1.3. Liderul În Raport Cu Sine PDF

Personal Development and Leadership - Learn to be a leader
Partea I – Liderul în raport cu sine (III)
Calmul şi importanţa acestei însuşiri | Temerile oamenilor | Importanţa credinţei | Evitarea epuizării profesionale
şi cultivarea atitudinii pozitive | Gândeşte diferit!
Calmul şi importanţa acestei însuşiri

În capitolul prezent vom discuta despre stare de calm. O să vorbesc în această lecţie despre nişte aspecte
prin care să înţelegi de ce cred acest fapt şi la ce îţi foloseşte ţie să fii în starea de calm.
Eu cred, bazat pe experienţa propriei vieţi, că starea de calm este cea mai eficientă şi mai puternică stare în
care ne putem afla…
Cred cu tărie că este adevărata formă de putere, şi o să-ţi spun şi de ce cred asta:
1. Calmul se păstrează prin propria-i existenţă.
Spre deosebire de furie, calmul nu necesită o alimentare continuă cu valuri de energie, nu implică un
continuu consum nervos, ca să poată exista.
2. Calmul este superior altor stări de putere şi prin faptul că emoţiile sunt echilibrate, mintea este clară iar
raţiunea poate funcţiona la capacitatea ei maximă.
Când te aflii în starea de calm nu eşti nici prea distrat dar nici iritat. Dacă ai de luat o decizie, ai de făcut o
apreciere, nu eşti supus imperiului emoţiilor, mintea ţi-e liberă, compari lucrurile la rece şi astfel faci alegerea cea
mai corectă.
Ştii doar, când eşti foarte bine dispus rişti să devii prea indulgent şi să accepţi şi jumătăţi de măsură sau
oferte pe care mai târziu să le regreţi. Dacă eşti prost dispus, frustrat, nervos, poţi să te porţi cu anumite persoane
total nepotrivit, şi împins de impulsul de moment să faci greşeli pe care mai târziu vor fii mai dificil de corectat.
3. În calm ai control maxim asupra fiecăror dintre capacităţi ale tale.
Am învăţat la şcoala de şoferi acest fapt. Cred că învăţarea conducerii unui automobil, este o sarcină care
necesită o solicitare puternică a psihicului unei persoane şi este o oportunitate de dezvoltare a inteligenţei
emoţionale.
Imediat poţi observa cât de uşor se enervează când cineva greşeşte sau câtă încredere are în sine în
manevrele mai delicate.
Instructorul adesea îmi spune, orice ar fii, rămâi calm, de greşeşte cineva sau execută o manevră mai
riscantă, nu te enerva, nu claxona. Oricum, lucrurile s-au întâmplat, ce ai de făcut este să te concentrezi pe ceea ce
poţi face ca să îndrepţi situaţia, iar ca să te poţi concentra trebuie să nu fii dominat de emoţii şi să rămâi calm,
prezent.
Calm nu înseamnă să fii moleşit, calm înseamnă liniştit şi activ, oarecum în alertă dar nu în agitaţie. Eşti
pregătit, eşti stăpân pe tine.
4. Oamenii care sunt calmi sunt liberi.
1 ©Bogdan Borca
Calmul nu înseamnă nerecunoaştere şi refulare a emoţiilor, calmul înseamnă în primul rând acceptarea lor
şi disponibilitatea de a te elibera de ele.
Degeaba te enervezi că ţi-ai pierdut calmul, l-ai pierdut, asta este, accepţi ceea ce simţi, şi dacă nu implică
un efect care să îţi intensifice emoţiile negative, încerci să-ţi redobândeşti calmul.
5. Calmul implică şi o stare de relaxare a corpului, şi mai ales a minţii.
6. Nu da vina pe factori externi pentru pierderea calmului tău.
Nu spune că persoana respectivă sau evenimentul respectiv te-a enervat la culme şi te-a făcut să-ţi pierzi
calmul.
Ceea ce avem noi de ştiut este că există un interval de timp între stimul şi răspuns. Iar acel spaţiu ne
permite să alegem, „mă enervez, sau ştiu că nervii şi supărarea nu îmi vor aduce nimic bun, şi mă las neschimbat ?”
Cum să rămâi calm în faţa oameniilor care emit furie şi energie negativă către tine?
Uite eu de exemplu îmi imaginez cum toată energia lor sub formă de atac trece prin mine fără să mă
atingă.
Pur şi simplu nu există vreo rezistenţă care să se opună, mă traversează fără să mă atingă.
Nu îţi imagina o rezistenţă pe care tu o păstrezi, o vei epuiza, lasă-te cuprins de calm. În calm ai
autocontrol maxim.
Am observat iarăşi că mintea e cea mai receptivă în starea de calm. De aceea şi unele exerciţii de NLP sau
lucru cu subconştientul cuprind ceva măsuri de inducere a stării de calm la început.
Ţine minte:
Când eşti calm, iei cele mai înţelepte decizii.
Apele liniştite sunt atânci, cele învolburate sunt uneori doar până la genunchi.
În orice situaţie, în situaţii neaşteptate, în situaţii critice, de urgenţă, tensionate calmul este prima obţiune.
Reguli pentru a menţine calmul.
Shi Tianji, un învăţat din epoca dinastiei Ming, propunea în cartea sa, Taina longevităţii, şase reguli pentru
a menţine calmul şi liniştea minţii:
1. Întotdeauna păstraţi o minte linistită. Rămâneţi linistiţi, fără a spera în van. Nu râvniţi, nu nutriţi dorinţe
iluzorii, nu vă ataşaţi de câstig sau pierdere. „Dacă aveţi dorinţe puţine, mintea va fi, în mod natural,
linistită. Contemplaţi dealuri izolate si văi îndepărtate. Mulţi se bucură de o viaţă lungă, fiindcă au puţine
dorinţe si rămân întotdeauna cu mintea linistită.”
2. Întotdeauna fiţi buni la inimă. O persoană bună la inimă simte plăcere în a-i ajuta pe ceilalţi si nu doreşte
să le facă rău. Când vine cu o idee, face o remarcă, sau face o faptă, cântăreste dacă benefică sau nu
celorlalţi. „Când ceilalţi sunt răi, eu rămân onest, când ceilalţi sunt vicioşi, eu rămân bun la inimă, când
2 ©Bogdan Borca
ceilalţi stârnesc necazuri, eu încerc să le alin, când ceilalţi fac rău oamenilor, eu îi ajut. Dacă acţionez
astfel, am o constiinţă curată şi o minte în mod natural calmă şi linistită.”
3. Întotdeauna susţineţi dreptatea. Distingeţi între răutate şi virtute, între bine şi rău. Virtutea şi răutatea sunt
contrarii, iar binele şi răul nu trebuie confundate. Dacă vă păstraţi constiinţa, integritatea, mintea limpede
şi agerimea privirii, veţi fi ferit în mod firesc de griji şi necazuri. „Când soarele străluceşte pe cer,
întunecimea dispare în mod firesc. Cel ce va înţelege acest adevăr miraculos, va fi vindecat de boală şi va
trăi o viaţă lungă”.
4. Întotdeauna fiţi voios. Adaptaţi-vă circumstanţelor şi fiţi întotdeauna mulţumit de sine. Evitaţi exagerările
şi nu jigniţi pe nimeni. Bai Juyii scria într-un poem: „Fi voios, fie că eşti bogat sau eşti sărac; căci cel care
nu râde nu poate fi decât nebun”. Râdeţi des pe săturate. Un proverb zice că „un râs sănătos ne întinereşte
cu zece ani, iar grija ne încărunţeste”.
5. Întotdeauna fiţi plăcut. Armonia este primordială în relaţiile interumane. Fiţi amabil, modest şi prudent,
tolerant şi mărinimos. Nu fiţi prea prevăzător şi nu vă faceţi griji din lucruri neesenţiale. Amabilitatea în
relaţia cu ceilalţi va aduce fericire, atât lor cât şi dumneavoastră.
6. Întotdeauna fiţi mulţumit. Sunt rare persoanele care pot evita toate adversităţile. Rămâneţi voioşi în ciuda
lor. Comparaţi orice adversitate cu cea mai rea circumstanţă posibilă şi veţi dobândi calmul şi buna
dispoziţie.
Importanţa calmului.
Ne enervăm cînd aflăm că partenerul de viaţă ne-a minţit. Ne pierdem cumpătul cînd cel mai bun prieten
refuză să ne ajute. Ne înfuriem cînd sîntem respinşi la interviu. Ne sare ţandăra la serviciu cînd nu ne sînt
recunoscute rezultatele muncii sau cînd nu ne sînt apreciate eforturile. Ne supărăm cînd copilul ratează examenul.
Este foarte greu să ne păstrăm calmul în astfel de situaţii tensionate. Ce înseamnă însă a reacţiona cu calm?
Calmul este ca o balanţă care se echilibrează permanent între realitatea exterioară – o situaţie conflictuală
– şi realitatea interioară – emoţiile, trăirile, gîndurile noastre. A reacţiona cu calm înseamnă a avea o atitudine
adecvată şi a înţelege emoţiile pe care le avem într-o situaţie conflictuală. În fiecare zi avem parte de momente mai
mult sau mai puţin stresante, mai mult sau mai puţin fericite, mai mult sau mai puţin aşteptate. Pentru a face faţă
evenimentelor de zi cu zi trebuie să învăţăm a ne stăpîni emoţiile şi a ne doza energia. Altfel, riscăm să fim doborîţi
chiar şi de cel mai mic obstacol.
De cele mai multe ori, calmul se confundă cu o atitudine liniştită, echilibrată, tolerantă. Un mod de a ne
manifesta fără nervi, fără ţipete, fără gesturi impulsive creează impresia că avem capacitatea de rămîne calmi. Ceea
ce nu întotdeauna este adevărat. Poate fi doar un calm aparent, o atitudine de faţadă. Pentru că putem fi foarte
enervaţi, însă păstrăm aceste reacţii în sinea noastră şi nu le exteriorizăm din diverse motive. Fie că nu se cuvine,
3 ©Bogdan Borca
fie că nu este frumos, fie că nu vrem să-i deranjăm pe ceilalţi, fie că nu avem capacitatea de a ne exterioriza
emoţiile, fie că nu vrem să ne umilim.
Numai că toată tensiunea pe care am putea să o exteriorizăm o păstrăm în sufletul nostru. Cu alte cuvinte,
ne păstrăm calmul cu cei din jur, însă nu ne păstrăm calmul cu noi înşine. Acest lucru nu rămîne fără urmări. Tot
acumulînd această tensiune, în timp am putea începe să acuzăm diverse neplăceri: de la oboseală cronică, dureri de
cap, ameţeli, pînă la depresie şi anxietate.
Să nu uităm că lucrurile nespuse – şi cele plăcute şi cele mai puţin plăcute – se adună în sufletul nostru şi
asta ne tensionează. Asemenea conflicte interioare îşi găsesc supape de evacuare cînd ne aşteptăm mai puţin şi iau
forma unor manifestări diverse.
Un alt mod de a reacţiona în momente tensionate este închiderea în sine. Sînt persoane care se consumă în
interior, se frămîntă, plîng pe ascuns. Nu exprimă în afară nimic din ceea ce simt, nici nemulţumire, nici supărare,
nici furie, ci păstrează toate aceste sentimente în interior. Alte persoane încearcă să evite situaţia conflictuală prin
orice mijloace au la dispoziţie. Fie minimalizează tensiunea momentului, se ascund în spatele negării spunînd „de
fapt, nu se întîmplă nimic grav în jurul meu“, fie îşi găsesc de lucru şi se refugiază în tot felul de activităţi. În
ambele cazuri, se găsesc oameni care au probleme de comunicare cu ceilalţi.
Cînd îşi pierd calmul, oamenii pot avea tot soiul de reacţii. Unii răbufnesc, se înfurie, au reacţii impulsive:
sparg, trîntesc, înjură, lovesc, devin extrem de încăpăţînaţi şi refuză orice cale de comunicare cu ceilalţi. Alţii au
reacţii demonstrative, încercînd să atragă atenţia celorlalţi nu atît prin ceea ce vor să spună, cît mai ales prin
acţiunile lor. Urmăresc doar să capteze atenţia, să stîrnească milă sau să şantajeze emoţional.
Modul de a reacţiona în situaţii tensionate depinde şi de structura personalităţii fiecăruia. Persoanele
calme, răbdătoare, tolerante, înclinate spre melancolie îşi pot păstra stăpînirea de sine şi de obicei îşi gestionează
emoţiile într-un mod mai puţin zgomotos. În schimb, persoanele active, temperamentale, colerice, predispuse spre
impulsivitate obişnuiesc să răbufnească, să-şi piardă controlul din orice conflict.
“Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea
posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la
linişte, la încredere. Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor.
Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul.” Confucius
Cele mai importante temeri pe care le au oamenii

