LICEUL TEHNOLOGIC ”NICOLAE ONCESCU”, IANCA

JUDEŢUL BRĂILA

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII
PROFESIONALE A ABSOLVENŢILOR ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LICEAL,
FILIERA TEHNOLOGICĂ
NIVEL 4

PROFILUL: RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

CALIFICARE PROFESIONALĂ: TEHNICIAN VETERINAR

ÎNDRUMĂTOR: CANDIDAT:
Dr. vet. UNGUREANU TUDOREL STAN F. ANDREI MĂDĂLIN

ABSOLVENT : 2020
 TEMA

AFECȚIUNI ALE GLOBULUI

OCULAR

2
 CUPRINS

ARGUMENT…………………………………………………………………….………..…....5
CAPITOLUL I. ANATOMIA OCHIULUI......................................................................7
CAPITOLUL II. MECANISMUL VEDERII.....................................................................8
CAPITOLUL III. AFECȚIUNI ALE GLOBULUI OCULAR LA ANIMALE…………..10
III.1. Contuziile globului ocular.....................................................................................10
III.2. Glaucomul.............................................................................................................10
III.3. Cheratitele............................................................................................................11
III.4. Uveitele................................................................................................................12
III.5. Dezlipirea sau decolarea retinei...........................................................................12
III.6. Blefarita................................................................................................................13
III.7. Dacriocistita..........................................................................................................14
III.8. Oftalmia periodică a calului.................................................................................14
III.9. Cataracta...............................................................................................................16
III.10. Amauroza............................................................................................................16
III.11. Luxația și avulsia globului ocular.......................................................................17
III.12. Oftalmia traumatică (panolftamia).....................................................................17
CAPITOLUL IV. AFECȚIUNI OCULARE LA CÂINI....................................................18
IV.1 Inflamarea pleoapelor…………………………………………………………….18
IV. 2 Cheroconjunctivita Sicca…………………………………………………..…...19
IV.3 Glaucomul………………………………………………………………………..19
IV.4 Ulcerul corneean………………………………………………………………….19
IV.5 Conjunctivita……………………………………………………………………..20
CAPITOLUL V. AFECȚIUNI OCULARE LA PISICI.....................................................20
V.1 Glaucomul……………………………………………………………………..…20
V.2 Cataracta……………………………………………………………………….....20
V.3 Tumori…………………………………………………………………………....21
V.4 Atrofia retiniană progresivă………………………………………………….…..21
V.5 Conjunctivita………………………………………………………………….…21
V.6 Herpesul……………………………………………………………………….…21
V.7 Afecțiuni ale corneei…………………………………………………………….22
V.8 Entropionul……………………………………………………………………...22
V.9 Prolabarea celei de a 3-a pleoape………………………………………………..22

3
 V.10 Afecțiunile glandei și sistemului lacrimal…………………………………….22
CAPITOLUL VI. AFECȚIUNI OCULARE AVIARE.................................................23
CONCLUZII………………………………………………………………….......................25
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………........................26
ANEXE .......................................................................................................................27

4
 ARGUMENT

Ochiul este un organ sensibil şi complex. Conţine mai multe părţi funcţionale care
împreună fac ca vederea să fie posibilă. Deşi multe dintre părţi sunt aceleaşi la specii diferite,
animalele şi-au dezvoltat anumite adaptări care se potrivesc cel mai bine nevoilor lor.
Pe lângă globul ocular - formațiune responsabilă de realizarea funcției vizuale, ochiul
este prevăzut cu numeroase structuri auxiliare prezente pentru asigurarea  protecţiei şi a curățirii
globului ocular.
Aceste structuri includ pleoapele, genele, glandele lacrimare (glandele care produc
lacrimi) şi pleoapa a treia. Multe dintre animale au trei pleoape: pleoapa de sus, pleoapa de jos şi
membrana care clipeşte (a treia pleoapă).
Cele trei pleoape şi conjunctiva umezesc, hrănesc şi protejează globul ocular.
Conjunctiva este membrana subţire care căptuşeşte interiorul pleoapei superioare şi al celei
inferioare, precum şi câteva zone externe ale globului ocular. Pleoapa a treia oferă protecţie
suplimentară ochiului. Gene mari sunt ataşate pleoapei superioare la cele mai multe animale şi
împiedică particulele de praf să intre în ochi.
Pleoapele au acelaşi rol, dar mai produc şi reflexul de a clipi pentru a împrăştia lacrimile
şi alte substanțe cu efect lubrifiant pe suprafaţa corneei, curăţând-o în plus şi de praf şi
acumulările microscopice.
Lacrimile sunt produse de glandele lacrimare şi conţin şi lizozim, o enzimă cu efect
antibacterian. Lacrimile ies din ochi şi structurile sale auxiliare printr-un mic canal sau
deschizătură prezentă la colţul interior al ochiului numită canalul lacrimar.
Vederea animalelor de pe Pământ este unică, iar unele pot vedea chiar ceea ce noi nu
putem. Câinii au vederea proastă; ochii lor nu văd foarte multe culori, iar ei văd lumea într-un
mod oarecum şters. Pe de altă parte, ei pot vedea foarte bine pe timp de noapte, ochii lor sunt
mai sensibili la mișcare.

Cataracta reprezintă opacifierea lentilei ochiului, numită cristalin. În mod normal

acest cristalin aflat în spatele irisului este perfect transparent și asigură focalizarea imaginii pe
retină, adică vederea clară. În stadiile avansate, netratată, această afecțiune poate produce
complicații grave.

5
 Ca şi în cazul oamenilor, glaucomul este cauzat de creşterea tensiunii intraoculare, care
poate produce atrofierea nervului optic şi îngustarea câmpului vizual având ca rezultat final
pierderea vederii. Afecţiunea poate fi tratată cu picături, dar în cazurile mai grave când ochiul
deja s-a inflamat, globul ocular este îndepărtat, iar cavitatea ochiului este cusută.

Examenul ecografic al globului ocular şi al cavităţii orbitale permite diagnosticarea

timpurie a afecţiunilor degenerative a diverselor componente ale acestuia, precum şi
identificarea diferitelor formaţiuni de natură tumorală greu sesizabile la examenul radiologic.
Examenul Doppler al globului ocular permite examinarea pachetului vascular oftalmic, precum
şi arterele şi venele ciliare laterale, acest fapt ajutând la identificarea eventualelor malformaţii
sau obstrucţii de la acest nivel.

Vă mulțumesc!

