Dezobstructia

cailor respiratorii
Efectuat: Condratiuc Maria
gr.M1618
Coordonator: Ambrosii Tatiana
Dezobstructia cailor aeriene superioare
( supraglotice)
Se efectueaza rapid
Sustinerea limbii
Asezarea bolnavului in pozitie
declina pentru drenarea secretiilor.
 DEZOBSTRUCTIA NEINSTRUMENTALA A CAILOR
RESPIRATORII SUPERIOARE

1. HIPEREXTENSIA CAPULUI prin care se intind structurile anterioare ale

gatului si se ridica baza limbii de pe peretele posterior al faringelui.
Tehnica
Reanimatorul se aseaza lateral sau cranial de pacientul aflat in decubit dorsal.
Aplica o mana pe crestetul capului acestuia iar cealalta la nivelul mentonului,
sustinand mandibula in contact cu maxilarul superior. In aceasta pozitie se executa
bland hiperextensia capului pacientului cu deplasarea posterioara a crestetului si
ridicarea regiunii occipitale. Hiperextensia capului. Elibereaza faringele prin
ridicarea limbii
La copiii sub 5 ani portiunea superioara a coloanei cervicale este mult mai flexibila
si se poate arcui in sus, fortand contactul peretelui posterior al faringelui cu limba
si epiglota, ceea ce produce exacerbarea obstructiei. De aceea la copilul mic este
preferabil sa lasam capul intr-o pozitie neutra, nu in hiperextensie ca la adult.
Contraindicatii
- fractura coloanei cervicale
 2. MANEVRA ESMARCH
 2. MANEVRA ESMARCH
 Prin aceasta manevra simpla se accentueaza tractiunea
anterioara a limbii contribuind la eliberarea hipofaringelui.
 Tehnica
 Pacientul in decubit dorsal, se plaseaza degetele 2-4 posterior
de ramura verticala a mandibulei si se aplica o miscare inainte,
obtinandu-se subluxarea anterioara a mandibulei din
articulatia temporo-mandibulara.
 Contraindicatii
 - fracturi care intereseaza mandibula sau articulatia temporo-
mandibulara.
 3. TRIPLA MANEVRA DE ELIBERARE SAFAR
 In unele situatii simpla hiperextensie a capului nu este suficienta pentru dezobstructia
cailor respiratorii superioare. Se va executa o manevra mai complexa formata din 3 timpi.
 Tehnica:
 Timpul I: hiperextensia capului: reanimatorul asezat cranial fata de pacientul in decubit
dorsal, cu o mana pe crestet iar cealalta pe menton realizeaza hiperextensia capului.
 Timpul II: subluxarea anterioara a mandibulei: se mentine hiperextensia cu regiunea
hipotenara a palmelor reanimatorului aplicate pe regiunea frontala, iar cu degetele 2-4 de
la ambele maini plasate inapoia ramurii verticale a mandibulei, se aplica o miscare catre
inainte (in sus) care realizeaza subluxatia cu deplasarea anterioara a bazei limbii.
 Timpul III: intredeschiderea gurii - cu policele de la ambele maini situate la nivelul
santului supramentonier prin aplicarea unei presiuni in jos cu indepartarea mandibulei
subluxate de maxilarul superior. La sfarsitul manevrei, capul pacientului va fi in
hiperextensie mentinuta cu palmele in regiunea frontala, mandibula va fi subluxata
anterior cu degetele 2-4 iar gura va fi intredeschisa prin presiunea exercitata de police.
 Contraindicatii
 - mandibula fracturata sau dislocata
 - bolnav constient
 - traumatisme ale coloanei cervicale
 Cele trei metode de dezobstructie se utilizeaza mai ales
in prezenta respiratiei spontane ineficiente si au avantajul
ca nu necesita echipament special.
 Dezavantajul lor consta in aceea ca sunt eficace numai
cat timp reanimatorul mentine pozitia bolnavului. Cand
manevra se intrerupe, obstructia cailor respiratorii se
reface.
 Din cauza riscului de lezare a maduvei, la bolnavii cu
traumatisme ale coloanei cervicale se vor evita
hiperextensia maxima a capului, flexia si rotatia.
 Daca intoarcerea capului este necesara pentru drenajul
lichidelor si corpilor straini din faringe, traumatizatul
trebuie intors in totalitate, astfel incat capul, gatul si
toracele sa se mentina in acelasi plan.
Dezobstructia cailor aeriene oro-
nazofaringe se face:
 Hiperextensia capului pe spate cu sustinerea mandibulei
 Deschiderea si curatarea gurii (aspiratie manuala sau
mecanica), intubatie oro-traheala
 Introducerea pipei Guedel
 Plasarea mastii laringiene
 Intubatia traheala pe cale orala sau nazala
 Cricotiroidotomia
 Traheostomia
 Aspiratia secretiilor traheobronsice pe cale orala, nazala,
pe sonda de intubatie sauu pe canula de traheostoma
 Evacuarea secretiilor bronsice se poate gace prin
instalarea 0,9 % de ser fiziologic si apoi aspirarea lor.
HIPEREXTENSIA CAPULUI SI
RIDICAREA MANDIBULEI
HIPEREXTENSIA CAPULUI SI
RIDICAREA MANDIBULEI
HIPEREXTENSIA CAPULUI SI
RIDICAREA BARBIEI
SUBLUXATIA MANDIBULEI
SUBLUXATIA MANDIBULEI
ELIBERAREA CAILOR AERIENE –
TEHNICI ADJUVANTE
 Dupa hiperextensia capului se va avea in vedere:
a.-Indepartarea corpilor straini oro-faringieni cu
pensa Magill.

