Lica

Pregătirea pacientului pentru radioterapie externa

Rolul asistentei medicale

. Asistenta medicală
trebuie să fie pregătită să ofere pacienţilor informaţii legate de tratamentul
iradiant, încercând să crească complianţa acestora şi ajutându-i să înţeleagă rolul
şi efectele radioterapiei. Principalele informaţii pe care le poate oferii
bolnavilor neoplazicii aflaţi în curs de iradiere sunt:
1. cancerul nu este o boală contagioasă
2. tratamentul cu radiaţii ionizante nu este dureros
3. este foarte important ca pacientul să-şi menţină poziţia în timpul şedinţei de
radioterapie
4. pacienţii iradiaţi prin radioterapie externă sau brahiterapie nu constituie un
risc de
iradiere pentru anturaj
5. pacienţii supuşi radioterapiei metabolice (pacienţi cu tumori tiroidiene) nu
trebuie să
coabiteze cu alte persoane (în special copii) timp de 7-14 zile după administrarea
radionuclidului.
6. explicarea importanţei menţinerii tatuajelor cutanate marcate de către medicul
radioterapeut în momentul planificării radioterapiei.
7. efectele terapeutice ale radioterapiei apar lent, după un anumit număr de
şedinţe de
tratament.
8. să explice care efecte adverse sunt definitive şi care se remit după terminarea
tratamentului.
9. necesitatea supravegherii hematologice prin evaluarea hemoleucogramei la fiecare
10 zile
Poziție pacient
- Se așează pacientul pe masa de iradiere și se stinge lumina pentru a permite
asistentului să vadă luminile lămpilor de poziționare
- Pacientul este rugat să nu-și schimbe poziția
- Asistentul îl urmărește prin intermediul unei camere video și comunică cu el prin
interfon
Poziționarea fasciculului
În prezent, în clinică, se folosesc radiaţii de diferite energii în funcţie de
profunzimea la care se găseşte volumul-ţintă (tumora). Astfel, fasciculele de
fotoni cu energie joasă (50-150 keV) sau medie (125-500 keV) sunt folosite,
împreună cu fasciculele de electroni, în cazul tumorilor localizate superficial
deoarece cea mai mare parte a energiei este cedată la o profunzime mică. Tumorile
profunde sunt iradiate folosind fascicule cu energie mare (>1 MeV). Marele avantaj
al fotonilor de megavoltaj este acela că pe măsură ce energia fascicolului creşte,
penetrarea radiaţiilor X este mai mare iar doza la nivelul pielii este mai mica.
Etapele radioterapiei
1.Stabilirea indicației de radioterapie:
2.Simularea și planul de tratament:
3.Tratamentul propriu-zis: a) în radioterapia externă:
4. Controalele în timpul și după terminarea tratamentului:

ASOCIERE .ADMINISTRARE MORFINA

Se va ţine cont de cele 5 recomandări majore ale administrării opioizilor: ▪

administrarea orală este de preferat
▪ administrarea la ore fixe
▪ individualizarea dozelor
▪ utilizarea medicaţiei adjuvante
▪ abordarea durerii “în trepte”
Căile de administrare a opioizilor
Opioizii trebuie administraţi alegând calea cea mai adecvată pentru obţinerea unui
control deplin al durerii. Căile de administrare ale opioizilor pot fi împărţite în
2 grupe
distincte:
- căile non-invazive: orală, rectală, transcutană, transmucoasă şi sublinguală
- căile invazive: intramusculară, endovenoasă, subcutan, peridurală şi
subarahnoidiană.
Dintre căile non-invazive, calea orală este cea mai utilizată şi mai acceptată de
pacienţi. Căile alternative vor fi luate în consideraţie numai când sunt prezente
obstrucţii
Calea rectală trebuie considerată ca o alternativă a căii orale. Morfina este
absorbită la nivel rectal cu aceeaşi eficacitate, cu avantajul unei acţiuni mai
Calea transmucoasă este azi utilizată pentru administrarea Buprenorfinei la o doză
de 0,4 mg la fiecare 8 ore. Deoarece este un agonist parţial, nu se va depăşi doza
de 3-5 mg/zi.
Administrarea parenterală este indicată la acei pacienţi la care este necesar un
control rapid al durerii sau la care sunt necesare doze mult mai crescute de
opioizi.

COLOSTOMA ÎNGRIJIRE

- este aşezat în poziţie decubit la primele schimbări sau în pozitie şezândă la

următoarele, când este capabil să-şi privească stoma şi să-şi schimbe punga singur.

Materiale necesare
- punga pentru colostomie
- mănuşi
- comprese
- pudră cicatrizantă şi absorbantă, dacă pielea peristomală este iritată; - tavită
renală;
- doi saci colectori;
- foarfecă, un model pentru decupare (ghid de măsurare);
- apă şi săpun neutru;
- material pentru protecţia patului.
ÎNGRIJIRE PACIENT
Respectiva îngrijire constă din schimbarea pungilor colectoare şi întreţinerea
igienei locale. Toaleta locală se face prin curăţire, dacă este necesar, fără a se
exagera cu spălarea care favorizează apariţia eroziunilor, iritaţiilor sau chiar a
perforaţiilor. La început, pacientul nu mai simte senzaţie de defecaţie, dar cu
timpul aceasta reapare şi bolnavul are una sau două evacuări pe zi. Cel mai
important tratament în îngrijirea stomiilor este cel psihoterapic, pentru a stimula
reinserţia social a pacientului. În cazurile colostomiei temporare, aceasta se va
închide la 6 săptămâni sau în momentul când nu mai este necesară.
Îngrijiri ulterioare
- se aşază pacientul în poziţie şezândă sau decubit;
- se evaluează reacţia după schimbare;
- se supraveghează să nu apară arsuri, iritaţii, necroză, evisceraţii; - se observă
dacă punga este lipită;
- sistemul de colectare se schimbă la 5 zile, dacă nu se dezlipeşte

