- Modificările de culoare ale pielii

Pot fi provocate de factori interni sau

externi prin modificarea continutului în
pigmenti, a irigatiei sanguine si a compozitiei
sângelui, sau a grosimei epidermului.

Culoarea normală a pielii diferă de la un

subiect la altul, în functie de particularităti
individuale (rasă, sex, vârstă).
- Paloarea
Poate fi constitutională sau ca urmare a unei vasoconstrictii cutanate sau a reducerii
continutului de he-moglobină, în anemii.
In anemii, paloarea are intensitate si nuantă diferită după tipul anemiei si gradul ei:
- galben-pai în anemia Biermer,
- gălbui-verzui în anemia feriprivă (se mai numeste si cloroza tinerelor fete),
- galben de aspect de "cafea cu lapte" în endocardită bacteriană subacută,
- albă în anemia posthemoragică severă.

De asemeni, paloarea mai apare si în leucemii, boli renale cu edem, mixedem,

sclerodermie, embolii arteriale, soc în faza compensată, HTA "palidă", neoplasme etc.
- Roseata sau eritemul
Apare datorită dilataţiei vaselor
cutanate, creşterii numărului de hematii şi
a cantităţii de hemoglobină.
Poate fi:
a) trecătoare, cu durată de câteva
secunde, minute sau zile, cu localizare mai
ales la faţă
b) persistentă, poate fi:
- generalizată în: scarlatină, erupţii
cutanate postmedica-mentoase,
poliglobulie esenţială, leucemia limfatică
cronică (oamenii "roşii");
- localizată, mai ales la faţă, apare în:
⦿ diabetul zaharat - rubeoză diabetică;
⦿ etilism cronic - roşeaţa intensă,mai
ales a nasului;
⦿ lupus eritematos diseminat –
vespertilio;
- Discromiile

Reprezintă modificări de culoare ale

pielii ce apar ca urmare a tulburării
pigmentului fiziologic, melanina, fie prin
exces de melanină- hipercromie, fie prin
diminuarea sau lipsa melaninei -hipo sau
acromie.
⦿ a) Acromii difuze:
Albinismul - reprezintă absenţa
completă şi generalizată a pigmentaţiei
pielii; este expresia cea mai elocventă a
acromiei ereditare şi reprezintă nu numai
o dermatoză, ci are şi numeroase implicaţii
de ordin general (neurologic, oftalmo-
logic, psihic). Se caracterizează prin
absenţa totală a pigmentului melanic,
tegumentar şi al fanerelor (părul), care
apar albe, precum şi modificări de culoare
a irisului, coroidei, retinei. Este o
dermatoză ereditară cu transmitere
recesivă. Pe lângă absenţa pigmentării se
mai remarcă tulburări de vedere,
fotofobie, pupilă ce apare roşie datorită
absenţei pigmentului melanic de pe retină,
strabism, nistagmus. Expunerea la soare
nu numai că nu realizează melanogeneză,
ci dimpotrivă produce arsuri foarte grave,
deci trebuie evitată.

⦿ b) Acromii circumscrise:
Vitiligo - reprezintă o discromie
dobândită care apare sub forma unor arii
insulare de culoare albă, de obicei cu dis-
poziţie bilaterală, de mărime şi formă
neregulată, înconjurată de o zonă de
hiperpigmentare. Localizarea este mai
frecventă la faţă, gât şi faţa dorsală a
mâinilor, antebraţe, organe genitale
externe, dar pot apărea oriunde. Părul din
zonele afectate pierde pigmentul, se
albeşte. Ca forme fruste de vitiligo se
descriu: şuviţa de păr alb de pe linia
mediană a capului, depigmentarea irisului,
depigmentarea în jurul unui nev pigmentar
(boala Sutton); depigmentarea se face
progresiv pentru ca, după o anumită
perioadă de timp, întreaga suprafaţă să-şi
piardă pigmentul (cazul negresei albe). Din
punct de vedere fiziopatologic, se pare că
nu dispare pigmentul, ci se deplasează din
unele zone în alte zone.
 Leucodermia - reprezintă depigmentarea care apare
la nivelul unor cicatrici sau după foliculite, eczemă
seboreică, pitiriazis, micoze cutanate cronice, psoriazis,
lichen plan.

Vergeturile albe se produc prin subţierea unor regiuni

ale pielii (frecvent după sarcini sau după slăbire rapidă).
Localizarea cea mai obişnuită este pe abdomen, coapse,
fese.
- Hiperpigmentări circumscrise sau localizate
⦿ a) fiziologice:
- hiperpigmentarea gravidică
sau "cloasma gravidică" sau "masca
gravidică" se caracterizează prin
apariţia unor pete de culoare brună
cu contur neregulat, confluente,
localizate în general pe faţă,
respectând o anumită simetrie pe
frunte, obraji, regiunile temporale,
fiind mai accentuate periorificial. Concomitent apare şi
hiperpigmentarea areolei mamare,
liniei albe, vulvei. Apariţia la bărbaţi
este interpretată ca sindrom
paraneoplazic.
- hiperpigmentarea de vârstă cu
localizare mai ales la nivelul feţei
dorsale a mâinilor, faţa posterioară a
toracelui.
⦿ b) constituţionale:
- efelidele, mici pete
pigmentare cât gămălia de ac cu
caracter familial, izolate sau
confluente, de obicei simetrice
faţă de linia mediană a corpului
de formă circulară sau ovalară, cu
localizare de elecţie în regiunile
descoperite pomeţii obrajilor,
fruntea, aripile nasului, gât, faţa
dorsală a mâinilor. Mai rar, dar nu
excepţional apar pe braţe, umeri,
gambe, fese, organe genitale. Apar mai des la blonzi şi
roşcaţi şi pot dispare după 40 de
ani. Se pot accentua în
anotimpurile însorite.
⦿ c) patologice, sunt reprezentate de:
 - nevi pigmentari (aluniţe) reprezintă
pete brune, negricioase, plane sau
reliefate - nev pedicular, asimetrice, de
dimensiuni variabile, putând fi localizate
oriunde pe suprafaţa corpului; uneori pot
fi acoperiţi de păr - nev pilos.
- achatozis nigricans - culoare
negricioasă a pielii la nivelul plicilor. Este
considerată sindrom paraneoplazic. Apare
frecvent în cancerul gastric şi
bronhopulmonar.
- în porfirii, hiperpigmentarea
predomină la nivelul mâinilor, unde se
realizează aspectul unei eroziuni acoperite
de cruste cu atrofii cicatriciale.
- în sindromul Peutz-Jeghers (polipoză
intestinală) apar mici pete brun-violacee
localizate peribucal.
-în sclerodermie apar pete
hiperpigmentare pe faţă, mâini, gât
care alternează cu zone de depigmentare.
- melanoza, sau melanodermia
vagabonzilor, este o hipercromie
printr-o tulburare a pigmentării, în
strânsă legătură cu pediculoza, dar
probabil şi secundară unor carenţe
nu-triţionale şi leziunilor de grataj (prin
infestarea cu păduchi). Localizarea este
mai ales la nivelul gâtului, aşa numita
"pelerina vagabondului".
- intoxicaţii cu metale grele şi contactul
cu unele gudroane.