Cineva îmi spunea cândva că frica este cel mai bun servitor al omului dar şi cel mai crud stăpân. Frica este
un mecanism de apărare involuntar care ne poate ţine pe loc, ne poate sabota planurile, cariera, relaţiile, eforturile
4 ©Bogdan Borca
sau care ne poate împinge departe, foarte departe şi ne ajută să descoperim ceea ce nu ştiam despre noi: că uneori
nu avem limite în ceea ce priveşte succesul.
De cele mai multe ori, frica este un sentiment justificat, însă alteori trece nevazută sub umbra altor
sentimente şi idei. Iată 5 cele mai comune temeri ale oamenilor şi cum putem profita de ele pentru a evolua.
Frica de a fi ridicol
Probabil că aceasta este una din cele mai puternice frici pe care oamenii le au atunci când se afla în orice
situaţie necunoscută şi vor să afle mai multe: se tem de a nu fi ridicoli punând întrebari sau spunând ceea ce
gândesc. Aceasta teamă vine din experienţele trecute negative (la şcoală, de exemplu, copiii sunt răutacioşi iar când
unul pune o întrebare mai neobişnuita, ceilalţi şl ridiculizează) dar se poate corecta prin aprofundarea cunoştinţelor
şi construirea unei stime de sine bazată pe experienţă şi reuşită.
Sunt oameni care pun întrebări care aparent sunt ridicole, dar ale căror răspunsuri erau complexe şi utile
pentru noi toţi. Lor nu le este frică să fie ridiculizaţi, ci doresc să cunoască, să descopere cât mai mult şi să înveţe de
la cei mai buni. Astfel am învăţat adevaratul înteles al zicalei că „nicio întrebare nu este ridicolă sau proastă”.
Frica de a gresi
Succes fără greşeli nu există pentru că nimeni nu s-a născut învăţat sau experimentat şi nimeni nu are cheia
tuturor răspunsurilor. Teama de a greşi apare adesea în situaţiile noi şi este amplificată de sentimente de anxietate,
nervozitate şi nelinişte. A greşi este firesc, însă teama de a greşi poate fi atât de mare uneori încât persoana
respectiva nu mai are curajul să îşi urmarească visul. Singurul lucru pe care trebuie să îl avem în minte este că
drumul spre succes este pavat cu greşeli.
Greşelile pot fi insuportabile, o lovitura puternică în stima de sine, dar sunt şi cea mai bună modalitate de a
progresa pentru că ne oferă şansa de a învăţa. De fiecare dată când teama de a greşi mă împiedică să învăţ ceva nou
îmi amintesc de toate lucrurile de care îmi era frică până mai de curând şi pe care le-am învins numai încercând.
Aş vrea să continui cu alt aspect legat de teama de a nu greşi. Până la un punct teama este bună. Te ajută să
fii atent, să fii alert. Ajută să te depaşeşti, să te gândeşti de doua ori când faci un lucru. Pe scurt – te ajută să faci
bine un lucru, dacă tot îl faci.
Dar dincolo de acel punct apare inhibiţia. Apare blocajul: nu faci nimic de teama să nu greşeşti. Sau aştepţi
tot timpul să ţi se dea instrucţiuni sau să ţi se spuna ce trebuie sa faci.
Este pe departe una din cele mai mari bariere în realizarea în viaţă. Ca şi cum ai merge tot timpul cu frâna
de mâna trasă, atât în evoluţia profesională cât şi în cea personală.
Ori dacă înfrunţi puţin această teamă realizezi că simplul fapt de a nu face nimic de teamă să nu greşeşti
este o greşeala mai mare decât sa faci ceva greşit. Cel puţin dacă faci ceva şi greşeşti ai ocazia să descoperi ce ai
greşit, să inveţi. Iar data viitoare nu vei mai greşi. Vei deveni mai bogat cu o experienţă.
5 ©Bogdan Borca
Asa că pune mâna şi descoperă unde ai blocaje datorate fricii de a nu greşi; studiază şi vezi de unde apar;
şi abordează-le – cu atenţie, cu grijă, dar abordează-le. Si acţionează.
Teama de succes
Această teamă este des întâlnită în rândul oamenilor pentru că succesul poate avea un impact semnificativ
asupra vieţilor noastre. Mai mult, oamenii nu se tem neapărat de succesul în sine şi de respectul care vine odată cu
acesta, ci de paşii pe care trebuie să îi facă pentru a fi cel/cea mai bun/ă. La toate acestea se adaugă teama de a da
greş în timp ce urmăresc succesul, prima decizie care trebuie luată pentru a porni spre reuşita şi teama că nu suntem
suficient de buni şi nu avem destulă încredere în forţele proprii pentru a atinge ţelurile stabilite.
Teama de succes este atât de mare uneori încât oamenii găsesc tot felul de scuze pentru nu-şi urmări
ţelurile (daca nu sunt suficient de bun/ă, nu vreau sa fac acest lucru pentru că nu cred că...., etc.). Cea mai bună
metodă de a trece peste această teamă este de a cunoaşte cu adevărat ceea ce dorim să facem, să găsim metodele
prin care putem să ne atingem ţelurile şi să avem credinţa că încercând şi muncind nu avem cum să dăm greş.
Teama de a fi lider
Această poziţie râvnită vine şi cu mari responsabilităţi iar multora le este frică de impactul pe care deciziile
lor le pot avea asupra alora şi asupra celor din jurul lor, pe care îi conduc. Mulţi se întreaba dacă au ceea ce este
necesar pentru a conduce oamenii, dacă au capacitatea de a lua decizii bune, dacă deciziile lor sunt potrivite unor
situaţii anume etc.
Teama de a fi lider poate fi înlăturată prin simplul exerciţiu în funcţie şi prin încrederea în abilităţile de
conducător, în inteligenţa emoţională şi în experienţa în domeniul pe care îl exercitaţi. Rezultatele vor veni rapid şi,
cu ajutorul feedback-ului, orice greşeală poate fi transformată într-un succes.
Teama de a vorbi in public
Multor oameni le este frica de vorbitul în public, li se pare o corvoadă şi ar prefera să facă orice altceva
decât să ţină o cuvântare în faţa colegilor lor, a prietenilor etc. Într-adevar, vorbitul în public nu este cel mai uşor
lucru pe care cineva îl poate face, dar este o activitate care poate fi îmbunătăţită în timp, care poate fi documentată
şi îndrumată cu ajutorul unor specialişti sau a unor cărţi şi care nu ţine de talent, ci de perseverenţă.
Amintiţi-vă de un caz celebru care a facut istorie: Regele George al VI-lea al Marii Britanii nu era foarte
bun la vorbitul în public, mai ales că avea şi un defect de vorbire, dar acest lucru nu l-a împiedicat să încerce, sa
exerseze şi să îşi învingă frica. Si a reuşit!
Frica este o reacţie specifică tuturor fiinţelor vii. Indiferent de treapta de evoluţie atinsă, atât animalele cât
şi oamenii încearcă această stare de punere în gardă. Având un rol adaptativ, pregătindu-te, frica rămâne un mijloc
de apărare în scopul adapatării optime la mediu şi la evenimente.
6 ©Bogdan Borca
Frica este un afect, aşadar o emoşie primara şi apare încă de când ne naştem. La oameni, frica se dezvoltă
şi sub influenţa mediului cultural, aşadar reacţia nu se va reduce doar la a fugi din preajma duşmanului sau a-l
înfrunta. Multe frici sunt învăţate social, iar frica de a vorbi în public sau glossofobia este una dintre ele.
Dacă în antichitate oratoria era marea calitate a câtorva dintre personalităţile cetăţii, astăzi este necesar ca
fiecare dintre noi să stăpânească, dacă nu arta vorbitului în public, măcar tehnicile ei. O mulţime de produse media
concurează pentru a te ajuta să fii un bun orator. Fie că le vorbeşti angajaţilor tăi, fie că le vorbeşti alegătorilor tăi
sau unui amfiteatru de studenţi, este foarte important să ştii să prezinţi conţinutul discursului tău.
Totuşi, sfaturile de genul “relaxează-te, vorbeşte cu convingere, foloseşte cât mai mult body language, nu
citi de pe foi şi nu îţi scapă din ochi auditoriul” nu ajută întotdeauna. Pentru unele persoane vorbitul în public este o
adevarată încercare şi poate deveni o problemă. De ce?
Cauze: în studiul Self-focused attention and public speaking anxiety, DALY J. A.; VANGELISTI A. L. ;
LAWRENCE S. G. autorii vorbesc despre corelaţia dintre anxietatea produse de vorbitul în public şi atenţia acordată
propriei persoane. Dacă suntem mai degrabă concentraţi asupra noastra, vom face erori şi ne vom poticni în discurs.
Este foarte important să ne centrăm asupra conţinutului spuselor noastre şi asupra auditoriului, convingerea noastră
cu privire la ceea ce spunem fiind o cale de a-i convinge pe cei ce asculta. Totuşi, ne centrăm pe propria persoană
fie pentru că ne simţim nesiguri cu privire la ceea ce susţinem, fie la noi înşine. Aşadar, încrederea în sine nu poate
lipsi dintr-un discurs reuşit.
Unul dintre programele de într-ajutorare a celor care se confruntă cu această temere, Vanquish Fear &
Anxiety Home Study CD Program, vorbeşte şi despre cele mai întâlnite cauze psihologice care duc la frica de a
vorbi în public:
O anumită traumă. Nu este nevoie să ne fi confruntat cu o prezentare ratată ca să ne temem de cele ce o
succed. Este suficient să fi trăit un eveniment puternic traumatic pentru a experimenta mult mai repede frica. Dacă,
de exemplu, în copilarie ne-a muşcat un caine, ni s-a alimentat senzaţia de neputinţă şi lipsa de apărare care a
generat frica. În situaţii care îndeplinesc aceste premise, frica se reactivează şi duce la un blocaj. De aici efectele
neplacute ale vorbitului în public.
Paşi pentru a trece peste frica vorbitului în public
O posibilă definiţie a timidităţii ar fi că aceasta este o combinaţie între interes şi teamă – îţi doreşti să intri
în contact cu oamenii, să spui sau să faci anumite lucruri, dar ti-e frică. Numai că această teamă, inclusiv mult-
discutata teamă de a vorbi în public, este un concept foarte vag. De obicei, la baza ei stau alte temeri mult mai
specifice, care trebuie identificate şi abordate ţintit.
Astfel, la baza reticenţei de a vorbi în public stau, de obicei, una sau mai multe dintre urmatoarele temeri:
o de a greşi, de a face gafe;
7 ©Bogdan Borca
o de a fi criticat, de a primi feedback negativ;

