Curs 1 Tehnici de explorare prin ultrasonografie

Ecografia capului şi a gâtului I

Ochiul şi orbita
 Examinarea ecografică reprezintă singura metodă imagistică larg accesibilă,utilizată
pentru evaluarea polului posterior ocular la cazurile în care oftalmoscopia este
inutilizabilă.
 Anatomia, relativ simplă,a globului ocular a facilitat aplicarea diagnostică a tehnicii
ultrasonografice în modul A încă din deceniul al VI – lea al secolului trecut.
 Ecografia bidimensională contribuie în mod major la explorarea multiplanară a
structurilor ochiului şi orbitei, fiind,probabil,cea mai frecvent indicată metodă de
examinare indirectă a acestui segment anatomic.
 Tehnicile Doppler, de examinare vasculară (în modul pulsat,color sau power,cu sau fără
contrast), îşi aduc contribuţia diagnostică într-un segment bine definit al patologiei
ochiului şi orbitei.
 Recent, au apărut noi tehnici de explorare ultrasonografică a structurilor oculare,cum
sunt ecografia tridimensională (3D) şi ultrasonografia cu rezoluţie foarte înaltă (între 20
– 50 MHz),denumită biomicroscopie ultrasonoră.
 Atât explorarea ultrasonografică în modul A cât şi biomicroscopia ultrasonoră necesită
aparatură specializată şi,prin însăşi caracteristicile lor,constituie apanajul exclusiv al
oftalmologiei.
Anatomie
Globul ocular

 Este alcătuit din două compartimente,parte a două sfere.

 Compartimentul anterior este parte a unei sfere mai mici şi reprezintă 1 / 6 din globul
ocular,iar compartimentul posterior,care ocupă restul de 5 / 6 din glob, parte a unei
sfere mai mari.
 Axa optică este linia care uneşte punctele de convexitate maximă a celor două
compartimente.Lungimea axială medie a ochiului normal este de 24 mm.
 Structural globul ocular este alcătuit din perete şi conţinut.
Peretele globului ocular

 Peretele globului ocular este compus din mai multe tunici sau straturi, suprapuse,cu
dispoziţie concentrică şi care îşi schimbă aspectul şi funcţia atunci când trec din
compartimentul posterior în cel anterior.
 Tunica externă,fibroasă,este alcătuită din scleră (posterior) şi cornee (anterior).
 Sclera
 Alcătuieşte stratul extern,fibros şi opac,care delimitează compartimentul
posterior al globului ocular.Ea se continuă,posterior,cu teaca durală a
nervului optic.
 Grosimea sclerei este de 1 mm posterior şi de 0.5 mm la ecuator.
 Este perforată posterior de către nervul optic.
 Corneea
 Reprezintă continuarea sclerei la polul ocular anterior.
 Este transparentă şi mai groasă ( 0.9 mm în centru şi 1.2 mm la periferie).
 Zona de joncţiune dintre coree şi scleră este delimitată prin limbul sclero –
cornean.
 Din tunica mijlocie,vasculară,denumită generic uvee,face parte coroida,corpul ciliar
(posterior) şi irisul (anterior).
 Coroida
 Coroida este stratul intermediar din alcătuirea peretelui compartimentului
posterior al globului ocular.
 Poate fi privită ca reprezentând prelungirea anterioară a arahnoidei şi piei
mater din structura nervului optic.
 Este o structură intens vascularizată.
 Corpul ciliar
 Reprezintă continuarea anterioară a coroidei.
 Pe secţiune are formă triunghiulară.
 În spaţiu are aspectul unui inel aplicat pe faţa internă a sclerei.
 Pe suprafaţa dinspre scleră a corpului ciliar se află muşchiul ciliar.
 Irisul se ataşează pe marginea anterioară,scurtă a corpului ciliar.
 Posterior de inserţia irisului se află procesele ciliare,pe care se ataşează
ligamentul suspensor al cristalinului.
 Irisul
 Este o diafragmă musculară, dispusă anterior de cristalin.
 Irisul separă,în compartimentul anterior al globului ocular,două camera –
anterioară (între cornee şi iris) şi posterioară (între iris şi cristalin).Ambele
camera conţin umoare apoasă.
 Tunica internă,reprezentată de retină,are structură nervoasă şi este regăsită doar la
nivelul compartimentului ocular posterior.
 Retina
 Este membrana internă a porţiunii posterioare a globului ocular.
 Ea reprezintă continuarea structurilor nervoase din nervul optic.
  Are grosimea de 0.4 mm posterior şi 0.1 mm anterior.
 Este alcătuită din două straturi – stratul pigmentar,extern,ataşat de
coroidă,şi stratul neural,intern (retina propria) aflat în contact cu corpul
vitros.
Conţinutul

