Anatomia unei respirații complete

Este cunoscut faptul că oxigenul este esential vietii, dar mai puțin
cunoscut este faptul că, de felul în care organismul foloseste oxigenul
inspirat depinde adesea, sănătatea noastră.

Studii numeroase arată că leziunile neurologice care pot duce la diferite

tipuri de handicap motor, la dificultăți în vorbire precum și la alte tipuri de
paralizii, pot fi corectate prin optimizarea felului în care organismul
foloseste oxigenul.

Primul lucru pe care un medic de prim ajutor îl face în situații de șoc sau
afecțiuni mai grave este să pună masca de oxigen celui
afectat. Oxigenul este primul medicament prin care sistemul imunitar
începe să funcționeze corect, celula bolnavă fiind capabilă să își refacă
structura.

Respirația este o funcție fiziologică vitală, care se desfășoară fără să fie

nevoie de prea mult control conștient.

Odată cu aerul respirat, oxigenul pătrunde în organism, unde este

preluat de moleculele de sânge. Acestea se încarcă cu oxigen, alimentează
celulele și țesuturile și apoi se reîncarcă cu dioxid de carbon (rezultatul
arderilor din organism) care va fi eliminat de plămâni prin expirație.

O respirație corectă asigură un echilibru optim între ”intrările” și ”ieșirile”

aerului din corp, furnizând oxigenul indispensabil vieții.

O respirație incorectă, pe de altă parte, prin inspirarea  unui volum mai

scăzut de aer, reduce cantitatea de oxigen la nivelul țesuturilor, cu efecte
negative atât la nivel fiziologic (amețeală, dureri de cap, stare de
oboseală, extremități reci, puls mărit etc.), cât și la nivelurile emoțional,
cognitiv și comportamental (iritabilitate, agitație, stări anxioase, dificultăți
de concentrare, în luarea deciziei etc.).

Atunci când avem o stare de agitație, suntem speriați sau nervoși, avem
tendința să respirăm rapid, sacadat, neregulat și superficial, umplând cu
aer doar pieptul (partea superioară a plămânilor).

Acest tip de respirație este numit respirație toracică. Respirația

toracică nu asigură un aport suficient de oxigen, dearece doar o parte a
plămânilor se umple cu aer. Senzorii chimici ai plămânilor detectează
nivelul dioxidului de carbon, iar în cazul unei mai mici  cantități de oxigen
transmite un mesaj creierului. Un nivel ridicat de dioxid de carbon sau un
nivel scăzut de oxigen este interpretat de creier ca o nevoie suplimentară
de oxigen.

Creierul răspunde automat prin mărirea ratei respirației, pentru

aprovizionarea cu oxigen.

Se ajunge astfel la hiperventiație, adică o respirație accelerată, întretăiată,

cu senzația de oprire a respirației, de sufocare prin senzația de
contractare a pereților gâtului și pieptului.

Hiperventilația scoate brusc dioxidul de carbon din organism, balanța

chimică se dezechilibrează, având loc o superoxigenare. Acest proces
duce la apriția senzației de amorțeală și de furnicături ale buzelor și ale
vârfurilor degetelor de la mâini și de la picioare, apariția palpitațiilor, puls
ridicat, transpirație, dureri pectorale, amețeală, zgomote în urechi etc.

Toate aceste reacții fiziologice sunt interpretate ca fiind semne ale unui
pericol și se declanșează un răspuns din partea organismului de tipul
atacului de panică.

Creierul este cel care monitorizează echilibrul dintre oxigen şi dioxid

de carbon.

Dacă este o cantitate prea mare de dioxid de carbon în corp, creierul

transmite un mesaj organismului pentru a intensifica respiraţia. De aceea
atunci când alergi, când respiri mai profund, partea din creier responsabilă
pentru controlul echilibrului respirației este bulbul rahidian. Acesta este
localizat în apropierea de partea inferioară a creierului, în apropierea
măduvei spinării şi controlează funcţiile involuntare, mecanismele de
supravieţuire ale organismului.

Respiraţia este controlată de centrul respirator al bulbului rahidian,

în care se află receptori ce detectează dacă nivelul de dioxid de carbon
din sânge este prea ridicat. Toate aceste lucruri au loc automat, aşadar
chiar şi în timpul somnului muşchii responsabili pentru inspirație şi
expirație sunt funcţionali fără ca noi să-i controlăm.

