2.

1 Nursing în oftalmologie
Noțiuni introductive

Oftalmologia este ramura medicinei care se ocupă cu studierea și tratarea bolilor de ochi.
Analizatorul vizual ocupă un loc foarte important în alcă tuirea organismului, asigurâ nd
aproximativ 90% dintre informațiile primite din mediul extern. Ochiul are formă sferică și un
diametru antero - posterior de aproximativ 24 mm. Este situat în cavitatea orbitală , care,
împreună cu pleoapele, protejează ochiul de factorii agresori externi.
Globul ocular este format din perete, conținut și anexe. Peretele ochiului cuprinde 3
tunici concentrice: externă , medie și internă .

Tunica externă este formată din cornee și scleră .

Corneea este situată anterior, este transparentă și inervată de nervul trigemen.
Constituie cea mai importanta suprafață optică (dioptru) care participă la refracție. Puterea ei
de refracție de 40 de dioptrii deviază traiectoria razelor luminoase pentru a ajunge pe retină .
La joncțiunea dintre cornee și scleră se află limbul sclero - cornean.
Sclera continuă posterior corneea; este opacă , albă - sidefie, iar pe suprafața ei se
inseră mușchii extrinseci ai ochiului. Între cele două straturi se delimitează un șanț, numit
canalul lui Schlemm, prin care trece umoarea apoasă .
Tunica medie, numită și uvee, reprezintă membrana vasculară a ochiului, fiind
alcă tuită din iris, corp ciliar și coroidă .
Irisul, situat anterior, este o membrană în formă de disc, care prezintă un orificiu
central numit pupilă . Pupila reglează cantitatea de lumină care ajunge la nivelul retinei, fie
prin micșorare (mioză ), fie prin dilatare (midriază ). Culoarea irisului diferă de la un individ la
altul. În unghiul irido - cornean se gă sește rețeaua trabeculară , al că rei rol este de a evacua
umoarea apoasă din camera anterioară în canalul lui Schlemm și apoi în circulația venoasă și
limfatică .
Corpul ciliar este segmentul intermediar al uveei, alcă tuit din procesele ciliare, care
secretă umoarea apoasă și mușchiul ciliar, care intervine în acomodație prin acțiunea sa
asupra cristalinului.
Coroida este situată posterior și prezintă un orificiu pentru nervul optic. Asigură
substanțele nutritive pentru epiteliul pigmentar și fotoreceptorii retinieni.
Tunica internă este reprezentată de retină , receptorul vizual propriu-zis, cu o
suprafață de cca. 2 cm2. Este formată din zece straturi de celule dintre care mai importante
sunt epiteliul pigmentar și fototoreceptorii.
Epiteliul pigmentar absoarbe lumina prin celulele sale care conțin melanină, asigurâ nd
totodată nutriția ochiului.
Fotoreceptorii transformă undele luminoase ajunse pe retină în influx nervos. Sunt de
două feluri: cu conuri, pentru vederea colorată și cu bastonașe pentru vederea alb-negru.
Pigmentul fotosensibil al conurilor este iodopsina, iar al bastonașelor este rodopsina. În centrul
retinei se află papila nervului optic.
Conținutul globului ocular, dinspre anterior spre posterior, este constituit din:
 umoarea apoasă – un lichid transparent secretat de procesele ciliare, care circulă
prin camerele ochiului și se elimină prin canalul lui Schlemm.
 cristalinul – lentilă biconvexă , transparentă , situată posterior față de iris; între
cristalin și iris se delimitează camera posterioară a ochiului, iar între fața
posterioară a corneei şi fața anterioară a irisului, camera anterioară . Cristalinul
este înconjurat de un ligament circular, zonula lui Zinn, pe care se inserează
mușchii ciliari. Cristalinul își modifică refracția cu ajutorul mușchilor ciliari,
permițâ nd acomodarea atâ t pentru vederea la distanță , câ t și pentru vederea de
aproape.
 corpul vitros – este un gel transparent care umple spațiul dintre cristalin și retină
și menține volumul globului ocular; este alcă tuit din apă , acid hialuronic și colagen;
poate fi îndepă rtat prin vitrectomie și înlocuit cu ser fiziologic.
Anexele globului ocular sunt reprezentate de:
Mușchii oculomotori care permit orientarea axului vederii în direcția obiectului fixat.
Conjunctiva – o membrană de protecție, care că ptușește faţa anterioară a globului
ocular, fața internă a pleoapelor precum și unghiurile intern și extern; este bogat vascularizată
și inervată .
Pleopele - formațiuni cutaneo – musculo - membranoase, care protejează globul ocular
de agresiunile externe (praf, fum, corpi stră ini). Pe marginea pleoapelor se gă sesc cilii
(genele), iar pe pleoapa inferioară se gă sește orificiul canalului lacrimal inferior, unde se scurg
lacrimile.
Aparatul lacrimal - reprezentat de glanda lacrimală principală , glandele accesorii și
că ile lacrimale prin care lacrimile se elimină în cavitatea nazală . Filmul lacrimal menține
lubrifierea corneei, protejează suprafața ochiului de corpi stră ini, infecții și contribuie la
claritatea vederii.
Bolile ochiului
Viciile de refracție
Definiţie.
Sunt anomalii de refracţie care apar atunci câ nd corneea şi cristalinul nu focalizează
exact la nivelul retinei. Se mai numesc ametropii.
În mod normal, ochiul este un mediu refringent total de 60 de dioptrii. Mediile
refringente sunt: corneea (40 dioptrii), cristalinul (20 dioptrii), umoarea apoasă şi corpul
vitros. Pentru a da naştere unei imagini clare, corneea şi cristalinul deviază (refractă ) razele
luminoase şi le focalizează pe retină .
Dacă forma corneei este fixă , cristalinul fiind o lentilă biconvexă , flexibilă , îşi modifică
forma şi convexitatea în funcţie de distanţa la care se află obiectele din spaţiu (se
acomodează ).
Etiologie
Factorii determinanţi în producerea viciilor de refracţie sunt:
 factori ereditari (miopia şi hipermetropia se moştenesc);
 anomalii de formă ale corneei;
 rigiditatea cristalinului, după vâ rsta de 45 de ani;
 boli ale cristalinului;
 cititul sau vizionarea programului TV de la o distanţă foarte mică de că tre copii;
Semne şi simptome:
Sunt în funcţie de tipul de ametropie:
a) În miopie:
 imaginea se formează în faţa retinei;
 dificultate în vederea obiectelor aflate la distanţă , cum ar fi vederea la tablă în cazul
elevilor, la televizor sau la ecranele cinematografelor;
 reducerea performanţelor şcolare sau sportive;
 dureri de cap (cefalee);
 nu se reduce odată cu avansarea în vâ rstă .
b) În hipermetropie:
 imaginea se formează înapoia retinei;