o de a avea de a face cu persoane dificile din public;
o de situaţii neprevazute pe care nu le poţi controla;
o de a nu fi suficient de interesant, talentat sau carismatic;
o de a nu avea o prezentare perfecta;
o de a uita discursul.
Public speaking pentru timizi: ce este de făcut? După cum spuneam, teama de a vorbi în public nu îţi va
trece decât daca vei identifica ce teamă mai profundă stă la baza ei şi dacă o vei aborda în mod specific.
De exemplu, dacă te temi de greşeli şi situaţii neprevazute, ai putea aborda un plan de combatere a acestei
frici care să cuprindă următoarele trei etape simple.
Observă cum se descurcă alţi oameni când greşesc în public. Cele mai bune exemple le poţi găsi dacă te
uiţi la actori, cântăreţi şi alte persoane care trebuie să performeze în faţa unor audienţe numeroase, sub o presiune
uriaşă. Cu siguranţă ai observat cum solistul tău preferat pe care îl vezi în concerte a falsat sau a uitat versurile, sau
cum dive precum Lady Gaga sau Jennifer Lopez au cazut pe scena, expunandu-se unei situaţii ridicole. Toate aceste
celebrităţi au un singur mod de a reacţiona în astfel de cazuri: continuă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Uneori, ele fac glume pe seama lor când greşesc. De exemplu, când actorul Jim Carrey a trebuit să-l
prezinte în cadrul unui eveniment pe Eckhart Tolle, a greşit titlul cărţii acestuia, spunand: “Si acum vi-l prezint pe
autorul cartii „Un pamant bun”. Pardon, „Un pamant nou”. Dar ar fi trebuit s-o scrie şi pe asta!”, a exclamat el, in
hohotele de râs ale audienţei.
Acest lucru ne duce la punctul doi al planului: înţelege psihologia spectatorului.
În primul rând oamenii sunt îngăduitori şi vor ca tu să te descurci bine. Ei nu vin la un speech cu dorinţa
ascunsă să te vadă eşuând, deoarece au investit timp şi, uneori, bani în participarea la evenimentul respectiv. În
plus, probabil că te admiră pentru ca ai avut curajul să ieşi în faţă şi să vorbeţti. De aceea, ar trebui să vii total
nepregătit sau sa faci greşeli enorme pentru ca publicul să te urască.
În al doilea rând, publicul nu este atent tot timpul. Diverse studii arată că, în orice moment al unui discurs,
cel putin 30% dintre spectatori se gândesc la altceva sau că durata maximă de atenţie a unei persoane este de 10
minute. Asta înseamnă că, dacă ai făcut o greşeală, o parte importantă din public probabil nici nu a observat-o!
Nu în ultimul rând, oamenii uită. Nu este ca şi cum îşi vor aminti toata viaţa că ai făcut tu o greşeală când
ai vorbit la sedinţă. În fiecare zi, reporterii care vorbesc în direct la ştiri fac tot felul de greşeli – poate că uneori
râdem de ei, dar apoi uităm şi viaţa merge mai departe.
8 ©Bogdan Borca
Pasul trei: înfruntă-ţi teama direct. Deşi sună ca un clişeu, cel mai sigur mod de a-ţi învinge orice teama,
inclusiv cea de a vorbi în public, este să te expui de bunavoie unor situaţii în care trebuie să vorbeşti în faţa unor
oameni.
Începe cu paşi mici. De exemplu, decide să iei cuvântul la o sedinţă a departamentului tău sau să participi
la un grup de suport pentru cei pasionaţi de vorbit în public. Si continuă cu paşi din ce şn ce mai mari – de exemplu,
oferă-te să iei cuvântul la un eveniment sau să ţii un mini-curs de instruire pentru colegii tăi.
Oricâte “tips & tricks” ai citi, nimic nu poate înlocui experienţa propriu-zisă de a vorbi în public şi de a
constata pe cont propriu că nu este chiar aşa de rău şi că poţi evolua câte puţin cu fiecare speech pe care îl ţii. Cine
ştie, poate la un moment dat începe chiar să îţi placă!
Despre credinţă
Această temă este deosebit de importantă în viaţa noastă, fie ca vorbim de viaţa personală sau de viaţa
socială. Acest capitol este are două părţi: în prima parte am scris părerile câtorva oameni importanţi despre credinţă,
iar în partea a doua veţi găsi câteva învăţături, pe scurt care scot în evidenţă beneficiile pe care le putem obţine
datorită credinţei.
Păreri:
"Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţă veşnică." (Ioan 3,16)
"Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi." (Marcu 16,16)
"Cine nu crede în nimic se îndoieşte de sine însuşi. Credinţa este ca puşculiţa în care se strâng economiile
casnice. Credinciosul îşi încasează dobânda neştiut de nimeni. Toate epocile în care domneşte credinţa, sub orice
formă, sunt strălucite, înălţătoare şi rodnice atât pentru contemporani, cât şi pentru urmaşi. Am crezut si mai ales
acum cred. Mearga-mi bine sau rău, eu răman în tagma credincioşilor!" (Shopenhauer)
"Corabia credinţei este un fel de corabie a lui Columb: duce spre pământuri noi." (Menzel)
"Credinţa este cea mai mare binefacere pentru suflete. Fără ea, viaţa este fără vlagă, dacă nu tristă, şi
farmecul ei se pierde. Indiferenţa şi plictiseala năpădesc conştiinţa noastră. Încet, încet acestea pregătesc terenul
favorabil, unde va creşte nemulţumirea. Viaţa ajunge nesuferită. Ne simţim nefericiţi, cum s-ar simţi un om
condamnat să trăiască în întuneric, şi tocmai credinţa este aceea care ne face să triumfăm asupra nenorocirilor,
deznadejdii şi slăbiciunii noastre. Ea înfrumuseţează viaţa, dându-i un ideal; ea o întăreşte, hotărându-i un scop. O
conştiinţă fără credinţă este o locuinţă umedă şi întunecoasă. Credinţa este izvor viu de fericire." (Jean Finot)
"Credinţa este mai presus de ştiinţă. Voinţa este mai presus de inteligenţă." (B. R Hasdeu)
"Credinţa este măduva vieţii noastre." (Schlegel)
9 ©Bogdan Borca
"Credinţa este organul prin care respirăm parfumul veşniciei chiar aici, pe pământ, în viaţa trecătoare a
trupului, şi prin care ne împărtăşim de gustarea bucuriei nesfârşite." (Schubert)
"Credinţa strămoşească şi idealul moral trebuie să le capete sau recapete poporul nostru, spre a deveni
mare popor." (N. Iorga)
"Din credinţă izvorăsc toate virtuţile sociale, căci după părerea unanimă a înţelepţilor - stâlpul cel mai
puternic al moralei şi al vieţii de Stat este credinţa într-un Dumnezeu Care răsplăteşte şi pedepseşte."
(Chateaubriand)
"Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute." (Evrei 11,1)
"Istoria, ştiinţele naturii, medicina şi chiar legăturile dintre părinţi şi copii nu pot exista fără credinţă." (H.
Grotcus)
"Minunea este copilul cel mai drag al credinţei." (Goethe)
"Nu poţi cârmui o lume fără Dumnezeu. Poţi numai s-o astâmperi cu tunul." (Napoleon I)
"Omul, cu cât se măreşte, cu atât trebuie să creadă mai mult." (V. Hugo)
"Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu,
Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepada de el înaintea Tatălui
Meu, Care este în ceruri." (Matei 10, 32-33)
"Pentru cine vrea să creadă, am o mie de motive; pentru cel ce nu vrea (sa creada), n-am niciunul." (Fer.
Augustin)
"Toate se clatină unde lipseşte credinţa." (Schiller)
Importanţa credinţei
Ce este credinţa creştină? Răspunsul îl avem în catehism, care ne învaţă că credinţa creştină este «un dar
dumnezeiesc, în puterea căreia primim ca adevărate sau ca adevăruri sigure tot ce ne-a descoperit Dumnezeu şi ne
