Corfu Andreia Corina AMG 3C

OXIGENOTERAPIA

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, organele noastre au nevoie de tot mai multă energie, însă
organismul o oferă mai întâi organelor vitale precum inima și organele interne, iar pielea rămâne pe
ultimul loc. Cu alte cuvinte, îmbătrânirea pielii este o lipsă de energie, deoarece celulelor le lipseşte
oxigenul necesar pentru a se putea regenera. Plămânii sunt organele din corpul nostru care au rolul de a
aduce oxigenul din atmosferă în sânge, și îl distribuie în tot corpul. Atunci când apar patologii care
afectează funcția plămânilor, oxigenul ajunge în sânge în cantitate limitată și tot organismul uman
suferă, toate celule fiind forțate să funcționeze „pe avarie”, astfel durata de viață a tuturor organelor
este limitată.

Oxigenul este un gaz vital pentru viață, întrucât organismul are nevoie de el pentru a funcționa
normal. Celule organismului nostru au nevoie de oxigen pentru a produce energie, iar acesta este
preluat din aerul pe care îl respirăm. Oxigenul pătrunde din plămâni în sânge, iar de aici, pe calea
circulației sangvine ajunge la organe și țesuturi. Anumite patologii pot scădea nivelul oxigenului din
sânge, iar simptomele lor sunt senzația lipsei de aer, respiratia ineficienta, oboseală sau starea de
confuzie.

Oamenii care suferă de insuficientă respiratorie pot beneficia de administrarea oxigenului pe

termen lung pentru a compensa capacitatea redusă a plamanilor de a aduce oxigen în sânge și în
celelalte organe și țesuturi.

Hipoxia este o stare patologică reprezentată de scăderea cantității de oxigen din țesuturi.

Valorile unei saturații de oxigen normale în sângele periferic este de cel puțin 93%. Valorile
aflate sub 90% reprezintă hipoxemie și are ca rezultat suprasolicitarea sistemului cardiocirculator și a
sistemului nervos central. Hipoxia este însoțită de o altă afecțiune, numită hipercapnie, ceea ce
înseamnă o acumulare excesivă de dioxid de carbon în sânge și de creșterea presiunii parțiale ale acestui
gaz. Hipercapnia se manifestă prin creșterea frecvenței cardiace, dispnee, spasme musculare, pierderea
stării de conștientă, creșterea tensiunii arteriale sau apariția stărilor de confuzie.

În acest moment intervine oxigenoterapia.

Oxigenoterapia este o terapie care are la bază fizica cuantică şi care utilizează ionii negativi ai
oxigenului pentru a creşte în mod  natural metabolismul și vindecarea ţesuturilor, iar prin intermediul
sistemului respirator şi circulator,  întregul corp beneficiază de energia dată de ionii negativi. Se combină
excelent şi cu terapiile corporale precum drenajul limfatic sau reflexoterapia, pentru o senzație mai
intensă de bine și un organism energic și sănătos

Când vine vorba de aer, elementul cheie sunt ionii negativi. Deși se numesc negativi, acești ioni
sunt atomi de oxigeni cu un electron în plus, iar ionii pozitivi (atom care a pierdut un electron) dăunează
sănătăţii organismului uman.

1
Corfu Andreia Corina AMG 3C

Oxigenul este crucial pentru fiecare proces metabolic. Oxigenul insuficient (aerul „închis”,
poluat, „nerespirabil”) are un efect negativ asupra întregului metabolism, provocând în timp o scădere a
capacității de apărare a organismului (a imunității).

Studii făcute asupra ionilor negativi au arătat efectele incredibile pe care aceştia le au asupra
energiei şi a sănătăţii organismului în general. Ionii negativi (care se găsesc în cantități impresionante în
regiunile cele mai liniştite ale lumii, la malul apelor, în păduri, pe munți) cotracarează expunerea
prelungită la efectele computerelor, iluminatului fluorescent, aerului condiționat și materialor moderne
din care sunt făcute clădirile și care generează o abundenţă de ioni pozitivi. Aceşti ioni pozitivi sunt cei
care ne fac să ne simţim obosiţi, lipsiți de energie și deprimați. O infuzie de ioni negativi prin
oxigenoterapie ne eliberează de stări negative, deoarece crește fluxul oxigenului către creier, oferă o
stare de bine şi de relaxare, contracarează efectele fumatului pasiv  și este o terapie antidepresivă
naturală.

