CURS 2 -3

EXPLORARI ENDOSCOPICE ALE APARAULUI DIGESTIV

ESOFAGOSCOPIA

Una dintre metodele utilizate frecvent pentru examinarea esofagului este esofagoscopia. Primele
încercări de a studia starea unui organ gol au fost făcute la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Apoi s-a folosit
un tub rigid, care dă lumină scăzută. Când utilizați un astfel de echipament, probabilitatea ca un pacient să
moară din cauza manipulării a fost mai mare decât a bolii în sine. Tehnologiile moderne au făcut posibilă
simplificarea și securizarea examinării endoscopice, extinderea semnificativă a indicațiilor către cine și cum
se efectuează esofagoscopia.

Ce este esofagoscopia

Esofagoscopia este principala metodă instrumentală pentru studiul esofagului. Folosind un dispozitiv
optic special, este examinată membrana mucoasă a unui organ gol. Esofagoscopurile moderne permit:

 obțineți o imagine în culori a mucoasei esofagului, cardiei (uneori partea proximală a stomacului);
 studiază în detaliu structura internă, identifică diverse patologii;
 faceți o biopsie;
 efectuează un tratament chirurgical minim invaziv sau aplică topic terapie medicamentoasă.

Esofagoscopia este o metodă de cercetare informativă care vă permite să obțineți date fiabile cu
privire la starea esofagului, cardia. Pentru a obține informații mai precise, pot utiliza cromoesofagoscopia
(folosiți soluția Lugol sau alți coloranți), ultrasonografie (esofagoscop cu senzor ultrasonic).

O examinare endoscopică a esofagului este utilizată pentru diagnostic și tratament. Examinarea poate
fi programată sau de urgență (pentru indicații urgente). Manipularea urgentă se realizează cu prezența
suspectă a unui corp străin, sângerând din esofag. În alte cazuri, diagnosticul planificat.

Esofagoscopie și diagnostic

O examinare endoscopică a esofagului este prescrisă atunci când pacientul solicită ajutor medical cu
reclamații caracteristice. Simptomele diferitelor patologii ale esofagului sunt similare. De obicei aceasta:

 disfagie;
 râgâială;
 arsuri la stomac;
 scuipând în sus
 durere în procesul xifoid, brațul sternului.
 Uneori este necesar un studiu pentru diagnostic diferențiat cu patologii ale organelor vecine. De
exemplu, esofagoscopia este prescrisă pentru tuse prelungită și persistentă de etiologie necunoscută..

Esofagoscopia vă permite să diagnosticați:

În acest caz, se evaluează gradul de deteriorare a membranei mucoase. Folosind ultrasonografie,

starea ganglionilor regionali este clarificată, natura leziunii esofagului este determinată.

Conform mărturiei esofagoscopiei, se efectuează o biopsie. În acest caz, materialul este preluat dintr-o
secțiune suspectă a membranei mucoase, care este trimis ulterior pentru examen citologic, histologic.

Esofagoscopia este uneori completată cu diagnostice funcționale.

Esofagoscopia repetată se efectuează după un curs terapeutic - pentru a evalua eficacitatea tratamentului.

Esofagoscopie și tratament

Capacitățile tehnice ale esofagoscopiei permit diferite manipulări terapeutice. Folosind un endoscop:

 blocajul transeofagian farmacologic al nervilor vagi;

 gâfâirea și dilatarea cu stricte ale esofagului;
 injectarea directă a lidazei în țesutul cicatricial (pentru arsuri);
 introducerea unui tub special pentru nutriție cu stenoză;
 scleroza venelor dilatate ale esofagului (străpung patul vasului sau injectează preparate farmaceutice
direct în venă);
 electrocoagulare de sângerare;
 extragerea corpurilor străine;
 polipectomie;
 abcese de deschidere;
 Tratamentul cu laser paliativ al tumorilor maligne etc..

Gama de aplicații ale esofagoscopiei este largă. Există o serie de limitări la această procedură..

Contraindicații la esofagoscopie

Limitările în utilizarea unui esofagoscop sunt absolute și relative. Nu recomandăm cu fermitate

manipularea pacienților:

Cu unele patologii, esofagoscopia este prescrisă în cazuri extreme. Contraindicațiile relative includ:
 Lista contraindicațiilor este în continuă scădere. De exemplu, mulți experți, dimpotrivă, recomandă
esofagoscopia pacienților cu vene varicoase în sângerare gastrointestinală acută. Principalul lucru este să
efectuați procedura în mod corect.

Cum se realizează esofagoscopia?

Endoscopurile rigide și flexibile sunt utilizate pentru manipulare în funcție de obiectivele

esofagoscopiei. Rigid este utilizat conform indicațiilor speciale (extragerea corpurilor străine din esofag).

Esofagoscopia electivă se face de obicei dimineața. Pacientul trebuie să se pregătească pentru studiu:

 nu mâncați (ultima masă ar trebui să fie cu 12 ore înainte de studiu);

 seara, esofagul este spălat (recomandat pacienților care au o cantitate mare de conținut acumulat în
esofag);
 cu o oră înainte de manipulare, luați un sedativ.

Conversație psihoterapeutică recomandată pacienților cu frică de procedură.

Esofagoscopia se realizează în etape:

1. Cu 30-40 minute înainte de începerea procedurii, se administrează subcutanat 0,5-1 ml de sulfat de

atropină (soluție 0,1%). Uneori folosiți morfină, promedol.
2. Înainte de studiu, faceți anestezie locală a faringelui. Aplicați dicaina, trimecaina.
3. Studiul se realizează în diferite poziții: pun pacientul pe o masă specială, pe spate sau pe partea
laterală, uneori pun pacientul pe un scaun.

Se introduce apoi un esofagoscop. Metoda depinde de tipul de endoscop. Un dispozitiv dur este ceva
mai dificil de introdus. Prin urmare:

1. Pentru a intra într-un esofagoscop, pacientul aruncă înapoi capul astfel încât gura, faringele, esofagul
să fie localizate în același plan. Endoscopistul introduce dispozitivul, ținându-l în linia mediană
(pentru a preveni alunecarea și vătămarea pereților esofagului).
2. Aparatul este promovat, rădăcina limbii este împinsă deoparte, epiglota este anterior. Ajungeți la
sfincterul esofagian. În acest moment, pacientul trebuie să facă o mișcare de deglutiție. Acest lucru
va facilita foarte mult procedura..
3. Secțiunile cervicale, toracice și abdominale sunt studiate secvențial..
În acest fel se administrează un esofagoscop flexibil:

1. Capătul distal al endoscopului este îndoit astfel încât să se potrivească cu axa anatomică a
orofaringelui. Între dinți, prin intermediul căruia este introdus dispozitivul, este introdusă o bucată
specială (dispozitiv bucal).
2. Când esofagoscopul intră în esofag, se simte depășirea rezistenței la lumină. Înghițirea pacientului.
3. În viitor, odată cu avansarea esofagoscopului, aerul este simultan suflat. Acest lucru este necesar
pentru îndreptarea pliurilor longitudinale. Aflați toate părțile esofagului.

Inspecția se realizează atât în timpul introducerii esofagoscopului în esofag, cât și la îndepărtarea

acestuia. În același timp, acordați atenție:

 asupra naturii motilității esofagului;

 mișcări de perete pasive asociate cu o bătaie a inimii;
 starea mucoasei (culoare, prezența eroziunii, ulcere, cicatrici, sângerare);
 raiduri.

După procedură, pacientul este lăsat să mănânce nu mai devreme de 2 ore (când se termină acțiunea
analgezicului local). Dacă s-a efectuat o biopsie, atunci mâncarea caldă este exclusă pentru întreaga zi. Cu
sângerare crescută, în timp ce luați biomaterial, Vikasol este prescris suplimentar.

Procedura se realizează cu atenție, cu atenție, conform indicațiilor, pentru a reduce riscul de complicații.

Posibile complicații în timpul esofagoscopiei

Manipulări grosolane, utilizarea unui endoscop rigid, cu modificări cicatriciale pronunțate în

mucoasa, osteofite ale coloanei cervicale sau toracice, există o mare probabilitate de deteriorare a peretelui
esofagului (rupturi, perforație).

În plus, pot apărea și alte complicații:

 sângerare (cu vene varicoase, ulcere, tumoră în descompunere);

 insuficiență respiratorie, palpitații (la pacienții cu patologii concomitente ale sistemului
cardiovascular, respirator);
 intoleranță la anestezice;
 supradozaj de calmante.

Pentru a preveni dezvoltarea complicațiilor, este necesară o pregătire atentă a pacientului, ținând cont
de indicațiile și contraindicațiile, respectarea strictă a metodelor de cercetare. Un specialist pregătit
profesional ar trebui să efectueze manipularea..
 ENDOSCOPIA
Endoscopia constituie examinarea prin vizualizarea combinată cu fotografiere, radiografie, biopsie
şi permite anumite conduite terapeutice la nivelul organelor cavitare sau cavităţi ale organismului.
Endoscopia digestivă superioară (Esogastroduodenoscopia) cuprinde examinarea endoscopică a tractului
gastrointestinal: esofagul, stomacul, duodenul.  Reprezintă metoda de elecţie pentru explorarea tractului
digestiv.
Pentru o evaluare completă a tractului digestiv se poate efectua complementar cu endoscopia
digestivă inferioară, adică colonoscopia.
Timpul total pentru endoscopia digestivă superioară este de circa 30 de minute, iar timpul efectiv al
explorarii de cel mult 5 minute.