 Conţinutul globului ocular este alcătuit din medii transparente,care,în sens antero –
posterior sunt:
 Umoarea apoasă
 Cristalinul
 Corpul vitros
 Umoarea apoasă
 Ocupă segmentul anterior al globului ocular.
 Ea este secretată de către procesele ciliare,în camera posterioară,şi trece prin pupilă
în camera anterioară,de unde este resorbită prin canalul Schlemm.
 Cristalinul
 Este o lentilă biconvexă,transparentă,cu diametrul de 10 mm şi grosimea de 3 – 4
mm ,situată pe faţa posterioară a irisului.
 Faţa anterioară a cristalinului vine în contact cu pupila iar faţa posterioară,cu corpul
vitros.
 Cristalinul este conţinut într-o capsulă elastică,de asemenea transparentă.
 El este menţinut în poziţie de către ligamentul suspensor,care se inseră pe procesele
ciliare.
 Corpul vitros
 Ocupă compartimentul posterior al globului ocular.
 Are structură gelatinoasă.
 Este ataşat mai ferm la retina care acoperă pars plana a corpilor ciliari,la nivelul ora
serrata,precum şi în regiunea discului optic.
 Pe restul circumferinţei globului ocular,vitrosul este în contact cu retina,fără să
adere la aceasta.
Orbita

 Conţine,în afara globului ocular,musculatura extrinsecă a acestuia,artere,vene,nervi

cranieni şi ţesut adipos.
 Cavitatea orbitei are aspect de butoi,cu diametrul maxim situat la cca. 1 cm posterior de
planul orificiului anterior al orbitei.
 La suprafaţă,globul ocular este învelit de o membrană fibroasă,denumită capsula
Tenon,considerată a reprezenta o expansiune a tecilor musculare.
 Cei şase muşchi extrinseci ai globului ocular se continuă cu această capsulă.
 Cei patru muşchi drepţi formează un con muscular în jurul globului ocular.
  Majoritatea masei de ţesut adipos din orbită se află în interiorul acestui con.
 În afara capsulei Tenon,orbita este umplută cu ţesut adipos,în strat mai subţire.

 Arterele,venele şi limfaticele străbat orbita în sens sagital.

 Artera oftalmică asigură vascularizaţia întregului conţinut al orbitei.
 Artera centrală a retinei intră în nervul optic,unde este însoţită de vena omonimă.
 Arterele ciliare lungi şi scurte asigură vascularizaţia globului ocular.
 Artera lacrimală irigă glanda lacrimală şi pleoapele.
 Venele oftalmice superioară şi inferioară trec prin fisura orbitală superioară,lateral de
artera oftalmică,care străbate canalul optic.
 Vena centrală a retinei este situată paralel cu artera omonimă,în interiorul nervului
optic.
 Venele vorticoase drenează în venele oftalmice.
 Glanda lacrimală este localizată în porţiunea supero – externă a orbitei.
Indicaţii ultrasonografie oculară

 Corpi străini intraoculari

 Hemoragie în vitros
 Cataractă
  Dezlipirea de retină
 Anomalii structurale oculare congenitale sau dobândite
 Tumori oculare
 Patologie orbitală retrooculară
 Nevrită optică
 Celulită
 Abcese
 Corpi străini
 Formaţiuni tumorale
Non – indicaţii ultrasonografie oculară

 Tulburări de refracţie
 Strabism
 Microangiopatie retiniană
 Toate situaţiile în care examenul oftalmoscopic stabileşte singur diagnosticul.
Tehnica de examinare

 Explorarea ultrasonografică a ochiului şi orbitei poate fi realizată cu aparate de ecografie

