UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

REZIDENȚIAT FARMACIE
SPECIALIZAREA FARMACIE GENERALĂ

ASPECTE BIOFARMACEUTICE
RECENTE PRIVIND ADMINSTRAREA
MEDICAMENTELOR PE CALE OCULARĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Conf. Univ. Dr. Farm. ADRIAN COSMIN ROȘCA

REZIDENT:
NAZIF BERNA

CONSTANȚA
2022
 CUPRINS

1. INTRODUCERE.................................................................................................................. 2
2. PREPARATE OFTALMICE ............................................................................................ 3
3. CLASIFICAREA PREPARATELOR OFTALMICE DUPĂ CLASA
TERAPEUTICĂ ...................................................................................................................... 5
4. STUDII CLINICE................................................................................................................ 8
4.1 Biodisponibilitatea sistemică a picăturilor pentru ochi cu atropină 1% aplicate
intraocular............................................................................................................................. 8
4.2 Determinarea dimensiunii colirelor ............................................................................ 11
4.3 Formularea picăturilor oculare de indometacină prin complexare cu ciclodextrine
.............................................................................................................................................. 13
4.4 O formulă alternativă de gel in situ a picăturilor oftalmice de levofloxacină pentru
prelungirea retenției oculare ............................................................................................. 18

1
 1. INTRODUCERE

Ochiul uman dispune de peste 2 milioane de părți componente, fiind al doilea organ
ca și complexitate al corpului uman, după creier. Funcția sistemului oftalmologic este vederea,
poate cel mai important simț al organismului. Fiind un organ foarte important care asigură
vederea, responsabilitatea noastră este să avem grijă de sănătatea și confortul lor. Există boli
care pot afecta globul ocular, nervul optic sau anexele ochiului – conjunctiva, ploapele, mușchii
sau nervii oculomotori.

Ochiul este segmentul periferic al analizatorului vizual, având rolul de a recepta

excitaţiile exterioare specifice şi de a le transmite nervului optic. Ochiul este alcătuit din globul
ocular şi anexele acestuia. Aceste structuri pot fi atinse de multiple patologii şi la nivelul lor se
poate interveni medicamentos.

Pleoapele conţin muşchi striaţi acoperiţi cu piele, care se termină cu o margine de

ţesut conjunctiv gros (placa tarsală). La extremitatea pleoapelor se află glande implicate în
formarea lacrimilor şi se inserează genele. Acoperirea părţii interioare a pleoapelor este
realizată de conjunctivă, o membrană care căptuşeşte orbita, protejând suprafaţa ochiului.

Conjunctiva este o membrană mucoasă care acoperă faţa interioară a celor două
pleoape şi porţiunea anterioară a globului ocular.

Aparatul lacrimal este alcătuit din glandele lacrimale, cu rol de secreţie, şi dintr-o
reţea de canale şi canalicule, cu rol de eliminare a lacrimilor în exterior.

Figura 1. Structura ochiului

2
 Globul ocular este alcătuit din trei straturi suprapuse care alcătuiesc peretele lui (stratul
fibros, stratul vascular, sau uveea, şi stratul nervos, sau retina) şi din medii transparente aflate
în interiorul lui.

Sclera („albul ochiului“) înconjoară globul ocular, cu excepţia unei zone aflate în
zona anterioară central, unde este localizată corneea. Corneea este transparentă şi permite
luminii să intre în ochi, participând la convergenţa luminii către retină. Sclera şi corneea
alcătuiesc stratul fibros, care are rolul unui înveliş protector al globului ocular.

Irisul este partea colorată a ochiului. Este un cerc incomplet, cu un orificiu în mijloc,
care formează pupila. Irisul este ataşat corpului ciliar, care are şi rolul de a susţine cristalinul.
Corpul ciliar produce umoarea apoasă, care curăţă cristalinul. Umoarea apoasă este produsă în
spatele irisului, străbate camera posterioară şi pupila şi apoi drenează din camera anterioară la
nivelul unghiului unde irisul întâlneşte corneea. Dacă scurgerea umorii apoase prin unghiul
irido-cornean este îngreunată sau blocată, presiunea intraoculară a ochiului creşte, putându-se
instala glaucomul. Coroida acoperă retina pe exterior; este intens pigmentată, formând astfel
ecranul optic al ochiului. Irisul, pupila şi corpul ciliar alcătuiesc stratul vascular,
sau uveea, aflat sub scleră.

Cristalinul joacă rol de lentilă, fiind responsabil pentru focalizarea pe retină a fluxului
luminos. Cristalinul îşi modifică aria de curbură, permiţând astfel focalizarea clară a imaginilor
obiectelor aflate la distanţe variate. Această adaptabilitate se poate diminua odată cu înaintarea
în vârstă, pe măsură ce lentila devine mai puţin elastică.

Corpul vitros este o substanţă gelatinoasă situată între faţa posterioară a cristalinului
şi peretele globului ocular. Rolul său este de a menţine forma globului ocular.

Retina este stratul sensibil la lumină al ochiului, fiind continuarea nervului optic.
Căptuşeşte interiorul globului ocular. Leziunile şi dezlipirile retiniene pot compromite vederea.

2. PREPARATE OFTALMICE

Farmacopeea înscrie o monografie de Ophtalmica (“Preparate oftalmice”), care

cuprinde colirele, solutiile pentru băi oculare, pulberi pentru solutii oftalmice sau pentru băi
oculare, preparatele oftalmice semisolide și implante oftalmice.
Preparatele oftalmice sunt preparate sterile lichide, semisolide sau solide, destinate
administrării pe globul ocular și/sau pe conjunctiva sau aplicării în sacul conjunctival.
3
 Picăturile oftalmice (colire, oculoguttae) reprezintă prima linie terapeutică utilizată
în practica oftalmologică curentă. Acestea conţin o gamă eterogenă de substanţe şi constituie
tratamentul principalelor afecţiuni ale globului ocular şi ale anexelor.
Administrarea topică asigură o concentraţie crescută a medicamentului în segmentul
ocular anterior şi în acelaşi timp limitează efectele adverse sistemice.
Alte preparate utilizate în medicația oftalmică sunt și soluțiile pentru lentile de
contact, înlocuitorii de lacrimi, injecțiile intraoculare, etc.

Majoritatea colirelor conţin una sau mai multe substanţe active, la care se adaugă
excipienţi, care contribuie la conservarea, menţinerea stabilităţii, a vâscozităţii şi a pH-ului
produsului. Excipienţii cei mai comuni sunt reprezentaţi de parahidroxibenzoat, clorobutanol,
surfactanţi cationici, precum clorura de benzalconiu, compuşi organo-mercurici, precum
tiomersalul sau acetatul fenilmercuric, şi alcoolii aromatici. Deşi rolul excipienţilor este foarte
important, aceştia pot determina frecvent afectare corneană, favorizând absorbţia unei doze
mai mari de medicament. De asemenea, pot provoca ei înşişi reacţii adverse prin toxicitatea
directă asupra ţesuturilor oftalmice, dar şi prin reacţii de hipersensibilitate, determinate în
special de compuşii mercurici. Cele mai utilizate colire sunt cele care conţin substanţe active
din următoarele clase terapeutice: antibiotice, corticosteroizi, simpatomimetice, beta-blocante,
parasimpatomimetice şi antiinflamatoare nesteroidiene.