Endoscopia digestivă – Scop 

A. Explorator: vizualizare, frotiuri, biopsie, introducerea substanţei de contrast pentru stomac şi duoden.
B. Terapeutic: aspirarea secreţiilor cu îndepărtarea corpilor străini, hemostaza prin coagulare laser, etc,
gastrostoma pentru alimentaţie de durată, dizolvarea chimică sau mecanică a calculilor biliari, extragerea
calculilor biliari.

Endoscopia – Contraindicații

Endoscopia digestivă nu se practică la:

 la cei cu afecţiuni pulmonare sau cardiace
 stenoze laringo-esofagiene
 la cei cu deformaţii importante ale coloanei cervico-dorsale
 se face cu prudenţă la obezi şi la cei cu varice esofagiene.

Materiale necesare examinărilor endoscopice

· Echipamentul de bază: endoscop şi instrumentele endoscopice pentru recoltarea de ţesuturi, toate
dezinfectate, curăţate şi sterilizate separat de sala de examinare, conform procedurilor standard.
· Endoscop flexibil/rigid pentru intestin.
· Măşti şi mănuşi sterile.
· Comprese şi tampoane sterile, porttampon steril, pense, seringi, ace, câmpuri sterile.
· Medicaţie anticolinergica, substanţa de contrast.
· Anestezic local.
· Antispastice, sedative pentru pacienţii anxioşi.
· Halate protectoare impermeabile.
· Aspirator, soluţii perfuzabile, trusa pentru montarea perfuziei.
Organizarea mediului 
– Endoscopia digestivă superioară se efectuează numai în sala de examinare pregătită după proceduri
standardizate pentru evitarea contaminării cu germeni şi a riscului de infecţie.
– Personalul respecta măsurile de protecţie generale: spălarea mâinilor cu apă curentă şi săpun,
dezinfectarea lor, purtarea echipamentul de protecţie.
– Instrumentarul steril se pregăteşte pe tava de instrumente protejată cu câmp steril.
– Se verifica etanşeitatea tubulaturii şi sursa de lumină, aspiratorul.

– Monitoarele pentru supravegherea funcţiilor vitale se poziţionează pentru a asigura accesul liber al

personalului.

Pregătirea pacientului pentru endoscopia digestivă superioară

– informam pacientul despre necesitatea investigaţiei;

– recomandăm pacientului să mănânce în seara precedentă în jurul orei 18.00, iar în dimineaţa investigaţiei
să nu mănânce, să nu bea și să stopeze administrarea de pansamente gastrice, antiacide, etc;
– pentru a avea stomacul gol pentru realizarea procedurii, pacientul trebuie sa nu manance  si sa nu bea cu
7 ore inainte.
– efectuam spălaturi gastrice în cazul stenozei pilorice, pentru evacuare completă, la indicația medicului;
– însoţim pacientul în sala de examinare şi administram la indicaţia medicului: anticolinergice pentru
reducerea secreţiei gastrice; sedative.
– poziţionam pacientul în decubit lateral stang cu capul sprijinit pe pernă şi membrele inferioare uşor
flectate;
– în cazul pacienţilor cu insuficientă respiratorie/cardiaca poziţia pacientului este şezând;
– solicităm pacientului cooperarea consimțământul și asiguram confortul psihic şi fizic de securitate.
– informăm medicul de eventuale alergii ale pacientului;
– daca pacientul ia medicatie anticoagulanta, acesta trebuie să se consulte cu medicul curant cardiolog in
vederea opririi medicatiei pentru efectuarea procedurii;
– daca pacientul are diabet zaharat, este indicat ca procedura să fie realizată dimineața.

Tehnica propriu zisa: participarea și rolul asistentului medical la endoscopia digestivă

Endoscopia digestivă superioară se realizeaza cu ajutorul unui endoscop – un tub flexibil,   care e introdus
de către medic in cavitatea bucala si de aici in esofag, stomac, duoden pentru vizualizarea detaliilor
anatomice si a eventualelor leziuni, ele putand fi fotografiate sau inregistrate. In timpul endoscopiei,
medicul poate preleva și biopsii.
 Asistent medical 1:
– preda medicului instrumentele pregătite anticipat;
– pregăteşte eprubetele sterile şi alte recipiente necesare pentru recoltarea diferitelor fragmente, etichetând
recipientele cu datele personale ale pacientului şi examinarea solicitată; piesele recoltate prin biopsie sunt
fixate cu soluţie de formol şi apa distilată.
Asistent medical 2:
– asigura poziţia pacientului, supravegherea permanenta: facies, puls, T.A., stare
psihică, respiraţie, culoarea tegumentelor şi a mucoaselor, durere, flatulenta, etc;
– comunică medicului orice modificare survenită în starea generală a pacientului;
– asigura transportul pacientului în salon, îngrijirea ulterioară acestuia: confortul pentru odihnă şi
recuperare;
– educa pacientul să evite timp de 1-2 ore hidratarea (până la apariţia sensibilităţii normale de deglutiţie).

Îngrijirea pacientului după endoscopia digestivă superioară

· Pacientul este condus la salon, instalat în condiţii de confort şi securitate.
· Supraveghere şi repaus la pat.
· După gastroduodenoscopie pacientul elimina o cantitate apreciabilă de mucus şi prin câteva
eructaţii şi aerul introdus cu pară de cauciuc.
· Dacă pacientul nu elimina singur aerul şi acuză dureri, AM îi va introduce la indicaţia
medicului sonda gastrica prin care gazele se elimină imediat.
· Pacientul rămâne culcat încă o jumătate de oră în camera de examinare, apoi va fi transportat în
salon;
– timp de 2 h pacientul nu mănâncă, nu bea, deoarece în urma anesteziei locale a faringelui
alimentele pot să pătrundă în trahee.
· După gastroduodenoscopie unii bolnavi se plange dureri la deglutiţie, care dispar sontan în ziua
următoare. Uneori, rar, se observă o uşoară ascensiune febrilă cu dureri şi tumefierea amigdalelor.
· Dacă se efectuează doar esofagoscopie, bolnavul va primi timp de 2-3 zile un regim dietetic, lichid,
pentru a proteja laringele şi esofagul traumatizate în timpul examenului.
· Pentru efectuarea gastroduodenoscopiei se utilizează, pe lângă gastroscop, şi sonda esofagiana de
cauciuc cu deschizături laterale pentru anestezia traiectului gastroscopului.

Incidente/Accidente
· Dureri la deglutiţie, tumefierea amigdalelor, febrilitate.
Observaţii
– în endoscopia diagnostica şi terapeutica, sunt utilizate atât aparatele rigide cât şi cele flexibile care
datorită fibrelor optice, pot fi manipulate în toate direcţiile 180 grade;
– avantaje ale chirurgiei endoscopice: diagnostic preoperator bine stabilit, complicaţii potenţiale cu prag
scăzut, vindecarea rapidă a plăgilor, intervenţii care permit mobilizare postoperatorie rapidă.

COLONSCOPIA

Colonoscopia este o investigatie ce permite examinarea intestinul gros (colonului), fiind o metoda de
diagnostic a diferitelor afectiuni colonice, dar si de tratament pentru anumite patologii. Colonoscopul este un
tub flexibil prevazut cu camera video, canal de insuflatie prin care se introduce aer sau apa, canal de
aspiratie a diferitelor resturi lichidiene ramase in intestin si un canal prin care se pot introduce diferite
instrumente de lucru cu scop diagnostic sau terapeutic (pense, anse de polipectomie, ace, catetere).

Este foarte dureroasa colonoscopia?

Colonoscopia este o investigatie complexa, aceasta poate fi neplacuta si uneori chiar dureroasa ca
urmare a introducerii in colon a unui tub flexibil, precum si a unei cantitati de aer sau CO2 care ajuta la
destinderea colonului si permite examinarea mucoasei colice si realizarea diferitelor proceduri endoscopice
(biopsii, polipectomii). De asemenea, examinarea poate fi mai neplacuta la pacientii care au avut anterior
diferite interventii chirurgicale la nivel abdominal sau la cei cu un prag de sensibilitate la durere mai ridicat.

Examinarea poate fi realizata cu analgosedare (administrarea intravenoasa a unor substante cu efect

de relaxare si diminuarea a durerii) sau, atunci cand este cazul, se poate face sedare profunda (administrare
intravenoasa a unor medicamente care induc un somn profund). Revenirea din sedare apare imediat dupa
terminarea procedurii, dar pacientul ramane sub supraveghere 20-60 min dupa care poate pleca acasa insotit
de un apartinator.
Dupa examinare, daca s-a optat pentru sedare, pacientul nu are voie sa conduca masina sau sa
efectueze diferite activitati ce necesita atentie sporita (activitati ce implica obiecte ascutite sau focul ori sa ia
decizii importante).

