2

TEHNICI DE INVESTIGARE PULMONARĂ

FIBROBRONHOSCOPIA

Fibrobronhoscopia este o procedură neinvazivă ce permite investigarea căilor

respiratorii mari de la nivelul plămânilor.

Această metodă poate fi folosită în scop diagnostic (respectiv permite aflarea mai
multor informatii despre o posibila problema/boala respiratorie), cat si in scop terapeutic (adică se
poate încerca tratarea unei probleme respiratorii existente). Aparatul folosit se numește
fibrobronhoscop .

Medicamente necesare pentru efectuarea investigatiei : 10 ml 0,1% Lidocaină- pentru

anestezie topică prin bronhoscop, xilină 2% spray sau picături, lubrefiant pentru alunecarea mai
usoară a sondei pe tubul endotraheal, anticolinergice necesare pentru prevenirea secrețiilor ce pot
limita câmpul vizual, tub de O2, 100%-ajută la inlăturarea secrețiilor și reducerea încețoșării.

Pregătirea aparatului contă în verificarea sursei de lumină, înlăturarea ceții de pe

microviză prin ștergera cu soluții comerciale sau apă caldă cu săpun.

Tehnica

Există două căi de realizare: nazală sau bucală.

 Abordul nazotraheal asigură o mai bună vizualizare.

Pregătirea mucoasei nazale prin aplicarea unui vasocontrictor local şi anestetic în spray
pentru a minimaliza reflexul de vomă şi laringospasmul. Tubul endotraheal se lubrifiază .Acesta
poate cauza hemoragie . Mai întâi se introduce tubul endotraheal bine lubrifiat, apoi se face curbura
în orofaringe. La această etapă introducem prin tub fibrobronhoscopul (FBS) bine lubrifiat, la
nivelul orofaringelui acesta este ascensionat: laringe → epiglota → coardele vocale → mijlocul
traheii → şi apoi se trece tubul endotraheal peste FBS. La adulţi distanţa de la narine la epiglotă este
de 16-17 cm. Dacă s-a trecut de această distanţă şi epiglota nu se mai vizualizează, rezultă că
suntem în esofag. Dacă se vede o pată roz, rezultă că suntem în sinusul piriform.

Impedimente: imposibilitatea vizualizării laringelui din cauza hemoragiei şi secreţiilor, care

acoperă elementul optic. Cel mai bine este să înlăturăm impedimentele, înaintea introducerii FBS-
lui. Secreţiile minore în timpul manipulării pot fi aspirate prin portul de aspirare al FBS-lui. Cel mai
frecvent se insuflă oxigen prin portul de aspiraţie pentru a înlătura sângele şi secreţiile, înlăturarea
ceții și creșterea volumului de oxigen inspirat.
 2

Un alt impediment la ascensiunea în trahee a FBS-lui este că microviza FBS-lui cel mai des
prinde din dreapta cartilajul aritenoid a coardei vocale ceea ce rezultă că trebuie să-l mişcăm în sus
cu 2cm, rotindu-l la un unghi de 90 grade şi iarăşi ascensionându-l.

 Abordul orotraheal are avantajul că permite o anestezie locală de calitate a traheii și

o bună vizualizare a faringelui.

După efectuarea unui sedativ și a unui anestezic local, pacientul este rugat să permită fixarea
unei piese bucale ( canulă respiratorie) prin care se introduce tubul bronhoscopului. Această
manevră se face pentru a evita deteriorarea canalului bronhoscopului. Un tub Endotrol poate fi util
pentru ghidarea microvizei FBS-lui în poziţia necesară pentru vizualizarea glotei. Atunci când FBS
va intra în trahee uşor, dar tubul endotraheal nu va putea fi ascensionat se presupune că este prins
cartilajul aritenoid din dreapta (abord oral) sau epiglota (abord nazal). Aceasta poate fi corectată
prin rotirea tubului la 90 grade împotriva acelor ceasornicului, şi apoi 180 grade dacă e necesar.
Dacă se utilizează un bronhoscop mic (4mm), substituţia acestuia cu unul mai larg poate fi utilă.
Uneori ascensionarea tubului endotraheal concomitent cu retragerea FBS rezolvă situaţia. Forţa
excesivă trebuie evitată pentru a minimaliza trauma laringiană la fel ca trauma fibrelor fine a
microvizei bronhoscopului. În final extragerea FBS poate fi dificilă, astfel trebuie de asigurat ca
microviza să fie în poziţie neutră. FBS nu trebuie extras cu forţa pentru a nu afecta fibrele fine ale
FBS-lui, pacientul rănit şi tubul endotraheal dislocat. Aceasta este cel mai probabil să se întâmple
cu un bronhoscop insuficient lubrifiat, introdus în tub de diametru mic.Pe toată durata procedurii
este urmărită saturația de oxigen la pacient, precum și restul funcțiilor vitale.

ECOGRAFIA PLEURALA

Ecografia este o tehnică noninvaziva și nedureroasa care foloseste ultrasunetele pentru a reda imagini
clare ale organelor interne, ajutând medicul specialist în formularea unui diagnostic corect.

Ecografia pleurală este folosită pentru investigarea şi diagnosticul patologiilor pleurale (revărsate
pleurale, tumori pleurale, pneumotorax), însă are utilitate şi în procesele de condensare pulmonară
(pneumonie, atelectazie, abcese pulmonare) sau în tumorile pulmonare localizate la periferie.
 2

Materiale necesare

– gel pentru realizarea contactului cu tegumentul;

– prosop textil sau de hartie pentru îndepărtarea gelului.
Tehnica

– se explică tehnica procedurii, modul de colaborare;

– se inspectează zona pentru a nu exista leziuni (gelul se aplică pe pielea integră).
– se aşează pacientul în poziţie adecvată examenului, în picioare, decubit dorsal sau lateral;
– se aplică gelul ecografic pe tegument și cu ajutorul unui transductor de tip liniar sau
convex se scanează zona interesată;
– ultrasonografic se confirmă prezența revărsatului lichidian și se marchează locul.