ORGANISM VIU

METABOLISM

PRIMAR SECUNDAR
(alte componente)
 proteine
 glucide
 lipide interacţiune cu mediul

Atractanţi

 Antociani Barieră faţă de agenţi

 Flavone Alomoni din/de mediu
 Carotenoide
 uleiuri  juglona
volatile  chitină, cutină, lignină
 compuşi preformaţi:
 alcaloizi, saponine
 compuşi nepreformaţi:
glucosinolaţi
 compuşi inductibili:
fitoalexine
 Alcaloizi
Definiţie.
Ca şi alte principii active, alcaloizii sunt produşi
ai metabolismului secundar şi prezintă substanţe
organice heterociclice azotate, de origine vegetală,
cu caracter bazic, în doze determinate posedă
acţiune fiziologică asupra organismului, în doze mari
fiind toxice.
Proprietăţi fizico-chimice.
A. Proprietăţi fizice. În stare pură, majoritatea
alcaloizilor sunt substanţe solide, bine cristalizate
atât sub formă de bază, cât mai ales sub formă de
săruri.
Alcaloizii oxigenaţi se prezintă aproape
întotdeauna în stare solidă, pe când cei neoxigenaţi
sunt lichizi. Se cunosc doar câţiva alcaloizi oxigenaţi
lichizi, cum sunt peletierina, pilocarpina, mezcalina.
Alcaloizii cristalizaţi posedă puncte de topire şi de
fierbere bine determinate, caracteristice. Sub formă
de bază, alcaloizii oxigenaţi sunt solubili în solvenţi
organici nepolari şi mai puţin în cei polari, fiind
insolubili în apă.
Alcaloizii neoxigenaţi, chiar sub formă de bază
(nicotina, sparteina, coniina), sunt tot atât de solubili
în apă ca şi în solvenţi organici; mai mult, sunt chiar
antrenabili cu vapori de apă.
Sărurile tuturor alcaloizilor sunt solubile în apă,
mai puţin în alcool şi nu se dizolvă în solvenţii
organici nepolari.
Prezenţa în moleculă a carbonilor asimetrici face
ca cei mai mulţi alcaloizi să fie dotaţi cu activitate
optică. Cea mai mare parte dintre ei, în stare
naturală, sunt levogiri dar se cunosc şi antipozii lor
optici ca şi racemicii ce se formează, de obicei, în
timpul operaţiunilor de preparare. Sensul şi gradul
deviaţiei optice depinde adesea de solventul în care
se efectuează determinarea.
Prezintă spectre de absorbţie caracteristice în UV
şi IR, mulţi din ei sunt dotaţi cu fluorescenţă în
lumină Wood şi au un spectru caracteristic RMN.
Alcaloizii bază migrează în câmpul electric, cei
mai mulţi caracterizându-se prin electroanaforeză.
Marea lor majoritate sunt lipsiţi de culoare, însă
se cunosc şi câţiva alcaloizi coloraţi ca berberina,
serpentina, sanguinarina, acest caracter fiind conferit
de prezenţa în moleculă a azotului cuaternar.
Toţi sunt dotaţi cu gust amar, adesea extrem de
puternic, iar cei neoxigenaţi au şi un miros puternic,
neplăcut.
B. Proprietăţi chimice. Proprietatea chimică cea mai
importantă a alcaloizilor este alcalinitatea. Aceasta este
foarte variabilă, în funcţie de structura chimică a
alcaloidului respectiv putând fi atenuată, de unii
substituenţi cu caracter acid cum sunt funcţiile carboxil
sau oxidrilii fenolici. Din acest motiv, morfina, spre
deosebire de toţi ceilalţi alcaloizi, este chiar solubilă în
soluţii de hidroxid, de asemenea, alcaloizii purinici sunt
foarte slab alcalini, unii dintre ei chiar neutri. Într-o
scară a alcalinităţii, alcaloizii s-ar putea înşirui astfel :
coniina, nicotina, cocaina, chinina, citizina, colchicina,
papaverina, alcaloizi purinici neutri, pentru a ajunge
apoi la morfină slab acidă.
Cu acizii formează săruri, puternic ionizate în mediu
apos, care se dizolvă bine în apă şi din care sunt
deplasaţi de bazele tari (KOH, NaOH, NH4OH.).
Bazele alcaloidice respective precipită, fiind insolubile în
apă (în afară de unele excepţii deja pomenite). Aceste
baze alcaloidice pot fi destul de tari, cum este cazul
bazelor cuaternare de amoniu sau al nicotinei care
albăstreşte hârtia de turnesol.
A. Reactivi de culoare
Toţi reactivii de culoare dau coloraţii care diferă, de
cele mai multe ori, de la alcaloid la alcaloid.
B. Reactivi de precipitare
a. Ioduri complexe
b. Acizi anorganici complecşi
c. Metale grele
d. Combinaţii organice
Metode de dozare ale alcaloizilor:
- metode gravimetrice,
- metode volumetrice,
- metode colorimetrice,
- metode cromatografice,
- metode electroforetice,
- metode prin schimb de ioni,
- metode biologice.
terpenoide - toţi compuşii, care au o anumită inrudire arhitecturală şi chimică cu
molecula izoprenului (C5 H8 ).
- monoterpenoide C10 H16 ;
- sesquiterpenoide C15H24 ;
- diterpenoide C20H32 ;
- triterpenoide C30H48;
- tetraterpenoide C40H64 ;
- politerpenoide (C5H8)n .

