleasi sentimente şi au norme pe care le recunosc în
comun. În cazul solidaritatii organice, coerenta grupului rezulta nu din uniformitatea
indivizilor, ci din diferentierea lor. Activitatile productive se multiplica în mod considerabil,
iar diviziunea muncii la fel. Se dezvolta elemente legate de dezvoltarea mestesugurilor, mai
tarziu apare industria. Individualitatea umană - la acest nivel - se afirma prin sine iar
societatea se dezvolta datorita dezvoltarii de personalitate a fiecarui om.
O personalitate care s-a impus în aproape toate ştiinţele despre om, în sociologie, psihologie,
drept, etica şi statistică. Herbert Spencer (1820-1903), de formatie'inginer, ca şi Auguste
Comte, contemporan cu o pleiada de ganditori englezi, a incercat să ilustreze legile de evolutie
socială prin date din istorie, biologie şi psihologie. Pe baza unui vast material stiintific a
sustinut ca legea fundamentals a intregii existente este evoluţia. Considera ca toate
transformarile din univers sunt de doua feluri: integrarea sau evoluţia şi dezintegrarea sau
disolutia. Spencer sustine ca societatea este o specie a universului şi o compara cu un
organism biologic. În fiecare om exista o tendinta proprie de a se dezvolta. În societatea se
instituie un echilibru de structura, care tinde spre un echilibru de functiuni. După conceptia
lui, societatea umană parcurge doua faze, faza militara şi faza indusjriala.
Faza militara se caracterizează prin cooperare impusa din afara grupului.
În faza industrială concomitent cu actiunile aparatului politic şi paralel cu rolul acestuia
de a conduce s-a format un for de tip industrial care coordoneaza intr-un mod autonom
activitatile economice. Funcţiile statului se restrang. Cetatenii în faza industriala sunt
determinati să aiba ei insisi grija de "Subsistenta lor generală", ceea ce presupune afirmarea
plenara a initiativei proprii şi duce la anularea functiilor coercitive ale organelor de stat. El
insistă asupra ideii după care "statul exista în profitul indivizilor" şi este preocupat de a
formula soluţii care să restranga prerogative^ oficiale în avantajul libertatii individuale în
doctrina liberală.
Un loc central în doctrina lui Weber (1864-1920) îl ocupa conceptul de actiune socială.
Insasi sociologia este defmita de el drept ştiinţa a acţiunii umane. El distinge patru tipuri de
actiune: a. actiune ratională - în raport cu un scop; b. actiune ratională în raport cu o valoare; c.
actiune afectiva sau emotională; d. actiune traditională. Primul tip de actiune se referă la faptul
ca individul structureaza precis scopul propus şi alege mijloacele pentru atingerea lui'. În al
doilea caz, nu se acţionează pentru un scop în sine nici pentru un rezultat, ci pentru a rămâne
fideli unei anumite idei, ideii de onoare, cinste, prietenie, curaj. Abandoned o actiune sau
neindeplinind-o în termeni exacti, o atare atitudine conduce la deprecierea socială şi la
pierderea credibilitatii celor din jur. Urmeaza actiunea afectiva care decurge din starea de
spirit a subiectului şi din trairile lui sentimentale. Ea caracterizează actiunile savarsite din
pasiune sau din sentimente. În fine, exista un tip special de actiune umană care este impusa de
traditii şi obisnuinte. În limitele acestor actiuni precizeaza sociologul german, autorul, agentul
se manifestă nu în virtutea unui scop propriu, şi nici pentru ca reprezinta o valoare sau este
afectat de emotie, ci intrucat se subordoneaza firesc modelelor din practica. În concluzie,
trebuie să menţionăm ca Max Weber se numara printre pionierii sociologiei intreprinderii şi ai
sociologiei industriei. Impreuna cu fratele sau Alfred Weber a facut cercetari în legateă cu
"Selectia şi adaptarea muncitorilor în diferite ramuri ale marii industrii".
După Weber, s-a remarcat în domeniul sociologiei economice Werner Sombart (1863-
1941). După le ideea de economie se concretizeaza în manifestari istorice precise. Sombart a
impartit istoria în perioade de cultura, deosebind: epoca timpurie, dezvoltată şi tarzie. Interes
deosebit a acordat capitalismului şi teoriilor social economice care depindeau de acesta. În
lucrarea să "Capitalismul modern", după descrierea economiei precapitaliste, s-a indreptat
asupra bazelor istorice ale capitalismului modern în care el a socotit demn de a acorda atentia
în special statului, tehnicii, apariţiei intreprinderilor, şi dreptului burghez. El a analizat şi
elemente referitoare la formarea pietei, producerea de bunuri, inceputurile marii industrii,
legăturile economice Internaţionale. Alte aspecte'din etapa capitalismului dezvoltat: stat
modern, politică economică, imperialism, tehnica, capital, fortă de munca, concurenta,
conjunctura, se regasesc în opera lui. La inceput a fost un adept a lui Karl Marx, apoi a
devenit un dusman al marxismului.
În mod constructiv a dezvoltat mai departe sociologia Leopold von Wiese (1876-1969).
În activitatea să el caută să gaseasca raspunsul la întrebarea: "Cum se comporta omenii unul
faţă de altul în faţă grijilor zilnice pentru existenta?", - considerat elemental esential al
sociologiei economice. După el, sociologia cuprinde comportamentul individului din cadrul
economiei. În randul intemeietorilor sociologiei economice se numara şi Franz Oppenheimer
(1864-1943). Gandirea să de baza era legata de posibilitatile de depasire a crizei socio-
economice şi politice. Bazandu-se pe teoria sociologului Ludwig Gumplowicz, el a inteles
societatea ca o actiune reciproca a grupurilor sociale care lupta pentru putere. Forţa principală
a dezvoltarii sociale se regaseste în nazuinta grupurilor individuale de a realiza satisfacerea
necesitatilor lor prin exploatarea şi dominarea altor grupuri. Acest concept cu privire la
nasterea exogena a dominatiei sta la baza teoriei sale despre stat. Statul s-ar naste din victoria
unei grupuri asupra alteia. Lupta dintre grupuri devine în prezent expresialupteideclasa.
Sociologia industriei şi sociologia intreprinderii s-au dezvoltat prin contributia lui Elton-
Mayo (1880-1949) psiholog economist. În cadrul cercetărilor legate de interdependenta între
condiţiile de munca şi capacitatile de productie pe care le-a facut impreuna cu alti cercetatori
renumiti la uzinele Hawthorne ale Companiei Generale Electric din Chicago, a descoperit
structura informală a grupei din intreprinderea industriala.
Conturarea pregnanta a sociologiei economice a atins un nivel ridicat prin lucrarea "Economy
and Society" (Londra 1956) a lui Talcott Parsons (1902-1979) şi Neil J.Smelser (nascut în
1930). Urmarind actiunea spiritului de sintetizare a ştiinţelor economice pe de o parte şi a
sociologiei pe de alta parte cei doi cercetatori au dorit să realizeze o apropiere între acestea în
cadrul teoriei generale a sistemelor sociale, şi să obtina integrarea între aceste doua ramuri
teoretice ale ştiinţelor sociale. Aceasta nazuinta se baza pe teza conform careia teoria
economica, m sens logic, reprezinta un caz special al teoriei generale a sistemelor sociale.
Pentru aceasta principală teza este important a se sublinia ca economia trebuie să fie
considerata un sistem social. Pe baza aspectelor teoretice ale sistemului şi luand în
consideraţie conceptele economico-teoretice Persons şi Smelser au analizat delimitate şi
procesele de schimb între economie ai alte subsisteme importante ale societăţii. Cei doi
cercetatori au analizat structura institutională a economiei (contractul, proprietatea şi piaţa)
impreuna cu procesele economice şi cu problema complexa a creşterii economice şi a
schimbarilor institutionale în economie. În 1970, sociologul Niklas Luhman (nascut în 1927)
incadreaza economia intr-un cadru de orientare sistemica, ca un sistem functional diferentiat.

Dezvoltarea sociologiei romaneşti

Menţionăm ca aceasta nu s-a situat la periferia doctrinelor europene şi nici nu s-a
subordonat teoretic sau metodologic acestora. Putem să subliniem prioritatile în cadrul
sociologiei noastre şi personalitati de renume mondial. Apariţia şi dezvoltarea sociologiei la
noi au fost determinate de evenimentele istorice de la jumatatea secolului XlX-lea. Influentata
de revoluţia burghezo-democratica de la 1848, stimulata de reformele lui Cuza, sociologia
romaneasca reprezinta de la apariţia să idealurile democratiei noastre şi este orientata asupra
problemelor legate de soarta tarii. Sociologii romani, prin studiile făcute peste hotare şi prin
legăturile lor cu diversi carturari din afara granitelor tarii au fost mereu influentati de ideile
progresiste ale vremii urmarind în acelaşi timp şi realitatile de la noi, idealurile de
independentă natională şi dreptate socială. Din aceste motive sociologia romaneasca s-a
dezvoltat de la inceput ca parte integranta a culturii noastre naţionale. O deosebita
problematică sociologica o găsim în Questions economiques des principau danubiennes a lui
N. Balcescu. Alaturi de Balcescu, menţionăm şi pe Ion Ionescu de la Brad (1818 - 1891) care
a intreprins în premieră mondială, cercetări monografice în profil zonal. El ne-a lasat
monografii ale teritoriului Dobrogei, ale judetelor Mehedinti, Putna, Dorohoi, monografii
complexe, atestand valoarea investigatiilor. Continuator al lui Ionescu de la Brad a fost Spiru
Haret (1851-1912). Lucrarea "Mecanica socială" fund considerată de contemporani "una din
operele cele mai viguroase ale sociologiei din Europa s-a Scut efortul de "punere în ecuatie a
fenomenelor istorice" şi s-a incercat o metodă certă de "inginerie socială". Spiru Haret
matematician şi sociolog a crezut ca legile mecanice se pot extinde şi asupra fenomenelor
sociale. Societatea sau "scopul social", cum îi spune dansul, e o reuniune de atomi, deci de
indivizi în relaţii unul cu altul. Corpul social nu este ceva incremenit, ci se schimbă mereu,
unitatile componente suferind şi ele schimbări. Cauzele sau fortele care pot produce
schimbarea societăţii şi a indivizilor sunt: economice, intelectuale şi morale. Între aceste forte
pot fi diferente, ciocniri, dar echilibrul lor este tinta finală a tuturor miscarilor. Acest echilibru
este, după Haret, rezultanta fortelor care se traduce în viaţa socială prin ceea ce numim noi
civilizatie" (Spir Haret. La mecanique sociale. 'l910) de teren pentru decizia politică.
Constantin Dimitrescu-Iaşi (1849-1923) colaborator al lui Spiru Haret a inaugurat în 1896 la
Universitatea din Bucuresti primul curs de sociologie din Romania, urmat de o actiune
similară a lui C. Leonardescu, la Universitatea din Iaşi, în 1897. Dumitru Draghicescu (1875-
1945) a fost un continuator al doctrinei lui Constantin Dimitrescu-Iaşi şi doctorandul lui
Emile Durheim. El a creat un sistem sociologie original în care sustinea rolul creator al
individului, elaborand o doctrina sociologica cu un profund caracter umanist.
Dimitrie Gusti (1880-1955) un nume de prestigiu a creat o doctrina şi a initiat un
program national de cercetari concrete prin cunoscuta Scoala monografica de la Bucuresti,
Punctul iniţial în analiza lui' Gusti îl reprezinta omul, care se manifestă prin "iubirea de sine
(egoismul) şi prin simpatie, "religiozitate", prin "sentimental de teamă şi respect" (altruism).
El a intentionat ca prin monografii generale şi monografii zonale să elaboreze anumite harti,
iar în final să realizeze un atlas sociologie. Pentru scoala sociologica de la Cluj îl menţionăm
pe Virgil Iuliu Bărbat (1879-1931). Premisa fundamentală a gândirii lui V.Bărbat o constituie
cultura. Pentru el, omul este centrul universului, iar universul insusi dobandeste un sens prin
creatia umană. Petre Andrei (1891-1940) profesor din centrul universitar Iaşi, s-a format la
seminarul lui D.Gusti şi a devenit o personalitate marcanta a sociologiei romanesti. În
viziunea lui universul este un "tot integral" iar societatea o parte a lui. După cel de al doilea
razboi mondial, în 1948, printr-o "hotarare de partid", sociologia a fost desfiintata, scoala
monografica a lui D.Gusti isi inceta activitatea. În 1966 s-au reinfiintat Catedra şi o sectie de
Sociologie la Facultatea de Filosofie a UniversMtii Bucuresti desfiintata precunei
colaboratori. În 1977 printr-o decizie de "partid". În aceasta
perioadaM.Constantinescuprecum şi colaboratorii lui D.Gusti, Traian Herseni şi H.Stahl au
continual să intreprinda cercetari de teren şi au elaborat teme de valoare ştiinţifică.
Prin cele prezentate am vrut să demonstram ca sociologia a apărut dintr-o necesitate istorica şi
dintr-o cerinta cultural, dezvoltandu-se în timp, în functie de momentul istoric şi de spatiul
national, devenind un instrument al transformarii sociale şi avand un rol de "terapie" umană.
Am urmărit să relevam functia ei de rationalize a vieţii şi de optimizare a activitatii sociale.
În perioada 'actuală i se da o deosebita importanta sociologiei economice. Aceasta se
datoreaza faptului ca:
 a. elementele teoretico-economice care erau bazate pe cunostintele social-psihologice s-
au apropiat în urma unui proces de formalizare şi matematizare de realitate. Economists,
politicianul,
antreprenorul, managerul au nevoie astăzi, în lumea care devine tot mai complexa, pentru a
desfasura o activitate de succes, de o baza ştiinţifică care nu se limiteaza numai pe modele pur
economice, ci intr-o masura crescanda contine rezultatele cercetărilor în domeniul socio-
cultural,
politic şi psihologic.
în viaţa economica domeniul marketing, desfacere, reclama, vanzare, au devenit campuri de
decizie. !n acest domeniu succesul depinde din ce în ce mai mult de evaluarea practica a
metodelor
sociologice şi social-psihologice;
c. cresterea dependentei succesului economic de creativitate şi pregatirea fortei de
munca necesita un
stil de conducere şi un personal cu orientare sociologico-psihologica;
d. în cea mai mare parte, serviciile publice se apropie de economia libera, astfel
cercetatorul din
domeniul ştiinţelor sociale trebuie să acorde sociologiei economice o semnificatie
mai larga;
e. stabilitatea şi calitatea vieţii în comun a oamenilor, în cadrul societăţii depinde'în
mare masura de
dezvoltarea economica şi'de nivelul de trai, pe care îl influenteaza, şi mediul natural.
Aceste
procese economice sunt subordonate din ce în ce mai mult constrangerii orientarilor
de valoare, în
special valorilor socio-umane, ca demnitatea, egalitatea, dreptatea, solidaritatea. În
aceasta
interdependenta complexa de probleme se ajunge la o intarire a premiselor socio-
culturale, a
posibilitatilor 'de modelare şi de actiune a proceselor economice în favoarea unei
dezvoltări
generale acceptata din punct de vedere ecologic şi social.
 CAPITOLUL III

SISTEME SOCIALE

3.1. Noţiunea de sistem

Sistemul este o notiune cu care noi cercetam corelatia structurală, din punctul de vedere
al corelarii reciproce a structurilor partiale, al nasterii unui raport functional, inchis,
autoconservant, delimitat din exterior. Un sistem social este o structura socială complexa
caracterizata de fenomene reciproce care permit delimitarea intregului şi coordonarea partii
lor intregului. (Hans Paul Bahrdt, Schlusselbegriffe der Soziologie, 8. Munchen: Beck, 2000,
p.113). În timp ce prin Structura" se înţelege în genere o notiune metodica, (structura - întreg
ordonat după un exemplu precis), expresia de sistem desemneaza o structura speciala,
respectiv un întreg ordonat, ale cărui parti constitutive se afla intr-o interdependenta
reciproca, şi anume fiecare schimbare a unui element, acţionează în continuare asupra altor
elemente ale sistemului. Un exemplu pentru sisteme, ale caror parti se afla în interdependenta
este organismul uman (Gunter Wiswede, Soziologie, Landsberg am Lech,: Verlag Moderne
Industrie, 1985, p.210).
Desemnarea structurilor sociale, respectiv a formaţiunilor sociale (de exemplu a unei
comunităţi satesti, a unei grupuri sociale sau a unei comunităţi intregi) ca sisteme sociale are
ca ipoteza ca respectivele elemente ale sistemului se afla în legaturi reciproce. Fiecare
schimbare a unui element acţionează mai departe asupra altera.
La sisteme se iau în consideraţie: identificarea părţilor independente ale sistemului,
concurenta dintre partile sistemului şi resursele existente, nazuinta părţilor sistemului spre
autonomie.
O alta problema este aceea a elementelor sistemului. Aici intra în discutie: persoane,
grupuri, instituţii, actiuni, roluri, parti de sisteme, etc. Cele mai multe teorii sociologice
referitoare la sistem pornesc de'la unitati abstracte, ca de pildă de la roluri sociale. Sistemul
poate fi reprezentat şi ca o retea de diferite roluri. Alte teorii sistemice reflecta interactiunile:
sistemele prezintă retele de actiuni interdependente, respectiv relaţii de interactiune.
Concretizarea interdependentei este reprezentata prin legaturi de reciprocitate şi de
complementariat Reciprocitatea prezintă echivalenta reciproca în cadrul legaturilor de schimb.
Complementariatul reprezinta punerea de acord a legaturilor individuale între ele, respectiv
obligatiile de roluri ale unuia reprezinta drepturile de rol ale altuia. Legăturile lor sunt posibile
în cadrul retelei sociale.

3.2. Sistemul social global - caracteristicile sale.

Abordata ca sistem, societatea poate fi înţeleasă ca un ansamblu unitar de componente,
dispunand de anumite structuri interioare şi anumite niveluri de organizare, ca un ansamblu
coerent de instituţii aflate în relaţii de interactiune. Astfel, societatea ne apare ca un complex
de subsisteme (de ordin economic, social, administrativ, politic), dispuse ierarhic şi în
anumite corelatii. Asa de pildă, sistemul economic nu poate fi separat de cel demografic sau
de cel cultural educational şi invers, sistemul de invatamant nu poate fi rupt de celelalte
subsisteme. Un rol important revine relaţiilor dintre componente edificiul social. În raport cu
alte sisteme, societatea constituie un sistem complex's! supraordonat. Ca sistem global,
societatea se afla în acelaşi timp în relaţii cu sistemele care alcatuiesc mediul ambiant
(sistemul natural, ecologic). Deci societatea cu ansamblul componentelor şi laturile ei poate fi
conceputa ca un sistem social global. Sistemul social global presupune totalitatea
componentelor vieţii sociale. Cuprinzand ansamblul relaţiilor, procesele şi activitatilor umane,
societatea ca sistem global include modul de organizare al acestora în functie de specificul
activitatilor umane, în procesul de creare a bunurilor materiale şi spirituale, necesare
existenţei şi dezvoltarii societăţii. Reprezentand rezultatul activitatii oamenilor, desfasurata în
cadrul existenţei lor comunitare şi sociale, sistemul global atesta infaptuirea unor transformări
fundamentale prin trecerea de la comunitatea socială arhaica (primitiva), la comunitatea
contemporana cu activitatile ei complexe. Sistemul social global mondial, ca o consecinta a
dezvoltarii şi modernizarii politice este alcatuit din subsisteme naţionale, care se afla în
stransa interdependenta, se afirma relativ autonom, dar presupune cooperare, în unele cazuri
integrare. Societatea omeneasca privită ca sistem social global nu poate fi redusa la nici una
din componentele sale şi nici nu reprezinta doar suma acestora. Dinamica sistemului social
global presupune ca fiecare sistem partial manifesta functii specifice, indeplinind un rol
propriu în dezvoltarea şi autoreglarea sistemului. În cadrul acestui proces economicul,
socialul, politicul, culturalul nu se confunda ci se impletesc, se interconditioneaza, contribuind
fiecare în parte şi impreuna la dezvoltarea generală a societăţii. Sistemul social global nu
poate fi constituit, nici transformat după bunul plac de către indivizii care îl compun.
Ideea de baza a acestei teorii este ca sub aspectul organizarii interne şi al interactiunii cu
mediul totul şi fiecare poate fi cercetat ca sistem. Obiectul care prezintă interes poate fi cu
ajutorul unor metode precise reconstituit ca sistem şi supus apoi unui procedeu de analiza
precisa. Esential ca metoda în teoria sistemica este principiul analogiei, precum şi metoda
paralela pentru diferite procese. Teoria sistemelor a apărut în timpul celui de al doilea razboi
mondial ca o cerinta legata de planuri militare. Impreuna cu modele biologice şi matematice a
fost preluatS după rSzboi în toate domeniile stiintei. Noţiunea de sistem serveste pentru
desemnarea oricSror obiecte. Se poate vorbi despre sistem teoretic, sistem social, sistem de
idei, sistem psihic. Prin noţiunea abstracts de sistem se înţelege o mulţime de elemente între
care se manifests legSturi, şi interdependente. Din aceste legaturi dintre elemente se naste o
structure Din noţiunea de sistem rezultS cS toate pSrtile sistemului sunt interdependente.
SchimbSrile unor elemente din sistem acţionează direct sau indirect asupra altor elemente ale
sistemului şi schimbS astfel starea intregului sistem. Subsistemul este un domeniu în
interiorul unui sistem care are aceleasi propriety ca şi sistemul. Principiile formSrii sistemului
sunt dirijate din perspectiva sistemului total. De exemplu reprezentSrile de valori ale unui
individ formeazS un subsistem în interiorul sistemului sau cognitiv. În aceeasi ordine de idei
putem mentiona fractiunile ca subsisteme în interiorul unui parlament sau domeniile de
specialitate ca subsisteme'în interiorul unei universitSti. Subsistemele functional sunt
rSspunzStoare pentru pSstrarea sistemului social total. Un sistem formează un tot unitar, cu o
deiimitare precisa faţă de lumea exterioara. Concomitent fiecare unitate luata în consideraţie
este intotdeauna o parte components a unor sisteme supraordonate, care la randul lor sunt
subsisteme ale unor sisteme mai cuprinzStoare. Universul pare fSurit de o structura de sisteme,
în care fiecare sistem este plasat în alt sistem mai mare.

3.3. Economia ca subsistem sociocultural

Asa cum am prezentat mai sus prin noţiunea abstracta de sistem se înţelege o mulţime
de elemente între care exists legaturi, actiuni reciproce, interdependente. LegSturile dintre
elemente formează interdependentS structurală. Un sistem formează un tot unitar ordonat, cu
o deiimitare precisa faţă de lumea exterioara lui.'ln acelaşi timp, aceastS unitate cercetatS este
intotdeauna o parte components a sistemelor supraordonate, care la randul lor sunt subsisteme
pentru alte sisteme mai cuprinzatoare. Universul pare clSdit ca o structura de sisteme, în care
fiecare sistem este incadrat intr-un alt sistem mai mare.
Un sistem social este generat prin procese de interactiune care se desfSsoarS în cadrul
sociocultural între doi sau trei actori. Actorul este fie o persoana individuals, fie un colectiv,
de care depind mai multe persoane ca membri. În mod obisnuit, o persoanS sau un colectiv nu
actioneazS cu intreaga "naturS" individuals respectiv colectivS asupra unui sistem de
interactiune, ci numai cu o parte. Specialists (T.Parsons şi N. Smelser- Economy and Society,
Londra, 1956) au denumit acest fragment rol social. Exemple tipice sunt acelea de sot,
comerciant, alegStor, etc. Un individ poate fi posesorul a numeroase astfel de roluri. După
T.Parsons, fiecare sistem social are de indeplinit patru functii de bazS:
- Adaptarea sistemului social la mediul corespunzStor. Deosebit de important în acest
caz este valorificarearesurselormediului.
- Atingerea scopului privind realizarea scopului în utilizarea resurselor;
- Integrarea între diferitele actiuni ale unui sistem social şi controlul coeziunii
sociale,. Important este aici integrarea individului în societate, în primul rând cu
ajutorul normelor sociale.
- PSstrarea modelului respectiv a reprezentSrilor religioase şi orientSrilor de valoare,
normelor sociale şi a procedeelor de actiune.
În fiecare societate trebuiesc indeplinite aceste patru functii diferite. Societatea în
dezvoltare, a ei tinde ca sS se diferentieze în patru subsisteme, ea reprezentand sistemul total.
Aceste subsisteme sunt specializate în indeplinirea unuia din cele patru functii de bazS.
Gradul de diferentiere structurală a acestor patru functii de bazS este variat din punct de
vedere istoric şi cultural. În perioadele anterioare epocii moderne societStile sunt putin
diferentiate. În societStile moderne, dezvoltate se constats o diferentiere structural deosebit'de
puternic conturats'. În cadrul societStilor s-au identificat patru subsisteme specializate
functional. (Parson şi Smelser, op.cit. p. 44).
Economia este acel subsistem al societStii, care se manifests ca o unitate, prin
asigurarea functiei de adaptareasocietStii.
Politica ca subsistem al societStii este orientatS spre functia de intSrire şi atingere a
scopului colectiv.
Activitatea socialS comunS este dirijatS ca subsistem social de functia de integrare
socials.
Subsistemul cultural are ca sarcinS indeplinirea functiei de pSstrare a valorilor
importante a societStii, a normelor, a modelelor de actiune. Cele patru subsisteme specializate
ale societStii formeazS impreunS situaţia socialS, respectiv mediul social.
' Nu numai societatea, ca un sistem total tinde sS se diferentieze în patru subsisteme, ci şi
subsistemele sociale. Astfel se contureazS douS cadre diferite de sistem: unui prezintS
economia ca un sistem functional al societStii, iar celSlalt ca un sistem functional diferentiat.
Pentru obtinerea coeziunii sociale sunt absolut necesare procesele de schimb între
subsistemele primare ale societStii. Economia favorizeazS bunSstarea, politica favorizeazS
puterea, sistemul integrativ infSptuieste solidaritatea, subsistemul cultural asigurS condiţiile
necesare respectSrii normelor. După
conceptiile actuale scopul economiei este producerea de bunuri, prezentarea ofertelor de
servicii, crearea de venituri, Ca un cadru de referinta este luat adesea aspectul satisfacerii
cerintelor societăţii. Productia este utila cand ea prezintă bunuri şi servicii care sunt necesare
pentru satisfacerea cerintelor. Bunastarea se poate defmi ca valoare economica a bunurilor şi
serviciilor orientata intr-o perioada de timp data. (Karl-Heinz Hillmann, Allgemeine
Wirtschaftssoziologie, Miinchen, 1988, p.46). Din punct de vedere al perspective! teoriei
sistemelor, specialist au prezentat conceptia conform careia scopul economiei nu este numai
productia de bunuri sau crearea de venit pentru a fi utilizat de cativa indivizi. Este necesar ca
utilitatea economica, să nu fie defmita în legatura cu "individul" ci luandu-se ca punct de
referinta societatea. Scopul economiei este deci maximizarea productiei dirijata spre sistemul
de valori şi functii al societăţii şi subsistemele ei. Utilitatea este asadar valoarea economica a
obiectelor sociale sau culturale în concordantă cu capacitatea de adaptare a sistemelor sociale.
Prosperitatea poate fi înţeleasă ca totalitatea valorilor economice ale unui sistem social intr-o
perioada de timp precizata. Plecând de la teoria sistemelor, bunastarea sau venitul reprezinta
capacitatea de productie a economiei în favoarea altor subsisteme ale societăţii. Influenţă
economiei asupra bunurilor de consum şi serviciilor este în primul rând dirijata de bugetul de
familie. Acesta cuprinde în societatile moderne elementul esential al familiei şi anume parintii
şi copii. Din punctul de vedere al perspective! sociale prima actiune a bugetului de familie
este "organizarea" motivatiei. Aceasta include socializarea copiilor. Din punctul de vedere al
sistemului de valori sociale, bugetul de familie asigura forţa de munca. Se poate considera ca
între subsistemul economic şi cel cultural se formează legaturi de schimb reciproce, respectiv
bunuri de consum şi servicii pentru forţa de munca socializata.
Asa numitele "culturi primitive" aflate intr-o etapa de subdezvoltare erau din punctul de
vedere al structurii societăţii relativ simple şi dispersate. Se formează comunităţi mici,
omogene, nestratificate, dintre care numai putine numarau o duzina de membri. Economia
acestor culturi era orientata asupra asigurarii existenţei prin autoaprovizionarea comunitatii.
Problema principals era cautarea hranei: barbatii se ocupau cu vanatoarea, femeile adunau
fructe şi seminte. Se cunoaste prima diviziune socială a muncii. În cursul dezvoltarii ulterioare
vor aparea primele forme de cultivare a plantelor, gradinaritul, cresterea vitelor.
Mestesugurile erau din punct de vedere economic de importantă secundara. Ele ajutau la
obtinerea hranei. Prin masurile de apărare a teritoriului şi a greutatilor transportului de bunuri,
economia unei comunităţi a ramasautarhicasiizolata.
Organizarea, concentrarea diferitelor activitati pentru dezvoltarea economiei se realiza
de comunităţi foarte anevoios, nu existau scopuri precise, norme/coordonari. Economia era
mai mult legata de obiceiuri, datini, comportamente. Funcţiile economiei se indeplineau în
cadrul altor instituţii sociale fund dependente de funcţiile militare, religioase, politice.
Familia, economia casnica şi religia formau o unitate astfel incat proceseie economice
importante se indeplineau nemijlocit şi direct. Ciclul de la productie la consum nu era
intrerupt prin mijlocirea banilor. În multe zone nu exista nici un element comun care să fie
utilizat ca mijloc de schimb.
În cadrul comunitatii domnea un sentiment de solidaritate în faţă sortii, Nu era obisnuita
acapararea hranei fără luarea în consideraţie a membrilor comunitatii. Rezervele din economie
erau utilizate în cazuri deosebite - razboi, calamitati' naturale, pentru hrana comunitatii; pe
timp de pace aveau loc ritualuri religioase, se aduceau jertfe,' se faceau cadouri, aveau loc
sarbatori comune. Prin aceasta erau stabilite ajutoarele reciproce în caz de necesitate, zeii,
erau slaviti, legăturile între indivizii comunitatii intarite şi prestigiul social al individului era
ridicat.
În cursul dezvoltarii istorice s-a ajuns la o diferentiere functională care este considerata
de unii cercetatori ca o constitute din subsisteme a unui sistem total fWirtschaft als soziales
System, în Soziologische Aufldarung, Aufsatze zur Theorie sozialer Systeme, Bd. 1,4. Auil,
Opladen 1974, p. 219).
Procesul de diferentiere a condus în cadrul procesului de rediferentiere la subsisteme ale
societăţii specializate functional, relativ autonome. În cadrul procesului de diferentiere, s-au
detasat activitatile economice importante până la un anumit grad de raporturile socioculturale
în special cele familiare şi s-au concentrat din ce în ce mai mult intr-un subsistem relativ
permanent al societăţii. Procesul de rediferentiere a economiei contine o dinamica proprie
manifestata prin functionalitate, specializare, profesionaiizare, rationalitate, şi efectivitate. Din
punct de vedere al teoriei sistemice, economia s-a despartit în mare masura, în cadrul
procesului de rediferentiere, de domeniile societale: familie, religie, ştiinţa şi politică.
Economia s-a detasat de elementele straine şi' s-a limitat la rezolvarea problemelor şi
sarcinilor cu caracter economic. Procesul evolutiv de rediferentiere este intovarasit de un
proces de diferentiere interna crescuta. În legatura cu aceasta, în primul rând s-au format
pietele. Legata de industrializare s-a ajuns la o diferentiere larga a intreprinderilor. Despre o
totală desprindere nu poate fi vorba, deoarece în societatile moderne mulţi comercianti şi
mestesuguri individuali şi în primul rând intreprinderile de la ţara sunt legate inca de bugetul
de familie. Ca obiective principale ale economiei s-au conturat: rezolvarea problemei
lipsurilor şi
posibilitatea satisfacerii intr-o masura mai mare a necesitatilor materiale şi spirituale ale
oamenilor. La inceput aceste cerinte ale economiei n-au fost limitate la un anumit teritoriu. În
timpurile mai noi s-a pus problema unui teritoriu delimitat national. În prezent a apărut
problema unei orientari globale, care trebuie privită cu neajunsurile pe care le provoaca.
Globalizarea este astăzi raspunzatoare de reducerea numarului de persoane ocupate în
sectoarele productive din economiile tarilor dezvoltate şi de presiunea care determină
reducerea salariilor persoanelor cu calificare inferioara.
Un efect mai puternic al globalizarii s-a resimtit la nivelul pietelor fmanciare care
prezintă deja o dimensiune globala. Capitalul se poate deplasa rapid dintr-o zona în alta, fund
primul care previzioneaza şi fenomenul de criza, atat economic cat şi politic, Guvernele sunt
obligate astfel să reglementeze condiţiile de dezvoltare a pietei fmanciare globale. În
societatea moderna un accent deosebit îl prezintă dinamica necesitatilor şi nivelul
revendicarilor.
Globalizarea este astăzi raspunzatoare de reducerea numarului de persoane ocupate în
sectoarele productive din economiile tarilor dezvoltate şi de presiunea care determină
reducerea salariilor persoanelor cu calificare inferioara.
Un efect mult mai puternic al globalizarii s-a resimtit la nivelul pietelor fmanciare care
prezintă deja o dimensiune globala. Capitalul se poate deplasa rapid dintr-o zona în alta,' fund
primul care previzioneaza şi fenomenul de criza, atat economic cat şi politic. Guvernele sunt
obligate astfel să reglementeze condiţiile de dezvoltare a pietei fmanciare.
La nivel mondial procesul de globalizare cunoaste evolutii diferite, existand contraste
vizibile între diferitelezonegeografice.
Diferente considerabile sunt magistrate şi în modul de a privi problema globalizarii
chiar în cadrul aceluiaşi stat. Astfel apar diferente între vestul şi estul Germaniei, între sudul
şi nordul Coreii sau între Taiwan şi China. Sunt situatii în care una din parti a ales sau a fost
nevoita să aleaga "izolarea" în timp ce cealalta a adoptat "integrarea economica".
Globalizarea a condus şi la modificarea modelului managerial. Managerii nu se mai pot
limita la problemele curente ale firmei şi la cunoaşterea conditiilor de desfasurare a afacerilor
din ţara în care activeaza.
Managerul este obligat să fie la curent cu inovatiile din domeniul care apar pe plan
mondial, cu tendintele de evolutie a pietei şi chiar cu perspective^ de dezvoltare ale
competitorilor globali.
În cadrul firmelor multinational pregatirea managerilor este directionata spre orientarile
strategice ale firmei, implicatiile acestora şi pe stimularea spiritului de intreprinzator inovator.
Globalizarea este implementata prin intermediul solutiilor multidisciplinare de către
managerii care isi asuma responsabilitatea deciziilor locale.
Managerii globali trebuie să ia în considerare implicatiile propriilor decizii asupra
intregului mediu al companiei, care să conduca la cresterea generală a profitabilitatii firmei.
Managerii trebuie să actioneze în vederea:
- deplasarii organizatiilor de la productia de masa "stabilitatea dinamica";
- evaluarii şi dezvoltarii competentelor organice de care dispun;
- descoperii competitorilor reali ai'firmei.
În acest fel se poate asigura dezvoltarea capacitatii de adaptare a oamenilor în urma
procesului de educare şi de perfectionare, cresterea competentei managerilor în vederea
creşterii eficientei relaţiilor din cadrul retelei.
Specialists converg tot mai mult spre ideea ca avantajul competitional în societatea
informational depinde tot mai mult de pregatirea şi calificarea fortei de munca. Roadele
politicii de pregatire se obtin după ani de zile şi de aceea necesita chiar mai mult'decât
celelalte politic! de gandire şi o planificare de perspective
Globalizarea ar fi procesul în urma căruia corporatiile multinationale isi deplaseaza
banii, fabricile şi produsele în jurul planetei în cautarea unei forte de munca ieftine, a unor
materii prime ieftine cautand să beneficieze cat mai mult de facilitate oferite de guverne
naţionale şi să ocoleasca în acelaşi timp legile de protectie destul de restrictive ale
consumatorilor, ale protectiei fortei de munca şi ale protectiei mediului. Din punctul de vedere
ale etici sau a moralei acestea se confrunta cu valori foarte scazute. (Mihai Pricop, Adrian
Tantau, Globalizarea şi strategia firmei Ed. Eficient, Bucuresti, 2001, p. 86).
' Din orientarea centrala rezulta granitele acestui subsistem social, respectiv subsistemul
economic faţă de alte subsisteme. Din orientarea principals se pot urmări conturarea
sarcinilor, orientarilor de valoare, normele sociale şi comportamentul, modele de actiune,
remedierea problemelor, care alaturi de necesitati determină resursele materiale şi monetare,
structurile organizationale, şi soluţii potrivite pentru actiunea economica. Rediferentierea
economiei este strans legata de nasterea şi dezvoltarea banilor. Banii formează mediul
specific de interactive, respectiv de schimb al subsistemului societal, economia. Functionarea
ciclului economic de la oferta muncii, productiei, vanzarea şi consumul prezintă pozitia de
centru'a banilor, Banii functioneaza ca mediu, ca mijloc de achizitie şi vanzare a bunurilor şi
capacitatilor.
' Acestea trebuiesc intarite prin valoarea banilor şi pot să fie castigate de regula numai cu
bani. Se poate deci dezvolta o societate a castigului, în care banul functioneaza ca: :limbaj
special" ca un mijloc de schimb simbolic.
Asa cum au constat unii economist!, banii nu sunt legati de indicii sociali sau granitele
sociale. Ei neutralizeaza legăturile societale. Legăturile de schimb sunt rationalizate,
standardizate şi simplificate cu ajutorul banilor. Ca mediu generalizat, banii inving pietele
locale,' granitele naţionale şi orizonturile culturale.
Banul creeaza până la un anumit grad statusul social, prestigiul social, puterea
economica, societala şi de asemenea politico, precum şi posibilitati crescande de influenţă.
Banul nu formează numai un mediu curat de interactiune, ci joaca în interiorul societăţii
moderne şi în alte cadre socioculturale un rol din ce în ce mai important.'
Prin rediferentierea economiei în primul rând favorizata de dezvoltarea banilor, a
evoluat şi piaţa ca institutie economica centrala, coordonata liber de raportul dintre cerere şi
oferta. Prin rediferentierea economiei s-a produs în cadrul acestui subsistem societal un
progres deosebit în privinta rationalitatii. În special în domeniul intreprinderii s-a conturat o
rationalitate strategică care este, minimalizarea preturilor, asigurarea viitorului intreprinderii.
Aceasta rationalitate urmareste formele de organizare, o dezvoltare mai mare a proceselor
decizionale, progrese ale productivitatii, etc.
Unii specialist! (N. Luhmann, E Buss) prezintă conceptia conform careia procesul de
rediferentiere conduce spre o "relativa autonoma a economiei". Rediferentierea favorizeaza nu
autarhia, respectiv independenta faţă de alte subsisteme ale societăţii, ci un anumit grad de
autonomie adică autoimpunerea economiei. 'hi primul rând, cu ajutorul mecanismului banilor,
economia are scopuri proprii, valori proprii, norme şi criterii de rationalitate conturate, asupra
carora se orienteaza actiunea economica. Autonomia relativa asigura un castig ridicat de
rationalitate a economiei, un cadru larg pentru decizii economice, specializare eficienta în
privinta functiilor economice. Cu cat economia este mai specializata, cu atat mai mult este ea
indicata în indeplinirea functiilor celorlalte subsisteme societale. (E. Buss, Lehrbuch der
Wirtschaftssociologie. Berlin und New York', 1985, p. 88-89).
Globalizarea este astăzi raspunzatoare de reducerea numarului de persoane ocupate în
sectoarele productive din economiile tarilor dezvoltate şi de presiunea care determină
reducerea salariilor persoanelor cucalificareinferioara.
 Un efect mult mai puternic al globalizarii s-a resimtit la nivelul pietelor financiare care
prezintă deja o dimensiune globala. Capitalul se poate deplasa rapid dintr-o zona în alta,' fund
primul care previzioneaza şi fenomenul de criza, atat economic cat şi politic. Guvernele sunt
obligate astfel să reglementeze condiţiile de dezvoltare a pietei financiare globale.
La nivel mondial procesul de globalizare cunoaste evolutii diferite, existand contraste
vizibile între diferitelezonegeografice.
Diferente considerabile sunt inregistrate şi în modul de a privi problema globalizarii
chiar în cadrul aceluiaşi stat. Astfel apar diferente între vestul şi estul Germaniei, între sudul
şi nordul Coreii sau între Taiwan şi China. Sunt situatii în care una dintre parti a ales sau a
fost nevoita să aleaga "izolarea" în timp ce cealalta a adoptat "integrarea economica".
Globalizarea a condus şi la modificarea modelului managerial. Managerii nu se mai pot
limita la problemele curente ale firmei şi la cunoaşterea conditiilor de desfasurare a afacerilor
din ţara în care activeaza.
Managerul este obligat să fie la curent cu inovatiile din domeniu care apar pe plan
mondial, cu tendintele de evolutie a pietei şi chiar cu perspective^ de dezvoltare ale
competitorilor globali.
!n cadrul firmelor multinational pregatirea managerilor este directionata spre orientarile
strategice ale firmei, implicatiile acestora şi pe stimularea spiritului de intreprinzator inovator.
Globalizarea este implementata prin intermediul solutiilor multidisciplinare de către
managerii care isi asuma responsabilitatea deciziilor locale.
Managerii globali trebuie să ia în considerare implicatiile propriilor decizii asupra
intregului mediu al companiei, care să conduca la cresterea generală a profitabilitatii firmei.
Managerii trebuie să actioneze în vederea:
- deplasarii organizatiilor de la productia de masa la "stabilitatea dinamica";
- evaluarii şi dezvoltarii competentelor organice de care dispun;
descoperirii competitorilor reali ai firmei.
În acest fel se poate asigura dezvoltarea capacitatii de adaptare a oamenilor în urma
procesului de educare şi de perfectionare, cresterea competentei managerilor în vederea
creşterii eficientei relaţiilor din cadrulretelei.
Specialist!! converg tot ma! mult spre ideea ca avantajul competitional în societatea
informatională depinde tot mai mult de pregatirea şi calificarea fortei de munca. Roadele
politicii de pregatire se obtin după ani de zile şi de aceea necesita chiar mai mult'decât
celelalte politici de gandire şi o planificare de perspective.
Globalizarea ar fi procesul în urma căruia corporatiile multinationale isi deplaseaza
banii, fabricile şi produsele în jurul planetei în cautarea unei forte de munca ieftine, a unor
materii prime ieftine cautand să beneficieze cat mai mult de facilitatile oferite de guverne
naţionale şi să ocoleasca în acelaşi timp legile de protectie destul de restrictive ale
consumatorilor, ale protectiei fortei de munca şi ale protectiei mediului. Din punctul de vedere
al eticii sau moralei acestea se confrunta cu valori foarte scazute. (Mihai Pricop, Adrian
Tantau Globalizarea şi strategia firmet Ed. Eficient, Bucuresti, 2001, p. 86).
 CAPITOLUL IV