d) hemosideroza - pete a căror

culoare variază după vechimea lor, cele
recente sunt roşii, apoi brun-galbene şi în
final brun-închise.
- Hiperpigmentări difuze
a) în boala Addison apare o coloraţie brună-maronie,
generalizată, mai accentuată în regiunile descoperite, asociată cu pete
pigmentare la nivelul buzelor, mucoasei bucale, bolta palatină, gingii,
obraji, fiind maximă la nivelul liniilor palmei, areolelor mamare,
organelor genitale externe, cicatricilor. Culoarea este comparată cu cea
a ardeziei sau cafelei.

b) hemocromatoza: - hipercromie mixtă, melanică şi he-

mosiderozică, este o distrofie pigmentară complexă, caracterizată prin
modificări de culoare a tegumentelor, asocia-tă cu tulburări
morfofuncţionale parenchimatoase importante. Tegumentul este
hiperpigmentat uniform, ia aspect metalic. Mucoasele sunt de culoare
normală. Se produce prin depunerea în celulele sistemului
reticuloendotelial de pigment hemosiderinic şi prin schimbarea
procesului de melanogeneză.
- Leziunile elementare ale pielii
Leziunile elementare primare
a) Pata sau macula reprezintă o arie
circumscrisă, nereliefată, cu diametrul de 1 cm, în
care se modifică culoarea pielii; poate fi temporară
sau definitivă.

⦿ Forme:
- pata eritematoasă- roşeaţă temporară, produsă
prin mecanism congestiv, poate fi:
- localizată, circumscrisă; apare în: erizipel,
pelagră, rozeolele sifilitice, după iradiere;
- generalizată în: eritrodermie, scarlatină,
rubeolă, rujeolă, intoxicaţia cu mercur.
- pata pigmentară - modificare definitivă de
culoare care nu dispare la digitopresiune.
- difuză în melanodermii.
- localizată în nevi plani, efelide, cloasmă
etc., sau petele acromice.
⦿ - pata vasculară - pată roşie
permanentă, produsă prin dilaţaţia
vaselor dermului. Sunt reprezentate de
angioame plane, nev vascular, angioame
stelare.
⦿ - purpura reprezintă pete roşii-
violacee, care nu dispar la
digitopresiune, produse prin
transvazarea la nivelul dermului a
hematiilor, iar în timp, prin degradarea
hemoglobinei, culoarea se modifică de la
violaceu, verzui, galben, pe o perioadă
de 2-3săptămâni, apoi pot dispare. După
întinderea petelor purpurice se descriu:
- peteşiile - hemoragii punctiforme;
- vibicele - hemoragii liniare;
- echimozele - hemoragii întinse
produse prin traumatism.
⦿ b) Papula este o reliefare circumscrisă
a pielii, "în pastilă", cu diametru de
aproximativ 5 mm, uscată, izolată sau
confluentă (în placarde); forma,
marginile şi vârful pot fi diferite:
- leziuni ascuţite sau acuminate, apar
în înţepături de insecte, acnee,
scarlatină, contracţia fiziologică a
muşchiului erector al firului de păr
("pielea de gâscă").
- leziuni cu vârful neted apar în
psoriazis, condilomă latum, eczema
atopică.
- papule rotunjite sau neregulate în
angioame senile, dermatita
eczematoasă, sifilisul secundar.
d) Nodulii sunt leziuni solide şi proeminente, cu extindere profundă în derm şi chiar în
ţesutul subcutanat, cu diametru peste 5mm. Când sunt subderm, pielea alunecă pe ei, iar
când sunt în derm se mişcă odată cu pielea. Se descriu
⦿ - juxtaarticulari - în diferite forme de reumatism: nodulii MEYNET în RAA, nodulii
HEBERDEN în artroze, nodulii OSLER în endocardita subacută localizaţi periarticular,
periunghial la mâini şi picioare, produşi prin microembolii;
⦿ - eritemul nodos - nodozităţi cu diametrul variabil de la 2-3 mm la 2 cm, de culoare roz-
gălbuie, localizate pe faţa anterioară a gambei, de obicei simetric, pot fi dureroşi, dispar în
aproximativ
10 zile.
Etiologia este streptococică şi bacilară;
⦿ - nodulii subcutanaţi, de mărime, formă şi număr variabil, asociaţi cu nevi pigmentari
localizaţi pe trunchi, membre, faţă, realizând un aspect patognomonic în neurofibromatoză
Recklinghausen;
⦿ - lipoame - noduli formaţi din grăsime, cu diametru şi topografie variabilă, consistenţă
moale;
⦿ - xantoamele apar în cazul tulburării metabolismului lipidic, au culoare galbenă; localizate
palpebral; se mai numesc xantelasme.
⦿ e) Vezicula reprezintă o proeminenţă
rotundă, circumscrisă, localizată în
epiderm, de mărime variabilă sub 5 mm şi
se produce prin acumulare de lichid între
straturile superficiale ale pielii. Apare în
arsuri de grad II, varicelă, variolă, herpes,
zona zoster.
⦿ f) Bula este o veziculă cu diametrul mai
mare de 5mm, se mai numeşte veziculă
gigantă sau flictenă. Apare în dermatita de
contact, arsuri de gradul II, pemfigus bulos,
localizate pe palme şi plante.
⦿ g) Pustula se formează din vezicule sau
bule al căror conţinut devine purulent şi
realizează mici abcese în piele. Apare în acnee,
variolă, furuncule; vindecarea lor se face prin
cicatrice.
⦿ h) Chistul - leziune care conţine lichid sau
material vâscos, încapsulat, localizată în derm
sau hipoderm. Se citează chistul sebaceu şi
chistul epidermoid.
⦿ i) Vegetaţiile sunt excrescente neregulate,
proeminente al căror înveliş poate fi cheratozic sau uscat,
când poartă numele de veruci sau vegetaţii verucoase
(veruca vulgară), iar când sunt acoperite de epiderm
normal, vegetaţii papilomatoase.
⦿ j) Tumora este o leziune circumscrisă, neinflamatorie, de
natură benignă sau malignă.
⦿ k) Goma este constituită din noduli hipodermici care evo-
luează spre ramolire, ulcerare şi cicatrizare. Apare în sifilis,
TBC, micozele profunde.
⦿ l) Tuberculul, nodul dermic ce poate evolua sau nu spre
ulceraţie. Apare ca leziune elementară în lepră, lupusul
tuberculos, luesul terţiar.
- Leziunile elementare secundare apar şi se dezvoltă pe pielea traumatizată sau
constituie consecinţa leziunilor primitive. Acestea sunt:
⦿ a) Scuama eate reprezentată
pe plăci mici de epiteliu cornificat, uscat,
parţial desprins.
Apar în: psoriazis, dermatita exfoliativă,
pitiriazis versicolor, dermatita seboreică
(scuame mici), postscarlatină - scuame
mari la nivelul palmelor şi plantelor în
lambou.

