CLASIFICAREA PLANTELOR MEDICINALE

Până în prezent nici un criteriu de clasificare a plantelor mediciale nu poate fi

considerat perfect. În cazul în care se utilizează criteriile botanicii, de sistematică sau
morfologie vegetală constatăm că plantele din încrengături, ordine sau familie, sau foarte
înrudite botanic conţinând substanţe active diferite.
O clasificare după structura fitochimică, a substanţelor active existânte în plante
întâlnim aceleaşi dificultăţi deoarece plantele pot conţine de la 1-2 structuri bine definite până
la un număr mai mare de structuri bine definite.
O clasificare după acţiunea farmacodinamică este din punct de vedere practic mai
accesibilă unui număr mare de beneficiari ai fitoterapiei.

CLASIFICAREA ŞI IDENTIFICAREA PLANTELOR DUPĂ CARACTERISTICILE BOTANICE

În Cehia, pentru determinarea plantelor medicinale au fost adoptate cele mai simple
criterii de recunoaştere a plantelor medicinale după următoarele caractere:
a) Plante fără flori - arbori, arbuşti;
b) Plante cu flori - plante erbacee - această grupă este subîmpărţită după caracterele
cele mai uşoare de identificat, adică vizual, cum ar fi culoarea.
 plante cu flori fără învelişuri colorate;
 plante cu flori albe;
 plante cu flori galbene;
 plante cu flori roşii sau roz;
 plante cu flori violacee;
 plante cu flori albastre.

CLASIFICAREA PLANTELOR MEDICINALE DUPĂ MEDIUL LOR DE VIAŢĂ

Sunt plante care trăiesc pe stânci sau pajişti alpine. Aici întâlnim:
 plante lemnoase: ienupărul, jneapănul, afinul, merişorul;
 plante erbacee: omagul, creţişoara, pedicuţa, arnica, ciuboţica cucului.

1
 Pe pajişti şi fâneţe umede din zonele de deal şi de munte întâlnim:
 plante lemnoase: mesteacănul, alunul, ienupărul;
 plante erbacee: coada şoricelului, arnica, cicoarea, 3 fraţi pătaţi, brânduşa de
toamnă, sunătoarea.
În pădure întâlnim:
 plante lemnoase: mesteacăn, alun, păducel, iederă, stejar, cruşin, zmeur, mur;
 plante erbacee: turtiţa mare, rostopasca, mărul lupului, fragul, roiniţa.
În tăieturi de pădure întâlnim:
 plante lemnoase, mesteacăn, alun;
 plante erbacee - mătrăguna, sunătoarea, urzica;
Pe coaste sau rupturi de pante: plante erbacee şi plante lemnoase.
Pe pajiştile uscate înflorite întâlnim plante erbacee - cimbrişor de câmp.
Pe marginile de drumuri, căi ferate, buruienişuri - plante lemnoase, erbacee;
Pe terenurile saraturale se întâlnesc doar plante erbacee cum ar fi: nalba mare,
muşeţelul, iar în locurile cu umiditate excesivă se întâlnesc: plante lemnoase şi erbacee.

CLASIFICAREA DUPĂ CRITERII FITOCHIMICE

Acest tip de clasificare, ajută la interpretarea relaţiilor structuri chimice-acţiune, în

special când este vorba de substanţe pure, unitare, existente în cantităţi mari, în diferite
organe ale plantei. Principalele grupe de substanţe întâlnite în regnul vegetal sunt: glucide,
heterozide, taninuri, alcaloizi, uleiuri volatile, grase, hormoni, enzime, flavonozide, alcaloizi,
vitamine.

CLASIFICAREA PLANTELOR DUPĂ UTILIZAREA TERAPEUTICĂ

Se utilizează acelaşi sistem anatomic-terapeutic-chimic, ca şi în cazul medicamentelor,

datorită compoziţiei chimice foarte complexe a plantelor medicinale, aceeaşi plantă putând fi
încadrată în mai multe grupe terapeutice.
Exemple:

2
  plantele utilizate în afecţiuni ale aparatului digestiv - antivomitive- mentă,
roiniţă, chimion;
 hiperaciditate - gălbenele, muşeţel, sunătoare, suc de varză albă, suc de lemn
dulce;
 colici - anasonul, feniculul, mentă, muşeţel, chimion, coriandru;
 constipaţie - cruşin, seminţe de in, tărâţe de grâu;
 diaree - sunătoare (pojarniţă), afin, mentă, stejar.

PRODUSUL VEGETAL

Produsul vegetal brut numit şi drog vegetal reprezintă organul sau partea de plantă
recoltată şi uscată, mai rar în stare proaspătă, care se utitizează în scopul preparării unui
medicament industrial sau la nivel de receptură.
Toate produsele vegetale sunt şi anumiţi produşi ai metabolismului care se obţin prin
procedee adecvate naturii fizico-chimice (uleiuri volatile, substanţe grase, rezine şi gume).
Termenul de drog, se presupune că ar veni de la cuvântul olandez droag care înseamnă
„a usca”. În accepţiune veche, droguri erau toate produsele naturale brute sau prelucrate de
provenienţă vegetală, precum şi animală, dar şi minerală. Astfel, sub această denumire se
încadrau: ulei de peşte, moscul, uleiurile volatile, mercurul, precum şi derivaţi de arseniu. În
prezent sub această denumire se înţeleg doar produse vegetale.
Acţiunea terapeutică a acestor produse vegetale este determinată de prezenţa unor
substanţe chimice sintetizate în organele vegetale sau animale denumite şi principii active.
Denumirea de principiu activ a fost introdusă de medicul elveţian Paracelsius, care în
anul 1527 arata că numai o mică parte din plantă este activă pe care o numeşte „Quindia
esentia” sau arcanul. Dintre substanţele care rezultă din urma procesului de biosinteză,
acţiunea terapeutică poate fi determinată de:
a) o singură substanţă;
b) un grup de constituenţi cu aceeaşi structură chimică de bază, dar care se diferenţiază
între ei prin radicali;
c) complexul fitochimic.
De foarte multe ori acţiunea principiilor active dominante este potenţiată de alte
substanţe existente în plante, precum şi anumite principii secundare. Exemplu: acţiunea

3
analogică a opiului este mult mai puternică decât cea a unei cantităţi de morfină
corespunzătoare dozei de opiu administrată.
Principiile active sunt depozitate în celule sau ţesuturi mai mult sau mai puţine
specializate distribuite în întreaga plantă.

NOMENCLATURA PRODUSELOR VEGETALE

Majoritatea produselor vegetale se denumesc în limba latină prin doi termeni:

a. primul termen arată genul, uneori specia producătoare la cazul genitiv;
b. al doilea termen precizează termenul la cazul nominativ.
Uneori produsul vegetal se denumeşte cu întreg numele speciei producătoare. Sunt
situaţii când în denumirea produsului se include şi modul de prelucrare, precum şi
particularităţi de culoare.

CLASIFICAREA PRODUSELOR VEGETALE:

1. Clasificarea taxonomică: se are în vedere locul pe care îl ocupă planta producătoare

în sistemul vegetal. Avantajele oferite de acest criteriu sunt legate de faptul că produsele
provenite de la plantele aparţinând aceleiaşi unităţi taxonomice prezintă anumite caractere
anatomo-morfologice şi adeseori o compoziţie chimică asemănătoare.
2. Clasificarea morfologică - grupează plantele după organele care sunt utilizate.
Avantajele oferite de acest criteriu sunt cele legate de caracterele macroscopice şi
microscopice ale produselor vegetale.
3. Clasificarea farmacodinamică - grupează produsele vegetale după acţiunea lor
farmacodinamică deoarece unele produse vegetale au acţiuni şi întrebuinţări diferite, ele
trebuie să figureze în mai multe grupe.
4. Clasificarea chimică - gruparea se face după natura chimică a principiilor active
răspunzătoare de acţiunea farmacodinamică şi utilizarea în terapeutică (hetetozide, uleiuri
volatile, alcaloizi, lipide, vitamine, compuşi glucidici, ş.a.m.d.).

OBŢINEREA PRODUSELOR VEGETALE - include un şir de operaţii începând cu

recoltarea şi terminând cu adoptarea măsurilor cu privire la corectitudinea păstrării lor.
Colectarea plantelor medicinale este o producere în serie mică deoarece plantele sunt strânse
de culegătorii individuali în cantităţi mici.

4
 După acumularea lor la punctele de primire sunt depozitate pentru posibilitatea de a fi
ulterior prelucrate în mod mecanizat.