DETERMINANTELE SOCIOCULTURALE ALE COMPORTAMENTULUI

ECONOMIC

Dezvoltarea ştiinţelor economice este strans legata de reliefarea principiului economic

rational.
Rationalitatea economica consta în esenta în aceea ca prin mijloacele date sau chiar prin
mijloace reduse să se nazuiasca spre un succes economic pe cat posibil de ridicat, respectiv să
se poata realiza un castig maximal. Prin concurenta antreprenorul este fortat să se comporte
rational cristalizandu-se imaginea unui "homo economics".
Datorita creşterii influentei consumatorului în economia moderna, în teoria economica
este analizat şi comportamentul consumatorului şi principiul rationalitatii economice.
Conform acestuia consumatorul incearca prin mijloace limitate (venit) să realizeze o utilitate
cat mai ridicata. (maximizarea utilitatii). În parte este cunoscut ca estimarea utilitatii se face în
functie de necesitate. Fără a fi luat în consideraţie acest punct de referinta, în legatura cu
necesitatile, apare primejdia ca noţiunea de utilitate se opreste la o forma goala, nelegata de
viaţa. Luandu-se în consideraţie necesitatile consumatorului a fost reliefata economia ca un
domeniu de activitate care este competent pentru productia şi distribuirea mijloacelor
necesare satisfacerii necesitatilor.
Atat în comportamentul antreprenorului, cat şi în acel al consumatorului este vorba de o
rationalitate scop-mijloc, care apare ca o neglijare a necesitatilor şi a problematicii de
evaluare, ca o rationalitate instrumental!
Numai în masura limitata se poate vorbi în acest context de o actiune cu un scop rational
în sensul lui Max Weber. Tipul ideal construit de el, al acţiunii cu un scop rational, contine
acelaşi aspect esential aceleasi consecinte secundare posibile, care la alegerea scopurilor
ravnite sunt luate în consideraţie în mod echilibrat. Problemele grave ale prezentului, în
special crizele mondiale au rezultat în mare masura din luarea în consideraţie în mode
nesatisfacator a consecintelor secundare extra economice a actiunilor economice naţionale.'
Restrangerea teoretica a omului şi rationalitatii sale pe chipul unui "homo economics" a
contribuit la faptul ca subiectul economic ar putea fi descarcat de o raspundere
extraeconomica.
La o cercetare justa a realităţii vieţii economice se arată intotdeauna clar ca figura
importantă a unui "homo economics" corespunde fără indoiala cu omul economic de fapt,
ceea ce este foarte important pentru fundamental unei teorii economice relevante ale
economicului rational.
În consecinta, principiul rationalitatii economice a devenit un model de comportament
în cadrul teoriei economice care da posibilitatea formularii de legitati sau legi, precum şi o
matematizare a conceptiilor teoretice.
Modelul de comportament economic rational contine următoarele ipoteze, care pot
solicita o analiza economico-sociologica.
1. Subiectul economic rational este conceput ca un individ fără emotii care este în stare
să existe în afara lumii socioculturale şi urmareste numai interesele sale proprii.
Pentru acest subiect economic sunt emotiile, motivatiile: dragostea, teama, invidia,
increderea, bunatatea, promptitudinea insusirii necunoscute în deciziile sale acest
subiect economic ignoreaza toate orientarile de valoare care se contrapun intereselor
sale.
2. Acţiunii economico-rationale i se serveste ca baza o ordine preferential, care se
desemneaza ca sistem preferential sau structura preferentială.
3. Subiectul economic dispune de o informatie deplina.
 4. Subiectul economic este pe deplin constient de rationalitatea scopului sau.

4.1. Determinantele psihologice ale comportamentului economic în contextul

factorilor de influenţă socioculturali
În privinta determinantelor comportamentului economic trebuie să fie dezvoltate
condiţiile naturale de mediu. În randul acestora menţionăm în special clima, felul solului,
rodnicia pamantului, precum şi peisajul.
Perioade indelungate de arsita favorizeaza letargia multor oameni şi micsoreaza
motivatii pentru munca. Ierni lungi, grele intaresc tendinta oamenilor spre precautie, precum
şi grija oamenilor pentru aprovizionare. hirautatirea climei şi a fertilitatii solului pot în primul
rând, în legatura şi cu cresterea demografica, să duca la un comportament agresiv
concurential. O lipsa a albuminei care capata un caracter cronic duce la inrautatirea situatiei
hranei şi lasa să decada nivelul unor activitati importante a populaţiei
infometatedintarilesarace.
În sfârşit; probleme neglijate ale economiei pot să distruga condiţiile naturale de viaţa
ale omenirii, ca de pildă problema invingerii pericolului distrugerii fertilitatii solului prin
chimizare şi eroziune.
Condiţiile naturale de mediul, diferentiate regional acţionează asupra comportamentului
economic. Acestea pot să stimuleze sau să stagneze fortele motrice, nivelul activitatii să-1
ridice sau să-1 prabuseasca, să favorizeze fatalismul sau resemnarea, dinamica sau activismul,
să intareasca comportamentul altruistic sau egoistic derivalitate.
Variatia chiar pe termen scurt a conditiilor de mediu existente influenteaza în mod
specific ordinea preferentială şi comportamentul economic.
Astfel, o iarna deosebit de aspra poate să ridice valoarea hainelor calde şi să declanseze
un comportament specific de cerere şi oferta. Zapezi abundente ridica cererea articolelor de
sport. O vara secetoasa promoveaza cererea de haine usoare, subtiri de vara, de plaja, de
camping. Astfel se înţelege clar ca anotimpurile şi variatiile vremii influenteaza raportul
dintre cerere şi oferta.
În mod deosebit, comportamentul omenesc este influentat şi precizat de forţa de munca
motivationala.
Omul este fără indoiala, în comportamentul sau, influentat de instincte, necesitati,
imbolduri. '
Realitatea arată ca modul de comportament depinde în mare masura de condiţiile
socioculturale, de legăturile de dominatie şi de situaţia economică existenta. Intr-o societate
autoritara un antreprenor poate să manifeste un comportament mai agresiv decât intr-o
societate democratică. Intr-o perioada de supra-ocupare şi de lipsa a fortei de munca, seful
trebuie să-şi invinga comportamentul sau agresiv faţă de o societate în
caresomajulatingeocotaridicata.
Caracterul instinctiv indica necesitatile primare, precum şi necesitatile vitale. Ca
necesitati primare, respectiv vitale menţionăm: dependenta de oxigen, foamea, setea,
necesitatea de a dormi, asigurarea unui stadiu optim de incaizire. Satisfacerea necesitatilor
primare se face prin: hrana de baza, apa de baut, spatiu de locuit, haine groase, care pot fi
realizate intr-o societate caracterizata prin diviziunea dezvoltata a muncii. Mijloacele de
supravietuire trebuie să existe şi intr-o societate a lipsurilor, dar aici apar tulburari sociale şi
contradictorii ale populaţiei. Omul este puternic legat de satisfacerea necesitatilor primare
după anumite mode. De-a lungul istoriei s-au manifestat diferite mode, care caracterizau
diferite culturi, care erau supuse schimbarilor. Aici acţionează şi condiţiile de mediu existente.
În cursul proceselor de dezvoltare a avut loc o perfectionare culturală crescandă a satisfacerii
necesitatilor primare. Satisfacerea necesitatilor de hrana variaza de la cultura la cultura. Putem
să menţionăm selectarea şi pregatirea mijloacelor de hrana: protectia, interzicerea anumitor
posibilitati de hrana (în Islam este de exemplu interzis consumul de carne de pore), anumite
obiceiuri şi mijloace de a manca (de exemplu: cutit, furculita, lingura sau betisoare),
selectarea felurilor de mancare zilnica (de exemplu aprecierea ridicata a micului dejun sau
masa principals, la pranz sau seara).
Numeroase necesitati secundare, respectiv motivatii se formează în interdependentă cu
satisfacerea necesitatilor primare, cu influenţe socioculturale diverse. Astfel membrii bine
situati 'ai unei societăţi urmaresc relativ rar satisfacerea necesitatilor primare. De regula ei nu
percep cerintele după hrana obisnuita, au gusturi pentru anumite mijloace de 'hrana cu calitati
deosebite. De pildă desi apa obisnuita le poate satisface cerintele de sete, ei prefera bauturi
rafinate, precum cafea, limonada, bere, vin. Asa ajung oamenii să bea cafea ca o necesitate
secundara. Aceste necesitati secundare, din care rezulta o cerinta de oferta de produse
speciale, sunt intarite adesea prin actiuni psihice organice. În timp ce consumatorii de vin şi
cafea pot fi stimulati, unii bautori de bere stiu să'aprecieze actiunea binefacatoare a bauturii
lor. Felurite sunt necesitatile secundare în legatura cu diferitele parti de imbracaminte, care
variaza cultural şi astăzi sunt subordonate fluctuatiilor modei. Alte necesitati secundare
subordonate schimbarilor sunt acelea legate de locuinta. Necesitatile secundare nu raspund
unei cerinte organice şi nu sunt nici nascute ci ele au intrat în toate epocile şi cuiturile. Ele se
nasc ca produse secundare asociative de la fenomene de studiu, în situaţia de satisfacere a
necesitatilor primare. Necesitatile secundare sunt motivatii invatate şi de studiat care în
conturarea lor reflecta legaturi socioculturale. '
O alt& categorie a nazuintelor o formează necesitatile: necesitatea la siguranta,
proprietate, capacitate, succes, progres, apreciere favorabila, autorealizare, prestigiu,
autodezvoltare,' nazuinta de putere şi dominatie.
Modalitatea de satisfacere a nazuintelor depinde de particularitatea mediului social-
cultural corespunzator. Intr-o societate în care oamenii nu cunosc nici un automobil şi nici o
pozitie profesionala pentru funcţiile de conducere, nu au nici nazuinta de a poseda un
automobil sau să atinga o pozitie profesionala de conducere. Daca intr-o societate prestigiul
social este pretuit la un nivel superior, atunci mulţi membrii ai societăţii se orienteaza în acest
scop. Daca prestigiul social se poate asigura numai printr-o concurenta de la serviciu, atunci
mulţi membrii ai societăţii vor intra în aceasta lupta.
Prin dezvoltarea societăţii actuale modalitatile de satisfacere a trebuinţelor trebuiesc
fundamentate în procesul de invatare socială. În referirile lor concrete şi delimitarile lor
specifice nazuintele sunt în acelaşi timp necesitati invatate, respectiv secundare. Cu cat
nazuintele în cadrul unei societăţi sunt mai variate, diferentiate şi'structurate vertical cu atat
mai greu este de atins un scop mai înalt.
4.2. Ideologii
În calitatea să de fiinta activa din punct de vedere spiritual, omul în decursul istoriei a
creat numeroase ideologii. Acestea pot fi apreciate ca sisteme de intelegere umană individuale
şi universale. Cu ideologic s-au nascut structuri de cunostinte care au permis ca intreaga viaţa
în univers să se manifeste cu un anumit scop.
Ideologic formează în mare parte substanta ideala a culturii. Ele sunt de o important
majora pentru viaţa comună ordonata cu rost, a oamenilor din interiorul unei societăţi.
În perioadele timpurii din istorie ideologic erau influentate' religios şi în mare masura
inchistate dogmatic faţă de noile reprezentari ale credintelor sau cunostintelor. În epoca
moderna s-au mai adaugat ideologii care isi au originea în gandirea ratională. Oricare din
aceste ideologii moderne au fost intr-o masura crescanda în evoluţia lor influentate politic,
consolidate dogmatic şi dovedite ca ideologii de puternica influenţă, ca de exemplu
comunismul cu feluritele sale variante. Chiar în aceasta ideologie o pozitie centrală a ocupat
dimensiunea economica a traiului comunitar uman.
 Ideologiile nu servesc numai la interpretarea realităţii existente. Ele contin conceptiile
specifice, ca de pildă cum în interiorul unei culturi viaţa în comun a oamenilor poate asigura
problemele de existentă, ce este important pentru acesti oameni, cum trebuie ei să se
comporte.
Ca urmare a rolului de orientare fundamentals a ideologiilor pentru înţelegerea
existenţei şi a comportamentului oamenilor, aceste sisteme acţionează în mod deosebit şi
asupra vieţii economice. '
În interdependentă cu apariţia statelor' naţionale moderne s-a format nationalismul, o
ideologie seculară, care a impulsionat comportamentul economic al multor oameni.
Identificarea sentimentală cu propria natiune a dus la apariţia multor neajunsuri, lipsuri, şi
jertfe, în vederea creşterii puterii propriei tari. Prin orientarea spre o natiune mulţi oameni
s-au apropiat spre orizontul colectiv de gandire, care a depasit nazuinta spre o fericire
individuals proprie. În afară de aceasta, nationalismul a reorientat conceptiile religioase
traditionale care impiedicau activitatea economica.
Dezvoltarea economica a Japoniei după cel de-al doilea razboi mondial este esentiala
pentru reintoarcerea la nationalism, care a unit scopuri politice militare expansioniste cu
scopuri'de crestere economica şi a stimulat comportamentul economic al multor japonezi.
În asa numitele tari ale lumii a treia, nationalismul a dus la o reanaliza cu privire la
identitatea culturală proprie, la o revitalizare a elementelor culturale religioase traditionale.
Prin aceasta au fost stavilite sau chiar orientate cerintele de modernizare după modelul din
vest care actionau asupra comportamentului economic. Un exemplu'în acest sens este
revoluţia din Islam de sub conducerea ayatolhului Ruhollah Khomeni.
Pentru comportamentul economic de o importantă deosebita sunt idelogiile
socialismului şi comunismului. Pe baza orientarii lor materialiste aceste ideologii traditionale,
strans inrudite, au inlaturat în primul rând elementele traditionale. În locul acestora au fost
impulsionate: o industrializare fortata, o activitate de serviciu disciplinata, o crestere
economica accelerate. Intrepatrunderea capacitatii societăţii socialiste cu un puternic
nationalism sau patriotism a impulsionat hotararea multor muncitori, prin preluarea propriilor
lipsuri şi greutati, să actioneze la fundamentarea economica a unei societăţi comuniste
imbelsugate, de ale carei roade s-ar fi putut bucura generatiile următoarele. Colectivismul
sustinut prin ideologia oficiala şi totalitarismul exercitat prin sistemul de dominatie au
constrans mai departe initiative, creativitatea, şi autoraspunderea individului. Persistenta unei
patrunderi totalitare a unei astfel de ideologii colectiviste a dus chiar în prezent în societatile
afectate la concluzia ca elementele indispensabile ale unui comportament economic raman
reprimate în astfel de cazuri. În concluzie se constată ca manifestarea comportamentului
economic depinde şi de cadrul de referinte în care traieste individul.
În incheiere trebuie să menţionăm ca între viaţa economica şi comportamentul
economic pe de o parte şi ideologiile pe de alta parte se manifestă nenumarate intrepătrunderi.

4.3. Valori, sisteme de valori, schimbări de valori.

În randul elementelor principale ale unei ideologii se numara valorile socioculturale. Acestea
formează coloane ale sensului interdependentei universale. Valorile socioculturale
functionează ca cele mai inalte scopuri şi măsuri ale moralei şi obiceiurilor. Din punct de
vedere sociologic valorile sunt după parerea unui cercetator "elementele hotaratoare ale unei
culturi". (W.Rudolph: Die americanische "Cultural Anthropology" und das Wertproblem,
Berlin, 1995, S. 164). Din punct de vedere al conceptiei sociologice, o valoare este un standard
general de orientare selective, pentru directia, intensitatea, scopul'şi modalitatea de
comportament pentru apartenentii unui domeniu social cultural determinat (W.Rudolf, op_dt.).
Valorile unei culturi precizeaza în mod fundamental ce este important pentru membrii unei
societăţi respective, care sunt scopurile care trebuiesc urmarite. Fară astfel de valori, omul ar
fi fară orientare. Ele ofera oamenilor o capacitate ridicată de adaptare în ce priveste diferitele
interdependente climatice şi condiţiile naturale de viaţa. În favoarea sanselor de supravietuire
ale oamenilor, în domeniile climatice diferite, s-au conturat diferite culturi, care sunt
desemnate prin valori specifice.
Valorile, canalizate intr-o ideologie, apoi incheiate intr-o cultură, s-au nascut în context
istoric.
Valorile nu raman fără interdependente, ci dezvolta felurite legaturi privind:
dependentele şi intensificSrile sub şi supraordine, tensiuni şi antagonisme. Prin acestea
valorile formează sisteme de'valori structurate ierarhic, care prezintă în societatile mari şi
moderne un caracter puternic pluralist.
Comportamentul economic depinde de masura în care societatea este caracterizata
printr-un sistem de valori liber-tolerant sau autoritar totalitar. În ambele cazuri este concludent
care sunt valorile dominante care caracterizează respectivul sistem de valori. Un sistem liber
tolerant asigura comportamentului economic, relativ, inovator un spatiu larg de actiune şi
anume în favoarea dezvoltarii economice. O societate cu un sistem inchis, totalitar, autoritar,
restrange posibilitatile de initiative de evolutie a ideilor, de creativitate, în dauna dezvoltarii
economice.
Aceasta poate să fie favorizata cand sistemul inchis, autoritar-totalitar confine valori
care sunt urmate de membrii societăţii cu daruire şi care pot să actioneze stimulativ asupra
comportamentului economic şi asupra pregatirii pentru munca. Aceste valori pot fi: mandrie
nationals, progres, orientare pentru viitor, fericirepamanteasca,etc.
În societatile moderne este dirijat comportamentul economic de un sistem de valori
stabil şi de durata. În comparatie cu culturile şi societatile anterioare, s-a impus o schimbare
de valori accelerata: diminuarea sau anularea valorilor precizate, apariţia de noi valori,
reevaluarea vechilor valori, insiruirea valorilor individual intr-un sistem de valori, nasterea de
noi sisteme de valori, noi intrepatrunderi între valorile individual, penetratia larga a valorilor
individual, schimbarea punctelor de vedere cu privire la valori, schimbarile în
comportamentul legat de sisteme de valori şi valori.
Schimbarea de valori are loc nu numai intr-o forma lineara. Multe aspecte ale
schimbarii de valori prezintă o forma ciclica. Tendintele de schimbare de valori indica
conturarea de forte contrarii. În primul rând aceia care isi vad propriile elemente de valoare
amenintate, interese şi castigurile fund în pericol, vor actiona cu forte contrarii: prin reclama,
activitati publice, campanii de educare, de lamurire, influenţe asupra domeniului politic,
asupra mass-mediei şi asupra sectorului de instruire.
Pluralizarea valorilor în interiorul societăţilor moderne prezintă o multitudine de
reprezentari de valoare individuals şi de asemenea preferinte, interese, dorinte, scopuri,
gusturi, etc. În primul rând aceste determinate ale comportamentului economic se deosebesc,
în mare masura, între diferiţi indivizi. Exista de pildă o mare deosebire între ordinea
preferentială individuală. Schimbarea accelerata a valorilor socioculturale şi reprezentarile
individual acţionează în mod fundamental asupra schimbarilor în ordinea preferintelor precum
şi asupra bazei de desemnare a comportamentului economic, ca de pildă reprezentari de
utilitate,' atitudini revendicative, mod de a înţelege gustul, etc. Nu trebuie să nu luam în
consideraţie ca accelerarea schimbarii valorilor este legata în mare parte de elemental
economic prin influenţă progresului tehnic şi dezvoltarea economică, prin schimbarile în viaţa
de serviciu, prin scurtarea timpului de munca şi prin reclama în mod special.
Ordinea preferentială şi în primul rând precizarea individuală a comportamentului
economic este manifestată intr-un permanent proces de schimbare: prin inovatii, prin noi
experiente de productie şi produse ori posibilMti de consum, noi tehnici de organizare şi stil
de conducere, noi servicii şi sanse de manifestare, etc.
 Pluralizarea şi dinamizarea valorilor socioculturale, a reprezentărilor individual, a
ordinii preferential şi celelalte determinante interne ale comportamentului economic sunt pe
deplin cunoscute şi supuse la noi evaluari şi reevaluari, prin noi precizari legice, şi
reglementari.
Pluralizarea şi dinamizarea valorilor socioculturale, a reprezentarilor individual şi
celelalte determinante interne psihice ale comportamentului economic corespund unei
multitudini şi accelerate schimbări de expresii de comportament, stiluri de viaţa, stiluri de
consum. Modele de comportament mostenite, traditionale, sunt destabilizate şi chiar inlocuite.
S-a produs o diferentiere de comportament, care este marita de spatiul individual de actiune.
A apărut în acelaşi timp o nesiguranta de comportament, pe care personalitatea labila o
dezorienteaza şi o ingreuneaza. Comportamentul devenit foarte variat şi subordonat
schimbarilor accelerate de valori nu se lasa captat în modele de comportament ideale, inguste
nici în acelea ale rationalitatii economice. Prognozele cu privire la schimbarile de
comportament s-au indepartat de realitate. Aceste reprezentari fac din ce în ce mai actuală
problema cercetSrilor experimental cu date actuale.
4.4. Normele sociale
Comportamentul economic trebuie canalizat prin norme sociale. Normele sociale sunt
concretized ale valorilor socioculturale. Normele sunt cu atat mai mult acceptate ca reguli a
traiului în comun zilnic, cu cat sunt legitimate prin valori interiorizate şi impartite în comun.
Daca este apreciata în interiorul unei societăţi, proprietatea familiara asupra bunurilor cu
atat'mai mult norma va fi apreciata şi urmata, astfel ca nici'o familie nu trebuie să-i ia alteia
bunuri. În sistemul de valori a unei societăţi, egalitatea are o pozitie superioara atunci se
admite norma ca în actiunile de schimb între doua sau mai multe persoane trebuie să fie atinsa
starea de echivalent între a da şi a lua.
De multe ori o norma socială este legitimate prin mai multe valori. În decursul istoriei
unei culturi şi a unei societăţi se naste mereu o ordine normativa institutionala care precizeaza
în mod specific care moduri de comportament ale individului se pot practica intr-o situaţie
specifica.
Pentru a face vizibil campul larg al normelor sociale se observa deosebirea între norme
necesare, norme obligatorii şi norme posibile. (Muss-Soil und kann-Normen-Karl-Heinz
Hillmann, Allgemeine Wirtschaftssoziologie, - Munchen Vahlen, 1988,p.l03).
Normele necesare sunt reguli de comportament la care nu se prea poate renunta pentru a
desfasura o viaţa în interiorul unei societăţi. Ele indica un grad ridicat de obligativitate.
Respectarea acestor norme este considerata ca necesara sau ca fireasca şi nu este rasplatita.
Incalcarea normelor necesare este pedepsita cu sanctiuni negative, respectiv pedepse. În asa
numitele societăţi primitive aceste norme sunt identice acelor interdictii "tabu". Vatamarea
unui Tabu putea să duca la inl'aturarea din comunitate a individului care a savarsitaceasta.
În societatile moderne sunt identice cu normele necesare, normele de drept care fixeaza
în scris indicatii de comportament. În cadrul sistemului de drept al societăţii moderne sunt
directionate domenii importante pe reglementarea normativa a comportamentului economic şi
anume: dreptul comercial, economic, al muncii, o mare parte a dreptului impozitelor, dreptul
social, dreptul privat, şi în masura crescanda dreptul mediului. Aici se adauga şi o
internationalizare a dreptului, de exemplu dreptul european şi dreptul decomert exterior.
Normele obligatorii cuprind obiceiuri traditionale, mostenite, care în cursul unui proces
de pastrare din punct de vedere istoric s-au cristalizat. Ele sunt considerate de oameni mai
mult ca "naturale" sau ca "de la sine inteles". La fel ca şi normele necesare, normele
obligatorii sunt legate de sanctiuni negative. Nerespectarea normelor obligatorii due în cadrul
formaţiunilor sociale la sanctiuni negative.' Ele pot să fie solicitate de cei în cauza. Dee
exemplu neindeplinirea repetata a normelor de către un membru grupului are drept consecinta
ca aceasta să fie inlaturat din cercul colegilor sai. O astfel de sanctiune negativa ajunge să fie
pentru cei pedepsiti cu mult mai grea decât o amenda. Pe de altaparte respectareanormelor
obligatorii are uneori ca rezultat sanctiuni pozitive, respectiv, castigarea simpatiei. Între
normele obligatorii şi cele necesare nu exista o linie de demarcatie precisa. În organizaţiile mai
mari multe norme obligatorii sunt fixate în cadrul regulamentelor quasi juridice.
Comportamentul economic se subordoneaza şi unei multimi de norme posibile care s-au
conturat în diferite domenii ale vieţii, formatiuni sociale,'situatii obisnuite. În intersectarea cu
normele obligatorii se includ în normele posibile multe datini, conventii, uzante, ca de
exemplu moduri constante de comportament în relaţii comerciale. Respectarea normelor
posibile nu este garantata prin sanctiuni negative sau constransa. Eventual cel care ignoreaza
normele posibile declanseaza o puternica antipatie din partea partenerilor sai. În genere este
stimulate respectarea normelor posibile prin recompense. Acela care în defavoarea timpului
sau liber, a comoditatii sale sau chiar a sanatatii sale respecta normele posibile poate să
castige pretuirea deosebita a colegilor sai,'colaboratorilor, sefilor, subordonatilor, partenerilor
de afaceri sau clientilor. '
' Pentru mulţi oameni, inalta recunoastere, pretuirea deosebita, şi prestigiul de care se
bucura în faţă semenilor sai reprezinta o valoare intrinseca care ridica valoarea vieţii. În afara
de acestea indeplinirea normelor posibile este pentru intreprinderile şi organizaţiile actuale
o'premisa esentiala pentru cariera şi succes. De pildă, un functionar care presteaza multa
munca, care face ore suplimentare, care se poarta prietenos şi cooperant cu toti sefii şi
colaboratorii este cotat în cadrul intreprinderii cu mai multe sanse de avansare decât un coleg
carenu renunta la timpul sau liber, care respecta numai normele necesare şi normele
obligatorii. O antreprenoare care se ocupa cu toata caldura de bunastarea socială a
colaboratorilor sai nu se bucura numai de o recunoastere şi o pretuire deosebita, ci şi de
angajarea puternica a capacitatii colaboratorilor sai.
Ca urmare a accelerarii schimbarilor socioculturale în interiorul societăţii moderne s-au slabit
unele dintre normelor obligatorii şi posibile. Intr-o vreme în care permanentele inovati'i şi
schimbări ale individului pretind o deosebita capacitate de studiu şi flexibilitate, nu este de
ajuns numai onestitatea varstei ca să confere normelor valabilitate. Mai mult, sub influenţă
ştiinţelor sociale s-a patruns în domeniul normelor sociale şi-a scos la iveala pentru tot mai
mulţi oameni istoricitatea, relativitatea, şi necesitatea schimbarii acestor reguli de
comportament. Reconstruirea normarilor traditionale de comportament şi pluralizarea
economiei moderne constituie primejdiile de apariţie a unei lacune normative crescande în
defavoarea asteptarilor de siguranta, seriozitate în viaţa oamenilor în comun. Moderarea
normelor obligatorii şi posibile deschide individului izolat campuri mai largi de actiune şi
autodezvoltare personala. Cresterea utilizarii acestui spatiu de manifestare accelereaza acel
proces'de moderare normative Fenomenele economice cum sunt: schimbarile structural,
mobilitatea serviciilor şi reclama acţionează în aceasta privinta din ce în ce mai mult.
Individul nu mai este ca în epocile primitive legat puternic de o comunitate şi subordonat etic
şi moral acesteia. Mai mult, el a dobandit libertatea intrarii şi a desprinderii de comunitate.
Moderarea normelor posibile şi obligatorii da posibilitatea individului luand în consideraţie
mediul inconjurator şi semenii sai să actioneze din punct de vedere moral autonom şi pe
raspundere proprie. Se asteapta o astfel de orientare de la posesorii de pozitii de raspundere:
antreprenori, functionari superior! în functii de conducere, conducatori de uniuni. Se incearca
respectiv prin apele la ratiune,'şi la intelegere să se actioneze prin autocontrolul şi raspunderea
proprie a managerilor şi prin realizarea unei schimbări a comportamentului de mediu.
Moderarea normelor posibile şi obligatorii maresc posibilitatile ca până la un anumit grad să
se poata comporta individul ca "homo economicus", de a se lasa condus individul de un stil
individualist rational, oriental asupra intereselor şi necesitatilor. Comportamentul omului
economic se poate apropia de un model de comportament tipic ideal al realităţii economice.
 În legatura cu nesiguranta reglementarilor normative ale vieţii economice precum şi
referitor la problemele care se ridica, apare un complex de sarcini care din punct de vedere
economico-sociologic este de mare importantă.
a. Reliefarea unui comportament în general acceptat dirijate pe urmarirea sistemului de
valori şi
norme. Acesta trebuie să asigure supravietuirea şi ridicarea calitatii vieţii.
b. Luand în consideraţie o flexibilitate economică a individului este suficient
înţelegerea necesitatii
unui sistem comun de valori şi norme, iar omul economic acţionează etic, moral,
după principii şi
rationamente.
c. Problemele şi conflictele se lasa fie ocolite sau rapid invinse prin posibilitati largi,
precizate
tuturor celor lezati şi prin participarea la un sistem de comunicare pe cat posibil de
deschis, pe
deplininteles,reciproc.
d. Prin fundamental unei educatii morale se poate actiona în asa fel ca omul economic
să atinga o
treapta pe cat posibil de inalta dezvoltare morala. Esential în aceasta directie este ca
omul
individual trebuie să nazuiasca nu numai scopuri individuaie de grup sau din
urmarea cugetarilor
sale, ci în acelaşi timp să practice şi raspundere ecologica şi justete socială.

