Sunteți pe pagina 1din 18

Mussolini - "Il Duce”

şi
Fascismul Italian

CUPRINS

0
Introducere

Cap. I Fascismul – Cosiderații generale


1.2. Evoluția și ideologia economică a fascismului

Cap. II Mussolini și facismul


2.1. Benito Amilcare Andrea Mussolini - Omul
2.2. Fascismul în Italia
2.3. Dictatura lui Benito Mussolini
2.3.1. Totalismul – începutul dictatutii lui Mussolini
2.3.2. Dictatura lui Mussolini
2.3.3. Cămășile negre și B. Mussolini
2.4. Relația Mussolini – Hitler
2.5. Germania, fratele mai mare al Italiei
2.6. Căderea regimului fascist
2.7. Moartea lui Benito Mussolini

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Fascismul este opus socialismului care ingusteaza miscarea istorica pana in punctul in
care o reduce la lupta dintre clase si care ignora statul.

1
Statul fascist, care este forma cea mai inalta si mai puternica a personalitatii, este o
forta, dar o forta intelectuala si morala care rezuma toate formele vietii umane.
In consecinta, el nu se poate limita la functiile simple de supraveghere şi tutela cum
doreste liberalismul. Statul nu este un simplu mecanism destinat a limita libertatile individuale.
El reprezinta o forma si o regula interioara, o disciplina totala: el patrunde in vointa si in
inteligenta.
Benito Amilcare Andrea Mussolini (1883 – 1945) a fost conducătorul fascist al
Italiei între anii 1922 – 1943.
A fost un socialist Italian celebru, membru marcant al Partidului Socialist Italian (Partito
Socialista Italiano) a creat un stat facist utilizând propagamnda și teroarea de stat.
Conducatorul Benito Mussolini s-a confundat cu regimul, reusind sa intruchipeze
imaginea eroului salvator, care promite sa redea natiunii italiene gloria trecutului, in care Roma
era stapana lumii.

Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, și mai apoi președinte


al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini ar fi vrut să
redea Italiei gloria Romei Antice și strălucirea Renașterii Italiene.

Mussolini şi-a făcut calcule greşite în ceea ce priveşte statutul său agresiv pe scena
europeană. A presupus că, dacă îşi intensifică forţa militară, oponenţii vor ceda în faţa
pretenţiilor sale teritoriale. Mussolini vorbise mereu despre avantejele războiului şi despre
dorinţa Italiei de a intra în conflict, dacă era nevoie.
În Martie 1919, Mussolini fondează la Milano primul grup politic de orientare fascist.
Inițial programul grupului său politic avea o orientare strict naționalistă, căutând să
atragă categoria largă a veteranilor din Primul Război Mondial. Ca un laitmotiv, Mussolini
insista pe refacerea gloriei Romei antice.
Mai târziu, realizând că grupul său țintă de veterani de război nu este suficient pentru
realizarea țelurilor sale politice, Mussolini adaugă o altă componentă programului său fascist,
care se adresa specific italienilor bogați, proprietari de companii și terenuri.
În Octombrie 1922, Mussolini organizează "Marșul asupra Romei" (Marcia su Roma).
La ordinul său, mii de fasciști se îndreaptă spre Roma pentru a prelua puterea. Intimidat și
temându-se de un război civil, regele Victor Emanuel III îl desemnează pe Mussolini drept
prim-ministru. În anii următori, Mussolini preia treptat întreaga putere, luându-și titlul de "Il
Duce" și impunând în Italia cultul propriei personalități.

Mussolini e capturat de partizanii italieni la sfârșitul lunii aprilie în 1945 și executat


imediat.

Cap. I Fascismul – Cosiderații generale

Fascismul este o ideologie totalitară de extrema dreapta.


Este antidemocratic si anticomunist.
Fata de comunism acesta are o component ultranationalista, rasista si antisemita.

2
Fascismul a aparut in anii '20 in Italia si a fost doctrina Partidului National Fascist
(PNF).
In fruntea acestui partid s-a aflat dictatorul Benito Mussolini (Il Duce).
Doctrina fascista pune accentul pe natiune si virtutile acestuia.
Ei fac apel la trecutul glorios al Romei.
Atat fascistii cat si nazistii au imprumutat o serie de simboluri antice:
- cuvantul fascist provine de la fasccii romane;
- salutul fascist este preluat din Roma antica;
- acvila romana a fost preluata de catre fascisti;
- simbolul clasic al nazismului si anume svastica intoarsa, neagra intr-un cerc alb pe
fond rosu a fost preluat din Antichitatea asiatica.

Pentru a-si consolida putera fascismul a apelat la aparatul represiv. Acesta era format din:
- camasile negre,
- Gestapo.
Fascismul avea si un caracter corporatist.
O corporatie este o uniune economica compusa din toti aceea(muncitori si patroni) care
isi desfasoara activitatea intr-un anumit domeniu.
Pentru ca toti sunt membrii ai aceleiasi corporatii, intre ei nu pot exista conflicte. Astfel
grevele,sindicatele si asociatiile patronale au fost interzise.

Doctrina doctrina fascistă, este specifică mişcărilor naţionaliste de extremă dreapta, cu


o structura ierarhica totalitara, fundamental opusă democraţiei şi liberalismului (Dicţionarul
Oxford).1
Potrivit acestei doctrine, menirea fascismului este sa oprească declinul naţiunii, cauzat
de:
– divizarea internă
– subordonarea de catre naţiuni inferioare
– scăderea purităţii rasei
– capitalismul si democratia liberală care fragmentează naţiunea şi o subordonează in
cadrul unei ordini mondiale pe care o domină.
Fascismul este declarat singura forţă capabilă sa restaureze rolul conducător al naţiunii
în stat, prin instaurarea unui stat autoritarist ale cărui trăsături principale sunt:
– conducerea unui singur partid
– un conducator carismatic care sa energizeze masele
– dirijarea de catre stat a muncii si consumului ( etatism )
– crearea unei economii productive si autosuficiente ( corporatism )