Tehnologia pentru oxigenoterapie purifică automat aerul, emite ioni negativi care stimulează
refacerea țesuturilor cutanate, adică vindecă rănile. În plus, întreg corpul beneficiază de energia oferită
de ionii negativi, care duce la revitalizarea tuturor proceselor metabolice.

În prezent există 5 tipuri de oxigenoterapie clasificate în funcție de condiții și de perioada în care

este necesară administrarea de oxigen:

-oxigenoterapia administrată în condiții de ambulator.

-oxigenoterapia administrată în condiții speciale precum îngrijirile paliative sau cele pentru reabilitare
pulmonară.

-oxigenoterapia administrată în cazul exacerbărilor bronhopneumopatiei cronice obstructive.

-oxigenoterapia de scurta durata – potrivită în cadrul tratamentelor afecțiunilor acute.

-oxigenoterapia de lungă durata – administrată în cadrul tratării unor boli cronice.

Oxigenoterapia poate fi administrată și în cadrul unor afecțiuni acute severe precum:

-insuficientă respiratorie acută.

-insuficientă cardiacă acută.

-infecții respiratorii acute -pneumonie, bronhopneumonie.

-edem pulmonar acut.

-insuficientă circulatorie acută.

-infarct miocardic acut.

2
Corfu Andreia Corina AMG 3C

De asemenea, oxigenoterapia poate fi administrată și în cazul unor afecțiuni cronice, cum sunt:

-insuficienta respiratorie cronică.

-insuficiența cardiacă cronică.

-cancerul bronhopulmonar.

-emfizem pulmonar.

-friborza pulmonară.

-cifoză.

-paralizie.

Oxigenoterapia de scurtă durată se administrează numai în cazul:

-insuficienței respiratorii decompensate.

-afecțiuni reprezentate prin instabilitatea tranzitorie, adică astm bronșic, insuficientă cardiacă.

-infarct miocardic acut.

-anemie cronică.

-crize de astm bronșic.

-șoc hemoragic.

Oxigenoterapia de lungă durata se administrează în situații precum:

-hipertensiunea pulmonara

-cord pulmonar cronic

-policitemie secundară.

MATERIALE NECESARE 

Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub de la o reţea de
distribuire a oxigenului medical din spital (stație centrală, microstație sau butelie de oxigen). Pentru
racordare, se va folosi un debitmetru şi un umidificator.

Materiale sterile pentru administrare: canule nazale (narine), sondă nazală de unică

folosință, mască de oxigen (când necesarul de oxigen este mare), ochelari de oxigen (! cortul de
oxigen sau izoletă pentru copii nu se mai utilizează din cauza riscului crescut de incendiu). Pentru nou
născuții hipoxici se utilizează incubatorul. Mai avem nevoie de : barbotor steril, apă distilată sterilă,

3
Corfu Andreia Corina AMG 3C

leucoplast, foarfecă, tăviţă renală, materiale pentru spălarea mâinilor, recipient pentru colectarea
deșeurilor.

Precauții în utilizarea surselor de oxigen 

Deoarece oxigenul favorizează combustia prezența sa trebuie atenționată.

Pacienții și aparținătorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajma
sursei de oxigen

Se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă

Se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice) și a

materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)

Aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen

Transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul transportului

Buteliile de oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele metalice,
departe de calorifer sau altă sursă de căldură

Cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor și a

modului de utilizare a acestora.

Pregătirea pacientului

Pregătirea psihică:

se informează pacientul cu privire la efectuarea procedurii: necesitate, importanță, durată.

Se obține consimțământul informat al pacientului.

Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la tehnică și a diminua

anxietatea.

Pregătirea fizică:

Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea căilor respiratorii, la nevoie se

dezobstruează căile respiratorii ale pacientului.

Se verifică sursa de oxigen și se pune apă distilată sterilă în barbotor.

 Tehnica

Administrarea oxigenului pe sondă nazală (canule nazale) este modalitatea prin care pacientul
primește oxigen prin două canule de plastic atașate la nările pacientului.