obişnuite,de “uz general“,sau cu aparate specializate,dedicate exclusiv utilizării în
ultrasonografia oftalmologică.
 Orice aparat de ecografie poate fi folosit pentru explorarea oculo – orbitală,cu condiţia
să accepte transductoare cu frecvenţă mare.
 Se utilizează transductoare liniare,cu suprafaţă mică şi frecvenţă nominală de 7.5 – 10
MHz.
 Metodologie de examinare
 Pacientul se află în decubit dorsal.
 Capul este uşor rotat de partea opusă celei examinate.
 Ochii sunt închişi.
 Pe faţa pacientului se aşează un câmp de izolare,cu deschidere centrală la nivelul
ochiului examinat.
 Se atrage atenţia pacientului să nu deschidă ochii pe toată durata examinării,întrucât
ecogelul poate avea efecte iritante asupra conjunctivei.
 Se aplică ecogel abundent asupra pleoapei închise.
 Se obţin secţiuni transversale şi sagitale prin orbită,iniţial cu ochiul în poziţie neutră
(privind înainte).
 În cursul examinării,pentru a beneficia de avantajele explorării în timp real,pacientul
poate fi rugat să îşi mişte globul ocular (să privească lateral) şi se analizează
comportamentul structurilor intraoculare în timp real.
 Se adaptează în permanenţă focalizarea şi mărirea imaginii astfel încât să se obţină
un aspect cât mai clar al structurilor intraoculare.
 Musculatura extrinseacă a globului ocular este dificil de evidenţiat cu transductoare
liniare.Pentru explorarea acesteia sunt necesare transductoare sectoriale sau se poate
utiliza facilitatea de emisie divergentă (trapezoidală) a ultrasunetelor,caracteristică
pentru transductoarele liniare ale anumitor firme.
 Studiul structurilor anatomice retrooculare impune folosirea unor frecvenţe mai
mici,care,de obicei,nu depăşesc 7.5 MHz.
 Studierea structurilor polului ocular anterior impune folosirea frecvenţei de 10 MHz sau
mai mare,asociată cu interpunerea unui strat lichid între transductor şi pleoapă.Stratul
lichidian trebuie să fie subţire (pentru a păstra structurile de interes în zona focală ) şi
poate fi reprezentat de o pungă cu apă sau o pernă de silicon.
 Există o mare varietate de aparate de ecografie construite special pentru folosirea în
oftalmologie.
 Aparatele pentru uz oftalmologic au încorporate o funcţie soft specială,care permite
corectarea segmentară a distanţelor măsurate,în funcţie de viteza de propagare a
ultrasunetelor prin fiecare din mediile transonice ale globului ocular.În acest mod,datele
de biometrie obţinute sunt reale.
 Tehnica de examinare în modul A a stat,timp de decenii,la baza ecografiei oculare.Chiar
şi astăzi,aparatele ecografice construite special pentru uz oftalmologic oferă
posibilitatea acestui mod de examinare,util,mai ales,pentru biometrie.
  Examinarea duală ( A + bidimensională) este posibilă pe majoritatea aparatelor care
posedă funcţia de examinare în modul A.
 Deşi a fost utilizată,în urmă cu mai mult de un deceniu,examinarea în modul M nu îşi
mai găseşte astăzi locul printre tehnicile de evaluare sonografică oculară.
 Tehnicile ultrasonografice Doppler sunt utilizate în mod curent pentru evaluarea
vascularizaţiei oculo – orbitale.Metoda Doppler color permite reperarea rapidă a vaselor
de sânge.Tehnica Doppler pulsat permite analiza caracteristicilor fluxului în artere şi
vene iar metoda power Doppler este aplicată pentru studierea regiunilor cu flux foarte
lent.
 Ultrasonografia tridimensională,ultrasonografia cu substanţe de contrast şi
biomicroscopia ultrasonoră reprezintă tehnici nou intrate în practica clinică şi aflate în
plin proces de evaluare.