⦿ b) Crusta este o placă uscată de ser,

sânge, puroi, sebum ce se formează prin
solidificare, la nivelul pielii, a secreţiilor
patologice rezultate din eroziuni, ulceraţii,
vezicule, pustule.
⦿ c) Lichenul - lichenificare - frecarea
repetată a pielii determină o hiperplazie a
tuturor straturilor sub forma unor plăci uscate,
în care liniile romboidale ale pielii sunt accen-
tuate. Apare tipic în lichen simplex cronic,
prurigo lichenificat.
⦿ d) Escara sau sfacelul reprezintă orice
ţesut necrozat care tinde să se elimine. Escara
este o gangrenă de decubit, ce apare la
nivelul regiunilor expuse presiunii corporale
(călcâi, regiunea sacrată, fese) şi care
interesează atât tegumentele, cât şi muşchii
şi chiar oasele. Începe printr-o roşeaţă
intensă a pielii, urmată de o veziculă cu
conţinut sanguinolent, apoi vezicula se sparge
şi rămâne o plagă atonă. Escara apare în
cursul unor boli generale grave, care obligă
bolnavul la decubit pasiv prelungit şi este
favorizată de o lipsă de îngrijire a bolnavului.
⦿ e) Atrofia se defineşte ca alterarea structurii
pielii cu diminuarea în grosime a componentelor
sale. Pielea apare sub-ţire, cu ştergerea liniilor
romboidale. Exemple: atrofia senilă, lupus discoid,
lipodistrofiă insulinică.
⦿ f) Scleroza apare sub forma unei arii indurate
care acoperă o inflamaţie interstiţială. Apare în
cheloid, dermatita de stază, sclerodermie.
⦿ g) Cicatricea este o leziune de întindere şi lăţime
variabilă, produsă prin ţesut de neoformaţie pentru
înlocuirea unei zone care a suferit o pierdere de
substanţă. Exemplu: cicatricile postoperatorii.
⦿ h) Eroziunea reprezintă o suprafaţă umedă,
neacoperită, apărută prin ruperea veziculelor şi
bulelor sau prin rupturi în urma frecărilor. Nu se
extind în derm. Exemple: scarificări, şancrul
sifilitic.
⦿ i) Fisura este o despicătură a
epidermului. Se mai numeşte
ragadă; se extinde în derm şi apare
în mod obişnuit prin traumatisme ale
pielii subţiate, uscate, cu elasticitate
redusă.
⦿ j) Escoriaţia este o pierdere
superficială de substanţă, după un
traumatism.
⦿ k) Ulceraţia este o leziune
rezultată prin pierderea epidermului
şi stratului papilar al dermului
(traumatică, arsuri, ulcere de stază,
în varice).
- Alte leziuni cutanate, greu încadrabile în unul din cele două tipuri:
⦿ a) Fistula este un conduct neoformat cu
pereţi fibroepiteliali proprii care face legătura
între un proces patologic din profunzime şi
suprafaţa pielii.
⦿ b) Teleangiectazia este o dilataţie definitivă a vaselor dermului superficial, ectazia
interesănd vasele izolate; apare în purpura
teleangiectazică, acneea rozacee, ciroza hepati-
că, teleangiectazia familială Rendu-Osler.
⦿ c) Comedonul este o concreţiune rezultată
din solidificarea sebumului la nivelul
înfundibulului pilosebaceu care formează un
dop de culoare neagră, ca urmare a degradării
pigmentului melanic.
- Tulburările trofice ale pielii
⦿ a) Gangrena reprezintă o mortificare a pielii şi
ţesuturilor moi care capătă o culoare neagră. La
debut se manifestă printr-o coloraţie albastră-
neagră a pielii, apoi se produce necroza ţesutului
cu eliminarea lui. Poate fi uscată şi umedă (prin
suprainfecţie bacteriană cu anaerobi) şi apare în
arterite: Burger, aterosclerotică, diabetică, în
embolii arteriale.
⦿ b) Escara, care s-a discutat anterior.
⦿ c) Degerăturile sunt determinate de frig şi
localizate la extremităţi (urechi, nas, degete). Pot
fi de intensitate diferită, de la simpla hiperemie în gradul
I, la necroză şi gangrenă umedă în gradul IV.
⦿ d) Ulcerul perforat plantar - mal perforant = ulceraţie
profundă, rotundă, situată în talpă, la nivelul porţiunii
distale a primului sau ultimului metatarsian. Cauze:
tabes, diabet zaharat.
- Erupţii cutanate
⦿ a) Erizipelul este o placă roşie proeminentă, cu
margini neregulate, bine delimitată; are origine
streptococică şi se localizează de elecţie la faţă şi
extremităţi.
⦿ b) Herpesul este o conglomerare de vezicule
care înconjoară o zonă hiperemică, care se vindecă
cu crustă.
⦿ c) Zona Zoster - erupţie herpetică situată pe
traiectul unui nerv, unilaterală, asociată cu durere.
⦿ d) Dermografismul cutanat sau dungile
Trousseau este un eritem intens, dar trecător,
produs din cauza unei hiper-excitabilităţi a nervilor
vaso-motori. Apare la nevrotici, isterici,
neurovegetativi. Se realizează prin excitaţie mecani-
că uşoară, de exemplu cu unghia.
- Circulaţie venoasă colaterală superficială
În mod normal, venele subcutanate de la nivelul
abdomenului nu sunt vizibile. Când circulaţia devine
evidentă, aceasta are semnificaţia patologică a unui
obstacol pe unul din cele trei trunchiuri venoase
profunde: vena portă, vena cavă inferioară, vena cavă
superioară. Sunt trei tipuri:
⦿ a) porto-cav: este o reţea venoasă subcutanată
periombilicală în formă de "cap de meduză"; semnifică
prezenţa unui obstacol pe vena portă; apare în ciroza
hepatică, trom-boza venei porte;
⦿ b) cavo-cav inferior, când circulaţia colaterală este
mai evidentă pe abdomen decât pe torace şi semnifică
un obstacol pe vena cavă inferioară prin tumori
abdominale, ascită.
⦿ c) cavo-cav superior, în care reţeaua venoasă
predomină pe faţa anterioară a toracelui, asociată cu
cianoză şi edem "în pelerină"; semnifică un obstacol pe
vena cavă superioară, de exemplu prin tumori mediastinale.
- Semiologia părului
Modificări cantitative:
⦿ Căderea părului, numită şi alopecie, poate fi
ereditară sau câştigată şi apare în: neoplasme,
după tratament citostatic şi anticoagulant, după
arsuri, iradiere, infecţii severe, postpartum,
colagenoze, intoxicaţii, micoze, stress.
⦿ Poate fi:
- generalizată, când toate zonele sunt
interesate, mai ales zonele păroase.
- localizată: la nivelul vertexului şi regiunii
temporale, numită calviţie sau pelada-alopecie
insulară areată, mici insule lipsite de păr, de formă
rotundă, care pot conflua.

⦿ Hipopilozitatea sau hipotricoza este în principal

de cauză endocrină şi interesează în primul rând
pilozitatea cu determinism sexual. Apare în:
hipotiroidism, boala Addison etc.
⦿ Hiperpilozitatea sau hipertricoza reprezintă
extinderea regiunilor păroase ale corpului şi
creşterea exagerată a părului. Se descriu 3 variante:
⦿ - hipertricoză, care constă în pilozitate
abundentă în zonele anormale pentru sexul
respectiv. Poate fi ereditară şi câştigată (în
porfirie, tratament cu Difenilhidantoină).

⦿ - virilism pilar reprezintă o hipertricoză asociată

cu fenomene de intensă sexualizare. Se manifestă
prin exagerarea pilozităţii feţei, a regiunilor mamare, a
liniei albe, fenomene de androgenizare cu îngroşarea
vocii, atrofia mamele-lor.