1
Pisier, Eveline, Istoria ideilor politice, Ed. Amarcord, Timişoara 2014

3
La fel ca şi în cazul celorlalte doctrine totalitare, fascismul italian era caracterizat de
existenţa unui lider charismatic, care se confunda cu statul, Benito Mussolini, conducator
dictatorial al statului italian fascist de pe poziţia de Prim Ministru, din anul 1922 si pâna in
anul 1943.
Ideea centrala a fascismului era aceea de stat si de naţiune, la care se adauga violenţa şi
intoleranţa (faţă de alte partide, regimuri, naţiuni).
Un lider puternic a carui imagine era susţinuta de un puternic cult al personalitatii, vazut
ca un salvator al unei natiuni care ieşise deja zdruncintă dintr-un un mare razboi, manipularea
maselor, misticismul şi promovarea rasismului sunt doar cateva elemente care descriu regimul
fascist mussolinian.
Deşi putem identifica cu usurinta elemente asemănatoare intre fascism, comunism sau
nazism, fascismul s-a diferenţiat atât de nazism, cât si de comunism.
Iată cum prezenta Mussolini însuşi ideologia fascistă :
„Fascismul neaga (faptul ca) numarul, prin calitatile sale, poate dirija societatile umane:
el neaga ca acest numar poate guverna gratie unei consultari periodice. El afirma inegalitatea
de nesters, fecunda, binefacatoare a oamenilor, ce este imposibil de a fi nivelata printr-un fapt
mecanic si exterior precum sufragiul universa”.
Pentru fascist, totul se afla in stat, nimic uman sau spiritual nu exista in afara statului.
In acest sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteza si unitate a tuturor
valorilor, interpreteaza, dezvolta si da forta vietii intregului popor.
Fascismul este opus socialismului care ingusteaza miscarea istorica pana in punctul in
care o reduce la lupta dintre clase si care ignora statul.
Statul fascist, care este forma cea mai inalta si mai puternica a personalitatii, este o
forta, dar o forta intelectuala si morala care rezuma toate formele vietii umane.
In consecinta, el nu se poate limita la functiile simple de supraveghere şi tutela cum
doreste liberalismul. Statul nu este un simplu mecanism destinat a limita libertatile individuale.
El reprezinta o forma si o regula interioara, o disciplina totala: el patrunde in vointa si in
inteligenta.
Statul fascist aduce solutii pentru probleme universale, respectiv cele ale: domeniului
politic, datorita fractionarii partinice, abuzurilor de putere ale parlamentarismului,
iresponsabilitatii adunarilor; in domeniul economic, datorita functiilor sindicale mereu mai
numeroase si tot mai apasatoare atat pentru muncitori cat si pentru patroni; in domeniul moral,
datorita necesitatii ordinii, disciplinei, supunerii regulilor morale ale patriei. 2
Un stat care se sprijina pe milioane de indivizi care il recunosc, il simt si sunt gata sa-l
serveasca, nu este statul tiranic al Seniorului medieval.
Individul nu este anulat in statul fascist, ci mai degraba multiplicat, la fel cum un soldat
al unui regiment nu este diminuat ci multiplicat de numarul tovarasilor sai de arme.

Violenta si intoleranta sunt alte doua trasaturi definitorii ale regimului fascist.

Cămăşile negre sau „Squadristi” reprezentau o organizatie paramilitara pe care


Mussolini a infiintat-o si a folosit-o ca instrument de represiune de stat pentru a zdrobi
miscarea rivala socialista.

1.2. Evoluția și ideologia economică a fascismului

Fascismul a aparut ca o reacţie la instabilitatea si la stagnarea caracteristica unora din


tarile Europei dupa primul razboi mondial, care generau inechitate sociala,corupţie, revolte,
confruntări politice acerbe.
2
Idem

4
Ca sistem economic, fascismul poate fi etchetat ca un socialism cu furnir capitalist.
Cuvântul derivă de la fascii, simbolul roman al colectivismului și al puterii: un mănunchi de
nuiele legate, înzestrat cu o secure proeminentă.
În zilele sale de glorie (anii 1920 și 1930), fascismul trecea drept o fericită concesie între
capitalismul liberal de tip boom-and-bust, cu pretinsele sale atribute – conflictul de clasă,
competiția risipitoare, și egoismul orientat spre profit – și marxismul revoluționar, cu violenta
și social distructiva sa persecuție a burgheziei.
Fascismul a înlocuit internaționalismul, caracteristic atât liberalismului clasic cât și
marxismului, cu naționalismul și radicalismul – “sânge și pământ”.
În timp ce socialismul căuta un control totalitar asupra proceselor economice ale
societății prin operarea directă de către stat a mijloacelor de producție, fascismul râvnea la acel
control în mod indirect, prin dominarea proprietarilor privați nominali.
Pe când socialismul naționaliza explicit proprietatea, fascismul o făcea implicit, cerându-
le proprietarilor să-și folosească avutul în “interes național” – mai exact, așa cum era perceput
acest interes de către autoritatea autocratică. (Cu toate acestea, câteva industrii au fost operate
de către stat.) 3
În vreme ce socialismul abolea complet toate relațiile de piață, fascismul păstra aparența
acestora și totodată planifica toate activitățile economice.
Pe când socialismul abolea banii și prețurile, fascismul controla sistemul monetar și
stabilea prețurile și salariile pe considerente politice.
Prin toate aceste activități fascismul a denaturat piața economică.
Antreprenoriatul a fost abolit.
Ministerele statului, nu consumatorii, decideau ce era produs și în ce condiții.
Fascismul se deosebește de intervenționism, sau de economia mixtă. Intervenționismul
caută să ghideze procesele pieței, nu să le elimine, așa cum a făcut fascismul. Legile salariului
minim și legile antitrust, deși reglementează piața liberă, sunt mult diferite de planurile
multianuale emanate de Ministerul Economiei.
Fascismul a avut o durata de peste 20 de ani.
Acesta s-a contopit cu statul, a fost un regim dur care a acaparat toate elementele
societatii italiene.

