Sunteți pe pagina 1din 9

OXIGENOTERAPIA – ADMINISTRAREA OXIGENULUI

Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale respiratorie


pentru combaterea stării de hipoxie.

Hipoxia este o condiție patologică și reprezintă scăderea cantității de


oxigen în țesuturi. Poate fi determinată de scăderea oxigenului alveolar,
diminuarea hemoglobinei, tulburări în sistemul circulator.

În condiții normale, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 –


98 mmHg.

Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care saturația oxigenului în


sângele periferica, iar pacientul păstrează automatismul mişcărilor
respiratorii și nu necesită ventilație mecanică.

Atentie!

Indicaţia de oxigenoterapie (concentrație, temperatură, umiditatea


gazului) este dată de către medic !

Este necesară umidificarea amestecului inspirat pentru prevenirea


uscării și implicit lezării mucoaselor respiratorii.

Administrarea de oxigen trebuie să fie monitorizată prin pulsoximetrie


pentru evitarea accidentelor.

Pentru a monitoriza efectele administrării de oxigen, se va măsura


saturația pacientului la aproximativ 30 de minute după administrare.
Nu se va administra niciodată mai mult de 2l/minut prin canulă nazală
pentru un pacient cu boli pulmonare cronice.

Scop

Terapeutic

Oxigenoterapia se efectuează cu scopul de a îmbogăți concentraţia de


oxigen din sânge.

Tipuri

În funcție de condiții și perioada în care este necesară administrarea de


oxigen, oxigenoterapia poate fi:

Oxigenoterapia administrată în condiții de ambulator

Oxigenoterapia administrată în condiții speciale (în cadrul îngrijirilor


paliative, pentru reabilitare pulmonară, etc.)

Oxigenoterapia administrată în cazul exacerbărilor bronhopneumopatiei


cronice obstructive

Oxigenoterapia de scurtă durată în cazul afecțiunilor acute

Oxigenoterapia de lungă durată în cazul bolilor cronice.

Indicații

Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct


miocardic acut

Insuficiență respiratorie acută şi cronică

Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive cronice

Leziuni toracice

Stări de șoc

În anestezia generală
Complicații post operatorii

Pneumotorax

Stări febrile

Materiale necesare

Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub
de la o reţea de distribuire a oxigenului medical din spital (stație centrală,
microstație sau butelie de oxigen). Pentru racordare, se va folosi un
debitmetru şi un umidificator.

Materiale sterile pentru administrare: canule nazale (narine), sondă


nazală de unică folosință, mască de oxigen (când necesarul de oxigen
este mare), ochelari de oxigen (! cortul de oxigen sau izoletă pentru copii
nu se mai utilizează din cauza riscului crescut de incendiu). Pentru nou
născuții hipoxici se utilizează incubatorul.

Barbotor steril

Apă distilată sterilă

Materiale pentru spălarea mâinilor

Recipient pentru colectarea deșeurilor

Manusi

Precauții în utilizarea surselor de oxigen

Deoarece oxigenul favorizează combustia prezența sa trebuie


atenționată

Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau


al unei flăcări în preajma sursei de oxigen

Se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă

Se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică


(materiale sintetice) și a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă
sursei de oxigen

Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se


lovirea lor în timpul transportului

Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și


fixate de perete cu inele metalice, departe de calorifer sau altă sursă de
căldură

Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de


amplasare a extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.

Pregătirea mediului

Salon cu instalaţie de oxigen şi barbotor

Se vor lua toate măsurile de asepsie

Pregătirea pacientului

Pregătirea psihică:

se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate,


importanță, durată.

Se obține consimțământul informat al pacientului.

Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura


cooperarea la tehnică și a diminua anxietatea.

Pregătirea fizică:

Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la


nevoie se dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.

Se verifică sursa de oxigen.

Se pune apă distilată sterilă în barbotor.

Pregătirea asistentului medical

Se spală pe mâini
Îmbracă mănuși sterile

Oxigenoterapia Tehnica

Administrarea oxigenului pe sondă nazală (canule nazale) este


modalitatea prin care pacientul primește oxigen prin două canule de
plastic atașate la nările pacientului.

Avantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

simplu de folosit;

fără riscuri;

confortabile, ușor de tolerat;

eficiente pentru pacienții care necesita o adminstrarea de oxigen în


concentrații scăzute;

oferă libertate de mișcare, alimentare, comunicare;

nu au costuri ridicate.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentrație mai mare de 40%

nu pot fi folosite in obstrucțiile nazale complete,

adminstrarea pe acesta cale poate produce dureri de cap și uscarea


mucoasei nazale,

pot aluneca ușor.