Anatomie ecografică
 La polul anterior bulbar,pleoapele,fundurile de sac conjunctivale şi conjunctiva
împreună cu corneea apar sub forma unor structuri liniare ecogene care delimitează
faţa ventrală a camerei anterioare.
 Examinarea cu frecvenţă mare permite evidenţierea corneei,sub forma unei interfeţe
ecogene convexe.
 Muşchiul ridicător al pleoapei superioare poate fi identificat,în grosimea pleoapei,sub
forma unei structuri liniare hipoecogene.
 Spaţiul camerei anterioare este transonic şi este delimitat posterior de către iris.În
centrul liniei ecogene a irisului se observă o întrerupere transonică determinată de către
pupilă.
 Posterior pupilei şi irisului apare structura cristalinului.
 Faţa anterioară a cristalinului,aflat în vecinătatea imediată a irisului,nu poate fi
identificată separat de acesta.
 De asemenea,camera posterioară nu poate fi vizualizată în mod separat,întrucât
dimensiunea sa,în sens antero – posterior,este foarte mică.
 Cristalinul este,de asemenea,transonic.Diametrul său este de 10 mm, iar grosimea de 3
– 4 mm.Faţa posterioară a cristalinului apare sub forma unei interfeţe liniare intens
ecogene,concavă anterior.
 Datorită raporturilor cu fasciculul de ultrasunete şi a reflectării unei părţi a ecourilor în
altă direcţie decât spre transductor,adesea este vizibilă doar o parte din faţa posterioară
a cristalinului.
 Corpul ciliar apare ca o arie de îngroşare ecogenă a feţei interne a peretelui globului
ocular,în vecinătatea cristalinului.
 Uneori,între circumferinţa cristalinului şi corpul ciliar se poate evidenţia o structură
liniară,ecogenă,care reprezintă ligamentul suspensor al cristalinului.
 Situat posterior de cristalin,corpul vitros este omogen,transonic,şi ocupă cea mai mare
parte a globului ocular.
 Întrucât vitrosul nu aderă de retină decît în câteva puncte,în cursul examinării ecografice
în timp real,la mobilizarea globului ocular,se poate observa mişcarea ondulantă a
vitrosului faţă de retină.
 Peretele posterior al bulbului este ecogen.Adesea,el apare nestratificat,întrucât
straturile anatomice ale globului ocular (retină,coroidă,scleră) nu pot fi identificate
separat în mod normal.Dacă se utilizează frecvenţe mari şi se reduce amplificarea US în
profunzime,coroida apare mai puţin ecogenă decât sclera sau retina.
 Retroocular,ţesutul adipos al orbietei este hiperecogen,fenomen datorat în primul rând
amplificării acustice induse de către vitros.În masa ţesutului adipos poate fi identificată
structura hipoecogenă,dispusă sagital,a nervului optic,care uneşte vârful orbitei de polul
posterior bulbar.Nervul optic are lungimea de 25 mm,iar grosimea sa maximă nu
depăşeşte 4.5 – 5 mm.
  Muşchii extrinseci ai globului ocular sunt placaţi spre pereţii laterali ai orbitei şi au
aspect liniar hipoecogen.Muşchii drepţi sunt uşor de identificat în timp ce oblicii sunt
mai greu de vizualizat,fiind subţiri şi placaţi pe muşchii drepţi.
 Între muşchii extrinseci şi peretele osos al orbitei se interpune un strat adipos
subţire,hiperecogen.
 Vasele orbitale (ciliare,retiniene,oftalmice) nu pot fi vizualizate pe imaginea
bidimensională în mod normal.Depistarea şi explorarea acestor vase impune utilizarea
tehnicii Doppler color.
 Glanda lacrimală este ecogenă,dimensiunea sa maximă nedepăşind 10
mm.Adesea,parenchimul glandei lacrimale nu poate fi diferenţiat de ţesutul adipos
intraorbital învecinat.

Patologie – Globul ocular

Cataracta

 Cataracta este caracterizată de opacifierea cristalinului sau a capsulei cristaliniene.

 Indiferent de natura sa,primară sau secundară,este diagnosticată oftalmoscopic.
 Ecografic,pot fi observate ecouri organizate,de tip parenchimatos,în structura
cristalinului.
 Un semn incipient de cataractă îl reprezintă vizualizarea foarte bună a întregii
circumferinţe a cristalinului.
 Cataracta imatură este caracterizată prin nuclee ecogene amorfe,dispersate în masa
cristalinului.
 În cataracta matură,întreaga masă a cristalinului este ecogenă,structura putând fi
omogenă sau stratificată.
 Principalul rol al examinării ecografice este acela de a evalua starea structurilor
retrocristaliniene,care nu sunt accesibile examenului vizual direct.
Hemoragia intraoculară

 Se manifestă mai ales la nivelul vitrosului.

 Aspectul hemoragiei depinde de localizarea acesteia în raport cu straturile peretelui
ocular,vârsta şi cantitatea hemoragiei,starea preexistentă a structurilor oculare şi
prezenţa unor modificări asociate.
 Hemoragia poate fi spontană,fără cauză aparentă sau recunoscând o cauză sistemică ori
posttraumatică.
 Ea poate fi localizată în interiorul vitrosului,între vitros şi retină sau subretiniană.
 Hemoragia intravitroasă :

 În cantitate mică nu poate fi identificată prin ecografie.

 Aspectul vitrosului poate fi normal,transonic,sau pot fi observate fine ecouri,cu
aspect necaracteristic,dispersate în mod neuniform în masa corpului vitros.
 Hemoragia în cantitate mai mare se manifestă prin apariţia flocoanelor sau/şi a
sedimentelor hemoragice.
 Organizarea cheagului determină apariţia unor trame hipoecogene,de tip
parenchimatos,dispuse sagital sau radiar.
 Cheagul organizat din vitros poate avea aspect pseudotumoral – masă de tip
parenchimatos,neomogenă,ocupând un procent variabil din volumul vitreean.
  În mod caracteristic,cheagul din vitros este mobilizabil la schimbarea poziţiei
globului şi are aspect rapid variabil în timp.
 Pentru diagnosticul corect al hemoragiei în vitros,examinarea în timp real este
indispensabilă.
 La schimbarea rapidă a poziţiei globului ocular,se constată ondularea conţinutului
vitrosului şi deplasarea acestuia faţă de peretele ocular posterior.
 Depistarea unor puncte în care conţinutul hemoragic nu se deplasează faţă de
peretele ocular indică existenţa,în acele zone,a aderenţelor.
 Prezenţa hemoragiei determină alterarea severă a compoziţiei vitrosului,care se
lichefiază.
 Modificările morfologice din hemoragie pot persista săptămâni sau luni.
 În vitors pot apare benzi fibroase de tracţiune,rigide şi ecogene,care,în timp,se pot
complica cu dezlipirea retinei.Organizarea fibroasă,uneori cu calcificări,reprezintă o
varietate mai rară de evoluţie a hemoragiei intraoculare.