Sub fascism, statul controla prin carteluri oficiale toate aspectele producției, comerțului,
finanțelor și agriculturii. Planșetele și tabelele de planificare stabileau liniile și nivelele de
producție, prețurile, salariile, condițiile de muncă și dimensiunile unor firme.
Acordarea de licențe era ubicuă; niciun fel de activitate economică nu putea avea loc fără
permisiunea guvernului.
Nivelele de consum erau dictate de stat, iar veniturile “în exces” trebuiau predate sub
formă de taxe sau “împrumuturi”.
Împovărarea producătorilor și greutățile cu care aceștia s-au confruntat ca urmare a
acestor politici, au oferit avantaje firmelor străine amatoare de export.
Dar din moment ce politica guvernamentală năzuia către autarhie, sau altfel spus către
auto-suficiență națională, protecționismul a fost necesar: importurile erau interzise sau
controlate strict, singura metodă viabilă de achiziționare a resurselor ce nu erau disponibile pe
plan local rămânând cucerirea externă.
Astfel fascismul a fost incompatibil cu pacea și diviziunea internațională a muncii –
atributele liberalismului.
Fascismul a fost întruchiparea corporatismului, un sistem în care reprezentarea politică
era bazată pe comerț și industrie, mai degrabă decât pe criterii geografice. Prin aceasta,
fascismul și-a dezvăluit rădăcinile sindicaliste, sindicalismul fiind o formă de socialism apărută
la stânga eșichierului politic.

3
Misquitta, Clint, Dictatori nemiloşi, Ed. Meditaţii, Bucureşti 2011

5
Guvernul a cartelizat firme ce aparțineau aceleiași industrii, cu reprezentanți ai muncii și
managementului deservind miriadele de consilii locale, regionale și naționale – toți aflându-se
sub rezoluția permanentă a autorității ultime a planului economic al dictatorului.
Corporatismul încerca să prevină sciziunile ce produceau tumult și frământare în sânul
națiunii, precum întreruperea lucrului și grevele sindicaliste. Prețul acestei “armonii” forțate a
fost pierderea posibilităților de negociere și deplasare liberă.
Pentru a menține un nivel minim al șomajului și al nemulțumirii populare, guvernele
fasciste și-au asumat de asemenea proiecte masive de lucrări publice finanțate prin impozite
excesive, împrumuturi și creare de bani discreționari.
Deși multe din aceste proiecte aveau un caracter local – drumuri, clădiri, stadioane – cel
mai însemnat dintre ele era militarismul, un efort ce beneficia de armate și producții de
armament uriașe.
Antagonismul manifestat de liderii fasciști față de comunism a fost greșit interpretat
drept o afinitate pentru capitalism. De fapt, anticomunismul fascist era motivat de credința că
în mediul colectivist european al începutului anilor 1920, comunismul se situa pe poziția celui
mai însemnat rival în competiția pentru loialitatea oamenilor.
Asemeni comunismului, sub fascism, fiecare cetățean era privit ca un angajat și chiriaș al
statului totalitar, dominat de partid.
Drept urmare, folosirea forței sau amenințarea întrebuințării ei erau considerate a fi
prerogative ale statului, ce puteau fi folosite chiar și în scopul suprimării opoziției pacifiste.
Dacă un prim arhitect al fascismului poate fi identificat, atunci acesta este cu siguranță
Benito Mussolini, fostul editor marxist care, prins în mrejele fervorii naționaliste, a rupt-o cu
stânga în perioada premergătoare Primului Război Mondial și a devenit liderul Italiei în 1922.
Mussolini a făcut o distincție între fascism și capitalismul liberal în autobiografia sa din
1928:
“Cetățeanul Statului Fascist a încetat să mai fie un individ egoist ce deține dreptul anti-
social de a se răzvrăti împotriva oricărei legi a Colectivității. Statul Fascist și concepția sa
corporatistă plasează oamenii și capacitățile lor în domeniul muncii productive și le explică
acestora îndatoririle pe care ei trebuie să le îndeplinească.”4
Înainte de a plonja în imperialism în 1935, Mussolini a fost deseori lăudat pentru
programul său economic de către americani și britanici, inclusiv de către Winston Churchill.
În mod similar, Adolf Hitler, al cărui Partid Național Socialist (Nazist) a adaptat
fascismul Germaniei, cu începere din anul 1933, a spus:
“Statul ar trebui să păstreze dreptul de supraveghere iar fiecare proprietar ar trebuie să se
considere un angajat numit de către stat. Este de datoria sa să nu-și folosească proprietatea
împotriva intereselor membrilor propriului său popor. Aceasta este problema crucială. Cel de-al
Treilea Reich își va păstra mereu dreptul său de a-i controla pe proprietarii privați.” (Barkai
1990, p. 26-27).
Ca o regulă, fascismul se implica pentru a restabili ordinea în ţară, cu mijloacele
dictaturii şi ale represiunii sangeroase.
Fascismul nu are o ideologie distincta, cu toate ca isi are radacinile in socialism, de la
care a preluat pana la un punct frazeologia , insa promoveaza nationalismul si sovinismul, in
forme extreme .
De asemenea fascism inseamna eliminarea opozantilor politici , abolirea libertatilor
cetatenesti, cenzura presei,cultul marelui conducator.
Nici fascistii nu sunt adeptii distrugerii proprietatii private, dar instaureaza un regim
dirijist in economie.
Relatiile fascistilor cu biserica majoritara este in general corecta si de multe ori de
colaborare.

4
Guichonnet, P., Mussolini şi fascismul, Ed. Corint, Bucureşti 2012

6
După ce accede la putere (in general prin forta) si ordinea este restabilita, fascismul
devine o povara pentru naţiune, devine din ce in ce mai contestat si pana la urma se prabuseste
fie violent, fie paşnic.