4
Corfu Andreia Corina AMG 3C

Avantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

-simplu de folosit;

-fără riscuri;

-confortabile, ușor de tolerat;

-eficiente pentru pacienții care necesita o adminstrarea de oxigen în concentrații scăzute;

-oferă libertate de mișcare, alimentare, comunicare;

-nu au costuri ridicate.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe canule nazale:

-nu poate oferi o cantitate de oxigen cu concentrație mai mare de 40%

-nu pot fi folosite in obstrucțiile nazale complete,

-adminstrarea pe acesta cale poate produce dureri de cap și uscarea mucoasei nazale,

-pot aluneca ușor.

Administrarea oxigenului pe sondă – canule nazale

Se verifică permeabilitatea căilor nazale, se dezobstruează şi se asigură o ventilație eficientă.

Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru căile respiratorii. Se
conectează tubul cu canulele nazale la sursa de oxigen. Se agață prin spatele urechilor până sub bărbie,
canulele fiind fiecare în dreptul narinelor pacientului. Se ajustează la mărimea potrivita securizând
tubul sub bărbie. Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului). Se va supraveghea debitul
și reacțiile pacientul la administrarea de oxigen. Se va observa bolnavul în continuare pentru
prevenirea accidentelor.

Administrarea oxigenului prin mască simplă

La administrarea prin mască simplă, oxigenul intră printr-un port aflat în josul măștii și iese
printr-o deschizătură largă de partea cealaltă a măștii.

Avantajele oxigenoterapiei pe mască simplă:

-se poate administra oxigen cu concentrații cuprinse între 40% si 60%.

Dezavantajele oxigenoterapiei pe mască simplă:

-interferează cu nevoia de a mânca și a comunica a pacientului

-poate cauza disconfort.

5
Corfu Andreia Corina AMG 3C

Administrarea oxigenului pe mască simplă

Se verifică scurgerea oxigenului din sursă. Se pregăteşte barbotorul, introducându-se apă

distilată sterile. Se selectează o mască potrivită ca mărime. Se aşază masca la nivelul piramidei nazale,
apoi pe cavitatea bucală şi se fixează cu o curea în jurul capului. În dreptul nasului, masca are o clema
flexibilă de metal care se fixează la rădăcina nasului. De o parte si de alta masca are atașată o bandă de
elastic care va fi trecută în jurul capului pacientului și va menține masca pe față. Se reglează debitul de
oxigen la 5-6 litri/minut. Este necesară o rata de administrare de minim 5 l/min pentru a curăța dioxidul
de carbon expirat de pacient si a preveni situația ca pacientul să-l reinspire. Se supraveghează
pacientul.

Masca de oxigen cu rezervor

Mai exista două tipuri de mască pe care se poate administra oxigenul: ambele au atașată în
partea de jos o pungă tip rezervor. Diferența dintre aceste două tipuri de mască constă în faptul ca una
din ele are o singură cale, adică o valvă care forțează aerul (oxigenul) doar să iasă, nu să și intre.

Masca fără valvă funcționează după următorul principiu: pacientul inspira oxigen din
rezervorul atașat la mască cât și din masca cuplată la sursa de oxigen. Prima treime din volumul de aer
pe care pacientul îl expiră intră în rezervor, iar restul se pierde prin masca. Deoarece aerul care este
reintrodus in rezervor prin expirare provine din trahee si bronhii, nu apar schimburi de gaze, deci
pacientul va reinspira aerul oxigenat pe care tocmai l-a expirat.

Masca cu valvă, are următorul principiu de funcționare: în inspir se deschide valva rezervorului
direcționând oxigenul din rezervor în mască. În expir aerul expirat părăsește masca și astfel pacientul va
inspira oxigen doar din rezervor.

Administrarea cu ochelarii de oxigen

Se pregătește sursa de oxygen. Se verifică barbotorul. Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi.

Cele două sonde de plastic se introduc în narine. Se reglează debitul de oxigen. Se supraveghează
pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii și bolnavii agitați

Administrarea cu cortul de oxigen

Se utilizează mai ales în pediatrie. Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare
ușoare de aluminiu de care este fixat materialul impermeabil sub formă de cort. Se aplică în regiunea
capului. Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de sub cort se
supraîncălzește prin respirație. Pacientul inspiră oxigenul introdus sub cort. Se supraveghează debitul
de oxigen şi presiunea.