6
CAPITOLUL I. ANATOMIA OCHIULUI
Globul ocular are trei învelişuri principale: tunica fibroasă, tunica vasculară şi tunica
nervoasă. Denumirile prezintă indicii legate de structurile şi funcţiile lor de bază, dar o privire
mai atentă asupra componentelor fiecărei membrane va face ca mecanismul vederii să fie înţeles
mult mai uşor.
TUNICA FIBROASĂ este membrana aflată la exterior. Este o reţea opacă (nu
transparentă) de colagen (proteină fibroasă) şi fibre elastice, numită “sclerotica” și acoperă trei
sferturi din partea posterioară a ochiului.
Sclerotica este dură şi extensibilă într-o anumită măsură, ca un balon gros umplut cu
componentele gelatinoase ale ochiului. Cealaltă parte a tunicii fibroase, sfertul anterior (partea
frontală) a ochiului, este o structură limpede numită „cornee”. Este formată din straturi foarte
subţiri de celule aşezate într-un mod unic care face corneea să fie transparentă. O cornee
sănătoasă permite luminii să pătrundă în interiorul globului ocular.
TUNICA VASCULARĂ
Tunica vasculară, aşa cum arată şi numele, reprezintă o reţea de vase nervoase care
alimentează ţesuturile ochiului cu oxigen şi substanţe nutrivitive. Această reţea se află  sub
sclerotică şi se mai numeşte şi „coroidă”. Anterior coroidei se află o structură circulară numită
„corpul ciliar”.
Corpul ciliar este înzestrat cu  muşchi care acţionează asupra ligamentelor suspensoare
numite „zonule” care fixează cristalinul în poziţia corectă. Ligamentele pot fi încordate sau
relaxate în funcţie de acţiunea muşchilor ciliari. Tensiunea pe ligamente schimbă forma
cristalinului în funcţie de distanța la care se află obiectul privit. Acest proces se numeşte
„acomodare (vizuală)”.
Irisul reprezintă porţiunea colorată a ochiului. Poziţionat în faţa corpului ciliar, reprezintă
partea anterioară a tunicii vasculare, şi împarte partea frontală a ochiului în două camere –
camera anterioară şi camera posterioară.
Deschizătura din centrul irisului se numeşte „pupila” şi este ceea ce arată ca centrul
negru al ochiului. Irisul dilată sau contractă pupila pentru a regla cantitatea de lumină care
pătrunde în ochi. La lumină puternică pupila va fi mică, dar la lumină slabă pupila se va mări
pentru a lăsa să pătrundă cât mai multă lumină.
TUNICA NERVOASĂ
Tunica nervoasă reprezintă un strat de celule fotoreceptoare care formează „retina”.
Aceste celule au abilitatea de a transforma lumina în semnale electrochimice care sunt transmise

7
către sistemul nervos. Există şi un orificiu aproximativ circular pe unde ies nervul optic şi
vasele de sânge, numit „discul optic”.
Deseori discul optic este numit „pata oarbă” deoarece acesta nu conţine celule
fotoroceptoare, aşadar nicio imagine nu poate fi percepută în zona aceea.
Există două tipuri de celule fotoreceptoare care îndeplinesc funcţii diferite şi sunt
denumite în funcţie de forma celulei. Acestea sunt celulele în formă de bastonaş şi celulele  în
formă de con.
Bastonaşele sunt foarte sensibile la lumină, prin urmare ele predomină la speciile
nocturne. 
Conurile au nevoie de lumină puternică şi au rol în formarea imaginilor detaliate şi
perceperea culorii.
Mamiferele domestice au în general mai multe  bastonaşe  şi sunt incapabile să distingă
bine culorile. Totuşi, anumite reptile şi cele mai multe păsări pot distinge culorile, deoarece
retina lor conține un număr mare de conuri. În spatele retinei în poziţie centrală se află o
adâncitură. Aceasta se numeşte „fovea centralis” şi este mult mai accentuată la animalele mai
mari. În jurul foveei se află un cerc puţin mai proeminent de celule numit „macula lutea”.
Deoarece cea mai mare parte din lumină ajunge în această zonă, aglomerarea de celule
fotoreceptoare la acest nivel creşte considerabil. Porțiunea anterioară a retinei este non-vizuală şi
nu conţine celule fotoreceptoare, deoarece lumina nu vine în contact cu acea suprafaţă.
O linie numită „ora serrata” marchează diviziunea dintre retina vizuală şi cea non-
vizuală. Această denumire i-a fost dată deoarece linia pare crestată sau zimţată la oameni.
Totuşi, la animalele domestice, această împărţire nu este striată, şi este denumită uneori şi „ora
ciliaris retinae”. Totuși, termenul „ora serrata” mai este încă folosit pentru a descrie această
structură, atât la animale, cât şi la oameni.

CAPITOLUL II. MECANISMUL VEDERII

Partea ochiului responsabilă  de formarea unei imagini cât mai clare este
cristalinul. Această structură  nu face parte din membranele globului ocular, ci este asociată cu
componentele tunicii vasculare. Ligamentele suspensoare ale corpului ciliar îl fixează în spatele
irisului. Este o structură fină, transparentă şi sferică, iar forma sa convexă face ca imaginile să
fie focalizate pe retină. Când muşchii ciliari sunt relaxaţi, ligamentele sunt încordate, iar
cristalinul se lungeşte. Aceasta permite animalului să vadă obiecte la mare distanţă.