Exista riscuri pentru colonoscopie?

Ca in cadrul oricarei examinari, pot sa apara riscuri, intrucat colonoscopia este o metoda invaziva,
prin intubarea colonului si prin actiunea asupra mucoasei colice. Sunt rare cazurile cand apar complicatii,
dar aceastea pot fi:
•    complicatii date de alergii la medicamentele care au fost administrate
•    complicatii ce apar in urma procedurilor care se efectueaza – hemoragie post-polipectomie sau perforatia
colonului
Daca apar complicatii se intervine imediat in vederea rezolvarii acestora in functie de tipul de complicatie.
Este neaparat sa beau 4 l de solutie inainte de examinare?

Este foarte importanta pregatirea colonului, de aceea se bea aceasta solutie care are rolul de a curata
(spala) intestinul. Exista pe piata mai multe tipuri de preparate unele pentru 2 l altele pentru 4 l de solutie,
unele mai placute la gust, altele mai neplacute. Medicul curant va stabili care dintre acestea vi se potriveste
mai bine si cum sa le beti astfel incat sa fie cat mai usor de baut si sa existe un efect maxim. Daca intestinul
nu este bine curatat, examinarea este mai dificila si exista riscul sa nu poata fi identificate toate leziunile
existente. Uneori, este nevoie sa se repete examinarea daca aceasta nu a permis o examinarea completa.

In timpul colonoscopiei, daca se gasesc polipi, acestia pot fi indepartati in aceeasi sedinta?

Da, de preferat este sa scoatem polipii identificati in aceeasi sedinta, insa exista cazuri in care acest lucru nu
este posibil daca:
•    intestinul nu este suficient de curat
•    sunt multi polipi, fiind astfel necesare mai multe sedinte de indepartare a acestora
•    sunt gasiti polipi mari care necesita o interventie mai laborioasa; se prefera ca pacientul sa fie internat si
pregatit pentru aceasta interventei
•    daca pacientul are un tratament antiagregant sau anticoagulant care nu a fost intrerupt anterior examinarii
din diferite motive

Ar putea fi inlocuita colonoscopia cu alta metoda pentru examinarea colonului?

Da, sunt alte metode de examinare a colonului cum ar fi colonoscopia virtuala (examinare de
tomografie computerizata) sau capsula endoscopica pentru colon. Acestea sunt recomandate doar in
conditiile in care nu poate fi realizata colonoscopia clasica (aderente postoperatorii, tratamente asociate,
afectiuni cardiace care nu permit examinarea).
Aceste metode alternative au unele dezavantaje:
•    nu pot fi prelevate biopsii
•    nu pot fi rezecati polipi
•    in cazul unui colon incorect pregatit pot sa apara informatii neclare
•    colonoscopia virtuala presupune si o doza de radiatii la care este expus pacientul

Cat de des poate fi efectuata o colonoscopie?

Frecventa colonoscopiilor este stabilita de catre medicul specialist in functie de patologia existenta si
conform ghidurilor de endoscopie. De exemplu:
•    pentru pacientii cu boli inflamatorii intestinale, indicatia de colonoscopie este mai frecventa, pentru a
monitoriza evolutia bolii si raspunsul la tratament
•    in cazul polipilor, repetarea examinarii se face in functie de tipul polipului si de cat de bine a fost pregatit
colonul pentru examinare
•    pentru pacientii care au avut o colonoscopie normala, controlul se face la 10 ani (pentru pacientii care nu
au istoric familial de cancer sau polipi colonici) daca nu apar alte suspiciuni clinice de boala

RESTOSCOPIA

Rectoscopia este un test care permite examinarea rectului și a colonului sigmoid cu ajutorul unui
instrument rigid numit rectoscop. Acesta are aproximativ 20 cm lungime și 2 cm în diametru (rectoscoapele
pentru copii au diametrul de aproximativ 1 cm).

Rectoscopia este un examen care îi permite medicului să vizualizeze direct mucoasa rectului și
ultima parte a intestinului gros. Examinarea se face cu ajutorul unui instrument echipat cu o cameră video
pentru a vizualiza imaginea din interiorul corpului. Un avantaj important al acesuia este capacitatea de a
evalua starea membranei mucoase, precum și de a colecta o mică probă a țesutului suspectat că poate avea
leziuni.

Ce este rectul?
Rectul începe la capătul intestinului gros, imediat după colonul sigmoid, și se termină la nivelul
anusului. În mod obișnuit, rectul este gol deoarece scaunul este stocat mai sus, în colonul descendent. În cele
din urmă, colonul descendent devine plin, iar scaunul trece în rect, ducând la nevoia de a defeca. Adulții și
copiii mai mari pot rezista acestei urgenţe până când ajung la o baie. Sugarii și copiii mici nu au controlul
muscular necesar pentru a întârzia golirea intestinului.

Lungimea medie a rectului uman poate varia între 10 și 15 cm. Diametrul său poate fi comparat cu
cel al colonului sigmoid (partea intestinului gros, cel mai apropiat de rect) la un capăt. Cu toate acestea,
devine mai mare în apropierea anusului, unde formează ampula rectală. Rolul cheie al ampulei rectale este
de a acționa ca depozit temporar pentru fecale. Extinderea pereților rectali activează receptorii de întindere
din interiorul pereților pentru a stimula nevoia de a defeca. Dacă procesul de defecare este întârziat, poate
duce la constipație. Atunci când locul de stocare se umple, presiunea intrarectală duce la dilatarea și
extinderea pereților canalului anal. Acest lucru duce la trecerea fecalelor în canal.

Anusul este deschiderea de la capătul îndepărtat al tractului digestiv prin care scaunul părăsește
corpul. Anusul este căptușit cu o continuare a pielii exterioare. Un inel muscular (sfincterul anal) păstrează
anusul închis până când persoana are o mișcare intestinală.
Examenul rectal digital – diferit de rectoscopie
O examinare rectală digitală este în cazul în care un medic sau o asistentă medicală utilizează degetul
pentru a examina orice probleme din interiorul rectului. O examinare rectală este uneori necesară pentru a
investiga sângerare din partea de jos a rectului, dureri, constipație, incontinență fecală etc. Uneori, bărbații
au nevoie de o examinare rectală pentru a verifica dacă există probleme cu prostata.

Care este scopul examinării?

Rectoscopia permite evaluarea stării morfologice a membranei mucoase în segmentul intestinului
gros și rectului – screening colon. Mai mult, procedura le permite medicilor să colecteze probe de biopsie
pentru examenul histopatologic și bacteriologic. Îndepărtarea polipilor, a corpilor străini și tratarea
hemoragiilor pot fi făcute prin rectoscopie.

Indicațiile pentru rectoscopie includ:

 sângerarea anală;
 durere în zona anusului și a abdomenului;
 unele modificări ale mișcărilor intestinului sau ale formei scaunului sau incontinență fecală;
 polipi anali;
 colită ulcerativă:
 diverticuloză;
 tumori anale;
 scurgeri anale;
 prurit anal etc.

Cu ajutorul examinării, medicul poate diagnostica în mod fiabil cancerul rectal, inflamația, masele
anormale, fistulele, polipii sau chiar hemoroizii. În ginecologie, rectoscopia este, de asemenea, utilizată
pentru a detecta îngustarea intestinală în tumorile genitale feminine.

Ce este cancerul rectal?

Cancerul rectal este cancerul care se dezvoltă în celulele din rect. La nivel mondial, cancerul colorectal este
al doilea cancer cel mai frecvent la femei și al treilea cel mai frecvent cancer la bărbați.

Simptomele cancerului rectal includ:

 modificare a tranzitului intestinal, cum ar fi constipația sau diareea;

 nevoia permanentă de a defeca;
 senzație de intestin plin chiar după defecare;
 sângerări anale;
 dureri la defecare;
 dureri abdominale.

Trebuie reținut că aceste simptome pot fi date și de multe alte probleme medicale non-canceroase!

Cauze cancer rectal

Mutațiie ADN pot determina creșterea celulelor în mod necontrolat. Celulele afectate se acumulează
pentru a forma tumori. Aceste celule pot pătrunde și distruge țesutul sănătos. Există câteva mutații genetice
moștenite care pot crește riscul. Una dintre acestea stă la baza cancerului colorectal nonpolipos ereditar,
cunoscut sub numele de sindromul Lynch. Un alt astfel de sindrom este polipoza adenomatoasă familială.
Factorii care pot crește riscul unei persoane de cancer rectal includ:

 vârsta înaintată;
 istoric familial de cancer de colon;
 polipi în rect;
 boala inflamatorie intestinală preexistentă, cum ar fi colita ulcerativă;
 alimentație scăzută în fibre și bogată în grăsimi;
 obezitate.

Pregătirea pacientului pentru rectoscopie

În primul rând, e necesară o clismă – curățarea anusului cu 1 litru de apă caldă (temperatură între 25
° – 30 ° C). Enema poate fi efectuată atunci când pacientul se află întins pe partea stângă.

Pregătirea pentru rectoscopie este adesea mai confortabilă pentru pacient decât pentru colonoscopie,
deoarece nu trebuie să bea laxative. În principiu, medicul poate efectua deja examinarea dacă pacientul a
golit intestinul.