4.5. Roluri sociale

Daca statusul este ansamblul comportamentelor la care se poate astepta individul din
partea celorlalti membri ai grupului, rolul defineste ansamblul comportamentelor pe care
grupul le poate astepta în mod legitim de la individ. Desi sunt doua notiuni distincte, ele se
completeaza reciproc, stabilind pozitia socială a fiecarei persoane în societate. Fiecare status
trimite în mod neasteptat la un rol, iar societatea dispune de un sistem de norme şi mijloace de
constrangere, implicite sau explicite pentru a obtine ca indivizii să-şi adapteze conduita la
modelul care le este recunoscut (datorita faptului ca rolurile sunt în general prestabilite).
Statusul impreuna cu rolurile care îi sunt aferente conditioneaza integrarea individului
în structura socială. Vom explica mai clar legatura dintre status şi rol. Viaţa în comun a
oamenilor are la baza o structura de pozitii sociale. Viaţa în comun a oamenilor are la baza o
structura de pozitii sociale. Pozitiile sociale sunt formatii care sunt legate de functii precise:
sarcini, contributii de capacitate, actiuni. Funcţiile legate de pozitii trebuiesc indeplinite, daca
societatea trebuie să supravietuiasca ca o interconexiune de oameni care colaboreaza.
Pozitiile sociale sunt evaluate în mod diferit de membrii societăţii. Estimarea unei pozitii
depinde în ce masuralunSiile legate de ea sunt importante pentru pastrarea coeziunii grupului.
Pozitia legata de o evaluare precisa este desemnata în sociologie asa cum am prezentat mai
sus ca status social. (Statusul social = Pozitie socială + Evaluare).
Prestigiul social al unei persoane atarna în mare masura de pozitia să socială. Din
funcţiile unei pozitii sociale rezulta drepturile şi indatoririle precise ale posesorilor de pozitii.
Drepturile şi indatoririle posesorilor de pozitii indica ce fel de comportament trebuie să astepte
un posesor'de pozitii, şi ce comportament asteapta altii de la el. Acest comportament contine
şi reprezentarea propriei persoane.
Pe baza drepturilor şi indatoririlor care sunt combinate cu pozitii sociale, posesorul de
pozitii individuale subordoneaza o mulţime de asteptari de comportament din partea mediului
sau social. Asteptarile normative de comportament legate cu o pozitie socială au ca rezultat un
rol social. (Rolul social = pozitie socială + asteptari de comportament normativ).
Rolul social este prin urmare un manunchi de asteptari normative de comportament care
sunt legate de o pozitie socială. Asteptarile de comportament posesoare de pozitii sunt
desemnate prin urmare ca asteptari de roluri. Rolurile nu sunt percepute ca presiuni din afara,
ci ca parti componente ale personality individuale. Este individul multumit cu situaţia să de
viaţa, atunci nu-i vine ideea ca să reflecteze la rolurile sale în mod critic. El se identified mai
mult cu ele şi se angajeaza ca să le indeplineasca.
De pildă un agricultor individual a crescut prin mostenirea în rolul profesiei sale; el va
ajunge în rolul sau în cadrul rezolvarii unei situatii din agriculture.
Fiecare individ are cel putin unul până la mai multe roluri economice importante.
Fiecare om imbraca pe' baza necesitatii sale organice fără indoiala rolul de consumator.
Din perspective societăţii bunastarii generale, cu greu se gaseste vreun individ care să fie gata
ca rolul de consumator să-1 indeplineasca numai pentru satisfacerea necesitatilor fiziologice
importante. Ca urmare a socialized, consumatorul a dezvoltat o structure motivatională care
nu se bazeaza numai pe necesitatile primere, desemnate social culturale ci şi pe necesitatile
secundere, care se subordoneaza influentei factorilor mediului economic, social, cultural.
Rolul de consumator confine în sensul de subrol acela de cumparator. În ce masura
consumatorul individual intra în rolul de cumparator, nu depinde de legăturile
corespunzătoare de venit şi de avere, respectiv de puterea de cumparare. Mulţi indivizi sunt
atat de absorbiti de activitatea lor profesionale ca abia isi pot permite să dispuna de timpul
necesar pentru cumparaturi. Ca urmare a diviziunii muncii traditionale familiare activitatea de
cumparator este preluete de sotie. Actualul schimb al rolului, legat de gen ectioneeze din nou,
astfel ca mulţi barbati preiau mai mult decet până acum rolul de cumparator. Cazuri extreme
prezintă acei oameni care din cauza unor piedici, nu pot să apara drept cumparatori. Ei nu pot
să actioneze în calitate de cumparatori decât prin telefon. Rolul de cumparator edune
numeroase asteptari de diferite origini. În contra consumatorului au fost intretinute asteptari
legate de interese din partea a altor participant! la piete şi instituţii mai mult sau mai putin
specifice. Astfel în cadrul unei economii de piaţa, intreprinderile esteepte de la consumator ca
el să se lase influentat prin masuri de marketing şi să se comporte pe cat posibil prietenos în
privinta cumpererii. Organizaţiile de eperere a mediului asteapta de la cumparator un
comportament de crutare a mediului.
În realitate comportamentul de roluri a consumatorului nu confine obligatii din partea
intreprinderii, a organizatiilor de consumatori, organizatiilor de apararea mediului care sunt
dirijate direct asupra rolului de consumator. Multe asteptari specifice care pentru
consumatorul individual sunt intr-o masura crescende sunt obligatorii, formează elementele
altor roluri. Astfel se pot cuprinde în rolul de consumator al unui individ asteptarile care se
impletesc cu rolul de tata de familie sau cu rol de profesie precis. În masura impletirii stranse
a rolului de consumator cu late roluri, trebuie să fie analizate ca o aglomeratie de roluri.
Accelerarea de astăzi a schimbarii sociale iese în evidenta prin schimbări reprezentative
ale rolurilor sociale. Schimbarea rolului de consumator include numeroase' impulsuri prin
aceea ca mulţi consumatori ajung bucurosi de inovatii şi se intereseeze de noi posibilitati de
modelare a vieţii proprii. În afara de aceasta, diferite instituţii cunoscute inceerce să schimbe
comportamentul de consumator în favoarea propriilor prioritati de valoare şi interese. Ca
urmare a unei largi precizari de roluri ale comportamentului economic schimbarea rolurilor
sociale conduce în mod obligatoriu la o schimbare susţinută a comportamentului economic.
Cei mai mulţi membri ai societăţii (care sunt capabili de castig au rolul de angajat).
Asteptarile normative care formează rolul de angajat rezulta din scopurile intreprinderii,
sarcinile de serviciu, necesitatile organizatorice, structure birocratice. Din ce în ce mai mult
elemente de rol de angajat sunt intarite prin norme juridice, în special prin dreptul muncii. În
general se asteapta de la posesorul unui rol de angajat, ca el să respecte timpul de munce, să-şi
indeplineasca corect şi eficient sarcinile sale să nu tulbure limita intreprinderii, să se angajeze
dupe posibilitati pentru realizarea binelui intreprinderii. Rolul de angajat se imparte în rol de
muncitor şi model de rol pentru functionar.
Din punctul de vedere al puternicilor schimbări' ale functiilor şi domeniului sarcinile cu
caracter sociologic este problematica diferentierea între functionari şi muncitori. În primul
rând datorita dezvoltarii tehnice activitatea muncitorului este mai bine cantata decât aceea a
multor functionari din cadrul statusurilor inferioare sau serviciilor. La drept vorbind, mulţi
muncitori primesc un venit mai mare decât micii functionari. În cadrul categoriei de status
muncitor şi functionar exista deosebiri functional pe masura statusului, care due iarasi la o
diferentiere a reflectarii rolurilor concrete. În cadrul categoriei de muncitori se prezintă ca
diferentiere: muncitori necalificati, muncitori calificati, muncitori specialisti. În genere se
poate spune ca muncitorul specialist subordoneaza asteptarile de roluri pretentioase faţă de
muncitorul necalificat. Astfel, de pildă, se asteapta de la mulţi specialisti muncitori o pregatire
ridicata pentru ridicarea permanentă a calificarii profesionale. Calitatea muncii şi muncitorilor
specialisti le dau posibilitatea ca să exercite şi activitati subordonate.
Diferentierea manifestarilor rolurilor de angajati subordoneaza nu numai treptele
ierarhice verticale ci şi deosebirile'regionale, specifice profesiei şi bransei, De pildă putem da
ca exemplu diferentierea între industria calculatoarelor şi agricultura.
Precizarea rolului de angajat depinde şi de marimea intreprinderii. În intreprinderile
mici se pot accentua aceste roluri chiar emotional. Ca urmare a progresului tehnic, rolurile de
angajati sunt subordonate unor schimbări rapide. Astăzi angajatii au pretentii din ce în ce mai
mari. De la muncitorii specialisti, tehnicienii şi inginerii se asteapta aptitudini complexe:
capacitate de studiu, capacitatea de schimbare, gandire proprie, constiinta raspunderii,
capacitate de activitate în comun, flexibilitate, indemanare în deservirea agregatelor
complicate, decizii rapide în cazuri de dereglari.
Masurile luate de intreprindere pentru cresterea identificarii celor care lucreaza în
intreprindere cu rolurile lor de angajati contin o schimbare planificata în mod stiintific de
roluri şi anume:
- revalorizarea rolurilor specifice de munca
- schimbarea de scop a rolurilor în favoarea domeniilor de competentă mai mare şi a
domeniilor de raspundere pentru posesorii de roluri;
- imbunatatirea sanselor de afirmare şi de confirmare a capacitatii, coordonarea unui
stil de conduced colegial.
Schimbarea rolurilor de angajati aduce o noua determinare de profesii, de pildă:
instalator de unelte, electronist de energie a agregatelor, mecanic de intretinere a agregatelor.
În viaţa economical o categorie important de roluri o formează aceea de managed şi
patroni.
O sarcina importanta a analizei de roluri economico-sociologica consta în descoperirea
feluritelor reliefari ale rolurilor de antreprenori. Exista antreprenori de averi proprietar de
intreprinderi, antreprenori angajati, respectiv managed.
De la posesorul unui rol de manageri se asteapta în genere ca el să se angajeze pentru
bunastarea intreprinderii sale şi a colaboratorilor sai, să imbunatateasca condiţiile de munca,
pe cat posibil să reglementeze dorintele clientilor şi ale consumatorilor sai, să realizeze
produse bune, sanatoase, neprimejdioase, convenabile, să asigure servicii utile, sigure, să
creeze locuri de munca sau cel putin să le pastreze, să ia în consideraţie progresul tehnic, să
preia raspunderile sociale, să ia în consideraţie pe'eat este posibil importanta ocrotirii
mediului.
Manifestarea asteptarilor concrete cu privire la rolul de manageri atarna în special de
pozitia diferitilor parteneri de roluri ai intreprinderii. În randul acestor parteneri de roluri
menţionăm: colaboratori, clienti, furnizori, sponsori, parteneri de afaceri şi concurenti,
reprezentanti ai sindicatelor, de uniuni, reprezentanti ai vietiipublice.
Colaboratorii asteapta de la manager ca el să manifeste interes pentru prosperitatea
intreprinderii pentru locuri de munca sigure, pentru conditii sanatoase de munca, să plateasca
pe cat posibil salarii ridicate să produca capacitati sociale, să practice un stil cooperant
colegial, să se ingrijeasca pentru sanse de manifestare şi pentru un bun climat de
intreprindere. În dependent de respectivele pozitii şi de rolul în intreprindere sunt aceste
asteptari accentuate de la indivizii izolati în mod diferentiat: muncitorii asteapta în primul
rând salarii ridicate şi conditii de munca sanatoase. Functional superior! asteapta în special un
stil de conducere modern, sanse de afirmare, pretentia unei cariere proprii. În decursul
timpului şi sub influenţă actualelor fenomene, ca de pildă somaj, în structura de asteptari de
roluri se pot produse deplasari de prioritati, de exemplu reevaluarea sigurantei locului de
munca în cadrul intereselor pentru un climat de intreprindere favorabil.
Furnizorii asteapta de la manager să plateasca la timp livrarile. Concurentii asteapta
interzicerea unei concurente distrugatoare, eventual cooperare şi dezbateri.
În iegatura cu alte roluri sociale pe care le are un manager în viaţa particular menţionăm
şi rolul de tata de familie. Conform asteptarilor acestui rol, el trebuie să asigure familiei sale
un nivel de viaţa ridicat, să le consacre acestora timp suficient. Aici apar asteptarile de la
prieteni şi cunoscuti, rude. În directia de a-şi interpreta rolurile sale managerial se orienteaza
în asteptari generale, pozitiv conturate, pe care le intretine. Din aceasta conceptie de roluri
autoclarificate rezulta un autoportret de roluri.
Acest autoportret de roluri în cadrul structurii motivationale imbraca următoarele ordini
de prioritati:
a. autorealizareapersonalitatii active;
b. asigurarea viitorului intreprinderii;
c. asigurarea grijii pentru propria familie;
d. asigurarea rentabilitatii castigului;
e. raspundere socială faţă de colaboratori.
f. cresterea consideratiei naţionale sociale în cadrul publicitatii. În unele cazuri pot să
ocupe un loc
deosebit: nazuinta de putere, maximizarea castigului, stilul'de viaţa luxos.
Alte roluri în viaţa economica sunt acelea care sunt localizate în uniuni, în mod deosebit
acelea din organizaţiile sindicale, uniunile de antreprenori şi de patroni, uniunile profesionale
şi camerele(de Industrie, de comert). În interiorul acestor organizaţii se contureaza rolurile
pentru forte de conducere, pentru colaboratori principal!, pentru membri. Din punct de vedere
economic, a fost subapreciat, până acum rolul femeii casnice, care de multe ori a fost ignorat.
Ignorarea şi subevaluarea rolului femeii casnice sta în contradictie cu importanta ei economica
reala. Rolul gospodinei formează o punte de legatura între economie şi familie'. În legatura cu
rolul de mama, gospodina se ingrijeste în primul rând de reproductia societăţii în sens
biologic. Ea are un rol deosebit în cresterea copiilor care vor deveni forţa de munca viitoare şi
de asemenea consumatori ai economiei. Rolul femeii casnice este impletit cu acela al
cumparatorului şi prin aceasta, ea formează o baza sigura pentru cerere. Activitatea femeii
casnice creeaza condiţiile ca alti membrii ai familiei să poata practica diverse profesii. Între
timp, multe femei au preluat profesii. Aceasta reorientare are la baza numeroase procese de
dezvoltare. Probabil ca în viitor nu se va mai face deosebirea ca urmare a unei schimbări de
roluri între femei casnice şi barbati casnici.
În concluzie din punct de vedere teoretic putem afirma ca rolurile pot fi simple sau
complexe, previzibile sau imprevizibile. Rolurile previzibile sunt: impuse, organizate,
obisnuite. Rolurile imprevizibile sunt fluctuate, neasteptate sau inventate. În principiu se pot
distinge roluri institutionalizate, legate de sistemul instituţiilor sociale, roluri personale, care
emana de la particularitatile modelului comportamental, realizate de individ şi roluri
determinate de participarea la activitatile spontane, neprescrise grupurilor restranse. În
grupurile structurate, rolurile se diferentiaza, vizand realizarea obiectivelor acestora.
În viaţa socială indivizii pot avea roluri date (te nasti barbat sau femeie şi joci rolurile
respective) şi dobandite (de'pildă rolurile profesionale). Pot exista roluri predominate (pe care
le joci zi de zi) şi roluri episodice(odata în viaţa poti fii "vedeta zilei" - de pildă cand
sarbatoresti un eveniment deosebit - ex. iesirea la pensie, etc.) Pot fi şi' roluri biologice (după
sex sau varsta), roluri institutionale (în familie, în intreprindere), extrainstitutionale (în grupul
de prieteni). Se poate constata rolul dependent şi independent al aceluiaşi rol. De pildă, rol de
tata este dependent pentru ca se exercita faţă de rolul de fiu. Mr-un grup restrans el poate fi
(tatal): profesor, tata, frate, sot, deputat, ministru. În'concluzie se poate afirma ca precizarea
comportamentului economic al individului'depinde în mare masura de rolurile sociale pe care
el le are.
4.6. Grupurile sociale
Conceptul de grup a fost imprumutat la sfârşitul secolului sec. XVII şi XVIII din limba
franceză şi folosit în primul rând în arta pentru desemnarea unei orientari în figurile sau
obiectele interdependente. De aici a patruns în limbajul comun ca o conturare a unor legaturi
interne între obiecte şi oameni, care în ciuda elementelor caracteristice de specie, categorie,
sort, apoi referitor la comunitatea de interese, de exemplu uniuni politice, etc.
Conceptul sociologic de grup este chiar recent, extrem de raspandit în limbile engleza
şi franceză. Grupul este sinonim cu uniune, formatiune socială, esenta socială, configuratie
socială. Grupul este o notiune de baza în diferite sisteme sociologice. Unii cercetatori
consideră invatatura despre societate ca o teorie a grupurilor. Ei simplifica astfel realitatea
socială; grupurile se pot dezvolta din procesele sociale, dar exista grupuri care se sprijina pe
fundamente geografice (relaţii de vecinatate, asezare)
În genere, în regiunile neospitaliere, oamenii pot numai atunci să supravietuiasca cand
coopereaza în cadrul grupurilor sociale. Fără o astfel de cooperare este imposibila dezvoltarea
culturala, dezvoltarea economica şi ridicarea nivelului de trai. Cresterea demografica şi
reducerea resurselor impiedica ca individul să se poata gospodari singur. În cadrul creşterii
populaţiei se întăreşte presiunea asupra indivizilor ca să coopereze din punct de vedere
economic, în cadrul grupurilor, după anumite norme. De asemenea, din necesitatile oamenilor
de siguranta, pentru protectia semenilor şi recunoastere socială rezulta o puternica
constrangere de a se trai în grupuri'sociale.
În grupurile sociale se imprima valorile socioculturale şi normele sociale în mod specific
grupat. În aceste formatiuni sociale, valorile şi normele dezvolta o actiune directa asupra
comportamentului individului izolat. Rolurile sociale sunt localizate în grupuri. Ele sunt legate
şi mai departe cu grupuri mai indepartate. În cadrul grupurilor sociale se cristalizeaza normele
de valori ale societăţii cu asteptarile de roluri.
În sociologie se înţelege prin grup o formatiune structurata relativ durabila, care
consta dintr-o mulţime de posesori de roluri, respectiv de roluri' (Heinz Hillman, Allgemeine
Wirtschaftssoziologie, Munchen,Vahlen, 1988,p.l24.)
Referitor la grup se poate afirma ca "Grupul gandeste, simte, lucreaza cu totul altfel
decât ar face membrii sai daca ar fi izolati" (Emile Durkheim, Regulile metodei sociologice,
Bucurestl Edit. Ştiinţifică, 1976,p.l46)
Din înţelegerea noţiunii de grup din punct de vedere sociologie se constata ca se poate
vorbi de fenomene sociale care nu formează grupuri, de pildă - categorii sociale, un numar
important de persoane cu una sau mai multe caracteristici comune, cum sunt - functionarii,
femei, membri de sindicat, ingineri -agregate sociale, o mulţime de persoane care cel putin se
gasesc intr-un loc comun (cum sunt cumparatorii intr-un magazin sau vizitatorii unui targ);
straturile sociale, clasele, starile şi castele (multimea de persoane care preiau în interiorul
coordonarii ierarhice verticale a unei societăţi acelaşi status sau un status socioeconomic
asemănător).

4.7. Clasificarea grupurilor

În literatura americana impartirea grupurilor a fost facuta în "primare" şi "secundare".
(Aceasta deosebire a fost facuta de sociologul american Charles Norton Cooley (1864-1929)
în lucrarea să "Social organization" publicata în 1909). Ca grupuri primare (Primary groups,
face to face groups) se incadreaza acele care sunt cunoscute prin legaturi relativ stabile,
personale, de incredere, sentimentale. Exemple clasice sunt familia, grupul de prieteni, grupul
de vecini.
În literatura germana se deosebesc grupele mari şi grupele mici. În decursul timpului
acele grupuri mici pot, ca urmare a conturarii legaturilor personale emotionale, să imbrace
caracterele grupurilor primare. În grupele mici domneste o intimitate anumita. Aceasta se
bazeaza pe legăturile sentimentale personale stranse între membrii grupului. Claritatea şi
vizibilitatea acestor grupuri face posibil un control social şi o constiinta a unitatii. Grupele
mici sunt formatiuni sociale care mentin roluri şi posesori de roluri, între care sunt legaturi
directe şi posibile interactiuni. Grupurile mici pot să fie mult timp nascute şi în ciuda unei
fluctuatii a membrilor care apartin grupului, să supravietuiasca în continuare. Unele grupuri
mici sunt identice cu instituţii relativ stabilite care sunt în toate societatile, ca de pildă familia
şi rudenia. În societatea moderna sunt numeroase grupuri mici, care sunt orientate'intr-un
anumit scop şi sunt create în mod constient, de exemplu intreprinderi mici, care sunt formate
dintr-un antreprenor, cativa muncitori. Alte grupuri mici le putem considera a fi grupurile de
munca din cadrul intreprinderilor mai mari. În cadrul grupurilor mici putem să menţionăm de
asemenea pe lângă familie despre care am vorbit şi tribul, satul, grupele de joaca, uniunile de
tineri. Grupurile mici sunt mai mult identice cu grupurile primare, despre care am mai vorbit.
Deosebit de puternica este influenţă grupurilor primare asupra comportamentului
consumatorului. În cursul proceselor de adaptare şi de asimilare se scot în relief orientari
comune de valori, standarde de consum, actiuni de revendicari, prezentari de moda, aprecieri
de gusturi, obisnuinte de cumparaturi, comportamente de consum. Aceste determinate ale
comportamentului consumatorului formează şi elementele unei culturi de grup. Aceste
determinate de consum specifice grupului asigura individului orientarea, soliditatea interna şi
sentimental demultumire.
Standardele de consum specifice grupului formează până la un anumit grad, bariere
faţă de inovatiile de consum şi influenţă marketingului în special a reclamei. Marimea şi
permeabilitatea acestor bariere depind de particularitatile conceptiilor şi orientarilor de
valoare în interiorul unui grup. În interiorul grupurilor primare se 'concretizeaza şi se
specifica conceptiile, evaluarile, reprezentarile normative, atitudinile şi asteptarile reciproce
cu privire la munca şi profesie, capacitati, orientari de succes, proportia angajamentului
profesional, marimea venitului, legatura dintre munca şi timpul liber.
Exista familii în care etica muncii mostenite, capacitatile de serviciu, şi succesul se
bucura de o inalta pretuire. Astfel de familii formează un mediu de cultura fo'arte favorabil,
care ca şi la copii se formează orientari de valoare şi moduri de comportament. În astfel de
familii în mod obisnuit se exerseaza o presiune puternica, normata prin care se poate dirija
calea în viaţa, succesul în instruire şi în profesie.
În grupurile mari lipseste contactul personal, iar instrainarea personala şi indiferenta
sunt tipice. Ca urmare a lipsei de concretizare şi a sistematizarii nu se poate dezvolta o
constiinta a unitatii viabila. Procesul de integrare este mai greu şi mai complicat decât în
grupurile mici. Între persoane şi grupuri se nasc tensiuni mari. Fortele de legatura joaca un rol
fără relaţii personale puternice, ca de pildă dominatia în cadrul grupurilor mari în care intra şi
tribul, poporul', natiunea, statul, biserica, uniunile politice, culturale, religioase.
 În randul grupurilor mari sau mici exista grupuri organizate sau neorganizate. Ca
grupul organizata este acea grupul m care evenimentele şi actiunile sunt conduse mai mult sau
mai putin constient de la un centru. La grupurile neorganizate lipseste o conducere constienta.
Grupurile organizate politice, economice, în mod deosebit statul incearca în mod
stiintific rational şi economic să creeze structuri corespunzătoare (de exemplu organe
constitutional, de conducere, de reprezentare)sisalepastreze.
Acestea sunt institutiile şi aparatele cu ajutorul carora se poate dezvolta capacitatea
organizatorica, de pildă: organele legislative şi executive, aparatul militar, aparatul birocratic.
Grupurile mici şi primare pe care comportamentul economic relevant al individului le
determină şi le influenteaza se nasc în interiorul structurilor mai mari, organizate formal. Este
de semnalat ca în aceasta corelatie de intreprinderi şi servicii se dezvolta o retea de legaturi şi
grupuri informale legata de structura formala de pozitii, roluri, ranguri. Aceasta structura
informala de legaturi şi grupuri formează un aspect esential al fiecarei organizaţii reale, al
fenomenului obisnuit de organizare. Asadar, putem să deosebim în sociologie grupurile
informale de grupurile formale. Aceste notiuni perechi au ca baza studiile facute în prima
jumatate a secolului XX, cunoscute sub numele de "Hawthorne-Studien" (vezi anexa).
Experimentele de la Hawthorne au demonstrat ca randamentul muncitorilor este
determinat de natura relaţiilor la nivel orizontal şi vertical cu colegii de echipa şi cu
conducerea. Experimentele respective au fost facute în uzinele "Hawthorne" ale Societăţii
electrice Vest" din Chicago între anii 1927-1932. rezultatele neasteptate ale experimentului au
uimit teoria valabila atunci asa numita "Scientific-Management-School". Un pas înainte a fost
facut de cunoscutul "Bank-Wiring-Room-Experiment" care a pus sub semnul intrebarii o
mare parte din teoria scolii mai sus mentionate. S-au pus bazele unei scoli "Human-Relation-
School" al carei intemeietor este considerat a fi Elton Mayo.
Pentru cunoaşterea raportului dintre grupurile formale şi informale au ca importanta
rezultatele acestui experiment şi anume: în interiorul structurii de grup formele s-au format
structure informale. Fiecare societate are structura ei formala, o structura de roluri
institutionalizate. Dar ea are şi structura să informala, sociometrica, în care legăturile sunt pe
masura sentimentelor. Structura sociometrica este o structura a atomului social, a moleculei
sociale, a interdependentei psihosociale. Aceasta teorie a fost numita sociometrie. Fondatorul
ei, Jacob Moreno s-a nascut la Bucuresti în 1892. Moreno este şi intemeietorul Institutului de
sociometrie al teatrului pentru psihodrama (teatrul terapeutic). Din 1952 a fost profesor
universitar la New York. Sociometria descrie şi analizeaza legăturile cu ajutorul
sociogramelor (reprezentari grafice formalizate) sau sociomatritelor (reprezentari de legaturi
sociale ale indivizilor dintr-o grupul pe matrita) şi prin luarea în considerate a coeficientilor
algebrici sau statistic! pentru descrierea structurii de grup şi clasificarea elementelor de grup,
cu privire la legăturile cercetate. Prin metoda sociometrica se cercetează următoarele legaturi
importante: a) structura functională de munca (cooperarea, pozitia functional de munca). b)
structura socială personala; c) structura legaturilor economice; d) legăturile socio-
psihologice(simpatie şi antipatie, interese, legaturi de autoritate). Sociograma cuprinde grafic
legăturile dintre membrii grupei.
Daca din cele relatate mai sus am vazut cum s-a studiat problema să vedem prin ce se
caracterizează aceste structuri informale. Grupurile informale asadar apar: a) prin contacte
între indivizi care reies din structura formala a structurii organizational; b) de asemenea în
cadrul legaturilor de serviciu pe baza orientarilor comune cu privire la valori,'interese şi
experienta, precum şi datorita unui puternic sentiment de aparteneţa comună; c) ca urmare a
intereselor în afara serviciului (sport, activitati destinate timpului liber); d) pe baza
deosebirilor de origine socială (straturi sociale asemanatoare, similitudini de mediu social); e)
ca rezultat al pozitiei de interese precizate de generatii şi de varsta; f) ca reactie la normele,
autoritatile şi impunerile de comportament prin organizarea formala care se opune
conceptiilor şi intereselor membrilor organizatiei.
Structura informala de grup poate să influenteze elasticitatea şi capacitatea unei
organizaţii în mod pozitiv. Improvizatiile de succes în cazul unor evenimente neprevazute
depind în mare parte de'existenta unei structuri informale. Esenţiale sunt procesele de formare
a opiniilor, a atitudinilor în cadrul grupurilor informale, care imprima iarasi atitudinea
individului faţă de organizatie. O atitudine predominanta negativa prejudiciaza elasticitatea,
capacitatea şi sansele de viitor a unei organizaţii. Grupele actionate negativ pot printr-o
puternica coeziune interna luand aspect de clici să creeze o primejdie, de pildă, un act de
sabotaj, o actiune grevista. Se incearca din partea conducerii intreprinderii ca printr-o
modelare ştiinţifică şi obligatii legate de legaturi informale şi structura de grup să se
imbunatateasca legăturile umane în favoarea capacitatii de productie a intreprinderii. În cadrul
grupurilor informale se formează norme de capacitate care depind în importanta lor de
atitudinea faţă de organizatie.
De pildă o atitudine negativa duce la colaborarea, solidaritatea apartenentilor grupei la
un nivel scazut în privinta capacitatii, care intersecteaza normele formale de capacitate, fixate
la un nivel ridicat. Din contra, o atitudine pozitiva poate să asigure norme de capacitate
informale care să imprime o crestere de capacitate. Din punct de vedere economic sunt
deosebit de importante formarea deciziilor, judecatilor şi modurilor de comportament care se
manifesta în cadrul legaturilor informale. Acestea nu se limiteaza numai în cadrul unor
organisme interne ci şi prin contactele cu numeroase alte organizaţii.
În cadrul grupurilor informale factorii sociali, emotionali şi irationali pot să
influenteze deosebit de puternic deciziile cu privire la ocuparea posturilor de conducere.
Comportamentul economic este influentat de inca o categorie de grupuri sociale şi anume de
grupele de referinta. În sens restrans în acest caz este vorba de grupuri se orienteaza sau chiar
se identifica cu o persoana. Se pot deosebi grupuri de referinta comparative, acelea cu care
individul compara aspecte precise ale situatiei sale de viaţa pentru a le satisface sau să-şi
insele sperantele, să se deceptioneze, ca de pildă: marimea venitului national, gradul de
asigurare materials, nivelul de consum, posibilitatile de decizie, privilegiile, succesul, etc.
Astfel, un muncitor specialist se poate orienta după colegii de la o alta intreprindere.
Procesul de cumparare poate să aiba ca rezultat ca respectivul se simte pagubit. Aceasta va
avea consecinte asupra comportamentului ulterior, şi anume: pretentii la sindicat, la
conducerea intreprinderii, la patron, pretentii cu privire la schimbarea intreprinderii, etc.
Grupurile de referinta normative sunt acele grupuri care prin valori şi norme se
identifica cu un individ. De multe ori este vorba, din punct de vedere al persoanei respective,
de grupuri dotate care depasesc statusul socio-economic atins de individ. Dorinta să de a
obtine aparteneţa la astfel de grup stimuleaza identificarea lui cu acele valori şi norme. În
acest fel se poate orienta intr-o intreprindere un functionar domic de a face cariera şi care nu a
atins inca o functie de conducere. El poate lua ca grup de referinta comportamentul de sef de
sectie. El se identifica cu valorile, normele şi modul de comportament al sefului de sectie,
pentru a putea grabi avansarea să. Grupurile de referinta normative stimuleaza nu numai
motivatia de capacitate şi succes, ci şi dinamizarea pretentiilor de consum şi în cele din urma
accelerarea dezvoltarii economice.
Intrucat comportamentul economic este în mare masura influentat de grupurile sociale,
să urmarim în continuare care sunt elementele principale care determină grupul. fn aceasta
analiza putem mentiona structura grupului, functionalitatea grupului, ansamblul rezultatelor
grupului.
Structura grupului social este determinata de elementele caracteristice grupului:
indivizi, relaţii interpersonal, norme şi valori, scopuri, motivatii, activitati. Structura este
determinata şi de comunicarea, conducerea, competitia, cooperarea , din cadrul grupului.'în
cadrul grupului se manifesta anumite relaţii interindividuale, care în functie de numarul şi
caracteristicile persoanelor din grup imprima: coeziunea, consensul, conformitatea grupului.
Coeziunea, cea mai importantă proprietatea a grupului caracterizează gradul de unire a
membrilor grupului intr-o unitate de sine statatoare.
Consensul grupului se exprimă prin manifestarea aceluiaşi tip de atitudine,
determinata de situaţia în care este pus individul de a consimti, a adera la conduita grupului,
de a-şi formula corespunzator judecati proprii. Conformitatea grupului se manifesta prin
supunerea, acceptarea sau urmarea indicatiilor normative. Comunicarea prin relaţiile verbale
sau nonverbale ocupa un loc deosebit de important în defmitivarea grupului. Competitia
şi'cooperarea sunt procese de grup cercetate mai ales în functie de eficienta grupului. Studiul
lor constituie elemente importante în cercetarea posibilitatilor de creativitate în domeniul
conducerii.
Daca fenomenele prezentate mai sus constituie elemente cheie în structura grupului, să
prezentam care sunt caracteristicile functionality grupului. Functionalitatea grupului înseamnă
implicarea proceselor mentionate în activitati specifice care să duca la realizarea scopului
propus legat de activitatea grupului. Eficienta grupului reprezinta atingerea scopurilor propuse
în cadrul grupului pentru realizarea anumitor obiective. Rezultatele grupului nu pot fi
apreciate deci numai prin raportare la criterii de pragmatica ci şi în functie de criterii
psihosociale, mai precis de efectele grupului asupra membrilor sai: pozitive, negative,
integratoare, de echilibru sau de dezechilibru (Savu Dana, Sociologie generală, Buc. 1997,
p.137)
Structura, functionarea şi ansamblul rezultatelor grupului ca dimensiuni esenţiale ale
acestuia se afla în raporturi reciproce de influentare.
Un tip specific de grupuri de persoane cu anumite interese şi directii comune de
actiune care urmaresc atingerea unor scopuri directe sau ascunse de ordin social sau politic îl
constituie grupurile de presiune.
Ele au un rol deosebit în contextul pluralismului politic. Acest concept are în prezent o larga
circulatie internationala. El prezintă tipurile "de confruntari sau de infruntari" care se instituie
între anumite forte sociale'faţă de autoritatile publice. Ele pot actiona agresiv sau ofensiv, cu
mijloace deschise, publice, controlabile sau, dimpotriva.(Virgiliu Constantinescu ...Opxit,
p.96). unii autori considera ca grupurile de presiune pot fi stabile sau spontane, structurate şi
labile, formale sau informale. Uneori se exprimă şi ca grupuri de interese. Grupurile de
presiune urmaresc să influenteze factorii puterii în directia intereselor lor directe sau a
grupărilor politice cu care ele pot fi conectate. Ele pot avea reprezentante în organismele
puterii care raman secrete. Ele au mai mult scopul de a devia actiunile puterii după interesele
şi orientarile lor. Uneori antreneaza mişcări de orientare politica deosebit de periculoase cum
ar fi mişcările neofasciste. Actiunile lor sunt corelate cu anumite manifestari de ale factorilor
politic!, care se realizeaza nu numai direct ci şi prin structuri "subterane". Practica unor
grupuri de presiune a fost denumita "guvernul invizibil". Un profesor american a fficut
urmatoarea caracterizare a grupurilor de presiune, desemnandu-le ca "organizatie care
promoveaza cauze economice, morale sau de alta natura, prin utilizarea de agenti platiti sau
lobbysti pentru a influenţă legislatorii sau functionarii publici prin sustinerea candidatilor
numiti de partide politice sau prin organizarea de campanii sistematice educationale,' ori de
propaganda în randurile publicului" (Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru, Pompiliu
Grigorescu, op.cit.p97')
Din prezentarea problemelor legate de grupurile sociale rezulta ca orice grup
constituie prin sine un subsistem social care prin rezultatele obtinute se raporteaza la mediu în
mod sistematic, astfel incat el se afla intr-un proces permanent de autoreglare, modificandu-şi
structura şi modul de functionare. (Nicolae Grosu, Tratat de sociologie - Abordare teoretica,
Editura Expert, 2000, p.45) reprezentante în organismele puterii care raman secrete. Ele au
mai mult scopul de a devia actiunile puterii după interesele şi orientarile lor. Uneori
antreneaza mişcări de orientare politica deosebit de periculoase cum ar fi mişcările
neofasciste. Actiunile lor sunt corelate cu anumite manifestari de ale factorilor politici, care se
realizeaza nu numai direct ci şi prin structuri "subterane". Practica unor grupuri de presiune a
fost denumita "guvernul invizibil". Un profesor american a facut urmatoarea caracterizare a
grupurilor de presiune, desemnandu-le ca "organizatie care promoveaza cauze economice,
morale sau de alta natura, prin utilizarea de agenti platiti sau lobbysti pentru a influenţă
legislatorii sau functionarii publici prin sustinerea candidatilor numiti de partide politice sau
prin organizarea de campanii sistematice educationale,' ori de propaganda în randurile
publicului" (Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru, Pompiliu Grigorescu, op.cit.p97)
Din prezentarea problemelor legate de grupurile sociale rezulta ca orice grup constituie
prin sine un subsistem social care prin rezultatele obtinute se raporteaza la mediu în mod
sistematic, astfel incat el se afla intr-un proces permanent de autoreglare, modificandu-şi
structura şi modul de functionare. (Nicolae Grosu, Tratat de sociologie-Abordare teoretica,
Editura Expert, 2000,p.45)