4
 Figura 2 Clasificarea colirelor

3. CLASIFICAREA PREPARATELOR OFTALMICE DUPĂ

CLASA TERAPEUTICĂ

Antiinfecţioase
1. Antibiotice
a. Aminoglicozide
• kanamicină (Kanamicină sulfat ung. oft.)
• gentamicină (Gentamicin Sulphate pic. oft.)
• tobramicină (Tobisol pic. oft., Tobrex pic. oft. şi ung. oft., Tobrom pic. oft.)
• netilmicină (Nettacin pic. oft., Nettavisc ung. oft.)
b. Fluorochinolone

5
 • norfloxacină (Norflox pic. oft./auric.)
• ciprofloxacină (Ciplox pic. oft./auric. şi ung. oft., Ciprofloxacin Rompharm pic.
oft./auric.)
• ofloxacină (Floxal pic. oft. şi ung. oft.)
• moxifloxacină (Vigamox pic. oft., Moxifloxacină Rompharm pic. oft.)
• levofloxacină (Oftaquix pic. oft., L-Optic pic. oft.)
c. Alte clase de antibiotice
• azitromicină (Azyter pic. oft.)
• cloramfenicol (Sificetină pic. oft.)
• acid fusidic (Fucithalmic gel oft.)
2. Antivirale
• aciclovir (Zovirax ung.oft.)
• ganciclovir (Virgan gel. oft.)
3. Asocieri de antiinfecţioase
• cloramfenicol + rolitetraciclină + colistină (Colbiocin pic. oft.)
Antiinflamatoare
1. Corticosteroizi
• betametazonă (Ophtamesone pic. oft.)
• dexametazonă (Maxidex sol. oft., Dexametazonă Rompharm pic. oft., Ozurdex implant
intravitrean)
• fluorometolon (Flumetol S pic. oft.)
• hidrocortizon (Softacort pic. oft.)
2. AINS
• indometacin (Indocollyre pic. oft.)
• diclofenac (Voltaren Ophtha pic. oft., Diclofenac Rompharm pic. oft., Uniclophen pic.
oft.)
• nepafenac (Nevanac pic. oft.)
• bromfenac (Yellox pic. oft.)
• pranoprofen (Pranoflog pic. oft.)
• piroxicam (Bruxicam pic. oft.)
Midriatice şi cicloplegice
1. Anticolinergice
• tropicamidă (Tropicamidă Rompharm pic. oft.)
2. Simpatomimetice

6
 • fenilefrină (Fenefrin pic. oft.)
Descongestionante simpatomimetice
• nafazolină (Proculin pic. oft.)
• tetrizolină (Visine Classic pic.oft., Vizoptin pic. oft.)
Antialergice
1. Antihistaminice H1
• azelastină (Allergodil pic. oft.)
• emedastină (Emadine pic. oft.)
• olopatadină (Opatanol pic. oft., Olopatadină Zentiva pic. oft.)
2. Inhibitoare ale degranulării mastocitelor
• acid cromoglicic (Alergorom pic. oft./naz.)
• acid N-acetil-aspartilglutamic (Naabak pic. oft.)
3. Cu mecanism mixt – antihistaminic H1 şi inhibitor al degranulării mastocitelor
• ketotifen (Zaditen pic. oft., Zabak pic. oft.)
Anestezice locale
• oxibuprocaină (Benoxi pic. oft., Oftacain pic. oft.)
Cicatrizante şi regeneratoare ale corneei
• N-acetilcisteină (Brunac pic. oft.)
• dexpantenol (Corneregel gel oft.)
Asocieri medicamentoase
1. Corticosteroizi + antiinfecţioase
• dexametazonă + neomicină + polimixină B (Maxitrol pic. oft.)
• dexametazonă + netilmicină (Netildex pic. oft.)
• dexametazonă + tobramicină (Tobradex pic. oft. şi ung. oft., Dexatobrom pic. oft.)
• dexametazonă + cloramfenicol (Spersadex pic .oft.)
• betametazonă + cloramfenicol (Betabioptal pic. oft. şi ung. oft.)
• hidrocortizon + kanamicină (Kanamicină sulfat H ung. oft.)
2. Corticosteroizi + descongestionante simpatomimetice
• fluorometolon + tetrahidrozolină (Flumetol pic. oft.)
3. Descongestionante simpatomimetice + antialergice
• nafazolină + clorfeniramină (Nostamine pic. oft.)
• tetrizolină + antazolină (Spersalerg pic. oft.)

7
 4. STUDII CLINICE

4.1 Biodisponibilitatea sistemică a picăturilor pentru ochi cu atropină 1%

aplicate intraocular

Picăturile oftalmice care conțin atropină sunt folosite pentru a produce o midriază de
lungă durată și cicloplegie în ochi. În literatura de specialitate nu există date publicate cu privire
la biodisponibilitatea sistemică a agenților anticolinergici oculari aplicați local la om, deși
aceste medicamente produc frecvent reacții adverse, cum ar fi uscăciunea gurii sau inhibarea
transpirației și uneori și reacții adverse mai severe precum tulburări ale funcțiilor mentale și
cardiace. La copii chiar și cazurile de deces au fost atribuite toxicității sistemice a picăturilor
pentru ochi cu atropină.
Atropina este un alcaloid din Belladonna care constă din doi enantiomeri, l-
hiosciamină și d-hiosciamină. Doar enantiomerul l-hiosciamină se leagă cu o afinitate mare de
receptorii muscarinici de acetilcolină, este activ biologic și responsabil pentru efectele
secundare terapeutice și anticolinergice ale atropinei. După administrarea de d,l atropină
racemică nu are loc nicio conversie între cei doi enantiomeri în timpul și după absorbție.
Atropina este un compus puternic și se știe că antagonizează acțiunile colinoceptorilor
muscarinici umani la concentrații plasmatice mai mici de 100 pg/ml. Metabolismul atropinei a
fost revizuit mai devreme. Aproximativ două treimi din atropină este metabolizată în ficat.
Excreția prin urină este principala cale de eliminare la om.
Baza efectelor anticolinergice sistemice ale picăturilor pentru ochi cu atropină este
absorbția l-hiosciaminei din ochi în circulația sistemică. Lipsa literaturii privind
biodisponibilitatea sistemică a picăturilor pentru ochi cu atropină se datorează în principal
faptului că nivelurile plasmatice de l-hiosciamină după aplicarea atropinei oculare sunt sub
limita de detecție a tehnicilor analitice obișnuite. Deoarece cinetica enantiomerului de atropină
activ și inactiv diferă una de cealaltă, măsurătorile de biodisponibilitate trebuie efectuate
folosind metode care măsoară preferenţial enantiomerul activ biologic, l-hiosciamina. În acest
studiu s-au determinat concentrațiile plasmatice de l-hiosciamină utilizând un test sensibil de
legare a radioligandului. Biodisponibilitatea sistemică a l-hiosciaminei a fost estimată prin
administrarea a 0,3 mg de atropină într-o manieră randomizată și încrucișată, fie ca injecție
intravenoasă în bolus, fie ca picătură oculară 1% instilată în ochiul voluntarilor sănătoși.