învaţă Sfînta Biserică» (Catehism ortodox). Este un dar al lui Dumnezeu, fiindcă ea e rodul lucrării harului lui
Dumnezeu, care ne luminează mintea, ne încălzeşte inima şi ne mişcă voinţa ca să primim şi să ţinem cu toată
convingerea drept adevăr neîndoielnic tot ceea ce Dumnezeu a descoperit în Sfînta Scriptură şi ne învaţă Sfînta
Biserică. Prin urmare se numeşte credincios acel suflet care crede cu tărie, fără cea mai mică îndoială, tot ceea ce
spune Sfînta Scriptură şi ceea ce învaţă Biserica creştină prin slujitorii săi.
Obiectul material al credinţei noastre sau ceea ce trebuie să credem este întregul tezaur de adevăruri pe
care Dumnezeu le-a descoperit oamenilor prin patriarhi, prin prooroci şi mai ales prin Iisus Hristos, Fiul Său, şi prin
Sfinţii Săi Apostoli, adevăruri care privesc pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos, sau cum spune un autor : „Credem aici
pe pămînt ceea ce vom vedea într-o zi în cer», lucru pe care Mîntuitorul l-a rezumat atît de frumos în Sfînta
10 ©Bogdan Borca
Scriptură: «Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, Dumnezeul cel adevărat şi pe Iisus Hristos, pe
care l-ai trimis” (Ioan XVII, 3).
Motivul pe care se bazează creştinul cînd crede nu este evidenţa acestor adevăruri, căci ele de cele mai
multe ori depăşesc puterea de cunoaştere şi posibilitatea de pătrundere a minţii noastre omeneşti, ci este autoritatea
cuvîntului lui Dumnezeu. Credem nu pentru că ştim, credem nu pentru că înţelegem, ci credem pentru că ne-a spus-
o Însuşi Dumnezeu.
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a pus ca temelie a Bisericii Sale, a religiei Sale virtutea credinţei, care este
absolut necesară pentru cel ce vrea să-şi mîntuiască sufletul. Sfîntul Apostol Pavel o spune răspicat în Epistola către
Evrei (XI, 6): ”Fără credinţă e cu neputinţă să plăcem lui Dumnezeu”.
Prin ea ne împărtăşim din viaţa şi din gîndirea lui Dumnezeu, aşa încît lumina lui Dumnezeu devine
lumina noastră, înţelepciunea lui Dumnezeu înţelepciunea noastră, viaţa Lui viaţa noastră.
Credinţa este un izvor minunat de lumină care luminează pe credincios şi-l face să cunoască multe
adevăruri, pe care cu mintea proprie nu le-ar fi putut cunoaşte niciodată, sau îl ajută să aprofundeze adevărurile
cunoscute deja prin raţiune.
Credinţa este un izvor nesecat de forţă pentru viaţa noastră, dîndu-ne convingeri clare şi adînci asupra
vieţii noastre aici pe pămînt şi asupra rostului ei, convingeri care apoi întăresc nespus de mult voinţa noastră în
năzuinţa ei spre bine. Credinţa creştină explică pe deplin rostul nostru. Ea ne dă un ideal vrednic de orice sacrificiu
pentru a-l ajunge. Învăţîndu-ne că am fost zidiţi de Dumnezeu pentru a-l cunoaşte, iubi şi sluji aici pe pămînt,
pentru a-l cunoaşte pe deplin, a-l iubi şi a-l sluji apoi în veşnicie în viaţa de dincolo, arătîndu-ne necontenit ceea ce
Dumnezeu a făcut şi nu încetează de a face pentru noi, credinţa ne învaţă că suntem aici pe pămînt pentru ca prin
îndeplinirea tuturor datoriilor noastre să ajungem la fericirea vieţii de dincolo.
Cum trebuie să fie credinţa noastră ?
1. Trebuie să fie tare. Pentru câţi dintre noi nu se potriveşte mustrarea pe care Mîntuitorul o face
apostolilor : ”pentru ce vă temeţi, puţin credincioşilor ?” (Matei VIII, 26). Nu am nici un motiv să mă îndoiesc, cînd
credinţa mea se bazează pe cuvîntul lui Dumnezeu, care nu poate fi decît adevărat. Prin urmare când cred cuvîntului
lui Dumnezeu întărit de atîtea minuni, cînd cred ceea ce au crezut patriarhii, proorocii, apostolii, mucenicii şi atâtea
milioane şi milioane de suflete, pot fi absolut sigur că nu greşesc.
2. Credinţa trebuie să fie întreagă, adică să cred tot ceea ce Dumnezeu îmi porunceşte să cred prin Sfînta
Biserică. Învăţătura creştină este un tot unitar, pe care trebuie să-l primesc aşa cum mi l-a dat Dumnezeu prin
Hristos şi prin Biserica Sa. Nimeni nu are voie să facă corecturi, tăieturi sau ştersături din învăţătura dumnezeiască,
pe care sau o primim în întregime aşa cum ni s-a dat, sau nu putem să ne numim credincioşi: „Voi, care credeţi
11 ©Bogdan Borca
numai ceea ce vă convine şi respingeţi ceea ce vă supără, nu credeţi Evangheliei, ci vouă înşivă”, spune Fericitul
Augustin.
3. Trebuie să fie smerită. Credinţa ne învaţă de cele mai multe ori lucruri oare trec peste puterea de
pătrundere a minţii omeneşti.
Dacă nu totdeauna putem înţelege ceea ce ne învaţă credinţa, totdeauna putem însă să zicem cu smerenie:
Cred Doamne, ajută neputinţei mele.
4. Credinţa trebuie să fie vie, adică practică, ceea ce înseamnă că trebuie să fie împreunată cu fapte.
Mîntuitorul ne învaţă : ”Nu tot cel ce-mi zice : Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia
Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei VII, 21). Iar Sfîntul Pavel în Rom. II, 13 ne spune: „Nu cei ce au auzit legea
sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce fac legea se vor îndrepta”. Dar şi mai lămurit ne arată Sfîntul Iacob II, 14 : „Ce
folos este, fraţii mei, de ar zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are ? Au poate credinţa să-l mîntuiască? Căci de
va fi fratele sau sora ta goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi le-ar zice cineva dintre voi: Mergeţi cu pace,
încălziţi-vă şi vă săturaţi ! şi nu le-ar da cele de lipsă trupului, ce folos ar fi ? Aşa şi credinţa, dacă nu are fapte,
moartă este în sine. Ci va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte: arată-mi credinţa ta fără faptele tale, şi eu îţi
voi arăta din faptele mele credinţa mea !”
Sfîntul Chiril din Ierusalim zice : „Precum credinţa fără fapte este credinţă moartă, tot aşa faptele dacă nu
sunt produse de credinţa adevărată, sunt moarte. Credinţa fără fapte e ca o lampă fără ulei».
Cum să practicăm credinţa noastră ?
1. În primul rînd să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul credinţei, cum ne învaţă Sfîntul Pavel în
epistola a II-a către Corinteni IX, 15: „Mulţumită lui Dumnezeu pentru darul Lui cel nespus”.
2. Să evităm tot ceea ce ne poate tulbura în credinţa noastră.
3. Să ne obişnuim a avea pe Mîntuitorul Iisus în centrul gîndurilor noastre, dornici de a-l cunoaşte tot mai
bine pentru a-l iubi tot mai mult.
4. Să vedem în toate lucrurile mîna lui Dumnezeu, să-l vedem pretutindeni în lucrările Sale. Persoanele
care ne înconjoară să le socotim pe toate ca fiind chipul lui Dumnezeu, fiii aceluiaşi părinte ceresc, fraţi întru
Hristos Domnul.
5. Vorbele noastre să fie vrednice de un creştin, iar faptele noastre să se apropie cît mai mult de cele ale
lui Hristos, care să fie totdeauna modelul pe care să-l imităm.
6. Să trăim credinţa noastră: prin rugăciuni, prin pilda vieţii noastre, luminată, încălzită şi înfrumuseţată
de credinţă, prin cuvintele noastre mărturisind cu smerenie, dar şi cu tărie crezul nostru creştin.
12 ©Bogdan Borca
Evitarea epuizării profesionale şi cultivarea atitudinii pozitive