4.8. Stratificare
socială Structura
socială verticală
În prezent nu este cunoscuta vreo societate în care viaţa în comun a oamenilor să se
desffisoare pe baza unei egalitati depline. Se pune întrebarea daca vreodata o astfel de
societate ar fi existat. Informatiile speculative cu privire la o societate primitiva, ffira clase
urmareau să fundamenteze o societate comunista, a viitorului, care a ramas şi astăzi la stadiul
de utopie.
În stransa legatura cu diviziunea muncii şi diferentierea socială, precum şi cu extinderea
legaturilor de dominatie s-a format şi structura socială verticals. Elemente ale acestei
inegalitati sociale sunt pozitiile care sunt legate în sensul noţiunii de status de diferitele valori,
calificari, capacitati, drepturi şi obligatii, recompense şi sarcini. Pozitiile mai inalte sunt
caracterizate prin privilegii deosebite, castiguri, autoritate.'
Societatea se perfectioneaza sub influenţă unor factori generali specific!, sub impulsul
unui ansamblu de statusuri, de pozitii în cadrul sistemului organizational. Deci statusul
reprezinta pozitia pe care un individ o ocupa în una din dimensiunile sistemului social, ca
profesie, nivel de instruire, sex şi varsta. El defineste identitatea socială. Statusul poate fi
defmit ca ansamblul comportamental la care individul se poate astepta în mod legitim din
partea celorlalti membri ai grupului. Adesea decalajele dintre diferitele tipuri de statusuri
constituie cauza unor tulburari sociale sau politice. (Virgiliu Constantinescu, Paula Stoleru,
Pompiuliu Grigorescu, Sociologie, E.D.P., Bucuresti, 1994, p. 48).
Fiecare are un status social precizat. În limbajul obisnuit aceasta înseamnă ca individul
apartine unei paturi sociale distincte. Statusul este o parte a caracterelor de pozitii care se
prezintă faţă de evaluarea dimensiunilor, ca de pildă: mai înalt/mai scund, mai frumos/mai
oribil, mai bun/mai rau, mai puternic/mai slab.
Apoi intervin caracteristicile care să fie insarcinate cu valori pozitive sau negative:
gen, Batran, sanatate, aparteneţa religioasa, aparteneţa etnica, inapoiere fizica, maternitate.
Caracteristicile externe precise, de pildă o' coafura deosebita sau'imbracaminte pot în actiunea
lor semnalizatoare să precizeze purtatori importanti. O mulţime de persoane cu un status
asemănător'sau cu acelaşi status formează o patura socială. În vorbirea obisnuita status
reprezinta un sir de diferite statusuri individuale, de pildă: statusul venitului, statusul
instruirii, statusul de servicii, statusul originii.
În general, statusul total al unei persoane se prezintă ca suma statusurilor individuale.
Apar greutati cand indivizii se ordoneaza m domenii de status individuale, după diferite
mărimi. Aceasta situaţie se desemneaza ca asa numita consistenta a statusului, sau congruente
statusului. După unii cercetatori, consistenta statusului unor persoane este cu atat mai mare,
cu cat sunt mai diferentiate caracteristicile legate de demnitatea, rangul social. După alti
cercetatori consistenta statusului este cu atat mai bine conturata, cu cat caracteristicile
semnificative ale respectivei persoane deviaza de la asteptarile pe care le are partenerul de
interactiune cu privire la conturarea acestor semnalmente. (Gunter Wiswede, Soziologie, -
Landsber am Lech, Editura Moderne Industrie, 1985, p. 238).
O implicare în teoria consistentei statusului este ipoteza ca individul nazuieste ca
rangurile sale să fie obtinute pe cat posibil de pe acelaşi plan, şi anume din planul celei mai
inalte demnitati. Alte dimensiuni ale statusului, ca de pildă: varsta, genul, culoarea fetei nu
pot fi schimbate. Schimbarea factorilor este legata de costuri diferentiate, care pot fi mai
ridicate decât castigul prin cresterea caracteristicilor deficitare. Un rol decisiv îl joaca
vizibilitatea socială a caracteristicilor individuale. În timp ce culoarea pielii se poate ascunde
cu greu, originea socială inferioara se poate mai usor musamaliza sau reinterpreta. Individul
se gaseste în situaţia ca prin eforturi deosebite sau prin comportamente de consum
demonstrative factorii deficitari să-i lase la spate. Teoria comportamentului de compensatie
subliniaza ca individul va fi acolo compensat unde apare mai mare efectul compensatiei şi
unde costurile compensatiei sunt cele mai joase. A doua implicatie a acestei teorii este ca
reflectarile deosebite ale consistentei statusului due la diferite moduri de comportament.
Aceste schimbări due la manifestarea comportamentului de la un comportament de consum
demonstrativ până la simptome de stres, de la retragerea din interactiuni sociale la supararea
în viaţa.
Structura socială verticala este o structura de'pozitii sociale inegale (status), acţionează
în masura crescanda asupra comportamentului economic.
Actiunea structurii sociale verticale asupra comportamentului economic variaza în
functie de localizarea unei societăţi.
În culturile superioare, premergatoare epocii moderne structura socială verticala s-a
cristalizat în societatea castelor şi societatea starilor.
Societatea castelor s-a dezvoltat în special în India, ca o structura socială predominantă,
care se caracteriza prin subordinea şi supraordinea diferitelor caste. Casta insasi cuprinde o
categorie socială, "inchisa-demembri.
Din punct de vedere economic este important să menţionăm ca aceste caste erau legate
de functii sociale precise, servicii, orientari de valoare, modele de comportament, ritualuri,
stil de viaţa.
Sistemul de caste indian se diviza în patru caste principale: brahmanii (preotii); satria
(nobili şi razboinici), waisia (tarani) şi sudra (servitori). Ultimii erau cei fără caste, paria.
Munca şi consumul erau limitate şi determinate pe masura castelor. Soarta individului
depindea de casta în care s-a nascut, principiul nasterii fund dominant. Diferentierile de caste
care barau faurirea unei societăţi moderne au fost formal desfiintate în India prin constitutia
din 1950.
În evul mediu a dominat'intr-o mare parte a Europei, societatea starilor. Structura
socială a acestei societăţi era desemnata în orientarea în ei pe verticala, printr-o supra şi
subordine de drept şi religioasa a diferitelor stari. Starea cuprindea o totalitate de persoane
care ocupau acelaşi rang în interiorul societăţii. În functie de ordinea ierarhica, diferitele stari
erau investite cu functii, profesii, obligatii, posibilitati de dominatie, privilegii şi standarde de
consum diferentiate social. Astfel se dadeau dispozitii'în functie de'stari referitoare la
imbracaminte sau la diferite evenimente din viaţa individului, de pildă nunta. Posibilitatile de
comportament economic ale persoanei erau fixate conform starilor, ele limitandu-se în
interiorul unor'spatii inguste. Starile cuprindeau în special: nobilimea, clerul, burghezia,
taranii liberi şi robii. În decursul evului mediu au avut loc schimbări cum au fost ridicarea
oraselor, dezvoltarea comertului, care au dus la dislocari în societatea starilor, şi anume
decaderea rangului cavalerilor şi ridicarea burgheziei orasenesti. Aparteneţa la o anumita stare
era reglementata după principiul provenientei, al nasterii adică şi numai arareori după
principiul capacitatii. Granitele între starile individuale erau putin permeabile, dar nu atat de
rigid inchise ca în societatea castelor. La drept vorbind erau sanse de ascensiune în randul
clerului şi al burgheziei. De altfel, sansele pe care individul le putea avea în viaţa erau
favorizate printr-o origine legata de stari; respectiv posibilitatile de instruire, de consum, de
actiune politics, intrarea intr-o categorie profesionala se faceau după stari. Pozitia din cadrul
starilor era în favoarea unor indivizi, existand totuşi şi neprivilegiati la care sansele de
mobilitate şi dezvoltare desemnata prin inalta consistenta a statusului şi siguranta statusului
erau reduse. Prin consistenta statusului se apreciaza ca diferitele pozitii sociale ale membrilor
unei societăţi a starilor erau de regula localizate în acelaşi status şi acestia erau comasati în
mod compact după rang. Restrangerea sanselor mobilitatii şi de dezvoltare din partea starilor
se va rasfrange fără indoiala asupra schimbarilor sociale şi a dezvoitarii economice.
Din punct de vedere al istoriei economice şi al sociologiei economice, breslele şi
corporatiile formau o parte importantă a societăţii starilor din evul mediu.
Breslele erau uniuni profesionale, corporatii, asociatii. Se intemeiau şi asociatii de ajutor
reciproc, uniuni de comercianti, mestesugari, sau tarani. În sfârşit, existau şi uniuni religioase.
Corporatia era din punct de vedere economic o uniune organizata de mestesugari liberi şi de
comercianti. Ea asigura membrilor ei exercitarea unui anumit mestesug. Membrii corporatiei
trebuiau să se supuna acelorasi norme şi interdictii. Corporatia forma o organizatie oraseneasca
care lua parte şi la exercitarea drepturilor politice. Ea era în afara de aceasta şi o organizatie
viabila care dezvolta şi un sistem social şi cultural legat de obiceiuri, de activitatea
zilnica,desarbatori,etc.
Este de luat în consideraţie ca în cadrul societăţii starilor, comportamentul economic al
mestesugarilor şi al comerciantilor era în mare masura reglementat prin dispozitii etico-
comunitare ale corporatiilor. Cadrul pentru individualismul rational economic era limitat.
Odata cu începutul epocii moderne au avut loc schimbări în procesele de dezvoltare
care au dus la prabusirea societăţii traditionale a starilor. Aceste evenimente au fost: reforma,
iluminismul, apariţia liberalismului, industrializarea, dezvoltarea burgheziei, raspandirea
principiului libertatii mestesugurilor, nasterea structurilor de piaţa, accelerarea creşterii
populaţiei (cresterea demografica), fluctuatii sat-oraş, urbanizarea.
S-au creat condiţiile de manifestare a unei noi societăţi care a imprimat noi categorii în
structura socială verticals respectiv clasele sociale.
Asa cum a aratat K.Marx, s-a format prin industrializare şi prin capitalism cunoscuta
"societate burgheză" care a dus pe baza diferentierii proprietatii asupra mijloacelor de
productie la apariţia a doua clase antagonice: burghezia (clasa posesoare a mijloacelor de
productie) şi proletariatul (clasa muncitoare).
Aparteneţa persoanelor la una din aceste doua clase este determinata de sansele
individuale, de interese, de gandire, de comportament (K.H.Hillmann, Allgemeine
Wirtschaftssoziologie, Verlag Franz Vahlen Munchen, 1988, p. 142). Burghezia a devenit
clasa dominanta ideologic, politic, economic, în interiorul societăţii burgheze-capitaliste
dezvoltate. În centrul acestei clase dominante se gasesc posesorii de mijloace de productie:
industrial, fabricantii, respectiv capitalists în sens restrans. În primul rând capitalists sunt
orientati în largirea propriului capital (acumularea de capital). Banii ajung un scop în sine. De
aici incolo, din ce în ce mai mult, lupta de concurenta îl impinge pe capitalistul individual la
acumularea de capital. Comportamentul sau tinde să devina pur economic. Forţa de munca
este tratata ca un factor de productie şi exploatata. Salariile ajung pe cat posibil reduse.
Legăturile etice ale societăţi, din punct de vedere al comportamentului economic slabesc.
Intreprinderile şi birourile sunt conduse autoritar şi ierarhic şi chiarmilitareste.
 Reprezentantii proletariatului care vor deveni clasa muncitoare au fost de la inceput în
mare masura legati de o viaţa, care se caracteriza prin instrainare, exploatare, nesiguranta,
saracie, lipsuri. Prin favorizarea unui' comportament economic de intreprindere, prin crize
economice şi crestere demografica a crescut pauperizarea clasei muncitoare. În contradictie cu
conceptia marxista, societatea bazata pe clase nu s-a cristalizat niciodata intr-o forma pura. Nu
s-a nascut nici o societate bazata pe clase care în ajunul unei revolutii radicale să puna
impreuna doua clase antagonist^ dusmanoase, combatante. Dezvoltarea ulterioara a structurii
sociale verticale este urmarita în alte cadre.
Starile de mijloc, respectiv taranii independent!, mestesugarii, comerciantii şi micii
industrial nu au fost conform ipotezelor lui Marx nimiciti şi aproape cu totul coborati în ultima
clasa. Acest stadiu de mijloc a fost prezentat ca "vechiul stadiu de mijloc", prin care au ramas
în viaţa sau au fost revitalizate ramasitele starilor. De pildă, vechile corporatii le regasim în
parte în corporatiile diferitelor mestesuguri. În interiorul acestui sector al societăţii moderne s-
au putut pastra obligatiile etice profesionale ale comportamentului economic care au
limitat'individualismul economic rational, s-au pastrat reprezentarile cu privire la consum şi
stilul de viaţa al starilor, care pe cat a fost posibil nu a fost depasit sau subminat. Bineinteles,
aceste ramasite ale limitelor de consum caracteristice starilor au fost deviate prin noile
dezvoltări ale societăţii bunastarii.
Pe lângă "vechea stare" de mijloc a luat naştere asa numita "noua stare de mijloc". Ca urmare
a creşterii şi birocratizarii multor intreprinderii, a activitatii de stat şi a sectorului tertiar a luat
naştere corpul de salariati care se delimita de clasa muncitoare. Pe lângă functionari a crescut
numarul salariatilor, Salariatii şi functionarii conform reglementarilor nu puteau să fie
cons'iderati proletari. Ei se orienteaza după normele, valorile, consumurile, modelele de
comportament burgheze, inca influentate de stari. Cei care apartin noului strat de mijloc au
refuzat marxismul. Lnbunatatirea situatiei după parerea lor proprie se poate realiza nu printr-o
revoluţie socială ci prin reforme sociale,' dezvoltare economica, ascensiune socială proprie.
Chiar la membrii noului strat de mijloc autoevaluarea individuals depinde în mare masura de
aspectul social, respectiv de prestigiul social. Prestigiul social creste odata cu statusul socio-
economic, care iarasi atarna de succesul profesional. Nazuinta spre un status pe cat posibil
ridicat stimuleaza la drept vorbind motivatia succesului şi capacitatea profesionala. Cu
ajutorul unui comportament de consum, oriental din punctul de vedere ale prestigiului, multe
persoane ale clasei de mijloc incearca să demonstreze, în cadrul societăţii urbanizate, un status
social pe cat posibil de ridicat. Acest comportament de consum care declanseaza nu numai
atentia, recunoasterea, ci şi limitarea, invidia, pizma, rivalitatea, dinamizeaza consumul şi
cererea de marfuri. Aceste corelatii sunt de o mare importantă pentru comportamentul
economic al membrilor din stratul de mijloc, dar şi pentru dezvoltarea economică.
Progresul tehnic şi cresterea concurentei economice pretinde o calificare a marii parti a
categoriei de muncitori. Nu creste numai numarul de muncitori necalificati, ci şi al acelora
instruiti, precum şi al celor specializati. Astfel se produce în interiorul categoriei de muncitori
o diferentiere între trepte, între muncitorii necalificati şi specialist! interpunandu-se categoria
celor instruiti. Noile conditii au dus la cresterea conştiinţei de sine a muncitorilor specialist!.
Ei şi-au apropiat din ce în ce mai mult conceptiile, valorile, normele', modelele de
comportament ale treptei inferioare ale stratului de mijloc şi au patruns în mica burghezie.
Favorizate de venitul real crescut, familiile de muncitori specialist! au preluat pretentii de
consum burgheze: obisnuinte de hrana rafmate, imbracaminte moderna, mobila de buna
calitate, casa proprie. Tinerii muncitori specialist! incearca prin instruirea ulterioara să ajunga
tehnicieni sau ingineri şi probabil să atinga o pozitie conducatoare. Clasa dominantă a
burgheziei s-a schimbat de asemenea. Influenţă marilor mosieri şi a celor care în unele zone
poseda titluri mobiliare a devenit mai putin insemnata, Locul proprietarilor de mari
intreprinderi a fost ocupat în mare masura de functionari intreprinzatori, respectiv manageri
de elita. O influenţă mereu crescanda o au bancherii. Demna de semnalat este şi influenţă
varfurilor politice. O influenţă necesara de mentionat este şi aceea a slujbasilor bisericii. Mai
departe un loc important îl joaca militarii şi ocupantii pozitiilor de frunte ai diferitelor uniuni.
În locul burgheziei dominante văzută de Marx, în societatile moderne s-a format un strat
superior puternic diferentiat. În cadrul sau se gasesc oameni de ştiinţa renumiti, personality
cunoscute, sportivi de marca, artisti cunoscuti, cantareti de succes, etc. În schimbariie din
straturile societăţii au loc modificari chiar în varful societăţii, ca de pildă: vechea elita, unii
chiar posesori de titluri nobiliare, proprietarii de întinse terenuri, marea burghezie şi-au
pierdut din consideratia pe care o pretindea pozitia lor socială. În locul lor au patruns în mare
parte artistii populari, sportivii, cantaretii, care sunt ceruti de moda actuală şi asigura un
comportament de consum extravagant.
Pe baza pozitiilor lor, în primul rând marii antreprenori, managerii, şi marii bancheri
exercita o influenţă puternica asupra economiei. În special prin deciziile lor referitoare la
investitii, ei precizeaza mişcările conjuncturale, situaţia somajului, sansele de dezvoltare şi
cresterea bunastarii.
Ca urmare a schimbarilor social structural a fost prezentata conceptia conform careia în
locul unei societăţi divizata în doua clase s-a format o societate variata, stratificata, relativ
deschisa şi mobila.
Se considera astăzi ca societatea moderna poate fi prezentata ca o structura sub şi supra
ordonata, care se face cunoscuta prin diferite pozitii profesionale, sanse de viaţa, conceptii,
orientari de valoare, norme şi roluri, stil de crestere şi stil de discutii, modele de
comportament, gusturi, obisnuinte de consum etc. Se întăreşte conceptia ca aceste aspecte ale
vieţii, din punct de vedere socio-cultural au caracteristici legate de stratificarea societăţii.
Imaginea unei societăţi constitute din straturi sociale vine în intampinarea marketingului
bunurilor de consum şi marketingului serviciilor. Straturile sociale sunt desemnate ca
scopurile unui marketing de succes şi a unei reclame deefect.
Prin cercetari experimentale sociale şi de marketing se pot identifica:
- straturile sociale care ar putea să solicite anumite bunuri de consum, servicii;
variante de productie, marci de productie şi modele noi;
- modalitatile de reducere a puterii de cumparare a straturilor sociale;
- felul în care straturile sociale ar putea să abordeze probleme de publicitate.
În cadrul cercetărilor legate de structura socială verticals se poate prezenta un model de
stratificare:
- strat superior;
- strat mijlociu;
- strat inferior.
Muncitorii specialisti au fost din ce în ce mai mult ridicati în stratul mijlociu. Ca
rezultat al diferentierii stratului de mijloc, au apărut o mulţime de straturi mijlocii. Luandu-se
în consideraţie aceste schimbări au apărut modele diferentiate de straturi, ca de pildă:
- strat superior;
- strat mijlociu superior;
strat mijlociu de mijloc;
- stratmijlociu inferior;
- strat inferior superior;
- strat inferior inferior;
- dispret social.
În categoria intitulata "dispret" intra muncitorii zilieri şi auxiliari.
Astăzi are un rol precumpanitor tabloul unei societăţi stratificate variat, relativ deschise
şi mobile, cu linii de demarcatie între straturi permeabile, cu mari sanse de afirmare, care
stimuleaza capacitatea de motivatie, orientarea spre succes. În favoarea capacitatii
profesionale şi economice este intarita pregatirea pentru instruire, instruirea la un nivel
superior, adaptabilitatea, cooperativitatea. Individul se identified cu
serviciulsau,cusocietateasa.
În concluzie putem afirma ca în masura crescanda, comportamentul economic al
individului atarna de schimbarile din structura verticală a societăţii din care face parte.
4.9. Inegalitate socială
În lupta pentru dominatie şi libertate se manifesta o forma de utilitate pe care o numim
putere.
Puterea este un cadru'al vieţii omeneşti. Banii, armele, informatiile sunt mijloacele
puterii. Sfera puterii poate să cuprindă o constrangere obiectiva pentru intrecere, concurenta,
care se poate sfarsi numai prin victorie sau infrangere. După Max Weber, "puterea reprezinta
orice sansa în cadrul unei legaturi sociale, care impune vointa proprie indiferent pe se bazeaza
aceasta sansa. "Puterea este valabila: ca notiune generală pentru diferite conditii favorabile de
a impunere a vointei, ca notiune generală pentru acele grupuri cu pretentii, de a-şi impune
vointa, care nu gasesc nici o recunoastere pozitiva din partea celor în cauza.
Din aceasta definiţie rezulta ca vointa proprie nu se presupune. Prin sublinierea "de
asemenea împotriva vointei proprii"' este posibila situaţia cand un individ fără vointa proprie
suporta consecintele, de exemplu din maleabilitate, supunere, conformitate şi oportunitatea
chibzuirii. După aceasta definiţie reiese ca Weber lasa pe deplin deschisa problema
fundamentului puterii exercitate care ar putea fi: putere fizica, economica, putere politico,
decizionala.
Purtatorii puterii sunt nu numai persoane, ci grupuri, uniuni, partide sau state, care
dispun de posibilitatea ca să asigure autoritatea lor chiar fără legitimitate. Puterea este din
punct de vedere sociologic nedeterminata. Toate situatiile posibile pot să inlesneasca oricui în
situaţia ca să-şi impuna propriile interese împotriva vointei altora. Noţiunea putere-dominatie
este din aceasta cauza mai precisa. În putere se regaseste tendinta de a institutionaliza
dominatia. După Max Weber, dominatia este o forma a puterii institutionalizata, unde
revendicarea "dominantilor" este apreciata ca legitima. După conceptia sociologies, dominatia
se deosebeste de puterea socială prin doua puncte de vedere: puterea trebuie să fie în
primul'rând institutionalizata şi în al doilea rând trebuie să fie apreciata ca exercitarea legitima
a puterii. Ca tipuri ale unei astfel de dominatii deosebeste Weber dominatia rationala, la care
legitimitatea este deviata de la reglementari legale, dominatia traditionala care se bazeaza pe
credinta în valabilitatea formelor sociale transmise şi dominatia charismatica, care se conduce
după increderea în calitatile de conducator sau predestinareaanumitor persoane.
Ca functii ale dominatiei putem mentiona:
- Stabilirea valorii'; aceasta se refera la consolidarea sau schimbarea valorilor
precizate sau tradiţiilor, precum şi la fixarea prioritatilor (de ex. prevenirea inflatiei,
motivarea somajului, masuri pentru protectia mediului).
- Interpretareanormelor; Pe baza preferintelor dezvoltate se pot schimba normele intr-
un perimetru precis şi în interiorul delimitarilor institutionale, (de ex. schimbarea
legislatiei) sau se pot da noi legiferari (o noua lege) sau reinterpretari (de exemplu
ample forme precise ale interpretarilor juridicesiaplicatiilorjuridice).
- Controlul social;' acesta reprezinta verificarea şi supravegherea actiunilor
persoanelor care sunt obligate cu indeplinirea normelor legale. Este necesar a fi
sanctionat comportamentul deviant.
- Sanctionarea socială; Este vorba de functia dominatiei asupra normelor nerespectate
pentru a reactiva, pentru a preintampina o eventuala diminuare a normelor, pentru a
apara membrii societăţii de contraventii sau de actiuni de intimidare.
- Coordonareasiintegrarea; În societatile puternic diferentiate este foarte important a fi
coordonate planurile individuale. Aceasta capacitate de integrare poate să lase mai
 departe să actioneze mecanismul de piaţa sau să se remedieze prin instantele de
plan.
Puterea şi dominatia formează elementele absolut necesare pentru convietuirea în comun şi
pentru supravietuirea umanitatii. Invingerea cu succes a greutatilor vieţii este posibila pentru
individ numai în cadrul unui colectiv. Actiunea colectiva presupune coordonarea şi unirea
actiunilor individuale. În multe situatii se impune conducerea, controlul şi exersarea
constrangerii. Oricum trebuie să se contureze o ordine ierarhica, o structura de subordonare şi
supraordonate.
În cursul luptei de concurenta pentru ravnita putere şi pozitii de conducere se stabilesc
în cadrul unui proces de selectionare cei mai puternici şi cei mai slabi. Subordonatii vor
recunoaste şi vor respecta imputernicirile de dominatie şi putere ale superiorilor, daca acestia
prin capacitatea lor de conducere, le aduc lor folos. Cei care conduc se bazeaza pe
prosperitatea lor economics Inrautatirea situatiei economice generale duce la o criza.
Capacitatea de conducere şi de impunere a puterii devine indoielnica. Ei isi vor pierde
recunoasterea din partea dominatilor.
Puterea şi dominatia contin permanent pericolul abuzului.
Posesorii deciziilor de putere şi dominatie se gasesc în situaţia care le da posibilitatea de
a utiliza peste masura sau chiar de a exploata în folosul lor pe subordonati, dependent! şi
dominati.
În ce masura se lasa cei dominati, exploatati, depinde de orientarile ideologice şi de
reprezentarile de valori. Atunci cand legăturile de dominatie şi exploatare sunt considerate ca
"naturale" sau "prin vointa domnului" se va aprecia situaţia existenta ca avand caracter de
fatalitate. Dominantii vor incerca prin doctrine de manipulare să asigure baza ideologică a
societăţii existente.
Pentru a fi mobilizata capacitatea de putere economică a dominatilor se va urmări
cultivarea de valori sau chiar un "management valorilor", în cadrul căruia să se orienteze spre
munca, capacitate, disciplina, liniste, ordine, supunere.
Aceste valori trebuiesc urmarite de individ nu considerate ca fund de "la sine inteles".
Prin raspandirea cunostintelor se întăreşte capacitatea dominatilor şi hotararea lor de a
pune sub semnul intrebarii abuzurile, şi exploatarea de a le remedia şi chiar de a le birui. Aici
acţionează şi luarea în considerare a valorilor democrate: demnitatea umană, libertatea,
egalitatea, dreptatea, solidaritatea.
În condiţiile unei accelerari a dezvoltarii economice actuale şi a unei cresteri a
economiei de concurenta se ingreuneaza impulsionarea capacitatii economice legata de
inegalitatea socială, de raporturile dintre dominanti şi dominati. Capacitatea de inovatie şi de
intrecere a economiei moderne presupune din ce în ce mai mult creatie, bogatie de idei,
initiativa, participare, angajament. Reevaluarea, dezvoltarea şi pretinderea acestor prioritati
individuale, specificitati şi nazuinte due la fundamentarea unei personalitati intr-
osocietatedemocratica.
În societatile dictatorial, autoritare sunt limitate posibilitatile de manifestare a
comportamentului economic pentru'dominanti, ca o consecinta a legaturilor rigide - de putere
şi dominatie.
În societatile libere democratice, ca urmare a diminuarii diferentierilor de putere şi a
reglementarii democratice posibilitatile de comportament economic sunt largite. Libertatea de
a alege profesia, autonomia tarifelor, libertatea consumului formează în ciuda multor limitari
concrete în situaţia actuala, elemente esenţiale ale societăţii moderne democratice. Individul
se poate hotari singur pentru o anumita profesie la fel ca şi pentru un anumit consum, stil de
viaţa. În concluzie, putem să menţionăm ca posibilitatile de manifestare a comportamentului
economic a individului depind de raporturile dintre membrii societăţii în care este inclus
individul.
 CAPITOLUL V

INTREPRINDEREA CA SISTEM

În acest capitol vrem să urmarim acea forma de organizare care este purtatoarea
productiei economice; în contextul teoriei cu privire la sistemul social, cu privire la procesele
din cadrul grupului, cu privire la organizatiilesociale.
Intreprinderea apare ca un sistem format din subsisteme şi interactiunile dintre acestea,
aflat intr-un mediu în continuaschimbare.
În centrul modelului se afla analiza sistemelor socio-tehnice. Acest concept descrie
organizatia ca sistem deschis, dirijat spre un anumit tel şi subliniaza importanta aspectelor
umane şi obiective în angrenarea lor, reciproca. Deci o importanta centrală este interactiunea
sistemului socio-tehnic cu sistemele sale de mediu. O altă interpretare sistemica cercetează
intreprinderea, respectiv organizatia, ca un proces de schimb. Echilibrul sistemului este atins
cand imboldurile date sunt mai mari sau egale cu contributiile permise pentru indeplinirea
sarcinilor sistemului. Unii cercetatori au incercat să interpreteze fenomenele din organizatie în
sensul analizei de roluri. Organizatia apare, în acest caz, ca o retea de corelatii între roluri.
În cadrul contextului social al intreprinderii o mare' importanta' o are sublinierea
dependentei intreprinderii de alte împrejurări externe. Ideea fundamentals este aici ca
structura mediului influenteaza structura cadrului intern al intreprinderii. Cercetarea acestui
raport are loc în cadrul asa numitului concept de contingentă, la a cărui dezvoltare contribute
în aceeasi masura economist! şi sociologi.
Întrebarea legata de mediul unei organizaţii, respectiv al unei intreprinderi, prezintă un
criteriu de diferentiere între sistemul intern şi extern. Chiar în cadrul disputei referitoare la
rolul intreprinderii apar greutatile unei astfel de delimitari. Mediul rămâne mai mult o notiune
difuza care include: clientii, furnizorii, concurentii, autoritatile, etc.
Important este de subliniat ca diferite sectoare de mediu se afla în legatura cu elemente
ale sistemului intreprinderii. De o deosebita importanta este faptul ca organizatia este
constransa şi influentata de mediu asa cum subliniaza conceptul de contingentă. Astfel o
intreprindere incearca prin marketing să influenteze piaţa de desfacere să-şi depaseasca
concurentii sai, sau autoritatile să le determine să ia decizii în'favoarea intreprinderii. În
aceasta privinta mediul unei intreprinderi este sansa şi constrangere în acelaşi timp.
Constrangere intrucat intreprinderea are de luat în consideraţie conditii generale, politice,
culturale, sociale şi prin aceasta se vede limitata în posibilitatile sale de actiune. şansa pentru
ca purtatorii de decizii pot să valorifice condiţiile de mediu pentru scopuri proprii.
După unii cercetatori mediul unei organizaţii poate să fie determinat cu ajutorul a doua
perechi contradictorii:
1. sigur-nesigur:
- precizarea şi onestitatea informatiilor;
- frecventamodificarii informatiilor;
- durata cuplajului între organizatie şi mediu.
2. homogen - heterogen, după împrejurări, daca în mediul individual patrund
diferentieri importante
sau mai putin importante cu privire la siguranta.
Dezvoltarea istorica prezintă, în genere situaţia ca mediul intreprinderii devine mereu
mai complex, nesigur şi turbulent. Cauzele sunt clare: importanta mereu crescanda a
intreprinderii şi prin aceasta o mai mare diferentiere interna, cresterea diversificarii,
interdependenta crescanda între domeniile economice şi celelalte domenii, dependentă mai
puternica de elemental surpriza prin: legislatie, spiritul epocii, nivelul culturii şi politicii,
automatizare, etc.
 Conform unor conceptii se emite ipoteza cu privire la natura mediului şi structura
organizatională. Ca afirmatie principală este valabilă presupunerea, că o organizatie este cu
atat mai eficientă cu cat este mai buna concordanta între sistem şi mediu. Concret, o
organizatie poate să realizeze o structura birocratică formală cand mediul este omogen, static
şi sigur. Daca dimpotriva mediul este nesigur, turbulent, piaţa de desfacere este precară, sanse
de export în descrestere, piată fmanciară, fluctuantă, urmează ca dimensiunea implementator
formale să fie injustă, intreprinderea trebuie să fie caracterizată de flexibilitate, capacitate de
reactie şi capacitate de schimbare.
' Aceste reprezentări fundamentale care pretind legături de mediu, structuri
organizationale echilibrate şi orientari reprezentative ale membrilor organizatiei sunt cercetate
în numeroase variante, în cadrul diferitelormodele.

5.1. Structura socială a intreprinderii

Orice intreprindere economică poate fi considerată un ansamblu tehnic bazat pe o organizare
ratională, care urmareste anumite functionalităti. Intreprinderea reprezintă şi un sistem socio-
uman, care se orientează în obtinerea de bunuri pentru indivizii care fac parte din acest sistem.
Scopul intreprinderii economice solicita realizarea unei retele specifice de relaţii interumane
definite printr-un model de organizare formala. Prin organizarea formala,' persoanele fizice
ocupa anumite posturi de munca în cadrul intreprinderii, care ajung să fie roluri sociale,
bazata pe un status bine defmit. Organizarea formala obliga realizarea unui sistem de roluri
structurate pe baza unor raporturi ierarhice de autoritate, din perspectiva unui scop
preterminal (Toma Roman, Introducerea în sociologia economic! Editura A.S.E., Bucuresti,
2000, p. 146). Organizarea socială formala a unei intreprinderi nu trebuie confundata cu
organizarea ei tehnica. Organizarea tehnico-economica nu duce automat la integrarea socială
a indivizilor şi la cooperarea lor pentru realizarea scopului defmit.
În functionarea organizarii sociale a intreprinderii apar în afara relaţiilor definite prin
modelul de organizare formala, şi numitele relaţii sociale informale, ca urmare a relaţiilor
non-formale, spontane din grupul de munca şi din afara lui. Relaţiile informale sunt
determinate de formele de cooperare în munca, de simpatia reciproca dintre indivizi de
preocuparile comune, în afara activitatii de intreprindere (sport, evenimente culturale), de
cooperare temporara în cadrul anumitor activitati, în petrecerea timpului liber, etc. Aceste
relaţii sunt influentate de grupul de munca. În situatiile de criza grupul informal joaca un rol
deosebit de important permitand actiuni revendicative, actiuni sindicale, greve.
Comportamentul grupului informal este foarte important pentru functionarea normala a
intreprinderii.
Pentru eficienta activitatii desfasurate în intreprindere se impune armonizarea celor
doua tipuri de organizare socială, cea formala şi cea informala.
În problema clarificarii în continuare a structurii informale şi a legaturii cu cea formala,
cercetatorii s-au concentrat asupra interdependentei dintre influentele sociale, asupra
satisfactiei muncii, asupra comportamentului. S-a dovedit ca muncitorii intr-o intreprindere
dezvolta trebuinte sociale, care prin fenomene normale de intreprindere, nu pot să fie
satisfacute, astfel ca structurile informale reprezinta în mare masura, reteaua de captare pentru
o serie de necesitati psihice şi sociale şi anume: recompensele şi pedepsele, care numai în parte
sunt consolidate în puterea pozitionala a membrilor intreprinderii. În acest mod prezumtiile şi
procesele informale incheie un fel de alianta. Astfel structura reala de comunicare este
delimitate printr-o cale oficiala, ierarhica, planificata şi prin canale de comunicare.
Intrucat una din problemele sociologice deosebit de importante cu privire la relaţiile
interumane în intreprinderea moderna este problema comunicarii, vom prezenta cateva
elemente legate de clasificarea formala şi informala a comunicarilor.
 5.2. Comunicatiile în intreprindere
Comunicarea poate fi definite ca un schimb de mesaje între oameni. În cadrul grupului
de munca, comunicarea defmeste toate schimburile semnificative de informatie dotate cu o
anumita fmalitate. Ele au loc, în primul rând, pe baza unor relaţii funcţionale (X depinde de Z,
Z face echipa cu Y), dar se constituie şi spontan, ca urmare a legaturilor preferentiale afective
între membrii echipei. (Toma Roman, opxit, p. 149). Comunicarea face posibila transmiterea
unui mesaj purtator de informatie. Prin termenul de informatie se poate înţelege o actiune de a
informa asupra unui continut, respectiv datele care sunt comunicate. Se pot ivi cazuri cand
sursa de informatii şi emitatorul pot să coincide (de pildă seful ia o decizie pe care o comunica
echipei de lucru, el reprezentand în acelaşi timp şi sursa şi emitatorul), sau aceste doua
elemente se pot distinge unui de altul (seful echipei transmite o dispozitie pe care a primit-o
de la un nivel ierarhic superior, în acest fel, el joaca şi rolul de emitator). În acelaşi fel se
poate discuta şi despre receptor, adică destinatar.
Linia de comunicare este formata din relee care pot fi umane sau tehnice, care fac
legatura între sursa se informatie şi destinatar. Foarte important pentru comunicatiile
intreprinderii este pastrarea secretului mesajului în actiunea de trecere prin reteaua de
comunicare. Un loc important îl joaca şi modalitatea de transmitere: telefon, radio, televizor,
internet, scrisori, care solicita adaptarea releelor la limbajul respectiv. Mesajul exprimă o
anumita intentie specific uman de a transmite ceva, de a face cunoscut celor din jur anumite
lucruri. Mesajul contine' ideea scopului atins şi în acelaşi timp elemente utile de informatie.
Transmiterea mesajului implica doua operatii distincte: codificarea şi emisiunea, după care el
urmeaza o linie de comunicatie care poate fi prestabilita (un canal oficial de comunicatie) sau
spontana (în structura informala). Comunicatiile din cadrul intreprinderii se pot clasifica după
mai multe criterii: după canalul de comunicare deosebim comunicatii formale şi informale
(O.Nicolescu, I.Verboncu, Managements resurselor umane). Dimensiunea şi sensul retelei
informale depinde de calitatea retelei oficiale, formale. Orice modificare sau deficienta a
retelei formale, impune, favorizeaza apariţia a noi canale de comunicatie informale care tind
să echilibreze cerinta de informatie, care nu a fost satisfacuta prin canalele oficiale. O aita
clasificare este realizata după directia comunicarii şi anume: comunicatii vertical care sunt
cele traditionale şi se bazeaza pe legăturile ierarhice de subordonare care sunt prevazute în
organigrama intreprinderii.
Acestea pot fi ascendente şi descendente. Comunicatiile descendente se concretizeaza m
ordine, sau regulamente, beneficiind de diferite sisteme de transmisie: telefon, radio, t.v.
Comunicatiile ascendente, de la baza spre varf, ofera satisfactii muncitorilor prin participarea
lor la decizii. Comunicatiile ierarhice pot fi uneori scurtcircuitate, de pildă, maistrul se
adreseaza inginerului sef fără a consulta în prealabil seful de sectie. Comunicatiile ierarhice
pot fi legale sau paralele. Comunicatiile legate sunt stabilite pentru o perioada determinata,
corespunzand unor nevoi speciale de informare a'conducerii intreprinderii. Comunicatiile
paralele sunt reprezentate de canalele de comunicatii apartinand diferitelor organizaţii, care
folosesc retele de comunicatii proprii, dar pot beneficia şi de alte canale ierarhice ale
intreprinderii.
În cazul clasificarii după directie pe lângă comunicatiile verticale intalnim şi
comunicatiile orizontale, care permit rezolvarea operativa a unor probleme în cadrul unor
posturi de munca între care exista relaţii organizatorice de cooperare. De pildă relaţiile de
comunicare între sectii, între echipele de munca. Comunicarea obHca, se stabileste între
persoane situate la nivele ierarhice diferite şi care apartin unor servicii diferite, de pildă
subordonatii serviciului de contabilitate intra în relaţii directe cu subordonatii serviciului
tehnic.
Comunicatiile se pot clasifica şi după continut în: operatorii (care imbraca forma
explicatiilor şi instructiunilor necesare pentru executarea sarcinilor şi realizarea obiectivelor
individuale) şi optionale (care desi nu urmaresc în primul rând realizarea obiectivelor
individuale circumscrise posturilor sunt foarte importante în relaţiile dintre salariati). Acestia
joaca un rol deosebit în privinta crearii şi mentinerii unui climat favorabil adecvat realizarii
obiectivelor firmei. Un rol deosebit îl joaca şi'comunicatiile generate care se refera la piaţa
firmei, la strategia şi politica firmei. Se mai pot deosebi şi comunicatii motivationale care au
în vedere relaţiile dintre manageri şi executant! în legatura cu salariatii, cu posibilitatile de
promovare, relaţiile cu sindicatul, cu administratia. După modul de transmitere se deosebesc
comunicatiile verbale, care sunt cele mai frecvente şi pun în valoare capacitatea managerilor
de a se exprimă şi a ascuita şi comunicatii nonverbale, care detin aproximativ 70% din
mesajele care se transmit şi se primesc intr-o conversatie. Acestea permit perceperea şi
reprezentarea realităţii atat vizual cat şi auditiv. Exista şi retele de comunicatii: centralizate,
descentralizate, în cere sau în lant.
Ne vom opri asupra clasificarii fpjmakT şi informale.
Deja am mentionat ca dimensiunea retelei informale depinde de calitatea retelei oficiale.
Orice schimbare în reteaua informala, duce la apariţia a noi canale de comunicatii informale.
Asadar, în intreprindere se gasesc toate condiţiile de folosire a retelei informale pentru
completarea retelei oficiale, în concordanta cu sarcinile intreprinderii.