 vederea este înceţoşată , în special în timpul nopţii şi mai ales pentru obiectele de
aproape;
 cefalee frecventă ;
 durere şi tensiune oculară ;
 tendinţa de a citi acelaşi râ nd de mai multe ori.
c) În astigmatism:
 razele luminoase orizontale şi verticale nu converg în acelaşi focar datorită unor
defecte în convexitatea corneei;
 în astigmatism, diferenţa de curbură între cele două meridiane (orizontal şi
vertical) depă şeşte o dioptrie (dioptrie = unitate care se foloseşte la mă surarea
refracţiei lentilelor şi a ochiului); este un viciu de refracţie compus în care atâ t
vederea de aproape câ t şi cea de departe pot fi afectate.
d) În presbitism:
 cristalinul îşi pierde elasticitatea şi acomodarea;
 vederea de aproape este prima care suferă ;
 apar dureri de cap frecvente.
Investigaţii :
 Pentru diagnosticarea corectă a viciului de refracţie se recomandă :
 determinarea acuită ţii vizuale (AV);
 teste de refracţie oculară ;
 determinarea câ mpului vizual (vederea periferică );
 oftalmoscopia, tonometria pentru mă surarea persiunii intraoculare.
Tratamentul
a) Tratamentul obişnuit pentru viciile de refracţie se face cu lentile corectoare, astfel:
 lentile concave divergente, cu minus, pentru miopie;
 lentile convergente, convexe cu plus, pentru hipermetropie;
 lentile convergente, cu plus, pentru presbiţie (pentru vederea de aproape);
 lentile cilindrice cu plus sau minus, pentru asigmatism.
Numă rul lentilei reprezintă gradul viciului de refracţie. Lentillele corectoare pot fi din
sticlă sau plastic, montate pe o ramă (ochelari) sau pot fi mici, din plastic, plasate direct pe
cornee (lentile de contact).
b) Tratament chirurgical cu laser pentru a modifica curbura corneei sau pentru a
înlocui cristalinul; se recomandă în miopiile maligne sau cu dioptrii mari, precum şi
în hipermetropie, la persoanele care nu doresc să mai poarte ochelari.
c) Tratament topic: lacrimi artificiale, soluţii dezinfectante, coliruri prescrise de
medicul oftalmolog.
Afecţiunile inflamatorii şi infecţiile ochiului
Afecţiunile inflamatorii şi infecţiile globului ocular pot să atingă oricare din structurile
ochiului, începâ nd cu anexele, tunicile ochiului, aparatul lacrimal, componentele dioptrului
ocular şi cuprinzâ nd tot globul ocular (panoftalmie) ceea ce, de multe ori necesită evisceraţie
(îndepă rtarea chirurgicală a globului ocular).
În funcţie de structura afectată , deosebim:
 Blefarite – inflamaţii ale marginii ciliare a pleoapelor.
 Dacriocistita – inflamaţia canalului lacrimal.
 Conjunctivita (palpebrală , bulbară şi a fundurilor de sac) – inflamaţia conjunctivei.
 Orjeletul – inflamaţia glandelor sebacee aflate în grosimea tarsului (muşchiul
pleoapei).
 Keratita – inflamaţia/infectarea corneei cu afectarea în grade diferite a vederii,
determinâ nd fie orbirea temporară , fie definitivă (cecitate).
 Îridociclită – inflamţia irisului şi a proceselor ciliare, inflamaţia uveei.
 Celulita orbitară – infecţia orbitei, cea mai de temut complicaţie a orjeletului netratat.
Etiologie:
a) Factori infecţioşi:
 Virali: virusul herpetic, adenovirusuri.
 Bacterieni: Stafilococ, pneumococ, gonococ (conjunctivita gonococică a nou -
nă scutului), chlamidia trahomatis, etc.
b) Factori alergici (pneumoalergeni, cosmetice, praf).
c) Factori traumatici: traumatisme oculare, corpi stră ini.
d) Alte cauze:
 obstrucţia că ilor lacrimale;
 entropion (ră sfrâ ngerea în interior a marginii ciliare a pleoapelor);
 hiposecreţia lacrimală , care determină uscarea ochiului şi iritaţia corneei;
 hiposensibilitatea corneană , mai ales la ochii de culoare deschisă (albaştri, verzi).
Semne şi simptome:
 congestia conjunctivei palpebrale şi a fundurilor de sac conjunctivale;
 hiperlă crimare reflexă , senzaţie de corp stră in sub pleoape;
 secreţie alb – gă lbuie sau verzuie, purulentă (în trahom);
 prurit conjunctival, fotofobie;
 arsuri oculare;
 vedere înceţoşată , neclară , diminuarea AV (acuită ţii vizuale);
 blefarospasm (contracţia muşchiului ocular al pleoapei);
 durere de tip nevralgic (în keratite);
 mioză (micşorarea pupilei) în iridociclita acută , în care irisul, se contractă , se
edemaţiază şi se lipeşte de cristalin ceea ce duce la micşorarea camerei anterioare
a ochiului (CA);
 abces cornean în keratita posttraumatică care poate să ducă la perforaţia corneei şi
la infecţie generalizată a ochiului (panoftalmie);
 risc mare de contaminare a celuilalt ochi şi a celorlalţi membri ai familiei în caz de
conjunctivită bacteriană .
Investigaţii:
 examen bacteriologic şi citologic al secreţiilor oculare;
 raclarea uceraţiei în keratita bacteriană cu hipopion şi recoltarea de material în
vederea realiză rii de lame colorate Gram şi culturi bacteriologice;
 teste alergologice;
 determinarea vederii centrale (AV);
 oftalmoscopie;
 examinare dioptrică la purtă torii de lentile aeriene (ochelari) sau de contact.
Tratamentul:
a) Medicamentos
 Etiologic – se adreasează cauzei / etiologiei, şi cuprinde:
 antibioterapie locală (instilaţii şi unguente) şi generală conform antibiogramei;
 spă lă turi oculare cu soluţii dezinfectante.
b) Simptomatic:
 antialergice, antiherpetice, antialgice sub formă de instilaţii sau injecţii
retrobulbare;
 soluţii midriatice pentru dilatarea pupilei (în iridociclite), cu atropină sau
scopolamină ;
 pansament ocluziv pentru a împiedica clipirea şi a favoriza cicatrizarea.
c) Chirurgical:
 incizii de drenaj (în orjelet, dacriocistită );
 cură chirurgicală a entropionului;
 keratoplastie pentru tratarea opacită ţilor (leucoamelor) corneene;
 transplantul cornean.
e) Profilactic:
Se referă mai mult la prevenirea conjunctivitelor şi a keratoconjunctivitelor prin:
 protecţia corespunză toare a ochilor împotriva prafului şi iritanţilor externi
(ochelari de protecţie, ochelari de soare, igiena corespunză toare a ochilor, igiena
mâ inilor);
 evitarea utiliză rii de produse cosmetice/farduri, în special în cazul persoanelor cu
sensibilitate crescută ; verificarea termenului de valabilitate a cosmeticelor şi
testarea acestora în prealabil;
 utilizarea corespunză toare a lentilelor de contact, cu îndepă rtarea regulată şi
pă strarea corectă a acestora – evitarea gratajului (frecatului) ocular;
 utilizarea „lacrimilor” artificiale pentru a menţine ochiul umed şi curat.