PLANTELE MEDICINALE ÎN TRADITIA STRĂMOSILOR NOSTRI

Arta vindecării unor boli cu ajutorul plantelor medicinale are în ţara noastră o veche şi
bogată tradiţie, fapt care este confirmat şi de rezultatele unor cercetări arheologice care au
scos la iveală nu numai unele forme medicamentoase, dar şi unele vase în care acestea se
preparau. Datorită poziţiei sale geografice şi climatice, teritoriul ţării noastre a fost în
permanenţă leagănul unei vegetaţii variate şi bogate.
Specialiştii au identificat peste 3600 de specii de plante începând cu secolul al XIX-lea,
plante utilizate până atunci mai mult ca bază de tradiţie. Mai mult, încep în Europa să
formeze obiectul unor cercetări în scopul de a stabili dacă au sau nu activitate terapeutică,
atribuită de medicina empirică şi a se preciza care sunt plantele răspunzătoare de această
acţiune.
Din anul 1806, când s-a izolat morfina în opiu, şi se demonstrează că ea este
răspunzătoare de acţiunea somniferă a acestui produs, şi până în zilele noastre plantele
medicinale folosite în medicina empirică au format în permanenţă obiectul unor studii
multiple. Pe baza rezultatelor obţinute, numeroase specii din aceste plante fiind treptat
introduse în arsenalul medicinii ştiinţifice. Mai mult, chiar în zilele noastre, când chimia de
sinteză a atins aceste dezvoltări, s-a ajuns la concluzia că unele pricipii active elaborate de
produsele vegetale nu pot fi înlocuite cu substanţe sintetizate în laboratoarele marilor fabrici
de medicamente.

5
 S-au identificat şi continuă să se identifice nu numai plante spontane înzestrate cu
virtuţi terapeutice, dar şi bazinele cele mai importante, iar prin studii de laborator s-a precizat
conţinutul lor în principii active în funcţie de mediul biologic în care trăiesc.
Pe bază de cercetări chimice şi de laborator s-a stabilit că în flora ţării noastre există
numeroase specii care pot înlocui o serie de produse vegetale de import. S-a creeat şi
dezvoltat o industrie naţională chimico-farmaceutică în care se prelucrează o gamă largă de
produse vegetale în vederea preparării de tincturi, extracte şi medicamente tipizate pe bază de
aceste forme galenice, singure sau asociate cu alte substanţe medicamentoase. Deşi numeroşi
medici din antichitate foarte profesionişti nu au avut curajul să se preocupe de cunoaşterea
factorilor răspunzători de acţiunea terapeutică a plantelor medicinale.
Paralel cu izolarea principiilor active din plantă, oamenii de ştiinţă au reuşit să
stabilească şi structura lor chimică şi să demonstreze cât este de diferită şi cum variază în
funcţie de activitatea terapeutică.

COMPOZITIA PLANTELOR MEDICINALE

Substanţele care alcătuiesc compoziţia chimică a produselor vegetale se clasifică în trei

grupe:
1. Principii active - substanţe active;
2. Principii secundare - substanţe în stare pură, nu posedă acţiune
farmacodinamică netă, dar care alături de principiile active potenţiază sau
completează activitatea acestora;
3. Substanţele balast, de regulă componente ale scheletului plantei (celuloza,
lignina sau pectina), substanţe de rezervă (amidon, grăsimi, mucilagii) sau
substanţe proteice.
Biosinteza substanţelor dotate cu acţiune terapeutică din componenţa plantelor şi a
produselor vegetale constituie un subiect important pentru cercetători, încă de la sfârşitul
secolului al XIX-lea.
Descoperirea tuturor transformărilor pe care o substanţă activă le suferă de la apariţia sa
în metabolismul plantei şi până la degradarea catabolică, furnizează informaţii valoroase
pentru latura practică a farmacognoziei. Stabilirea proceselor chimice care conduc la
biosinteza principiilor active, furnizează indicaţii pentru realizarea celor mai adecvate
condiţii de viaţă ale plantelor, pentru ajutorarea acestora cu substanţe nutritive care
favorizează formarea precursorilor. 

6
 Identificarea şi determinarea cantitativă a principiilor active de-a lungul întregii
perioade de vegetaţie a plantei conduc la identificarea timpului sau a fazei de dezvoltare, în
care biosinteza lor înregistrează valori maxime, ceea ce conduce la elaborarea celor mai
eficiente măsuri privind recoltarea produselor vegetale. Exemplu: momentul optim pentru
recoltarea florilor de Matricaria chamomilla - muşeţel, la maturitate, când florile sunt dispuse
orizontal de obicei in mai - august, pe o perioadă însorită, de obicei în timpul amiezii.
Cunoaşterea căilor de formare a principiilor active, precum şi a proceselor chimice care
conduc la degradarea lor în metabolismul general al plantelor determinând elaborarea unor
măsuri eficiente privind conservarea, astfel încât calitatea produselor vegetale să rămână cât
mai înalte. După 6 luni de conservare, indiferent de umiditatea relativă, uleiul volatil scade în
rădăcinile de valeriană la 50% din valoarea iniţială, iar la o umiditate relativă de la 90%-
100%, pierderea este de 100%. Toate acestea, pe lângă studiile biochimice au determinat ca
în prezent să se cunoască cu suficienţă certitudine căile de formare a multor principii active,
sau grupuri de principii active, ca parte integrantă în metabolismul vegetal.
Principiile active au un anumit rol în organismul vegetal, iar acţiunea lor
farmacodinamică se referă la mecanisme biochimice care nu există sau care nu au
corespondent în organismul vegetal. Exemplu: hiperforina - inhibitor nespecific al recaptării
serotoninei, noradrenalinei, dopaminei şi glutamatului care se traduce prin acţiunea
antidepresivă.

PRINCIPII ACTIVE DE NATURĂ FENOLICĂ

Fenolii, din punct de vedere chimic sunt definiţi ca derivaţi hidroxilaţi ai

hidrocarburilor aromatice. Această grupă de principii active are o largă răspândire în
ţesuturile vegetale sub forma mono, di, tri şi polifenolică, atât în stare pură, cât şi combinată.
Principiile de natură fenolică prezintă activităţi farmacologice foarte multiple şi
importante. Unele sunt antiseptice, carminative, antidiareice.

PRINCIPII ACTIVE DE NATURĂ GLUCIDICĂ

Din această mare grupă de substanţe medicamentoase prezintă importanţă următoarele

subgrupe:

7
 -ozele, având ca reprezentant principal glucoza;
-holozidele sau poliholozidele, produşi cu greutate moleculară mare, rezultaţi din
condensarea mai multor molecule de hexoze, cum ar fi amidonul şi celuloza. Acestui subgrup
de principii activii îi aparţin:
 Pectinele - care sunt constituenţi normali ai membranelor celulare vegetale şi care
sunt importante din punct de vedere terapeutic prin acţiunea lor coagulantă şi
hemostatică (podbal).
 Mucilagiile şi gumele sunt produşi rezultaţi din transformarea membranei celulare
vegetale folosite în medicină, atât pentru proprietăţile lor emoliente, cât şi eficacitatea
lor în tratamentul constipaţiei;
 Heterozidele sau glicozidele rezultate din combaterea unei fracţiuni glucidice cu o
fracţiune neglucidică numită aglicon sau genină, dar şi heterozidele obţinute în stare
pură, cât şi plantele care le conţin ocupă un loc important în terapeutică deoarece sunt
înzestrate cu multiple şi variate proprietăţi farmacologice datorită structurii chimice a
agliconilor lor.
Heterozidele sunt numeroase prin natura agliconilor lor, însă din punct de vedere
terapeutic interesează în special glicozidele cardiotonice a căror genină este de natură
steriodică, purtând o lectonă nesaturată în special cele din Digitalis lanata şi Digitalis
purpurea.
 Flavonozidele şi antocianozidele sunt pigmenţi răspunzători în numeroase cazuri de
culoare galben sau galben-portocalie a petalelor (flavonozide), precum şi de culoare
roşie, albastră şi violetă (antocianozide). Flavonozidele se bucură de proprietăţi
diuretice şi de vitamina P, utilizate în afecţiunile capilarelor şi venelor, iar
antocianozidele, pe lângă proprietatea lor de vitamina P ameliorează adaptarea
vederii la întuneric.
 Taninurile - sunt substanţe tonante, substanţe de natură polifenolică în majoritatea
cazurilor combinate cu fracţiuni glucidice. Taninurile sunt foarte răspândite, poate
cele mai răspândite principii active cu o acţiune astringentă, antidiareică, antiseptică.

ALCALOIZII - sunt substanţe organice azotate, cu reacţie mai mult sau mai puţin
pronunţat alcalină, mult răspândite în plantele toxice; se bucură de proprietăţi terapeutice
importante, dar multe dintre ele sunt foarte toxice.

8
 Acţiunea fiziologică şi farmacodinamică a alcaloizilor se datorează pe de o parte
nucleului de bază, iar pe de altă parte funcţiunilor şi radicalilor care sunt grefaţi pe nucleu.