5.3. Aspecte ale culturii intreprinderii

O intreprindere nu este numai o unitate economica şi de productie, ci în acelaşi timp o
unitate socială de sine statatoare. În aceste sens, ea are o functie economica şi o dimensiune
personala. Justetea lucrurilor din punct de vedere economic, ca şi în viziunea intreprinderii
trebuie să includa şi principal justetei persoanei (dreptatii). Sunt luate în consideraţie
următoarele caracteristici umane:
- integraiitatea şi demnitatea care îl caracterizau pe individ;
- libertatea să specifică personala în sensul "suveranitatii" aceasta înseamnă
aptitudinea să de moralitate şi autodeterminare, care îl caracterizează ca fund
capabil de decizii rationale, libere.
Ca principiu specific legat de etica intreprinderii se manifesta:
1. În cadrul institutional ca cerinta şi unitate de masura a dezvoltarii unei culturi de
intreprindere, care sprijina comportamentul' moral, urmarind ca integritatea
personala şi "suveranitatea" personala a fiecarui individ să fie respectata.
2. În cadru individual, ca obligatie morala a fiecarui membru al intreprinderii faţă de
parteneri, colegi, colaboratori, ofertanti, dar şi faţă de el insusi.
Schimbarea, prefacerea principiului justetei persoanei, în contextul intreprinderii poate
fi observata cu ajutorul urmatoarelor campuri de actiune:
- cu ajutorul raporturilor determinate de resursele umane şi naturale;
- cu ajutorul stilului de conducere şi al formarii organizatiei (modelarii).
Se pune întrebarea în ce masura modele de organizare şi de'eonducere sunt discutate în
cadrul noţiunii de descentralizare şi de decizie, alaturi de modelarea unei culturi de
intreprindere.
- cu ajutorul instrumentalizarii formarii unei culturi organizationale.
În ce masura se prezintă conceptiile şi dispozitiile asa zisei "culturi de intreprindere" ca
o primejdie pentru libertatea personala a membrilor organizatiei? '
- cu ajutorul intrebarii cu privire la ocupatia permanenta şi la impartirea
castigului.
Legitimitate
Numai după indeplinirea obligatiilor morale valabile faţă de toate persoanele şi prin
observarea responsabilitatilor individuale faţă ' de persoanele precizate este considerata
totalitatea şi multidimensionalitatea omului ca persoana.
 Ca o concretizare a cerintei elementare de legitimate, principiul legitimitatii personale
pretinde tratarea egala şi respectarea fiecarui individ în demnitatea să ca persoana.
Legitimitatea joaca un rol important în special în domeniul managementului resurselor
umane, a conducerii personalului care se poate caracteriza:
- printr-o forma de utilizare a colaboratorilor care nu detin pe lângă calificarea de
specialitate şi competentele şi calitatile personale;
- printr-un mod de conducere care permite muncitorilor să-şi mareasca potentialul
specific individual;
- prin masuri de perfectionare, de ridicare a calificarii care nu sunt adaptate numai la
necesitatile specifice actuale ale firmei, ci în acelaşi timp, servesc la formarea unui
capital uman de viitor; '
- printr-o noua forma de motivare a muncitorilor.
Participarea
În cadrul conducerii exista multe aspecte de schimbare a principiului de legitimitatea
persoanei. Important este participarea muncitorilor la activitatea intreprinderii şi anume luand
în consideraţie aspectul spiritual prin descentralizarea structurilor organizationale şi
promovarea conceptelor de ' conducere cooperante, în cadrul unei culturi de intreprindere
corespunzătoare;
Luand în consideraţie aspectul material, prin coparticiparea la castig, în ultima perioada,
se doreste ca noile modele de conducere şi de management să asigure colaboratorilor noi
posibilitati de identificare cu activitatea din intreprindere. Cunoscut în aceasta directie este
"managementul prin objective". Prin acest model muncitorii sunt adusi cat mai aproape de
scopurile'intreprinderii. Adevarata identificare a muncitorilor cu telurile intreprinderii se
realizeaza numai acolo unde muncitorii acţionează pentru stabilirea acestor scopuri.
Astăzi în centrul modelarii organizatiei se manifests stradania descentralizarii
structurilor şi delegare în cadrul grupurilor mici. Modelele de management impun asumarea
raspunderii şi actiuni de cugetare. Angajamentul şi raspunderea proprie a muncitorilor a
condus la aceea ca acestia, ca reprezentanti ai organizatiei se consideră şi se pot identifica cu
aceasta. Odata cu gradul de identificare creste şi motivatia pentru munca a muncitorilor.
Se pune întrebarea care sunt caracteristicile culturii intreprinderii. Cultura de
intreprindere trebuie să pretinda astăzi noi elemente caracteristice, ca de pildă creativitate,
care să contribute la autonomia individului şi să promoveze angajamentul personal. La aceasta
se adauga următoarele:
- Să aiba prestatie care să asigure o inalta competent;
- Să manifeste initiativa proprie şi să fie pregătită pentru rise;
- Să se adapteze la procese de schimbare;
- Sacolaboreze în cadrul grupului;
- Saiadecizii;
- Să fie corecta în special în probleme legate de informatii, cunostinte şi noutati legate
de problemele prezentate sau cotidiene;
- Să aiba incredere în altii sau să ramana demn de incredere;
- Să respecte pe cei din jur (cumparatori, furnizori, şi colegi) şi să se respecte pe sine;
- Să-şi asume actiuni şi raspunderi;
- Să aprecieze şi'să rasplateasca pe sine şi pe altii în functie
de realizari.
Climatul de intreprindere
Dimensiunea legaturilor socio-emotionale din cadrul intreprinderii, respectiv din
interiorul unei grupuri sunt desemnate de unii cercetatori prin noţiunea de climat de
intreprindere. Acesta poate fi diferentiat în: climat de succes (achievement climate), climat de
asociere (affiliation climate), climat de putere (power climate) (Wisweder Gunter, Soziologie,
Landsberg am Lech, 1985, p. 295).
În primul caz, climatul se bazeaza pe capacitatea organizatiei, pe realizarile ei. Climatul de
putere este un climat care confine elemente autocratice. Climatul de asociere confine
elemente de solidaritate şi de orientare a muncitorilor. După rezultatele experientelor, un
climat de succes inglobeaza comportamentul productiv cu elemente de inovatie. Climatul de
asociere poate să contribuie în mare masura la multumirea muncitorilor. În momentul în care
se vorbeşte de climatul de intreprindere trebuie să se sublinieze ca orizontul experimental al
individului trebuie să urmareasca acelaşi lucru cu grupul de munca sau cu comportamentul.
Se poate vorbi în interiorul unei intreprinderi de zone climatice, respectiv segmente cu climat.
Un aspect al acestui procedeu diferential îl reprezinta analiza managements climatului, m care
se cercetează climatul din cadrul conducerii.
Se poate considera ca acest climat de intreprindere reprezinta atmosfera de
intreprindere care ia naştere prin atitudinile şi modurile de comportament ale membrilor
intreprinderii care la randul lor reprezinta expresia multumirii legate de organizarea formala şi
informala a intreprinderii, a evaluarii capacitatii şi a stiluluideconducere.
 CAPITOLUL VI

ASPECTUL SOCIAL AL REPARTITIEI

6.1. Piaţa ca forma a ordinii

Max Weber desemneazS piaţa ca tip ideal al acţiunii rationale a societStii.
Un cunoscut sociolog modern (Zetterberg H.L., Social theorie and social practice. New
York, 1962) propune diferentierea principalelor elemente ale retelei de legaturi sociale în
douS clase şi anume: în una din care se manifests caracterul de piaţa şi în alta în care se
manifests caracterul de organizatie.
Unii renumiti sociologi (Parson, T. - Smelser, N. J: Economy and society London,' 1956)
au considerat diyiziunea muncii,'schimbul şi contractul drept instituţii economice deosebit de
importante.
Analiza structurii pietei a dus la urmStoarele concluzii referitoare la schimbul liber:
a. Libertatea şi egalitatea legSturilor;
b. Existenta posibilitatilor de comparatie intr-o dintr-o dubla privinta:
comparatia unui
obiect cu alt obiect precum şi comparatia între persoanele care yor să
schimbe obiectele
intreele;
c. Existenta unui mecanism de control şi sanctiuni, aici în primul rând
mecanismul de
sanctiuni financiare, care fără o conducere centrala da posibilitatea, pe baza
imboldurilor
fmanciare, impunerea comportamentului participantilor la piaţa
După parerea cercetStorilor aceste elemente de structura nu sunt dezyoltate în societStile
primitive. Aici lipseste posibilitatea principals, de a nega legăturile dintre persoane şi obiecte,
lipseste posibilitatea de a desface legăturile de schimb impersonale de legăturile familiale,
politice, religioase şi nu se manifesta interes legat de sanctiuni şi control financiar. Valoarea
stiintificS a comparatiei ideale, tipice este limitatS, şi aceasta pentru a ca în asa numitele
societăţi primitive exists piete concrete unde se face comert cu bunuri necesare existenţei şi
unde ca mijloc de schimb era utilizata moneda naturala: vite, sare, piei, bare de fier, ca o a
treia marfS. UrmStoarea etapS ar fi asa numitele societăţi primitive unde sunt utilizate
simbolurile monetare, de pildă scoicile, în sensul unui mediu de interactive simbolic.
Factori de piaţa şi bunuri de piaţa
În cadrul bunurilor de piaţa sunt inglobate bunuri şi servicii pentru schimb. De un
deosebit interes este ultima faza a procesului de piaţa şi anume piaţa de bunuri de consum. În
legSturS cu factorii de piaţa se pot mentiona banii şi capitalul pe de o parte şi factorul munca
pe de alta parte. Din punct de vedere al sociologiei un deosebit interes îl joaca piaţa de munca.
Piaţa de bunuri, în primul rând piaţa de bunuri de consum este supusa numeroaselor
schimbSri în decursul dezvoltarii sale. Doua schimbSri esenţiale legate de dezvoltarea pietei
bunurilor de consum sunt depersonalizarea şi complexizarea. Elementele traditionale de
structura ale pietei, ca relaţiile particulare (relaţiile de rudenie) sau incarcSturile sociale ale
actelor de cumparare (de exemplu negocierea preturilor) s-au schimbat mult şi au facut loc
unui sistem unitar abstract. Acurn este de asemenea important de semnalat ca mecanisme
reprezentative substituie legăturile slSbite dintre cumparator şi vanzStor. Aceste noi
mecanisme sunt în mare mSsurS un echivalent functional pentru crearea legaturilor de incredere
deosebite: explicarea garantiei, dezvoltarea articolelor de piaţa, care trebuie să semnaleze o
deosebita incredere în calitatea produselor, reclama abstracts, pe care discutia personals între
partenerii de piatS poate sS o substituie. Aceleasi mecanisme indeplinesc functiunea unei
reduceri de complexitate cu privire la varietatea bunurilor oferite şi a serviciilor. Tendinte de
dezvoltare cunosc şi metodele moderne de desfacere. DominS incercarea ca sistemele de
desfacere şi'cSile de desfacere sS fie depersonalizate şi cu aceasta sS fie obiectivizate la fel ca
odinioarS elementele sociale în actiunile de vanzare şi cumpSrare.
Modificarea de distributie este dictatS de ofertS şi de piaţa. Condiţiile de piaţa şi
reactiile consumatorului sunt precizate. AceastS situaţie se poate sS se clarifice teoretic,
respectiv în sensul unui model eficient de premii-sanctiune care sS favorizeze canalele eficiente
sau favorabile, care sS-1 rSsplSteascS pe ofertantul capabil, în timp ce printr-un mecanism de
sanctiune asemanStor, canalele ineficiente sS fie inlSturate. Din punct de vedere al teoriei
sistemelor se poate ca dezvoltarea noilor forme de desfacere sS fie explicate printr-o
echilibrare a sistemului şi de promovare a structurilor şi capacitStilor de adaptare. Noile
canale de desfacere sau modificarea canalelor anterioare sunt în aceste sens în mare mSsurS
rSspunsurile sistemului la tulburarile din sistem.
Piaţa muncii este în parte influentatS de alte legitSti decât domeniul bunurilor.
Economists şi sociologiisustincSmodelul clasic al pietei şi ideea unui raport just între cerere şi
ofertS pe piaţa muncii nu sunt eficiente.' Procesul de productie este organizat şi controlat de
posesorul de capital, astfel cS se naste o asimetrie structural între muncs'şi capital (Giinter
Wiswede, opxit p.310). De asemenea piaţa muncii trebuie sS se concretizeze prin nSzuinta
pentru siguranta muncitorilor. Prin concedierea muncitorilor ar fi lezate interesele de castig
pentru existentS, functii importante ale societStii (bazele familiei, rata natalitStii,
sociologizarea copiilor şi nu ar mai fi bSgate în seamS contrasted societStii.
O altă particularitate care caracterizează factorii de munca este heterogenitatea lor. La
piată se fac cunoscute diferite cantitati şi calitati de munca care sunt oferite, care la randul lor
implica diferite roluri de serviciu, şi pretind diferite grade de pregatire.
Un alt aspect al heterogenitatii pietei muncii este ca diferite segmente ale acestei pieti
sunt distincte. Unii cercetatori pun problema unei piete a muncii duale. (Gordon, D.M.:
Theories of poverty and unemplovement Lexington, 1972). Ideea de baza constă în utilizarea
unui nou model al inegalitatii sociale, respectiv o diferentiere între centru şi periferie. În
apropiere de centru (în pietele de munca primare) există sanse favorabile asigurarii locului de
munca, ocupatii stabile, asigurarea unor activitati bine platite. Mai departe, la periferie se
gaseste piaţa de munca duală, cu fluctuatie ridicata, calificare restransa, sanse de munca
schimbatoare, siguranta redusa, nivel scazut al calitatii vieţii (Gunter Wiswese, opxit p. 311).
Condiţiile sociale
Pentru'analiza sociologies a comportamentului de piaţa este necesar a se cerceta
legăturile dintre parteneri de piaţa în actiunile lor concrete. Comportamentul de piaţa este mai
mult canalizat în cadre conditionate cultural, economic şi politic. Se pot deosebi conditii
cadru ale legaturilor de interactiune de piaţa.'(Schild, R.: Per Markt als soziales
Interaktionsfeld, în "Der Markt", 56, 1977), şi anume:
- Conditii cadru culturale, în special prin actiunile de valoare delimitate cultural şi
necesitatile de ofertantisisolicitanti.
- Conditii cadru politice, în mod deosebit în funcţiile de reglementari ale
mecanismului pietei, în cadrul'ordinii economice, sisteme de reglementare juridica,
mecanisme de sanctiune politică.'
- Conditii cadru ecologice-economice-tehnologice, care prezintă bazele pentru
potentialul necesar economiei în privinta resurselor şi situaţia aprovizionarii unei
societăţi (de pildă stadiul de dezvoltare economică).
- Conditii cadru social-structurale, în special dimensiunea puterii reale de pe piaţa
impreuna cu posibiiitatile de interventie economică precum şi influenţă grupărilor
sociale pe care individul le intalneste la piaţa şi care îl limiteaza pe individ în scopul
 şi motivatia să.
Aceste conditii cadru care se afla în interdependentă acţionează în sensul unei structuri
normative în care legăturile interumane se manifestă în cadrul subsistemului "piaţa".
Influentele de interactiune al acestui mod sunt un aspect partial al proceselor sociale relevante
de piaţa.

6.2. Sisteme economice

Noţiunea de sistem economic reprezinta în epoca modernă totalitatea parerilor privind
conceptia supra lumii, valorile socioculturale, reprezentarile de ordine şi legăturile de
conducere ale structurii unei economii naţionale care precizeaza şi canalizeaza particularitatile
şi orientarea proceselor economice. (Karl-Heinz Hillmann, Allgemeine Wirtschaftssoziologie,
Munchen: Vahlen, 1988, p. 172).
Un sistem economic stabil contine o ordine economica specifică impletita cu legăturile
de conducere socială care în mod fundamental organizează şi structurează evenimentul
economic. Din punct de vedere al sociologiei economice este important de precizat ca
sistemele economice sunt canalizate schimbSrilor mediului sociocultural. Sistemele
economice sunt legate de reprezentari socioculturale precise şi exercită asupra acestora o
influentă puternică.
Purtatorii unui sistem economic sunt oameni cu structuri de personalitate diferita şi
moduri de comportament, care sunt caracterizati de influentele socioculturale ale mediului.
Diferite sisteme economice au de rezolvat probleme fundamental comune privind
productia bunurilor necesare traiului, a serviciilor oferite, a repartizării bunurilor şi a
produselor, a mijloacelor utilizate pentru aceasta.
În cadrul economiei moderne trebuie să se ajungă la o realizare a scopurilor diferitelor
sisteme economice: dezvoltarea economică în favoarea ridicarii nivelului de trai general,
asigurarea locurilor de muncă, stabilitatea preturilor, echilibrul extraeconomic şi siguranta
socială. Pe langă asigurarea unui nivel de trai ridicat de la sistemele economice dezvoltate sunt
asteptate realizarea scopurilor de autodezvoltare şi de adaptare a mediului.
În cele ce urmeaza se vor prezenta principalele tipuri de sisteme economice: economia
de piaţa libera, economia de piaţa sociaia, economia de piaţa centralizata.
Economia de piaţa libera
Economia de piată liberă formează un sistem economic, în care independent de stat,
productia şi oferta de bunuri şi servicii pe de o parte şi cererea de bunuri şi servicii pe de altă
parte sunt dictate de deciziile individual ale subiectilor economiei.
Pentru economia de piată liberă este esential că oferta şi cererea pe pietele individual
se armonizează printr-unmecanismdepreturi.
Noţiunea "piaţa" reprezinta institutia de baza a legaturilor de schimb între indivizi
respectiv categorii de persoane (producatori, ofertanti, comercianti, cumparatori, consumatori)
cu interese şi scopuri comerciale, deosebite. Pe baza unei intreceri nelimitate se formează
preturile care reflecta restrangerea diferitelor bunuri şi servicii. Preturi ridicate pentru anumite
bunuri semnaleaza lipsuri în proportie crescanda şi cauzeaza intreprinderilor'care urmaresc
maximizarea castigului să dezvolte productia şi oferta. Preturi scazute din contra due la
limitarea productiei şi a ofertei precum şi la punerea în miscare a factorilor de productie care
trebuiesc amplasati în domeniile producatoare de castig. În economia de piaţa libera planurile
economice individuale sunt coordonate cu ajutorul preturilor pietei.
Managerii aleg acea combinatie de'factori de productie care determină cele mai reduse
costuri. În orientarea preturilor de piaţa se stabilesc bunuri care vor fi produse şi calitatea
acestora.
Cumpararea sau necumpararea din partea consumatorilor influenteaza marimea
preturilor corespunzătoare pietei şi precizeaza marimea şi natura productiei. Din necesitatea
de a avea castig, antreprenorii sunt constransi să realizeze cele mai bune şi mai ieftine
produse pentru consumatori.
Marimea salariului este un model al economiei de piaţa libere. Managerul angajeaza
lucratorii pe o perioada de timp în care aceasta forţa de munca realizeaza castig sau cel putin
acopera costurile producand şi vanzand. În cadrul pietei libere nu pot aparea perioade de
somaj de durata, ca urmare a mobilitatii crescande a fortei de munca şi flexibilitatii salariului.
Schimbarile legate de cerere şi oferta dirijeaza preturile de piaţa astfel ca factorii de productie
se deplaseaza în acele domenii în care este posibila o salarizare a muncii mai ridicata şi o mai
mare dobanda a capitalului.
Pentru sociologia economica sunt deosebit de interesante următoarele reprezentari ale
unei economii de piaţa libere (Karl-Heinz Hillmann, Allgemeine Wirtschaftssoziologie,
Munchen: Vahlen, 1988, p. 175).
- o larga secularizare a societăţii şi respingerea formelor de viaţa colective-sociale,
reconstruirea socialului, a semenilor, a comportamentului;
- o realizare socială a rationalismului, individualismului şi liberalismului;
- dezvoltarea şi asigurarea, din partea statului, a instituţiilor de drept, a proprietatii
private (chiar asupra mijloacelor de productie), libertatea de contractare, libertatea
practicarii'mestesugurilor, alegerea libera a profesiei, libertatea consumului,
egalitatea în faţă legii;
- limitarea activitatii statale în ceea ce priveste mentinerea sigurantei interne şi
externe, a sigurantei juridice; conform principiului "Laissez-faire" fără manifestarea
vreunei interventii a statului în viaţa economica;
- asigurarea intrecerilor nelimitate;
- eliminarea manipularii consumatorului acesta devenind un solicitant autonom şi
rational.
Un deosebit avantaj al pietei libere este eficienta economica ridicata. Sunt stimulate
capacitatea, creativitatea şi initiativa individului.
Modelul unei economii de piaţa libere nu a reusit să se contureze în realitate intr-o
forma curata, pura. O astfel de realizare este impiedicata de faptul ca nu este numai un "homo
economicus". Din contra, fiinta umană se manifests diferentieri individuale între oameni din
punct de vedere emotional şi irational care se intaresc prin conditii de viaţa care imbraca
caractere socio-culturale. În afara de aceasta, condiţiile de viaţa mostenite şi intarite structural
formează o bariera care trebuie inlaturata pentru realizarea unei economii de piaţa libera.
Dezvoltarea unei economii de piaţa libera are ca tendinta în baza competitiei nelimitate
şi a sanselor individuale diferentiate să determine o ascutire a inegalitatii sociale. În cadrul
societăţii se manifesta cresterea agresivitatii, a conflictelor, tensiunilor. Stabilitatea societăţii
este slabita.
Economia de piaţa socială
În esenta acestei economii de piaţa socială găsim ideea ca statul trebuie să se
ingrijeasca, printr-o politica economica conforma pietei de o capacitate de intrecere
economica de durata. Aici se ajunge prin asigurarea unei justeti sociale, prin masuri social-
politice. Fundamentul spiritual al economiei de piaţa socială se ridica până la conceptia moral
filozofica a unei ordini economice libere şi a unei ordini sociale care a fost elaborata în sec.
XVIII de A.Smith şi de altii. Plecând de la aceste premize teoretice, Ludwig Erhard şi A.
Muller - Armack au realizat pe baza situatiei din Germania schema economiei de piaţa
socială. Noţiunea de economie de piaţa socială a fost utilizata de Alfres Muller Armack
(Geneaiogie der sozialen Marktwirtschaft Bern und Stuttgart, 1974).
S-a facut incercarea realizarii unei sinteze între formele de viaţa libere, economia de piaţa şi
necesitatile sociale ale societăţii moderne. Motorul economiei de piaţa socială care a rezultat
din aceasta sinteza formează capacitatea de intrecere posibila, asigurata de politica statului.
Aceasta capacitate de intrecere favorizeaza progresul tehnic şi creeaza condiţiile pentru o
crestere economica şi cresterea bunastarii generale. Alaturi de asigurarea intrecerii, cresterea
economica se numara printre scopurile principale ale politicii economice a statului. Statul
trebuie să se ingrijeasca de conditii favorabile de dezvoltare.
Procesul economic trebuie să fie impulsionat mai departe de initiativa particulara, a
producatorilor, ofertantilor, solicitantilor şi consumatorilor. Dreptul la proprietatea particulara
şi preluarea raspunderii personale formează elemente de decizie.
Caracterul social consta în aceea ca economia de piaţa trebuie limitata în acele domenii
în care ea favorizeaza urmări sociale nedorite. Economia de piaţa cuprinde nu numai acei
oameni care pot să alcatuiasca prin capacitati de piaţa mijloacele pentru actiunile de cumparare
necesare şi pentru un standard de viaţa determinat social. Factorul'economic trebuie să fie
incadrat intr-un cadru social, iar politica economica solicita completarea prin politica socială.
Domenii precise ale vieţii trebuie reglementate în afara economiei de piaţa. Repartizarea
venitului şi a averii trebuie corectata în sensul unei justeti sociale. Aici trebuie să se nazuiasca
spre o mai mare simetrie socială. Membri ai societăţii cu o situaţie'economica şi socială:
batrani, copii, invalizi, bolnavi, someri, trebuiesc sprijiniti de societate. Sunt absolut necesare
masurile pentru recalificarea fortei de munca. Trebuie asigurata apararea consumatorului şi a
informatiilor în asa fel ca toti cetatenii să ia parte activ la fenomenul de piaţa.
Mai multe domenii sunt retrase initiativei particulare: valuta, radioul, televizorul,
instruirea, modul de circulatie, invatamantul superior, agricultura, protejarea energiei. Politica
economica a statului trebuie să asigure stabilitatea monetara şi să se ingrijeasca de o crestere
economica pe cat posibila fără tensiune.
Realizarea, functionarea şi sansele de viitor ale economiei de piaţa socială depind de
numeroase reprezentari:
- Largirea pe cat posibil a modelelor de ordine a economiei de piaţa socială în
constiinta publica, în legatura cu convingerea capacitatii şi superioritatii acestui
sistem economic. Aici este necesara o munca speciala de instruire şi de informare.
- Forte politice cat mai cuprinzatoare şi de influenţă în societate care să intervina în
primul rând în domeniul politic pentru realizarea şi asigurarea economiei de piaţa
socială.
- Un echilibru al puterilor socio-economice în special între intreprinderi şi sindicate.
Supraponderea puternica a unui grup de putere respectiv a unei tabere de interese
poate să conduca la punerea în pericolastabilitatiisistemului;
- Un stat mai puternic, capabil de actiune care garanteaza legalitatea sanselor asigura
condiţiile de viaţa pentru cei oropsiti, delimiteaza mai departe condiţiile cadru
pentru modelarea consumului şi pentru un model economic care protejeaza mediul;
- Sindicatele şi managerii care nu urmaresc numai interesele lor particulare, ci şi
elemente exterioare actiunilor proprii trebuie să manifeste pe cat este posibil
raspunderi şi pentru probleme ecologice, sociale şi economice;
- Trebuie să se asigure muncitori bine instruiti, capabili, care se pot adapta, care dau
dovada de flexibilitate, care creeaza o parte a venitului productiv în favoarea unei
impartiri echilibrate a bunurilor, care lupta pentru mai multe drepturi juridice pentru
semenii lor, care tin cont de raspunderea socială;
- O alta conditie pentru viabilitatea economiei de piaţa sociale este manifestarea
consumatorilor bine informati, instruiti, care au raspundere ecologica şi socială şi
participa activ la piaţa prin pozitia lor de putere suverana şi autonoma.
- Trebuie să menţionăm ca economia de piaţa socială poate să supravietuiasca numai
în cadrul unei societăţi a carei structura verticala nu confine numai caste, stari, sau
clase; mai mult aceasta structura trebuie să fie în fundamentarea' ei deschisa şi
permeabila, să permită individului manifestarea capacitatii, sanse de avansare şi de
 castig cu un cuvant sanse de viaţa.
În concluzie se poate mentiona ca şi economia de piaţa socială asigura individului şi
formaţiunilor economice un cadru pentru comportament concurential. Egoismul, interesele
particulare, şi actiunea îndreptată unui scop rational se pot dezvolta şi constitui forte motrice
pentru dezvoltarea economica. Sansele de viitor ale economiei de piaţa socială sunt cu atat
mai mari cu cat acţionează mai mult raspunderea ecologico-socială în rationalitatea actiunilor
subiectului economic.
Economia centralizata
Economia centralizata spre deosebire de economia de piaţa reprezinta un sistem
economic în care economia în totalitatea ei este condusa şi dirijata de o autoritate de'plan,
după un plan central.
Elemente de reprezentare a unei economii centralizate planificate le găsim în secolul
XVIH la socialists utopici. În cadrul socialismului stiintific nu este mentionat un astfel de
concept, dar Marx şi Engels au avut referiri indirecte la aceasta problema a economiei
planificate, centralizate prin critica lor cu privire la "Anarhia modului de productie capitalist".
În primul razboi mondial s-au luat în unele din ţările participate masuri de economie
planificata. Ca urmare a blocadei de razboi inceputa de Anglia în 1914, a fost necesar ca
Imperiul German din acea perioada să intreprinda masuri pentru o economie de razboi dirijata
şi controlata de stat. Aceasta economie de razboi dezvoltata în Germania, a reprezentat o
contributie la o economie planificata coordonata de stat. Chiar la scurt timp după razboi unele
personalitati din aceasta ţara au avut ideea de a mentiona problema unei economii planificate
intr-un memoriu în care se manifesta nazuinta inlaturarii economiei de concurenta precum şi a
"productiei anarhice", cu toate consecintele ei.
Economia centralizata a fost realizata pentru prima data în Rusia. Aici a fost ridicata
planificarea centrala a economiei de către conducerea totalitara a partidului comunist
reprezentanta de Lenin şi apoi de Stalin la o dogma politico-ideologica.
Marea criza economica din 1929 a dus în multe tari necomuniste la apariţia indoielii cu
privire la fortele de autoinsanatosire şi de ordine ale economiei de piaţa a intreprinderilor. Ca
urmare a acestei situatii au'fost facute propuneri de reforme legate de planificare. Pentru
biruirea crizei economice şi pentru imbunatatirea conditiilor sociale, F.D.Roosevelt a inceput
în anul 1933 cu politica să de New Deal o noua extindere a activitatii statale şi supravegherea
unui mare sector al vieţii economice. În cadrul masurilor se pot mentiona: o noua reconstructie
nationala în favoarea industriei, controlul conditiilor de munca şi a salariului, realizarea unei
asigurari de stat pentru muncitori, aspectul muncii în intreprinderile coordonate de stat.
În perioada celui de al "treilea Reich" (1933-1945) a fost impulsionata în Germania o
economie de plan partiala la solicitarea scopurilor inarmarii national-socialiste. Economia de
razboi în timpul celui de al doilea razboi mondial a condus la aceea ca economiile partiale de
plan imbraca din ce în ce mai mult trasaturile centralizatoare. Cu toate acestea s-a pastrat
principiul proprietatii private asupra mijloacelor de productie.
După cel de al doilea razboi mondial a avut loc o larga dezvoltare a planificarii centrale,
pe care fosta Uniune Sovietica prin sistemul ei de conducere centralizata a economiei a
impus-o în toate ţările din estul Europei. Prin manifestările concrete ale economiei
centralizate au apărut sub influenţă necesitatilor naţionale şi evenimentelor politice nuante şi
variatiuni precise.
Economia centralizata cuprinde un aparat ierarhic de conducere şi controlul care prin
dispozitii ordonate şi masuri rigide de constrangere subordoneaza în realizarea planului
intreprinderi şi oameni. Economia planificata centralizata este desemnata ca o economie de
comanda, respectiv de ordine.
Conducerea, institutionalizarea şi jurisdictia unei economii centralizate plaseaza la baza
caracterului acestui sistem economic o conducere politica, stabila, dictatorial, birocratica. În
centrul acestei ordine de dominatie se gaseste un stat puternic, care controleaza toate
domeniile vieţii sociale.
Economia centralizata este impletita cu o ordine de dominatie dictatorial birocratica
care acţionează în defavoarea dezvoltarii fortelor economice. Libertatea de a alege profesia,
exercitarea profesiei, libertatea consumului sunt în mare masura restranse. Promovarea
profesionala şi sansele de crestere a consumului sunt legate de o acomodare politico-
ideologica. Planurile avansate la centru şi birocratia impiedica initiativa unei economii
dinamice şi la fel a unei conduceri dinamice a intreprinderii. Oprimarea care rezulta din
ordinea dictatorială totalitara de dominatie în privinta ideilor critice precum şi suprimarea
exprimarii libere a gândirii acţionează asupra creativitatii, spiritului de initiativa. În locul
acestora se manifesta resemnarea, alcoolismui, ca atitudini şi moduri de'eomportament.
 CAPITOLUL VII

ASPECTUL SOCIAL AL CONSUMULUI

7.1. Consumul şi societatea

Dezvoltarea societăţilor de consum se poate urmări sub doua aspecte: ca schimbări
structurale economice şi sociale (tendintele de nivelare şi democratizare) şi dezvoltarea
economica (largirea lumii marfurilor, dezvoltarea campurilor de consum, schimbarile legate
de venit şi de puterea de cumparare) care conduc spre o schimbare drastica a exemplelor de
consum social. Pe de alta parte ar fi perspectiva schimbarilor socioculturale, unde trebuie dat
raspuns la întrebarea "ce exemple fundamentale urmaresc dezvoltarea sistemelor relevante de
consum în trecerea de la societatea traditional la societatea moderna". Aceasta perspectiva ar
fi legata de tendintele de schimbare care se manifesta în societatea actuala.
Putem să prezentam succint cateva linii de dezvoltare. Ni se pare relevant ca valoarea
consumului în societatile moderne dezvoltate are o important care trebuie stimulata prin
ridicarea capacitatii de productie. Pietele'de desfacere şi necesitatile de consum trebuiesc
stimulate pentru a se asigura desfacerea bunurilor produse. De aceea noi constatam ca,
evoluţia istorica a adus o legare de domenii de consum traditionale, determinate puternic de
modele de consum stabile, conditionate de simtaminte, puritanice ale culturii muncii. Pentru
procesul de dezvoltare în continuare, din punct de vedere economic, cu o productie de masa
ridicata, pentru o piaţa cat se poate de larga, este un stil de consum ascetic. O societate în
evolutie pretinde necesitati în continua crestere şi un stil de comportament rezultat din
mobilitatea şi schimbare, care să se fundamental prin productia flexibila. Schimbarea
relevanta de consum a valorilor se roteste în patru planuri: acela al bunurilor, al necesitatilor,
al pietei, al bugetului de familiei. Cele mai importante tendinte de dezvoltare în sfera
bunurilor lasa să se coordoneze în general noţiunea dezvoltarii planului de consum. Acestea
sunt înainte de toate: denaturarea, diferentierea, expansiunea în domeniu, cursul victoriei al
bunurilor de durata, raspandirea modei, impunerea de bunuri cu simbol social şi psihic, astfel
ca acestea prin mobilitate să semnalizeze şi să simbolizeze posibilitatile unui nou stil de viaţa.
Aceasta extindere multidimensionala a bunurilor din punct de vedere calitativ şi cantitativ are
implicatii importante în dezvoltarea de noi şi alte necesitati. Aceasta are puternice consecinte
pentru ce se întâmplă la piaţa. Cu cat mai plastic se manifesta necesitatile, cu atat mai mult se
largeste oferta de bunuri de multe dimensiuni, cu cat mai subtila şi diferentiata este
posibilitatea de incarcare simbolica pentru aceste bunuri, cu atat mai mare este posibilitatea de
alegere şi de apreciere a consumatorilor; cu atat mai mult scade siguranta de piaţa a unui bun
de consum, cu atat mai mult devine oranduirea pietei o problema. Fenomenul de interactiune
se manifesta între ofertant şi solicitant care raman reciproc în mare masura anonimi şi se
gasesc numai în locuri periferice, respectiv în locuri de interactiune ale vanzarilor. Plasticitatea
necesitatilor de consum prezintă pentru ofertant o problema siosansainacelasitimp.
În sfârşit menţionăm şi schimbarile din cadrul bugetului de familie.
Dezvoltarea actuala în ţările "bogate" este caracterizata printr-un nivel relativ ridicat de
dezvoltare a bugetului de familie cu bunuri tehnicizate. Aceasta înseamnă ca asa numitele
bunuri de intrebuintare au numai o sansa de extindere sectorials, (de exemplu obiectele
video), în timp de marea majoritate a altor obiecte tehnice cel putin prezintă interese ca
inlocuitori. În alte domenii faza "calitate" a atins un nou stadiu. Naturaletea imbunatatita,
innobilata, modestia scumpa sunt iarasi cerute. Aceste tendinte nu sunt atat de reprezentative
incat să dea posibilitatea unui adevarat impuls spre o noua dezvoltare economica, pe care o
desemnaseepocadeduparazboi.
Un aspect structural important este dezvoltarea timpului liber. Este vorba nu numai
despre o schimbare cantitativa, ci de o schimbare calitativa: ce reprezinta pentru individ
timpul liber? Intr-o epoca în care timpul liber reprezinta numai cadrul pentru dirijarea
necesitatilor naturale: munca, dormit, mancare, timpul liber era privit ca supliment. În antiteza
cu munca se numea'lenevirea (nu timp liber) şi timpul liber ramanea un mod de
comportament pe care numai straturi limitate ale societăţii: oamenii deosebiti, boemi îl aveau
la dispozitie, ca un comportament special.
Generatia'de astăzi în contrast cu generatia parintilor reprezinta un element de
schimbare de la reprezentarile de valori ideale. De aceea a fost detasat un stil de viaţa oriental
spre consum, un fundament de baza, care era dirijat spre dezvoltarea propriei personality.
Dorinta crescanda a tineretului spre autorealizare şi pentru o "noua calitate a vieţii" pare să
semnalizeze aceasta schimbare.