În ziua examinării, puteți să luați toate medicamentele administrate în mod regulat. Excepție sunt
medicamentele care reduc nivelurile de glucoză din sânge, utilizate de pacienții cu diabet zaharat. Doza
pentru astfel de medicamente trebuie specificată de către medic.

Clisma
După sterilizare, duza rectală pentru clismă este conectată la irigatorul cu tub din cauciuc și umplută
cu apă sau soluție recomandată de medic. Duza rectală este introdusă în anus la o adâncime de 10 cm. Când
apa curge în jos, duza rectală este scoasă din rect. În acel moment, pacientul se va întoarce pe partea dreaptă
și după câteva minute apar mișcări intestinale.
 Timpul cel mai potrivit pentru rectocopie este la 20-30 de minute după etapa finală a defecării. Nu se
recomandă utilizarea laxativelor orale. În unele cazuri – de exemplu atunci când există o suspiciune de
ulcerație a inflamației intestinului gros – rectoscopia îi permite medicului să facă o evaluare obiectivă a
leziunilor membranelor mucoase.

Procedură
În timpul examinării, pacientul stă în decubit lateral, în general pe partea stângă. La începutul
examinării, medicul observă zona anusului și examinează rectul. După aceea, se introduce rectoscopul uns
cu anestezic la o adâncime de 5 cm. În cele din urmă, obturatorul este scos din rectoscop și permite
introducerea ușoară a instrumentului în zona sfincterului anal pentru a continua examinarea.

Medicul îndeamnă pacientul să apese ușor, similar cu mișcările intestinale. Acest lucru slăbește
sfincterul și permite o mai bună examinare. Se poate introduce simultan aer în rect, astfel încât membrana
mucoasă se întinde și este mai vizibilă. Această inflație conferă adesea un sentiment de nevoie de a defeca,
ușor incomodă. Dacă medicul a examinat cu atenție membrana mucoasă a rectului, el trage înapoi
rectoscopul și, prin urmare, aerul este eliminat. Dacă medicul detectează polipi în rect, îi poate elimina de
obicei imediat în timpul rectoscopiei.

Riscuri și complicații
În ansamblu, examenul este sigur pentru pacient. Perforarea intestinului este o complicașue foarte
rară după examinare. Unii pacienți se pot plânge de sângerări mici, care, de regulă, se reduc repede de la
sine.

Ce se întâmplă după rectoscopie?

Imediat după examinare, rectul este adesea puțin iritat, și poate exista un ușor sentiment de presiune.
Poate fi și un scaun temporar, subțire. Dacă medicul a eliminat polipi sau a luat probe de țesut, uneori apare
o sângerare minoră, care nu este un motiv de îngrijorare.

În timpul recuperării, adresați-vă medicului dacă aveți oricare dintre următoarele simptome:

 febră de 38 ° C sau mai mare;

 o cantitate mare de sânge în scaun;
 sângerare care durează mai mult de câteva zile după procedură;
 durere severă în abdomen;
 burtă tare, umflată.
Rectoscopia – diferită de sigmoidoscopie
Sigmoidoscopia flexibilă este un alt test utilizat pentru a diagnostica bolile de colon și rect, inclusiv
cancerul colorectal. Sigmoidoscopul este un tub subțire, flexibil, cu o cameră video la capăt.

Principala diferență dintre aceste două teste este lungimea dispozitivelor utilizate pentru proceduri. Un
rectoscop măsoară aproximativ 10 cm lungime, deci ajunge doar în partea inferioară a intestinului inferior.
Sfera de aplicare utilizată într-o sigmoidoscopie flexibilă este de aproximativ 60 cm, deci îi permite
medicului să examineze o zonă mult mai mare a intestinului gros.

Rectoscopie vs Colonoscopie
O colonoscopie este un alt test utilizat pentru a vizualiza interiorul colonului și rectului. Poate
examina cancerul de colon și poate diagnostica cauza unor probleme cum ar fi sângerarea rectală sau durerea
de burtă. O colonoscopie este realizată cu un tub subțire, flexibil, numit colonoscop. Este cel mai lung dintre
toate cele trei domenii, ajungând în  întreaga lungime a colonului.

Colonoscopia și screening-ul pentru cancerul de colon

Cancerul de colon este o formă destul de freventă de cancer. Șansele de vindecare depind puternic
de stadiul bolii în care este detectat cancerul. De aceea, medicii recomandă teste periodice – un test de scaun
pentru sângele ocult și în special o colonoscopie. Prin această procedură medicul poate detecta și elimina
precursorii cancerului colorectal (polipii). Medicul poate, de asemenea, să ia probe de țesut și să le testeze
pentru celulele canceroase.

De la vârsta de 55 de ani, medicii recomandă o colonoscopie. Persoanele cu risc – adică persoanele

care au rude de gradul I cu cancer colorectal – ar trebui examinate încă din intervalul 40-45 de ani.

La o colonoscopie, medicul folosește un tub flexibil, cu o sursă de lumină și o sursă video, ce se

introduce prin anus în intestin. El poate exmaina interiorul colonului. În plus, dacă este necesar, poate
preleva probe de țesut și poate elimina polipii și tumorile intestinale mici folosind instrumente chirurgicale
atașate. Pacientul poate fi treaz în timpul procedurii sau, dacă se dorește, poate beneficia de anestezie
generală, care provoacă o somnolență scurtă.

Colonoscopia durează aproximativ 20-30 de minute.

ANUSCOPIA

Ce este anuscopia?

Alaturi de tuseul anal, videoanuscopia este principal metoda de diagnostic al afectiunilor ultimei
portiuni a tubului digestiv – canalul anal.

Hemorozii interni si externi, fisura anala si fistula perinala sunt cele mai frecvente afectiuni ale
canalului anal si pot beneficia de un diagnostic precis cu ajutorul acestei metode.

Este dureroasa anuscopia?

In conditii normale de examinare (fara inflamatii acute la nivelul anusului) anuscopia nu este
dureroasa, ci doar neplacuta, producand acceasi senzatie pacientului la fel ca si tuseul anal. Daca sunt
prezente procese inflamatorii acute sau tromboze hemoroidale, introducerea rectoscopului rigid poate
produce o oarecare durere. Acest lucru poate fi combatut cu ajutorul spray-ului cu Lidocaina – un anestezic
care actioneaza la nivelul mucoasei- care produce o senzatie de caldura si calmarea durerii.

Ligatura hemoroidala – cum se desfasoara aceasta interventie medicala?

Denumita corect ligatură hemoroidală prin bandare elastică este cea mai utilizată metodă de
tratament non-chirurgical al pachetelor hemoroidale. Ea constă in montarea cu ajutorul unui dispozitiv
special si prin directă vizualizare directă videoendoscopică a unor inele elastice pe baza pachetelor
hemoroidale. Inelele elastice sunt foarte destinse inaintea montajului si apoi lansate se strâng circular pe
baza pachetului hemoroidal, producand intreruperea circulatiei sangvine si in consecinta necroza tesutului
hemoroidal.

In interiorul canalului anal exista doua tipuri de tesuturi – piele până la nivelul liniei dintate si
mucoasa anala deasupra acestei linii. Fiecare dintre cele două tipuri de tesuturi au modalitatii diferite de
intervatie : la nivelul pielii simtim orice impunsatura, ciupitura la fel ca si pe suprafata corpului adică extrem
de precis; la nivelul mucoasei rectale inervatia este diferită astfel că ligatura pachetelor hemoroidale interne
– acoperite de o astfel de mucoasa – produc un discomfort vag ca si localizare, majoritatea pacientilor
raportand o senzatie de presiune la nivelul fundului. In concluzie, ligatura elastica se poate aplica, in
conditiile unui minim discomfort, doar pachetelor hemorodale interne.

Cand este bine sa tratam hemoroizii prin ligaturi elastice?

Diferiti autori de studii internationale recomanda ligaturile elastice ca si modalitate de tratament

hemoroizilor de la gradul I pana la gradul III inclusiv. Pe baza experientei personale in Centru Medical
Diasan (peste 350 pacienti) – Dr. Adrian Catinean PhD recomanda tratament medicamentos conservativ
pentru hemoroizii de gradul I si ligaturi elastice pentru gradul II si respectiv III. Exista mentiunea ca pentru
gradul III se poate recomanda si tratamentul chirurgical daca acestia sunt voluminosi si foarte reactionati.

Cum stiu ce grad au hemoroizii mei?

In mod corect aceasta stadializare are loc cu ajutorul video-anuscopiei, dar exista si posibilitatea grosiera
ca fiecare pacient sa isi aprecieze gradul hemoroizilor dupa urmatoarele semne ( Adresati-va in general
medicului, pot sa co-existe si alte suferinte mai grave – fistule, fisuri sau chiar cancer anal !!!)