8
 Contractarea muşchilor ciliari slăbeşte ligamentele, făcând astfel cristalinul mai bombat,
iar animalul poate focaliza lumina reflectată de obiecte aflate în apropiere. Procesul de
schimbare a formei cristalinului pentru a vedea obiectele pe măsură ce acestea se apropie se
numeşte „acomodare”. În cazul în care cristalinul nu ar avea capacitatea de a se acomoda,
animalul nu ar putea să vadă decât lucrurile care se află doar la o anumită distanţă. Prin urmare,
acomodarea este o funcţie a cristalinului foarte importantă şi utilă.
Ochii omului au un grad foarte mare de acomodare, câinii şi pisicile mai mic, iar vitele
aproape că nici nu dispun de această funcţie. Mai mult, cristalinul împarte ochiul în două
compartimente diferite. Zona din spatele cristalinului este umplută cu un fluid gelatinos numit
„umoarea vitroasă”. Porţiunea anterioară, care este la rândul ei împărţită în camera anterioară şi
cea posterioară, reprezintă întregul spaţiu aflat în faţa cristalinului. Este umplut cu un fluid cu
consistenţa apei numit „umoarea apoasă”. Aceste medii ajută la focalizarea luminii în spatele
retinei, dar ce e mai important, acestea fac să circule substanţele nutritive şi îndepărtează
reziduurile din ţesuturi fără să intre în contact cu vasele de sânge. Presiunea umoarei vitroase
este cea care menţine forma globului ocular.
Când lumina pătrunde în ochi, mai întâi trece prin cornee. Forma ei sferică focalizează
lumina spre pupilă către cristalin.
Cristalinul şi umoarea apoasă focalizează și direcționează apoi razele luminoase  care
intersectează într-un anumit punct pe retină. Această intersectare face ca imaginea ajunsă pe
retină să fie versiunea răsturnată (cu susul în jos) a imaginii care este văzută în realitate.
Semnalul electric produs de către celulele fororeceptoare este trimis prin nervul optic
către cortexul vizual al creierului unde imaginea este prelucrată şi percepută în poziţia sa reală
(corespunzătoare). În cazul în care corneea sau cristalinul sunt deformate sau deteriorate,
imaginea va fi focalizată în faţa sau în spatele retinei, iar vederea va fi înceţoşată.
Toate animalele au vederea binoculară, însemnând că imaginile sunt recepționate de
către fiecare ochi separat, dar creierul combină semnalele de la ambii ochi într-o singură
imagine.
Vederea binoculară compensează lipsa imaginii în „punctul orb” cauzat de discul optic.
Suprapunerea câmpurilor vizuale umple golurile. Celălalt beneficiu al viziunii binoculare este
percepţia în adâncime. Dacă un singur ochi este funcţional, este dificil de aproximat distanţele
dintre obiecte şi de aceea devine dificil pentru un animal să vâneze prăzi aflate în mişcare sau să
facă cele mai multe dintre activităţi.

9
CAPITOLUL III. AFECȚIUNI ALE GLOBULUI OCULAR LA ANIMALE

III.1 CONTUZIILE GLOBULUI OCULAR

Sunt întâlnite la toate speciile de animale și produse de o mulțime de cauze care

afectează direct globul ocular sau indirect, ca urmare a traumatizării unor regiuni învecinate.

Simptome:

- sunt prezente tulburări circulatorii, leziuni ale globului ocular, precum și a anexelor sale

- în traumatisme  mai violente se observă

- se traduc prin echimoze subconjunctivale chemozis (edem conjunctival), hemoragii în camera

anterioasă, eroziuni ale corneei și a sclerei, deșirări și rupturi ale irisului, deșirarea zonulei lui
Zinn, și luxația cristalului, deșirarea coroidei și retinei.

III.2 GLAUCOMUL

Definește un sindrom general caracterizat prin mărirea exagerată a globului ocular fără
distensia tunicilor oculare, dar cu leziuni ale retinei și nervului optic.

Etiologic poate fi primar fără a se putea identifica cauza și secundar, când se cunoaăte
cauza. Glaucomul secundar poate fi determinat de iridociclite, traumatisme oculare, oftalmie
periodica.

Evolutiv glaucomul poate fi acut sau cronic:

- glaucomul primar  poate deveini în timp bilateral și se pare că are caracter ereditar

- glaucomul secundar este mai frecvent unilateral și mai rar bilateral, evoluează cronic și acut

Din punct de vedere clinic glaucomul poate fi prodomic (latent) , congestiv acut și
congestiv cronic:

Latent – stare precongestivă cu caracter discret, midriază ușoară și reflex pupilar incomplet

Congestiv acut – apare brusc cu epiforă, ectazia vaselor și congestia conjunctivei

1
Congestiv cronic – apare în urma creșterii anterioare a tensiunii, distensia globului ocular,
deșirarea zonulei și luxația cristalinului.

III.3 CHERATITELE

Prin cheratite înțelegem inflamația corneei, proces care este însoțit de pierderea
transparenței (opacifierea).

Frecvența. Este întâlnită la toate speciile, mai rar în forma pură și într-o proporție mai
mare sub formă mixtă de cheratoconjunctivită.

Etiologie

Cauzele cheratitelor sunt foarte diverse: traumatisme (contuziile și rănile), infecții exo
și endogene, carențe alimentare și vitaminice, stări toxice, etc. În cele mai multe cazuri sunt
produse de infecții locale cu Stafilococus aureus, sau secundare în unele boli cum sunt variola,
rinotraheita infecțioasă bovină, tuberculoza, agalaxia, jigodia la câine, gruma, febra tifoidă la cal,
turbarea la câine, etc. Virusurile hepatice pot produce cheratite la iepuri.

Simptomele

Semnele cheratitei sunt în raport cu fazele evolutive ale bolii: în cheratita nesupurativă
se disting 3 stadii: de infiltrație, vascularizație și resorbție sau organizare; în cheratitele
supurative se interpune faza de supurație (după stadiul de infiltrație).

I. În stadiul de infiltrație observat la începutul bolii, predomină fenomene de edem. Se

observă opacifierea difuză a corneei, devine mată și cu o hipersensibilitate. Opacifierea se
datorește infiltrației corneei cu leucocite venite din vasele conjunctivei, cu cheratoblaști
proveniți din înmulțirea celulelor corneei și cu exsudat albuminos. Opacifierea poate fi totală
sau localizată în anumite puncte.

De asemenea, poate fi:

- opacifiere usoară, asemănătoare cu un nor slab, când corneea ia o culoare albăstruie;

- opacifiere densă, când corneea devine alb-lăptoasă, ca o coajă de ou.

Din punct de vedere evolutiv exudatul poate suferi două fenomene:

1
 1. Fie se resoarbe și atunci corneea își recapată transparența (restitutio ad integrum)

2.Fie se organizează și suferă o transformare fibroasă, rămânând o opacifiere definitivă,

parțială sau totală. Toate aceste fenomene evolutive a exsudatului sunt caracteristice cheratitelor
nesupurative.

II. Stadiul de vascularizație urmează după stratul de inflamație. Corneea, formațiune

nevascularizată în stare normală, este invadată de vase în toate zonele infiltrate:

 - vasele care provin de la ăsunt superficiale, sinuoase și ramificate, cu o dispoziție

arborescentă și cu o culoare roșie vie

- cele care au origine în corpii ciliari formează vascularizație, se întâlnes întotdeauna în

cheratitele parenchimatoase

III. Stadiul de resorbție se caracterizează prin diminuarea simptomelor inflamației,

clarificarea corneei. Durerea, epifora, fotofobia, opacitatea și vascularizația dispar progresiv, iar
când resorbția este completă corneea devine transparentă și își reia caracterele fiziologice.
Concomitent, vasele își reduc volumul, luând aspectul de cordoane albe.