⦿ - hirsutismul constă în creşterea excesivă a pilozităţii

care depăşeşte zonele normale păroase, cu dispoziţie
masculină la femei (mustaţă, barbă, fire de păr în jurul şi
la nivelul areolei mamare, între mamele, pe extremităţi,
pilozitatea pubiană cu caracter masculin). Poate fi
ereditară şi câşti-gată (neoplasm ovarian, sindrom
Cushing).
- Modificări de culoare ale părului
⦿ a) Leucotrichia = lipsa congenitală a pigmentului
care poate fi localizată sau generalizată ca în albinism.

⦿ b) Caniţia sau încărunţirea reprezintă albirea părului pe

măsura înaintării în vârstă. De obicei debutează la tâmple,
apoi treptat se extinde la tot părul capului. Se descriu:
- caniţia fiziologică;
- caniţia patologică: în diabetul zaharat, valvulopatii,
hipertiroidie;
- după traume psihice puternice, albirea se face brusc, în minute sau ore.
- Semiologia unghiilor
Modificări de formă
In mod normal unghiile sunt convexe şi cu
marginea liberă în arc de cerc.
⦿ 1. Unghii scurte, neregulate, prin roaderea lor
voluntară, poartă numele de onicofagie.
⦿ 2. Platonichia - unghii plate, turtite, cu
convexitatea ştearsă, produsă prin dispariţia
curburilor normale; apare în anemia feriprivă
⦿ 3. Koilonichia - unghii concave, cu aspect de
linguriţă; unghiile sunt subţiri, friabile, fisurate
lamelar. Apar specific în anemii feriprive, dar şi în
ciroza hepatică, boala Addison.
⦿ 4. Onicogrifoza, în care unghia are aspect de
gheară sau cioc de papagal şi apare după
degerături sau arsuri.
⦿ 5. Hipocratismul digital, descris de Hipocrate, este o
modificare unghială de formă, foarte frecventă, şi de valoare
semiologică foarte mare. Se descriu două aspecte:
⦿ a) curbarea unghială, de obicei simetrică, are trei tipuri:
- încurbarea longitudinală cu aspect de unghie încovoiată ca
o ghiară sau cioc de pasăre;
- încurbarea transversală comparată cu "capul de şarpe sau
limba de orologiu";
- tipul mixt realizează un aspect de "sticlă de ceasornic".
Menţiune specială pentru hipocratismul unilateral care în-
soţeşte un anevrism aortic sau fistulă arteriovenoasă, reversibil
dacă se înlătură cauza. Hipocratismul digital se însoţeşte de
două semne diagnostice: unghii mobile (flotante) şi modificarea
ungofalangiană. Importanţa semiologică a hipocratismului poate
fi grupată în patru grupe de boli:
- bolile aparatului respirator, în care apare hipocratismul,
sunt: bronşitele cronice purulente, abcesul pulmonar, fibroze
pulmonare întinse, sindromul Hamman-Rich (fibroza pulmonară
interstiţială difuză), TBC, sarcoidoza, pleureziile purulente,
cancerul bronhopulmonar primar sau metastatic.
- boli ale aparatului cardiovascular cu hipocratism sunt: cardiopatiile congenitale
cianogene, endocardita bacteriană subacută (boala Osler), stenoze congenitale ale
arterei pulmonare.
- boli ale tubului digestiv, în care poate apare hipocratism digital, sunt: polipoza,
rectocolita ulcerohemoragică, enterite parazitare, ciroza biliară, tumori ale
intestinului sau colonului.
- boli ale sângelui - poliglobulii primitive sau secundare.

⦿ b) hipertrofia pulpei ultimelor falange sau unghii convexe cu neoformaţie

periostală de os, numită şi osteoartropatia hipertrofică pneumică (sindromul Pierre-
Marie-Bamberger). Se citează o boală cu transmitere autosomală dominantă
caracterizată prin degete în tambur, periostoză, îngroşarea pielii şi hiperhidroză
palmoplantară (pahidermo-periostoză).
6. Onicorexis - unghii
friabile, îngroşate, apar în
malnutriţie, deficit de calciu şi
fier, tireotoxicoză.
7. Unghii lungi şi înguste în eunucoidism şi hipopituitarism.
8. Unghii cu aspect pătrat,
care apar în acromegalie, în
care unghiile sunt mai mult
late decât lungi.
Alte modificări diverse
a) Onicografia - unghii atrofice şi friabile cu
creneluri longitudinale, sfărâmicioase, margini
rupte, depresiuni margi-nale. Apar în: carenţe de
fier, avitaminoze (vitamina PP), după infecţii locale
repetate, micoze locale.
b) Onicoliza - reprezintă desprinderea unghiei de
pe patul unghial. Apare în micoze, panariţii,
psoriazis.
c) Unghiile "brăzdate" de şanţuri transversale şi
longi-tudinale (şanţurile lui Beau) apar în eczeme,
piodermite, boli infecţioase, accese de gută, tetanie,
şocuri psihice, pemfigus vulgar etc.
d) Neuronichia - unghii dezlipite de patul unghial
şi crăpate, apar prin infecţii ale unghiei,
traumatisme, micoze etc.
e) Hemoragii subunghiale sunt de obicei
caracteristice sindroamelor hemoragipare din
leucoze, dar apar şi în endocardita bacteriană subacută,
trichinoză, posttraumatic. O menţiune specială se face
pentru hemoragiile sub forma unor pete roşii sau
violacee numeroase determinate de tumori glomice.
- CIANOZA
⦿ Cianoza (cyanos-gr=albastru închis ca oţelul), reprezintă
colorarea în albastru a tegumentelor şi mucoaselor. După Tundagaard,
cianoza devine vizibilă când:
- concentraţia absolută a hemoglobinei reduse în capilarele sanguine
depăşeşte 5 g/100 ml sânge;
- sau este 1,5 mg% methemoglobină sau 0,5% sulfhemoglobină.

Deoarece cianoza se poate produce atât prin creşterea cantităţii de

hemoglobină redusă, cât şi prin alte mecanisme, se disting două mari
tipuri şi anume:
⦿ - cianoza adevărată, numită şi H-II datorită fierului bivalent din molecula de
hemoglobină redusă;
⦿ - cianoza prin apariţia de hemoglobină anormală cunoscută sub numele de H-III
cianoza sau cianoza hemoglobinopatică.
După regiunea unde se manifestă cianoza este:
1. Localizată când sângele este deoxigenat în vase, în staza venoasă sau
în ţesutul în care sângele a fost extravazat. Deci apare în:
- staza venoasă localizată
- extravazarea sângelui în ţesutul superficial.
2. Generalizată, prezenţa ei implică o anomalie în circulaţia sistemică. Se
observă mai bine la nivelul regiunilor unde pielea este mai subţire, mai puţin
pigmentată şi bogată în capilare. Acest tip de cianoză se poate produce prin:
a) insuficientă oxigenare, determinată de:
- obstrucţii traheobronşice, corpi străini, compresiuni;
 - barieră alveolară: astm bronşic, edem pulmonar acut, pneumonia cu
pneumocistis carinii;
- deficienţe alveolare-emfizem pulmonar, fibroză pulmonară, condensare
pulmonară (pneumonie lobară);
- circulaţie insuficientă: stenoza arterei pulmonare, şunturi arteriovenoase,
insuficienţă cardiacă;
- compuşi de hemoglobină neoxigenaţi, methemoglobinemie,
sulfhemoglobinemie, hemoglobinopatii cu insuficienţă de legare a O2.
b) creşterea deoxigenării în cazul expunerii la frig.
- Cianoza adevărată
a) Cianoza cardiacă
apare în:
- afecţiuni cardiace care produc stază pulmonară manifestă, deci care se asociază cu un
aport insuficient de sânge la plămâni cum sunt:
⦿ IC dreptă
⦿ IC stângă
⦿ IC globale
⦿ pericardita constrictivă
⦿ stenoza mitrală
⦿ stenoza arterei pulmonare
⦿ insuficienţa tricuspidiene;

