modernismul

in poezie
modernismul
Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică ce
include artele vizuale, arhitectura, muzica și literatura progresivă
care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910-1914,
când artiștii s-au revoltat tradițiilor academice și istorice impuse și
considerate standard ale secolelor anterioare, începând cu cele
ale secolului al XIV-lea și culminând cu rigiditatea și "osificarea"
academismului secolului al 19-lea.
Teoreticianul acestui curent este Eugen Lovinescu, care afirmă
despre existența unui "spirit al epocii", care influențează
literaturile mai puțin dezvoltate să se raporteze la altele mai
evoluate.Astfel, el preia "teoria formelor fără fond" a lui Titu
Maiorescu, cu precizarea că "formele trebuie să-și creeze un fond
propriu".
modermismul in
poezia lui Tudor
Arghezi, „Testament"
opera „Testament"
•Contextul apariţiei; încadrarea textului poetic într-o specie;
modernismul operei:Primul volum de versuri publicat în 1927 de Tudor
Arghezi poartă titlul “Cuvinte potrivite” şi debutează cu poezia
“Testament”, care este o artă poetică modernă, deoarece exprimă
crezul artistic şi viziunea asupra lumii prin mijloace stilistice
variate şi înnoitoare.Poezia aparţine direcţiei moderniste fiindcă
impune forme noi în planul creaţiei artistice, adânceşte lirismul,
ambiguizează limbajul, construieşte metafore inedite potrivit esteticii
noi, prin care elementele urâtului se transformă în frumos (estetica
urâtului).Tudor Arghezi este preocupat de menirea poetului în univers,
de misiunea artei sale, de raportul dintre inspiraţie şi tehnica poetică,
de şlefuirea cuvintelor.
viziunea despre lume:
•“Testament” este o artă poetică interbelică socotită o capodoperă a
liricii argheziene, deoarece ilustrează prin mijloace artistice novatoare
unitatea de concepţie şi de viziune a poetului asupra existenţei.
•Adept al esteticii urâtului, Arghezi consideră că orice aspect
al realităţii, frumos sau urât, grotesc sau sublim poate constitui
material poetic.
•Poezia este un monolog adresat, caracterizat prin lirism subiectiv
pentru că din text nu lipsesc mărcile subiectivităţii (verbe, pronume,
adjective pronominale la persoana I, singular), exprimând
convingerile şi aspiraţiile artistice ale poetului în legatură cu rolul
creatorului şi al artei sale. Arghezi este interesat şi de raportul artistului
cu receptorul/ cititorul căruia i se adresează părinteşte, sfătos.
"Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine."

• Arghezi subliniază rolul social şi moralizator al artei atunci când se referă la

suferinţele poporului puse pe seama “stăpânului” ce trebuie pedepsit pentru
atitudinea nedreaptă ce a dus la revolte şi nemulţumiri. Caracterul justiţiar este
evident în versurile: “Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte/ Şi izbăveşte-ncet
pedepsitor”.
• Poezia “Testament” este emblematică în lirica argheziană pentru ilustrarea
esteticii urâtului, dar şi pentru ideea că poezia se naşte din inspiraţie şi talent pe
de o parte, iar pe de altă parte, din sacrificiu şi efort.
“eu nu strivesc corola de
minuni a lumii”
de Lucian Blaga
 Opera “eu nu strivesc corola de minuni a
lumii”
• Lucian Blaga a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor
universitar, academician și diplomat român.
• Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
• Această capodoperă lirică este o artă poetică, deoarece Lucian Blaga îşi exprimă
crezul artistic, adică propriile idei, gânduri, convingeri şi aspiraţii despre arta
literară, dar şi viziunea sa asupra lumii.
• Astfel, este configurată concepţia scriitorului despre poezie, despre rolul poetului,
despre raportul acestuia cu lumea şi creaţia, din perspectiva unei estetici moderne.
• Arta poetică “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se înscrie în direcţia
modernistă pentru că accentul cade pe relaţiile poet-lume şi poet-creaţie, pentru că
există o identitate între planul autorului şi planul eului liric (discursul poetic redă
aspecte ale filozofiei lui Blaga, adică atitudinea de sporire a misterului universului,
deci opţiunea sa pentru cunoaşterea luciferică).
• În plus, poezia ilustrează trăsături expresioniste, ca de exemplu, rolul accentuat al
eului creator în raport cu lumea cosmică, aspiraţia spre absolut, interiorizare.
 viziunea despre lume:
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” reprezintă o sinteză a viziunii lui
Lucian Blaga despre lume, din perspectivă poetică şi filozofică.
Misterul este un concept foarte important al operei filozofice blagiene, dar şi
al operei sale poetice.
Pentru filozoful Blaga există două modalităţi de cunoaştere a lumii:
una paradisiacă (raţionalistă , pragmatică, proprie, spre exemplu, omului de
ştiinţă, care dezvăluie tainele lumii) şi una luciferică (intuitivă, poetică,
specifică artistului care potenţează misterul cu ajutorul imaginaţiei, fanteziei
sale creatoare).
În plan literar, cunoaşterea se realizează prin două tipuri de
metafore: plasticizante (care aparţin lumii reale fără să aducă un plus de
semnificaţie) şi revelatorii (care desluşesc misterul din fapte, lucruri, idei).
teme şi motive:
Tema filozofică străbate întreaga artă poetică, deoarece ilustrează cele
două tipuri de cunoaştere stabilite în sistemul filozofic blagian; astfel,
creaţia poetului “lumina mea” reprezentând cunoaşterea luciferică se
opune creaţiei celorlalţi “lumina altora” reprezentând cunoaşterea
paradisiacă.
Motivele/ elementele de recurenţă sunt: misterul, lumina, întunericul,
dintre care laitmotivul central îl constituie lumina, metaforă a creaţiei.
Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoaşterii
luciferice. Pe prima poziţie se află pronumele personal “eu”, apoi este
verbul la forma negativă “nu strivesc” prin care este respinsă
cunoaşterea de tip paradisiac/ raţional.Metafora revelatorie “corola
de minuni a lumii” semnifică, prin ideea de cerc, misterele universale.
 •Creatia poetica a lui G. Bacovia catalizeaza, intr-o expresie
artistica profund personala, intreaga experieta a simbolismului,
asa cum s-a manifestat el in literatura noastra, si depaseste, in
unele privinte granitele acestui curent.