PRINCIPII AMARE - sunt substanţe cu gust amar, unele suficient precizate din punct de
vedere chimic, altele având structură glucozidică datorată gustului lor amar, aceste principii
stimulând terminaţiile nervoase gustative care declanşează sau intensifică secreţiile digestive
şi măresc pofta de mâncare.

VITAMINELE - numeroase plante medicinale îşi datorează utilizarea lor terapeutică,

complexul de vitamine ce-l conţin şi în special a provitaminei A, precum şi a complexului B
şi a vitaminei C, E, K, P, PP.

ULEIURILE VOLATILE (ETERICE) SAU ESENŢIALE

Acestea din punct de vedere chimic nu sunt principii active definite, ci amestecuri de
produşi chimici volatili, mirositori, lor datorându-li-se în marea majoritate a cazurilor mirosul
plăcut al plantelor. Ele se bucură în mod deosebit de proprietăţi antiseptice, având o acţiune
microbicidă care variază de la un ulei volatil la altul şi care se datorează în special
substanţelor de natură fenolică ce intră în compoziţia lor.
Pe lângă această acţiune, unele dintre acestea sunt înzestrate şi cu activităţi
farmaceutice importante. În majoritatea cazurilor, uleiurile volatile, după un timp mai
îndelungat, în contact cu aerul suferă procese de oxidare, transformându-se în produşi
semilichizi şi chiar solizi, amorfi. Asemenea procese de oxidare şi alte combinaţii chimice au
loc în anumite ţesuturi ale unor specii de plante, iar rezultatele denumite prin termenul
general de rezine sau răşine sunt înzestrate, uneori, cu activitate terapeutică.
Activitatea terapeutică a unui produs vegetal nu se datorează principiului sau
principiilor active pe care le deţine, precum şi a altor substanţe care există în acel produs,
denumite substanţe adjuviante. Acestea pot amplifica activitatea sau o pot prelungi, chiar să o
modifice, după cum este cazul taninurilor din infuzia de ceai care moderează şi prelungeşte
acţiunea brutală a cafeinei.

9
10
 Termeni si definitii

Formele farmaceutice

Unele din formele farmaceutice cele mai simple sint pulberile (Pulvis), inglobate in
miere sau ambalate in casete sau capsule operculate sau sub forma de comprimate. Reprezinta
avantajul ca nu sufera actiunea termica si nici actiunea unor solventi care pot sa le schimbe
calitatea.

Maceratul este solutia extractiva cea mai simpla obtinuta din plante la temperatura
mediului ambiant. Acest procedeu este indicat pentru speciile de plante care contin substante
active care se extrag la rece, cade exemplu: nalba mare, inul, viscul s.a. Materia prima
vegetala fragmentata sau intreaga se mentine in contact cu cantitatea de apa potabila prescrisa
un timp de 2-12 ore, agitind din cind in cind. Se filtreaza prin tifon si se administreaza in
aceeasi zi.

Infuzia se recomanda de obicei sa fie preparata din flori sau din partile de planta cu
tesuturi fragile (frunze, muguri, parti aeriene). Materia prima fragmentata se umecteaza cu 3
parti apa calduta. Dupa 5 minute se introduc intr-un vas preferabil din portelan care a fost
incalzit in prealabil cu apa clocotita. Peste plante se toarna apa clocotita si se acopera vasul.
Se lasa in repaos 10-15 minute. Se filtreaza prin tifon,care se stoarce usor.

Decoctul este tot o solutie extractiva apoasa obtinut la cald din material prima
vegetala fragmentata, umectata la fel ca in cazul infuziei, dar mentinind la fierbere cu
cantitatea de apa prescrisa. Prepararea decoctului dureaza timp de 15-30 minute la foc domol,
in cazul in carenu se prescrie alt timp. Solutia extractiva apoasa astfel obtinuta se filtreaza
fierbinte, apoi peste plantele ca atare sau in amestec se mai aduce o cantitate de apa pentru a
completa apa de evaporare. Acest procedeu se intrebuinteaza in special in cazul materiilor
prime vegetale cu consistenta dura: radacini, scoarta (coji), unele fructe si seminte. Toate
aceste tipuri de solutii extractive se prepara maximum pentru o zi, se pastreaza la frigider,
apoi se aduc la temperatura camerei, se indulcesc cu zahar si miere, ciclamat de sodiu sau
aspartam in cazul diabeticilor, in cazuri de diaree sau nu se indulcesc deloc daca se prescrie
aceasta.

Tinctura este o solutie extractiva hidroalcoolica obtinuta latemperatura camerei prin

percolare (in industrie) sau prin macerare in farmacia casei. Timpul de macerare dureaza 7-10
zile si se foloseste alcool 40-70 grade in cazul in care nu se prescrie alta concentratie. Pentru

11
plantele medicinale cu actiune blanda se folosesc 20 % plante, iar pentru cele cu actiune
puternica 10 %. Dupa aceea se filtreaza si se lasa sa se sedimenteze la loc rece. Se pastreaza
in sticle brune. Se administreaza sub forma de picaturi.

Siropul face parte din categoria solutiilor extractive apoase si se obtine din macerate,
decocturi sau sucuri de plante la care se adauga 64 % zahar pentru a-i asigura o buna
consevare in timp. In sirop se pot adauga tincturi sau alte substante medicamentoase, pentru a
le mari eficienta.

Vinul medicinal este o forma farmaceutica obtinuta din materii prime vegetale
fragmentate, dar macerate in vin de buna calitate. Este destinat uzului intern, in special pentru
stimularea apetitului, in care scop se administreaza cu jumatate de ora inainte de masa. Nu se
recomanda celor cu gastrite acide, hipertensivilor, in hepatite, gravidelor, mamelor care
alapteaza, copiilor.

Oteturile aromatice se prepara prin macerarea plantelor in otet de vin, in cantitate de

50-100 g, plante maruntite la 1 litru otet. Macerarea dureaza 7-8 zile dupa care se filtreaza
prin tifon, iar la sfirsit continutul se preseaza. Se utilizeaza sub forma de frictiuni.

Uleiuri medicinale se obtin prin macerarea plantelor in ulei comestibil, timp de 4-6
saptamini. Astfel se prepara uleiul de sunatoare, musetel sau din alte plante. Se folosesc
pentru ingrijirea unor plagi greu vindecabile, in arsuri sau in degeraturi.

Forme fitoterapice de uz extern:

Inhalatia - se obtine din plante medicinale bogate in uleiurivolatile sau chiar din
amestec de uleiuri volatile care se pun invase smaltuite si cantitatea de apa clocotita
prevazuta. Vaporii de apa saturati in uleiuri volatile actioneaza prin inhalare patrunzind in
caile respiratorii.

Gargarismele se prepara sub forma de infuzie sau decoct din plante si se utilizeaza
sub forma de gargara in stomatite, gingivite, afte bucale, amigdalite, abcese dentare etc.

Cataplasmele sau prisnitele sau compresele sint destinate uzului extern si se obtin
din solutii extractive apoase sau hidroalcoolice cu care se imbiba obucata de tifon sau pinza

12
curata si se aplica direct pe piele pentrua obtine un efect revulsiv, emolient sau
antiinflamator.

In acelasi mod se aplica si unele masti cosmetice din plante.

Baile fitoterapeutice sint forme de utilizare a plantelor medicinale si aromatice

destinate uzului extern. Pentru a obtine un amestec de plante pentru bai (Ceaiuri
balneologice), plantele fragmentate se introduc intr-un saculet de tifon dublu. Dupa umectare,
saculetul cu plante se fierbe, conform indicatiei 10-30 minute, la foc domol, in 3-5 litri apa.
Totul se toarna in cada de baie cu apa la o temperatura potrivita.

Baile locale se prepara la fel ca baile de plante, dar in cantitati mai mici de lichid si se
recomanda in cazul unor traumatisme locale, plagi purulente, hemoroizi etc.

Exista numeroase alte forme de prelucrare si administrare a plantelor, dar care apartin
domeniului industriei farmaceutice.

RECOLTAREA, USCAREA ŞI CONSERVAREA PLANTELOR MEDICINALE

Cercetările de laborator au stabilit că:

a) În imensa majoritate a cazurilor, cantitatea de principii active nu este aceeaşi în toate
organele unei plante, într-un organ acumulându-se în concentraţia cea mai mare, în altul mai
mică, iar în altul poate lipsi. De aici, rezultă că trebuie să se cunoască cu suficientă precizie
organul sau organele cele mai bogate în principii active, deoarece numai astfel se va obţine
un produs vegetal cu eficienţă terapeutică, nu numai certă, dar şi constantă.
b) Cantitatea de principii active din organul de plantă cel mai bogat în ele nu este
acelaşi în tot timpul anului, ci variază în funcţie de etapele sezoniere de vegetaţie ale plantei,
găsindu-se în concentraţii maxime numai într-o anumită perioadă a anului, aceasta trebuind
să coincidă şi cu timpul de recoltare a acestui organ, alegerea momentului optim fiind
deosebit de importantă pentru obţinerea de produse în calitate superioară.
c) Stabilitatea în timp, calitativă şi cantitativă a principiilor active într-un organ de
plantă recoltat la timpul potrivit depinde pe de o parte de modul de uscare a lui, iar pe de altă

13
parte de condiţiile în care este păstrat. Făcând o privire de ansamblu asupra organelor de
plante utilizate în scop terapeutic şi sub denumire de materie primă sau produs vegetal, se
constată că, în funcţie de specie, se recoltează organele specifice, mai des rădăcinile (Radix);
tulpinile subterane care pot fi rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) şi tuberculii (Tubera);
frunzele (Folium), florile (Flores), părţile aeriene sau supraterestre denimite în mod curent
„iarba” (Herba), mugurii foliari (Gemmae sau Toriones), seminţele (Semen), fructele
(Fructus) şi scoarţa sau coaja (Cortex).