Mişcarea fascistă din Italia a ajuns la putere prin presiune (Marşul asupra Romei,
1922). În aceste condiţii, prim-ministrul Benito Mussolini a început să pună în aplicare ideile
cuprinse în programul Partidului Naţional Fascist. 5
Printr-o lege specială, lui Mussolini i se acordau puteri sporite.
Acesta a interzis orice formă de opoziţie, ca şi toate organizaţiile care nu erau fasciste
(partide, sindicate etc.).
Instituţiile statului, ca monarhia, au fost reduse la un rol simbolic. Partidul Naţional
Fascist a devenit formaţiune politică unică. Regimul fascist era susţinut de poliţia politică
(OVRA) şi de organizaţiile paramilitare Cămăşile negreşi Ballila.
Mussolini a inaugurat cultul propriei personalităţi, proclamându-se Il
Duce (Conducător).
Prin măsurile adoptate, Italia a fost transformată în „stat corporatist”, în care nu primau
interesele individului, ci ale „corporaţiei” din care acesta făcea parte. Îndoctrinarea cetăţenilor
se făcea prin propagandă şi prin diferite organizaţii fasciste.

Cap. II Mussolini și facismul

2.1. Benito Amilcare Andrea Mussolini - Omul

Benito Amilcare Andrea Mussolini (1883 – 1945) a fost conducătorul fascist al


Italiei între anii 1922 – 1943.

5
Pisier, Eveline, Istoria ideilor politice, Ed. Amarcord, Timişoara 2014

7
A fost un socialist Italian celebru, membru marcant al Partidului Socialist Italian
(Partito Socialista Italiano) a creat un stat facist utilizând propagamnda și teroarea de stat.
Folosindu-și charisma personal, a avut controlul total al mediei și intimidarea rivalilor
politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent.
Intrarea Italiei în cel de-al doilea Război mondial alături de Germania lui Adolf Hitler a
făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii
fasciste mussoliniene și moartea lui.
În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.
Benito Amilcare Andrea Mussolini este născut la Dovia în Italia, pe 29.Iulie 1883, ca
fiu al unei învățătoare de țară, Rosa (născută Maltoni) și al lui Alessandro Mussolini, fierar și
hotelier, ce cu greu iși găsea de muncă datorită controverselor provocate și violențelor asupra
adversarilor politici, este un revoluționar socialist cu simpatii Italiano-naționaliste, spre
sfârșitul vieții devine un alcoolist. 6
Prenumele Amilcare și Andrea sunt puse de tatăl său în onoarea socialiștilor
Italieni Andrea Cposta și Amilcare Cipriani.
Este educat cu idei socialiste, nume precum Karl Marx sunt des evocate de tatăl său.
Școala elementară o face în satul natal. Natura sa rebelă și indisciplina sa "naturală" se
văd încă din timpul frecventării școlii secundare, la Predappio, pe care a terminat-o cu greu, la
14 ani, fiind de mai multe ori aproape de exmatriculare.
Trimis apoi la Faerenza, la un liceu al Călugărilor Siliezeni, se revoltă din nou, contra
ordinii și disciplinei impuse, fiind exmatriculat. Trimis în cele din urmă la un liceu public din
Forrli, îl termină cu dificultate datorată, din nou, naturii și comportamentului său anarhic. După
terminarea liceului, pentru o scurtă perioadă de timp, a predat într-o școală elementară.
În anul 1902, pleacă în Elveția unde trăiește pe apucate, prestând tot felul de munci
necalificate.
În timpul șederii sale în Elveția, a intrat deseori în conflicte cu poliția locală pentru
vagabondaj și încăiereri. În annul 1904 se întoarce în Italia pentru satisfacerea serviciului
military obligatoriu.
Predă din nou în școli elementare, între anii 1907-1908. În 1909, se mută în Trent -
Austria, astăzi Trento - Italia, unde a lucrat pentru un ziar de orientare socialistă, lucrând, în
același timp, la câteva din scrierile sale timpurii.
Are o relație cu Ida Irene Dalser, aceasta îl finanțează pe Mussolini și are un copil cu el,
copil pe care Mussolini nu îl recunoaște, ajungând dictator îi va interna într-un azil de nebuni,
ambii vor fi omorâți aici.
Se căsătorește cu Rachele Guidi, fiică vitregă a tatălui său datorită concubinajului lui
Alesandro Mussolini cu Anna Guidi, cu care va avea 3 băieți și 2 fete.
Din nou, intră în conflict cu autoritățile locale, de data asta cu cele din Austria, pentru
poziția sa public revanșardă față de pretențile teritoriale ale Italiei la regiunea din jurul orașului
Trent. Ca urmare, este expulzat din Austria.
După reîntoarcerea în Italia editează un ziar socialist în Forli, ulterior, devine editor la un
alt ziar socialist, ”Avanti”, cu un tiraj de 100.000 exemplare pe zi acesta (Avanti) fiind cel mai
important ziar socialist din Italia.

2.2. Fascismul în Italia

După Primul Război Mondial tensiunile sociale din Italia au creat un climat de extremă
violenţă. Ţăranii doreau împărţirea pământurilor, iar muncitorii au adoptat în 1920 o formă
originală de luptă: ocuparea uzinelor şi gestionarea lor directă.
Regimul lui Mussolini a fost introdus cu paşi lenţi.