Chiar dacă respiraţia este un proces involuntar, oamenii sunt capabili să o

controleze, să o conștientizeze.
Fiecare respirație normală a majorității oamenilor obișnuiți are
echivalentul unei jumătăți de litru de aer, însemnând a zecea parte
din volumul plămânilor, care este de 5 litri.

Aceasta înseamnă că o bună parte din aerul folosit rămâne în plămâni.

Astfel este nevoie de un proces constant, continuu de înlocuire a
dioxidului de carbon cu oxigenul din afară.

Studiile arată că doar 10% din populație (sportivi de performanță,

dansatori, muzicieni, practicieni ai exercițiilor de respirație) respiră corect,
aducând în plămâni o cantitate de aer echivalentă de 2 litri.

Tipul de respirație care asigură acest aport constant de oxigen este

cea diafragmatică, numită și respirație abdominală.

Atunci când respirăm conștient, abdominal, umplem și partea

inferioară a plămânilor (care au legătură cu receptorii parasimpatici de
odihnă și relaxare), respirăm mai profund, mai rar, inspirând astfel un
volum mai mare de aer, implicit de oxigen.

În mod natural, respirăm abdominal, atunci când dormim și când suntem

relaxați; bebelușii (de asemenea, animalele) respiră abdominal.

Nivelul de oxigenare a creierului

Creierul este cel mai solicitat organ al corpului uman, motiv pentru care o
mare parte din atenție ar trebui sa se îndrepte către acesta, cu atât mai
mult cu cât degradarea sa este considerată, în mare parte, ireversibilă.

Cu toate ca reprezinta doar 2% din greutatea corpului, creierul este

organul care consumă cea mai multă energie. Astfel, pentru a
funcționa normal, creierul are nevoie de minim 20% din cantitatea
totală de oxigen și 15% din cantitatea totală de sânge care circulă
prin organism.

Lipsa oxigenarii creierului afectează funcționalitatea acestuia ducând la

hipoxie, o afecțiune care desemnează scăderea cantității de oxigen în
țesuturile organismului.

Atunci când creierul este slab oxigenat, întreg organismul este lipsit de
vitalitate, iinstalând-se senzația de oboseală și epuizare. De asemenea,
amețelile și stările de confuzie pot avea la bază tot o lipsă de oxigenare a
creierului. Atunci când creierul nu primește suficient oxigen și sânge
apare accidentul vascular cerebral, care, în anumite cazuri, poate fi fatal.

Primele simptome ale creierului insuficient oxigenat sunt amețeala,

starea de leșin (în cazuri grave chiar leșinul), respiratia greoaie însoțită si
de transpiratie, întunecarea vederii. Paloarea feței și amorțeala mâinilor,
picioarelor sunt alte simptome asociate cu lipsa oxigenului în creier. De
asemenea, oboseala psihică și fizică accentuată poate fi indusă de creier
ca urmare a lipsei oxigenului. Factorii de risc care favorizeazaă si
agravează aceste simptome ale unui creieru slab oxigenat sunt fumatul,
alimentația dezechilibrată si saraca în vitamin, minerale si lipsa activității
fizice.

Relația dintre consumul de oxigen și activitatea neuronală

Având o cerere mare de energie, creierul reacționează foarte sensibil la

deficiența de oxigen. 

Neurobiologii Ludwig-Maximilians-Universitaet (LMU) din München și

echipa sa au făcut măsurători ale nivelurilor de oxigen din creier, reușind,
pentru prima data, să le coreleze cu activitatea neuronală din timpul
activității normale a creierului.

Creierul necesită o cantitate disproporționată de energie în

comparație cu masa sa corporală. Această energie este generată în
principal de procese metabolice aerobe care consumă cantități
considerabile de oxigen.

Prin urmare, concentrațiile de oxigen din creier sunt un parametru

important care influențează funcția celulelor nervoase și a celulelor
gliale(de susținere a elementelor neuronale). Cu toate acestea, corelația
dintre nivelurile de oxigen consumate în creier și activitatea
neuronală a fost, în mare parte necunoscută, până nu demult.

Neurobiologii LMU Hans Straka, Suzan Özugur și Lars Kunz au reușit, de

asemenea, să măsoare acest aspect și să-l coreleze cu activitatea celulelor
nervoase, raportând rezultatele lor în revista BMC Biology .

Pe un model animal prestabilit (mormolocii broaștei cu gheare Xenopus

laevis) oamenii de știință au folosit senzori electrochimici pentru
determinarea concentrației de oxigen disponibil în creier, controlând
inhibarea activității celulelor nervoase cu ajutorul substanțelor
farmacologice. Folosind exemplul celulelor nervoase care controlează
mișcările ochilor, oamenii de știință au reușit să înregistreze direct relația
dintre consumul de oxigen și activitatea celulelor nervoase.