RECOLTAREA

Această operaţie cere în primul rând ca persoana care colectează o specie vegetală să o
cunoască suficient de bine pentru a evita o eventuală confuzie, care de multe ori poate avea
urmări destul de serioase pentru cel ce o va folosi.

RECOLTAREA ORGANELOR SUBTERANE (RĂDĂCINA, TUBERCULI, BULBI, RIZOMI)

În general aceste organe se recoltează primăvara timpuriu sau toamna târziu. Înainte
de a se trece la efectuarea acestei operaţii trebuie să se acorde multă atenţie şi siguranţă că s-a
identificat specia dorită, deoarece acum pot surveni cele mai frecvente confuzii tocmai din
cauza absenţei părţilor aeriene şi în special a florilor- elementele care uşurează simţitor
recunoaşterea plantei respective.
Tehnica recoltarii: -radacinile si rizomii se recolteaza manual, cu ajutorul harletului,
lopetii.

RECOLTAREA MUGURILOR FOLIARI

Aceste organe se formează toamna, însă recoltarea lor se face primăvara timpuriu când
planta îşi intensifică activitatea ei de vegetaţie.
Tehnica recoltarii: -mugurii se recolteaza manual

RECOLTAREA FRUNZELOR
Recoltarea frunzelor, deşi în general are loc primăvara atunci când acest organ a ajuns la o
dezvoltare normală, ea variază de la specie la specie. În cazul plantelor erbacee recoltarea cea

14
mai adecvată corespunde epocii de înflorire a lor. Frunzele care conţin uleiuri volatile trebuie
recoltate pe timp noros, iar celelalte pe vreme cu soare. Recoltarea frunzelorincepe de la baza
si se continua catre varf.
Tehnica recoltarii: -frunzele se recolteaza manual , sau recoltare mecanizata;

RECOLTAREA FLORILOR

Recoltarea florilor se va face cu puţin timp înainte de înflorire, în boboc, cât şi în

timpul înfloririi lor, dar în nici un caz mai târziu, după ce floarea s-a trecut.
Tehnica recoltarii: -florile se recolteaza manual, se taie cu foarfeca in cazul inflorescentei;
tehnica recoltarii prin scuturare

RECOLTAREA PĂRŢILOR AERIENE ADICĂ A PLANTEI FĂRĂ RĂDĂCINĂ (A IERBII)

Sub această formă plantele medicinale sunt destul de frecvent folosite, iar recoltarea lor
se face când ele sunt înflorite, în aşa fel ca produsul să conţină cât mai multe flori.

RECOLTAREA FRUCTELOR

Recoltarea fructelor variază în funcţie de natura fructului, astfel în cazul fructelor

cărnoase recoltarea lor se recomandă să se facă când ele sunt complet dezvoltate, iar în cazul
fructelor uscate, înainte de deschiderea lor, când seminţele sunt deplin dezvoltate,
maturizarea şi deschiderea lor, având loc în timpul uscării. Această operaţiune se efectuează
toamna până la căderea brumei.
Tehnica recoltarii: -fructele ase recolteaza manual prin scuturare sau cu ajutorul unor
piepteni cu dinti lungi;

RECOLTAREA SEMINŢELOR

Recoltarea seminţelor în scopuri terapeutice trebuie făcută când seminţele au ajuns la

maturitate, iar în cazul când fructele care le conţin sunt deshidratate înainte de deschiderea lor
spontană.

15
 RECOLTAREA SCOARŢEI (COJII)

De la unele specii de plante se foloseşte în scopuri medicinale numai scoarţa recoltată

fie de pe tulpini, fie de pe ramuri şi chiar de pe rădăcini. Momentul cel mai corespunzător
acestei operaţii este primăvara până în la formărea primelor frunze, deoarece pe de o parte
scoarţa conţine o cantitate suficientă de principii active, iar pe de altă parte se poate desprinde
uşor de partea lemnoasă a organului respectiv. Indiferent de anotimp şi de organul folosit se
recomandă ca recoltarea să se facă pe vreme uscată, fără umiditate şi cu soare, exceptând,
organele ce conţin uleiuri volatile.

Tehnica recoltarii: -scoarta se recolteaza prin dezlipire cu cutitul, facandu-se incizii;

SORTAREA PRODUSELOR VEGETALE:

Dupa recoltare produsele vegetale sunt transportate in ambalaje corespunzatoare, bine

aerisite, catre locul de uscare.
Pregatirea pt. uscare necesuta o selectionare a produsului recoltat. Astfel sunt indepartate
corurile straine, organele care apartin altor plante, unele substante minerale. Tot in cadrul
acestei operatii unele operatii de plante, cum ar fi: scoarta, redacinile, rizomii, sunt taiate la
dimensiuni convenabile.

USCAREA

Plantele recoltate si sortate sunt supuse imediat unui proces de uscare. de regula, dupa
recoltare incepe, de fapt, procesul de degradare a constituientilor celulari inclusiv a
principiilor active. Aceste procese implica reactiile de hidroliza, de oxidare, de izomerizare,
de polimerizare, toate catalizate enzimatic.
Actiunea enzimelor poate fi oprita prin scaderea continutului de apa sau modificarea
temperaturii de conservare (cea mai practica metoda prin care se poate face oprirea acestui
proces este uscarea produselor vegetale pana la un cotinut in apa de 10-15 procente.
Umiditatea care ramane este extrem de redusa, ea neputand fi folosita de catre
microorganisme pt. procesele lor metabolice. Prin eliminarea apei volumul si greutatea

16
produselor vegetale scade, iar forma lor initiala se schimba. Astfel frunzele subtiri se
incretesc, scoarta ia forma unui jgheab, suprafata rizomilor, a radacinilor devine striate
(zgronturoase).
Uscarea este un factor important de care depinde calitatea materiei prime vegetale,
deoarece în momentul recoltării ea conţine o cantitate importantă de apă, care variază de la
organ la organ; astfel seminţele conţin 5-10% , frunzele 60-90%, organele subterane 75-80%,
iar florile până la 90%. Această cantitate ridicată de apă poate determina: fie declanşarea unor
procese enzimatice care în final distrug sau alterează principiile active, fie că favorizează
mucegăirea lor care are aceleaşi efecte asupra factorilor răspunzători de activitatea
terapeutică a plantelor medicinale recoltate.
Trebuie amintit că uscarea produselor vegetale s-a practicat de oameni din timpurile
cele mai îndepărtate, iar procedeele folosite în acest scop au fost şi sunt în permanenţă
perfecţionate.
Această operaţie se poate efectua pe două căi: naturală şi artificială – care se foloseşte
în unităţi specializate.
Uscarea naturala - se face in aer liber la soare sau la umbra
Uscarea în aer liber şi la soare se foloseşte cu predilecţie în cazul rădăcinilor şi
rizomilor, a unor fructe şi seminţe şi chiar a unor flori. Acest mod de uscare se poate folosi cu
succes în regiunile calde şi mai secetoase ale ţării. În regiunile de munte şi de deal uscarea la
umbră este cea mai recomandabilă, indiferent de modul de uscare utilizat.
Această operaţie trebuie făcută imediat după recoltare; ea se efectuează în strat subţire,
pe rame de lemn prevăzute cu site de sârmă sau tifon.
Vârfurile florale şi florile trebuie uscate cu mai multă atenţie pentru a-şi păstra
culoarea. În cazul când uscarea se face direct la soare, ele se vor acoperi cu hârtie. Materialul
pus la uscat, exceptând frunzele şi florile, se întoarce zilnic, prin această operaţie evitându-se
încingerea şi înnegrirea lui, ceea ce determină şi o pierdere a cantităţii de principii active.
Practica a demonstrat că frunzele şi florile pot fi socotite suficient de uscate când
foşnesc la atingere, iar părţile subterane, ramurile şi scoarţele se rup cu zgomot la îndoire.
Trebuie precizat să nu se usuce în acelaşi timp şi în acelaşi loc, plante sau organe de
plante medicinale puternic mirositoare cu altele lipsite de miros, deoarece acestea din urmă
vor lua mirosul celor dintâi; de asemenea să nu se usuce plantele netoxice alături de cele
toxice.