7.2. Consumul şi structura socială

Pe lângă contextul de valori care fixeaza valoarea de servicii a consumului intr-o societate,
exista şi alte conditii structurale. Aceasta este de exemplu dezvoltarea demografica care ne
intereseaza pe noi intr-o alta interdependent, anume ca disproportionalitatea crescanda între
populatia productiva şi pensionari. Pentru o piaţa de bunuri de consum se poate ca vidul de
populatie să reprezinte un volum mai ingust din punct de vedere al consumatorului, cu
siguranta o dislocate drastica m defavoarea pietii pentru copii şi tineret, în favoarea pietei
pentru adulti, care de azi înainte ar putea să experimenteze diferentieri mai puternice. Cadrul
economic, pe deplin important, este fără indoiala dezvoltarea venitului respectiv
dezvoltareaputerii de cumparare. Dezvoltarea între anii '50 panain anii '80, era recunoscuta
printr-o crestere economica cu greu intrerupta, asa ca venitul real era evident în crestere. După
1980 aceasta dezvoltare se pune sub semnul intrebarii. În acelaşi timp ea balanseaza principiul
de baza al dezvoltarii de după razboi: "nazuinta spre cresterea bunastarii, imprimata în dorinta
legata de largirea cererii şi a proprietatii". Situaţia se prezintă după cum urmeaza: scaderea
neinsemnata a venitului real mediu, scaderea concomitenta a volumului distributiei. O parte
din consumul real este subventionat printr-o rezolvare partiala a volumului de economii. Se
cercetează dezvoltarea venitului disponibil care urmeaza să se fixeze după masura
consumurilor pentru un scop sau altul (de exemplu pentru tehnicizarea bunurilor); astfel este
de notat în primul rând o crestere importantă a acestei parti a venitului intrucat aceasta parte a
"banilor la discretie" este subordonata intr-o masura deosebita disponibilitatii. Prin aceasta,
utilizarea să depinde în mare masura de asteptari de viitor pozitive sau negative, de fluctuatiile
aferente consumului de factorii principali de actiune. Din 1980 este micsorata partea de venit,
odata conditional de scaderea venitului real, pe de alta parte p'rintr-o ridicare a asa numitelor
incarcaturi specifice fixe, de exemplu asigurarea de boala, asigurarea de viaţa, polite sociale,
etc. pe baza costurilor relativ mai ridicate de locuinte şi energie.
' Acest "defileu discretionar nu a dus în general până acum la o preluare drastica, a
multumirii în faţă vieţii, ci a fundamental asteptari pesimiste. Este de presupus ca asteptarile
consolidate nu au fost schimbate deodata, ca să se poata manifesta un nou nivel de adaptare.
Mulţi consumatori traiesc inca intr-o maniera de iluzii în privinta banilor în problema unei
dezvoltări nominale a venitului. În sfârşit prapastia discretionara acţionează pe deplin nu ca o
piedica dureroasa pentru ca între timp nivelul de inzestrare al bugetului de familie este inca
ridicat astfel ca inca relativ putine bunuri "noi" se misca în cercul de dorinte ale bugetului de
familie. Şi în sfârşit dimensiunea productiei proprii în cadrul activitatii informale a atins o
astfel de dimensiune inalta, adesea profesionalizata incat aceasta acţionează cel putin din
punct de vedere a finantelor ca o degrevare. Desigur multumirea depinde de venit, depinde de
marimea acestuia; fără indoiala se gasesc în fiecare domeniu de viaţa grupuri de persoane care
chiar în conditii bune de viaţa nu sunt fericiti şi allele care în conditii precare de viaţa sunt
fericite. De asemenea este'necesar a se observa ca multumirea şi prosperitatea sunt intotdeauna
rezultatul experientelor precise (aici experientele de venit precedente) şi a unui nivel de
comparatie determinat (venitul altora, alternative de atins). În aceste mod se pot da chiar la un
înalt nivel al bunastarii privatiuni relative (sociale).
Succint trebuie să indicam ca venitul nu se roteste numai în sfera de consum ci ca
intaritor generalizator în toate domeniile vieţii; noi ne gandim pur şi simplu la functia
semnalizatoare şi stratificatoare a venitului. Şi ne gandim în cele din urma ca venitul
influenteza alte pozitii de bunastare (de exemplu conditii de locuit stabilitatii, multumirea
muncii şi a serviciului)! Pe aceasta baza venitul este considerat cel mai important indicator al
bunastarii individual şi al calitatii vieţii, interpretat ca constelatie a conditiilor obiective de
viaţa şi subiective ale individului şi grupurilor.
Comportamentul de consum specific straturilor.
Studii detaliate legate de comportamentul de consum al diferitelor paturi sociale au dus
la concluzia ca orientarea consumatorilor din stratul inferior este facuta după grupele primare
în privinta comportamentului. Prestigiul şi tendinta de manifestare se ridica în functie de
pozitia straturilor sociale,' asa după cum arată tendintele de moda şi de interese. Femeile din
stratul'de mijloc preiau frecvent de la straturile superioare hoinareala după cumparaturi,
practicand-o poate cu mai multa stradanie. În timp ce consumatorii din straturile inferioare
favorizeaza formele de desfacere, consumatorii din straturile superioare practica o politica de
desfacere legata de preturi, cu un caracter extravagant, determinat de moda.
Interdependenta între stilul de viaţa şi comportamentul de consum are implicatii largi.
Cercetatorii din domeniul ştiinţelor sociale considera în unanimitate ca aparteneţa la un strat
social' delimitat are ca urmare moduri de comportament mai mult sau mai putin diferentiata,
astfel ca se ajunge la concluzia ca moduri de comportament precise favorizeaza sansa
individului în favoarea atingerii unui anumit strat social. Aparteneţa la un strat reflecta un stil
de viaţa precis. Aceasta se poate observa în cadrul zonelor delimitate ecologic sau în cadrul
grupurilor de cunostinte.'
Este valabil ca în urma cercetărilor facute în interiorul straturilor superioare, se transmit prin
traditie stiluri de viaţa precise şi în mare masura constante sociale, care rezista marilor
tendinte de schimbare. Acolo unde mobilitatea socială se afla intr-o permanenta schimbare
stilului de consum, sindromurile de comportament unitare care se pot cuprinde în noţiunea de
stil de viaţa, ni se infatiseaza numai în mica masura intr-o forma cristalizata. Cercetarile
sociologice ale tarilor europene arată ca în grupele de munca sunt purtate mai departe
trasaturile unui stil de viaţa traditional, astfel ca teza referitoare la nivelarea globala a
comportamentului, care reflecta stilul de viaţa al 'individului, este fără indoiala evidenta.
Mass media şi reclama
Sistemul nostru de consum este inglobat intr-un sistem mediu. Aceasta înseamnă pe de
o parte ca continutul acestuia reprezinta obiectul consumului; utilizarea televizoruliii sta aici
pe primul loc. Pe de alta parte, liberalizarea are în legatura cu consumul şi cu stilul de viaţa o
actiune nivelatoare, în parte în sensul convergentei atitudinilor, comportamentelor de valoare,
şi modele lor de comportament între diferite grupuri sociale. Un puternic factor de influenţă
pentru modelarea sistemului de consum este fără indoiala reclama economica.
În cadrul atitudinilor critice faţă de reclama a fost prezentata o actiune de manipulare
respectiv ca aceasta ar stimula nasterea unor noi necesitati. Analiza corecta a acţiunii reclamei
arată în concordanta cu cunostintele noastre în cadrul cercetărilor de comunicare şi atitudine
ca reclama ofera posibilitatea intaririi atitudinilor - în primul rând în privinta interactiunilor de
grup care dau posibilitatea influentarii individului. Numeroase norme sub influenţă reclamei
sunt modificate, intarite sau deviate, slabite. (De exemplu, normele de igiena, de economii, de
imbracaminte, etc. până la dezvoltarea standardelor de consum social). Mai departe se poate
trage concluzia ca trenduri precise sau obisnuinte de consum sunt inscenate de reclama. Se
poate considera ca reclama acţionează prin socializare. Pentru'economia de piaţa, reclama ca
mijloc de armonizare între productie şi 'consum ar putea reprezenta o parte component a
sistemului de piaţa. Importanta ei este intr-o' societate a abundentei este mai mare decât intr-o
societate în care resursele se restrang, în care exista o piaţa neindestulata.

7.3. Familia şi modelul de

consum Familia şi ciclul de
viaţa.
Pentru delimitarea modelului de consum specific şi a stilului de viaţa o deosebita
importanta o are o grupul primara şi anume familia. Aici este de mentionat familia ca
orientare (orientation family). Ea da posibilitatea ca prin standardizare să fie influentate
numeroase scopuri de consum care devin cadre de referinta pentru comportamentele
ulterioare de consum. Acest lucru este valabil şi pentru propria familie de mai tarziu
(procreation family). În cadrul ei au loc interactiuni şi comunicatii relevante de consum. Să ne
intoarcem în primul rând la socializarea consumului în cadrul familiei de origine. Aici se
ridica întrebarea care sunt cunostintele relevante de consum, în ce masura, în ce mod şi de ce
invata copiii. Asa cum a subliniat Parsons (Parsons T.: Structures and proces în modern
societes. New York, 1960) casa parinteasca imprima aspecte instrumentale ale
comportamentului de consum. Datele experimentale arată o legatura pozitiva între masura
comunicatiilor interioare de familie cu privire la problemele de consum şi masura cu care
motivatiile economice le face valabile pentru consum.
În ultimii ani s-a urmărit actiunea televizorului asupra copiilor. Aceasta poate fi
cercetata sub aspectul unei influentari imediate (de exemplu realizarea directa de dorinte de
consum în functie de banii de buzunar şi realizari indirecte prin exersarea impunerilor sociale
asupra parintilor) sau din punct de vedere al actiunilor de socializare pe termen lung este
schimbat conceptul de ciclul al vieţii.
În privinta cercetărilor legate de consum aici sunt diferentiate diferite stadii în
succesiunea traiului. Acestea sunt clasificate ca succesiuni de roluri. O deosebita atentie
castiga comportamentul de consum în stadiul de tinerete şi de maturitate, la fel ca şi adaptarea
la un nou echilibru de consum printr-o prabusire de roluri (de exemplu parasirea casei
parintesti, casatoria, apariţia copiilor, pierderea serviciului, moartea partenerului de viaţa).
Cercetarea desfacerii existenţei sta în interdependent cu aspecte ale comportamentului de
consum familiar. Familia este înţeleasă în mod frecvent ca purtatoarea bugetului de familie.
Sociologia cercetează bugetul de familie ca subsistem al familiei, mai exact ca un
sistem coordonator al consumului în cadrul familiei. Interesant este aici ca structura de roluri
ale bugetului de familie este în cadrul diferitelor cercetari obiectul intereselor sociologice.
Cele mai multe cercetari reprezinta comportamentul membrilor de familie în prim plan şi
studiază influenţă manifestarilor patri- sau matridominante asupra comportamentului de
consum. Este necesar de semnalat ca unitatea de actiuni de consum depinde şi de maniera
deciziilor de consum respective.
Din punct de vedere istoric se constata cresterea rolului barbatului la cumpararea bunurilor
periodice, precum şi participarea copiilor şi tinerilor la deciziilor de consum şi de utilizare.
Interesul comun în sectorul de consum se manifests daca dimensiunile egalitatii specifice
stratului şi grupurilor sunt imprimate în mod diferit şi pot să reflecteze în primul rând un strat
de mijloc ideal. În cadrul proceselor de decizie mai complexe, adesea contributiile individual
sunt izolate. Pe de alta parte cei care influenteaza este posibil ca să evalueze contributia
lor'practica voit sau involuntar, în mod eronat supraevaluarea sau subevaluarea, în special pe
fondul stereotipurilor de roluri. În acest fel se ajunge la rezultate care diminueaza influenţă
femeii sau a copiilor în procesele de decizie din gospodarie.
Atat producatorii cat şi consumatorii sunt influentati prin comunicatii personale.
Persoane de referinta relevante pentru consum le găsim în mai multe domenii:' '
- în interiorul grupurilor de cunostinte ale individului (vecini, colegi);
 - în interiorul grupurilor de aspiratii ale individului (sefi);
- în interiorul grupurilor de cunostinte se gaseste frecvent un proces care nu reprezinta
discutii de consum intentionale, în care sunt impartasite conceptii precise şi norme
referitoare la importanta consumului. Pentru persoanele din grupele de aspiratii,
importante sunt problemele legate de aspiratii.
În concluzie, în cadrul interdependentei dintre economie şi societate am căutat să
cuprindem aspecte legate de productie, distributie şi consum.
În cadrul consumului am căutat să aruncam o privire asupra interdependentei dintre
aspectele legate de stilul de viaţa, calitatea vieţii şi bunastare.
 CAPITOLUL VIII

FACTORII MOTIVATIEI MUNCII

8.1. Noţiunea de motivatie

Oamenii se due zilnic la serviciu şi isi indeplinesc munca lor. Ei trebuie să aiba un
motiv care nu este nimic altceva decât o cauza fundamental interna, care să dea posibilitatea
manifestarii unui mod de comportament în exterior. (Altmann, H.C.: Motivation der
Mitarbeiter, Frankfort, M. 1992).
Prin noţiunea de motivatie se defmeste forţa motrica de autoreglare a unui individ. Prin
întrebarea legata de motivatie se prezintă problema legata de cauzele comportamentului
uman. În domeniul managementului importanta motivatiei creste, deoarece include şi
indemanarea de conducere pe care o aduc muncitorii pentru ridicarea randamentului. În acest
caz este reinterpretata întrebarea "de ce" a comportamentului în "cum": "Cum pot eu să activez
capacitatea de productie a colaboratorilor mei". Aceasta are la baza ideea ca motivatia este
disponibila în muncitor în stare latenta'în mod natural. Motivatia trebuie să fie stimulata
printr-o interventie pastrata sau intensificata printr-o interventie eficienta. (Worterbuch der
Mikropolitik, Leske&Budrich, Verlag Opladen, 1988, p. 18).
În problema motivatiei şi-au spus parerea cercetatorii romani şi straini. Astfel, Al.Rosca
defmeste motivatia ca "totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca sunt innascute sau
dobandite, constiente sau inconstiente, simple trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte".
J.Nuttin considera motivatia ca fund "orientarea activa, persistenta şi selectiva, care
caracterizează organismul şi se exprimă printr-o multiplicitate de forme după tipul de conduita
(innascut sau dobandit) şi nivelul de dezvoltare al organismului", iar P.Fraisse considera ca "o
motivatie se prezintă ca o orientare spre ceva sau o orientare de retragere de la ceva" (Toma
Roman, op.cit, p. 'l75). Abraham Maslow a elaborat o teorie a motivatiei umane care se
clasificaincinciclase:
- trebuinte fiziologice (hrana, adapost);
- trebuinte de securitate (fizica dar şi socială, garantarea protectiei faţă de toti factorii
negativi ai mediuluifizic şi social);
- trebuinte de aparteneţa şi dragoste (cerinte de afectiune în relaţiile cu familia,
prietenii, colegii);
- trebuinte de stima (apreciere, recunoastere);
- trebuinte de autorealizare (afirmare şi dezvoltare a potentialului personal).
Aceasta "piramida a trebuinţelor" are la baza trebuintele cele mai puternice, anume cele
de subzistenta, fund urmate de trebuintele de securitate, de aparteneţa, de stima, de
autorealizare.
Trebuie să menţionăm cateva proprietati fundamentale: astfel o trebuinta este activa,
influentand intregul comportament,' în masura în care nu este satisfacuta. În momentul în care
este satisfacuta, ea trece în stare latenta şi o alta trebuinta devine activa. Trecerea în latentă a
unor trebuinte prin satisfacerea lor nu anuleaza impulsurile în organizarea şi motivarea
comportamentului în ansamblul sau (cum acţionează mecanismul de autoactualizare). Mai
atragem atentia ca o clasa de trebuinte devine activa, apare ca motivanta, numai daca celelalte
nivele inferioare a ei au fost satisfacute. În cazul în care nici o clasa de trebuinte nu este
satisfacuta, singura clasa care rămâne activa este cea primara (trebuinte de subsistenta)
celelalte clase, chiar daca nu sunt satisfacute, raman în stare latenta. Subliniem de asemenea
ca o clasa de trebuinte odata satisfacute, urmatoarea clasa devine activa. În concluzie,
conform parerii cercetatorilor, problema motivatiei umane nu se reduce numai la un grup sau
altul de factori, ci reprezinta un ansamblu dinamic de factori, care se interactioneaza cu o
intensitate diferita.
 Sistemul motivational care rezulta din aceasta interactiune de factori este determinat de:
- conditional generate de cadrul social-economic; '
- factori situationali;
- factori personal!.
În cadrul social economic se urmareste tipul organizarii sociale. Este de la sine inteles
ca o economice de comanda, hipercentralizata, se va caracteriza printr-un anumit tip de
motivatie, iar un alt tip de motivatie va fi generat de mecanismele economiei de piaţa.
Factorii situationali se manifesta în mod diferentiat. Astfel situatiile de munca pot
induce motivatii diferite în functie de caracterul complex, variat sau de rutina al muncii. De
asemenea exista tipuri de activitati care pot fi motivate cu o gama larga de stimuli şi anume:
realizarea unei sarcini curente de productie poate fi motivata de castig, sau de dorinta de
promovare, sau de evitarea penalizarii, iar alte activitati nu pot fi motivate de orice stimuli, o
motivatie tehnica nu poate fi motivata de teama sanctiunii.
Factorii personal! sunt legati de individ, care se poate comporta diferit, avand motivatii
diferite. La un individ poate fi dominant factorui castig, în timp ce la alt individ, acest factor
se poate asocia cu pasiunea pentru munca respectiva sau cu dorinta de promovare sau cu
teama de sanctiune. Un rol important îl joaca la fiecare individ tipul de personalitate. Astfel
ierarhizarea motivelor va fi diferita la persoanele inclinate spre reflexie, faţă de cei inclinati
spre actiune, la cei inclinati spre sinteza faţă de cei inclinati spre analiza.

8.2. Motivatia muncii

Posibilitatile de a fi satisfacut un nou motiv sunt foarte diferite, atat din punct de vedere
personal cat şi cultural. Din punct de vedere a tipurilor de motivare se poate vorbi de motive
innascute şi de motive dobandite, ambele tipuri fund incluse în clasificarea după criteriul
originii stimului. În cazul motivelor primare, innascute menţionăm: motive generate de
trebuinte fiziologice: foame, sete, etc. precum şi motive dobandite, secundare, derivate,
aparute în contact cu mediui social cultural;
Motivele muncii din cadrul serviciului se diferentiaza în: motive extrinsecl acestea sunt
acelea care sunt situate în afara (exterior) în raport cu subiectul. Acestea se motiveaza prin
stimuli material!, bani, aprecierea din partea grupului. Motivele intrinseci sunt acelea care
sunt satisfacute printr-o parte a muncii sau prin intreaga activitate. Oamenii sunt motivati prin
insasi munca, prin nazuintele lor de afirmare, de autorealizare, stimulii priori din interior. Se'
mai deosebesc motive pozitive, care directioneaza comportamentul spre obiective care asigura
recompensa, satisfactia, adaptarea, cum sunt motivele legate de dorinta de promovare, de
crestere a salariului, o munca mai interesanta. Alte motive pot fi negative, ca de pildă
penalizarea, sanctiuni administrative, dezaprobarea din partea colegilor.
Aceste elemente teoretice ne ajuta astăzi în problemele care sunt deosebit de importante
pentru cunoaşterea stimulilor, imboldurilor care declanseaza motivatia pentru munca a
salariatilor firmei, adică să încercăm să răspundem la întrebarea "Ce-i determină pe oameni să
munceasca şi de asemeni să lucreze mai mult, mai bine? (motivatia performantei). La aceste
intrebari trebuie să se răspundă tinandu-se seama de complexitatea motivatiei muncii, de'tipul
de activitate de mediui fizic şi psiho-social, de structura personality. În randul factorilor
principali ai motivatiei muncii se propun:
- stimuli materiali şi morali;
- continutul muncii;
- factorii mediului fizic (subiectul);
- "moralul" grupului (climatul psiho-social);
- identificarea cu obiectivele firmei.
În privinta stimulilor materiali şi morali menţionăm ca salariul şi celelalte forme de
recompense banesti reprezinta factori de prim ordin în sensul de nivel de baza în piramida
trebuinţelor. Motivatia declansata de acesti stimuli nu inceteaza odata cu satisfacerea
trebuinţelor pentru hrana, adapost, imbracaminte, se mentine în stare latenta dincolo de acest
prag, urmarind asigurarea unui confort pentru salariat şi familie. Salariatul este interesat să fie
platit corespunzator muncii prestate, dar stimulii materiali îl pot determină să-şi ridice nivelul
de calificare, să nazuiasca spre o promovare. Contributia stimulilor materiali în cadrul
motivatiei muncii trebuie analizata în mod diferentiat în functie de beneficiari. Contributia
adusa de inovator se deosebeste de aceea a lucratorului obisnuit, a celui de'inalta calificare
faţă de cel necalificat. Nu trebuie să uitam ca individul este sensibil şi la stimuli morali, este
sensibil la un gest de pretuire a efortului sau, aceasta ducand la o satisfactie deosebita.
Recompensele morale sunt legate de forma utilizata, de momentul ales, de valoarea simbolica
a gestului, toate aceste elemente solicited strategii care trebuiesc aplicate chiar din momentul
angajarii lucratorului.
În privinta continutului muncii se ridica mai multe probleme. Acest stimul este superior
pe termen lung; superioritatea să apare şi în privinta realizarii performantei calitative. În
concluzie, cu cat continutul muncii este mai complex, ceea ce presupune un înalt grad de
creativitate, motivatiile intrinseci se dovedesc a fi mai eficiente decât cele extrinseci; aceasta
explica de ce inovatorii sunt mai interesati de valorile de continut a muncii, caracterul variat
al muncii, instructiv, munca corespunde aptitudinilor.
În prezentarea continutului muncii ca factor motivational trebuie să se urmareasca şi
corespondenta dintre aptitudinile fizice şi intelectuale şi profesionale. Astfel insatisfactia în
munca rezulta şi din faptul ca aceasta (munca) nu corespunde aptitudinilor. Rezolvarea acestei
probleme se realizeaza prin orientarea scolara şi profesionala. Problema somajului ridica
astăzi din ce în ce mai frecvent obligativitatea unei noi orientari profesionale.
Factorii mediului fizic se refera la teme legate de ergonomie şi psihologia muncii.
Moralul grupului. Astăzi se utilizează acest termen în sensul de "stare de spirit a
grupului" sau a individuluiingrup.
După parerea unui cercetator (J.Ardoino) se poate considera ca "nu este deloc exagerat a
vedea factorii umani ai productivitatii participand intr-o masura tot atat de importanta la
procesul de productie ca şi factorii economic! şi tehnici"'(Toma Roman, opxit. p. 185).
Unii cercetatori (D.Katz) considera ca principalele elemente componente ale moralului sunt:
identificarea cu grupul, motivatia de productie, integrarea în echipa de munca, posibilitatea de
promovare sau nivelul de aspiratie. Din aceste orientari rezulta ca un loc special îl ocupa
sentimentul apartenentei la grupul de munca, identificarea cu telurile şi aspiratiile grupului. În
randul factorilor care imprima climatul favorabil algmpuluide munca enumeram:
a. existenta unor scopuri pozitive pe care şi le propune grupul în functie de exigentele
sociale pe care
estechematsalesatisfaca;
b. sentimentul de progresare către scopul fixat (nu este suficient numai existenta unui
scop ci grupul
trebuie să simta apropierea mereu de obiectivul respectiv);
c. nivelul de aspiratie şi nivelul de realizare (stabilirea de obiective concepute realist
care să
mobilizeze grupul'spre atingerea unor performante);
d. trebuie să existe o perspective temporala, salariatii trebuie să aiba înţelegerea
contributiei proprii
la efortul comun, imbinand preocuparile actuale cu obiectivele de viitor;
e. identificarea cu obiectivele firmei (capacitatea organizatiei de a propune salariatilor
scopuri care
să fie acceptate de acestia, motivatia muncii devenind un element de imbold pentru
realizarea de
 performante). Aceasta se realizeaza prin diferite mijloace, ca de pildă prin
implicarea factorului
uman în situatii emotionale, utilizarea de simboluri şi mituri ale lumii moderne,
ritualuri şi
ceremonii în momentele cheie din trecutul şi prezentul firmei, selectia personalului
după portretul
robot alangajatului ideal.
Trebuie să subliniem ca motivatia muncii este o cerinta deosebita a economistului şi a
managerului zilelor noastre care permite cunoaşterea modalitatilor de influentare a
comportamentului lucratorilor firmei.
 CAPITOLUL IX

ASPECTE SOCIOLOGICE ALE DEZVOLTARII ECONOMICE

9.1. Creşterea economică, trasatura distincta a economiei mondiale

Viaţa economică actuala este în comparatie cu epoca anterioara subordonata unui proces
de accelerate a schimbarilor. Aceasta schimbare este impletita cu avantul ştiinţelor moderne şi
dezvoltarea globala a procesului de industrializare. În societatile preindustriale a avut loc un
proces de schimbare relativ lent, în perioademaridetimp.
Pe baza elementelor traditionale dominante, aceste societăţi erau caracterizate ca statice,
cele mai multe dusmane inovatiilor şi rezistente la schimbări. Starea stationara a acestor
societăţi era cu atat mai stabila cu cat, favorizata prin condiţiile geografice, era inchisa ermetic
în faţă culturilor şi societăţilor straine; populatia rămâne o constantă şi isi realiza satisfacerea
necesitatilor prin pastrarea sistemului natural mondial.
Procesul de crestere economica şi de dezvoltare economica se caracteriza printr-o
dimensiune centrala a accelerarii proceselor schimbarii din societatile epocii moderne.
Cresterea masiva a populaţiei şi dinamizarea pretentiilor generale cu privire la condiţiile
vieţii materiale au sfaramat formele economiei relativ statice traditionale. Pentru a fi
satisfacute pretentiile tot mai ridicate ale populaţiei, trebuie ca economia să se dezvolte. În
acest sens trebuie să urmarim:
- cresterea productiei de bunuri şi a ofertei de servicii, respectiv produsul social brut;
- cresterea venitului national real şi prin aceasta puterea de cumparare respectiv
cresterea venitului populaţiei;
- cresterea cererii şi prin aceasta capacitatea de vanzare;
- cresterea investitiilor şi a capacitatii de productie;
- cresterea ofertei de locuri de munca;
- cresterea masei monetare;
- cresterea castigului şi a actiunilor intreprinderii;
- cresterea bunastarii materiale.
Noţiunea economica a creşterii se interfereaza în mare masura cu cea a dezvoltarii.
Aceasta notiune desemneaza în continutul sau mai mult decât cresterea multimilor, cresterea
cantitatilor, marirea cifrelor. Noţiunea de dezvoltare desemneaza în primul rând procese de
schimbare a obiectelor, legaturilor de viaţa, structuri de societate, moduri de gandire şi de
comportament, în perioade mai mari de timp. Esential este faptul ca aceste schimbări conduc
spre allele eventual spre acelea care nu sunt numai relativ stabile, ci şi caracterizate printr-un
grad înalt de diferentiere şi complexitate. În cadrul acestor procese de dezvoltare apar faze
diferite care sunt legate de procese de'schimbare ireversibile. Procesul de dezvoltare se poate
dezvolta evolutionar sau revolutionar. Dezvoltarea este pusa pe aceeasi linie cu evoluţia sau cu
progresul. Noţiunea de dezvoltare economica este utilizata în prezent şi în desemnarea
proceselor economice pe termen scurt. Aici este vorba în special de fluctuatii conjuncturale,
perspective de dezvoltare, fenomene de crestere, în prezent, şi în viitorul apropiat, respectiv
schimbări în preturile de desfacere, în comportamentul de consum, de economii, de cerere
posibilitati de desfacere, castiguri, circulatia, productia şi depozitarea în cadru intreprinderilor,
numarul de intreprinderi nou infiintate şi al falimentelor intreprinderilor, a ofertelor de locuri
de munca şi al somerilor, a venitului şi a cotelor de'economii, a valorii banilor, viteza
circulatiei monetare, a dobanzilor, importurilor şi a exportului, a bilantului comercial, de
capacitate şi de plata.
Din punct de vedere sociologic nu poate fi considerata dezvoltarea economica ca un
proces izolat, ci ca un proces în desfasurare. Dezvoltarea economica este canalizata mai mult
intr-un proces de schimbare social-culturala care în epoca moderna imbraca aspect de
transformare.

9.2 Determinantele dezvoltarii economice

În declansarea unei analize a structurilor, în schimbare de actiuni, tendinte potrivnice,
procese cumulative se pot prezenta următoarele premise şi determinate ale dezvoltarii
economice.
a. Deschiderea societăţii în faţă societăţilor şi culturilor straine care sunt caracterizate
printr-un nivel
ridicat;
b. Slabirea formelor de viaţa traditionale, mostenite şi a modelelor de comportament,
în special
invingerea ideologiilor şi ritualurilor magice-religioase, dusmane dezvoltarii;
c. Dezvoltarea economica pretinde descatusarea gândirii, consolidarea sanselor de
afirmare pentru
procese de gandire, imbolduri din punct de vedere stiintific pentru creativitate,
idealuri, spirit de
cercetare. Importanta este nasterea formelor de gandire'legate de cresterea
economica, afirmarea
pe larg a inovatiilor, cresterea flexibilitatii individuale, pregatirea de adaptare
(adaptabilitatea) şi
demutatii.
d. De o mare importanta este o schimbare a valorilor socioculturale.
Inlocuirea reprezentarilor şi orientarilor de valoare dusmane inovatiilor cu cele care
accepta schimbarile, reevaluarea orientarilor de progres, nazuintele individuale spre progres,
succes, pregatirea pentru studiu, angajamentele de serviciu, munca efectiva, disciplina muncii
seriozitatea şi precizia sunt supuse în continuare unei divizari rational ştiinţifică a timpului şi
a utilizarii lui. Stimuland, dezvoltarea este activa în calitatea de a actiona economic, în
adunarea de capital, în investitiile productive şi pregatirea pentru profesie. Asa cum rezulta
din istoria economica a diferitelor sisteme, revalorificarea, legalizarea şi acceptarea socială a
dobanzii şi a nazuintelor de castig au o deosebita importanta, în contrast cu interzicerea
dobanzii prin Coran precum şi discriminarea sau oprimarea nazuintelor de castig în societatile
socialiste.
e. Neluarea în consideraţie a principiului legat de naştere'sau origine şi inlocuirea lui
cu principiul
capacitatii;
Principiul nasterii confera siguranta statusului şi a protectiei, dar impiedica mobilitatea
socială şi slabeste nazuintele individuale de afirmare şi de capacitate. Acceptarea principiului
capacitatii duce dimpotriva la o' mai mare concurenta între indivizi pentru ocuparea de pozitii
profesionale şi succesul economic. Aici este important ca nazuintele de succes şi capacitatile
individuale nu sunt limitate printr-un ideal de egalitate oriental politic, printr-un sistem de
impunere incapabil, printr-o reglementarea birocratica a vietiieconomice.
f. Dinamizareastructuriisocialeverticale
Cresterea sanselor de dezvoltare economica a unei societăţi depind de posibilitatea unei
asigurari a unei structuri sociale verticale capabila de schimbare, flexibila care da posibilitatea
nasterii unor straturi de mijloc şi a elitelor capabile. Aici este importanta nasterea noilor roluri
de conducere, profesii şi munca, orientate pe baza capacitatii şi verificarii. Importante sunt şi
posibilitatile de afirmare în profesiile stratului de mijloc sau chiar în pozitiile elitelor. Mai
departe exista sanse de dezvoltare pentru personalitatile creatoare inovatoare pentru
antreprenorii dinamici.
 g. O premisa esentiala pentru dezvoltarea economica o formează exercitarea puterii de
stat şi a
ordinii.
Statul trebuie să ramana suficient de puternic în atributiile sale, pentru a putea asigura o
societate stabila, în mod deosebit ordinea de drept şi proprietatea, siguranta interna şi externa.
El trebuie să dispuna de o legislatie, care să garanteze un sistem de norme generale, un'stadiu
pe cat posibil de ridicat al actiunilor economice şi sociale. Pe de alta parte, reglementarile şi
controlul de stat nu trebuie să limiteze sansele de afirmare ale oamenilor care activeaza în
domeniul economic sunt dinamici şi cu simt de raspundere. Statul trebuie de asemenea să
diminueze sau chiar să invinga starile de tensiune, contradictiile sociale sau conflicted
h. Pentru dezvoltarea economica de mare importanta este cresterea populaţiei. În ţările
puternic industrializate, cresterea populaţiei furnizeaza o importanta sursa de forţa'de
munca şi potential pentru cererea de consum. Intrucat cresterea populaţiei este mai
rapida decât cresterea economiei, dezvoltarea economica este stavilita sau chiar oprita
de dezvoltarea demografica. Cresterea exploziva a populaţiei din ţările sarace duce în
mare masura la extinderea pietei la negru, a economiei subterane şi a unei proaste
gospodariri, la distrugerea infrastructurii la intarirea coruptiei, şi a criminalitatii. O
populatie care creste numeric care da dovada de rationalitate, nazuinte individuale spre
succes şi pretentii de bunastare formează o forţa de munca importanta pentru
dezvoltarea economica. i. O alta premisa a dezvoltarii economice o reprezinta
resursele naturale.
Cum poate fi vorba de prosperitate fără valorificarea resurselor naturale. În sec. XX,
cresterea productiei, a consumului şi a populaţiei au dus la cresterea utilizarii resurselor
naturale.
Resursele ca zacaminte sau combustibil fosil sunt depozitate numai în cateva localitati şi
aceste depozite sunt limitate. Resursele care pot fi reinnoite pot fi utilizate până la un anumit
grad. În unele parti exista o limita a utilizarii lor, Daca în trecut se putea vorbi de o criza
regionala a resurselor, era în general posibil a se proba eficienta cu care erau ele utilizate sau
substitute cu alte resurse. Referindu-ne la productia de alimente, limitele se plaseaza la
suprafetele la indemana agriculturii care a invins cu ajutorul fertilizarii artificiale şi noile
soiuri de plante şi animale. Probleme cauzate de lipsa carbunelui de lemn în secolul al XVin-
lea, a fost rezolvata prin introducerea huilei drept combustibil.
Rapida epuizare a multor resurse limitate, ca prevedere a Clubului de la Roma în 1972 a fost
amanata prin descoperirea a noi depozite şi a primelor succese în eficienta cu care ele au fost
utilizate. Se poate conchide din aceasta ca accesibilitatea resurselor nu va constitui o problema
a viitorului? Mulţi economist! şi politicieni consideră ca o criza a resurselor nu va fi niciodata
o problema intrucat va fi oricum posibila o descoperire de noi resurse, o dezvoltare a vechilor
resurse. În contrast cu situaţia existenta cu un secol înainte, resursele disponibile sunt mai
bine cunoscute astăzi. Minderile (campurile), depozitele şi sursele sunt oricum utilizate
extensiv în toata lumea şi inlocuitorii sunt disponibili pentru a limita un anumit grad de
utilizare a metalelor şi a substantelor minerale. Oricum, insumand ca experienta istorica cu
accesibilitatea şi inlocuirea resurselor pot fi intrepatrunse se poate avea mare incredere în
accesibilitatea nelimitata a resurselor şi practic increderea nelimitata în talentul oamenilor în
inventii. (Volrad Wollny, "Recycling as a source of row materials. Annual report, în 2000,
Der grime Punkt -Duales System Deutschland, s.g., p.71).
O problema astăzi care a devenit deosebit de important, legata de problema resurselor
este reciclarea ambalajelor.
În Europa, intreprinderile raspund atat pentru produsul fabricat cat şi pentru ambalajul
acestuia.
 Chestiunea care se ridica astăzi este reciclarea ambalajelor care pot deveni o sursa de
materii prime, concomitent cu cresterea dramatica a cererii globale de resurse, ca o consecinta
a dezvoltarii economice. Mulţi economist! considera ca nu se poate pune problema unei crize
a resurselor, intrucat apar continuu noi resurse. Astfel, limitele suprafetelor destinate
agriculturii au fost extinse prin fertilizarea artificială, lipsa carbunelui din lemn drept
combustibil a fost inlaturata inca din secolul XVIII prin utilizarea huilei, iar astăzi metalele şi
substantele minerale sunt inlocuite de compusi minerali. Populatia globului care a crescut de
la 2 bilioane în 1900 la 6 miliarde la începutul secolului XXI ridica problema resurselor la
imperative de valoare mondiala.
Pentru a se armoniza în cadrul european nivelul ambalajelor, la 20 decembrie 1994,
Parlamentul European a votat o ordonanta cu privire la ambalajele şi deseurile din ambalaje
(Nr. 62/94). Importanta reciclarii ambalajelor ca sursa de materii prime reiese şi din
documentul din iunie 1999 al Parlamentului European care impune cresterea gradului de
reciclare a materiilor prime şi a materialelor, deci şi a ambalajelor. În UE exista sisteme de
reciclare şi revalorificare a ambalajelor. De exemplu "Der Grime Punkt" (Punctul verde) este
cel mai utilizat semn de marca. Sistemul dual german pe scurt "punctul verde" se bazeaza pe o
taxa pe care producatorii o platesc pentru functionarea sistemului de colectare şi reciclare a
ambalajelor. Pentru a putea imprima "punctul verde" pe produse, producatorii platesc
"sistemul dual" o taxa pe care o recupereaza de la consumatori, ea fund inclusa, în pretul de
vanzare al produsului. "Punctul verde" este recunoscut şi în alte state, iar în prezent Norvegia
şi Lituania au aderat la acest sistem de reciclare. Se estimeaza ca Europa 18 milioane de
consumatori au cumparat marfuri care poarta punctul verde.
Problema reciclarii ambalajelor în Romania trebuie privită în contextul problematicii
managementului deseurilor.
În domeniul deseurilor, pentru transpunerea Directive! Cadrului a UE privind deseurile
a fost aprobata Ordonanta de Urgenta nr. 78/2000 privind regimul deseurilor publicata în MO
nr. 283/22.06.2000.
În Romania problema reciclarii ambalajelor prezintă o importanta deosebita în contextul
creşterii alarmante a deseurilor şi chiar a gunoaielor cu efecte negative asupra protectiei
mediului inconjurator. Reciclarea ambalajelor vine în ajutorul diminuarii poluarii industriale,
în timp ce incinerarea deseurilor nu solutioneaza aceasta problema. Reciclarea ambalajelor va
fi şi pe viitor un promotor al unei economii nepoluante universale.
Reciclarea ambalajelor va contribui în secolul urmator impreuna cu masurile de
economisire a energiei la regenerarea energiei şi la cresterea eficientei economice de
reutilizare a materialelor, element cheie spre o dezvoltaredurabila.