 Gradul I– hemoroizii sunt in interiorul canalului anal, puteti simti doar usturime, mancarime ,
durere la defecatie, sange pe hartia de toaleta sau suprafata scaunului.
 Gradul II – hemoroizii sunt bombati se exterior si ii puteti simti inflamati atunci cand va stergeti la
fund – pot produce, durere, usturime, mancarime, secretii, sangerare.
 Gradul III – hemoroizi ies in afara dupa ce mergeti la toaleta, dar pot fi introdusi in interiorul
canalului anal cu ajutorul degetului folosind unguent.
 Grad IV – hemoroizii sunt iesiti mult in afara si nu pot fi impinsi la loc in interiorul canalului anal –
au aspect de “ trandafir”.

Este eficienta tratamentul cu ligaturi elastice si daca care efecte adverse?

Ca si orice tratament medical, daca este aplicat la momentul optim si de catre medici cu o bogata
experienta, ofera cele mai bune rezultate. Astfel hemoroizii de gradul II raspund cel mai bine la tratamentul
cu ligaturi elastice si este suficient in general o singura sedinta in care se ligatureaza cele 3 pachete
hemoroidale. Cea de a doua sedinta este necesara la aprox. 33% din cazuri se mai pot monta 2-3 ligaturi pe
pachetele hemoroidale restante, regrupate.

Complicatiile sunt rare (2-3% din cazuri). Ele pot fi : sangerare, tromboza hemoroidala acuta sau
abces anal. In toata experienta noastra am avut parte doar de 3 cazuri de tromboza hemoroidala acuta – care
a fost rezolvata chirurgical.

Suferiti de hemoroizi? – sfaturi alimentare si modificari ale stilului de viata.

In crizele sau acutizarile bolii hemoroidale evitati total – condimentele, ardei iute, mancare
chinezeasca, indiana, alcoolul de orice fel; adaugati in dieta dvs suplimente de fibrele de tipul MasaLax
(vezi prospect) care spre deosebire de tarate, musli, etc sunt in proportie de 90% solubile in apa si astfel
pastreaza apa in masa scaunului care este mult mai putin iritativ la trecerea prin canalul anal, favorizand
astfel vindecarea.
LAPAROSCOPIA

Laparoscopia este o metoda de chirurgie minim invaziva. Laparoscopia este termenul folosit pentru
operatii la nivelul organelor abdominale si genitale interne.

Chirurgia minim invaziva se refera la acele operatii care se efectueaza complet sub ghidaj
endoscopic, fara sa mai fie nevoie de practicarea unor incizii mari pentru a patrunde intr-o cavitate a
corpului. Cu aceasta metoda, chirurgii pot inspecta in intregime zona respectiva si efectua o serie de
manevre chirurgicale prin trei sau mai multe incizii mici, de aproximativ 0.5–1.5 cm.
In trecut, de exemplu, operata clasica de indepartare a colecistului (colecistectomia) se realiza printr-o
taietura la nivelul peretelui abdominal de 10-25 centimetri, dureroasa, care impunea o spitalizare si o
perioada de recuperare lunga. In prezent, prin patru mici incizii de doar 5-10 milimetri se deruleaza “clasica”
deja colecistectomie laparoscopica.

Cum se efectueaza operatiile laparoscopice?

Operatiile laparoscopice sunt posibile ca urmare a progresului tehnologic care a permis dezvoltarea

unor echipamente si instrumente endoscopice care pot fi introduse in organism prin incizii mici si care
furnizeaza o imagine marita a cavitati examinate si permit efectuarea operatei.

Cel mai utilizat echipament endoscopic pentru chirurgie este compus din telescop – un tub optic cu
diametru mic (5-10 milimetri), conectat cu o camera video si o sursa de lumina.

Datorita dimensiunii mici, acesta poate fi manevrat in zone care ar fi dificil sau imposibil de explorat
in chirurgia clasica. In plus, chirurgul poate vizualiza o imagine marita a organelor si a interiorului cavitati 
pe un monitor special, ceea ce ii va permite sa vada structurile mult mai clar decat este posibil in operata
“deschisa”.

Care sunt beneficiile operatiilor laparoscopice?

Chirurgul vede foarte bine structurile pe care le opereaza, se pot identifica si proteja elemente
anatomice “nobile”, iar intreaga interventie are un mare grad de acuratete. “Respectul” pentru tesutul uman
este asigurat si de utilizarea instrumentelor performante de electrochirurgie care permit evidenterea
structurilor anatomice, coagularea si taierea lor.

Pentru pacient, chirurgia minim invaziva inseamna: un traumatism redus asupra organismului, mai putin
sange pierdut, cicatrici mai mici si o nevoie redusa de a lua medicamente pentru durere. In comparate cu
chirurgia “deschisa”, laparoscopia permite ca o gama foarte mare de interventi sa se efectueze cu durere
postoperatorie minima. Complicatile datorate unor incizii mari sunt de asemenea diminuate.
 Avantaje fata de interventa traditonala sunt semnificative:

 Complicatii minime

 Durere redusa

 Spitalizare scurta

 Refacere rapida

 Cicatrici mici

Ce tipuri de operatii laparoscopice se efecueaza?

Chirurgii nostri sunt specializati in chirurgia laparoscopica pentru o gama foarte mare de boli  ale
intregului sistem gastrointestinal, de la afectuni ale esofagului, stomacului, colonului, rectului si anusului,
pana la boli ale ficatului, veziculei biliare, splinei, precum si afectuni ale glandelor suprarenale:

 Colecistectomie laparoscopica

 Apendicectomie laparoscopica

 Cura defectelor parietale abdominale: hernii si eventrati

 Chirurgia laparoscopica colorectala: colectomie, rezecte de rect cu sutura mecanica, amputate de rect

 Chirurgia laparoscopica a jonctunii eso-gastrice: achalazie, hernie gastrica transhiatala, reflux gastro-
esofagian

 Splenectomie laparoscopica

 Tratamentul laparoscopic al chistului hidatic hepatic

 Suprarenalectomie laparoscopica.
 EXAMENE CU IZOTPI RADIOACTIVI – SCINTIGRAMA

Scintigrafiile hepatice, biliare și splenice au început să aibă un rol important în imagistică începând cu
anii 1960. De atunci multe radiofarmaceutice, metodologii sau indicații s-au schimbat radical. Scintigrafia
modernă oferă informații funcționale, inaccesibile tehnicilor anatomice convenționale.

Pentru o mai bună înțelegere a metodei, este necesară menționarea unor noțiuni de anatomie și fiziologie
ale ficatului, căilor biliare și veziculei biliare.

Ficatul este cel mai voluminos organ al corpului omenesc. Este un organ glandular cu multiple funcții
endocrine și exocrine. Pe lângă acestea, ficatul este un organ implicat în metabolism. El intervine în
metabolismul intermediar al proteinelor, glucidelor și lipidelor, detoxifică organismul transformând unele
substanțe toxice în compuși inofensivi pe care îi elimină, sintetizează proteine plasmatice, sintetizează factori ai
coagulării etc.

Ficatul este cel mai greu organ, având aproximativ 2 kg, este un organ asimetric, situat în jumătatea
dreaptă a abdomenului.
Datorită organizării morfologice și funcționale ficatul este un organ lobular. Pe scurt, un lobul este format
din parenchimul care deservește o venă centrolobulară. Lobulii se prezintă sub forma unor prisme. La nivelul
muchiilor a trei lobuli vecini se delimitează spațiul port în care se găsesc ramificațiile ultime ale venei porte și ale
arterei hepatice, împreună cu un duct biliar și un vas limfatic.

Hepatocitele sunt principalele celule localizate la nivelul ficatului. Acestea au un pol vascular și un pol biliar.

Bila, produsul de excreție externă al ficatului, este condusă de la nivelul hepatocitelor până în duoden printr-un
sistem de canale, constituind căile biliare. Unele se află în interiorul ficatului - căile biliare intrahepatice, iar
altele se află în afara acestuia - căile biliare extrahepatice.
 Căile biliare intrahepatice încep cu canaliculele biliare care se tot unesc între ele adunându-se într-un final în
cele două ducte hepatice, drept și stâng.
 Căile biliare extrahepatice sunt formate dintr-un canal principal și un aparat diverticular. Calea biliară
principală este formată din ductul hepatic comun care se continuă cu ductul sau canalul coledoc. Aparatul
diverticular este format din vezicula biliară și ductul cistic.

Vezicula biliară sau colecistul este un rezervor anexat căilor de excreție ale bilei, în care aceasta se
acumulează în intervalul dintre prânzuri. (1, 2, 4)

Colecistoscintigrafia este folosită de rutină pentru diagnosticul diverselor patologii hepatobiliare, acute
sau cornice, în special colecistite acute, obstrucții biliare, fistule biliare.
 Radiofarmaceuticele folosite sunt formate din Technetium99m de care se leagă anumite molecule cu
afinitate pentru arborele hepatobiliar. Primul radiofarmaceutic folosit a fost Tc99m-acid dimetil-imino-
diacetic (Dimethyl Imino-Diacetic Acid-IDA), folosit și sub denumirea generică de HIDA (hepatic IDA). La ora
actuală însă, acesta nu mai este folosit, apărând noi radiofarmaceutice bazate tot pe acidul imino-diacetic, dar cu
proprietăți farmacocinetice și imagistice mai bune și cu afecte adverse mai puține.
 