Cataract
a
 Definiţie.
Cataracta reprezintă opacifierea parţială sau totală a cristalinului care duce la scă derea
progresivă şi nedureroasă a acuită ţii vizuale. Popular se numeşte „albeaţă ”.
Etiologie
Factorii care predispun la apariţia bolii sunt:
 vâ rsta înaintată , îmbă trâ nirea (cataractă senilă );
 expunerea excesivă la raze ultraviolete (UV) naturale sau artificiale (în saloanele de
bronzat);
 diabetul zaharat, în special cel decompensat;
 tratamentul cronic cu corticosteroizi;
 inflamaţii şi infecţii oculare;
 traumatisme oculare (cataracta traumatică );
 infecţii intrauterine (cu virusul rubeolic, virusul citomegalic), erori de metabolism,
congenitale cum ar fi galactosemia sau factori ereditari încă neidentificaţi (cataractă
congenitală ).
Semne şi simptome:
 vedere înceţoşată , neclară ;
 fotofobie, atâ t pentru lumina naturală câ t şi pentru cea artificială ; şofatul este afectat
de disconfortul vizual cauzat de lumina farurilor din trafic;
 diplopie;
 necesitatea schimbă rii relativ frecventă a lentilelor de la ochelari;
 randament şcolar scă zut şi ambliopie în cazul copiilor cu cataractă congenitală .
Investigaţii:
 oftalmoscopia pentru examinarea structurilor interne ale globului ocular;
 microscopia optică pentru localizarea cataractei (central – cataractă nucleară ;
cataractă subcapsulară posterioară ) şi severitatea acesteia;
 determinarea acuită ţii vizuale şi a câ mpului vizual.
Tratamentul:
 nu există tratament medicamentos capabil să vindece cataracta;
 tratamentul curativ constă în îndepă rtarea cristalinului afectat de cataractă
(opacifiat) şi inlocuirea lui cu o lentilă artificială cu funcţie identică , numit implant
intraocular.
 există două tipuri de terapie chirurgicală extracapsulară folosite în tratamentul
cataractei, anume:
 chirurgia extracapsulară prin folosirea ultrasunetelor (facoemulsificare). În
acest tip de intervenţie se realizează o incizie mică la nivelul cristalinului, iar cu
ajutorul ultrasunetelor se fragmentează cristalinul în multiple pă rţi mai mici;
după îndepă rtarea vechiului cristalin se introduce prin incizia creată cristalinul
nou, foldabil;
 chirurgia extracapsulară cu extracţia cataractei; în acest tip de procedură ,
cristalinul şi capsula anterioară sunt îndepă rtate împreună fă ră lezarea iniţială
a cristalinului.
 Terapia cu laser (capsulotomia posterioară cu laser) este tratamentul de elecţie în
cazul simptomatologiei persitente sau recidivante după intervenţia chirurgicală
extracapsulară .

Glaucomul
Definiţie
Glaucomul reprezintă lezarea nervului optic, cauzată adeseori de creşterea presiunii
intraoculare, care evoluează că tre pierderea progresivă şi ireversibilă a vederii.
Glaucomul apare atunci câ nd există un dezechilibru între producerea şi drenarea umorii
apoase, lichidul care hră neşte ochiul şi umple camerele ochiului (anterioară şi posterioară ).
Popular, glaucomul se mai numeşte şi „apa neagră ”. Majoritatea cazurilor de glaucom
pot fi incluse în două categorii: glaucom cu unghi deschis şi glaucom cu unghi închis.
Glaucomul cu unghi deschis – este cel mai frecvent. Presiunea intraoculară creşte brusc
deoarece fluidul, deşi secretat în cantitate normală , este drenat mai lent şi insuficient.
Glaucomul cu unghi închis – este mai rar. În acest caz, canalele de drenaj ocular sunt
blocate brusc, iar presiunea intraoculară creşte rapid.
Etiologie
În majoritatea cazurilor, cauza glaucomului este necunoscută , dar atâ t glaucomul cu
unghi deschis câ t şi cel cu unghi închis au agregare familială . În unele cazuri, drenajul liber al
umorii apoase este împiedicat de:
 infecţii ale irisului, cristalinului;
 tumori oculare;
 cataractă extinsă ;
 intervenţie chirurgicală pentru cataractă (pseudo-fakie sau glaucom fakomorfic prin
îngroşarea cristalinului care închide unghiul de drenaj al ochiului);
 diabetul zaharat, miopia, HTA sunt factori de risc pentru glaucom.
Semne şi simptome
Simptomele diferă în funcţie de tipul glaucomului.
În glaucomul cu unghi deschis singurul simptom este scă derea acuită ţii vizuale, care se
produce atâ t de lent încâ t adeseori ră mâ ne neobservată mult timp, întrucâ t ochiul neafectat îl
compensează pe cel afectat. Netratat duce la orbirea definitivă .
Simptomele glaucomului cu unghi închis apar de obicei la un singur ochi şi pot fi:
 vedere înceţoşată , fotofobie;
 durere severă ce poate să ia forma unei hemicranii prin extinderea la nivelul
hemifeţei cu ochiul bolnav;
 eritem ocular: ochiul este roşu, edemaţiat cu pupila mă rită ;
 greaţă şi vă rsă turi;
 vederea unor puncte negre în câ mpul vizual periferic la unul sau la ambii ochi.
Investigaţii:
Detectarea precoce şi tratarea unui glaucom cu unghi deschis sunt importante pentru a
controla boala şi a preveni pierderea vederii (cecitatea); în cazul glaucomului cu unghi închis,
detectarea este importantă pentru aplicarea tratamentului de urgenţă .
Învestigaţiile recomandate sunt:
 oftalmoscopia (examenul fundului de ochi) pentru a examina interiorul globului
ocular şi în special zona nervului optic;
 gonioscopia foloseşte lentile speciale pentru mă surarea unghiului iridocornean, de
drenaj a umorii apoase;
 tonometria – pentru mă surarea presiunii intraoculare; presiunea normală este
între 10 şi 21 mmHg;
 determinarea câ mpului vizual sau perimetria;
 determinarea acuită ţii vizuale;
 tomografia retiniană Heidelberg;
 ecografia pahimetrică pentru mă surarea grosimii corneei; o cornee mai subţire
central este considerată factor de risc pentru glaucom.
Tratamentul:
a) tratament topic constâ nd în instilaţii cu soluţii oftalmologice ce conţin beta-
blocante; este un tratament pentru tot restul vieţii şi care necesită monitorizarea
presiunii intraoculare, examinarea câ mpului vizual şi a aspectului nervului optic;
b) tratament cu laser pentru permeabilizarea canalelor înfundate care drenează
umoarea apoasă (trabeculoplastie la pacienţii cu unghi deschis şi iridotomie cu
 laser la pacienţii cu glaucom cu unghi închis);
c) tratament chirurgical de filtrare care constă în crearea manuală , sub anestezie
locală , a unui nou sistem de drenaj (trabeculotomie) care permite umorii apoase să
ocolească canalele blocate şi să fie drenate din ochi;
d) alte terapii intervenţionale – sunt în funcţie de cauza glaucomului (infecţii, tumori).

