FORME FARMACEUTICE

CURS I

Forme farmaceutice conținând dispersii omogene

Soluțiile – sunt preparate farmaceutice lichide care conțin una sau mai multe substanțe
active și dizolvate într-un solvent sau într-un amestec de solvenți și sunt destinate administrării
interne, externe sau pentru prepararea altor FF.
Conform FR X soluțiile medicamentoase au ca solvenți apa, alcoolul, glicerolul sau
uleiurile vegetale.
Clasificarea soluțiilor:
- După modul de formulare:
 Soluții magistrale (după rețetă);
 Soluții industriale;
 Soluții oficinale (după FR X).
- După compoziție:
 Soluții simple (o singură substanță activă),
 Soluții compuse (2 sau mai multe substanțe medicamentoase).
- După natura solventului:
 Soluții apoase,
 Soluții alcoolice,
 Soluții glicerolate,
 Soluții uleioase.
- După modul de preparare:
 Soluții obținute prin dizolvare,
 Soluții obținute prin amestecare.
- După modul de administrare:
 Soluții cu măsuri dozatoare,
 Soluții administrate în picături,
 Soluții pentru fricționare,
 Soluții pentru pensulații, etc.
- După calea de administrare:
 Soluții de uz intern,
 Soluții de uz extern.
Avantajele soluțiilor:
- O administrare ușoară,
- Dozare exactă a substanței active,
- Biodisponibilitate foarte bună (raportul dintre cantitatea de substanță și viteza cu care
ajunge la locul de acțiune pentru a exercita efectul terapeutic),
- Efect rapid,
- Utilizarea cu succes în pediatrie,
- Soluțiile permit prelucrarea substanțelor hidroscopice delicvescente (absorb umiditatea din
aer=hidroscopic, delicvescentă=absorb apă din atmosferă și se lichefiază, pulberi eutectice – la
amestecarea a 2 pulberi cu p de t scăzut formează amestec eutectic => se transformă în lichide),
- Evită acțiunea iritantă asupra tractului digestiv,
 - Soluțiile pentru uz extern permit administrarea uniformă a substanței,
- Prepararea lor este automată (se fabrică ușor).
Dezavantajele soluțiilor:
- Stabilitate mică – datorită apei care permite dezvoltarea microorganismelor
- Recurgem la conservant
- Volumul și masa soluțiilor este mare => cost ridicat => spațiu de depozitare mare =>
manipulare îngreunată.
Formularea soluțiilor:
Pentru prepararea soluțiilor avem nevoie de materii prime:
- Substanța medicamentoasă – solut (dizolvat),
- Substanțe auxiliare – solvent (dizolvant), substanțe adjuvante, aditivi,
- Ambalaje: materiale și recipiente de condiționare.
1) Substanțele medicamentoase – majoritatea substanțelor medicamentoase utilizate la
prepararea soluțiilor sunt substanțe solide (mai rar lichide).
- Substanța activă trebuie să corespundă exigențelor calitative prezentate în FR X:
identitate, puritate, uniformitate, lipsa unei contaminări microbiene excesive, solubilitate, etc.
Solubilitatea = proprietatea unei substanțe de a se dizolva într-un solvent sau amestec de
solvenți rezultând o soluție (lichid omogen).
2) Substanțele auxiliare
- Solvenții – au rolul de a transforma substanța activă în soluție în urma procesului de
dizolvare. Alegerea solventului se face după principiul înrudirii chimice cu substanța de
dizolvat cât și după scopul terapeutic urmărit.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească solvenții:
- Capacitate mare de dizolvare
- Să fie neutri, incolori, stabili
- Să nu interacționeze cu componentele soluțiilor sau cu recipientele
- Să fie puri din punct de vedere chimic
- Să nu fie toxici, iritanți, inflamabili
- Să nu aibă acțiune farmacologică proprie
- Să fie ieftin și economic, ușor de procurat, transportat și depozitat.
Clasificarea solvenților:
1. După constituția chimică:
 Polari (apă, alcool, glicerol),
 Apolari (benzen, toluen, cloroform, eter).
2. După miscibilitatea cu apă:
 Solvenți miscibili cu apă
 Solvenți nemiscibili cu apă.
 Solvenți din grupa I: apa, glicerolul, alcoolul (etilic și metilic)
 Solvenți din grupa a II-a: acetona, cloroformul, eterul, acidul acetic
 Solvenții din grupa a III-a: benzen, benzina, parafina lichidă, uleiul.
Descrierea solvenților
Apa distilată
- Solventul cel mai utilizat în practica farmaceutică (apă distilată);
- Apa ca și solvent este bine tolerat de țesuturi și ușor asimilat pentru că reprezintă
constituientul de bază al organismului;
 - Nu este toxic, este cel mai economic;
- Principalul dezavantaj este favorizarea unor reacții între substanțele medicamentoase sau
auxiliare;
- Apa distilată trebuie să corespundă condițiilor de calitate impuse de FR X;
- FR X descrie 2 monografii:
a) Apa distilată – lichid limpede, incolor, inodor, fără gust, trebuie să fie pură din punct
de vedere chimic și microbiologic. Păstrarea apei distilate se face în recipiente corespunzătoare și
bine închise.
b) Apa distilată pentru preparatele injectabile – această apă trebuie să corespundă
condițiilor de calitate din monografia apă distilată, dar în plus trebuie să fie sterilă și apirogenă.
Aceste condiții de sterilitate și apirogenitate sunt îndeplinite doar în primele 4 ore de la distilare.
Păstrarea apei se face în recipiente închise etanș.
În afară de distilare mai sunt și alte modalități de purificare a apei:
- Schimb ionic
- Electrodializă
- Osmoza inversă
- Ultrafiltrare.
 FORME FARMACEUTICE
CURS II