Dezlipirea retinei (DR)

 Dezlipirea retinei de pe coroidă este clasificată,din punct de vedere anatomopatologic,în

regmatogenă şi nonregmatogenă.
 Decolarea regmatogenă este indusă de apariţia unei discontinuităţi (fenestrare) în
retină.
 În decolarea nonregmatogenă,continuitatea retinei este păstrată,iar afecţiunea este
produsă fie de tracţiune asupra suprafeţei retiniene,fie de apariţia exudatului
subretinian.
 Evoluţia dezlipirii de retină parţială este progresivă,cu viteze variate,spre dezlipirea de
retină totală.
 Ultrasonografia are un rol fundamental în evaluarea imagistică a pacienţilor cu dezlipire
de retină.Examenul oftalmoscopic depistează prezenţa DR dar este limitat de suprafaţa
anterioară a retinei.Ecografiei îi revine rolul de a preciza starea ţesuturilor
subretiniene,precum şi extinderea DR.
 Retina aderă puternic de peretele globului ocular la nivelul discului optic (posterior) şi a
ora serrata (anterior).DR nu afectează,practic,niciodată aceste puncte de rezistenţă
maximă.
 Aspectul ecografic tipic al DR recente :
 Constă în apariţia,în vecinătatea peretelui posterior al globului ocular,a unei
interfeţe care este puternic ecogenă,liniară şi paralelă cu peretele ocular.
 Structura descrisă aderă la discul optic precum şi la peretele anterior ocular,în zona
ora serrata.
 Anterior de retina dezlipită se află corpul vitros,iar posterior se poate afla lichid
(exudat) sau o masă ecogenă.
  Ca şi întindere,DR poate fi limitată,parţială sau extinsă.
 La examinarea în timp real,retina decolată prezintă aspectul de membrană
ondulantă în compartimentul ocular posterior.

Tumorile oculare

 Tumorile oculare pot fi primare sau secundare.

 Tumorile primare maligne cele mai frecvente sunt reprezentate de melanomul coroidian
/ ciliar şi de retinoblastom.
 Aspectul ecografic general al unei tumori oculare este acela de formaţiune
parenchimatoasă cu origine în peretele globului ocular,cu bază de implantare largă şi
suprafaţă neregulată.Formaţiunea proemină spre vitros,are structură parenchimatoasă
cu ecogenitate medie,frecvent neomogenă şi este hipervascularizată la examinarea
Doppler color.
 Natura histopatologică a unei tumori oculare nu poate fi stabilită prin examinare
ecografică.
 Frecvent,tumorile oculare întrerup continuitatea straturilor peretelui ocular şi sunt
acompaniate de dezlipirea neregmatogenă a retinei.
 Tumorile mici sau metastazele oculare au aspect discoidal şi induc deformarea redusă a
peretelui posterior.
 Examinarea ecografică poate diagnostica invazia ţesuturilor orbitale de către tumoră.
 Dificultăţile diagnostice apar în cazul tumorilor localizate la nivelul polului anterior,în
regiunea ciliară.
 Melanomul
 Este cea mai frecventă tumoră oculară a adultului.
 Formaţiunea ia naştere,la 85 % din cazuri,din coroidă,iar restul de 15 % din cazuri,din
corpul ciliar.
 Incidenţa maximă este în deceniul al VI lea de viaţă.
 Melanoamele sunt foarte rare la persoanele cu vârsta sub 30 de ani.
 Aceste tumori sunt unifocale şi unilaterale.
 Aspectul ecografic este cel tipic,descris mai sus.Masa tumorală are ecogenitate
moderată.