• Pentru G. Bacovia poezia inseamna traire dramatica, confundare cu

arta insasi, pana la sentimentul impasului expresiei estetice. Acest
impas este sugerat de caracterul sincopat al unora dintre versurile sale,
expresie a efortului tragic de a articula un cantec, definit drept
“bacovianism”, si nu a epuizarii talentului. Sugerand, in intregul ei, o
atmosfera deprimanta, lirica lui G. Bacovia da glas, in acelasi timp, unui
acut sentiment al existentei tra-gice, fapt pentru care poetul este
considerat si precursor al expresionismului in literatura noastra.
poezia „Amurg violet”, de
George Bacovia, a apărut mai
întâi în revista „Arta”, apoi a
fost integrată în volumul de
debut plumb .
poezia „Amurg violet”:
• Poezia este dominată de cromatică, modalitate simbolistă cu profunde sensuri în definirea
stărilor interioare ale eului liric, după cum însuşi Bacovia mărturisea: „În poezie m-a
obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiţie colorată. Fiecărui
sentiment îi corespunde o culoare”. Astfel, există un cod al interpretării culorii bacoviene,
între care verdele crud, rozul şi albastrul sugerează starea de nevroză, violetul halucinaţia,
albul inexistenţa, negrul şi roşul simbolizează moartea.
Tema:
• Tema poeziei se înscrie în cromatica simbolismului şi ilustrează prăbuşirea psihică definitivă
a eului liric, care n-are soluţie de a ieşi din această stare dezolantă, provocată de halucinaţii
în receptarea realităţii înconjurătoare. Ideea exprimă starea de deprimare a poetului care
percepe chinuitor imagini halucinante, lucruri şi situaţii inexistente, simţindu-se bulversat
spiritual în această lume care-l apasă, în care se simte închis definitiv, fără a avea vreo
soluţie de evadare.
Titlul:
• Titlul poeziei Amurg violet simbolizează starea de declin spiritual, de sfârşit al vieţii,
„Amurg”, etapă existenţială în care halucinaţiile chinuitoare, „violet”, copleşesc fiinţa umană
Alexandru Macedonski
• Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854,București, Țara Românească – d.
24 noiembrie 1920, București, România) a fost un poet, prozator, dramaturg și
publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura
franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română.
Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea
poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-
au afectat serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu
Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale.
• Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității
lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor
Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă
debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction.
•Rondelul este o poezie scurtă cu formă fixă, a cărei structură se bazează, ca și
balada, pe refren.
poema rondelurilor de
Macedonsi
Poema rondelurilor este o suită de rondeluri ramificate.
Rondelurile pribege
Rondelul lucrurilor
Rondelul oraşului mic
Rondelul de aur
Rondelul lunii
Rondelul crinilor
Rondelul ţiganilor
Rondelul cercetaşilor
Rondelul plecării
Rondelul oraşului din Indii
Rondelul morii
Rondelul contemporanilor
Rondelul meu
rondelurile celor patru vânturi
Rondelul cupei de Murano
Rondelul privighetoarei
Rondelul trecutului
Rondelul oglindei
Rondelul domniţei
Rondelul oraşului de altădată
Rondelul orelor
Rondelul ajungerii la cer
Rondelul ctitorilor
Rondelul coroanelor nepieritoare
rondelurile rozelor şi rondelurile
rozelor de azi şi de ieri
Rondelul rozelor ce mor
Rondelul lui Saadi
Rondelul rozelor din Cişmegi
Rondelul marilor roze
Rondelul beat de roze
Rondelul cascadelor de roze
Rondelul privighetoarei între roze
Rondelul rozelor de august
Rondelul rozei ce înfloreşte
Rondelul lui Saadi ieşind dintre roze
Rondelul rozelor de azi şi de ieri
Rondelul nopţii argintate
rondelurile senei
Rondelul înecaţilor
Rondelul florilor de lună
Rondelul Parisului iad
Rondelul dezastrului mondial
Rondelul uriaşului
Rondelul ticăloşilor
Rondelul înălţimilor
Rondelul Franţei burgheze
Rondelul duminicilor de la Bellevue
Rondelul sfârşitului
rondelurile de porţelan
Rondelul lui Tsing-Ly-Tsi
Rondelul podului de onix
Rondelul pagodei
Rondelul apei din ograda japonezului
Rondelul muzmeiei
Rondelul opiumului
Rondelul Mării Japoneze
Rondelul crizantemei
Rondelul Ioshiwarei
Rondelul chinezilor din Paris
Epigraf final
• În rondelurile sale Macedonski abordează în mare
parte tema personajului uman în concordanţă cu
natura, tema societăţii moderne şi a vieţii de zi cu zi,
iar elementul rozei este unul dominant pe lângă
pupşă.
• Titlurile rondelurilor se trag de la ramura din care fac
parte iar fiecare duc un micromesaj in parte, de
exemplu “Rondelul rozelor de ieri şi de azi”, ce
semnifică reieşind din conţinutul poeziei momentele
şi amintirile din trecut şi przent al autorului.
Ion Barbu reprezentant al
ermetismului
• Ion Barbu (n. Dan Barbilian, 18 martie 1895,
Câmpulung-Muscel, d. 11 august 1961,
București) a fost un poet și matematician
român. Ca matematician este cunoscut sub
numele Dan Barbilian. A fost unul dintre cei mai
importanți poeți români interbelici,
reprezentant al modernismului literar
românesc.
• Ermetism (din italiană ermetismo) sau Hermetism (din franceză
hermetisme) este un termen consacrat în critica literară, aplicat
adesea unor realități total diferite. În timp, a dus la confuzii, studiile
critice și dicționarele literare conținând interpretări diverse și
contradictorii.

