Alcaloizi
Definiţie.
Ca şi alte principii active, alcaloizii sunt produşi
ai metabolismului secundar şi prezintă substanţe
organice heterociclice azotate, de origine vegetală,
cu caracter bazic, în doze determinate posedă acţiune
fiziologică asupra organismului, în doze mari fiind
toxice.
Proprietăţi fizico-chimice.
A. Proprietăţi fizice. În stare pură, majoritatea
alcaloizilor sunt substanţe solide, bine cristalizate
atât sub formă de bază, cât mai ales sub formă de
săruri.
Alcaloizii oxigenaţi se prezintă aproape
întotdeauna în stare solidă, pe când cei neoxigenaţi
sunt lichizi. Se cunosc doar câţiva alcaloizi oxigenaţi
lichizi, cum sunt peletierina, pilocarpina, mezcalina.
Alcaloizii cristalizaţi posedă puncte de topire şi de
fierbere bine determinate, caracteristice. Sub formă
de bază, alcaloizii oxigenaţi sunt solubili în solvenţi
organici nepolari şi mai puţin în cei polari, fiind
insolubili în apă.
Alcaloizii neoxigenaţi, chiar sub formă de bază
(nicotina, sparteina, coniina), sunt tot atât de solubili
în apă ca şi în solvenţi organici; mai mult, sunt chiar
antrenabili cu vapori de apă.
Sărurile tuturor alcaloizilor sunt solubile în apă,
mai puţin în alcool şi nu se dizolvă în solvenţii
organici nepolari.
Prezenţa în moleculă a carbonilor asimetrici face
ca cei mai mulţi alcaloizi să fie dotaţi cu activitate
optică. Cea mai mare parte dintre ei, în stare naturală,
sunt levogiri dar se cunosc şi antipozii lor optici ca
şi racemicii ce se formează, de obicei, în timpul
operaţiunilor de preparare. Sensul şi gradul deviaţiei
optice depinde adesea de solventul în care se
efectuează determinarea.
Prezintă spectre de absorbţie caracteristice în UV
şi IR, mulţi din ei sunt dotaţi cu fluorescenţă în
lumină Wood şi au un spectru caracteristic RMN.
Alcaloizii bază migrează în câmpul electric, cei
mai mulţi caracterizându-se prin electroanaforeză.
Marea lor majoritate sunt lipsiţi de culoare, însă
se cunosc şi câţiva alcaloizi coloraţi ca berberina,
serpentina, sanguinarina, acest caracter fiind conferit
de prezenţa în moleculă a azotului cuaternar.
Toţi sunt dotaţi cu gust amar, adesea extrem de
puternic, iar cei neoxigenaţi au şi un miros puternic,
neplăcut.
B. Proprietăţi chimice. Proprietatea chimică cea
mai importantă a alcaloizilor este alcalinitatea.
Aceasta este foarte variabilă, în funcţie de structura
chimică a alcaloidului respectiv putând fi atenuată, de
unii substituenţi cu caracter acid cum sunt funcţiile
carboxil sau oxidrilii fenolici. Din acest motiv, morfina,
spre deosebire de toţi ceilalţi alcaloizi, este chiar solubilă
în soluţii de hidroxid, de asemenea, alcaloizii purinici
sunt foarte slab alcalini, unii dintre ei chiar neutri. Într-o
scară a alcalinităţii, alcaloizii s-ar putea înşirui astfel :
coniina, nicotina, cocaina, chinina, citizina, colchicina,
papaverina, alcaloizi purinici neutri, pentru a ajunge apoi
la morfină slab acidă.
Cu acizii formează săruri, puternic ionizate în mediu
apos, care se dizolvă bine în apă şi din care sunt deplasaţi
de bazele tari (KOH, NaOH, NH4OH.). Bazele
alcaloidice respective precipită, fiind insolubile în apă
(în afară de unele excepţii deja pomenite). Aceste baze
alcaloidice pot fi destul de tari, cum este cazul bazelor
cuaternare de amoniu sau al nicotinei care albăstreşte
hârtia de turnesol.
A. Reactivi de culoare
Toţi reactivii de culoare dau coloraţii care diferă, de
cele mai multe ori, de la alcaloid la alcaloid.
B. Reactivi de precipitare
a. Ioduri complexe
b. Acizi anorganici complecşi
c. Metale grele
d. Combinaţii organice
Metode de dozare ale alcaloizilor:
- metode gravimetrice,
- metode volumetrice,
- metode colorimetrice,
- metode cromatografice,
- metode electroforetice,
- metode prin schimb de ioni,
- metode biologice.