9.3. Dezvoltarea economică şi ecologia

O problema care trezeste un interes deosebit în momentul de faţă este reorientarea
ecologica a dezvoltarii economice.
În secolul nostru, omenirea incepe să-şi dea seama ca resursele naturale ale planetei
noastre nu sunt nelimitate, inepuizabile, ca natura nu este cornul generos al abundentei, asa
cum era privită în antichitate. În ultima vreme a fost infirmata conceptia conform careia, omul
ar fi stapanul atotputernic al naturii, Viaţa din zilele noastre impune fiintei umane să inteleaga
natura în imensitatea ei, pentru a-i putea valorifica foloasele. Cunoaşterea şi înţelegerea în
mod stiintific a naturii poate să impiedice aspectele negative de exploatare fără margini a
Terrei şi să duca la o folosire chibzuita a imenselor bogatii pe care le ofera mediul natural.
În condiţiile civilizatiei prezente, mediul geografico-social în contactul sau cu omul devine o
sursa de constrangeri intrucat sursele de viaţa - apa, aerul - sunt poluate, radiatiile solare
ajunse la sol sunt saracite în radiatii ultraviolete, în locul vechilor asezari traditionale au
apărut marile oraşe, în locul vechilor relaţii familiare apar relaţii funcţionale,
hiperspecializarea este legata de utilizarea noilor agregate industriale, suntem martorii unei
explozii informationale. Deci, totul se schimba. Vechile adevaruri se neaga, ierarhia valorilor
este răsturnată, frumosul şi uratul, binele şi raul se inverseaza. Apare necesitatea fiintei umane
de a se adapta acestei lumi, apare imperativul de a se pune de acord interesele omului cu ale
societăţii, În zilele noastre mai mult ca oricand, evaluarea raportului dintre om şi natura este
impusa de elaborarea unei strategii globaledesupravietuire.
Demn de remarcat este faptul ca m prezent, orice activitate socială economica se
desfasoara între anumite jaloane ale unui spatiu ecologic dat. Directia acestei activitati poate fi
desfasurata m sensul evoluţiei biologice sau pot avea loc mişcări contrarii care'due la
catastrofe', ajungandu-se la stagnarea dezvoltarii social-economice sau chiar la oprirea ei.
Societatile moderne incep să realizeze ca sunt pe cale nu numai de a-şi distruge mediul
inconjurator dar chiar de a-şi submina propriul viitor. În consecinta guverne, agentii pentru
dezvoltare şi cetateni din toata lumea au inceput să incerce schimbarea semnificativa a
sensului acestor tendinte amenintatoare.'
Constituirea unui viitor stabil, adaptat necesitatilor ecologice necesita o viziune clara
asupra acestui subiect. Cu ce pot fi inlocuiti combustibilii fosili, baza energetica a societăţilor
actuale? Daca padurile nu mai trebuiesc taiate pentru a'face loc culturilor alimentare, atunci
cum va fi hranita o populatie în continua crestere? Daca o civilizatie a consumului conduce în
mod inevitabil la poluare şi la secatuirea resurselor, cum putem să ne satisfacem nevoile
materiale? În concluzie, daca prezenta cale de dezvoltare este periculoasa ce viziune asupra
viitorului ne-ar putea ghida către realizarea unei comunităţi globale care să poatadura?
O societate viabila este aceea care isi satisface cerintele fără a pune în pericol
perspective^ generatiilor viitoare. Aceasta presupune în mod inerent responsabilitatea fiecarei
generatii faţă de asigurarea posibilitatii ca urmatoarea să beneficieze de o zestre naturala şi o
economie nediminuata. În esenta aceasta este sarcina pe care ne-o asumam, să prezentam o
schita asupra dezvoltarii economice a unei societăţi, luand în consideraţie aspectele
reorientarii ecologice.
Nu cu mult timp în urma multe din tehnologiile disponibile acum pentru utilizarea
surselor regenerabile de energie nici macar nu existau. Sub presiunea necesitatilor de a gasi
mijloace pentru incetinirea incalzirii globale probabil ca ştiinţa va dezvolta o serie de noi
tehnologii energetice, unele din ele dificil de imaginat în momentul actual. Putem presupune
ca economia viitorului nu se va mai baza pe energia obtinuta cu ajutorul carbunelui, petrolului
sau a gazelor naturale, intrucat utilizarea masiva a combustibililor fosili poate duce la
schimbări catastrofale ale climei. Pe viitor se va alege energia solara sau cea nucleara. Deci,
este posibil ca în mileniul IE sistemul energetic mondial să nu mai semene cu cel de azi, cand
acesta ne mai fund dominat de combustibili fosili, va functiona pe baza resurselor solare,
completate zilnic de energia geotermala. Energia hidroelectrica are de asemenea perspective
promitatoare. În viitor multe tari se vor putea gasi în situaţia actuala a Kenyei, Nicaraguei sau
Flipinelor care obtin o mare parte din energia electrica necesara prin exploatarea resurselor
geotermale. Reorientarea ecologica a dezvoltarii economice cere eficienta în toate directiile.
Este necesar a fi pus la punct o serie de tehnologii capabile a realiza acest lucru. Astfel/ pentru
a reduce la jumatate consumul de combustibil al automobilelor, pentru a tripla eficienta
sistemelor de iluminat sau pentru a reduce cheltuielile necesare pentru incalzire nu este nevoie
de noi descoperiri ştiinţifice realizari tehnice epocale, ci prin tehnologiile care vor fi
dezvoltate în deceniile care urmeaza se vor permite castiguri chiar şi mai mari. Poate ca nu va
constitui o surpriza faptul ca urmare a dezvoltarii de noi tehnologii nu vom mai gasi becul lui
Edison decât în muzee iar cea mai importanta sursa de iluminat va fi becul fluorescent.
 Tot pentru a se imbunatati eficienta energetica se va ajunge la utilizarea unor materiale,
ca de pildă aluminiul, numai pentru aplicatii special^ ele find inlocuite cu materiale sintetice
mai putin energointensive.
O problema a viitorului este reutilizarea şi reciclarea materialelor. Industrie specializate
în reducerea şi reciclarea deseurilor vor inlocui actualele companii de colectare şi depozitare a
gunoiului. Multe din materialele utilizate astăzi sunt aruncate după o singura utilizare,
aproximativ doua treimi din tot aluminiul, trei patrimi din otel şi hartie, şi o parte chiar mai
mare din materialele plastice. Putem considera reciclarea şi ca un mijloc pentru a cobori
nivelul poluarii solului, aerului, apei la nivelele acceptabile.
În economia viitorului principala sursa de materiale pentru Industrie va fi reprezentata
de bunuri reciclabile. Majoritatea materiilor prime pentru obtinerea aluminiului va proveni de
la centrele locale pentru colectarea deseurilor şi nu din minele de bauxita. Hartia şi produsele
din hartie vor fi fabricate în uzine de reciclare. Cand în final fibrele nu vor mai fi reutilizabile,
ele vor putea fi utilizate drept combustibil şi arse intr-o centrala de energie termica şi
electrica.
Pentru o Industrie de hartie care va folosi în mod continuu materialele reciclate, pulpa
de lemn va juca unrol minor.
Se cere reciclarea şi a substantelor nutritive - apele şi reziduurile menajere care au
devenit o sursa de poluare periculoasa. Ele pot fi utilizate ca ingrasamant pentru culturi
intensive de legume din jurul marilor oraşe sau pentru fertilizarea culturilor acvatice.
Reducerea sistematica a fluxului de deseuri, reciclarea şi reutilizarea majoritatii materialelor
au ca rezultat o micsorare a poluarii aerului, apei, solului.
Reorientarea ecologice va urmeri şi restaurarea bazei biologice. De nevoie, societatea în
viitor va mari exploatarea terenurilor în mod intensiv. Varietatea solurilor, condiţiile
climetice, cantitatile de apa disponibile vor duce la diversificarea modelelor de exploatare a
terenurilor şi de stimulare a culturilor egricole, astfel incet se se obtina recolte maxime. Se pot
adopta numeroase forme de egro-silviculture, combinatie între culturile agricole şi cresteree
arborilor. Schimbări fundamentale din domeniul energetic, silvicultura şi alte sisteme fizice pe
care le-am scos în evidenta nu pot avea loc fare schimbări fundamentale pe plan social,
economic şi moral al societăţii umane. Liderii politici şi cetatenii vor trebui să adopte un nou
set de principii care să aiba ca obiectiv protectia şi prosperitatea generatiilor viitoare. Este
vorba de un nou setdevalori.
Printre cele mai evidente mutatiile survenite vor fi cele legate de intrebuintarea fortei de
munca. Trecerea de la combustibili fosili la un set divers de surse regenerabile de energie,
extragerea din pamant a unor cantitati mai mici de minereuri şi reciclarea mai multor
materiale, restructurarea practicilor legate de agriculture şi silvicultura vor crea un numar
foarte mare de oportunitati în noi domenii şi chiar cresteree numarului de locuri de munca din
unele ramuri traditionale. Vor apare noi profesiuni pe baza economiei energiei regenerabile.
Va creste numarul celor care vor fi ocupati în producerea de noi energii şi tehnologii. De
pildă cei care se vor ocupa de procurarea celulelor sola, a turbinelor eoliene, echipamentul
pentru transportul în comun şi a numeroaselor tehnologii pentru reciclarea materialelor. Se vor
extinde sistemele agrosilvice, se vor raspandi noi modele agricole, se va reduce utilizarea
chimicalelor toxice, ceea ce va duce la o cerere tot mai mare de specialist! în agriculture care
se va dezvolta pe baze moderne.
Astăzi, cend resursele naturale sunt supraexploatate, capacitatea productive a multor
sisteme ecologice este în scadere, iar deteriorarea structurii şi proceselor ecologice a atins
dimensiuni planetare se cere a se da o noua dimensiune procesului de dezvoltare economico-
socială.
 Cerinta de mai sus se poate asigura prin fundamental unei culturi ecologice, prin
mobilizarea potentialului uman, prin cunoaşterea eficientei utilizarii resurselor şi a reducerii
cantitatii de deseuri.
Este important a se clarifica felul în care interesele economice sunt în conexiune cu cele
mai evoluate structuri ale culturii umane, precum şi felul în care culture umane influenteeze
embiente. În diferite studii s-e exemplificet felul în cere în conditii esemenetoere de mediu
ecelesi habitat poate de nestere simulten unei verieteti de moduri de trei seu ecosisteme. În
momentul de faţă considerăm ca de mare importenta pe lângă anelize reletiilor dintre mediu şi
tehnologie de productie' şi enelize modelelor de comportement în exploeteree unei zone
perticulere prin mijlociree unei tehnologii, de esemenee enelize felului în cere modelele
comportementele în domeniul exploeterii mediului efecteeza şi alte especte ele culturii.
Reorienteree economica a dezvoltarii ecologice deschide o noua perspective a procesului
de dezvoltere economico-sociele, jeloneeze o stretegie globele de ebordere e reletiilor mediu -
dezvoltere.
În concluzie trebuie să menţionăm ca o economie de piaţa dinemice moderna trebuie să
se dezvolte nu numai în cedrul unor elemente sociele, ci şi ce urmere e unor conditii
ecologice. Dezvolteree economica trebuie orientate spre o economie de piete ecologice şi
sociele (economie de piete eco-sociele), cere coreleeze eficiente economice cu protectie
mediului, cu pastreree resurselor neturele, cu esigureree unei ordini sociele. În condiţiile
creşterii crescende e crizei mondiele, succesul conducerii intreprinderii este dependent de
intrepetrunderee economiei cu ecologie.
Aceeste sercine nu este proprie numei intreprinderilor meri, ci şi pentru intreprinderile
mici şi mijlocii. Protectie mediului devine o perte importenta a culturii intreprinderii: o
sercina importantă e conducerii intreprinderii, un menegement el protectiei mediului. Aceste
probleme de mediu pot fi rezolvete printr-o "contebilitete ecologice" respectiv prin integreree
costurilor utilizerii mediului în pretul bunurilor şi serviciilor. Acest mecenism determine
cresteree preturilor. Consolideree protectiei mediului'în intreprindere poete fi sprijinita
organizetoric prin functioneri insarcinati cu probleme de mediu. Sarcinile ecestore vor conste
în sfetuiree conducerii şi e consiliului de conducere de e se oriente în directie protectiei
mediului. Aceeste ectiune de integrere duce le stimuleree fenteziei creetoere e muncitorilor, în
directie ecologice. Din punct de vedere el perspective! economiei de pieta ecestee er putee fi
o cele de rezolvere, cend consumetorul er putee impune o noue reorientere ecologice e
dezvolterii economice şi enume: orienteree ecologice e consumetorului. Aceeste er presupune
urmetoerele: interziceree în continues e produselor şi e formelor de consum cere se bezeeze
meteriile prime cere dauneaze mediului, inlaturaree gunoeielor şi recicleree embelejelor,
utilizeree mijloecelor de transport publice seu reintoerceree le mijloecele clesice, biciclete seu
mersul pe jos, limiteree seu eviteree ectivitetilor turistice, în fevoeree unui turism senetos,
bezet pe protectie mediului.
 CAPITOLUL X
ORIENTAREA ŞI SELECŢIA PROFESIONALĂ

10.1. Orientarea profesională în contextul economiei moderne

Orientarea profesională este o acţiune specifică societatii moderne prin care indivizii
sunt îndreptaţi spre anume activitati - necesare ansamblului social - în funcţie de capacitatile
lor naturale, de aptitudinile structure, de deprinderile dobândite în procesul de socializare
secundară realizat prin intermediul şcolii. Preocupările de orientare profesională au fost
condiţionate de dezvoltarea psihologiei experimental, a psihologiei diferenţiate, de elaborarea
metodelor de diagnostic psihic şi de progresul sociologiei muncii. Primele cercetări au fost
iniţiate la începutul secolului al XX-lea de către Şcoala de la Harvard reprezentată de Hugo
Münsterberg. Müsterberg a pus în lucrarea „Psihologia şi viaţa industrials”, problema
examinării psiho-sociologice iniţiale a candidaţilor la o profesie anume. Între cele două
războaie mondiale cercetările pe domeniul orientării profesionale au căpătat amploare,
structurându-se institute specializate şi elaborându-se metode de facilitare a deschiderii spre
anume profesii. Orientarea profesională a devenit o preocupare majoră a Organizaţiei
Internaţionale a Muncii (O.I.T.).
Preocuparea centrală a cercetărilor de orientare profesională vizează necesitatea unei
adaptări cât mai eficace a persoanei la condiţiile muncii profesionale. Se urmăreşte
îndrumarea indivizilor spre activitati care să permită valorificarea complexă a posibilitatilor
acestora şi integrarea lor cât mai completă în colectivele constituite pentru atingerea unor
obiective determinate.
Integrarea trebuie să cuprindă individul angrenat în procesul formativ pentru o
profesiune sub toate aspectele personalitatii sale, orice activitate profesională fiind o activitate
dinamică îmbinând condiţiile muncii cu aptitudinile individului.' Echilibrul între condiţiile
activitatii şi aptitudinile personale se realizează nu numai în planul dispoziţiilor intelectuale şi
cognitive, ci şi în planul dispozitiilor obiective şi al satisfacţiilor materiale.
Adaptarea profesională optimă este' rezultatul ajustării integrale a personalitatii
individului la situaţia lui profesională. Cele mai multe complexe de readaptare survin ca
urmare a neconcordanţelor tipologice de dominantă psihică. Un randament coborât poate fi
rezultatul contextului psihic neadecvat, cu toate că individul are aptitudini fiziologice pentru
profesiunea analizată.
Orientarea spre o profesiune implică o cercetare concomitentă atât a calitatilor
solicitate indivizilor cât şi a cerinţelor respectivei profesiuni, puse în relaţie. Pentru cercetător
se pune problema stabilirii unor criterii obiective, vizând modalitatile de asigurare a unor
satisfactii înalte oferite persoanei implicate în activitatea numită. Aceste satisfactii, emanând
din statusul şi rolul social conferite de profesiunea aleasă, sunt rezultatul, în plan individual,
al sintezei'dintre solicitare şi posibilitate.
În sens larg, orientarea profesională este o acţiune organizată de repartizare după
criterii obiective şi subiective a energiilor umane spre diferitele sectoare de activitate socială,
tinzându-se ca prin realizarea interesului colectiv să fie satisfăcută necesitatea intrinsecă de
valorificare a persoanei. Orientarea profesională contribuie în acest mod la realizarea
echilibrului dintre cererea şi oferta de energie umană existentă în societate.
Orientarea profesională intervine în acţiunea de ajustare dintre om şi activitate, în
completarea cercetărilor sistematice pe acest domeniu. Dacă ştiinte ca ergonomia urmăresc
ajustarea activitatii la om, orientarea profesională vizează ajustarea posibilitatilor indivizilor
la diversele tipuri de activitate existente în societate. Orientarea profesională este centrată pe
realizarea în plan concret a persoanei implicate în activitatea societatii.
 Ţinând cont de dinamica activitatilor sociale, ale evoluţiei nomenclatorului
profesiunilor sub impactul progresului tehnic, orientarea profesională are un caracter
prospectiv. În acest context orientarea profesională este strâns legată de formarea şcolară a
indivizilor, obiectivul şcolii fiind integrarea indivizilor pe cale de maturizare în activitatile
sociale. Se poate vorbi de o orientare şcolară cu un element banal al orientării profesionale. În
activitatea pedagogica' se pot sesiza diferentele de aptitudini şi capacitati care stau la baza
direcţionării indivizilor în formare către un gen sau altul de activitate.'
Orientarea şcolară presupune acţiunea specifică a societatii de adaptare a
caracteristicilor indivizilor la modelul comportamental în vigoare. Şcoala stimulează
diferenţierea particularitatilor individual, asigurând asimilarea unui fond de informatii şi
deprinderi care să-i permită individului deschiderea spre un anume tip de activitate susceptibil
de a-i satisface posibilitatile şi aspiraţiile.
Orientarea profesională completează orientarea şcolară şi o prelungeşte, îndreptând în
functie de necesitatile momentane ale societatii grupuri mai mari sau mai mici de indivizi
spre anume tipuri de activitate. '
Orientarea şcolară, care se confundă cu preorientarea profesională, vizează canalizarea
intereselor indivizilor spre anume profesiuni printr-o informare cât mai adecvată a acestora.
Preorientarea profesională se realizează în cadrul orientării şcolare prin stabilirea
concordanţei dintre posibilitatile individului în formare şi solicitările de ansamblu în care
acesta este încadrat. Trebuie ţinut cont de faptul că, în această etapă a formării sale, individul
nu are structurate nici echilibrul psihic cerut de confruntarea cu activitatile sociale, nici
structurile gnoseologice necesare acţiunii personale în raporturile cu ceilalti.
Aceste trăs'aturi ale personalitatii sunt efectul educaţiei realizate în şcoală. Efortul de
adaptare al individului la cerinţele vieţii sociale este cu atât mai redus cu cât între structura
şcolii şi specificul individualitatii sale există o mai marcată concordanta. O societate deschisă
spre propriul ei viitor realizează că formarea diferentiată a indivizilor prin diversificarea
tipurilor de şcoală este sursa unei adaptări sociale şi profesionale rapide a acestora. '
Şcoala se organizează în plan vertical şi orizontal, primul plan permitând selectia
indivizilor după capacitate, cel de-al doilea îndrumarea, diferenţiată individual, în cadrul
aceluiaşi nivel de dezvoltate.
Orientarea colectivă spre profesiuni capătă în acest context aspecte nuanţate, actiunea
de informare asupra profesiilor permitând optiuni preliminare ale indivizilor confruntaţi cu
propriile posibilitati. '
Şcolara trebuie 'să intervină în cristalizarea acestor optiuni preliminarii apreciind corect
gradul de concordanta dintre posibilitati şi aspiraţii. Ea trebuie să realizeze corecturile
necesare în cazul unor interese cristalizate greşit prin lărgirea paletei informaţionale legate de
activitatile desfasurate în societate. Această acţiune presupune legătura cu mediul familial al
individului în formare, realizându-se o acţiune convergentă a familiei şi şcolii în structurarea
aprecierilor subiective asupra profesiunilor posibile.
Orientarea profesională corectă se fundamentează pe aprecierea (diagnoza) psiho-
sociologică corectă a individului. Diagnosticul psiho-sociologic trebuie să exprime potenţialul
energetic al persoanei, diferenţierile sale calitative şi direcţiile de manifestare. Un diagnostic
corect este fundamentul prognosticului profesional.
Prognoza permite stabilirea posibilitatilor individului de a reuşi, în condiţiile normale
ale vieţii sociale, valorificarea însuşirilor şi aptitudinilor sale.'Realizarea unei diagnoze psiho-
sociologice impune inventarierea elementelor caracteristice prezente în structura psihologică a
individului, stabilirea valorii fiecăruia şi a raporturilor dintre ele. Se realizează astfel ierarhia
acestora şi definirea constantelor ce marchează individualitatea persoanei.
Diagnoza trebuie să ofere o perspectivă de ansamblu asupra individului, cercetarea
izolată a variabilelor generând erori de apreciere cu consecinţe majore în comportamentul
profesional ulterior. Astfel atenţia, care este o canalizare a energiei în funcţie de o anumită
motivaţie, poate fi conditionată de capacitatea generală a individului, de exerciţiul anterior, de
vârstă, tot aşa cum poate fi o expresie a factorilor de personalitate. Numai din ultima
perspectivă, caracteristici ale atentiei precum intensitatea, mobilitatea şi persistenţa pot fi
apreciate corect din punct de vedere al unei profesiuni date. '
Interdependenţa fenomenelor psihice este un element important în orientarea
individului spre o anume profesiune. Caracteristicile temperamentale ce decurg din această
interdependenta, cum sunt mobilitatea, emotivitatea, tendinţa spre echilibru etc. condiţionează
direct aptitudinile intelectuale sau manuale ale indivizilor, marcând actele lor, personalizându-
le. Diagnoza trebuie de aceea să ţină cont de situaţia de ansamblu a persoanei, de toate
calitatile şi capacitatile de concretizare ale acestora.
'Indivizii în formare sunt marcaţi de încărcătura lor ereditară şi de condiţiile mediului
lor specific. Adaptarea la mediu impune o interacţiune permanentă între posibilitatile
individului şi factorii solicitanţi exteriori. Acest proces influentează raportul dintre diversele
variabile psihice făra'a înlătura „marca” personal! Metoda biografică permite din
această'perspectivă înregistrarea schimbărilor survenite în evolutia individului oferind
posibilitatea unei orientări profesionale cât mai adecvate pentru etapa în care aceasta se
găseşte.
Atunci când biografia realizată ca sursă de informare lipseşte, pregătirea orientării se
realizează prin investigaţia constatativă a nivelului de dezvoltare atins în momentul dat.
Această investigate poate fi completată cu metode de laborator. Tehnicile variate de diagnoză
pot acoperi aprecierea aptitudinilor ce condiţionează direct posibilitatea realizării unui anume
randament în rezolvarea unei situatii date. Diagnoza trebuie însă să cuprindă nu numai
aptitudinile persoanei în raport cu cerinţele unei profesiuni,' ci şi trăsăturile sale de
personalitate, adică posibilitatea acesteia de a exercita respectiva profesiune într-o anume
colectivitate.
Orice diagnoză devine precisă atunci când este însoţită de un examen psihologic. În
condiţiile şcolii acest examen se realizează mai dificil, deoarece nu există dotări şi resurse
suficiente de personal. Cercetătorul dispune totuşi de o sursă de informaţii semnificativă care
este colectivitatea în care învata subiectul cercetării. Examenul de orientare profesională
prelungeşte examinarea medicală a tânărului.
Examenul medical trebuie să indice starea generală de sănătate, acuitatea organelor
senzoriale, aspectul funcţional al diferitelor organe sau sisteme kinestizo-motorii, gradul de
dezvoltare fizică sau tipul somatic. Individul trebuie surprins din perspectiva totalitatii
calitatilor sale, deşi diversele profesiuni solicită aptitudini psihice şi fizice diferentiate.
' Examenul psihologic presupune completarea unui buletin informativ pe baza căruia se
abordează antecedentele şi perspectivele actuale ale activitatii individului. Se urmăreşte
realizarea unei caracterizări psihologice cât mai corecte pe baza unei relaţii de încredere între
examinat şi examinator. Examenul psihologic poate fi structurat în funcţie de obiectivul
propus, urmărindu-se concomitent acoperirea criteriului persoanei şi al profesiunii.
Succesiunea probelor trebuie să faciliteze procesul de adaptare a persoanei la
condiţiile examenului, trecându-se de la probe simple la probe complexe pe baza unei
variabile ce se regăseşte în toate. În genere se tinde spre corelarea „probelor”, spre utilizarea
lor complementary Corelaţia psihologică permite surprinderea unitatii diverselor variabile ce
fundamentează personalitatea individului.
Prin corelarea şi compararea variabilelor implicate se poate realiza evaluarea ponderii lor în
structura personalitatii. Testele de inteligenta, memorie, percepţie, gândire etc. pot stabili
preponderenţa unei capacitati sau alteia şi influenţa lor asupra celorlalte care configurează
individul ca personalitate. Aceste teste se diferenţiază în funcţie de specificul profesiunii spre
care este orientat sau se orientează individul. Bateriile de teste elaborate prin analiza factorials
cuprind în genere doisprezece factori. Rezultatele testelor permit surprinderea diferenţelor
individuale din perspectiva aptitudinilor indivizilor.
Psiho-sociologia muncii urmăreşte să stabilească criteriile în funcţie de care se
realizează succesul profesional. Cota reuşitei profesionale este în genere considerată în funcţie
de capacitatea individului de a realiza nivelul mediu al cerintelor unei profesiuni.
' Rezultatele multiplelor testări sunt înscrise în dosarul de orientare profesională al
candidatului la integrarea într-o anume activitate. Acest dosar cuprinde fişa medicală şi fişa
psihopedagogică. Sinteza acestor fişe, alcătuind fişa de orientare profesională, cuprinde date
privind aptitudinile fizice şi psihice ale individului, date asupra stării lui generale de sănătate,
asupra personality şi trăsăturilor psiho-sociologice ale individului. Pentru indivizii încadraţi în
sistemul şcolar se adaugă şi date privitoare la situaţia şcolară, situaţia familial* şi aspiraţiile
profesionale. Din fişa de orientare profesională trebuie să reiasă date certe privind profilul
psihologic şi formele de inteligenta ale individului. Sunt cuprinse date referitoare la
aptitudinile tehnice. Toate aceste date servesc la delimitarea profilului intelectual şi pot fi
clasificate pe baza unor etaloane, în ranguri diferite.
Orientarea profesională permite distingerea unor grupuri de indivizi din punct de
vedere al capacitatii lor de răspuns la solicitările unor anume profesiuni. Există indivizi dotaţi
cu o inteligenta verbală preponderentă mai puţin apţi pentru solicitările tehnice. Aceştia vor fi
orientaţi spre profesiuni „liberale” "ce nu solicită îndemânare tehnică şi aptitudini fizice
deosebite. Există indivizi dotaţi atât cu inteligenta verbală, cât şi cu inteligenta tehnică
susceptibili de a fi orientaţi spre orice profesiune. Există indivizi dotaţi cu inteligenta tehnică
preponderentă, orientarea lor fiind deschisă către profesiunile cu caracter tehnic.
O problemă legată de orientarea profesională este şi cea a rezistenţei la efort a
subiectilor. Oboseala influenţează performanţa şi marchează psihic relatiile indivizilor. Datele
asupra acestui aspect permit'stabilirea unor distinctii între candidaţii la diverse profesiuni,
ştiut'fiind că unele meserii solicită, în anume momente, un efort intens şi continuu.
Orientarea profesională permite indivizilor să-şi cunoască capacitatile fizice şi psihice
într-un mediu al solicitării date. Cunoscând cerinţele unor profesii anumite pe baza
monografiilor profesionale sau a unor informaţii mai mult sau mai puţin parţiale, indivizii
aspiră la realizarea a ceea ce cred ei că este vocaţia lor. Orientarea profesională metodică
realizata de instituţii specializate permite opţiunea rapidă şi eliminarea posibilelor crize
vocaţionale. O astfel de orientare profesională presupune în mod obligatoriu prezenţa
monografiilor profesionale ce cuprind tipurile de solicitări (cu frecvenţa şi nivelul lor) cerute
de diversele meserii. Monografiile se concretizează în profesiograme ce reprezintă sintetic, în
tabele sau grafice coeficienţii ceruti pentru realizarea minimă a exigenţelor respectivelor
profesii.

10.2. Selecţia profesională

După psihologul Maria Mamali, selecţia profesională este „alegerea celor mai bune
elemente dintr-un număr mai mare al celor care doresc să practice o anume profesiune”. Ea
continuă acţiunea de orientare profesională şi are ca obiectiv, în funcţie de cerinţele unei
anume profesiuni, să aleagă pe acel candidat care posedă anumite însuşiri psihice -aptitudini,
trăsături temperamentale, interese - şi pregătirea cea mai adecvată cerinţelor este însotită de
repartizarea internă a candidaţilor în funcţie de concordanţa între exigenţele locului de muncă
şi posibilitatile fiec'aruia de a satisface aceste exigenţe pentru meseria dată. Clasificarea după
aptitudini este „o selecţie multiplă, simultana” care ierarhizează candidatii în planul orizontal
al profesiei date.
'Fundamentele ştiinţifice de selecţie profesionale au fost puse de către Ch.Taylor care a
vizat în mod preponderent randamentul cantitativ şi calitativ al indivizilor angrenati în
producţie. Taylor a pus în evidenta valoarea factorului uman în funcţie de aptitudini. El a
initiat o serie de cercetări' ale profesiunii cât şi ale calitatilor corespondente factorului uman.
Selecţia este o activitate care'priveşte în primul rând unitatea economică. Plecând de la
necesitatea acoperirii unui loc de muncă conducerea acesteia, patronul (sau specialistul
angajat de el) trebuie să opteze dintre mai mulţi candidali pentru cel care poate satisface mai
bine cerinţele locului respectiv. Această acţiune implică o analiză sistematică a temelor
profesionale paralele cu posibilitatea de diagnostic a caracteristicilor şi sub aspectul
posibilitatilor de formare şi integrare ca totalitate în condiţiile solicitate de munca respective
Selecţia urmăreşte, concomitent cu asigurarea randamentului, realizarea şi protecţia persoanei
angajate.
Selecţia profesională se desfasoară în interiorul unor ramuri de activitate. Specialistul
ce realizează selecţia are posibilitatea să cunoască bine fiecare loc de muncă, ajungând astfel
să vizeze ajustarea cât mai perfectă a individului ales şi solicitarea profesională specifică.
Selecţia prelungeşte astfel orientarea printr-o trecere de la planul general al acestuia, la unul
concret. Selecţia implică şi adaptarea profesională, personalitatea individului marcându-i
nivelul de aspiratii şi cel de realizare efectivă în procesul de formare.
' Selecţia presupune o anume formare profesională, orice profesiune solicitând
cunoştinţe specializate pe domeniu. În principiu, problema formării este enunţată legislativ,
existând norme ce fixează gradul de şcolarizare necesar pentru participarea la selecţie.
Diploma constituie din acestă perspectivă un element general de selecţie, completat de
criteriul cantitatii de informaţie sau al deprinderilor formate (în probele de lucru) pentru
selecţie. Aceste elemente obiective constituie premiza selecţiei efectuate pe baza testelor
psihice şi aptitudinale.
Un examen de selecţie se nuanţează în funcţie de profilul fiecărei unitati economice, al
numărului locurilor de muncă scoase la concurs şi de numărul candidaţilor înscrişi pentru
ocuparea lor. candidaţii sunt supuşi în acelaşi timp la aceleaşi teste (probe) ce nu le sunt
comunicate dinainte. În limitele posturilor scoase la concurs, specialiştii (comisia de
examinare a candidaţilor) propun avizul de angajare pentru candidaţii admişi în ordinea
ierarhică. Selecţia poate avea caracter directiv sau nondirectiv. Ea este completată de
repartizarea profesională ce are un caracter exclusiv directiv, precizând rolul şi statutul
individului.
Încadrarea într-un grup de muncă pe baza unui examen de selectie nu duce automat la
încheierea acestui proces. Există în orice grup cu activitate prestabilită tendinţa de
autoselecţie, bazată pe valorile constitute ale grupului şi pe tipul de relaţii informale ce le
fundamentează. În lucrarea „Eu, tu, noi” (viaţa psihică - ipoteze certitudini) Septimiu şi Adina
Chelce scriu că: „În afara motivatei profesionale similare în evoluţia relaţiei interpersonal, în
sensul stabilirii ei, mai intervin o serie de factori: ' compatibilitatea intelectuală, similaritatea
cognitivă, potrivirea temperamentală (de personalitate), atitudinea de echitate în relaţia
interpersonal, respectarea normelor de etică generală şi profesională şi competenţa
profesionala”.

10.3. Formarea profesională

Comportamentul profesional este rezultatul formării profesionale. Formarea

profesională ca element al pedagogiei implică perspective legate de psihologie, sociologie şi
medicină. Formarea profesională implică şi perspectiva ergonomică legată de organizarea
condiţiilor şi a procesului de muncă.
 Formarea profesională este rezultatul nevoii de ajustare dintre om şi maşină şi duce la
un comportament prescris în diversele împrejurări ale activitatii productive. Preocuparea
societatii pentru formarea profesională este o consecinta a nevoii de eficienta în productia de
bunuri materiale şi spiritual'Formarea profesională realizează prin modelarea structurilor
specifice individual'în funcţie de nivelul posibilitatilor persoanei.
În lucrarea „Psihologia contemporana” Jean Marc Gabaude sustine că „fiecare tânără
fiinta umană îsi are originalitatea sa şi posibilitatile sale, problemele sale şi ale mediului său”.'
Deşi formarea profesională este un proces colectiv, în societatea liberă se tinde, din punct de
vedere psihologic, către realizarea ei în mod esenţialist prin centrarea pe persoana concretă,
pe individ. Orientarea profesională îsi asumă descifrarea formulei personale prin delimitarea
dominantelor psihice ale persoanei concomitent cu definirea dinamicii profesiunilor într-o
anume realitate socială. Ea trasează traiectoriile individului spre formele de activitate către
care acesta aspiră să se îndrepte. În acest plan se produce formarea profesională ca proces
pedagogic prin care individul îsi realizează integral şi diferenţial personalitatea.
Nivelul de aspiraţie al individului, proiectarea necesitatilor şi intereselor acestuia în
viitor reprezintă fondul motivaţional prin care el caută să-şi fructifice posibilitatile. Aces'te
posibilitati depinde de vârsta, cultura, experienţa şi condiţiile pe care societatea i le oferă.
Nivelul de aspiraţie este dinamic, având o tendinta continuu ascendentă, individul căutând prin
socializarea ulterioară să se perfecţioneze sub toate aspectele în condiţiile dinamicii sociale.
Realizarea efectivă a lui ca personalitate se produce prin interferenţa nivelului de aspiraţie cu
cel al posibilitatilor sale.
Realizarea efectivă este un echilibru între ceea ce individul doreşte şi ceea ce poate în
condiţii date de dezvoltare. Individul ajuns la un anume grad de maturitate nu trebuie înţeles,
ca statut social real, nici prin ceea ce ar fi vrut să facă, nici prin ceea ce virtual ar fi putut
(cum reiese din cercetările psihotehnice), ci prin nivelul său de realizare în contextul dat. În
deciziile direcţiilor de formare a acestuia se pleacă de aceea de la această realitate. În genere,
printr-o corectă orientare şcolară şi printr-o activitate coerentă de formare, societatea ridică
continuu acest nivel în funcţie de necesitatile sale date plecând întotdeauna de la fondul
existent. Momentul integrării în viaţa socială, într-o profesiune, actualizează nivelul de
realizare ce se concretizează în câteva aspecte diferenţiate: calitatea educaţiei dobândite,
gradul de formare al schemelor operaţionale, gradul dezvoltării aptitudinilor personale,
cantitatea de informatie acumulată, nivelul formării în specialitate (deprinderile cu valoare
profesională înstructurate) şi informaţiile' în domeniul profesiunii.
Problema formării profesionale este o problemă specific socială. Evoluţia formelor
productive în special sub impactul revoluţiei tehnico-ştiinţifice generează tendinţa de
singularizare a individului în procesul de muncă, exprimând necesitatea acţiunii responsabile.
Constrângerea de grup şi controlul exercitat de acesta se reduc, transformându-se în
autocontrol. Autocontrolul presupune ideea de responsabilitate, de organizare şi de
permanenta în planul activitatii prin menţinerea obiectivelor profesionale în centrul
preocupărilor individului. Concordanţa accentuează această centrare a preocupărilor, întărind
conştiinţa profesională şi modificând implicit structura personalitatii.
Orice formare profesională vizează dezvoltarea trăsăturilor de personalitate solicitate
de activitatea în care individul urmează să se încadreze. Ca instituţie socială, şcoala urmăreşte
din acest punct de vedere formarea unor trăsături psihice cu rol motivaţional sau pe plan de
conduită, necesare în desfasurarea viitoarelor activitati profesionale.
Orice activitate profesională presupune un anumit consum de energie a indivizilor. De
aceea repercusiunile negative pe care această activitate le exercită asupra acestora trebuie să
fie compensate printr-o canalizare diversificd a posibilitatilor de loisir, nevoile de afirmare ale
indivizilor şi nevoile de satisfacţie putând să-i reechilibreze atunci când între aspiratii şi
posibilitati există un raport defavorabil. Necesitatea de menţinere a potenţialului energetic al
persoanei este o problemă de sănătate psihică.
Pregătirea profesională ridică prin urmare şi problema culturii generale. Capacitatea
omului, sub aspectul potenţialului său conditionat ereditar sau de mediu, nu permite, prin
simpla sa prezenta, realizarea automată şi integrarea de la sine în'viaţa socială. Prin acţiunea
formativă a şcolii, individul îsi asumă anume comportamente, în primul rând profesionale,
care-i permit o integrare relativ uşoară în viaţa societatii. Formarea profesională trebuie în acest
context să aibă un caracter prospectiv, ţinând cont de necesitatile dinamice de adaptare ale
indivizilor la dinamica profesiunilor. Oamenii cu capacitate limitată în acceptarea schimba'rii.
Reducerea posibilitatii instalării stresului este rezultatul deschiderilor culturale, al modurilor de
asimilare pozitivă a realitatii. Înţelegerea'activă a dinamicii acesteia este o sursă a menţinerii sănătatii
psihice prin crearea unor posibilitati mai mari de adaptare, prin uşurarea posibilitatii de integrare în
alte domenii de activitate. Înţelegerea ansamblului în care individul se încadrează îi schimbă
perspectiva supra muncii, îl fereşte de dobândirea unor stereotipii acţionale alinante prin monotonie.
Formarea profesională trebuie să rămână un proces de deschidere a individului spre asimilarea unor
comportamente specializate în diverse domenii de activitate solicitate de societate, comportamente
îndeajuns de flexibile încât să permită oricând remodelarea lor.
O components importantă a formării profesionale este formarea pentru munca în echipă.
Cele mai semnificative elemente ale acestui tip de formare profesională sunt învatarea comunicării
în grup, a cooperării şi organizării muncii, a dinamicii interne de grup, a gestiunii acestuia
în'limitele iniţiativelor şi responsabilitatilor personale ale fiecărui membru.
Cele cinci aspecte, surprinse de psihosociologia modernă, au valoarea de etape succesive
pentru o formare ce trebuie realizată individual, cu scopul preparării capacitatii fiecărui angajat de a se
integra rapid într-un grup de muncă.
Formarea pentru comunicare presupune perfecţionarea expresiei personale, a spontaneitatii
la răspuns, a capacitatii de a-l asculta pe celălalt.
'Formarea pentru cooperare implică stimularea tendintelor de coordonare cu ceilalţi în
rezolvarea sarcinilor complexe. Organizarea în comun a muncii impune indivizilor' clarificarea
obiectivelor şi a etapelor necesare pentru atingerea lor, perceperea structurii sarcinii şi a exigenţelor
ei specifice, prevederea repartiţiei rolurilor în vederea asumării celor mai adecvate, organizarea
ratională a acţiunii fiecăruia.
Formarea pentru dinamica interna' are drept scop creşterea capacitatii de prevedere a ceea ce
urmează să se întâmple în grup în perspectiva integrării optime. Gestiunea grupului presupune
conştientizarea posibilitatilor de administrare a mijloacelor sale, a strategiei lui în raport cu politica
întreprinderii şi în acord cu ea, a planificării economice presupuse de realizarea eficientă a scopului.
Psihosociologia modernă a pus la punct mai multe metode de realizare a acestor modele de formare, de
la antrenamente simulate, la stimuli de autoformare a grupurilor.
 CAPITOLUL XI