17
 Experienţa a mai arătat că un produs vegetal poate fi socotit de bună calitate când îşi
păstrează după uscare culoarea, mirosul natural, rămâne întreg, nefărâmiţat şi neamestecat cu
alte specii sau cu impurităţi şi corpuri stăine.

Uscarea artificiala
- avantajul major al acestuia, comparativ cu uscarea naturala, sa refera la faptul ca prin
aceasta metoda procesul de uscare se desfasoara intr-un timp mult mai scurt astfel incat se pot
evita unele degradari ale principiilor active continute in plante.
- temperatura de uscare poate fi reglata in functie de natura compusilor chimici continuti
in planta respectiva, astfel incat principiul activ final obtinut sa fie de o calitate superioara.
- in zonele in care se practica uscarea pe cale artificiala sa asigura o circulatie continua a
aerului cald, astfel incat temperatura sa fie uniforma in toata incinta respectiva.
- la uscarea peoduselor se utilizeaza, de regula, o temperatura medie de 40-50*C, rareori
mai ridicat (60-70*C).
- produsele vegetale care contin ulei volatil se usuca la o temperatura de 30-35*C.

Uscarea in vid da rezultate bune, produsul isi mentine aporape neschimbate toate
proprietatile care le avea in stare proaspata.
- aceasta modalitate se recomanda plantelor care contin ca si principii active ulei volatil;
acestea trebuie uscate repede si la o temperatura cat mai joasa.
ex.: in cazul semintelor de cacao, scortisoarei
- uscarea in cauza se efectueaza in etuve de prevazuta cu pereti rezistenti si dotate cu
pompe de vid. Uneori putem folosi pt. procesul de uscare si radiatiile infrarosii.

CONSERVAREA

După uscare, plantele şi organele de plante trebuie păstrate în pungi de hârtie duble,
pergaminate, în cutii de lemn sau carton; ele se etichetează şi se depozitează în încăperi
curate, uscate şi la adăpost de alte mirosuri.
În general se recomandă ca plantele medicinale după recoltare şi uscare să fie reînnoite
după 1-3 ani, dându-se prioritate florilor şi frunzelor în special acelora care conţin uleiuri
eterice, scoarţele, rădăcinile şi tulpinile dovedindu-se a avea o durată de conservare mai
îndelungată.

18
 OBŢINEREA PRODUSELOR VEGETALE

În natură colectarea începe cu identificarea plantei, după descrierea ei botanică. Pentru

aceasta este necesar a se compara cu desene din atlase, din cărţi sau ierbare. Dacă planta
corespunde după toate caracterele morfologice, precum şi descrierea ei botanică, atunci ea
poate fi colectată.

COLECTAREA ŞI PRELUCRAREA PRIMARĂ A PRODUSELOR VEGETALE

Creşterea plantelor este în directă legătură cu condiţiile mediului înconjurător.

Condiţiile de climă şi sol imprimă plantei un anumit ritm de dezvoltare care este diferit la
plantele crescute în condiţii neasemănătoare.
Factorii care au o influenţă deosebită asupra creşterii plantelor sunt:
1. Condiţiile atmosferice. Datorită condiţiilor atmosferice diferenţiate de la an la
an, plantele medicinale se dezvoltă şi ajung la maturitate la termene diferite în
decursul anilor şi chiar în acelaşi an. Astfel, în anii favorabili recoltarea muşeţelului începe,
în general, în a 3-a decadă a lunii aprilie. Când însă se produce o desprimăvărare timpurie,
momentul optim de recoltare este mult mai devreme, iar în anii cu primăveri reci şi ploioase,
momentul recoltării este amânat până la prima decadă a lunii mai. Chiar în cursul aceluiaşi

19
an, momentul optim de recoltare a muşeţelului diferă de la o regiune la alta şi este legat de
data la care are loc desprimăvărarea pe teritoriul ţării.
Acelaşi fenomen se întâmplă şi cu florile de păducel, în anii cu primăveri călduroase şi
uscate păducelul înfloreşte grăbit şi poate fi recoltat în câteva zile. Un vânt cald accelerează
deschiderea şi scuturarea florilor, iar culegătorul care a aşteptat o dată fixă pentru a începe
culegerea florilor de păducel le va găsi scuturate.
Unele plante sunt mai puţin influenţate de condiţiile atmosferice, ele înfloresc toate
într-o scurtă perioadă de timp, după care dispar şi nu pot fi recoltate pentru a se obţine un
produs corespunzător.
2. Condiţiile de sol. Momentul optim de recoltare este influenţat de componenţa
solului pe care cresc plantele. Astfel, muşeţelul care creşte pe terenurile nisipoase sau
sărăturoase înfloreşte mult mai repede decât cel care creşte pe terenurile grase sau terenurile
agricole normale.
Solurile nisipoase se încălzesc mai repede, iar cele sărăturoase grăbesc maturizarea
plantei de muşeţel.
Primele recoltări vor fi făcute pe aceste soluri şi numai după aceea se va trece pe
terenurile grase, unde plantele cresc şi se dezvoltă puternic vegetativ, înflorirea lor
producându-se cu întârziere.
3. Expoziţia şi lumina. Pe terenurile cu expoziţie sudică, plantele înfloresc mai repede
decât pe cele cu expoziţie nordică sau estică. Aici ele răsar timpuriu datorită faptului că
zăpada se topeşte mai devreme, iar pământul se încălzeşte mai uşor. Astfel, în timp ce pe
versantele sudice, fructele de măceş au ajuns la momentul optim de recoltare, pe cele nordice
ele sunt încă verzi.
De asemenea, pe terenurile umbrite plantele ajung mai târziu la momentul optim de
recoltare decât cele care cresc pe un teren neumbrit.
4. Altitudinea – influenţează puternic momentul optim de recoltare. La şes, înflorirea se
produce mult mai devreme decât la deal sau munte. Astfel, în timp ce socul şi salcâmul
înfloresc la o anumită dată, pe şes în văile munţilor datorită luminii şi temperaturii mai
scăzute, momentul optim de înflorire întârzâie cu mai bine de o lună. La fel şi fructele de
măceş de la deal ajung mai repede la maturitate decât cele de pe podişurile înalte sau văile
munţilor.
Stabilirea în mod corespunzător a momentului optim va trebui făcută pe bazine
naturale, în mod diferenţiat, ţinând cont de condiţiile de creştere a plantelor.

20
 Acest lucru este de o mare importanţă la plantele care au o perioadă de recoltare scurtă
deoarece o întârzâiere chiar de câteva zile influenţează negativ calitatea produsului, astfel
florile de podbal culese cu 2 zile mai târziu vor mări procentul de puf din produs.
De asemenea, întârzierea recoltării florilor de muşeţel are drept urmare fărâmiţarea lor
deoarece florile tubuloase fixate pe capitul ajungând şi depăşind perioada de maturitate se
desprind uşor, mai cu seamă în timpul uscării. O recoltare făcută prea timpuriu are drept
rezultat micşorarea producţiei datorită faptului că prin sitare sau vânturare în vederea răcoririi
sau a îndepărtării impurităţilor şi a corpurilor străine se elimină aproape în totalitate şi
inflorescenţele neajunse la maturitate, acestea fiind mult mai mici decât restul capitulelor. De
asemenea, când la muşeţel se face o recoltare târzie pe lângă obţinerea unui produs
necorespunzător calitativ şi cantitativ, cantitatea este foarte mult micşorată.
Pe dea altă parte, întârzierea recoltării limitează creşterea plantelor de muşeţel şi
formarea de noi boboci florali, în timp ce recoltându-se de îndată ce a intervenit momentul
optim, planta se ramifică puternic, dând naştere la noi capitule care vor mări producţia
obţinută de pe aceeaşi plantă.
Nerespectarea momentului optim provoacă pierderi şi în cantităţile de plante ce vor fi
culese, astfel că dacă s-a depăşit momentul optim la florile de păducel, culegătorul va trebui
să depună o atenţie mai mare la recoltare evitând florile trecute şi scuturate, alegând doar
florile proaspăt desfăcute cu toate elementele încă prezente.
Nerespectarea momentului optim de recoltare scade în măsură însemnată şi cantitatea
de principii active, prin urmare produsul obţinut va avea o calitate inferioară. Deoarece
principiile active se formează şi se acumulează în anumite organe ale plantei, momentul
recoltării trebuie ales atunci când în organul respectiv s-au acumulat cantităţi maxime ale
substanţei respective. Este ştiut că frunzele de lăcrămioară adunate cu 10-14 zile înainte de
înflorire sunt de 2 ori mai bogate în substanţe active decât în perioada de înflorire. De
asemenea, florile de salcâm galben se culeg sub formă de boboci nedezvoltaţi cu mult înainte
de a se desface corola, deoarece procentul de rutozidă este mult mai mare în timp ce după
deschiderea completă a florii procentul este foarte scăzut.
În unele cazuri, recoltarea se face numai după ce analiza chimică de laborator arată că
planta are conţinutul optim în principii active. Asemenea analize se fac la frunzele şi
rădăcinile de mătrăgună, precum şi la frunzele de laur.