„Am descoperit că un creier este anoxic (nivel extrem de scăzut de oxigen) într-
un mediu nesaturat cu aer, ceea ce înseamnă că nu se poate măsura
oxigenul”, susține neurobiologul Hans Straka. Prin urmare, oxigenul a fost
utilizat aproape complet de către celule pentru a sintetiza substanțe
bogate în energie. Dacă concentrația de oxigen atmosferic era disponibilă
în cantitate dublă, metabolismul energetic era saturat și oxigenul era
prezent din abundență în creier.

„Am reușit, de asemenea, să arătăm că, în timpul funcționării normale,  doar

aproximativ 50% din oxigen este utilizat pentru activitatea celulelor
nervoase”, spune dr. Straka. ”Deci, celelalte  50%  sunt necesare pentru
celulele gliale   si pentru mentinerea ratei metabolice de baza a celulelor
nervoase. Cu toate acestea, celulele nervoase cu activitate crescută consumă
mai mult oxigen.” 

Pentru a înțelege mai bine modul în care informațiile sunt procesate în

creier, este esențială cunoașterea relației dintre disponibilitatea
oxigenului și activitatea creierului. 

Rezultatele oamenilor de știință oferă o perspectivă inițială în acest sens și

reprezintă o bază importantă pentru investigații ulterioare asupra
echilibrului energetic al creierului în viitoare experimente și
pentru măsurarea consumului de oxigen pentru diferite funcții ale
celulelor nervoase. 

Acest lucru ar putea fi relevant și din punct de vedere medical, de

exemplu pentru a înțelege mai bine consecințele deficitului de oxigen din
creier sau pentru a interpreta mai bine informațiile despre activitatea
creierului obținute cu tehnici de imagistică. 

Calculele neuronale legate de activitatea senzorială și motorie, împreună

cu transmiterea sinaptică și menajele asociate sunt solicitante
energetic. Cel mai eficient proces metabolic pentru a furniza cantități mari
de echivalenți energetici este fosforilarea oxidativă și, prin urmare,
dependența de consumul de oxigen. 
Nivelurile de oxigen din creier sunt un parametru critic care influențează
funcția neuronală. Măsurătorile consumului de oxigen au fost utilizate
pentru a estima costul activității neuronale; cu toate acestea, explorarea
acestor relații metabolice in vivo și în condiții experimentale definite, fiind
destul de  limitate de provocări tehnice.

Respirația, cheia creșterii nivelului de oxigen din creier

Patrick J. Drew, profesorul asociat Huck, specialist în inginerie neuronală și

neurochirurgie și director asociat al Institutului Penn Neuroscience, a declarat
că o modalitate de a aduce mai mult oxigen în creier ar fi aducerea
unei cantități mai mari de sânge în creier prin creșterea fluxului
sanguin. Cercetătorii au fost interesați să observe cum au fost afectate
nivelurile de oxigen din creier de comportamente naturale, cum ar fi
respirația și exercițiile fizice.

În urma monitorizării activitații neuronale, a fluxului sanguin, a oxigenării

creierului și a respirației, cercetătorii au concluzionat că „respirația oferă
o cale dinamică pentru modularea oxigenării cerebrale”.

„Știm că oamenii schimbă tiparele de respirație atunci când realizează sarcini

cognitive”, a spus Drew. „De fapt, faza de respirație se blochează la sarcinile
la îndemână.  În creier, creșterea activității neuronale este însoțită de obicei de
creșterea fluxului sanguin. ”

„Am presupus că oxigenarea creierului depinde de activitatea neuronală și de

fluxul sanguin”, a spus Qing Guang Zhang, doctor în științe și mecanică
inginerească. ”Ne-am așteptat ca oxigenarea să scadă in cortexul frontal
al creierului în cazul în care fluxul de sânge scade.

Credeam că se va întâmpla astfel, dar apoi ne-am dat seama că  respirația
menținea oxigenarea la un nivel ridicat.”

Singurul mod în care s-ar putea întâmpla ar fi dacă exercițiul fizic ar

determina sângele să transporte mai mult oxigen, a explicat el, ceea ce ar
însemna că sângele nu era în mod normal complet saturat cu oxigen.

Sângele poate aduce mai mult oxigen în creier după exerciții fizice,
deoarece respirația crescută crește nivelul de oxigen din hemoglobină.