Corpii străini oculari

Corpii străini conjunctivali
Corpii stră ini pot fi de diferite forme, dimensiuni şi natură variată : praf, nisip, materiale
de construcţie, substanţe vegetale şi animale (aşchie de lemn, spin, spic, elitre), mici
fragmente metalice (şpan de polizor), materiale rezultate din explozii (că rbune, pă mâ nt, praf
de puşcă ), cioburi de sticlă (geam, ochelari, parbrize).
Corpul stră in ajunge în sacul conjunctival şi ajunge prin clipit în comisura internă prin
fundul de sac conjunctival inferior, de unde se îndepă rtează spontan sau poate fi extras cu
puţină vată .
Pă trunderea corpilor stră ini în sacul conjunctival determină : jenă dureroasă ,
lă crimarea abundentă şi senzaţie de „corp stră in”.
Alteori, câ nd corpii stră ini sunt mai ascuţiţi şi penetrează cu mare putere, ei se fixează
în conjunctiva tarsală (inferioară sau superioară ), sau chiar în conjunctiva bulbară .
Se extrag după întoarcerea pleoapei şi anestezie locală (cocaină 4%, xilină 2%), cu un
ac de corpi stră ini sau cu un ac de seringă . Extracţia corpilor stră ini conjunctivali trebuie
fă cută imediat; orice aşteptare poate duce la complicaţii mecanice (eroziune corneeană ), sau
infecţioase, iar senzaţia de „corp stră in” şi fenomenele locale iritative fac ca pacientul să nu-şi
poată exercita profesia.
Corpii străini corneeni
Originea corpilor stră ini corneenei poate fi aceeaşi ca şi a corpilor stră ini conjunctivali.
La simptomele enumerate anterior se pot adă uga durerile oculare, fotofobie, blefarospasm,
congestive perikeratică sau chiar fenomene de iridociclită .
Tehnica de extragere este aceeaşi. După extragerea corpului stră in corneean se aplică
soluţii dezinfectante, unguente dezinfectante, unguente epitelizante, iar pentru prevenirea
unei iridociclite şi suprimarea spasmului irian dureros se dilată pupila cu midriatice.
Arsurile oculare
Clinic se caracterizează prin:
 hiperemie conjunctivală ;
 eroziuni fine;
 ischemie;
 necroză ;
 opacifiere corneană (leucom corneean);
 simblefarom;
 cicatrici ireversibile.
În principiu arsurile prin substanţe bazice sunt considerate mai grave, avâ nd mai mare
penetrabilitate (dau necroză de lichefiere), difuzează în ţesuturi, activâ nd şi după accident.
Arsurile prin subsatnţe acide, dau necroză de coagulare şi produc precipitarea
proteinelor (deci limitează leziunile).
Îmediat după accident de face o spă lă tură largă a ochiului şi a sacului conjunctival (cu
ser fiziologic, apă distilată sau chiar apă de la robinet), îndepă rtarea fragmentelor de
substanţă caustică (cu un tampon de vată , ac de seringă , ac de corp stră in, pensă ). Apoi se
trece la inactivarea substanţei caustice:
 în arsurile bazice (var, sodă caustică , amoniac) se foloseşte soluţie slab acidă : acid
tanic 5%, acid boric 3%, acid acetic diluat, instilâ ndu-se din 5 în 5 minute, apoi din
15 în 15 minute, apoi din oră în oră , apoi mai rar;
  în arsurile acide (acid sulfuric, clorhidric, azotic) se foloseşte soluţie slab alcalină
(bicarbonat de sodiu 5%).
Durerea este sedată prin calmante administrate general, sau prin instilaţii locale cu
xilină (nu se instilează cocaină care dezepitelizează corneea).
În caz de aderenţe (simblefaron), se întorc pleoapele de 2-3 ori pe zi şi cu o baghetă de
sticlă cu unguent (insinuată în fundurile de sac conjunctivale), se rup aderenţele şi se introduc
unguente dezinfectante, epitelizante (se pot face şi injecţii subconjunctivale cu tolazolin,
autosâ nge).
În principiu, în orice tip de arsură oculară trebuie urmă rită prevenirea infecţiilor
supraadă ugate, buna epitelizare şi hră nire a ţesuturilor ischemiate şi zonelor învecinate
necrozei, cicatrizarea rapidă , prevenirea simblefaronului (aderenţe între conjunctivele
palpebrale şi bulbare).
 arsurile fizice (flă că ri, vapori fierbinţi, corpi incandescenţi) pot da edem palpebral
şi conjunctival, hiperemie, chemozis, hemoragii, dezepiteliză ri corneene, irite
hemoragice;
 arsurile electrice pot da alteră ri ale cristalinului, rar leziuni de nerv optic şi retină
(nevrită optică , maculopatii).
 radiaţiile infraroşii pot provoca:
 cataracta topitorilor de sticlă ;
 leziuni oculare datorate privirii unei eclipse solare (edem, hemoragii, pete
pigmentare sau alb-gă lbui);
 leziuni degenerative cu scă derea importantă a vederii prin scotom central.
 radiaţiile ultraviolete dau oftalmia fotoelectrică (privire la sudura electrică , lampă
cu cuartz), sau oftalmia ză pezilor; se manifestă prin: edem palpebro-conjunctival,
leziuni kerato-conjunctivale (dezepiteliză ri), mioza prin reacţie iriană , dureri
oculare, fotofobie, lă crimare abundentă .