Alcoolul:
- Se obține prin fermentarea unor lichide ce conțin zahăr;
- Este miscibil cu: apa, glicerolul, eterul, cloroform, propilenglicol, polietilenglicol (PEG);
În FR X avem oficiale 2 monografii:
1) Alcoolul din FR X este alcoolul concentrat de 960
Descriere – lichid incolor, limpede, volatil, inflamabil, gust arzător, mirod caracteristic.
2) Alcoolul diluat – este alcoolul de 700 obținut prin amestecul alcoolului concentrat cu apă
la temperatura de 200C.
Alcoolul se utilizează în amestec cu apa ca solubilizant sau cosolvent.
Glicerolul – se obține prin saporificarea grăsimilor.
Descriere: lichid limpede, incolor, vâscos, higroscopic (absoarbe apa), fără miros, gust
dulceag, densitate mai mare ca apa.
- Este miscibil cu: apa, alcoolul;
- Insolubil în: cloroform, eter, uleiuri grase și uleiuri volatile
La încălzirea glicerolului nu trebuie depășită temperatura de 1300C deoarece se
descompune în acroleină (substanță foarte toxică). Datorită higroscopietății poate absorbi apa
până la 25% din greutatea sa.
Utilizări:
- Solvent și cosolvent atât pentru uz intern cât și extern;
- Edulcorant (îndulcitor) pentru preparatele de uz intern;
- Conservant antimicrobian.
Soluția apoasă cu o concentrație de peste 40% nu permite dezvoltarea microorganismelor.
- Protector pe epitelii;
- Umectant și emolient.
Glicerolul are acțiune farmacologică proprie (are efect laxativ).
Propilenglicolul – lichid vâscos, limpede, incolor, inodor, cu gust dulceag, amărui,
higroscopic,
- Are densitatea mai mare ca apa;
- Miscibil cu: apa, alcoolul, cloroformul;
- Nemiscibil cu uleiurile grase;
- Nu este toxic și se poate utiliza atât intern cât și extern.
Propolenglicolul (macrogola în FR X)
Descriere: lichid vâscos, limpede, incolor, inodor, gust dulceag-amărui, higroscopic;
- Cel mai utilizat este PEG400 (400=greutatea moleculară);
Utilizări:
- În cosmetică datorită vâscozității ridicate și a efectului sicativ și estringent
(sicativ=usucă);
- Ca și cosolvent în amestec cu apa pentru dizolvarea unor substanțe.