Cercetătorii au analizat oxigenarea în cortexul somatosenzorial și în

cortexul frontal (zonă implicată în cunoaștere) și în bulbul olfactiv (zonă
implicată în simțul mirosului) deoarece acestea sunt cele mai accesibile
zone ale creierului.

Au folosit o varietate de metode pentru a monitoriza respirația, fluxul

sanguin și oxigenarea. De asemenea, au testat nivelurile de oxigenare,
suprimând în același timp activitatea neuronală și dilatarea vaselor de
sânge, folosind și șoarecii ca exemplare mamifere.

Cercetătorii raportează în Nature Communications că „oxigenarea  a

persistat atunci când activitatea neuronală și hiperemia funcțională (creșterea
fluxului sanguin) au fost blocate, având loc atât în țesut, cât și în arterele care
alimentează creierul și fiind  strâns corelate cu rata respirației și faza
ciclului de respirație.  ”

Astfel, rata de respirație este un modulator cheie al oxigenării

cerebrale și ar trebui monitorizată în timpul imagisticii hemodinamice,
cum ar fi în RMN BOLD.

Ei concluzionează că „respirația oferă o cale dinamică pentru

modularea oxigenării cerebrale.”

Această cercetare a fost sprijinită și finanțată de Fondul de dotare

McKnight pentru neuroștiințe și Institutele Naționale de Sănătate.

În cadrul acestui proiect Penn State și-au adus contribuția și Kyle W. Gheres,

cercetător în bioștiințe moleculare, celulare și integrative, Ravi Kedrasetti,
doctorand în inginerie și știință și mecanică, Emmanuelle Chaigneau.
cercetător, Serge Charpak, profesor de neuroștiințe, la Institutul de la Santé și
de la Recherche Médicale, Paris, Franța, William D. Haselden, MD / Ph.D. ,
participant în programul de pregătire a oamenilor de știință din domeniul
medical și în programul de absolvenți în neurologie.

O altă echipă de cercetători, formată din Jeffrey K Thompson,  Matthew R

Peterson ,  Ralph D Freeman, s-a ocupat de activitatea neuronală și
oxigenarea țesuturilor în cortexul cerebral.

Imagistica prin rezonanță magnetică funcțională dependentă de nivelul

oxigenului din sânge utilizează modificări ale hemodinamicii (circulației
sângelui) creierului pentru a deduce modificări ale activității neuronale.
Oamenii de știință se întrebau dacă modificările hemodinamice
reglementate la o scară spațială sunt capabile să rezolve coloanele
funcționale din cortexul cerebral.

Pentru a aborda această întrebare, cercetătorii au făcut măsurători

simultane ale oxigenării țesuturilor și ale activității neuronale unicelulare
în cortexul vizual. Rezultatele au arătat că creșterile ratei vârfurilor
neuronale au fost însoțite de scăderi imediate ale oxigenării țesuturilor.
Am folosit această scădere a oxigenării țesuturilor pentru a prezice
selectivitatea orientării și dominanța oculară a neuronilor vecini.

Rezultatele studiilor stabilesc că există o corelare între activitatea

neuronală și metabolismul oxidativ și sugerează că imagistica prin
rezonanță magnetică funcțională de înaltă rezoluție poate fi utilizată
pentru a localiza activitatea neuronală la un nivel columnar cerebral.

Speciile reactive de oxigen sunt nocive pentru neuroni

Mitocondriile (centrele de producere a energiei) sunt considerate a fi

principala sursă de specii reactive de oxigen (în timpul
excitotoxicității glutamatului). Datele susțin acum că un rol
important în acest proces pentru oxidare îl reprezintă enzima pe care
neutrofilele o folosesc pentru a ucide bacteriile. 

Speciile reactive de oxigen pot acționa ca molecule de semnalizare în

neuroni și celule gliale (țesut de susținere a elementelor sistemului
nervos).

Cercetatorii susțin că eliberarea receptorilor neuronali GABA de la

terminalele sinaptice este modulată de speciile reactive de oxigen

Acestea reglementează neurotransmisia inhibitoare mediată de

receptorii GABA, putând produce modificări funcționale asupra acestor
receptori.

Speciile reactive de oxigen (ROS) sunt cunoscute mai ales pentru că sunt

implicate în metabolismul celular și stresul oxidativ, dar joacă, de
asemenea, roluri importante în comunicarea celulară.

Semnalizarea ROS a devenit din ce în ce mai recunoscută ca un mecanism

implicat în reglarea neurotransmisiei sinaptice, atât în condiții fiziologice,
cât și patologice.
Peroxidul de hidrogen (apa oxignată – H 2 O 2 ) și anionul superoxid sunt
principalele ROS endogene biologic relevante din sistemul nervos.