MOTIVAŢIA MUNCII

11.1. Conceptul de motivaţie. Noţiuni preliminare

În ultimii ani, un loc tot mai important în cercetările de psihologie, psihologie socială
şi sociologie este ocupat de studiul proceselor motivaţionale. Dar, pe de o parte,
complexitatea însasi a problemei - implicând descifrarea comportamentului uman, natura
trebuinţelor şi sursele lor genetice, stabilirea ierarhiei motivelor, forma de reflectare a
acestora în conştiinţa individului - iar pe de alta parte, poziţiile teoretice şi metodologice
diferite, pe care se plasează diferitele cercetări, explică de ce până în prezent nu s-a ajuns la o
conceptie unitară care să clarifice deplin mecanismul şi rolul proceselor motivaţionale în
desfasurarea vieţii psihice a omului. '
Aparent simplă - fiind problema lui „pentru ce?” şi întrunind acordul unanim al
formulei „nu există acţiune fără motivaţie” - cercetarea motivaţiei devine dificilă chiar din
clipa definirii notiunii.
Dintre numeroasele definiţii aparţinând diferitelor şcoli şi curente ps'ihologice
contemporane, vom semnala câteva dintre acelea care îsi aduc contribuţia la explicitarea
conceptului motivaţional dintr-o perspectivă echilibrată, proprie dimensiunilor multiple ale
problemei.
Astfel, J.Nuttin după ce trece în revistă insuficienţele diferitelor concepţii privitoare la
motivaţie - între care reducerea comportamentului uman la schema simplificatoare stimul-
mspuns - defineşte, la rândul său, motivaţia ca fiind „orientarea activă, persistentă şi selectivă,
care caracterizează organismul şi se exprimă într-o multiplicitate de forme, după tipul de
conduită (înnascut sau dobândit) şi nivelul de dezvoltare al organismului”. Sunt puse în
valoare astfel două aspecte (functii ale motivatiei): aspectul dinamic - sursa de activitate şi
aspectul direcţional. Mai simplu şi direct, P.Fraisse arată că'„o motivatie'se prezintă ca o
orientare spre ceva sau o orientare de retragere de la ceva (după schemele propuse de
K.Lewin). '
Din perspectivă sociologică Alain Birou, după ce dă etimologia cuvântului (motivus
(lat.) = mobil) şi arată că „un motiv este un mobil de natură intelectuală dar, în acelaşi timp
compus din sentimente, impulsuri şi înclinatii preexistente în „temperament”, operează o
distincţie între mobilurile preconştiente (pulsaţii, dorinţe, instincte) şi motivaţie - ca fenomen
conştient al comportamentului; şi numai în momentul când primele: „trec pragul conştiinţei
ele furnizează motive conştiinţei pentru a-şi orienta conduita”.
Al.Roşca defineşte motivaţia ca „totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că
sunt înnascute sau dobândite, constiente sau inconştiente, simple trebuinte fiziologice sau
idealuri abstracte”.
Care sunt notele caracteristice ale procesul'ui motivational? În primul rând motivaţia
constituie punctul de interferenta al obiectivului cu subiectivul. Numai în măsura în'care o
situatie obiectivă - internă sau externă - devine stimulentul unei activitati putem vorbi de un
motiv al comportamentului. '
În al doilea rând, caracterul specific uman al motivaţiei constă în faptul că aceasta nu
se limitează la trebuinţele de ordin biologic-fizilogic, ci la om apare motivaţia socială
(trebuinţa de ordin social: idei, principii morale etc.) care trece pe primul plan.
În sfârşit, motivatia nu poate fi desprinsă de existenţa scopului în activitatea umană.
Trăind în societate, omul trebuie să-şi manifeste în'mod sistematic activismul, să
îndeplinească exigentele pe care le incumbă calitatea sa de membru al societatii. Această
activitate este întotdeauna legată la om de fixarea'anumitor scopuri care implică elemente
anticipative şi imaginative, de reflectare şi orientare în privinta căilor de atingere a scopurilor
propuse.
Este recunoscut şi demonstrat că numai acceptând,'descoperind sau creându-şi scopuri
adecvate şi puternice omul îsi întăreşte motivaţia, asigurându-şi un suport mobilizator capabil
să-l conducă la performanta, la creaţie, la învingerea dificultatilor ivite. În acest timp, dată
fiind natura socială a motivaţiei activitatii, un rol important îl joacă opinia şi aprecierile'celor
din jur ca şi autoaprecierea - reflex al normelor sociale - privitoare la succesul sau eşecul în
atingerea scopului.
În ce priveşte raportul motivaţii-interese, interesul poate fi considerat ca o formă
specifică a motivaţiei, o orientare activă (directională) şi durabilă a persoanei spre lucruri sau
fenomene, spre anumite domenii de activitate. Altfel spus, interesele'reprezintă expresia
socială a trebuinţelor umane care se manifestă cu precădere în relaţiile de schimb.

11.2 Tipuri de motive

Dată fiind structura complexă a motivaţiei umane, cercetările din domeniul psihologiei şi
sociologiei au introdus variate criterii de clasificare, după care pot fi identificate principalele
tipuri de motive: .după criteriul originii stimului:
- motive înnăscute (primare) generate de trebuinţe bio-fiziologice (foame, sete etc);
- dobândite (secundare, derivate) apărute în contactul cu mediul social-cultural;
după sediul (locul) unde se află plasat motivul:
- motive extrinseci - situate în afară (exterior) în raport cu subiectul (de
exemplu: stimuli materiali, statusul, aprecierea din partea grupului etc);
- intrinseci - stimuli care provin din interior (nevoile de afirmare, de
autorealizare etc);
• după semnul (valoarea) ataşată diferiţilor stimuli:
- motive pozitive - care direcţionează comportamentul spre obiective care
asigură recompensa, satisfacţia, adaptarea (de exemplu: motivele pozitive
ale dorinţei de promovare pot fi creşterea salariului, prestigiul, o muncă
mai interesantă);
- motive negative - de evitare a ceea ce poate fi dezagreabil, sursă de
insatisfacţii, de non-adaptare (penalizare, sancţiuni administrative,
dezaprobare din partea leader-ului, a colegilor etc).
În timp s-a ajuns la multiplicarea clasificărilor, fiind întocmite veritabile „liste de
motive”, adesea contradictorii şi eclectice, utilizând concomitent (implicit) diferite planuri de
referinta sau privilegiind până la absolutizare un anume tip de ierarhizare a motivelor, ceea ce
ameninta să blocheze orice demers clarificator. Sesizând impasul metodologic, A.Maslow a
propus o altă clasificare, simplă şi eficientă:
• motive homeostatice - cele care vizează menţinerea în limite foarte apropiate a
constantelor mediului intern (ale organismului uman în raporturile acestuia cu mediul
extern) şi care se referă la trebuinţele vitale (hrană, adăpost, îmbrăcăminte);
• motive de dezvoltare (nevoia de afirmare a potenţialului propriu, nevoia de afecţiune,
de recunoaştere, de apreciere, de autorealizare).
Abraham Maslow a elaborat o deja celebră teorie a motivaţiei umane, devenită clasică,
recunoscută şi larg acceptată de diferiţi specialişti în demografie, psihologice, sociologice etc.
sub numele de „piramida trebuinţelor”. Deşi au apărut şi alte importante teorii care rafinează
şi întregesc studiul motivaţiei umane (vezi teoria celor doi factori (Frederic Herzberg); teoria
disonanţei cognitive (L.Festinger); teoriile X (homo economicus), Y (omul social) analizate de
McGregor, teoria Z (omul compledx) W.Ouchi etc, între aceste teorii contribuţia lui Maslow
îsi păstrează locul său distinct.
Maslow clasifică trebuinţele umane în cinci clase:
• trebuinţe fiziologice (hrană, adăpost);
• trebuinţe de securitate (fizică dar şi socială, garantarea protectiei fata de toţi factorii
negativi ai mediului fizic şi social); ' '
• trebuinţe de apartenenta şi dragoste (cerinţe de afecţiune în relaţiile cu familia,
prietenii, colegii);
• trebuinţe de stimă (apreciere, recunoaştere);
• trebuinţe de autorealizare (afirmare şi dezvoltare a potenţialului personal).
Cele cinci clase sunt dispuse ca nivele succesive, începând cu baza, ale unei piramide
în următoarea succesiune: primul nivel (baza piramidei) este ocupat de trebuinţele cele mai
puternice, de subzistenta, elementare; urmează, în ordine succesivă, până la vârful piramidei,
celelalte nivele: trebuinţe de securitate, de apartenenta, de stimă, de autorealizare.
Această ierarhizare precum şi relaţiile dintre nivele, se sprijină pe câteva propriety
(ipoteze) fundamentale. Astfel, o trebuinta este activă, influentând întregul comportament, în
măsura în care nu este satisfăcută; în momentul în care este satisfăcută ea trece în latenta şi o
altă trebuinta devine activă. De reţinut faptul că trecerea în latenta a unor trebuinţe prin
satisfacerea lor, nu anulează, nu stinge rolul acestor impulsuri în organizarea şi motivarea
comportamentului în ansamblul său (acţionează acum mecanismul de autoactualizare).
Altă ipoteză: o clasă (nivel) de trebuinţe devine activă (apare ca motivantă) numai
dacă celelalte nivele, inferioare ei au fost satisfăcute. În situaţia în care nici o clasă de
trebuinţe nu este satisfăcută, singura clasă care rămâne activă este cea primară (trebuinţele de
subzistenta), celelalte clase, chiar dacă nu sunt satisfăcute, rămân în stare latentă.
A treia proprietate: o clasă de trebuinţe odată satisfăcute, următoarea clasă devine
activă.
Evaluând ansamblul teoriei lui Maslow, precum şi a altor teorii şi abordări
metodologice, se poate desprinde concluzia importantă că problema motivaţiei umane nu este
redutibilă la un grup sau altul de factori, ci reprezintă în realitate un sistem motivaţional, un
ansamblu dinamic de factori, interacţionând - cu intensitate diferită - şi compunând o
rezultantă vectorială a comportamentului uman. În ceea ce priveşte ponderea cu care intră
diferitele componente în sistemul motivaţional, aceasta este determinat de 3 mari categorii de
factori:
• condiţionari generate de cadrul social-economic;
• factori situaţionali;
• factori personali.
1. Mai întâi trebuie avut în vedere tipul organizării sociale, opţiunile fundamentale
privind modul de organizare şi funcţiune, dimensiunea culturală (pattern-urile, mentalul
colectiv etc). Este evident că altă determinare vor primi resorturile motivaţionale într-o
economie de comandă, hipercentralizată, reducând până la anulare marja de iniţiativă a
agentului economic, incluzând un model de totală obedienta fata de structurile puterii etc. şi
un alt tip de motivatie va fi generat de mecanismele economiei de piaţa, desigur având
propriile servituţi, dar şi acest fapt este esenţialmente pozitiv, având disponibilitatea
structurală, intrinsecă de a propulsa libera iniţiativă a agentului economic, în care urmează să
decidă, prioritar, valoarea şi promptitudinea demersului, capacitatea de previziune (anticipare),
riscul calculat, spiritul de competiţie etc. În aceste condiţii, motivaţia angajaţilor firmei, forţa
şi calitatea intereselor acesteia vor putea deveni factori decisivi în obţinerea performanţei şi,
implicit, în menţinerea (ameliorare) poziţiei de piaţa.
2.Factori situaţionali, pot fi localizaţi după caracteristicile specifice fiecărui domeniu
al vieţii sociale, sistemul motivaţional va primi condiţionări diferite în organizaţiile economice
fata de cele militare, de sănătate sau cultură etc. Dar şi în perimetrul aceluiaşi tip de
organizaţie, factorii situaţionali au ponderi diferite în componenta motivaţională. Astfel, în
organizaţia economică, situaţiile de muncă pot induce motivaţii diferite în funcţie de
caracterul complex, variat, rutinier. Pe de alta parte, există tipuri de activitati care pot fi
motivate de o gamă largă de stimuli (de exemplu, realizarea unei sarcini curente de producţie
poate fi motivată fie de câstig, fie de dorinţa de promovare, fie de evitarea penalizării etc) în
timp ce alte activitati nu pot fi motivate de orice stimul (o inovaţie tehnică nu poate fi
motivată de teama de sancţiuni).
3.Factorii personali. Este ştiut că, în situaţii identice, indivizii se pot comporta diferit
având motivaţii diferite. Factorul câstig poate fi dominant la un individ, în timp ce la altul el
poate fi asociat cu pasiunea pentru munca respective sau cu dorinţa de promovare (un status
mai ridicat), sau cu teama de sancţiune etc. Un rol important în constituirea sistemului
motivaţional specific fiecărui individ, precum şi în alternarea activ/latent a diferitelor motive -
îl joacă tipul de personalitate. Astfel, ierarhizarea motivelor va diferi la persoanele
introvertite fata de cele extrovertite, la cei înclinaţi spre reflexie, fata de cei înclinaţi spre
acţiune, la cei înclinaţi spre sinteză, fata de 'cei înclinaţi spre analiză etc. Studii recente în
domeniul managementului organizaţional demonstrează avantajul utilizării complementare a
diferitelor tipuri de personalitate; s-a observat că valorificarea particularitatilor indivizilor prin
complementaritate este mai eficientă decât modelarea fiecărui individ conform unui tip
standard, de mediocră completitudine.

11.3 Factorii motivaţiei muncii

Studiului motivaţiei muncii îi este consacrată o vastă literatură de specialitate

cuprinzând abordări psihologice, sociologice, economice (management), precum şi tot mai
frecvent în ultimul deceniu, abordări interdisciplinare ca urmare a perspectivei moderne
(global interactive şi nu secvenţiale) care s-a impus şi în cercetarea fenomenelor şi proceselor
economice.
Desigur, acest amplu repertoriu de teorii şi metode (dintre care am selectat câteva în
capitolele prezente) şi care se sprijină pe un imens material faptic, nu poate fi rezumat în mod
profitabil în notele de curs, în schimb se pretează la o exprimare aprofundată pe texte de
referinta şi situaţii de caz, în cadrul lucrărilor de seminar, consacrate tocmai acestui tip de
activitate ştiinţifică.
Analiza sociologică a motivaţiei muncii în dialog cu ştiinţele economice de ramură
este cu atât mai importantă în această perioadă, întrucât ea vine sS întregească imaginea
conceptului de tranziţie la economia de piaţa care priveşte nu numai transformări de structură
economică (ajustare), de proprietate, de tehnologie - dar şi transformări de mentalitate, de
patter-uri comportamentale, de atitudine fata de actul productiv, de estetică a muncii - adică
fenomene care interferează decisiv componentele motivaţionale. '
De aceea, pentru managerul oricărui tip de activitate economică - industrials, de
transport, comerţ, servicii etc. - este riguros necesar să cunoască resorturile ce declanşează
motivatia pentru muncă a salariaţilor firmei. Aceasta înseamnă să identifice cu pertinenta
răspunsurile corecte la întrebarea: '„Ce-i determină pe oameni să muncească?” şi corolarul
să lucreze mai mult? Mai bine? (= motivaţia performanţei).
Desigur răspunsul la aceste întrebări nu este simplu, ţinând seama de complexitatea
motivaţiei muncii, de condiţionările multiple (tipul de activitate, mediul fizic şi psiho-social,
structura personalitatii) - cum s-a arătat în capitolul anterior.
Cu toate acestea, efortul teoretic de clarificare, alimentat de un imens număr de
cercetări (concrete), au avut drept rezultat pozitiv cristalizarea mai multor grile conceptuale
care permit abordarea coerentă, sistematică a factorilor motivatiei muncii.
 ' Ţinând seama de conţinutul interdisciplinar al abordării fenomenelor economice într-
un institut de profil, vom avea în vedere, în studiul motivaţiei, punctele de contact cu ştiinţele
economice de ramură, cu ergonomia şi psihologia muncii, evitând suprapunerile şi relevând
numai unghiul specific de vedere.
Schema pe care o propunem grupează cinci factori principali ai motivaţiei muncii şi
anume:
1. stimuli materiali şi morali;
2. conţinutul muncii;
3. factorii mediului fizic (subiectul);
4. „moralul” grupului (climatul psiho-social);
5. identificarea cu obiectivele firmei.
1. Stimuli materiali (salariul şi celelalte forme de recompense băneşti) constituie
factori de prim ordin, în sensul de nivel de bază în piramida trebuintelor, care asigură
homeostaza organismului prin satisfacerea trebuinţelor de deficit (hrană, adăpost,
îmbrăcăminte etc). Motivaţia declanşată de stimulii materiali nu încetează odată cu
satisfacerea trebuinţelor de supravietuire, ci se menţine, în stare latentă, dincolo de acest prag
în vederea ameliorării continui a confortului vieţii (pentru' salariat şi familia sa). Interesul
salariatului este să fie plătit corespunzător muncii prestate - la nivelul cantitatii şi calitatii
acesteia. Mai mult, stimulii materiali îl pot determina să-şi amelioreze performanţele, să-şi
ridice nivelul de calificare pentru a promova într-o categorie (treaptă) superioară.
Dar a reduce raportul stimuli materiali - motivaţie la această primă accepţie se dovedeşte a fi
insuficient şi simplificator. Mai întâi, pentru ca raportul să functioneze este necesară corelarea
câstigului cu cantitatea şi calitatea muncii. Dimpotrivă, sistemul nivelator al
câstigului,'exclusiv după criteriul categoriei de încadrare şi vechime, ignorând valoarea
individuals a prestaţiei, aportul personal, are drept rezultat diminuarea rolului de stimul al
factorului material. Salariul aproximativ egal a doi ingineri, din care unul face muncă de
concepţie iar celălalt, de exemplu, se ocupă cu plata amenzilor pentru vagoanele aflate în
locaţie, situatie frecventă în multe regii autonome, nu poate fi stimulativ pentru nici unul.
Situaţia e moştenită, dar se menţine înc'a în cazul întreprinderilor lipsite de comenzi şi mai
ales, fără perspective, în care personalul supradimensionat este plătit nivelator, ceea ce
anulează practic efectul acestei categorii de stimuli.
În al doilea rând, trebuie avut în vedere că stimulii materiali, deşi sunt importanti
pentru toată lumea, ei au totuşi importanta diferită pentru diferite categorii de beneficiari:
percepţia femeilor e mai'sensibilă decât a bărbatilor (explicabil prin rolul deosebit jucat în
familie), a lucrătorului obişnuit fata de inovator (acesta din urmă lucreazk în primul rând din
pasiune, dintr-o nevoie interioară), a celui cu înaltă calificare fata de cel necalificat etc. De
aceea, pârghia stimulilor materiali trebuie utilizată nuanţat, şi nu otova.
De altfel, ca observaţie generală, virtuţile stimulilor materiali nu trebuie exagerate şi
mai ales, fitişizată; numeroase cercetări sociologice arată că individul este sensibil şi la alte
categorii de stimuli, de pildă fata de stimuli morali. De aceea am şi corelat cele două categorii
de stimuli - materiali şi morali - pentru a semnala ponderea acestor doi factori în fortificarea
motivaţiei muncii, stimulii morali având adesea o rezonanta superioară, îndeosebi pe planul
vieţii afective, aceasta pentru c& ei răspund nevoii profunde de recunoaştere, apreciere,
consideraţie. Iar, simpla şi adesea lipsita de tact compensare bănească, nu poate suplini lipsa
stimulilor morali. Numeroase anchete sociologice au relevat rolul important al factorilor
morali în ecuaţia muncii, dat fiind ecoul acestora în echilibrul emotional al subiecţilor,
salariaţii fiind în multe cazuri mai sensibili la un gest de preţuire a efortului lor, găsind aici'o
sursă superioară de satisfacţie, puternic motivantă.
 Fără îndoiaM însă că recompensele morale pretind modalitati adecvate de acordare,
forma utilizată, momentul ales, valoarea simbolică a gestului, caracterul inedit şi
particularizant sunt câteva obligatorii cerinţe.
Dimpotrivă, făcută în grabă, pur formal, utilizând clişee uzate, aprecierea poate mai
degrabă să ofenseze decât să producă satisfacţie (să ne amintim modalitatile derizorii în
ultimii ani de „stimulare morala”, utilizând o recuzită stereotipă, şi clişee neschimbate din anii
‚50, de tipul gazetei de perete şi a portretelor de fruntaşi din aleea principals, prăfuite şi la
propriu, pe care nimeni nu le mai acordă nici o semnificaţie).
Atente la rolul şi importanta stimulilor morali, firmele din tarile cu economie de piaţa
dezvoltate, şi-au rafinat mijloacele de utilizare a unei atât'de speciale pârghii motivaţionale,
aplicând strategii subtile, din chiar momentul angajării lucrătorului, apelând pentru aceasta la
asistenţa unor specialişti în domeniu (psihologi, designeri etc).
2. Conţinutul muncii. Înainte de examinarea acestui factor, se impune amendarea
severă a uneia din cele mai păgubitoare clişee privitoare la motivaţia muncii: „oamenii
muncesc doar pentru bani, nu contează ce muncă fac, ci doar cât câstiga”. Este un fals
rudimentar, infirmat nu numai de cercetările efectuate în întreprinderi din toată lumea, dar şi
de observaţii aflate la îndemâna bunului simţ. Psihologia, sociologia şi alte ştiinţe au
demonstrat analitic rolul major pe care-l deţine, între ceilalţi factori ai motivaţiei umane,
stimulii care vizează conţinutul muncii, datorită faptului esenţial că aici se regăsesc factorii
intrinseci, specifici activitatii creatoare a individului uman: nevoia lăuntrică de a-şi obiectiva
propriile resurse, aptitudini, potenţiality într-o lucrare, activitate, obiect care să-l exprime şi
să-l definească. Cu cât munca prestată va avea un conţinut mai bogat, cu atât zestrea naturală
şi culturală a individului va putea fi pusă mai plenar în valoare. Este aceasta una din cele mai
înalte satisfacţii umane şi deci, implicit un factor motivaţional de prim rang.
Problema conţinutului muncii a stat multă vreme sub incidenţa abuzivă şi deformantă
a unui singur binom de factori, a unui alt clişeu şi anume al opozitiei dintre munca
fizică/munca intelectuală, binom care în condiţiile R.T.S. contemporane devine tot mai puţin
operant.'În schimb, alte perechi de factori se impun azi în analiza motivatiei muncii, factori
direct implicati în definirea conţinutului muncii, cum sunt caracterul variant/monoton, sau
munca de 'execuţie/de conceptie şi altele. '
' Rolul conţinutului muncii ca factor motivaţional intrinsec se dovedeşte superior pe
termen lung (pe termen scurt şi stimuli extrinseci - câstigul - pot susţine performanţa); de
asemenea, superioritatea sa apare în ceea ce priveşte realizarea performanţei calitative (cele
cantitative pot fi obţinute utilizând exclusiv stimuli extrinseci, fie cu valoare pozitivă -
recompensa materials, fie cu valoare negativă - penalizare). De aici se poate trage următoarea
concluzie: cu cât conţinutul muncii este mai complex, presupunând un grad mai înalt de
creativitate, motivaţiile intrinseci se dovedesc a fi mai eficiente decât cele extrinseci; aceasta
explică de ce inovatorii sunt mai interesaţi de valorile de conţinut ale muncii (caracterul variat
al muncii, instructiv, munca corespunde aptitudinilor etc.).
Un alt aspect din care trebuie privit conţinutul muncii ca factor motivaţional este cel al
corespondenţei dintre aptitudini (fizice, intelectuale) şi profesiune, şi anume dacă se
realizează optimizarea acestui raport, motivaţia muncii este mai puternică. Invers, una din
cele mai frecvente cauze ale insatisfacţiei în muncă rezidă în faptul că aceasta nu corespunde
aptitudinilor: răspunsul destul de frecvent la întrebarea „ce vă împiedică să lucraţi mai bine?”
este „nu fac ceea ce mi-ar place / ştiu / aş putea să fac”.
Soluţia, în toată lumea, constă în practicarea sistematică a orientării şcolare şi
profesionale şi a selecţiei. La noi, din păcate, presiunea extraordinară a economicului asupra
şcolii, câteva decenii la rând, cerând tot mai numeroase contingente de muncitori, dar pentru
un registru limitat de profesiuni (noul combinat, singurul apărut pe o întinsă zonă rurală, nu
putea oferi calificare decât în anumite, relativ restrânse, profesiuni) mult inferior diversitatii
aptitudinale, aspiraţiilor şi chiar intereselor multor tineri. Aceasta a făcut ca absorbţia fortei
de muncă să ignore datele aptitudinale, mulţi fiind nevoiţi să practice o meserie pentru care nu
aveau nici o chemare.
Despre orientarea şcolară şi profesională, nu putea fi vorba în aceste condiţii; efectul
pentru această categorie de angajati a fost (şi este încă) o slabă motivaţie a muncii, iar pe plan
social: generarea mediocritatii.
În prezent, aruncarea în şomaj a sute de mii de persoane s-ar putea transforma în şansa
unei noi orientări profesionale pentru cei care au fost nevoiti să practice o profesiune
neconformă cu aptitudinile lor. Dar, atât pentru ei, cât şi pentru ceilalti şomeri, oficiile
fortei'de muncă lipsite de specialişti care să testeze chiar şi sumar aptitudinile, nu pot oferi o
minimă îndrumare celui care'solicită un loc de muncă.
3.Factori ai mediului fizic (ambientul).
Problema este tratată, în toată complexitatea la cursurile de Ergonomie şi Psihologia
muncii.
4.Moralul grupului. În sociologia contemporany se operează frecvent cu un termen
global, cel de „moral” - în
sens de „stare de spirit” a grupului, sau a individului în grup. Cercetătorii de la Survey
Research Center, definesc
moralul ca „nivel de satisfacţie pe care individul îl atinge graţie apartenenţei sale la o
organizaţie sociala”, în timp ce
pentru alţii el semnifică „nivelul general de satisfacţie şi motivatie a muncitorului”.
Deşi în numeroasele definiţii ale „moralului” accentul' cade când pe individ, când pe
grup, - după unghiul de vedere mai psihologic sau mai sociologic adoptat, în ultimă instanta
raportarea la grup este cvasiunanimă; chiar moralul individului izolat există prin referinţa la un
grup - material absent,'dar spiritual prezent (D.Krech şi R.S.Krutchfield).
Analizând direcţiile principale după care se orientează cercetările de sociologie
industrials în perioada postbelică, JArdoino remarcă existenţa unor ipoteze fundamentale ce
tind a fi confirmate, şi anume:
• existenţa unei corelaţii semnificative între un anumit tip de grupă de muncă, un
anumit tip de „moral” şi un anumit nivel de productivitate umană;
• în anumite condiţii tehnice identice, „moralul” şi productivitatea nu depind direct sau
exclusiv de stimulentele băneşti (ipoteză hedonistă de homo economicus) ci mai
curând, şi poate în principal, de structura anumitor relaţii informale între muncitori la
locul de muncă;
• în afara organigramelor şi a graficelor funcţionale codificate, întreprinderea este, un
mod de viata şi o scară de valori.
În concluzie el arată că: „nu este deloc exagerat a vedea factorii umani ai
productivitatii participând într-o măsură tot atât de important* la procesul de productie ca şi
factorii economici şi tehnici”.
Dintre multiplii componenti ai moralului*'- cercetările au relevat structura
pluridimensională a notiunii. Un loc special, prin influenţa directă pe care o exercită asupra
randamentului, îl ocupă sentimentul apartenenţei'la grupul de muncă, identificarea cu telurile
şi aspiraţiile acestuia. Aderarea la normele grupului corespunde nevoii umane de comunicare,
de afirmare ş'i exprimare a personalitatii, de satisfacţii superioare etc. pe care numai viata de
grup, munca în comun le poate oferi. Experientele au demonstrat eficienţa superioară a
grupului în care activitatea'desfasurată aduce maximum de satisfacţii nevoii lor'de participare,
de exprimare şi de consideraţie a membrilor sai.
Între factorii care condiţionează climatul favorabil al grupului de muncă, întărindu-i
motivaţia de producţie sunt:
• existenţa unor scopuri pozitive, pe care grupul şi le propune în funcţie de exigentele
 sociale pe care este chemat să le satisfacă; este dovedit că absenţa obiectivelor
superioare afectează dec'isiv coeziunea grupului. De aceea se afirmă că un moral bun
cere înainte de toate un pol magnetic care să atragă şi să mobilizeze aspiraţiile
oamenilor;
• sentimentul de progresare către scopul fixat. Nu-i suficient ca grupul să-şi propună
un scop şi să dispună de mijloace pentru a-l atinge, ci mai este necesar să aibă în
permanent sentimentul avansării sistematice către obiectivul urmărit;
• nivelul de aspiraţie şi nivelul de realizare joacă un rol foarte important în motivaţia
de producţie a grupului, problema constând în stabilirea acelor obiective
intermediare, concrete, realist concepute, care să poată mobiliza grupul către
atingerea unor performanţe superioare. Relevând această cerinta, pe baza unor ample
cercetări efectuate asupra grupurilor mici, KLewin scria: „Concepând scopuri înalte'şi
rămânându-le fidel, dar în acelaşi timp având sensul realului, şi menţinând planul de
acţiune apropiat, în limitele posibilului, acesta pare a fi unul din obiectivele
principale şi în acelaşi timp un criteriu al unui bun moral”.
• perspectiva temporală. Numeroase studii au demonstrat efectele pozitive resimţite în
activitatea grupului de muncă, datorate faptului că salariatii înţeleg sensul activitatii
lor prezente în perspectiva obiectivelor generale ale întreprinderii, având sentimentul
propriei contribuţii la efortul comun, racordând preocupările actuale la obiectivele de
viitor.
Dimpotrivă, lipsa unei viziuni de ansamblu asupra muncii efectuate, înţelegerea
fragmentary disparată a sarcinilor, ignorarea direcţiilor pe care se angajează dezvoltarea în
perspectivă a uzinei, favorizează slăbirea motivatiei muncii, cu toate urmările pe care
orizontul mărginit al activitatii le implică: instabilitatea personalului, sentimentul'de
insatisfacţie etc.

* DupAD.Katz principalii componenţi ai “moralului” sunt:

-identificarea cu grupul ;
-motivaţia de producţie ;
-integrarea în echipa de muncă ;
-posibilitatea de promovare sau nivelul de aspiraţie (vezi: “Troisième séminaire national
de psychosociologie industrielle 1962). După M.EBaehr şi R.Frend : 1. munca însasi ; 2.
salariul, avantajele sociale, posibilitatile de promovare'; 3. relatiile cu colegii de muncă ; 4.
relaţiile cu şefii imediaţi ; 5. apartenenţa la întreprindere (vezi R.Davel « Traité de
psychologie sociale », vol.II, pg.231).
5. Identificarea cu obiectivele firmei. Este o reevaluare, în termenii conceptiei
moderne, a cunoscutei probleme privitoare la importanţa adeziunii salariatului la scopurile
firmei din care face parte.'
Sintetic, aceasta constă în capacitatea organizaţiei de a propune angajaţilor săi
mobiluri pozitive pentru un comportament convergent, ideea fiind aceea, că în măsura în care
scopurile firmei sunt acceptate de salariaţi, motivaţia muncii se fortifică considerabil,
devenind un factor propulsor al realizării performanţei. Problema realizării acestui important
aliaj, percepută azi ca indispensabilă de toţi managerii, nu se realizează automat, prin factori
aleatori, sau prin intervenţii bazate pe simţul comun, cu mijloace naiv-rudimentare, ci implică
strategii complexe, alternative şi formule complementare, mijloace subtile de persuasiune,
cum sunt: tehnici de implicare a factorului uman în situaţii emoţionale, intens mediatizate;
utilizarea unor simboluri şi mituri ale lumii moderne, creând deliberat evenimente cu pondere
culturală, ritualuri şi ceremonii în momente semnificative din prezentul şi istoria firmei,
selectia personalului conform unui portret robot al angajatului ideal, care în afara tipului
specific de performanta profesională,' include particularity şi gusturi personale ale unor
persoane care au Scut gloria firmei şi a căror imagine este rememorată pentru cei nou angajati
etc.
Toate acestea, vizând în ultimă instanta influenta pozitivă a mentalului colectiv.
Numeroase studii şi cercetări ale anilor ‘90, efectuate în cunoscute firme din Canada,' Japonia,
SUA, Germania, Olanda etc, depun mărturie asupra efortului consacrat acestor obiective care
focalizează atenţie, cu mijloacele ştiinţei moderne, asupra mecanismelor afective şi
intelectuale, şi care permit formarea unui nou tip de adeziune la obiectivele firmei, deopotrivă
cu finalitate productiva şi social umană.
În lucrările de seminar vor fi analizate câteva asemenea strategii şi alternative, ca de
pildă, cel bazat pe reactii prevalent negative (forme subtile de coerciţie) cu cel care utilizează
formula de competiţie „hores concurs” etc.
Concluzia care se impune la finalul analizei acestui foarte complex concept care este
motivaţia muncii, nu poate fi decât cerinţa imperativă pentru economistul de concepţie
modernă, de a cunoaşte şi utiliza, în colaborare cu specialişti în domeniu (psihologi, sociologi
etc) principalele modalitati de influenţare pozitivă a comportamentului productiv al lucrărilor
firmei. Este desigur, o chestiune de perspectivă pentru economia românească.
 BIBLIOGRAFIE

Badescu Ilie, Istoria sociologiei. Perioada marilor sisteme, Editura Porto-Franco, Galati, 1994
Boudon, Raymond - Tratat de sociologie, Ed.Humanitas, Bucuresti, 1997
Boudon, Raymond şi colaboratorii, Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Univers Enciclopedic,
1996.
Catoiu, Iacob, Teodorescu, Nicolae, Comportamentul consumatorului, teorie şi practică, Editura
Economică, Bucureşti, 1997
Chelcea, Septimiu, Chestionarul în investigaţia sociologică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1975
Chelcea, Septimiu, Cunoaşterea vieţii sociale, vol. I, II, Editura INI, Bucureşti
Chelcea, Septimiu: Experimentul in psihologie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,
1982.
Coanda, Lisette, Curtte, Florin: Mic dictionar de sociologie, Bucuresti, 1993
Constantinescu, Virgiliu, Grigorescu Pompiliu, Stoleru, Paula, Sociologie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1994
Dogan, Mattei şi Pahre, Robert, Noile ştiinţe sociale. Interpenetrarea disciplinelor, ediţia a II-
a, Bucureşti, Editura Alternative, 1997.
Durkheim, E., Regulile metodei sociologice, Cultura Natională, Bucureşti, 1924, Editura Babel,
1993.
Ferreol, Gilles (coord.), Dicţionar de sociologie, Polirom - Ştiinţă & tehnică, Iaşi-Bucureşti,
1998
Goodman, Norman: Introducere in sociologie, Ed. Lider, Bucuresti, 1998
Grosu, Nicolae: Tratat de sociologie, Abordarea teoreticd, Ed. Expert, Bucuresti 1999.
Herseni, T.: Sociologie, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1982.
Marginean, loan: Mdsurarea in sociologie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.
Mihu A., Introducere în sociologie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1992
Mihu A., Sociometria, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1973
Mihu, A., ABC-ul investigaţiei sociologice, vol. I, II, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971
Miron A. Mihaela, Comportamentul consumatorului, Editura ALL, Bucureşti, 1996
Nicorescu, Elisabeta, Sociologie economică, curs, 1996.
Raisa, Radu, Sociologie economică, Editura A.S.E., Bucureşti, 2003
Roman, Toma, Introducere în sociologia economică, Editura A.S.E., Bucureşti, 2000
Sandu, Dumitru, Sociologia tranziţiei, Editura Staff, Bucureşti, 1996
Stahl, H., Teoria şi practica investigaţiilor sociale, vol. II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974
Ungureanu, Ion; Costea, Ştefan, Introducerea în sociologia contemporană, Editura ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1985
Vlasceanu, Lazar: Metodologia cercetdrii sociologice, Ed. Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1982.
Zamfir, Cătălin, Viasceanu Lazăr, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993
Zamfir, Elena, Modelul sistemic în sociologie şi antropologie, Editura Ştiin|ifica, Bucureşti,
1975
Zamfir, Cataiin, Spre o paradigmd a gandirii sociologice, Editura Cartes, Iaşi, 1999
Zamfir, Elena: Modelul sistemic in sociologie si antropologie, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1975.
Zlate, Mielu: Psihologia muncii - relatii interumane, Bucuresti, EDP, 1981.