Solvenții nemiscibili cu apa

 1. Uleiurile vegetale – sunt fluide la 200C, limpezi, de culoare galben deschis, cu miros
caracteristic, vâscoase, densitate mai mică decât apa, insolubile în apă, dar solubile în soluțiile
apolare (benzen, cloroform). Principalul dezavantaj – se autooxidează (râncezesc).
2. Uleiul de floarea soarelui (Helianthi Oleum) – se obține prin prepararea la rece sau prin
extracția cu solvenți organici din semințele plantei. Este solubil în solvenți organici, greu solubil
în alcool, insolubil în apă. Se utilizează pentru dizolvarea uleiurilor volatile și a substanțelor
lipofile.
Uleiurile de floarea soarelui pentru preparatele injectabile (în FR X) – neutralizat și
sterilizat.
Conservarea: în recipient bine închis, ferit de lumină, la rece.
3. Uleiul de ricin (Ricinum Oleum) – se obține prin presarea la rece a semințelor decorticate
obținute de la planta ”Ricinus Communis”.
Descriere: lichid vâscos, incolor, miros și gust caracteristic.
Se poate folosi și pentru alte forme farmaceutice, are acțiune farmacologică proprie (efect
laxativ). Nepreparat corespunzător poate deveni toxic.
4. Uleiul de măsline (Olivarum Oleum) – obținut prin presarea fructelor de măslin.
Descriere: lichid galben-verzui, miros plăcut, gust dulceag-amărui.

ULEIURILE MINERALE
1. Parafina lichidă (FR X) – ulei de parafină/ ulei de vaselină – se obține prin distilarea
fracționată a petrolului.
Descriere: lichid incolor, fără gust, miros, greu solubil în alcool, nemiscibil cu apa.
Solubil în solvenții apolari (organici).
Utilizare: pentru prepararea preparatelor topice. Are efect laxativ.

ADJUVANȚI ȘI ADITIVI:
- Agenți pentru mărirea solubilității;
- Agenți de vâscozitate;
- Corectori de PH;
- Stabilizanți;
- Aromatizanți;
- Edulcoranți;
- Coloranți.

Agenții de mărire a solubilității – se adaugă în funcție de natura substanței

medicamentoase și de modul de utilizare. Pentru mărirea solubilității se utilizează diferitesisteme
tampon în funcție de calea de administrare.
Exemple de sisteme tampon:
- Citrat de sodiu și acid citric;
- Acetat de sodiu și acid acetic;
- Boraxul și acidul boric;
- Bezoatul de sodiu și acidul benzoic.

Antioxidanți (stabilizatori) – au rolul de a încetini procesele oxidabile din soluții.

Pentru soluțiile apoase se utilizează: tiosulfatul de sodiu, acidul ascorbic, cisteina.
Pentru soluțiile lipofile se utilizează: topoferolul (vitamina E), hidrochinona.
 Edulcoranți (îndulcitori) – au rolul de a corecta gustul prin îndulcirea soluțiilor.
a) Edulcoranți naturali: zahărul, glucoza, fructoza, sorbitolul, lactoza.
b) Edulcoranți de sinteză: zaharina, (dic) aspartamul.
Zaharoza – prevăzută în FR X: Sacharum (zahărul). Este ușor solubilă în apă.
Sorbitolul – prevăzut în FR X. Dezavantaj – efect laxativ.
Zaharina – FR X; în special pentru persoanele cu diabet.

Aromatizanți – au rolul de a corecta gustul și mirosul produselor de uz intern.

a) Aromatizanți naturali: sirop de portocale, vișine, cacao, uleiuri volatile.
b) Aromatizanți sintetici: vanilină, cloroform, acetat de etil.

Coloranți – se utilizează pentru corectarea aspectului neplăcut, creșterea acceptabilității

de către pacient, în scopul avertizării.
Condiții:
- Să nu fie toxic;
- Să nu prezinte miros, gust neplăcut;
- Putere mare de colorare;
- Stabilitate la lumină și temperatură;
- Inert chimic, terapeutic;
- Solubil;
- Preț de cost scăzut.