Obţinerea produselor vegetale-se parcurg mai multe etape:

21
 1. Recoltarea:se face in momentul cand planta intreaga sau anumite organe ale ei
conţin cea mai mare cantitate de principii active. Daca se face in alt moment se pot face
accidente foarte grave sau se pot recolta substituenti ce au produse inactive. Fiecare organ al
plantei are o perioada optima de recoltare si un anumit mode de prelucrare ulterioara.
Recoltarea plantelor medicinale din flora spontana trebuie facuta din zone nepoluate, cit mai
indepartate de unitatile industriale, de asezamintele omenesti si cai de acces dintre localitati
(margini de drumuri, cai ferate, sosele etc.)

2-cunoasterea organului de planta cu continutul cel mai ridicat in substante

active (radacini, rizomi, parti aeriene, scoarte,frunze, flori, fructe, seminte). Acesta se va
deduce din insasi formularea data pentru fiecare planta, ceai medicinal, tinctura, extract sau
alta forma farmaceutica din aceasta lucrare.

-momentul optim de recoltare. Alegerea momentului optimde recoltare este

conditionata de stagiul de vegetatie a plantelor (inainte de inflorire, in stadiul de boboc, in
timpul infloririi etc.) si de anotimp.Tot in legatura cu momentul de recoltare sunt de retinut si
perioada din zi si conditiile meteorologice cind se face recoltarea. In general, plantele
medicinale se recolteaza pe timp uscat, dimineata dupa ce s-a ridicat roua sau dupa amiaza,
pana la apusul soarelui. Plantele medicinale continind uleiuri volatile se vor recolta in special
pe timp noros sau dimineata, inainte de rasaritul soarelui.

metoda cea mai corecta de recoltare.

In special pentru protectia plantelor medicinale perene si pentru asigurarea

perpetuarii speciei la recoltare trebuie sa se tina seama de anumite reguli nelegiferate, dar de
mare importanta pentru viitorii ani. A valorifica rational o zona geografica bogata in plante
medicinale spontane nu inseamna a extermina plantele din zona respectiva. In cazul recoltarii
organelor subterane sau a plantelor intregi se vor lasa in zona respectiva suficiente plante care
sa asigure materialul de inmultire pentru anii viitori. In cazul in care se vor recolta florile sau
partile florale cu frunze se va utiliza foarfece. In nici un caz insa nu se recomanda ca de
exemplu pentru valorificarea florilor de tei sa se taie ramurile sau chiar copacul insusi.
Recoltarea mugurilor este indicat sa se faca din pachetele de exploatare forestiera de
primavara de pe arborii doboriti. Chiar si in cazul valorificarii fructelor se vor lasa suficiente
fructe care sa asigure perpetuarea speciilor. O datorie cetateneasca este ca in zonele de unde
s-au recoltat plantele sa se insaminteze terenurile cu material de inmultire din aceleasi specii
careau fost valorificate. Radacinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) si

22
tuberculii(Tubera), cu alte cuvinte partile subterane ale plantelor, se recolteaza primavara
timpuriu, inainte de formarea mugurilor sau lastarilor vegetativi sau toamna tirziu, dupa
vestejirea frunzelor aeriene.La recoltarea acestor organe subterane ale plantei, datorita lipsei
partilor aeriene (tulpini, frunze, flori), se pot ivi cele mai multe confuzii. Deci se va acorda o
atentie deosebita identificarii botanice aspeciilor respective. Partile aeriene (Herba) ale
plantei impropriu numite de unii iarba prinvulgarizarea termenului latin herba (in limba
romana iarba se referala iarba pe care o pasc animalele, iar in stare uscata se numeste fin) se
recolteaza, de obicei, cu putin inainte de inflorirea completa sau intimpul infloririi. Momentul
optim de recoltare a plantelor in acest cazeste foarte diferit, in functie de specie, altitudini si
zona geografica unde creste planta. Recoltarea se face manual, cu foarfeca sau cu secera si
nici intr-un caz prin smulgere. De exemplu specia Fierea pamintului este din ce in ce mai
rara, pe cale de disparitie, datorita faptului ca se recolteaza in totalitate, fara a se lasa citeva
exemplare macar pentru a se inmulti prin seminte. Mugurii foliari se recolteaza primavara
devreme inainte ca ei sa se desfaca. Asa cum am mai subliniat, se recomanda sa se valorifice
din parchetele de exploatare forestiera. Scoarta sau coaja (Cortex) tulpinilor, ramurilor sau
radacinilor se valorifica in special primavara la inceputul vegetatiei, cind se desprinde mult
mai usor. Si in acest caz se vor lasa suficiente ramuri nedecojite pentru refacerea arbustului
sau arborelui. Frunzele se recolteaza dupa ce au ajuns la maxima dezvoltare, manual, dar nu
prin strunjire, pentru a nu se zdrobi, marind astfel suprafata decontact cu aerul si prin aceasta
pierderi mari in special in cazul plantelor continind uleiuri volatile. Recoltarea florilor pentru
unele specii se recomanda sa se faca instadiul de boboc (Salcimul galben japonez), iar pentru
altele la inceputul infloririi sau in timpul infloririi, inainte de ofilire. Fructele se recolteaza
unele in pirga (macese) cind contin maximum devitamine, fie cind au ajuns la coacere
(afinele, ienuperele, porumbele). Semintele se recolteaza cu putin inainte de maturizare, apoi
se intend imediat pentru uscare in straturi subtiri.

Toate materiile prime vegetale se usuca imediat dupa recoltare. In scopuri industriale
sau in cazul timpului nefavorabil uscarea se face insolarii sau in uscatorii speciale. Pentru
utilizarea plantelor in farmacia casei, plantele se taie in bucati mici imediat dupa recoltare si
se potusca in poduri bine aerisite, puse pe coli de hirtie, rogojini sau prelate curate. Inainte de
uscare se va proceda la conditionarea partilor deplanta intelegind prin aceasta indepartarea
corpurilor straine, a altor specii de plante, parti innegrite sau atacate de insecte.Dupa uscare,
plantele vor fi ambalate in pungi de hirtie sau saculeti depinza sau in cutii de carton, in nici
intr-un caz in ambalaje din material plastic. Se pastreaza la temperatura camerei, in locuri

23
curate, protejate de lumina directa solara, fara umiditate mare, ferite de insecte si rozatoare.
Pentru utilizarea plantelor medicinale ca atare sau ca plante medicinale, tincturi, extracte, ele
trebuie sa aiba o puritate cit mai ridicata. Nu se vor folosi plante medicinale provenind din
zone industriale sau de pe terenuri unde s-au combatut daunatorii cumijloace chimice. Inainte
de folosire sub forma de infuzii, decocturi, tincturi, extracte sau alte forme farmaceutice
destinate in special uzului intern, plantelese vor spala cu apa rece la fel ca fructele sau
legumele.

3. Decorticarea:-sunt numai unele produse care necesită decorticare (rădăcina e

Althaea Off.);se indeparteaza unele tesuturi externe cu ajutorul unor cutite.

Atenţie! Decorticarea nu este egala cu obţinerea scortelor.(se pastreaza mai multe

straturi de tesuturi)

4. Stabilizarea si fermenatrea:dupa recoltare incep procesele de degradare biologica

a principiilor active=>produsi mai putin activi sau inactivi. Stabilizarea se face prin:

-congelare

-liofilizare

-adaugarea de inhibitori enzimatici, de antioxidanti.

Fermentatia conduce la schimbarea culorii, a gustului, a mirosului.

5.Uscarea: proces de indepartare a apei din produsele proaspat recoltate cand

continutul in apa poate atinge 45-95%; uscarea naturala se face in aer liber, la umbra sau la
soare. Atentie!Plantele urat mirositoare sau toxice se usuca in compartimente separate (nu se
contamineaza cu celelalte!)

6. Liofilizarea: îndepărtarea apei prin congelare (la -20 grade),urmată de sublimarea

cristalelor de gheata prin încălzire treptată sub presiune scazuta.

7.Condiţionarea:aducerea in conditiile cerute de normele de calitate. Se folosesc site,

vanturatoare ,pulverizatoare, malaxoare.

8. Ambalarea si marcarea:se face in scopul livrarii sau depozitarii catreconsumator.

Ex:saci de iuta, cutii de tabla, pungi de hartie.

