Insuficiența respiratorie acută este incapacitatea plăminilor de a

face faţă schimburilor fiziologice de gaze, in condiţii de repaus

şi efort. În felul acesta are loc o hipoxemie (scăderea 02
din sânge),asociată sau nu cu hipercapnie (creşterea C02
din sânge).
Oxigenoterapia reprezintă administrarea oxigenului pe cale
respiratorie pentru combaterea stării de hipoxie.
Hipoxia este scăderea a cantității de oxigen în țesuturi. Hipoxia este o
condiție patologică. În condiții normale, saturația oxigenului în
sângele periferic este de 96 – 98 mmHg.
Se efectuează cu scopul de a ameliora concentraţia de oxigen din sânge.

• Hipoxii circulatorii: insuficiență cardiacă, edem pulmonar acut, infarct

miocardic acut
• Insuficiență respiratorie acută şi cronică
• Afecţiunile respiratorii: astm bronșic , pneumonii, boli obstructive cronice
• Leziuni toracice
• Stări de șoc
• În anestezia generală
• Complicații post operatorii
• Pneumotorax
• Stări febrile
 Sursa de oxigen – care poate sa fie un tub de oxigen medical sau un tub
de la o reţea de distribuire a oxigenului medical din spital (stație centrală,
microstație sau butelie de oxigen). Pentru racordare, se va folosi un
debitmetru şi un umidificator.
 Materiale sterile pentru administrare: sondă nazală de unică
folosință, mască de oxigen (când necesarul de oxigen este
mare), ochelari de oxigen, sau cort de oxigen sau izoletă pentru copii (nu
se mai utilizează din cauza riscului crescut de incendiu). Pentru nou
născuții hipoxici se utilizează incubatorul.
 Barbotor steril
 Apă distilată sterilă
 Leucoplast
 Foarfeca
 Tăviţa renală
 Materiale pentru spălarea mâinilor
 Recipienți pentru colectarea deșeurilor
• Pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la efectuarea
procedurii: necesitate, importanță, durată.
Se obține consimțământul informat al pacientului.
Se crează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigura cooperarea la
tehnică și a diminua anxietatea.
• Pregătirea fizică: Înaintea efectuării tehnicii se verifică permeabilitatea
căilor respiratorii, la nevoie se dezobstruează căile respiratorii ale
pacientului.
Se verifică sursa de oxigen.
Se pune apă distilată sterilă în barbotor.
• Pregatirea asistentului medical
Se spală pe mâini
Îmbracă mănuși sterile
Tehnica
Administrarea oxigenului pe sondă nazală
• Se dezobstruează căile aeriene şi se asigură o ventilație eficientă
• Oxigenul se umidifică în barbotor, deoarece neumidificat este iritant pentru
căile respiratorii
• Se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus
• Se umectează sondă cu apă sterilă pentru facilitarea inserției și prevenirea
lezării mucoasei
• Se introduce sonda de unică folosință, cu mișcări blânde, până în nazofaringe
• Se fixează sondă cu o bandă subţire de leucoplast la nivelul feței pacientului
• Se fixează debitul de 4-6 litri/minut (la indicația medicului)
• Se va administra cu intermitență
• Se va supraveghea debitul şi pacientul
• Se va mobiliza periodic sonda nazală
Administrarea oxigenului prin mască
• Se verifică scurgerea oxigenului din sursă
• Se pregăteşte barbotorul introducându-se apă distilată sterilă
• Se selectează o mască potrivită ca mărime
• Se aşează masca la nivelul piramidei nazale, apoi pe cavitatea bucală şi se
fixează cu o curea în jurul capului
• Se reglează debitul de oxigen la 4-6 litri/minut
• Se supraveghează pacientul
Administrarea cu ochelarii de oxigen
• Se pregătește sursa de oxigen
• Se verifică barbotorul
• Se pregătesc ochelarii și se fixează după urechi
• Cele două sonde de plastic se introduc în narine
• Se reglează debitul de oxigen
• Se supraveghează pacientul, deoarece tehnică este indicată la copii
și bolnavii agitați
Administrarea cu cortul de oxigen
• Se utilizează mai ales în pediatrie
• Se pregăteşte cortul de oxigen, fiind confecționat din bare ușoare de
aluminiu de care este fixat materialul impermeabil sub formă de cort
• Se aplică în regiunea capului
• Oxigenul este trecut prin instalație de răcire pentru că atmosfera de
sub cort se supraîncălzește prin respirație
• Pacientul inspiră oxigenul introdus sub cort
Se supraveghează debitul de oxigen şi presiunea
• Pacientul va fi așezat confortabil în pat, într-o poziție care să-i
favorizeze respirația
• Se monitorizează respiraţia
• Se monitorizează concentrația de oxigen din sânge
prin pulsoximetrie la aproximativ 30 de minute după administrare
• Se administrează medicaţia indicată de medic

Se notează în foaia de observație sau dosarul de îngrijire al

pacientului dată, numele celei care a efectuat tehnică și rezultatele
obținute.

• Pătrunderea oxigenului prin esofag duce la distensia abdominală

• Se poate produce emfizem subcutanat
• Pericol de asfixie dacă recipientul pentru barbotare se răstoarnă,
lichidul poate fi împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului
• Iritarea locală a mucoasei
• Uscarea mucoaselor
• Traheobronșită -în condiții de administrare prelungită
• Agravarea unei insuficienţe respiratorii cronice.