Frica este prezentă în viața unui om încă din momentul în care un

bebeluș este învățat că poate cădea dacă nu se ține de ceva. Din

acel moment, de-a lungul întregii sale vieți, omul este țintuit continuu
cu frica – mai întâi de lucrurile palpabile, concrete, în mod direct, iar
mai apoi de  frica interioară legată de sentimentele trezite de ceilalți
în noi… de fapt, cea mai greu detectabilă și de acceptat în viața de
adult-ce-se-întreabă. M-a intrigat ceea ce se spune despre oamenii
complexați – că sunt cei mai periculoși… Am aflat de curând o
explicaţie: fiind construiți atât de păgubos de societate, ei trăiesc într-
o continuă agonie, iar frica de a se uita la ei îi face să vadă în ceilalți
– atacatori ai propriei lor persoane… deși de cele mai multe ori nu e
cazul. Dacă privim frica din această perspectivă, a celorlalți, cred că
putem să identificăm o mulțime de „frici” ce zac în noi. Până la urmă
ar trebui să mulțumim tuturor celor care stârnesc reacții violente în
noi pentru că, în felul acesta, ele sunt aduse la lumină și  le putem
studia mai bine.

Ne este frică să nu fim răniți – cine ne poate răni cu adevărat în afară

de noi înșine, prin prisma propriei noastre viziuni asupra
evenimentelor sau reacțiilor exterioare nouă?

Ne este frică să nu fim singuri, să nu rămânem neiubiți. De unde vine

această idee? De ce singurătatea este atât de monstruoasă?…
Poate… pentru că nu simțim încă divinul adevăr – toți suntem unul,
întregul univers se află în noi (și în afara noastră în planul material).

Da… iar vine una cu clișee… Și, totuși… gândiți-vă un pic, doar
câteva minute, ce se întâmplă dacă rămâi în solitudine? Te
invadează gândurile, emoțiile de tot felul, porți discuții, iar uneori,
dacă ai noroc, trebuie să te uiți la tine, la cum te vezi tu, la ce
consideri tu că ești… și atunci apare frica… și fugi, fugi mâncând
pământul către telecomanda televizorului, către o carte filozofică,
către sala de biliard etc.

Ce se întâmplă dacă rămâi un pic, doar un pic, priponit în frica ta,

față în față cu tine, ce se poate întâmpla? Crezi că ai să inebunesti
de frică? Singurul lucru care se întâmpla este acela că începi să vezi,
filă cu filă, personalitatea ta…. și e în regulă chiar și atunci când îți
apar aspecte pe care le detești, e în regulă, în afară de tine nu se mai
uită nimeni, poți să te uiți în amănunt la ce nu-ți place la tine, să
studiezi fiecare filă rând cu rând, să te întrebi de unde vine fiecare
cuvânt.“

-Poate ești leneș, e ok, de unde știi tu că ești leneș?

-Păi nu-mi place să muncesc.

-Ok, de unde știi tu că nu-ți place să muncești, chiar nu ai muncit

niciodată?,

-Aaa… nu, am muncit dar nu îmi place să fac asta?

-Ok, niciodată nu ți-a plăcut nimic din ceea ce ai muncit, nici măcar
când îți reparai bicicleta, sau lipeai postere pe pere ții camerei tale,
sau încercai să organizezi o petrecere?

-Păi asta nu e muncă?

-De ce nu e muncă? Necesită suficient efort fizic și nu numai, pentru

a le duce la bun sfârșit, singura diferență constă în plăcerea pe care
o ai în timp ce duci la îndeplinire treburile pe care le ai de făcut. Cine
ți-a spus prima oară că ești leneș sau când ți s-a spus asta?

- Păi mama, tata, îmi spuneau mereu că sunt un lene ș, că nu-mi

place să îmi fac temele, că nu sunt în stare să îmi fac curat în
cameră și așa era.

- Ești sigur? Gândește-te de ce nu-ți făceai temele, poate de frica

faptului că nu vei reuși să le faci cum trebuie, că vei fi ridiculizat dacă
vei avea un exercițiu prost făcut. 

-Da, mi se întâmpla adesea să am caietele pline de corecturi în ro șu,

dar nici nu-mi explica nimeni chestiile pe care nu le în țelesesem.

- Deci, de ce nu făceai tu temele? De lene? sau de frica de a nu fi

ridiculizat? 
- Păi….da…. eu știu acum ce să zic…. 

- Și de ce ți-era teamă să nu fi ridiculizat?

- Păi, clar , aș fi avut o imagine din ce în ce mai proastă în fa ța

celorlalți și eu vroiam să fiu plăcut, să par deștept, așa cum mă
simțeam de fapt! 

- Deci, tu de fapt erai deștept și chiar ți-ai fi făcut temele dacă cineva
te-ar fi ajutat să înțelegi mai bine teoriile ce trebuiau aplicate?

- Da, clar! 

- Înțeleg de aici că, de fapt, tu nu ești leneș, ție chiar îți place să
muncești dar în domenii pe care le stăpânești!