Prima temă dezbătută este epuizarea şi combaterea ei. Epuizarea se manifestă cel mai frcvent în profesie dar
ea poate fi extinsă şi în alte domenii ale vieţii: căsătorie, activităţi sociale, politice sau sportive.
Această epuizare poate fi asemănată unui incediu interior. Unui imobil mistuit de foc i se poate slăbi
structura de rezistenţă fără a lăsa urme pe faţadă. În acelaşi fel victima epuizării se distruge puţin câte puţin din
interior, în timp ce îşi păstrează intact aspectul exterior.
Această epuizare trece prin diferite etape, de multe ori fără să ne dăm seama. Mai întâi simţim că avem
aripi, suntem în formă, trecem de la o reuşită la alta, totuşi epuizarea se instalează. Intrăm în zona periculoasă.
Binînţeles, contribuie şi anturajul, atât personal cât şi profesional. Ne dăm seama că suntem în dificultate şi avem
nevoie de ajutor. În acet stadiu trebuie să tragem învăţăminte şi să reorientăm energia pentru a obţine noi beneficii
din ea.
În continuare voi prezenta candidatul ideal la epuizare. În primul rând este orbit de reuşita şi recunoştinţa pe
care le obţine pentru a vedea pericolele.
Candidatul la epuizare este ambiţios, pasionat şi are voinţă pentru a-şi realiza dorinţele, deja se vede în
postul următor sau pe punctual de a gestiona proiecte şi mai imposrtante. O altă caracteristică este inteligenţa care
poate fi intelectuală sau pragmatică. Iată care sunt paşii pe care îi facem pentru a ajunge la epuizare.
Pasul 1: Drumul spre epuizare.
În această fază suntem departe de a ne vedea ca un subiect potenţial al epuizării. Suntem orbiţi de reuşită.
Candidatul la epuizare este ambiţios, pasionat, visează şi are voinţa de a-şi oferi mijloacele de realizare a dorinţelor.
Ambiţia va determina persoana să se identifice cu rolul ei, iau frâiele în mână ca să îşi realizeze visele.
Candidatul la epuizare este inteligent, înţelege majoritatea situaţiilor, acţionează rapid şi fluid, are o
percepţie pozitivă despre competenţele lui şi despre creativitatea lui. Candidatul la epuizare consideră că funcţiile i
se cuvin. Uită să îi vadă pe alţii în aceiaşi situaţie sau să le acorde legitimitatea acestora din urmă, sau să fie atenţi
la semnalele pe care apropiaţii ar putea să le trimită.
Persoanele expuse la epuizare sunt energice, mereu în formă, sunt pe panta ascendentă. Sunt siguri pe ei,
încrezători şi acţionează cu hotărâre.
Pasul 2: Instalarea epuizării.
Această cursă nebună pe calea succesului şi a hiperactivităţii are drept consecinţă faptul că persoana cade
singură în propria-i capcană. În realitate tot ceea ce ar putea fi bun (munca, orele de peste program, excesul) va
devein toxice.
13 ©Bogdan Borca
Pentru a înţelege cum se instalează epuizarea, vom vedea cum derivarea comportamentelor de mai sus
alimentează tensiunile şi contribuie la dezechilibrarea ansamblului. Vom găsi aceleaşi caracteristici ca şi în faza
precedentă, astfel:
Ambiţia se va transforma în dependenţă, într-un angajament. Dependenţa prezintă o dublă constrângere,
totodată indispensabilă şi în acelaşi timp insuportabilă, căci este fără scop şi reduce autonomia în alegeri. Deja vom
auzi expresii ca “firma mea, proiectul meu, opera mea”. Acest comportament generează consecinţe vizibile:
pierderea echilibrului între viaţa profesională şi cea personală, decalaj între evenimente şi impactul lor, impactul
este excesiv sau respins.
Inteligentul va deveni focalizat. Câmpul de experienţă nu se mai deschide. De exemplu iei masa cu o
persoană care vorbeşte doar de muncă, proiecte, dosarul lui prioritar. Ca şi cum ar avea ochelari de cal, persoana
sărăceşte, apare obsesia, se gândeşte doar cum să-şi afirme opera. Din acest motiv, nu mai este capabilă să se
distanţeze şi să aibă o viziune senină şi obiectivă asupra situaţiei. Din nevoia de a înţelege totul şi de a găsi soluţii la
tot, confundă ipoteza şi convingerea, merge prea repede la soluţie fără să facă diagnosticul situaţiei.
Energic devine fără limite. Energia este focalizată spre un singur obiectiv: performanţa. Candidatul la
epuizare îşi percepe energia ca pe o resursă mereu disponibilă şi inepuizabilă fără să îşi ofere mijloacele pentru a-şi
încărca bateriile. Încearcă sarcini dificile pentru a vedea limita resurselor ei şi pentru ea nu contează decât
obiectivul. Se epuizează într-un perfectionism nemăsurat. Cantitatea de lucru devine măsura recunoştinţei:
vacanţele sunt scurte, week-end-urile trunchiate şi serile inexistente, individual nu ştie să spună stop, consideră că
încetinirea ar însemna împotmolirea.
Sigur pe sine devine autodistructiv. Siguranţa se traduce prin “îmi pot asuma toate riscurile” sau “merg până
la capăt”. Riscurile sunt subestimate sau nu mai sunt luate în calcul. Un asemenea comportament poate duce la
comiterea unor greşeli profesionale şi raţionale. În acest caz, ceea ce pleacă de la o bună intenţie sfârşeşte prin a-i
îndepărta pe ceilalţi, fără ca indivizii să realizeze consecinţele acestui fapt.
Pasul 3: Rezultatul acţiunilor prezentate mai sus
Până acum am văzut cum epuizarea şi-a instalat seminţele şi mai trebuie doar să încolţească. Acest stadiu
reprezintă punctul culminant al exaltării, dacă persoana nu vede primele semne riscă să intre pe o pantă descedentă.
Semnele prevestitoare ele epuizării le găsim in această fază şi ele sunt: problemele cu somnul, oboseala, problemele
legate de alimentaţie, pierderea interesului, a memoriei, creativităţii. Extrovertiţii pot avea palpitaţii şi introvertiţii
pot avea ulcer.
Totul devine un pretext pentru iritare sau enervare dar poate deveni şi insuportabil pentru anturajul în care
trăieşte. Se izolează sau ceilalţi îl ţin la distanţă. Acum se instalează apatia, starea de somnolenţă, scade motivaţia,
începe să apară descurajarea.
14 ©Bogdan Borca
Persoana nu mai are chef de nimic, are impresia că îşi vede competenţele scăzând, are senzaţia că nu se mai