b.-Aspiratia orofaringelui cu ajutorul unui aspirator si a unei

sonde rigide Yankauer.

c.-Amplasarea canulei oro-faringiene(pipa-Guedel)

PENSA MAGILL-pentru indepartarea
corpilor straini
ASPIRATOR+SONDA YANKAUER
SONDA RIGIDA YANKAUER
PIPE DE DIVERSE MARIMI
 Alegerea marimii
corespunzatoare pentru
pipa se face prin
masurarea distantei de la
comisura bucala la
unghiul mandibulei.
 Introducerea pipei Guedel în cavitatea
bucala se face tinând pipa cu concavitatea
în sus. Când vârful pipei atinge palatul
moale(valul palatin)- se roteste 180 de grade
si se continua înaintarea pâna ce capatul
extern ajunge la nivelul arcadelor dentare.
 MASCA LARINGIANĂ
Dezavantaje
Avantaje  Nu prezintă garanţie absolută
 Se introduce repede şi împotriva aspiraţiei
 Nu se recomandă în cazul în care
uşor este nevoie de o presiune foarte
puternică
 Mărimi variate  Căile aeriene nu pot fi aspirate

 Ventilaţie mai eficientă

decât cu masca facială
 Se evită laringoscopia
TEHNICA DE INTRODUCERE A
MĂŞTII LARINGIENE
 Pasul1 Pasul 2
Pasul 3