24
 9. Depozitarea si conservarea:Se pastreaza si camere sau depozite special amenajate
(curate, aerisite, uscate, cu umiditate constantă, racoroase, iluminate indirect, ferite de
rozatoare, insecte)

Degradari ale produselor vegetale in timpul conservarii

Factorii determinanti ai degradarii sunt:Umiditatea crescuta peste 14-15% e mediude

reactie pentru enzimele existente in produsele vegetale =>se degradeaza prod.vegetale
Lumina, aerul si umiditatea: determina in timp rancezirea,degradarea prod.vegetal.
Temperatura ridicată determină accelerarea proceselor enzimatice si pierderea apei in timpul
conservarii.

25
 PARTILE DE PLANTE MEDICINALE UTILIZATE IN TERAPEUTICA

Componentele plantelor utilizate in terapeutica : frunze, flori, seminte, scoarte,

radacini, rizomi, bulbi,etc. Morfologia partilor de te utilizate in terapeutica.

RADACINILE SURSA DE MEDICAMENT

Se valorifica in farmacii. sub forma preparata, parti din plante cunoscute sub termenul
general de droguri vegetale, care sunt reprezentate fie prin organe vegetative (radacini,
tulpini sau frunze), fie prin organe de reproducere (flori, fructe sau seminte).

In cazul radacinilor drogurile provenite de la acest organ se cunosc sub termenul

general de Radix', care se plaseaza inaintea denumirii plantei de la care provine. Astfel, in
Farmacopeea Romana sunt citate : radacina de nalba sub numele de Radix Althaeae, radacina
de gentiana - Radix Gentianae, radacina de lemn-dulce - Radix Glycyrrhizae (sau Radix
Liquiritiae), radacina de ipeca - Radix Ipecaeuanhae, radacina de ciubotica-euculul - Radix
Primulae, radacina de sapunarita - Radix Saponariae.

De multe ori radacinile nu se pot recolta singure, separat, sau principiile activi pe care
ii contin se gasesc si in alte organe care se recolteaza odata cu radacinile respective. Astfel,
este cazul de la valeriana unde radacinile se recolteaza odata cu rizomii.

Astfel, Radix Althaeae provenita de la Althaea officinalis se utilizeaza datorita

continutului ei in substante mucilaginoase. Prescriindu-se in afectiuni bronhice ca
expectorant.

Radix Rp. belladonna (provine de la Atropa belladonna) se intrebuinteaza datorita

continutului ei alcaloizi (atropina, scopolamina, hioscitamina etc.)

Radix Gentinae (care provine de la Gentiana luiea) se intrebuinteaza datorita

continutului ei in glucoizi amari care stimuleaza pofta de mancare.

26
 Radix Glycyrihizae (provine de la Glycyrhiza glabra) se intrebuinteaza mai ales ca
indulcitor la prepararea de siropuri ;

Radix Primuae provine de la Primula ofjicinalis si se intrebuinteaza datorita

continutului ei in saponine care o face sa fie utilizata ca expectorant si depurativ (curata
sangele).

FRUNZA - Frunza sursa de medicament.

Drogurile de provenienta foliara poarta prefixul Folium': Folium Althaeae (frunza de

malba mare), Folium Belladonnae (frunza de matraguna), Folium Boldo, Folium Cynarae
(frunza de anghinare), Folium Digitalis (frunza de degetel rosu), Folium Eucalypti (frunza de
euicalipt),

Astfel, frunza de nalba mare (Folium Althaeae) contine mucilagii, ceea ce face ca ea sa fie
prescrisa ca expectorant, in afectiuni bronhice etc. Frunzele de matraguna (Folium
Belladonnae) contin alcaloizi din care principal este atropina cu intrebuintari in oftalmologie,
avind proprietatea de dilatare a pupilei. Frunza de eucalipt (Folium Eucalypti) este un produs
de import cu intrebuintari datorate continutului sau in ulei volatili. Frunzele se folosesc si
pentru prepararea de extracte (de exemplu, Extractum Blladonnae siccum, Extractum Boldi
fluidum.

FLOAREA - SURSA DE MEDICAMENT

Drogurile provenite din flori poarta prefixul ..Flores' urmat de numele plantei

Sunt si cazuri cind nu se utilizeaza intreaga floare, ci numai parti din ea. in special
stigmatele. Astfel este cazul la Stigmata Croci de la Crocus sativus (sofranul), de la Stigmata
Maydis stigmatele de Zea mays (adica matasea de la porumb) etc.

FRUCTUL - SURSA DE MEDICAMENT

27
 Drogurile de provenienta din fructe poarta prefixul. Fructus urmat de numele plantei
din care provine.

Astfel : Fructus Anisi siellati este fructul de la Ilicium anisatum, Fructus Anisi
vulgaris este fructul de la Pimpinella anisum (molura), Fructus Cajorici este fructul de la
Capsicum annuum (ardeiul), Fructus Qarvi este fructul de la Carum carvi (chimionul),
Fructus Coriandri este fructul de la Corlandrum sativum (coriandrul), Fructus Foeniculi este
fructul de la Foeniculum vulgare (anasonul dulce), Fructus Juniperi (sau Baccae Juniperi)
este fructul de la Juniperus vulgaris (ienuperul), Fructus Sennae (sau Foliculi Sennae) este
fructul de la Cassia angustifolia si Cassia acuti-folia.

Ca si la celelalte droguri si aici avem cazuri cand nu se foloseste fructul intreg ci

numai unele componente ale sale. Astfel este coaja de portocal - Pericarpum Aurantii cozile
de cires -Stipites Cerasorum ; pulpa unor fructe ca Pulpa Tamarindorum, prin care se
intelege partea carnoasa a fructului de la Tamarindus indica etc.

SAMINTA - SURSA DE MEDICAMENT

Drogurile care provin din samimta poarta prefixul ..Seman' urmat de numele plantei
de la care ele provin.

Astfel : Semen Cotfeae sint semintele de la cafea (Coffea arabica), Semen Colchici semintele
de la Colchicum autumnale (brindusa de toamna), Semen Laburni semintele de la Laburnum
anagyroides (salcimul galben). Semen lini semintele de la Linum usitatissimum, Semen
Sinavis semintele de la Sinapis nigra (mustarul), Semen Strophanti sint semintele de la
Strophanthus hispidus sau alte specii de strofant, Semen Strychni sau Nux vomica sint
semintele de la Strychnos nux vomica (nuca vomiea sau turta lupului) etc.

28
 Metode de extragere a substantelor active din plante

Fitoterapia este ştiinţa care se ocupă de tratamentul bolilor umane, animale şi vegetale prin
intermediul unor plante, denumite curent plante medicinale. Fitoterapia implică şi
conceptul de a trăi în armonie cu întregul regn vegetal, atât în planul fizic cât şi afectiv.
Frumuseţea şi desăvârşitul lor echilibru ne elevează emoţiile, ne ridică vibraţiile, echilibrul
lor revărsându-se şi în noi, umplându-ne de pace şi de armonie.

Etimologie

Phytotherapia (limba greacă ) = phyton + therapeia 

Phyton = plantă, arbore, orice vegetal
Therapeia = atenţie acordată  bolnavului: tratament, îngrijire medical, vindecare

29
Therapeutes = care se află în serviciul vindecării, servitor al zeului (în era creştină, slujitor
al Domnului )

Fitoterapia are o vechime de mii de ani si o eficienta deja dovedita. Există argumente 
arheologice că mesopotamienii utilizau plantele, ca leac, în urmă cu mai bine de 6000 de
ani. In China, oamenii se foloseau de plante pentru a se menţine sănătoşi cu 27 de veacuri
înainte de Hristos, deşi referirile cu privire la vindecarea cu ajutorul plantelor, pe acele
meleaguri, sunt şi mai vechi. Egiptenii foloseau plantele ca si aliment, ca medicament şi ca
ingrediente în cosmetice, parfumuri şi chiar uleiuri pentru alinarea durerilor, ca aromatizant
pentru băi şi pentru încăperile în care îşi petreceau cea mai mare parte din timp. Vechiul
Testament face menţiuni  privind  sănătatea  pe care o pot avea oamenii folosindu-se de
plante. Vindecătorii de demult obţineau din plante extracte sub formă de tincturi, uleiuri,
creme, cataplasme, tot felul de ceaiuri, prafuri, balsamuri. Ei sunt predecesorii medicilor de
azi, li se zicea "vraci" sau "oameni care vindecau cu buruieni” , iar plantele pe care le
foloseau la uşurarea suferinţelor reprezintă o sursă importantă de materie primă pentru
industria medicamentelor de azi.” (din articolul ,,O legendă vie. Medicina din bătrâni”,
Corin Jianu, Revista Doctorul – Natură, nr. 12, pag. 6).