- afecţiuni cardiace cu şunt dreapta-stânga, în care peste l/3 din sânge trece direct din
inima dreaptă în inima stângă. Este cazul malformaţiilor cardiace congenitale.
Această cianoză se mai numeşte boala albastră şi se ameliorează puţin în
atmosferă de oxigen.
Pentru confirmarea diagnosticului se vor efectua:
⦿ electrocardiograma,
⦿ radiografie pulmonară care va evidenţia semne de încărcarea
circulaţiei pulmonare
⦿ echocardiograma.
b) Cianoza pulmonară poate fi, după modul de instalare:
- acută, în cazul:
⦿ obstrucţiilor căilor aeriene superioare
⦿ pneumoniilor acute masive
⦿ emboliei pulmonare
⦿ Pneumotoraxului
⦿ edemului pulmonar acut
- cronică, în bronşită cronică, bronşiectazii, simfize pleurale întinse, emfizem pulmonar,
astm bronşic. Cianoza pulmonară se însoţeşte de insuficienţă respiratorie cu presiunea
parţială a O2 scăzută. Caracteristic pentru cianoza pulmonară este că se ameliorează în
atmosferă de O2.
c) Cianoza mixtă este caracteristică pentru cordul pulmonar acut şi cronic.
Mecanismul de producere este reprezentat de deficitul de oxigenare pulmonară
 asociat cu creşterea consumului de O2 la periferie. Nuanţa cianozei este cenuşie-
violacee. Se asociază totdeauna cu dispnee. Exemplul cel mai demonstrrativ este
CPC. Se ameliorează în atmosferă de O2.

Particularităţile clinice ale cianozei centrale sunt:

- "caldă" în sensul că temperatura cutanată este normală sau chiar mai
crescută decât normal;
- interesează limba şi mucoasa bucală;
- nu dispare la masajul lobului urechii
Cianoza periferică este determinată de desaturarea crescută de O2 prin stază la
vasele
periferice. Sunt descrise 2 tipuri:
- generalizată, care apare în caz de colaps, în staza venoasă a IC globale;
- localizată, determinată de obliterarea venoasă de orice natură, obliterarea
arterială
asociată cu staza venoasă, tulburări de reglare a circulaţiei periferice.

Particularităţile cianozei periferice sunt:

- pielea regiunii cianozate este rece;
- paloarea produsă prin compresie digitală se recolorează roz deschis;
- limba şi tegumentele rămân de culoare normală;
- dacă se masează lobul urechii până apare pulsul capilar, cianoza dispare.

⦿ Cianoza periferică apare în:

- tulburări vasculare periferice, funcţionale – sindrom Raynaud;
- compresia venei cave superioare la nivelul extremităţii cefalice - "cianoza în
pelerină";
- compresia de cauză tumorală a unui
trunchi venos al membrelor produce cianoză
însoţită de edem.
- ICTERUL
Icterul reprezintă coloraţia galbenă a pielii,
sclerelor şi mucoaselor, generată de impregnarea lor
cu bilirubină.
Icterul este semn şi simptom. Din punct de vedere
semiologic se deosebesc 2 situaţii clinice şi anume:
A. Icterul adevărat, determinat de creşterea
bilirubinei la peste 1,6 mg, fiind foarte evident la o
creştere de peste 3 mg%.
B. Coloraţia galbenă neicterică, care poate
apare în mai multe situaţii:
⦿ - administrarea de atebrină şi acid picric, situaţie în
care mucoasele nu sunt colorate, urina este deschisă la
culoare, bilirubinemia este normală;
⦿ - febra tifoidă când palmele şi plantele sunt colorate
în galben - semnul Filipovici;
⦿ - carotenoză;
⦿ - boala Hodgkin şi leucemia limfatică cronică.
- Icterul adevărat
După mecanismul fiziopatologic de producere al hiperbilirubinemiei, se
deosebesc trei situaţii
Producerea excesivă de bilirubină indirectă, induce icter prehepatic sau
hemolitic. Icterul apare când capacitatea de eliminare a ficatului este depăşită.
Acest tip de icter apare în:
- anemiile hemolitice;

⦿ sferocitoză ereditară
Paraclinic:
● hemoglobină – 9 g/ 100 ml,
● reticulocite – 4 %,
● BT–3mg% cu BI – 2,5 mg %,
● FSP –sferocite –30%, pe frotiu 3 populaţii de eritrocite – microsferocite,
eritrocite normale şi macrocite policromatifile (Rt).
● Echo abdominal–colecist cu calculi mici mobili;
● testul de fragilitate osmotică cu preincubare pozitiv.

○ talasemie
⦿ Paraclinic:
● sideremie – 100 gamma gr.%,
● transaminaze – normale,
● Hemoglobină – 9g/100 ml,
● reticulocite – 5%,
● frotiu de sânge periferic: hipocromie, polikilocitoză, anizocitoză,
● bilirubină totală – 2,5,
● bilirubină indirectă –2mg%,
● electroforeza hemoglobinei: Hb. A2– 4%

○ Autoimune

⦿ Paraclinic
● hemoglobină – 5g/100ml, Rt–9%;
● test Coombs indirect pozitiv;
● testul aglutininelor la rece - titru 1/100 (N<1/32)
● BRT – 4 mg,
● BRI – 3 mg,
● celule lupice prezente:
● FAN – pozitiv,
● transaminaze normale.
● Leucemie limfatică cronică (anemie hemolitică autoimună)
⦿ Paraclinic:
○ hemoglobină – 6 gr/100;
○ RT – 10%;
○ L – 30.000 cu 70% limfocite;
○ MO – 45% limfocite,
○ test Coombs – direct pozitiv;
○ bilirubină totală – 3 mg cu BRI – 2,5%;
○ urobilinogen prezent.

● Induse de medicamente
⦿ Paraclinic:
● hemoglobină – 9 g/100 ml; Rt – 10%;
● test Coombs direct – cu ser total pozitiv; cu ser anti IgG pozitiv.
● urobilinogen prezent;
● BRT – 5 mg,
● BRI – 4 mg.

- alte hiperhemolize de diferite cauze: infarct pulmonar, hemoragii întinse,

hematoame extinse.
⦿ Tulburarea funcţionalităţii hepatice, cu exces de bilirubină
directă şi indirectă, induce icterul hepatic.
Fiziopatologic, constă în afectarea celulei hepatice, ce se manifestă prin incapacitatea
celulei hepatice de a conjuga bilirubina indirectă, la care se adaugă colestaza intrahepatică
ce produce creşterea concomitentă a ambelor bilirubine, a urobilinogenului urinar. Ca
forme de icter hepatic sunt:
⦿ - icterul hepatocelular sau parenchimatos prin tulburarea transportului bilirubinei;
⦿ - icterul hepatocanalicular.