 Melanoamele hipoecogene sau cu componentă chistică sunt rare.Şi mai rare sunt
melanoamele care conţin calcificări,sub forma unor focare ecogene cu umbră
acustică.Atunci când sunt prezente,calcificările sunt relativ mari şi unice.
 Frecvent,melanoamele se asociază cu dezlipirea de retină şi / sau hemoragia
intraoculară.
 Invadarea orbitei de către melanom este relativ rar întâlnită.În cazul în care aceasta
apare,la nivelul bazei tumorii se constată întreruperea continuităţii peretelui şi
apariţia unei mase hipoecogene în ţesutul adipos retroocular.
 Examinarea ecografică oferă elemente diagnostice foarte importante în stabilirea
atitudinii terapeutice faţă de un melanoma coroidian, întrucât precizează relaţia
 tumorii cu discul optic,gradul de infiltrare a peretelui şi / sau ţesuturilor
perioculare,precum şi dimensiunile tumorii.
 Retinoblastomul
 Este o tumoră malignă intraoculară cu apariţie caracteristică la vârsta copilăriei.
 Majoritatea retinoblastoamelor apar înainte de vârsta de 3 ani.
 Tumora este bilaterală la cca. o treime din cazuri şi poate fi multifocală.
 Nu se constată afectare preponderentă a vreunui sex iar condiţionarea genetică este
dovedită doar la mai puţin de 10 % din cazuri.
 Ecografic,retinoblastomul apare sub forma unei tumori care proemină spre vitros
(formă endofitică) sau care determină dezlipirea retiniană (forma exofitică).

 De obicei,în momentul depistării,retinoblastoamele sunt tumori mari,care ocupă o

proporţie variabilă din volumul compartimentului ocular posterior.Conturul tumorii
este neregulat,boselat,aspect redat foarte elocvent de explorarea tridimensională.În
mod caracteristic,în structura retinoblastoamelor apar calcificări conglomerate,care
produc umbră acustică largă.
 Metastazele intraoculare
 Sunt localizate mai ales la nivelul coroidei,în zona polului posterior ocular şi provin
de la neoplasmele mamare,bronhopulmonare,renale,testiculare sau ale tubului
digestiv.
 Ecografic,tumorile metastatice au bază largă de implantare,cu aspect discoid şi pot fi
unice sau multiple,frecvent bilaterale.
  Ele pot fi foarte plate,producând aspect de îngroşare difuză a coroidei,sau poate
avea caracter protruziv spre interiorul globului,moment în care nu mai pot fi
diferenţiate de melanoame.
Traumatismele oculare

 Patologia traumatică a globului ocular cuprinde modificări ale peretelui şi conţinutului

ocular,cu sau fără prezenţa corpilor străini intraoculari.
 Modificările peretelui ocular
 Apar drept consecinţă a deformării globului ocular.
 Dezlipirea retiniană
 Apare mai frecvent în cadranul supero – nazal şi poate avea caracter lent
progresiv.
 Traumatismele severe pot fi asociate şi cu dezlipirea coroidei.
 Ruptura globului ocular
 Apare în urma unor traumatisme în regiunea antero – laterală a orbitei.
 Diagnosticul acestei entităţi se stabileşte prin semne indirecte.
 Globul ocular are dimensiuni reduse,este deformat şi prezintă hemoragie.
 Poate fi identificat aer intraocular,sub forma unor structuri hiperecogene.

 Modificările conţinutului ocular

 Interesează,în majoritatea cazurilor,compartimentul posterior al globului ocular.
 Subluxaţia sau luxaţia cristalinului
 Este mai uşor de demonstrat dacă se asociază hemoragie intravitreană sau
cataractă posttraumatică.
  Hemoragia intraoculară
 Are aspectul de plajă moderat ecogenă,neomogenă,uneori
sedimentată,mobilă la schimbarea poziţiei globului ocular.
 Ftizia globului ocular
 Reprezintă stadiul terminal,ireversibil,al modificărilor oculare
posttraumatice.
 Globul ocular are dimensiuni reduse,structura este complet dezorganizată iar
în masa vitrosului pot apare calcificări grosolane.
 Modificările conţinutului orbitei
 Hematoamele subperiostale
 Sunt,de obicei ,foarte hipoecogene,aproape transonice.
 Implantul de silicon
 Utilizat în scop cosmetic sau pentru a reface continuitatea peretelui orbitei,în
caz de fracturi.
 Apare,la examinarea ecografică,drept o zonă pur transonică.
 Este importantă cunoaşterea prealabilă a localizării implantului,pentru a
putea realiza diferenţierea cu patologia orbitală proprie.