Acestea sunt produse predominant în mitocondriile neuronilor și celulelor

gliale, nivelurile lor fiind strâns reglementate de mecanismul celular
antioxidant, care permite semnalizarea neuronală dinamică prin
intermediul acestor agenți.

Proprietățile fizico – chimice și biologice ale H 2 O 2 îi permit să joace în

mod eficient un rol important în semnalizarea neuronală. Această
revizuire aduce unele sau cele mai semnificative dovezi care susțin ROS ca
agenți de semnalizare în sistemul nervos și rezumă datele care arată că
ROS modulează neurotransmisia mediată de acidul γ-aminobutiric (GABA)
prin mecanisme pre- și postsinaptice.  Pe baza acestor fapte, semnalizarea
ROS este discutată ca un posibil mecanism selectiv care leagă
metabolismul celular de neurotransmisia inhibitoare prin modularea
directă sau indirectă a funcției receptorului GABA .

Se cunosc efectele calmante și relaxante ale neurotransmițatorului GABBA

în funcționarea sistemului nervos.

În tratamentele clasice generale pentru oxigenarea creierului se

recomandă administrarea suplimentelor alimentare pe baza de ginko
biloba, magneziu, omega-3 și vitaminele B, în special B6 si B9, cu care se
combină foarte bine, acționând synergic, GABBA. Aceste suplimente au
capacitatea de a sustine circulația cerebrală ( implicit oxigenarea
creierului), de a reduce oboseala si de a îmbunătăți considerabil funcțiile
sistemului nervos.

Avand in vedere ca un neuron este compus din aproximativ 90% apă,

consumul apei devine o condiție esențială în asigurarea unei
funcționalități neuronale optime.

Cercetatorii au demonstrat ca un pahar de apă baut dimineața pe

stomacul gol ajută la buna funcționare a sistemului nervos și energizează
organismul pe durata întregii zile. De asemenea, activitatea fizică zilnică
(cel putin mersul pe jos în  natură) favorizeaza oxigenarea celulară.

Pentru menținerea unui creier sănătos este necesară înlăturarea stresului,

odihna suficientă și, nu în ultimul rând, practicarea exercitiilor de
respiratie, apreciate tot mai mult de cercetătorii actuali, ca fiind, printre
alte metode, cele mai la îndemană și mai eficiente instrumente de
ameliorare, menținere și optimizare a sănătății generale.

Neuroștiința respirației

Respirația conștientă și funcționalitatea creierului

Neurocercetătorii au descoperit implicațiile unei respirații profunde și

conștiente în îmbunătățirea funcționalității creierului, a sistemului nervos.

Respirația este considerată în mod tradițional un proces automat

controlat de trunchiul cerebral, care coordonează funcțiile de susținere a
vieții ( bătăile inimii, modelele de somn etc.).

O cercetare ce implică înregistrarea făcută direct din interiorul creierelor

unor persoane cărora li se făceau operații pe creier, arată că respirația
poate aduce schimbări evidente în creier.

Atât schimbările ritmului de respirație, precum și observarea cu

atenție a respirației au implicat activarea unor zone diferite ale
creierului, în acest studiu.

Abilitatea oamenilor de a-și controla și regla anumite funcții ale creierului

este unică, cum ar fi în cazul controlului emoțiilor, în decizia de a rămâne
treaz deși este instalată oboseala, în cazul suprimării gândurilor etc.
Animalele nu au această capacitate.

Procesul de respirație este similar, însă animalele nu își modifică ritmul

respirației în mod voluntar. Respirația lor se schimbă, în mod normal,
doar ca răspuns la activități de mișcare, alergare, la odihnă etc.

Întrebările oamenilor de știință, în acest context, au vizat capacitatea

oamenilor de a-și regla în mod voluntar respirația și accesul la părți
ale creierului ce nu sunt, în mod normal, sub controlul conștient
uman. 

Multe terapii (terapia cognitiv-comportamentală, terapia traumelor sau

diverse tipuri de exerciții spirituale) implică concentrarea și reglarea
respirației, controlul inspirației, expirației, cu efecte profunde asupra
comportamentului uman.
Acest studiu recent răspunde acestor întrebări ale oamenilor de știință
arătând faptul că acest control și concentrare a respirației proprii
oferă acces adițional și sincronizare între diverse zone
cerebrale. Această înțelegere poate conduce la un mai bun control
emoțional, mental, la o putere de concentrare mărită etc.