• În context românesc s-au impus două transliterări ale acestui

termen: ermetism (cum îl utilizează cel mai ermetic poet român Ion
Barbu sau criticii literari Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, Șerban
Cioculescu sau Marian Papahagi) și hermetism în studiile despre
poezia barbiană ale lui George Călinescu, Perpessicius, Nicolae
Manolescu, Marin Mincu.
• Ion Barbu cochetează cu literatura, la început doar din ambiţia de a-i
demonstra lui Tudor Vianu că poate scrie poezie: „Am început să scriu în
vederea unui singur cititor, Tudor Vianu”. În 1918, debutează în revista
Sburătorul şi se afirmă ca „poet nou”, original.

• Gândirea barbiană se întemeiează pe concepţia conform căreia poezia

este „un semn al minţii”, ea interferând cu matematica: „Oricât ar părea
de contradictorii aceşti doi termeni la prima vedere, există undeva, în
domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se naşte poezia”.
Poetul matematician este împotriva „poeziei leneşe” (după părerea lui
creată de T. Arghezi), „refuzată de Idee”, în favoarea lirismului pur, înţeles
ca o contemplare a lumii, ca o comunicare cu universul, preferând lirica
intelectualizată.

• Poezia barbiană este în ansamblul ei o metaforă , poetul utilizând

simboluri într-o materie lirică sublimată devenind unicul reprezentant al
modernismului ermetic în perioada interbelică.
• Criticul literar Tudor Vianu distinge trei etape ale universului său poetic:
parnasiană –cu simboluri mitologice, livreşti, cu peisaje geologice, mineralizate
(Banchize, Lava, Munţii), baladic orientală – valorificând folclorul balcanic (După
melci, Riga Crypto şi lapona Enigel, Isarlâk), ermetică – cu poeme întoarse spre
propriul lirism elevat şi esenţializat (Oul dogmatic, Din ceas dedus, Timbru,
Uvedenrode). Acelaşi critic identifică în creaţia ermetică barbiană patru teme
specifice: mitul oglinzii (Din ceas dedus), spiritualismul (Ritmuri pentru nunţile
necesare), treptele viziunii (Timbru) şi poezia ca joc de limbaj (Uvedenrode).

• Dintre temele predilecte ale operei se pot aminti: meditaţia gravă asupra
avatarurilor fiinţei, iniţierea în cunoaştere, raportul creat/ increat, miticul şi
magicul folcoric; toate valorificând simboluri figurative: melcul, oul, nunta, râpa,
somnul, jocul.

• Viabilitatea artei lui Barbu este observată de criticul Nicolae Manolescu într-un
artciol din Observator cultural, unde afirmă că este „un poet pur, ermetic,
obscur, balcanic, şi în consecinta valoros”, care s-a asigurat prin strategia scrierii
unei poezii fără precursori şi neimitabilă.