⦿ Deficienţă de eliminare a bilirubinei, care duce la exces de bilirubină

directă, producând icterul posthe-patic sau icterul obstructiv sau icterul
mecanic.
Obstrucţia poate fi:
- intrahepatică, în ciroza hepatică, neoplasm hepatic,
hepatita cronică clorpromazinică.
Pentru confirmarea diagnosticului de neoplasm hepatic se efectuează:
- echografie abdominală
- tomografie computerizată.

- extrahepatică, în litiază coledociană, neoplasm de cap de

pancreas.
Obstrucţia produsă poate fi completă sau incompletă. Intensitatea
coloraţiei permite supoziţii etiologice:
⦿ - intensitatea mare, verdinică, orientează spre icter obstructiv;
⦿ - intensitatea moderată cu nuanţă rubinică orientează spre icter hepatic.
⦿ - intensitatea redusă orientează spre icterul hemolitic.
Importanţa datelor anamnestice şi examenul obiectiv în faţa unui icter –
exemplu:
⦿ - starea generală bună, bolnavii fiind mai mult isterici decât bolnavi şi mai mult
anemici decât icterici (Chabrol) orientează spre un icter prin hiperhemoliză;
⦿ - debutul brusc cu dureri lombare şi abdominale, asociate cu febră, frison, icter
brusc in-stalat, cu urina hipercromă, orientează spre icter hemolitic acut;
⦿ - icterul apărut după colica biliară sau în cadrul unei simptomatologii
pancreatocoledociene pune 2 probleme: icter mecanic prin litiază coledociană sau prin
neoplasm de cap de pancreas;
⦿ - alcoolismul, intoxicaţiile cronice, bolile carenţiale favorizează apariţia hepatitelor
cronice;
⦿ - infecţiile cronice pot induce anemii hemolitice;
⦿ - de asemenea trebuie constatată hepatomegalia, splenomegalia, aspectul macroscopic al
scaunelor şi urinei. Pentru diagnosticarea etiologică a icterului se folosesc numeroase teste
paraclinice, caracteristice fiecărui tip de icter.
- EDEMUL
Definiţie: Reprezintă acumularea de lichid în ţesutul celular
subcutanat, cu infiltraţia hidrică a pielii; sau constă în acumularea
excesivă de fluid în interstiţiu.

Generalităţi
Edemul poate fi localizat sau generalizat. În cazul acumulării
generalizate de fluid în ţesutul interstiţial şi seroase se vorbeşte de
anasarcă (edem+ascită+hidrotorax+hidroperi-card).
La adult, acumularea unei cantităţi de sub 4kg de lichid este
decelabilă prin curba greutăţii corporale. Dacă este depăşită cantitatea
de 4,5kg, examinarea pacientului relevă instalarea edemului.
Pentru a demonstra prezenţa edemului este suficient ca medicul să
compreseze pielea pe o suprafaţă dură, cum este creasta tibiei,
sacrum, ceea ce va duce la formarea unei impresiuni digitale numită
godeu.
Mecanisme de producere

În inducerea şi menţinerea unui edem

intervin mai mulţi factori care adesea se
intrică:
⦿ a) Scăderea presiunii coloidosmotice
edemul apare când albuminemia scade sub
2,5 g%.
⦿ b) Creşterea presiunii hidrostatice (stază
venoasă).
⦿ c) Hiperaldosteronismul, prin care se
realizează creşterea reabsorbţiei tubulare
de Na şi secundar de apă.
⦿ d) Hipersecreţia de hormon antidiuretic.
⦿ e) Creşterea permeabilităţii capilare.
⦿ f) Obstrucţia drenajului limfatic.
Edem bilateral de ambele părţi ale diafragmului de
cauză:
⦿ a) Cardiovasculară: insuficienţă cardiacă congestivă, pericardită constrictivă,
obstrucţie a venei porte, obstrucţie a venei cave inferioare, obstrucţii venoase
prin metastaze intraluminale (de la carcinom).
⦿ b) Pierderea tonicităţii peretelui venos în convalescenţă, după boli severe, lipsă de
exerciţiu.
⦿ c) Hipoalbuminemia din nefroze, caşexie, beri-beri.
⦿ d) Ascite, de orice cauză.
⦿ e) Compresiuni venoase.
Edeme generalizate
Edemul cardiac.
- apare în:
⦿ insuficienţa cardiacă globală
⦿ pericardita constrictivă

⦿ Paraclinic:
● radiografia cord-pulmon faţă şi profil –
calcificări pericardice
● echocardiografia – simfiza pericardică,
● presiunea venoase relevă crescută
semnificativ, peste 20
cm H2O.
⦿ insuficienţa cardiacă dreaptă

- mecanismul principal de producere este creşterea presiunii hidrostatice la care

se adaugă, cu rol secundar, hiper-aldosteronismul, creşterea permeabilităţii
capilare, a hidrofiliei tisulare, hipoalbuminemia, tulburarea circulaţiei limfatice şi
hipersecreţia de ADH.
- sediul edemului: este decliv, are localizare maximă în părţile declive ale corpului
(picioare, perimaleolar, apoi progresiv gambe, coapse, regiunea sacrată - mai ales
pentru bolnavul care stă culcat); în timp edemul se generalizează ajungând şi la
peretele abdominal, torace, până la faţă, finalmente realizând anasarcă
- culoare şi caracteristici: iniţial este alb şi relativ moale,
mai rar albăstrui, dar relativ repede ia toate caracteristicile edemului
cardiac clasic: edem cianotic, dur - nu lasă godeu - şi uşor dureros.
Asocierea edem, cianoză, dispnee, poate orienta spre un edem cardiac,
iar dacă la acestea se adaugă şi hepatomegalie dureroasă, turgescenţa
venelor jugulare cu reflux hepatojugular, creşterea presiunii venoase,
oligurie, argumentele pentru edemul cardiac sunt mai mari

- mod de apariţie: iniţial are caracter vesperal, apare după

ortostatism prelungit sau eforturi fizice şi se reduce după repaus, este
deci intermitent; lipseşte dimineaţa la sculare (deoarece decubitul din
timpul nopţii favorizează resorbţia lichidului, contracarând factorul
gravitaţional); în timp, însă, edemul se permanentizează.

- particularitate: deşi este un edem simetric, datorită factorului

gravitaţional poate fi preponderent unilateral, după poziţie.
- Edemul renal
- apare în glomerulonefrită acută, edem nefritic şi în sindrom nefrotic (indiferent de
etiologie).

- apare în regiuni cu ţesut celular lax mai abundent şi cu elasticitate mai redusă; pleoape,
faţa, mâini, dar în evoluţie se extinde repede la membrele inferioare (gambe, genunchi-
hidrartroză, coapse, regiune sacrată şi lombară) apoi cuprinde peretele anterior al
abdomenului, regiunea dorsală şi membrele superioare. Frecvent se asociază cu anasarcă.
- mecanismele de producere sunt complexe: pe primul plan este tulburarea
permeabilităţii capilare generale şi în special glomerulare, la care se adaugă
reducerea presiunii coloid-osmotice a plasmei, creşterea hidrofiliei tisulare,
reabsorbţia crescută de apă şi sare.

