Sunteți pe pagina 1din 5

Istoric

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se
caracterizează prin fineţea, precizia şi fantezia exerciţiilor tehnice şi tactice, prin talia
înaltă şi calităţile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă
sportivă care pretinde spirit de echipă şi de sacrificiu, inteligenţă şi rezistenţă
nervoasă.
Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii în coş; echipa care acumulează
mai multe puncte la sfârşitul jocului câştigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe
teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice nesportive (fault) sunt
penalizate şi există restricţii asupra modului în care este folosită mingea (încălcări).
De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obişnuite de ochire,
pasare şi driblare, dar şi de poziţionare a jucătorilor, precum şi structurile ofensive şi
defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalţi vor ocupa central sau una dintre cele
două poziţii de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au viteză şi cele
mai bune abilităţi de mânuire a mingii, vor ocupa poziţia de pază. În timp ce
baschetul competiţional are nişte reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet
s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite ţări, baschetul este un sport
popular, cu mulţi spectatori.

Vechile populaţii incaşe, maya şi aztece practicau un joc în care mingea era
aruncată într-un inel de piatră, suspendat orizontal pe un zid. Băştinaşii din Florida
aveau o ţintă formată dintr-un coş de nuiele iar indienii din America plasau un fel de
coş în trunchiuri de copac.
În anul 1891, un tânăr asistent de la colegiul Springfield, din statul
Massachusetts, SUA, pe numele său James Naismith, încercând să facă mai variate
lecţiile de educaţie fizică ale studenţilor, cu un conţinut mai atractiv şi mai dinamic,
fără condiţii materiale deosebite, a combinat unele reguli din jocul de fotbal cu 13
reguli noi şi a înlocuit poarta cu un coş suspendat pe un perete. Astfel a luat naştere
sportul căruia i s-a spus apoi basketball (basket= coş, ball= minge).
La început echipele erau alcătuite din câte 50 de jucători, apoi numărul s-a
redus treptat pentru a se ajunge la echipe formate din 5 jucători pe teren. Jocul se
răspândeşte în Europa, fiind prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904 (de
la St. Louis). În 1932 se constituie Federaţia Internaţională de Baschet Amator
(F.I.B.A.) şi din 1935 se dispută Campionatele Europene.
Poziţiile jucătorilor
Point guard (PG)
Conducătorul de joc al echipei(antrenorul din teren). De cele mai multe ori
cel mai scund jucător. Cel mai bun pasator şi dribleur. Jucătorul care trebuie să ia cele
mai bune decizii pentru a pune în situaţii bune coechipierii. Trebuie să aibă o foarte
bună viziune a terenului pentru a fi capabil să creeze aruncări deschise. Trebuie să fie
capabil să distrugă defensiva adversă. Este responsabil de asigurarea echilibrului
defensiv.
Shooting guard (SG)
Cel mai bun aruncător al echipei. Trebuie să aibă abilitatea de a crea aruncări
deschise şi de a obţine procentaje bune şi în situaţiile când apărătorii pun presiune.
Trebuie să ştie să folosească blocajele coechipierilor pentru a avea aruncări deschise.
E neapărat să aibă ştiinta de a simţi jucătorii. Are a doua responsabilitate a
driblingului şi trebuie să recupereze ofensiv.
Small forward (SF)
Cel mai bun jucător al echipei care poate juca şi pe perimetru şi în interior.
Trebuie să fie agresiv şi puternic pentru a juca în interior dar în acelaşi timp suficient
de agil pentru a putea juca afară. Al doilea cel mai bun aruncător şi pătrunzător.
Multe aruncări sunt executate de pe baseline. Are prima responsabilitate pentru a
recupera ofensiv.
Power forward (PF)
Jucătorul cel mai tehnic şi mai mobil de sub panou, marchează din apropierea
coşului şi de la semi-distanţă.
Center (C)
Se mai numeşte şi „post man”.
Cel mai înalt şi cel mai puternic jucător al echipei. Apărător versat sub
propriul coş, domină ambele panouri.
Regulament
Baschetul se joacă între două echipe a câte 5 jucători pe teren fiecare. Scopul
fiecarei echipe este să introducă mingea în coşul adversarilor şi să încerce să
împiedice cealaltă echipa să înscrie. Echipa care înscrie cele mai multe puncte la
terminarea timpului de joc va fi învingătoarea jocului respectiv. Mingea poate fi
pasată, aruncată, lovită, rostogolită, driblată, în orice direcţie. De asemenea,
adversarul poate fi depăşit prin procedeul numit „fentă”.
Jocul de baschet se răspândeşte în Europa de la începutul secolului XX, fiind
prezentat demonstrativ la Jocurile Olimpice din 1904. În 1932 se constituie Federaţia