 Avantajele fitoterapiei

 Accesibilitatea (plantele sunt uşor de procurat şi ieftine; culegerea lor din natură ajută
la armonizarea organismului, eliberarea de stres etc.);
 Acţiunea blândă şi lipsa efectelor adverse (când se respectă dozele adecvate si sunt
consumate conform indicatiilor sau prescriptiilor);
 Tratarea bolnavului ca un întreg (plantele au efecte fizice şi psiho-emoţionale şi
echilibrează organismul la toate nivelele);
 Se poate folosi în paralel cu medicamentele alopate ( cu câteva mici excepţii, la care
trebuie să se ţină seama de antagonismul dintre unele medicamente şi unele plante);
 Se adreseaza oricarei grupe de varsta, tinand cont de actiunea specifica a plantelor si
efectele lor;
 Previn si nu doar trateaza, trateaza si nu doar amelioreaza; cu cat afectiunea este de
data mai recenta cu atat reversibilitatea simptomelor sau leziunilor este mai rapida si mai
eficienta; in formele acute cu declansare brusca fitoterapia nu este la fel de prompta,
necesitand asocierea cu alte metode terapeutice;

30
 Sunt usor de administrat mai ales avand in vedere multitudinea de modalitati de
prezentare;
 Tratamentul actioneaza lent, durata acestuia fiind pe perioade mai lungi, dand
posibilitatea refacerii si regenerarii structurilor lezate;
 Vindecarea se face pe cale blanda prin mecanisme proprii organismului si poate
produce vindecari definitive.

Tratamentul cu plante medicinale dă rezultate foarte bune în afecţiunile uşoare, funcţionale

sau în stadiile incipiente ale bolilor. În bolile cronice, în care a apărut deja afectarea
organică, fitoterapia are un rol adjuvant şi poate contribui la o parţială reversibilitate a
simptomelor sau leziunilor.

Anumite ceaiuri conduc la înlăturarea rapidă a unor simptome, dar tratamentele naturale
complexe acţionează în timp, uneori, la început, accentuând simptomele, pe fondul
detoxifierii organismului. Această reacţie este numită în literatura de specialitate "criză de
vindecare”. Vindecarea  este un proces de durată, în funcţie de vechimea bolii, cauzele
afecţiunilor etc. Există numeroşi practicieni ai medicinei naturale care au demonstrat, prin
studii efectuate în clinici, că bolile grave pot fi vindecate.

În general, răspund bine la tratamentul fitoterapeutic următoarele boli:

 alergiile, astmul bronşic, reumatismul (unele forme), bolile de piele

 bolile psihosomatice, nevrozele, insomnia, tulburările de memorie la vârstnici
 infecţiile cronice microbiene, parazitozele, unele afecţiuni virale
 stările de stres şi epuizare, carenţele în anumite vitamine şi minerale
 intoxicaţiile cronice, hipercolesterolemia
 ulcerul gastro-duodenal, dischinezia biliară, enterocolita, colonul iritabil

Atenţie! Efectele plantelor se instalează în timp şi necesită o administrare prelungită - de la

2-3 săptămâni la câteva luni, în funcţie de gravitatea şi vechimea bolii, depind de
capacitatea de reactie a organismului şi de perseverenţa bolnavului în a urma tratamentul. În
cazul bolilor foarte grave, tratamentul poate dura şi 2-3 ani, urmând o schemă terapeutică
indicată de medic.

31
Contraindicaţiile fitoterapiei:
Nu vom apela la fitoterapie în situaţiile urgenţelor medicale (cu foarte mici excepţii) sau
chirurgicale şi nici în cazul bolilor infecţioase grave (ex. septicemii, meningite etc.).

Tratamentele cu plante medicinale sunt utilizate in medicina naturista din cele mai vechi
timpuri si au fost de multe ori in centrul controverselor asupra efectelor mai mult sau mai
putin benefice in tratamente impotriva diferitelor afectiuni si boli cat si utilizate in terapii
naturiste de diferite tipuri. Utilizarea plantelor medicinale in terapii naturiste se bazeaza pe
principiile active pe care plantele medicinale le contin si pe elementele active care se gasesc
in diferite concentratii in acestea, si care se obtin din plante prin intermediul diferitilor
dizolvanti ca apa, alcoolul, vinul, diverse uleiuri.

Cele mai cunoscute si usor aplicabile metode de extragere a substantelor active din plante
medicinale sunt infuzia, decoctul si maceratul, pe baza de apa.

 Infuzia de plante medicinale consta in pastrarea plantei medicinale in contact cu apa

clocotita pentru un timp relativ redus de 2-3 minute si folosirea solutiei obtinute dupa
strecurare. Cantitatea de infuzie de plante medicinale este de obicei de o lingurita la 250 ml
de apa clocotita, si se utilizeaza in general flori si frunze de plante medicinale.

 Decoctul obtinut din plante medicinale se obtine din materia vegetala maruntita
(aproximativ o lingura) la care se adauga apa (250 ml) si se fierbe intre 5 si 30 de minute,
dupa care se strecoara cat timp este fierbinte si se completeaza cu apa fierbinte in cantitatea
necesara, corespunzatoare cantitatii de apa pierdute prin evaporare pentru decoctul de plante
medicinale. Decoctul de plante medicinale se foloseste indeosebi pentru obtinerea
principiilor active din plante medicinale care au un tesut lemnos ( radacini, scoarta).

 Sucul proaspat obtinut din plante medicinale se utilizeaza intern sub forma de
picaturi sau extern prin aplicarea pe diferite zone ale pielii.

 Maceratul de plante medicinale consta in pastrarea plantei maruntite, in contact cu

apa rece pentru un timp de 1-12 ore. Maceratul se foloseste cel mai frecvent in cazul
plantelor medicinale la care extractia principiilor active necesita timp mai lung: vâsc, nalba,

32
in. Maceratul se prepara la temperatura camerei, iar ceaiul obtinut prin extractie apoasa se
prepara pentru o singura zi. Se bea neindulcit sau indulcit cu miere de albine.

 Cataplasma (oblojeala) din plante medicinale este un preparat pastos, obtinut din
planta maruntita, inmuiata in apa, alcool sau la abur, care se pune intre doua bucati de tifon
sau pânza, dupa care se aplica pe regiunea afectata, iar apoi se infasoara cu o haina
calduroasa.

 Tinctura din plante medicinale este o solutie extractiva, alcoolica ce se prepara la

temperatura camerei. Se utilizeaza alcoolul etilic de 40-700 C. Proportia folosita este de
obicei de 20% (20 gr planta la 100 ml alcool). Planta medicinala maruntita se pune intr-o
sticla si se adauga alcoolul. Se agita zilnic, 10-14 zile, dupa care se strecoara si se pastreaza
in sticle de culoare inchisa, bine etansate. Tinctura din plante se utilizeaza sub forma de
picaturi, diluate in ceai sau apa.

 Vinul medicinal se obtine din plante medicinale bine maruntite, macerate in vin. De
obicei la 1 l de vin se adauga 50-60 gr planta, care se macereaza 10-14 zile, dupa care se
strecoara si pastreaza in sticle bine inchise. Vinul medicinal se administreaza cu 1/2-1 ora
inainte de masa. Se recomanda a nu se folosi de catre persoanele care sufera de gastrite,
hiperaciditate, ulcer, hipertensiune arteriala, afectiuni hepatice.

 Oteturile aromatice se prepara prin macerarea plantelor medicinale in otet de vin, in

proportie 50-100 gr plante maruntite la 1 l otet. Se lasa la macerat 10-14 zile, dupa care se
strecoara. Este utilizat pentru frectii.

 Uleiurile medicinale se obtin din plantele medicinale bine maruntite, macerate in ulei
comestibil, timp de 3-6 saptamâni.

 Inhalatia se prepara, utilizându-se plante medicinale bogate in uleiuri volatile, sau

chiar uleiuri volatile ce se pun in vase smaltuite, de portelan sau de Jena dupa care se
adauga apa clocotita. Vaporii care se degaja sunt bogati in uleiuri volatile, actionând eficient
in afectiuni ale cailor respiratorii superioare.

 Gargara. Se utilizeaza infuzia sau decoctul de plante sub forma de gargara, in

amigdalite, afte, abcese dentare.

33
 Baile fitoterapeutice utilizeaza plantele medicinale pentru uzul extern. Baia poate fi
generala sau locala. Pentru baia generala se folosesc 200 gr plante care se lasa la macerat 12
ore in 5 l apa rece. Apoi, se incalzeste, se strecoara si se adauga la apa de baie.

Măsuri orientative:

1 linguriţă = 5 ml lichid sau 1-3 g plantă uscată (cca. 1 g flori şi frunze subţiri, 2 g frunze şi
ramuri, 3 g scoarţe şi rizomi)
1 lingură = 15 ml lichid sau 5-10 g plantă uscată
1 vârf de cuţit = 0,5-1 g plantă uscată
1 cană = 200-250 ml lichid.
20 picături apă distilată = 1 g
50-60 picături tinctură (în funcţie de concentraţia de alcool) = 1 g

34