ridică la înălţimea aşteptărilor profesionale. Cade într-un cerc vicios: scade respectul de sine, apar lipsa de siguranţă
şi atitudini pesimiste.
Pasul 4: Cum poate ajuta anturajul?
În cursul acestei perioade toată lumea este binevenită pentru a ajuta: părinţi, soţi, familie, colegi sau prieteni.
Trebuie luat în considerare că aceste dovezi de bunăvoinţă nu vor fi bine primate deoarece persoana se află în faza
de negare. Ea refuză să vadă riscurile presupuse de comportamentele sale.
În acest caz persoana candidată la epuizare trebuie să admită că are nevoie de ajutor, trebuie să fie capabilă
să vorbească despre ea, aşa îşi va vedea punctele vulnerabile. În realitate trebuie să recunoască faptul că, pentru a fi
în stare să acţioneze trebuie să se ocupe de scăderea nivelului de stres. Nimeni nu lucrează bine în stare de furie au
frică. În această fază găsim modul în care trebuie să muncească anturajul pentru a elimina epuizarea.
În primul rând trebuie alertată persoana asupra riscurilor potenţiale. Persoana trebuie încurajată, ajutată şi
încadrată. De inceput, poate fi un progres faptul că persoana să nu mai lucreze de vineri dupa amiză până luni
dimineaţă, să nu ia prânzul format dintr-un sandviş pe colţul biroului, să reia lectura unui roman.
Pe scurt este imposibil să scoatem pe cineva din epuizare în mod brutal şi radical dar putem folosi politica
paşilor mici şi consilierea susţinută. Aceste două condiţii permit persoanei să recunoască, să înţeleagă şi să repare.
Pasul 5: Soluţii
Această etapă duce la frânarea epuizăirii şi regăsirea seninătăţii. Această ultimă etapă prezintă soluţiile
insuflate candidatului la epuizare, pe cale de vindecare.
Alături de ambiţie trebuie dezvoltată deschiderea. Trecerea de la rigiditatea care amalgamează ambiţia,
proiectul şi personalitatea, la această deschidere, nu este nici resemnare, nici acceptare necondiţionată. Această
atituidine se situează de partea supleţii şi adaptabilităţii, întâmpinând necunoscutul. Este vorba de a primi ceea ce
este nesigur, ceea ce nu este dorit în prealabil. Dezvoltând această deschidere se va putea analiza situaţii considerate
complexe. Poate vedea în situaţiile de criză un potential de noi oportunităţi. Reîncepe să îl asculte pe celălalt, să-i
repună în discuţie convingerile, să fie deschis în faţa celorlalţi. Învţă să decidă în incertitudine şi să facă astfel încât
decizia luată să se dovedească cea bună.
Alături de inteligenţă trebuie dezvoltată intuiţia. Îndrăzneşte să te încadrezi în intuiţiea ta pentru a-ţi întări
încrederea în propria persoană. Intuiţia este valorizată pentru a lua distanţă, pentru a ne dezvolta ascultarea propriei
persoane. Pentru a trece de la inteligenţa analitică la intuitivă, propunem să regăsim elementele care ne fondează,
care constituie baza noastră, adică energia, integritatea şi securitatea noastră interioară.
15 ©Bogdan Borca
Dezvoltând intuiţia, persoana poate să-şi utilizeze calităţile emoţionale pentru a dinamiza, genera entuziasm.
Poate să-şi analizeze interacţiunile distanţându-se de ele. Poate să-şi dezvolte empatia, poate să fie prezent în sine
pentru a fi în legătură cu restul oamenilor.
Pe lângă legitimitate trebuie dezvoltate legăturile. Adică trebuie să fi deschis în faţa celorlalţi, să aparţii fără
să te simţi captiv. Ca să dezvolţi legăturile într-o echipa este ideal să te simţi autonom şi în acelaşi timp să te sprijini
pe securitatea cadrului de funcţionare pe care o oferă echipa pentru a te simţi conţinut şi susţinut. Este vorba de a
comunica ceea ce este esenţial pentru tine pentru a lucra mai bine cu ceilalţi. Dezvoltând legăturile, vei şti să dai un
feed-back şi să evaluezi, vei cunoaşte şi recunoaşte, vei clarifica ce este important sau esenţial pentru fiecare, vei
comunica şi îndrăzni să spui în mod explicit.
Pe lângă siguranţa pe sine trebuie dezvoltată seninătatea de a fi tu şi atunci vei face pe fiecare responsabil de
nivelul lui de angajament, vei reuşi să demonstrezi controlându-ţi emoţiile şi deciziile, te vei concentra pe ceea ce
este esenţial pentru tine.
Astfel, aplicând aceste soluţii îţi poţi reveni din epuizare, îţi poţi regăsi conştiinţa şi acceptarea de sine. Pe
aceste fundaţii creativitatea îţi va servi interesele, obiectivele de viaţă.
Cultivarea atitudinii pozitive
Cu totii ne dorim sa simţim fericirea deplină. Să ajungem în acel punct al vieţii în care să avem toate
lucrurile pe care ni le dorim: să avem relaţia care să ne ofere echilibru, să avem acel job care sa ne reprezinte şi care
să nu ne ofere doar o satisfacţie materială, să avem prieteni care să ne înţeleagă, să avem un drum drept pe care să îl
urmăm.
De cele mai multe ori drumul nu este unul simplu, ci unul care ne pune la încercare. Indiferent de
complexitatea situaţiei prin care trecem, un singur lucru este cu adevarat important: atitudinea noastra. Când vorbim
despre dezvoltarea şi cultivarea unei atitudini pozitive, avem în minte, în primul rând, atitudinea pe care o adoptăm
în situaţiile limită sau problematice, situaţii în care ne pierdem calmul, speranţa şi bucuria. Totuşi, atitudinea
pozitivă trebuie sa fie o prezenţă zilnică în viaţa noastră, nu doar în acele momente grele. De obicei, starea
interioară zilnică nu este nici negativă, nici prea pozitivă, ci cumva neutră. Trebuie sa conştientizăm acest lucru şi
să ne schimbăm atât atitudinea negativă, cât şi pe cea neutră în atitudini pozitive. Cheia este să păstrezi o gândire
pozitivă în ciuda situaţie în care te afli, să menţii o atitudine optimistă în faţa adversităţii, dar să o cultivi zilnic,
chiar şi in contexte neutre.
Atitudinea pozitivă se cultivă urmând mai mulţi paşi:
1. Trebuie să fi tu însuţi;
2. Trebuie să combaţi oboseala;
3. Trebuie să alungi plictiseala;
16 ©Bogdan Borca
4. Trebuie să alungi grijile;