Radiofarmaceuticele folosite la ora actuală sunt:
 Tc-99m-di-isopropil IDA (DISIDA) sau Disofenin;
 Tc-99m-bromo-trietil IDA - (BrIDA) sau Mebrofenin.

Există și alte radiofarmaceutice folosite pentru studiul arborelui hepato-biliar dar și al splinei:
 Tc99m- eritrocite - arată distribuția volumului sangvin, util în hemangioame hepatice sau vizualizarea splinei;
 Tc99m-coloid de sulf - captat de celulele Kupfer din ficat, folosit pentru diagnosticul hiperplaziei nodulare
focale;
 Tc99m-MAA - detectează ocluzia capilară, folosit pentru investigația perfuziei sangvine hepatice;
 Xenon133 - solubil în lipide, utilizat în diagnosticul lipomului hepatic;
 Galium67-citrat - se leagă de fier utilizat în imagistică abceselor hepatice.

Tc99m este folosit pe post de legătură între două molecule de IDA. Ambele molecule se leagă de un
analog acetanilid al lidocainei. Acesta din urmă determină proprietățile biologice și farmacocinetice ale
radiofarmaceuticului.

Radiofarmeceuticele bazate pe IDA sunt anioni organici excretați de ficat pintr-un mecanism asemănător
bilirubinei. După administrarea intravenoasă radiofarmaceuticele se leagă strâns de albumină, minimizând astfel
eliminarea pe cale renală. Spre deosebire de bilirubină, compușii bazați pe IDA sunt eliminați în forma lor
originală fără a fi metabolizati sau conjugați. Patologia hepatică influențează captarea și distribuția
radiofarmaceuticelor IDA.
Dozele administrate diferă în funcție de nivelul de bilirubină al pacientului. Deoarece radiofarmaceuticul și
bilirubina sunt în competiție directă, atunci este de la sine înțeles că doza de radiofarmaceutic necesară crește cu
cât nivelul bilirubinei este mai mare.

HIDA se administrează intravenos:

 bilirubina 2- 10 mg/dl: 278 MBq;
 bilirubina > 10 mg/dl: 370 MBq;
 pentru copii: 7. 4 MBq/kg (dar minimum 37 MBq).

Rinichii reprezintă o rută alternativă de eliminare a IDA. În mod normal un mic procent de
radiofarmaceutic este eliminat pe cale renală. Acesta crește semnificativ în cazul disfuncțiilor hepatice.
HIDA este preluat din circulația sangvină de către hepatocite și este excretat în canaliculele biliare și urmează
arborele biliar până în ductele biliare. Aproximativ două treimi intră în vezicula biliară prin ductul cistic, iar
restul ajunge prin intermediul sfincterului Oddi în porțiunea a doua a duodenului.

Indicații clinice ale colecistoscintigrafiei

 colecistită acută;
 colecistită acută fără calculi;
 obstrucție biliară;
 atrezie biliară;
 disfuncția sfincterului Oddi;
 fistule biliare;
 hiperplazie nodulară focală;
 carcinom hepatocelular;
 reflux biliar enterogastric;
 verificarea funcționării optime a stenturilor biliare.

Din punct de vedere al iradierii pacientului, doză efectivă totală este de aproximativ 0. 0032 Gy, cele mai
iradiate organe fiind intestinul subțire și vezicula biliară.

Înaintea efectuării scintigrafiei cu 3-4 ore, pacientul nu trebuie să mănânce deloc, deoarece alimentele
ingerate stimulează producția endogenă de colecistokinină (CCK) care cauzează contracția veziculei biliare,
nepermițând intrarea radiofarmaceuticului în aceasta.
Dacă pacientul este nemâncat de mai mult de 24 de ore, vezicula biliară nu va avea stimuli care să-i producă
contracția, astfel că bila va fi foarte vâscoasă, îngreunând pătrunderea compusului IDA în vezicula biliara. În
această situație se poate administra colecistokinină farmaceutică.
Medicamentele opiacee sau derivatele din opiacee trebuie oprite cu cel puțin 6 ore înainte de examinare deoarece
acestea contractă sfincterul Oddi, producând o obstrucție biliară parțială, care nu se poate deosebi de o obstrucție
reală, patologică.

Splina și rinichii pot fi vizualizați în faza arterială precoce. Deoarece la nivelul ficatului sângele este
preponderent venos (75% sânge venos din vena portă, 25% sânge arterial din artera hepatică), ficatul se
vizualizează în mod normal în timpul fazei venoase. Dacă ficatul se vizualizează în faza precoce, atunci
înseamnă că ficatul este intens arterializat, spre exemplu în ciroza hepatică sau în cazul unei tumori care
invadează ficatul.
Un flux sangvin crescut la nivelul fosei veziculei biliare poate fi vizualizat în cazul unei colecistite acute severe,
în cazul unei tumori hepatice sau în cazul unui abces hepatic.

În timpul fazei venoase, dimensiunea ficatului poate fi aproximată și pot fi vizualizate eventuale tumori.
Majoritatea tumorilor vor fi hipocaptante, cu excepția hiperplaziei nodulare focale care este hipercaptantă.
 Funcția hepatică poate fi cuantificată în funcție de cât de rapid este excretat radiofarmaceuticul din
ficat. Dacă funcția hepatică este normală, radiofarmaceuticul este eliminat în 5-10 minute. O eliminare cu o
durată mai mare sugerează o disfuncție hepatică.

Umplerea veziculei biliare

Vezicula biliară începe să se umple la aproximativ 10 minute și este foarte bine și complet vizualizată la 30 -40
de minute. O umplere care se realizează la mai mult de 60 de minute este considerată întârziată.

Clearence-ul biliar
Ductele biliare periferice nu sunt vizualizate pe scintigrafie decât în cazul în care sunt dilatate. Ductele hepatice,
stâng și drept, ductul hepatic comun și ductul coledoc sunt vizualizate în mod normal. Dar rolul
colecistocintigrafiei nu este de a evidenția detalii anatomice, ci de a exclude sau confirma o funcționare
deficitară.

Ductul hepatic comun este vizualizat după 20 de minute, iar radiofarmaceuticul poate fi vizualizat în intestinul
subțire după aproximativ 60 de minute, dar poate fi întârziat, caz în care trebuie făcută diferențierea cu o
obstrucție parțială. (2)

Colecistokinina
Colecistokinina este un hormon polipeptidic eliberat de celulele mucoase ale intestinului subțire ca răspuns la
ingestia de proteine, lipide și grăsimi. Octapeptidul terminal din componența CCK este porțiunea activă a
hormonului. Interacțiunea hormonului cu receptorii din peretele veziculei biliare și cu receptorii de la nivelul
sfincterului Oddi determină contracția veziculei și relaxarea sfincterului. Astfel, bila depozitată în veziculă este
eliminată la nivelul intestinului subțire, unde acizii biliari participă și facilitează absorbția lipidelor și acizilor
grași. (3)

Indicațiile administrării de colecistokinină:

 înainte de examinare: golirea veziculei biliare după mai mult de 24 de ore de repaus alimentar; diagnosticul
disfuncției sfincterului Oddi;
 după examinare: diferențierea dintre obstrucția mecanică a ductului hepatic comun și obstrucția de natură
funcțională; excluderea colecistitei acute fără calcul.

Datorită avansului tehnologic de astăzi și a dezvoltării tehnicilor imagistice precum CT sau RMN,
colecistoscintigrafia clasică este mai rar folosită, însă își dovedește utilitatea în unele cazuri dificile, dar mai ales
în cazul nou-născuților și copiilor.
 ECOGRAFIA ABDOMINALA

Ecografia abdominală reprezintă o examinare a abdomenului cu ajutorul ultrasunetelor, utilizată ca

metodă de primă intenție în investigarea patologiei abdominale, pentru detectarea și diagnosticul afecțiunilor
abdominale.

Ecografia de abdomen se utilizează în special pentru evaluarea și diagnosticarea organelor

parenchimatoase (ficat, splină, rinichi, pancreas), a veziculei biliare și a vezicii urinare, precum și a
organelor genitale interne masculine sau feminine.

În funcție de nevoi sau afecțiuni, vă puteți programa pentru:

✓ ecografie abdominală totală/ecografie abdominală generală
✓ ecografie abdomen superior
✓ ecografie abdomen inferior/ecografie pelvină
✓ ecografie abdominală copii (pediatrică) - de toate tipurile 

CE SE POATE VIZUALIZA CU AJUTORUL ECOGRAFIEI DE ABDOMEN?

Ecografia abdominală este o  investigație imagistică folosită atât ca metodă de screening, pentru
evaluarea stării de sănătate și a funcționalității organelor abdominale, dar și ca metodă de diagnostic pentru
afecțiunile abdominale. Ecografia abdominală folosește ultrasunete pentru a reproduce imagini ale organelor
din cavitatea abdominală precum ficatul, colecistul, pacreasul, rinichii, splina, vezica urinară, uterul, ovarele
și prostata.

✓ Ecografie abdomen total: sunt analizate funcțiile tuturor organelor de la ficat și până la vezica urinară;

✓ Ecografie abdomen inferior: rinchi, vezica urinară, prostată, uter și ovare;

✓ Ecografie abdomen superior: splină, pancreas, ficat și colecist.