6
Guichonnet, P., Mussolini şi fascismul, Ed. Corint, Bucureşti 2012

8
După ce a câştigat încrederea Camerei, Mussolini şi-s înfiinţat propriul partid ,,Marele
Consiliu Fascist”, a transformat brigăzile fasciste într-o miliţie naţională plătită de stat şi avea
acum o armată particulară de peste 30.000 de oameni pe care continua să-i folosească pentru a-
si intimida adversarii. În scurt timp Italia fusese transformată într-un stat poliţienesc.
Din dorinţa de a prelua puterea, fasciştii organizează pe 26 octombrie 1922 ,,marşul
asupra Romei”. Idealurile fasciste au fost îmbrăţişate rapid de către masele de oameni, care
erau formate din categorii amestecate de populaţie, incluzând agricultori, proprietari de
terenuri, oameni de afaceri, veterani de război şi multe altele. 7
Nici măcar intelectualii nu au făcut dovada rectitudinii necesare pentru a respinge o
nebunie atât de inflamată. Fascismul s-a bucurat de cea mai mare susţinere în rândul clasei
muncitoare şi a celor foarte săraci, ambele categorii fiind majoritare.
După demisia guvernului şi numirea lui Mussolini preşedinte al Consiliului de Miniştri
(28 octombrie 1922), de către regele Victor Emanuel al III-lea, Mussolini a început să pună în
aplicare ideile cuprinse în Programul Partidului Naţional Fascist (al doilea partid înfiinţat de
Mussolini rezultat în urma alianţei cu marii proprietari industriali sau agricoli).
În 1924, 6 aprilie, Camera Deputaţilor devine majoritar fascistă.
Astfel, între 1922 şi 1929, se instaurează o adevărată dictatură şi se pun bazele primului
stat fascist din istorie, asfel încât:
 Libertatea presei a fost suprimată;
 Radioul şi cinematograful au fost cenzurate;
 Administraţia a fost epurată de funcţionarii suspecţi de antifascism;
 Parlamentului i-au fost retrase adevăratele puteri, iar activitatea partidelor
politice a fost înăbuşită.
În 1925 se înfiinţează un Tribunal special care avea drept scop acordarea de ani grei de
închisoare, deportări şi diferite pedepse pentru adversarii noului regim. În 1928 votul universal
a fost suprimat. Se înfiinţează miliţia fascistă – OVRA (Organizaţia voluntară pentru
represiunea antifascismului) care urmărea adversarii politici şi pe cei care nu împărtăşeau
aceleaşi idei şi viziuni politice cu cele ale autorităţilor centrale.
Cu scopul creşterii popularităţii, Mussolini a iniţiat proiecte de lucrări publice
(autostrăzi, hidrocentrale), a luat măsuri împotriva Mafiei, a încercat să stăvilească corupţia şi
abuzurile, a încercat să controleze marele capital şi a iniţiat măsuri de drenare a mlaştinilor
pontine.
Printr-o propagandă abilă s-a urmărit redeşteptarea în sufletul italienilor a mândriei de a
fi demni urmaşi ai Romei Antice.
Pe langă OVRA, regimul mai era susţinut şi de organizaţiile paramilitare Cămăşile
Negre şi Balilla. P
rin măsurile adoptate, Italia a fost transformată într-un stat corporatist, în care nu
primau interesele individului, ci ale corporaţiei din care acesta făcea parte. Îndoctrinarea
cetăţenilor se făcea prin propagandă şi prin diferitele organizaţii fasciste (populaţia matură,
prin Dopolavoro, copiii şi tinerii, prin Avanguardisti şi Balilla)8.
Obiectivele politicilor regimului fascist:
 În plan economic, s-a urmarit dezvoltarea producţiei agricole şi industriale;
după 1930 s-a practicat autarhia (politica de izolare economică);
 În plan socio-profesional, statul a fost organizat după principiile
corporatismului (reunirea patronilor şi a sindicatelor într-un organism
instituţionalizat politic cu scopul de a elimina tensiunile sociale); în 1927 au fost
instituite corporaţiile;
 În plan religios, statul italian a încheiat Acordul de la Lateran (1929), prin care
papa devenea suveranul statului Vatican, iar catolicismul religia oficială a
Italiei;
7
Guichonnet, P., Mussolini şi fascismul, Ed. Corint, Bucureşti 2012
8
Vlad Badea, Sinteze olimpiadă istorie, Târgovişte 2008, p.58.

9
 Politica externă a fost una de tip agresiv şi expansionistă; în 1935, Italia atacă şi
cucereşte Etiopia, iar în 1939 Albania. În 1940 declară război Marii Britanii şi
Franţei, bucurându-se şi de sprijinul partenerului său fidel, Adolf Hitler.

2.3. Dictatura lui Benito Mussolini

2.3.1. Totalismul – începutul dictatutii lui Mussolini

Totalitarismul este specific unui regim politic în care puterea aparţine în mod absolut
unei persoane, unui grup de persoane sau unui partid politic şi are ca principale caracteristici:
 Conducătorul unic
 Monopartitism
 Ideologia partidului unic devine adevăr absolut, adevărul oficial al statului
 Partid unic
 Nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești
 Promovarea cultului personalității
 Aplicarea cenzurii. Partidul – stat monopolizează mijloacele de comunicare
(mass – media).
 Demagogie și propagandă
 Interesele individului sunt subordonate intereselor statului
 Regimul este menținut prin teroare și violență cu ajutorul poliției politice şi
al altor instituţii de forţă (aparatul represiv al statului )
 Statul se implică în toate domeniile de activitate (inclusiv în viața privată a
cetățenilor săi)
 încălcarea sau chiar anularea drepturilor omului
 Oponenții regimului sunt exterminați sau trimiși în închisori (epurare politică)

Acest termen a fost folosit pentru prima dată în Italia fascistă de către jurnalistul
Giovanni Amendola la 12 mai 1923, intr-un articol din ziarul “ Il Mundo “, în care
condamna sistemul totalitar instaurat in urma alegerilor municipale in care fascistii controlau
ambele liste concurente, din dorinţa de a obţine o victorie sigură şi totală.
Pentru fascist, totul se afla in stat, nimic uman sau spiritual nu exista in afara statului.
In acest sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteza si unitate a tuturor
valorilor, interpreteaza, dezvolta si da forta vietii intregului popor.

2.3.2. Dictatura lui Mussolini


Conducatorul Benito Mussolini s-a confundat cu regimul, reusind sa intruchipeze
imaginea eroului salvator, care promite sa redea natiunii italiene gloria trecutului, in care Roma
era stapana lumii.

Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, și mai apoi președinte


al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini ar fi vrut să
redea Italiei gloria Romei Antice și strălucirea Renașterii Italiene.
Există mitul că a reușit să reducă șomajul, îmbunătățit serviciile prestate de Căile Ferate
Italiene sau că a distrus mafia, în realitate, propaganda de stat a inventat fraza că „Mussolini a
făcut sa circule trenurile la timp, fără întârzieri”, după 1929 procesele împotriva mafiei au
încetat iar presa controlată de stat nu a mai mediatizat acest subiect, între 1926-1935 100.000

10
de afaceri au falimentat, de 4 ori mai mult ca în decada precedentă, existau 1 milion foști
muncitori ce acum erau șomeri. 9
Economia de piață este înlocuită cu una central planificată, de tipsocialist, cu
subvenții acordate de stat prin redirecționarea resurselor dela cei ce le produceau către ramurile
preferate de partid (din 1926 devine partid unic),protecționism print axe mari la
importuri, deficite datorate cheltuielilor bugetare mari, naționalizări în masă, corupție cauzată
de importanța Partidului Național Fascist ce o avea in redistribuția resurselor, birocrație,
inflație prin mărirea mase monetare de banca centrală în scopul finanțării proiectelor
guvernului, industrii și bănci falimentare scoase din faliment prin banii alocați de stat,
datorii enorme.
Se ajunge ca 75% din economia națională sa fie controlată direct de stat, cealaltă parte
fiind puternic reglementată de aparatul birocratic, în fapt tot statul controla și restul activităților
economice.
Prețul acestor aparente realizări economice deosebite a fost denigrarea practic totală a
poporului italian și a primului său ministru în afara teritoriului țării, în special la Liga
Națiunilor Unite.
Benito Mussolini nu a fost nici religios și nici moral. Deși, la începutul anilor1920 a
interzis organizațiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunătățit - într-un
fel - relațiile cu Biserica Romano-Catolica prin semnarea Concordatului cu Papa Pius al XI-lea.
Va avea nenumărate amante de-a lungul vieții sale, atât înainte cât și după căsătorie.
În Martie 1919, Mussolini fondează la Milano primul grup politic de orientare fascist.
Inițial programul grupului său politic avea o orientare strict naționalistă, căutând să
atragă categoria largă a veteranilor din Primul Război Mondial. Ca un laitmotiv, Mussolini
insista pe refacerea gloriei Romei antice.
Mai târziu, realizând că grupul său țintă de veterani de război nu este suficient pentru
realizarea țelurilor sale politice, Mussolini adaugă o altă componentă programului său fascist,
care se adresa specific italienilor bogați, proprietari de companii și terenuri.
În Octombrie 1922, Mussolini organizează "Marșul asupra Romei" (Marcia su Roma).
La ordinul său, mii de fasciști se îndreaptă spre Roma pentru a prelua puterea. Intimidat și
temându-se de un război civil, regele Victor Emanuel III îl desemnează pe Mussolini drept
prim-ministru. În anii următori, Mussolini preia treptat întreaga putere, luându-și titlul de "Il
Duce" și impunând în Italia cultul propriei personalități.

2.3.3. Cămășile negre și B. Mussolini


Violenta si intoleranta sunt alte doua trasaturi definitorii ale regimului fascist.

Cămăşile negre sau „Squadristi” reprezentau o organizatie paramilitara pe care


Mussolini a infiintat-o si a folosit-o ca instrument de represiune de stat pentru a zdrobi
miscarea rivala socialista.
Cămăşile negre au jucat un rol esential in cadrul Marsului asupra Romei, lovitura de stat
prin care Partidul National Fascist condus de Mussolini a acaparat conducerea Italiei. Este usor
de intuit ca, mai tarziu, Camasile Negre ale lui Mussolini au devenit sursa de inspiratie a
Camasilor Brune ale lui Hitler, asa cum „Fuhrer” este un titlu care aduce a „Il Duce”, titlu pe
care conducatorul italian si-l asumase o data cu preluarea puterii.

2.4. Relația Mussolini – Hitler

9
Berstein, Serge, Milza, Pierre, Istoria Europei, vol. 5, Institutul European 1998

11
Hitler și Mussolini se întâlnesc la
Roma pe 3 mai 1938. Nu era prima
întâlnire a celor doi dictatori, aceasta
având loc cu patru ani în urmă, la Veneția.
Ajuns la putere încă din 1922, Mussolini
nu-l luase pe Hitler în serios până la
alegerile germane din 1930, când începe
să-i ofere liderului nazist sfaturi privind
ascensiunea la putere.

Atunci, Hitler nu a respectat recomandările lui Mussolini, iar la întâlnirea din


1934 relațiile dintre cei doi nu s-au îmbunătățit. Apoi, în 1935, germanii au oferit în
secret arme împăratului Haile Selassie pentru apărarea Etiopiei împotriva invaziei
italiene, asta după ce relațiile dintre Hitler și Mussolini ajunseseră oricum la un punct
de maximă tensiune din cauza presiunilor naziste asupra Austriei. 10
Propaganda fascistă i-a prezentat mereu pe Hitler și Mussolini drept prieteni apropiați.
Această relație a fost însă o simplă construcție a propagandei. De fapt, relațiile dintre cei doi
lideri fasciști nu au fost niciodată excelente.

La întâlnirea din 1934, Hitler și Mussolini nu s-au înțeles: liderul nazist i-a cerut lui
Mussolini un compromis în problema austriacă. Mai precis, el dorea ca Mussolini să facă
presiuni pe lângă liderul austriac, Dolfuss, pentru acceptarea naziștilor în guvern, cerere pe
care Mussolini o refuză categoric. Pentru moment, Hitler nu mai insistă, promițând că va
accepta independența Austriacă temporar, spunând că tensiunile interne din Germania (se
apropia Noaptea Cuțitelor Lungi) nu-i permit să strice relațiile cu Italia. El nu avea să renunțe
însă la chestiunea austriacă. Ba mai mult, la doar câteva săptămâni de la întâlnirea de la
Veneția, pe 25 iunie 1934, naziștii austrieci îl asasinează pe Dolfuss. Mussolini a fost indignat,
căci îl considera pe Hitler direct responsabil pentru acest asasinat care reprezenta o încălcare
flagrantă a promisiunii făcute cu scurt timp în urmă.
Răspunsul lui Mussolini a fost trimiterea unor divizii de armată către Pasul Brenner, la
granița cu Austria, ca avertisment că o mișcare germană împotriva Austriei va duce la un război
cu Italia. Hitler a negat atunci responsabilitatea pentru asasinatul lui Dolfuss și, pentru a-l
calma pe Mussolini, a dat ordin pentru încetarea oricăror legături între NSDAP și naziștii
austrieci.
Situația nu se îmbunătăște însă, căci Italia renunță la relațiile diplomatice cu Germania și
se reorientează către Franța, cerând un acord franco-italian pentru protejarea independenței
austriece. Militarii italieni și francezi au discutat chiar despre o posibilă cooperare militară într-
un posibil război dacă Hitler ar îndrâzni să atace Austria.
În cele din urmă, relațiile germano-italiene au revenit pe calea cea bună, datorită
sprijinului acordat de Hitler Italiei în cazul invaziei Etiopiei, în condițiile în care restul statelor
europene condamnaseră gestul italian și cereau sancțiuni.