Deseori, în urma îmbolnăvirii corneei, rămân o serie de sechele care pot perturba parțial
sau total vederea. Neresorbția completă a acestor infiltrații poate determina cicatrici corneene
sub forma unor opaci fieri definitive, denumite în funcție de intensitate și întindere:

a. nubecula se observă numai prin iluminatul lateral. Se prezintă ca o pată mică

punctiformă. Acuitatea vizuală scade puțin numai atunci când este așezată în zona centrală;

b. macula, existența pe cornee a unor pete mici cenușii, opace de câțiva mm, se pot
observa cu ochiul liber;

c. albugo, opacifierea este difuză, prin care se observă totusi irisul;

d. leucoma este o cicatrice opacă, groasă, de întindere variabilă, de culoare albă-

albăstruie, lucioasă, ce interesează aproape toate straturile.

IV. Stadiul de supurație este caracteristic numai pentru cheratitele supurative, când
exudația din stadiul de infiltrație devine purulentă.

1
 III.4 UVEITELE

Sunt stările inflamatorii ale tractusului uveal.

După localizare:   - anterioare (irido – ciclice)

                     - posterioare (afecteaza coroida)

                                  - difuze (denumite irido – ciclocoroidite sau oftalmii)

Cauze: factori imunogeni, factori endogeni și exogeni, virale, bacteriene, parazitare,

reacții anafilactice, hipovitaminoza A și B, intoxicații fungice.

Boala evoluează în 5 stadii:

I. Faza de hiperemie - întâlnită în primele 3-6 zile, se caracterizează clinic prin mioză,

edem conjunctival, durere, fotofobie, lacrimare, congestia irisului.

II.Faza de exsudație - caracterizată de modificarea permeabilității vasculare. Mioza se

accentuează datorită tumefacției irisului.

III.Faza de resorbție -  se caracterizează prin atenuarea fenomenelor inflamatorii până

la dispariția acestora. Resorbția poate fi completă sau parțială, în ultima situație se pot înregistra
sechele care afectează vederea.

IV.Faza de organizare -  include fenomene de stabilizare a sechelelor postinflamatorii.

Acestea sunt: opacifieri a părții posterioare a corneei, aderențe ale irisului la cornee sau cristalin,
ocluzii ale pupilei, opacifieri ale cristalinului și a corpului vitros, etc.

V.Faza de atrofie - constă în reducerea în dimensiuni a globului ocular, cu pierderea

definitivă a vederii. Prin reducerea dimensiunilor globului ocular fanta palpebrala apare
triangulară, semn comun tuturor atrofiilor oculare indiferent de cauză.

III.5 DEZLIPIREA SAU DECOLAREA RETINEI.

Decolarea retiniană se caracterizează prin pierderea contactului dintre retină și coroidă.

Menținerea ei în poziție normală este asigurată de presiunea exercitată de corpul vitros.

1
 Decolarea poate fi primară, provocată în majoritatea cazurilor de traumatisme, sau
secundară, când apare în urma unei afecțiuni oculare.

Cauzele care duc la decolarea retiniană pot fi:

- inflamațiile retiniene și uveitele;

- exsudatele acumulate între retină și coroidă;

- rupturi ale cristaloidei și retinei, apărute în urma traumatismelor, ce permit hernierea corpului
vitros între coroidă și retină;

- hemoragia intraretiniană;

- lichefierea corpului vitros și reducerea volumului sau, ceea ce face să slăbească presiunea pe
retină etc.

Simptome 

Simptomul principal este scăderea progresivă a acuității vizuale și dificultățile de

orientare ale animalului bolnav. Dacă decolarea este totală și vederea este complet abolită. La
examenul oftalmoscopic se observă niște cute (dungi opalescente) dispuse radial în jurul discului
optic. Animalele prezintă midriază excesivă, iar reflexele pupilare directe sunt abolite.

III.6 BLEFARITA

Este inflamația pleoapelor, observată mai frecvent la cabaline și carnasiere.

Etiologie 

Apare de cele mai multe ori în urma traumatismelor și infecțiilor acute (furuncul,
flegmon, abces, osteomielite) sau în cursul unor boli infecto-contagioase, în diferite
dermatomicoze (acnee, eczeme, paraziți) sau pot să apară în urma conjunctivitelor sau infecțiilor
și obstrucțiilor căilor lacrimale.

Simptomele

După localizare :

1
- blefarite cutanate - se observă în primul rând prurit, tumefacția pleoapelor și jenă oculară. În
unele cazuri este consecința unei dermatomicoze, luând aspectul unei eczeme sau a unor
excuamații;

- blefarite marginale sau ciliare - se caracterizează prin tumefacția regiunii ciliare, însoțită de
congestie (blefarită congestivă), exsudația și formarea de cruste (blefarită scuamoasă) sau chiar
ulcere consecutiv infecției foliculilor ciliari (blefarită ulceroasă). Este rar întâlnită la animale.

- blefarite glandulare.

III.7 DACRIOCISTITA

Este mai rară și se caracterizează prin inflamația sacului lacrimal. Apariția ei este legată
de inflamația canalelor lacrimale, a rinitelor sau conjunctivelor. Manifestarea clinică este de la
început foarte confuză. Ea devine clară în momentul în care se determină obstrucție prin
inflamație, când apare epifora și reacția mucoasei conjunctivale.

III.8 OFTALMIA PERIODICĂ A CALULUI

Sub denumirea de oftalmía recidivantă sau irido-ciclo-coroidita recidivantă a calului se

definește un sindrom inflamator exsudativ, cu caracter recidivant al membranei uveale, care cu
timpul cuprinde și restul formațiunilor oculare.

Este întâlnită la cal aproape în toate țările, în țara noastră fiind mai frecventă în
Transilvania, Banat, Crișana, Dobrogea și Suceava. În ultimul timp pare să crească incidența ei,
odată cu creșterea efectivelor.

Etiologia 

Încă nu este elucidată. Se pare că boala ar fi declanșată de unii microbi și toxinele lor.
Diverși autori atribuie un rol deosebit eredității, vârstei, constituției individuale. Alții cred că
este vorba de o infecție de sol, sau provocată de infecții specifice, virusuri. I se atribuie de
asemenea, origine histaminică, reumatismală, eozinofilică, lipsei de ventilație, consumului de
leguminoase, furaje alterate, carențe minerale etc. Din multitudinea teoriilor emise cu privire la
originea acestei insidioase boli, două par să aibă cei mai mulți adepți: teoria infecțioasă și teoria
anafilactică.