5. Trebuie să faci faţă criticilor;
1. Trebuie să fi tu însuţi.
Problema dorinţei de a fi tu însuţi este la fel de veche ca istoria şi la fel de universală ca viaţa umană. Lipsa
voinţei de a fi tu însuţi constituie sursa ascunsă a multor nevroze, psihoze şi complexe. Este cunoscut faptul ca unul
din marele defect al oamului este acela că îşi doreşte să fie altcineva şi altceva decât persoana care este, în trup şi
minte.
Avem cu toţi destule capacităţi pentru a ne face griji că nu suntem ca ceilalţi. Nu a existat niciodată, de la
începutul timpurilor o persoană identică.
A fi tu insuţi presupune să fii constient de tine insuti, de faptul ca exişti, de lucrurile pe care le faci şi
motivele pentru care le faci în acel mod ; înseamna să înţelegi cine eşti şi de ce ai ajuns sa fii în acel mod; înseamnă
să înţelegi cine poţi deveni şi să mergi pe calea către potenţialul tău; înseamnă să trăieşti în lumea reală şi să-ţi
creezi fiinţa conform celor mai înalte idei şi principii despre om, viaţă, univers; înseamna să fii, să devii cine eşti tu
cu adevărat.
Iată ce spune Osho :
„Vrei să fii ceea ce-ţi impun alţii, iar lucrul ăsta nu-ţi poate da nici o satisfacţie. Mereu te uiti dupa alţii. Aşa
ai fost crescut – să nu te uiti deloc la propriul tau potenţial. În schimb te simţi tot timpul frustrat pentru că nu eşti tu
însuţi. Este firesc ca lumea să fie plină de suferinţă: nu ţi se îngăduie să fii tu însuţi. Fiecare cultura vrea sa te
transforme într-o copie, niciodată într-un original.
Fii tu însuti şi vei vedea ca nu vor mai exista nici frustrarea, nici competiţia, nici obsesia posibilităţii altora,
nici nodul în gât că nu ai mai mult. Fii în realitate, în prezent.”
E un act de curaj să fii tu însuţi – pentru ca este dificil să renunţi la dorinţele pe care alţii le-au implementat
în tine. Multe din acestea au devenit, din pacate dependente, iar mediul în care trăieşti se aşteaptă ca tu să te
comporţi la fel ca până atunci, pentru a te putea domina într-un fel. Observă numai cât de greu îi este unui fumător
să renunţe la acest obicei auto-destructiv (şi din cauza plăcerii provocate de ţigară dar şi din cauza anturajului care
îl împinge să se comporte la fel). Dar numai devenind tu însuţi îţi poţi cunoaşte şi apoi realiza potenţialul interior.
Iar pentru aceasta, tot ceea ce ai de făcut este să aprofundezi notiuni despre cunoastere interioară, sănătate,
comunicare, trăind în lumea reală.
Numai un om care este el însuşi poate iubi cu adevărat. Numai un om care este el însuşi poate fi fericit cu
adevărat. Numai un om care este el însuşi poate intelege viaţa cu adevărat, poate gândi, simţi, trăi cu adevărat.
Pentru ca un om care este el însuşi trăieşte cu totalitatea fiinţei sale în prezent. Si îşi crează fiinţa şi viaţa el însusi,
în fiecare moment al prezentului.
17 ©Bogdan Borca
Suntem ceva nou pe lume şi trebuie să ne bucurăm de acest lucru. Trebuie să profităm cât mai mult de ceea
ce ne-a dat natura. Pentru a cultiva acea atitudine pozitivă care ne aduce liniştea şi ne alungă grijile trebuie să ne
amintim zilnic că nu trebuie să îi imităm pe alţii, că trebuie să ne descoperim sinele şi să ne comportăm adecvat.
2. Trebuie să combaţi oboseala.
Specialiştii au căzut de acord că o mare parte din oboseală derivă din atitudinea noastră mentală şi
emoţională. Dar care sunt factorii care obosesc? Bucuria? Mulţumirea? NU! Niciodată! Plictiseala, resentimentul,
sentimentul că nu suntem apreciaţi, sentimentul de inutilitate, graba, neliniştea. Aceştia sunt factorii emoţionali care
îi epuizează pe cei care lucrează la birou, reduc productivitatea şi îi trimit acasă cu dureri de cap. Obosim deaorece
emoţiile produc tensiuni nervoase în organism.
Grijile, încordarea şi supărările constituie trei dintre cele mai importante cauze ale oboselii. De multe ori ele
sunt adevăraţii vinovaţi atunci când munca fizică sau mentală ar părea să fie cauza.
Soluţia este RELAXAREA. Cu siguranţă nu va fi uşor, probabil vei fi nevoit să renunţi la deprinderile tale
de o viaţă. Tensiunea este un obicei, relaxarea este un obicei, de obiceiurile proaste te poţi debarasa iar obiceiurile
bune le poţi deprinde.
Relaxarea trebuie să înceapă de la ochi care nu trebuie să mai fie incordaţi şi încruntaţi. După ce muşchii
ochilor îţi vor da ascultare poţi face acelaşi lucru cu muşchii feţei, cu gâtul, cu umerii, cu tot trupul. Trebuie să
conştientizezi că organul cel mai important este ochiul. Motivul pentru care acest organ este atât de important în
destindere este faptul că el consumă o pătrime din întreaga energie nervoasă consumată de organism.
Poţi să te relaxezi oricând şi oriunde te-ai afla. Relaxarea înseamnă absenţa oricărei tensiuni şi a oricărui
efort. Trebuie să te gândeşi la destindere. Începi cu ochii şi faţa după care îţi laşi corpul să fie moale, exact ca al
unei pisici care doarme. Pisica când doarme îşi lasă moale toate extremităţile ca un ziar ud. Cu siguranţă nu ai văzut
vreo pisică care să fie obosită, deprimată, să sufere de insomnie, îngrijorare ori ulcer la stomac.
Mai departe, trebuie să lucrezi într-o poziţie confortabilă. Trebuie să îţi aminteşi că tensiunile din corp
produc dureri de urmei şi oboseală nervoasă.
Alte masuri de prevenire a starilor de oboseala continua sunt:
1. Managementul timpului este foarte important pentru evitarea suprasolicitării, a evitării stresului relationat cu
imposibilitatea definitavării unor sarcini şi, la final, cu senzaţia de oboseală puternică:
2. Stabilirea unui orar zilnic
Prioritizarea sarcinilor de îndeplinit.
Plecarea cu 10-15 minute mai repede la birou pentru a evita momentele de grabă pentru a ajunge sau a
definitiva nişte sarcini de dimineaţă.
Planificarea unor pauze regulate.
18 ©Bogdan Borca
3. Dieta sănătoasă chiar şi la serviciu. Mese zilnice care să asigure aportul de proteine, minerale şi vitamine,
înlocuirea dulciurilor şi produselor de patiserie cu fructe şi cereale integrale.
4. Somnul suficient pentru a evita senzaţiile de oboseală. The Royal College of Psychatrists recomandă ca o
persoana sa adoarma şi să se trezească la aceeaşi oră în fiecare zi.
5. Reducerea consumului de cofeină este recomandat pentru a combate oboseala. The Royal College of
Psychatrists recomandă să se reducă treptat consumul de cofeină până la eliminarea totala din dieta zilnică.
6. Hidratarea optimă este foarte importantă în combaterea stărilor de oboseală.
3. Trebuie să alungi plictiseala.
Una dintre cauzele principale ale oboselii este plictiseala. De exemplu, se întâmplă să ajungem acasă foarte
obosiţi, cu durere de cap şi de spate, să fim epuizaţi şi să ne dorim doar să mergem la culcare fără a mai lua cina.
Dar se întâmplă să sune telefonul şi să fim invitaţi de cei mai buni prieteni la o petrecere. Cu siguranţă că atunci ne
vom înviora, ne vom pregăti cu atenţie de petrecere şi chiar vom dansa până la trei dimineaţa, iar când vom ajunge
acasă nu vom mai fi deloc epuizaţi.
Înainte de petrecere eram epuizaţi deoarece eram plictisiţi de munca noastră. Este bine cunoscut faptul că
atitudinea emoţională este mult mai vinovată de producerea oboselii decât efortul fizic.
Dacă lucrezi cu mintea, rareori cantitatea de muncă este cea care te oboseşte. Te-ar putea obosi cantitatea de
muncă pe care nu o îndeplineşti. De exemplu sunt acele zile când eşti mereu întrerupt, nu reşeşti să răspunzi la toate
mesajele, totul merge prost, nu realizezi nimic, te întorci acasă obosit şi cu dureri de cap. În zilele în care totul
merge strună, în care reuşeşti să faci de trei ori mai mult decât în alte zile vei merge acasă cu mai multă energie.
Deci, putem spune că oboseala nu este provocată de muncă ci de îngrijorare, frustrare şi resentimente.
Soluţia ar fi să facem ceea ce ne place. Atunci vom avea mai multă energie, mai multă fericire, mai puţine
griji şi mai puţina oboseală. Acolo unde ne este interesul, ne este şi energia.
Chiar dacă nu prestezi o muncă plăcută trebuie să găseşti în ceea ce faci parte pozitivă, trebuie să nutreşti
gânduri adecvate pentru a face munca mai puţin neplăcută. Trebuie să te gândeşti la ceea ce ţi-ar mări interesul
pentru muncă. Trebuie să îţi aminteşti că ai putea devei de două ori mai fericit. Dacă nu vei găsi fericirea în ceea ce
faci este posibil să nu o găseşti în altă parte. Aminteşte-ţi neîncetat că interesul pentru muncă îţi va tine mintea
departe de griji şi, posibil, o promovare sau o mărire de salariu. Chiar dacă nu se întâmplă astfel, îţi va reduce
oboseala la minimum şi te va ajuta să te bucuri de orele de răgaz.
4. Trebuie să alungi grijile.
De multe ori avem de reflectat la o mulţime de probleme: cum o să facem aia? Dacă nu ne iese cealaltă?
Dacă facem aşa înseamnă ca nu o sa mai mergem acolo şi nu stim dacă vrem asta. Fel şi fel de întrebări, de
19 ©Bogdan Borca
supoziţii, de planuri şi socoteli care ne supus stresului şi adună dupa ele griji. M-am gândit la câteva moduri în care
am putea să ne relaxăm şi să alungăm grijile care, se pare, ca au cam devenit parte din rutina.
1. Ocupă-ţi timpul în care te îngrijorezi cu alte gânduri. Momentele în care, coplesit de probleme şi framântări, te
îngrijorezi nu pot fi înălturate chiar pocnind din degete, aşa că atunci când simţi nevoia de a-ţi pune întrebări, de a
te consuma, fa-o. Pentru că ştii că odată ce începi să te laşi purtat de gândurile "cele urâte şi negative" nu te mai
opreşti, încearcă să îţi aloci 20 de minute dimineaţa gândidu-te la ele.
3. Antreneaza-ţi gândurile. Când începi să te laşi purtat de tot felul de gânduri şi de probleme, încearcă să te întrebi
cât de veridice sunt, care este importanţa lor reală şi cât de mult te ajută frământandu-te din pricina lor.
Compartimentând-ţi şi antrenându-ţi gândurile te vei ajuta enorm să diminuezi influenţa grijilor.
4. Ţine un jurnal al grijilor. Faptul ca notezi ce anume te preocupă si, mai ales, de ce, înseamnă că începi să
conştientizezi problemele iar mintea ta încearcă să le şi găsească soluţii.
5. Relaxează-te. Dacă aloci timp grijilor, aloca timp şi relaxării: ieşi la cumpărături sau în oraş, uită-te la serialul
preferat, fă-ţi timp să te apuci de sport, iesi la plimbare in parc. Alege sa faci lucrurile care te binedispun.
5. Trebuie să faci faţă criticilor
Atunci când eşti lovit şi criticat trebuie să îţi aminteşti că acest lucru se întâmplă deoarece cel care
loveşte capătă un sentiment de importanţă. Lucrul acesta înseamnă că realizezi ceva şi eşti demn de atenţie. Mulţi
oameni au un sentiment de satisfacţie atunci când critică sau acuză. Totuşi, nu trebuie să ignori orice critică.
Vorbesc doar despre ignorarea criticilor nedrepte. Lincoln a scris de un text memeorabil despre critici: „Dacă ar fi
să încerc să citesc toate atacurile îndreptate împotrivă-mi, nu mai zic să le şi răspund, aş putea foarte bine să închid
prăvălia asta şi să mă apuc de altă treabă. Îmi dau toată silinţa să fac lucrurile cât de bine pot; şi aşa am de gând să o
ţin până la final. Dacă în final ies bine, toate cele spuse impotriva mea nu vor mai conta. Dacă în final se dovedeşte
că am greşit, atunci nici zece îngeri care îmi jură că am avut dreptate nu îmi mai sunt de nici un folos”.
Sacul de ciment şi găleata cu apă