Administrarea oxigenului pe sondă – canule nazale

Se verifică permeabilitatea căilor nazale, se dezobstruează şi se asigură


o ventilație eficientă
Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant
pentru căile respiratorii

Se conectează tubul cu canulele nazale la sursa de oxigen

Se agață prin spatele urechilor până sub bărbie, canulele fiind fiecare în
dreptul narinelor pacientului

Se ajustează la mărimea potrivita securizând tubul sub bărbie

Se fixează debitul (la indicația medicului)

Se va supraveghea debitul și reacțiile pacientul la administrarea de


oxigen

Se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor

Administrarea oxigenului prin mască simplă

La administrarea prin mască simplă, oxigenul intră printr-un port aflat în


josul măștii și iese printr-o deschizătură largă de partea cealaltă a măștii.

Avantajele oxigenoterapiei pe mască simplă:

se poate administra oxigen cu concentrații cuprinse între 40% si 60%.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe mască simplă:

interferează cu nevoia de a mânca și a comunica a pacientului

poate cauza disconfort.


Administrarea oxigenului pe mască simplă

Se verifică scurgerea oxigenului din sursă

Se pregăteşte barbotorul, introducându-se apă distilată sterilă

Se selectează o mască potrivită ca mărime

Se aşază masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi


se fixează cu o curea în jurul capului

În dreptul nasului, masca are o clema flexibilă de metal care se fixează la


rădăcina nasului. De o parte si de alta masca are atașată o bandă de
elastic care va fi trecută în jurul capului pacientului și va menține masca
pe față

Se reglează debitul de oxigen la valoarea indicate de medic. Este


necesară o rata de administrare de minim 5 l/min pentru a curăța dioxidul
de carbon expirat de pacient si a preveni situația ca pacientul să-l
reinspire.

Se supraveghează pacientul.

Masca de oxigen cu rezervor

Mai exista două tipuri de mască pe care se poate administra oxigenul:


ambele au atașată în partea de jos o pungă tip rezervor. Diferența dintre
aceste două tipuri de mască constă în faptul ca una din ele are o singură
cale, adică o valvă care forțează aerul (oxigenul) doar să iasă, nu să și
intre.

Masca fără valvă funcționează după următorul principiu: pacientul inspira


oxigen din rezervorul atașat la mască cât și din masca cuplată la sursa
de oxigen. Prima treime din volumul de aer pe care pacientul îl expiră
intră în rezervor, iar restul se pierde prin masca. Deoarece aerul care
este reintrodus in rezervor prin expirare provine din trahee si bronhii, nu
apar schimburi de gaze, deci pacientul va reinspira aerul oxigenat pe
care tocmai l-a expirat.
Masca cu valvă, are următorul principiu de funcționare: în inspir se
deschide valva rezervorului direcționând oxigenul din rezervor în mască.
În expir aerul expirat părăsește masca și astfel pacientul va inspira
oxigen doar din rezervor.

Administrarea cu cortul de oxigen

Se utilizează mai ales în pediatrie

Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare ușoare de


aluminiu de care este fixat materialul impermeabil sub formă de cort

Se aplică în regiunea capului

Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de sub


cort se supraîncălzește prin respirație

Pacientul inspiră oxigenul introdus sub cort

Se supraveghează debitul de oxigen şi presiunea

Îngrijirea pacientului după tehnică

Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i favorizeze


respirația

Se monitorizează respiraţia

Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge prin pulsoximetrie la


aproximativ 30 de minute după administrare

Se administrează medicaţia indicată de medic

Notarea tehnicii

Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al pacientului


dată, numele celei care a efectuat tehnică și rezultatele obținute.

Accidente – Incidente
Este important ca administrarea de oxigen să fie monitorizată pentru a
evita accidentele care se pot produce:

Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

Se poate produce emfizem subcutanat

Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul


poate fi împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului

Iritarea locală a mucoasei

Uscarea mucoaselor (necesită creşterea gradului de umidifiere)

Mici hemoragii sau pierderi de substanţă cutanată ca urmare a


compresiunii (trebuie schimbată frecvent poziţia mășții/canulelor la cel
puţin șase ore)

Acumularea de mucus

Traheobronșită – în condiții de administrare prelungită

Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice

Dispariţia stimulului centrilor respiratori cu apariţia hipoventilaţiei,


accentuarea hipercapniei

Alte variante pentru oxigenoterapie

Oxigenarea hiperbară este utilizată pentru a crește cantitatea de oxigen


dizolvat în plasmă. Pacientul este plasat într-o cameră specială în care
se administrează oxigen la o presiune de 3 atmosfere.

S-ar putea să vă placă și