Masca laringiana

Tehnica de Pasul 4

Pasul 5
insertie
 COMBITUBUL
Avantaje Dezavantaje
 Există doar două mărimi
 Se introduce repede şi  Pericol de ventilaţie prin lumen greşit
 Pericol de distrugere a balonaşelor la
uşor introducere
 Se evită laringoscopia  Traumă la introducere
 De unică folosinţă
 Protejează împotriva
aspiraţiei
 Se poate folosi dacă este
nevoie de presiuni mari
PLASAREA COMBITUBULUI
VENTILAŢIA PRIN COMBITUB
● Pacientul se poziţionează în decubit dorsal cu coloana vertebrală
cervicală aliniată.
 ● Se deschide gura şi se susţine mentonul (cel mai bine de către un ajutor)
 ● Tubul, în prealabil lubrefiat, este trecut „în orb” prin cavitatea bucală
până ce marcajul de culoare neagră de pe tub ajunge la nivelul arcadei
dentare superioare. O oarecare rezistenţă este resimţită în momentul în
care tubul pătrunde printre corzile vocale.
 ● Tubul proximal se umflă cu aproximativ 100 ml de aer.
 ● Tubul distal se umflă cu aproximativ 15-20 ml de aer
 •Se ataşează balonul şi se începe ventilaţia mecanică, iniţial la nivelul
tubului esofagian, urmărind mişcările cutiei toracice şi eventuala distensie
abdominală.
 ● Este necesară auscultaţia toracelui (vezi IOT). Dacă la auscultaţia
toracelui nu este perceput murmur vezicular, se transferă balonul şi se
ventilează prin tubul traheal, urmărind mişcările cutiei toracice şi
repetându-se auscultaţia.
INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ
AVANTAJE

Protejează căile aeriene împotriva aspiraţiei

Facilitează ventilaţia şi oxigenarea
Permite aspiraţia secreţiilor din căile aeriene inferioare
Asigură o cale de administrare a medicamentelor
resuscitării cardio-pulmonare
Previne distensia gastrică datorată ventilaţiei
Protejează căile aeriene împotriva edemului şi
compresiei
 INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ
DEZAVANTAJE
 Necesită instruire specială şi experienţă
 Poate agrava obstrucţia aeriană preexistentă (ex.
epiglotita)
 Poate determina leziuni locale (dinţi, limbă, palat
moale şi dur)
 Potenţial de exacerbare a unei leziuni de coloană
cervicală
INTUBATIA ORO-TRAHEALA