6
Corfu Andreia Corina AMG 3C

Accidente – Incidente

Este important ca administrarea de oxigen să fie monitorizată pentru a evita accidentele care
se pot produce:

-pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală;

-se poate produce emfizem subcutanat;

-pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă, lichidul poate fi împins de oxigen în
căile respiratorii ale pacientului;

-Iritarea locală și uscarea a mucoasei;

-mici hemoragii sau pierderi de substanţă cutanată ca urmare a compresiunii (trebuie schimbată
frecvent poziţia mășții/canulelor la cel puţin șase ore);

-acumularea de mucus;

-traheobronșită – în condiții de administrare prelungită;

-agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice;

-dispariţia stimulului centrilor respiratori cu apariţia hipoventilaţiei, accentuarea hipercapniei.

OXIGENOTERAPIA HIPERBARĂ

Oxigenoterapia hiperbară se utilizează ca terapie adjuvantă pentru corectarea hipoxemiei

determinate de insuficiența respiratorie. Oxigenoterapia hiperbară este complementară unor metode
clasice care astfel devin mai eficiente.

Oxigenoterapia hiperbară este o formă de terapie care stimulează regenerarea celulară prin
creşterea cantităţii de oxigen disponibil ţesuturilor. Astfel, cantitatea de oxigen crescută la nivel tisular
întreține metabolismul celular în țesuturile hipoxice și stimulează regenerarea celulară precum și
formarea de vase sangvine noi prin neovascularizație.

Principiul acestei terapii este acela că ţesuturile noastre au nevoie de oxigen pentru a funcţiona
corect, iar prin furnizarea unui supliment de oxigen, acesta ajunge in cantitate mare în celule si tesuturi ,
datorită presiunii crescute din camera hiperbara.

Tratamentul este efectuat în condiții de siguranță, complicațiile sunt rare și includ: leziuni ale
timpanului, diplopie tranzitorie, pneumotorace cauzat de barotraumă (extrem de rar), singura
contraindicație absolută fiind pneumotoracele activ. Toți pacienții sunt evaluați înaintea începerii
tratamentului pentru a evita complicațiile și sunt monitorizați în mod continuu pe toata durata
tratamentului.

Proprietati farmacocinetice:

7
Corfu Andreia Corina AMG 3C

- oxigenul reprezintă 21% din aerul atmosferic și prin inspirație intră în tractul respirator; din
alveolele pulmonare unde ,în condiții ideale de ventilație și perfuzie, PO2 are o presiune de 110 mmHg,
trece în sângele arterial pulmonar , apoi în circulația sistemică, ajungând în țesuturi ,unde este eliberat
la nivel celular fiind esențial în desfășurarea proceselor metabolice.

În sânge, cea mai mare cantitate de O2 este legată chimic de hemoglobină (1,35 ml/g) și o parte
relativ mai mică este dizolvată fizic (0,3 ml/dl). Prin administrarea de oxigen la presiune mai mare crește
procentul de gaz dizolvat în sânge, astfel încât la o presiune de 3 atmosfere, în camera hiperbară,
cantitatea dizolvată în sânge poate asigura oxigenul necesar pentru metabolism chiar în absența
hemoglobinei.

Efectele benefice ale oxigenării hiperbare constau în facilitarea difuziei oxigenului către
țesuturile lezate sau care nu sunt suficient vascularizate, stimulând vindecarea lor; îmbunătățirea
sistemului imunitar prin activarea limfocitelor pentru a lupta împotriva infectiei virale; reducerea rapidă
a inflamației și edemului prin vasoconstricția datorată hiperoxiei. În condițiile utilizării conform
recomandărilor, în concentrații terapeutice, oxigenul nu are efect toxic la om.

Totuși inhalarea timp îndelungat de oxigen poate determina greață, senzația de amețeală, tuse
cu dispnee și convulsii. Pacientul respectiv trebuie să fie cât mai repede expus la aer și instituit
tratament simptomatic. Se recomandă cel puţin 10 şedinţe pentru un rezultat pozitiv, mergând până la
20 în funcţie de gravitatea afecţiunii. Oxigenarea hiperbară se consideră la ora actuală , că are cel mai
puternic și rapid efect anti-edematos. Oxigenoterapia hiperbară este , în concluzie, o metodă modernă
și inovativă de tratament.

8
Corfu Andreia Corina AMG 3C

BIBLIOGRAFIE
http://www.inrmfb.ro/wp-content/uploads/2020/04/Oxigenoterapia-hiperbara

www.paginadenursing.ro/Oxigenoterapia - administrarea oxigenului

www.regis.ro/despre-oxigenoterapia-pe-termen-lung

https://life-infusion.ro/oxigenoterapia