Mussolini devine prietenul lui Hitler, dar într-o relație inegală.

10
Richard Cavendish, Hitler and Mussolini meet in Rome, în „History Today”, vol. 58, nr. 5, 2008

12
Până în ianuarie 1936, situația se schimbase deja.
Mussolini îi spunea unui oficial german că Germania nazistă și
Italia fascistă au un „destin comun”; în acel an, cele două țări
au colaborat în sprijinirea Spaniei, iar în noiembrie Mussolini
descria relația italo-germană drept „axa” în jurul căreia va
gravita continentul european.
Mai târziu, Mussoloni vizitează Germania, în septembrie
1937, pentru a demonstra solidaritatea dintre fasciști și naziști.
În 1938, relația de putere se schimbă dintre cele două
state:în momentul în care Hitler ocupă Austria în martie 1938,
Germania câștigă definitiv poziția dominantă în relația italo-
germană, în condițiile în care, acum, armata germană era foarte
aproape de frontiera italiană. 11

La două luni după Anschluss, Hitler vine la Roma acompaniat de Goebbels, Ribbentrop
și alți 500 de oficiali de partid, diplomați, bodyguarzi și jurnaliști germani. O stație de tren
fusese construită special pentru primirea delegației Germaniei, primită de Mussoloni și Regele
Victor Emmanuel. Cu această ocazie, Roma a fost decorată cu svastici, iar o nouă stradă,
intitulată Adolf Hitler, a fost inaugurată în prezența liderului german. Hitler a fost cazat la
Palatul Quirinal, ca invitat special al Regelui, asta deși cei doi lideri nu aveau o părere prea
bună unul despre celălalt. Hitler se simțea incomod la curte și avea impresia, pe bună dreptate,
că este tratat cu dispreț.

Ziua următoare a fost dedicată unui tur al Romei și unor întâlniri private dintre Führer și
Duce, iar seara cei doi dictatori au examinat flota italiană. În tot acest timp, Vaticanul se
păstrase, ostentativ, departe de acest evenimente. La banchetul de stat organizat în seara de 8
mai, cei doi lideri au vorbit despre solidaritatea italiană, iar Hitler a declarat că Germania
consideră frontierea italiană de neschimbat.

După vizitarea Florenței, pe 9 mai, Hitler s-a întors la Berlin, oarecum dezamăgit de
rezultatul vizitei sale. El insistase pentru încheierea unei alianțe militare între cele două țări, pe
care Mussolini a refuzat-o la acel moment, deși în acea vară el avea se apropie și mai mult de
Germania prin introducerea unei legislații antisemite. Mai mult decât atât, el avea să declare că
familia Mussolini era de origine „nordică” și avea legături mai strânse cu germanii „puri” decât
cu latinii, deși până în acel moment el considerase teoriile rasiale ale naziștilor „prostii
neștiințifice”.

2.5. Germania, fratele mai mare al Italiei

În mai 1939 a fost semnat primul tratat oficial italo-german, așa-zisul pact de oțel, iar
relația cu Germania avea să domine politica externă italiană până a împins această în războiul
lui Hitler.
Relația dintre Hitler și Mussolini nu a fost niciodată una pe picior de egalitate, mai ales
după izbucnirea războiului. Între Italia și Germania, era clar cine avea poziția de superioritate.
După ce Germania declară război Poloniei, Mussolini amână să se alăture aliatului său până în
iunie 1940, știind că țara sa nu este pregătită din punct de vedere industrial și militar pentru un
război. Se alătură însă Germaniei atunci când părea că supunerea Europei de Vest este aproape
terminată. Atunci, Mussolini se implică pe frontul african, sperând să cucerească posesiunile
britanice și franceze din Nordul Africii. Decizia a fost însă dezastruoasă, iar germanii au trebuit

11
Idem

13
să sară în ajutorul Italiei. Același lucru s-a întâmplat în Grecia, după ce ofensiva italiană de aici
eșuează, iar Hitler trebuie să-l ajute din nou pe Mussolini.
După trei ani de război, din cauza politicii sale dezastruoase, Mussolini este înlăturat de
la putere. Se întâmplă în iulie 1943, la câteva zile după o întâlnire dintre cei doi lideri fasciști
(la scurt timp după invazia Aliată din Sicilia și bombardamentele grele asupra Romei).
Mussolini este criticat că nu a apărat interesele Italiei la întâlnirea sa cu Hitler, așa că este
eliminat din funcția de premier și apoi arestat. Decizia rapidă a noului guvern de a anunța că
dorește să încheie un armistițiu cu Aliații duce la o invazie nazistă a Italiei, Hitler nedorind să
rămână fără un aliat în Europa de Vest. 12
Hitler ordonă SS-ului să-l scape pe Mussolini din arest. Acesta evadează și pleacă în
Germania, unde se întâlnește cu Hitler. Liderul nazist îl pune pe Mussolini lider al Republicii
Sociale Italiene, un stat-marionetă, pentru a putea legitima invazia din Italia.
În cele din urmă însă, Hitler nu l-a mai putut salva pe Mussolini, așa cum nu s-a putut
salva nici pe sine: Mussolini e capturat de partizanii italieni la sfârșitul lunii aprilie în 1945 și
executat imediat.
Două zile mai târziu, la Berlin, Adolf Hitler se sinucidea în buncărul său.