Materiale și metode

8
 Șase studenți la medicină clinic sănătoți, un bărbat și cinci femei, au intrat în studiu
după ce și-au dat consimțământul informat în scris. Vârsta lor este cuprinsă între 24 și 29 de
ani și greutatea între 56 și 75 kg. S-a stabilit că toți subiecții sunt într-o stare generală bună de
sănătate pe baza istoricului medical, a examinării fizice, a electrocardiogramei (EKG) și a
testelor de rutină de laborator de siguranță, inclusiv hemoglobina din sânge, creatinina serică,
alanin transaminaza serică și glicemia a jeun. Înainte de începerea studiului, protocolul de
studiu și formularul scris de consimțământ informat au fost aprobate de Comisia Mixtă de Etică
a Universității din Turku și a Spitalului Central Universitar din Turku. Studiul a fost realizat
folosind un design încrucișat randomizat. Voluntarii au postit de la miezul nopții și s-au abținut
de la fumat în zilele de testare. Consumul de alcool și utilizarea oricărui medicament a fost
interzisă cu 48 de ore înainte de sesiune. Subiecții au venit de două ori diferite la laborator. O
canulă intravenoasă a fost introdusă într-o venă a antebrațului pentru prelevarea de sânge. După
randomizare, subiecții au primit 0,3 mg de atropină fie în 0,3 ml de sulfat de atropină intravenos
administrat ca injecție în bolus în vena antebrațului opus, fie în 30 ml de soluție oftalmică de
sulfat de atropină 1% instilată unilateral în cul-de-sac inferior al ochiul.
Picăturile pentru ochi au fost administrate cu o Finnpipette reglabilă pentru utilizare
în laborator. S-a păstrat un interval de două săptămâni între administrarea medicamentului
intravenos și ocular. Au fost prelevate probe de sânge venos de 5 ml pentru analiza l-
hiosciaminei la 3, 5, 8, 10, 15, 20, 30 și 50 de minute și 1, 1 1/2, 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 8 ore după
administrarea medicamentului. Concentrațiile plasmatice de hiosciamină au fost analizate cu
un test de legare la radioreceptor (RRA) care măsoară legarea medicamentului de
colinoceptorii muscarinici neuronali de șobolan. Limita de detecție a testului de legare la
radioreceptor pentru l-hiosciamină în plasmă a fost de 20 pg/ml. Coeficientul de variație (CV)
intratest și intertest în intervalul de concentrație de 20–2000 pg/ml a fost mai mic de 10%.
Tensiunea arterială sistolică și diastolică și frecvența cardiacă au fost înregistrate cu un
dispozitiv de măsurare automat.

Analize statistice

Diferențele în ritmul cardiac și tensiunea arterială între grupurile de administrare

intravenoasă și oculară au fost testate statistic folosind analiza varianței (ANOVA). Efectul
măsurătorilor repetate în diferite examinări, precum și interacțiunile acestor efecte cu
variabilele de grupare au fost testate folosind analiza măsurătorilor repetate. Calculele în
măsurători repetate ANOVA au fost efectuate cu procedura generală a modelului liniar.

9
 Biodisponibilitatea sistemică a componentei atropinei biologic active, 1-hiosciamină,
a variat semnificativ între subiecți. Biodisponibilitatea a variat de la 19 la 95%, cu o valoare
medie de 63,5+/-28,6%. Nicio l-hiosciamină nu a fost detectabilă în plasmă în probele de
referință. Cu toate acestea, la trei minute după administrarea intravenoasă și oculară, cantități
măsurabile de l-hiosciamină au fost întotdeauna detectabile în plasmă. Diferențele
interindividuale în rata, amploarea și durata absorbției medicamentului ocular au fost mari.
Faza inițială de absorbție oculară a durat aproximativ o oră. Valorile Cmax după dozarea
oculară au variat de la 166 la 355 pg/ml, iar valorile tmax de la 3 la 60 de minute. În timpul
fazei terminale a eliminării medicamentului din plasmă, nivelurile de l-hiosciamină au fost
surprinzător de similare după administrarea intravenoasă și oculară, deși diferențele
interindividuale în rata de eliminare au fost mari. Timpul mediu de înjumătățire al l-
hiosciaminei pentru faza de eliminare terminală a variat între 1,3 și 4,3 ore, iar intervalele de
încredere de 95% au fost între 1,7 și 4,2 după administrarea intravenoasă și între 1,7 și 3,2 după
administrarea oculară. După aplicarea medicamentului ocular, faza complexă de absorbție
sistemică a interferat cu estimarea valorilor timpului de înjumătățire terminal.
Nu au existat diferențe semnificative statistic în ceea ce privește tensiunea arterială
sistolică (p=0,49) și diastolică (p=0,70) și frecvența cardiacă (p=0,25) între grupurile de
tratament intravenos și ocular la diferite niveluri de timp.

Discuții

Acesta este primul studiu care estimează biodisponibilitatea sistemică a picăturilor

pentru ochi cu atropină 1% la om. Biodisponibilitatea sistemică a l-hiosciaminei la voluntarii
acestui studiu a variat între 19 și 95%, cu o biodisponibilitate medie de 64%. Variația mare
interindividuală se poate datora faptului că aceste cantități considerabile de medicament sunt
ușor depășite din sacul conjunctival în momentul instilării picăturii oculare. S-a încercat să se
reducă pierderile de medicament cauzate de debordare prin aplicarea unui volum de 30 m1 de
soluție oftalmică de atropină 1%, cu ajutorul unei micropipete.
Prin urmare, biodisponibilitatea medie de 64% a l-hiosciaminei găsită în acest studiu
este probabil să o depășească pe cea din practica clinică în care dimensiunea medie a picăturilor
oculare poate depăși 40 de micrometri. Rata de eliminare terminală a l-hiosciaminei în plasmă
după administrarea intravenoasă și oculară a fost similară.
Subiecții noștri nu au raportat în mod spontan niciun efect secundar sistemic după
administrarea intravenoasă sau oculară de atopină. Nu am putut detecta efectele atropinei

10
asupra ritmului cardiac sau tensiunii arteriale. Lipsa efectelor s-a datorat probabil dozei mici
de atropină (0,3 mg) și faptului că voluntarii din acest studiu erau adulți tineri sănătoși, despre
care se știe că sunt mai rezistenți decât vârstnicii și copiii la efectele secundare anticolinergice
ale atropinei.