Un studiu condus de cercetătorul post-doctorand  dr. Jose Herrero în

colaborare cu  dr. Ashesh Mehta, un renumit neurochirurg de la  NorthShore
University Hospital din Long Island, a constat în observarea și compararea
activității cerebrale a pacienților care respirau normal, superficial și a
pacienților care respirau conștient, concentrați pe propria respirație (în
timpul unei sarcini simple de atenție – apăsarea unui buton atunci când
pe ecranul din fața lor apăreau cercuri).

Acest experiment i-a permis Dr. Herrero să observe că odată cu aceste

exerciții de respirație conștientă, răspunsul creierului lor s-a
schimbat.

Manipularea respirației a activat, în mod esențial, părți diferite din

creier, cu unele suprapuneri în zonele care implică respirația
automată și intențională.

Descoperirile oferă suport neuronal în sprijinul corelației dintre

concentrarea și conștientizarea propriei respirații, efectuarea unor
exerciții de respirație și schimbările produse în creier.

Este cunoscut faptul că sportivii, dansatorii, muzicienii practică exerciții de

respirație pentru a-și îmbunătăți performanțele. Studiile actuale  așează
știința în spatele acestor practici.

În afara studiului abilității oamenilor de a-și controla și regla activitatea

neuronală în mod voluntar, studiul a fost unic pentru că a folosit o
metodă rară de cercetară neuronală: observarea directă din interiorul
unor creiere umane.

Studiile normale ale neuro-științei implică oameni care sunt cercetați

folosind tehnici de imagistică pentru a observa activitatea neuronală din
creierul acestora, din afara craniului. Însă, studiile care implică electrozi
implantați în creier sunt extrem de rare.

Observarea directă în interiorul creierului uman permite studierea

gândirii, deciziilor, chiar imaginației sau visării.
Subiecții studiului au fost pacienți cărora li s-au implantat niște electrozi în
creier ca parte din tratamentul lor clinic pentru epilepsie. Acești pacienți
aveau crize ce nu puteau fi controlate prin medicație, așa că au avut
nevoie de intervenții chirurgicale pentru a detecta concentrarea zonei de
criză pentru intervenții ulterioare.

Pentru a detecta această zonă este nevoie ca pacientul să aibă o criză

spontană, ceea ce poate dura zile întregi, iar pacienții sunt ținuți în spital
cu electrozi ce monitorizează în mod constant activitatea lor cerebrală.

Descoperirile acestor cercetări arată că respirația profundă și

conștientă nu reprezintă doar un clișeu. Exercițiile care implică
respirația conștientă par să modifice conexiunea dintre diverse părți
ale creierului și permit accesul la zone interne ce sunt în mod normal
inaccesibile. 

Echilibrarea emisferelor cerebrale prin respirație

Tot mai multe studii susțin că o respiraţie conștientă, controlată ajută la

optimizarea funcționalității creierului şi a sistemului nervos.

După cum s-a observat, un simplu exerciţiu de respiraţie poate face

creierul să-şi îmbunătăţească funcţiile, fie că e vorba de eliminarea
stresului, reechilibrarea emoţională, revitalizarea etc. 

„Dacă îţi reglezi respiraţia îţi vei echilibra şi mintea“

Dacă ochii sunt poarta de acces spre sufletul omului, nasul este conectat
direct la creier şi la sistemul nervos.

  „Nasul poate deveni un instrument de acordare a creierului”, spune

omul de știință Dalhouise.

Respiraţa alternativă, pe nări, ajută la restabilirea echilibrului interior,

eliberarea de stres şi calmarea sistemului nervos. Chiar şi 2 minute de
respiraţie alternativă poate face minuni.

Contrar aparentelor, respirația nu este, in continuu, la fel, prin ambele

nari, ci la un interval de 90 de minute, alternativ, una dintre nari se
infunda putin si respirația se face mai mult prin cealalta nara.
Atunci când devine dominantă, fiecare nară activează o emisferă a
creierului care devine și ea dominantă la rândul său. Prin respirația pe
nara stangă devine predominantă emisfera dreaptă și invers, prin
respirația pe nara dreaptă devine predominantă emisfera stangă.

Astfel, controland respirația pe nări, se poate activa emisfera cerebrală

stangă sau dreaptă, în funcție de anumite nevoi.

Sincronizarea emisferelor cerebrale prin respirația alternativă pe nări

conduce la o funcționare optimizată a creierului.