2.6. Căderea regimului fascist

Bilanţul celor douăzeci de ani de despotism mussolian este elocvent: peste 40.000 de
civili şi militari ucişi în deportare şi 444 523 de persoane declarate oficial ca ucise şi dispărute
în urma războiului. În 1945, producţia industrială depăşea abia sfertul celei din 1938, iar
producţia agricolă, cel puţin jumătate. Comerţul exterior fusese distrus prin autarhie, rezervele
de aur epuizate, inflaţia şi şomajul crescuseră, finanţele publice erau dezorganizate.
Mussolini şi-a făcut calcule greşite în ceea ce priveşte statutul său agresiv pe scena
europeană. A presupus că, dacă îşi intensifică forţa militară, oponenţii vor ceda în faţa
pretenţiilor sale teritoriale. Mussolini vorbise mereu despre avantejele războiului şi despre
dorinţa Italiei de a intra în conflict, dacă era nevoie.
În 1940 Germania a declanşat un un atac fulger asupra Franţei şi Mussolini a luat
repede atitudine, dând dovadă de orgoliu laş. A intrat în război cu impresia că era o chestiune
de câteva săptămâni până la aplanarea tensiunii. Nu s-a întâmplat aşa. Mussolini devenise
acum o marionetă a germanilor. L-a susţinut pe Hitler în acţiunea de a declara război Rusiei în
iunie 1941 şi Statelor Unite în decembrie 1941.
Şi au ales moartea. Italia a fost învinsă pe toate fronturile sale şi steagurile străine
fluturau în Sicilia în 1943. Războiul era pe sfărşite şi Italia fusese umilită. Aceasta s-a întors
împotriva salvatorului ei. Regele a poruncit arestarea acestuia.
Cu câteva luni mai târziu, germanii l-au salvat şi Mussolini s-a mutat în nordul Italiei
unde înfiinţează şi conduce un nou partid fascist (Republica Salo). În 1945 a fost prins de
Walter Audisio, un partizan italian. Înţelegând că se apropia cu paşi repezi de propriul sfărşit,
Mussolini a cerut să fie împuşcat. A doua zi, corpul lui Mussolini a fost atârnat cu capul în jos
pentru ca toată lumea să îl poată vedea.
Italia scăpase în sfârşit de o figură demonică. Italia se ridica încet din starea de
nefericire. Aşa cum era de aşteptat, fascismul eşuase în intenţia sa de a crea un stat italian
perfect.

2.7. Moartea lui Benito Mussolini

12
Richard Cavendish, Hitler and Mussolini meet in Rome, în „History Today”, vol. 58, nr. 5, 2008

14
În primăvara lui 1945, când era clar că AXA pierduse războiul, după înfrângerea totală a
armatelor germane din nordul Italiei, Benito Mussolini, împreună cu amanta sa,Clara Petacci,
încearcă să fugă spre Elveția.
Partizanii italieni comuniști îi capturează la Dongo și fără judecată, „pentru crime
împotriva poporului italian”, îi execută prin împușcare. 13
Cadavrele lor sunt duse la Milano și atârnate cu capul în jos, agățate de călcâie de o bară
de acoperiș, împreună cu cadavrele altor câtorva demnitari fasciști, în fața unei benzinării mari
a companie ESSO din Piazzale Loreto.
La spectacol au asistat mii de italieni și numeroși militari ai Armatei americane.
Înainte de a fi atârnate, cadavrele au fost lăsate o vreme pe jos, în piațeta Loreto,
înconjurate de mulțime. Unii loveau cadavrele cu picioarele, iar craniul lui Mussolini a fost
strivit.
Mai târziu, rămășițele pământești ale „Ducelui” au fost înmormântate în secret, de teama
unor demonstrații ale credincioșilor săi suporteri și/sau epigoni.
În 1957 – 1958, la cererea văduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat și
înmormântat lângă Predappio.

Concluzii

13
Guichonnet, P., Mussolini şi fascismul, Ed. Corint, Bucureşti 2012

15
Nazismul este adesea confundat cu fascismul. Nazismul chiar preia unele elemente
din fascism: dictatura, iredentismul teritorial (eliberarea unor teritorii de sub dominaţie străină)
şi bazele teoriei economice. Invers, poate doar datorită colaborării dintre dictatori, Mussolini
nu era antisemit până să intre în alinaţă cu Hitler.

Fascismul, care trebuia să dea Italiei putere şi grandoare, a antrenat naţiunea în cea
mai tragică catastrofă a istoriei sale, aşa cum şi nazismul, care trebuia să formeze o ,,Germanie
mare” în stare să distrugă Rusia Bolşevică, a ajuns la uciderea a milioane de evrei doar pentru a
asigura puritatea rasei superioare, aceste două regimuri nu au făcut decât să lase în istorie
sechele ce nu au fost eliminate încă în totalitate.

16
BIBLIOGRAFIE

1. Badea, Vlad, Sinteze olimpiadă istorie, Târgovişte 2011;


2. Berstein, Serge, Milza, Pierre, Istoria Europei, vol. 5, Institutul European 1998;
3. Ferro, Mark, Secolul XX explicat nepotului meu, Ed.Cartier, 2016;
4. Guichonnet, P., Mussolini şi fascismul, Ed. Corint, Bucureşti 2012;
5. Misquitta, Clint, Dictatori nemiloşi, Ed. Meditaţii, Bucureşti 2011;
6. Pisier, Eveline, Istoria ideilor politice, Ed. Amarcord, Timişoara 2014.
7. Richard Cavendish, Hitler and Mussolini meet in Rome, în „History Today”, vol. 58,

nr. 5, 2008
8. Vlad Badea, Sinteze olimpiadă istorie, Târgovişte 2008, p.58.

17