4.2 Determinarea dimensiunii colirelor

O soluție oftalmică apoasă, instilată sub formă de picătură în sacul conjunctival

inferior, rămâne forma de dozare preferată pentru un medicament ocular. O astfel de soluție
este formulată pentru administrare multidoză sau unică într-o mare varietate de sticle
picurătoare din sticlă și plastic. Până de curând, se presupunea că dimensiunea medie a picăturii
soluțiilor oftalmice este de 50 până la 70 μl. Lederer și colab., totuși, au determinat că
dimensiunea medie a picăturilor a multor medicamente topice disponibile comercial a fost de
fapt 39 μl cu un interval de 25,1 până la 56,4 μl. Oftalmologii și farmaciștii din spitale care
efectuează studii pentru a determina costul pe doză și pe flacon de medicament pentru ochi, au
raportat volume de picături pentru ochi variind de la 26,4 μl până la 69,4 μl. Din punct de
vedere al biodisponibilității și toxicologic, ar trebui instilate picături de volum și mai mici, de
5 până la 15 μl. Mărimea picăturilor eliberate din sticlele cu picurătoare din plastic este
influențată de trei factori majori: designul, caracteristicile vârfului a sticlei picurătoare,
proprietățile fizico-chimice ale soluției care urmează să fie distribuită și modul de manipulare
a acesteia de către indivizi. Mulți pacienți, în special vârstnicii, întâmpină dificultăți fizice în
administrarea picăturilor oftalmice, ceea ce poate duce la o complianță slabă.
În acest articol de revizuire, vor fi subliniate aspectele clinice și farmaceutice ale
dimensiunii, formării și administrării picăturilor pentru ochi.

Aspecte biofarmaceutice ale colirelor

Din ciuda utilizării pe scară largă, picăturile pentru ochi au dezavantaje considerabile
ca formă de dozare pentru medicamentele oculare. Livrarea topică eficientă a medicamentelor
este dificilă din cauza mecanismelor de protecție ale ochiului. Acestea asigură o vedere
adecvată și mențin ochiul liber de substanțe străine, dar, de asemenea, îndepărtează rapid
medicamentul de la suprafața ochiului. Aceste mecanisme includ clipirea, lăcrimarea inițială și
reflexă și drenajul canalului lacrimal. Corneea în sine este o barieră care exclude nu numai

11
substanțele chimice nocive, ci și medicamentele din ochiul intern. Mai puțin de 1% până la nu
mai mult de 10% din doza aplicată intră în camera anterioară.
În mod normal, volumul lacrimal uman în fisura palpebrală este în medie de 7 μl în
poziția sus-dreaptă, cu 1 μl în filmul lacrimal precornean și aproximativ 3 μl în fiecare menisc
lacrimal marginal. Volumul maxim pe care îl poate conține fisura palpebrală fără revărsare este
estimat la 30 μl în condiții normale când pacientul este în poziția verticală și nu clipește.
Creșterile bruște de volum, cum ar fi cele create prin instilarea picăturilor pentru ochi, sunt
diminuate rapid prin clipirea reflexă și lacrimarea și ratele crescute de drenaj.
Restabilirea volumului lacrimal normal necesită aproximativ două până la trei minute,
cea mai mare parte a volumului în exces se pierde din cauza revărsării și scurgerii în primele
15–30 de secunde. Cu cât volumul instilat este mai mare, cu atât este mai rapid drenat prin
sistemul de conducte nazo-lacrimale. Acolo și în rinofaringe, medicamentul poate fi absorbit
sistemic prin mucoasă, evitând metabolismul hepatic presistemic de prim pasaj. De asemenea,
a fost raportată absorbția medicamentului prin mucoasa gastrointestinală după instilarea
oculară. Au fost raportate efecte secundare sistemice majore, de exemplu, pentru astmul la
beta-blocante și răspunsul cardiovascular redus la efort.
La copii, efectele secundare sistemice apar mai ușor datorită dimensiunilor corporale
mai mici și capacităților sistemice mai mici de metabolizare a medicamentelor. În plus, apariția
simptomelor poate fi întârziată cu câteva zile până la săptămâni după întreruperea terapiei,
ducând la eșecul de a recunoaște legătura, de exemplu, oprirea respiratorie prelungită de la
succinilcolină în timpul anesteziei generale după utilizarea pe termen lung a inhibitorului de
colinesterază ecotiofat.
S-a sugerat că o scădere a dimensiunii picăturii, între 5 μl și 15 μl, ar reduce cantitatea
de preaplin, rata de pierdere a medicamentului prin drenaj, incidența efectelor secundare
sistemice și costul terapiei. Avantajele dimensiunilor reduse ale picăturilor includ
biodisponibilitatea oculară echivalentă sau chiar îmbunătățită și răspunsul terapeutic la
medicament. Astfel de avantaje au fost demonstrate pe modelul de iepure și ulterior confirmate
la om. De exemplu, o singură administrare a unei picături oftalmice de 15 μl clonidină 0,25%
sau 0,5% la voluntari a dus la aceeași reducere a presiunii intraoculare ca o scădere de 70 μl a
concentrației corespunzătoare, dar fără o scădere semnificativă a tensiunii arteriale sistemice.

Factorii determinanți farmaceutici și ai pacienților în relație cu dimensiunea

picăturilor oftalmice

12
 Mai multe componente determină dimensiunea picăturii livrate: tensiunea
superficială, vâscozitatea, densitatea, temperatura și forțele de coeziune ale soluției distribuite;
gradul de aderență al soluției la plasticul sau sticla orificiului distribuitorului de picături;
suprafața efectivă a secțiunii transversale a orificiului exterior; și rata de formare a picăturilor.
Designul și dimensiunile vârfului picuratorului și proprietățile fizice și chimice ale soluției sunt
controlate de producător. O excepție este temperatura recipientului și soluția acestuia. În
momentul utilizării, acest lucru este determinat de pacient. Orificiul efectiv este atât rezultatul
vârfului picurător selectat de producător (sau orificiul creat de pacient în cazul unei sticle cu
suflare-umplere-sigilare), cât și unghiul la care este ținută sticla. Rata cu care se formează
picăturile rezultă atât din factorii de fabricație - de exemplu, dimensiunile vârfului picurător și
rigiditatea recipientului de plastic - cât și din manipulările pacientului.