1
 Teoria infecțioasă, deși veche, are și astăzi mulți adepți. Cercetările de micro-
aglutinare-liză au evidențiat că leptospira pare să fie la originea bolii. Susținătorii acestei teorii
afirmă că oftalmia este o manifestare tardivă a unei infecții cu Leptospira -Typhosa și Leptospira
pomona în numeroase cazuri (10-20% ), cu 2-4 accese tipice, reacțiile serologice însă nu au
evidențiat infecția leptospirică. Drept cauză a oftalmiei a mai fost incriminată Brucella și
Microfilariile.

Teoria anafilactică arată că oftalmia recidivantă este apanajul unei stări alergice

provocată de unele albuminoide descompuse, la nivelul intestinului, de unde trec în sânge și
nefiind neutralizate rapid și în întregime, ajung în concentrație mare la ochi, unde declanșează
boala. Alergia poate fi declanșată de toxine parazitare și microbi, cu electivitate pentru capilarele
tractusului uveal.

Simpomele sunt cele ale uveitelor în general. Inflamația tractului uveal se declanșează

periodic, la intervale de aproximativ o lună.

Boala se manifestă prin trei faze:

Faza 1-a de hiperemie, care are o durată de 3-6 zile, evoluează cu semne specifice unei
inflamații acute: lacrimare, fotofobie, chemozis, congestia și hiperemia conjunctivei, mioza și
vascularizație pericheratică. Urmează apoi o ușoară (discretă) tulburare a umorii apoase și a
corneei.

Faza a II-a de exsudație, se manifestă clinic prin atenuarea semnelor inflamației acute,
dar în schimb se accentuează semnele camerei anterioare. În lichidul camerular (umoarea
apoasă) apare un exsudat cu aspect seros, fibrinos sau uneori chiar purulent. Pot apare chiar
sinechii la nivelul tractusului uveal. Pupila se micșorează foarte mult (mioza), devine neregulată.
Animalul își pierde parțial sau total vederea. Faza de exsudație durează aproximativ 8-12 zile.

Faza a IIl-a de regresie sau de resorbție a fenomenelor exsudative are o durată de una
sau două săptămâni. În această fază simptomele dispar, corneea se clarifică, exsudatul se
resoarbe, pupila se dilată, vasele iriene se retractă și totul intră în normal în 6-10 zile, de parcă
nu s-ar fi întâmplat nimic. După câteva săptămâni sau luni simptomele și accesele inflamatorii se
pot repeta.

1
 În stadiul dintre accese se observă o serie de modificări ale componentelor globului
ocular, ușoară opacifiere a corneei (apare ca un geam ușor afumat), existența la periferia ei a
unui inel opac, cutarea pleoapelor superioare în accent circumflex, formă neregulată a pupilei
dată de aderențele irisului la cristalin, coroidită atrofică (diagnosticată cu oftalmoscopul).

În perioada de stingere (după recidivă) pot apare sechele, cum sunt luxația sau subluxația
cristalinului, dezlipirea parțială sau totală a retinei, atrofia nervului optic, uneori chiar atrofia
globului ocular. Acuitatea vizuală se reduce treptat, ajungând după mai multe accese la cecitate.

De obicei, în perioadele de accese starea generală a animalului nu este modificată, totuși

în cazuri foarte rare poate apărea o ușoară febră și inapetență.

Diagnosticul este dificil de pus. În perioada de accese se vor lua în considerație: mioza,

exsudatul camerular, cutarea pleoapei superioare sub forma accentului circumflex.

III. 9 CATARACTA

Cataracta reprezintă opacifierea lentilei ochiului, numită cristalin. În mod normal

acest cristalin aflat în spatele irisului este perfect transparent și asigură focalizarea imaginii pe
retină, adică vederea clară. În stadiile avansate, netratată, această afecțiune poate produce
complicații grave.

III.10 AMAUROZA

Pierderea vederii fără să se poata decela clinic modificări ale globului ocular. Poate fi o
tulburare temporară sau definitivă.

Etiologie 

Leziuni ale nervului optic și ale SNC, encefalite, tumori ale nervului optic și ale
encefalului care compresează pe centrii văzului, viroze neurotrope, accidentele alergice post-
vaccinale, traumatismele craniene, intoxicații cu azotați; la câine se semnalează și encefalopatia
din jigodie, cu congestia și nevrita optică retrobulbară.

Simptome 

Ochiul bolnav are mediile normale, transparente, iar pupila dilatată (în midriază) și fixă

1
-lumina nu produce nici un efect asupra ochiului

-animalele se lovesc de obiectele din jur, ridică mai mult membrele, se sperie, iar simțul vederii
încearcă să îl suplinească cu cel al auzului, de aceea urechile sunt drepte și în continuă mișcare.

Tratament - se folosesc în forme incipiente: iodură de potasiu, excitatoare și nevrotonice.

III.11 LUXAȚIA ȘI AVULSIA GLOBULUI OCULAR

Luxația globului ocular : ochiul este ieșit din orbită cu destinderea nervului optic, fără
să fie rupt. Sunt dislocări spre înafară a globului ocular, ca rezultat a traumatismelor violente.
Apare frecvent la câini, în special la cei exoftalmici, la cal și bovine.

Avulsia globului ocular: cordonul vasculo-nervos este deșirat și rupt, precum și

dezinserția mușchilor oculomotori, globul ocular fiind dislocat și uneori atârnă în afara orbitei.

Simptome

În luxație: prin strangularea sa în porțiunea retrobulbară, împiedică irigația, apărând

fenomene congestive de stază, datorită compresiunii exercitate de pleoape, corneea
nemaiputând fi umectată cu lacrimi, se usucă, devine opalescent, apoi se opacifiază. Când
constricția este moderată cu edem palpebral și a conjunctivitei, globul este acoperit de
concrețiuni , care înglobează și corpii străini; mărit în volum, dureros și cu acuitatea vizuală
abolită.

În avulsie: globul ocular prezintă mobilitatea anormală, iar la fundul orbitei poate apare
un hematom retrobulbar în urma deșirării vaselor.

III.12 OFTALMIA TRAUMATICĂ (PANOFTALMIA)

Prin acest termen se definește în general inflamația supurativă a tuturor învelitorilor și a

conținutului , denumită pentru aceasta și panoftalmie supurativă sau flegmonul globului ocular .