Ca tratament în arsurile prin radiaţii cu raze infraroşii şi ultraviolete se pun comprese
reci, se fac instilaţii (cu xilină 2%, adrenalină 1%, vitamina A uleioasă ) se protejează ochii cu
ochelari fumurii.
Traumatismele
oculare Traumatismele pleoapelor
Pot fi însoţite de edem, echimoze, hematon, emfizem palpebral. Normal evoluează spre
rezorbţie spontană . Pentru gră birea evoluţiei se aplică comprese umede în primele cazuri, iar
în emfizem se evită suflarea nasului (spre a nu mă ri cantitatea de aer din pleoape). Echimozele
palpebrale bilaterale, apă rute tardiv, la 48 ore după accident, însoţind starea comoţională
într- un traumatism cranio-orbitar, pot suspecta o fractură de bază de craniu.
Plăgile palpebrale se suturează prin fire separate, apoi pansament steril. Rebordul ciliar
trebuie refă cut perfect (prevenirea ectropionului sau entropionului cicatriceal).
Plă gile palpebrale care interesează toată pleoapa se suturează în două planuri.
Întotdeauna se face profilaxia antitetanică .
Traumatismele conjunctivelor
Pot produce echimoze, chemozis, emfizem, plă gi.
Plă gile pot fi cu sau fă ră corpi stră ini, infectate sau neinfectate.
În cazurile unei echimoze la nivelul conjunctivei bulbare, după un traumatism, trebuie
suspectată o plagă sclerală sau un corp stră in intraocular mic (în care caz plaga de intrare se
observă greu).
Plă gile conjunctivale mici se vindecă spontan, cele mari trebuiesc suturate imediat.
În toate cazurile se dezinfectează fundurile de sac conjunctivale cu coliruri şi unguente
antiseptice (se aplică pansament steril timp de 24 ore şi se face profilaxia antitetanică ).
Traumatismele corneei
Pot produce: edem corneean, eroziuni, keratită profundă , plă gi corneene, corpi stră ini
înfipţi în straturile corneei. Toate traumatismele corneei sunt însoţite de:
 dureri mari oculare;
 fotofobie;
 lă crimare;
 scă derea acuită ţii vizuale (în raport cu leziunea).
Ca tratament de administrează : sedative, epitelizante (tratamentul eroziunii), se previne
sau se combate infectarea plă gii şi se face pansament ocular.
Preparatele pe bază de cortizon se aplică cu bune rezultate, abia după epitelizarea
corneei.
Câ nd mioza spastică este foarte dureroasă şi pentru a evita iridociclita se administrează
midriatice.
Plă gile corneene pot fi: neperforante sau perforante.
Plă gile corneene se produc prin: înţepare (ac, cui sâ rmă , ghimpe), tă iere (cuţit,
foarfecă , sticlă ), zdrobire (piatră , explozie).
Plă gile corneei pot conţine corpi stră ini înfipţi în straturile sale şi pot fi poartă de
pă trundere a unui corp stră in intraocular (semne iritative iriene, uneori o gaură în iris şi
opacită ţi cristaliniene, corespunză toare traiectului din interiorul globului ocular).
Aceste plă gi necesită , pe lâ ngă examenul complet al ochiului şi radiografii orbitare de
control pentru evidenţierea corpului stră in intraocular sau intraorbitar (în acest ultim caz
corpul stră in a perforat şi peretele posterior şi ră mâ ne implantat în orbită ).
Ulterior, cornea se opacifiază şi se formează un leucom (în plă gile perforante irisul se
poate inclava).
Câ nd s-a produs plaga perforantă corneeană , umoarea apoasă se evacuează şi bolnavul
simte cum un lichid cald se prelinge pe obraz (profunzimea camerei anterioare dispare).
Globul ocular devine alburiu, irisul inclavat în plagă este de culoare brună sau alburiu (câ nd
este acoperit de exsudat, sau a antrenat resturi de mase cristaline).
În camera anterioară poate apă rea sâ nge (hipemă ), sau exsudat (hipopion), deci semn
de infectare şi de iridociclită .
Tratamentul plă gilor corneene necesită prevenirea (combaterea) infecţiei, gră birea
cicatriză rii cu câ t mai puţine urme şi evitarea iridociclitelor (complicaţii frecvente în astfel de
accidente).
Tratamentul plă gilor corneene este medico-chirugical:
 în plă gile nepenetrante se administrează coliruri şi unguente dezinfectante,
epitelizante, pansament;
 plă gile corneene perforante mici, coaptate nu se suturează , se pansează ;
 plă gile corneene mari, dehiscente, anfractuaoase, cu hernie de irirs, se suturează ; în
acest caz de hernie de iris recentă (1-2 ore dela accident), în plă gi neinfectate, se
poate încerca repunerea irisului la loc (în plaga centrală , atropină , care trage irisul
spre periferie şi îl degajează din plagă , iar în plaga periferică , miotice, sau să
introducă irisul în poziţia lui, cu o spatulă de iris);
 în cazul plă gilor oculare perforante, cu glob ocular scurs de conţinut (eclatat) se
practică evisceraţia (extracţia chirurgicală a globului ocular) urmată de protezare.