- localizarea este în special la faţă şi particular la pleoape, este semnificativ mai

accentuat dimineaţa la sculare, şi diminuă până la dispariţie în cursul zilei -
deoarece datorită gravitaţiei se produce drenarea lichidului spre părţile declive.

- caracteristici: este un edem alb, pufos, lasă cu uşurinţă godeu adânc, este
voluminos, edemul nefrotic este cel mai mare; este nedureros.
- Edemul hepatic
- apare tipic în ciroză hepatică, dar şi în unele hepatite cronice, hepatonefrite,
ictere grave sau prelungite.
- mecanismul de producere: factorul principal este hiperaldosteronismul la care se
adaugă: hipoalbuminemia (ce rezultă printr-o deficienţă hepatică de sinteză),
hiperestrogenemia (prin deficit de inactivare hepatică) şi hipersecreţia de ADH.
- caracteristici: apare după ascită, deci dominant este tot abdomenul mărit,
culoarea este alb-gălbui, iniţial este discret, apoi ajunge la anasarcă; important
pentru diagnostic este asocierea cu icter, steluţe vasculare, hepatomegalie
- Edemul carenţial

Prin hipodisproteinemie – numit şi edem de foame, edem de război, edem de

vremuri grele.
- se produce prin scăderea presiunii oncotice;
- dozarea proteinelor plasmatice relevă o scădere chiar sub 25% din normal;
predominant scad albuminele;
 - apare prin deficit de aport proteic, în boli gastrointestinale,
maldigestii, malabsorbţii.
- caracteristici: edem alb, moale, difuz, tendinţă la anasarcă; se localizează numai
în jumătatea inferioară a corpului, cea superioară având aspect scheletic.
Se descriu:
a) edemul neurodistrofic –
secundar sechelelor cerebrale de
ateroscleroză, hemiplegii cu edem,
paraplegii cu edem;
b) edem caşectic - prin lipsă
prelungită de alimentaţie, care apare
în neoplasme, forme grave de TBC, în
unele tulburări psihice grave.

⦿ Prin carenţe vitaminice, apare

în avitaminozele C, P, B1, B2, iar
caracteristicile sunt în funcţie de
intensitatea avitaminozei şi de alte
tulburări.
⦿ Prin deficit de electroliţi, se
instalează în regiunile cu ţesut celular
lax abundent. Apare în hiponatremie
şi hipocalcemie.
- Edemul din hipotiroidism sau mixedem
Este o infiltraţie edematoasă diferită de cea din edemul propriu-zis; se pare că
reprezintă o acumulare de mucopolizaharide în soluţie vâscoasă proteică în ţesutul
conjunctiv lax, care duce la creşterea presiunii coloidosmotice a acestuia şi
atragerea consecutivă a fluidului din capilare în spaţiul interstiţial.
- caracteristici: este un edem generalizat, alb, păstos, cu elasticitate redusă, nu
lasă godeu; tegumentele sunt palide, uscate, reci, scuamoase şi asociază
modificări ale fanerelor.
- infiltrarea interesează şi mucoasele, motiv pentru care apare: vocea răguşită,
vorbire lentă, disfagie şi macroglosie.
- Alte edeme endocrine
⦿ a) În hipertiroidiile supratratate apare o formă
particulară de edem - mixedem pretibial - care
realizează o infiltrare edematoasă a ţesutului
subcutanat din regiunea pretibială, care poate
îmbrăca uneori caracter elefantiazic.

⦿ b) În hiperfoliculinism - edemul este periodic,

sau ciclic, apare la jumătatea ciclului menstrual,
sau cu câteva zile înainte; este alb, moale, de
volum redus, localizat la faţă (mai ales la pleoape),
sâni şi gambe.
- Edeme localizate
Edemul alergic
⦿ Edemul angioneurotic sau Quincke este un tip de edem acut, circumscris,
cuprinde faţa, în special buzele - unde realizează aspectul de "buză de tapir" - şi
pleoapele, dar poate interesa şi alte segmente: picioare, mâini, torace, abdomen,
organe genitale. Pot fi interesate şi mucoasele: limba, cavitaea bucală, laringele,
glota - ducând la edemul glotic, care poate fi frecvent cauză de deces, şi mucoasa
stomacului sau intestinului.
Caracteristici: este un edem de consistenţă variabilă, caracteristică, apare brusc,
dispare relativ rapid, în câteva ore, de unde şi numele de edeme fugace. Se poate
asocia cu urticarie, care apare înainte, în acelaşi timp sau după edemul
angioneurotic.
⦿ Edemul din boala serului se manifestă cu erupţie urticariană cu elemente
gigante asociate cu manifestări articulare acute, febră, frisoane, HTA, vărsături,
diaree, cefalee, greaţă, manifestări viscerale tranzitorii (pleurezii, hepatite,
splenomegalie, nefrită). Se poate asocia cu edem Quincke.

⦿ Urticaria - erupţie tegumentară bruscă formată din papule şi plăci reliefate albe,
roşietice, pruriginoase declanşate de factori diverşi.
- Edemul limfatic
După cauze poate fi:
a) neinflamator: în obstrucţii neoplazice, adenopatii, scleroze
limfatice etc;
b) parazitar: în filarioză etc.

După culoare poate fi:

a) alb, în edeme prin
compresie;
b) roşu, în limfagită;
c) violaceu: când se asociază cu teleangiectazii venoase.

Localizare - în general la membrele inferioare. Caracteristici: alb, dur,

nedureros.
Formă particulară: elefantiazisul, în care pielea este foarte groasă, dură, cu tulburări
trofice, ulceraţii, dermatită pigmentară.
- Edem venos

- apare în tromboflebită sau prin compresiuni venoase.

- culoare: albă = flegmatia albă dolens (când se comprimă capilarele pielii), sau
albastră = flegmatia coerulea dolens (când staza venoasă este foarte intensă).

- forme de edem venos:

 a) acut: în tromboflebită, când are culoarea iniţial albă, apoi roşie, asociat cu
prezenţa cordonului venos, febră, durere la nivelul leziunii venoase, căldură locală
şi impotenţă funcţională a segmentului interesat;

b) edem venos cronic: asociat cu varice, de culoare violacee, mai accentuat în

ortostatism, asociat cu tulburări trofice cutanate.
- ABORDAREA DIAGNOSTICULUI ÎN EDEM
- Diagnosticul diferenţial al asocierii edemului cu alte simptome
- SEMIOLOGIA OCHILOR
Examenul ochilor trebuie să constate modificări la nivelul globilor
oculari, pleoapelor şi aparatului lacrimal.