Corpii străini intraoculari

 Indiferent de natura sau radioopacitatea lor,apar ecografic sub forma unor focare
ecogene cu con de umbră.
 Diagnosticul este uşor de stabilit în cazul în care corpii străini sunt localizaţi în vitros,desi
conul de umbra poate fi observat mai greu.
 Fragmentele metalice sau minerale produc efectul de reverberaţie caracteristic,nucleele
ecogene fiind însoţite de artefacte în coadă de cometă.
  Uneori,prezenţa corpului străin poate fi indicată de o linie de hemoragie în vitros.
 Corpii străini intraoculari îşi schimbă poziţia la mişcarea globului ocular.
 Studii recente demonstrează utilitatea prezenţei unui aparat de ultrasonografie oculară
în departamentele de medicină de urgenţă.

Patologie – Orbită
Patologie inflamatorie
Nevrita optică

 Este caracterizată prin îngroşarea nervului optic.

 Diametrul acestuia depăşeşte 5 mm.
 Frecvent se constată asimetria nervilor optici.
Oftalmopatia hipertiroidiană

 Se manifestă prin îngroşarea musculaturii extrinseci a globului ocular,asociată cu edem

al ţesutului adipos retroocular.
 În această afecţiune,corpul muşchiului drept intern are grosime mai mare de 4 mm,pe
secţiuni transversale.
 Adesea,pentru a putea explora musculatura extrinsecă,este nevoie de transductoare cu
emisie divergentă a ultrasunetelor.
 Ţesutul adipos retroocular are volum crescut şi ecogenitate mai scăzută decât
normal,datorită edemului.
 Muşchiul drept inferior este afectat cel mai frecvent de procesul edematos.Din
păcate,acest muşchi este greu de evidenţiat prin ecografie.
  Examinarea prin rezonanţă magnetică nucleară este net superioară ultrasonografiei,în
ceea ce priveşte evaluarea modificărilor morfologice orbitale din hipertiroidism.

Celulita orbitală

 Evoluează cu tumefierea ţesuturilor retrooculare,care au o textură neomogenă.

 Scăderea progresivă a ecogenităţii ţesuturilor din interiorul conului muscular,asociată cu
structurarea unei leziuni lichidiene cu margini imprecis conturate şi cu debriuri ecogene
în interior,orientează spre apariţia unui abces orbital,aflat,de obicei,în legătură directă
cu patologia inflamatorie a unui sinus aerian din vecinătate.
Dacrioadenita

 Defineşte inflamaţia glandei lacrimale.

 În unghiul supero – extern al orbitei apare o masă nodulară,hipoecogenă,bine
vascularizată.
 Diferenţierea faţă de o tumoră a glandei lacrimale nu poate fi realizată numai pe baza
imaginii ecografice.
Miozita

 Defineşte inflamaţia musculaturii extrinseci a globului ocular.

 Este caracterizată prin tumefierea globală a muşchilor,spre deosebire de oftalmopatia
hipertiroidiană,unde este tumefiat numai corpul muşchiului,iar originea şi inserţia nu
sunt afectate.
Patologie vasculară

Varicele orbitale

 În ţesutul adipos retroocular apar imagini vasculare,transsonice,cu dimensiuni şi forme

variate.
 Evoluează,clinic,cu exoftalmie intermitentă.
 În mod caracteristic,dimensiunea varicelor creşte după comprimarea venei jugulare
interne homolaterale.
 Ultrasonografia Doppler certifică prezenţa fluxului venos lent,tip periferic,în structurile
transsonice retrooculare.
 Uneori,fluxul este prea lent pentru a putea fi identificat prin tehnica Doppler.
Fistulele arterio – venoase

 Pot să apară spontan (malformaţii vasculare ) sau posttraumatic.

 Se traduc pe imaginea ecografică prin prezenţa unor canale serpiginoase transonice într-
o anumită zonă a orbitei.
Patologie tumorală
Chistele orbitale

 Apar ca mase transonice,rotunde sau ovale,care pot fi deformate la compresiunea cu

transductorul.
 Formaţiunile sunt lipsite de vascularizaţie la examinarea Doppler.
Hemangiomul cavernos

 Apare la adulţi şi este localizat,la majoritatea cazurilor,în interiorul conului muscular.

 Leziunea este moderat ecogenă sau franc hiperecogenă şi poate comprima musculature
extrinsecă sau nervul optic.
Rabdomiosarcomul

 Apare mai frecvent la copii.

 Provine din musculatura extrinsecă a globului ocular,debutând,adesea,în cadranul
supero – nazal.
  Ecografic se observă o masă hipoecogenă,imprecis delimitată şi bine vascularizată,care
este responsabilă de proptoză rapid progresivă.
Metastaze tumorale

 Metastazele în orbită şi invadarea orbitei de către tumori din vecinătate se manifestă

prin apariţia,în orbită,a unor leziuni nodulare cu ecogenitate moderată,care dislocă şi
înlocuiesc ţesuturile retrooculare normale.

