Emulgatori anionici

Săpunurile monovalente sunt constituite dintr-un lanţ de 12 - 18 atomi de

carbon, lipofil, şi o grupare carboxil, sarea alcalină puternic hidrofilă care îşi
manifestă cu preponderenţă caracterul faţă de lipofilia catenei de atomi de carbon. În
plus, în soluţia apoasă săpunurile alcaline disociază, anionului revenindu-i astfel
acţiunea emulgatoare, motiv pentru care sunt emulgatori tip U/A. Săpunurile de
sodiu, potasiu şi amoniu sunt cele mai utilizate în scop farmaceutic. Orientarea
moleculelor de săpun în micele explică acţiunea stabilizantă a acestora. Săpunul de
amoniu se obţine în timpul preparării emulsiei prin reacţia dintre acizii graşi liberi din
uleiul vegetal şi amoniac.
Acţiunea de emulgator a stearatului de amoniu format “in situ” este eficientă
pentru stabilizarea emulsiei de tip U/A - respectiv a linimentului amoniacal.
Proprietăţile emulsive pot fi mărite prin introducerea de grupări hidrofile în
molecula săpunului, ca gruparea hidroxil, dubla legătura, gruparea sulfurică la acidul
oleic, acidul ricinoleic şi esterul sulfuric al acestuia.
Săpunurile alcaline sunt instabile în mediul acid, incompatibile cu sărurile de
calciu şi magneziu când se formează săpunurile respective, insolubile în apă.
Săpunurile bivalente (stearat de calciu, magneziu) şi trivalente sunt insolubile în apă,
solubile în ulei. Săpunurile de calciu sunt emulgatorii care se formează în timpul
preparării linimentului oleo-calcar, din reacţia acizilor liberi cu hidroxidul de calciu.
224

Săpunurile de amine sau săpunurile organice sunt săruri ale acizilor

graşi cu aminele aciclice (trietanolamina) sau amine ciclice (morfolina), cu
proprietăţi emulsive de tip U/A. Laurat de monoetanolamină, laurat de
dietanolamină, oleat de trietanolamină sunt folosite la obţinerea emulsiilor U/A,
de uz extern.
Emulsiile rezultate cu emulgatorii reprezentaţi de săpunurile organice sunt mai
stabile, au un grad de dispersie superior şi fiind mai puţin alcaline sau chiar neutre,
nu irită pielea.
Esteri ai alcoolilor superiori cu acidul sulfuric sunt produşi ce provin
prin esterificarea alcoolului lauric, cetilic sau stearilic cu acidul sulfuric:
laurilsulfat de sodiu, cetilsulfatul de sodiu şi stearilsulfatul de sodiu.
Substanţele se comportă ca săpunurile, au însă reacţie neutră, formează săruri
de calciu hidrosolubile şi sunt insensibile faţă de electroliţi. F.R. X oficializează
laurilsulfatul de sodiu folosit ca emulgator U/A, în concentraţie de 0,7 - 2% în
emulsii fluide, linimente, unguenteemulsii.
 F.R. X oficializează asocierea alcoolului cetilic şi alcoolului stearilic ce intră în
compoziţia alcoolului cetilstearilic, emulgator în proporţie de 90%, cu 10%
cetilstearilsulfatul de sodiu.
Derivaţi sulfonaţi ai acizilor graşi sunt substanţe cu formula generala R-
SO2-O-Na+. Cel mai important reprezentant este dioctilsulfosuccinatul de sodiu -
Aerosol OT sau Manoxol OT. Este un emulgator cu proprietăţi tensioactive marcate;
nu reacţionează cu ionul de calciu.
Carbopolii (carbomeri) sunt polimeri de carboxivinil cu grupe carboxil
distribuite pe catenă. Carbopolul se utilizează în emulsii după neutralizarea cu o
amină sau hidroxid de sodiu, pentru a asigura grupări solubile în ulei şi apă. În cazul
emulsiilor cu concentraţii reduse de fază uleioasă, neutralizarea carbopolului se face
numai cu hidroxid de sodiu. Vâscozitatea maximă a emulsiilor se obţine la pH 6 şi
scade apoi odată cu creşterea pH-ului.