Poate atunci când îți cauți un loc de muncă ar fi mai indicat să cauți
să faci ceea ce îți place, poate… atunci vei muncii cu drag. Știu …
pare utopic și totuși dacă am găsii în activitățile pe care le
întreprindem și lucruri care ne plac și dacă atunci când le efectuam
le-am da o importantă mai mare, poate nu am mai ajunge la locurile
noastre de muncă atât de încrâncenați în ideea că nu ne place. 

În felul acesta disecând fiecare fațetă a personalității noastre, mă

gândesc eu, că putem ajungem la ce suntem cu adevărat noi, putem
reuși să facem distincția între ceea ce au pus ceilalți în noi ca fiind al
nostru și ceea ce considerăm noi, în străfundurile noastre, despre noi.

Fuga de fricile noastre este de fapt manifestarea fricii celei mai mari.
În fața fricii ar trebui să fim curajoși, cât putem noi, și să o înfruntăm,
ce ni se poate întâmpla rău? Mă refer la frica de sentimente, emoții,
reacții interioare etc.Hai să încercăm să îi acordăm o șansă fricii
poate ne ajută să ne dezbrăcăm de hainele croite de ceilalți pentru
noi.
 

Frica nu este egală cu măsura de precauție în fața pericolului. Este

normal să te conservi, să te protejezi, dar eu consider că poți face
asta cu adevărat doar în momentul în care te cunoști cu adevărat pe
tine – și nu pe cel construit de societate! 

De ce încercăm mereu să ne construim o imagine în fața celorlalți?

De ce avem mereu nevoie să părem într-un anumit fel? Poate din
dorința de a atrage atenția asupra noastră. Și de ce avem această
dorință, la ce ne folosește această atenție acordată de ceilalți nouă?
Poate, de fapt , prin atenție înțelegem, într-un mod distorisionat, că
primim căldură. De ce avem nevoie de căldură din exteriorul nostru,
noi nu avem în noi pentru noi?

Iisus: „Iubeste-ți aproapele ca pe tine insuti”. Înțeleg din această idee

că ar trebui, mai întâi, să ne iubim noi pe noi înșine, așa cum suntem
și apoi să începem să oferim din această iubire a noastră și celorlalți.
Pentru a ajunge să ne iubim, pe noi înșine, trebuie să avem curajul
de a ne cunoaște cu adevărat și apoi de a ne accepta așa cum
suntem, și de a schimba ceea ce nu ne place într-un mod în care ne
permite conștiința.

Conştiinţa….conștiința este acea voce care nu te lasă seara să te

culci dacă peste zi ai acționat fără a ține cont de ea. Cum putem ține
cont de conștiință, astfel încât să putem totuși răzbate în societatea
de astăzi? Eu zic că într-un mod foarte simplu, prin sinceritate,
interioară și exterioară, și prin curajul în fața fricii. Sinceritatea nu mai
este de mult la modă dar este cel mai simplu mod în care poți să te
menții echilibrat din punctul meu de vedere. Încercați măcar câteva
ore pe zi să fiți sinceri cu voi și ceilalți, ce aveți de pierdut dacă faceți
experimentul? Dacă nu va place ce iese puteți renunța și găsiți voi o
minciună pentru ceilalți. Într-adevăr există riscul de a te prezenta în
societate așa cum ești tu cu adevărat, și vei merge mereu dezbrăcat
printre oameni însă nuditatea interioară este minunată.
Trebuie să înțelegem clar că prin frică putem fi manipulați oricând de
oricine. Chiar și frica de manipulare duce la manipulare! 

În frică acțiunile noastre urmează calea celorlalți – îndepartandu-ne

de noi și dorințele noastre. 

În frică nu vom ajunge niciodată la iubire pentru că iubirea se află în

afara fricii, și nici nu o conține.

Gândiți-vă la câte neajunsuri ne aduce frica. Din cauza fricii de a nu

avea un viitor financiar „OK” alegem facultăți care de cele mai multe
ori nu ni se potrivesc; din cauza fricii, uneori, alegem să facem ce fac
și ceilalți pentru a putea fi intregrati în sistem; din cauza fricii, uneori,
alegem să intrăm în relații cu persoane ce nu ni se potrivesc dar ne
acceptă, ne dau iluzia iubirii etc. Din cauza fricii de a nu fi acceptat de
societate alegem să facem o groază de lucruri ce ne nemulţumesc.
Din cauza fricii de a nu rămâne în afara unei relații amoroase, uneori,
ne alaturăm și trăim… frumoase minciuni!

Atunci când ne dăm seamă care au fost motivele care au stat la baza
multor alegeri din viața noastră ne dăm seamă cât de mult ne-am
îndepărtat de drumul pe care ni-l doream când eram idealiști, când
credeam  în noi, ne dăm sema cât de mult ne-am îndepărtat de noi.

În afară fricii – cu siguranță putem fi mai buni și mai iubitori.