Aplicaţii ale altor modalităţi de examinare ultrasonografică a ochiului şi orbitei

Biometria oculară în modul A

 Necesită utilizarea unor transductoare specializate,aplicate pe cornee direct sau prin

intermediul unei pungi cu apă,şi care au frecvenţa nominală cuprinsă între 10 – 20 MHz.
 Aparatele de ecografie utilizate pentru biometrie oculară sunt prevăzute cu o funcţie
software specială,care permite corectarea sectorială a calculelor pentru viteza de
propagare a ultrasunetelor,ţinând cont că această viteză are valoarea de 1532 m / sec în
umoarea apoasă şi corpul vitros şi 1642 m / sec în cristalin.
 Datorită necesităţii unui aparat de ecografie specializat,biometria este practicată,de
rutină,doar în serviciile dotate cu astfel de echipament,de obicei servicii de
oftalmologie.
 Imposibilitatea corectării sectoriale a erorii de viteză,la aparatele ecografice de uz
general,face ca ecografia bidimensională,efectuată cu echipamente obişnuite,să nu fie
indicată pentru biometrie oculară,întrucât rata de eroare este inacceptabil de mare.
Explorarea vasculară Doppler

 Are aplicaţii multiple în patologia ochiului,şi mai ales,a orbitei.

 De această examinare beneficiază,în primul rând,patologia vasculară oculo – orbitală
 Fistula carotido – cavernoasă
 Malformaţiile arterio – venoase
 Varicele orbitale
 Tromboza venei oftalmice
 Prin tehnica Doppler sunt evaluate modificările fluxului arterial orbital care apar în
stenoza sau ocluzia arterei carotide interne,glaucom sau suferinţe sistemice (anemia
falciformă,diabetul zaharat,hipertiroidism).
 Utilitatea metodei Doppler se reflectă în aprecierea vascularizaţiei maselor tumorale ale
ochiului şi orbitei.
Biomicroscopia ultrasonoră (UBM)

 Metoda defineşte vizualizarea ţesuturilor vii cu rezoluţie microscopică.

 Aplicaţii ale biomicroscopiei ultrasonore (UBM) au fost dezvoltate în
oftalmologie,dermatologie, ecografie intravasculară sau explorarea cartilajelor.
 Pentru aplicaţii oculare,examinarea se efectuează cu transductoare a căror frecvenţă
este mai mare de 20 MHz.
 Se utilizează tehnica de imersie a suprafeţei anterioare a globului ocular în soluţie de
metilceluloză 2 %.
 Vascularizaţia iriană poate fi explorată cu transductoare cu frecvenţa de 38 MHz.
 Majoritatea aplicaţiilor au fost dezvoltate în domeniul frecvenţelor de 40 – 60 MHz,unde
se poate obţine rezoluţia de 50 microni.
 Nu apar efecte biologice adverse asupra corneei,chiar după expuneri îndelungate la
ultrasunete cu frecvenţă de 50 MHz.
 Aplicaţii clinice
 Reprezintă metoda optimă pentru măsurarea grosimii centrale a corneei (valori de
550 – 560 microni )
 Diagnosticul retinopatiei prematurului
 Explorarea melanoamelor iriene şi ale corpului ciliar
 Explorarea integrităţii capsule cristaliniene în condiţii posttraumatice
 Explorarea proceselor inflamatorii ale regiunii anterioare a globului ocular
Ecografia tridimensională

 Achiziţionarea şi stocarea tridimensională a informaţiilor ultrasonografice are multiple

aplicaţii şi în patologia oculo – orbitală.
 Prin această tehnică,devine posibilă măsurarea cu acurateţe a volumului tumorilor
intraoculare şi urmărirea evoluţiei acestora în cursul tratamentelor conservatoare.
 Măsurătorile tumorale efectuate prin ecografia tridimensională sunt
exacte,reproductibile,şi prezintă corelaţii foarte bune cu alte tehnici standardizate de
evaluare a dimensiunilor şi volumului tumoral.
 Metoda poate fi cuplată cu UBM pentru a creşte acurateţea explorării polului anterior al
ochiului.
 Explorarea tridimensională permite evaluarea raporturilor tumorale cu nervul optic.Prin
această tehnică se poate obţine o adevărată “oftalmoscopie virtuală “, la pacienţii la
care explorarea vizuală directă nu este posibilă.
 Metoda permite stocarea informaţiilor sub formă de volum,astfel încât examinarea
poate fi trimisă “în ansamblu”, pentru a fi evaluată de către un alt examinator.În acest
mod,ecografia tridimensională devine un bun fundament pentru telemedicină.