Uleiuri volatile Aetherolea

Uleiurile volatile reprezintă un complex de substanţe constituind amestecuri multiple şi

complicate de hidrocarburi alifatice, aromatice şi hidroaromatice, aldehide, alcooli, acizi,
esteri şi alţi compuşi corespunzători hidrocarburilor şi care în general aparţin clasei
terpenoidelor. Sunt antrenabile cu vapori de apă şi dotate cu miros caracteristic, aromatic şi
plăcut.
Clasificare
1) produse vegetale cu uleiuri volatile care conţin monoterpenoide aciclice (flori de trandafir,
fructe de coriandru, flori de levănţică, frunze de roiniţă etc.);
2) produse vegetale cu uleiuri volatile care conţin monoterpenoide monociclice (frunze de
mentă, salvie, eucalipt, fructe de chimen, lămâi etc.);
3) produse vegetale cu uleiuri volatile care conţin monoterpenoide biciclice
(fructe de ienupăr, flori de vetrice, rizomi cu rădăcini de odolean, părţi aeriene de isop etc.);
4) produse vegetale cu uleiuri volatile care conţin sesquiterpenoide (rizomi de obligeană,
frunze şi muguri de mesteacăn, rizomi cu rădăcini de iarbă mare, flori de muşeţel, părţi
aeriene de coada şoricelului, flori de arnică, muguri de plop negru etc.);
5) produse vegetale cu uleiuri volatile care conţin compuşi din seria aromatică (fructe de
anason, fenicul, părţi aeriene de cimbru, cimbrişor, sovârv etc.)
Formaţiunile exterioare (exogene)
 "pete" glandulare,
 peri glandulari
 glande.
Formaţiunile interioare (endogene)
 celulele secretoare,
 pungi secretoare
 canale secretoare.
Obţinerea uleiurilor volatile
1. Distilarea (cu vapori de apă)
2. Extragerea.
3. Enfleurage.
4. Metode mecanice
 Substanţe amare