Procesul de nursing în afecțiunile oftalmologice

Aprecierea inițială
Datele culese prin interviu trebuie să evidențieze istoricul de nursing trecut și actual, cu
referire la:
 Afecțiuni anterioare, cum ar fi conjunctivite, glaucom, cataractă , dezlipire de retină .
 Operații anterioare la nivelul globului ocular.
 Modifică ri vizuale: vedere încețoșată sau dublă , flash-uri, durere, arsură , umflarea
ochilor, secreții oculare, congestie oculară .
  Afectarea vederii și utilizarea ochelarilor sau a lentilelor de contact.
 Alergii la polen sau alți poluanți de mediu.
 Efectul afectă rii ochilor asupra conceptului de sine și a ocupației.
 Medicamente luate, cum ar fi antibiotice, coliruri, spă lă turi oculare, diete speciale.
 Rezultatele examenelor de sâ nge, urină , radiologice, alte proceduri cum ar fi
determinarea acuită ții vizuale cu ajutorul optotipului Snellen, determinarea
câ mpului vizual, oftalmoscopia, biometria oculară , adaptometria.
 Datele culese prin inspecție și palpare evidențiază :simetria ochilor, pleoapelor,
sprâ ncenelor, culoarea conjunctivelor, sclerelor, irisului; dimensiunea, forma,
egalitatea, reacția la lumină a pupilelor; tonusul globilor oculari, sensibilitatea la
palpare a orbitelor.
Diagnostice de nursing
În viciile de refracție:
 Perturbarea percepției vizuale legată de viciul de refracție și efortul de acomodare.
 Scă derea stimei de sine legată de purtarea ochelarilor corectori, modificarea
fizionomiei.
 Posibil deficit de autoîngrijire legat de diminuarea vederii centrale și periferice.
 Posibil deficit de cunoştinţe legat de scă derea vederii, cefaleea consecutivă efortului
de acomodare a vederii.
 Risc de scă dere a randamentului profesional legat de tulbură rile de vedere, astenia
vizuală .
Planul de ingrijire
Obiectivele de îngrijire vizează:
 îmbună tă țirea vederii prin acceptarea tratamentului;
 creșterea stimei de sine prin acceptarea noii imagini corporale;
 menținerea capacită tii de autoîngrijire la un nivel care să -i permită autonomie
corespunză toare vâ rstei;
 reluarea activită ţilor curente (inclusiv şofatul) în condiţii de siguranţă ;
 dobâ ndirea de cunoştinţe şi deprinderi legate de autoîngrijire.
Planificarea intervenţiilor:
 se asigură un mediu sigur, fă ră pericole;
 se pregă teşte pacientul pentru investigaţii specifice: se obţine consimţă mâ ntul
informat (pentru minori, acordul îl dau pă rinţii); se explică scopul, modul de
derulare, pentru a obţine colaborarea; se instilează soluţii midriatice (dacă medicul
indică ) pentru explorarea fundului de ochi;
 se educă copilul/familia: să poarte în permanenţă ochelarii, mai ales atunci câ nd
citeşte, scrie sau priveşte la TV; să respecte regulile de igienă locală şi igiena
mâ inilor; să continue tratamentul topic indicat la domiciliu; să respecte
instrucţiunile de folosire a lentilelor de contact, dacă este cazul, pentru prevenirea
infecţiilor locale; să apeleze la serviciile specializate pentru tratamentul ortoptic, în
cazul copiilor cu ambliopie (,,ochi leneş”) sau cu strabism asociat vederii
stereoscopice (vedere în relief), pentru educarea dezechilibrului muscular; să -şi
controleze periodic dioptriile pentru adaptarea corecţiei la deficitul vizual; să
capete încredere în sine şi să se adapteze la noua imagine corporală .
În afecţiunile inflamatorii ale ochiului ( blefaro- conjuctivite, keratite, uveite,
ulcior) Diagnostice de nursing
 Durere acută sau cronică legată de procesul inflamator, de infecție, de creșterea
presiunii intraoculare.
 Comunicare ineficace la nivel senzorial (vizual) legată de secrețiile oculare, edemul
palpebral, încețoșarea vederii.
  Risc de izolare socială legată de caracterul contagios al afecțiunii.
 Anxietate legată de durere, modificarea fizionomiei, diminuarea vederii.
 Risc de complicaţii (panoftalmie, cecitate, etc.) legat de propagarea și generalizarea
infecției.
Planul de ingrijire
Obiectivele de îngrijire vizează:
 diminuarea durerii și creșterea confortului fizic și psihic;
 conservarea acuită ţii vizuale;
 reducerea anxietă ții;
 educaţia pacientului/familiei (în cazul copiilor) pentru prevenirea recidivelor şi a
contamină rii celor din jur;
 creşterea/promovarea stimei de sine.
Planificarea intervenţilor:
 se recoltează secreţii oculare, separat, din fiecare ochi, respectâ nd procedura;
 se fac spă lă turi oculare, la indicaţia medicului, pentru îndepă rtarea secreţiilor;
 se instilează soluţiile madicamentoase prescrise de medic, respectâ nd regulile de
administrare topică ;
 se aplică unguentele direct din tub sau cu o baghetă din sticlă sau plastic sterilă , pe
marginea internă a pleoapei superioare; se trage în jos pleoapa superioară şi se
masează pe deasupra pleoapei pentru a facilita uniformizarea unguentului;
 se pune ochiul în repaus prin bandaj monocular sau binocular, mai ales pe timpul
nopţii, pentru a preveni traumatismele minime sau accentuarea leziunilor prin
grataj;
 se monitorizează funcţiile vitale: T°, P, TA;
 se testează sensibilitatea organismului la antibioticele prescrise de medic prin
injecţie ID, pentru a indentifica o eventuala alergie;
 se supraveghează efectele secundare ale tratamentului topic şi general administrat;
 se pregă tesc pacientul şi materialele necesare pentru examinarea oculară şi
mă surarea acuită ţii vizuale (AV).
Se educă pacientul/familia: să evite gratajul şi atigerea zonei oculare infectate; să
respecte regulile de igienă personală (corporală şi vestimentară ); să renuţe la lentilele de
contact în favoarea ochelarilor; să se spele pe mâ ini înainte şi după aplicarea colirurilor şi a
unguentelor oculare; să renunţe la fumat, care este un factor iritativ pentru ochi; să evite
contactul cu alţi copii/persoane în caz de conjunctivită infecţioasă , precum şi expunerea la
alergeni în caz de conjunctivită alergică ;
Evaluarea obiectivelor de îngrijire:
Se face evaluare periodică şi finală (în funcţie de intervalul precizat în obiectiv) pentru
a aprecia dacă obiectivele au fost îndeplinite integral, parţial sau deloc.
În caz de obiective realizate parţial sau deloc în intervalul fixat, se culeg date pentru
identificarea cauzelor reuşitei parţiale sau nereuşitei, se modifică planul de intervenţii
autonome şi se reevaluează . În caz de obiective realizate se indică data câ nd au fost realizate.
Diagnostice de nursing în Cataractă
 Comunicare ineficace la nivel senzorial (vizual) legată pierderea elasticită ții și
transparenței cristalinului.
 Deficit de autoîngrijire;