Etiologia 

Boala evoluează ca o complicație a rănilor oculare , a rănilor penetrante și a ulcerelor

corneene , prin care se realizează scurgerea umorilor camerulare , distrugerea formațiunilor
endobulbare și contaminarea.

1
 Se caracterizează prin infecția întregului glob , în infiltrația supurativă a tuturor
învelișurilor globului ocular . Infecția este în general de origine exogenă, agenții bacterieni
pătrunzând în ochi odată cu producerea rănilor penetrante.

La început infecția se localizează în camera anterioară, ca apoi să pătrundă în întreg globul

ocular și să compromită complet globul ocular.

Simptome

La început, boala se manifestă prin durere și proces inflamator supurativ extins în

regiunea oculară. Conjunctivita este infiltrată, injectată, hemoragică. Corneea își pierde
transparența. Rana oculară câștigă caractere supurative, se poate constata prezența unor muguri
friabili, care sunt acoperiți cu exudat , iar din rană se scurge un lichid sero-purulent.

Animalul bolnav manifestă o sensibilitate oculară excesivă, epiforă, fotofobie. Secreția

purulentă aglutinează marginea pleoapelor, corneea opacă apare cutată, vascularizată,
edemațiată. Umoarea apoase devine tulbure, întreg globul ocular fiind cuprins în procesul
supurativ. Cu timpul, conținutul se poate elimina, fenomenele inflamatorii se reduc în intensitate,
ochiul diminuă în volum și se termină cu atrofia lui și acoperirea de pleoapa a 3-a. În faza acută
a bolii sunt prezentate și tulburări generale, manifestate prin abatere, inapetență, febră și dispnee.

Prognosticul este foarte grav, afecțiunea sfârșindu-se cu compromiterea definitivă a

ochiului afectat. În infecțiile grave se recomandă enucleerea sau eviscerarea globului ocular.

CAPITOLUL IV. AFECȚIUNI OCULARE LA CÂINI

La fel ca şi noi, oamenii, căţeii pot suferi de diverse afecţiuni ale ochilor. Vom prezenta
în continuare cele mai des întâlnite cazuri.
IV.1 INFLAMAREA PLEOAPELOR

Căţeii pot fi deseori afectaţi de apariţia unor mici noduli pe pleoape. Deşi tumorile în sine
sunt rareori canceroase, pot cauza iritaţii. Acestea pot fi îndepărtate prin intervenţii chirurgicale
simple.

IV.2 CHERATOCONJUNCTIVITA SICCA

1
 Cheratoconjuctivita este termenul medical care desemnează o deficienţă a secreţiei
lacrimale. Rasele de câini care au botul scurt şi ochii bombaţi cum ar fi mopşii sunt mai
predispuşi către aceste afecţiuni.

Simptomele specifice sunt lăcrimare persistentă şi îngroşarea corneei. Conjuctivita se

manifestă în plan secundar. Această afecţiune se poate identifica uşor prin intermediul unui test
Schirmer care, cu ajutorul unei benzi de hârtie milimetrică plasată în apropierea unghiului extern
al ochiului determină cantitatea de lacrimi secretate de glandele lacrimale. Acest test nedureros
se poate efectua în doar un minut.

Pacienţilor care suferă de această afecţiune – care se poate trata, dar nu vindecată –
deseori li se prescrie o combinaţie de antibiotice şi antiinflamatoare, precum şi lacrimi artificiale,
care se găsesc în farmacii. Ocazional, în anumite situaţii, se pot efectua operaţii chirurgicale
pentru a regla producerea de lacrimi printr-una dintre glandele salivare.

IV.3 GLAUCOMUL

Ca şi în cazul oamenilor, glaucomul este cauzat de creşterea tensiunii intraoculare, care

poate produce atrofierea nervului optic şi îngustarea câmpului vizual având ca rezultat final
pierderea vederii. Afecţiunea poate fi tratată cu picături, dar în cazurile mai grave când ochiul
deja s-a inflamat, globul ocular este îndepărtat, iar cavitatea ochiului este cusută.

IV.4 ULCERUL CORNEEAL

Ulcerul corneeal este o leziune pe suprafaţa ochiului. Poate avea diverse grade de
severitate, care pot cauza grade diferite de disconfort, fiind de obicei cauzat de un traumatism
suferit la nivelul ochiului. Cazurile mai grave sunt observate cu ochiul liber, dar cazurile mai
puţin grave pot fi diagnosticate cu ajutorul unei substanţe fluorescente care evidenţiază ulcerul şi
îi permite medicului veterinar să constate cât de adâncă este leziunea. Tratamentul constă în mod
normal în administrarea unui antibiotic de uz extern, precum şi vizite de monitorizare, prin
intermediul cărora medicul veterinar va utiliza substanţa fluorescentă până când ulcerul este
complet vindecat.

IV.5 CONJUNCTIVITA

Conjuctivita sau inflamaţia părţii albe a globului ocular este însoţită de lăcrimare,
senzaţie de mâncărime (putem observa căţeii dând cu laba des în jurul ochilor). Poate fi cauzată

2
de un traumatism, de o infecţie, de o alergie sau de anumite medicamente. În funcţie de cauza
determinată, medicul veterinar prescrie tratament cu picături, alifie sau antibiotice.

CAPITOLUL V. AFECȚIUNILE OCULARE LA PISICI

Ochii sunt organul de bază al pisicii după care se ghidează în viața de zi cu zi sau în
timpul vânătorii. Dar sunt și locul unde pot apărea diferite probleme de sănătate; bolile
oculare sunt de fapt cauza numărul 1 pentru care proprietarii de feline se prezintă le medicul
veterinar. Acum voi prezenta succint principalele afecțiuni ale ochilor felinelor.

V.1 GLAUCOMUL
Reprezintă creșterea presiunii intraoculare, datorată unor deficiențe de drenaj a lichidelor
intraoculare, care se produc continuu, dar nu mai pot fi eliminate, astfel se acumulează în
interiorul globului ocular producând presiune asupra retinei și mai ales a nervului optic, care se
atrofiază.
Cauzele sunt diverse, de la infecții, până la luxații ale lentilelor ochiului, sau afecțiuni
sistemice (generale). Semnele sunt: ochi roșii, dureroși, pupile dilatate și fixe, care nu mai
reacționează la lumină, încețoșarea corneei, ochii bulbucați, ieșiți în relief, acuitate vizuală
scăzută sau chiar dispărută. Boala descoperită la timp poate fi tratată medicamentos cu diferite
picături și unguente. În stadii mai avansate se recomandă intervenția chirurgicală. Netratat
glaucomul duce la pierderea totală a vederii.