Definiţie.
Substanţele amare sau principiile amare, sunt compuşi naturali ternari de origine vegetală,
netoxice, cu gust foarte amar, care prin administrare orală în anorexii determină o creştere
progresivă a secreţiei gastrice .
În aceast grup nu sunt incluse substanţele cu gust amar care prezintă şi alte acţiuni secundare,
cum ar fi heterozidele cardiotonice, alcaloizii, antibioticele etc.
Produsele vegetale cu conţinut de substanţe amare sunt cunoscute şi utilizate din timpuri
străvechi. Din cele 250 de produse vegetale descrise de Hipocrate, 30 conţineau substanţe amare.
Compoziţia chimică.
Substantele amare constituie un grup neomogen de compuşi chimici. În general ele sunt de
origine terpenoidică. Gustul amar este datorat prezenţei în moleculă a unui ciclu lactonic nesaturat.
Acţiunea este potenţată de existenţa alături de lactonă şi a unor funcţii cetonice, metoxi, sau un
alcool secundar între doi carboni secundari. Scindarea lactonei duce la dispariţia gustului amar.
Clasificare.
După nucleul de bază substanţele amare se pot clasifica în: lactone monoterpenice
(reprezentanţii familiei Gentianaceae); lactone sesquiterpenoidice (specii din familia Asteraceae);
lactone diterpenoidice (în plantele familiei Liliaceae).
Substanţe amare cu alte tipuri de structuri sunt puţin răspândite.
Criteriul de clasificare mai des utilizat, este cel ce apelează la proprietăţile organoleptice ale
acestora:
 amare pure sau tonic amare (conţin numai principii amare) - Amara pura: Gentianae radix,
Centaurii herba, Trifolii fibrini folium;
 amare aromatice (alături de substanţe amare conţin şi uleiuri volatile) - Amara aromatica:
Absinthii herba, Aurantii pericarpium, Angelicae radix, Calami rhizoma, Cnici benedicti herba,
Galangae rhizoma, Lupuli strobuli, Zingiberis rhizoma;
 amare astringente (alături de substanţe amare conţin taninuri) - Amara astringenta: Condurango
cortex, Chinae cortex;
 amare mucilaginoase (alături de substanţe amare conţin mucilagii) - Amara mucilaginosa:
Lichen islandicus, Usnea barbata.
Dozare.
Pentru determinarea cantitativă a substanţelor amare se stabileşte indicele de amăreală după
metoda Wasichy - valoarea celei mai mari diluţii a uinei soluţii obţinute dintr-un gram de produs
vegetal la care se mai percepe gustul amar.
Determinarea se face după ce s-a stabilit, anterior, factorul de corecţie pentru persoana care
face testarea. Pentru aceasta se utilizează o soluţie etalon de clorhidrat de chinină.
Întrebuinţări.
Sunt recomandate sub formă de infuzii, tincturi sau vinuri tonice cu 30 minute înaintea
meselor principale.
Administrate corespunzător, provoacă o secreţie abundentă. Efectul se produce datorită
excitării receptorilor gustativi de la nivelul papilelor gustative linguale. Dacă sunt administrate
împreună cu alimentele, produc o diminuare a secreţiei gastrice
Se administrează în gastrite hipoacide şi cronice combinate cu remedii colagoge. Substanţele
amare nu se indică în cazul hipersecreţiei gastrice, ulcerului gastric şi duodenal.
 Saponozide
Se numesc saponozide un grup de substanţe bioactive naturale de origine vegetală, de natură glicozidică,
care agitate cu apa produc o spumă abundentă şi persistentă şi care au proprietatea de a hemoliza
eritrocitele.
Definiţia prezentată nu caracterizează pe deplin componenţii acestei clase deoarece sunt cunoscute
multe alte substanţe cu proprietăţi tensioactive, care spumifică în prezenţa apei (acizii sulfonici) sau care
să posede proprietăţi hemolizante (lecitinele).
Clasificarea saponozidelor. Saponozidele se clasifică în două grupe distincte. După unele proprietăţi
fizico-chimice sau farmacodinamice cele două grupe de saponine poartă următoarele denumiri:
1. Saponine sterolice, cristalizate, neutre sau toxice ;
2. Saponine triterpenice, amorfe, acide sau netoxice.