•Emulgatorii cationici

Emulgatorii cationici sunt combinaţii de amoniu cuaternar (numite şi

săpunuri inverse, săpunuri cationice) la care cationului îi revin proprietăţile
emulsionante: bromura de cetiltrimetilamoniu (cetrimid), clorura de benzalconiu
(zefirol) sunt compuşi solubili în apă ce determină formarea de emulsii U/A. Totodată,
având proprietatea de a modifica permeabilitatea la nivelul membranelor biologice,
au şi proprietăţi antiseptice şi de aceea pot fi utilizate în scop conservant. Sunt
incompatibile cu agenţi tensioactivi anionici şi unele substanţe ca iodul, fenolul,
hidroxizii alcalini, săpunuri etc.

•Emulgatori amfoteri

Gelatina - este o proteină purificată obţinută prin hidroliza acidă parţială sau
hidroliza alcalină parţială a ţesuturilor animale cu conţinut în colagen. Gelatinele au
225

un caracter amfoter. În soluţie alcalină, gelatina este emulgator anionic, în soluţie

acidă este emulgator cationic. Gelatinele sunt solubile în apă încălzită la aproximativ
60°C; se imbibă absorbind o cantitate de 5 -10 ori mai mare decât masa proprie. În
concentraţii sub 1%, gelatinele dau soluţii coloidale. Peste această concentraţie
realizează geluri moi sau elastice.
Vâscozitatea şi stabilitatea lor este cea mai redusă la punctul izoelectric şi pH
7 - 8,3 pentru gelatina de tip A şi pH 4,7 - 5 pentru gelatina tip B.
Lecitinele - provin de la glicerină în care două grupări hidroxil sunt esterificate
cu acizi graşi superiori, a treia grupă hidroxil cu acid fosforic, de care se leagă un rest
de colină sau colamină. Grupările acid fosforic - colina, respectiv colamina, sunt
hidrofile, resturile de acizi graşi lipofile, rezultând o echilibrare a celor două tipuri de
grupări, încât lecitinele pot forma emulsii de ambele tipuri, în funcţie de predominanţa
fazei apoase sau uleioase şi tehnica de lucru.
Lecitinele se pot utiliza şi la prepararea emulsiilor parenterale.

•Emulgatori neionogeni

Alcoolii superiori (alcool cetilic, stearilic, lauric) sunt substanţe cu caracter