4.3 Formularea picăturilor oculare de indometacină prin complexare cu

ciclodextrine

Introducere

Deși agenții steroizi au fost tratamentul standard pentru inflamația oculară în trecut,
utilizarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) a crescut în ultimele două
decenii. Principalul avantaj al utilizării AINS topice este evitarea efectelor nedorite ale
agenților steroizi, care includ scăderea răspunsului imunologic la infecție, formarea cataractei,
creșterea presiunii intraoculare induse de steroizi și inhibarea reepitelializării după denudarea
epitelială. Dovezile clinice au sugerat că utilizarea combinată a AINS și steroizi este sinergică
și, de fapt, a devenit standardul de îngrijire pentru a utiliza un regim de AINS și steroizi înainte
și după operația de cataractă.
Acidul indometacin, [1-(4-clorbenzoil)-5-metoxi-2-metilindol-3-il] acetic, greutate
moleculară 357,8 daltoni, pKa 4,5, este practic insolubil în apă. Poate fi solubil în soluții
tampon apoase la pH 7,5–8. În soluțiile bazice, hidroliza indometacinei are loc în acidul 5-
metoxi-2-metilindolil-3-acetic și acidul 4-clorobenzoic. Indometacina aplicată local, unul
dintre AINS este utilizat în managementul și prevenirea inflamației oculare, a edemului
macular cistoid legat de operația de cataractă și menținerea midriazei în timpul operației de
cataractă. Alte întrebuințări comune sunt reducerea disconfortului după operația de refracție
sau în conjunctivita alergică.

13
 Cea mai comună formă de dozare pentru administrarea oculară topică este soluția
apoasă de picături pentru ochi, care este ușor de utilizat, relativ ieftină și nu afectează vederea.
Cu toate acestea, livrarea indometacinei în ochi prin vehicule apoase este limitată datorită
solubilității sale foarte mici în apă și stabilității apoase scăzute. Unul dintre cei mai utili aditivi
în formulările oftalmice pentru creșterea solubilității apoase, stabilității apoase și
biodisponibilității medicamentelor oftalmice prin formarea de complecși de incluziune sunt
ciclodextrinele (CD).
Ciclodextrinele sunt oligozaharide ciclice capabile să formeze complexe de
incluziune medicament/ciclodextrină solubile în apa medicamentelor lipofile, dar insolubile în
apă. În general, moleculele de ciclodextrină nu penetrează membranele biologice, ci acționează
ca amplificatori de penetrare prin asigurarea unei concentrații ridicate de medicament dizolvat
la suprafața membranei. Ciclodextrina poate acționa ca un purtător de medicament care
eliberează molecula de medicament prin exteriorul apos al membranei, adică stratul de mucină,
și o eliberează în membrana biologică relativ lipofilă, cum ar fi corneea.
Backensfeld și colab. au descoperit că β-CD este cel mai favorabil inel pentru
stabilizarea indometacinei în tampon fosfat la un pH 7,4. Având în vedere efectele toxice ale
ciclodextrinelor, s-a constatat că aplicarea unei picături de soluție apoasă care conține 18%
hidroxipropil-β-CD la om, de trei ori pe zi, timp de 28 de zile, este bine tolerată în ochi. Studiile
in vivo pe iepuri indică faptul că sulfobutil eter-β-CD este, de asemenea, bine tolerat în soluții
apoase.

Efectul ciclodextrinelor asupra solubilității indometacinei

Măsurătorile de solubilitate au fost efectuate conform metodei lui Higuchi și

Connors. S-a adăugat un exces de indometacin la soluții tampon fosfat (pH 7,4) care conțineau
diferite concentrații de ciclodextrine. Suspensiile au fost agitate la 25°C până la echilibru (72
ore) și apoi filtrate printr-un filtru de acetat de celuloză de 0,45 μm. O porțiune alicotă a
filtratului a fost analizată pentru conținutul său de medicament prin măsurarea extincției sale
la 319,5 nm față de soluția martor care conține aceeași concentrație de ciclodextrină.

Formularea picăturilor oftalmice indometacin-hidroxipropil-β-CD

Studiul de solubilitate a arătat că în soluții apoase, 2% HP-β-CD poate solubiliza

0,2% indometacin. Picăturile de ochi apoase de indometacină au fost preparate prin dizolvarea
a 0,2% de indometacină în soluție tampon fosfat (pH 7,4) care conține clorură de benzalconiu
14
(0,01%) (conservant), hidroxipropilmetil celuloză (HPMC, 0,1%) (agent de creștere a
vâscozității) și HP-β -CD (2%). Soluția a fost agitată la temperatura camerei timp de 24 de ore,
apoi sterilizată prin filtrare prin intermediul unor filtre sterile de celuloză apirogenă cu
dimensiunea porilor de 0,22 μm. Osmolaritatea soluțiilor a fost măsurată cu microosmometrul
model 3300 și vâscozitatea a fost determinată de un viscozimetru digital Brookfield model DV-
III operat la temperatura camerei.

Studiul pe animale

În acest studiu au fost utilizați iepuri albinoși masculi, cu o greutate de 1,5-2,0 kg.
Animalele au fost găzduite în cuști individuale într-o cameră cu aer condiționat, cu acces gratuit
la hrană și apă. Lumina fluorescentă artificială a furnizat un ciclu de noapte și zi, 12 ore fiecare
la 25 ± 0,5°C și a alimentat o dietă standard cu granule și apă. Toate animalele au fost sănătoase
și lipsite de anomalii observabile clinic. Studiile efectuate pe iepurii albinoși în această lucrare
au fost aprobate de comisia universitară de protecție pentru îngrijirea și utilizarea animalelor,
iar protocolul a respectat „Principiile de îngrijire a animalelor de laborator”.

Studii privind iritația oculară

Șase iepuri albinoși au primit pe ochiul drept 50 μl din formula testată (picături
oftalmice indometacin-HP-β-CD), în timp ce ochiul stâng a fost folosit ca martor. Aplicarea
formulei testate pe corneea iepurelui a fost repetată la fiecare 2,5 ore pe o perioadă de 7,5 ore
pe zi timp de trei zile succesive și o dată în a patra zi. După 1 și 24 de ore de la ultima instilare,
ochii au fost examinați sub anestezie generală (35 mg/kg ketamina și 5 mg/kg xilazină).
Pleoapele, corneea, irisul, conjunctiva și camera anterioară au fost inspectate pentru inflamație
sau reacție toxică. În plus, ambii ochi au fost colorați cu fluoresceină și examinați cu lumină
albastră de cobalt pentru a verifica o posibilă leziune a corneei. Criteriile de evaluare utilizate
în conformitate cu tehnica Draize sunt neiritante de la 0 la 3,9, ușor iritante de la 4 la 8,9,
moderat iritante de la 9 la 12,9 și grav iritante de la 13 la 16. După examinarea corneei (24 ore),
corneele au fost separate după aplicarea unei anestezii topice (benoxinat 0,4%), spălate cu
tampon fosfat salin (pH 7,4) și fixate imediat în soluție de formol 10% timp de 24 de ore.
Corneele au fost apoi deshidratate cu un gradient de alcool etilic (70–90–100%) și xilen, puse
în parafină topită și solidificate în blocuri. Secțiunile transversale au fost tăiate, colorate cu
hematoxilină și eozină și examinate microscopic pentru modificări patologice.