CE PATOLOGIE (BOLI) PUTEM DEPISTA CU AJUTORUL ECOGRAFIEI ABDOMINALE?

Cu ajutorul ecografiei abdominale, se pot aprecia forma, dimensiunea și structura majorității
organelor abdominale sau pelviene și afecțuni, precum:

✓ pancreas (mărime, chiste, pseudochiste, calcificări, calculi, tumori);

✓ ficat (mărime, omogenitate, structură, chiste, hemangioame, tumori, calcificări, căi biliare);
✓ rinichi (tumori, pietre, mărimea și forma rinichilor);
✓ uter (tumori) și ovare (chiste , tumori);
✓ sarcină;
✓ prostata (mărime, omogenitate, tumori, calcificări);
✓ splina (mărime, tumori, chiste, hemangioame, splina accesorie);
✓ ganglioni abdominali.

Cu ajutorul ecografiei de abdomen se pot depista și modificări apărute în unele organe

tubulare, care conțin și lichid:

✓ vezicula biliară (colecist) și căile biliare (tumori, pietre, malformații, dilatări);

✓ vezica urinară (tumori, pietre, conturul prostatei);
✓ uretere (dilatare);
✓ apendice.

Cu ajutorul ecografiei abdominale se poate depista prezența lichidului (ascita) în:

✓ cavitatea abdominală;
✓ pericard (la inimă);
✓ pleura (la plămân).

CUM NE PREGĂTIM PENTRU O ECOGRAFIE ABDOMINALĂ?

Ecografia abdominală necesită o pregătire specială prealabilă și anume:
✓ vino cu rezultatele investigațiilor efectuate anterior;
✓ ultima masă cu cel puțin 8 ore înainte de investigație;
✓ 500-700 ml lichide neacidulate consumate cu 30 minute înaintea orei programate pentru ecografie;
✓ poartă o ținută compusă din 2 piese (bluză și fustă/pantalon).

CÂT DUREAZĂ O ECOGRAFIE?

Ecografia abdominală este o investigație imagistică  neinvazivă și nedureroasă care durează de regulă între
20 și 40 de minute.

PUNCTIA HEPATICA

Puncția biopsică reprezintă introducerea unui ac de biopsie într-un organ parenchimatos pentru recoltarea

unui fragment de ţesut.
Se practică puncţia pentru biopsie pe ficat, splină, rinichi, ganglioni limfatici, plămâni, tumori solide.
Se execută de către medic !
Scop
Explorator: Examen histopatologic pentru stabilirea diagnosticului.

Indicaţii pentru puncția biopsică

 Afectarea organelor menţionate.
Contraindicaţiile pentru puncția biopsică
 Diateze hemoragice.

 Rinichi unic – pentru puncţia renală.

Biopsia hepatică
O biopsie hepatică presupune îndepărtarea unei bucăți mici de țesut hepatic, astfel încât poate fi
examinată la microscop pentru semne de deteriorare sau boală.

Medicul dumneavoastră vă poate recomanda o biopsie hepatică dacă testele de sânge sau studiile
imagistice sugerează că puteți avea o problemă hepatică. O puncție biopsică hepatică este de asemenea
folosită pentru a determina severitatea bolilor hepatice.

Scopul biopsiei hepatice

 Diagnostic pentru o problemă a ficatului care nu poate fi identificată altfel

 Se obține un eșantion de țesut dintr-o anomalie găsită printr-un studiu imagistic

 Se determină severitatea bolilor hepatice – proces numit stadializare

 Ajută la dezvoltarea planurilor de tratament bazate pe starea ficatului

 Se determină cât de bine funcționează tratamentul bolilor hepatice

 Se monitorizează ficatul după un transplant de ficat

Indicațiile pentru puncția biopsică hepatică

Medicul poate recomanda o biopsie hepatică în următoarele cazuri:

 Rezultate anormale ale testului hepatic care nu pot fi explicate

 O masă (tumoră) sau alte anomalii la nivelul ficatului, așa cum se observă la testele imagistice

 Febră continuă, inexplicabilă

O biopsie hepatică este, de asemenea, efectuată în mod obișnuit pentru a ajuta la diagnosticarea și
stadiul anumitor boli ale ficatului, cum ar fi: hepatita cronică B sau C, boli hepatice alcoolice.

Locul puncţiei hepatice

 Faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană, imediat sub rebordul costal sau în plină
matitate – la un ficat mărit.

 De-a lungul liniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept – la ficat în limite normale.

Materiale necesare
 Muşama şi aleză.

 Mănuşi de cauciuc.

 Alcool, tinctură de iod.

 Material pentru igiena tegumentară a locului puncţiei.

 Soluţii anestezice – Xilină 1%.

 Ac pentru biopsie.

 Seringi sterile.

 Tampoane.

 Medicamente – soluţii anestezice, hemostatice, tonice cardiace.

 Lame microscop, hârtie filtru, ser fiziologic 50 ml.

 Tăviţă renală.

Pregătirea bolnavului
 Se anunţă bolnavul, se explică tehnica şi se încurajează.

 Se asigură că durerea va fi îndepărtată prin anestezie locală.

 Se determină înainte TS, TC, TQ, trombocite.

 Se administrează cu 2 zile înainte medicaţie hemostatică (vitamina C, vitamina K, calciu gluconic) la

indicația medicului.

 Se aşează bolnavul în poziţie – decubit dorsal cu trunchiul uşor ridicat sau decubit lateral stâng cu mâna
dreaptă sub cap.

 Se dezinfectează cu alcool iodat locul puncţiei.

Execuţia puncţiei
 Se spală şi se dezinfectează mâinile.

 Se îmbracă mănuşi de protecţie

 Medicul execută anestezia locală şi puncţia cu ajutorul asistentului medical.

Rolul asistentei în efectuarea puncţiei

o Protejează lenjeria de pat şi de corp.

o Asigură poziţia bolnavului.

o Dezinfectează locul puncţiei.

o Pregăteşte şi serveşte medicul cu materialele necesare.

o Supraveghează pacientul în timpul tehnicii.

o Completează buletinele de analiză şi preia pentru laborator produsele recoltate.

o Aplică un pansament la locul puncţiei.

o Notează puncţia executată, eventualele incidente şi accidente.

Îngrijiri după tehnică

 Se asigură repaus la pat 24-48 ore în decubit lateral drept.

 Se supraveghează funcţiile vitale  24 ore.

 Se aplică pungă cu gheaţă la locul puncţiei.

 Se informează medicul în cazul apariţiei complicaţiilor – hemoragii.

Accidente și incidente 
 Durere. Durerea la locul biopsiei este cea mai frecventă complicație după o biopsie hepatică. Durerea
după o biopsie hepatică este de obicei un disconfort ușor.
 Hemoragie. Sângerarea poate apărea după o biopsie hepatică. Sângerarea excesivă poate necesita să
fiți internat pentru o transfuzie de sânge sau o intervenție chirurgicală pentru a opri sângerarea.
 Infecţie. Rareori, bacteriile pot intra în cavitatea abdominală sau în fluxul sanguin.
 Leziuni accidentale la un organ din apropiere. În cazuri rare, acul poate atinge un alt organ intern, cum
ar fi vezica biliară sau un plămân.

Observaţii
 Fragmentele de ţesut recoltate se îndepărtează de pe acul de biopsie prin insuflare de aer cu seringa
şi sunt pregătite pentru laborator – sub formă de amprentă pe lama de sticlă sau sub formă de frotiuri.

Acele de puncţie se sterilizează la pupinel.

Nu se mişcă bolnavul în timpul puncţiei →  se pot leza ţesuturile.

PUNCTIA ABDOMINALA (PARACENTEZ

Paracenteza (punctia abdominala) consta in traversarea peretelui abdominal cu ajutorul unui trocar in
diferite scopuri.In cavitatea peritoneala se poate acumula lichid (ascita) care poate avea cauze multiple
precum obstacole in circulatia portala (determina hipertensiune in ramurile venei porte) sau inflamatie (in
peritonita tuberculoasa).