Conservanți – au rolul de a împiedica dezvoltarea microorganismelor.

Condiții:
- Netoxic;
- Solubil în solvenți;
- Gust, miros acceptabil;
- Eficient în concentrație mică;
- Spectru larg de acțiune.
Pe eticheta medicamentelor trebuie indicată utilizarea conservanților și cantitatea folosită.

Prepararea soluțiilor
În farmacie preparăm:
- Soluții magistrale (după rețetă);
- Soluții oficinale (după FR X);
- Diluții a unor soluții etipizate concentrate.
Spațiile și aparatura – în farmacie soluțiile se prepară în receptură sau în laborator.
Acestea sunt dotate cu ustensile și aparatură corespunzătoare: cântar, aprubete, cilindri gradați,
patentule, mensuri, pahare berzelius.
Recipiente de condiționare – bine spălate cu apă potabilă, clătite cu apă distilată,
întotdeauna uscate înainte de ambalare.
FORME FARMACEUTICE
CURS III

Fazele preparării rețetelor

Fazele preparării soluțiilor magistrale

I. Verificarea rețetei – constă în verificarea corectitudinii prescrierii și a altor date legate de
prescripție.
II. Verificarea dozelor terapeutice maxime (doza terapeutică=doza la care se obține cel mai
favorabil răspuns farmacologic, doza maximă=cantitatea maximă de substanță care poate fi
prescrisă pentru o zi sau pentru o administrare).
III. Alegerea metodei de preparare a soluțiilor – se aleg recipientele, ustensilele, eticheta.
Recipientul se alege în funcție de cantitatea preparatului. Eticheta se alege în funcție de calea de
aministrare (roșie – uz extern, albastră – uz intern). Pe etichetă se trece numărul de rețetă din
registrul de copiat rețete pentru rețete magistrale sau numele preparatului pentru produsele
elaborate, cantitatea, termenul de valabilitate, modul de administrare, numele farmacistului
preparator.
IV. Cântărirea și măsurarea
Cântărirea:
- Alegem balanța potrivită în funcție de cantitatea ce trebuie cântărită;
- Se verifică funcționalitatea balanței (dacă este echilibrată);
- Facem tara recipientului (greutatea recipientului).
Substanțele se cântăresc în ordinea impusă de formula prescrisă și în funcție de
solubilitatea substanței. Pentru substanțele toxice prescrise în cantități sub 50 mg se utilizează
soluții titrate 1 la 10 sau 1 la 100. Cantitățile de substanță între 1 și 4 ml se măsoară cu ”picătorul
normal” (FR X). Pentru volume de 0,1 ml folosim pipete gradate. Când avem cantități mari de
lichide pentru măsurarea lor se pot utiliza cilindri gradați, mensurile gradate.
V. Dizolvarea
FR X prevede preparea soluțiilor prin dizolvarea substanțelor medicamentoase în solvenți
potriviți și completarea la masa specificată la masă/masă (m(g)/m(g)).
Dizolvarea se face în mod diferit în funcție de solubilitate:
- La soluțiile simple solventul se introduce în flaconul tarat în procent de 80%, apoi se
adaugă substanța cântărită și se agită până la dizolvarea completă.
- La soluțiile compuse substanțele medicamentoase solide și auxiliare se dizolvă astfel:
a) În funcție de solubilitate;
b) În funcție de proprietățile chimice;
c) În general în ordinea crescătoare a cantității prescrie.
Pentru ca substanța solidă să nu asere de pereții vasului se adaugă inițial o parte din
solventul utilizat în care se dizolvă apoi substanțele medicamentoase și auxiliare.
1. Inițial se dizolvă substanțele mai greu solubile urmând cele cu solubilitate
ridicată;
2. Substanțele volatile, aromatizanții, coloranții se adaugă la sfârșit;
3. Substanțele volatile nu se adaugă în soluții calde;
 4. Pentru substanțele care se dizolvă cu degajare de căldură sau sunt efervescente se
utilizează vase cu capacitate mai mare.
Solubilitatea este în FR X.
- La soluțiile alcoolice – se obțin prin dizolvarea substanțelor în alcool de diferite
concentrații. Când nu se prevede concentrația alcoolului se folosește alcool de 96 0. Când se
prescrie alcool diluat trebuie să fie de 700.
Concentrația alcoolului – FR X (există 3 tabele).
- La soluțiile în glicerol (glicerolate) – se prepară prin dizolvarea substanțelor
medicamentoase în glicerol la cald. În acest mod se dizolvă acidul boric, boraxul, anestezina,
novocaina.
- Soluțiile uleioase – se prepară prin dizolvarea în ulei la rece sau la cald, dizolvarea la rece
în ulei se aplică substanțelor volatile: camfor, mentol, timol și a substanțelor ușor solubile.
VI. Omogenizarea – se realizează prin agitare și obținem soluții omogene. Mărește și viteza
de dizolvare.
VII. Filtrarea soluțiilor – are ca scop separarea particulelor solide de un lichid cu care se
găsesc în amestec. După scopul urmărit există 2 tipuri de filtrare:
1. Filtarea cu scop de clarificare
2. Filtrarea sterilizată.
Diferite tipuri de soluții se filtreză utilizând diverse materiale filtrante:
a) Soluțiile apoase – prin hârtie de filtru;
b) Soluțiile alcoolice – prin vată;
c) Soluțiile extractive apoase și siropurile – prin vată sau tifon;
d) Soluțiile uleioase sau glicerolate – prin hârtie de filtru uscată la cald.
Înainte de filtrare filtrul se spală cu apă distilată pentru soluțiile apoase.
VIII. Adăugarea altor FF (siropuri, uleiuri eterice, tincturi, ape aromatice)
Adăugarea acestor substanțe se face după filtrarea soluției deoarece pe hârtia de filtru pot
fi reținute unele substanțe din compoziția acestor form (FF). Soluțiile alcoolice, tincturile și
extractele fluide se cântăresc sau se măsoară în picături. După dizolvarea tuturor componentelor
și omogenizarea lor se completează la cantitatea prescrisă cu solventul indicat în prescripție
respectând principiul m/m.
IX. Condiționarea primară: păstrare și expediție
Soluția se transvazează (se trece) în recipiente de expediție, se pune dopul și se
etichetează. Soluțiile alcoolice se ambalează în recipiente mai mari decât cantitatea de soluție.
Preparatele magistrale se păstrează în farmacii la loc răcoros (8-15 0C) (la rece – 2-80C, la
temperatura camerei – 15-250C), în recipiente bine închise, un timp scurt (1-2 zile).
Recipiente bine închise – evitarea contaminării cu produsele lichide sau solide.
Recipiente închise etanș – evitarea contaminării cu produsele lichide sau solide,
microorganisme, gaze, să nu piardă apa de cristalizare.
FORME FARMACEUTICE
CURS IV