Triterpenice Sterolice Glicoalcaloizi sterolici

Proprietăţi fizice. Saponozidele sunt, în general, substanţe amorfe ce dau în apă soluţii coloidale. Uneori
saponozidele sterolice se obţin sub formă cristalizată de unde numele de saponozide cristalizate. Cele
triterpenice sunt amorfe. Unele saponozide sunt greu solubile în apă sau, cel puţin, în apă rece ca şi în
alcool. În schimb, în apă fierbinte sunt cu mult mai solubile. Sunt uşor solubile în alcool diluat şi în alcool
concentrat, la fierbere. În ceilalţi solvenţi organici sunt insolubile.
Saponozidele posedă proprietăţi de tenside scăzând tensiunea superficială la iuterfaza apă/ulei sau
apă/aer. Datorită acestei calităţi au proprietăţi spumefiante, detergente, emulsionante.
În sfârşit, prin prezenţa carbonilor asimetrici existenţi în structura lor, saponozidele deviază planul luminii
polarizate, sunt înzestrate, cu alte cuvinte, cu activitate optică.
Proprietăţi chimice. Datorită faptului că saponozidele sterolice nu au grupări carboxilice pe nucleul lor,
ele au o reacţie neutră şi alcătuiesc grupa saponozidelor neutre. Cele triterpenice, în general sunt acide
datorită grupării COOH şi sunt incluse în grupa saponinelor acide. Cele sterolice precipită cu soluţia
concentrată de hidroxid de bariu şi soluţia de acetat bazic de plumb. Saponozidele triterpenice precipită
cu soluţia de acetat neutru de plumb şi alte săruri neutre în soluţie saturată. Prin hidroliză acidă se pune în
libertate un genol care, în general, este cristalizat.
Hidroliza saponozidelor se poate efectua şi pe cale enzimatică. în acest caz legăturile glicozidice dintre
diferitele oze ca şi cea dintre partea glucidică şi aglicon, nu se desfac în totalitate şi concomitent, ci printr-
o serie de etape intermediare. Pe măsura scindării fiecărei molecule de oză, ramân fracţiuni intermediare
mai simple, de asemeuea glicozidice, şi care poartă denumirea de progenine sau progenoli. În timpul
hidrolizei se scindează mai întâi hexozele, apoi pentozele şi abia în ultimă instanţă acizii uronici.
Ca orice substanţă organică ce posedă grupări OH şi COOH sapogenolii (sapogeninele) se pot
caracteriza prin compuşi de metilare, acetilare şi esterificare. O altă reacţie generală pe care o dau
saponozidele este cea cu acizii concentraţi când rezultă compuşi divers coloraţi.
Dozarea saponozidelor. Pentru dozarea saponozidelor s-au elaborat metode fizice, fizico-chimice şi
biologice.
Întrebuinţări. Produsele cu saponine sunt folosite în farmacie pentru obţinerea medicanientelor cu
acţiune emetică şi expectorantă în tehnologia farmaceutică sunt utilizate ca agenţi de emulsionare,
datorită aceloraşi proprietăţi de tenside, despre care s-a vorbit mai sus. Ele îşi găsesc o largă aplicabilitate
în tehnică drept detergenţi şi spumefianţi. Cel mai frecvent sunt utilizate în industria textilă ca agenţi de
spălare.
În alimentaţie, saponinele sunt folosite pentru obţinerea unor băuturi spumoase, a cremelor de
patiserie, a halviţei şi halvalei. În sfârşit, sunt tot atât de mult folosite în cosmetică pentru prepararea
pastelor de dinţi, a cremelor şi a sprayurilor spumante.
 Derivaţii antracenului şi heterozidele lor

antracen
În plante derivaţii antracenului se întâlnesc sub formă de heterozide, eteri sau agliconi liberi.
Complexul de heterozide, derivaţi ai antracenului, se numesc antracenozide.
Clasificare.
1) compuşii la baza cărora stă un nucleu de antracen (monomeri);
2) compuşi cu două nuclee de antracen (dimeri);
3) derivaţii condensaţi ai antracenului.
Proprietăţi fizice
 Sublimarea
 Fluorescenţă în UV (galben-roşu)
Proprietăţi chimice
 Reacţia Borträger (roşu-violet cu NH4)
 Reacţia Schouteten (fluorescenţă verzuie cu borax)
 Antronele şi antranolii dau compuşi chelaţi intens coloraţi cu ionii umor metale - lacuri
Metode de dozare
 metode gravimetrice,
 metode titrimetrice,
 metode colorimetrice,
 metode spectrofotometrice,
 metode cromatografice,
 metode polarografice,
 metode fluorimetrice,
 metode biologice (intestin izolat de iepure).
Întrebuinţări.
Heterozidele derivaţilor antracenici au acţiune laxativă şi purgativă, în funcţie de doză. Aceste
substanţe stimulează peristaltismul intestinului gros după un timp de 8-14 ore de la administrarea pe cale
bucală.
Formele reduse sunt cele mai active, dar provoacă colici stomacale însoţite de greţuri şi vomă.
Pentru evitarea acestor fenomene secundare se administrează principii active pure, dar mai ales produse
vegetale sau extracte care conţin heterozide antrachinonice sub formă oxidată.
Aceste purgative, datorită acţiunii lor iritante, sunt contraindicate în afecţiuni ale uterului,
rinichilor, vezicii urinare, în sarcină şi în timpul menstruaţiei, Nu se administrează persoanelor cu varice
şi hemoroizi. De asemenea, nu se administrează femeilor ce alăptează, deoarece se trec în lapte,
producând diaree sugarilor. Se administrează sub formă de preparate industriale farmaceutice, extracte şi
decocturi sau infuzii, mai rar sub formă de principii active pure.