Scopul explorator al punctiei abdominale

- punere in evidenta a prezentei lichidului peritoneal.
- recoltarea lichidului si examinarea sa in laborator pentru stabilirea naturii sale

Scopul terapeutic al punctiei abdominale

- evacuarea unei colectii libere de lichid in ascitele masive.
- efectuarea dializei peritoneale

Se recomanda paracenteza in cazul ascitelor masive care provoaca tulburari circulatorii si respiratorii
prin presiunea asupra diafragmului, venei cave inferioare, in ascitele care nu se resorb prin metode obisnuite
de tratament, in traumatisme inchise ale viscerelor abdominale, atunci cand se banuieste hemoperitoneu

Atentie !
- Paracenteza nu este indicata in chisturi ovariene mari, hidronefroza, sarcina.
- La pacientii cu diateze hemoragice si in precoma acest tip de punctie se executa cu mare prudenta
Locul punctiei
- pe linia Monroe  Richter, in fosa iliaca stanga, la punctul de unire a 1/3 medii cu cea mijlocie a liniei ce
uneste ombilicul cu spina iliaca anterioara superioara stanga.
- pe linia ombilico-pubiana, la mijlocul ei.
Pregatirea punctiei
Pentru executarea paracentezei sunt necesare materiale - de protectie a patului pe care se executa
punctia, pentru dezinfectia tegumentului tip III, instrumente sterile (trocar gros cu diamentrul de 3-4 mm cun
un mandrin ascutit si unul bont de rezerva, seringi de 5 si 20 ml, ace 5-6 mm, bisturiu, pense hemostatice,
camp chirurgical, manusi chirurgicale, comprese, tuburi prelungitoare.
- pentru recoltarea si colectarea lichidului  - eprubete, cilindru gradat, galeata gradata de 10 L
- pentru ingrijirea locului punctiei - cearsaf impaturit pe lungime, romplast
- substante medicamentoase - anestezice locale, tonice-cardiace
- paravan, tavita renala
Asistentul medical informeaza pacientul asupra necesitatii punctiei, si asigura securitatea si intimitatea.
Pacientul este nevoit sa urineze (daca este cazul se face sondaj vezical), se dezbraca regiunea abdominala.
Asistentul medical asaza pacientul in pozitie decubit dorsal in pat, peste cearsaful impaturit in lung, cu
flancul stang la marginea patului si trunchiul usor ridicat, se masoara circumferinta abdominala.
Executia punctiei
- se face de catre medic, ajutat de 1-2 asistenti medicali si se deruleaza in salon sau in sala de tratamente.
Inainte de executia punctiei, medicul si asistentul/asistentii isi spala mainile si le dezinfecteaza.
- medicul alege locul punctiei iar asistentul pregateste patul cu musama, aleza, cearsaf, asaza pacientul in
pozitia corespunzatoare locului ales.
- asistentul medical pregateste locul punctiei, dezinfectie tip III, serveste seringa incarcata cu anestezic iar
medicul face anestezia locala.
- dupa anesteziere, medicul primeste manusile chirurgicale si campul chirurgical de la asistent.Medicul
protejeaza locul punctiei cu campul steril, timp in care asistentul medical serveste bisturiul sau direct
trocarul.
- medicul executa incizia sau direct punctia cu trocarul, scoate mandrinul iar asistentul medical
supravegheaza permanent faciesul (aspect caracteristic al fetei în cursul unei boli), respiratia, starea
bolnavului.
- asistentul medical recolteaza in eprubete lichidul de ascita, seveste tubul prelungitor al canulei trocarului
(pentru evacuare).
- medicul adapteaza tubul prelungitor iar asistentul/asistentii supravegheaza scurgerea lichidului in vasul
colector si totodata pacientul

Atentie !
Daca se intrerupe scurgerea lichidului pozitia pacientului trebuie schimbata
- medicul retrage trocarul, aplica agrafa Michel daca a folosit bisturiul pentru incizie, iar asistentul medical
dezinfecteaza locul punctiei, face o cuta a pielii, aplica pansament uscat compresiv.Se strange cearsaful in
jurul abdomenului, fixandu-se cu ace de siguranta.

Ingrijirea ulterioara a pacientului

- se asaza comod in pat, astfel ca locul punctiei sa fie cat mai sus pentru a evita presiunea asupra orificului si
scurgerea lichidului in continuare, se asigura o temparatura optima si liniste.

Dupa sase ore se indeparteaza cearsaful strans in jurul abdomenului, se masoara circumferinta
abdominala si se noteaza, se suplineste pacientul pentru satisfacerea nevoilor sale, se monitorizeaza pulsul,
tensiunea arteriala, se noteaza valorile inregistrate in primele 24 de ore, pansamentul se schimba, respectand
masurile de asepsie (sterilizare), agrafele se scot dupa 48-72 de ore

Pregatirea produsului pentru examinare

- Examenul macroscopic consta in masurarea cantitatiid de lichid evacuat, aprecierea aspectului lui,
determinarea densitatii.
- reactia Rivalta,
- Examenul citologic, bacteriologic, biochimic - eprubete cu lichid etichetate se trimit la laborator

Notarea punctiei in foaia de observatie

- se noteaza cantitatea de lichid evacuat, data, ora, numele persoanei care a executat punctia, circumferinta
abdominala inainte si dupa evacuarea lichidului

Atentie !
- In timpul executiei punctiei abdominale pot aparea accidente precum - colaps vascular prin comprimarea
brusca a cavitatii abdominale, hemoragie difestiva manifestata prin hematemeza, melena, perforarea
intestinului subtire determina peritonita, persistenta orificiului de punctiei prin care se executa punctia

- La prima punctie abdominala se evacueaza o cantitate de maximum 4-5 L iar la urmatoarele se pot evacua
10 L de lichid ascitic
- Viteza de scurgere a lichidului este de 1 L la 15 minute.

TUSEUL RECTAL

Tuseul rectal, cunoscut si sub denumirea de examinare rectala, este o metoda de examinare a
rectului, dar si a formatiunilor din vecinatate, printre care se afla si prostata. Iata ce implica tuseul rectal si
cum trebuie sa te pregatesti pentru o asemenea procedura!

In timpul tuseului rectal, medicul va examina cu degetul rectul, prostata si chiar si o portiune din vezica
urinara. O asemenea metoda de examinare poate fi folosita in diagnosticarea afectiunilor prostatei, printre
care prostatita, prostata marita si chiar si nodulii sau tumorile de la nivelul acestei glande.

Pregatirea pacientului pentru tuseul rectal

Pacientul nu trebuie sa se pregateasca intr-un anumit mod, ci trebuie sa se relaxeze. Este normal ca o
asemenea examinare sa provoace disconfort barbatului, insa trebuie privita ca pe o metoda neplacuta, insa
rapida de depistare a unor afectiuni. Examinarea rectala nu este dureroasa, ci provoaca mai degraba un
disconfort emotional.

Exista si exceptii, durerile aparand uneori la pacientii care sufera de hemoroizi sau de fisuri anale.

Durerile la atingere pot aparea si in cazul prostatitei, mai ales daca este vorba despre prostatita cronica.

Daca pacientul are dureri in zona rectala inainte de aceasta procedura, poate comunica acest lucru medicului.
Acesta  poate aplica in zona rectala un anestezic local sub forma de unguent pentru reducerea disconfortului.

Cum se realizeaza tuseul rectal, pas cu pas

Medicul sau asistenta vor ruga pacientul sa se aseze pe un pat, cu fata in jos, si sa isi aduca genunchii
la piept. Unii medici prefera ca pacientul sa stea pe o parte, cu genunchii ridicati la piept, prinsi cu bratele.

Apoi, medicul isi va pune o manusa si va aplica lubrifiant pe degetul aratator, pe care il va introduce apoi in
anus.

Dupa ce va atinge cu atentie zona rectala, medicul va palpa glanda prostata. Totodata, medicul poate
ruga pacientul sa incordeze musculatura din zona anusului, astfel incat sa poata observa cat de bine
functioneaza muschii. Examinarea rectala nu dureaza mai mult de cateva minute.

Ce poate observa medicul in timpul tuseului rectal

In urma examinarii rectale, medicul poate observa urmatoarele lucruri despre glanda prostata:

 Are dimensiuni normale pentru varsta pacientului, dar si suprafata neteda – dimensiuni normale
inseamna de in jur de 3/3 cm, greutate de aproximativ 15 grame si suprafata uniforma

 Glanda este mai mare decat ar trebui, avand in vedere varsta pacientului, iar acest lucru poate trada
hiperplazia benigna de prostata (n.r. prostata marita)

 Prostata are suprafata dura si noduroasa – consistenta similara unei formatiuni alcatuita din pietre
poate trada cancer prostatic

Este important de mentionat ca tuseul rectal nu este o metoda de examinare extrem de relevanta –
concret, este posibil ca pacientul sa sufere de cancer prostatic, iar medicul sa nu observe vreo anomalie la
nivelul acestei glande.

Asadar, daca tuseul rectal este normal, prostata nu prezinta anomalii. Pe de alta parte, tuseul rectal
anormal indica dimensiuni atipice ale prostatei, consistenta atipica ori excrescente la nivelul acesteia.
Ce se petrece dupa tuseul rectal?

In functie de rezultatele acestei examinari, medicul va discuta cu pacientul si ii va explica ce e indicat

sa faca in continuare.

In unele cazuri, dupa tuseul rectal, medicul poate recomanda alte teste si analize, pentru a investiga
mai amanunit activitatea prostatei. Daca exista suspiciune de cancer prostatic, medicul iti va recomanda o
ecografie sau o biopsie. In cazul in care suspecteaza alte probleme, poate recomanda chiar si o colonoscopie.

Exista si situatii in care tuseul rectal nu scoate la iveala anomalii si, neexistand alti indicatori ai unei
probleme la nivelul prostatei, medicul nu recomanda investigatii suplimentare.

Este foarte important ca pacientul sa puna intrebari in legatura cu procedura si cu rezultatele, astfel
incat sa inteleaga despre ce este vorba si sa nu ramana cu semne de intrebare dupa ce iese din cabinetul
medicului.