lipofil ce determină formarea de emulsii A/U. În cazul acestor alcooli, gruparea
hidroxil (componenta hidrofilă) nu imprimă moleculei proprietăţile hidrofile, motiv
pentru care sunt consideraţi stabilizatori de emulsii de tip A/U.
F.R. X oficializează amestecul de alcool stearilic şi alcool cetilic l: l sub
denumirea de Alcoholum cetylstearylicum (cetosterol, ceara Lanette 0).
Colesterolul - reprezintă un alcool ciclic cu un hidroxil şi o dublă legătură,
grupări hidrofile ce nu-şi manifestă caracterul faţă de puternicul caracter hidrofob dat
de cele patru cicluri de atomi de carbon, ceea ce face ca substanţa să constituie un
emulgator de tip A/U.
Esterii parţiali ai acizilor graşi superiori cu polialcoolii permit obţinerea
de emulsii de tip A/U (esteri cu etilenglicolul sau propilenglicolul). Dintre esterii
parţiali ai glicerolului se utilizează monostearatul de gliceril în scopul creşterii
proprietăţilor emulsive ale altor emulgatorilor anionactivi, cationactivi sau
neionici. Se obţin monostearaţi de gliceril autoemulgatori sub denumirea de
Tegin şi Margamuls etc.
Esterii acizilor graşi cu sorbitanul (Span, Arlacel, Crill, Crilex) se obţin din
sorbitol care, prin eliminarea unei molecule de apă, trece în anhidrida internă -
sorbitan; aceasta este esterificată cu diferiţi acizi graşi. Produsele sunt notate cu cifre
ce exprimă în mod arbitrar natura acidului gras cu care s-a realizat esterificarea:
Span 20 - sorbitan monolaurat; Span 40 - sorbitan monopalmitat;
Span 60 - sorbitan monostearat; Span 80 - sorbitan monooleat; Span 85 - sorbitan
trioleat.
226
+
La aceşti emulgatori, grupările oleofile sunt preponderente faţă de grupările
hidrofile; de aceea formează emulsii de tip A/U.
Monopalmitatul, monostearatul şi tristearatul de sorbitan sunt produşi solizi,
ceilalţi esteri sunt fluizi.
Derivaţii de polioxielilen ai esterilor acizilor graşi cu sorbitanul (eteri ai
spanurilor cu PEG-uri) sunt cunoscuţi sub denumirea de Tweenuri sau
polisorbaţi. În funcţie de natura radicalului acidului gras, de numărul şi
lungimea catenelor de polietilenglicol, produşii au aceeaşi numerotare cu
Spanurile:
Tween 20 - PEG - sorbitan monolaurat; Tween 40 - PEG - sorbitan monopalmitat;
Tween 60 - PEG - sorbitan monostearat; Tween 80 - PEG - sorbitan monooleat;
Tween 85 - PEG - sorbitan trioleat.
Introducerea în molecula spanurilor a catenelor de PEG, cu caracter hidrofil,
va conferi proprietăţi de emulgator pentru emulsiile de tip U/A. Acestea sunt stabile la
variaţii de pH şi electroliţi.
În F.R. X se oficializează Tweenul 80 cu denumirea de Sorbimacrogoli oleas
300 sau polisorbat 80. Tweenurile intră în compoziţia emulsiilor de uz extem şi intern;
pot fi solubilizanţi, umectanţi. Prezintă dezavantajul unui gust neplăcut şi facilitează
absorbţia substanţelor toxice în organismul uman, ceea ce limitează utilizarea în
cazul emulsiilor de uz intern la concentraţii de 2-3%; se admite folosirea unei
concentraţii care să nu depăşească o proporţie mai mare de 25 mg/kg corp.
Tensioactivii neionogeni sunt mai puţin toxici decât cei ionogeni şi mai puţin
sensibili la electroliţi şi la variaţii de pH.
Peliculele interfaciale la interfaţa U/A formate de tensioactivii neionogeni nu
sunt încărcate electric şi stabilitatea sistemului este conferită de lanţurile hidratate de
oxid de etilen, care produc o respingere sterică.
Esterii acizilor graşi cu polietilenglicolii se cunosc sub denumirea de
Myrj 41, 55, 52 etc., care se deosebesc după numărul de grupări de oxid de
etilen.
Eteri ai alcoolilor graşi superiori cu polietilenglicolii (Brij) prezintă
caracter predominant hidrofil şi se utilizează ca atare sau participă la formarea
de emulgatori complecşi. Cei mai importanţi sunt:
Brij 30 - eter monolauric al PEG;
Brij 52 - eter cetilic al PEG; Brij 72 - eter stearilic al PEG; Brij 98 - eter oleic. al PEG.
Saponozidele - sunt emulgatori naturali care se clasifică în funcţie de aglicon
în saponozide sterolice şi saponozide triterpenice. Se caracterizează printr-o
accentuată acţiune de suprafaţă, reducând puternic tensiunea interfacială; în
concentraţii mici de 0,1-0,5% se utilizează ca stabilizatori în asociere cu alţi
emulgatori.