 Risc de accidentare (la vâ rstnici);
 Posibilă alterare a conceptului de sine.
Planul de ingrijire
Obiectivele de îngrijire vizează:
 corectarea vederii prin tratament ortoptic sau / şi chirurgical;
  creşterea autonomiei în desfă şurarea activită ţilor cotidiene (la vâ rstnici);
 prevenirea traumatismelor prin că dere (la vâ rstnici).
Planificarea intervenţiilor
 se pregă teşte pacientul pentru examinarea ochiului şi identificarea stadiului bolii;
 se explică pacientului/familiei, în termeni clari, accesibili, ce înseamnă această
boală şi care sunt procedurile de tratament;
 se precizează că înlocuirea cristalinului natural este necesar în cazul tulbură rilor
grave de vedere care influenţează desfă şurarea normală a activită ţilor cotidiene;
 se educă pacientul cu tratament ortoptic: să utilizeze ochelarii recomandaţi de
oftalmolog pentru desfă şurarea câ t mai comodă a activită ţilor cotidiene; să
folosească o lumină adecvată şi un aranjament în locuinţă care să prevină posibilele
accidentă ri; să se prezinte la controalele medicale periodice pentru urmă rirea
evoluţiei bolii şi evaluarea eficacită ţii dispozitivelor vizuale ajută toare;
 se pregă teşte pacientul (cu acordul acestuia) pentru intervenţia de înlocuire a
cristalinului opacifiat cu unul din urmă toarele tipuri de cristaline
artificiale,foldabile, recomandate de medicul oftalmolog și agreat de
pacient/familie: monofocale, multifocale sau trifocal;
 se stabilește, de că tre medic, tipul de intervenție (facoemulsificare prin microincizie,
facoemulsificare standard, femtolaser) și se planifică pacientul pentru intervenție;
 se începe pregă tirea preoperatorie, cu 3 zile înainte de data planificată , prin
administrarea locală de soluții dezinfectante;
 se sistează alimentaţia cu cel puţin 12 ore înainte de operaţie (în caz de anestezie
generală );
 se recoltează produse biopatologice pentru examene de laborator: glicemie, uree,
TS, TC, examen-sumar de urină , examen citobacteriologic al secreţiei oculare; se
face ECG și consult cardiologic, la nevoie;
 se administrează un anxiolitic cu ½ oră inainte de intervenție, se mă soară TA și se
administrează un hipotensor , la nevoie;
 se îmbracă pacientul cu un halat de unică folosință și se acoperă capul cu o calotă ,
de asemenea de unică folosință ;
 se badijonează cu betatină regiunea oculară unde va avea loc intervenția.
Postoperator:
 se supraveghează şi se ajută pacientul în desfă şurarea activită ţilor de bază :
alimentare, igienă , eliminare întrucâ t există riscul de accidentare mai ales la cei cu
binoclu;
 se schimbă pansamentul ocular la indicaţia medicului, acolo unde este cazul;
 se face tratamentul topic prescris, cu soluţii sau unguente pentru a preveni
infecţiile, a reduce inflamaţia şi a stimula vederea;
 se verifică acuitatea vizuală şi presiunea intraoculară şi se recomandă ochelari, de
regulă cu dioptrii mai mici decâ t înainte de operaţie;
 în cazul intervenţiilor prin facuemulsionare cu microincizie pacientul nu necesită
internare în spital; se recomandă revenirea la control a doua zi şi apoi la intervale
fixate de medic, în funcţie de evoluţia locală .
Evaluarea obiectivelor de îngrijire:
Se face evaluare periodică şi finală (în funcţie de intervalul precizat în obiectiv) pentru
a aprecia dacă obiectivele au fost îndeplinite integral, parţial sau deloc.
În caz de obiective realizate parţial sau deloc în intervalul fixat, se culeg date pentru
identificarea cauzelor reuşitei parţiale sau nereuşitei, se modifică planul de intervenţii
autonome şi se reevaluează . În caz de obiective realizate se indică data câ nd au fost realizate.
Diagnostice de Nursing în Glaucom
 Alterarea acuită ţii vizuale legată de creșterea presiunii intraoculare şi presiunea
 exercitată pe nervul optic.
 Durere acută sau cronică legată de presiunea intraoculară crescută manifestată prin
hemicranii.
 Risc de accident legat de scă derea acuită ții vizuale, de necunoașterea mediului şi
de pansamentul ocular.
 Deficit de îngrijiri personale (a se alimenta, a se spă la și a- și face igiena personală )
legată de constrâ ngerile fizice impuse prin operație, de deficitul vizual
postoperator.
 Risc de protecție ineficiență a stă rii de să nă tate legată de lipsa de cunoștințe
despre constrâ ngerile fizice impuse prin operație, de tratamentul medicamentos,
de complicaţiile postoperatorii.
Planul de îngrijire
Obiectivele de îngrijire vizează
 scă derea presiunii intraoculare;
 ameliorarea confortului;
 conservarea vederii din stadiul diagnostică rii;
 consilierea şi implicarea pacientului în activită ţi de autoîngrijire;
 educarea pacientului vizâ nd mă surile de îngrijire a să nă tă ții și de recuperare
postoperatorie.
Plan de intervenţii
 se asigură repausul la pat, în poziție proclivă , în condiţii de semiobscuritate;
 se pregă tesc instrumentele necesare pentru examină rile oculare: tonometrie,
gonioscopie, biometrie oculară ;
 se monitorizează funcţiile vitale, în special TA care reprezintă un factor de risc
pentru glaucom;
 se administrează tratamentul medicamentos recomandat pentru reducerea
presiunii intraoculare:
 instilaţii cu soluţii colinergice (policarpină 1%); diuretice pe cale orală sau
parenterală ; perfuzie cu Manitol 10%.
 se asigură o dietă hiposodată , cu aport redus de lichide şi de ape minerale (care
conţin Na);
 se monitorizează curba tonometrică şi se pregă teşte pacientul pentru intervenţia
cu laser sau intervenţia chirurgicală prin: permeabilizarea canalului lacrimal;
spă lă turi şi dezinfecţia ochiului; efectuarea testului de xilină în vederea anesteziei
locale;
 se supraveghează , apoi, zona oculară în care s-a intervenit: aspect, culoare, edem,
secreţii, reflexul fotomotor.
 se refac pansamentul şi bandajul monocular, respectâ nd regulile de asepsie şi
antisepsie;
 se oferă informaţii clare, accesibile despre evoluţia bolii, tratamentul şi îngrijirile
ulterioare (la domiciliu);
 se educă pacientul/familia: să respecte indicaţiile de administrare şi intervalele
orare pentru pică turile oculare; să nu ia medicamente fă ră prescripţia medicului
(tip OTC) care pot să conţină atropină şi să dilate pupila afectâ nd unghiul de drenaj
al umorii apoase; să utilizeze suporturi pentru vedere: articole tipă rite cu litere
mari, sistem de amplificare video; să se înscrie într-un grup de suport pentru
persoanele cu glaucom, care ar putea fi de ajutor; să poarte ochelarii recomandaţi;
 să se prezinte la controalele de specialitate atunci câ nd este planificat.