15
 Rezultate și discuții

Efectul ciclodextrinelor asupra solubilității indometacinei

Efectul β-CD și HP-β-CD asupra solubilității indometacinei în soluție tampon fosfat

(pH 7,4) a fost investigat la 25°C. Este evident că solubilitatea indometacinei a fost crescută
semnificativ prin complexarea cu CD investigate.
Diagramele de solubilitate de fază ale β-CD, HP-β-CD cu indometacină au afișat că
solubilitatea medicamentului a crescut liniar cu concentrația CD. Aceasta indică o formare de
complecși de incluziune 1:1 chiar și la concentrații mari de CD. Puterea de solubilizare a
ciclodextrinei investigate (moli de indometacin solubilizați per mol CD) a fost calculată și sa
constatat că este 0,0023, 0,0024 și 0,001 pentru β-CD și HP-β-CD. Valorile eficienței
complexării pentru β-CD, HP-β-CD au fost 0,0035, respectiv 0,0038.
Din datele de solubilitate, se observă că β-CD și HP-β-CD au efecte de solubilizare
mai mari asupra indometacinei.. Cu toate acestea, CD cel mai frecvent aplicat în formulările
apoase de picături pentru ochi este HP-β-CD deoarece este netoxic și bine tolerat. Prin urmare,
HP-β-CD a fost selectat pentru investigații ulterioare.

Studii de lansare in vitro

Aceste studii au fost efectuate folosind un aparat de dizolvare US Pharmacopeia tip II.
Mediul de eliberare a fost 500 ml soluție tampon fosfat (pH 7,4), temperatura a fost setată la
34 ± 0,5°C, iar viteza de rotație a paletei a fost de 50 rpm. Experimentele de eliberare au fost
efectuate timp de 5 ore, deoarece toate preparatele testate au atins o eliberare de 100% în
această perioadă de timp. Un ml de soluție de medicament etanolic (0,2% indometacin),
formula preparată de medicament sau formula preparată fără HPMC a fost instilat în punga de
dializă, care a fost fixată cu două cleme la fiecare capăt și apoi picurată în mediul de dizolvare.
La intervale de timp determinate, o probă de 5 ml a fost extrasă și înlocuită cu tampon proaspăt;
aceste probe au fost testate pentru conținutul de indometacină cu spectrofotometrul UV la 319,5
nm.

Evaluarea rezultatelor după tratamentul administrarii colirelor

Prin analiza fotografiilor pentru ochii iepurelui, putem evalua severitatea arsurilor
oculare după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 săptămâni. S-a observat că grupul de iepuri care
a primit picături oftalmice indometacin-HP-β-CD a arătat după o lună de tratament o

16
îmbunătățire marcată, o îmbunătățire moderată la ambii ochii, o îmbunătățire ușoară la un ochi
și o ușoară agravare la un ochi. Astfel, grupul care a primit picături oftalmice indometacin-HP-
β-CD a arătat o îmbunătățire a tuturor ochilor tratați, chiar și cei cu arsuri chimice severe.
Grupul de iepuri care a primit picături oftalmice Indocollyre® a prezentat o
îmbunătățire marcată la ambii ochi după ce au primit tratament din prima săptămână până în
prima lună, dar ceilalți ochi au prezentat o agravare de la începutul studiului și a persistat fără
ameliorare până la sfârșitul primei lună. Un alt ochi din acest grup a arătat o deteriorare chiar
și la tratament.
Grupul de iepuri care a primit picături oftalmice Voltaren® a fost stabil din
prima săptămână până în prima lună, prezentând o îmbunătățire moderată la aproape toți ochii,
cu excepția unui ochi care s-a deteriorat chiar și în timpul tratamentului (agravare ușoară) și a
altui ochi care a prezentat o îmbunătățire ușoară la sfârșitul primei luni comparativ cu prima
săptămână.
Analiza statistică a scorurilor de inflamație pentru fiecare grup a fost efectuată
utilizând analiza neparametrică a varianței (Friedman) cu semnificație stabilită. Comparând
efectul aplicării zilnice a picăturilor oftalmice indometacin-HP-β-CD, Indocolyre® și
Voltaren® la ochii iepurilor inflamați, a arătat că după o lună de tratament a existat o
îmbunătățire semnificativă în grupul tratat cu indometacină.
Dimpotrivă, nu a existat nicio îmbunătățire semnificativă în grupurile tratate fie
cu picături oftalmice Indocolyre® sau Voltaren®.
Efectul diferitelor picături oftalmice antiinflamatoare nesteroidiene asupra
vindecării leziunilor corneene a indicat în mod clar efectul puternic pentru picăturile oftalmice
preparate de indometacin-HP-β-CD, comparativ cu picăturile oftalmice Indocollyre® și
Voltaren®.

Concluziile studiului

Solubilitatea, precum și stabilitatea soluției apoase de indometacină (pH 7,4) pot fi

obținute prin complexarea medicamentului cu HP-β-CD. Picăturile oftalmice de indometacină
(0,2%) au fost, astfel, preparate folosind HP-beta-CD (2%), HPMC (0,1%) ca agent de creștere
a vâscozității și clorură de benzalconiu (0,01%) ca și conservant. Studiile de eliberare in vitro
au arătat că picăturile pentru ochi preparate au avut un efect susținut. Testul Draize ce a constat
în aplicarea picaturilor oftalmice și examenul histologic s-au dovedit a avea o tolerabilitate

17
excelentă asupra iepurilor. În plus, picăturile de ochi preparate cu indometacină au fost
eficiente pentru vindecarea leziunilor corneene.