Această ultimă parte a lecţiei are un caracter practic iar mesajul este simplu: ”gândeşte eficient, adică diferit
şi acţionează”. Acest mesaj simplu este esenţial atât în carieră, cât şi în viaţa personală. Acest mesaj l-am asemănat
cu un sac de ciment şi o găleată cu apă. Vei descoperi ce legătura au între ele în următorul capitol.
Proabil te întrebi de ce am dat acest titlu unui capitol de dezvoltare personală. Titlu care s-ar potrivi mai
bine unui articol din domeniu construcţiilor. Metaforic vorbind, cu toţii deţinem un sac de ciment şi o găleată cu
apă cu care construim ceva. Finalizarea construcţiei depinde de modul în care gândim.
20 ©Bogdan Borca
“Gândim diferit” este sacul de ciment şi găleata cu apă iar alegerea construcţiei pe care o facem ne aparţine,
pentru că întodeauna avem mai multe opţiuni. Este alegerea noastră dacă dorim să ajungem la succes sau dorim să
rămânem mediocri.
Când vorbim despre succes vorbim despre lucruri pozitive. Prin succes înţelegem prosperitate personală,
ascensiunea rapidă în carieră, libertate. Pe scurt succesul înseamnă să câştigi. Succesul, sau mai bine spus,
realizările sunt scopul omului în viaţă. Fiecare om îşi doreşte o viaţă plină cu lucruri bune, nimeni nu îşi doreşte o
viaţă petrecută în mediocritate.
Pentru a ajunge la succes trebuie să gândeşti diferit. Probabil te întrebi cum ai putea gândi diferit într-o lume
oportunistă, într-o lume unde semenii noştri sunt gata să folosească cele mai murdare strategii, într-o lume care îţi
arată că acele strategii murdare sunt cele mai bune şi mai uşor de folosit metode. Dar să nu dăm vina doar pe
mediul înconjurător. De multe ori nu putem gândi diferit pentru că avem prejudecăţi, mentalităţi învechite sau o
atitudine negativă.
Sfaturi pentru a ajunge la succes au fost date din cele mai vechi timpuri iar un exemplu în acest sens este
versetul biblic potrivit căruia prin puterea credinţei poţi munta munţii din loc. Adică poţi reuşi crezând că vei reuşi.
Credinţa nu este ceva magic sau mistic, ea generează forţa şi energia necesare reuşitei. Când crezi că poţi face un
lucru îţi dezvolţi capacitatea de a-l face.
O mare parte a reuşitei se datorează în a crede că poţi. Mai simplu spus, te transformi în ce gândeşti. De
multe ori am auzit această frază: “acel om este născut pentru a vinde sau pentru meseria X”. O mare prostie! Este
una din cele mai mari aberaţii pe care le-am auzit şi, din păcate, foarte mulţi o folosesc. Tainele unei meserii se
deprind, nu sunt înnăscute. Oare următoarele afirmaţii îţi sunt cunoscute?
 Nu reuşesc să îl prind la birou;
 Din cauza paznicului nu m-am intalnit cu X;
 Sunt obişnuit cu aceste eşecuri;
 Am uitat. Nu mi-am notat. Nu mi-a spun nimeni despre asta. Are telefonul închis. Nu
răspunde la e-mail;
 Nu am auzit ceasul. S-a descărcat bateria la telefon.
Ce tragedie! Sărăcuţul de tine! Este mult mai uşor să inventăm scuze decât să gândim diferit. Din această
cauză nu poţi ajunge în vârf. În general, scuzele sunt resposabile pentru diferenţa între o persoana de success şi una
care abia se descurcă. O persoană de success nu este înclinată să gasescă scuze. Persoana care nu a ajuns nicăieri şi
nu are nici un plan în viaţă dispune întodeauna de motive cu care îşi justifică lipsa de iniţiativă. Persoanele cu
realizări mediocre se grăbesc să explice de ce nu au făcut, nu fac, sau nu vor face un anumit lucru. Aceste scuze
21 ©Bogdan Borca
arată atitudine negativă, lipsă de încredere şi lipsă de concentrare. Când te foloseşti de ele îţi va fi greu să găseşti
paşii necesari care să te ducă în vârf şi vei rămâne în limite mediocre.
Pentru a gândi diferit primul lucru esenţial pe care trebuie să îl faci este să îţi schimbi atitudinea.
Schimbarea atitudinii va avea un rol miraculos. Primul lucru care trebuie ţinut minte este că atunci când ceva nu
iese bine nu este vina nimănui, decât a ta. Întodeauna ai de ales. Pentru o atitudine pozitivă ignoră “ştirile de
senzaţie”, emisiunile de scandal, mai bine spus televizorul, care nu îţi foloseşte la nimic. Mai bine munceşti la un
proiect util sau faci ceva care să îţi imbogăţească existenţa. Încearcă să citeşti cât mai multe cărţi şi material
pozitive. Ignoră-i pe cei care te descurajează, depărteză-te de ei cât poţi. Pentru ca atitudinea să fie pozitivă trebuie
să îţi verifici şi limbajul de zi cu zi şi să elimini verbele la negative (nu vreau, nu pot).
Daca ora pe care o petreci pe zi sa vizionezi ştiri senzaţionale o transformi într-o oră de învăţat ceva pozitiv
vei câştiga 15 zile pline pe an de acţiune pozitivă. Totul depinde de tine, poţi alege 15 zile de privit ştirile sau 15
zile de construit viitorul.
Pentru a gândi diferit trbuie să avem încredere în noi, adică să învingem acea teamă care este inamicul
numărul unu al succesului, acea teamă care ne împiedică să valorificăm oportunităţile pe care le avem, acea teamă
care ne închide gura atunci când vrem să vorbim. Din păcate, teama (nesiguranţa, lipsa încredrii) reprezintă o forţă
puternică care îi împiedică pe oameni să obţină ceea ce îşi doresc de la viaţă. Trebuie să ştii ca încrederea în sine se
dobândeşte şi se cultivă, nimeni nu se naşte încrezător. Pentru a gândi încrezător trebuie să acţionezi încrezător.
Cum acţionezi încrezător? Mai întâi izolează-ţi teama după care începe să acţionezi constructiv. Lipsa de
acţiune intensifică teama şi distruge şi ultima urmă de încredere. Depozitează în memorie doar gânduri pozitive şi
elimină amintirile neplăcute. Încearcă să arăţi, prin tot ceea ce ţine de tine că eşti o persoană cu adevărat
încrezătoare.
Pentru a gândi diferit trebuie să îţi păstrezi concentrarea. Lipsa concentrării este un adevărat handicap. De ce
este importantă concentrarea? Ea dă naştere la intensitate, dorinţă şi angajament. Energia emanată asigură imboldul
necesar pentru a persevera şi a învinge. Pentru a-ţi menţine concentrarea nu mai da vina pe împrejurări, pentru
situaţia ta şi încearcă să alegi o altă cale. Nu mai da vina pe alţii, asumă-ţi responsabilitatea. De cele mai multe ori
cînd dai vina pe alţii, cu siguranţă ei nu sunt vinovaţi. Îmbunătăţeşte-ţi abilităţile în fiecare zi, dedică o oră cititului
unui capitol dintr-o carte, a unui articol sau unui curs. Un lucru foarte important pe care trebuie să îl faci pentru a
gândi diferit este să te orientezi spre soluţii, te va ajuta şi profesional şi personal.
După cum am scris la începutul acestui articol conceptul “Gândim diferit” este sacul de ciment şi găleata cu
apă cu care vom construi.
Este alegerea ta dacă vei construi o treaptă care să te ducă mai departe sau vei construi un prag de
care să te împiedici.
22 ©Bogdan Borca

1.3. Liderul În Raport Cu Sine PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.3. Liderul În Raport Cu Sine PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Personal Development and Leadership - Learn to be a leader

Partea I – Liderul în raport cu sine (III)

Calmul şi importanţa acestei însuşiri

Cele mai importante temeri pe care le au oamenii

o de a fi criticat, de a primi feedback negativ;

Evitarea epuizării profesionale şi cultivarea atitudinii pozitive

4. Trebuie să alungi grijile;

Sacul de ciment şi găleata cu apă

S-ar putea să vă placă și