V.2CATARACTA 
Este opacifierea mediilor transparente ale globului ocular. Astfel lumina ajunge cu
dificultate  sau chiar deloc la retină. Cauzele cataractei pot fi numeroase și diverse: infecții,
traumatisme, predispoziție genetică, boli generale (diabet) etc. Modificări de culoare ale ochiului
(albicioși, gri-albăstrui), opacitate, tendința de a intra în obiecte. Pisica devine retrasă și
neîncrezătoare. Toate acestea pot fi semne ale acestei afecțiuni. În funcție de cauză, tratamentul
este diferit: tratarea infecției sau a traumatismelor, iar abia apoi tratament chirurgical, singurul
care poate reda vederea pisicii. Netratată cataracta duce la glaucom sau la orbire totală.

V.3 TUMORI 

2
 Sunt frecvente la pisici și pot avea localizări diferite la nivelul globului ocular și a
țesuturilor din jurul acestuia. Cea mai comună tumoră este Melanomul irinian, mai ales la
pisicile în vârstă și apare ca o modificare de culoare a irisului inițial.
Tratamentul este de cele mai multe ori chirurgical, uneori chiar radical, cu îndepărtarea
globului ocular.

V.4 ATROFIA RETINIANĂ PROGRESIVĂ 

Este o afecțiune genetică, care produce pierderea lentă a vederii, datorită degenerării
celulelor fotoreceptoare din retină. Mai întâi pisica pierde vederea pe timp de noapte și la lumină
puțină, apoi  treptat pierde toată acuitatea vizuală. Pupilele apar dilatate și animalul începe să se
izbească de obiecte, să fie nesigur pe mișcări.
Tratament nu există, însă fiind o afecțiune genetică, animalul depistat cu această
afecțiune este înlăturat de la reproducere, fiind singura metodă prin care se poate preveni
răspândirea afecțiunii.

V.5CONJUNCTIVITA 
Este inflamarea foiței care învelește globul ocular. Ochii apar roșii, cu secreții abundente,
clipit des și dificultăți în vedere, durere, pisica evită lumina.
Cauzele pot fi mecanice (zgârieturi, lupte între pisici, părul care intră în ochi), chimice
(anumite substanțe care pătrund în ochi, alergeni), bacterii și virusuri.
Tratamentul se face în funcție de cauza care a produs infecția, în general prin instilatți de
solutii oftalmice în sacul conjunctival.

V.6 HERPESUL 
Este principalul agent patogen care provoacă afecțiuni ale ochilor la pisici. Tulpina care
produce aceste boli este un retrovirus herpetic felin, care rămâne tot timpul în organismul
animalului provocând boli atunci când imunitatea scade sau se asociază cu alți agenți patogeni.
Un animal care a suferit de o boală herpetică, după vindecare, va deveni purtător sănătos al
virusului și îl poate transmite mai departe.
Tratamentul se face cu antivirale , dar nu distruge virusul din organism ci doar atenuează
semnele acute ale îmbolnăvirii.

V.7 AFECȚIUNI ALE CORNEEI 

2
 Corneea reprezintă prima foiță transparentă a globului ocular, care în condiții normale nu
poate fi observată cu ochiul liber. Fiind expusă mediului extern pot apărea traumatisme, infecții
ale acesteia. Răniri ale corneei pot apărea și prin uscarea acesteia datorită scăderii secreției
lacrimale. Pisica va prezenta ochi roșii, secreții abundente sau dimpotrivă uscarea exagerată a
ochiului, va fi deranjată de lumina puternică.
Virusul herpetic adesea produce forme complicate de cheratită, recunoscute prin faptul că
cele 2 pleoape se lipesc.
Tratamentul este antibiotic și antiinflamator, recomandat de veterinar în funcție de cauza
care a produs cheratita.

V.8 ENTROPIONUL
Reprezintă întoarcerea înspre interior a pleoapei inferioare. Poate avea determinism
genetic sau poate surveni spontan la un moment dat în viața pisicii din diverse cauze (spasm al
pleoapei). Ochiul devine iritat de această conformație anormală a pleopei, precum și de firele de
păr. Se produc ulcerații ale corneei cu lacrimare abundentă, frecarea ochilor, ochi încrucișați.
Tratament medicamentos nu există, doar intervenția chirurgicală poate rezolva această problemă.

V.9 PROLABAREA CELEI DE-A 3-A PLEOPE

Mai exact a glandei care se află la baza pleoapei, aflată în unghiul intern al ochiului.
Apare atunci când această glandă se desprinde din locul ei anatomic și apare la exterior, ca o
cireașă, roșietică în colțul ochiului. Este o boală ereditară, mai ales la rase ca Persană. 
Tratamentul este numai chirurgical.

V.10 AFECȚIUNILE GLANDEI ȘI SISTEMULUI LACRIMAL

Dacrioadenita reprezintă inflamarea glandei lacrimale din cauza virusurilor (herpetic),
bacteriilor sau bolilor de sistem. Tratamentul se face în funcție de cauza care a produs infecția.
Stenoza ductului lacrimal este o altă afecțiune din această regiune. La unele pisici ductul
lacrimal poate avea congenital o conformație aberantă sau poate fi obstruat. Medicul veterinar va
descoperi la ce nivel este astupat canalul și va efectua intervenția (care nu e chirurgicală) care va
dezobstrua acest canal.
Afecțiunile oculare la pisici pot fi de etiologie și tipologie diversă. Medicul veterinar este
cel care va pune diagnosticul corect și va institui tratamentul adecvat. Dumneavoastră trebuie
doar să știți să recunoașteți semnele de afectare oculare și să vă prezentați la veterinar cât mai
devreme posibil.

2
 Toxoplasmoza oculară reprezintă o infecție a globului ocular, ce afectează îndeosebi
retina (retinita), produsă de infestarea cu parazitul Toxoplasma gondii. Gazda naturală a acestui
parazit este pisica, dar el poate fi găsit și la alte animale precum: porcul, vaca, șoareci, oi – toate
acestea sunt gazde intermediare de la care omul se poate contamina. După pătrunderea în
organism, Toxoplasma se poate localiza în diferite țesuturi (cu predilecție pentru țesutul nervos)
sub formă latentă sau poate circula liber în sânge în forma activă, cea care determină infectare și
distrucție tisulară.

Transmiterea la om se produce prin: ingestie de carne crudă sau insuficient preparată

termic, contaminare cu fecale de la animale sau transplacentar, dacă gravida se infectează în
timpul sarcinii (infectarea înaintea sarcinii nu afectează fătul).