4.4 O formulă alternativă de gel in situ a picăturilor oftalmice de levofloxacină

pentru prelungirea retenției oculare

Livrarea medicamentelor în regiunea oculară este o sarcină dificilă. Picăturile pentru

ochi conduc la barierele fiziologice oculare la un efect terapeutic relativ mic, dar și
biodisponibilitatea în proporții reduse. Acest lucru poate fi depășit prin utilizarea unui sistem
de livrare a gelului in situ .
În administrarea oculară a medicamentelor, constrângerile fiziologice conferite de
mecanismele de protecție ale ochiului conduc la drenajul din ochi, rezultând o durată scurtă a
efectului terapeutic. Atunci când se aplică o picătură de ochi convențională, acțiunea de clipire
și drenarea eficientă a lacrimilor a ochiului duc la o reducere de cel puțin 10 ori a concentrației
medicamentului în 4-20 de minute. Putem îmbunătăți terapia oculară prin îmbunătățirea
timpului de rezidență precornean al medicamentelor. Pentru a încetini eliminarea
medicamentului și pentru a prelungi timpul de rezidență pe suprafața oculară, au fost dezvoltate
câteva preparate noi pentru uz ocular. Sistemele de administrare a medicamentelor oculare care
formează gel in situ sunt unul dintre acestea. In situ gelul prezintă tranziții de fază reversibile
(sol-gel-sol) și comportament pseudoplastic pentru a minimiza scurgerea din clipire.
Gelul in situ este reprezentat ca o formă de dozare lichidă care este adecvată pentru a
fi administrată ca picături de ochi convenționale la care condițiile fiziologice, modificările fazei
de gel cresc astfel timpul de rezidență precornean al sistemului de livrare și sporesc
biodisponibilitatea oculară.
Există diferiți polimeri inteligenți, care se transformă în gel prin diferite mecanisme. O
combinație de astfel de polimeri poate oferi rezultate mai bune decât un singur polimer. Cu
toate acestea, în studiul de față, combinația de alginat de sodiu și chitosan a fost preparată
pentru utilizare ca sistem ocular de formare a gelului in situ . Alginatul este o polizaharidă
naturală obținută din algele marine brune. Formează hidrogeluri stabile în prezența anumitor
cationi divalenți prezenți în secreția lacrimală (de exemplu Ca 2+ , Sr 2+ și Ba 2+ ) la concentrații
scăzute. Alginatul de sodiu este un polimer foarte hidrofil și biocompatibil, utilizat în livrarea
medicamentelor. Prezintă gelificare indusă osmotic, adică gelificarea soluției instilate este
declanșată de modificarea puterii ionice. Chitosanul este obținut în mod natural prin

18
deacetilarea chitinei. Este netoxic, biocompatibil, amplificator de permeație mucoadeziv și
polizaharid biodegradabil.
Levofloxacina, izomerul L activ al ofloxacinei, este un derivat de
fluorochinolone de generația a patra și este utilizat pentru a trata conjunctivita acută și subacută,
cheratita bacteriană și keratoconjunctivita. Levofloxacina este disponibilă pe piață sub formă
de dozaj oral solid, soluție orală, soluție oftalmică și preparat intravenos. Soluția sa de 0,5% și
1,5% este disponibilă ca soluție oftalmică topică sterilă și este indicată pentru tratamentul
ulcerului corneean și al infecțiilor bacteriene oculare cauzate de tulpini sensibile.
Obiectivul prezentului studiu este de a dezvolta un sistem de gelificare in situ activat
cu ioni și pH de alginat de sodiu și chitosan pentru levofloxacină și compararea acestuia cu o
formulare simplă de picături pentru ochi. Formularea dezvoltată a fost evaluată pentru
parametrii fizico-chimici cum ar fi claritatea, vâscozitatea, pH-ul de gelificare împreună
cu eliberarea medicamentului in vitro.

Prepararea gelului de levofloxacină in situ

Au fost testate diferite combinații de chitosan și alginat de sodiu, iar compoziția

optimizată a fost selectată pe baza gelării și a clarității. Pentru activitatea antibacteriană,
levofloxacina a fost prescrisă în intervalul de doze de 0,5-1,5% ca soluție. Prin urmare, în
formulare a fost utilizată o doză de 0,5%. Cantitatea cântărită de medicament a fost plasată într-
un pahar mic și dizolvată în principal în 1-2 picături de acetonă. Cantitatea necesară de chitosan
polimer și alginat de sodiu au fost luate și amestecate împreună cu medicamentul. Un 0,1% de
metil paraben a fost adăugat ca și conservant. Osmolaritatea formulării a fost calculată cu
osmometru și s-a adăugat cantitatea necesară de clorură de sodiu și s-a amestecat bine pentru a
face o soluție izotonă. Formularea complet dezvoltată este dată în figura 3.

Figura 3
Discuții
Chitosanul este un polimer natural, biodegradabil și acționează ca un intensificator de
permeație mucoadeziv. Chitosanul rămâne în stare lichidă la pH 5-6, dar se transformă în gel

19
la pH 7,0. Aceste proprietăți fac din chitosan un polimer ideal pentru formulare in situ.
Alginatul de sodiu, sarea de sodiu a acidului alginic, este o polizaharidă hidrofilă naturală care
conține două tipuri de monomeri, acidul β-d-manuronic și acidul α-l guluronic. Polimerul
formează matrici tridimensionale de hidrogel, iar alginatul cu conținut ridicat de acid l-
guluronic formează un lichid cu vâscozitate scăzută, cu curgere liberă, la concentrații adecvate
pentru formarea de gel în lichidul lacrimal. Alginatul se transformă într-un gel stabil la
expunerea la cationi divalenți, care nu este ușor erodat de lichidul lacrimal. O combinație de
0,5% chitosan și 0,2% alginat de sodiu a fost utilizată pentru prepararea prezentei formulări.

Au fost dezvoltate combinații diferite de chitosan și alginat de sodiu, care au fost

evaluate pentru caracteristicile lor fizico-chimice, cum ar fi aspectul fizic și capacitatea de
gelificare la formularea pH 6,0 și la pH ocular 7,0. Este o condiție prealabilă pentru un sistem
de gel in situ ca acesta să permită instilarea ușoară în ochi pe măsură ce lichidul scade și suferă
tranziția sol-la-gel, declanșată de creșterea pH-ului și prezența ionilor. A fost selectată o
concentrație de 0,5% chitosan și 0,2% alginat de sodiu, deoarece oferă o formulare incoloră și
transparentă la pH-ul formulări și oferă o formulă bună de gelifiere la pH ocular, prelungind
timpul de rezidență în cul-de-sac, fără compromisuri cu vederea.

O formulare medicamentoasă a fost preparată din formularea placebo selectată. O

doză de 0,5% de levofloxacină este prescrisă pentru terapia antibacteriană oculară, prin urmare
am folosit aceeași concentrație și în formula noastră actuală. S-a adăugat 0,1% metil paraben
ca conservant şi s-a adăugat NaCI în cantitate calculată pentru a menţine izotonicitatea
formulării.

Profilul de eliberare a medicamentului in vitro al formulării comercializate și al

formulării dezvoltate au fost determinate la un pH de 7,4 și formularea a evidențiat o rată de
eliberare lentă. S-a observat inițial o eliberare rapidă (efect de explozie), apropiindu-se treptat
de eliberarea lentă și constantă pentru restul timpului. Acest model confirmă comportamentul
de eliberare controlată a formulării. Efectul inițial de explozie este benefic pentru antibiotice,
deoarece ajută la atingerea concentrației terapeutice a medicamentului în timp minim, urmată
de eliberare constantă pentru a menține eliberarea susținută și controlată a
medicamentului. Formularea dezvoltată a afișat 34,18% eliberare cumulată de medicament
după 2 ore. 76,68% după 6 ore și 84,08% după 8 ore, în comparație cu eliberarea rapidă a
74,13% eliberare în primele 2 ore, urmată de eliberare de 97,2% în 6 ore de medicament din

20
formula de picături pentru ochi simplu. Efectul de explozie s-ar putea datora migrării inițiale a
medicamentului spre suprafața matricei.