⦿ Modificările la nivelul globilor oculari

Modificări la nivelul sclerelor
Culoarea normală a scleroticii este albă, cu aspect de porţelan, sau alb-albăstrui,
iar cu înaintarea în vârstă coloraţia ia tentă gălbuie. Modificările cuprind:
⦿ A. Modificări de culoare ale sclerelor:
a) sclerele roşii (ochiul roşu) apar de obicei în procese inflamatorii; se mai numesc
sclerite sau episclerite; aspectul apare şi în poliglobulia esenţială;
b) sclerele galbene apar în icter;

c) sclerele albastre reprezintă, împreună cu surditatea prin ateroscleroză şi fracturi

osoase multiple ale oaselor lungi, sindromul LOBESTEIN (are origine genetică,
prin mutaţii dominante autosomale); frecvenţa este de 1/50.000 (Touluse-Lautrec
a suferit de sindrom Lobestein);

d) sclerele brune sau brun-negre pot fi congenitale, dar apar şi în boala Addison.
- B. Modificări de volum ale sclerelor:
a) ectazia scleroticei şi corneii în
glaucomul infantil;

b) ectazia scleroticei, localizată, apare ca o

sechelă după procese inflamatorii;

c) rupturi sclerale.
- Modificări la nivelul corneii
- interesează, mai ales, modificări la nivelul
limbului sclerocornean, care poate fi sediul
unor depuneri de substanţă existente în sânge.

Exemplificări:
a. Inelul senil, arcul senil sau gerontoxonul,
este un inel de culoare albă sidefie, produs
prin depunere de lipide la limita dintre cornee
şi scleră; este semn de ateroscleroză;
 b. Inelul Kayser-Fleischer este un inel de
culoare brun-verzuie la limita sclerocorneană,
produs prin depunere de cupru şi reprezintă
semnul patognomonic pentru degenerescenţa
hepatolenticulară sau boala Wilson;
- Modificări la nivelul pupilelor
⦿ a. Mioza este micşorarea
pupilei prin contracţie; apare fi-
ziologic la lumină, iar patologic
apare în: paralizia simpaticului
cervical, intoxicaţii cu opiacee,
administrarea de pilocarpină.
⦿ b. Midriaza este mărirea sau
dilatarea pupilei, apare fiziologic
la întuneric sau la privirea unui
obiect la distanţă, iar patologic
după administrarea de atropină,
anestezice locale, la muribunzi.
⦿ c. Inegalitatea pupilară
sauanizocoria, asociată cu lipsa
reflexului fotomotor = semnul
ARGYL-ROBERTSON; apare în
luesul nervos.
⦿ d. Hippusul pupilar sau semnul LANDOLFI constă în modificări de diametru ale
pupilelor, produse prin pulsaţiile vaselor iriene, din insuficienţa aortică.

⦿ e. Pupila tonică sau sindromul ADIE-HOLMES, reprezintă prezenţa unor pupile

mai mari persistente; apare la vârstă tânără, mai ales la femei, de unde atributul
de femei cu ochi frumoşi; dar apare şi în situaţii patologice deosebit de grave cum
sunt: traumatismele şi neoplasmele cerebrale, diabet zaharat, lues.
⦿ f. Neregularitatea pupilară –
în paralizia generală. Pentru
determinarea modificărilor
pupilare se folosesc:
- reflexul fotomotor - reacţia
pupilei la lumină;
- reflexul acomodator:
privirea fixată la distanţă;
bolnavul este invitat să-şi fixeze
brusc privirea la degetul
examinatorului situat la 15 cm
înaintea nasului, intensitatea
luminii ramânând constantă.
- Modificările globilor oculari
• Exoftalmia reprezintă proeminenţa globilor oculari în afara orbitelor. Se poate
clasifica în:

- exoftalmie endocrină, de obicei bilaterală, apare în:

⦿ -hipertiroidism - boala Basedow - exoftalmie tipică, dând numeroase semne
specifice (menţionate la faciesul hipertiroidian);
• hipotiroidism în care exoftalmia se instalează progresiv şi are aspect edematos;
• -acromegalie.

- exoftalmie neendocrină, de obicei unilaterală, poate reprezenta un semn

evocator. Situaţii de apariţie:
• cauze traumatice, prin traumatisme craniene, hematomul orbitei, situaţii în care
protruzia este ireductibilă;
⦿ - cauze inflamatorii: în flegmon, miozite, particular în osteoza orbitală sifilitică şi
în osteoperiostita periorbitară tuberculoasă, când exoftalmia se dezvoltă lent;
⦿ - cauze vasculare; tromboza sinusurilor şi venei oftalmice în care debutul
exoftalmiei este brusc; în angiomul simplu sau angiomul cavernos, protruzia se
accentuează la efort, tuse, strănut, iar în anevrismele arteriovenoase exoftalmia
este pulsatilă şi sincronă cu pulsul;
⦿ - cauze tumorale primitive de vecinătate sau metastatice;
inclusiv în leucoze;
⦿ cauze parazitare, de exemplu
echinococoza
b) Enoftalmia reprezintă
înfundarea globilor oculari în
orbită, care poate fi:
- bilaterală - apare în caşexii,
peritonite etc.;
- unilaterală, care asociază modificări
complexe. Se descriu două aspecte:

⦿ - sindromul Claude-Bernard-Horner –
enoftalmie unilaterală, mioză, ptoza
pleoapei superioare (care produce îngus-
tarea fantei palpebrale), la care se
asociază vasodilataţia hemifeţei şi a
conjunctivei de partea afectată şi
anhidroză; apare prin interesarea
plexului cervical în cursul sindromului
Pancoast-Tobias;
⦿ - sindromul Petit de Pourfour este inversul
sindromului Claude-Bernard-Horner. Descris de
peste 250 ani el cuprinde: mărirea fantei
palpebrale, midriază, paloarea hemifeţei afectate şi
pseudoexoftalmie (realizată prin mărirea fantei palpebrale).
Apare în acelaşi context ca precedentul prin excitarea
plexului cervical.

c) Nistagmusul constă într-o instabilitate motorie

involuntară a globilor oculari, compusă din 2 secuse: una
lentă care deviază privirea şi alta rapidă, de reîntoarcere la
punctul fix. După această secusă se defineşte şi sensul
nistagmusului: orizontal, vertical, rotatoriu. Poate fi
congenital sau dobândit (sindromul vestibular, intoxicaţii cu
alcool).
- Modificări la nivelul pleoapelor
⦿ a) Lagoftalmia reprezintă lărgirea fantei
palpebrale, fără exoftalmie, cu imposibilitatea
închiderii pleoapei. Apare în paralizia periferică a
nervului facial.

⦿ b) Xantelasma - pete sau plăci gălbui

proeminente, de obicei situate la nivelul
unghiului intern al pleoapei superioare: apare
prin depunerea de lipide.

⦿ c) Echimozele palpebrale sau/şi periorbitale

apar în traumatisme ale feţei şi respectiv fracturi
de bază de craniu (situaţie în care echimoza este
uni sau bilaterală, în binoclu).

⦿ d) Edemele palpebrale de cauză renală,

endocrină, inflamatorie, posttraumatică.
- Modificări la nivelul aparatului lacrimal
⦿ a) Scăderea secreţiei lacrimale apare în diabetul zaharat şi sindromul Sjögren.

⦿ b) Creşterea secreţiei lacrimale apare în: boala Basedow, lumină puternică,

nevralgie de trigemen, corpi străini intraoculari, conjuctivite, aer rece, vânt, fum,
contactul de substanţe iritante; sindromul "lacrimilor de crocodil" apare la cei cu
fracturi craniofaciale şi constă în hipersecreţie lacrimală ce apare în timpul
mişcărilor de masticaţie.