TRAHEOSTOMA ÎNGRIJIRI
Preg.- fizică: se asigură intimitatea pacientului și se așază în poziţie
semișezândă
ÎNGRIJIRI
O îngrijire necesară este legată de curăţirea şi desfundarea canulei în cazurile în
care secreţia prea abundentă o face impracticabilă.
Curăţirea se poate face fie prin decanulare, fie prin extragerea cămăşii interne şi
curăţirea acesteia. În oricare dintre aceste cazuri trebuie ca personalul să fie
antrenat să recanuleze bolnavul. De asemenea, la bolnavii la care portul canulei de
traheotomie este necesar pe o perioadă mai lungă, trebuie să se facă instruirea
acestora pentru a putea să-şi facă singuri toaleta canulei.
În ceea ce priveşte secreţiile, acestea vor fi aspirate cu ajutorul sistemelor de
aspiraţie în condiţii de asepsie perfecta. Aerul respirat va fi umidifiat în mod
obligatoriu.
Scopul îngrijirii: menținerea permeabilității stomei prin aspirarea de secreţii
care o pot obstrua, menținerea integrității pielii din jur, prevenirea infecțiilor,
suport psihologic
Observaţii
✓ este necesară o toaletă bucală atentă
✓ se va schimba pansamentul steril din jurul stomei de câte ori va fi nevoie și
se va aspira secrețiile verificându-se aspectul și culoarea secrețiilor după
fiecare aspirare;
✓ se va evita efectuarea excesivă a unor manevre până când stoma nu este bine
definită (primele 4 zile);
✓ dacă zona din jurul stomei prezintă excoriații sau semne de infecție, se va
aplica un unguent cu antibiotic;
✓ nu se vor folosi niciodată în jurul stomei medicamente sub formă de pudră sau
pe bază de ulei deoarece aspirarea lor poate produce infecții și abcese;
✓ se recomandă umidifierea și încălzirea gazelor respiratorii, prin
umidificatorul ventilatorului (la pacienţii ventilaţi mecanic) sau prin nebulizator
sau aparat de aerosoli (la pacientul care respiră spontan);
✓ nu se neglijează aspectele psihologice ale îngrijirii pacientului
traheostomizat - internarea prelungită într-o secție de terapie intensivă
potenţează anxietatea și teama. Pacientul conștient va fi informat asupra tuturor
manevrelor ce i se vor efectua și va fi încurajat să se exprime (comunicare scrisă
pentru pacientul traheostomizat). Există de asemenea un impact psihologic pe termen
lung, legat de prezența cicatricei de traheotomie într-o regiune vizibilă a
corpului.
Materiale necesare:
➢
- recipiente sterile, canulă sterilă în cazul înlocuirii ei, - soluție normal
salină (ser fiziologic), apă oxigenată, - comprese sterile, mănuşi sterile,
pentru îngrijirea traheostomei:
- echipament pentru aspirare,
- periuță sterilă din nailon, curățător steril de pipă pentru parte interioară a
canulei,
- echipament pentru toaletarea gurii,
- lubrefiant pe bază de apă, unguent cu antibiotic,
- banda de fixare a canulei (dacă este nevoie să fie schimbată) și foarfecă
sterilă,
- dacă este necesar repoziționarea canulei: dilatator de trahee steril, canulă
sterilă de mărime potrivită.

RADIOMUCOZITA

Efecte secundare
a. Radiomucozita. Se manifestă clinic prin eritem, edem al mucoasei, ulceraţii
acoperite de membrane care determină durere, odinofagie interferând astfel cu
nutriţia pacientului.
b. Inflamaţia glandelor salivare (sialadenite, parotidite radice). Pot apare în
timpul tratamentului şi dispar în câteva zile.
Efectele tardive
a. Disgeuzia. Pierderea completă sau parţială a percepţiei gustului alimentelor
b. Xerostomia. Este urmarea iradierii glandelor salivare, în special a glandei
parotide, şi se manifestă prin secreţia unei salive vâscoase, aderente.
Îngrijirea pacienţilor iradiaţi pentru cancere ale capului şi gâtului cu
radiodermite şi radiomucozite:
➢ Se evită spălarea tegumentelor iradiate cu substanţe iritante alcoolice şi
ştergerea acestora. ➢ Se evită aplicarea parfumurilor pe bază de alcool.
➢ Aplicarea unor pomezi de tipul Biafină sau vitamină A.
➢ Se evită expunerea regiunii iradiate la soare.
➢ Se evită contactul pielii iradiate cu îmbrăcăminte aspră sau iritantă.
➢ Se recomandă folosirea aparatelor de ras electrice.
➢ Se interzice fumatul şi consumul de alcool.
➢ Se recomandă consumul alimentelor semisolide şi hipercalorice.
➢ Se evită extracţiile dentare timp de 6 săptămâni de la terminarea tratamentului.
➢ Aplicarea pe dinţi a unor geluri bogate în fluor.