Chitosanul este un polimer cationic care formează legături cu natura anionică a

conjunctivei. Studiile in vitro de permeație transcorneană asupra formulării dezvoltate
dezvăluie binecunoscuta proprietăți bioadezive și de îmbunătățire a permeației a
chitosanului. Pe baza analizei camerei IR, putem spune că formula nu este iritantă și este bine
tolerată.

Mulți factori afectează stabilitatea unui produs farmaceutic, inclusiv stabilitatea

ingredientului (ingredientelor) activ(i); interacțiunea potențială dintre ingredientele active și
inactive; pentru a calcula termenul de valabilitate al formulării, sunt colectate date extinse de
stabilitate. Din nou, medicamentul sa degradat într-o măsură neglijabilă și constanta vitezei de
degradare pentru formularea optimizată la 40°C a fost scăzută. Deoarece degradarea globală
este <5%, o perioadă de valabilitate provizorie de 2 ani poate fi atribuită formulării optimizate.

Concluziile studiului
Obiectivul prezentei lucrări de cercetare a fost acela de a dezvolta un sistem de
administrare a medicamentelor oculare cu eliberare susținută, cu o complianță îmbunătățită a
pacientului și un timp de rezistență precornean mai lung. Pe baza caracterizării in vitro și in
vivo , am ajuns la concluzia că formularea de gelificare in situ dezvoltată este un sistem de
formulare neiritant, netoxic cu eliberare susținută pentru livrarea topică susținută a
medicamentului la ochi. Această nouă formulare de levofloxacină este o variantă viabilă pentru
gestionarea eficientă și controlată a conjunctivitei și a altor tulburări legate de
ochi. Medicamentul a fost intact și stabil în formula de gelificare in situ în timpul depozitării,
cu o perioadă de valabilitate de ~ 2 ani.

21
 Bibliografie

1. Farkouh A, Frigo P, Czejka M. Systemic side effects of eye drops: A pharmacokinetic

perspectives. Clinical Ophthalmology. 2016 Dec 7;10:2433-2441.
2. Forrester JV, Dick AD, Paul McMenamin P et al. The eye. Basic sciences in practice.
Saundres Ldt. 2015.
3. Weekes L, Ramzan I. Prescription of compounded ophthalmic medications: a
pharmacy perspective. Clin Exp Optom. 2020.
4. American Academy of Ophtalmology. Fundamentals and Principles of
Ophthalmology. 2017-2018.
5. Kozarsky A. Conjunctivitis (Pinkeye). https://www.webmd.com/eye-health/eye-
health-conjunctivitis.
6. Brown JH: Atropine, scopolamine, and related antimuscarinic drugs. In: Goodman
Gilman A, Rall TW, Nies AS, Taylor P (eds). The Pharmacological Basis of
Therapeutics
7. German E & Siddiqui N: Atropine toxicity from eyedrops. N Engl J Med 282: 689.
8. Kalser SC & McLain PL: Atropine metabolism in man. Clin Pharmacol Ther 11: 214–
227.
9. Kentala E: Atropine and scopolamine premedication – Pharmacological aspects and
present use in Finland. Annales Universitatis Turkuensis D 77: 1–89.
10. Volz-Zang C, Waldhauser T, Schulte B & Palm D: Comparison of the effects of
atropine in vivo and ex vivo after oral and intramuscular administration to man. Eur J
Clin Pharm 49: 45–49
11. Adler A, McElwain G, Merli G, Martin J: Systemic effects of eye drops. Arch Intern
Med 142:2293–4,
12. Ball S, Schneider E: Cost of beta-adrenergic receptor blocking agents for ocular
hypertension. Arch Ophthalmol 110:654–7
13. Blaug S, Canada A: Relationship of viscosity, contact time and prolongation of action
of methylcellulose containing ophthalmic solutions. Am J Hosp Pharm 22:662–6
14. Araujo J, Gonzalez E, Egea MA, et al. Nanomedicines for ocular NSAIDs: Safety on
drug delivery. Nanomedicine. 394-401
15. Miyake K. [Studies on clinical pathophysiology of pseudophakic/aphakic eyes—A
journey of 4 decades]. Nippon Ganka Gakkai Zasshi.;112:214–245; discussion 246.
16. Backensfeld T, Muller BW, Wiese M, et al. Effect of cyclodextrin derivatives on
indomethacin stability in aqueous solution. Pharm Res.;7:484–490.
17. Sigurdsson HH, Stefansson E, Gudmundsdottir E, et al. Cyclodextrin formulation of
dorzolamide and its distribution in the eye after topical administration. J Control
Release;102:255–262.
18. Urtti A, Salminen L. Minimizing systemic absorption of topically administered
ophthalmic drugs. Surv Ophthalmol.;37:435–456.
19. Redenti E, Peveri T, Zanol M, et al. A study on the differentiation between
amorphous piroxicam: β-cyclodextrin complex and a mixture of the two amorphous
components. Int J Pharm.;129:289–294.
20. Bourlais CL, Acar L, Zia H, Sado PA, Needham T, Leverge R. Ophthalmic drug
delivery systems – Recent advances. Prog Retin Eye Res.; 17 :33–58.
21. Wang ZY, Zhang QZ, Konno M, Saito S. Sol-gel transition of alginate solution by
addition of various divalent cations: 13C-NMR spectroscopic
study. Biopolymers;33:703–11.

22
22. Gupta H, Aqil M, Khar RK, Ali A, Chander P. A single reversed-phase UPLC method
for quantification of levofloxacin in aqueous humour and pharmaceutical dosage
forms. J Chromatogr Sci.;48:484–90.
23. Gupta H, Aqil M, Khar RK, Ali A, Bhatnagar A, Mittal G, et al. Development and
characterization of 99mTc-timolol maleate for evaluating efficacy of in situ ocular
drug delivery system. AAPS Pharm Sci Tech.;10:540–6
24. George M, Abraham TE. Polyionic hydrocolloids for the intestinal delivery of protein
drugs: Alginate and chitosan – A review. J Control Release.;114:1–14.
25. Abraham S, Furtado S, Bharath S, Basavaraj BV, Deveswaran R, Madhavan V.
Sustained ophthalmic delivery of ofloxacin from an ion-activated in situ gelling
system. Pak J Pharm Sci.;22:175–9.

23