Dr. David Shannahoff-Khalsa, cercetător la Institutul Salk afirmă că pentru

activități care solicită logica si raționamentul, o gândire creativă și de
sinteză, se poate stimula funcționarea optimizată a emisferei stângi.
Acoperind cu un deget nara stangă si respirând un timp pe nara dreaptă,
se va activa emisfera stangă, care va funcționa la un potențial mai ridicat,
devenind predominantă. Procesul se poate accentua stând o vreme
culcați pe partea dreaptă a corpului.

Invers, atunci cand este nevoie de o privire de ansamblu, de

transcenderea limitărilor și de perceperea întregului, se poate stimula
predominanța emisferei drepte, prin acoperirea nării drepte, respirând o
vreme prin nara stangă. De asemenea, efectul poate fi potențat stând o
vreme culcați pe partea stangă a corpului.

În multe școli în care se practică sistemele de învățare rapidă, sunt

practicate exercițiile de respirație alternativă pentru sincronizarea
emisferelor cerebrale înainte de începerea cursului.

Practica respirației prin ambele nări oferă cantităţi egale de oxigen

pentru ambele părţi ale creierului, îmbunătăţește concentrarea,
claritatea, ajută la armonizarea celor două emisfere ale creierului,
ducând la bunăstare fizică, mentală și emoțională, revitalizare,
surplus de energie,

Implicațiile respirației în sănătatea fizică şi psihică

Respirația ne asigură oxigenul necesar vieţii şi, potrivit noilor studii,

modul cum respirăm ne poate influenţa sănătatea fizică şi psihică.
„Există o relație foarte directă între  frecvența respirației, starea de
dispoziție și starea sistemului nervos autonom”, spune dr.Sat Bir Singh
Khalsa,   profesor asistent de medicină la Harvard Medical School.

Cercetătorii au descoperit că ritmul respirator influenţează activitatea

electrică a creierului uman, efectul diferind în funcție de respirația pe
gură/nas, inspirare/expirare.

Pentru a descoperi legătura dintre activitatea electrică a creierului şi

respiraţie, cercetătorii de la Northwestern University au analizat
electroencefalogramele (EEG) de la șapte pacienți cu epilepsie cărora li s-
au implantat electrozi în creier înainte de o intervenţie chirurgicală, care a
avut scopul să stabilească cauza crizelor de epilepsie. Datele obţinute au
arătat, de asemenea, că activitatea electrică a creierului variază
sincron cu ritmul respirației.

Cercetătorii au observat această activitate electrică în trei zone ale

creierului: cortexul piriform (olfactiv), care procesează mirosul,
hipocampul, care controlează memoria şi amigdala, care procesează
emoțiile.

„Una dintre cele mai importante descoperiri din acest studiu este aceea
că  există o diferenţă semnificativă, în ceea ce priveşte activitatea
electrică a creierului în amigdală și hipocamp în timpul inspiraţiei
comparativ cu expirația.

Am descoperit că atunci  când inspirăm se stimulează neuronii din cortexul

olfactiv, amigdala și hipocampul din sistemul limbic”, a declarat
neurologul Christina Zelano.

În cadrul unui alt studiu, cercetătorii au efectuat un test asupra a 70 de

voluntari sănătoşi, cu vârste cuprinse între 18 ani și 30 de ani. Concluziile
cercetătorilor au fost anunţate în Journal of Neuroscience.

Participanții au trebuit să decidă rapid dacă imaginile unor chipuri, care

au fost afișate doar pentru o fracțiune de secundă, exprimă frică sau
surpriză.

Scopul a fost acela de a înţelege mai exact cum este afectată

activitatea electrică din amigdală, care este implicată în
interpretarea expresiilor faciale, de inspiraţie, expiraţie sau de modul
cum respirăm, pe gură sau pe nas.
Rezultatele cercetătorilor sugerează că participanții au recunoscut cu
câteva fracțiuni de secundă mai repede chipurile care exprimă frica în
timpul inspiraţiei, dar numai atunci când au inspirat aerul pe nas.

Într-un test separat de memorie, conceput pentru a măsura activitatea

electrică în hippocamp, 42 dintre participanţi au privit imagini cu diferite
obiecte pe ecranul unui computer, iar mai târziu li s-a cerut să şi le
amintească.

Participanţii au obţinut rezultate mai bune în timpul inspiraţiei şi, de

asemenea, precizia cu care şi-au amintit imaginile a fost mai bună atunci
când au inspirat aerul pe nas.