Exemplu preparare apă oxigentaă diluată (concentrație 3%)

Perhidrol 30% H2O2 Perhidrol 3g

Apă oxigentă
(diluată) 3%
Apă distilată 0% H2O2 Apă diluată 27g
Regula paralelogramului
30g ......................... 3g perhidrol ....................... 27g apă distilată
100g ....................... x ......................................... y
x=(100*3)/30=10g perhidrol
y=(100*27)/30=90g apă distilată
Prepararea unei soluții diluate dintr-o soluție concentrată – se utilizează regula paralelogramului
(ex: apa oxigentă 3%)

Parametrii de control FR X (pentru soluții)

1. Aspectul soluției – trebuie să fie lichide limpezi, mirosul, gustul și culoarea caracteristic
componentelor.
2. Ph-ul – se determină potențiometric.
3. Masa totală pe recipient – se cântăresc individual conținutul din 10 recipiente, iar față de
masa declarată se admit niște abateri față de masă de ±5, ±3, ±2, în funcție de gramajul soluției
conform tabelului din FR X.
4. Dozarea substanței active – se efectuează conform prevederilor din monografia respectivă
a substanței pe care noi o folosim. Permite o abatere față de conținutul declarat de substanță
activă conform FR X. Cu cât procentul este mai mic abaterea este mai mare și cu cât procentul
este mai mare abaterea este mai mică.
5. Conservarea soluțiilor – conform FR X se face în recipiente bine închise. Soluțiile trebuie
să-și păstreze calitățile și efectul terapeutic pe toată perioada de valabilitate.