Internaţională de Baschet Amator (F.I.B.A.). România s-a aflat printre cele 8 ţări
membre fondatoare ale forului mondial alături de Anglia, Argentina, Cehoslovacia,
Grecia, Italia, Lituania, Elveţia şi Portugalia. Din 1935 se dispută campionatele
europene (la care a participat şi ţara noastră).
În România, primele demonstraţii de baschet au fost efectuate în 1920. Până
în 1923, baschetul se practica în special în liceele din capitală, organizându-se
sporadic competiţii interşcolare. Unul dintre liceele celebre la acea vreme a fost
„Mihai Viteazul”, învingător în prima competiţie interliceană din ţară. De altfel,
liceul „Mihai Viteazul” a fost şi prima instituţie care a beneficiat de un teren
regulamentar de baschet. Începând cu anul 1928 se constituie diferite echipe,
exclusiv masculine, la cluburile Sportul Studenţesc, Juventus sau T.C.R.
Federaţia Română de Baschet şi Volei ia fiinţă în 1931. Tot atunci este
organizat şi primul campionat regional masculin. În această perioadă nu existau mai
mult de 150-200 sportivi legitimaţi, baschetul trăind mai ales din insistenţele şi
pasiunea unor animatori. După 23 august 1944, odată cu instaurarea regimului
comunist acest sport începe să aibă caracter de masă, ca de altfel majoritatea
activităţilor sportive din acea vreme. Sunt organizate campionate republicane
(începând cu anul 1947), se participa la primele Jocuri Balcanice (1946), sunt
organizate anual campionate şcolare şi universitare, precum şi festivaluri de
minibaschet pentru copii.
Dintre performanţele României pe plan internaţional menţionăm clasarea de 3
ori pe locul IV la Campionatele Feminine Europene (1964, 1966, 1968) şi de două ori
pe locul V la cele masculine (1957, 1967), precum şi unele succese ale echipelor de
club Steaua, Dinamo, Politehnica Bucureşti, Rapid în cupele europene. În 1981, la
Campionatele Mondiale Universitare echipa de fete a României s-a clasat pe locul
III, cucerind medalia de bronz, iar echipa masculină a ocupat locul IV. În 1991 echipa
masculină de baschet juniori a României a înregistrat cea mai bună peformanţă a
vreunui lot din România la un campionat mondial de baschet clasându-se pe locul V
la CM de la Edmonton, Canada. Din lot făceau parte, printre alţii, Ghiţă Mureşan,
singurul român care a evoluat în NBA sau Constantin (Titi) Popa, doi dintre cei mai
cunoscuţi baschetbalişti români pe plan internaţional.
În acest moment supremaţia pe plan intern la masculin este deţinută de echipa
CS Universitatea Mobitelco BT Cluj-Napoca, câştigătoarea titlului de Campioană
Naţională în sezonul 2010-2011 în urma unui coş încris în ultima secundă de Tyler
Morris, de dincolo de jumătatea terenului. Cel mai valoros baschetbalist autohton
este Virgil Stănescu, care s-a transferat în 2007 la formaţia rusă Unics Kazan.
Michael Jeffrey Jordan
Michael Jeffrey Jordan (n. 17 februarie 1963) este un jucător profesionist de
baschet, actual este un om de afaceri şi proprietar majoritar la clubul de baschet
Charlote Bobcats. Michael Jordan a fost proclamat de NBA ca cel mai mare jucător
de baschet al tuturor timpurilor. Jordan a fost unul dintre sportivii cei mai
comercializati ai generaţiei sale şi a contribuit la popularizarea NBA în jurul lumii în
anii 1980 şi 1990. După o carieră formidabilă de la Universitatea din Carolina de
Nord la Chapel Hill, unde a fost un membru al Tar Heels Campionatul Naţional,
Jordania s-au alăturat echipei Chicago Bulls din NBA în 1984. El repede a apărut ca
o stea a ligii, distrând multimea cu profilul lui de marcator. Abilitatea sa de a sări,
ilustrată prin efectuarea de Slam dunks de la linia de aruncări libere, în concursuri de
slam dunk, i-a adus porecle “Air Jordan” şi “His Airlinnes”. El si-a câştigat, de
asemenea, reputaţia de a fi unul dintre cei mai buni jucători de baschet din defensivă.
În 1991, el a câştigat primul său campionat NBA cu Bulls, urmând şi alte titluri în
1992 şi 1993. Deşi Jordan s-a retras brusc din baschet la începutul sezonului 1993-
1994 NBA, dorind să urmeze o carieră în baseball, el a revenit la Bulls în 1995.
Jordan s-a retras pentru a doua oară în 1999, dar a revenit în 2001, ca jucător la
Washington Wizards. Palmaresul lui Jordan include 5 premii MVP, 3 premii NBA
Allstar Game, 3 titluri pentru intercepţii, 6 premiide MVP in Finala NBA , iar din
1988 a fost desemnat de NBA apărătorul anului. El deţine titlu NBA de cel mai bun
marcator (30.12 de puncte pe meci) şi are în playoff cel mai mare punctaj mediu pe
carieră (33.45 puncte pe meci). În 1999, el a fost numit cel mai mare atlet din
America de Nord a secolului 20 de ESPN, şi a fost al doilea la Babe Ruth pe lista de
Associated Press a sportivi ai secolului. El a fost întrodus în Basketball Hall of Fame
2009.