În consecinţă, cercetătorii sugerează că funcţiile cognitive sunt

stimulate în timpul inspirării aerului în plămâni. Acest lucru este util în
cazul necesității unor reacții rapide în situaţii periculoase, atunci când, de
altfel, ritmul normal al respirației se măreşte în mod natural.

Studiile anterioare au arătat că ritmul respirator ideal este de 5- respirații

pe minut (cu prelungirea expirației), în timp ce ritmul respirator normal
pentru majoritatea oamenilor obișnuiți este de 12 până la 18 respirații pe
minut, ritm care poate crește temporar până la aproximativ 20 de
respirații pe minut în cazurile de panică.

”Cele 5 sau 6 respirații pe minut s-a dovedit că vă ajuta să vă simțiți mai

bine și mai sănătoși” spune Patricia Gerbarg, MD, profesor asistent clinic de
psihiatrie la New York Medical College și coautor al The Healing Power of the
Breath.

„Atunci când ne speriem sau ne este frică ritmul respirației se

măreşte… Astfel, răspunsul înnăscut al organismului, care provoacă
creşterea ritmului respirator, poate avea un impact pozitiv asupra
funcției cerebrale și, prin urmare, vom reacţiona mai rapid la stimulii
periculoşi din mediul înconjurător”, a declarat Zelano.

Un alt rezultat al cercetării se referă la mecanismele de bază

ale respirației conștiente.

  “Când inspiri, se sincronizează, într-un fel, oscilațiile creierului în

întreaga rețea limbică”, a observat Zelano.

Respirația nazală și funcțiile cognitive

Oamenii de știință au confirmat că respirația nu este legată doar de
oxigen ci și de funcțiile și de comportamentul creierului.

Specialiștii în medicină au fost interesați cum afectează respirația

regiunile creierului responsabile cu procesarea emoțională și
memorie. Printr-o serie de experimente, aceștia au descoperit
că respirația nazală joacă un rol esențial în coordonarea semnalelor
electrice ale creierului în cortexul olfactiv, care controlează amigdala și
hipocampul. 

Amigdala procesează emoțiile, iar hipocampul este responsabil cu

memoria și emoțiile.

Mirosul este strâns legat de regiunile creierului limbic, care afectează

emoțiile, memoria și comportamentul, motiv pentru care unele mirosuri
sau parfumuri pot evoca amintiri emoționale foarte puternice. Acest
studiu arată, de asemenea, că actul de respirație în sine, chiar și în
absența mirosurilor, ne poate influența emoțiile și memoria.

Respirația este telecomanda creierului nostru, care afectează în mod

direct semnalele electrice ce comunică cu memoria și centrele de
procesare emoțională. 

În acest fel, putem controla și optimiza funcția creierului prin

intermediul respirației, atât pentru gestionarea emoțiilor mai intense,
pentru o recunoaștere rapidă și precisă a lor, precum și pentru o
îmbunătățire eficientă a memoriei.

Cercetările arată foarte clar că exercițiile de respirație îmbunătățesc

tonusul parasimpatic, inhibă răspunsurile neuronale, scad activitatea
nervoasă simpatică (de excitare), îmbunătățesc funcția respiratorie și
cardiovasculară, reduc efectele stresului și optimizează fizic și mental
sănătatea (Pal, Velkumary și Madanmohan, 2004).

Exercițiile de respirație activează sistemul nervos parasimpatic, reducând

tensiunea arterială și ajutând la calmarea și concentrarea minții.

Respirația conștientă se poate exersa pentru eliberarea stresului

acumulat în minte și corp, pentru îmbunătățirea atenției, a capacității de a
lua decizii și pentru a spori performanțele mentale și fizice. 
Respirația profundă și conștientă duce la eliminarea toxinelor din
organism şi  stimularea sistemul imunitar, lipsa oxigenului generând
anxietate şi depresie.

Cercetările neuroștiinței evidențiază faptul că o respiraţie corectă, lentă,

profundă, conștientă contribuie la o stare bună de sănătate fizică şi
psihică pe termen lung.

Articol scris de Daniela Apetroaiea ce ilustrează proiectul “Limbajul natural

al vieții – educație holistică pentru copii și părinți” și campania  “Apollo ’44”
a Asociației Anima Mundi.

Poți sprijini campania “Apollo 44” inițiată de Asociația Anima Mundi, 

devenind ambasador al ei, înscriindu-te în Anima Mundi, donând ritmic o
sumă de bani sau cumpărând produse ambasador ale respectului față de
viață.

Astfel participi la conturarea o platforme independente menite să educe și

să împuternicească prin informații calitative.

Sursa imaginii aici.