Exemple de soluții oficinale din FR X

Soluții oficinale de uz intern:
1. Soluția de acetat de amoniu 15% (amoniu acetas). Preparare (Rp): amoniac – 35,7g, acid
acetic – 41,4g, apă distilată – atât cât este necesar până la 100g (q.s.ad. 100g). Amoniacul+acidul
acetic și 20g apă distilată se amestecă și se încălzesc până la fierbere. După răcire soluția se
neutralizează la hârtie de turnesol roșie și se completează cu apă până la 100g. Are acțiune
farmacologică și efect terapeutic expectorant.
2. Soluția de clorhidrat de bromhexin 0,2% - expectorant mucolitic.
 3. Soluția de clorură de calciu 50%. Rp: clorură de calciu 50g, apă distilată q.s.ad. 100g,
miscifiat soluția. Clorura de calciu se pulverizează și se dizolvă în apă. Este cea mai simplă
soluție de preparat. Întrebuințări: are acțiune (efect) hemostatică, antialergic, intervine în
metabolismul calciului (intră în compoziția clorocalcinului soluție). Substanța clorură de calciu
nu se păstrează în farmacie sub formă de substanță solidă pentru că este delicvescentă, adică se
lichefiază; se transformă în soluție concentrată 1 la 1 (1g clorură de calciu, 1 g apă).
4. Soluția de digitoxină 0,1% - are acțiune cardiotonică.
5. Soluția de digoxin 0,05% - are efect cardiotonic.
6. Soluția alcoolică de trinitrat de glicerină 1% - efect antianginos
7. Soluția de hidrogenomaleat de metil-ergometrină 0,025% - are efect hemostatic uterin
(oprește sângerarea).
8. Soluția de citrat de magneziu (limonada Roge) – efect purgativ.
9. Soluția efervescentă (în FR X – limonada gazoasă sau în FR IX – poțiunea Riviere) –
acțiune antiemetică (antivomitiv).

Soluții oficinale de uz extern

1. Soluția de acetotartrat de aluminiu (soluția Burov) – conține sulfat de aluminiu 30g, acid
acetic diluat 36,5g, carbonat de calciu 13,5g, acid tartric 3,5g și apă distilată q.s.ad. până la 100g.
Sulfatul de aluminiu se dizolvă în apă și se filtrează prin hârtia de filtru. Se adaugă apoi acidul
acetic diluat. Carbonatul de calciu îl dispersăm în 20g apă și îl adăugăm peste soluția obținută
anterior. Soluția obținută se lasă la repaus timp de 24 ore (agitând din când în când pentru
degajarea CO2). Se filtrează și etichetăm corespunzător. Efect farmacologic – astringent,
antiseptic, sub formă de comprese, în tratamentul ulcerelor varicoase.
2. Soluția alcoolică de camfor 10% (spirt camforat)
Rp: camfor – 10g, alcool – 70g, apă distilată q.s.ad. 100g (avem un solvent și un
cosolvent). Camforul se dizolvă în alcool și se adaugă apă în mici porțiuni și sub agitare până la
100g și apoi se filtrează. Efect antipruriginos, antiinflamator, antiseptic. Se conservă în vase
închise, la loc răcoros (8-150C).
3. Soluția de form-aldehidă (formol, aldehidă formică) – dezinfectant, conservant pentru
preparate anatomice. Concentrație obișnuită în jur de 35-37%.
4. Soluția de peroxid de hidrogen (perhidrol) 30%. Se mai numește apă oxigenată 100
volume adică prin descompunerea totală a unui mililitru de soluție se degajă 100ml oxigen.
Întrebuințări: dezinfectant, decolorant.
5. Soluția alcoolică de iod iodurat (tinctură de iod). Conține: iod 2g, iodură de potasiu 3g,
alcool 500 q.s.ad. până la 100g. Iodul și iodura de potasiu se dizolvă în 30g alcool 50 0 și apoi se
completează cu același solvent până la 100.