CAPITOLUL VI. AFECȚIUNI OCULARE AVIARE

Păsările pot suferi de multe afecțiuni oculare diferite. Acestea pot fi din cauza unei
accidentări a ochilor, sau, eventual, o infecţie în zonă ocazional. Prin urmare, dacă pasărea ta are
o problemă la ochi, ar trebui să fie considerată gravă şi ar trebui să o consulte un medic veterinar
pentru a exclude orice boală internă majoră.
Conjunctivita este o comună tulburare de ochi, de obicei cauzată de bacterii şi poate fi
identificată ca pleoape roșii și umflate, şi poate duce la fotosensibilitate (evitarea de lumină) la
pasăre. Conjunctivita este, de asemenea, un simptom al multor altor probleme medicale, inclusiv
infecţii respiratorii.
Uveita provoacă o inflamaţie a părţilor interioare ale ochiului. Totuşi, este frecvent
asociată cu simptome ale altor boli interne la păsări. Această tulburare, în special, trebuie să fie
tratată rapid, pentru a evita formarea de cataractă.
Cataracta se dezvoltă la ochii păsărilor atunci când există o deficienţă în vitamina E, o
infecţie cu encefalomielită, sau chiar de la expunerea continuă la unele lumini artificiale.
Boala lui Marek este un anumit tip de tulburare la ochi, care este cauzată de o infecţie
virală. Această afecţiune poate duce la probleme de iris, orbire, şi poate progresa în cancer.
Vaccinarea poate preveni această tulburare de ochi de la care apare. Totuşi, o pasăre care este
deja infectată cu virusul, nu poate fi vindecată.
Variola aviară este o altă tulburare la ochi, care se găseşte la păsări, şi este din cauza
unei infecţii virale. Deşi este o boală generalizată, simptomele includ umflarea pleoapelor cu

2
blíster - cum ar fi formaţiuni, şi pierderea parţială sau totală a vederii. Totuşi, globul ocular nu
este afectat de infecţie şi de viziune, de obicei, revine după ce infecţia este tratată.
Tulburările ochilor sunt cauzate de infecţii bacteriene (adică, Salmonella). Această
bacterie cauzează, atât conjunctivită şi ophthalmitis — inflamaţie cu puroi în globul ocular şi a
conjunctivei — şi posibil orbire. În plus, Salmonella este contagioasă și adesea se răspândește de
la mamă la pasăre, sau genetic prin gălbenuş de ou.
Infecțiile fungice ale ochiului, de asemenea, poate duce la tulburări de ochi, de obicei,
din cauza furajelor mucegăite. O ciupercă comună, Aspergillus, infectează sistemul respirator la
pasăre, dar poate afecta, de asemenea, creierul şi ochii. Ochiul infectat va arăta plăci galbene sub
pleoape. Ochiul va avea, de asemenea, inflamaţie, și dacă este lăsată netratată, această infecție
poate duce la afecţiuni severe ale ochilor.
Deficiența de vitamina A este o altă cauză de tulburări oculare la păsări. De exemplu, o
deficiență de vitamina E poate duce la nașterea unui pui orb. Și vitamina A este necesară pentru
pigmentarea corespunzătoare şi lacrimare a ochilor.
Prevenirea anumitor tipuri de tulburări oculare sunt dependente de simptomele găsite în
pasăre. Dar, intervenţia în timp útil, medical poate salva păsările care suferă, precum şi orice
lezare gravă a ochilor.

CONCLUZII

Pentru că vederea este un simţ vital atunci când animalul vânează sau când este vânat,
ochii acestora s-au adaptat pentru a se potrivi cel mai bine activităților specifice pentru modul
lor de viață.

2
 De exemplu, animalele nocturne au pupile foarte dilatate pentru a lăsa să pătrundă cât
mai multă lumină şi vor avea, în mod proporţional, şi corneea mai mare. Animalele care vânează
şi prăzile lor prezintă diferenţe privind câmpurile lor vizuale.
Prădătorii au ochii mari, orientaţi în faţă, câmpul vizual fiind mai îngust, dar care le
permit să vadă în detaliu  în jos şi înainte. Deși, aceste animale nu pot vizualiza concomitent
obiecte aflate în părțile laterale ale mediului ce îi înconjoară această adaptare  le permite să
localizeze foarte exact prada, prin urmare acest câmp vizual este cel mai potrivit pentru stilul lor
de viaţă. Pe de altă parte, animalele care sunt de obicei vânate,  prăzile, au în general ochii situaţi
în părţile laterale şi spre creştet. Această poziţionare le permite o lărgire a câmpului vizual și o
excelentă vedere periferică şi orientată în sus. Deoarece aceste animale pot fi atacate  de sus, din
spate sau din lateral, este avantajos pentru ele să aibă acest câmp vizual larg cu ajutorul căruia
pot identifica un pericol venit din orice direcție,  chiar dacă acest pericol nu poate fi vizualizat
chiar în cel mai mic detaliu.

Examenul ecografic al globului ocular şi al cavităţii orbitale permite diagnosticarea

timpurie a afecţiunilor degenerative a diverselor componente ale acestuia, precum şi
identificarea diferitelor formaţiuni de natură tumorală greu sesizabile la examenul radiologic.
Examenul Doppler al globului ocular permite examinarea pachetului vascular oftalmic, precum
şi arterele şi venele ciliare laterale, acest fapt ajutând la identificarea eventualelor malformaţii
sau obstrucţii de la acest nivel.

BIBLIOGRAFIE

1. Adameșteanu I., Patologie și clinică medicală veterinară, Editura Ceres, București, 1980

2
2. Bârză H., Patologie medicală-veterinară, Editura Fundației România de Mâine,
București, 1999
3. Burcoveanu Ioana Ruxandra, Patologia corneei și a tractului uveal la carnivore
domestice, Editura Baron,  Iași, 2012
4. Ghergariu S., Bazele patologie medicale a animalelor, Editura ALL, București, 1994
5. Ioniță L., Patologie și clinică medicală veterinară, Editura Sitech, Craiova, 2014
6. Popescu A., Atlas de patologie, radiologie veterinară, Editura medicală Callisto, 2018

ANEXE

2
Fig. 1 Glaucomul la câine

2
Fig. 2 Glaucomul la pisică

2
Fig. 3 Luxația de cristalin la câine

3
Fig.4 Anizocoria la pisică

3
Fig.5 Heterocromia la pisică