INVESTIGAŢII SPECIFICE ÎN AFECŢIUNILE OCULARE

1. DETERMINAREA ACUITĂŢII VIZUALE (AV)
 Definiţie. Acuitatea vizuală sau vederea centrală reprezintă aptitudinea ochiului de a
percepe detalii spaţiale. Acestea sunt mă surate prin unghiul sub care sunt vă zute. Toate
obiectele sunt vă zute sub un unghi format din razele care pleacă din extremită ţile obiectului şi
se încrucişează în punctul nodal al ochiului pentru a ajunge pe retină .
Pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare
Pentru determinarea acuită ţii vizuale sunt necesare:
 Optotipul SNELLEN, care este un panou iluminat electric ce conţine 10 râ nduri de
litere de mă rimi diferite destinate a fi vă zute sub un unghi vizual de 5’ de la o
anumită distanţă . În dreptul fiecă rui râ nd este precizată distanţa de la care un ochi
emetrop le citeşte. Pentru copii şi analfabeţi literele sunt înlocuite de figuri
geometrice sau alte semne.
 Trusa cu lentile pentru aprecierea dioptriei de corecţie.
 Ocluzor.
Pregătirea bolnavului
a) psihică : informare, explicare, obţinerea acordului şi a colaboră rii în timpul
examină rii;
b) fizică :
 se cercetează AV a fiecă rui ochi în parte, acoperindu-se pe râ nd cu un ocluzor şi apoi
a ambilor ochi simultan;
 bolnavul va fi aşezat în faţă optotipului iluminat electric, pe un scaun, la o distanţă
de 5 m
 acuitatea vizuală se consideră normală , de 1 (5/5) dacă bolnavul recunoaşte literele
ultimului râ nd de la 5 m;
 dacă vederea este scă zuta, bolnavul vede de la numai râ ndurile cu litere mai mari,
care în mod normal sunt vă zute de la distanţe mai mari; dacă , de exemplu, vede de
la 5 m râ ndul pe care ar trebui să -l vadă de la 20 m – AV = 5/20 = ¼;
 dacă acuitatea vizuală este mai mică decâ t 1/50, examinatorul plimbă degetele
prin faţa ochiului, exprimâ ndu-se acuitatea vizuală prin numă rarea degetelor (n.d.)
la 1 m, 50 cm sau 20 cm (se notează AVOD = n.d. 1 m);
 uneori bolnavul percepe doar mişcarea mâ inii (p.m.m.) sau numai lumina proiectată
la nivelul ochiului (AV = p.l.), într-o cameră obscură .

Îngrijirea bolnavului după procedură

 nu necesită îngrijiri deosebite;
 este ajutat, în caz de acuitatea vizuală redusă , să se deplaseze în salon sau pâ nă la
aparţină tor (câ nd se face ambulatoriu).
2. TONOMETRIA OCULARĂ
Definiţie. Este o metodă de mă surare a presiunii intraoculare cu ajutorul unui aparat
numit tonometru. Există mai multe tipuri de tonometrii care au la bază acelaşi principiu:
mă surarea deformă rii corneei sub acţiunea unei forţe externe.
Indicaţii:
 control oftalmologic de rutină , mai ales la persoanele cu vicii de refracţie;
 monitorizarea tratamentului antiglaucomatos.
Pregătirea materialelor necesare:
 tonometru manual (Schiotz) pentru tonometria prin identaţie (presiune) sau
tonometru electronic care afişează pe un monitor valoarea tensiunii intraoculare
(TIO);
 soluţii anestezice oculare;
 comprese sterile.
Pregătirea bolnavului:
a) psihică : informare, explicare, pentru obţinerea acordului şi a cooperă rii în timpul
 procedurii.
b) fizică :
 nu bea mai mult de 400-500 ml lichid înainte de test;
 nu consumă alcool cu cel puţin 12 ore înainte de test;
 nu fumează ;
 se îndepă rtează lentilele de contact, la nevoie;
 se aşază bolnavul în decubit dorsal pe o canapea, fă ră pernă ;
 se instilează în ambii ochi câ te 1-2 pică turi de soluţie anestezică indicată de medicul
specialist;
 se cere pacientul să ră mâ nă nemişcat, să nu tuşească , să nu clipească sau să strâ ngă
pleoapele deoarece orice mişcare de acest tip poate mă ri presiunea intraoculară ;
 pacientul va fi rugat să -şi fixeze privirea asupra unui punct fix de pe tavan în timp
ce medicul va apă sa uşor corneea cu tija tonometrului pentru câ teva secunde;
 se notează valoarea tensiunii intraoculare indicată de tonometru.
Îngrijirea bolnavului după procedură
 se anunţă pacientul că s-ar putea să aibă o senzaţie de furnică tură la nivelul
ochiului în urmă toarele 24 ore;
  se interzice purtarea lentilelor de contact cel puţin 2 ore după efectuarea
testului.

3. OFTALMOSCOPIA DIRECTĂ
Definiţie. Este un procedeu optic de examinare a polului posterior al globului
ocular
(corp vitros, corp ciliar, papila nervului optic, retină , coroidă ).
Indicaţii:
 boli sistemice: HTA, AVC
 boli oculare: glaucom, retinopatie diabetică , etc.
Pregătirea bolnavului:
a) psihică : informare, explicare, obţinerea acordului şi a cooperă rii în timpul
examină rii;
b) fizică :
 se instilează o soluţie midriatică (atropină , mydrum) pentru dilatarea pupilei;
 se conduce pacientul în camera obscură pentru examinare.
Efectuarea procedurii:
 medicul se aşază aproape de pacient şi cu oftalmoscopul la ochi
(oftalmoscop electric); se apropie la 5 cm de ochiul bolnavului, proiectâ nd
fasciculul luminos prin pupilă ;
 se examinează ochiul drept al pacientului cu ochiul drept al medicului
oftalmolog şi
ochiul stâ ng cu ochiul stâ ng al examinatorului;
 imaginea obţinută este mă rită de 15-20 ori;
 se cercetează papila nervului optic, vasele retiniene, regiunea peripapilară ,
regiunea maculară şi periferia retinei.
Îngrijirea bolnavului după procedură:
 se explică pacientului că din cauza pupilei mă rite s-ar putea să vadă
dublu pâ n resorbţia soluţiei midriatice
 să poarte ochelari fumurii pentru că are fotofobie
 să evite şofatul şi expunerea la soare (dacă examenul este fă cut ambulatoriu).

Diagnostic de nursing conform NANDA

pentru Cataractă
Lipsa cunoștintelor
Cauza/Factor de
legatură:
 Întervenția chirurgicală
Semne/Caracteristici definitorii:
 Neliniste, agitație
 Înteres față de modul în care se va desfă șura intevenția
Planul de
îngrijire
Obiectivele:
 Pacientul să dobâ ndescă informațiile despre etapele intervenției chirurgicale
Intervenţiile asistentului medical:
 Crearea unei atmosfere de calm
 Explicarea procedurilor pentru eliminarea stă rii de neliniște
 Facilitarea invă ță rii