 Echipament necesar pentru intubaţia orotraheală

 Tehnica intubaţiei oro-traheale
 1. Se poziţionează capul pacientului: atunci când este posibil (când nu
există suspiciune de leziune de coloană cervicală) se face extensia capului
din articulaţia atlanto-occipitală, în scopul alinierii căilor aeriene.
 2. Preoxigenare-ventilaţie pe balon şi mască cel puţin 30sec. cu un FiO2
de minim 0.85 (85% concentraţie în oxigen).
 3. Intubaţia nu trebuie să dureze mai mult de 30sec.
 Depăşirea acestui interval de timp impune reluarea preoxigenării.
 4. Se deschide gura, îndepărtând mandibula cu mâna dreaptă. Inspecţie
rapidă a cavităţii bucale pentru identificarea eventualilor corpi străini şi
aspirarea acestora dacă este necesar. Cu laringoscopul în mâna stângă se
pătrunde în cavitatea bucală la nivelul comisurii bucale drepte, astfel încât
limba să fie în întregime spre stânga şi să permită identificarea
următoarelor trei repere:  amigdalele/lojele amigaliene: nu introduceţi
lama laringoscopului cu toată lungimea; căutaţi reperul. lueta; împingeţi
lama către stânga încărcând limba din aproape în aproape. epiglota;
avansaţi uşor încărcând baza limbii, vizualizând epiglota.
5 .Se poziţionează vârful lamei laringoscopului în şanţul gloso-epiglotic şi se
efectuează o mişcare rectilinie oblic ascendentă în lungul mânerului
laringoscopului ca şi cum aţi dori să duceţi mânerul laringoscopului la unirea
tavanului cu peretele din faţă. Această mişcare ridică epiglota şi evidenţiază
corzile vocale.
 6. Se vizualizează glota. Apertura laringiană este de formă triunghiulară sau
rombică, corzile vocale fiind albesidefii
 Compresia cricoidiană (manevra Selick), efectuată de către un ajutor poate
aduce mai bine glota şi corzile vocale în câmpul vizual
 7. Se aspiră secreţiile, vomismente şi eventualii corpi străini lichizi sau
semilichizi.
 8. Se introduce sonda oro-traheală sub control vizual, ţinută între degetele
mâinii drepte ca un creion, cu vârful îndreptat în sus şi spre dreapta în
direcţia orificiului glotic. Sonda este lăsată să alunece pe partea dreaptă a
cavităţii bucofaringiene, astfel încât introducerea acesteia prin orificiul glotic
să se facă „la vedere” şi va progresa până când balonaşul depăşeşte corzile
vocale (şi nu mai mult). Orice dubiu privind plasarea corectă a sondei trebuie
să conducă la retragerea acesteia şi repetarea întregii secvenţe.
 9. Se umflă balonaşul în scopul fixării sondei în trahee şi
limitării pierderilor aeriene. Presiunea parietală pe trahee la
nivelul punctului de ocluzionare trebuie să fie sub valoarea
presiunii hidrostatice capilare (30mmHg).
 10. Se ataşează balonul Ambu sau aparatul de ventilaţie
mecanică.
 11. Se verifică acurateţea intubaţiei. Vizual şi prin auscultaţia
toracelui în cele patru puncte toracice (subclavicular drept,
subclavicular stâng, axilar drept, axilar stâng ) şi în epigastru.
Auscultaţia se va face totdeauna în toate cele cinci puncte şi
totdeauna în aceeaşi secvenţă
 12. Se ventilează cu o frecvenţă de 10-12 ventilaţii/min.
administrând O2 în concentraţie cât mai mare.
 13. Se fixează sonda orotraheală la nivelul comisurii bucale cu
benzi de leucoplast/dispozitive speciale.
 14. Se plasează canula orofaringiană, pentru a preveni obstruarea
sondei.
 N.B. 1. Laringoscopia şi intubaţia traheei vor dura cel mult 30
sec. Depăşirea acestui interval impune reoxigenarea.
 2. Orice dubiu referitor la plasarea corectă a sondei în trahee duce
la retragerea acesteia, reoxigenare şi reluarea secvenţei de
intubaţie
 Probleme potenţiale în timpul intubaţiei traheei. Accidente;
incidente: • particularităţii anatomice: gât scurt, dentiţie
proeminentă, mobilitate redusă a coloanei cervicale; • fracturi
dentare sau ale protezelor fixe; • vărsătură şi regurgitare; •
trismus; • traumă facială; arsuri ale feţei; • intubaţia esofagiană; •
leziuni ale coloanei vertebra
Cricotiroidotomia
 Tehnica puncţiei cricotiroidiene • Se poziţionează pacientul în
decubit dorsal cu capul în extensie moderată. • Se identifică
membrana cricotiroidiană între cartilajul tiroid şi inelul orizontal
al cartilajului cricoid.
 Se puncţionează membrana cricotiroidiană cu un cateter venos cu
diametrul mare (14 G sau mai mare). Puncţia se face vertical cu
cateterul ataşat la o seringă de 2 – 2,5 ml
 Pătrunderea în trahee este indicată de senzaţia de pierdere a
rezistenţei; aspiraţia aerului confirmă prezenţa vârfului acului în
trahee.
• Cateterul se avansează caudal într-un unghi de 45o. Se
detaşează acul, se ataşează seringa fără piston, iar la seringă se
montează piesa finală a unei sonde de intubaţie de 7 – 7,5 mm pe
care se poate ventila cu balonul Ambu.
Dezobstructia cailor superioare cuprinde
si introducerea medicatiei farmacologice
 Bronhodilatotoare simpaticomimetice (adrenalina,
salbutamolul, fenoterolul)
 Bronhodilatatoare parasimpaticolitice (bromura de
ipratropiu)
 Bronhodilatatoare musculotrope ( aminofilina, diprofilina)
 Fluidificante ale secretiei bronsice prin aerosoli cu agentii
mucolitici: N-acetilcisteina
 Corticoizi (dexametazon, metil-prednisolon) ca
antiinflamatori sii inhibitori ai prostaglandinelor
bronhoconstrictoare.
 Administrarea medicatiei farmacologice trebuie sa
respecte etiologia sii situatia clinica in care bolnavul se
afla.